Viitorul, noiembrie 1910 (Anul 4, nr. 1038-1062)
1910-11-01 / nr. 1038
* W ANUL AL PATRULEA—Nc 1038-1 " ' -III, ■%. ABONAMENTE REDACȚIA S! ADMINISTRAȚIA ANUNCIURI COMERCIALE: SLIm : :: “ « »lei: : ES Sau!än». i?. strada academiei n, «. bucurești SS SS ? £ ° ASS “;••£ SS “TSG I «wen«:mm, im mnmnmn»i mm, nm LUNI 1 NOEMBRIE 1910 IMBROGLIO CONSERVATOR Tot așa de posibile amîndouă. Dar oare de acest imbroglio avu trebuință țara aceasta? Și, mai ales, după 1907? Sfori? Marionete? Farse? O, nu ! Țara e sătulă de această politică de bîlciu. Țara cere o politică serioasă de oameni serioși. Cere guverne tari, călăuzite de idei și de idealuri sănătoase. Cere liniște, cere ordine, cere dreptate, cere cinste. Și cînd ea le cere, trebue să ale dai. Intr’altfel, Istoria se repetă. Partidul conservator-democrat dea iluzia unui curent căruia și-a reluat acțiunea de propa nu va fi în stare să reziste? gandă. Două consfătuiri pentru organizarea acestei acțiuni s’au și ținut la d-nul Barbu Păltineanu; s’au hotărît întruniri pe culori și apoi o mare întrunire publică,— cu sau fără delegați din județe, aceasta nu o știm încă. Care să fie sensul acestei mișcări ? Scenele, la cari asistăm de cîtva timp și care se petrec în sinul celor două partide conservatoare, nu constituasc, în realitate, decît o dramă de familie în jurul unei moșteniri în perspectivă. Moștenirea în perspectivă este Puterea. Acel care o deține — guvernul—este încă destul de sănătos. Cei cari vor s’o capete îl cred însă bolnav, iremediabil bolnav, și îi prevăd un sfirșit foarte apropiat. Așa fiind, o singură chestiune îi preocupă : cine moștenește ? Carpiștii au siguranța moștenirei :* le-o dă Constituția ! Sunt deci moștenitorii veseli. Takiștii se cred despuiați de dreptul lor, consfințit de sufragiile poporului. Sunt deci moștenitorii triști, ca unii ce moștenesc perspective mai îndepărtate. Moștenitorii veseli stau și se bucură, moștenitorii triști se agită și amenință. Aș adar, consfătuiri la d. Păltineanu, întruniri pe culori, o mare întrunire publică, — cu sau fără delegați, nu se știe încă. E teribil un moștenitor trist! Sufletul lui e o materie inflamabilă, care — odată aprinsă — nu se mai poate stinge. «Noi ne-am făcut datoria, a strigat d. Păltineanu. Să și-o facă și șeful pe a lui !» Șeful?? Vedeți, aici e nodul chestiunei: ce face șeful? Unii zic : șeful e abil, știe el ce face. Ce*i mai mulți însă se revoltă: șeful e prea moale, pierdem cu siguranță moștenirea. Iar șeful tace. Sau cînd vorbește, *cere guverne neutre ori guverne de funcționari. O greșeală, desigur. Cînd admite proba electorală, d.Take Ionescu recunoaște, implicit, că drepturile sale la cîrma Statului sunt cel puțin discutabile. De o asemenea recunoaștere nu vor să audă cadrele partidului său și, de aceea, cadrele se agită, încep să amenințe, își sumez mînecile. * Sau poate o fac după propria inspirație a șefului? Nu știm;*tot așa precum nu știm dacă acțiunea d-lui Bădărău nu e o simplă farsă. Ceea ce e sigur e că politica conservatoare a ajuns un imbroglio fantastic, in care toate se pot petrece. D. Filipescu stă de vorbă cu d. Bădărău. De ce nu? O face d. Bădărău din propria-i pornire ori e marioneta pe care d. Take Ionescu o pune în mișcare? Se poate și una și alta. Se revoltă cadrele takiste in contra șefului ori șeful vrea să NOTE POLITICE «Conservatorul» iar este indignat. Luăm act,cu plăcere de existența confratelui nostru, fiind-că la drept vorbind «Conservatorul» nu dă cu adevărat semne de viată decit în rarele sale momente de surescitare. De câtva timp insă indignările cam dese și nejustifcate ale confratelui nostru, devin suspecte. Dar să vedem pentru ce se indignează ! Conservatorul”. Fiindcă la ministerul de domenii există o mare activitate, fiindcă d-l Alex. Constantinescu și-a pemis, fără