Viitorul, ianuarie 1908 (Anul 2, nr. 55-83)
1908-01-04 / nr. 57
Е* * ANUL II.— No. 57 UN AN ȘASE LUNI !»»■*..........................................181*18 lei 1 străinătate...........................80 M 16 lei UN AN ȘASE LUNI !»»■*..........................................181*181*11 Străinătate...........................80 M 16 lei fonamentela incep la 1 I 16 ala flacial luni .■’entru preoți și învățători prețul abonam, pe numii. REDACȚIA: 66, Calea Victoriei, 66, București =afea. TELEFON 13/47 -• . — ■— învățătorii noștri Privim cu dragoste și căldură, orice întâlnire a învățătorilor, pentru că știm că apropierea lor, înseamnă întărirea și propășirea țărănimei. La Craiova s’au strâns în congres 800 de învățători din toate colțurile țărei, ca să se sfătuiască și să se înțeleagă asupra nevoilor de care sufere învățământul rural. Întâlnirea acestor modești pregătitori ai unei țărănimi mai conștiente, merită toată luarea aminte, căci numai de la munca lor și de la înțelegerea dintre ei, putem aștepta prefacerea și scoaterea la lumină, a straturilor noastre de jos. Cooperarea în mare a tuturor forțelor noastre sociale, cu devotamentul pionierilor anonimi, nem putea pregăti frumoase zile în viitor și pagini mărețe de premărire, — după cum din eroismul soldaților uitați ca nume, se încheagă capitole de glorie și mândrie pentru țara și neamul lor. Totuși, asupra învățătorilor noștri, se aruncase de unii interesați, rușinea unei învinuiri grave. Amintirea acelor insinuări dușmănoase, cu tot cadrul trist al împrejurărilor, ne revine azi în minte și se prefiră pe dinaintea noastră, ca o înlănțuire dureroasă de calomnii și nedreptate. Un moment se părea că țara e în cumpene, înfrigurarea revoltei și focul stăpâniau cuprinsurile noastre. In neorânduiala dezastrului, duhul cel rău al răsbunărei, cerea o victimă mare, căuta un țap ispășitor. S’a împrăștiat atunci murmurul acela de condamnare și blestem, împotriva învățătorilor și preoților, făcându-se să se creadă că ei au adus toată pacostea asupra țărei. Răsturnarea dreptei rândueli, a fost aici grosolană și dureroasă. S’a aruncat o învinuire criminală și rușinoasă, asupra celor mai buni și mai sârguitori slujitori ai țărei.—Ironia aceasta tristă, ține parecă de marile fatalități, cari au amăgit întotdeauna dreapta îndrumare a soartei omenești. Dar calomnia a prins, cei răi și interesați s’au folosit de dezordinea împrejurărilor și atunci murmurul dela început, s’a prefăcut în clocot și ochii tuturor se îndreptau cu aprindere asupra presupușilor vinovați.—Presa în graba ei cunoscută, a trâmbițat descoperirea cea mare, iar după ea, s’au găsit politicieni nesinceri și cărturari respectați, cari au strigat din fundul cabinetelor lor cu aerul neprimenit: — Iată ce roade ne-a dat școala! Și pornirea aceasta era de neînfruntat. Strigătele de condamnare veniau de pretutindeni. Săgețile aruncate la început în neorânduială, au prins a ținti la urmă și-n ministrul școalelor. Dar d. Haret nu s’a intimidat, el a rămas drept și curat în fața urgiei, căci îi întărea credința în adevăr și dreptate. De bună seamă că-i părea rău de toată rătăcirea din prejur și sângera de atâta orbire și minciună, câtă se deslănțuise între oameni, — dar ce se putea face în focul și amestecul acela de patimi? S’a așteptat cu încredere să treacă furtuna, să se împrăștie întunericul, pentru ca să se vadă la lumină și în liniște tot adevărul. După cercetări și studii și după ce justiția și-a spus cuvântul din urmă, s’a dovedit că învățătorii și preoții, nu numai că n’au