Viitorul, ianuarie 1908 (Anul 2, nr. 55-83)

1908-01-04 / nr. 57

Е* * ANUL II.— No. 57 UN AN ȘASE LUNI !»»■*..........................................18­1*1­8 lei 1 străinătate...........................80 M 16 lei UN AN ȘASE LUNI !»»■*..........................................18­1*1­8­1*1­1 Străinătate...........................80 M 16 lei fon­amentela incep la 1­­ I 16 ala flaci­al luni .■’entru preoți și învățători prețul abonam, pe numii. REDACȚIA: 66, Calea Victoriei, 66, București =afe­a. TELEFON 13/47 -• . — ■— învățătorii noștri Privim cu dragoste și căldură, orice întâlnire a învățătorilor, pen­tru că știm că apropierea lor, în­seamnă întărirea și propășirea ță­­rănimei. La Craiova s’au strâns în con­gres 800 de învățători din toate colțurile țărei, ca să se sfătuiască și să se înțeleagă asupra nevoilor de care sufere învățământul rural. Întâlnirea acestor modești pre­­gătitori ai unei țărănimi mai con­­șt­iente, merită toată luarea aminte, căci numai de la munca lor și de la înțelegerea dintre ei, putem aș­­tepta prefacerea și scoaterea la lumină, a straturilor noastre de jos. Cooperarea în mare a tuturor for­țelor noastre sociale, cu devo­tamentul pionierilor anonimi, ne­m­ putea pregăti frumoase zile în viitor și pagini mărețe de premă­­rire, — după cum din eroismul soldaților uitați ca nume, se în­cheagă capitole de glorie și mân­­drie pentru țara și neamul lor. Totuși, asupra învățătorilor noș­tri, se aruncase de unii interesați, rușinea unei învinuiri grave. Amintirea acelor insinuări duș­mănoase, cu tot cadrul trist al împrejurărilor, ne revine azi în minte și se prefiră pe dinaintea noastră, ca o înlănțuire dureroasă de calomnii și nedreptate. Un moment se părea că țara e în cumpene, înfrigurarea revoltei și focul stăpâniau cuprinsurile noa­stre. In neorânduiala dezastrului, duhul cel rău al răsbunărei, cerea o victimă mare, căuta un țap ispășitor. S’a împrăștiat atunci murmurul acela de condamnare și blestem, împotriva învățătorilor și preoți­lor, făcându-se să se creadă că ei au adus toată pacostea asupra țărei. Răsturnarea dreptei rândueli, a fost aici grosolană și dureroasă. S’a aruncat o învinuire crimi­nală și rușinoasă, asupra celor mai buni și mai sârguitori slujitori ai țărei.—Ironia aceasta tristă, ține parecă de marile fatalități, cari au amăgit în­totdeauna dreapta îndrumare a soartei omenești. Dar calomnia a prins, cei răi și interesați s’au folosit de dezordi­nea împrejurărilor și atunci mur­murul dela început, s’a prefăcut în clocot și ochii tuturor se în­dreptau cu aprindere asupra pre­supușilor vinovați.—Presa în graba ei cunoscută, a trâmbițat desco­perirea cea mare, iar după ea, s’au găsit politicieni nesinceri și cărturari respectați, cari au stri­gat din fundul cabinetelor lor cu aerul neprimenit: — Iată ce roade ne-a dat școala! Și pornirea aceasta era de ne­înfruntat. Strigătele de condam­nare veniau de pretutindeni. Săgețile aruncate la început în neorânduială, au prins a ținti la urmă și-n ministrul școalelor. Dar d. Haret nu s’a intimidat, el a rămas drept și curat în fața urgiei, căci îi întărea credința în adevăr și dreptate. De bună seamă că-i părea rău de toată rătăcirea din prejur și sângera de atâta orbire și minciună, câtă se des­­lănțui­se între oameni, — dar ce se putea face în focul și ames­tecul acela de patimi? S’a așteptat cu încredere să treacă furtuna, să se împrăștie întunericul, pentru ca să se vadă la lumină și în liniște tot adevă­rul. După cercetări și studii și după ce justiția și-a spus cuvân­tul din urmă, s’a dovedit că în­vățătorii și preoții, nu numai că