Viitorul, martie 1911 (Anul 5, nr. 1137-1158)

1911-03-01 / nr. 1137

5 ANUL AL PATRULEA—No. 110.-bani ABONAMENTE in țară ......................... nn an 18 lei................... șease luni 9 lei In străinătate............... un an 30 lei................. șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI NO. 17.—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13­47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 SF ANUNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III:..........................40 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV...................... . 30 bani Inserții și reclame pagina III linia .................................... 2 Iei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT ZODIA RACULUI Presa conservatoare ne asi­gură că guvernul e mîndru de rezultatul alegerilor. Mîndru, de ce? Pentru că a obținut majorități ? Dar ce gu­vern nu obținea majorități cu mijloacele de cari au uzat car­­piștii ? Ori poate că e mîndru gu­vernul d-lui P. P. Carp de a­­ceste mijloace? Dacă da, atunci trebue să recunoaștem că are în adevăr motive puternice gu­vernul ca să fie mîndru. Fiind­că, la drept vorbind, succesul conservatorilor este foarte mare. Atît de mare încît ne îndoim ca un alt guvern ar fi fost capabil— în aceleași condiții—să iasă învingător. Sa nu se creadă că vrem să fim ironici. Și de ce s’ar crede? Cum, adică despre actualul gu­vern nu se poate spune bine de­cât în ironie ? Afirmăm în toată sincerita­tea , guvernul conservator a ob­ținut în actualele alegeri un succes extra-ordinar. Și cine­ ar putea pretinde că nu este extra-ordinar ca un guvern, sprijinit de un partid care în opoziție nu s’a relevat prin nici o victorie electorală, să reușeas­­că a obține majoritățile parla­mentare ale d-lui P. P. Carp ? S’ar părea la prima ochire, că rezultatul actualelor alegeri nu este de­cit o ironie pe care corpul nostru electoral a făcut-o la adresa d-lui P. P. Carp. To­tuși, acest rezultat este o rea­litate politică. Și cu toate acestea, pentru vremea de azi, nu cunoaștem o împerechiere de cuvinte mai ciudată ca aceasta: «majorități carpiste». Fiind­că în ziua în care d-1 Carp—omul minorită­ților celor mai b­iIubo­și al ex­ternei opoziții — a reușit să cu­cerească primele sale majori­tăți parlamentare ca șef de gu­vern, d-sa a atins în politica noastră cea mai înaltă culme paradoxală. De aceea, va rămîne ca un foarte interesant document de psicologie politică starea sufle­tească ciudată care a dictat d-lui Carp să violenteze voința țărei pentru a-și crea majorități. Măr­turisim sincer, în ziua cînd am aflat că d-l Carp a primit să formeze cabinetul, ne-am în­chipuit că șeful conservatorilor vine la cîrmă cu intenția de a guverna cu... minorități. Totul ne îndreptățea să nădăjduim a­­ceasta, și popularitatea parti­dului conservator, și disprețul d-lui Carp pentru mulțime, și simpatia nesfirșită a mulțimi­lor pentru d-l Carp. Și cînd colo—ce deziluzie ! Cum a ve­nit la guvern, cel dintîi grad al d-lui P. P. Carp a fost să-și asigure majorități­ ți­p de păcat! Și ce lovitură a dat d-i Carp singur faimoasei sale originalități prin această neiertată inconsecvență politică! Dar șeful conservatorilor și-a menajat totuși un merit: me­ritul de a mi fi obținut majo­ritățile în mod spontan. Și e un foarte mare merit acesta. Va închipuiți ce știrbită ar fi eșit din alegeri