Viața, februarie 1942 (Anul 2, nr. 303-313)
1942-02-01 / nr. 303
yiă^*!c.nf.r r . 1 -bucurești- LIVIU REBUEA^U Str.' Ing, Anghel Saligny No. 2 ....................................................................................................................... I * I ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] ■ «Ml HIM MM ................................................Ml MWWJWWB^sysawciUlfcWMPlMMMMaflBM^M^ — W ■ nhvnbniV __ __________________________________ __ —————it» ——M—■ nr me v.-itmTTdliiTr'B-niriTrr-iTiTiT«inrriiT»*»w>pa^^^'^'r,‘'''—’i——■««— n IMWIHii—IFti—r-nni-i.«-«...im i—■■-. , ■ .,, ... .n.mi«»« DESTINUL IMPERIULUI ENGLEZ D. Churchill a vorbit, pompos Pompos și plin de încredere, încredere în sine și, în viitorul răsboiului, mai ales, deci și al Angliei. Am citit cu atente declarațiile d-sale. Cu acea atenție, pe care reprezentanții Majestății Sale Britanice o impuneau (odinioară!), când naivii credeau în puterea invincibilă a Angliei și în necesitatea divină a multilatifundiului britanic. Și am căutat, din colaborarea evenimentelor trecute, să deducem seriozitatea spuselor sale de azi. Ce opune Anglia — acea Anglie, care a preparat și impus răsboiul dezastroaselor încercări la cari a fost supusă de armele germane ? Cine va fi citit discursul va fi constatat, fără sforțare, că e nimic altceva decât promisiuni. Noi voim să credem că d. Churchill este englez get-beget de la cerul butoiului de whisky. Dar curios lucru, d-sa apare ca unul care cultivă farsa tragică. Evident, d-sa, în tot cuprinsul discursului se arată bătăios, foarte bătăios. Recunoaște greutățile, dar nu ezită câtuși de puțin. Că a perdut războiul pe continent, că a perdut Creta, că Atlanticul e transformat, ca și Med Herana, în cimitirul faimoasei sale flote, că imperiul ei din Asia se volatilizează; — toate acestea nu au darul să-l aducă la realitate. D-sa duce înainte răsboiul, plin de încredere. Unii poate văd, în această atitudine a premierului englez o dovadă de vitalitate a imperiului englez exprimată prin voința acestui bătrân. Ca englez, Churchill nu reușește să fie original decât pentru cei ce leșină după englezi. De fapt d-sa, nu face, decât să imite — atât de prost , pe cel ce a fost Clemenceau: «je faiss la guerre», acel lest motiv cu care conducătorul Franței își închea discursurile. Nu există, însă, o similitudine de situații. Franța, care ducea războiului își păstra voința de greul luptă, susținută fiind de toate continentele și de multe țări în Europa. Alianțele și susținerile ce are, astăzi, Anglia sunt aproape stratosferice. Ele pot întreține speranțe, nu pot susține un răsboiu și cu atât mai mult să reprezinte factori determinanți într’o victorie. Vom analiza, pe rând, aspectele pe care alianțele și prieteniile Angliei le oferă. Pentru azi,însă, ne mărginim numai la situația, pe care o oferă Anglia după un răsboiu de mai puțin de doi ani și jumătate. Această situație e constituită de evenimentele reprezentând tot atâtea desmințiri față de afirmațiile din trecut ale d-lui Churchill. Desmințiri reprezentate de acele dezastre, cari au demonstrat lumii întregi că, în fața Germaniei național-socialiste, puterea britanică se năruește cu fiecare acțiune întreprinsă de armatele Reichului. A mobilizat Anglia tot ce prestigiul său din trecut și influența ghettourilor bancare au putut mobiliza. Totul a fost zadarnic. Au fost mai presus de toate încercările anglo-masoneriei, voința și spiritul de sacrificiu pe care Germania lui Adolf Hitler le-a oferit pe altarul unei lumi noui. O ultimă speranță, Anglia se baza pe aportul Americei de Nord. Evenimentele din Pacific demonstrează că această forță se macină cu o rapiditate uluitoare, sub loviturile neașteptate ale japonezilor, iar apariția submarinelor germane în apele Statelor Unite denotă că forța germană are capacitatea de