Viața, octombrie 1941 (Anul 1, nr. 183-213)
1941-10-01 / nr. 183
“W“","„TrRBSTul,r,"1'a N 15.“'”| * || «•« Propries». .EMINESCU-S. A. DIRECTOR: I î*/î gg D pRQPAMM S(r. 'n. An ho) Saligny No. 2 |[ Dir. len P I' T‘ N 8ffe.l""‘ £ ~ gg \| ;.t' m»«W !» Trib nf»v N °- 65'»« ==- .= fa I V8 UrlCDlxEAN U IMINSTIITU LOCALA Guvernul a început o acțiune metodică de cunoaștere a nevoilor din diferite regiuni ale țării. Se va interveni apoi cu măsurile cele mai potrivite, pentru înlăturarea lipsurilor constatate. Se urmărește, cu alte cuvinte, un contact direct cu viața locală, pentru ca realizările ce vor urma, să răspundă celor mai însemnate nevoi. Din această cercetare se vor desprinde marile realități obștești și planul de refacere a țării, precum și liniile largi ale propășirii viitoare Acest nou spirit în cercetarea și rezolvarea practică a problemelor regionale, a fost inaugurat în recenta conferință administrativă de la Pitești, unde d. prof. Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de miniștri, a afirmat necesitatea faptei însuflețită de dorința binelui obștesc, fără de care o administrație este lipsită de sens. Prima încercare de rezolvire pe loc a problemelor unei regiuni — ale județului Argeș, de pildă, — a dat rezultatele cele mai bune, deoarece s’au luat îndată măsurii și s’au găsit soluții pentru o mare serie de chestiuni, într’un timp record. Desigur că pentru soluționarea tuturor acelor probleme, «pe calea ierarhică» și administrației rutinare, ar fi trebuit luni și poate ani de «corespondență», de intervenții, s’ar fi întocmit nenumărate referate și voluminoase dosare, pierdute poate în cele din urmă în haosul arhivelor... Administrația începe de asemeni să imprime vieții locale un spirit de vădită românizare. «Această nouă orientare, a spus d. Mihai Antonescu, trebue să însemneze închegarea tuturor sufletelor într’un singur elan constructiv ca temelie a zilei de mâine». La opera constructivă care începe, trebue deci să punem cu toții umărul, fără șovăiri, cu voința de a fi toate forțele vii ale Națiunii, în acelaș gând de refacere și propășire. D. vicepreședinte al Consiliului a arătat că mai ales la sate trebue să ducem acest fior de reînoire românească. Țăranul trebue pus în condițiuni omenești de viață, pentru a se putea bucura de foloasele funcțiunii lui productive. Rolul preotului și învățătorului, în această trezire înoitoare, va fi de primul ordin, iar aparatul administrativ va trebui să găsească o nouă însuflețire, în realizarea misiunii sale. Țara așteaptă înmănunchierea tuturor cugetelor curate și capacităților de muncă, pentru a începe o nouă, viața, de consolidare «rsi a rezultatelor biruinții de pe front. O chemare, la care trebuel SAI să răspundem cu toții, în orica unghiu al țării am fi și din orice categorie ar fi activitatea noastră. * * mal de războiu Un soldat pgnicer Înotă corp la corți cu un „IMenant bolșevic n luptele dela porțile Odessei — ca și în celelalte date pentru eliberarea Basarabiei —" grănicerii noștri, prin victoriile dobândite "și faptele de arme de care s’au învrednicit, au dovedit cu prisosință mare curaj și eroism. Acești apărători ai sfintelor noastre fruntarii, erau cei dintâiu chemați să dea dovadă de aceste virturi ostășești. Și au dat-o, începând de la trecerea Prutului și până la asaltul Dalnicului — ultima fortăreață din fața Odessei, iureșul Așa după cum le-a spus comandantul lor, generalul Potopeanu, în clipa când au purces la luptă, grănicerii noștri știau că lupta aceasta sfântă pe care au purces-o, împreună cu atâți alți camarazi de arme o duc în numele Crucii și în numele Dreptății românești. Ei n’au uitat nici o clipă — atunci când a început iureșul pentru cucerirea atâtor poziții — ceea ce Generalul Potopeanu le spunea mereu :«Băeți, țara întreagă e alături de voi, cu gândul la faptele voastre, acum în marele marș către sfânta izbândă. Ați sfărâmat lanțurile robiei bolșevice, în Basarabia redând