Viața, octombrie 1943 (Anul 3, nr. 883-913)
1943-10-01 / nr. 883
vr AjT A . n&tss. _ RECHIZITORIULU< pe care-l face tineretului post Tolic, dintrun anumit unghiu ,de privire d. Stroe Botez, în revista „Orientări” — ultimul număr se2te în parte îndreptățit. D-sa exprimă o serie de adevăruri strâns legate de viață acestei cantități fragile și impetuoase, care e tineretul. „Tinerii cari își dispută sîre stradă diferite crezuri — spunte ăsa — gata să se lovească pentru ele, seamănă intre ei ca frații, prin acea înclinare comună către violență și colectiv, disprețuind aproape libertatea. Cuvântul acesta, atât de frumos altădată, și-a pierdut prestigiul In ocîții tineretului ; liberalismul, formulă unui trecut depășit, îi pare aproaape ridicol. La fel generozitatea, acea caracteristică de totdeauna a tineretului. Unde este ea, e greu de răspuns. Fondul sufletesc venerat pare confuz și abrupt. Și altădată tineretul era dinamic, dar se păstrau proporțiile Epoca postbelică însă atribue un maximum de dinamism la o pregătire sufletească și intelectuală minimă. Nu se tinde la inteligență, ci la acțiune cu orice pacț. In luptele electorale tipul fixat fusese eroul. O nobilă ambiție, e ce-i drept, deși tipul acesta nu era nou. A existat de când lumea, dar ton număr restrâns de exemplare. Nu e greu de observat că omenirea n’a fost și nu poate fi formată din atari exemplare, majoritatea oamenilor având pretențiuni mult mai modeste.” Și mai departe d-sa continuă vorbind despre tineretul universitar, despre studenta epocii succedate trecutului răsboiu mondial: „Erau mai puțin generoși în aspra școală a vieții, care acum are foarte puțin comun cu atmosfera de romanță a Heidelbergului de altădată, în care viața tineretului se înfățișează ca o țesătură de plăceri. S’au dezvoltat la acest tineret tendințele practice, gustul de acțiune, paralel cu o griță de grup, ceea ce aducea cutezanța și eficacitatea în efort. Cu aceste noul atribute, tineretul încetează a mai fi privit ca o tranziție între inconștiența copiilor cariera oamenilor, el începe a avea legile lot proprii, spre îl pun în valoare. Pe aceasttă cale tineretul se afirmă ca o forță directoare de prim ordin, reușind să schimbe destinul unor țări ca Turcia, Italia, Germania, Rusia, Portugalia, etc.” Deasemeni: „Nimic nu îndreptățește să se creadă că după acest război tineretul va fi mai apatic decât după primul. El simte totdeauna nevoia să creadă la ceva, are mișcare și forță, care nu pot fi contracarate din față. Și in acest caz, nici un sacrificiu nu este prea mare spre a canaliza această forță într-un mod fericit și constructiv. Aceste forțe nasc dealtfel din tendința către mai bine, din credința umană nezdruncinată in posibilitățile progresului fără limite. Permanentizarea unei concepțiuni conservatoare, care să bareze drumul oricărei adaptari, expansiuni sau exuberanțe, n’ar face decât să întroneze o imobilitate lugubră și tristă. Intr’o asemenea societate n’ar mai fi loc pentru gândire, pentru elanuri sau năzuințe generoase. Din freestangM privită problema tineretului pare a închide în ea năzuințele viitorului. Secretul acestuia stă încă ascuns in școli, în ateliere, pe stadioane, pretutindeni unde cei cu mai puțin de 20 de ani se antrenează pentru viață. El nu se poate insă deslega fericit decât ținând seama de plasamentul geopolitic și de potențialul forțelor materiale și spirituale; numai astfel se evită panta tuturor riscurilor. Ne mărturisim credința că această preocupare poate forma un punct de reper și o orientare sigură, în perspectiva viitorului, când omenirea, de la rațiunea de a se bate, va trece la aceea de a trăia. Am citat și concluzia acestui studiu întrucât ni se pare că intr’adevăr viața fie