Viitorul, iunie 1908 (Anul 2, nr. 202-230)
1908-06-16 / nr. 216
ANUL II. No. 216.2 S BANI ABONAMENTE Un număr vechi u tm: - . ..... 80 bani UN AN SASE LUNI tu țară .................................18 lei 9 lei In Otrăln Atat»............................80 lei 16 lei » - bonemintele tneop la I și 15 ale fiecărei luni. I^intru preoți și învățători prețul abonat, pe jumăt. *ÎniDACȚIA 68, Calea Victoriei, 68, București. TELEFON 1847 :---- ---Un număr vechiu 80 banfs ZIAR DE DIMINEAȚA OMUL EXPEDIENTELOR .Așadar, am fost cât pe ce să ne trezim în timpul răscoalelor cu proclamarea votului universal... Dacă votul universal n’a fost proclamat și continuăm să ne învârtim în cercul vițios al sistemului electoral cenzitar, vina nu este a d-lui Take Ionescu... D-l Take Ionescu a propus în ultimul consiliu de miniștri al guvernului Cantacuzino, pe lângă alte măsuri eroice, decretarea imediată a votului obștesc. Cu atât mai rău pentru colegii săi că nu i-au admis propunerea. I s’a întâmplat d-lui Take Ionescu ceea ce i se mai întâmplase odată, cu propunerile ce le face în extremis. La sfârșitul primei guvernări cantacuziniste, d-sa a făcut consiliului de miniștri acel lung raport, plin de remedii mari, în privința deslegurei crizei financiare, la care s’a tot referit în urmă, spre a dovedi că s’a gândit la toate soluțiile și că a prevăzut toate. Tot astfel, de rândul acesta, a așteptat sfârșitul guvernului pentru a formula soluțile sale mântuitoare relativ la marea criză socială. Adevărul este că d-l Take Ionescu își alege înttotdeauna minunat de bine momentul în care să vie cu propuneri epocale, fundamentale. Când totul e terminat, când falimentul politicei sale de expediente e dovedit și declarat, atunci își aduce aminte că e și om de idei, că situațiile grave cer soluțiuni radicale, iar nu jumătăți de Veacuri, că împrejurările impun reforme întregi și trainice ce nu pot fi concepute decât de bărbați înzestrați cu o înaltă conștiință, și cu un profund simț de răspundere, și în clipa de a scoborâ treptele puterei sub presiunea unui energic și neîndoios gest al opiniei publice, se relevează deodată ca un curagios reformator, pe care nici o idee nu-I sperie, oricât de vrăjmășește ’i s’ar fi împotrivit până acum. Și iată cum d. Take Ionescu e întotdeauna la înălțimea împrejurărilor și a problemelor,—atunci când rolul său e isprăvit și nu mai poate avea o acțiune directă și pozitivă asupra mersului afacerilor publice. Cât timp e la cârma țărei, își cheltuește talentul, inteligența, puterea de înrâurire și energia de muncă, cu expediente și combinațiuni de moment cari nu numai că nu rezolvă chestiunile și le complică și mai mult, dar desobicinuesc spiritul public de a îmbrățișa problemele în întregimea lor ți de a se preocupa de puncte de vedere mari, preocupare din care resultă marile curente de opiniuni, îndată însă ce e silit să cedeze locul altora, se deșteaptă deodată într’însul dorul măsurilor complecte și îndrăznețe, dar, care nu se mulțumește pe deplin decât cu cele mai eroice soluțiuni, dar care se exprimă chiar sub forma unui adevărat pe scain, față de o viață întreagă de expediente. Atunci d. Take Ionescu devine peste noapte partizan al votului universal, partizan nu numai al introducerei sale pe cale regulată constituțională, dar și al proclamărei sale pe cale de decret, printr-un act personal al Coroanei. Atunci d. Take Ionescu e gata să adopte ideea cea mai îndrăzneață, care jură cu toate afirmările sale de mai înainte, nimic nu-i pare imposibil, — chit ca chiar a doua zi să părăsească aceste concepțiuni pe cari