Viitorul, septembrie 1910 (Anul 4, nr. 989-1011)

1910-09-04 / nr. 989

ANUL AL PATRULEA—No. 989-1 ABONAMENTE In­­ară.......................un an 18 lei . . . șase luni 9 lei In străinătate . . . un an 30 lei . . . șase luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni. Pentru preoți și Învățători prețul abonamentului pe jumătate REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA No. 17, STRADA ACADEMIEI No. 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA : TELEFON 13/47. - ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/3* ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană In pagina III . . .40 bani Idem corp 7 pe o coloană In pagina IV . . . .30 bani Inserții și reclame pag. III linia ........ . 3 lei i se adresa la administrație și la agenția 1MIL MELBERT SÎMBATA 4 SEPTEMBRIE 1910 NAȚIONALIZAREA INDUSTRIEI ți COMERȚULUI » E o idee greșită că acapara­rea comerțului* și a industriei de către *strein*i s’ar datora incapacităței Romînilor pentru asemenea * ocupații. Tendința prea mare la funcțiuni publice nu dovedește nimic în această privință. Prin urmare, brevetul de incap­acitate, ce se dă de unii cu atîta ușurință Romîni­lor, se reduce­ la observarea superficială a unor fapte so­ciale. Sunt țări mai funcționaliste decît Romînia, e, de pildă Franța, unde propensiunea la funcțiuni publice e mai mare ca la noi și, cu toate acestea, comerțul,­­ industria, finanțele, sunt peste tot în mîinile fran­cezilor. Există acolo firme co­merciale sau industriale, cari în timp de 80—100 de ani s’au transmis de la o generație la la alta în aceleași familii. Care să fie cauza acestui fapt? In primul loc, e o dezvoltare mai normală și armonică a ca­lităților etnice ale poporului francez, pe cînd desvoltarea țărei noastre a fost cînd stinje­­nită, cînd împedicată cu totul sau bruscată de împrejurări istorice. De atîtea ori în trecut, însăși conștiința națională a Romîniei a­ fost amenințată de petre. Iar tîrziu de tot, cînd zile mai bune au sosit și pentru noi, cînd am reușit să reformăm Statul și să introducem institu­­țiunile moderne de azi, socie­tatea rominească a suferit brusc multe prefaceri adînci. Gusturi, obiceiuri, trebuinți și aspirațiuni no­i, s’au născut repede in sinul acestei socie­tăți. Pe de altă parte, nouile in­­stituțiuni de Stat, ce ne dădu­sem," ofereau tinerimei perspec­tive atrăgătoare; ele cereau, pentru funcțiunile lor, oameni cu pregătire specială și în nu­măr din ce în ce mai mare. In­vățămîntul nostru­­ public s’a organizat așa fel la început, ca să prepare ast­fel de oameni, ca să satisfacă, in primul loc, cerințele funcțiunilor Statului modern. Vechea clasă de neguțători, rău pregătită, cu o educație profesională primitivă sau în ori­ce caz insuficientă, începe a-și educa copii aproape numai pentru slujbele publice. Goluri mari se fac repede în rîndurile ei. Și streinii, cari au fost de mult atrași la noi de bogățiile natu­rale­­ ale țărei, năvălesc acum în număr tot mai mare. Ei găsesc aici goluri ce așteptau să fie umplute și un teren din cele mai priincioase pentru activita­tea lor. Cei mai numeroși dintre a­­cești streini erau, firește, aceia pe­ cari nimic nu’i leagă de nici o patrie, n’au alt ideal în viață decit cîștigul și cari mul­țumită unor* calități ereditare continu perfecționate, țin pre­tutindeni recordul în comerț și finanțe. Era clar foarte firesc ca ei să reușească lesne la noi, a lua lo­cul* neguțătorilor