Viața, ianuarie 1942 (Anul 2, nr. 273-302)

1942-01-01 / nr. 273

2 :• CALENDAR ISTORIC VIETI­II FAPTE I­ TRECUT ION CREANGA 31 Decembrie ,1889. — Marele scrii­­tor român Ion Creangă încetează din pin­ma în vârsta de 52 de ani. Vest ftul nostru povestitor a fost fi­­opt și învățător, dar nu s'a putut fi­­păca cu formalismul instituțiilor la care șerpia, totuși a rămas institutor la Iași. In acest post Creangă a dove­­­dit că este un excelent pedagog, știind să facă interesante lecțiile prin ne­­pieritorul său humor. Cunoscând pe Eminescu în 1874, de­­vine cel mai bun prieten al marelui Poet, care il mir­­duce în cercul soc­ie­­tății literare «Junimea» și unde a fost mult apreciat de cărturarul ardelean Ulis Maiorescu". Ajungând membru marcant al Jjunimei», «Moș Ion Creangă» a fost povestitorul cel mai iubit al societății, pentru umorul său sănătos și minunata sa limbă neaoș moldovenească, presărată cu nemai­anzi’e expresii idiomatice, începe ca­ Ticni literară, publicând în «Con­vor­­biri literare» diferite povestiri, anec­dote și în urmă, excelentele «Amintiri știri copilărie». Ion Creangă este, fără îndoială cel mai mare povestior dintre scriitorii noștri. Caracterul precis popular al o­­perei sale reprezintă în întregime su­fletul și Piața poporului. Poveștile și Basmele, deși au un fond poporan, surd stilizate de Crean­gă, care a reușit să le ridice la expre­­sia artistică incomparabila și la gra­dul de nume fantastice și simbolice (Harap Alb, Stan Pățitul­, Capra cu trei iezi, Ioan Turbincă, etc.), adăugând descrieri și conținând chiar elementele mai multor povești într’una singură. De asemenea «Amintirile», o capo­­doperă autobiografică, constituesc de­sigur opera lui caracteristica, prin va­rietatea, puterea de obiectivitate, prin stilul adecvat fondului și prin sinceri­tatea umanistă a povestiri. Creangă a reușit să dea «Amintirilor» sale, ace­­iași expresie artistică vieții de la țară, povestind-o cu seninătate, umor și vervă nesecate și creind­ astfel pagi­­nile cele mai frumoase din proza ro­mânească, "I*­­ — T­. > • t Sr. Prin caracterele operei­ care nu-și pierde niciodată actualitatea și intere­sul, Ion Creangă rămâne unul din cei mai mari scriitori ai literaturii noas­­tre, un puternic reprezentant al curen­­­tului poporan, care a știut să redea expresia cea mai curată a geniului ro­mânesc poporan. SCRISOAREA UNUI BOIER 1 Ianuarie 1482. — Boierul moldo­vean Tricoliciu­ Vornicul scrie familiei sale din captivitate, cerând să nu­ creadă mort și să nu-i înstreineze a­­verea: «Dumnealui Tricoliciu Vornicul scrie jupănesei mele Ne­gri­tei și fetei mele Neagșei și nepoatei mele de fiică Ma­­rei și nepotului mieu de fiică Miliuței, și Misei­, așișderea nepot al mieu, și lui Nicoară din Vasluiu și fratelui mieu Dragotă Tămășanul și lui Pascu și lui Miloș, și lui Cozma Marcul, fra­tele lui Soli an, și la toți ai miei iubiți frați și prieteni. Și vă dau de știre că până in acest ceas sunt în viață și ca am căzut in manile Domnului Basarab Voevod, ți mă ține ferecat, cum Dumnezeu a o­­rânduit. Drept vă rog pe voi: nu mă uitați și lăsați să mi se risipească, ori marfă ce va fi, ori scule. Și să nu pă certați pentru averea mea până ce nu­ auzi că sunt viu, ci să îngrijiți și să căutați cu mda caii și iepele și oile și porcii și toata averea câtă­ este. Și de asemenea pe mine să nu mă udați, ci tot acela ce vi se va părea mai bine a­­cela să faceți, ca să nu pier. Și să mai știți că Soltan, fratele lui Cozma, este Cu mine nini până ceasul ni tusm. Și­ mila lui Dumnezeu să Dă înmulțeas­că anii, amin. Scris în Targoviște, la­ m­ar». SCULPTORUL CHRISTIAN RAUCH 2 Ianuarie 17??. — La