Viitorul, septembrie 1911 (Anul 5, nr. 1302-1315)

1911-09-15 / nr. 1302

5 -A / ANUL AL PATRULEA—No 1302- 2 ___ JOI l#%^PTEMBRIE 1911 _ abonamente redacția și administrația anungiuii comerciale wanut __ ■|~ £ In țară.........................un an 18 lei.....................șease luni 9 lei ___ * ___T Linia corp 7 pe o coloană în pagina III.........................50 bani »____» RÎSUTILA In străinătate .... un an 30 lei.................șease luni 18 lei STRADA ACADEMIEI. 17. — BUCUREȘTI Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV..........................30 bani 13RL93lÎ Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni ---------•»•*• --------- Inserții și reclame pagina III linia......................................2 lei ■ [UNK] J Sublimă inconștientă Ziarele publică o conversație asupra chestiunei tramvaelor pe care d. Carp ar fi avut-o cu un deputat liberal. Știm că țara noastră este țara arbitrariului, și că în această țară d. Carp a reprezentat întotdeauna nota cea mai reacționară. Dacă am fi avut oarecari îndoeli în această privință ele ar fi fost risipite prin concepția d-sale de a creia mici dregători după pilda și cu atribuțiunile gubernatorilor autocraticei Rusii. Dar cu toate acestea nu credem să se fi afirmat vre-odată de un ministru ceva mai contrariu principiilor constituționale și celor mai elementare noțiuni de ocîrmuire civilizată a statelor. Ascultați: (Ai crede sau că e basm sau că vorbește primul ministru al Hotentației) 4. Societatea de tramvaie nu există deci nu se poate judeca. 2. Voi face o lege spre a împiedeca ca aceasta chestie să fie rezolvată de justiție ; 3. Nu admit ca justiția să judece actele mele. Să presupunem ca societatea tramvaelor ar fi ilegal constituită,—deși ne grăbim a spune că aceasta este numai o ipoteză și că dovada contrarie se poate face oricînd. Cum poate însă să uite d-l Carp că, într’o țară organizată, singura instanță care se poate rosti asupra Validității unei societăți este justiția, și numai justiția? Dacă guvernul ar avea acest drept, atunci ce rost ar mai avea justiția și, afară de aceasta, cum se poate să scape tocmai d-lui Carp faptul că a da dreptul statului, care este parte într’o tovărășie, să deslege tot ei prin singura lui voință un contract bilateral însemnează a întrona arbitrariul cel mai odios și cel mai primejdios. Voi veni cu o lege. Dar aceasta înseamnă a ridica pirateria la înălțimea unui principiu de guvernâmînt. Inchipuiți-vă consecințele acestei concepții. Eu tratez cu statul și înclin cu el un contract. Eu îmi respect angajamentele iar statul și le calcă. Mă văd silit să mă adresez justiției pentru ca să-mi apăr dreptul. Statul se vede amenințat sa piardă procesul și atunci se face o lege prin care își dă singur dreptate de cauză și mă împiedică să-mi mai apăr interesele. Desfidem pe d. Carp să găsească o țară în care o asemenea monstruozitate să fie posibilă și de unde să poată invoca, întru apărarea sa, un asemenea precedent. Nu admit ca justiția să îmi judece actele. Dar in fiecare zi justiția se discută și nici nu este admisibil ca într’un stat civilizat particularii cari se găsesc într’un conflict patrimonial cu statul să nu aibă nici o instanță înaintea căreia să se adreseze și care să-i apere. Concepția d-lui Carp nu se poate susține decît printr’un regim asiatic în care voința guvernului este lege. Dacă d-nul Carp nu vrea să recunoască nici aceste fundamentale principii, să desființeze Constituția, dar cît timp ea există, d-sa nu poate face declarațiuni ca cele de mai sus, fără să cază sub învinuirea de inconștiență—o inconștiență sublimă*— o* recunoaștem,* dar o inconștiență inadmisibilă pentru că țările se pot guverna prin orice, dar nu prin inconștiență și fiind-că, la urma urmei, *nu e vina țărei dacă inconștiența a pus stăpînire pe cei ce trecător o ocîrmuesc. PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMATATE— REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT .... MOFTUL ZILEI La Ocnă II!... Eminentul bărbat de stat, de litere și de... pompieri Straia, de la Iași, combate în chipul următor în «Evenimentul» de eri : «Și din toate svîrcolirile «Dinastiei» pe de o parte, ale «tachiștilor» de pe alta, nu va rezulta decît întărirea partidului conservator, căci va fi fericita împrejurare. (Din toate svîrcolirile... va fi ! Ce stil ! Ce stil !) ca guvernul să-și arate încă odată forțele sale, zdrobind pe acei cari vin să înșele conștiința cetățenilor, trimițind la ocna pe acei care au spoliat averea publică».la ocnă, căpitane ? Sever bărbat ești mata, batăte norocul să te bată ! De ce nu zici în... zmoala ferbinte, frămîntată cu furcile de fier de Satan, în adîncul infernului ? — La pompe, băeți, că s’a... incendiat stilul d-lui căpitan ! Regimul d-lui Ianovici S’a discutat mult și s’au scris teancuri de cărți despre rolul oamenilor mari în Istorie. Este oare desvoltarea istorică a omenirei supusă unor anume legi sau este ea, în bună parte determinată de personalități mari ce apar în curgerea veacurilor imprimînd evenimentelor pecetea nepieritoare a spiritului lor superior? Un Cesar, un Napoleon, un Bismarck, un Cavour nu sunt altceva decât marionetele pe care le joacă puterile invizibile ale istoriei sau sunt ei înșiși forțele care hotărăsc mersul popoarelor ? Savanții se ceartă, teorii urmează după teorii. Nu avem gîndul absurd de a ne amesteca în asemenea certuri rezervate mandatarilor științei, cu atît mai puțin am putea să avem pretenția îndrăzneață de a prezintă soluțiuni într’o asemenea materie, intențiunile noastre sînt mult mai modeste. Ne mărginim la un simplu caz special și ne mulțumim doar să spunem în discuțiunea învățaților. E cazul dlui lanovici, Napoleonul junimismului. Ce-ar fi fost junimismul fără d. lanovici, ce este junimismul cu d-l lanovici ? Fără d. lanovici, junimismul redus la forțele unor simple utilități politice ca domnii Carp, Maiorescu, Marghiloman, Matei Cantacusino, Petru Missir, S. Mehedinți, etc., se stingea încetul cu încetul în mijlocul indiferenței generale; cu d. Ianovici, acelaș junimism devine o putere creatoare, gata să schimbe fața țării și rostul veacului în care trăim. Va fi desigur gloria cea mai curată și cea mai durabilă a d-lui P. P. Carp aceea de a fi descoperit pe acest bărbat de geniu, precum va fi meritul cel mai de seamă al vechilor și a noilor junimiști acela de a-l fi înțeles pe d. Carp și de a urma, supuși și fericiți, pe Napoleonul pleșuv și cu barbă, care, deși atotputernic, se mulțumește cu titlul modest de vice-prim-ministru al Regatului român. CONFLICTUL TURCO-ITALIAN 0 CAFENEA TRIPOLIS Tripolitania e la ordinea zilei. In vremurile aceatea, cînd Franța și Germania își împart sfera de supremație asupra Marocului, Italia a profitat de ocazie pentru a care să i se recunoască protectoratul, asupra Tripolitaniei, bineînțeles în paguba Turciei. Nu se știe pînă acum, cum sa va rezolva conflictul ce a isbucnit. ______Ilustrația noastră reprezintă o cafenea din Tripolis.________________ IN CHESTIA TRIPOULUI DIN CONSTANTA Pentru dumirirea «Epocei» ■---— anm..— ■ — — Cit a cîștigat Heitz din jocurile la noroc — «Epoca» este foarte nedumirită asupra cuantumului sumelor cîștigate de Heitz din jocurile la noroc de la cazinul din Constanța, sume divulgate de noi într’un număr anterior și ne întreabă de unde și cum am putut cerceta registrele lui Heitz și dacă nu am cercetat acele registre cum putem cunoaște sumele ce s'au cîștigat la jocurile de noroc. «Epoca» ne mai întreabă cum putem afirma că clștigurile au fost aceleași și în luna iunie la începutul sezonului și în luna August, în plin sezon. Mai întîiu noi n’am afirmat că în toate lunile cîștigurile au fost aceleași, ci țifrele arătate de noi sînt în termen mediu, și putem afirma că ele pot fi sub realitate, în nici un caz însă exagerate. Așa, de pildă, la jocul de «bulă» noi