romîni, mai ales că’i favoriza noua îndru­mare dată de împrejurări ele­mentului rom­în­esc. Mai e de notat, că desvolta­rea Statului nostru a înmulțit continu posturile publice și deci a contribuit să întreție și să ali­menteze în permanență ten­dința la funcțiuni. D­ar nu urmează d­aci că Ro­manul nu poate să devină bun comerciant și industriaș, că o nouă metodă de educ­ație și, prin urmare o nouă îndrumare economică, nu­­ ar face apt pen­tru aceste meserii. Cu toate strălucitele ei cali­tăți etnice, rasa anglo-saxonă, de­ pildă, n’ar ocupa locul pe care îl ocupă azi în omenire, dacă n’ar fi folosit cea mai bună și mai apropiată metodă pentru desvoltarea și perfecționarea a­­cestor calități. Vom continua. » . I. G. B. STROFE JOTIENE Celor recomandați Numai prin recomandații Poți ca să parvii vreodată , Și o scrisoare nu parvine, Dacă nu-i recomandată. ! CRI­DIM Lui I. C. P. De­geaba ai cercat să ceri Cu împrumut «Ordinei» sare, Căci cum ai vrea să-ți poată da Ceva din tocmai ce nu are. T. G. S. Ancheta de la Glumi «Epoca» s’a supărat fiind­că ancheta făcută de domnul inspector general Iliescu a avut ca rezultat aplanarea conflictului ce se ivise între primăria și poliție, orașului Giurgiu­­ cu ocaziu­­nea blidului ce s’a ținut în localitate. Că «Epoca» ar fi dorit ca acest con­flict să se agraveze, să degenereze chiar în scandaluri, ca să aibă drep­tul apoi să scrie că în administrația liberală este anarhie, că în loc ca func­ționarii să-și vadă de datorie, își pierd vremea în intrigi, de asta nu ne îndoim. Cunoaștem povîrnișul pe care a alunecat gazeta conservatoare, și expresiunile necuvincioase de cari se folosește în polemiile sale nu mai pot atinge pe nimeni. Este inexactă afirmarea «Epocă», că d-nn Primar ar fi cerut scuze po­lițaiului, după cum este tot așa de inexact că d-nn consilier Sebastian ar fi acuzat pe polițaiul Trifu că a luat bani de la negustorii din bîlciu ca să le permită a sta cu prăvăliile des­chise încă o zi. Declarațiunile sin­cere și reale făcute d lui Iliescu de către d-nu Sebastian că nu a bănuit nici­odată onorabilitatea d-lui Polițai, și explica­țiunile date de către acesta că nici­o­dată nu a pronunțat vre-un cuvînt ofensător la adresa d-lor con­silieri, erau suficiente pentru a consi­dera conflictul ca închis—ceea ce a re­cunoscut atît d-nn Primar precum și d-nii consilieri Manolescu și Se­bastian. Mai era oare necesar interogarea negustorilor asupra onorabilităței d-lui Trifu ? De­sigur că nu, din momentul ce o asemenea acuzare nu i se adusese. Corespondenții celor­ l’alte ziare cari se aflau la Giurgiu au relatat cit se poate de exact cum s’a ajuns la a­­planarea neînțelegerei . «Epoca» ar fi fost mai bine servită dacă reproducea relațiile confraților săi, de­cit să-și culeagă informațiile de la ușierii pri­măriei din Giurgiu, pe care îi bănuim că au colaborat la foaia conservatoare, cu acest prilej. «OH !... LES BRAVES GENS!...» 1 SEPTEMBRIE­­ 870 — Monumentul ridicat în amintirea cavaleriștilor francezi morți în jurul Sedanului — Franța oficială a onorat după cum se cuvenea memoria cavaleriș­tilor săi morți în timpul îngrozitoa­relor șarje făcute în jurul Sedanu­lui, acum 40 de ani în ziua de 1 Septembrie. Cine nu cunoaște strigătul de ad­mirație : «Oh! Les braves gens» pe care Wilhelm I îl scotea la vederea escadroanelor franceze ce se preci­pitau strigînd « Vive l’empereur, vive la France» în focul secerător al ar­tileriei germane?... Cuvintele