Viața, noiembrie 1943 (Anul 3, nr. 914-943)
1943-11-01 / nr. 914
Pagina 2-a PINACOTECĂ Măticfia Ifilea Peisaj DRAMA SI i., • w. vii.-• • ION MARIN SADOVEANU Teatrul Comedia: Faust 19 de Seethe cu trupa regională de la Sibiu și oaspeți germani Un vrednic și priceput director de teatru este domnul Gust Ongyerth. Domnia sa conduce de zece ani trupa regională, de limbă germană de la Sibiu, realizând de multe ori spectacole frumoase, printre care adeseori și cu lucrări de ale scriitorilor dramatici români. De câteva ori d. Ongyert a luat drumul Capitalei cu întreaga sa trupă, pentru a dovedi o rodnică activitate De data aceasta a poposit pe scena unui teatru central, pentru a prezintă o înscenare a lui Faust I de Goethe, cu concursul a trei oaspeți germani: d-nii Paul Wagner, Alexander Goiling și d-na Angela Saffleker, mime binecunoscute în lumea teatrelor din Reich. înscenarea d-lui Ongyerth, riguroasă, urmând îndeaproape textul, a găsit câteva fericite formule de expresie și simplificare. D-sa este un regizor cu un ochiu precis și o atenție încordată, urmărind în aceeaș măsură și ritmul intim al lucrării, și frazarea, și gruparea și compunerea plastică a rolurilor. . Atracția cea mare însă a acestor spectacole a fost interpretarea celor trei oaspeți, respectiv în rolurile lui Faust, al lui Mefisto și al Margareteii. Paul Wagner ne-a înfățișat un Faust de tradiție și armonioasă compoziție. Cu o dicțiune clară și scandată, așa cum se obicinuiește pe cele mai bune scene germane, cu putere și frumoasă bărbăție în care poftele sufletului pământesc al lui Faust găseau ecouirile și culorile bogatului și neîntrecutului text goethean, d-sa împletea ușurința unui sbor spre inefabilele înălțimi și aspirații în care sufletul magicianului și ceveștile năzuinți ale nemai și uituilită de la Weimar, plutesc. Dualismul acesta faustian a găsit în interpretarea artistului german o limpede inspirare susținută, lămurită dramatic prin gesturi nobile și închegată într-o singură linie a rolului. Alături de domnia sa, o deosebită bucurie ne-a dat creația d-lui Alexander Gollinig, în Mefisto. Aproape acrobatic în elasticitatea mișcărilor, mobil, vclean, profund animalic, acest isprăvnicel al Infernului păstra și desfășura sub mâna artistului trăsăturile grosolane cu care Goethe l-a încărcat Căci numai o anumită romantică teatrală l-a falsificat și impalddat, cu procedee de un gust dubios și nepricepere pe Mefisto, tramsformându-l într’un drac de salon, pentru uzul ceasurilor de groază ale inimelor plăpânde și ale fragilităților bine educate! Vorbirea adevăratului Mefisto din Faust și săvârșirile lui sunt cele detailate de către domnul Gosling cu atâta artă! Dracul acesta ridicat în țesătura goetheană, firește, mai păstrează încă mult din obârșia lui medievală, de pe scena misterelor. Vorbirea lui e grosolană, purtările sunt deșuchiate, mai ales în laboratorul vrăjitoarei, iar poftele îi sunt îmbătate mai ales când e vorba de femei. Cu o inteligență ascuțită, cu o precizie remarcabilă artistul a știut să servească textul viu, divers, colorat, într’una din cele mai fericite creații, din câte am văzut în acest rol, în spectacole originale. D-na Angela Ladoker a stat la înălțimea partenerilor săi prin frăgezimea și dramatismul pe care le-a dat Margaretei. Prin contribuția acestor trei protagoniști, spectacolul a căpătat o tonalitate majoră și aleasă prezintare, râs plătite din plin de un public numeros, prin aplauze pline. _ _ ____ ... ' Amf ||1|§ fflam |l NOTE PLASTICE In prima expoziție pe care Horia Damian a avut-o acum câțiva ani refuza cu o vattă nevinovăție si spună celor cari l-au lansat" severilor noștri critici de artă diletanții de unde își începe „precocele maestru” pictura sa cu ,,atâtea griuri”. In expoziția pe care o are acum la Fondațiile Dalles, se arată mai puțin timid entuziaștilor cu maestrul „francez” în față, pe care îl copiază nu cu talent, ci unui. Ar putea să ni-i spuns? (Adio fidelă copie după...!) # V. Ștefan poate ar fi trebuit să se mențină pe linia găsită [UNK] în parte, în prima sa expoziție de la Ateneu. In ceea ce expune la Calles a pierdut și preocupările anterioare de mai multă valoare și de o vădită personalitate și simțul construcției cromatice pentru ca să se apropie prea mult de Țuculescu, Vânătoru, Ciucurescu Pallady. 