Arolsen, in Germania, Providența a trimis pe lume pe vestitul sculptor german Christian Rauch (m. 185?) care se stabili la Ber­lin și unde ridică Monumentul reginei Ulriza și al lui Hederic 11, capodo­pera sa. Rauch a executat pentru diferite o­­rașe din Germania o mulțime de opere frumoase, printre care sunt însemnate statuete­ generalului Blücher la Bres­lau, a regelui Maximil­an la Munich, a lui Albert Dürer la Nürnberg, a lui Kant la Koenigsberg, ale regilor Polo­niei Dieeislau și Boleslav la Posen, și șase Victorii enorme pentru Walhalla. Rauch a fost profesor la Academia de bele.arte din Berlin și asociat al In­stitutului. Calitățile sale eminente sunt naturale și cu adevărată expresie, Miron C­on­stan­tinescu, Vedere din București Pentru o literatură românească Problema realizării unei litera­turi care să reprezinte mai întreg și mai adevărat, sufletul românesc, decât cea pe care am avut-o până acum, este atât de complexă și, din această cauză, deschide terenul unor atât de ample discuții, încât nu avem pretenția de a o limpezi în vreun fel, în spațiul restrâns al acestor coloane. Ea se încadrează în problema mai vastă a realizării unor creații în duh au­toh­ton, în toate ramurile artei, preocupare ce s-a deschis în ultimii ani, devenind din ce în ce mai pregnantă, pe măsură ce lică­reau în întregul continent zări de lume nouă, sub lum­ea cărora cu­prinse în marșul istoriei, neamurile își ștergeau de pe față p­erijenisul internaționalismului cultural, nă­zuind să se întoarcă la filoanele de singură și adevărata bogăție crea­­toare, a sufletului național. Nu vom stărui asupra eforturi­lor ce s au făcut și a realizărilor obținute, în acest sens, de celelalte arte, lăsându-ne în discuția cronica­rior respectivi. Ne mărginim, doar să facem câteva vagi creionări în domeniul ce ne interesează, acela al unei literaturi a adevăratului suflet românesc, scăpată de sub mirajul acelor mituri streine, care au vrăjit-o și au falsificat-o până acum, dându-i aspfectul unui vast laborator de inhilații și traduceri neizbutite Este literatura anilor ce vor veni, aceea în care ne punem toată încrederea noastră. O literatură, poate mai puțin pretențioasă, de mai putină eleganță stilistică, de mai putină originalitate de proble­me, dar mai apropiată de sufletul nostru, mai emoționantă prin as­­­fectul de timida căutare a filoa­­melor de românesc­ian, în băl­toaca fals strălucitoare a culturii cosmopolite iu care, fiecare dintre noi ne-am înfundat Până în gât. Lixisa, sau, mai precis, semnala­rea prea vagă, a unor temeinice opere literare de creație româneas­că, se datorește bineînțeles unor fenomene sociale care au produs desph­inderea bruscă a clasei de in­telectuali de acea țărănească, des­chizând o prăpastie de netrecut în­tre sat și oraș. Acest fenomen, ce în mod natural, s'ar fi petrecut prin sute de ani, la noi s­a realizat în câteva decenii, înlocuind desvol­­tare naturală. ..print­run salt for­­țat, care a dus la desxh­inderea complectă a păturii intelectuale, de rădăcinile firești, când această pă­tură trebuia, ideal, să fie rodul din urmă, ca să încununeze și să dea sens vieții a­celor rădăcini. Disprețul de ceea ce era româ­nesc, act de copilărească insolen­ță, a atras după sine o pierdere de substanță ce trebuia neapărat în­locuită, ceea ce s’a și făcut prin a­­doptarea unei culuri de esență streină. Pe care am încercat să ne o apropiem fără să ne gândim că aceasta era o haină făcută pe măsura altui trup, al unor nea­­muri ce n’au făcut nici salturi nici împrumuturi și care și-au iubit ceea ce noi disprețuiam la uei a­­casă. In momentul când asimilarea materialului strein se