le-a recomandat eri ea mântuitoare și imediat aplicabile, căci dacă nimeni nu se hotărește mai iute ca d. Take Ionescu când e vorba de idei, nimeni nu renunță mai ușor ca domnia sa. Deși mai aduce aminte șeful partidului conservator - democrat de convingerea cei i-a venit, prin iluminare, în ceasul de primejdie că votul universal a devenit o necesitate inexorabilă ! Astăzi, abia dacă îngână cu jumătăți de cuvinte că nu respinge ideea unei reforme electorale, fără să indice cât de vag, în ce sent înțelege a se face această reformă... Se înțelege, acum nu-i la putere, acum nu se găsește în mod imediat în fața problemei, prin urmare nu mai are de ce să formuleze propuneri ferme și să se gândească la expediente... De natura aceasta sunt marile reforme de care aflam din când in când că d. Take Ionescu s’a gândit la ele și că le-a preconizat într’o împrejurare ori alta cu o deosebită energie. Nu știu ca până azi un om de expediente să-și fi legat numele de o operă legislativă hotărâtoare. 19 AnI de la moartea lui Mihail Eminescu Se împlinesc astăzi 19 ani de la moartea lui Eminescu, poetul al cărui nume, in istoria literaturei noastre, reprezintă o întreagă epocă. Ne facem o datorie amintind publicului această dată și consacrând memoriei celui dus, aceste câteva rânduri ce se vor adăuga la multele cari sau scris și încă se vor mai fcri despre el. Căci după cum o singură lucrare a lui Goethe sau Shakespeare, a dat și dă naștere la alte lucrări cari adunate la un loc, constituesc enorme biblioteci, tot astfel despre Eminescu, nu se va putea zice decât foarte târziu că s’a spus ultimul cuvânt. Nu-i vom face aci biografia care din alte părți trebue să fie cunoscută, nici vom analiza opera lui, puterile noastre și spațiul acestui ziar neîngăduindu-ne. Ne vom mulțumi să constatăm că oamenii de seamă se nasc și se formează pretutindeni, afirmându-se mai curând sau mai târziu și ocupând mai totdeauna locul ce le-a fost dat. Dacă activitatea lui Eminescu a fost privită la anumite intervale, de diferite persoane, prin prisma unor anumite vederi, noi considerând’o din punctul de vedere curat omenesc, vom recunoaște că într’un adevărat artist, trăește mai întâi de toate simțirea care creiază și care n’are nici o grijă de calificativul pe care mâine urmașii i-l vor adăoga lângă nume, de școala din care se va dovedi că a făcut parte. Și timpul care va trece, nu va face decât să lămurească și să pună mai mult în evidență simțirea puternică și adevărată care însuflețește lucrările lui Eminescu. Le citești totdeauna cu acelaș viu interes, cu aceiași încordare a inimei și a minții ca și cum pentru prima oară le-ai avea înaintea ochilor ; niciodată nu treci vreun drum cunoscut fără să„ descoperi noui frumuseți, noul farmece pe cari nu le-ai zărit mai ’nainte. Omenescul frumos care trăește în ele, omenescul care tinde să se înalțe spre lumi mai bune, mai curate, e poate singura explicare a înrâuririi pe care el a avut-o asupra societății noastre decepționate de îndelunga și deșarta așteptare a atâtor stări noi cari întârziau. Plânsul lui a răsunat adânc, nemărginit în inimile cari se formau eli și cari trăiesc astăzi ; și toate au plâns cu el pentru că plângea dureri comune și pentru că plângea frumos. Nu afirmarea cutărui sau cutărui critic îți dă convingerea că a fost un artist desăvârșit, ci însuși glasul ființei tale care tresare și în fundul căreia vibrează simțirile ce dorm ascunse și neștiute ca să se deștepte atunci când una din marile taine ale vieții străbate până la ele. Citirea poeziilor lui îți dă această înălțătoare