9 In plastică mai cu seamă singularitatea creației este o condițiune de evoluție. Generația noastră de plastici se urmăresc unii pe alții și ajung la un moment dat la un nivel conștient, la uniformitate și la un echilibru din care desprinderea se face apoi cu greu. In „Vremea”, Ion Frunzetti se lasă convins că verdele veroneze nu poate fi folosit la culoarea părului. Uite, maestre, că se poate... lerna„ Män”ea rScaRNET TraTIfflL. Maestrul George Enescu diriează concertul simfonic de azi, de la Ateneu, al Orchestrei Filarmonice. In program: Uvertura „Faust“ de Wagner; Simfonia în „Do major“ de Jora și Simfonia Nr. 2 în Do major de Schumann. Concertul va fi transmis și prin Radio, la ora 11.15 dimineața. Azi, la teatrele National și Studio Azi la ora 11 are loc la Teatrul Național înainte de premiera piesei „Școala cerșetorilor" de d. N. Kirițescu a cărei operă dramatică va fi expusă într’o conferință de către d. Petru Comarnescu. D. Pop Marțian va vorbi despre regizor și interpreții piesei după care se vor repeta tabloul I și II din „Școala cerșetorilor“. La STUDIO are loc la ora 11 un spectacol pentru copii cu piesa „Zări albastre“ de d-nii George Chirvăsuță și H. Oprescu, interpretată de către copiii cunoscuți din spectacolul anului trecut „Casa păpușilor“. In matineu se reprezintă la Teatrul Național „Viforul“, iar seara se joacă „Gloria“ cu d-nese Marietta Deculescu, Celia Dima, Lulu Cruceanu și d-nii G. Vraca, N. Bălțățeanu, S. Holban, G. Demetru. Fl. Scărlă-TMIU q-1/» La STUDIO în matineu se reprezintă: „Strigoii“, iar seara. ..Dar nu e nimic serios“ cu d-nele Eliza Per trăchesTM, .Tenv Argeseaiu Migry ■*fvi%m Nicolai și a-nii L wintoștea’ nu, M. Popescu, N. Motoc, G. Baldovin în primele roluri Giocondisni . Revista care se joacă la teatrul din Lipscani este intitulată „Gioconditta“, — un diminutiv care intenționează să amintească frumusețea femeii eternizată pe pânză de genialul Da Vinci, acum câteva sute de ani — dar modul în care e construită revista și însăș cuprinsul ei, departe de a stimula în spectator noțiunea de frumos, o terfelește cum nu se poate mai stupid. Cel puțin domnișoarele Cornelia Teodosiu și Iuliana Synt certate cu principalele canoane estetice prin polipi d-lor confirmă din plin, in numele întregului ansamblu, aceste criterii. Dar în acest teatru care și-a propus să fie un templu al frumuseții, doamna Maria Tănase cântă în fiecare seară ireverențios. Evident acesta este un motiv popular. Dar nu orice cântec popular poate fi reprodus pe scenă. In cârciumă se cântă poate altele și mai scabroase. Dar acesta nu e un motiv pentru a le aduce la teatru, în fața publicului. Teatrul e teatru, și cârciuma o cârciumă. Diferențierea e obligatorie. Acest lucru ar trebui să-l știe și directorii doamnei Maria Tănase, directori cari pretind că prin acest cântec evocă poezia copilăriei Alte motive quasi-folcklorice nu mai găseau dumnealor pentru proectata operațiune lirică sentimentală?.. Poezia copilăriei? Ciudat r $ A fi nu a părea Este un lucru pe care ar trebui să și-l dorească orice femeie : să fie așa cum este — nu să pară. In realitate nu există ființă pe lume, care să fie mai dornică de a părea așa cum își plăsmuește ea un model, și nu se gândească să fie ea însăși, adică să meargă pe linia ei naturală. Așa — de pildă — copila vrea să pară o domnișoară, tânără își dă aere de femeie cu multă experiență, femeia de treizeci de ani vrea să pară o tânără de douăzeci, iar cele ce trec de această vârstă, sunt chinuite de toate torturile infernului sufletești și fizice — ca să nu pară ceea ce ar putea părea, adică ceeace sunt. Rar femei care să-și dea seama că în realitate