prin repetarea formelor ei mai vechi fii prin desfășurarea de aspecte noi, inedite, va fi aceea cară va hotărî cu totul în afara imprevizibilelor teorii, cadența ‘fimana a sufletelor, eliberate tiranic, răsboiu 6ULnteresantă <4 și Mte statuiva! Ai crede-o inofensivă și totuși, câteodată, răstoiasmă ordinea politică, premerse transformable sociale,anticipă hotărârile istoriei în stabilirea granițelor și organizărilor de state. Se știe în ce măsură literatura oglindește sufletul jeamjului. Știm cât i de caracteristică este „Miorița“ pentru cunoașterea adâncurilor psihice Ș ale neamului nostru, cât de româjnesc este tonul sfătos ,al lui Creangă, omenia țăranilor lui Coșbuc, știm j cât de specifică este patima pentru pământ a țăranilor lui Rebreanu,poate și spiritul de înfrățire cu cei L obijduiți al lui Panaite Istrati. Cine m’a observat apoi din poezia lui Goga câtă putere de răbdare, dar și dee sfântă pornire de răzbunare a nedreptăților, a tuturor nedreptăților, ascunde sufletul ar<Meanu? „Politica n’a fost decât oastea de paradă care a luat în stăpânire, cu toate beneficiile, redutele cucerite de literaturi“ (Discursuri, p. 59). P»atcă n’avea dreptate sută la sută, dar dacă ne gândim amănunțit concedem că Goga a Intuit just funcțiunea practică a literaturii. Literatura are meritul de a premerge și pragăte prefacerile sociale și politice. Să luăm câteva exemple: Bălcescu, ocupându-i se de rotunda stăpânire a lui Mihai cel Viteaz, anticipa granițele Țării Mari de mai târziu. Eminescu, zugrăvind epoca voevodală, punea in fața sufletului românesc un ideal de demnitate de conștiință de stăpân, care nu puiea rămâne numai în cronici și poezii, ci trebuia atins pe planul calității și într’un, viitor nu prea depărtat. E cunscut apoi rolul naționalist al curentului sămănătorist, rolul social ,al revistei „Viața românească“. Goga, când spunea că ’n pacea obidirii noastre: Trăiește ’nfricoșatul vifor al vremilor răzbunătoare, nu fixa numai o imagine care suna frumos în vers, ci afirma și o credir.ță re te, spirită-l^’Wi^vi^pot bi&așeze , conștiințele." Câteva cuvinte' rânduile rkmmos in carte amenințau rândueîi poptice de secole. Căci în orice clipă puteau să se transforme în lozinci de luptă. Și când Goga cerea ea cțeiere lui Ștefan cel Mare. Crai tânăr, crai mândru, crai nou să te ine tacănu proiecta un vis fără de nădejde Cât a contribuit o astfel de literatură la pregătirea conștiințelor și la direcțivareg, eforturilor noastre o știm din desfășurarea evenimentelor ulterioare. Un indiciu poate fi și răsunetul puternic pe care-l ars poezia lui Goga în sufletul nostru până azi. Și până cine știe când! Bar, venind la vrmile de azi, spusele noastre capătă o confirmare și mai precisă. Catastrofa care a frânt Ardealul în două nu l-a putut frânge și în sufletele noastre. Și mai ales nu l-a putut frânge în sufletele poeților. Imaginea lui din vremile hitite a devenit mai vie pentru toți, partea mai întreagă. Ea a mobilizat toate condeiele scriitorilor români. In orice parte de țară s’ar fi născut. Căci „toată țara era Transilvania“ cum spune Emil Giurgiuca în prefața antologiei. Transilvania în poezia românească (București, 1943). Citiți poeziile din această antologie, ede din ciclul Transilvania sfâșiată, și veți vedea în ce măsură a cutremurat conștiințele poetice tragedia recentă a Transilvaniei! Veți vedea în ce măsură Transilvania a devenit centrul aspirațiilor noastre. Plutește peste tot un sentiment de neîmpăcare, o certitudine a revenirii la stările de mai înainte. Și această certitudine nu poate fi decât de bun augur. E semnificativ apoi faptul că Octavian Goga este evocat în câteva poezii ca un trimis al nostru la Tatăl din ceruri ca să ne ocrotească destinul. El