fost instigatori, ci din potrivă și-au expus viața și averea lor, lucrând la potolirea și împăcarea țăranilor răsvrătiți. Și pe când proprietarii și arendașii luau drumul orașelor în fața răsculaților,preoții, îmbrăcați în odăjdii și învățătorii cu sfatul și îndemnul cel bun, rămâneau devotați în vâltoarea acelei mâini, pentru ca să semene înțelegere și supunere printre cei rătăciți. Acțiunea aceasta era și naturală, căci acei cari muncise cu atâta strădanie la prefacerea și îmbunătățirea vieței de la sate, n’ar fi putut da cu piciorul nebunește, în acel început de îndreptare și să împingă cu aceasta tocmai ei poporul în perzare. Cine nu cunoaște munca și cinstea pe care o pun o bună parte din învățători, în toate manifestațiunile vieței de la țară. Dintre toți slujbașii țarii, nu știu dacă sacrifică alții mai mult, în Îndeplinirea datoriilor lor, decât învățătorii. Opera grea și anevoioasă întreprinsă cu atâta ardoare de învățători și preoți la țară, ridică pe mulți din oamenii aceștia, până în lumina și seninătatea apostolatului. Numai intriga și răutatea celor interesați, a căutat să le necinstească jertfa lor curată și-n amestecul de atunci de ură și de revoltă, când nu era timpul să s’aleagă ce-i drept din minciună, s’a insultat și s’a calomniat oamenii cei mai nevinovați. A fost pesemne un dar al soartei, ca munca oamenilor acestora, să fie sfințită și prin coroana martirajului, ca toate marile jertfe făcute pentru îndreptarea oamenilor. Acum când spiritele s’au domolit și când dreapta judecată a luat locul răutăței omenești, ne bucurăm când revedem pe învățători încălzindu-se din nou la muncă și speranțe. I. Udrea. BACȘIȘUL Aseară mi-am încheiat bilanțul pe exercițiul budgetar al zilei de Anul nou , deficit pe toată linia. Bacșișurile m-au decalat. Și, mărturisesc sincer—chiar cu rizicul de a-mi face singur o reputație de prost financiar, — nu m’am așteptat la una ca asta. Nu doar că ași dispune de fonduri nesecabile. Departe de mine asemenea rușine. Nădăjduiam mult însă de la tactica mea financiară. De altfel, această tactică nu e de fel nouă. Am împrumutat-o de la amicul Ionescu, care în calitate de ministru de finanțe, a izbutit în mai multe rânduri ca, "dând în tot timpul anului bacșișuri grase diferiților săi partizani, la încheerea bugetului să realizeze excedente colosale. Cum făcea, nu știu. Dar am făcut și eu ca el—și nu numai că n’am realizat excedente, dar m’am și decavat. Care ți-e secretul, d-le Take Ionescu? Spune-ne și nouă ca să-l punem în aplicare măcar de Anul nou, căci altfel numai e de trăit. Sfredeluș Cât de bine ne cunosc!... Nu o dată s’a relevat în presa noastră, ba cu ironie, ba cu indignare, scandaloasa eroare geografică ce o fac Francezii, de a considera Bucureștii ca făcând parte din Bulgaria sau Ungaria. Chiar noi, am publicat, abia deunăzi, în facsimile, o adresă de pe o scrisoare din Italia, prin care iubita noastră capitală era atribuită, cu o diabolică persistență, nu știu cărui stat vecin. Ne-am înșela însă grozav dacă am crede că în Austria și Germania, suntem cunoscuți mai bine. In Franța cel puțin se știe că existăm, dar n’au aflat încă oamenii că suntem independenți, că România formează un stat de sine stătător și că țărișoara noastră nu e situată tocmai Ui bas dans la Turquie. Și apoi Francezii n’au pretenția că sunt cei mai documentați și pozitivi oameni de pe lume și că geografia n’are pentru ei nici un secret. Ce să zicem însă despre o întreprindere publicistică germană, care se adresează doară, prin firea ei, tuturor țărilor, și