Viitorul, iunie 1908 (Anul 2, nr. 202-230)

1908-06-16 / nr. 216

ANUL II. No. 216.2 S BA­NI A­BONA­MEN­TE Un număr v­e­c­h­i u tm: -­­­ . ..... 80 bani UN AN SASE LUNI tu țară .................................18 lei 9 lei In Otrăln Atat»............................80 lei 16 lei » - bonemintele tneop la I și 15 ale fiecărei luni. I^intru preoți și înv­ăță­tori prețul abonat, pe jumăt. *În­iDACȚIA­­ 68, Calea Victoriei, 68,­­ București. TELEFON 18­47 :---- ---­Un număr vechiu 8­0 b­a­n­fs ZIAR DE DIMINEAȚA OMUL EXPEDIENTELOR .Așa­dar, am fost cât pe ce să ne trezim în timpul răscoalelor cu proclamarea votului universal... Dacă votul universal n’a fost proclamat și continuăm să ne în­vârtim în cercul vițios al siste­mului electoral cenzitar, vina nu este a d-lui Take Ionescu... D-l Take Ionescu a propus în ultimul consiliu de miniștri al gu­vernului Cantacuzino, pe lângă alte măsuri eroice, decretarea i­­mediată a votului obștesc. Cu atât mai rău pentru colegii săi că nu i-au admis propunerea. I s’a întâmplat d-lui Take Io­nescu ceea ce­ i se mai­ întâmplase odată, cu propunerile ce le face în extremis. La sfârșitul primei guvernări cantacuziniste, d-sa a făcut con­siliului de miniștri acel lung ra­port, plin de remedii mari, în privința deslegurei criz­ei finan­ciare, la care s’a tot referit în urmă, spre a dovedi că s’a gân­dit la toate soluțiile și că a pre­văzut toate. Tot astfel, de rândul acesta, a așteptat sfârșitul guvernului pen­tru a formula soluțile sale mân­tuitoare relativ la marea criză socială. Adevărul este că d-l Take Io­nescu își alege în­ttot­deauna mi­nunat de bine mom­­entul în care să vie cu propuneri epocale, fun­damentale. Când totul e terminat, când falimentul politicei sale de ex­pediente e dovedit și declarat, atunci își aduce aminte că e și om de idei, că situațiile grave cer soluțiuni radicale, iar nu ju­mătăți de Veacuri, că împrejură­rile impun reforme întregi și trai­nice ce nu pot fi concepute decât de bărbați înzestrați cu o înaltă conștiință, și cu un profund simț de răspundere, și în clipa de­ a scoborâ treptele puterei sub presiunea unui energic și neîndoios gest al opi­niei publice, se relevează deodată ca un curagios reformator, pe care nici o idee nu-I sperie, oricât de vrăjmășește ’i s’ar fi împotrivit până acum. Și iată cum d. Take Ionescu e în­totdeauna la înălțimea împre­jurărilor și a problemelor,—atunci când rolul său e isprăvit și nu mai poate avea o acțiune directă și pozitivă asupra mersului afa­cerilor publice. Cât timp e la cârma țărei, își cheltuește talentul, inteligența, pu­terea de înrâurire și energia de muncă, cu expediente și combina­ți­uni de moment cari nu numai că nu rezolvă chestiunile și le com­plică și mai mult, dar desobici­­nuesc spiritul public de a îmbră­țișa problemele în întregimea lor ți de a se preocupa de puncte de vedere mari, preocupare din care resultă marile curente de opiniuni, îndată însă ce e silit să cedeze locul altora, se deșteaptă deodată într’însul dorul măsurilor com­plecte și îndrăznețe, dar, care nu se mulțumește pe deplin decât cu cele mai eroice soluțiuni, dar care se exprimă chiar sub forma unui adevărat pe scain, față de o viață întreagă de expediente. Atunci d. Take Ionescu devine peste noapte partizan al votului universal, partizan nu numai al introducerei sale pe cale regulată constituțională, dar și al procla­­m­ărei sale pe cale de decret, prin­­tr-un act personal al Coroanei. Atunci d. Take Ionescu e gata să adopte ideea cea mai îndrăz­neață, care jură cu toate afirmă­rile sale de mai înainte, nimic nu-i pare imposibil, — chit ca chiar a doua zi să părăsească aceste