personalitatea d-lui P. P. Carp dacă țara s’ar fi pronunțat pentru partidul d-saie printr’o pornire natu­rală și în mod legal! Din fericire, această ofensă i-a fost cruțată primului mi­nistru. Și i-a fost cruțată nu­mai mulțumită d-lui Al. Mar­ghiloman care, cu inteligența sa subțire și cu înalta sa în­țelegere a­­ situațiilor, și-a dat seama că dacă carpiștii ar ob­ține majorități parlamentare prin alegeri libere, junimis­mul ar suferi cel mai rușinos faliment. De aceea, recunoșteam la în­ceputul acestui articol că gu­vernul are serioase motive să fie mîndru de rezultatul ale­gerilor, mai cu seamă din pri­cina mijloacelor prin cari s’a obținut acest rezultat. în adevăr, dacă nu se des­ființa libertatea și secretul vo­tului, dacă nu se interzicea ce­lor suspectați că simpatizează cu opoziția să se prezinte la urnă, daca nu s’ar fi cheltuit sute de mii de lei pentru a se conrupe conștiințele și a se cumpăra voturile, dacă țara nu s’ar fi dat pradă banditis­melor tuturor foștilor pușcă­riași din solda guvernului,­a­­tunci conservatorii n’ar fi eșit învingători în alegeri. Mai mult, dacă toate aceste sălbatice și banditești proce­­deuri nu s’ar fi pus în aplicare, țara n’ar fi fost dată cu 30 de ani îndărăt. Și dacă țara n’ar fi fost dată cu trei­zeci de ani îndărăt, conservatorii—cari sunt oameni cu concepții și mora­vuri st ră­vechi — n’ar‘fi putut guverna. Iată clar efectele elegantei a­­pariții la Interne a d-lui Al. Marghiloman: țara a fost reîn­toarsă la epoca în care pe con­servatori i-au împietrit con­cepțiile lor ruginite. Foarte bine. De-acum sun­tem pregătiți pentru reformele junimiste. Dacă o Romînie­ mo­dernă n’ar fi putut suporta pa­­șalîcurile și guberniile d-lui Carp. Romînia moravurilor re­deșteptate de d-l Marghiloman cu­ prilejul alegerilor va fi foarte fericită de civilizația pe care i-o oferă guvernul­ con­servator. Prin urmare, cu curaj îna­inte !— sau, mai bine zis, în­dărăt ! Fiind­că, de cînd la cîr­mă au venit conservatorii, Ro­mînia a intrat, pe cît se pare, în zodia... racului. Pp• IN GLUMA Duhul „Serei" S’au cutremurat semințiile din Penin­sula Balcanică... a ziarului Seara. Un consiliu de saltimbanci, nespălați, microcefali, rîndași,"ucenici de tipogra­fie Im­padistî giarni.. .țtt frîk­atî C2 servitorii, s’a ținut alaltă ori acolo, sub prezidenția unui copil găsit. Patronul șleahtei a oferit ca premii... un rînd de haine, un abecedar și o in­jecție cu 606, după trebuințele fie­căruia din membrii consiliului — toate acestea din premiile Minervei — aceluia dintre mai sus înșirații deșirați, care va ști să facă duh. Consiliul a avut loc, se vede, în vreun grajd din cele cari formează biurourile de redacție ale înterprinderii cinemato­grafice de la «Seara». Așa se explică­­. „duhul“ pe care, după sforțări unite oribile, l’au produs eminenții simbriași trepăduși. Duh, nu poți pretinde ori­cui să poarte pe umeri cap și numai cap ! Uitam să spun că trimfătorul, un des­perado nespălat, a primit ca premiu o pereche de șalvari, costumul de predi­lecție care i-a mai fost oferit și de alți patroni de ziare, un săpun... și o frin­­ghie. KARNA­­XI Anul cultural in Bucovina Societatea pentru cultura și lite­ratura poporului român din Buco­vina publică raportul asupra activi­­tăței sale din anul 1910. Raportul este o icoană fidelă a mișcării cul­turale romînești în Bucovina, unde elementul aut­orit are de