care enumerând în prospectele ei de reclamă toate statele, despre care e în măsură să dea știri și date, uită, sau nu găsește de cuviință să citeze și România? E vorba de o agenție de bibliografie și extrase de ziare, cu numele de Observer, înființată la Viena. Printre țările despre cari se laudă că va da informațiuni sigure și extrase de ziare, figurează până și Ceylon, Grecia, Finlanda, Egiptul, dar de România nici nu pomenește. Cum această agenție nu va lipsi să trimeată și la noi în țară invitațiuni de abonament, n’ar fi rău să i se restitue invitațiile cu cuvenitul refuz. Antonio NOUITA EKi, în ziua de anul nou cariera ungară nu a ținut ședință. Aceasta s’a făcut în urma intervenției d-lui deputat Vasile Goldiș, care, în numele clubului naționalităților, s’a presentat la președintele Justic, arătându-i că ar fi cu dreptate, ca dieta să respecteze și sărbătorile noastre românești, ceia ce în trecut fiu s’a făcut. După ce s’a consultat cu membrii biroului, Justin a admis cererea d-lui Goldiș. Această dispoziție a produs o frumoasă impresie printre Români. Societatea românească de ajutor « Uniunea română ardeleană» din statul Ohio (America» a hotărât să dea o mare reprezentație teatrală în ziua de 11 Ianuarie, pentru «Vatra Luminoasă Regina Elisabeta» din București. Comitetul societății a trimis invitații tuturor Românilor din America de Nord, pentru a contribui cu toții la succesul acestei serbări. Societatea a adresat și un apel către toți Românii să o ajute pentru a înființa o bibliotecă. * Iu Straja din Transilvania, comuna %IRWL »E DIMINEAȚA 9 >i * Albei-de-jos la biserică, se află o evanghelie veche tipărită în anul 1682. Pe ea se află o însemnare din 1684, cu următorul cuprins : «Aceste două cărți românești evangha și aplu trimisule-au Prealuminatul și Milostivul Domn Io Șerban Voevod Domnul țării rumânești prin mâna preaosfântului Părinte Sava Veștemeanul și le-au dat Bisericei în Baia să fie Măriei Sale pomeană neuitată în veaci și nime pe bani să nu le vânză, au de la biserică să le înstrăineze această pomeană la biserică în veaci.» * 1 .La universitățile germane studiază in anul acesta 90 Români. Vecinii noștri bulgari au trimis: 165 studenți, Grecii 54, Sârbii 74, Turcii 41. Față de anul trecut numărul Bulgarilor a sporit foarte mult. Să luăm notă!* Ziarul Le Petit Parisien publică un interview cu generalul Drude, în care fostul comandant al trupelor franceze din Maroc își dă părerea asupra situațiunei. Această situațiune nu ar fi câtuși de puțin periculoasă cum s’a crezut, ci mai bine, după cum răuvoitorii Franței au împrăștiat vestea. Marocanii sunt foarte dispuși a-și alege fiecare trib câte un Sultan și să ducă o viață politică feudală așa cum ar înțelege-o ei mai bine. Ideia unui eventual răsboi sfânt este cu totul exclusă. Cei mai îndârjiți, cu timpul vor deveni cei mai blânzi. Triburile care au venit în contact cu soldații noștri și le-au putut aprecia superioritatea s’au liniștit. Dacă această liniște însă n’ar fi numai aparentă, s’ar putea crede că răsboiul în Maroc s’a sfârșit deja. ” Decorarea cu Legiunea de onoare a câtorva doamne din lumea intelectuală, a stârnit în Franța cele mai aprinse discuțiuni. Ziarul «Le Gaulois», publică cu privire la aceasta, un articol în care vorbește de cea dintâi femee decorată cu Legiunea de onoare. Ea se numea Maria Scheling, era de origină belgiană și se luptase alături de soldații lui Napoleon la Austerlitz și la Jena unde fusese chiar rănită. împăratul ia acordat Legiunea de onoare pe care i-a prins-o cu mâna sa pe piept și i-a făcut o pensie de 700 de lei pe an. •De atunci sunt exact 100 de ani. Artiștii noștrii ”. Basarab, ale cărui lucrări de miniatură stârnesc admirația cunoscătorilor la expoziția de la Ateneu. Fundațiunea Gozsdu din Budapesta 8 clădiri uriașe. — Gozsdu și Șaguna. —7 milioane avere.