a acționa și la mari distanțe. Și apoi iarna, acea iarnă plină de geniu militar e aproape de capăt, fără ca strategia ei să fi adus foarte greului încercat aliat — Rusia — decât imense pierderi în oameni și materiale. Văzut-a cineva pe vreun muribund, care să nu fie plin de speranțe? Și văzut-ați asistent», cari să nu-i dee aceste speranțe? D. Churchill, însă, crede ea și muribundul, deși d-sa este unul din aceia» cari l’au împins pe drumul cel fără de întoarcere. Tragicul destin al imperiului englez. v. Orori comise de trupele sovietice BERLIN 30 (Rador). O emisiune a postului de radio Moscova prin care se glorifică isprava profanărei mormintelor soldaților germani de către trupele sovietice, a fost îndeosebi de remarcată de către cercurile politice din Berlin. In acea emisiune se spune, între altele, de «inscripții spirituale» puse într’un cimitir din sectorul Kalinin și din cari unele au următorul text: «Acesta este mormântul celui de al 30-lea pe care l am omorât. Soldatul roșu: R.; «Câinelui acestuia o moarte de câine». Alte similare sunt calificate drept spirituale iar speakerul postului de radio Moscova anunță că «șotiile de femicesta sunt foarte obicinuite». La Berlin se atrage atenția asupra faptului că aceasta este cel mai bun răspuns la încercările propagandei anglo-saxone de a califica pe soldații bolșevici drept campioni ai idealurilor civilizatoare și creștine. „Mulțumiți lui Dumnezeu că v’a dăruit pe Mareșal“ Cine este contra Mareșalului, ar face mai bine să treacă de partea evreilor Discursul d-lui Manfred von Kilfinger — Ministrul Germaniei în România Cu prilejul aniversării celui de al nouălea an al preluării puterii de către partidul național-socialist, avut loc ieri seară la ora 20, în sala a cinematografului «Aro» o festivitate a Coloniei Germane din București. Cu acest prilej, Excelența Sa Baron Manfred von Killinger, Ministrul Germanei la București, a rostit următoarea cuvântare: A trecut un an, de când am venit în România ca ministru plenipotențiar. Doresc să profit azi de această ocazie, pentru a arunca o privire în urmă. Pot să spun, că prima mea impresie la venire, nu a fost prea îmbucurătoare. Mi se părea că toate erau Încurcate și numai puțini știau, de fapt, ce vor. Era o zăpăceală de concepții politice, care dacă nu ar fi fost interzisă, s’ar fi desfășurat în dauna României. Dar mulțumim lui Dumnezeu, un om le-a pus capăt, hotărât și categoric: Mareșalul Antonescu. In spatele său sta corpul ofițeresc și soldații săi, care nu s’au lăsat influențați de evenimentele tulburi din dimpotrivă și-au păstrat ianuarie, mintea clară, iar evenimentele, i-au închegat și mai puternic. Astfel, după ce m’am convins de întreaga putere și claritate de vederi a Mareșalului Antonescu, am putut privi liniștit viitorul. Am avut dreptate. Urmările acelor zile întunecate din Ianuarie au trecut, și Mareșalul a putut să se dedice altor însărcinări mai mari. Dacă ele nu au fost încă rezolvate sută în sută, aceasta se datorește intrării României in război, de partea Germaniei. Ziua de 22 Iunie a fost o zi de mari hotărâri. Mareșalul a făcut acest pas hotărâtor. Nu era numai vorba de a recâștiga pământ răpit, Basarabia și Bucovina, ci de a distruge pe hoții vinovați, încât să le treacă pofta de a mai reveni, lăsând pe viitor, România în pace. MISIUNEA MAREȘALULUI! Această misiune a fost îndeplnită, prin talentul de conducător (Continuare în ultima pna. Semnarea tratatei aransliKOvieto -iranian AMSTERDAM 30 (Rador). _ Corespondentul agenției C. N. B. transmite: Radio Londra a anunțat că tratatul de alianță anglo-sovieto-iranian a fost semnat azi la Teheran. Articolul 1 al acestui tratat prevede că puterile aliate vor respecta integritatea teritorială, suveranitatea și independența politică a Iranului Articolul 3 spune că puterile aliate vor apăra Iranul împotriva oricărui