Viitorul, martie 1908 (Anul 2, nr. 113-143)
1908-03-01 / nr. 113
Ce trebue să înțeleagă țăranii Hotărât da a-și consacra toate puterile sale întru ridicarea țărănimei, guvernul actual, ajutat de încrederea deplină a partidului liberal, nu cruță nici o osteneală, nu se dă îndărăt dinaintea nici unei piedici, pentru a preface reformele toate din Manifest în legi, iar legile în realități. Legea tocmelilor, votată abia de două luni de zile, este de pe acum pe cale de îndeplinire, cu toată complexitatea ei. Toate organele speciale înființate pentru aplicarea ei, au și început să funcționeze ; regulamentele necesare sunt toate gata ; formularele de contracte, livretele, etc, sunt puse la îndemână părților interesate. Cu un cuvânt această lege, care va face să domnească mai multă dreptate și bună învoială în raporturile dintre țărani de o parte, și proprietari și arendași de alta, este astăzi o complectă realitate. Monopolul cârciumilor, pe care țărănimea conștientă îl salută ca o binefacere, atât pentru că va scăpa satele de un isvor de camătă și degenerare, cât și pentru că va ridica finanțele comunelor rurale, e un fapt, un fapt în care numai cine nu vrea nu vede că are ceva mântuitor pentru satele noastre. Deasemeni, legea judecătoriilor de ocoale, lege prin escelență tutelară pentru țărănimea setoasă de dreptate, de dreptate lesnicioasă și promptă, e în ajunul aplicărei. Casa Rurală așijderea e în preziua de a deveni lege și așezământ. Cât despre celelalte reforme vestite țărei în Martie trecut, ele vor fi aduse toate la îndeplinire. Intr’un cuvânt, nici o lege, nici o măsură, nici o îndrumare ce poate fi de folos țărănimei, spre a o întări, și a întări totodată țara prin înălțarea ei, nu va fi trecută cu vederea de guvernul și Camerile actuale. Aceasta este porunca cea mare de care ascultă acum cu sfințenie conștiința partidului liberal. Guvernul socotește că e de suprema sa datorie de a scoate pe toate căile țărănimea din nevoile și amarurile de care suferă și a o pune în măsură să trăiască cu vrednicie, să propășească și să se lumineze. Totul nu este însă ca guvernul și Camerile să îndeplinească cu zel și bună inimă făgăduințele din Manifest, toate făgăduelile din Manifest. Totul nu este nici ca în administrația țărei, ceea ce se vede și se simte, să se afirme cu putere o nouă direcțiune, a cărei țintă este de a sprijini din răsputeri și cu dragoste acțiunea guvernului. De nevoe mai este, în însuși interesul țărănimei, ca ea să înțeleagă și să se pătrundă adânc că soarta ei e pe mâini bune, și că are și ea o mare și sfântă datorie, anume, de a primi cu încredere și bună inimă reformele ce într’un frumos avânt de solidaritate națională și socială i s’au acordat, de a nu mai apleca urechea la sfaturile unor spirite rătăcite, și de a se pune pe muncă cu toată vigoarea cu care a înzestrat-o Dumnezeu, pentru ca sămânța păcei și a dreptăței răsădită de atâtea legi mântuitoare, să nu se piardă în zadar. Țărănimea trebue să înțeleagă că s’a făcut și se va mai face în favoarea ei tot ce e cu putință să se săvârșească, spre a o ridica la un traiu mai bun, mai vrednic, mai plin. Țărănimea trebue să înțeleagă că a fost o luptă mare pentru ca să se dobândească atâta cât i s’a acordat, și că a trebuit pentru aceasta toată energia acestui guvern și toată bunăvoință unui întreg partid. Țărănimea trebue să înțeleagă că nici un alt partid n’ar fi fost în stare de o asemenea desfășurare de muncă, pe care numai aceia