Viitorul, septembrie 1908 (Anul 2, nr. 292-321)
1908-09-01 / nr. 292
*-*> ANUL II. No. 2922 ABONAMENTi U N AN i* le tyW In (art............................................. lel 6 fel In StrIInlttU ..... .. 80 lel 10 lel Abonamentele încep sa fi 15 «In flecstrej lurt» Pentru preoți el învățători prețul abonam, pe fum*1 REDACȚIA I BO, Calea Victoriei, 50, — 8ueure#1% ichi , ...... TELEFON 13/47 .năr- -w -m U NOUTĂȚI Deputatul francez Alsgard care asista fără permisie specială, la manevrele germane, a fost arestat de către poliția de siguranță. Opinia publică e foarte indignată de modul în care poliția germană a tratat pe deputatul francez. Cu ocazia unei serbări ce se va da zilele acestea la Paris în beneficiul artiștilor lirici.Emiliana d’Alancon, cunoscuta calăreațâ de circ, se va ridica în nacela balonului Risque-Tout. * Din Berlin ne vine știrea că în insulele Caroline ar fi isbucnit o revoltă. Incrucișătorul Condor a plecat la fața locului, ducând cu el un batalion de infanterie colonială. La congresul euharistic care va avea loc la Londra zilele acestea, iau parte 7 cardinali, 14 arhiepiscopi, 70 de episcopi și 220 de preoți. Papa Piu al X va fi reprezentat prin cardinalul Vannutelli. it caz tipic . In discursul său de la Brăila, d. Nicu Filipescu s’a pus din nou pe terenul inaplicabilităței reformei invielilor agricole, iar in sprijinul acestei teze a citat cazul unui proprietar din localitate, care i-a spus că din cauza caracterului vexatoriu al reformei, s’a văzut silit să’și dea moșia cu arendă. D. Filipescu a invocat acest caz ca ceva tipic, dat fiind că, după asigurarea d-sale, proprietarul în chestie e un om cu multă bună inimă pentru țărani... Cu alte cuvinte, atât de jignitoare e legea invițelilor pentru proprietari, încât nici chiar proprietarii cei mai inimoși nu vor să stea sub regimul ei și preferă să-și arendeze moșiile. Asta e teza d-lui Filipescu. Recunoaștem bucuros că e tipic cazul pomenit de d. Filipescu, dar nu în sensul cum pune chestia fostul ministru de domenii, ci într’o cu totul altă privință. " Dacă se găsesc proprietari cari, sub cuvânt că ei nu pot face agricultură sub controlul comisiunilor regionale, inspectorilor agricoli și al consiliului superior al agriculturei, găsesc de cuviință să treacă exploatarea moșiilor unor arendași, aceasta e fără îndoială foarte caracteristic. Dar nu e caracteristic pentru spiritul legei ce institue acest control—care, de altmintrelea, e exercitat fără nici o intenție și procedeu de șicană — ci pentru modul cum unii proprietari înțeleg dragostea către pământ și datoria lor socială de clasă posedentă.. Ce ar zice d. Filipescu de un industriaș care, sub pretext că nu admite controlul și supraveghierea inspectorilor industriali cari vin să constate condițiile de igienă în care lucrează urrierii și în genere condițiile materiale și morale in care se află lucrătorii săi, și-ar ceda fabrica altuia ? Suntem încredințați că ar dezaproba cu energie această indirectă, și cu atât mai urâcioasă, desconsiderare a legei inspecțiunei industriale, și ar protesta cu cuvenita vigoare împotriva acestei tendințe de a înfățișa ca vexatorie o lege de ocrotire a muncei. " Ei bine, cu ce pare fapta proprietarului, despre care a vorbit cu atâta duioșie d. Filipescu, se deosibește, și încă în bine, de aceea ce-ar face-o industriașul, care ar prefera să cedeze fabrica, decât să aibă de a face cu inspectorul industrial. Notați bine exemplul căutat de d. Filipescu despre așa zisul caracter vexatoriu al reformei tocmelilor agricole. E un adevăr clasic pentru nodul de a vedea și lucra al unei categorii de proprietari. Proprietarul in chestiune are o deosebită solicitudine pentru țăranii de pe moșia sa. Moșia asta a lucrat’o o viață