lui Wilhelm I au remas ca cea mai de preț mărturie a erois­mului vitejilor cavaleriști francezi pe care moartea sigură nu i a în­­spăimîntat, iar sentimentul datoriei către patrie s-a ridicat mai presus de ei înși­le. Capitularea Sedanului, una din cele mai dureroase pagini din isto­ria Franței, a fost precedată după cum se știe de cea mai groaznică ecatombă omenească. Dar dacă cu această ocazie, ar­mata franceză și-a făcut ca întotdea­una datoria, nu este mai puțin ade­­vărat că regimentele de cavalerie au dat probe de acel eroism unic pe care nici chiar veșnicia marmo­rei sau a bronzului nu-l pot cinsti așa precum se cuvine. In onoarea acestor «braves gens» morți pe platoul de la Floing în ziua de 1 Septembrie, Franța a ridicat monumentul reprodus mai sus pe care se poate citi următoarea evo­catoare inscripție : «In onoarea ca­valeriei franceze». Monumentul care este opera ta­lentatului sculptor Emile Guillaume, reprezintă un mausoleu de piatră pe ale cărui patru laturi se găsesc diferite baso­reliefuri cu scene din șarjele de acum 40 de ani. De­asu­­pra mausoleului se află o statuă ce întrupează Franța salutîndu-și mor­ții scumpi. Inaugurarea monumentului a a­­vut loc în ziua de 1 Septembrie s. n. în prezența autorităților civile, militare și a unui numeros public din localitățile învecinate cu Liba­­nul. Veteranii, soldații de altă pată, precum și cavaleriștii actuali n’au lipsit. Printre mulțimea discursurilor pro­nunțate cu ocazia aceasta, cel mai de seamă a fost acela al generalului Bailloud care pe vremea războiului era locotenent de dragoni și primea cea dintîi rană cu ocazia acestor șarje, pe care cei rămași în viață le comemora acuma după 40 de ani. Cuvîntarea genialului a înduio­șat pînă la lacrimi asistența. Ilus­trația noastră reprezintă tocmai mo­mentul cînd generalul Bailloud își încheie perorația. După ce a amintit zilele de glo­rie ale armatei franceze de altă dată, după ce a amintit victoriile marilor generali francezi cari au purtat peste hotare gloria tricolorului, după ce a vorbit pe larg de zilele de res­triște, de înfrîngerile de la 1870 da­torite altor cauze de­cît acelora ce ar putea dezonora o armată,—gene­ralul Bailloud a vorbit de ultimele campanii ale Franței în Madagascar și Maroc și și-a încheiat discursul cu admirabila frază: «Scumpii mei camarazi, aduceți-vă aminte de cuvintele unui tovarăș mai bătrîn de­cit voi. Dacă recunoștința este o obligație, pe care trebue s-o a­­vem către cei morți, speranța este o datorie a celor vii». MOFTUL ZILEI Anticarii și Apa — Un redactor de piste «Epoca» se întreabă pentru ce a comis Primăria crima de a muta pe anticari lingă Dîm­bovița, «unde pot să răcească»: «Această idee d’a sili pe anticari să-și exercite comerțul lor pe marginea apei, e luată, probabil, de la francezi. In Paris sunt celebrii buchiniștii de pe malurile Senei» — zice «Epoca». Nu, chem ridactăr. Această idee «de a sili pe anticari să-și exercite comer­țul pe marginea apei» a fost luată cu totul din alte motive. De bună seamă că naivii de la Primă­rie și-ar fi închipuit că anticarii «Epo­­cei», avind apa Dîmboviței la indemină, s’ar apuca să facă— ți a-i găsii —ceea ce n’a făcut nici odată, să se spele. — «Grozav ne place de mult, nouă ro­­mînilor, să vorbim franțuzește și cinci trecue și cînd nu trebue», zice «Epoca», uitind să adaoge , și cînd­ știm și cînd nu știm. Vezi: le style c’est Vhomme. INTERIM PENTRU FUMĂTORI — O dispoziție