cari au urmărit-o ceas cu ceas o pot judeca în întreaga ei valoare. Țărănimea trebue să înțeleagă că sunt lucruri ce nu se pot schimba dintr’o zi într alta, oricât de mare ar fi dorința acelora cari o cunosc și o iubesc de a o mântui cât mai repede de toate nedreptățile, de toate neajunsurile, de toate durerile. Țărănimea trebue să înțeleagă că vremea își are drepturile ei, și că mersul firesc al lucrurilor cată să nu fie siluit, deoarece numai acele foloase sunt statornice și de veci câștigate, cari nu sunt rodul unor schimbări năprasnice. Țărănimea trebue să se pătrundă că numai prin pace și dreaptă înțelegere se poate ajunge la o viață omenească și liniștită, și că din nedreptate, nedreptate răsara. Ș, -,;: - r LfcAti Și, în sfârșit, trebue să înțeleagă țărănimea, că numai dușmanii și rău-voitorii ei o pot povățui să se abată de pe calea sănătoasă a ordinei și legalității, deoarece prima datorie a statului, este de a zdrobi anarhia oriunde și oricând se ivește, înțelegând toate acestea, munca ei va fi de aci înainte ca rod, reformele o vor duce la înflorire și prosperitate, iar țara românească, a căreia temelie este, va fi mare și puternică, spre binele și folosul ei în primul rînd. Izbânda reformelor atârnă de la cumințenia și înțelepciunea țăranului român. JUBILEUL „GAZETEI TRANSILVANIEI“ Zileie,acestea apare numărul jubilar alrug celei mai vechi gazete românești. Intr’un număr precedent am arătat însemnătatea și rolul ce-l are Gazeta Transilvaniei în mișcarea culturală-națională din Ardeal. Publicăm de data aceasta portretul actualului director d. Aurel Mureșeanu și al d-nei Mureșeanu. D. Aurel Mureșeanu s-a născut in anul 1847 la Brașov. Studiile liceale și le-a început la Brașov și le-a terminat la Blaj, sub conducerea marelui Cipariu. La 1865 plecă la Viena, unde studie filosofia și dreptul. Ca student publică mai multe articole politice în revista «Reform» a vestitului publicist Schuselka, apărând cu multă căldură autonomia Transilvaniei și drepturile poporului român. D. Mureșeanu a fost unul dintre cei mai activi membri ai «României June». Dânsul este acela care a și numit astfel această societate. La 1872 luă doctoratul în drept și practică câtva timp avocatura. De la 1877 luă, împreună cu Barițiu, direcțiunea Gazetei Transilvaniei, pe care o conduse cu mult tact și demnitate până astăzi. D. Aurel Mureșeanu este acela care a luptat mai mult pentru alianța tuturor naționalităților nemaghiare din Ungaria. Primirea frumoasă pe care Cehii i-au făcut-o la 1891 la Praga, e o dovadă că lupta d-lui Mureșeanu nu a fost zadarnică. In lunga-i carieră de ziarist român în Ardeal a avut să sufere mult din partea procurorilor unguri. Neintimidat însă a luptat cu bărbăție deviza lui fiind : Tot înnainte ! D-na Elena Mureșeanu, soția actualului director al Gazetei, a fost una dintre cele mai însuflețite colaboratoare ale Gazetei. Foiletoanele publicate de d-na Mureșeanu au contribuit mult la desvoltarea gustului literar în Ardeal. D-na Mureșeanu a tradus și localizat și mai multe piese teatrale cari se joacă astăzi de diletanții români din Ardeal. 