libertatea, credința, onoarea și avutul fraților voștri. Acum sunteți chemați ,fi voi să dărâmați înfricoșătorul iad roșu dela Odessa. Oastea noastră trebue să gonească de acolo hoardele celor fără de Dumnezeu.» Grănicerii au ascultat cuvântul comandantului lor și și-au făcut datoria cu prisosință. Cinstită să le fie jertfa celor căzuți și slăvite le rămân faptele lor de vitejie ! Regimentul de Grăniceri al Colonelului Oncică Dumitru, bravul comandant, care pe acest front și-a câștigat «Mihai Viteazul», e din nou în linia de foc de atâtea zile. Flăcăii de sub conducerea lui, nu-l vor uita niciodată și întotdeauna își vor aminti de bărbăția și imboldul la luptă pe care li-l inspira lor — Colonelul Oncică — atunci când le spunea în ajunul vreunui asalt: " «Să știu că ajungem numai trei la Odessa ?i trebue să mergem înainte «înainte băeți. Nu mai avem în calea noastră decât trei ruși și trei pistoale.» Lupta grănicerilor Și grănicerii noștri dădeau năvală. Cu mitralierele în mână, alții cu grenade. Pe alocurea lupta ajunsese corp la corp. Cu baioneta, bravii noștri grăniceri scormoneau gropile pământului și hoarde de bolșevici, tătari, mongoli și caucazieni, erau scoși cu mâinile ridicate. Abia atunci îngroziți de spaimă, cu ochii holbați și înroșiți, fiarele acestea cu chip de om, îngânau «predasch. (Continuare în paff# 7-n› Tobruk-ul violent bombardat BERLIN. 29 (Rador). In sectorul Sollum, activitatea patrulelor britanice a crescut. Totuși englezii n’au izbutit nicăeri să ajungă până la avantposturile germano-italiene. Pe frontul Tobruk, dueluri de artilerie. Patrule britanice plecate din fortăreața Tobruk spre liniile noastre au fost respinse cu pierderi grele. Bateriile germane și italiene au deschis din nou un foc plin de efect contra obiectivelor din portul Tobruk. Brandt în acțiune pe o poziție in«intată din Ucraina, Dacă despre Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mar« s’ar putea totuș spune că și-au apărat »sărăcia și nevoile și neamul..», despre stăpânitorul Țării Românești de la sfârșitul veacului al XVI-lea, Mihai Viteazul, trebuie să recunoaștem că a fost întruchiparea spiritului ofensiv românesc. El a trasat de atunci, liniile destinului nostru viitor, cu spada și cu gândul. Mihai Viteazul, această figură de arhanghel cuceritor, a fost cavalerul prin excelență al virtuților militare românești și prototipul unui imperialism, care, dacă poartă caracterele particulare ale vremii, fiind expresia unei personalități puternice, nu este mai puțin românesc Marea greșală de perspectivă a lui Mihai Viteazul a fost, după istoricii noștri, că nu și-a urmat calea destinului spre Sud, spre Constantinopole, ci s’a încurcat în întreprinderi spre Nord. Din această eroare a ieșit întrunirea tuturor provinciilor românești sub sceptrul Voevodului muntean. Acastă eroare a întârziat, poate, cu câteva secole, eliminarea musulmanilor din Europa. In toată acțiunea lui Mihai Viteazul e de remarcat neastâmpărul cuceritor, care, dacă pentru contemporani și unii istorici apare neliniștitor și chiar aventuros, pentru noi apare în serviciul unui plan magnific. De acest plan Mihai Viteazul a fost conștient; acest plan a fost străfulgerare orbitoare pe culmi sudei noastre, o prefigurare măreață, un vis imperialist al neamului nostru spre orientarea lui departe, peste veacuri. Istoria părților răsăritene ale Europei ne vorbește despre o «Coroană a Sf. Ștefan» și despre un «Testament al lui Petru cel Mare» ca despre niște misiuni naționale de împlinit în istorie. Noi n’am știut să cultivăm și să opunem cu aceeiaș eficacitate «planul lui Mihai Viteazul», din care trebue să facem un mit național pentru dinamizarea forțelor și spiritului român""-Mihai își începe Domnia printr’o reacțiune violentă împotriva Turcilor din țară și de peste Dunăre. Atât de fulgerător și îndrăzneț acționează, vie-i derutează pe Musulmani și reaprinde nădejdi nemăsurate la toți creștinii din Balcani. Incursiunile