n’au fost instigatori, ci din po­trivă și-au expus viața și averea lor, lucrând la potolirea și împă­carea țăranilor răsvrătiți. Și pe când proprietarii și aren­dașii luau drumul orașelor în fața răsculaților,­preoții, îmbrăcați în odăjdii și învățătorii cu sfatul și îndemnul cel bun, rămâneau de­votați în vâltoarea acelei mâini, pentru ca să semene înțelegere și supunere printre cei rătăciți. Acțiunea aceasta era și natu­rală, căci acei cari muncise cu atâta strădanie la prefacerea și îmbunătățirea vieței de la sate, n’ar fi putut da cu piciorul nebu­nește, în acel început de îndrep­tare și să împingă cu aceasta toc­mai ei poporul în perzare. Cine nu cunoaște munca și cin­stea pe care o pun o bună parte din învățători, în toate manifesta­­țiunile vieței de la țară. Dintre toți slujbașii țarii, nu știu dacă sacrifică alții mai mult, în Înde­plinirea datoriilor lor, decât învă­țătorii. Opera grea și anevoioasă între­prinsă cu atâta ardoare de învă­țători și preoți la țară, ridică pe mulți din oamenii aceștia, până în lumina și seninătatea aposto­latului. Numai intriga și răutatea ce­lor interesați, a căutat să le ne­cinstească jertfa lor curată și-n amestecul de atunci de ură și de revoltă, când nu era timpul să s’aleagă ce-i drept din minciună, s’a insultat și s’a calomniat oa­menii cei mai nevinovați. A fost pesemne un dar al soartei, ca munca oamenilor acestora, să fie sfințită și prin coroana martira­jului, ca toate marile jertfe fă­cute pentru îndreptarea oamenilor. Acum când spiritele s’au do­molit și când dreapta judecată a luat locul răutăței omenești,­­ ne bucurăm când revedem pe în­vățători încălzindu-se din nou la muncă și speranțe. I. Udrea. BACȘIȘUL Aseară mi-am încheiat bilanțul pe exercițiul budgetar al zilei de Anul nou , deficit pe toată linia. Bacșișu­rile m-au decalat. Și, mărturisesc sin­cer—chiar cu rizicul de a-mi face sin­gur o reputație de prost financiar, — nu m’am așteptat la una ca asta. Nu doar că ași­ dispune de fonduri nese­­cabile. Departe de mine asemenea ru­șine. Nădăjduiam mult însă de la tac­tica mea financiară. De altfel, această tactică nu e de fel nouă. Am împrumutat-o de la amicul Ionescu, care în calitate de ministru de finanțe, a izbutit în mai multe rân­duri ca, "dând în tot timpul anului bac­șișuri grase diferiților săi­ partizani, la în­cheerea bugetului să realizeze exce­dente colosale. Cum făcea, nu știu. Dar am făcut și eu ca el—și nu numai că n’am realizat excedente, dar m’am și decavat. Care ți-e secretul, d-le Take Ionescu? Spune-ne și nouă ca să-l punem în a­­plicare măcar de Anul nou, căci altfel numai e de trăit. Sfredeluș Cât de bine ne cunosc!... Nu o dată s’a relevat în presa noastră, ba cu ironie, ba cu indig­nare, scandaloasa eroare geografică ce o fac Francezii, de a considera Bucureștii ca făcând parte din Bul­garia sau Ungaria. Chiar noi, am publicat, abia deu­năzi, în facsimile, o adresă de pe o scrisoare din Italia, prin care iubita noastră capitală era atribuită, cu o diabolică persistență, nu știu cărui stat vecin. Ne-am înșela însă grozav dacă am crede că în Austria și Germania, sun­tem cunoscuți mai bine. In Franța cel puțin se știe că existăm, dar n’au aflat încă oamenii că suntem independenți, că România formează un stat de sine stătător și că țărișoara noastră nu e situată toc­mai Ui bas dans la Turquie. Și apoi Francezii n’au pretenția că sunt cei mai documentați și pozitivi oameni de pe lume și că geografia n’are pentru ei nici un secret. Ce să zicem însă despre o între­prindere publicistică germană, care se adresează doară, prin firea ei, tu­turor