a luat cumva rolul lăutarului din poezia să, care avea să spună Milostivului din înălțimile albastre. Vreme lungă câtă jale Scris-a n sufletele noastre Poeții de azi își leagă, nădejdile de nădejdea de ieri a Vestitului cântăreț al visului nostru de aur și, ca și el odinioară, vestesc furtuna cea mare. Toți se întrec în ani cântăreții pătimirii noastre, căci, cum spune unul, e nouă iarăși vechea noastră aci, dar toți afirmă un nou răsărit peste întunecatul nostru sbucium de azi. Duhul lui Octavian Goga este peste tot prezent în versurile cântăreților noait du&ri-Grâu Domn, Horiji cei doi fârtați, și Iancu, și toate apele și munții noștri din zarea interzisă învia mai dârzi în stihurile de azi decât în amintirea noastră de ori. Se simte la toți poeții actuali o solidaritate cu întreg pământul ardelean, cu neamul de pretutindenea... Știu ei ceva poeții aceștia de nu-și pot veni deloc ln fire! Ii împrejmuie tainele — și ei le cițesc mai bine decât noi muritorii de rând. Și nu contenesc a vesti în toate zările mântuirea noastră de-a doua zi de totdeauna. Și de a crede în ea. Căci cred în puterea izbăitoare a cântecelor lor. Cum zice Mihai Beniuc: Fluierul laicului mi-i puneți lingură, Striviți-mă cu îloata ’n Bălgărard, Prin țărmul vast înțelenit de ură To Tam să-mi tai cu cântecele! vaci! Și după atâtea cazuri din trecut, când literatura a pregătit drumul biruințelor, de ce n’am crede că și poezia de azi anticipă realizările de mâine? Radu Brateș LITERATURA IN SI &|$! . ; I $ lif njpv IN MEMORIA UNUI PIONER: GEORGE SCÄERU La Odessa s'a stins din viață unul dintre pionierii, plecați să afirme munca și priceperea românească peste granițele țării. George Severi, născut la Turnu- Severin, după o viață sbuciumată — intransigent cu sine și cu somonii săi — își încheie cariera la 40 de ani. Atâtea idealuri neîmplinite au tăcut în inima zăvorâtă de moarte. A făcut liceul la Severin, Conservatorul la Leipzig — vioară, compoziție, dirijat, ca o paranteză în viața de buzîoarb* est © Y-tor săi-ziarul „Isbânda“ ișidmine la încercare talentul de literat. Cu dispariția „Isbander“ a plecat din nou la Leipzig, pentru terminarea și desăvârșirea studiilor. In acel an a studiat și la Berlin cu Marteau. Corespondența continuată între maestrul și elev arată prețuirea și prietenia pe care i-o arată maestrul; întors în țară, a fost numit dirijor al orchestrei municipale din Sibiu, unde a desfășurat o activitate prodigioasă și ca dirijor și ca președinte al Soc. Instrumentiștilor. Cine nu-și amintește de concertele simfonice dirijate de ei și de bogata activitate muzicală susținută de el în vremea aceea în Sibiu! Dar în Decembrie 193S orchestra e disolvată din motive de economie și pentru dirijorul ei încep peregrinările și viața de zbucium. Ha anul care urmează dirijează un concert simfonic pentru comemorarea lui Beethoven, la Cluj șî ‘dă un recital de vioară la Tg. Mureș, unde dorea să concureze pentru catedra de vioară de la Conservatorul de acolo — șa lucrează intens la trilogia sa istorică „Stroe— „Zoîca“ — „Radomir“ din trecutul oltenesc. In cu subiecte Mai 1938 „Radomir“ e jucat cu mare succes pe scena Teatrului Național din Cluj. Un an îl găsim profesor de muzică la liceul militar din Craiova, dar Idealurile șî neastâmpărul lui nu-l pot ține legat de această catedră și vine la București unde e numit regizor, apoi director de scenă la Opera Română din București. Aici a realizat ,Năpasta“ lui Sabin Drăgoi șî se pregătea pentru „Alexandru Lăpușneanu a lui Zarra. Multe luni de-a rândul l-au preoucupat decorurile pentru această operă pe care o râvnea într-o realizare cu adevărat mare. Nu a putuit-o realiza, pentru că opera i-a reziliat contractul- iată-1 din nou fără