con­­cepțiuni pe cari le-a recomandat eri ea mântuitoare și imediat­ apli­­cabile, căci dacă nimeni nu se hotărește mai iute ca d. Take Io­nescu când e vorba de idei, ni­meni nu renunță mai ușor ca domnia sa. Deși mai aduce aminte șeful partidului conservator - democrat de convingerea cei i-a venit, prin iluminare, în ceasul de primejdie că votul universal a devenit o ne­cesitate inexorabilă ! Astăzi, abia dacă îngână cu ju­mătăți de cuvinte că nu respinge ideea unei reforme electorale, fără să indice cât de vag, în ce sent înțelege a se face această re­formă... Se înțelege, acum nu-i la pu­tere, acum n­u se găsește în mod imediat în fața problemei, prin urmare nu mai are de ce să for­muleze propuneri ferme și să se gândească la expediente... De natura aceasta sunt marile reforme de care aflam din când in când că d. Take Ionescu s’a gândit la ele și că le-a preconi­zat într’o împrejurare ori alta cu o deosebită energie. Nu știu ca până azi un om de expediente să-și fi legat numele de o operă legislativă hotărâtoare. 19 AnI­ ­ de la moartea lui Mihail Eminescu Se împlinesc astăzi 19 ani de la moartea lui Eminescu, poetul al că­rui nume, in istoria literaturei noas­tre, reprezintă o întreagă epocă. Ne facem o datorie amintind pu­blicului această dată și consacrând memoriei celui dus, aceste câteva rânduri ce se vor adăuga la mul­tele cari s­au scris și încă se vor mai fcri despre el. Căci după cum o singură lucrare a lui Goethe sau Shakespeare, a dat și dă naștere la alte lucrări cari adunate la un loc, constituesc e­­norme biblioteci, tot astfel despre Eminescu, nu se va putea zice de­cât foarte târziu că s’a spus ulti­mul cuvânt. Nu-i vom face aci biografia care din alte părți trebue să fie cu­noscută, nici vom analiza opera lui, puterile noastre și spațiul a­­cestui ziar neîngăduindu-ne. Ne vom mulțumi să constatăm că oamenii de seamă se nasc și se formează pretutinde­ni, afirmân­­du-se mai curând sau mai târziu și ocupând mai totdeauna locul ce le-a fost dat. Dacă activitatea lui Eminescu a fost privită la anumite intervale, de diferite persoane, prin prisma unor anumite vederi, noi conside­­rând’o din punctul de vedere cu­rat omenesc, vom recunoaște că în­­tr’un adevărat artist, trăește mai întâi de toate simțirea care creiază și care n’are nici o grijă de califi­cativul pe care mâine urmașii i-l vor adăoga lângă nume, de școala din care se va dovedi că a făcut parte. Și timpul care va trece, nu va face de­cât să lămurească și să pună mai mult în evidență simțirea pu­ternică și adevărată care­­ însufle­țește lucrările lui Eminescu. Le citești totdeauna cu acelaș viu interes, cu aceiași încordare a ini­­mei și a minții ca și cum pentru prima oară le-ai avea înaintea o­­chilor ; nici­odată nu treci vre­un drum cunoscut fără să„ descoperi noui frumuseți, noul farmece pe cari nu le-ai zărit mai ’nainte. Omenescul frumos care trăește în ele, omenescul care tinde să se înalțe spre lumi mai bune, mai cu­rate, e poate singura explicare a înrâuririi pe care el a avut-o asu­pra societății noastre decepționate de îndelunga și deșarta așteptare a atâtor stări noi cari întârziau. Plânsul lui a răsunat adânc, nemăr­ginit în inimile cari se formau eli și cari trăiesc astăzi ; și toate au plâns cu el pentru că plângea du­reri comune și pentru că plângea frumos. Nu afirmarea cutărui sau cutărui critic îți dă convingerea că a fost un artist desăvârșit, ci însu­și gla­sul ființei tale care tresare și în fundul căreia vibrează simțirile ce dorm ascunse și neștiute ca să se deștepte atunci când una din ma­rile taine ale vieții străbate până la ele. Citirea poeziilor lui îți dă această