—Venituri și cheltueli.—Numărul studenților bursieri.—Membri consiliului de administrație.—Capela română.—Membrii comunității.—O mare biserică românească la Budapesta. — Contra intențiunea marelui fondator. Gheorghe Ghenadie Bogoevici, paroh protopop Ia Pe Király utca se găsesc opt clădiri uriașe cu curți spațioase, așezate la rând și străbătute pe dedesupt de un gang, care o este adevărată stradă de la capătul căreia abia poți vedea un om la celalt capăt. Acestea sunt casele marelui Gozsdu, lăsate prin testament pentru scopuri culturale și naționale românești din Transilvania. Pentru această măreață fundațiune, ca și pentru alte numeroase binefaceri, Gozsdu a fost cu drept cuvânt numit Mecenatele Românilor Ardeleni. Pe terenul culturii și al școalei, Gozsdu a făcut sau— mai bine zis — este menit să facă, tot așa de mult ca și marele Șaguna pe terenul bisericesc. Averea lăsată de Gozsdu a fost la început destul de modestă. Prin disposițiunea fericită prevăzută în testament, ca cea mai mare parte din venit să fie capitalizată, pe de o parte, ear pa de alta prin norocul ce a avut să fie administrată de persoane serioase și cinstite, această avere s’a ridicat astăzi la șapte milioane și mai bine de coroane și anume: Valoarea caselor din Budapesta și Oradea Mare este socotită la 1,538,729 de coroane. Acesta a fost costul lor, dar astăzi nu s-ar vinde decât cu preț îndoit. Valoarea efectelor depuse la diferite bănci este de 5,481,002 și diferite alte creanțe în valoare de aproape 100.000 de coroane. Veniturile pe anul 1907 au fost fixate la 302.748 coroane și anume din chirii se încasează 93,357,58 dividende : 175,612 coroane, iar restul din diferite creanțe. Din acest venit însemnat de 302 mii 748 de coroane, jumătate și anume 148.851 se va capitaliza, iar pentru burse la studenții săraci este prevăzută pentru 1907 suma de 74 de mii 425 coroane. # Numărul studenților pe anul 1906 — 1907 a fost de 166, cari primeau burse variind între 360 și 600 de coroane pe an. Unul singur figurează cu 800 de coroane pe an. Membrii consiliului de administrație al acestei mari fundațiuni naționale sunt : mitropolitul Ion Mețianu, (Sibiu), președinte episcopul Nicolae Popea (Caransebeș), episcopul Ion I. Popp, (Arad), parohul protopop Gheorghe Ghenadie Bogoevici, secretar, dr. Ioseph Gall, dr. George Szerb și dr. N. Pognăr. * In corpul uneia din clădiri, într’o sală spațioasă, unde pot încăpea mai multe sute de oameni, se găsește capela română, inaugurată acum șease ani, cu două icoane mari pe altar și cu mai multe iconițe pe pereți. Icoana sfântului Gheorghe este dăruită de o doamnă anonimă din țară și este arătată cu plăcere la toți, cari vizitează această capelă. Membrii comunității acestei capele sunt : dr. Joseph Gall, care este și membru în casa Magnaților, dr. Gherghe Szerb, Gherghe Ghenadie Bogoevici, paroh protopop, Gh. Rădulescu și Gh. Sida. Această comunitate este în proces cu membrii comunităței bisericei grecești. In caz când șansele de câștig se vor micșora, atunci Românii din Budapesta au de gând să clădească o mare biserică, care să fie o sală pentru neamul românesc. Ioan Codrea Dr. Ioseph Gall Membru în casa Magnaților Capela română din Budapesta Dr. Gheorghe Șerb, Consistor de curte O CUGETARE PE ZI: Nimica nu se dă în lume mai lesne decât sfaturile. La rochefoucord. Vineri 4 (17) Ianurie 19Q8 1 Un număr ANUNCIURI Unta da pettt pa o coloani In pag. III. 3« bsiU Idem » » .