țărilor, și care enumerând în prospectele ei de reclamă toate sta­tele, despre care e în măsură să dea știri și date, uită, sau nu găsește de cuviință să citeze și România? E vorba de o agenție de biblio­grafie și extrase de ziare, cu numele de Observer, înființată la Viena. Prin­tre țările despre cari se laudă că va da informațiuni sigure și extrase de ziare, figurează până și Ceylon, Gre­cia, Finlanda, Egiptul, dar de Ro­mânia nici nu pomenește. Cum această agenție nu va lipsi să trimeată și la noi în țară invita­­țiuni de abonament, n’ar fi rău să i se restitue invitațiile cu cuvenitul refuz. Antonio NOUITA EKi, în ziua de anul nou cariera ungară nu a ținut ședință. Aceasta s’a făcut în urma intervenției d-lui deputat Vasile Goldiș, care, în nu­mele clubului naționalităților, s’a presentat la președintele Justic, a­­rătându-i că ar fi cu dreptate, ca dieta să respecteze și sărbătorile noastre românești, ceia­ ce în tre­cut fiu s’a făcut. După­ ce s’a consultat cu membrii biroului, Justin a admis cererea d-lui Goldiș. Această dispoziție a produs o frumoasă impresie prin­tre Români. Societatea românească de ajutor « Uniunea română ardeleană» din sta­tul Ohio (America» a hotărât să dea o mare reprezentație teatrală în ziua de 11 Ianuarie, pentru «Vatra Luminoasă Regina Elisabeta» din Bu­curești. Comitetul societății a trimis invitații tuturor Românilor din Ame­rica de Nord, pentru a contribui cu toții la succesul acestei serbări. So­cietatea a adresat și un apel către toți Românii să o ajute pentru a în­ființa o bibliotecă. * Iu Straja din Transilvania, comuna %IRWL »E DIMINEAȚA 9 >i * Albei-de-jos la biserică, se află o e­­vanghelie veche tipărită în anul 1682. Pe ea se află o însemnare din 1684, cu următorul cuprins : «Aceste două cărți românești evan­­gh­a și aplu trimisule-au Prealumina­tul și Milostivul Domn Io Șerban Voe­­vod Domnul țării rumân­eșt­i prin mâna preaos­fântului Părinte Sava Vește­­meanul și le-au dat Bisericei în Baia să fie­ Măriei Sale pomeană neuitată în veaci și nime pe bani să nu le vânză, au de la biserică să le înstrăi­neze această pomeană la biserică în veaci.» * 1 .La universitățile germane studiază in anul acesta 90 Români. Vecinii noștri bulgari au trimis: 165 studenți, Grecii 54, Sârbii 74, Tur­cii 41. Față de anul trecut numărul Bul­garilor a sporit foarte mult. Să luăm notă!* Ziarul Le Petit Parisien publică un interview cu generalul Drude, în care fostul comandant al trupelor fran­ceze din Maroc își dă părerea asupra situațiunei. Această situațiune nu ar fi câtuși de puțin periculoasă cum s’a crezut, ci mai bine, după cum rău­voitorii Franței au împrăștiat vestea. Marocanii sunt foarte dispuși a-și a­­lege fie­care trib câte un Sultan și să ducă o viață politică feudală așa cum ar înțelege-o ei mai bine. Ideia unui eventual răsboi sfânt este cu totul exclusă. Cei mai îndârjiți, cu timpul vor deveni cei mai blânzi. Triburile care au venit în contact cu soldații noștri și le-au putut aprecia superioritatea s’au liniștit. Dacă a­­ceastă liniște însă n’ar fi numai apa­rentă, s’ar putea crede că răsboiul în Maroc s’a sfârșit deja. ” Decorarea cu Legiunea de onoare a câtor­va doamne din lumea inte­lectuală, a stârnit în Franța cele mai aprinse discuțiuni. Ziarul «Le Gau­­lois», publică cu privire la aceasta, un articol în care vorbește de cea dintâi femee decorată cu Legiunea de onoare. Ea se numea Maria Sche­­ling, era de origină belgiană și se luptase alături de soldații lui Napo­leon la Austerlitz și la Jena unde fusese chiar rănită. împăratul ia a­­cordat Legiunea de onoare pe care i-a prins-o cu mâna sa pe piept și i-a­­ făcut o pensie de 700 de lei pe an. •De atunci sunt exact 100 de ani. Artiștii noștrii ”­. Basarab, ale cărui lucrări de miniatură stârnesc admirația cunos­cătorilor la expoziția de la Ateneu. Fundațiunea Gozsdu din Budapesta 8 clădiri uriașe. — Gozsdu și Șaguna. —7 mi­­lioane avere.