înălțătoare impresie mângâietoare ca o trecere din obscuritate la lu­mină, ca o dureroasa dar liniștită și mândră renunțare la atâtea ză­dărnicii. S’a numit aceasta pesimism. Ținem prea puțin la formule, la numiri, pentru ca să primim sau să nu primim termenul. Ne vom mărgini a spune Insă că starea a­­ceasta sufletească e inerentă omu­lui de astăzi, a omului care în a­­ceastă clipă de îndoială ce carac­terizează epoca noastră, a trebuit să se hotărască într’un fel sau în­­­tr’altul. Aceasta însă nu-i împiedecă de a îmbrățișa și de a se bucura de tot ceea ce viața poate da ca bun și frumos. Trebue știut că omul care se nu­mea Eminescu și pe care lumea— și în special generația tânără, — nu și-l poate representa fără terme­­nul mai sus pomenit, și a avut cea­­suril­e lui de seninătate, de spe­ranțe și ch­iar de humor. Lăsând la o parte întâmplările pe cari acei ce i-au fost aproape știu că le povestească despre el, se poate cita prea optimista poezia .. Ce-ți d­oresc eu ție, dulce Românie,“ sau „Mitologicale“ sau „Călin“ în care nici una din întunecatele um­bre sau din târziile păreri de rău nu vin să tulbure cerul senin sub care se desfășoară aceste minunate tablouri. Adevărul este că prea puține i-au fost bucuriile și că ele nu au pu­tut echivala cu nenumăratele du­reri de care lu­mea în care a trăit l’a făcut să sufere, cu nesfârșitele suferinți cari nășteau din însăși na­tura sa. Se spune despre mai toți oame­nii mari, că au fos­t melancolici că li se citeau pe chip durerile inte­rioare, adânci și făr­ă de leac. Acela despre care scrim astăzi, poetul care iubea suferința și își făcuse din ea o religia, a întrevă­zut limanul, țărmul sp­re care tre­buia să tindă din toate puterile și acela era arta. Și ne descoperim înaintea omului care a suferit de durerea generală a lumii, ne ple­căm înaintea maestrului care a prins în forme nemeritoare durerea noastră a tuturor. Mihail Negr­u. Bustul lui Eminescu (­grădina) Episcopiei. DOUTAT1 Președintele Venezuelei—Castro— într-­un interview acordat unui ziarist a de­clarat că nu-i este frică de Europa și a tratat pe europeni și pe locuitorii State­­lor­ Unite de barbari, contra cărora vrea să unească toate republicele Americei de Sud. Delagrange, a făcut o ascensiune la Milano, sburând fără să atingă solul 15 ’dm. în timp de 16 minute.­­ Din New­ York ne vine știrea că revista americană „Collier’s Weekly“ a angajat pe d. Roosevelt să scrie o serie de 10 articole de vânătoare. Pentru aceasta, președintele Statelor­ Unite va căpăta ro­­unda sumă de 500 de mii de lei. Sun­tem curioși să știm care mare literat din lume a fost plătit pentru un capo­ de o­­peră cu această fabuloasă sumă. * Ziarele germane înregistrează svonul care circulă actualmente la Berlin cum că împăratul Wilhelm II este decis să se ducă la Ierusalim în anul 1010. Acest voiaj s’ar face cu ocazia inaugu­rări asilului german pentru pelerini. * In orașul Aschaffenburg din Bavaria a murit zilele aceastea fostul grădinar al curiei, Miller care nu era altcineva decât fiul natural al fostului rege Ludovic I. Miller fusese foarte stimat la curtea bavareză grație atenției regelui Ludovic II fratele său vitreg. După misterioasa încetare din viața a acestuia însă, gră­dinarei se retrăsese de la curte în orășe­lul Aud­olfenburg unde a­ și murit Scrisori din Sofia — înalți oaspeți în Sofia.