produsese atât de complect încât ne dădea perfecta iluzie a stăpânirii unui material propriu, fenomenul aces­ta de lipsă de conștiință națională își dădea cele mai sinuoase roade. S’a crezut, în u­ltimii ani, că to­tul trebue luat început. A nega existența oricărei insule de popor, în drumul nostru de întoar­cere spre rădăcini este tot atât de gr­eșit cât de greșită a fost con­cepția din care a pornit mândra noastră exclamație, privind roade­le falsificării noastre culturale: «Acum suntem europenii, întâia condiție a realizării unei oper­e românești de puter­e­ suflu epic, este desigur trăirea adâncă în românesc, nu întrebuințarea unui cadru și a unor personagii de co­loratură românească. Este, cu alte cuvințe, găsirea unei «viziuni a lu­mii», românească, « viziune specifi­că, imposibil de­­ conf­undat sau ase­­mânat cu aceea a unui alt neam condiționată de­ trăirea puternică în românesc, care­­ depășește mo­mentul social actual, mergând până la rădăcinile tradicii. Și, acest punct de vedere, creatorul nu l obține nici prin cercetarea istoriei, nici prin eforturi intelectuale, ci prin însăși ruarea lui "spirituals în ro­mânesc, ce, socotind, valurile de cultură importată ce s’au clătinat pe fata acestui neam, necesită efor­turi de fiecare clipă, nu de ca­rtare a românismului, pe care îl avem fiecare în structura ființei noastre, ci de eliminare a tot. Ceea ce nu co­respunde acestei structuri. Marii apostoli ai scrisului româ­nesc, sunt acolo, la înceinit de drum, înlesnindu-ne eforturile noa­stre de regăsire în duh nional Mihail Eminescu reprezintă toată latura de mistică, a acestui neam profund arian, cu reminiscențe din poezia acelor imemoriale vremi a legendarului marș spre Indii a profetului Rhaina. E un uluitor orizont de dioezie, ale cărui­­ mar­gini se situează în spațiu, din lu­mea de înghețată lumină a lucea­­farului — pe crestele sacre ale munților în care veghiază preoții ultimelor înțelep­ciuni, — și n timp, acolo unde spațiul și timpul nu se despărțiseră încă. Privită prin această genială vi­ziune, viața noastră românească de basme, de datini, de istorie, ființează vie și prezentă, — mai vie par­ eă și mai plină de sens x pri­­vită în perspective misticei emines­ciene, decât în oricare e­­eră ce s’ar pierde în documente și date aride. In aceeași spiritualitate romă­nească, zidește în veșnicie Cara­­giale. Aparent vesel, bienuește mo­ravurile unei societăți românești coruxste, raportându-lei­ la un ideal de lume românească demnă de tra­dițiile cestui neam. Din pientru aceeași lume ideală dragoste româ­nească pentru care suferă și în care crede și Eminescu, Caragiale scrie acea operă de aparent umor și de fond tragic — cu atât mai tragic cu cât bic­itarea pare mai aspră. Neculce, Creanga, Ion Matei Ca­­ragiale, Liviu N­ebreanu, răsar, distanțați de ani întregi de efor­turi sterile și rătăciri dem­­u­ d­od­­­ești, ducând firul mare al duhului romanesc în literatură. Poezia tânără românească, având posibilitatea de a lucra cu un ma­terial ce ține mai mult de­­ sensi­bilitatea și intuiția creatoare decât de documentul uman, — realizează un apreciabil pas în drumul spre creerea unei literaturi românești. Efortul este surprinzătoare, vădit — rezultatele­­ și încrederea noastră în literatura vremilor ce vor veni cu limpezirea apelor tur­buri ale actualei situați internațio­­nal, e din ce în ce mai îndreptă­țită. Doina Peteanu a­tâte $i a­mu­late Sunt destul de numeroase lucrurile pe care poți și chiar trebue să le faci dumneata însă­ ți doamnă. Sunt însă u­­nch — mai puține dar totuși sunt — în care e bine să nu te amesteci. Este așa de pildă. — .Nu aranja dumneata treburile