întreagă in regie. Este unul din proprietarii cari își dau seamă că au oarecari datorii față de săteni. Și totuși, acest proprietar e atât de revoltat de faptul că s’au înființat inspectorii agricoli, cari au a veghea asupra aplicărei unei legi priincioase și locuitorilor, incât fără multă luptă sufletească se desparte de pământ și ’l dă pe mâna arendașului... Noroc, zău, că e un om de inimă, un prieten al țăranilor, un părinte al satului acest proprietar... Ce ar face, dacă n’ar avea o inimă atât de caldă pentru moșia sa, pentru sătenii săi ! Dar, o întrebare acestui proprietar, a cărui procedare d. Filipescu pare a o aproba, a arendat moșia. Dar oare arendașul nu va trebui să suporte controlul inspectorului agricol ? De ce nu ’i-ar fi cu putința lui, lui oare'era Măi de liTM* «i» sa și de locuitorii ei, ceea ce ce-i va fi cu putință arendașului? Arendașul, probabil strein, nu se va simți vexat de activitatea inspectorului agricol și în genere de efectele legei învielilor, și proprietarul, desigur român, în tot cazul cetățean, ține să nu aibă nici un amestec cu o lege a Statului român, votată și promulgată in mod legal ? Rugăm pe d. Filipescu să reflecteze și să mediteze singur asupra cazului citat de d-sa. EVENIMENTELE din Bosnia și Herțegovina Agitațiile sârbilor din Bosnia și Herțegovina iau din ce în ce o formă mai acută. Se crede că timpul nu este prea depărtat când o mare revoluție va isbucni în aceste două provincii. Susținuți pe sub mână de sârbii din regat,cum și de parte din junii turci Bosniaci și Herțegovineni, cer cu mare stăruință să li se declare independența și să formeze un regat aparte. Pare însă că Austria nu e de loc dispusă să satisfacă dorințele sârbilor, căci cele mai întinse măsuri de precauțiune, pentru înăbușirea revoluției, s’au luat de către puterea garantă. Nenumărate trupe austriace au fost trimise în Bosnia iar corpul de armată al 15 a fost mobilizat. Ziarul «Grazer Tagespost» din Dalmațias primește din Cattaro știrea, că în urma propagandei ce se face în ascuns printre indigeni, în Herțegovina și ținutul numit Krivoschi, în partea de Sud a Dalmației, e teamă că va isbucni în curând revoluția. Drumurile ce duc la Sebanico, Rriano și Cattaro sunt păzite de armată. Soldații cari servesc sfârșitul anului al treilea nu vor fi concediați pentru a preveni toate eventualitățile ce le va provoca mișcarea revoluționară. De asemenea s-au revocat și concediile ofițerilor. In preajma portului Cattaro augureaza o noma austro-ungară. Se crede că față de aceste agitații, în curând vom asista la desfășurarea unor mari evenimente în Austria. CUVINTE LIBERE E ceva putred în Danemarca... Se tot repetă de atâta amar devreme — și când se potrivește și când nu se potrivește, mai ales când nu se potrivește—celebra vorbă a lui Hamlet că e ceva putred în Danemarca, până ce a eșit cu adevărat la iveală în această mică țară, un foarte mare și întins putregai. Fostul ministru de justiție Alberti a fost dovedit și a mărturisit el singur că e un defraudator. A defraudat de la banca rurală, în capul căreia se află, mai bine de 10 milioane de franci, și totodată s-a stabilit că a făcut un întins comerț de decorațiuni și titluri de nobleță. Afacerea a luat aproape proporțiile unei catastrofe financiare naționale, și ceea ce e mai trist, este că Alberti a avut complici până și printre cei mai înalți demnitari ai Curței. Alberti încă are noroc. Norocul lui este că parlamentul danez a respins de trei ori la rând faimosul lui proect de lege, pe care la depus ca ministru de justiție, pentru introducerea bătăii in instrucția judiciară și în închisori. Era riguros Albertin când era in vârful piramidei și reprezenta Legea (cu L mare). Era implacabil. Era sabia care tace fulgerul care