luptat cu atîtea piedici puse în calea dez­voltării lui firești de dușmanii săi. Vedem din acest raport că, cu toate piedicile, cu toată sămînța de vrajbă aruncată între frați, cultura romî­­nească n’a putut să fie oprită în des­­voltarea ei. Felul cum societatea pentru cul­tura poporului român din Bucovina funcționează ar putea servi ca mo­del tuturor societăților culturale din regat, cărora le lipsește tocmai or­ganizația cerută spre a-și putea a­­junge scopul, pentru care au fost înființate. Raportul arată rezultatele îmbu­curătoare date de activitatea tine­rilor, cari au pornit prin țară și prin întruniri și conferințe au cău­tat să deștepte și să întărească con­știința națională a păturei de jos a­­menințată de puhorul rutean. Arată numărul caselor de lectură și al ar­­cășiilor înființate în decurs de un an. După cum se știe, a fost vreme îndelungată un puternic centru de cultură romînească. Acest centru își are și astăzi partea lui de glorie în ce privește propagarea luminei și a simțirei romînești. «Societatea pentru cultura și lite­ratura romînă» din Bucovina este cea mai veche și mai solidă organi­­zațiune românească. Printre membrii ei fondatori gă­sim cele mai importante figuri cu care se fălește Romînia de astăzi— și anume : V. Alexandri, Bolintinea­­nu, Matei Millo, Heliade Rădulescu, Aron Pumnul, T. Laurian, Cipariu și toate personalitățile marcante din ținuturile Bucovinei. Urmărind activitatea ei din anul 1910 nu putem de­cît să ne expri­măm deplina satisfacție și nădejdea că și în viitor această societate va fi la Înălțimea chemărei ei. MUNICIPALE CINE CONDUCE PRIMĂRIA Funcționarii terorizați.—încercări de șantaj. — Delicvenții fac și desfac la Primă­rie. — Orgie electorală. Isprăvniceii de la comună nu se astîmpără, cu toate repetatele sec­­țiuni pe cari i le-am dat. De alt­fel nici nu ne așteptăm ca d. Ma­­tache Dobrescu, prezidentul comi­­siunei interimare, să iasă după ale­geri din strînsoarea în care -l ține— sărman epitropisit!—statul său ma­jor compus din oameni unul și u­­nul. Politicianul elector a rămas ca și înainte vreme un simplu prizonier al clientelei electorale, care a făcut din comună o tarabă de tîrguială nerușinată și din cuvîntul căreia nu iese și nici că o să poată ieși. Alegerile odată «făcute» și breve­tul de strașnic elector odată obținut de la ministrul de interne, d-l Ma­­tache Dobrescu, împins de bandă al cărei instrument orb se complace atît de bine să fie, s’a apucat să te­rorizeze pe funcționarii municipali cari i-au refuzat concursul în ale­geri și asupra cărora a deslănțuit o adevărată urgie. ★ Emisari ai d-sale se prezintă ace­stor suncționari și-i somează să de­misioneze, dacă nu­ vor să li se în­sceneze vre-o cabală pentru ca apoi să fie siliți să plece compromiși. Unul din acești ispravnici este comicul dr. Cugler, care se răscoe­­ște cu d-rul Mondonicii, cu d-l Mir­­cea Poenaru și cu d-rul Em­elie-Apă de mare pentru demnitatea de aju­tor de primar. Numitul Cugler s’a prezintat deunăzi, într’un somptuos echipagiu municipal, unui funcțio­nar superior de la comună, cerîn­­du i demisiunea pentru că acesta a refuzat deunăzi să se conformeze «or­dinului» pe care i l duseră doui bă­tăuși de ai­ci lui Matache Dobrescu, ca să lipească pe ferestrele și pe zi­durile casei în care locuește placar­dele electorale ale regimului. Un alt isprăvnicel al d-lui primar, care zice