am spus că s’a cîștigat 3000 lei seral. Se poate întâmpla ca la începutul lui Iunie să se fi cîștigat la acest joc numai o mie de lei pe seară, dar au fost zile în Iulie și August în cari s’a cîștigat, patru, cinci și chiar șase mii de lei seral. Dar să facem o mică socoteală, după care desigur se vor dumini și cei de la «Epoca». Jocul de«bulă» este așa organizat încît cîștigul antreprenorului este sigur. Acest joc s’a practicat chiar de la începutul sezonului la două mese. In zilele de sărbătoare, Duminicile și mai cu seamă în toiul sezonului, s’a jucat regulat la patru mese. La fiecare masă se dă în termen mediu cite două lovituri pe minut; noi insă să nu considerăm decit o lovitură pe minut ,ucinduse la fiecare masă de la orele 5—8 seara și de la IO la 12 noaptea, sunt cinci ore pe zi la fiecare masă. La fiecare lovitură de «bulă» cel mai minim posibil venit al «bancherului» să-l considerăm numai de șense (6) lei cu toate că sunt lovituri cari aduc casei 30, 40, 50 și chiar Î00 lei. Care vrea să zică, la fiecare masă jucînduse cîte cinci ore, cîte o lovitură pe minut, avem 300 de lovituri a numai a șease (fi) lei lovitura, face 1.800 lei pentru o singură masă. Socotind una peste alta că s’a lucrat numai la două mese în tot timpul sezonului, rezultă că numai jocul de «bulă» i-a produs lui Hertz, în fiecare seară, 3.600 lei. Noi cu toate acestea în articolul nostru precedent, am socotit pentru acest joc, un venit numai de 3.000 lei, deci n’am exagerat nimic. Pentru jocurile de «bacara» și «chemin de fer» socoteala e și mai simplă. La jocul de «bacara» se percepea 10 La sută asupra sumei pusă în bancă, precum și asupra sumelor arotate de la 100 la 1300 lei, iar la băncile mai mari și 1300 lei sau deschise, se încasează 5 la sută asupra fiecărei lovituri sau trăsătură de carte. Bancnerul n’are voc să dea de cit o singură talie de cărți. La fiecare arosagiu în cursul acestei talii se percepe 10 la sută, așa că la o bancă începînd cu 100 lei, se ia zece lei la prima lovitură și cîte 10 la sută de fiecare din cele trei arasaje următoare. Cum însă numărul jucătorilor este destul de mare, astfel de bănci se epuizează foarte repede. Afară de aceasta în timpul sezonului s’au dat bănci de 15 și chiar 20.000 lei. La schemin de ferm încasările merg și mai repede. Se percepe începînd cu a doua lovitură 5 la sută, bancherul neavînd voe a retrage suma cu care a eșit ori de cîte ori ar fi bătut, decît în cazul cînd trece cutia cu cărți altuia. Ori cine ar fi iasă bancher, se percepe de fiecare lovitură 5 la sută. Foarte adesea ori au fost lovituri de 400,800, Î0OO și chiar 1500 lei, de la care se încasează 5 la sută. Un mic calcul matematic și se vedea că venitul de 3800 seral arătat de noi la aceste jocuri nu este de loc exagerat. • * Care vrea să zică 3000 lei de la jocul de finală* , 3800 de la jocurile de «bacara» și „chemin de feru, dau un venit zilnic de 6800 lei, care socotit pe 90 zile cît ține sezonul, dau 612,000 lei care reprezintă cîștigul Lui Heitz numai din jocurile la noroc. Și acum credem ca se vor lamuri și cei de la «Epoca». Vede tot * « ■ a * • ROTE MSTICE Declarațiile pe cari d-l P. SP. Carp le-a făcut unui deputat liberal, și pe cari «Adevărul* le reproduce, sunt de o suavitate care atinge inconștiența. Intr’adevăr, concepția primului ministru, după care d sa n’ar admite ca justiția să judece faptele guvernului, este pur și simplu delicioasă. Așa este. Justiția nu are dreptul să judece dacă guvernul trebue sau nu să înființeze dregătoriile. Dar justiția are căderea să judece conflictele dintre particulari și stat în materie de executarea unui contract și tot justiția și numai justiția este în drept să se rostească dacă o societate este sau nu valabil constituita. Dacă părerea d-lui Carp s’ar admite, desigur că n’ar mai exista nici un proces intre particulari și Stat. Acesta este un adevăr atît de elementar, încît dacă vreunul din partizanii