—Venituri și cheltueli.—Numărul studenților bursieri.—Membri consiliului de ad­ministrație.—Capela română.—Membrii com­uni­­tății.—O mare biserică românească la Budapesta. — Contra intențiunea marelui fondator. Gheorghe Ghenadie Bogoevici, paroh protopop Ia Pe Király utca se găsesc opt clă­diri uriașe cu curți spațioase, așezate la rând și străbătute pe de­desupt de un gang, care o este adevărată stradă de la capătul căreia abia poți vedea un om la celalt capăt. Acestea sunt casele marelui Gozsdu, lăsate prin testament pentru scopuri culturale și naționale românești din Transilvania. Pentru această măreață fundațiune, ca și pentru alte numeroase binefa­ceri, Gozsdu a fost cu drept cuvânt numit Mecenatele Românilor Ardeleni. Pe terenul culturii și al școalei, Gozsdu a făcut sau— mai bine zis — este menit să facă, tot așa de mult ca și marele Șaguna pe terenul bi­sericesc.­ Averea lăsată de Gozsdu a fost la început destul de modestă. Prin dis­­posițiunea fericită prevăzută în tes­tament, ca cea mai mare parte din venit să fie capitalizată, pe de o parte, ear pa de alta prin norocul ce a avut să fie administrată de persoane seri­oase și cinstite, această avere s’a ri­dicat astăzi la ș­apte milioane și mai bine de coroane și anume: Valoarea caselor din Budapesta și Oradea Mare este socotită la 1,538,729 de coroane. Acesta a fost costul lor, dar astăzi nu s-ar vinde decât cu preț îndoit. Valoarea efectelor depuse la diferite bănci este de 5,481,002 și diferite alte creanțe în valoare de a­­proape 100.000 de coroane. Veniturile pe anul 1907 au fost fixate la 302.748 coroane și anume din chirii se încasează 93,357,58 di­vidende : 175,612 coroane, iar restul din diferite creanțe. Din acest venit însemnat de 302 mii 748 de coroane, jumătate și a­­nume 148.851 se va capitaliza, iar pentru burse la studenții săraci este prevăzută pentru 1907 suma de 74 de mii 425 coroane. # Numărul studenților pe anul 1906 — 1907 a fost de 166, cari primeau burse variind între 360 și 600 de co­roane pe an. Unul singur figurează cu 800 de coroane pe an. Membrii consiliului de administra­ție al acestei mari fundațiuni națio­nale sunt : mitropolitul Ion Mețianu, (Sibiu), președinte episcopul Nicolae Popea (Caransebeș), episcopul Ion I. Popp, (Arad), parohul protopop Gheor­­ghe Ghenadie Bogoevici, secretar, dr. Ioseph Gall, dr. George Szerb și dr. N. Pognăr. * In corpul uneia din clădiri, într’o sală spațioasă, unde pot încăpea mai multe sute de oameni, se găsește ca­pela română, inaugurată acum șease ani, cu două icoane mari pe altar și cu mai multe iconițe pe pereți. Icoa­na sfântului Gheorghe este dăruită de o doamnă anonimă din țară și este arătată cu plăcere la toți, cari vizi­tează această capelă. Membrii comunit­ății acestei capele sunt : dr. Joseph Gall, care este și membru în casa Magnaților, dr. Gher­ghe Szerb, Gherghe Ghenadie Bogo­evici, paroh protopop, Gh. Rădulescu și Gh. Sida. Această comunitate este în proces cu membrii comunităței bisericei gre­cești. In caz când șansele de câștig se vor micșora, atunci Românii din Budapesta au de gând să clădească o mare biserică, care să fie o sală pentru neamul românesc. Ioan Codrea Dr. Ioseph Gall Membru în casa Magnaților Capela română din Budapesta Dr. Gheorghe Șerb, Consistor de curte O CUGETARE PE ZI: Nimica nu se dă în lume mai lesne de­cât sfaturile. La rochefoucord. Vineri 4 (17) Ianurie 19Q8 1 Un număr­­ ANUNCIURI Unta da pettt pa o coloani In pag. III. 3« bsiU Idem » » .