impresie mângâietoare ca o trecere din obscuritate la lumină, ca o dureroasa dar liniștită și mândră renunțare la atâtea zădărnicii. S’a numit aceasta pesimism. Ținem prea puțin la formule, la numiri, pentru ca să primim sau să nu primim termenul. Ne vom mărgini a spune Insă că starea aceasta sufletească e inerentă omului de astăzi, a omului care în această clipă de îndoială ce caracterizează epoca noastră, a trebuit să se hotărască într’un fel sau într’altul. Aceasta însă nu-i împiedecă de a îmbrățișa și de a se bucura de tot ceea ce viața poate da ca bun și frumos. Trebue știut că omul care se numea Eminescu și pe care lumea— și în special generația tânără, — nu și-l poate representa fără termenul mai sus pomenit, și a avut ceasurile lui de seninătate, de speranțe și chiar de humor. Lăsând la o parte întâmplările pe cari acei ce i-au fost aproape știu că le povestească despre el, se poate cita prea optimista poezia .. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,“ sau „Mitologicale“ sau „Călin“ în care nici una din întunecatele umbre sau din târziile păreri de rău nu vin să tulbure cerul senin sub care se desfășoară aceste minunate tablouri. Adevărul este că prea puține i-au fost bucuriile și că ele nu au putut echivala cu nenumăratele dureri de care lumea în care a trăit l’a făcut să sufere, cu nesfârșitele suferinți cari nășteau din însăși natura sa. Se spune despre mai toți oamenii mari, că au fost melancolici că li se citeau pe chip durerile interioare, adânci și fără de leac. Acela despre care scrim astăzi, poetul care iubea suferința și își făcuse din ea o religia, a întrevăzut limanul, țărmul spre care trebuia să tindă din toate puterile și acela era arta. Și ne descoperim înaintea omului care a suferit de durerea generală a lumii, ne plecăm înaintea maestrului care a prins în forme nemeritoare durerea noastră a tuturor. Mihail Negru. Bustul lui Eminescu (grădina) Episcopiei. DOUTAT1 Președintele Venezuelei—Castro— într-un interview acordat unui ziarist a declarat că nu-i este frică de Europa și a tratat pe europeni și pe locuitorii Statelor Unite de barbari, contra cărora vrea să unească toate republicele Americei de Sud. Delagrange, a făcut o ascensiune la Milano, sburând fără să atingă solul 15 ’dm. în timp de 16 minute. Din New York ne vine știrea că revista americană „Collier’s Weekly“ a angajat pe d. Roosevelt să scrie o serie de 10 articole de vânătoare. Pentru aceasta, președintele Statelor Unite va căpăta rounda sumă de 500 de mii de lei. Suntem curioși să știm care mare literat din lume a fost plătit pentru un capo de operă cu această fabuloasă sumă. * Ziarele germane înregistrează svonul care circulă actualmente la Berlin cum că împăratul Wilhelm II este decis să se ducă la Ierusalim în anul 1010. Acest voiaj s’ar face cu ocazia inaugurări asilului german pentru pelerini. * In orașul Aschaffenburg din Bavaria a murit zilele aceastea fostul grădinar al curiei, Miller care nu era altcineva decât fiul natural al fostului rege Ludovic I. Miller fusese foarte stimat la curtea bavareză grație atenției regelui Ludovic II fratele său vitreg. După misterioasa încetare din viața a acestuia însă, grădinarei se retrăsese de la curte în orășelul Audolfenburg unde a și murit Scrisori din Sofia — înalți oaspeți în Sofia.