Voevodului valah ajung până la porțile Adrianopolului. Și pe vremea lui Mihai Viteazul creștinii încercau o rezistentă comună contra Turcilor. Inițiativa spirituală aparține Papei, Clement al VIII-lea, iar organizarea împăratului german, Rudolf. In Liga antiturcească (1593), alcătuită din îndemnul acestor doi suverani, Mihai vine din proprie inițiativă. Faptul trebue reținut, căci vădește prezența unei libertăți de acțiune și a unui spirit ofensiv propriu. «Răscoala lui Mihai Viteazul contra Turcilor, citim în Xenopol, nu este, deci, datorită unei imboldiri străine, ci este productul liberei sale hotărîri» (vol. V, p. 143). Cu această ocazie, Bulgarii din Balcani au trimis soli la Mihai, spunându-i că sunt gata de răscoală și că 30.000 de oameni așteaptă bine înarmați în păduri. Influența lui Mihai asupra creștinilor din Balcani apare limpede în 1598 când atacă Nicopoli și Silistra.Totodată, continuă Xenopol, Mihai Viteazul retitoiește uneltirile sale, cu Bulgarii și Sârbii spre a-i arunca și pe ei asupra împărăției Mahomedane. Planul unor răscoale ale Slavonilor de peste Dunari ] încolțise în mintea lui Mihai încă în primele lui izbânzi în contra Turcilor...» (op. cit. p. 194) Intre timp intervin, însă, neînțelegerile din Ardeal și uneltirile din Moldova și Polonia. Mihai se întoarce asupra Ardealului, bate, la Șelimbăr, pe Andrei Bateri, intră triumfător în Alba Iulia și, după aceea, se îndreaptă spre Moldova de unde isgonește pe Ierimia Movilă, omul Polonilor. Pentru a treia oară, de astădată în proporții neînchirise, un Domn român face o Portie de cuceriri în spațiul românesc. Și acum, ideea de bază ineră unitatea poporului din cele trei provincii; pe vremea aceea poporul nu era un factor și argument istoric; conștient. Mihai avea planuri mai întinse. Spre a liniști pe împăratul Rudolf, în numele care a afirma că face eneorurib ca ' . sîr“gur obiectiv, iar•. , lb. :uskusă-l câștige unui plan magnific-Scopul lui ar fi «de a pregăti o mare armată de 2(19009 oameni, cu care să treacă Dunărea și să-și așeze reședința la Sofia, în mijlocul țărei dușmane, unde înțelegerea ce o are cu creștinii acelor părți i-ar aduce sub steaguri alți 200.000 de oameni, cu care ar putea pune un capăt veacului împărăției Turcești» (op. cit. p. 218) Așadar, Domnul muntean se substituia împăratului, concepea planuri și trecea la executarea lor. El voia să se asigure din partea creștinilor liberi, de aceea trecuse Ardealul și Moldova sub spada sa și ducând mai departe acest gând, voia să împartă chiar Polonia. In vederea acestei întreprinderi, Mihai se pusese în legătură cu țarul Rusiei, Boris Godunov, uzurpatorul tronulu rusesc după stingerea dinastiei lui Rurik. Regele Poloniei, Sigismund, denunță acest plan întro scrisoare către Leon Sapieha. »După ce a cucerit Moldova, scrie Sigismund despre Mihai, el doiește acuma să se arunce și asupra Poloniei... Acest dușman, deși se fălește cu proteguirea împăratului gerj; ra, recunoaște cu inima deschisă și legăturile sale cu împărăția Turcească, căci scrie pe față la unii de ai noștri că Sultanul i-a dat steag asupra Moldovei și Țării Românești, și ceea ce este mai grav e aerul său de a avea din partea Sultanului, învoire supra Poloniei, pentru care îi fi trăiduiește și tribut» (op. cit. p. 20— Pentru acest plan, Mihai câștig îteri și pe Cazacii Zaporojeni. Iată, prin urmare, cum împărțire Poloniei se prănuiiește cu aproapt doua/ v’eacos Srî £ 533t1 un Domn muntean în timp ce trata astfel cu tarul (Continuare în pag. 7at Pe culmile istoriei Imperialismul lui Mihai Viteazul de ALEXANDRU CONSTANT ȘTIRILE FANTEZISTE asupra revoltelor sângeroase din Italia comentate de ziarele italiene ROMA 29. Ziarele italiene reproduc integral informațiunile publicate de o anumită presă străină și mai ales NEW YORK TIMES, după care în Italia ar fi izbucnit revolte sângeroase și ciocniri ar fi avut loc la Milano, Trieste, Fiume și alte orașe din peninsulă Ziarul NEW