> > »»IV. 20gar.: Inserțlgnl gl reclame linia....................... 3 te! Ajim­plur­e gl In narațiunile «a primesc numai­­ 3 jgjia* . -j­ j. Administrație =======-- -ADMINISTRAȚIA: 8. Bulevardul Acadamlei, 3 le «MINERVA» liste de Arte Grafice gr Edit. Bucureți: ===== TELEFON 3/31 == . Cultură și constituție — O pildă din Germania — Fracțiunea națională-liberală a Came­­rii germane, a hotărît să propue ca e­levii talentați, din popor, să fie înlesniți, mai mult decât până acum, la continuarea studiilor. Kelgische Zeitung comentează acea­stă hotărîre astfel: Propunerea este un pas fericit, pe care fiecare liberal îl va privi ca o în­cercare­­ de­ a nivela contrastele sociale. Gh. Schmaller a spus cu drept cuvînt că ultimul motiv al oricărui pericol social, nu este deosebirea de avuții, ci deosebire, de cultură și, că cea­ mai inaltă problemă a Statului cultural este să niveleze deosebirile de cultură. Monopolul culturii este poate cel mai primejdios monopol. El nu trebue tolerat. Propunerea național-liberalilor va fi importantă și pentru reforma elec­torală. Pentru că, dacă cultura va fi re­munerată cu dreptul de vot, cei avuți îl vor avea îndoit. De aceea este o chestiune de drep­tate ca și claselor sărace să li se des­­chidă drumul spre­­ cultură, pentru că aceasta să le ajute a câștiga apoi avuție. Dreptul la cultură este garantat de articolul 21 din constituție. Insă dacă acest articol nu devine realitate, ră­mâne neîmplinit alt articol, al 4-lea, care hotărăște că slujbele publice sunt accesibile pentru toți cei ce au cul­tură necesară în slujbă. Dacă Statul nu dă cultura claselor inferioare,­­nu le poate da nici slujbele, la care au un drept constituțional și­ uman. Firește, pe toți săracii nu-i va ridica nici Statul, dar pe cei mai talentați îi poate ridica, folosindu-se astfel de pu­terile lor nouă, de sângele lor neisto­vit. Este un interes chiar egoistic, al Statului, să nu lase aceste puteri să se rătăcească și să dea în vieața nați­onală o atitudine care nu s-ar potrivi cu scopurile ei mai înalte. Statul își alipește astfel și inimile păturilor pă­răsite de soartă și aruncă în adâncimi temeliile morale ale faptelor sale vii­toare. Vorba sperioasă a celor ce se tem de «sporirea proletariatului intelectual nu trebue să țină în­ loc pe aderenții cul­turii păturilor de jos. «Oameni noui» vor fi cercetători liberi, gânditori liberi; unii vor fi poate socialiști, dar alții se vor opune acestora cu armele duhului lor oțelit și vor dovedi că, față de pustiul monoton al socialismului, este de preferat o politică liberală, care garantează fiecărei individualități pu­tința de desvoltare a originalității sale. Este de observat, că de acum chiar conducătorii socialismului, privesc cu neîncredere pe intelectualii care trec la socialism, de­oarece prezența lor iea partidului caracterul de proletariat de clasă sau disolvă acest caracter. Așadar, ori­cum s’ar privi cultura ce cerem pentru popor, ea nu desco­pere, pentru viitor, nici o perspectivă de care ar putea să se teamă monar­­hiștii liberali. Prin urmare, pașii spre realizarea articolelor 21 și 4 din cons­tituție trebue făcuți, ori­câtă greutate morală s’ar pune pe pieptul celor che­mați să-i facă. Acestea sunt adevăruri universale. Germanul a uitat însă o notă: se poate ca talentele din popor să nu ajungă numai în lagărul socialist sau liberal, ci și în cel conservator, ca la noi. Răs­pândirea