soțului d-tale. Nu-i umbla printre hârtii și prin sertarele biuroului. Fe­­meea care «Pune ordine» în afacerile unui bărbat crezând că procedează bine, îl exasperează întotdeauna pe a­­cest­a și­­ i-l depărtează. Un tânăr scriitor îmi povestea că, profitând de lr absență a sa, mama sa i-a făcut curățenie in biurou; a găsit un vraf de hârtii mototolite care i-au părut nefolositoare și le-a aruncat la coș, liberând biuroul... Erau tocmai notele unei lucrări pen­tru care bietul om muncea de câțiva ani.. Nu-î deschide scrisorile. Hai să spunem că n'o faci din curio­zitate, ci numai pentru a-i ușura lui luarea micului dejun. Indiscreția a­­ceasta n’o justifică insă nici o rațiune­­ din lume. Dacă între streini discreția e de rigoare, cu atât mai mult e nece­sară într’o căsnicie. Sunt multe profesiunile care recla­­mă secretul profesional; apoi, un prie­­ten poate să-i facă soțului d-tale o confidență pe care nu dorește s’o îm­părtășească și blum­­ale. Și chiar dacă nimic din astea nu există, gestul în sine de a deschide corespondența al­­tuia, e­te foarte urât. Dacă ar exista o curtoazie perfectă între soți­a și discreția este la baza curtoaziei — ar fi mai puține mesaje nenorocite. NU SCRIE D-TA TEMELE COPILU­­LUI DUMITALE Poete ca­re neliniștește încetineala cu care Bebe își scrie tema la grama­tică, sau încruntarea sprincenelor fu­­provocată de o problemă mai compli­cată. Dacă i se fcri d-ta însă, Bebe nu folosește nimic, pentru că se va obișnui să conteze pe d-ta și la examen nu va reuși să răspundă nimic. Mai bine im­­pune-i o metodă de lucru și ajută-l să judece și să înțeleagă o lecție. NU-ȚI ÎNFRICOȘA COPILUL Să presupunem că Bebe are doi ani. WI JK­Tl7 lit i­ft-&a­m »«Ța­r­a Botoșanii Foaia de duh zdhhlnesc a regretat titlul Nic. Murășanu­ publică în ulti­mul număr câteva cuvin­te despre a­­cel care i-a fost director, fondator și permanent îndrumător spiritual. Realizată în vremuri de austeră a­­dâncire a neliniștilor care brăzdau Eu­ropa de acum trei ani, foaia a răs­pândit în sufletele celor însetați de crez românesc lumina unui naționa­lism integral. Pierzându-se inițiatorul în marea luptă pentru distrugerea desordinei comuniste, cel din jurul lui Nicu Mu­­rărașu, continuă pe baricadele acele­ia? conștiințe românești­ să poarte cu cinste făclia aprinsă de cel care a fost cel dintâi purtător al ei. «Pe fron­tul de est» Cartea camaradului gazetar Anasta­­se Sfrimie apărută de curând in vi­trinele librăriilor, semnalează prin con­debil autorului ei temeinicia precum și elementele cari stau la baza recen­tei victorii românești. Scrisa cu un nerv nu numai tine­resc, el specific de stinsei structuri su­fletești a lui Ruif, lucrarea se impu­­ne printr’o documentată viziune a des­­robirii noastre basarabene și a victo­riei transnistriene. Apă văe Ultimul volum de versuri al Ind Va­ieri ii Olandic poartă sugestivul titlu de «Apă vie» și închide în el expe­riența tristă a celui care desgugrat­ge apăsarea orașului și a oamenilor se pierde printre copacii și brazdele răs­firate dealungul țării Parcurgând diferite spații sufletești trecând prin peisagii învolburate sau limpezi, acordurile stichirilor lui O­­landtte sunt dominate de o originali­tate care conturează specific persona­litatea poetului. II CITIȚI H PORT LA RĂSĂRIT DE RADU TUDORAN EDitura SOCEC & CO. S. A. R. DOUA ROMANE ROMANEȘTI DE MARE SUCCES SFÂRȘIT DE SPECTACOL DE OVIDIU CONSTANTINESCU SE GĂSESC LA TOATE LIBRĂRIILE V­rata 'fenije îl **°* * ianuarie 1942 Pictori români trecuți în veșnicie, Alexandru Bassarab A di­spăr­ut, în Puhoiul luptei celei mari din Răsărit, una din cele mai suave figuri ale plasticei românești, pictorul