—Procesul Gheseff. — Alegerea primarului. — Sandaski și ministrul Ta cheff. — După cum onor, cetitorii noștri știți, Luni la 2 d., au sosit, în localitate Prințul și Principesa Victor Adelaida Sax Coburg-Gotha, însoțiți fiind, afară de suitele Lor, de către Prințul Filip, fratele A. S. R. Prințului Ferdinand și de către d. general Nichiforoff, agentul diplomatic al Bulgariei la Berlin. La gara Sofiei — care era splendid deodată cu verdeață, ghirlande de flori și drapelele respective — au eșit spre Întâmpinare . Perechea Princiară, împreună cu Principile moștenitor Boris , Corpul diplomatic, miniștrii, precum și o mulțime de persoane. La orele 3.45 p m., sosește expresul-orient cu înalții oaspeți. După trecerea în revistă a gardei de onoare de către Prințul Victor Adelaida, oaspeții se retrag, în apartamentele speciale ale gărei, unde se fac prezentările. La orele 4 jum. p. m., înalții oaspeți iau loc în trăsurile de gară ale Curții, traseu la Daumont. Plecarea de la gară înspre oraș a fost anunțată prin 21 salve de tunuri. Populațiunea, care era aglomerată pe tot parcursul de la gară până la Palat, a făcut ovațiuni entuziaste înalților oaspeți. Marți seara a avut loc la Palat un prânz de gală, la care au luat parte și corpul diplomatic. Diseară, ministrul Germaniei, din localitate, Baron Von Romberg, va da în Palatul Agenției un prânz de gală în onoarea Prințului oaspe. Principii Sax Goburg-Gotha, vor părăsi Capitala Luni, 9 d. și împreună cu Perechea Princiară vor vizita orașele Șipka, Plevna, Varna etc. Din Bulgaria, Principii oaspeți, se vor duce în Constantinopole, unde după o ședere de 11 zile se vor înapoia tot prin Sofia în Germania. Mult senzaționalul proces, al lui Gheșoff intentat contra lui, de către Statul Bulgar, e aproape spre sfârșit. După câteva zile, Curtea de Casație se va putea pronunța asupra locului unde acest proces se va putea judeca. Se știe că d. Ivan Gheșoff, șeful partidului populist a moștenit averea, de vre-o 20-40 de milioane, a lui Evloghii Gheorghieff, un bulgar bogat, mort în București. Guvernul trecut însă, st&mbufovist, l-a calificat pe d. Gheșof, ca falsificator al testamentului lui Gheorghieff, intentându-i în acelaș tmp, proces pentru milioanele însușite. Procesul Acesta, de altfel destul de interesant preocupă destul de mult publicul sofian. Resoluțiunea Curței de Casație vă o voiți comunica la timp. In sfârșit, după multe gâlcevi, zgomote și neânțelegeri, s’a putut Slavă Domnului ('.<), a alege și primarul orașului Sofia. Noul primar este d. A. Hranoff, care a obținut 23 voturi, contra 21 voturi pentru d. Chricoff. D. Hranoff, a fost prefect și primar al Sofiei, în timpul domniei întâiului Prinnț bulgar Batemberg. Zilele acestea, vestitul bandit ordinar Sandansky, candidatul spânzurătoarei, a trimis ministrului afacerilor interne Tachefi, o scrisoare prin care-i ordonă IV) ca în decurs de 3 zile, să fie numite, 3 persoane arătate în scrisoare, în serviciul poliției I Bineînțeles, ministrul Taihefi, a ordonat arestarea tuturor persoanelor, arătate în scrisoare. Părinți fericiți De câteva zile, curtea spaniolă se găsește din nou în sărbătoare. Regina Ena a dat naștere unui al doilea prinț. Regele Alfons care se afla de față, a presentat pe noul micuț persoanelor adunate în sala tronului după uz. Câteva minute după aceasta, aducându-i-se știrea că un condamnat la moarte, trebuia să fie executat chiar în ziua aceia, regele îi semnă grațierea fără să stea mult pe gând. Noul născut a fost înscris în reistrele Stărei Civile sub numele e Jamie la care se mai adăugă următoarele prenume : Leopold, Alexandru, Isabelin, Henric, Albert, Victor, Acacio, Pedro, Paul și Marie. Ministrul de justiție îndeplinea funcțiunea de notar al regelui, iar ca martori asistau : primul ministru, ministrul marinei și ducele de Santo Mauro șambelanul regelui. Știrea nașterei