prealabila autorizație a opoziției, să oftinească lemnele de foc și peștele, fiind-că s'a hotărît a se împărți diferiților crescători de vite de la țară cite un berbec meninos, cite un taur elvețian sau câte un vier englezesc cu scopul de a se imbunătăți rasa animalelor din țară și fiind că toate aceste dispozițiuni au fost luate cu graba ce caracterisează pe oamenii de acțiune, care nu lasă nici odată pe mîine ceea ce pot face azi. I Conservatorul* este deci indignat pe d-l Alex. Contantinescu care a năzuit și a reușit să facă, in scurtul timp de un an de zile, ceea ce alți miniștri conservatori au putut face în trei sau în patru ani. Respectăm indignarea confratelui nostru. Ii atragem atenția insă asupra unei temeri nejustificate. Dansul sutelor de mii de franci, reclamate de rodnica activitate a d-lui Alex. Constantinescu, nu va putea nici o dată egala dan[ul milioanelor, în vîrtejul cărora s'a spulberat activitatea stearpă a miniștrilor conservatori. Și iată pentru ce astăzi indignarea «Conservatorului» devine suspectă. Dacă ar fi fost sincer, ar fi trebuit să se indigneze acum patru ani. «Epoca* scrie: Nimeni n’a vorbit mai puțin ca noi, despre schimbarea de guvern. N’avem cîtuși de puțin intenția de a jigni susceptibilitatea confraților noștri, controlîndu-le spusele de azi cu ajutorul colecției numerilor de ori. Dar atîta dispreț pentru propria ta proză nu merita nici chiar produsul condeelor fine de la ,,Epoca“. Oare așa de puțin cetit este oficiosul d-lui Carp? Și-așa de nebăgate în seamă trec articolele inspirate chiar de către mai marii partidului. Ceva mai multă memorie n'ar strica. UN CUIB DE ARTĂ — O vizită în atelierul d-nei Sofia general Candiano — De artă adevărată și un adevărat cuib. Pentru că gustul aici este intim, personal și atît de sigur. Este locașul făurit de un vis ce se întinde peste toată viața, un vis de artă care e sufletul însuși al stăpînei, fără preocupare de lumea din afară, de unde, ca orice suflet rar, n’a avut decît desamăgiri, îmi pare că aud. Cînd viața te-a înșelat, cînd ce ai așteptat de la ea n’a venit, te legi cu dragoste de lucruri neînsuflețite, de frumusețea și statornicia lor. Am adunat tot ce mi-a îndrăgit sufletul. Și sufletul prevestit a adunat comori. Iată bancheta lungă, în unghiu, pe care sunt aruncate stofe brodate cu aur stins, și tronurile adînci unde se adună în pături, țesături alese în culori perdute, pe cari a pus pecetiai vremea, maestrul armonios, care îmbină, rotunjește, leagă și desăvîrșește cea mai pefechă capo d’operă. Acestea-i plac, le arată, le desfășoară cu evlavie, ca un păzitor de templu bogățiile ce-i bînt în grije. Și nu se mai isprăvesc, atît sînt de felurite, atît de felurit de rare. Surîde, apoi rîde de tot cînd descopere cine știe ce ciudățenie a trecutului de lucru și visare al străbunelor, cum de pildă pernița (sachet) lucrată cu flori făcute din boabe de cafea, de orez, de piper. A trebuit să ne atragă luarea aminte ca să ne dăm seama. Apoi bibilurile ! Astăzi nu le mai lucrează nimeni. Sunt unele de culoare albastră lazulit și verde ca iarba, atît de asemeni florilor mărunte a căror frunze sunt ca un mușchiu ușor. Șterg are în mărunte cusături bătute, cu canafuri meșteșugite. Dumnezeu știe dacă înșiratele îi din Sinaia nu sînt cea mai grotescă parodie a minunatului port romînesc. Atît a mai rămas din vechea artă a lucrului la noi, și chilimurile de pe garduri, dealungul bulevardului, cari sînt o adevărată spaimă ! Mai departe, pe o masă întinsă, ca niște șerpi minunați, colane cizelate de argint învechit, cu pietre de mii de culori și paftale masive și hieratice, arme admirabile ale trecutului bizantin și oriental în portul nostru. Paftalele ce știe atît de bine să le poarte și astăzi! Și iar, vechi cupe de argint greoi, potire... — îmi plac