ocupație, dar mângâierea șî-o găsea în literatură șî în planurile de vîitor. Nu se dădea învîns. Hârtiile lui într'o zi vor da la iveală munca lui neștiută din zilele grele Frumoasa și bogata lui bibliotecă și 1943, a fost numit regisor la Opera din Odessa, unde moartea l’a găsit într'o febrilă activitate, „Faust", pregătit de el cu o asiduă dragoste, va fi reprezentat fără el, în amintirea lui X J. EXPOZIȚII La Ateneu se va deschide expoziția de pictură a d-lui Ionescu CGheorghe. Vernisajul a fost fixat pentru Vineri 1 Octombrie 1943 la orele 17. CÂRTI PENTRU TINERET 1? GH. DEM. ANDREESCU Cântarea Tribelungilor Iliada lui Homer Odiseea lui Homer Eneida lui Vergius repovestite tineretului Nouă basme mitologice Basma românești în versuri ilustrate de Georg Gottwaldt Exemplarul lor 150 La toate librăriile mari Depozit: Călărași 56. București Nu știu cine se vor fi simțind actorii, pe acele mici scenițe ca niște chibritelnițe, cu publicul atât de aproape, că parcă le-ar lua răsuflarea, în timpul efemerei lor trăiri in personagiul ce-l întrupează. Nu știu dacă ochii lor sunt atât de absorbiți de focul lăuntric, dacă mișcările lor nu șuieră, căci și ele cer spațiu, chiar pentru infim gest, nu înțeleg siguranța unui cum isbutesc să-și dirijeze nervii pe cei câțiva metri ai săracului dreptunghiu, în fața căruia străpung enervant ochii spectatorilor din primele rânduri. Grozav de stingherit trebue să se simtă cel care vine de pe o scenă mare și dacă stîrne să rămână aici nu e un actor adevărat, căci nu-și iubește arta, care nu trebue sugrumată. Se va spune: pe scenele cele mici, se montează tot lucruri mici, deși actorii buni isbutesc câteodată să-și desvălue arta, impresionând și acolo într’o largă măsură. Dar cu totul altceva al eși dincolo, pe scena cea mare, cu totul altcieva. Anii din urmă un duh de evadați de independență, a pătruns în lumea noastră actoricească. Ușurința cu care s’au întocmit anumite companii, a dat curaj celor mulți și mai în fiecare din cei mai răsăriți, a înflorit dorința de a avea teatrul lui, putând astfel juca ceia ce socotește că-i convine. Răul nu stă aici, în avântul către frumos, către izbândă, răul stă în lipsa de mijloace. Teatrele nu se pot creia decât cu bulgări de aur și localurile au denumiri, care indică spațiul ce-l cuprind, nu pot aduce un aport artistic Însemnat. Actorul de talent cuprins de febra libertății și în acelaș timp și de dorința unui câștig bănesc care-l merită, face un salt mortal, părăsind o scenă mare, unde însușirile lui artistice se află în ,pigul lor. Acolo își Împlinește rostul lui cel mare, dincoace rolul lui trebue să fie dublat în bună măsură cu spirit negustoresc, pentru că Întâi i se cere să realizeze o afacere, ca arta pe care năzuește s-o împlinească să se tina pe picioare. Febra directoratului se va pui curând, după câteva experiențe- rrj^A Tgkt?- -0”Vs. cmt**Stă roa* sa Macă încercări câte vor. Cu ceilalți totul se schmbă și restricțiile ce li se impun sud, binevenite, salvatoare. nt. n. 9 Astă seară se reprezimtă la Teatrul Național „Vifoni” având distribuția schimbată. Rolul Doamnei Tonă va fi interpretat de d-ra Emilia Cozachievici, Oana va f jucată de d-na Nelly Dordea. iar hotarul Ene Dobre va interpreta pe Hatmnul Arbore. In matineu se joacă Tudor Vladimirescu cu d-nii Tanț Economu și d-nii A. Pop Marțian, Toma Dimitriu, I. Ulmeni, N. Săvilescu, G. Baldovin, Dem. Dragoman, S Gabor, Ș. Holban, C. Economu, N. Făgădaru, A. Clonaru, îl. Ene, I. Horațîu, etc. Iși Astă seară la Stdio, se reprezintă „Strigoii“, cu o setea șî distribuție aiduurabUS având în frunte pe d-na Marioara Voiculescu. în matineu se reprezintă „O crimă celebră”. q Dumiricică la ora 11 dim. d. Ion Marin,Sadoveanu, va vorbi