Viața, octombrie 1941 (Anul 1, nr. 183-213)

1941-10-01 / nr. 183

“W“","„TrRBSTu­l,r,"1'a N­ 15.“'”| * || «•« Propries». .EMINESCU-S. A. DIRECTOR: I î*/î gg D pRQPAMM S(r. 'n­. An ho) Saligny No. 2 |[ Dir. len P I' T‘ N­ 8ffe.l""‘­­ £ ~ gg \|­ ;.t' m­»«W !» Trib­ nf»v N °- 65'»« ==- .= fa I V­8 U­rlCDlxEAN­ U IMIN­STIITU LOCALA Guvernul a început o acțiune m­etodică de cunoaștere a nevoilor din diferite regiuni ale țării. Se va interveni apoi cu măsurile cele mai potrivite, pentru înlăturarea lipsurilor constatate. Se urmărește, cu alte cuvinte, un contact direct cu viața locală­, pen­tru ca realizările ce vor urma, să răspundă celor mai însemnate nevoi. Din această cercetare se vor desprinde marile realități obștești și planul de refacere a țării, precum și liniile largi ale propășirii vi­itoare Acest nou­­ spirit în cercetarea și rezolvarea practică a problemelor regionale, a fost inaugurat în rece­nta conferință administrativă de la Pitești, unde d. prof. Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de miniștri, a afirmat necesitatea f­aptei însuflețită de dorința binelui obștesc, fără de care o administrație este lipsită de sens. Prima încercare de rezolvire pe loc a problemelor unei regiuni — ale județului Argeș, d­e pildă, — a dat rezultatele cele mai bune, deoa­rece s’au luat îndată măsurii și s’au găsit soluții pentru o mare serie de chestiuni, într’un timp record. Desigur că pentru soluționarea tutu­ror acelor probleme, «pe calea ierarhică» și administrației rutina­re, ar fi trebuit luni și poate ani de «corespondență», de intervenții, s’ar fi întocmit nenumărate referate și voluminoase dosare, pierdute poate în cele din urmă în haosul arhivelor... Administrația începe de asemeni să imprime vieții locale un spi­rit de vădită românizare. «Această nouă orientare, a spus d. Mihai Antonescu, trebue să în­semneze închegarea tuturor sufletelor într’un singur elan constructiv ca temelie a zilei de mâine». La opera constructivă care începe, trebue deci să punem cu toții umărul, fără­ șovăiri, cu voința de a fi toate forțele vii ale Națiunii, în acelaș gând de refacere și propășire. D. vicepreședinte al Consiliului a arătat că mai ales la sate tre­bue să ducem acest fior de reînoire românească. Țăranul trebue pus în condițiuni omenești de viață, pentru a se putea bucura de foloasele funcțiunii lui productive. Rolul preotului și învățătorului, în această trezire înoitoare, va fi de primul ordin, iar aparatul administrativ va trebui să găsească o nouă însuflețire, în realizarea misiunii sale. Țara așteaptă înmănunchierea tuturor cugetelor curate și capaci­tăților de muncă, pentru a începe o nouă, viața, de consolidare «rsi a rezultatelor biruinții de pe front. O chemare, la care trebuel SAI să răspundem cu toții, în ori­ca unghiu al țării am fi și din ori­­ce categorie ar fi activitatea noastră. * * mal de războiu­ Un soldat pgnicer Înotă corp la corți cu un „IMenant bolșevic n luptele dela porțile Odessei — ca și în celelalte date pentru eli­berarea Basarabiei —" grănicerii noștri, prin victoriile dobândite "și faptele de arme de care s’au învrednicit, au dovedit cu priso­sință mare curaj și eroism. Acești apărători ai sfintelor noastre fruntarii, erau cei dintâiu che­mați să dea dovadă de aceste virturi­ ostășești. Și au dat-o, începând de la trecerea Prutului și până la