nimic nu-i mai încântător, mai fermecător decât atunci când are aerul corespunzător anilor, înfățișării fizice, atunci când simplitatea cea mai desăvârșită decurge din naturaleță. In general femeile își creează sau doresc să izbutească in a-și crea o înfățișare care să pară ceva ce ar corespunde unui made ideal. Așa una vrea să realizeze pe Greta Garbo, alta pe Jenny Jugo, una e Danielle Darieux, alta Marie Denis. Una avea să aibă aerul vampă fără să observe că are deja natură aparența spre ingenuă, iar alta își împrumută această înfățișare, de ingenuă uitând că nici talia și nici figura nu-i permite aceasta. Una dorește să impresioneze prin blândețe, când in realitate este aspră, și un loc de dulceață reușește să ajungă la o crispare a feții cu totul neplăcută. Rar sunt femeile care rămân ceeace sunt, și nu vor să pară ceea ce doresc. Ceea ce ar fi de urmărit și de cultivat și de subliniat, ar fi desigur tocmai ceeace natura a pus în ele In felul acesta s’ar evidenția ceeace este caracteristic fiecăreia, și-ar crea un gen și nu și-ar împrumuta unul care-i este strein și fizicește și sufletește. Acest împrumut al unei forme care nu se potrivește cu calapodul natural supără prin ceeace este strein, prin ceeace este și rămâne de împrumutat. Desigur că idealul pe care ar trebui să și-l propună orice femee ar fi „să fie“ nu „să pară“. Viv. Masa zilei DEJUN: Crap la cuptor. Pârjoale de vacă cu salată de varză roșie. Tortă de castane. CINĂ: Cartofi la cuptor cu unt. Șnițel cu ardei copți. Fructe. Totu l de castane Se curăță de coate 50 de castane frumoase. Se pun într’o cratiță cu apă cât să le cuprindă și se lasă să fiarbă până se moaie de tot. Se scurg bine de apa care a mai rămas și se trec fierbinți printr’o sită. Se amestecă cu 250 gr. zahăr pisat, 1 baton vanilie și 5 gălbenușuri puse pe rând. Se freacă mult și bine până devine ca o cremă. Se amestecă apoi cu 150 gr. uni frecat spumă. Se unge o formă cu unt, se toarnă compoziția și se coace la foc potrivit cam 35 minute. Totul când e gata trebue să fie puțin moțde la mijloc; când se ține prea mult se face aspire. Se lasă să se răcească în formă, se răstoarnă, se glasează cu ciocolată cafea,iar deasupra se pune frișcă bătută și castane zaharisite. Dacă vrem să-l umplem cu cremă atunci se coace compoziția în două forme de mărime egală. Când sunt gata se pun una peste altar și între ele crema de castane. SFATURI Rochiile de culoare neagră și bleumarin, atât de lână cât și de mătase nu se spală nici în apă nici în neofalină, fiindcă se albicesc și par învechite. Se curăță cu lemn de panama în modul următor: se înmoaie în întregime într-un lighean cu apă de panama caldă și se răsmoaie până se face un clăbuc. Se schimbă apa și se repetă operația încă de 2-3 ori insistăndu-se asupra părților mai puțin curate și asupra petelor. Se limpezește bine în 2 până la 3 ape în care s’a adăugat qtet de vin cam 2 linguri la litru KM calcă V IAȚA PLUTARCHIN ROMÂNEȘTE Viețile paralele ele lui A Aexandru si Cezar, znduse Pe N. Bagdasar, — Editura Casei Șyalelor, 1943 In ultima vreme, Casa Școalei dă impresia că vrea să întreacă orice altă editură dela noi — chiar Fundațiile Regale! — în ce privește calitatea autorilor și operelor ce editează o sumară parcurgere a catalogului acestei edituri, a cărei menire principală este vulgarizarea, și răspândirea operelor acesibile marilor mase de cititori dela noi, se asigură că ea publică totuși deopotrivă alături de amintirile lui Creangă, tot Soiul de esseuri și lucrări grele de filosofie și știință, lucrări de specialitate, destinate toate sau unui cerc restrâns de elită a cititorilor sau învățământului superior. Este, desigur, o faptă de laudă pe care o face această editură oficială care, având fonduri de la Stat, arată toată bunăvoința pentru autori și opere cărora editurile partiticulare le întorc spatele, ca să publice cărți de senzație din tot felul de manuale scrise prost dar plătite bine. Ar fi adică un rol asemănător celui ce-i