1 .D. Aurel Mureșanu. D-na Elena Mureșanu. I Mișcarea In Corpul Sanitar I D-na Evdochia Seobas este numită în postul de moașă, la cercul Miroslăvești, din județul Suceava în locul moașei Maria Tescu demisionată. —’ D. G. Stănescu este numit în postul de agent sanitar al comunei Fântănele din județul Botoșani în locul d-lui Cretar Gáspár care se lasă în disponibilitate. — D-na Brănișteanu Chiriachița este numită în postul vacant de moașe, la cercul Minești din jud. Putna. — D-na Maria Mihai este numită în postul vacant de moașe, la com. Săsești din jud. Fălciu. D. Gh. Serghe este numit în postul de agent sanitar al cercului Solești, din jud. Vaslui, în locul d-lui Năstase care se lasă în disponibilitate. D-na Ioana I. Duțu este numită moașe, la com. Călimăcești și satul Huereasca de sus. — D-na Eugenia Laferescu este numită moașe, la com. Bujoreni și Muereasca de jos din jud. Vâlcea,în locul D-nei Maria Iorgulescu, care se lasă în disponibilitate din cauză de boală. D. N. Popescu este numit pe ziua de 1 Martie 1908, în postul de agent sanitar la circ. Dobriloveni din jud. Romanați, în locul d-lui Gh. Haralabie demisionat. CHESTIA TEATRULUI NAȚIONAL După interpelare , curios cum oameni extremi în convingerile și în toată firea lor, găsesc pentru îndreptățirea teoriilor lor și mai ales pentru înfundarea adversarilor, un fel de a vorbi potolit, ademenitor, cuminte. Citind mai deunăzi «Scrisoarea» domnului Alexandru Davila, mi-am zis fără nici o șovăire: «Acest om are dreptate». Auzind ieri, în Cameră, interpelarea domnului Neculai Iorga, mi-am zis iarăși: «Acest om are dreptate». Și cu toate acestea, domnul Iorga e oratorul (svăpăiat), incendiar, care a împins anul trecut, la 13 Martie, populația nevinovată a Capitalei pe piața Teatrului, domnul Davila e directorul dârj, necumpănit, care nu a știut să cedeze curentului și a dat cel d’ântâi semnalul loviturilor. Domnul Iorga e un șovinist, domnul Davila un xenofil iremediabil. Pentru cel d’ântâi, cea mai rea bucată de teatru românească e superioară tuturor repertoriilor din altă parte; pentru cel de al doilea, piesele cele mai slabe franțuzești sunt superioare bucăților românești, de ar fi autorii lor cu stema în funte. «Eroare! domnul Iorga e redactorul foiței «Floarea darurilor», în cari se publică traduceri mai mult sau mai puțin izbutite». Dar atunci și domnul Davila e autorul celei mai naționaliste piese românești «Vlaicu-Vodă»... Să nu judecăm pe oameni după ce fac din când în când, sau după ce vor dânșii să ne mărturisească, să-i judecăm după întregul activității lor și după ce au interes să ne ascundă. «Teatrul nostru trebue să fie național»... Și cred că nu e nimeni, în această privință, care să fi susținut, sau să aibă în gând să susțină contrariul. O susține până și domnul Alexandru Davila, regisorul «rozetei». «Mai trebue să fie și artistic, și până vom avea repertoriul nostru de valoare incontestabilă, putem să încercăm și traducem»... Dar deodată interpelatorul ne dă trei rețete care ne umple de o mare spaima literară. Mai întâi, ne sfătuește să ne adresăm la piesele patriotice ale lui François Coppé. Auziții ale lui François Coppé, «cari au îmbărbătat simțunânuui patriotic al Francezilor, de la 1870 încoace». Din tot repertoriul francez modern, adânc gândit, minunat exprimat, directorul «Fioarei Darurilor» ne uimite la François Coppe. «Four la Couronne», prin urmare. Preferim piesele sănătoase ale lui Aexandre Dumas fils și pe ale lui Emile Aujier. Iar «Enigma» lui Paul Hervieu—să ne ierte—nu e de loc din aceeași categorie cu «rozeta». Pe urmă, ne mai sfătuește să ne adresăm la repertoriul părinților noștri de la 1830 și să reprezentam toate piesele lor, căci acele piese, sunt cum zice domnia-sa «Zestrea noastră». Va să zică și comediile lui Pixérécourt, și dramele tânguitoare ale lui Kotzebue! Ajunge ! Intenția înființâtorilor «Societății filarmonice» a fost desigur de a înălța simțimântul național prin teatru, precum voiau să-l înalțe prin școală, prin biserică, prin jurnalistică, prin multe altele. Pe atunci aceeași oameni erau savanți, poeți, oratori, oameni politici. Alexandri a ridiculizat pe unii dintr’ânșii. Noi avem cel mai mare respect și pentru dânșii și pentru Alexandri, dar ne-am înpărțit ramurile de activitate și am simțit înălțându-ni-sa gustul. Teatrul lui Alexandri însuși se pare copilăresc pe alocarea: vedem în el un interes mai ales istoric. Ne place mai mult Caragiale, deși a îmbătrânit și Caragiale. Am dori un teatru, în care sufletul românesc modern să fie studiat sub toate fețele lui, în care să se desprindă un ideal din această cercetare sufletească. Așteptam. Până acum nu avem decât pe neegala «Mamă» a domnului Miclescu, alții zic: «pe Sanda» a domnului Alexandru Fiorescu, desigur pe «Vlaicu- Vodă» al domnului Alexandru Davila și capul de operă «Manasse» al răposatului Ronetti-Roman. Dar domnul Iorga surâde, căci domnia-sa e șovinisc și nu înțelege cum o lucrare minunată poate să iasă dintr’o pană iudaică. In sfârșit, ne mai dă nădejdea domnul Iorga, că repertoriul național mult așteptat se poate întemeia îndată. M’avem noi destule talente serioase : Ștefan Iosif, Coșbuc, Sadoveanu ? Ne-am frecat la ochi. Domnul Iorga vorbea serios și repede. Ștefan Iosif, Coșbuc, Sadoveanu, Brătescu-Voinești, Goga, Basarabescu, Sandu - Aldea, mulți alții sunt poeți lirici sau nuveliști, dar cu aceștia nu se poate întemeia o artă dramatică. Poetul liric este prin esență personal și nu cunoaște pe lume decât un singur suflet , pe al său propriu. Artistul dramatic nu trebue să ignoreze pe lume decât un singur suflet, pe al său propriu. Incolo — de mai rămâne vre o apropiere de făcut—sunt absolut același lucru. De regulă poeții lirici reușesc rău la teatru, exemplu, cazul lui Francois Coppée. Nuvelistul e un poet liric în proză, căruia îi place mai mult poezia sufletelor și poezia naturii, decât deținerea lor obiectivă, îi regăsim, personal, pe ei, la fiecare pagină. Literatura dramatică apare mai greoi și mai târziu în istoria literaturilor, după poezia lirică și după nuvelă. E genul cel mai greu al literaturii, de vreme ce darul de a se uita pe sine în fața realității e din urmă pe care-l posedă, mintea omului. Deocamdată sufletul românesc n’a ajuns la o atare înălțime. Sunt genuri literare, impersonale prin deferințe, în care scriitorul român nu știe încă să facă abstracție de sine. Domnul Iorga își aduce desigur aminte de critici români, oameni, instruiți, în felul lor, oameni bine intenționați în multe, oameni onorabili, cari totuși sunt incapabili să-și adoarmă urile lor, când e vorba să judece opera adversarului. Și tot d-sa știe pe unii istoriei, cari scriind bunăoară, istoria contmmporană a României, într’un moment când făceau parte din cutare grupare politică, ponegreau în fața străinătăței, (căci se slujeau de o limbă streină) pe oamenii politici ai țărei noastre, din toate celelalte grupuri. Aci stă în momentul de față impersonalitatea noastră literară. Să nu-i cerem pe azi artă dramatică.