despre Gogol autorul piesei Revizorul, carei premieră va avea loc Luni 4 Octombrie. © La teatrul „Muncă « Lumină”, azi Joi 30 Septembrie, la ora 19, se reprezintă în reluare marele succes „MĂICUȚA” cu d-na Maria Mohor— care deține rolul titular — în reprezentație. Sâmbătă 2 Octombrie, la ora 3 după masă, premiera piesei „Prinț... sau croitor?” pentru copii și tineret în direcția de scenă a d-lui Marin Iorda. Un foarte pitoresc boer fanariot, realizează în Tudor Vladimirescu, tanarul actor de minunate resurse artistice, al primei noastre scene, d. Chiril Economu. După pregnanta creatie, C11 Polonîus, dîn Hamlet șî Erky Barry din Descătușare,, nădăjduim că d. Chiril Economu va fi văzut ajriricol în roluri de o, mai grea răsk^fk-.. . D Cristir“ riiculestat unul din cele mai rare talente tinere ale Naționaluh!, care a dublat anii trecut p* r -jr Corgi Calboreanu în rolul Bullleigh. Jip« Mafia Btuart, ^ .relu^ț în această stagiune și cu a.--. .»iit, -dlul. I foMT rara Teatre cutii Knifi Temirului National din Cluj la Timișoara special pentru cor și orchestră de Zeno Vancea laureat al premiului G. Enescu. In regia D-lui V. Rădulescu, piesa se bucură de o interpretare deosebită în frunte cu D'l Tâlv&n și D-na V. Cronvald; mai joacă în rolurile principale D-nele M. Gupcea-Munteanu, M. Borsa și D-nii D. Constantinescu, N. Sasu, T. Croitoru. etc CONCERT A. C. T. Vineri ! Octombrie 1943 !• tIUE BINE să separăm cele două vieți pe care se trăim: acea nesfârșită despletire interioară care sboară pesta cu trâmba, plutind tot finit în timp și spațiu, cu apena exterioară, nete și obiectivă pe care ne-o macină cotidianul, în juruna,: „Jalmond Jaloux, le amestecă n» după cum spune d. Ion Biberi, într’un studiu recent publicat în ultimul număr al revistei Kalende*4 pentru a da naștere astfel unei poeezii aparte proprii, unei nostalgii cana nu-1 va părăsi niciodată. „Edmondi Jalouca, marseillezul atras de ceața nordică și de fantasticul romantismului german, este o fire gravă interiorizată, pentru care viața lăuntrică există. Nu este însă un tributar exclusiv al visului și al închistării în sine. Privirile îi lunecă peste spectacolele lumii, pline de curiozitate și încântare. Sunt însă priviri încărcate de nostalgie și capa văd departe. O nostalgie după trecut, după o existență ideală, filorofei în aspirații confuze. O nostalgie esențială, fără pricini și fără leac. Edmond Taioux nu neagă realitatea din afară de sine pentru a se părăsi cu totul vieții lăuntrice; el îmbogățește și animă prin poezie decorul lumii exterioare. Poet prin plinătatea ritmului interior care împrumută lumii din afară cadențe grave, Edmond Jaloux aparține în aceiaș vreme firilor care dau viziunii realului o putere de transformare atât de însemnată, încât o convertesc în ideal. Scriitorul va fi deci sensibil nu numai la efluviile impalpabile care circulă între lucruri și atmosferei de taină, in care scriitorii aparținând acestei familii de spirite își vor cufunda ficțiunile, chiar și miraculosului, fantasticului și feeriei. Imens registru sufletesc, având ca punct de plecare acceptarea realității, pe care o învestmânta totuși cu prestigiul și vraja poeziei și transfigurarea ei în reverie hofffmanescă. O atare deschidere de suflet, o atare curiozitate impra actuală și putere de trăire a propriilor evenimente interioare, vor explica adâncimea cu care Edmond Jaloux va ști să retrăiască viața altor oameni, consemnată în mărturiile lor, reprezentate de operele artistice. Se închiagă astfel profilul unui amator de suflete și de opere de artă, a unui cercetător curios și pasionați al unui cititor neobosit, in căutarea altor experiențe de viață și a altor universuri interioare. Edmond Jaloux nu e un izolat