Viitorul, octombrie 1911 (Anul 5, nr. 1316-1339)

1911-10-01 / nr. 1316

ANUL AL PATRULEA—N. 1316-2 ABONAMENTE In țară.......................un an 18 lei...................șease loni 9 lei In străinătate .... un an 30 lei...............șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni­­ PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— Prin glasul autorizat al șe­fului său, partidul national­­liberal și-a spus cuvîntul la dezvelirea statuii lui Mihail Ko­­gălniceanu. Intr’o formă strălucită și la­pidară, d. Ion Brătianu a ară­tat cari au fost însușirile de căpetenie ale marelui­ Român și care a fost taina minunată, prin care el și-a putut vedea visurile întrupate. Atît de fericit a știut șeful partidului liberal să­ zugrăvea­scă, în cîte­va cuvinte, perso­nalitatea politică a lui Kogăl­­niceanu , atît de just a știut să aleagă, din mulțimea­ în­sușirilor acestei personalități, pe­ acelea cari îl caracteriza mai bine, în­cît Kogălniceanu ne apare, nu numai ca un in­divid admirabil înzestrat, dar— ceea­ ce a și fost în reali­tate — un *cip reprezentativ, «bărbatul &a­liat» prin exce­lență. * «Cunoștința adîncă a trecu­tului desgropat din letopiseți,— azi sol. Brătianu,—vederea lim­pede a țelurilor, minte ageră și pătrunzătoare, sim­ț practic al realizărilor, hotărîre repede și îndeplinire energică, Mihail Kogălniceanu prin roadele mun­­cei sale a dobîndit loc de frunte în istoria Romîniei moderne». De­sigur, nu se putea defini mai concis și mai bine ceea­ ce este, ceea­ ce trebue să fie ade­văratul om politic. Și cu atît mai mult se cuvine să relevăm această caracterizare minunată cu cît, într’însa, ve­dem idealul pe care șeful par­tidului nostru caută s­ă-l reali­zeze prin activitatea sa de con­ducător și de om de guvernă­­mînt. Sîntem, de­sigur, cuprinși de un simțimînt de încredere în viitor atunci cînd în viața noastră publică, ne e dat să vedem și alt­fel de figuri de­cît acelea cari, din nefericire, reprezintă astăzi curentul pre­domnitor în rîndurile conser­vatorilor. Ne este de­sigur o mîngîere să auzim pe șeful unui mare partid preamărind «vederea limpede a țelurilor» și «simțul practic al realizări­lor» într’un timp cînd, la cri­­ma Statului, nu domnesc de­cît dezorientarea cea mai de­­săvîrșită și utopiile cele mai copilărești. Ga­brii Romîni am fi dorit de­sigur ca asemenea indispen­sabile însușiri politice să le găsim și la conducătorii parti­dului a­dvers. Am fi dorit de­sigur ca d. Carp să fie altceva de­cît un «je m’en fiche»-ist ireductibil dublat de un vizio­nar naiv ; am fi dorit ca d- Marghiloman să trateze aface­rile publice cu un alt spirit de­cît acela al unui conquistador lipsit de ori­ce scrupule ; am fi dorit ca d. Gh. Cantacuzino să acopere subt solemnitatea sa imperială altceva de­cît nean­tul în idei și în simțiminte ; am fi dorit,­ în scurt, ca par­tidul conservator să reprezinte, prin fruntașii săi, o mîndrie pentru prez­ent și o speranță pentru viitor. Din nefericire, însă, partidul conservator nu mai reprezintă astă­zi decit sindicalizarea unor ambițiuni puerile și a unor interese meschine. Cu atît mai grea devine deci sarcina par­tidului național-liberal, care se vede astfel silit nu numai să determine, prin activitatea sa, o operă de progres dar și să împiedice, pe cît îi este posi­bil, opera de regres social și politic a partidului conservator. Greutatea sarcinei însă nu ne va abate de la ceea­ ce noi socotim ca o datorie, pe care ne-o impune atît trecutul nos­tru cît și conștiința noastră de partid d­e guvernămînt. Și cu atît mai mult avem încredere în izbînda noastră finală cu cît la baza politicei noastre stă o credință adîncă și fecundă. „Kogălniceanu—­spunea, cu drept cuvînt, d. Brătianu—a înțeles încă de la începutul­­ renașterei romînești că propu­­­­șirta Rațională nu se poate a­­­­sigura cu­e­l pe temelia unei­­ democrații sănătoase și puter­nice“. Aceasta am înțeles-o și noi, pentru această credință am luptat in trecuta noastră gu­vernare și tot pentru ea sîn­tem gata­ să intrăm și acum în luptă. Din augustele cuvinte pe care Insu­și Suveranul le-a rostit la Iași, am înțeles cu toții că această mîntuitoare credință își află o înaltă și de­plină aprobare. E o dovada ma mult că între Tron și Țară există acea fericită comunitate de simțiminte și de gîndiri care singură poate să d­ezășu­­iască consolidarea unui Stat ș mersul înainte al unei națiuni. Mîndri că șeful partidului nostru a știut să tălmăcească, atît de drept, odată cu simță mintele noastre ca partid, și sim­țimintele imensei majorități­i poporului nostru, ne îndreptăm, încrezători, privirile în viitor, cu hotărîrea de a face să se desă­vîrșească, prin stăruința și prin sacrificiile noastre, marea o­­peră la care Kogălniceanu lucrat împreună cu contimpo­ranii săi: realizarea unei de­mocrații sănătoase și puternice ZAVRACURI Distincție «Epoca» a publicat în pagina a treia discursul rostit de M. S. Regele la ser­bările dela Iași, iar pe al d-lui G. C. Arion l’a detașat cu toate onorurile cu­venite și l’a tipărit în pagina întlia. A tout seigueur, tout honneur! Cel mai indicat Discursul de la Iași, d. C. C. Arion și l’a început printr’un elogiu la adresa oa­menilor cari visează. De cînd cu ședințele de farm­entism și sforăială de la minister, d. Arion e cel mai indicat junimist ca să facă elogiul vi­selor ! Ce naivă! «Voința Națională» continuă a se ocupa de holeră, — scrie «Epoca». Ce naivă e «Voința» ! Să continue a se mai ocupă de holeră, cînd guvernul a încetat de mult de-a se mai ocupa de ea ! Se vede că «Voința» încă n’a aflat că ho­lera, ca și femeile frumoase, numai cu... indiferența o poți ucide ! Aghiuță ; REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 bani ANUNGIURI COMERCIALE DISCURSUL d-lui BRATIARU5 BAMBATA 1 OCTOMBRIE Iflu Linia corp 7 pe o coloană în pagina III..........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV...........................30 bani Inserții și reclame pagina III linia.......................................2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE ȘI LA AGENȚIA EMIL MELBERT Kani MAXIME ȘI CUGETARI Dacă ne am putea lipsi de tot ce ține de arta de-a menaja oamenii, ca­­racterul ar avea de­sigur mai multă grandoare și energie. N­me de Staei. Guvernul și justiția Am arătat la ce mijloace mes­chine — chițibușuri de procedură,— a recurs guvernul pentru a obține amînarea procesului pe care socie­tatea comunală de tramvai l-a in­tentat primăriei. Această atitudine, care trădează teama tovarășilor lui Allard de a se prezintă în fața justiției, e în perfectă concordanță cu faimoasele declarații ale d-lui P. P. Carp asu­pra rolului justiției. Se știe, în ade­­văr, că șeful guvernului a decla­rat — și faptul n’a fost desmințit — cum că nu recunoaște justiției dreptul de a se pronunța în con­flictele patrimoniale dintre stat și particulari, și că nu permite justi­ției să judece actele guvernului, chiar cînd ele sunt arbitrare și ie vesc în drepturile și interesele le­gitime ale unui particular. Azi Evoca schimbă tactica. De la neîncredere în magistratură, guver­namentalii au trecut la presiuni. In adevăr, după ce acoperă de injurii partidul liberal și pe frun­tașii lui, Epoca adaugă : «Toată lumea știe că acționarii sunt colectiviști «pur sang» și nici tribunalul nu va ignora acest lucru». Am spus și am repetat de atîtea ori că e un neadevăr cum că toți acționarii societăței comunale de tramvai ,sunt membri ai partidu­lui liberal. Am citat nume de mari acționari membri ai partidului con­servator. Insu­și d­l Marghiloman, în calitate de președinte al Băncii Agricole, a luat parte la subscripția acțiunilor. Dar, lăsînd la o parte această le­gendă, este permis unui