—Proce­sul Gheseff. — Alegerea primaru­lui. — Sandaski și ministrul Ta­­ cheff. — După cum onor, cetitorii noștri știți, Luni la 2 d­., au sosit, în lo­calitate Prințul și Principesa Vic­tor Adelaida Sax Coburg-Gotha, în­soțiți fiind, afară de suitele Lor, de către Prințul Fi­lip, fratele A. S. R. Prințului Ferdinand și de către d. general Nichiforoff, agen­tul diplomatic al Bulgariei la Ber­lin. La gara Sofiei — care era splen­did deodată cu verdeață, ghirlande de flori și drapelele respective — au eșit spre Întâmpinare . Perechea Princiară, împreună cu Principile moștenitor Boris , Corpul diploma­tic, miniștrii, precum și o mulțime de persoane. La orele 3.45 p m., sosește expresul-orient cu înalții oaspeți. După trecerea în revistă a gar­­dei de onoare de către Prințul Vic­tor Adelaida, oaspeții se retrag, în apartamentele speciale ale gărei, unde se fac prezentările. La orele 4 jum. p. m., înalții oaspeți iau loc în trăsurile de gară ale Cur­ții, trase­u la Daumont. Plecarea de la gară în­spre oraș a fost a­­nunțată prin 21 salve de tunuri. Populațiunea, care era aglome­rată pe tot parcursul de la gară până la Palat, a făcut ovațiuni en­tuziaste înalților oaspeți. Marți seara a avut loc la Palat un prânz de gală, la care au luat parte și corpul diplomatic. Diseară, ministrul Germaniei, din localitate, Baron Von Rom­berg, va da în Palatul Agenției un prânz de gală în onoarea Prințu­lui oaspe. Principii Sax Goburg-Gotha, vor părăsi Capitala Luni, 9 d­. și îm­preună cu Perechea Princiară vor vizita orașele Șipka, Plevna, Var­na etc. Din Bulgaria, Principii oaspeți, se vor duce în Constantinopole, unde după o ședere de 11 zile se vor înapoia tot prin Sofia în Ger­mania. Mult senzaționalul proces, al lui Gheșoff intentat contra lui, de către Statul Bulgar, e aproape spre sfârșit. După câte­va zile, Curtea de Ca­sație se va putea pronunța asupra locului unde acest proces se va putea judeca. Se știe că d. Ivan Gheșoff, șeful partidului populist a moștenit averea, de vre-o 20-40­­ de milioane, a lui Evloghii Gheor­g­hieff, un bulgar bogat, mort în B­ucurești. Guvernul trecut însă, st&mbufovist, l-a calificat pe d. Gheșof, ca falsificator al testamen­tului lui Gheorghieff, intentându-i în acelaș tmp, proces pentru mi­lioanele însușite. Procesul Acesta, de altfel destul de interesant preocupă destul de mult publicul sofian. Resoluțiunea Curței de Casație vă o voiți comunica la timp. In sfârșit, du­pă multe gâlcevi, zgomote și neânțelegeri, s’a putut Slavă Domnului ('.<), a alege și pri­marul orașu­lui Sofia. Noul primar este d. A. Hranoff, care a obținut 23 voturi, contra 21 voturi pentru d. Chricoff. D. Hranoff, a fost pre­fect și primar al Sofiei, în timpul domniei întâiului Prinnț bulgar Ba­­temberg. Zilele acestea, vestitul bandit or­dinar Sandansky, candidatul spân­zurătoarei, a trimis ministrului a­­facerilor interne Tachefi, o scrisoare prin care-i ordonă IV­) ca în de­curs de 3 zile, să fie numite, 3 persoane arătate în scrisoare, în serviciul poliției I­ Bine­înțeles, ministrul Tai­hefi, a ordonat arestarea tuturor per­soanelor, arătate în scrisoare. Părinți fericiți De câteva zile, curtea spaniolă se găsește din nou în sărbătoare. Regina Ena a dat naștere unui­ al doilea prinț. Regele Alfons care se afla de față, a presentat pe noul micuț persoanelor adunate în sala tronului după uz. Câteva minute după aceasta, aducându-i-se știrea că un condamnat la moarte,­ tre­buia să fie executat chiar în ziua aceia, regele îi semnă grațierea fără să stea mult pe gând. Noul născut a fost înscris în re­­istrele Stărei Civile sub numele e Jamie la care se mai adăugă următoarele prenume : Leopold, Alexandru, Isabelin, Henric, Al­bert, Victor, Acacio, Pedro, Paul și Marie. Ministrul de justiție îndeplinea funcțiunea de notar al regelui, iar ca martori asistau : primul minis­tru, ministrul marinei și ducele de Santo­ Mauro șambelanul re­gelui. Știrea nașterei