în propriile sale limite. Adâncimea cu care-și trăește existența lăuntrică nu e un îndemn la negația sau necunoașterea zbuciumului celorlalte comștiinți. Dimpotrivă, crearea unui climat lăuntric priincios meditației și reveriei, îi deschid unghiul curiozității pentru explorarea altor vieți. Edmond Jaloux devine deci critic, deschis tuturor curentelor și experiențelor de artă. Este ajutat în această activitate de propria să experiență, care-i îngăite să recunoască în alții ceia ce a purtat îndelung în sine, o dramă de conștiință. Nu vom întâlni deci în critica lui Jaloux exemplul deprimant al cronicarului care trece, peste o experiență de viață fără să o semnaleze sau să o recunoască; nu vom întâlni la Jaloux rezistența sufletească* opacitatea. Impermeabilitatea la o realitate de suflet care se destăinne intr-o operă. Deschis, impresionabil, accesibili fiecărei vibrări emotive* ,oricât ar fi de ciudate, și tuturor formulelor de artă, oricât ar fi de originale, Jaloux își plimbă pretutindeni curiozitatea lui neistovită în căutare de noi experiențe“. Această combustiune perpetuă lui Jaloux face ca spiritul său așa a cum foarte just afirmă d. Biberi să poată vibra cu fiecare, nouă confesiune umană. Călătoria.. Qârîd gândul și cugetul prind aripi. acum pierde preocupările meschine, preocupările de toate zilele lucruri ce frământă și umplu timpul zilnic. Călătorind cu gândul, dorința încetul cu încetul te stăpânește, până ce prinde forme materiale, până ce devine o realitate... Mijloc prin care istoricii au putut cunoaște trecutul, artiștii operele de artă, militarii desfășurarea trecutelor acțiuni, oamenii de știință -popoarele, călătoria este calea ceammai bună de întipărire a gresiilor și nici un alt mijloc (Jam cartea și nici vorba nu pot educa mai puternic decât ea. Cultura și ascuțimea inteligenții este datorită uneori el și tot poate în parte, cizelarea și rafinaeimentul spiritului uman... Nimic nou, nu-i sub soare, au fost călătorii cercetând vestigiile mărturia celor nu din secolele trecute ci din antichitate o dovedesc. In secolul V înainte de Christos, un om, un filozof, Choung-Tsen (Confucius) pentru a deveni înțelept, pentru a cunoaște oamenii, pentru a cunoaște virtutiile și viciile și mai târziu pentru a sfătui asupra artei de a guverna pe supuși, colinda provinciile și regatele Celestului Imperiu. In învățăturile și scrierile lăsate de Choung-Tsen, se găsește următoarea istorisire: Un prinț, care se făcuse rege rde Yen (provincia septentrională a Chinei) trimise lui Confucius pe unul din ofițerii săi în ambasadă pentru a-i cere regulele de conducere în mijlocul cărora îi va fi posibil și în acelaș timp mai ușor de a guverna pe supușii săi. „Eu nu cunosc nici pe stăpânul vostru, nici pe cei cari sunt sui. Pe putea spune eu ce ar fi în avantajul său și în avantajul supușilor săi”. In vizita pe care a făcut acestui rege mai apoi, Confucius îl convinsese de acest adevăr important că pentru a judeca sănătos obiceiurile și moravurile națiunilor precum și știința aparte a popoarelor este necesar a călători. „Eu sunt pătruns de acest adevăr spunea Confucius și nu mă voiu da înlături niciodată, de a pune în practică ceea ce călătoria mă învață de fiecare dată, ori de câte ori voiu avea prilejul” Nu trebue să uităm că în acele vremuri călătoriile se făceau cu mari greutăți. Cu toate primediile cari existau, totuși nici atunci nu se puneau în cumpănă primejdia drumului cu folosința lui, iar cuvintele înțeleptului chinez,de acum mai bine de două milenii sunt o imăridică.Latr Jse Teatrul Național în Cluj la Timișoara deschide a patra ștra»gome la „Moartea lui Timișoara cu tragedia Opium“ de Aron Densuștenu, scriitor ardelean, a cărui bogată opera dramatică