atac. Câini LS piluncâ In cadrul ultimului consiliu de aprovizionare prezidat de d. Mareșal Antonescu, s’a decis între altele: „să nu se dea cartelă de pâine decât acelora care fac dovada ci muncesc sau că nu pot sa muncească”. Iată o măsură cum nu se poate mai bine venită nu numai pentru asprimea vremurilor pe care le itrăiim dar valabilă oricând pentru societatea noastră care, cu orice sacrificii trebuie să devină o societate muncitoare, pentru care munca să fie un imperativ etic. Ne referim, bine înțeles, în primul rând, la societatea orășenească dat fiind că lumea satelor este formată dintr-o țărănime pentru care singură munca este justificarea existenței ei, fiind adevărată religie a vieței ei. Hotărîrea Mareșalului este de-adreptul revoluționară pentru că numai în felul acesta prin impunerea de către Stat a dreptului de a mânca numai pentru aceia care muncesc sau care nu pot munci, se va ajunge la definitiva stârpire a tuturor acelor pezevenghi ce trăiesc din expediente sau din mijloace nedemne. Pentru că este inadmisibil și imoral să mai vedem, mai ales în dramaticele împrejurări de azi când soldații noștri se jertfesc pe front pentru apărarea țării și pentru demlnitatea ei și când muncitorii, de toate categoriile, nădușesc în fabrici și uzine ca să creeze condițiile unei victorii definitive a românismului, — să mai exiiste oameni care să trăiască numai pentru plăceri, și care nu sunt, sub nicio formă, utili neamului și societății românești. Trebuie să se înceteze odată pentru totdeauna, cu spectacolul oamenilor ce trăiesc din „rente” inevitabile și a căror singurăocupație este plăcerea și distracțiile. •Acești oameni nu au dreptul să beneficieze de o bucată de pâine care să fie luată de la gura muncitorului, a ostașului sau a săracului. Iar dacă nnu vor înțelege singuri că au datoria să muncească, toți aceștia trebuiesc forțați, de către autoritatea Statului, de a deveni utili vieții românești și totodată șei lor înșile. Altfel, nu merită să mai trăiască. Parazitismul, nepotismul și toate celelalte derivate nu mai pot fi concepute în societatea românească. Avem atâta pământ de muncit, avem atâtea mine în care se resimte lipsa mânei de lucru, avem atâtea de realizat, — țara aceasta aparat»dune ca un vast șantier în care totul este de făcut, — încât nu Se mai poate concepe nu numai libertatea dar chiar și existența unor oameni care nu fac nimicii] de acela sunt oameni de nimic. Trebuiesc introduse cartele de muncă. Trebuie să dăm cu toții socoteală Startului ce facem, care este activitatea noastră, din ce trăim, cu ce suntem folositori marei familii românești Statul român trebuie să fie statul național al muncii. Vechia meritalitate democrată prin care statul era un bun suprem de la care ne hrăniam cu toții, ignorând conștient sau inconșient, — ceea ce ca rezultat era tot atât de grav, — munca istovitoare și izbăvitoare a muncitorilor adevărați și de toate categioriile, — această nenorocită mentalitate de a se naște bursieri, de a trăi funcționari și de a muri pensionari, cum bine ne-a definit Petre Carp, — trebuie să intre în domeniul amintirilor, a tristelor amintiri. Iar statul român al muncii presupune cultivarea idealurilor de muncă fără de satisfacerea cărora, mai curând sau mai târziu, ne vom prăbuși. Cine muncește are dreptul la fi bucată de pâine; cine nu, nu poate avea acest drept. Cartelă de muncă și cartelă pentru pâine, iată axioma vieții sociale de azi care, în ceea ce privește atribuitele muncii trebuie prelungită și mâine când viața se va normaliza și când pacea va reveni binefădătoare între noi. Dar pentru această zi trebuie să ne pregătim de azi! adică trebuie să muncim. Căci fiătru muncă nu ne merităm pâinea ceai de toate zilele „Anul acesta BERLIN 30 (Rador). — Cu prilejul celei de a noua ani versuri a venirii la pntere a partidului nrațional