că este fratele d lui Nemi­­­escu, ministru industriei și comer­țului, se prezintă la cei so­mați mai înainte sa su misioneze și se oferă pro­tecția sa în schimbul a importante sume de bani. Unui funcționar superior, ca să i se acrească și să demisioneze, i se trimite pe cap pe un fost agent la podul de la Vitan, unde se descar­că butonele barometrice, un anume Gărdescu destituit de fosta adminis­trație liberală pentru o fraudă de 2000 lei. Directorul «Salvării» s-a pus la remorca ispravnicilor d-lui primar, tîrguind asupra unor anumite con­cesiuni suspecte și punînd condiția ca cutare și cutare funcționar să fie înlocuit cu agenți electorali, pe­ cari i-a pus la dispoziția administrației în timpul alegerilor.­­­tît despre medicul șef al orașului, el refuză să lucreze cu funcționarii bănuiți că au simpatii pentru fosta administrație, sub cuvînt că «este ocupat în timpul alegerilor». Ușor este de închipuit ce anume înțelege teribilul cerber al igienei municipale prin ocupațiuni electorale. Un alt emisar al d-lui Matache Dobrescu este și fostul casier al primăriei Gogu Dumitrescu. Numitul a organizat în ziua ale­gerii pentru colegiul II de Cameră o adevărată orgie în curtea casei sale. Lăptarii cari votează la acel colegiu au fost aduși acolo de clte trei ori de pușcăriașul fost avocat Daniel Poenaru. Li s’a dat vin pînă ce s’au îmbătat complet, cînd Gogu Dimitrescu și Daniil Poenaru s-au desbrăcat cu ajutorul oamenilor de serviciu dela grajdurile comunale, luindu-le cărțile de alegător pe care apoi le-au dat func­ționarilor dela Primărie ca să voteze pentru can­didații guvernamentali. Cine nu vrea să se expună votînd cu cărțile lăptarilor, era numai de­cît pecetluit la stiloul infamiei ca... takist ori liberal, și amenințat cu darea afară. * Și cînd d. primar patronează toate aceste turpitudini ca și altele pe cari le-am arătat deunăzi sau pe cari le vom arăta în curînd— are aerul să ne sfideze și să se repare irespon­sabil de faptele abjecte al că­reia prizonier este, Iar presa gu­vernamentală condamnă toata admi­nistrație ca «tirană și deșuchiată»­.. Trebue să ai neobrăzarea și in­conștiența unui guvernamental, ca să-ți permiți asemenea comparații. E. U. ȘARIE «Gazeta Breslelor», organ al unor samsari-meseriași : «... Da, suntem conservatori ! Și vom fi conservatori căci totdeauna am fost cei dintîi apărători ai conservărei drep­turilor publice, libertăței noastre econo­mice, libertăței noastre de a ne desvolta sub auspiciul unor legi bune, unor gu­verne omenești, nu despotice și nu tira­nice , am luptat pentru neștirbirea drep­tului nostru de meseriași de a ne stră­­dănui pentru ridicarea cît mai sus a ni­velului nostru moral și cultural». Ce mai atîta caznă? Era destul să se spue: «Da, suntem conservatori, fiind­că am luat lei noui de la conservatori. Mîine, cînd n'o să ne mai dea, o să redevenim conserva­tor­i-democrați, conservatori-libe­­rali, etc...». Vorba veche, noi rămînem ce am fost, guvernele sunt de vină că se schimbă... ★ Din aceiași gazetă: «Este incontestabil, că« Cercul mese­riașilor din Capitală» a dat guvernului un concurs absolut eficace, atît prin întruniri publice, cît și prin organele de publicitate ce-i stau la dispoziție.» Sau mai pe șleau, ziua scadenței a sosit. D-l ministru de finanțe e rugat să achite polița dată de mironosița de la interne Cercului meseriașilor. Dela d­e Miile citire,­ „Iar ne băgăm nasul în treburile altora...