asaltul Dalnicului — ultima­ fortăreață din fața Odessei, iureșul Așa după cum le-a spus coman­dantul lor, generalul Potopeanu, în clipa când au purces la luptă, grănicerii noștri știau că lupta a­­ceasta sfântă pe care au purces-o, împreună cu atâți alți camarazi de arme o duc în numele Crucii și în numele Dreptății românești. Ei n’au uitat nici o clipă — a­­tunci când a început iureșul pentru cucerirea atâtor poziții — ceea ce Ge­neralul Potopeanu le spunea me­reu :­«Băeți, țara­ întreagă e alături de voi, cu gândul la faptele­­ voa­stre, acum în marele marș către sfânta izbândă. Ați sfărâmat lanțu­rile robiei bolșevice, în Basarabia redând libertatea, credința, onoarea și avutul fraților voștri. Acum sun­teți chemați ,fi voi să dărâmați în­fricoșătorul iad roșu dela Odessa. Oastea noastră trebue să gonească de acolo hoardele celor fără de Dumnezeu.» Grănicerii au ascultat cuvântul comandantului lor și și-au făcut datoria cu prisosință. Cinstită să le fie jertfa celor că­zuți și slăvite le rămân faptele lor de vitejie ! Regimentul de Grăniceri al Colo­­nelului Oncică Dumitru, bravul co­mandant, care pe acest front și-a câștigat «Mihai Viteazul», e din nou în linia de foc de atâtea zile. Flăcăii de sub conducerea lui, nu-l vor uita niciodată și întotdeauna își vor aminti de bărbăția și imboldul la luptă pe care li-l inspira lor — Colonelul Oncică — atunci când le spunea în ajunul vreunui asalt: " «Să știu că ajungem numai trei la Odessa ?i trebue să mergem îna­inte «înainte băeți. Nu mai avem în calea noastră decât trei ruși și trei pistoale.» Lupta grănicerilor Și grănicerii noștri dădeau nă­vală. Cu mitralierele în mână, alții cu grenade. Pe alocurea lupta ajun­sese corp la corp. Cu baioneta, bravii noștri grăniceri scormoneau gro­pile pământului și hoarde de bolșe­vici, tătari, mongoli și caucazieni, erau scoși cu mâinile ridicate. Abia atunci îngroziți de spaimă, cu ochii holbați și înroșiți, fiarele acestea cu chip de om, îngânau «predasc­h. (Continuare în paff# 7-n› Tobruk-ul violent bombardat BERLIN. 29 (Rador).­­ In secto­rul Sollum, activitatea patrulelor britanice a crescut. Totuși englezii n’au izbutit nicăeri să ajungă până la avantposturile germano-italiene. Pe frontul Tobruk, dueluri de ar­tilerie. Patrule britanice plecate din fortăreața Tobruk spre liniile noa­­stre au fost respinse cu pierderi grele. Bateriile germane și italiene au deschis din nou un foc plin de efect contra obiectivelor din portul To­bruk. Brandt în acțiune pe o poziție in«intată din Ucraina, Dacă despre Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mar« s’ar putea totuș spune că și-au apărat »sărăcia și nevoile și neamul­..», despre stăpâ­­nitorul Țării Românești de la sfârși­tul veacului al XVI-lea, Mihai Vi­teazul, trebuie să recunoaștem că a fost întruchiparea spiritului ofensiv românesc. El a trasat de atunci, li­­niile destinului nostru viitor, cu spada și cu gândul. Mihai Viteazul, această figură de arhanghel cuceritor, a fost cavale­rul prin excelență al virtuților mi­litare românești și prototipul unui imperialism, care, dacă poartă ca­racterele particulare ale vremii, fiind expresia unei personalități puternice, nu este mai puțin româ­nesc Marea greșală de perspectivă a lui Mihai Viteazul a fost, după is­toricii noștri, că nu și-a urmat ca­lea destinului spre Sud, spre