socialist, tiiiirenul a vorbit în capitala 'Reichului ' 1 CUVÂNTUL D LUI DR. GOEBBELS Primul a luat cuvântul d. dr. Goebbels, care a salutat pe Führer, Victoria, a spus ministrul propagandei, amintind de ziua de 50 ianuarie de acum 9 ani, era pentru noi o chestiune de credință și anume de credință în persoana dv. Astăzi luptă întreg poporul german, în frunte cu armata lui, pentru apărarea celor câștigate în revoluția noastră și pentru securitatea Reichului și a spațiului vital al națiunei. Ceea ce a fost atunci o chestiune de credință, victoria a devenit astăzi o chestiune de certitudine. VORBEȘTE FUEHRERUL Führerul și-a început cuvântarea printr’o privire în trecut pentru a se ocupa încă odată cu «bazele existenței noastre, ale devenirii noastre și ale victoriei noastre». Auzim, astăzi, a continuat el, făcându-se foarte adesea remarca că acest război ar fi de fapt al doilea război mondial. Se identifică deci această luptă cu prima, pe care am trăit-o cei mai mulți dintre noi în bună parte ca soldați. Și afirmația aceasta este adevărată nu numai în ceastă luptă cuprinde sensul că și aproape lumea întreagă, ci este cu mult mai adevărată dacă ținem seama că sunt in joc aceleași țeluri, că au pricinuit primul aceleași forțe, care războiu mondial sunt responsabile și de cel de astăzi, și că aceste forțe și puteri urmăresc aceleași scopuri, undre reprezentau tunel, in adâncul lor, intențiile luptei lor ! Nu sunt numai aceleași cauze ci sunt mai cu seamă aceleași persoane. Vor să spun însă cu mândrie că o excepție o fac tocmai statele care sunt astăzi întrupate ca aliate prin Germania, Italia, Japonia, etc. Căci un lucru nu-i poate nimeni tăgădui și anume că Churchill incă dinainte de 1914 era unul dintre cei mai nerușinați ațățători la războiu ai epocii de atunci, că Roosevelt era în acea vreme unul din instrumentale președintelui Will soil că și atunci capitaliștii de astăzi erau gata să arunce greutatea influenței lor in cumpănă în favoarea războiului. In schimb, nimeni nu poate tăgădui că noi nu am avut absolut nici o vină în războiul de atunci. Cu toții nu eram decât soldați neînsemnați. Aceleași forțe îmbolditoare, care sunt vinovate de primul războiu mondial, sunt răspunzătoare și de cel de al doilea războiu mondial. Germania de atunci era o monarhie, deci nu o dictatură socialistă. Ea era democrată, deci nu un stat național-socialist. Era parlamentară, deci ceea ce nu este Germania de astăzi. Acțiunea de distrugere a Angliei trebue să existe deci motive care nu constă în forma de stat care au dus atunci și acum la atacul dat de aceste forțe, deși, în ambele cazuri ele pretind că forma de stat ar fi cauza. Sunt alte motve, care le-au dus încă de pe atunci la războiul contra Reichului german. Albei Anglia era instigatorul principal al acestei lupte,acea Anglie care vn rul np de Z0 dte ani subjugase ts a>prafață a pământului, numai prin forță și printr’o neîncetată succesiune de războae sângeroase. Pentru a-și asigura această dominație mondială, această împilare a popoarelor. Anglia a căutat să mențină în Europa așa numitul echilibru al forțelor, ce înseamnă că a tins ca niciun stat european să nu poată să câștige forțe peste o anumită măsură, ceea ce i-ar fi permis poate să ajungă la un rol conducător în Europa. Ceea ce voiau ei, era fărâmițarea Europei, dizolvarea ei. Pentru a atinge acest țel, Anglia a dus și în Europa războiu după războiu. Führerul a arătat apoi cum Anglia a luptat pentru a menține poziția sa precumpănitoare împotriva Spaniei, Olandei și, cu ajutorul întregii Europe, și împotriva Franței. Englezii au crezut apoi că trebue să socotească și Germania ca factorul ce ar putea eventual să unifice Europa. Și a început lupta contra Germanei, nu din dragoste pentru popoare ci din cel mai pur și autentic interes. In spatele acestei acțiuni se afl acel veșnic