Alexandru Basarab. . Este una d­e pierderile ce ne în­durerează profund. Trecerea în veșnicie a unui ar­tist autentic, echivalează pentru pentru noi cu închiderea unei porți spre o lume pentru care nu­mai el a avut elieia fermecată, mai ales când acest artist, în Plinătatea ascensiunii, mai avea, atâtea fețe ale frumuseții, de­­ desvăluit. Vom avea prilejul să descoper­m me­reu și mereu alte lumi, dar lumea lui ne va rămâne­­ pentru totdeau­na închisă. Nu iuntem uita ultima expoziție a pictorului Bassarab, în cadrul căreia ch­pul său blând, cu ochii neverosimil de albaștri, părea des­cins din vechi icoane bizantine Pictorul Bassarab manifesta, în gravur­le și uleiurile sale, acel primitivism — pe care atâția Plas­tici fără har ii încercaseră ajun­gând la alcătuiri hibride, în dorin­ța de a da ceva or­ginal —­ reali­zându-l, în cazul de față, nu prin voința de a fi astfel, ci ca o m­a­nifestare a unei anumite structuri sufletești ce nu se putea transpu­ne altfel în artă. Scăpat de toate formulele învățate, pictorul Bassa­rab picta cu puritatea sufletească a cup­lului, sau a acelui țăran ro­mân de munte născut artist, izvor de bogăție creatoare românească. Profund credincios, tablourile sale aveau, ch­iar când reprezentau na­turi moarte, ceva din parfumul vechilor icoane, ar portretele pă­reau desprinse din ctitoriile mâ­năstirilor moldovenești Rareori am mai întâlnit în plas­tica noastră, o manifestare care să sintetizeze mai bine caracteris­ticile spir­tualității românești: fru­musețea văzută prin­ ochii unui neam tânăr, cu mirosn­ețimea ochilor de copil, mândria voevodală a uniui Pumn de oamen ce au înfruntat toate puhonele cutronitoare Răsărit și profunda ortodoxie din ea­i a salvat sufletul pregătindu­-i ve­șnicia. Pictorul Bassarab, ne-a dat pr­e arta și prin moartea lui, un fru­mos exemplu de­ stil românesc, de care, d­e toată durerea pierderii vii, nu ne putem împiedeca să fim mândri NOTE A apărut revista, «Buletin de Foto­gramet­rie și Agrimensură», publicație periodică, ce apare în patru volume trimestriale. E o revistă științifică ce a lipsit teh­­­nicei românești; ea tratează teh­nici măsurătorilor topografice și cadastrale pe bază de fotografii aeriene. Aceste procedee, zise aerofotogrametrice, au revoluționat, vechile metode topogra­fice, aducând îmbunătățiri și avan­­tagii nebănuite: prin aceste procedee obțin planuri cadastrale, planuri de sistematizare a orașelor și satelor, pla­nuri fotografice și topografice ce ser­vesc lucrărilor de refacere a șoselelor, de corectarea cursurilor de apă, etc., planuri ce se construesc cu fonduri pu­ține, cu personal redus și mai ales în­­tr-un timp foarte scurt. Introducerea Fotogră­m­etriei in mă­surătorile topografice românești de­vine un imperativ național, reaisla­tic față, apărută sub conducerea d-lui d­­rng. Gh. Nicolau-Bărlad, Ins. Conferen­țiar Șc. Poli­technică Specializat în Fotogrametrie (din Germania, Elveția, Italia, și Franța) urmărește propășirea acestei științe aplicate în technica țării­ noastre. După un foarte scurt timp de la apariție O I­­ES­A cartea in care pana «n­­cendescentă a d«lui Alexand­ru­­­.ii.vsani analizează, iluminând toate sensurile actualu» lui proces istoric A FOST EPUIZATA Ea a­ apărut acum in ediția 81-a și se găsește în vitrinele tuturor librăriilor. Aurel Ziaxiidi, Copiii șori și a căzut, fără să pățească nimic. Nu țipa. El nu va plânge dacă te va vedea neschimbată. Și lasă-l să se ri­dice singur. E pentru băețel, un admi­rabil exercițiu de sânge rece, de forță. Va învăța astfel de mic, prin propria lui experiență, că nu există situație supărătoare din care să nu poți scăpa atunc­i