trăsnește. Cel mai induplicabil dintre juriștii danezi, când era vorba de a pedepsi păcatele altora, Tuna și fulgera contra moliciunei judecătorilor, că nu sunt destul de aspri. Va avea de mulțumit adversarilor proectului său că nu va suferi bastonada, recomandată de el odinioară, ca un indispensabil mijloc de corecțiune. ••.Dar, ca să revin la putreziciunea Danemarcei, Putregaiul va fi totuși din cale afară de mare, dacă mâna justiției s’a lăsat grea și neîndurată pe umărul unui «sprijin al societăței» de talia lui Alberti... ZIAR DE DIMINEAȚA Interview cu d-l Nicolae Fleva — D-nul Nicolae Fleva, ministrul nostru plenipotențiar la Roma, acordă unui redactor al „ Viitorului un interview, in care își expune vederile asupra situației politice.— Retras din rândurile luptelor politice,—un observator superficial al împrejurărilor ar crede că d. Fleva, tribunul poporului de altădată s’a închis în lingea vieței diplomatice de la Roma, aruncând uitarea peste tot trecutul său politic și desinteres pentru evenimentele ce se desfășoară în țară. Rareori, svonurile mai aduc din când în când în discuție persoana d-lui Fleva . Tribunul s’a hotărât să părăsească Roma, zic unii, pentru a întreprinde o acțiune politică la toamnă... Cărei grupări politice se va alipi d. Fleva? se întreabă alții... D. Fleva vine la București? este întrebarea generală.... și svonurile circulă, iar comentatorii interpretează după plac, scumplând după acum o viitoare acțiune politică a d-lui Fleva. Ce anume însă se poate reține din toate aceste svonuri, cari circulă fără căpăstru?... Iată ce ne-a îndemnat să căutăm a avea o convorbire cu d. Fleva. ❖ Am întâlnit pe d. Fleva zilele trecute , se pregătea să plece la moșia sa din R.Sărat, însoțit de d. Gh. Scorțescu, un vechi amic al său nedespărțit. — Voiam să va cer câteva minute... d-le ministru. D. Fleva întoarse spre mine figura sa puternică. Aceiași privire vie scânteiază sub sprâncenele-i dese, cari încep a încărunți. Cu vocea tot caldă și puternică, cari n’a perdut de los obișnuința frazelor oratorice, d-sa mă întâmpină cu vechiul său zâmbet, care îi scaldă fața și uneori li ajută și mai mult la semnificația cuvintelor. — De la mine vei o fta foarte puțin .. — Puțin, dar prețios,—întrerupsei eu. — Vreau însă să vă fac o laudăîmi place Viitorul, îl citesc regulat, căci este gazeta care face cinste presei românești. Mă bucură mult faptul acesta, căci văd că ați realizat un progres mare în ziaristică Trebue să vă gândiți că cea ce se scrie nu se citește numai în țară, dar trece granița și se comentează și in străinătate Și de aceea îmi place atitudinea Viitorului, îl primesc și la Roma, și găsesc că este singura gazetă demnă de presa occidentală. — Cuvintele acestea, d-le ministru, sunt foarte măgulitoare, și vă mulțumesc în numele colegilor mei de redacție, decât cred că mult mai interesant ar fi să ne spuneți ceva asupra mișcărei politice de la noi. — Ți-am spus, că în ce privește politica vei afla foarte puține. Uiți că azi sunt diplomat ?.. Voi ma’ți făcut diplomat și am să’ți vorbesc și eu à la maniere des diplomates. Și pentru că am putut hotărî pe d. Fleva să vorbească, diplomaticește, voi căuta să redau întocmai propriele sale cuvinte, lăsând la inteligența cetitorului să tălmăcească finețele limbei diplomatice. — Mă întrebi de situația politică din țară? zise d- Fleva. Găsesc că axa e deturnată... — Sau, ca să precizăm?... hazardar eu. — Prea multe discuțiuni personale în partidele politice, interveni d. Scorțescu. — ...Axa politică e cam deturnată, insistă cu un gest expresiv d. Fleva. Se fac discuțiuni vii și de prisos azi, când sunteți în fața unor mari probleme. Ați abandonat cestiunea mare, care vă preocupa pe toți. Și să nu credeți că această