iudaism, ce știe să câștige și să folosească din orice ceartă între popoare. Deaceea el a fost totdeauna factorul instigator, spre a produce tulburarre între popoare. Când în 1914 a fost formată pentru prima dată o coaliție mondială contra Reichului german de atunci, s’au adus oarecari motivări. S’a spus atunci că Germania trebuie să se despartă în primul rând de Kaizer. S’a spus apoi că militarismul este acela care face nefericit poporul german și îl apasă. In cele din urmă s’a spus: «Trebue să se termine odată cu războaiele». Deci, războiu contra războiului. « Războiul contra războiului» Ar fi fost minunat dacă Anglia împinsă de un sentiment de groază contra războiului, ar fi dat Europei exemplu eliberând popoarele subjugate în cursul războaielor sale și punând roadele acestor războaie engleze, la dispoziția lumii. Dar, prin «războiul contra războiului», englezii înțelegeau cu totul altceva și anume ei înțelegeau războiul contra Europei, contra posibilității uinei reparări a nedreptăților din această lume. Erau prin urmare două motive: celui care are putere să i-se mai dea, iar celui care n’are să i-se ia și puțina putere pe care o are. E întocmai la fel cum pretind unii în politica internă: nu dorim schimbări în ordinea socială, căci cei bogați trebue să rămâie bogați, iar cei săraci trebue să rămâe săraci; iar acum starea de fapt așa este, așa trebue sa rămână și omul nu are dreptul să se ridice împotriva a ceea ce este, căci această stare a fost voită și dată de soartă. Concepția național-Social:ă Dar concepția noastră național ■ socialistă este alta, și o cunoașteți cu trei; nai vedem în orice ster de lucrări și în orice epocă de victorie mondială rezultatul unui proces iutmminabil de viață și este cu neputință de spus într’un anumit moment, acest proces de desvoltare trebue să termine acum. Cu totul dimpotrivă, este în natura evoluției tuturor lucrurilor că orice sterilizare a acestui proces vital trebue să ducă la moarte. Este deci un fapt, că sloganul «războiul contra războiului» este o lozincă absolut mincino<fică. Faptele confirmă că în momentul când războiul s’a terminat, motivele pentru nouă războaie nu au putut fi înlăturate, și nici instrumentele pentru purtarea noilor războaie. «Garanțiile» date de Anglia» Ar fi fost un gest minunat dacă, după desarmarea Germaniei, Anglia America și Franța ar fi desarmat și ele. Le-am rugat de atâtea ori pe vremea republicei dela Weimar, le-am implorat, mai târziu le-am pretins să desarmeze. Dar războaiele au continuat. Numai obijduitului popor Herman părea că nu-i va fi dat niciodată să-și schimbe soarta una mai bună. La început lupta a fost dusă sub forma unei concentrări de coaliții. Ani de zile, înainte de a veni la putere, Churchill a făcut promisiuni de garanție prin predecesorii săi. Astăzi mărturisește el singur că englezii n’ar fi fost în măsură să poată lupta singuri. Ei au garantat Țările Baltice și au garantat statele din Balcani. Fiecărui stat i-au declarat că Anglia îl va susține cu toată puterea sa. au rămas releași: promisiuni celor mici și înfricoșați sau prea lesne încrezători, cari s’au lăsat prinși în cursă, și aceasta cu posibilitatea de a-îi apăra cât mai mult posibil interesele proprii cu sângele altora. Trebuie ținut seama mereu că imperiul mondial britanic, în 400 ani a vărsat deabia 10 la sută, în nenumărate războaie, din sângele pe care l-a vărsat Germania pentru a-și apăra existența. A doua metodă britanică constă în desbinări. Fuehrerul a arătat cum în acele timpuri, în care Germania era sfâșiată de grele războaie interne, care am costat mult sânge pe poporul german, Anglia a avut posibilitatea să se ridice la rangul de putere mondială. Trebuie să atrag mereu atenția — a subliniat Fuehrerul — că noi nu suntem parveniți. Parvenit este Anglia și nu noi. Noi avem o istorie străbună, iar în vremea