> > »»IV. 20gar.: Inserțlgnl gl reclame linia....................... 3 te! Ajimplure gl In narațiunile «a primesc numai 3 jgjia* . -j j. Administrație =======-- -ADMINISTRAȚIA: 8. Bulevardul Acadamlei, 3 le «MINERVA» liste de Arte Grafice gr Edit. Bucureți: ===== TELEFON 3/31 == . Cultură și constituție — O pildă din Germania — Fracțiunea națională-liberală a Camerii germane, a hotărît să propue ca elevii talentați, din popor, să fie înlesniți, mai mult decât până acum, la continuarea studiilor. Kelgische Zeitung comentează această hotărîre astfel: Propunerea este un pas fericit, pe care fiecare liberal îl va privi ca o încercare de a nivela contrastele sociale. Gh. Schmaller a spus cu drept cuvînt că ultimul motiv al oricărui pericol social, nu este deosebirea de avuții, ci deosebire, de cultură și, că cea mai inaltă problemă a Statului cultural este să niveleze deosebirile de cultură. Monopolul culturii este poate cel mai primejdios monopol. El nu trebue tolerat. Propunerea național-liberalilor va fi importantă și pentru reforma electorală. Pentru că, dacă cultura va fi remunerată cu dreptul de vot, cei avuți îl vor avea îndoit. De aceea este o chestiune de dreptate ca și claselor sărace să li se deschidă drumul spre cultură, pentru că aceasta să le ajute a câștiga apoi avuție. Dreptul la cultură este garantat de articolul 21 din constituție. Insă dacă acest articol nu devine realitate, rămâne neîmplinit alt articol, al 4-lea, care hotărăște că slujbele publice sunt accesibile pentru toți cei ce au cultură necesară în slujbă. Dacă Statul nu dă cultura claselor inferioare,nu le poate da nici slujbele, la care au un drept constituțional și uman. Firește, pe toți săracii nu-i va ridica nici Statul, dar pe cei mai talentați îi poate ridica, folosindu-se astfel de puterile lor nouă, de sângele lor neistovit. Este un interes chiar egoistic, al Statului, să nu lase aceste puteri să se rătăcească și să dea în vieața națională o atitudine care nu s-ar potrivi cu scopurile ei mai înalte. Statul își alipește astfel și inimile păturilor părăsite de soartă și aruncă în adâncimi temeliile morale ale faptelor sale viitoare. Vorba sperioasă a celor ce se tem de «sporirea proletariatului intelectual nu trebue să țină în loc pe aderenții culturii păturilor de jos. «Oameni noui» vor fi cercetători liberi, gânditori liberi; unii vor fi poate socialiști, dar alții se vor opune acestora cu armele duhului lor oțelit și vor dovedi că, față de pustiul monoton al socialismului, este de preferat o politică liberală, care garantează fiecărei individualități putința de desvoltare a originalității sale. Este de observat, că de acum chiar conducătorii socialismului, privesc cu neîncredere pe intelectualii care trec la socialism, deoarece prezența lor iea partidului caracterul de proletariat de clasă sau disolvă acest caracter. Așadar, oricum s’ar privi cultura ce cerem pentru popor, ea nu descopere, pentru viitor, nici o perspectivă de care ar putea să se teamă monarhiștii liberali. Prin urmare, pașii spre realizarea articolelor 21 și 4 din constituție trebue făcuți, oricâtă greutate morală s’ar pune pe pieptul celor chemați să-i facă. Acestea sunt adevăruri universale. Germanul a uitat însă o notă: se poate ca talentele din popor să nu ajungă numai în lagărul socialist sau liberal, ci și în cel conservator, ca la