cestiune este pe deplin rezolvată. Nu uitați că încă nu i-ați dat soluția definitivă. Și nu știu rău dacă mai poate aștepta mult. Vădit, d. Fleva voia să înțeleagă prin cestiunea cea mare, chestia țărănească, și d-sa făcea aluzie la acordul dintre partide care domnea la începutul rezolvirei acestei mari probleme, acord care cu multă părere de rău, d-sa constată că nu mai există. — Vei zice poate, continuă d. Fleva, că sunt un observator cam aspru... Aspru, dar liniștit. Așa văd eu d-acolo, de departe, în liniștea mea de la Roma, mișcarea politicei de aci. — Se vorbește, d-le ministru, de o apropiată întoarcere a d-v. la București.— Hm!... făcut. Fleva, știu eu? Cine poate afirma? Cine știe ce pot aduce împrejurările ? Omul își face un program întreg de activitate, alcătuit în liniște, dar împrejurările vin și îi zădărnicește întreg planul... D. Fleva lăsă să se înțeleagă că chiar în cazul când împrejurările s’ar decide să părăsească cariera diplomatică și să facă iar politică militantă, d-sa ar veni cu programul său și nu s’ar amesteca d la légere — propria d-sals expresie— în oricari întreprindere de politică ambițioasă... * Discuțiunea se împărți apoi în jurul împrejurărilor fatale, în fața cărora omul trebue să-și plece capul. D-sa își arată apoi deplina satisfacție că la Primăria Capitalei s’a pus în aplicare un vast program de lucru. — Mărturisesc că mă bucur, zise d. Fleva, că pot constata in București un real progres municipal. Dar ora era înaintată și d. Fleva întinzându-mi mâna, îmi zise : — Puține, dar destule, trebuit să plec la moșie. Acum.. . când mă voi întoarce. — De la Roma?... insinuai eu. Ar fi de dorit... — Hm! făcut. Fleva. Desigur că acestea sunt sentimentele d-tale dar nu și ale celorlalți. Faliero. D. Nicolae Fleva. V. A. Urechia Astăzi se inaugurează la Predeal bustul neuitatului profesor, publicist și academician V. A. Urechia. Cu acest prilej cred că nu e rău să mai pomenim câte ceva despre omul ce a muncit atât de mult pe terenul literar și istoric. Cel care a luat inițiativa înființării Societății Academice Române (devenită mai apoi Academia Română) la anul 1865 a fost Urechia. El, în calitate de secretar general al ministerului cultelor a cerut, cu învoirea ministrului său, de la Vodă Cuza ca să decreteze funcționarea zisei Societăți. Cuza nu i-a dat nici un răspuns, așa că autorul Vornicului Bucioc a primit cu durere hârtiile înapoi, le-a închis într’un dulap, scriind d’asupra această rezoluție: «La dosar pentru vremuri mai bune !» Acele vremuri mai bune au venit o dată cu sosirea în țară a noului Domnitor, căci în 1867 actuala Academie începe a avea viață. Subt I. C. Brătianu era ministru de Culte și are meritul d’a fi încurajat mult literatura și pe literați. Intre alții, ’mi aduc aminte, numise pe poetul Al. A. Macedonsky inspector general al tuturor mănăstirilor istorice din țară, pe d. D. Racoviță- Sphinx nu mai știu ce. Macedonsky chiar a scris niște rapoarte nostime din care ’mi aduc aminte aceste versuri : In pădure la Horezu Cântă veșnic ciuhurezu... Urechia se dedulise la minister, când I. C. Brătianu, îl roagă într’o zi să demisioneze. ■— Nu demisionez ! răspunde Urechia cu hotărâre. — De ce? — Am șaptesprezece proecte de legi ale învățământului — Și vrești să le prezinți parlamentului ? — Vezi bine. — Dragă Urechie, Maiorescu a căzut cu un singur proect de lege, alți miniștri de Culte tot așa, și tu, cu șaptesprezece... ce crezi că te așteaptă ? — Nu demisionez. Și s’a ținut de vorbă. Brătianu însă a prezentat demisia întregului cabinet... Urechianu se gândise că se poate întâmpla și una ca asta. * Când s’a împlinit o sută de ani de la răpirea Bucovinei de către Austria, s’au ținut la noi întruniri publice, conferințe, s’au dat