YORK TIMES a mai afirmat că «moralul italian este pe cale să se prăbușească». Presa italiană subliniază în mod ironic faptul că propaganda adversară ar fi putut alege un moment mai favorabil pentru a răspândi aceste povești. Căci în fața ultimelor succese italiene de la Gibraltar și din Mediterana centrală, precum și cele de pe frontul oriental, o asemenea campanie defăimătoare se spulberă în ridicol. Dacă ziarele nord-americane, — se observă în Italia, — s lasă târâte in publicarea unor știri atât de fanteziste asupra situației interne italiene, este, evident, nu în scopul de a provoca dezordine reale în Italia sau de a atinge moralul poporului italian. Este fără nici o îndoială că această campanie de știri false întreprinsă de suszisele ziare, au în vedere numai publicul american, care s’ar voi a-1 face să creadă că războiul împotriva Axei ar fi o nimica toată. Ducându-se o campanie de acest fel, bazată pe minciuni atât de gogonate, organele de propagandă de la Londra și de Casa Albă, dovedec în fond că au o destul de proastă părere despre inteligența publicului din Statele Unite, ceea ce dă omului american de pe stradă multe de gândit, Pactul Tripărțit, TEMELIA POLITICII JAPONEZE TOKIO, 29 (Rador). Cu prilejul aniversarei semnării pactului tripartit, ambasadorii Germaniei și Italiei au dat un dineu la care, în afară de prințul Kanin, mareșal, invitat de onoare, au mai luat parte aproape toți membrii guvernului, numeroși foști miniștri, ambasadori, reprezentanți de seamă ai cercurilor financiare și economice, personalități politice și reprezentanți ai Universităților și ai presei Printre reprezentanții puterilor străine, pe lângă ambasadorii Germaniei și Italiei, s-a remarcat prezența ambasadorului Spaniei și a miniștrilor României, Finlandei și Ungariei. Ambasadorul Ott, după ce a salutat pe mareșalul prinț Kanin, a declarat că numeroasele manifestări ce s-au desfășurat în Japonia dovedesc că toată națiunea japoneză este însuflețită, în această zi aniversară a încheerii pactului tripartit, de sentimente sincere de amiciție față de puterile aliate. S’a putut constata — a mai spus ambasadorul Reichului — că pactul tripartit este mai puternic decât orice altă alianță din trecut, D. Indelli, ambasadorul Italiei luând și el cuvântul, a declarat că misiunea principală a pactului tripartit este de a menține unit frontul tuturor puterilor asociate prin pact. A răspuns amiralul Tokyoda, ministrul de externe al Japoniei, care a declarat că pactul tripartit formează temelia solidă a politicei externe a Japoniei. Japonia — a adăugat amiralul Toyoda — este ferm hotărîtă să realizeze țelurile înscrise în pactul tripartit. Cu toate dificultățile numeroase, forțele neobosite ale puterilor aliate vor fi în măsură să înlăture toate piedicile și să înfăptuiască marile idealuri comune« D. von Papen la Ankara /IV/41 RA 29 (Rador). Corespondentul Agenției DNB transmitea D. von Papen, ambasadorul Germaniei în Turcia, care s-a înapoiat la 21 Septembrie în Turcia, venind din Germania, a sosit la Ankara, unde va rămâne două zile- CONSECINȚELE EȘUĂRII negocierilor de la ăn&Washington cum câtva timp, înttre Washington și Tokio s-au înceconvorbiri, •pentru aflarea unui *modus vivendi., r~Mcului. Cum era și de așteptat, posturile de radio briritanice au început a bate moneta pe această chestiune, lăsând să se for. e ;>ura'jer:cu' ' " ’ *e' ~£ este do.. ’ •■ [UNK]r avea ca rezultat eșnca Japoniei a,a părui tripartit. Așa cum este obiceiul puterilor din pactul tripartit, nu s’a luat nici un fel de atitudine în aceasta Privință, nu s’au produs nici desmințiri nici critici la comentariile londoneze, înțelegăndu-se prin aceasta că încrederea reciprocă a statelor din triunghiul Berlin—Roma—Tokio este atât de perfectă încât ar fi inutile orice comentarii.Siguranța cu care se activează în domeniul diplomatic ca și cel militar, pe de alta parte, este atât de evidentă încât pune, în mod regulat, biroul de