d-lui Carp ar fi avut imprudența să spună asemenea caraghioslîcuri, desigur că șeful său și-afi pus monoclul la ochi și cu aerul său cel mai disprețuitor l’ar fi gratificat cu epitetul de i Guguman». Coane Petrache, ai îmbătrînit rău de tot!... » » » * Epoca» se miră că d-l Vintilă Brătianu a făcut contestație contra licitației din urmă a loturilor 13 și 14 și își exprimă temerea că, în cazul ctndi contestația va fi admisă, loturile vor rămîne proprietatea d-lui Brătianu deși la ultima licitație s’au oferit prețuri mai mari decît cele oferite de fostul primar la 13 iunie a. c. Organul guvernamental declară că această contestație n’are niciun rost din moment ce alți concurenți au oferit mai mult și că Primăria nu poate pierde o sumă de cîteva mii de lei anulind o licitație mult mai avantajoasă decît cea de la 13 iunie. «Epoca» se înșeală ca de obiceiu. D-l Brătianu a făcut contestație nu fiind-că de data asta alți concurenți au oferit mai mult decît d-sa, ci fiind-că Primăria n’a bine-voit să aprobe licitația de la 13 iunie cînd d-sa oferind cel mai mare preț, datoria Primăriei era să adjudece loturile pe numele său, după cum de altfel procedase și cu loturile No. 18 și 22 adjudecate asupra d-lui Constantin Olănescu, președintele Camerei deputaților, și d-nei Simona Lahovary. Iată ceea ce«Epoja» se preface că nu înțelege. MAXIME ȘI CUGETĂRI Acela care spune o minciună, nu și dă seama ce lucru întreprinde, căci îi va trebui să inventeze o mie de alte minciuni pentru a susține pe cea dintîiu. Pope Cercetează dacă ceea ce promiți e drept și posibil, căci promisiunea e o datorie ce o contractezi. Confucius Poți fi de spirit, învățat, chiar om de geniu, și cu toate astea să nu fii un caracter. ___ Lacordaire Școala centrala de agricultura de la Herăstrău Cum stăm cu nivelul cultural ?—Măsuri de Îndreptare Am sub ochi o lucrare a unui bun profesor al școalei de la Herăstrău. Din felul cum înțelege a expune, autorul se recomandă ca mai stăpân pe cunoștințele agricole și mai categoric în ce privește aplicarea în practică. Totuși, lipsuri ca acele ce voi arăta aci ne fac să bănuim, cel puțin pentru unele chestiuni, o nehotărîre în spiritul autorului. Pe aiocurea simțim că autorul nu mai stă în curent cu cercetările și rezultatele practice ale agronomiei moderne. Vorbind despre «Desfundarea pădurilor», autorul de care ne ocupăm spune: «Dacă împrejurările «firești și cele economice Îngăduesc «prefacerea unui loc împădurit în «pămînt de arătură sau de iarbă»— «atunci se tac copacii»... Evident, că trebue să ne mire tăcerea autorului cînd e vorba să ne spue cari sînt «împrejurările firești și cele economice» (cel puțin pe cele firești, cari 3înt agricultură propriu zisă ne am fi așteptat să ni le spună!) *cari îngăduesc prefacerea unui loc împădurit în pămînt de arătură»; cu atît mai mult, pentru ca lucrarea era tipărită pentru aceia cari pot sfătui pe țăran să nu desfunde o pădure cînd cutari condițiuni firești și economice se opun Sub titlul «Alegerea seminței», vorbind de însușirile bune ce trebue să avem în vedere, făcînd alegerea unei semințe, autorul de care ne ocupăm, scrie: «Varietatea și subvarietatea». Varietatea «are forme «mai mult sau mai puțin statornice «pe cînd subvarietatea sau solul «(varietatea agricolă) are însușiri lă «untrice schimbăcioase după pămînt «și climă, din această pricină aceiași «varietate sau subvarietate va da «roade foarte deosebite de la un loc «la altul». Mărturisesc că n’am înțeles mai nimic din rândurile acestea, și dacă n’ași ști că întreaga cultură a plantelor se bazează în primul rând pe clarificarea noțiunilor de rasă, varietate, subvarietate, — nu aș face imputare autorului! Autorul, cum se vede, ne spune fără împujur, că «sabvarietatea sau «soiul, adică varietatea agricolă are «însușiri lăuntrice schimbăcioase și «ca deci după pămînt și etimă se va «modifica deosebit în diferitele lo ouri!» Atunci natural, noi