serbări pioase pentru domnitorul care a proestat această nelegiuire etc._______ gat să scrie în două-trei zile o dramă istorică întitulată : Răpirea Bucovinei spre a se emoționa și ațâța și mai mult spiritul public. Ureche a făgăduit că va prezenta Teatrului Național piesa în chestiune în termenul cerut. Intr’adevăr, după două sau trei zile, piesa în cinci acte, piesă mare, spectaculoasă, era gata. Ce făcuse el ? A dat la patru literați să scrie fiecare câte un act, rezervând și pentru el unul, șî piesa s’a terminat iute, și se zice că era reușită. Nu s’a jucat însă deloc, din pricină că a intervenit consulul general austriac, care a amenințat pe guvern că face chestie diplomatică. Ureche are meritul de a fi ajutat și de a fi adăpostit pe nenorocitul poet N. Nicoleanu, până când acesta și-a pierdut cu desăvârșire mințile și a fost internat la Mărcuța. Tot Urechea îl numise pe acela care scrisese: Peșteră posomorâtă, Neagră, umedă, tăcută, Ai fi bună în București, Ca să servi de pușcărie Hoților care sfâșie Pieptul țării Românești, pe Nicoleanu, adică, șeful diviziei școalelor in ministerul Cultelor. * Nimeni aproape nu știe că Urechia care era un eminent profesor de istorie, un foarte bun autor didactic, culegător de documente istorice de mare preț, orator parlamentar și ateneist, nimeni nu știe zic, că compunea și poezii ocazionale. Astfel la 1869, când tânăra principesă Elisabeta de Wied, căsătorită cu Domnitorul Carol, a vizitat întâi Azilul1 Elena Doamna, elevele au recitat o poezie de Urechia, și au jucat și o piesă de teatru compusă tot de el. Când a venit în țară principesa Maria, s-a împărțit seara la Teatru Național o poezie de ocazie, care, îmi aduc aminte, începea astfel: Din Mamornița la mare... Această poezie era tot de Urechea. Și câte altele! In tinerețe făcea și versuri de amor, ca aceasta: O guriță prețuește Cât o viață ’ntreagă Când ființa ce ’ți-e dragă, Ce te ’nebunește Cu surâse și-alintare, Dulce de smerdare, Ți-o dă ’n deliare ! El a înființat Societatea de Tir, Școala Macedo-Română de la Sf. Apostoli, Facultatea de Teologie, Ateneul Elisabetan de pe lângă Azilul Elena Doamna, Șezătorile literare ce se țineau pe când trăia el intr’o sală a Ateneului , Biblioteca publică din Galați. El a propus lectpn. no gft oo —T7;v,.u— câte trei exemplare din orice publicație. Și câte și câte altele, înainte d’a muri, îmi aduc aminte cu ce plăcere a publicat el in facsimile o carte poștală primită prin poștă de la Alteța Sa Regală Principele Carol, care ’i ura viață lungă. S’a stins de muncă, între grămezile de cărți. D. T. împărțirea țarei în circumscripții școlare Noii revizori școlari Ministerul instrucțiunei a luat o decizie, prin care conform prevederilor budgetare, se înființează pe ziua de 1 Septembrie încă cinci posturi de inspectori ai învățământului primar de circumscripție și se împarte țara în șapte circumscripții școlare, după cum urmează : Circumscripția I va cuprinde județele Iași, Dorohoi, Botoșani, Vaslui, Roman și Suceava cu reședința la Iași. Circumscripția II Putna, Fălciu, Tutova, Tecuci, Bacău și Neamțu, cu reședința la Focșani. Circumscripția III Covurlui, Brăila, Tulcea și Constanța, reședința la Galați. Circumscripția IV Prahova, R.Sărat, Buzău, Ialomița, reședința la Ploești. Circumscripția V Ilfov și Vlașca, reședința la București. Circumscripția VI Argeș, Muscel, Dâmbovița, Vii și Teleorman, reședința la Pitești. Circumscripția VIL Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Romanați, reședința la Craiova. Circumscripția I, II și III vor depinde de inspectoratul general de Iași, având ca titular pe d. inspector general S. Halița,iar circumscripțiile IV, „V, IV și VII de inspectorul general de București avand ca titular pe