“ Tu zici! ? Guvernul a mai acordat o păsuire de cîteva zile d-rului Racovski. Decit aceste păsuiri succesive, nu era mai bine ca guvernul să revoce pur și simplu decretul de expulzare? Curierul Israelit, vorbind de rezul­tatul alegerilor, jubilează de succesul d-lui Carp, afirmind «că colegiul II și al III au dat triumf guvernului nu­mai și numai pentru a vota contra antisemitismului și pentru fi­­losemitismul reprezin­tat de d. Carp». E adorabil! ★ Tăvăliții de la Seara se tăvălesc de rîs. De ce ? — Au brodit un duh teriribil: în locul redactorului nostru, d- N. Bo­­boeanu. Viitorul a angajat pe d-l Take Ionescu, care a dat un nou interview d-lui­­ Bolboeanu. Noi suntem informați că în locul unui agent polițienesc care funcționa ca redactor la Seara, «direcția» a angajat pe un alt servitor al d-lui Griguță Cantacuzino. Se cunoaște după cum e scrisă Seara. ________EU ★ ★ Pămîntul Făgăduinței — Evreii isgoniți din Rusia se stabilesc la noi — Corespondentul nostru din Iași ne anunță că de vre o două săptămîni încoace orașele și tîrgușoarele din Moldova sunt asaltate de puhoiul de evrei, cari, isgoniți din Rusia și Ba­sarabia își caută adăpostul pe acest pămînt al făgăduinței. Cei mai mulți se stabilesc în localitățile, unde și-au găsit un refugiu, încep aici opera­țiunile pe cari le cunosc, devenind niște amenințători concurenți nu numai pentru puținii negustori și meseriașii romîni, ci și pentru po­pulația evreiască localnică. Intrarea în țară le este cît se poate de ușoară. Nici un control nu-i împiedică a importa o dată cu ei și microbii boalelor contagioase din ținuturile, din cari au fost isgo­­niți. Nici o măsură specială nu se ia în ce privește stabilirea lor în țară. Cu o nepăsare revoltătoare or­ganele administrative îi tolerează să se stabilească prin orașele și tîrgu­șoarele, cari încep să simtă greuta­tea susținerea acestui plus al popu­lație venită să mărească numărul acelora, cari se plîng de nedrepta­tea și persecuțiunile, pe cari le în­dură din partea... Romînilor. Și, cînd ast­fel stau lucrurile, cînd vin și se așează în țară pri­begii din ținuturile contaminate de holeră, cînd nimenea nu ia nici o măsură pentru apărarea intereselor populației băștinașe, șeful guvernu­­lui actual nu găsește alt­ceva mai bun de făcut de­cît să reediteze a­­celeași calomnii la adresa țărei, pe care din nefericire, în fruntea unui nefast guvern, o conduce. De a lungul Prutului nu este nici o pază. Nu s’au luat măsuri pentru a se opri cel puțin aceia, cari se strecoară în mod fraudulos în țară, fără a avea cel puțin un act de le­gitimație. Ce se face țara noastră cu acești oaspeți nepoftiți ? Ce are de gind guvernul să facă cu ei ? Nădăjduește, că își va recruta cu timpul dintr’înșii alegătorii, cari îl vor vota și-i vor asigura majori­tăți ? Țara romînească este țara liber­tății. Orice prigonit de soartă a ve­nit la noi, a aflat un adăpost. Dar o emigrare în masă a unor ele­mente primejdioase unităței națio­nale a statului român, o poate to­lera actualul guvern, cu toată lipsa de patriotism ce-1 caracterizează ? !