* Să stăm cu brațele încrucișate ? Doamne ferește. Arta dramatică românească nu există încă, dar e posibilă mâine. Zic mâine, nici «imediat» cum crede d. Iorga, nici «nici odată», cum bănuește în sufletul său d-nul Davila. ... Pentru aceasta trebue deocamdată... și să rămână și să plece domnul Davila. Să rămână ca regisor, să plece ca administrator, sau ca director. Dacă teatrul nostru a mers de multe ori rău, e că la noi s’au amestecat întotdeauna aceste două funcțiuni, cari nu sunt nici mai puțin nici mai mult decât opuse: regisorul, administratorul. Și am avut administratori, cari au fost răi regisori, — și am avut regisori cari au fost răi administratori. Administratorul se ocupă de direcția sufletească a teatrului, de alegerea pieselor, denumirea și răsplătirea sau pedepsirea artiștilor, regisorul de direcția materială : de scaune, de decor, de repetiții... Aceste două funcțiuni cer deci însușiri sufletești temeinic opuse. Mai trebue, nici vorbă, încurajată arta dramatică națională. Ministrul a răspuns foarte cuminte: Sunt oameni cu talent, cari nu’și dau la iveală nici o dată talentul lor, din lipsă de ocazie. Să dăm ocazie talentelor să se manifesteze. Sunt multe, mijloace. Unul ar fi reînființarea premiului anual dramatic, ce se distribuia, dacă nu mă înșel, odinioară. Să se încurajeze traducerile, și mai ales să se verifice. Trebue să știm ce și cum să traducem. Traducerile trebue făcute din limbile originale, de oameni ce stăpânesc de minune pe a lor. Dar cine să indice operile naționale? Cine să indice piesele de tradus ? Cine să le controleze ? Un administrator, cât de priceput, nu ajunge el singur. Avem o Academie literară, avem o facultate de litere din ce in ce mai înfloritoare și aceste două instituții așteaptă cu nerăbdare să vie în ajutorul literaturii noastre dramatice. Nu le consultă nimeni. Teatrul se dirige, în teorie, de un comitet teatral aparte, compus de multe ori din oameni de o mare inteligență și de o onorabilitate incontestabilă, dar cari n’au avut în viața lor decât rare întâlniri cu literatura. Numai când fiecare va fi pus la locul lui, numai atunci vor prăpăși în adevăr diferitele ramuri ale activităței noastre naționale. In sfârșit, am dori ca la asemenea piese bine alese, aspru controlate, încurajate destui, să asiste în mod gratuit, un mare număr de elevi cei mai inteligenți ai șocalelor noastre secundare. Obicinuiți a frecventa teatrul în copilăria lor, îl vor vizita mai târziu in viață. Obicinuiți îndelung cu un repertoriu sănătos, ei vor fi cei mai aprigi critici ai generației următoare. Și tot din ei (căci din cine alții ?) se vor recruta în curând autorii noștri dramatici cei mai de valoare. Dar casa teatrului va fi în deficit?... dar, fără rozeta...— Tăcere! Teatrul nu e o instituție comercială, decât în al șaptelea rând... Niciodată o măsură cuminte nu a păgubit pe nimeni... Și ce vă va lipăi la casă, îl veți găsi cu spor în suflete, trație, în locul d-lor C. Nacu, Ion Lahovari, Em. Porumbaru, eșiți la sorți. * Mai mulți scriitori români au înnaintat d-lui ministru Haret, un memoriu prin care se plâng contra direcțiunei teatrului național, care sistematic înlătură lucrările originale de pe prima noastră scenă. D. ministru al instrucțiunei a trimis direcțiunei teatrului, în copie, acel memoriu, cu arătarea că ministerul dorește realizarea doleanțelor autorilor români. Banca românească «Cordiana» din Fofeldea, lângă Sibiu, a hotărât să dea acționarilor în loc de nouă procente, numai opt procente dividende. Prin această dispoziție se realizează economii în valoare de 600 coroane, cari vor fi date ca ajutor școalei românești de acolo.