noului principe a fost sărbătorită în toată Spania atât de autoritățile civile cât și de cele militare, Regina Enna Victoria și Regele Alfons I­III. PRESA BULGARA și escurs. instit. bulgari în România Ziarele bulgare mai toate au re­levat în lungi corespondențe, pri­mirea ce s’a făcut în zilele de 1 și 2 Iunie institutorilor bulgari în Ro­mânia. S’au consacrat coloane în­tregi în ziare acestei escursiuni, descriind­u-se cu amănunte și cu laude primirea făcută. Mai toate discursurile și toasturile ținute s’au rezumat, dându-li-se o vădită im­portanță în cuvinte mișcătoare și elogioase s’a arătat primirea făcută la T.­Măgurele, Roșiori, Curtea de­ Argeș, Florica și Pitești. Ziarul Dnevn­ii­ cu data de 6 Iunie, dă o corespondență foarte lungă, din care traducem ultimele rân­duri privitoare la plecarea escurso­­niștilor din Pitești și la despărți­rea dela T.­Măgurele : „In grădina din Pitești, sa jucat hora română și bulgară, de toți a­­sistenții. Către orele 12 noaptea, în­vățătorii din Plevna și cei din T.­­Măgurele s’au despărțit de colegii lor piteșteni. Despărțirea a fost din cele mai cordiale între învățătorii celor două popoare vecine și în pro­misiuni și invitațiuni de o mai apro­piată revedere, precum și în urate prelungite, s’au cântat imnurile am­belor națiuni. „Am pornit apoi spre T.­Măgu­­rele, cu același tren special cu care am venit și în dimineața zilei de 3 iunie la orele 5 juni, am ajuns în port, mule luându-ne rămas bun de la bunii noștrii vecini, ne-am îm­barcat pe vaporul Boris, ducând cu noi cele mai frumoase suveniruri de frățeasca primire, ce am întâm­pinat-o peste tot locul și de către toți. „Niciodată învățătorul bulgar n’a fost așa de frumos întâmpinat într'o altă țară și condus înapoi, ca pri­mirea ce i s’a făcut acum în Ro­mânia /“ Serbările incheerei an­ școlar La timp am publicat circulara ministerului instrucțiunei, relativ la modul cum se vor face serbările pentru încheierea anului școlar, la cursurile secundare. Această circulară a produs o ex­celentă impresie printre toți mem­brii corpului didactic secundar, și dacă principiile din acea circulară la unele școli nu s’au putut aplica, iar la altele nu s’a prea înțeles ro­stul lor, la marea majoritate a școa­­lelor s’a aplicat destul de bine și roadele date au fost tocmai cele vizate de ministerul instrucțiunei. Dispoziția ministerului în pri­vința serbărilor de sfârșit de an, prezintă o importanță capitală pen­tru educația morală a tinerilor ge­­nerațiuni, făcând ca elevii să-și afirme calitățile lor sufletești, pen­tru ca profesorii să poată cunoaște în parte dispozițiunele fiecăruia. Prin dispozițiuni de asemenea natură, chiar profesorii sunt în­­pinși a deveni adevărați educatori ai tinerilor lor elevi, făcându-i să iasă din făgașul strâm­t, în care mergeau până acum și anume de a se mărgini la simplele predări de lecțiuni.­­ Este un început frumos și care este menit să dea admirabile roade morale. Ministerul, pentru a cunoaște în detaliu, felul cum s’au aplecat dis­­p­ozițiunele sale în această privință, a trimes o circulară direcțiunilor școalelor, cerând să se comunice modul cum a fost înțeleasă prima circulară. Evenimentele în Persia Contele de Monteforte, însărcina­tul de afaceri al Persiei în Bucu­­rești, ne comunică depeșa oficială pe care a primit-o, cuprinzând un ma­nifest adresat de către M. S. Mo­hamed Ali, Șahul, către primul ministru pentru a-i comunica po­porului persan : „Fiind dat că duhurile politice cari nu au fost creole pe temeiul nici unui reglement și nici unei legi, voiau să se amestece în afa­cerile statului In scopul de a aca­para puterea și de a da liber curs