în care Europa cunoștea o mare împărăție germană, Anglia nu era decât o insulă mică și neînsemnată. Germania în războiul trecut In războiul mondial trecut s’a văzut posibilitatea desbinării pe alt tărâm. După ce s’a văzut imposibilitatea de a atrage Germania într’o criză dinastică, s’a văzut o nouă posibilitate în punerea în joc a partidelor. S’a reușit atunci (Continuare în pag. 5-a) va fi an de mari victorii pentru noi“ „La primăvară vom fi egali în număr cu soldații ruși și vom învinge“ Discursul rostit era de Fuehrer la Berlin FUEHIERUL Ștefan Ionescu Relațiile diplomatice dintre Germania și statele Americii de Sud BERLIN 30 (Rador). — O noie oficioasă anunță că în momentul A: față nu se poate spune care sunt ucisurile, sau dacă se vor lua măsuri față de su_pușii statelor Americei de Sud ce au rupt relațiile diplomatice cu Germania. La Wilhelmstrisse s’arat a înțelege că Germania va face să depindă modul în care vor fi tratați supușiimercei de Sud, de felul cum vor fi tratați germanii în America de Sud. Deasemeni se reamintește că este o mare diferență între ruperea de relații diplomatice și o declarație de război. Se află deasemeni că mai multe state ale Americii de Sud au dat asigurări că au acționat sub o anumită constrângere, dar că nu au intențiunea să facă dificultăți supușilor germani aflați lacele țări. La Berlin lumea se așteaptă că va fi posibil să se realizeze astfel de intențiuni, dat fiind că trebue să se conteze cu o sporire a presiunii propagandei nord-americane. LOTUL OBTINUT DE CHURCHILL IN CAMERA COMUNELOR (Prin telefon dela corespondentul nostru din Berlin) BERLIN. 30— La Berlin nu se acordă nici o importanță deosebită încheierii desbaterilor din Camera Comunelor și rezultatelor votului obținut de Churchill, de vreme ce era de așteptat ca și de astădată Camera Comunelor să se încline în fața lui Churchill. In capitala Reichului se exprimă părerea că nu ar fi putut rămâne altă cale Camerii Comunelor, deoarece Anglia nu are pe nimeni pe care să-i pună în locul lui Churchill, aceasta pentru motivul că Churchill ji a împins lucrurile cu mul prea aproape de catastrofă. In tot cazul, n’a domnit — după cum se menționează la Berlin — un entuziasm deosebit în spatele acestor desbateri și a acestui vot de încheiere: întreaga duplicitate parlamentară nu este luată în serios la Berlin. Aici se discerne numai încercarea de a menține în funcție o formă de guvernare democratico-parlamentară, cu toate prerogativele dictatoriale pe care Churchill le exercită în realitate. In acest sens «Berliner Lokalanzeiger» caracterizează votul din Camera Comunelor drept o breșă în sistem. Partidele sa află de multă vreme in fața unei totale sdruncinări a sistemului democratic. Păturile conducătoare din Anglia știu prea bine că nu mai există nici o altă personalitate care să poată înlocui pe Churchill. Marea Britanie a fost târâtă atât de adânc în mlaștina răsboiului, încât o schimbare a primului ministru n’ar mai folosi la nimic; prin urmare, din acest caz de forță majoră se face o virtute, se reliefează o aparentă solidaritate națională și toată lumea probabil e încântată că nu s’a schimbat nimic. «Deutsche Diplomatisch Politische Korrespondenz» subliniază că Churchill, părintele acestui răsboiu, este absolut indispensabil pentru continuarea lui. Churchill este omul care a adus Imperiul Britanic la o cumplită strâmtoare prin cortegiul atâtor dezastre, și tot el este omul care a găsit, pentru acest imperiu șubred, un plin de pretenții, în persoana lui Roosevelt. Pentru Roosevelt, însă, Churchill, cu actuala sa funcțiune, este în mod absolut necesar: întregul popor englez privește ca fatalism isprăvile viitoare ale primului său ministru, din nou întărit în funcție. Anglia nu mai poate astăzi să formuleze vreo critică împotriva lui Roosevelt, deoarece îi este cmplet aservită.