numai lucrurile vechi. Vechi sunt și iconițele și crucile împrăștiate pe scrin, așa de ruginite de vreme, atît de joase că par niște moaște subțiate de mici animale fantastice. Și pacea plutește în casa înnaltă și umbrită ca într’o biserică, se lasă din portierele, grele covoare romînești, de desemn mărunt și des ca un mosaic. Unul de-asupra unei uși cade ca o aripă frîntă. Pe masa rotundă, pe care încă un chilim cu fețe dulci o îmbracă pînă jos, e placa de marmoră și uneltele și arama cu răsunet viu. Din mîna-i ușoară se desemnează, se deslușește, și ridică legenda apei. Aci e Moise micuț între trestii și fata Faraonului; apărătoarea din mîna sclavei e înstelată cu pietre lucitoare. Dincolo Dogele aruncă în mare inelul nunții și apa face cercuri adînci iar sub lumina patinei pare plină de soare.., și Venera subțire cu capul auriu. Tot astfel, de-a lungul bandelor ce au învăluit donița, aleargă variat poema apei... Pe capac Urlătoarea spumegă , în fund doi ochi ce plîng cu legenda: «După cum apa curge și pietrile rămîn, astfel lacrimile curg și rămîn amintirile». împrăștiate peste tot sunt cutii, cofrete, rame, cu frunziș adînc, cu pietre scînteetoare și vii și patina le face pe toate atît de vechi în curcubeul de reflexe, încît par a fi de abea dezgropate și răpite din tezaurul nu știu cărui rege antic. Ele păstrează toate linia triunghiulară, simplă și greoi—voită a artei unui timp prea îndepărtat. O ramă de fotografii cu desemnul unei cruci cu raze. Crucea e presărată pe amîndouă brațele cu mărgăritare; dosul e prins de un mănunchiu stufos de lăcrămioare. E un duios simbol; cadrele vor cuprinde fotografiile unor dispăruți. Simbolul a fost urmărit în toate, în armonia culorilor cu motivul, în plănuita icoană a sfintei Sofii, cerută de Catedrala din Sibiu. Sfînta se înnalță din trandafiri; o mantie ușoară îi flutură pe umeri pînă’n poale, marginele-i adună florile de lăcrămioare din laturi; pe cap are marama în falduri drepte a necăjitelor noastre I femei de la țară. De trei părți e închisă cu un pervaz de spini, și pietre albe, opale, mărgăritare, luciu de lună, semn al nevinovăției copilei sfinte. Crește din trandafiri ca orice prun alintat, se ridică în lacrimi și spinii o încunună cu sîngeroasa aureolă a suferinței. Jos, în unghiu spre stingă, basilica sfintei Sofii. Cine-și mai aduce aminte de copaia minunată, dăruită A. S. R prințesa Ileana ? Cu isvoade romînești, cu descîntece din popor, invocații lingă leagăn, (după atîția folkloriști, cele mai frumoase prin poezia și fantezia lor) scrise în cele patru colțuri. Aici încă simbol adînc și sfiut să doarmă vlăstarul regesc în leagănul necăjitului și cu somnul de odihnă și faptele de viață să sugă mila de cel lipsit de tot binele. Atîta cunoscătoare dragoste și justă prețuire a discretei dar alesei arte romînești în visul ce o stăpînește, atîta voinicie în inima lovită greu, este priveliștea cea mai aleasă ce mi a fost dat să văd, își face pe pămînt menirea unui suflet mare și senin și arta ce o însuflețește o trage tot mai mult și mai adînc în sălașul ei unde nu mai stăbat nici strigăte sălbatice de ură, nici rîsul invidiei și răutății proaste. Această casă își duce comorile de tot felul departe de noi, în Parisul luminei și acolo va alcătui sîmburele unui muzeu de artă romînească. Cel din urmă gest n’a desmințit o viață. ADRIANA BUZOIANU D-na Sofia general Candiano O doniță bătută în aramă MOFTUL ZILEI Sä se facă, ori sa nu se facă ? — Intr’o revistă umoristică apărută de curînd, „Alandala“, iscălește anul 606. Nu cumva o fi d-rul Grill, reprezentantul român al preparatului Ehrlich ? — Revista „1907“ spune : „Dacă este să se facă, să se facă , dacă e să nu se facă, să nu se facă“. Spledid ! A găsit soluția 1 — Din „Doliul“ : „Mîine dimineață, deseară, în sfîrșit, cînd