* Pentru susținerea școliei românești din Cluj, banca «Economul» a dat suma de 2200 coroane. Societatea «Petru Maion a studenților români din Budapesta s’a constituit în modul următor: Președinte : Nicolae F. Negruțiu ; vice-președinte : Ștefan Hărăguș ; secretar : loan Pop; notari: Traian Denghel și Ioachim Telciu; cassier : loan de Colbăzi; controlor: Constantin Șerbu ; bibliotecar loan Țeicu ; vice-bibliotecar: Nicolae Comșa; Econom : Adam Iancu; student în Medicină. Iar comisia literară în modul următor : Președinte : Adam Iancu ; referent: Dimitrie Căzacu; membrii: Sabin Dan, Sabin Oprean, Constantin Roșcău, Ioachim Tolciu și Ivan Țeicu. ♦ Peste câteva săptămâni se va representa la un teatru din apropierea Parisului, pentru prima oară, o piesă a lui Balzac. Piesa intitulată «Școala de menagiu» a fost publicată de curând într’un număr restrâns de exemplare. Ea are roluri, cari vor fi interpretate de cei mai mari artiști ai teatrelor pariziene. * Ziarul L’Echo de Paris a deschis o listă de subscripție pentru ridicarea unui monument pe mormântul locotenentului Pol Boulhaut, mort în mod eroic în Maroc. Literați ca Francois Coppée, Maurice Barrès, și alții cari fac parte din grupul naționaliștilor, s’au grăbit să subscrie, adresând în acelaș timp câte o scrisoare de mulțumire inițiatorilor. Guvernul francez a hotărât să acorde Regelui Alfons al XII, Marele cordon al Meritului Agricol francez, D. Revoil, ministrul Franței la Madrid este însărcinat cu remiterea insignelor ordinului. Miercurea trecută a avut loc la Roma, botezul principesei Joana, a treia fiică a regelui Victor-Emanuel. Nișa principesei a fost ducesa de Genua, mama reginei Margareta. NOUTA ȚI A doua zi după succesul pe care maestrul Gastaldi l-a repurtat în al 13-lea concert simfonic de la Ateneu, M. S. Regina Elisabeta a binevoit a trimite compozitorului o fotografie cu dedicație și o scrisoare autografă în limba italiană, în care își exprimă părerea de rău de-a nu fi putut asista la concert, din causa doliului Curței Regale.* Duminecă 2 Martie, are loc la Creditul Rural, adunarea generală ordinară. Cu acest prilej se va face alegerea a patru membrii în consiliul de administrație. * Duminică 2 Martie are loc adunarea generală a acționarilor Creditului Urban. Se va face, cu acest prilej, darea de seamă a gestiunei pe anul trecut și se va proceda la alegerea a ei trei membrii în consiliul de adminis Se caută un încasator cu remiză, având o garanție de 2000 lei. Adresa la ziar. Reorganizarea Armatei — Proectele de lege depuse la Cameră de d. gen. Averescu — Ele s’au înpărțit la Cameră, de către d. ministru de război, trei proiecte de legi: unul pentru organizarea armatei, altul privitor la modificarea unor articole din legea pentru reangajarea gradelor inferioare în armată și al treilea pentru modificarea unor articole din legea pentru înaintarea în armată.* In primul proect se prevede, între altele, sporirea numărului oamenilor instruiți ce trec in rezervă, prin reducerea serviciului sub arme — în trupele pedestre — la 2 ani; sporirea numărului anilor în rezervă de la 2 la 5 și reducerea celui al milițiilor de la 6 la 3; iar durata gloatelor, care pe viitor, vor purta denumirea de armată teritorială, va fi numai de 4 ani.