reflectăm, dacă varietățile agricole toate nu sunt statornice în însușirile lor, ce cultivăm în agricultură . Este a dispera să mai cultivăm vreo plantă dacă toate plantele cultivate (căci aceasta ne spune sub altă formă autorul) sunt «mai mult sau mai puțin statornice sau cu totul schimbătoare de la un loc la altul» ! Autorul ne recomandă varietatea,—dar tot D-Sa ne spune imediat că e «mai mult sau mai puțin statornică și aceasta» ! In adevăr, acist «mai mult sau mai puțin», în loc să ne desvolte încredere în varietate, ne face și pentru ea bănuitori, căci nu știm cînd e «mai mult» și cînd «mai puțin», statornică, o varietate. In asemenea situație delicată, și pentru că chestiunea nu sufere să fie tratată elastic, căci de ea depinde buna practică și valoarea totdeauna bună a unui produs agricol.—clarificarea noțiunilor ce ne definesc formele vegetale agricole se impune ! Fapte sigure sunt acestea: O specie vegetală, în cultură, sau vegstinct spontan, poate prezintă la un moment dat din cauze de modificare a condițiilor de vegetațiune, cauze cari în majoritate nu se cunoaștem, — poate naște, — unul sau mai muțt din indivizii ce o compun, — cu modificări de însușiri ce deosebesc acești indivizi acum, de specia din care făceau parte. In acest caz, zicem că au născut, — în natură sau în cultură, — varietăți a speciei în chestiune. Dacă acum o varietate odată formată, vegetind, face semințe cari o reproduc de noi înainte așa cum este,—zicem că s’a fixat, este adică o varietate fixată pe care agricultura poate conta, căci în cultură se menține aceiași dacă o creștem în condițiunile cari au fixat’o ca varietate fixată. Dacă din potrivă o varietate odată diferențiată dintr’o specie nu se menține declt o generație, căci semințele ce ea a dat n’o mai reproduc identic, ci sau ies indivizi modificați divers, sau revine la forma speciei din care a derivat varietatea primă, — atunci natural avem de-aface cu o varietate nestabilă, variabilă dezordonat, o formă vegetală pe care agricultura nu poate conta. Și pentru a nu ne juca prea mult cu cuvintele varietate, varietate fixată, varietate nefixată sau subvarietate,—agricultorul trebue să știe lămurit că unei varietăți fixate știința îi zice rasă, iar termenul de varietate sau dacă voim și cel de subvarietate însemnează formă vegetală nestabilită, neperpetuabilă neschimbat prin ereditate. Dacă acesta este adevărul, cititorul își poate lesne închipui cum ar fi trebuit redactate rîndurile ce explică «varietatea și subvarietatea» în lucrarea autorului de care ne ocupăm. O lipsă simțită vizibilă ușor în școala de la Herăstrău este și Patologia vegetală. Manuale complecte, sau tratate elementare datorite profesorilor școalei, păcătuesc din acest punct de vedere. Boale serioase ce ades pot bîntui culturile noastre de tot felul, sunt tratate foarte superficial, pare că spre a se împlini o datorie neplăcută, — nu există nici o preocupare serioasă de a expune simptomele capabile să pună în evidență boala la timp și să fie sigur recunoscută de practicant, — nici preocuparea de a preciza ciclul evolutiv al boalelor grave și răspindite spre a ști mijloacele de a împiedica contaminarea, sau opri în mers boala. De cele mai multe ori nu ni se spun mijloacele de prevenire sau vindecare, cu toate că în ultimul timp s'au fixat multe asemenea mijloace sigure pentru boli față de cari piuă aci eram dezarmați. Astfel, ca să nu cităm de exemplu, cel mai cunoscut, — boalele griului;— observăm că «Rugina la grîu «se ia după berberiță și deci ase»menea plante trebuesc scoase din «apropierea holdelor de grîu». Adevărat este, și de aceia germanii în Alsacia- Lorena au interzis prin lege creșterea lui Berberis ca arbust de ornament și au dat ordine severe pentru distrugerea lui complectă în aceste două provincii — dar aceasta nu însemnează că Rugina nu mai există sau nu va mai exista și aceasta pentru simplul motiv că independent de existența