voi mai trece pe acolo, aducîndu-mi aminte, deși nu am văzut-o, mă voi simți tare 'ndurerat. Dar nu voi mai da pe drumul acela nici odată. Poate că voi plînge ! Z Și întrebîndu-mă cineva din ce pricină? îmi va fi rușine să-i spun“. Să-i spui ți-ar fi rușine și să scrii la gazetă nu ți-e ! — Un domn profesor a scris într’o revistă că Bataille este „o mică secătură“. In cercurile literare se spune că poetul Cincinat i-ar fi răspuns, printr'o epigramă, că d-nul profesor este .. o mare secătură _______________POPPESCU. NOUTATI DIN STREINATATE La Iclandul Mare, aproape de Bla s’au descoperit zilele acestea întinse terenuri petrolifere. O comisie însărcinată cu studierea acestor terenuri a constatat că bogăția acestor terenuri în petrol este destul de mare spre a putea începe lucrările de exploatare. «Narodni Lassi» din Belgrad a produs mare senzație prin publicarea unui articol, în care arată că o nouă baie de sînge se va pune la cale în cazul cînd prințul Alexandru nu se va vindeca. In ultima lor ședință, conjurații ar fi plănuit în acest caz uciderea prințului George și a mai multor marcante persoane politice. Populația din Viena a fost alarmată de o sinistră descoperire făcută la gara de acolo. Pe cînd mai mulți hamali voiau să suie în trenul de marfă o ladă, observată pe fundul ei picături de sînge. Poliția, fiind avizată, a deschis lada și, spre cea mai mare groază a celor de față, găsită în ea patrusprezece capete de fete tinere. Cercetările făcute pentru a descoperi pe cel ce expediase lada pentru stația Ponemani au rămas zadarnice. * Constituirea partidului național român.— Scopul și programul lui. — Statutele. — Organizarea în centrele din țară. — Puncte comune cu alte partide. — Cluburile După multe frămîntări atîta despăgubitoare, poporul romînesc din Bucovina a ajuns să se organizeze într’un partid național, care, dacă încercările străinilor de a învrăjbi pe frați nu vor avea nici un efect, va deveni în curînd o forță în fața căreia vor trebui să se înfrîngă aspirațiunile de cucerire ale tuturor adversarilor. Iată statutul acestui partid: Partidul român din Bucovina are de scop de a promova, în cadrul credinței pentru împărat și Austria interesele naționale, confesionale, culturale și economice ale Romînilor bucovineni. In privința națională, partidul vrea să obțină pentru limba romînă drepturile ei cuvenite la diregătorii, în școale și în viața obștească. In privința confesională și culturală el va griji de progresul Romînilor bucovineni pe temeiul legii, limbei și al obiceiurilor lor. El își rezervă deplina sa independență. In chestiile economice, el adoptă programul creștin-social. Membri ai partidului sunt toți alegatorii romîni creștini, cari se înscriu în listele partidului. Calitatea de membru începe în momentul înscrierii în listă și înceată în momentul ieșirei anunțate sau a excluderii hotărîte. Membrii exercită dreptul activ și pasiv de alegere în partid ; au dreptul de a lua parte la toate adunările, desbaterile și votările partidului și de a face propuneri; a se folosi de toate binefacerile cari le mijlocește el; a primi ziarele partidului cu prețul moderat hotărît pentru membrii partidului. Membrii sunt datori a se supune în toate trebile politice hotărîrilor partidului și ale organelor sale și a contribui la acoperirea cheltuelilor partidului. ★ Organe ale partidului sunt: Delegații comunali; Adunările orășene, județene și districtuale; Comitetele orășene, județene și districtuale ; Adunarea națională ; Congresul național; Comitetul național; Cluburile deputaților; Toate organele se constitue prin alegeri făcute prin aclamațiune. Numai dacă cere a zecea parte a alegătorilor, alegerile trebue să urmeze cu titliile secrete. Alese sunt persoanele care întrunesc majoritatea absolută a voturilor date. Mandatul