Teatrul Național din Cluj o face cunoscută. Dintre toate operele lui Aron Densușianu „Moartea lui Opium", care se joacă pentru prima oară în România este cea mai complectă și cea mai expresivă. Acțiunea piesei este plasată în trecutul Banatului, ceea ce face și mai interesantă prezentarea ei în capitala Banatului. Pusă la punct și desbărată de modele stilistice ale timpului, lucrarea a fost revăzută de d-l I. Suciu asistent universitar, autor al unei Morți a Literaturii bănățene. Aceiași operație a fost făcută, în ceea ce privește versificația de către cunoscutul poet bănățean Gr. Bugarin. Atmosfera tragediei va fi întregită cu o partitură muzicală scrisă cineva se ridică spiritual prin impresiunile înconjurătoare, impresiuni de drum, impresiuni ce depind în fond călătoriilor și variază de caracterul cu persoanele: unul se apropie mai cu seamă de peisagii, un altul de studiul moravurilor, un altul vede națiunile străine cu ochiul unui negustor, altul cu acel al unui filosof și fiecare se apropie în mod natural de partea care îl interesează. Academicianul francez H. Taine ce călătorea spre sfârșitul secolului trecut în Italia, Anglia și Franța, lasă impresiunile sale asupra operilor de seamă văzute, a moravurilor și a obiceiurilor locuitorilor în lucrările sale. Dorul și dragul de călătorie ce îl agita, ca pe orice turist pur sânge, cuprins de aceleași nostalgii ca și pasărea călătoare în epocile de migrațiuni, îl fac să însemne în neastâmpărul drumurilor câteva gânduri de fin observator cu privire la turiști și călătorie. într’o categorisire plină de hurmor descrise cele șase feluri de torisii ce au cunoscut în drumurile în cadrul ciclului de concerte organizate de asociația creștină tinerilor, în sala ateneului român, a Duminică 10 Octombrie 1943, orele 8 seara are loo al doilea concert al orchestrei de cameră A. C.T. dirijat de maestrul Artur Grenz din Berlin. D. Miron Soarec va cânta la pian concertul în Sol Major de Mozart.’ Cu privire la călătorie, H. Taine, adevărat călător prinde într’o comparație reușită tabloul pauzelor dintre acte, comparându-l cu pauzele din călătorie. „Cunoști ceva mai des agreabil ca pauzele dintre acte? Te învârtești într’un fotoliu și îți destinzi membrele căscând cu discreție. Te dor ochii. Privești pentru a suta oară figurile trase ale muzicanților, a primului violonist, care surâde, clarineta ce încearcă notele. Cumperi un ziar pe care-l găsești stupid, ajungi până a citi totul piesei care este și mai stupidă și isprăvești prin a spune încet că ai pierdut seara. Pauzele sunt cu mult mai plictisitoare când piesa nu e amuzantă... In călătorie sunt o infinitate de pauze de acte; acestea surt orele când nu faci nimic, cele ale mesei și ale somnului, momentele deșteptării, precum și cele idei oboseală și s slăbiciune. In tot acest timp vezi viata în negru. Eu mi cunosc decât un remediu, acela de a avea un creion și de a scrie note... Rândurile de mai sus ca și altele ce vor urma poate, au menirea de a scoate la lumină rolul important al călătoriei. Călătoria nu mai poate fi privită ca lux și snobism ci trebue repusă în drepturile ei de adevărat educator așa cum a fost întotdeauna dealungul secolelor cu toate greutățile ce au trebuit a fi învinse de cei ce călătoreau. Dacă nici lipsa de adăposturi, nici drumurile rele, nici lipsa de hărți și informațiuni, nici teama de necunoscut nu au putut fi piedici în calea drumeților dinaintea noarstră, cu atât mai mult astăzi când toate aceste piedici au dispărut, trebue să fim pătrunși de acest adevăr exprimat așa de plastic de către scriitorul Albert Montemont: „Les voyages sont l’ecole del fhomme, comme . I’histoire est lă lecon de rois” ;«c4a>Tfîar»-uii?apoi venKii ■ |LMMmi ■