* Prin al douilea proect se îmbunătățește starea reangajaților în general și în special a celor din întâia și a doua reangajare. Astfel la întâia reangajare suplimentul de soldă de la 30 se sporește la 50 lei și la a doua de la 50 la 60 lei, pe lângă dreptul la locuință și alte înlozuri, atât pentru ei, cât și pentru familiile lor. Se mai prevede în acest proect măsura ca soldele subofițerilor de administrație și subofițerilor guarzi de artilerie și geniu să fie și ele supuse la reținerea de 5 la sută, în profitul cassei dotațiunei oastel. Iar prin ultimul proect se prevede recrutarea sublocotenenților pentru armata activă, dintre tinerii cu termen redus, care, după trecerea examenului de sublocotenent în rezervă ar fi supuși unei anumite pregătiri. Cu privire la examenele pentru înaintarea la gradul de maior, se propune a se adopta măsura ca, pentru infanterie și cavalerie, aceste examene să fie practice, menținându-se cele teoretice numai pentru ofițerii armelor și serviciilor speciale. Se mai introduce apoi prin prezentul proiect, spre a asigura mai mult calitatea cadrelor superioare alematei, principiul că nici un ofițer nu va putea fi înaintat, nici chiar la vechime, dacă nu este propus. IOV MODERN 1). Nicu Filipescu : Ce e halul ăsta, șefule ? Cc. Petrache-Iov (oftând): Șef! Șef!, fără soldați. Take mi-a dat, Take mi-a luat. Fie numele lui binecuvântat ! Sânt agitații la sate? întrebarea d-lui deputat B- Missir și răspunsul d-lui Ministru de interne in ședința de olt a Camerei, d. deputat B. Missir a întrebat pe d. ministru de interne ce e adevărat din zvonurile alarmante, cari circulă prin țară, zvonuri cari au fost reproduse și de unele ziare și cari arată situațiunea de la sate ca foarte îngrijitoare. D. Missir a întrebat pe d. ministru de interne ce e cu știrea publicată de ziarul «Dimineața», care afirmă ori, că s’au dat ordine autorităților ca să expulzeze de la sate pe arendașii străini. Vice-președintele Camerei a încheiat, întrebând pe d. ministru de interne, dacă nu crede că ar fi bine ca guvernul să se pronunțe în chip hotărât, dând țării și străinătății asigurării liniștitoare și înlăturând cu desăvârșire putința ca zvonurile acestea alarmante să fie crezute, chiar dacă apar în ziare din țară sau în cele din străinătate. Declarațiunile d-lui I.I. C. Brătianu La întrebarea d-lui Missir, d. I. I. G. Brătianu a răspuns următoarele: Domnule președinte, mulțumesc d-lui Missir că îmi dă ocaziunea să dau și în Cameră explicațiunile pe care am avut deja onoarea să le dau la Senat. Nu e nimic nou și nimic de natură ca să legitimeze știrile grave, cari se dau și în țară și în străinătate. Cele ce se întâmplă sunt incidente, care aș putea să zic sunt normale, fiindcă în toți anii, la începutul lucrărilor agricole, se întâmplă neînțelegeri în diferite părți ale țărei. Aceste neînțelegeri sunt cu atât mai explicabile în anul acesta, când se introduce din nou un întreg sistem, menit să îmbunătățească relațiunile dintre proprietari și țărani, sistem menit desigur să puie pe o bază mai echitabilă aceste relațiuni, dar pe o bază nouă. D-lor, în special știrea de care vorbește d. Missir, citind «Dimineața», c’ași fi dat instrucțiuni să să expulzeze din sate arendașii, acolo unde ar fi nemulțumiri, este o știre fantastică și falsă, precum foarte bine a înțeles-o d-sa înainte chiar de a fi făcut cu declarațiunea de față. Altă chestiune este legea trusturilor, menită să reguleze situația unor arendași, printr’o reglementare organică și permanentă, și altă chestiune este, că în fața unor tulburări și unor agitațiuni să iau măsuri extra-legate de natură a încuraja asemenea dezordine. D-lor, situațiunea este următoarea: cei buni și pot zice cei mulți, se silesc să puie în aplicațiune noua lege, să îndrumeze spre o viață mai frățeasă