când vrei. Iată insă ce poți face întotdeauna. Fie ghicer DOMNULE și răspi încet să nu sc­ andă nimeni. EȘTI MARE FUMĂTOR EȘTI MARE FUMĂTOR . Când te afl cu o femee, pe stradă, poȚ merge cu t'gala în gură, chh­ar dacă ea îți dă voe ? (Răspunsul este categoric negativ doamnă, primul pas. Fii d-ta aceea care răspunde cu blândețe și zâmbet, unui cuvânt neplăcut. Fii aceea care într’o ceartă, respingând falsul amor­­propriu, are inteligenta generozitate de a face primul pas. In felul acesta în căminul dumitale, doamnă, discuțiile lungi în contradictoriu neînțelege­rile, nu vor exista niciodată. t­inci nu trebue să încerci să-ți ceri voe, ei ce te văd nu vor știi și te vor so­coti prost crescut). AI MULȚI PRIETENI. Lași o femee singură pe stradă sau la o masă în restaurant, pentru a te duce să vorbești cu un prieten ? (Nu vei face acest lucru fi­ndcă este un act de gravă­ impolitețe). EȘTI NERVOS CHIAR CU FEMEILE Vei brusca o femee, ch­ar dacă a­­ceasta este o taxatoare de tramway sau o domnișoară de la un ghișeu oa­recare, sub cuvânt că aceste femei iți sunt subordonate d-tale ca rang so­cial .­­Niciodată n’ai voe să bruschezi o femee, ori­cărei categorii sociale ar aparține. Vei face impresie proastă ce­lorlalte și te vor consd­era un tocan. Oricare ar fi actuala organizare muncii care duce femeile, cot la cot, a cu bărbații, în meserie ce nu sunt po­trivite feminității lor, pentru dumnea­ta, femeea este o ființă fie care trebue s’o resxpecți, dacă ai o cât de mică sti­mă față de propria d-tale persoană. Aceasta este tradiția bunelor maniere, care nu se poate schimba de pe o zi pe alta) EȘTI ÎNSURAT Vei da sor­ei d-tale"să-ți ducă pa­chetele, sub motiv că e caraghios ca un bărbat să le poarte.­­E o întrebare pe care o punem­­pentru că am văzut această situație de multe ori. Asupra sti­ului acestui fel de a fi( nu mai insistăm), EȘTI ÎNDRĂGOSTIT Te întâlnești din întâmplare cu o veche prietena, atunci când ești în Fi­bra așteptării la un rendez-vous, cu o femee ,care te interesează. Dacă a­­ceasta din urmă se întâmplă să so­sească în acel moment, îi întorci spa­tele brus­c celei d'ntâi, pentru a nu-ț­ creea complicații sentimentale ?­­Depinde de inteligența d-tale să a­planezi acest pre­dent, cea mai neno­rocită formulă este, Însă, cea de mai sus. Iți p­erzi stima celei dintâi ș' în acelaș ('mp ești indiscret cu cealaltă, făcând să se bănuiască, în mod leg­e, că raporturile dintre d-ta și 1 ea nu sunt din acelea la care pot fi prezente terțe persoane). ȚI­E TEAMA DE MENINGITA . Când, în ascensor cu d-ta, se găseș­te o femee, stai cu pălăria pe cap ? (Categoric eu). CU TRAMVAIUL: ÎNAINTE DE RAZBOIU Te urci sau te dai jos d'n tramway, acompaniind o doamnă. In acelaș timp vr­ea să facă acelaș lucru o altă doam­nă Te t'i sca' de doamna d-tale tre­­i * , când înaintea celeilalte, sau o lași pe cealaltă doamnă să urce întâi, cu ega pe care o însoțești, și v­i în urma lor? (Totdeaun­a, vii în urmă, după ce s’a urcat și doamna streină). IȚI PLACE SA VEZI TOT . La restaurant îți iei locul cel mai bun la masă, lăsându-i-i doamnei pe cel de unde e obligată să stea cu spa­tele sau profilul spre centrul restau­rantului ? (La restaurant, doamna ia totdeauna locul din care are perspectivă asupra restaurantului). Gușe de curcan; Cotlete de s>orc pe varză; Tort de castane. GUȘE DE CURCAN. Se scoate cu băgare de seamă pielea gâtului cu grăsimea­ se coase ca un săculeț, se umple cu carne de curcan tocată, a­­mestecată cu ceapă prăjită, puț puțn­ă laâine, stafide și coconari, puțin zahăr, puțină făină și o bucată de unt. Se coase bine gușa umplută și se pune la cuptor. ii polis­toile­­ nde-t*

Next