­­Somăm deci guvernul pregătirei și al asanărei să ia măsuri grab­nice în contra puhoiului de streini cari dau năvală astăzi în țară și nu vin spre a-și găsi un adăpost vremelnic, ci spre a se stabili aici definitiv. O cere aceasta interesul neamului aromînesc, o cere intere­sul țărei noastre. NOTE POLITICE Ziarele streine anunță că gu­vernul d-lui P. P. Carp a ho­­­târât să reia relațiile diplomatice cu Grecia și că, cu prilejul nu­­mirei noului ministru la Atena, se va face și o mișcare in di­plomația noastră. După toate probabilitățile, nu mișcarea in diplomație se face cu prilejul reluărei relațiilor cu Grecia, ci relațiile cu Grecia se vor relua pentru a se da prilej guvernului să facă o mișcare în diplomație și a numi un mini­stru la Atena.­­ In lipsă de un subiect mai pal­pitant, «Scara» insinuiază că în urma rezultatului alegerilor de la colegiul 1 de Senat, opoziția nu se mai gîndește la reforma e­lectorală. Obicinuit cu felul de alcătuire al programelor guvernului, zia­rul d-lui Gr. G. Cantacuzino își închipue că și partidele serioase au același fel oportunist de a-și schimba de pe o zi pe alta pro­gramele. Dacă ar fi să se judece rezul­tatul actualelor alegeri, atunci junimiștii ar trebui să fie parti­zanii votului universal, de vreme ce la colegiul țărănesc au obținut aproape unanimitatea manda­telor­­ . Unul din cei mai gustați scrii­tori ruși moderni, Leonida An­­dreev, și-a intitulat una din o­­perile sale <„Rîsul Roșu*. Titlul acesta ne-a venit în minte citind glumele ziarelor guvernamentale, mai toate amestecate cu asînge*, asîng­er­os»,­­sanguinar*, etc. Risul acesta al foilor d-nului Carp, care ironizează­­ înfrînge­­rile sîngeroase (?) ale opoziției» de pildă, este un rîs fioros, căci îndărătul lui se ascund ban­ditismele și rănirile de prin atîtea județe, este un rîs roșu. - PAESK­îSTE Ce face guvernul? La țară noapte și’ntanerec Mizeria ne copleșește. O, nu strigați! Voi nu pricepeți ? Guvernul nostru... pregătește. In țară a sosit Racovski Rîzînd de-a granițelor pază. Tăcere ! Domnii au de lucru: Guvernul nostru asanează. De peste Prut sosesc lăcuste Cari se așază azi în țară Vin izgoniții din Rusia.­­ Guvernul tace și repară. Alegerile ne-au dus vestea Chiar Ungurii au rîs de noi.— Guvernul astăzi răsplătește Pe ciomăgași și pe ciocoi. Răsună plînsetul de jale Așa de trist peste Carp­ați. — Pierdute's cinci sute de școale Prin crima unor blestemați. Insă guvernul pregătirei Nici chiar blestemul nu li’l iartă, Și iată’l cum alimentează Chiar între frați grozavă ciartă. O, bucură-te, neam ferice Pe lume așa guvern mai rar. Căci toate, toate le va faci Guvernul reacționari La țară noapte și’ntanerec Mizeria ne copleșește.— O, nu strigați! Voi nu pricepeți? Guvernul nostru... pregătește­­.■ LEBUI LEB. NOUTĂȚI DIN STRĂINĂTATE Grevele provocate de cauzele ne­drepte nu pot reuși. O dovadă mai mult a fost încercarea lucrătorilor de la uriașele lucrări ale canalului de Panama de a se pune în grevă, fiind­că un lucrător condamnat urma să-și facă pedeapsa, și cererea lor de­ a fi liberat neținîndu-se în seamă. Inginerul șef al lucrărilor față de amenințările lucrătorilor, l- a pus în vedere că dacă în ziua în care era hotărîtă greva nu vor veni la lucru,­ei vor fi concediați, cu toții. Efectul acesteia a fost că nici un lucrător n’a lipsit de la apel. Direcțiunea Seminarului Andreian din Sibiu a lansat un apel către pu­blicul român, în care se adresează mai ales foștilor elevi, să adune barte geografice, tabele de științe naturale, aparate de fizică și arit­metică, colecțiuni de caiete de de­semn și de caligrafie, colecțiuni de animale, plante, minerale, precum și­ orice fel de manuale didactice, cu un cuvînt tot ce privește mai ales școala poporală și aranjamentul ei. Acestea să se trimeată la muzeul școlar care se înființează pe lingă școala de aplicație cu scopul «de a oferi tinerimei seminariale prilejul de a -și lărgi cunoștințele în studiile pedagogice» i › MARȚI 1 MARTIE 1911 CINEMATOGRAF] POLITIC SCRISORI din PARIS IMPRESII DE TEATRU LES AFFRANCHIS, dramă în 4 acte de d-ra LENTRU Antoine, actualul director al Odeo­nului și întemeietorul teatrului liber, după cîțiva ani de direcție a acestui teatru, acum cînd succesul regimu­lui său începe să se deseneze, se întoarce la vechile sale teorii își a­­mintește că el este acel care a des­­chis­ mari porțile teatrului său din Boulevard Strassbourg, generației tinere de autori dramatici și în ope­­rile cărora se găsesc idei originale și se întrevăd timpurile viitoare a acestei arte. Această reîntoarcere a lui Antoine, s’a manifestat prin crea­rea Sîmbetelor inedite, cînd repre­zintă piese, cari prezintă pentru Directorul Odeonului, oare­care in­teres. Iată o hotărîre care merită aten­ția tuturor și concursul celor ce țin destinele artei dramatice în mîinile lor. Seria acestor reprezentați­uni a fost deschisă de una din operile de care s’a vorbit foarte mult în ultima vreme și care prezintă fără îndoială cel mai mare interes. Vreau să vor­besc de Las Affranchis a d-res Le­­nora. Deja înainte de reprezentarea ei, de cîțiva ani în urmă Catulle Mandés, Fernand Gregh și Léon Blum, cîntau imnuri de osana în jurul cap-d’operei ce apăruse de sub tipar și din mintea genialei artiste d-șoara Lenoru. Atunci ca și acum toată opinia publică s’a ocupat de această lucrare, atunci ca și acum critica a încins lungi discuțiuni pen­tru a dovedi calitățile acestei drame. Zgomotul dar ce se făcuse deja în jurul acestei lucrări înainte de re­prezentarea ei, ne-o făcea mai inte­resantă încă și așteptam cu o netă­găduită nerăbdare ridicarea cortinei asupra acestui cap de operă: înainte de premieră într’o scri­soare adresată ziarului Figaro, au­toarea dă detalii asupra conflictului dramatic și asupra dramei d-sale. Autoarea în această scrisoare, pe care o vom reproduce în întregime, pune tocmai problema ce voim să desvoltăm și noi. Fără îndoială pie­sa este produsul unui creer mare și puternic. Dar e întrebarea: nu este oare numai construcția abstrac­tă a acestui creer? Spectacolul este emoționat numai intelectual ? Sau simte trecînd de-alungul corpului său acel freamăt care te înnăbușe, care -ți oprește respirația? Piesa în sine, personagiile în deosebi sunt ființe moarte, sunt ele concretizarea unor idei sau trăesc de o viață rea­lă, ne apar sub aspectul oamenilor ce întîlnim în fie­ce zi?... Părerea ce ne vom da osteneala să probăm este că lucrarea lipsește de viața necesară pentru a face ca persona­giile să treacă rampa , să ni se pară nu niște marionette sau niște pă­puși vorbind și repetînd ideile au­torului ci oameni trăind viața lor sufletească și luptîndu-se în conflic­­­­tul angajat ca niște oameni. Iată ce spune D-ra Lănciu: «Este o piesă asupra moralei, adică un cas pasional, căruia i-am dat cea mai mare repercusiune posibilă în viața generală. In starea actuală a ideilor noastre, cum se justifică mo­rala sacrificiului inseparabil de in­divid? Este el «exigeabil», este el posibil? M’am mărginit să probez că era fatal. Nu e vina mea dacă