a R. M. S. — De cîtva timp, o mare parte din publicul nostru fumător obișnu­­ește să-­și aprindă țigările cu aju­torul unui aparat numit «Bri­quette» cumpărat sau din strei­­n­ătate sau de pe la diferiți vîn­­zători de mărunțișuri. Aceste aparate, conform art 2 din legea debitelor, sunt conside­rate tot ca chibrituri și deci pro­hibite din comerț fără autoriza­ția R. M. S. . In consecință, aparatele «Bri­quette» au fost confiscate iar ne­gustorii lor supuși amenzilor le­gale. Cu începere de la 1 Septembrie, aceste aparate vor fi confiscate chiar de la particulari. Facem atent deci pe publicul fumător. Agenții forței publice au or­dine formale, iar particularii pur­tători de asemenea aparate vor fi amendați cu 100 lei. MAXIME SI CUGETĂRI Nu poți fi întotdeauna vesel, însă trebue să fii întotdeauna voios. ADINA GR. OSANESCU DIN UNGARIA Ce-i cu votul universal ? Parlamentul ungar se va deschide în curînd. Proectele de legi, cari vor fi discutate, sînt în mare parte cunoscute. Acela care interesează mai mult însă pe Romîni și cele­lalte naționalități este proectul de lege relativ la introducerea votului universal. De această lege sunt le­gate speranțele naționalităților, pre­cum și ale milioanelor de maghiari, cari, sărăciți de lăcomia unei bio­­crații, fără de sațiu, sau drumul spre America. Este actualul guvern unguresc prieten sincer al votului universal ? Avînd în vedere elementele, din cari este compusă majortatea din Parlamentul ungar, nu trebue să ne așteptăm la nici o minune. Căci dacă astăzi această majoritate face parte din «partidul muncei națio­nale» —nu este tocmai așa de mult de cînd aceiași oameni aplaudau proectele lui Apporyi și Andrassy. Ar fi prea curioasă metamorfoza­rea lor. Presa naționalităților, ca și presa democraților din Ungaria a arătat de mult ideile, de care este condus a­­cest guvern, care n’a lăsat să pă­trundă în Parlament decît un sin­gur reprezentant al ungurilor de­mocrați. Foarte bine caracterizează ziarul Népszava atitudinea guver­nului ungar, care este mai reacțio­nar de­cît chiar al faimoasei coaliții. Arătînd cît a pierdut parlamenta­rismul în Ungaria, prin căderea re­prezentanților naționalităților și ai democrației, numitul ziar constată că ceea ce a făcut pe guvern să ia măsuri în contra pătrunderei lor în parlament a fost tocmai teama că acești reprezentanți sunt prieteni ai votului universal. De aici după a­ceia deslănțuirea furiei în contra a­­legătorilor naționaliști, de aici vol­­niciile și vărsările de sînge, de aici persecuțiunile, cari nu s’au sfîrșit nici acuma. Acelaș guvern, care s’a îngrădit cu ziduri chinezești în contra spiri­telor democratice, vine acuma cu un proect de lege democratic. Ce lege va fi aceasta? Și ziarul ungu­resc își exprimă convingerea că și proectul guvernului Khuen va avea cam aceleași idei conducătoare ca și al lui Andrassy. Va fi o parodie, o batjocură a libertăței cetățenești. Și în timp ce ziarele maghiare nesvelesc in­ențiunile guvernului Khuen Hedervary, in Ardeal s’a găsit un ziar, care să mai stăru­­iască pe lingă mult discutata «îm­păciuire». Și este cu atît mai dure­roasă această tîrguială, cu cît ea nu face decît să înstreineze simpa­tiile naționalităților nemaghiare față de romîni, să reducă partidul na­ționalităților la o ficțiune. 