Con­­stantinopole, ci s’a încurcat în în­treprinderi spre Nord. Din această eroare a ieșit întrunirea tuturor provinciilor românești sub sceptrul Voevodului muntean. Aca­stă eroa­re a întârziat, poate, cu câteva se­cole, eliminarea musulmanilor din Europa. In toată acțiunea lui Mihai Vitea­zul e de remarcat neastâmpărul cu­ceritor, care, dacă pentru contem­porani și unii istorici apare neliniș­titor și chiar aventuros, pentru noi apare în serviciul unui plan mag­nific. De acest plan Mihai Viteazul a fost conștient; acest plan a fost străfulgerare orbitoare pe culm­i s­­udei noastre, o prefigurare mă­reață, un vis imperialist al neamu­lui nostru spre orientarea lui de­parte, peste veacuri. Istoria părților răsăritene ale Eu­ropei ne vorbește despre o «Coroană a Sf. Ștefan» și despre un «Testa­­ment al lui Petru cel Mare» ca des­pre niște misiuni naționale de împli­nit în istorie. Noi n’am știut să cul­tivăm și să opunem cu aceeiaș efica­citate «planul lui Mihai Viteazul», din care trebue să facem un mit na­țional pentru dinamizarea­ forțelor și spiritului român""-­­Mihai își începe Domnia printr’o reacțiune violentă împotriva Turci­lor din țară și de peste Dunăre. A­­tât de fulgerător și îndrăzneț acțio­nează, vie-­i derutează pe Musul­mani și reaprinde nădejdi nemăsu­rate la toți creștinii din Balcani. In­cursiunile Voevodului valah ajung până la porțile Adrianopolului. Și pe vremea lui Mihai Viteazul creștinii încercau o rezistentă co­mună contra Turcilor. Inițiativa spirituală aparține Papei, Clement al VIII-lea, iar organizarea împăra­tului german, Rudolf. In Liga anti­­turcească (1593), alcătuită din în­demnul acestor doi suverani, Mihai vine din proprie inițiativă. Faptul trebue reținut, căci vădește prezen­ța unei libertăți de acțiune și a unui spirit ofensiv propriu. «Răscoala lui Mih­ai Viteazul contra Turcilor, ci­tim în Xenopol, nu este, deci, dato­rită unei imboldiri străine, ci este productul liberei sale hotărîri» (vol. V, p. 143). Cu această ocazie, Bulgarii din Balcani au trimis soli la Mihai, spu­­nându-i că sunt gata de răscoală și că 30.000 de oameni așteaptă bine înarmați în păduri. Influența lui Mihai asupra creștinilor din Bal­cani apare limpede în 1598 când a­­tacă Nicopoli și Silistra.­­Totodată, continuă Xenopol, Mihai Viteazul retitoiește uneltirile sale, cu Bulga­rii și Sârbii spre a-i arunca și pe ei asupra împărăției Mahomedane. Planul unor răscoale ale Slavonilor de peste Dunari ] încolțise în mintea lui Mihai încă­ î­n primele lui iz­bânzi în contra Turcilor...» (op. cit. p. 194) Intre timp intervin, însă, neînțe­legerile din Ardeal și uneltirile din Moldova și Polonia. Mihai se în­toarce asupra Ardealului, bate, la Șelimbăr, pe Andrei Bateri, intră triumfător în Alba Iulia și, după­ a­­ceea, se îndreaptă spre Moldova de unde isgonește pe Ierimia Movilă, omul Polonilor. Pentru a treia oară, de astădată în proporții neînchir­ise, un Domn român face o Portie d­e cuceriri în spațiul românesc. Și acum, ideea­­ de bază in­­eră unitatea poporului din cele trei provincii; pe vremea aceea poporul nu era un factor și argu­ment istoric; conștient. Mihai avea planuri mai întinse. Spre a liniști pe împăratul Ru­dolf, în numele car­e a afirma că face eneorurib ca­ ' . sîr“­gur obiectiv, i­a­­r•. , l­b. :usku­­să-l câștige unui plan magnific-Sco­pul lui ar fi «de­ a pregăti