voinței lor, s a produs o stare anar­hică în vechiul no­stru imperiu, care amenința a-l duce ,chiar la peite­­„In calitate d­e reprezentant al Puterei executives, ’guvernul meu și cu mine ne-am silit a distrage acele cluburi dela acțimtile și mișcările revoluționare, pentru a le chema la datorie, însă acestea găsind un sprijin pe lângă Parlament, sfor­țările noastre și bunele noastre in­­tențiuni nu au­ avut nici un rezul­tat. Din această cauză, pentru a asigura pacest, și buna stare a popo­rului meu pe­ care îl consider ca pe niște copii ai mei și pentru a salva buna ordine in țară, peste care, prin grația lui Dumnezeu, am fost chemat să domnesc, — a trebuit să recurg la măsuri pentru a pune capăt acestor mișcări revoluționare și pentru a aresta pe cei vinovați. „De îndată ce Parlamentul a luat sub apărarea sa un mare număr din acești revoluționari și le-a dat adăpost la dănsul, aceștia au pro­vocat trupele, chemate să menție or­dinea, ridicăi td baricade și arun­când bombe. „In urma acestor fapte, ne-am văzut, nevoiți a disolva Parlamen­tul pentru o durată de trei luni drept care dată vor fi făcute noui alegați pentru Cameră și Senat, confirm cu Constituțiunea, în spe­­ranțul că poporul meu va găsi re­prezentanți mai demni și mai ca­ Luni 16 (29) Iunie 1906 -M b ani Linia de petit pe o coloană ,în pag. III . 30 Bani Idem „ „ ..................................... IV . 20 Bani Inserțiuni și reclame linia 3 Le­ Anunclurile și Incerațiunile numai­­a lMa-v-j r.0­i----- Adm­inistrație ADMINISTRAȚIA: Cale a­­ Victoriei, 58, Bucurați. ========== TELEFON 18­87 n ANUNGIURI DIN PITORESCUL LOCURESTILOR / MUZEUL AMAN Intre frumusețile artistice ale Bucureștilor are un loc de mare însemnătate „Muzeul Aman“, ins­talat în­­ strada Clemenței, în ve­chia casa a pictorului Theodor A­­man. Casa aceasta, care reprezintă o întreagă vieață de artist închi­nată artei, acest mic giuvaer ar­tistic are și o însemnătate istorică. Casa Aman e clădită pe o parte din proprietatea marelui bărbat de stat Costache Rosetti și, pe lângă aceasta, ea are o însemnătate ca­pitală prin aceea că cea mai mare parte din opera picturală a lui A­­man aici a fost închegată. Aman și-a clădit casa, în care locul de frunte îl are frumosul lui atelier, la o epocă în care a clădi în București o frumuseță arhitec­tonică, însemna să faci mari sa­crifici. Și sufletul artistului nu se poate mulțumi cu ori­ce harabare de casă, spre­ a-și așeza cuibul artistic. Se­ninătatea stilului antic s’a ivit a­­tunci ca o fermecătoare ispită su­fletului lui Aman. In contururile și proporțiile ar­monioase ale stilului antic și-a clă­dit Aman casa. Iar elementele de ornamentică pompeiană, cu mica friză de teracotă simbolizatoare a genurilor artei, cu micile statuete pitite prin firide umple minunat armonia casei — toate amănuntele de la capiteluri și până la fere­ști, toate desăvârșesc și măresc­ im­presia unei adevărate opere de artă. E o odihnă a ochiului, și a su­fletului vederea acestei rarități ar­hitectonice în talmeș balmeșul clă­dirilor anoste bucureștene. De aceea Theodor Aman, și are un loc de frunte în începutul miș­cării artittsce de la noi. Născut la 12 Martie 1828 la Craio­va, Theodor Aman, fiu al ser­da­rului Dumitru Aman, de mic co­pil a dat dovezi de rare înclinații artistice, cea­ ce l-a și făcut pe bă­trânul serdar să facă toate jertfele pentru desvoltarea acestui talent. După întoarcerea de la Paris, unde a lucrat ani de-a rândul în ateliere lui Drolin, și Picoi, ves­tite pe atunci, tânărul pictor a­­vâna după atunci o frumoasă fai­mă: era foarte muncit de gândul înființării unei școli de Belle-Arte în București. In 