joacă Teatrul Național în promovarea literaturii dramatice autohtone, această misiune ce și-a atribuit-o Casa Școalelor încurajând publiciștii români cari scriu de dragul ideii și al desăvârșirii în spirit și nu de-al pricopselii Nu credem că greșim dacă punem acest lucru atât de frumos pe seama directorului Casei Școalelor, a d-lui Profesor N. Bagdasar, un cărturar universitar în care erudiția și vrednicia se iau la întrecere cu modestia și omenia cea mai rară. Am ținut să facem observările de mai sus pentru că obiectul lor e tot așa de prețios ca și cartea d-lui N. I. Barbu — asistentul dlui Profesor N. Herescu — o carte în care autorul ne oferă în românește viețile paralele ale lui Alexandru cel Mare și Cezar scrise de Plutarch. Este o carte bună de cetit pentru orice cititor, cu egal profit, celui modest aducându-i o încântare de basm, aflând și lucruri noi despre Alexandru Macedon și aflând poate de prima dată de marele Cezar,iar celui cult farmecul unei lecturi care împrospătează nu numai mintea ci și spiritul. Autorul traducerii atrage atenția că transpunerea a făcut-o direct din limba greacă fără niciun sprijin ce i s-ar fi oferit vreo traducere franceză ori germană. „Am Voit să arătăm — scrie domnia sa în Prefață — că o traducere de limba elină se poate face și pe alte căi decât cele bătute până acum. Intr’adevăr, când este vorba de o traducere din limbile clasice există în general părerea că fraza antică — îndeobște prea lungă și adeseori desfășurată în largi perioade—trebue tăiată în propozițiuni scurte, pentru ca mersul ideilor să poată fi mai ușor urmărit de cititor. Credem că este o idee cu totul greșită, observă autorul... Fraza lui Piutana e în general lungă. Atmosfera să^ul său e a unui om sfătos care știe și povestește multe. A tăia această frază îmbelșugată, sfătoasă, de • ifW’Hlutit în propozițiuni mărunte, scurte — spune d-l N. I. Barbu — ar însemna să orefem un stil nou, sprinten, tineresc care n’ar avea de-a face nici cum cu stilul autorului „Vieților...” Aceste rânduri de Prefață prețuesc cât un curs de stilistică a traducerilor și ne ne dovedesc că autorul traducerii din Plutarhh nu e numai un amator de istorie legendară a antichității ci și un stilist subțire, cu gust și cu o luciditate ce vrea să fie de maestru... Amatorii noștri de lecturi de mare stil pot încerca să se convingă dacă limba lui Omer își comunică sau nu, în transpunerea d-lui Barbu, suflul și căldura ei proverbială. y. n. d. •rii , ttrwme NOI IN DACIA A apărut in editura Academiei Române, volumul al II-lea din Dacia în autorii clasici, de d. G. Popa-Lisseanu Acest volum cuprinde toate știrile mai de seamă ce se găsesc în scriitorii greci și bizantini, referitoare la țara noastră și la, locuitorii ce s’au perindat, (țin cea mai veche antichitate și până la întemeierea Principatelor române, prin teritoriile țării noastre, prin așa numita Romanitate orientală. Dintr’un G. Popa-Lisseanu — după ce volum precedent studiase Dacia în autorii latini, clasici și posclasici, reproducând textele latine și traducerea acestor texte — cercetează acum cincizeci de autori greci, dând în traducere textele lor și ipsoținăr-le de comentarii și de o serie de concluzii. Acest ultim volum este totdeodată al XX-lea din colecția ce d. G. Popa-Lisseanu a publicat în anii din urmă privitor la Izvoarele Istoriei Românilor, cu care d-sa își încheie și opera sa istorică N. Papatanasiu Pentru tineretul muncitoresc d. N Papaatanasiu a încredințat tiparului un mănunchiu de istorisiri pentru copii și tineret, din care o parte au apărut în revistele scrise pentru copii. Sunt povestiri care înfățișează viețile marilor inventatori, ale marilor cuceritori de tărâmuri, ale marilor sburători: Louis Pasteur, Marconi, Robert Koch, Wilhelm Roentgen, Jean Charcot, Negrelii, Andre Mermoz, Guillaumet, Alfred Krupp, Howard Hughes, Edison, Jacques Cartier, Lindbergh, sunt prezentați in Cartea Minunilor ca niște exemple de vajnică energie umană, jertfită mai