noului principe a fost sărbătorită în toată Spania atât de autoritățile civile cât și de cele militare, Regina Enna Victoria și Regele Alfons IIII. PRESA BULGARA și escurs. instit. bulgari în România Ziarele bulgare mai toate au relevat în lungi corespondențe, primirea ce s’a făcut în zilele de 1 și 2 Iunie institutorilor bulgari în România. S’au consacrat coloane întregi în ziare acestei escursiuni, descriindu-se cu amănunte și cu laude primirea făcută. Mai toate discursurile și toasturile ținute s’au rezumat, dându-li-se o vădită importanță în cuvinte mișcătoare și elogioase s’a arătat primirea făcută la T.Măgurele, Roșiori, Curtea de Argeș, Florica și Pitești. Ziarul Dnevnii cu data de 6 Iunie, dă o corespondență foarte lungă, din care traducem ultimele rânduri privitoare la plecarea escursoniștilor din Pitești și la despărțirea dela T.Măgurele : „In grădina din Pitești, sa jucat hora română și bulgară, de toți asistenții. Către orele 12 noaptea, învățătorii din Plevna și cei din T.Măgurele s’au despărțit de colegii lor piteșteni. Despărțirea a fost din cele mai cordiale între învățătorii celor două popoare vecine și în promisiuni și invitațiuni de o mai apropiată revedere, precum și în urate prelungite, s’au cântat imnurile ambelor națiuni. „Am pornit apoi spre T.Măgurele, cu același tren special cu care am venit și în dimineața zilei de 3 iunie la orele 5 juni, am ajuns în port, mule luându-ne rămas bun de la bunii noștrii vecini, ne-am îmbarcat pe vaporul Boris, ducând cu noi cele mai frumoase suveniruri de frățeasca primire, ce am întâmpinat-o peste tot locul și de către toți. „Niciodată învățătorul bulgar n’a fost așa de frumos întâmpinat într'o altă țară și condus înapoi, ca primirea ce i s’a făcut acum în România /“ Serbările incheerei an școlar La timp am publicat circulara ministerului instrucțiunei, relativ la modul cum se vor face serbările pentru încheierea anului școlar, la cursurile secundare. Această circulară a produs o excelentă impresie printre toți membrii corpului didactic secundar, și dacă principiile din acea circulară la unele școli nu s’au putut aplica, iar la altele nu s’a prea înțeles rostul lor, la marea majoritate a școalelor s’a aplicat destul de bine și roadele date au fost tocmai cele vizate de ministerul instrucțiunei. Dispoziția ministerului în privința serbărilor de sfârșit de an, prezintă o importanță capitală pentru educația morală a tinerilor generațiuni, făcând ca elevii să-și afirme calitățile lor sufletești, pentru ca profesorii să poată cunoaște în parte dispozițiunele fiecăruia. Prin dispozițiuni de asemenea natură, chiar profesorii sunt înpinși a deveni adevărați educatori ai tinerilor lor elevi, făcându-i să iasă din făgașul strâmt, în care mergeau până acum și anume de a se mărgini la simplele predări de lecțiuni. Este un început frumos și care este menit să dea admirabile roade morale. Ministerul, pentru a cunoaște în detaliu, felul cum s’au aplecat dispozițiunele sale în această privință, a trimes o circulară direcțiunilor școalelor, cerând să se comunice modul cum a fost înțeleasă prima circulară. Evenimentele în Persia Contele de Monteforte, însărcinatul de afaceri al Persiei în București, ne comunică depeșa oficială pe care a primit-o, cuprinzând un manifest adresat de către M. S. Mohamed Ali, Șahul, către primul ministru pentru a-i comunica poporului persan : „Fiind dat că duhurile politice cari nu au fost creole pe temeiul nici unui reglement și nici unei legi, voiau să se amestece în afacerile statului In scopul de a acapara puterea și de a da liber