aleșilor durează șase ani Pentru vacanțele ivite în decursul fiecărui period, alegerea suplimentară va urma la proxima ședință a membrilor, respective a organului din chestiune. Este incompatibil mandatul din cameră cu mandatul în consiliul comunal din Cernăuți, cu funcția de membru al comitetului țării și cu cea de prezident al băncii țării. In cazuri excepționale, comitetul național poate dispensa de incompatibilitate. Delegații comunali sunt parte viriliști, parte aleși. Viriliști sunt în fiecare comună parohii, superiorii și primarii romîni. Ceilalți delegați comunali se aleg de membrii partidului din fiecare comună din mijlocul lor. Numărul lor total va fi așa de mare, că tot de 50 de alegători să se aleagă cîte un delegat. Fracțiuni mai mici de 50 trec de complecte. Delegații comunali au să grijească de interesele partidului și de munca națională în comunele lor. Secretarul local trebuie să fie lista partidului și să încaseze și să expedieze birul național, iar presidentul local este organul executiv al comitetului districtual pentru comuna cutare. * Adunări orășene se constitue pentru orașele Cernăuți, Suceava, Rădăuți și Sirete, adunări județene pentru fiecare cerc electoral al dietei. Adunarea orășeană se compune din toți delegații comunali ai respectivului oraș, adunarea județeană din toți delegați comunali ai celor patru orașe, respective ai comunelor ce se țin de acelaș cerc electoral al dietei în curia censului, și adunarea districtuală din toți delegații comunali ai comunelor ce se țin de acelaș cerc electoral roman al camerii. Adunările orășene se întrunesc în respectivul oraș, iar cele județene și districtuale în metropola cercului electoral. Ele pot lua hotărîri fără privire la numărul celor de față, însă numai în trebile cuprinse în ordinea zilei sau admise de două treimi ale celor prezenți. Adunările orășene sunt chemate să aleagă comitetele orășene, să numească pe candidații pentru dietă și să primească dările de seamă ale deputaților respectivi. * Comitetele orășene se compun în Suceava, Rădăuți și Siret din cîte șase, iar în Cernăuți din 12 membri aleși de adunarea orășană. In Cernăuți 6 membri au să aparțină cercului electoral pentru cameră din Ost și a celuia din Vest. Totalitatea membrilor comitetelor orășene formează comitetul județean pentru orașe, iară a) membrii comitetului cernăuțean pentru cercul electoral din Ost, b) ceia pentru cercul electoral din Vest și în urmă c) împreună membrii comitetelor orășene pentru orașele Suceava, Rădăuți și Sirete cîte un comitet districtual. Comitetele județene pentru cercurile electorale ale dietei se compun din cîte șase, iar în Rădăuți din 12 membri aleși de adunarea județeană, din cari cîte 3, la Rădăuți 6 se aleg cu votări separate de viriliști, iar ceilalți 3 respective la Rădăuți 6 delegați comunali aleși. Totalitatea membrilor comitetelor județene ale cercurilor electorale formează comitetul districtual. La Rădăuți comitetul județean funcționează și ca comitet districtual. Comitetele orășene, județene și districtuale sunt organele executive ale comitetului național pentru districtul lor. Toate comitetele aleg îndată după alegerea lor din sînul lor un prezident, un vice-prezident, un secretar și un casier. Prezidentul, și în lipsa lui viceprezidentul,„convoacă după trebuință ședințele comitetului. Comitetele pot lua hotărîri, dacă sunt de față prezidentul sau viceprezidentul și cel puțin jumătate din membri. ”■ Adunarea națională se compune din prezidentul partidului, din întîilea și al doilea vice-prezident, din membrii comitetului național, din toți membrii comitetelor orășene și județene, mai departe din toți deputații din cameră și dietă, cari aparțin partidului. Adunarea națională se întrunește cel puțin odată pe an, înainte de ce începe sesiunea