noi. Răspândirea culturii servește deci tuturor partidelor. De ce n’ar iubi-o toate ?! (). cu o cultură aleasă. Unul din ei, Walter II, a avut într’un rând dificultăți tipografice; pentru a le înlătura, a lăsat cabinetul directorial, s’a coborât în atelierul zețarilor și timp de cinci luni s’a «distins» ca lucrător-tipograf, paginator, mașinist. Pe o vreme când bluza de lucrător nu era încă un titlu de nobleță, fapta lui Walter e un act de curaj, de democratism practic și totodată dovada unui nețărmurit devotament pentru instituția presei. Al doilea fapt care constitue marca neperitoare a ziarului «Times» e că el a fost primul care a dat ghețăriei importanța sa istorică. Directorii lui «Times» au înțeles că pentru a asigura ziarului toată greutatea precumpănitoare în opinia publică, era de nevoie a atrage în sfera sa personalitățile cele mai proeminente din viața publică și în adevăr, cu multă trudă, «Times» a reușit să «ademenească» în coloanele se proza tuturor căpeteniilor literare, politice etc. Oamenii politici mai ales au început să înțeleagă importanța ziarului an din care erau fericiți a’și putea face o tribună politică și așa, încetîncet, a avut loc ascensiunea lui Times spre culmea cea mai înaltă a presei. Chiar capetele încoronate din Europa întreagă—Napoleon III bunăoară s’au servit la nevoe de Times spre a’și apăra politica. Un fapt menit a arăta și mai bine importanța ziarului sunt niște scrisori intime ale Reginei Victoria, publicate de curând, prin care defuncta suverană cerea unui prim-ministru al ei să intervină pe lângă Times ca acesta să înceteze o campanie împotriva Germaniei, a cărei împărăteasă avea să fie fiica ei, soția lui Frederic III. «Times» o instituțiune națională Cu asemenea ascendent, legitimat de obiectivitatea și sobrietatea articolelor ce publica, de precesiunea știrilor ce dădea, de valoarea studiilor ce însera, Times a ajuns a fi considerat de Englezi ca un organ public de toată autoritatea, ca un fel de instituție națională. «Ce zice Times ? e întrebarea zilnică care și-o pun toți Englezii din clasale hotărîtoare, știind că ce publică Times, abstracție făcând de coloritul politic, e fructul unei cugetări mature și în orice caz resultanta opiniei mijlocii a națiunei engleze . Un englez consideră ziarul Times tot atât de necesar, ca British Museum, ca Academia Regală de științi sau ca orice altă instituție culturală. Nu mai vorbim de succesul lui Times în materie de politică externă. Corespondenții săi au relații în cele mai multe cercuri din fiecare stat, iar apartamentele ce le primesc le permite să ducă o viață de ambasadori și fiindcă vem vorba de ambasadori, să pomenim un incident caracteristic din Parlamentul Britaniei petrecut acum câțiva ani. Intr’o zi un membru al Camerei Comunelor interpelează pe lordul Salisbury, prim ministru, într’o chestiune de ordin internațional, susținând că Guvernul n’a fost destul de bine informat de ambasadorul său. Lordul Salisbury, după ce a expus faptele, a adăugat în esență următoarele : «In ce privește alarma patriotică a d-lui deputat asupra rolului ambasadorului nostru, îl asigur că chiar dacă toți ambasadorii Marii Britanii nu și-ar face datoria, guvernul englez va fi totuși informat despre toate, grație telegramelor lui limes. Acest ziar face chiar inutil Ministerul afacerilor străine, a adăugat primul Ministru, nu ca un omagiu adus ziarului, ci ca o constatare a unui adevăr ajuns banal în Anglia. Tranziția Cu toată această situație preponderantă, ziarul limes, prea tradițional, prea înfipt în forme