binelui omenirii. (Editura Gorjan). ■ O PIESĂ DE D. TUDOR ȘOIMI D. Tudor Șoimaru este unul din cei mai avizați intelectuali ai publicisticei noastre cotidiene, care — deținând „Cronica dramatică“ a hebdomadarului Vremea nu dezertează totuși și dela creația proprie. Fantezist ca în Ernani și Dona Sol, pagina de „adaptare“ dialogată pa marginea unui subiect celebru— din Vremea, de săptămâna aceasta — d-sa este întotdeauna interesant și substanțial în cărțile și articolele sale. Ne amintim monografia orașului Constanța, apărută acum câțiva ani in „Editura Fundațiilor Regale“ care a însemnat o adevărată revelație a genului. Iată că acum d. Tudor Șoimaru ne anunță o lucrare dramatică. O comedie, cu titlul: CAMUFLAJ. După cum se vede, ceva foarte actual. Dar suntem siguri că d. Tudor Șeimaru nu va sacrifica nimic din bunul gust și din linia de creație propriu zisă a piesei, în folosul actualității inedite. Aceasta ne-o garantează întreaga sa activitate de până azi. Dar să avem răbdare și să așteptăm. Fiindcă piesa CAMUFLAJ nu mai are mult până să apară la... lumină! X K X EXPOZIȚI ! Asta seară se Lichide expoziția pictorului Teodorescu Romanați din sala „Universul“. Persoanele care au cumpărat lucrări sunt ruaate a le ridica chiar azi. Noembrie 1943 # 555555—5555 S533 LA ZI... «INTRE DOM LUMI» „Intre două lumi, una moartă și cealaltă ne înstare să se fască“ acesta este motto-ul pe care Louis Bromffeld îl pune în fruntea cărții sale „Vin Ploile“. Nu găsiți că el configurează o sumă întreagă de preocupări de ordin... crepuscular, preocupări în care intră foarte bine cele ale d-lui Mihail Ralea? sub Fiindcă acesta e și semnul care se află frumoasele cărți de teorie aplicată ale esseistului. Mai deunăzi „înțelesuri“, acum „Intre două lumi“ Am citit observațiile, atât de juste și atât de acidulate, din capitolele acestei cărți, oprindu-mă odată cu autorul, la fiecare temă cu îngrijorare. Deși gar. între „apocalips“ și „umor“ există o mare legătură, nu știm să râdem, noi, oamenii apocalipsului In „Dualismul culturii europene și concepția omului total“ vezi întreaga panoramă a culturii europene, în evoluția Și mai ales dizoluția sa. Ia „Mentalitatea estetică a timpului nostru“, ți se strânge inima puțin, cu gândul la meseria ta. Dar în celelalte capitole? „Fenomenul românesc“. „Feminism și prostituție“. „Militantism artistic“. „Despre critica literară“. De ce nu avem roman“, „Considerații asupra epocii noastre“, „Arta și urâta", etc D. Mihail Ralea ne-a oferit o carte de variate și îngrijorătoare probleme. Dar d-sa nu e un esseist și un critic la întâmplare. Toate aceste observații sunt precisă încadrate într’o viziune asupra realității, fără ca Mihail ea să vizeze sistemul. D. Ralea e interesat de teorii în măsura în care ele corespund necesităților umane. De aceea tot ce desbate în „Intre două lumi“ ne interesează îndeaproape. Unii pretind că Mihail Ralea ar prezenta, în fizionomia sa spirituală, câteva contradicții paradoxale. Că, adică, e un intelectual fin, elegant, care teoretizează împotriva intelectualului de sunet și de stil; că e un critic amator care se ridică împotriva diletantismului; că e un om de bun gust, de o anume disciplină artistică, și militează împotriva poziției estetice în artă. Dar nu vi se pare că e „singura“ poziție posibilă ,a intelectualului în zilele noastre? Nu credeți că orice intelectual, astăzi, trebue să meargă împotriva sa însuși, ca să servească valorile omului comun — el, singurul suveran? Și astfel intelectualul își refortifică poziția inițială, aceea de „transmițător“ al valorilor. Numai astfel el scapă de tentația singularizării și a specializării. Mie, îmi plac e eseurile d-lui Mihai Rajea — chiar când nu se aprob întru-totul. De multe ori, ele sunt o lecție... __________fisaihoî Un cunoscut artist francez a încetat din viată PARIS, 30 ftp.) . La Paris a încetat din viată in etate de 85 ani directorul de scenă și artistul Andre Antoine. Numele său, activitatea Opera sa au devenit