culturii servește deci tuturor partidelor. De ce n’ar iubi-o toate ?! (). cu o cultură aleasă. Unul din ei, Wal­ter II, a avut într’un rând dificul­tăți tipografice; pentru a le înlătura, a lăsat cabinetul directorial, s’a co­borât în atelierul zețarilor și timp de cinci luni s’a «distins» ca lucră­­tor-tipograf, paginator, mașinist. Pe o vreme când bluza de lucrător nu era încă un titlu de nobleță, fapta lui Walter e un act de curaj, de democratism practic și tot­o­dată dovada unui nețărmurit devotament pentru instituția presei. Al doilea fapt care constitue marca neperitoare a ziarului «Times» e că el a fost primul care a dat g­heță­riei importanța sa istorică. Direc­torii lui «Times» au înțeles că pentru a asigura ziarului toată greutatea precumpănitoare în opi­nia publică, era de­­ nevoie a atrage în sfera sa personalitățile cele mai proeminente din viața publică și în adevăr, cu multă trudă, «Times» a reușit să «ademenească» în coloanele s­­e proza tuturor căpeteniilor lite­rare, politice etc. Oamenii politici mai ales au înce­put să înțeleagă importanța ziarului an din care erau fericiți a’și putea face o tribună politică și așa, încet­­încet, a avut loc ascensiunea lui Times spre culmea cea mai înaltă a presei. Chiar capetele încoronate din Eu­ropa întreagă—Napoleon III bună­oară s’au servit la nevoe de Times spre a’și apăra politica. Un fapt menit a arăta și mai bine importanța ziaru­lui sunt niște scrisori intime ale Re­ginei Victoria, publicate de curând, prin care defuncta suverană cerea unui prim-ministru al ei să intervină pe lângă Times ca acesta să înceteze o campanie împotriva Germaniei, a cărei împărăteasă avea să fie fiica ei, soția lui Frederic III. «Times» o instituț­iune națională Cu asemenea ascendent, legitimat de obiectivitatea și sobrietatea arti­colelor ce publica, de precesiunea știrilor ce dădea, de valoarea studii­lor ce însera, Times a ajuns a fi con­siderat de Englezi ca un organ pu­blic de toată autoritatea, ca un fel de instituție națională. «Ce zice Ti­mes ? e întrebarea zilnică care și-o pun toți Englezii din clasale hotărî­­toare, știind că ce publică Times, ab­stracție făcând de coloritul politic, e fructul unei cugetări mature și în orice caz resultanta opiniei mijlocii a națiunei engleze . Un en­glez consideră ziarul Times tot atât de necesar, ca British Museum, ca Academia Regală de științi sau ca ori­ce altă instituție culturală. Nu mai vorbim de succesul lui Times în materie de politică externă. Corespondenții săi au relații în cele mai multe cercuri din fie­care stat, iar apartamentele ce le primesc le permite să ducă o viață de ambasa­dori și fiind­că vem­ vorba de amba­sadori, să pomenim un incident ca­racteristic din Parlamentul Britaniei petrecut acum câți­va ani. Intr’o zi un membru al Camerei Comunelor in­terpelează pe lordul Salisbury, prim ministru, într’o chestiune de ordin in­ternațional, susținând că Guvernul n’a fost destul de bine informat de am­basadorul său. Lordul Salisbury, după ce a expus faptele, a adăugat în e­­sență următoarele : «In ce privește a­­larma patriotică a d-lui deputat asu­pra rolului­ ambasadorului nostru, îl asigur că chiar dacă toți ambasadorii Marii Britanii nu și-ar face datoria, guvernul englez va fi totuși informat despre toate, grație telegramelor lui limes. Acest ziar face chiar inutil Ministerul afacerilor străine, a adău­gat primul Ministru, nu ca un oma­giu adus ziarului, ci ca o constatare a unui adevăr ajuns banal în Anglia. Tranziția Cu toată această situație prepon­­derantă, ziarul­­ limes, prea tradițio­nal, prea înfipt în