o mare armată de 2(19009 oameni, cu care să treacă Dunărea și să-și așeze re­ședința la Sofia, în mijlocul țărei dușmane, unde înțelegerea ce o are cu creștinii acelor părți i-ar aduce sub steaguri alți 200.000 de oameni, cu care ar putea pune un capăt vea­cului împărăției Turcești» (op. cit. p. 218) Așa­dar, Domnul muntean se sub­stituia împăratului, concepea pla­nuri și trecea la executarea lor. El voia să se asigure din partea creș­tinilor liberi, de aceea trecuse Ar­dealul și Moldova sub spada sa și ducând mai departe acest gând, voia să împartă chiar Polonia. In vede­rea acestei întreprinderi, Mihai se pusese în legătură cu țarul Rusiei, Boris Godunov, uzurpatorul tronu­­lu rusesc după stingerea dinastiei lui Rurik. Regele Poloniei, Sigis­mund, denunță acest plan întro scri­soare către Leon Sapieha. »După ce a cucerit Moldova, scrie Sigismund despre Mihai, el doiește acuma să se arunce și asupra Poloniei... Acest dușman, deși se fălește cu protegui­rea împăratului gerj; ra, recunoaște cu inima deschisă și legăturile sale cu împărăția Turcească, căci scrie pe față la unii de ai noștri că Sul­tanul i-a dat steag asupra Moldo­vei și Țării Românești, și ceea ce este mai grav e aerul său de a avea din partea Sultanului, învoire supra Poloniei, pentru care îi fi trăi­­­duiește și tribut» (op. cit. p.­­ 20— Pentru acest plan, Mihai câștig îteri și pe Cazacii Zaporojeni. Iată, prin urmare, cum împărțire Poloniei se prănuiiește cu aproapt doua/ v’eacos Srî £ 533t1 un Domn muntean î­­n timp ce trata astfel cu tarul (Continuare în pag. 7­at Pe culmile istoriei Imperialismul lui Mihai Viteazul de ALEXANDRU CONSTANT ȘTIRILE FANTEZISTE asupra revoltelor sângeroase din Italia comentate de ziarele italiene ROMA 29.­­ Ziarele italiene repro­­duc integral inform­ațiunile publicate de o anumită presă străină și mai ales NEW YORK TIMES, după care în I­­talia ar fi izbucnit revolte sângeroase și ciocniri ar fi avut loc la Milano, Trieste, Fiume și alte orașe din pe­ninsulă Ziarul NEW YORK TIMES a mai a­­firmat că «moralul italian este pe cale să se prăbușească». Presa italiană subliniază în mod ironic faptul că propaganda adversa­­ră ar fi putut alege un moment mai favorabil pentru a răspândi aceste po­vești. Căci în fața ultimelor succese italiene de la Gibraltar și din Medite­­rana centrală, precum și cele de pe frontul oriental, o asemenea campanie defăimătoare se spulberă în ridicol. Dacă ziarele nord-americane, — se observă în Italia, — s­­ lasă târâte in publicarea unor știri atât de fan­teziste asupra situației interne italie­­ne, este, evident, nu în scopul de a provoca dezordine reale în Italia sau de a atinge moralul poporului italian. Este fără nici o îndoială că această campanie de știri false întreprinsă de suszisele ziare, au în vedere numai publicul american, care s’ar voi a-1 face să creadă că războiul împotriva Axei ar fi o nimica toată. Ducându-se o campanie de acest fel, bazată pe minciuni atât de gogonate, organele de propagandă de la Londra și de­ Casa Albă, dovedec în fond că au o destul de proastă părere des­pre inteligența publicului din Statele Unite, ceea ce dă omului american de pe stradă multe de gândit, Pactul Tripărțit, TEMELIA POLITICII JAPONEZE TOKIO, 29 (Rador).