7**; CALOMNIILE «ADEVĂRULUI» - AFACEREA VAGOANELOR CU VAR— O scrisoare a d-lui dr. Botescu. — Ce spun d-nii Abramovici și Meyer De cît­va timp, ziarul «Adevărul duce o furioasă campanie contra d-lui­­ dr. Botescu, ajutor de primar al Ca­pitalei, căruia, pare a nu-i putea erta crima de a fi curățit Bucureștii și a fi dat străzilor mărginașe alte aspecte de­cît acelea ale ovrestelor tîr­­guri din nordul Moldovei. Nu știm pentru ce anume, «Ra­ziile sanitare» au avut darul să în­furie atît de mult pe Domnii de la Adevărul». Nu ne-am închipuit nici­odată că niște firești măsuri contra murdăriei ar putea jigni susceptibi­litățile d-lor de rasă. Dar nu de aceasta este vorba, ci de o nouă infamie pe care «impar­țialii cronicari (?)» din strada Să­rindar încearcă s-o lanseze în jurul persoanei doctorului Botescu. Povestea celor trei vagoane de var pe care «Adevărul» de Joi 2 Sep­­tembre o publică, lăsînd a se înțelege că ajutorul de Primar al Capitalei s’a servit de numele și titlul său de persoană oficială pentru a face o bună afacere împreună cu depozi­tarii de var Kahn, D. Abramdovici și Meyer­­ Abramovici, este pur și simplu o nouă infamie, pusă la cale in mod tot atît de îndrăsneț ca toate infamiile încercate de alt­fel fără succes contra atîtor persoane a căror onorabilitate nici nu suferă a fi măcar suspectată de către domnii din strada Sărindar. * In ediția de Capitală a număru­lui nostru de ori, am publicat o scri­soare a d-lui dr. Botescu ca răspuns la acuzațiunile ce i­ le aduce «Ade­vărul». Strecurarea fără de voe a cîtor­va greșeli, ne obligă a publica din nou această scrisoare in întregimea ei. Cititorii noștri vor aprecia singuri la ce anume se reduce grava acuza­ție ce se aduce ajutorului de primar al Capitalei. Domnule director. Intr’una din zile, acum de cu­rînd, am fost solicitat la Primărie de un domn, numit Abramovici, pe care atunci îl vedeam pentru prima oară; d-sa se prezintă ca depozitar de var și îmi cerea să-l ajut, interve­nind la direcția căilor ferate spre a-i înlesni, atît d-sale cît și altor depozitari similari, aducerea în Bu­curești a varului, care, mai mult ca în alți ani, a fost și e reclamat de populație. Numărul mare de construcții și reparații, precum și campania in­tensă, întreprinsă în București, pen­tru curățirea locuințelor și mai ales a latrinelor, a făcut — îmi spune d-sa—a se trece peste prevederile d-lor comercianți vînzători de var. Vagoanele nu li se dau și prețul se ridică, iar varul aproape nu se mai găsește, de­și lumea îl cere mereu. Nu ezit nici un moment și îi spun că voi­ căuta să intervin, fi­ind vorba de un articol destul de necesar publicului, mai ales acum, dar nu văd modalitatea cum aș pu­tea să fiu de folos comercianților în chestiune. D-sa îmi spune că ar fi destul dacă i-aș permite să aducă deocam­dată cel puțin trei vagoane, adresate mie personal și e sigur că în acest fel va fi repede servit. Ezit­a face aceasta ca persoană o­­ficială și-l invit să-mi aducă o pe­­tițiune în regulă, promițîndu­i că voi interveni atunci oficial către Căile ferate. Acestea am vorbit atunci în cabi­netul meu de la Primărie, în orele mele de primire, de față fiind — ca de obicei — lume destul de multă și variată, martoră la această con­vorbire. A doua zi de dimineață la Primă­rie d-nul Abramovici îmi prizintă petițiunea cerută, dîndu-i curs și a­­nume cerînd și fugind Direcția căi­lor ferate a face înlesniri în ceea ce privește transportul varului, întru­cît într'adevăr e nevoe în Capitală de acest material. Acest lucru s’a petrecut dimineață, o repet, în aceași zi, seara, întrînd la ora 