curs voinței lor, s a produs o stare anarhică în vechiul nostru imperiu, care amenința a-l duce ,chiar la peite„In calitate de reprezentant al Puterei executives, ’guvernul meu și cu mine ne-am silit a distrage acele cluburi dela acțimtile și mișcările revoluționare, pentru a le chema la datorie, însă acestea găsind un sprijin pe lângă Parlament, sforțările noastre și bunele noastre intențiuni nu au avut nici un rezultat. Din această cauză, pentru a asigura pacest, și buna stare a poporului meu pe care îl consider ca pe niște copii ai mei și pentru a salva buna ordine in țară, peste care, prin grația lui Dumnezeu, am fost chemat să domnesc, — a trebuit să recurg la măsuri pentru a pune capăt acestor mișcări revoluționare și pentru a aresta pe cei vinovați. „De îndată ce Parlamentul a luat sub apărarea sa un mare număr din acești revoluționari și le-a dat adăpost la dănsul, aceștia au provocat trupele, chemate să menție ordinea, ridicăi td baricade și aruncând bombe. „In urma acestor fapte, ne-am văzut, nevoiți a disolva Parlamentul pentru o durată de trei luni drept care dată vor fi făcute noui alegați pentru Cameră și Senat, confirm cu Constituțiunea, în speranțul că poporul meu va găsi reprezentanți mai demni și mai ca Luni 16 (29) Iunie 1906 -M b ani Linia de petit pe o coloană ,în pag. III . 30 Bani Idem „ „ ..................................... IV . 20 Bani Inserțiuni și reclame linia 3 Le Anunclurile și Incerațiunile numaia lMa-v-j r.0i----- Administrație ADMINISTRAȚIA: Cale a Victoriei, 58, Bucurați. ========== TELEFON 1887 n ANUNGIURI DIN PITORESCUL LOCURESTILOR / MUZEUL AMAN Intre frumusețile artistice ale Bucureștilor are un loc de mare însemnătate „Muzeul Aman“, instalat în strada Clemenței, în vechia casa a pictorului Theodor Aman. Casa aceasta, care reprezintă o întreagă vieață de artist închinată artei, acest mic giuvaer artistic are și o însemnătate istorică. Casa Aman e clădită pe o parte din proprietatea marelui bărbat de stat Costache Rosetti și, pe lângă aceasta, ea are o însemnătate capitală prin aceea că cea mai mare parte din opera picturală a lui Aman aici a fost închegată. Aman și-a clădit casa, în care locul de frunte îl are frumosul lui atelier, la o epocă în care a clădi în București o frumuseță arhitectonică, însemna să faci mari sacrifici. Și sufletul artistului nu se poate mulțumi cu orice harabare de casă, spre a-și așeza cuibul artistic. Seninătatea stilului antic s’a ivit atunci ca o fermecătoare ispită sufletului lui Aman. In contururile și proporțiile armonioase ale stilului antic și-a clădit Aman casa. Iar elementele de ornamentică pompeiană, cu mica friză de teracotă simbolizatoare a genurilor artei, cu micile statuete pitite prin firide umple minunat armonia casei — toate amănuntele de la capiteluri și până la ferești, toate desăvârșesc și măresc impresia unei adevărate opere de artă. E o odihnă a ochiului, și a sufletului vederea acestei rarități arhitectonice în talmeș balmeșul clădirilor anoste bucureștene. De aceea Theodor Aman, și are un loc de frunte în începutul mișcării artittsce de la noi. Născut la 12 Martie 1828 la Craiova, Theodor Aman, fiu al serdarului Dumitru Aman, de mic copil a dat dovezi de rare înclinații artistice, cea ce l-a și făcut pe bătrânul serdar să facă toate jertfele pentru desvoltarea acestui talent. După întoarcerea de la Paris, unde a lucrat ani de-a rândul în ateliere lui Drolin, și Picoi, vestite pe atunci, tânărul pictor avâna după atunci o frumoasă faimă: era foarte muncit de gândul înființării unei școli de Belle-Arte în București. In 