pe țăranii și pe proprietarii din diferite localități. Dar pe lângă aceștia, sunt din nenorocire și oameni cari, unii din inconștiență, alții din răutate, caută să profite de nedumerirea existentă, pentru interese strimte și mizerabile. Asemenea elemente se recrutează din toate treptele sociale. Din nenorocire sunt și arendași și chiar unii proprietari, cari nu vor să înțeleagă situațiunea și necesitatea socială și națională, ci vor să profite de momente ca acestea, pentru ca să schimbe în rău relațiunile cari au existat până astăzi, pe când străduirile noastre, sunt de a le îndruma spre bine, chiar cu sacrificii personale, pentru a ajunge la o altă stare de lucruri, decât aceia pe care am deplâns-o cu toții. Pe de altă parte, d-lor, sunt elemente de dezordine, cari, renunțând la o activitate fecundă, fugind de muncă cinstită, caută să trăiască din mizeria și nenorocirea altora și cari, în momentele acestea de nedumirire, ar fi fericiți să pescuiască in apă turbure situațiuni și foloase. Pentru a împiedica ca nici unul din incidentele care la fiecare moment se pot naște, să ia vre-un caracter mai grav, guvernul supraveghiază cu cea mai mare atențiune tot ce ar putea să devină un focar de desordine. El a luat din vreme toate măsurile preventive, le-a luat, pot zice cu exagerațiune. Nu mă tem a zice cu «exagerațiune», pentru că cred că este mai înțelept în asemenea situațiune a exagera la vreme măsuri de precauțiune decât de a fi expuși la momente date să le luăm tardive. (Aplauze). Astfel fiind situațiunea, fac apel act la întreaga opiniune din țară, în special fac apel la proprietari și la toate elementele culte din sate, pentru a înlesni opera de înfrățire la care lucrăm. Fac apel asemenea la presă ca să dea concursul său patriotic și înțelept, pentru ca incidentele excepționale, care s’ar putea naște, să nu fie traduse astfel cum nu se cuvine, cum nu sunt în realitate și că nu cumva, dându-le artificial o gravitate pe care nu o merită, să le dea consecințe care ar fi regretabile. Pentru a mă rezuma, repet deci, că până acum n’am avut de înregistrat nimic care să poată fi considerat ca indiciul vreunei primejdii; n’am constatat decât incidente fără gravitate pe care totuși le supraveghem cu toată atențiunea, măsurile preventive ce le-am luat, ne vor permite să împedicăm din vreme ca nicieri un asemenea incident să nu poată lua vreun caracter mai grav. Deci nimic în situațiunea de astăzi nu îndreptățește alarmele care s’au dat, în unele organe din străinătate și din țară. . Termin cuvântarea mea, repetând apelul meu, ca toți să fim cu sânge rece și să aveți încredere. Măsurile pe cari le-am luat să fie considerate astfel cum sunt în realitate, adică măsuri de siguranță, preventive cari nu numai că nu trebuie să alarmeze, dar trebuie să asigure pe toți, căci chiar înainte de a se naște vre-o primejdie, suntem cu ochii deschiși, prin urmare este încă o șansă mai puțin ca vre-o primejdie să se nască (Aplause prelungite). D. Ioan I. Brătianu. CRONICA MEDICALA ANGINA și SUTURAIUL Frigul e dușmanul mucoasei căilor respiratoare. Natura prevăzătoare nea dat un mijloc de a respira aerul prea rece în timpul ernei, în condiții mai puțin vătămătoare pentru bronhii și plămâni. Ea a asigurat umezirea și încălzirea lui, printr-o dispoziție specială a foselor nasale. Astfel aerul sosește în arborele respirator, la o temperatură mai ridicată și pune în modul acesta bronștele și plămânii la adăpost de inflamații (a-