­­ Cu prile­jul aniversarei semnării pactului tripartit, ambasadorii Germaniei și Italiei au dat un dineu la care, în afară de prințul Kanin, mare­șal, invitat de onoare, au mai luat parte aproape toți membrii guver­nului, numeroși foști miniștri, am­basadori, reprezentanți de seamă ai cercurilor financiare și economi­ce, personalități politice și repre­zentanți ai Universităților și ai pre­sei Printre reprezentanții puteril­or străine, pe lângă ambasadorii Ger­maniei și Italiei, s-a remarcat pre­zența ambasadorului Spaniei și a miniștrilor României, Finlandei și Ungariei. Ambasadorul Ott, după ce a sa­lutat pe mareșalul prinț Kanin, a declarat că numeroasele manifes­tări ce s-au desfășurat în Japonia dovedesc că toată națiunea japone­ză este însuflețită, în această zi a­­niversară a încheerii pactului tri­partit, de sentimente sincere de a­­miciție față de puterile aliate. S’a putut constata — a mai spus ambasadorul Reichului — că pac­tul tripartit este mai puternic de­cât orice altă alianță din trecut, D. Indelli, ambasadorul Italiei luând și el cuvântul, a declarat că misiunea principală a pactului tri­partit este de a menține unit fron­tul tuturor puterilor asociate prin pact. A răspuns amiralul Tok­yod­a, ministrul de exter­ne al Japoniei, care a de­­clarat că pactul tripartit formează temelia solidă a politicei externe a Japo­niei. Japonia — a adăugat a­­miralul Toyoda — este ferm hotărîtă să realizeze țelurile înscrise în pactul tripartit. Cu toate dificul­tățile numeroase, forțele neobosite ale puterilor a­­liate vor fi în măsură să înlăture toate piedicile și să înfăptuiască marile i­­dealuri comune« D. von Papen la Ankara /I­V/4­1 RA 29 (Rador). Corespondentul Agenției DNB transmite­a D. von Papen, ambasado­rul Germaniei în Turcia, care s-a înapoiat la 21 Sep­tembrie în Turcia, venind din Germania, a sosit la An­kara, unde va rămâne două zile- CONSECINȚELE EȘUĂRII negocierilor de la ăn­&Washington cum câtva timp, înttre Washington și To­kio s-au înce­­convorbiri, •pentru aflarea unui *modus vivendi., r~Mcului. Cum era și de așteptat, posturile de radio bri­ri­tanice au început a bate mon­eta pe această chestiune, lăsând să se for. e ;>ura'jer:cu' ' " ’ *e' ~£ este do.. ’ •■ [UNK]r avea ca re­zultat eșnca Japoniei a,a pă­rui tripartit. Așa cum este obiceiul pute­rilor din pactul tripartit, nu s’a luat nici­ un fel de atitudine în aceasta Privință, nu s’au produs nici desmințiri nici critici la comentariile lon­doneze, înțelegăndu-se prin aceasta că încrederea reciprocă a statelor­ din triunghiul Berlin—Roma—Tokio este atât de perfectă încât ar fi inutile orice comentarii.­­Siguranța cu care se activează în do­meniul diplomatic ca și cel militar, pe de alta parte, este atât de evidentă încât pune, în mod regulat, biroul de informațiuni al Marei Britanii, într’o postură ridicolă. Fapt ce se produce și de astă dată, deoarece din Ankara ne vine știrea, relatată de ziarul «Ikdani» că negocierile dintre Tokio și Washington au eșuat. Pentru a ne da seama de consecințele acestui fapt, trebue să lămurim, mai întâi, ce anume împrejurări inițiaseră tratati­vele niponm-americane, marcate, mai ales, prin cele două mesaje ale Prin­țului Konoye adresate președintelui Roosevelt. Marea­ viață însăși a Japoniei Se știe că Japonia este o țară săra­că în materii prime, iar jumătate din procentul materiilor prime importate i-1 furnizează Germania, Anglia, căl­­când regulile internaționale în