formei de parazit ce trăește pe Berberis (rugină) acelaș parazit-ciupercă se poate perpetua prin anumite forme vegetative (cine cunoaște evoluția acestei ciuperci, știe aceasta !) chiar numai pe oaspeți graminee, că adică este azi dovedit, că nu e nevoe ca o fază din dezvoltarea ruginei să aibă loc pe frunzele de Berberberis, — într’un cuvînt rugina griului poate exista și cînd Berberis lipsește. Deci remediul azi, știind aceasta, numas este cel vechi care n’a stins nicieri rudina din holde : distrugerea lui Berberis, ci natural, singurul posibil: întrebuințarea de varietăți de grîu rezistente la atacul ruginei. In fine, ades, chiar boalelor mai puțin greu de vindecat sau mai exact zis de stîrpit într’o regiune, — cum de ex. : Mălura, Tăciunele, etc. — nu li se arată mijlocul sigur de prevenire anual. C. Lacrițeanu Profesor Licențiat în șt.-nat. și agricole CHESTII SOCIALE. O epocă de tranziție de GABRIEL GIURGEA De multe ori oamenii trec prin împrejurări grele, nu dîndu-și seamă de rostul celor ce se petrec în jurul lor. Popoarele rare ori au avut conștiință de momentele lor istorice, și mai cu seamă slabă a fost această conștiința, cînd fenomenele istorice în loc de a fi scurte în timp s’au prelungit o vreme oarecare, nehotărîte, și necircumscrise. Se spune că Charles Fourier, părintele principiului de asociațiune, ar fi trecut epoca marei revoluțiuni franceze, fără să și fi dat seamă de criza adîncă ce cuprinsese Franța. E drept că Fourier era foarte distrat. Totuși, depărtarea în timp înzecește însemnătatea lucrurilor și a evenimentelor. Un Ștefan cel Mare sau un Napoleon, deși mici de statură și lipsiți de acea falnică înfățișare bismarckiană, ne par totuși măreți și impunători, din pricina legendarelor acțiuni ne-au săvîrșit. Azi, cînd ne gîndim la revoluția franceză, ne închipuim că atunci Parisul era ca o vuitoare, în care clocoteau patimile de tot felul, și în care inspăimîntați de groază, oamenii se închidiau în case lăsînd străzile pustii, fără mișcare și fără zgomot. Or, după cum cînd vezi pe lungul drumului un deal, de departe ți se pare că panta e grozav de repede, iar odată ajuns vezi că totul sa reduce la o iluzie da optică, de asemenea și in privința faptelor istorice, întîmplări ce s’au petrecut aproape natural, ni se par astăzi fapte grozave, ce au trebuit să înspăiminte pe toți contimporanii. Francisque de Sarcey ne povestește, ca martor ocular, viața Parisului asediat în 1871. Armatele franceze fuseseră Învinse, Parisul înconjurat, forturile de abia se mai puteau împotrivi. Folosindu se de această stare, comunarzii es la iveală. Pe cînd batalionul 101 înainta împotriva lor pe piața primăriei, parizienii deși amenințați de răsboi civil pe lîngă bombardarea germanilor, își urmau cursul vieții lor obișnuite. Ne miră azi cronica lui F. de Sarcey: «Era vreme frumoasă... Populația parisiană, care sărbătorea întotdeauna soarele, se îndrepta, numeroasă și veselă, spre cîmpiile Elysée..., pe drumul pe care-l numim nu întîlneam decît oameni indiferenți, fără ocupație, cari păreau că nu bănuiau că la un kilometru de acolo se trăgeau focuri de pușcă... Eram pe malul sting al Senei; acolo șucrau obuzurile prusiane, în vreme ce tunurile torturilor noastre bubuiau căutînd să le răspundă... O mare mulțime eșea de la teatru... copiii se jucau ca de obiceiu și toată lumea îmbrăcată în haine de sărbătoare, se plimba și privea curioasă trecerea unui escadron de cavalerie, ce înainta pe șosea, cu muzica în frunte»... El bine, dacă în timpul revoluții și al războiului, locuitorii se duceau la teatru, iar copiii se jucau liniștiți prin grădinile publice, nu însemnează aceasta pare că mari evenimente se pot produce înaintea ochilor noștri, fără ca noi să putem desluși adevăratul lor înțeles ? Își dădeau oare seamă actorii revoluției franceze de marea epocă istorică ce-au creat ? Dar din acestea vream să ajung la următoarea constatare: și noi la rîndul