6, la mine acasă, găsesc un aviz prin care mi se anunța sosirea unui vagon de var pe numele meu. Un moment rămîi surprins ; nu știam unde să găsesc pe acel domn Abra­movici , caut în lista abonaților te­lefonici și cu toate cu nu am noro­cul al nemeri pe d-nul ce-mi vor­bise, un alt depozit de var, cu nume similar căruia mă adresasem, îmi promite că va cere detalii la cele­lalte depozite. In adevăr, foarte curînd, mi se prezintă, la mine acasă, domnul A­­bramovici care îmi declară că d-sa a făcut aceasta, știind că nu mă voi supăra fiind vorba de a ajuta pu­blicul și că mă roagă să-l iert. Vă puteți închipui starea mea su­fletească (numai aceia care mă cu­nosc bine și au inimi curate pot să și-o închipuie) dar pentru a nu-i face omului acestuia un îndoit rău, după ce-i fac cuvenitele observa­­țiuni, că a abuzat de numele meu, îi semnez avizul și d-sa pleacă mul­­țumindu-mi, îndată după aceasta. Mica viteză mă întreabă telefonic ce să se facă cu un vagon de var ce sosise pe a­­dresa mea, le comunic că varul nu este al meu, dar el să se elibereze persoanei ce va veni cu avizul sem­nat de mine. A doua zi, mi-au venit și cele­­l­alte două avize unul la 12 și altul seara pe care le-am semnat dr. Bo­tescu, fără ajutor de Primar, fără titulatură ; ele au fost luate de la servitorul meu, iar valul respectiv a fost dus la adresele pe care zia­rul «Adevărul» mi le-a arătat în nu­mărul său de aseară. Pentru această faptă, pe care eu nu o pot califica, dar nu o regret, căci am socotit că fac un bine unui om, mi se aduce o acuzație din par­tea ziarului «Adevărul», cum mi s’au adus și sper­mi se vor aduce încă multă vreme, acuzații, pentru faptele ce eu le săvîrșesc cu cea mai curată conștiință și asupra căreia sper că vor reveni și domnii, cari de­și semnează articolele ce le scriu fiind plătiți nu pot fi sinceri în ex­primarea sentimentelor lor. Socotesc de alt­fel că domnul A­­bramovici pe care nu l’am văzut pînă la această ocazie și va da și d­­a, cinstit și pe față, cuvîntul, ară­tînd partea ce am luat la această a­­facere. Cît privește «Lăptăria București», situată în comuna Băneasa, județul Ilfov, probabil că a fost vizitată de doctorul respectiv; de alt­fel perso­nalul sanitar al comunei București, a cercetat-o une­ori, de­­și nu intra în zona respectivă. Produsele sale debitate în oraș sunt cercetate la fel cu ale celor alte lăptării similare. Toate aceste civilizate dar nenoro­cite instituțiuni nu prea merg bine și nici nu vor merge, din trei cauze : 1) greutatea găsirea unui personal de conducere destoinic, cinstit și pri­ceput al 2) lipsa de fonduri de a plăti samsarii, și al 3) cu mentali­tatea masselor noastre, diferențarea unor produse de altele nu se face și în lupta concurenței economice, cele proaste înving, iar cele bune dis­par. Primiți, etc. D-R BOTESCU Pe de altă parte d-nii Abramovici & Mayer, angrosiști de var, vizați de ziarul « Adevărul» ne trimite ur­mătoarea scrisoare care nu face alt­ceva decît să întărească explicațiu­nile d-lui dr. Botescu, cari de altfel nu pot fi un singur moment puse la îndoială. Domnule Director, Cu mare indignare citim în ziarul «Adevărul» apărut eri cu No. 7538, un articol intitulat Un procedeu ciu­dat, în care se aduce mai multe calomnii la adresa d-lui dr. Botescu. Cum noi suntem singurii acei cari am intervenit la Onor. Primărie prin Petiție Oficială, vă rugăm d-le di­rector în interesul adevărului a a­­răta în ziarul d-voastră la