forme învechite, n’a mai corespuns cerințelor publi­cului de azi. Și fiindcă o schimbare se impunea, Walter IV a chemat în ajutor pe Cyrill Arthur Pearson. Acest Pearson e și el un om ex­traordinar. La 40 ani a ajuns să fie stăpânul a 2 mari ziare cotidiane — între care renumitul Standard — și încă a vre­o 10 publicațiuni săptă­mânale. In mai puțin de 8 ani, a realizat câteva milioane din gazetărie. Posedând o reală cultură și o vastă experiență teh­nică, el a ajuns a fi — cum i s’a zis — un fel de mare ar­mator al presei moderne și e de pre­văzut că sub călăuza lui, ziarul Times va continua a pluti pe valurile ocea­nului publicistic, purtând cel mai mândru catarg al presei de azi. Un eveniment în lumea presei Demiterea unei dinastii de gazetari. —Ziarul «Times».—«Times» o in­stituție națională.—Transiția. Zilele acestea a avut loc demite­rea unei dinastii cu care nu se va chinui mintea copiilor din școală­­ și care are totuși mai mare însemnă­tate istorică decât domnia Faraonu­­nului Amen­hotep sau decât amoru­rile Semiramidei. E vorba de trece­rea ziarului Times din Londra, care de un veac și un sfert de când apare, a aparținut aceleași familii— Walter —pe seam­a unei societăți anonime in fruntea căreia se află Cyrill Ar­thur Pearson, un magnat al presei engleze, și având ca director pa ac­tualul proprietar-editor al ziarului, cunoscut în istoria gazetăriei ,sub numele de Walter IV. Pentru cine cunoaște ceva din dez­voltarea presei moderne, această schimbare petrecută în redacția și administrația ziarului londonez, e un eveniment de o importanță primor­dială despre care e bine să întreți­nem pe cititorii noștri. ’ Ziarul «Times» Gazeta engleze de care e vorb­am un ziar oarecare, chiar printre ma­rile ziare,­­ nu e nici unul mai bine scris, cu mai multe știri și cu mai multe anunciuri. Istoricul lui Times se confundă cu istoricul dezvoltărei presei în general, e «ti­pul representativ» cum zic Englezii, al gazetăriei, e Gazeta cu G, mare. A fost fondată acum 123 de ani de către un oarecare Walter, pe care posteritatea l-a denumit Walter I. Primul titlu al gazetei a fost Daily, Universal, Register, care după trei ani a fost schimbat în cel de Times. «Cariera» ziarului e din cele mai interesante; ea poartă pecetea tutu­ror evenimentelor ce s’au perindat în cursul lungei sale existențe, dar ar fi peste măsură să înșirăm aci măcar a mia parte din aceste eveni­mente. Vom reține însă­­ numai două fapte cari, fără a face parte din în­lănțuirea evenimentelor istorice, au constituit fizionomia permanentă a ziarului. Unul e că cei patru directori Wal­ter cari s’au succedat din tată în fiu în fruntea gazetei, au fost toți oamenii de seamă, înzestrați cu mare energie, cu mult bun simț și simț practic și Bjennsen Despre­ român! D. Robescu la Bjöntson. — Listele condamnaților români în ultimii zece ani. — Impresia lor asupra proectului. — Un studiu asupra naționalităților în Ungaria.—Bj­öntson despre legea lui Apponyi.­— Viitorul Austriei. — Primul român cunoscut de poet. — Suve­ranii români. — Vă aduceți aminte de mine, măiestre ? Aceasta a fost întrebarea cu care d. P. Robescu corespondentul din Roma al Tribunei din Arad, a întâm­pinat pe Björnson : Mă privi lung, apoi exclamă: — Da, da, d-ta ești românul! De ce n’ai mai venit la mine ? Ași fi Poetul Björnson vrut să te văd, mai ales că trebuia să-mi aduci traducerile din «Tribuna». — Iată-!e, măiestre. — Nu-ți cunoșteam adresa, și am scris la «Tribuna» întrebând de a­­dresa d-tale. Șezi. M’am scuzat și i-am explicat în­târzierea de 15 zile cauzată de săr­bători, în care timp nu aș fi