nostru trecem printr'o mare epocă istorică, pe care însă n’o putem aprecia decît foarte relativ din lipsă de perspectivă. Trăim în Europa noastră de azi ca și parisienii din 1871, fără să putem găsi cauzalitatea ascunsă a atîtor fenomene sociale, ce par accidentale, dar cam în realitate sunt elementele solidare ale unei noui construcții socialo-economice. Dacă am încerca să punem față’n față epoca revoluției cu epoca noastră, am găsi mai cu seamă deosebiri. Revoluția franceză, ca criză socială și tranziție istorică, a fost scurtă, a avut un caracter național, a fost pe lîngă aceasta și sentimental-umanitară, și s’a continuat printr’o fază militarista pronunțată cu ocazia răsboaielor în contra coadițiunei. Azi însă, suntem despărțiți de revoluția franceză printr’un veac de viață intensă, de muncă aprigă, și de o luptă urmărită între om și natură. Lumea e alta, condițiunile de trai sunt deosebite, conștiința omului s’a deșteptat, și natura stă subjugată la picioarele lui. Totuși, din uriașa transformare a omenirei în veacul al 19-lea, au purces noi asupriri, noi mizerii, noi conflicte, determinate de această transformare. Azi, generația noastră, suntem moștenitorii acestei mari civilizațiuni științifice, dar și moștenitori ai luptei dintre capital și muncă. Or această luptă caracterizează întreaga noastră epocă. Lupta aceasta care e o revoluție lungă, față de scurta revoluția franceză, e mai puțin națională și mai puțin sentimentală. Cei ce duc lupta sunt mai puțin militariști, și nu văd înaintea lor decît o nouă organizare socială și economică, curățată de toate asupririle îngreunătoare, cari ca rămășițe ale regimului feudal, nu se potrivesc cu regimul industrial ce ne stăpînește. Dar din cauza acestor lupte, acestor antagonisme, acestui desechilibru, epoca noastră e neliniștită, tulbure, agitată și plină de necunoscut. Iată de ce, dacă evenimentele din jurul anului 1790 au fost socotite ca revoluționare, îmi vine parcă a socoti și epoca noastră ca o epocă de revoluție cronică, în care faptele violente sunt mai desconcentrate, dar în schimb mai constante, mai tipice, și mai solidare. O mișcare sindicalistă ca aceea din apus și din Franța, o grevă ca aceea din Anglia, o mișcare muncitoreasca ca aceea din Spania, o manifestație violentă ca aceea din Viena, un substrat veșnic în frămîntare ca acel din Rusia, iată fenomene sociale și economice cari trebuesc analizate, căci spontaneitatea și succesiunea lor sânt simptomatice. E de prisos dar să aruncăm numai pe spinarea nebunilor asemenea evenimente, în loc de a le cerceta cauzele și a le explica prin necesități mai adînci. Trebue dar să ne convingem, că regimul industrial al veacului al 19 lea a dat naștere unor probleme uriașe, pe care vremea noastră caută să le deslege. Grila internațională, actuală, de ordin social și economic, se va impune în curînd cu atîta hotărîre, încît guvernele vor trebui să se coboare tot mai mult pe tărîmul real al îmbunătățirilor pozitive, cerute de niște oameni ce vor să trăiască. Problemele de azi sunt determinate de schimbările ce s’au făcut pe la mijlocul veacului trecut. Introducerea vapoarelor, a drumurilor de fier, a telegrafului, a mașinismului, a capitalismului, și al industriei mari în mersul zilnic al vieței, a produs o nouă organizare și noi necesități. Oamenii părăsesc cîmpul pentru oraș și uzină. Trupurile se ofilesc, și sufletele stringură în adîncul lor, într’o atmosferă grea și otrăvită, plină de zgomot și încărcată cu fum. Strînși cu toții pe uliți înguste împrejurul fabricelor, locuind oase murdare, de cărămidă roșie, negrită, și înșirate unele după altele ca o monotonie fără sfîrșit, muncitorii își pierd sufletul lor de sub aerul liber, și-și găsesc singura lor plăcere în spirtul otrăvitor ce-i amețește. Concurența liberă scade salariile, și Întreprinzătorii fac averi amețitoare. Dar oamenii aceștia, stăpîniți de aceleași condiții, avind aceleași inter-