ce se re­duc aceste acuzațiuni calomnioase. De cînd Onor. Primărie a luat severe măsuri contra holerei, ordo­­nînd ca fiecare cetățean să curețe și V... * INDUSTRIA FRANCEZA — % — Cauzele pentru cari se desvoltă așa de anevoe — Ori­cît de repezi ar fi progresele industriei franceze — mai ales în Meurthe și Moselle unde sunt poate cele mai frumoase uzini metalurgice și cele mai bine înzestrate cu unelte din cîte există — aceste progrese sunt cu mult mai repezi în Anglia și mai cu seamă în Germania. De obiceiu, lumea se miră de co­merțul exterior al Germaniei și de minunata-i desvoltare. Comerțul ex­terior e fără îndoială un indiciu al prosperi­taței industriei, dar un in­diciu ce nu trebue interpretat de­cît cu multă băgare de seamă. Sunt alte probe mai semnificative care arată că industria franceză se desvoltă mai încet, mult mai încet ca aceea a țărilor vecine. Ori­cine se poate convinge de a­­ceasta, dacă va vizita orașele din vecinătatea Düsseldorf-ului, orașe de joc și de fum, de muncă și de miș­care. Fie­care din ele are 100.000, 200.000 sau 250.000 locuitori și cu toate acestea pare că ies din pămînt, pînă și numele le era aproape ne­cunoscut acum 30 — 40 ani. Barmen (160.000 loc.), Elberfeld (170.000 loc.), Düsseldorf (260.000 loc.), Kre­feld (115.000 loc.), Duisburg (200.000 loc.), Essen (240.000 loc.), Gelsen­kirchen (150000 loc.), Bochum 160000 loc ), Dortmund (180.000 loc.), for­mează cu multe alte orașe mai pu­țin însemnate un fel de cerc de fier, al cărui centru se va popula cu timpul. Orașele acestea acum 35 ani n’a­veau cu toatele decît vreo 400.000 locuitori; astăzi populațiunea lor a­­tinge aproape două milioane. Dar desvoltarea industriei se poate mai cu seamă aprecia cu ajutorul statisticilor. Ceea ce le rezumă în modul cel mai elocvent, e consu­mația huilei, această «pîine a indus­triei». La huila neagra, va trebui să se adauge mai tîrziu «huila albă» și chiar «huila verde», adică forța produsă de căderile de apă; acum însă, această forță nu-i decît o va­loare neglijabilă. Vom arăta producția și consuma­ția huilei după statisticile franceză, germană și britanică și pentru pres­curtare nu vom cita decît trei ani. Iată cum­ erau în anul 1865 în a­­ceste trei țări, numărul miilor de tone de cărbune. Produse Consum. Franța . . . 11.600 (+ 6,456 imp.) 17.741 Germania. . 28.553 (- 5,925 exp.) 24.807 Ins. Britan. 99.730 (- 9,430 imp.) 90.300 In parenteză e indicată cauza principală a diferinței dintre cele două cifre: în Franța această cauză principală e importația cărbunelui (mai ales belgian și englez). Anglia dimpotrivă, exportă o can­titate însemnată de cărbune. In Ger­mania exportul nu întrece cu mult importația. După cum se vede la acea epocă depărtată, cantitatea de huilă con­sumată în Franța se apropia de a­ceea care era consumată în Germa­nia. Consumația engleză era de pa­tru ori mai ridicată, ceea­ ce nu poate surprinde pe nimeni. După două­zeci de ani, consuma­ția huilei în Franța (imagina pres­curtată a industriei sale), se ridică de la 18 milioane tone la 29 mili­oane tone. Industria engleză se des­voltă în acelaș raport și continuă să înghită de patru ori mai multă huilă ca cea franceză. Industria ger­mană însă, se desvoltă mult mai re­pede, consumația ei de huilă fiind mai mare de­cît îndoitul celei franceze. Numărul miilor de tone de huilă (1885) : Produse Consumate Franța .