voit să’l supăr. Apoi ii dau explicații, asupra ce­lor două liste: Calvarul 1 și Calva­rul II publicate în «Tribuna», liste în care sunt trecuți toți condamnații politici naționaliști, din ultimii 10 ani. Fața po­etului se crispează, o ex­­presiune de durere trece peste frun­tea lui, și exclamă mereu: — Oh, oh! Colosal, este colosal. — Sunt măiestre condamnări pen­tru articole de jurnale, pentru cân­tece românești... — Cum? și pentru cântece româ­nești ! Oh, colosal, colosal! — Da, pentru cântece românești. Iată unul a fost condamnat pentru că a strigat «jos Ungurii», alții pentru că au cântat românește în biserică, alții pentru că au ieșit întru întâm­pinarea preotului lor, care se întor­cea de la închisoare. — Cum se poate ! Doamne, Doa­mne ! Poetul rămâne îngândurat. Ochii lui se pierd în zare, sub fruntea înaltă și senină, creierul lucrează. Eu aștept. Apoi revine, cercetează din nou foile ce i le-am adus în traduc­­ție italiană și cu un deosebit interes mă întreabă : — Sunt aici scriși și cei­ ce au fost condamnați pentru articole publicate în «Tribuna?». I-am răspuns afirmativ și i-am a­­tras atenția asupra lor. — Nu-ți vine , să crezi? Cum se poate? Oh, oh, este colosal. In accentul vorbelor lui, răsună durerea produsă de impresia acestor știri. — Și aceasta măiestre, se chiamă justiție. — Justiție? Așa trebue concepută justiția? Asuprind libertatea? In tim­purile de azi, tinerii au o idee gre­șită de justiție, ei își închipue că jus­tiția poate să existe fără libertate ; ei bine, nu­­ libertatea fără justiție poate să existe, dar justiția fără libertate, nu ecsistă. In categoria aceasta sunt Un­gurii , și această concepție este cu atât mai greșită cu cât principiul ex­istenței unui stat este cu totul schim­bat azi în raport cu ceea ce se credea altădată. La romani, principiul exis­tenței statului era ast­fel conceput: toți cetățenii sunt pentru Dat , azi este tocmai contrar: statul este pen­tru toți cetățenii. Iată adevărul, de care se ține atât de puțin cont în Ungaria, ba chiar se face totul in­vers. Un studiu asupra naționalităților — Scrieți maestre: lucrați la stu­diul asupra naționalităților din Un­­garia? Da, acum lucrez la acest studiu. Se va publica în revista «März» din München. — Imi dați voe să vă întreb : în lucrarea aceasta, va fi vorba de toate naționalitățile din Ungaria sau nu­mai de una din ele ? — Voi vorbi despre toate naționali­tățile din Ungaria, în general, dar în particular și detailat mă ocup de voi Românii. Am material, cunosc toate chestiunile, și voi utiliza și ceea ce mi-ai adus d-ta din «Tribuna». Uite, acum citesc aceasta. Și măiestrul îmi întinse volumul lui Eugen Brote «Chestiunea națio­nalităților.» Toți avem dreptul, ba chiar datoria de a ne ocupa de cei ce sufăr pentru dreptate­a și dreptatea este de partea voastră. Toți au dreptul de viață, toți, toți. — Cum ați ajuns să vă ocupați de noi, Măiestre ? — întâi am scris un articol despre ruteni, apoi am primit scrisori de la cehi, în care îmi arătau situația lor, am scris apoi despre ei, și încet, în­cet, am ajuns să cunosc și să scriu asupra situației tuturor naționalităților din Ungaria. Bjornson despre legea lui , Apponi —Ce credeți despre legea minis­trului Appony asupra maghiarizării școalelor ? Poetul făcu un gest de descura­jare. — Acum este făcută și se va pune în aplicare... dar naționalitățile trebue să fie forte și să spere, căci deștepta­rea se apropie­. Când lucrurile ajung să­­ fie prea acute, reacțiunea urmează Chiar a și început deșteptarea. Iată moțiunea deputatului austriac Sch­i­llinger, pe care mi-ai adus-o î

Next