vigoa­re, cu privire la transporturi, a contat să împedice, pe cât i-a stat în putință, transporturile de materii prime ger­mane către Japonia. Faptul acesta a enervat pe niponi și a îngrijorat pe a­­mericani, m­ai ales de când Tokio a luat sub protecție Indochina franceză și Thailanda. Și aici, trebue să facem o paranteză. Japonia, deși se află «în stare de război» cu China din ani 1950, între aceste două țări nu s-a declarat răz­boiul. Tokio, având o diplomație bine chibzuită a socotit că nu trebue să blocheze coastele Chinei, deși acest lucru ar fi stânjenit mult pe Chinezi. Știa însă că această măsură ar fi in­dispus pe furnizorii și clienții Chinei , în special Anglia, St. Unite și Fran­ța, cari ar fi putut aproviziona China prin Rusia, Indochina și Indiile bri­­tanice. Ar fi pierdut însă piața ame­ricană. Consecințele eșuării negocierelor între timp însă, atitudinea Angliei a devenit provocatoare, iar navele ja­­poneze au întâmpinat greutăți la tre­­cerea lor prin Panama. Faptele ace­stea nu puteau lăsa indiferentă Japo­­nia, cu atât mai mult cu cât, în ulti­mul timp, războiul germano-sovietic a pus în discuție problema aprovizionă­rii Rusiei cu petrolul american prin Vladivostok și în acelaș timp se pro­voacă funcționarea automată a pactu­lui tripartit, al cărui reprezentant în apele extrem-orientale este Japonia. De-aici­ și necesitată deschiderii negocierilor de la Washington, între St. Unite și Japonia, negocieri­le au fost anunțate ca eșuate, după cum am arătat mai sus. Care sunt, acum, consecințele eșuă­rii acestor negocieri? Japonia, transformând, în decursul ultimilor ani, o bună parte din indu. Pawel ftlegară­­ Continuare în Pag- Vil-aj Tîl.KIRÎWOPi )?aș fi bărbierit și cu, — dar dacă ai început să mă razi... Apostoli pentru Transnistria Școlile primare se vor deschide în Transnistria pe ziua de 1 Octom­­brie. Este o veste care evadează din cadrul strâmt al informațiilor obiș­nuite. Școala a avut parte, Sub regimul co­­munist, de un regim atât de defec­tuos, încât o evocare obiectivă vremurilor de dominație didactică a stalinistă, pare ceva de domeniul neverosimilului. Cunoștințele școlare se reduceau la învățarea alfabetului și cetirea cărților de doctrină comunistă. Atât. In rest, numeroase sunt dove­zile cari ne arată că școlarii, cari erau adunați dela vârsta de șapte până la nouăsprezece ani în aceiași clasă fete laolaltă cu băetii, erau sfătiți­­ să nu se jeneze a se iubi în­tre ei și a face chiar copii, pe care să-i aducă la rândul lor la școală, în aceleași bănci­. Nu e literă de basm acestea. Ne-o spun atâția reporteri de războiu în documentele lor culese la fața locu­lui. Mai mult decât cultivarea imo­ralității, copiii erau împinși la de­zordini și anarhie. Copilul care ce­rea o rublă tatălui, om sărac, și nu i se dădea era amenințat că o să fie denunțat «domnului învățător» că ține icoană în casă! Bietul om tre­buia deci să fie la ordinul copilului lui, fiindcă altfel știa că ia drumul Siberiei... Școala care se deschide în Trans­nistria trebuie deci să pornească de la început. Trebue să înlăture răul de la rădăcină. Alți oameni și a­lte metode. Dumnezeu trebue adus prin­tre acești copii rătăciți, printre care să se instaureze disciplina și respec­tul de cei mari. De căci, de la școala primară, por­nesc imboldurile noul, se sădește în sufletul .*as**rsi

Next