informațiuni al Marei Britanii, într’o postură ridicolă. Fapt ce se produce și de astă dată, deoarece din Ankara ne vine știrea, relatată de ziarul «Ikdani» că negocierile dintre Tokio și Washington au eșuat. Pentru a ne da seama de consecințele acestui fapt, trebue să lămurim, mai întâi, ce anume împrejurări inițiaseră tratativele niponm-americane, marcate, mai ales, prin cele două mesaje ale Prințului Konoye adresate președintelui Roosevelt. Marea viață însăși a Japoniei Se știe că Japonia este o țară săracă în materii prime, iar jumătate din procentul materiilor prime importate i-1 furnizează Germania, Anglia, călcând regulile internaționale în vigoare, cu privire la transporturi, a contat să împedice, pe cât i-a stat în putință, transporturile de materii prime germane către Japonia. Faptul acesta a enervat pe niponi și a îngrijorat pe americani, mai ales de când Tokio a luat sub protecție Indochina franceză și Thailanda. Și aici, trebue să facem o paranteză. Japonia, deși se află «în stare de război» cu China din ani 1950, între aceste două țări nu s-a declarat războiul. Tokio, având o diplomație bine chibzuită a socotit că nu trebue să blocheze coastele Chinei, deși acest lucru ar fi stânjenit mult pe Chinezi. Știa însă că această măsură ar fi indispus pe furnizorii și clienții Chinei , în special Anglia, St. Unite și Franța, cari ar fi putut aproviziona China prin Rusia, Indochina și Indiile britanice. Ar fi pierdut însă piața americană. Consecințele eșuării negocierelor între timp însă, atitudinea Angliei a devenit provocatoare, iar navele japoneze au întâmpinat greutăți la trecerea lor prin Panama. Faptele acestea nu puteau lăsa indiferentă Japonia, cu atât mai mult cu cât, în ultimul timp, războiul germano-sovietic a pus în discuție problema aprovizionării Rusiei cu petrolul american prin Vladivostok și în acelaș timp se provoacă funcționarea automată a pactului tripartit, al cărui reprezentant în apele extrem-orientale este Japonia. De-aici și necesitată deschiderii negocierilor de la Washington, între St. Unite și Japonia, negocierile au fost anunțate ca eșuate, după cum am arătat mai sus. Care sunt, acum, consecințele eșuării acestor negocieri? Japonia, transformând, în decursul ultimilor ani, o bună parte din indu. Pawel ftlegară Continuare în Pag- Vil-aj Tîl.KIRÎWOPi )?aș fi bărbierit și cu, — dar dacă ai început să mă razi... Apostoli pentru Transnistria Școlile primare se vor deschide în Transnistria pe ziua de 1 Octombrie. Este o veste care evadează din cadrul strâmt al informațiilor obișnuite. Școala a avut parte, Sub regimul comunist, de un regim atât de defectuos, încât o evocare obiectivă vremurilor de dominație didactică a stalinistă, pare ceva de domeniul neverosimilului. Cunoștințele școlare se reduceau la învățarea alfabetului și cetirea cărților de doctrină comunistă. Atât. In rest, numeroase sunt dovezile cari ne arată că școlarii, cari erau adunați dela vârsta de șapte până la nouăsprezece ani în aceiași clasă fete laolaltă cu băetii, erau sfătiți să nu se jeneze a se iubi între ei și a face chiar copii, pe care să-i aducă la rândul lor la școală, în aceleași bănci. Nu e literă de basm acestea. Ne-o spun atâția reporteri de războiu în documentele lor culese la fața locului. Mai mult decât cultivarea imoralității, copiii erau împinși la dezordini și anarhie. Copilul care cerea o rublă tatălui, om sărac, și nu i se dădea era amenințat că o să fie denunțat «domnului învățător» că ține icoană în casă! Bietul om trebuia deci să fie la ordinul copilului lui, fiindcă altfel știa că ia drumul Siberiei... Școala care se deschide în Transnistria trebuie deci să pornească de la început. Trebue să înlăture răul de la rădăcină. Alți oameni și alte metode. Dumnezeu trebue adus printre acești copii rătăciți, printre care să se instaureze disciplina și respectul de cei mari. De căci, de la școala primară, pornesc imboldurile noul, se sădește în sufletul .*as**rsi