1864, după multe stăruinți, reușește să-și deschidă Școala de belle-arte, însă peste tei ani ministrul instrucțiunii de atunci I. Strat, desființează școala. Lui Aman i se părea că ar fi făptuit o adevărată crimă, dândule drumul tinerilor elevi ai școalei și fără să pregete, cu mari jertfe, ținu școala cu cheltuiala lui aproape doi ani. Acest spirit de jertfa și focul sacru al artei au fost singurele elemente călăuzitoare în întreaga viață a artistului. Opera lui împrăștiată prin mai toate colecțiile particulare din țară cum și o parte din ea strânsă prin îngrijirea ministerului în muzeul actual, întreaga operă a lui Aman, dă la iveală o vieață întreagă de neîntreruptă muncă rodnică. Din chiar vestibulul muzeului simți în juru-ți o atmosferă de artă neobișnuită. Cum intri, pe păretele din dreapta, într’o splendidă frescă, în ceară, Aman a fixat un moment splendid din vieața eroului nostru național, Mihai Viteazul. In vălmășagul unei lupte nebune Mihai scapă un stindard pe care erau gata să puie mâna Turcii. In zariște bătălia încinsă pe unul an mir# frarmisp.t.#. îl a mișcarea bătăliei. Că e și o parte de anachronism în această frescă, tricolorul de azi, în locul albastrului de pe vremuri, fâlfâind în brațele eroului — aceasta nu micșorează valoarea pictorală a lucrării. In stânga vestibulul, iar pe un părete întreg un alt episod din vieața lui Mihai — eroul predilect al lui Aman—intrarea triumfală a lui Mihai în Târgoviște. Vechile costume ostășești ale timpului, frumuseța armurilor și stindardelor, apoi înfățișarea plină de simplicitate a caselor vechei capitale a țarei, cu pridvoarele armonios eșite din plinătatea de cetățui a zidurilor ; perspectiva orașului, cu vechile ei biserici și a grădinilor dese prin preajmă, în fine convoiul prăpădit al Turcilor ostatici ce vin după Domnitor sub paza ostașilor, sunt toate atâtea și atâtea elemente din trecutul vitejesc al nostru evocate de artist cu mare putere. Până și nuanța ceea ștearsă a acestor frescuri le dă nu știu ca farmec, ceva atât de atrăgător, ck e peste putință să nu admiri locului, străind pentru alese clipe viața de bucurii și restriște a străbunilor noștrii. Salonul cel mare în care dai numai decât, e însuși atelierul lui Aman. O încăpere vastă, împodobită toată în cel mai rafinat stil gotic. De la fortalurile ușilor și până la detaiile cele mai mici de ornameutică a părerilor, toată lemnăria, păstrează aceiași armonie de stil. Aman și soba înaintea căruia e bustul în peatră al artistului, totul poartă pecetia stilului gotic. Un interior de rafinat. Intr’un dulap mare cu geamuri, sculptat tot de artist, căci Aman era și un diletant in sculptură—o mulțime de rarități, mici obiecte de artă, instrumente muzicale vechi un bucium două, câteva fete și ilice încărcate de motive admirabile de artă românească, toate deopotrivă, gustul delicat al artistului, care-și petrecea mai toată vremea în atelierul lui. Pe un panou, alături sunt Înșirate mai multe arme vechi, carabine cu paturile încrustate în sidef, iatagane, pistoale turcești, un vas două, un șir și un corn de vânătoare. In viața lui retrasă, Aman găsea o mângâere supremă în arta lui, și în muzică. Era un violoncelist delicat și la anume ceasuri, când lăsa penelul, pictorul găsea un mijloc de ușurare, de întremare sufletească, apucând arcușul. Era o atmosferă artistică atât de aleasă, atât îi făcea pe toți să se extazieze la vederea acestui colț artistic, că însuși Aman n’a putut să nu fie ispitit de a-l picta. In vre-o șease pânze găsim din Muzeul Aman."2L’SS Interiorul muzeului Aman, Th. Aman.