d. inspector general Gh. Adamescu. * Prin aceiași decizie se înființează pe lângă cei 33 revizori școlari existenți numiți de cl. I, încă alți 52 revizori școlari numiți de cl. II. Acești revizori au fost repartizați astfel : In județul Botoșani, Brăila, Covurlui, Dorohoi, Fălciu, Iași, Muscel, Olt, Roman, Tecuci, Tutova și Vaslui câte unul, iar în restul județelor câte doi. Cei de clo I câte unul de județ, afară de Ilfov unde vor fi doi. O cugetare pe zi Timpul, care cimentează amiițiile, slăbește iubirea. _______ .y*afel Luni 1 (14) Septembrie 1908 Un numar MUM.1 b « n 1. ANUNOIURI COMERCIALE Uni» de corp 7 pe o coloană In peg. Ms . 40 Ben Idem „ ., n ii « n ii * 30 Bai | Interduul ți reclame linie...................... 3 Lei Anunduri!« fi interedunile <» primesc le Adminle*=>*=* treffr $1 t Agențiile de Publicitate ale ADMINISTRATWh Celte Victoriei, BA, București.1'.—LMBrtBW&lTILIFON JUFAT Cu pritșjjul unei triste aniversări — Se Împlinesc astăzi 41 de ani de la moartea unui poet ciudat, și totuși mare un poet pe opera căruia se brodă mai Întâi o legendă, se inventă apoi un proces, și în urmă se creă în fine o nouă literatură. Charles Baudelaire — ce mai cre ă la fois doux et sévére — cum il numește Leon Cladel, se stinse în ziua de 31 August a anului 1867 la Paris, într’o odae de spital — spitalul doctorului Emile Duval— o odae albă și simplă, ca toate odăile de spital, o odaie Insă pe ai cărei pereți, aduse de muribund, atârnau două tablouri de Manet dintre care unul, o copie după celebra Ducesa de Alba a lui Goya. Cine era cel care murea, ne-o poate spune cu prisosință această supremă viziune pregătită de el însuși Înainte de a închide ochii pentru totdeauna... Bolnav de mai bine de un an de zile. In neputință de a mai vorbi, de a mai citi, de a mai feri, de a mai gândi poate , cel care scormonise nepătrunsul inimelor neînțelese, cel care cutreerase de la un capăt la altul coridoarele sucite și Întunecoase ale unei alte vieți decât acea pe care este dat s’o trăim. In ultimile zile ale vieței sale se mulțumea să-și plimbe privirile obosite—funebrale reflexe ale unei gândiri de elită — pe cele două pânze pe care marele său prieten reușise poate să fixeze câteva din multiplele aspecte ale acestui ideal pe care unii îl prețuim ca pe o frumusețe eternă, iar alții, ca pe o fantasmagorie de-o clipă. Născut la 9 Aprilie 1821, dintr’un tată în vârstă de 61 de ani și dintr’o mamă în vârstă numai de 34 , autorul acelor otrăvite Fleurs du mal în parfumul cărora se afixiase atâția convalescenți literari , timp de aproape o jumătate de secol fusese luat de contemporanii săi, când drept un farcour iscusit, când drept un nebun amabil nu tocmai lipsit de meșteșugul versurilor corecte. O singură mulțumire sufletească îi rămânea — aceea că puținii săi admiratori se numeau: Saint-Beuve, Hippolyte Taine, Barbey d'Aurevilly, Villiers de l isle Adam, Theophile, Gautier, Charles Asselineau, Eduard Manet și chiar acel semizeu în care se reducea toată poezia franceză—Victor Hugo — care intr’un moment de entusiasm îi decretase meritul de a fi creat un nouveau frisson In literatura franceză. Pe vremea aceia de complect monopol literar, când Lamartine își rezervase cerul, Victor Hugo pământul, Laprade pădurile, Musset pasiunea și Gautier Spania, lui Baudelaire nu-i mai rămăsese decât să creeze ceva, să creeze o viață nouă în poezia franceză, o viață necunoscută de predecesorii lui, oricât de mari ar fi fost ei, o viață trăită avea de el însuși cândva, poate în anii tinereței pe malurile Gangelui sau pe întinsul mărilor violete, parte în visurile de mai târziu—în dureroasele lui visuri ce-l purtau spre acele femmes damnées, descoperite prin cine știe ce Lesbos sau Cyteră, întreaga operă a poetului se