dietei, la chemarea adresată tuturor membrilor. Ea poate lua hotărîri fără privire la numărul celor de față, însă numai în trebile cuprinse în ordinea zilei sau admise de două treițe ale celor prezenți. Adunării naționale îi sunt rezervate : Votarea și modificarea statutelor partidului . Hotărîrea programului și a direcțiunii politice a partidului; Deciziunea în toate certele în sînul partidului și excluderea membrilor ; Evaluarea birului național pentru trebuințele întregului partid; Alegerea prezidentului, a vice-prezidentului întîiul și al doilea și a membrilor aleși ai comitetului național. Recomandarea candidaților pentru cameră și dietă și nominarea lor în caz că adunarea districtuală chemată nu ia o hotărîre valabilă. Candidații se pot recomanda numai Romîni, cari aparțin partidului. DIN CARNETUL UNEI FEMEI FEMEILE POEȚILOR — Doamna Lamartine — Mai mult ca oricînd, zilele acestea de toamnă cu cerul opac, cu frunzele clorotice și cu atmosfera infinit de tristă te fac să te gîndești la poeți, cînd tu singur nu poți fi poet. Toamna este a poeților și poeții sînt ca florile toamnei, cari mor în clipa apusurilor reci, risipindu-și petalele una cîte una în tremurăturile ftiziei. Și dacă nu toți poeții chiar își înfrățesc sfîrșitul cu soarta acestor flori plăpînde, în schimb mai toți își îngroapă, în toamnă, iluziile rînd pe rînd, după cum crisantemele îș flutură petalele frizate pe aleiele părăsite ale parcului sentimental. Așa mor florile și așa își îngroapă poeții iluziile. Și în zilele acestea de toamnă, deschizi visător o carte, în care iluziile și bucuriile, desamăgirile și regretele sînt amestecate bizar. Și în zilele acestea de toamnă, ne place mai mult ca oricînd să răsfoim trecutul visătorilor și să ne întregim în minte visul lor de lumină. D. Murols răsfoiește intimitățile unui mare poet al trecutului: Lamartine, și încheagă cîteva rînduri frumoase din viața poetului meditațiunilor, oprindu-se la capitolul căsătoriei. Doamna Lamartine mai mult decît doamna Victor Hugo își devotează viața întreagă ilustrului ei soț, de care a legat-o numai admirațiunea și iubirea. Pe cînd doamna Victor Hugo, pe lingă datoria de soție își asumă și fericirea de amantă, pe cînd viața întreagă și-o împarte între Victor Hugo și Sainte-Beuve doamna Lamartine, renunță la plăcerile perverse ale femeiei rafinate, și cu toate că era de o cultură vastă și variată, se mulțumește cu bucuriile pe care i le oferă soțul ei, fără să o lipsească de neplăcerile defectelor caracterului său. Cîte ceva clar din viața lor: In 1819, Lamartine se întîlni în Savoia, în aproprierea lacului Bourget, cu o fată frumoasă și cultă, care venise să o și plimbe, pe malurile acestui lac, melancolia și tristețea sufletului ei încercat de o dragoste fatală — era d-șoara Birch, o engleză încîntătoare, nu atît printr’o frumusețe remarcabilă cît prin «grația corpului ei cizelat fin, cu părul superb, cu educațiunea aleasă, cu talente multe și cu inteligența superioară după cum o descria doamna Lamartine—mama. Descrierea aceasta se acordă perfect cu impresiunea ce o face asupra spectatorilor, un portet al d-șoarei Birch. Myrols îi descrie grația: gîtul lung și subțire ; ovalul delicat încadrat de bucle negre ; privirea blîndă și inteligentă ; expresiunea gravă ; iată portretizarea tinerei engleze, plecată în căutarea impresiunilor poetice și chiar romantice, pe luncile din Chambery, unde J.Jacques își schițase multe din revpriile sale Femeia aceasta era sensibilă ca o liră și se impresiona pînă la emoție cînd tînărul poet Lamartine, pe care îl cunoscuse aci, îi citea din meditațiunile lui, înainte de publicare. Ea îi copia poeziile într’un album al ei, și îi arăta cu destulă modestie, prietenului-poet, picturile și începuturile ei de sculptură. De multe ori îi fredona arii