­­ 19511 (+ 9,944 import) 28962 Germania 73675 (— 8,956 export) 67096 Ins. Brit. 161950 (—24,150 export) 137750 Să mai lăsăm să treacă două­zeci și trei de ani pentru a da cifre mai recente. Industria franceză s’a des­­voltat mult, căci nu mai consumă 18 milioane tone ca în 1865, și 54 milioane tone de huilă. Industria engleză absoarbe aproape de patru ori mai mult dar industria germană o întrece în timpul de față. Numărul miilor de tone de huilă (1908) : Produse Franța 37.623 (­p Germania 215.286­­— Ins. Brit. 265.726 (­Dacă vom mai spune că aceste cifre sunt toate întrecute, și chiar cu mult, de acelea ale Statelor­ Unite (436 mii. de tone în 1907 și ceva mai puțin — 377 — în anul următor), vom avea situația respectivă a patru din cele mai mari țări industriale din lume. De ce se lasă Franța să fie astfel întrecută de celelalte țări? Nu-i din lipsa de capitaluri căci Franța e una din țările cele mai bo­gate din lume. Are bani mai mulți decît îi trebue și merită numele de bancherul sumei. Astfel elementele muncei nu lipsesc în Franța. Ceea ce lipsește, sînt bra­țele și mai ales îndrăzneala. S’a vorbit de multe ori de lipsa de brațe în Franța. Să căutăm însă cari sînt cauzele acestei lipse de în­drăzneală ce se impută așa de des capitaliștilor francezi și care-i face să se ferească de întreprinderile nouă oricît de seducătoare ar fi. Aceste cauze sunt numeroase fără îndoială. Nu vom examina însă, decît pe una din ele, împărțirea xtremă a bogăției în Franța. A­­‘a se poate vedea din statisti­­’’oștenirilor. S’o comparăm în *■> Annv Totalul moștenirilor și al donațiu­­nilor poate da o idee destul de e­­xactă de averea de care dispun par­ticularii într’o țară. Totalul acesta se ridică la­­ 6,716 mii, într’un an în Franța și la 7.622 mii. de lei în Insulele Britanice. După cum se vede bogăția totală a Francezilor nu e cu mult inferioară celei a En­glezilor. Dar se repartizează altfel. In Franța e mult mai împărțită ca în celelalte țări. Să cercetăm ur­mările practice ale acestui fapt. Să admitem că cineva ar fi bogat cînd ar avea un capital de 250.000 lei. Pentru 1000 lei posedați în Franța de familii «bogate», cores­pund aproape 2000 lei (exact 1950) cari aparțin aceleiaș clasă de capi­taliști. Dacă s'ar socoti ca bogați numai milionarii, s’ar găsi între cele două țări o deosebire și mai mare. E evident că un ventier care nu are decît un venit de 3000—4000 lei, nu poate și nu trebue să-i risce cu întreprinderi noui. Nu poate să risce nici măcar o parte puțin însemnată din avere, căci nu e în stare să le studieze și să-și dea seama singur de valoarea lor. Ar pierde timp mai mult și bani mai mulți decît face cîștigul la care se așteaptă. E deci condamnat la efectele vechi, cunoscute și încercate. Dacă ar face alt­fel e în primejdie să fie înșelat și jefuit. Capitalul care permite întreprin­derile nouă, e, în starea de față, ca­pitalul posedat de familiile bogate. Acest capital e de două ori ma mare în Anglia ca în Franța așa că nu-i de mirare ca aceste întreprin­deri să se desvolte mai rar în Franța. Franța — după părerea d-lui dr Jacques Bertillon, după care au luat aceste amănunte—ar trebui să se adapteze acestei împrăștieri de avere care e unul din caracterele­­ speciale. Ar trebui să găsească mijlocul de a lumina în mod onest și nepărtini­tor pe micii capitaliști asupra șan­selor de succes al întreprinderilor , nonă. Acestea le-ar deveni ast­fel acce­sibile și prin urmare ar putea­­ capitalurile trebuincioase ca să poată naște și desvoltă.

Next