cunoscute deȘi parte peste frontierele Franței și au căpătat importanță europeană. La etatea de 30 ani a întemeiat la Paris „Teatre Libre” care a devenit locul de producție al dramei naturaliste. Mai târziu a avut un teatru propriu „Theatre Antoine”, iar în anii dinainte de războiul mondial a fost conducătorul teatrului Odeon din Paris. CINEMATOGRAFIE UN RELIEF REBETIMTI DE UN ROMÂN Duupă adaptarea invențiunii culorilor și sunetului în film, relieful, a rămas ca cea mai importantă perfecțiune a cinematografului. Invențiunea reliefului, această problemă, pentru care societățile din străinătate cheltuesc animi1, multe milioane, deși în principiu pare rezolvată, totuși, a rămas în faza de găsire a unui sistem perfecționat, care să înlăture toate greutățile ce le întâmpină azi cinematograful. Ceea ce s’a văzut până acum, nu este altceva decât cunoscuta fază a sistemelor europene și americane, bazate pe principiul sterioscopic care a fost prezentat publicului prin procedea’le cu ochelari și felurite alte dispozitive. Faptul că nu s’a hotărît a se rămâne definitiv la unul din procedeele arătate, dovedește că nu transferm arele public spectator, care e cel ce nu admite decât un sistem practic. Un astfel de sistem ideal care să nu deranjeze pe spectatori, este urmărită de un român. Acesta, fără a apela la capitaliști și fără a avea subvenție oficială, a continuat experiențele sale pe un principiu personal, care se bazează pe un fel de ran versat al sterioscopiei, încă din anul 1938. Revista Cinema remarcă invenția și face cunoscut publicului că invenția d-lui Alexandru Simionov Hymalaya, ,Ecranului Plastic” a fost brevetată. Acest ecran pentru proecțiuni în relief, având la bază știința optică, se prezintă sub forma unei imense lentile, care fiind făcute pe principiul ochiului omenesc, a dat rezultate satisfăcătoare, întrucât construcțiile în mane a «cranului * prezentat orao fost & realizare, inventatorul, a continuat experiențele, încă trei ani, astfel in anul 1941, obține un al doilea brevet pentru realizarea ..Ecranului Mobil”. Deslănțuindu-se războiul, autorul, încetează lucrările și pleacă pe front, unde este distins cu Virtutea Militară. Publicul cinafil, care a trăit emoția filmelor de războiu, urmărind operațiunile armatei române, până departe în Kaukaz, afl că inventatorul Alexandru Simionov-Hymalaya este și un temerar reporter cinematografic de războiu. Acum este demobilizat reluându-și ocupațiile la O. N. C. Cum invenția d-lui Simionov rezolvă una din cele mai arzătoare probleme ale cinematografiei, am căutat să vedem personal pe inventator rugându-l să ne explice, pe cât este posibil, în ce constă invenția sa. .,Ecranul Mobil”, ne spune d. Simionov, este un aparat ce înlocuește ecranul de pânză și spectatorilor o imensă fereastră oferă de oglindă în care se vede cu totul altfel decât am acceptat să vedem până acum. Efectul se produce în timpul mișcârii unor fâșii metalice dispuse verticcol și la anualită distanță. Acestea sunt montat intr’un mecanism de rotatie si sunt acționate cu ajutorul unor axe fixate la extremele cadrului ecranului. Fășile metalice, primind razele praecției, lasă porțiuni din imaginea trimisă, iar restul strecurându-se prin intervale, se depune pe fâșiile următoare. In starea statică, ecranul nu prezintă decât ,o imagine ciopârțită. Prin punerea în mișcare a mecanismului, ochii spectatorilor, datorită perzistenței imaginei pe retină percep integral această imagine. In acelaș timp fâșiile metalice produc inerent o obturație care joacă un rol destul de impozant. Este știut că numai datorită obturatei cinematograful capătă efectul mișcării, filmul nefiind altceva decât ,o succesiune de fotografii”. Desigur, dacă d. Simionov s’ar fi găsit într’o țară ca capitaliști întreprinzători. Invenția sa era de mult, în câmpul practic, fructificând’ capital investit. Invenția este prea ispititoare și adaptarea ei ușoară la actualele aparate, face din ea o chestie ușor realizabilă. C. A- Orw