engleze, franceze sau italiene, pe cari le înțelegea cunoscînd perfect aceste trei limbi. Lamartine era atunci de douăzeci și opt de ani, și mama lui, femeie cuminte, era doritoare să-l vază pe fiul său, în propriul lui cămin. Ea prețuise pe tînăra fată și legăturile acesteia cu cele mai mari familii din Anglia și Scoția, îi măriră admirațiunea și respectul față de tînăra engleză și de mama ei— doamna Birch. Doamna Birch se opuse însă acestei intențiuni, din cauza diferenței de religiune , ea fiind protestantă. Cîteva zile mai tîrziu, cînd au apărat Meditațiunile, cînd numele lui Lamartine sbura din gură în gură, cînd se imprimă că s’a născut un poet mare, cînd însăși regele al XVIII riq țteliriH și a numi secretar de ambasadă la Neapole—atunci doamna Birch acceptă bucuros acest proiect de căsătorie, domnișoara Birch se boteză catolică și aleșii se căsătoriră. Călătoriră în Italia și sub decorurile acelea de flori vecinie tinere, sub cerul cald și senin, simțiră fericirea ca o tremurare de aripi de arhangheli,înfiorîndu-le viața plăcută. Lamartine cu dărnicia și cu amorul lui primitiv, nu știa ce să-i mai dea temerei lui : blăni, catifele, dantele, echipaj, oricei-ar fi putut face plăcere. Doamna Lamartine la rîndul ei, îi realiza orice gust, îi traducea poeți englezi, din cari mai tîrziu, poetul publică în versurile Peterinage de Child Harold, într’un cuvînt trăiau într’o armonie ideală. La Roma avură un fiu, însă fericirea efemeră se abătu din calea lor, și prima durere îi lovi moartea copilului. Lamartine își consolă durerea cu versuri noi și scrise asupra nemurirei de Phedon. Femeia sa îl susține prin mîngîeri, și de data aceasta, ca și atunci cînd mama lui muri arsă în baie. T” 1S°n L m-fuc b-t-“ 1 \ H de mie, și face o călătorie în Orient cu intențiunea de a-și scăpa al doilea copil de la moarte,—o fetiță Iulia. Tatăl desperat, își cheltuește o avere întreagă ca să-și scape copila, își face un iaht Alcesie și pleacă în Beyruth. Dar nici cerul senin al Asiei nici mîngîerile părinților, nu o putură scăpa. O îmbalsămă ca pe o principesă în aloes și nopal (cactus) și îi aduse sarcofagul în Franța, după un pelerinaj la Getsemani. Poetul o plînse mult: ...Un oiseau gazouillant qui buvait sur ma bonche] Un souffle harmonieux le soir prés de ma couche], Une caresse â non reveil, Femeia lui își îndolia tot ca și el, sufletul, dar nu se putea consola prin tăcere... Sdrobiți se reîntorc în patrie. Lamartine își reia viața cotidiană și se consacră patriei. In Revoluția din Fevruarie se scoboară în stradă și cu elocința lui oprește vărsările de sînge. Poporul îl aclamă, îl poartă în triumf și mai tîrziu vine uitarea. Pe cînd Lamartine era ministru, femeia lui cheltuește pentru binefaceri, o avere de un milion, îl second artă. î" îis: 5.’, n-e. t < pînă în ultimele clipe, servindu-i de secretar neobosit. Marele om îmbătrînește, devine sărac, rămînîndu-i numai pentru prin ea cotidiană. Atunci compune Cours de Literature, articole pentru le Civilisateur și le Siècle, ca să poată trăi. Femeia lui își păstrează sufletul tot curat și suferă mereu însă pentru el, nu pentru ea. După atîta oboseală morală și fizică, Doamna Lamartine moare în anul 1863, venerată de toți țăranii din Mâcon și din Saint-Point, cari îi aruncară în calea sicriului numai flori și lacrimi, și o purtară pe umeri, cîntînd singuri litaniile morții, regretînd moartea unei femei, de o bunătate divină. Lamartine bolnav și suferind, nu poate să-și însoțească femeia, nici cu ochii pînă la mormînt și curînd după ea se stinse visînd la idila de pe marginea lacului Bourget,la femeia cu ovalul fin și încadrat cu bucle negre, la doi eheruvimi cu aripi albe, simțind că din toată comoara amăgitoare nu mai vede decît două mîini subțiri care îi cheamă, cu gesturi ne ifLAUÜ-A CrtÎihN