reduce la un singur imn, un imn imens, o simfonie grozavă, în care se preamărește suferința... Suferința lui însă, nu era aceiași ca a mizerabilului ce-și pleacă fruntea neputincios de a-și ridica ochii să vadă ce-i dincolo de suferință. Baudelaire era singurul poate căruia li fusese dat să se inițieze în secretele acestei sfinte suferințe, în templul căreia oficia ca un stăpân, ca un mare pontif, el, pentru el singur, în numele suferinței și în numele acelui frumos pentru preamărirea căruia atâția inși au învățat să sufere de la el. Atâta Insă n’ar fi fost de ajuns... Baudelaire întinsese mâna tuturor Berlioz, Richard Wagner și Édouard Manet... Alături de literatura de azi, Baudelaire căutase încă de pe atunci să întroneze muzica și pictura de azi... Baudelaire era artistul profet, omul afară de lumea noastră, omul de pașii căruia se leagă progresul artei și al omenirei !... Și astăzi, când 41 de ani se împlinesc de la moartea acestui maître à la fois doux et sévére, datoria noastră, a celor câțiva care ne simțim atât de aproape și totuși așa de departe de el, este să amintim celor care l’au uitat că astăzi, într’unul din cimitirurile Parisului, mănunchiul de credincioși își pleacă genunchii pe marmora în care José de Charmoy l’a culcat, ca și pe străvechile eterne mumii egiptiene I... Ion Minulescu Charles Baudelaire.—Mormântul lui Baudelaire Antreprenorii de lucrări publice și legea încurajerei industriilor Se știe că încă din iarna anului trecut antreprenorii de lucrări publice din toată țara, au dus o luptă aprigă contra fabicelor cartelate de materiale de construcție. Au ținut mai multe întruniri publice și au prezentat memorii atât președintelui consiliului de miniștri cât și ministrului de domenii de pe atunci, prin care cereau să se ia măsuri contra speculațiunei fabricelor cartelate. Din cauza, însă, a evenimentelor care au survenit în primăvara trecută, nu s’a putut da nici o soluțiune acestei chestiuni. In ultimul timp antreprenorii au decis să atragă din nou atenția guvernului asupra neajunsurilor ce le întâmpină din partea fabricanților de materiale de construcție. In acest scop, comitetul asociației a lansat următorul manifest: Stimate Coleg, „Fiind informați că d. Al. Djuvara, ministrul industriei și comerțului, se ocupă cu chestiunea modificării legei pentruncurajarea industriei naționale, credem că este oportun a atrage atențiunea și asupra greutăților pe care le întâmpinăm, noi antreprenorii, din cauza cartelării diferitelor fabrici de materiale de construcție. Cunoașteți cu toți aceste greutăți, de care ne lovim mai în toate zilele. Mai toate fabricile de materiale de construcție, care profită de legea pentru încurajarea industriei naționale, s’au cartelat în scopul de a ridica prețurile într’un mod cu totul nejustificat și a ne specula în chipul cel mai neomenos. Această stare de lucruri nu mai poate dăinui și de aceea credem că este bine să atragem atenția d-lui ministru al industriei, asupra memoriului nostru, în această chestiune și pe care l-am depus la minister încă din iarna trecută, pentru ca în viitoarea lege a încurajării industriale să ia toate măsurile necesare pentru a ne feri pe viitor de speculațiunea unor fabricanți puțin scrupuloși. D. Al. Djuvara, actualul ministru al industriei și comerțului, a dat dovadă de multă solicitudine pentru binele public, așa că suntem convinși, că va asculta cu bunăvoință păsurile noastre, luând cuvenitele măsuri. Astfel fiind stimate coleg, vă invităm cu stăruința să luați parte la întrunirea ce am fixat pentru ziua de Marți 2 Septembrie ora 5 p. m. la sediul societăței în cul. Elisabeta, când vom discuta asupra chestiunei și vom alege comisiunea cari se va prezenta d-lui ministru al industriei._______'