1864, după multe stăruinți, reușește să-și deschidă Școala de belle-arte, însă peste tei ani ministrul instrucțiunii de atunci I. Strat, desființează școala. Lui Aman i se părea că ar fi făptuit o adevărată crimă, dându­­le drumul tinerilor elevi ai școalei și fără să pregete, cu mari jertfe, ținu școala cu cheltuiala lui a­­proape doi ani. Acest spirit de jertfa și focul sacru al artei au fost singurele elemente călăuzitoare în întreaga viață a artistului. Opera lui împrăștiată prin mai toate colecțiile particulare din țară cum și o parte din ea strânsă prin îngrijirea ministerului în muzeul actual, întreaga operă a lui Aman, dă la iveală o vieață întreagă de neîntreruptă muncă rodnică. Din chiar vestibulul muzeului simți în juru-ți o atmosferă de artă neobișnuită. Cum intri, pe păre­­tele din dreapta, într’o splendidă frescă, în ceară, Aman a fixat un moment splendid din vieața erou­lui nostru național, Mihai­ Vitea­­zul. In vălmășagul unei lupte ne­bune Mih­ai scapă un stindard pe care erau gata să puie mâna Tur­cii. In zariște bătălia încinsă pe unul a­n mir# fra­rmisp.t.#. îl a miș­care­a bătăliei. Că e și o parte de anachronism în această frescă, tri­colorul de azi, în locul albastrului de pe vremuri, fâlfâind în brațele eroului — aceasta nu micșorează valoarea pict­orală a lucrării. In stânga vestibulul, iar pe un părete întreg un alt episod din vieața lui Mihai — eroul predilect al lui Aman—intrarea triumfală a lui Mihai în Târgoviște. Vechile costume ostășești ale timpului, fru­­museța armurilor și stindardelor, apoi înfățișarea plină de simplici­tate a caselor vechei capitale a țarei, cu pridvoarele armonios e­­șite din plinătatea de cetățui a zi­durilor ; perspectiva orașului, cu vechile ei biserici și a grădinilor dese prin preajmă, în fine convoiul prăpădit al Turcilor ostatici ce vin după Domnitor sub paza ostașilor, sunt toate atâtea și atâtea ele­mente din trecutul vitejesc al nos­tru evocate de artist cu mare pu­tere. Până și nuanța ceea ștearsă a acestor frescuri le dă nu știu ca farmec, ceva atât de atrăgător, ck e peste putință să nu admiri lo­cului, străind pentru alese clipe viața de bucurii și restriște a stră­bunilor noștrii. Salonul cel mare în care dai numai decât, e însuși atelierul lui Aman. O încăpere vastă, împodobită toată în cel mai rafinat stil gotic. De la f­­ortalurile ușilor și până la deta­­iile cele mai mici de ornameutică a părerilor, toată lemnăria, păs­trează aceiași armonie de stil. A­­man și soba înaintea căruia e bustul în peatră al artistului, totul poartă pecetia stilului gotic. Un interior de rafinat. Intr’un dulap mare cu geamuri, sculptat tot de artist, căci Aman era și un diletant in sculptură—o mulțime de rarități, mici obiecte de artă, instrumente muzicale vechi un bucium două, câteva fete și i­­lice încărcate de motive admirabile de artă românească, toate de­o­po­trivă, gustul delicat al artistului, care-și petrecea mai toată vremea în atelierul lui. Pe un panou, alături sunt Înși­rate mai multe arme vechi, cara­bine cu paturile încrustate în sidef, iatagane, pistoale turcești, un vas două, un șir și un corn de vână­toare. In viața lui retrasă, Aman găsea o mângâere supremă în arta lui, și în muzică. Era un violoncelist delicat și la anume ceasuri, când lăsa penelul, pictorul găsea un mij­loc de ușurare, de întremare sufle­tească, apucând arcușul. Era o at­mosferă artistică atât de aleasă, atât îi făcea pe toți să se extazieze la vederea acestui colț artistic, că însuși Aman n’a putut să nu fie is­pitit de a-l picta. In vre-o șease pânze găsim din Muzeul Aman."2L’SS Interiorul muzeului Aman, Th. Aman.

Next