învechite, n’a mai corespuns cerințelor publicului de azi. Și fiindcă o schimbare se impunea, Walter IV a chemat în ajutor pe Cyrill Arthur Pearson. Acest Pearson e și el un om extraordinar. La 40 ani a ajuns să fie stăpânul a 2 mari ziare cotidiane — între care renumitul Standard — și încă a vreo 10 publicațiuni săptămânale. In mai puțin de 8 ani, a realizat câteva milioane din gazetărie. Posedând o reală cultură și o vastă experiență tehnică, el a ajuns a fi — cum i s’a zis — un fel de mare armator al presei moderne și e de prevăzut că sub călăuza lui, ziarul Times va continua a pluti pe valurile oceanului publicistic, purtând cel mai mândru catarg al presei de azi. Un eveniment în lumea presei Demiterea unei dinastii de gazetari. —Ziarul «Times».—«Times» o instituție națională.—Transiția. Zilele acestea a avut loc demiterea unei dinastii cu care nu se va chinui mintea copiilor din școală și care are totuși mai mare însemnătate istorică decât domnia Faraonunului Amenhotep sau decât amorurile Semiramidei. E vorba de trecerea ziarului Times din Londra, care de un veac și un sfert de când apare, a aparținut aceleași familii— Walter —pe seama unei societăți anonime in fruntea căreia se află Cyrill Arthur Pearson, un magnat al presei engleze, și având ca director pa actualul proprietar-editor al ziarului, cunoscut în istoria gazetăriei ,sub numele de Walter IV. Pentru cine cunoaște ceva din dezvoltarea presei moderne, această schimbare petrecută în redacția și administrația ziarului londonez, e un eveniment de o importanță primordială despre care e bine să întreținem pe cititorii noștri. ’ Ziarul «Times» Gazeta engleze de care e vorbam un ziar oarecare, chiar printre marile ziare, nu e nici unul mai bine scris, cu mai multe știri și cu mai multe anunciuri. Istoricul lui Times se confundă cu istoricul dezvoltărei presei în general, e «tipul representativ» cum zic Englezii, al gazetăriei, e Gazeta cu G, mare. A fost fondată acum 123 de ani de către un oarecare Walter, pe care posteritatea l-a denumit Walter I. Primul titlu al gazetei a fost Daily, Universal, Register, care după trei ani a fost schimbat în cel de Times. «Cariera» ziarului e din cele mai interesante; ea poartă pecetea tuturor evenimentelor ce s’au perindat în cursul lungei sale existențe, dar ar fi peste măsură să înșirăm aci măcar a mia parte din aceste evenimente. Vom reține însă numai două fapte cari, fără a face parte din înlănțuirea evenimentelor istorice, au constituit fizionomia permanentă a ziarului. Unul e că cei patru directori Walter cari s’au succedat din tată în fiu în fruntea gazetei, au fost toți oamenii de seamă, înzestrați cu mare energie, cu mult bun simț și simț practic și Bjennsen Despre român! D. Robescu la Bjöntson. — Listele condamnaților români în ultimii zece ani. — Impresia lor asupra proectului. — Un studiu asupra naționalităților în Ungaria.—Bjöntson despre legea lui Apponyi.— Viitorul Austriei. — Primul român cunoscut de poet. — Suveranii români. — Vă aduceți aminte de mine, măiestre ? Aceasta a fost întrebarea cu care d. P. Robescu corespondentul din Roma al Tribunei din Arad, a întâmpinat pe Björnson : Mă privi lung, apoi exclamă: — Da, da, d-ta ești românul! De ce n’ai mai venit la mine ? Ași fi Poetul Björnson vrut să te văd, mai ales că trebuia să-mi aduci traducerile din «Tribuna». — Iată-!e, măiestre. — Nu-ți cunoșteam adresa, și am scris la «Tribuna» întrebând de adresa d-tale. Șezi. M’am scuzat și i-am explicat întârzierea de 15 zile cauzată de sărbători, în care timp nu aș fi