chestiunile acestea se numesc filo­sofice ! Ceea­ ce știu este că ele fac drame bune, și că nu este nevoe să posezi mai multă filosofie de altă gramatică poseda Jourdain, pentru a te simți cît de puțin interesat la soluție. Este însă adevărat că eu n’o dau­­ (soluția) !» Autorul are multă dreptate. Orice conflict între pasiune și datorie în­chide sîmburele unei drame. Dar această dramă nu e o bună dramă, de­cît cînd personagiile ce se mișcă în ea, sunt ființe cu un suflet și un corp, și nu niște simple argumente, niște îner sau niște sim­boluri. Philippe Alquier este profesor de filosofie la Sorbona, cinstea și pro­bitatea vieței sale, au impus teoriile lui tuturora. Ele sunt strigătele Ni­­tzersmului, în­potriva prejudecăților, convențiunilor sociale și se rezumă în fraza: «Nimic nu e adevărat, totul e permis». El neagă solidaritatea generațiunilor, lanțul care unește trecutul cu viitorul. El se proclamă cu hotărîre amoral și nihilist: «Viața n’are de­cît un scop, să fie trăită». Foarte larg în vederi și foarte in­dependent nu ezită și primește în casa sa pe Sabina, călugăriță fâcînd parte dintr’o congregație disolvată. El privește cu o ironică bună­voință pe Marta soția sa și pe Marie, fata lor. Este în sfîrșit fericit, dacă așa se numește lipsa de grijă. Problema ce-și pune autorul este întrebarea de: ce va deveni acest lac cu apa limpede, cînd un vînt va sufla de­asupra lui? Cum va răs­punde această inimă, cînd furtuna unei pasiuni va sufla peste ea ? Con­flictul deci va naște din faptul că Filip care nu iubea, va iubi. Evo­luția sentimentelor sale, violența lor, expresia crizei finale, cazul de con­știință ce va naște, aceste nesigu­­ranțe, aceste conflicte interioare, aceste sfășieturi, fac tragedia. Acea care trebue să tulbure se­ninătatea și să distrugă pacea inte­grului profesor este o naivă, peste care n’a trecut nici un freamăt din cunoștințele lumești. Este adusă în casă de Sabina, care superioară în mănăstire vrea să încerce sufletul Helenei Schlumbeger; ea vrea s-o vadă în luptă cu realitatea vieței. Din întîlnirea acestor două suflete va naște conflictul dramatic, ei se vor iubi. Cum însă a născut dragostea E­­lenei pentru Filip și pasiunea aces­tuia pentru Elena n’o vom ști, au­torul se dispensează să ne-o spue și poate face rău, de­oare­ce era o a­­naliză sufletească care merită să fie demonstrată iar nu numai enunțată. Ne vom găsi dar în fața unui fapt îndeplinit. Din micile scene de gelozie, din expansiunile Marthei, soția sa— una din cele mai omenești figuri din piesă — Filip se va convinge de o pasiune pe care o simțea, dar căreia nu vrea să dea crezămînt. Elena de asemenea își dă seama cît iubește pe Filip și că nu se va mai putea despărți unul de altul și atunci naște cazul de conștiință, naște conflictul pe care autorul îl pune într’o scenă foarte frumoasă, în care mai ales observăm puterea dialogului; ei nu vor schimba vorbe goale, nu sunt din cei ce fac fraze și iată un crîm­­pei din acest dialog foarte scurt dar foarte caracteristic. — Nu m’aș mai putea dispensa de a te vedea, zice Filip. — Nici eu. — Aceasta ne poate duce foarte departe. — Da. Elena întrevede toată gravitatea faptului, pare a discernă consecin­țele și cînd Filip îi propune s’o ia în căsătorie sau să se îndepărteze de el; se oprește înmărmurită de diversele soluțiuni ; și cu toate că o doare să se despartă de cel ce

Next