voit să’l supăr. Apoi ii dau explicații, asupra celor două liste: Calvarul 1 și Calvarul II publicate în «Tribuna», liste în care sunt trecuți toți condamnații politici naționaliști, din ultimii 10 ani. Fața poetului se crispează, o expresiune de durere trece peste fruntea lui, și exclamă mereu: — Oh, oh! Colosal, este colosal. — Sunt măiestre condamnări pentru articole de jurnale, pentru cântece românești... — Cum? și pentru cântece românești ! Oh, colosal, colosal! — Da, pentru cântece românești. Iată unul a fost condamnat pentru că a strigat «jos Ungurii», alții pentru că au cântat românește în biserică, alții pentru că au ieșit întru întâmpinarea preotului lor, care se întorcea de la închisoare. — Cum se poate ! Doamne, Doamne ! Poetul rămâne îngândurat. Ochii lui se pierd în zare, sub fruntea înaltă și senină, creierul lucrează. Eu aștept. Apoi revine, cercetează din nou foile ce i le-am adus în traducție italiană și cu un deosebit interes mă întreabă : — Sunt aici scriși și cei ce au fost condamnați pentru articole publicate în «Tribuna?». I-am răspuns afirmativ și i-am atras atenția asupra lor. — Nu-ți vine , să crezi? Cum se poate? Oh, oh, este colosal. In accentul vorbelor lui, răsună durerea produsă de impresia acestor știri. — Și aceasta măiestre, se chiamă justiție. — Justiție? Așa trebue concepută justiția? Asuprind libertatea? In timpurile de azi, tinerii au o idee greșită de justiție, ei își închipue că justiția poate să existe fără libertate ; ei bine, nu libertatea fără justiție poate să existe, dar justiția fără libertate, nu ecsistă. In categoria aceasta sunt Ungurii , și această concepție este cu atât mai greșită cu cât principiul existenței unui stat este cu totul schimbat azi în raport cu ceea ce se credea altădată. La romani, principiul existenței statului era astfel conceput: toți cetățenii sunt pentru Dat , azi este tocmai contrar: statul este pentru toți cetățenii. Iată adevărul, de care se ține atât de puțin cont în Ungaria, ba chiar se face totul invers. Un studiu asupra naționalităților — Scrieți maestre: lucrați la studiul asupra naționalităților din Ungaria? Da, acum lucrez la acest studiu. Se va publica în revista «März» din München. — Imi dați voe să vă întreb : în lucrarea aceasta, va fi vorba de toate naționalitățile din Ungaria sau numai de una din ele ? — Voi vorbi despre toate naționalitățile din Ungaria, în general, dar în particular și detailat mă ocup de voi Românii. Am material, cunosc toate chestiunile, și voi utiliza și ceea ce mi-ai adus d-ta din «Tribuna». Uite, acum citesc aceasta. Și măiestrul îmi întinse volumul lui Eugen Brote «Chestiunea naționalităților.» Toți avem dreptul, ba chiar datoria de a ne ocupa de cei ce sufăr pentru dreptatea și dreptatea este de partea voastră. Toți au dreptul de viață, toți, toți. — Cum ați ajuns să vă ocupați de noi, Măiestre ? — întâi am scris un articol despre ruteni, apoi am primit scrisori de la cehi, în care îmi arătau situația lor, am scris apoi despre ei, și încet, încet, am ajuns să cunosc și să scriu asupra situației tuturor naționalităților din Ungaria. Bjornson despre legea lui , Apponi —Ce credeți despre legea ministrului Appony asupra maghiarizării școalelor ? Poetul făcu un gest de descurajare. — Acum este făcută și se va pune în aplicare... dar naționalitățile trebue să fie forte și să spere, căci deșteptarea se apropie. Când lucrurile ajung să fie prea acute, reacțiunea urmează Chiar a și început deșteptarea. Iată moțiunea deputatului austriac Schillinger, pe care mi-ai adus-o î