ziar gu­vernamental să facă astfel de pre­siuni asupra justiției, și să i impună să judece o cauză după culoarea politică a justițiabililor ? Articolul «Epocei» e un act de inconștiență, de acelea cu cari ne-a obicinuit de mult ziarul guvernu­lui, SERBĂRI JUBIEARE M. S. REGELE la IAȘI Q liteeU de ori și ani, sunt datorite Arhivei fotografice Voinescu (fost Mandy), M. S. Regele înconjurat de înalți Prelați la intrarea reședinței regale. DUPĂ RUPEREA TRATATIVELOR CELE DOUA CURENTE „Adevărul“ afirmă că In partidul d-lii Take Ion­escu s’a nă­scut un așa zis curent „Bădărănist". Pe vremea cînd se urmau trata­ta­tivele pentru reconstituirea parti­dului conservator, se spunea că d. Take Ionescu, care nu era partizan sincer al împăcărei, încredințase a­ceastă delegație d-lui Alex. Bădă­­rău, fruntașul conservator democrat care de doi ani și mai bine nu făcuse alt­ceva de­cît să agite idea unei eventuale contopiri a celor două fracțiuni conservatoare. Dragostea d lui Bădărău pentru junimiști însă nu părea de loc na­turală. Cea mai mare parte a pro­priilor săi coreligionari politici o co­mentau nu tocmai în mod favora­bil și nu o singură dată s’au văzut fruntași takiști criticînd în mod as­pru atitudinea dlui Bădărău și a­­cuzînd șirul takiștilor de la Iași că urmărește planuri inevitabile pentru un moment. Lucrurile par a se adeveri astă­zi cînd «Adevărul», care se știe că a susținut totdeauna politica d-lui Take Ionescu, caută să întroneze un nou curent conservator — acela al d-lui Bădărău, pe care nu știm pen­tru ce îl tălmăcește prin calificativa), nu tocmai fericit de curentul badăranist. Indiferent însă dacă adepții nou­lui curent își trag origina de la d-1 Bădărău sau de la cuvîntul bădăran, curentul pare a exista și a se afirma din zi în zi­lot mai mult. Iașul și nordul Moldovei cunosc mult mai mult pe d-1 Bădărău de­cît pe d-1 Take Ionescu. Se afirmă apoi că takiștii din Moldova de sus sunt în complectă divergența de idei cu takiștii din restul țărei, că interesele partizanilor din județele în cari tronează d-l Bădărău, re­clamă o imediată colaborare cu gu­vernamentalii și așa mai departe. Lucrul acesta însă nu împiedecă pe d-l Bădărău de-a rămîne acelaș supus credincios șefului său și după destăinuirile «Adevărului» să rămînă acelaș stîlp neclintit în fața celor cari apelează la sine pentru a forța mina d-lui Take Ionescu la realiza­rea împăcărei. Nu știm însă cît va dăinui această tărie de caracter și de voință a d-lui Bădărău. Nu suntem nici profeți, nici nu voim să înșelăm opinia pu­blică cu prognosticuri în felul celor ce se fac la cursele de cai. Un lucru însă pare sigur : acela că între d-nii­lake Ionescu și Bă­dărău există oare­care nuanță de vederi personale, nuanță pe care ul­timele tratative cu guvernamentalii au confirmat o pe deplin și la care nu știm dacă va trebui să renunțe întri d l Take Ionescu sau d-l Bă­dărău. Fără să mergem pînă acolo, încît să afirmăm și noi împreună cu a­­nume fruntași takiști că d. Bă­dărău urmărește planuri inevitabile pentru un moment, credem totuși că intențiile șefului Bădărăniștilor, dacă nu sunt încă aduse la cunoș­tința opiniei publice, nu sunt în schimb nici atît de oculte după cum se crede. D. Bădărău urmărește de­sigur reabilitarea sa față de fruntașii gu­vernamentali de azi, cari, se știe, au avut pentru d. Bădărău mai mult decit ceea­ ce noi obișnuim să numim ură politică. Sub fostul guvern conservator prezidat de d. Cantacuzino, care as­tăzi este drept că se găsește înre­gimentat în rîndurile d-lui Carp, nici un ministru n’a fost mai atacat de către opoziția junimistă, ca d. Bădărău. E natural dar ca fruntașul takist dela Iași să caute astăzi a face împăcarea, nu pentru a fanbu­nătăți soarta partidului din care face parte, ci mai mult pentru a-și pune într’o poziție critică pe vechii duș­mani, cari prim­indu-i în rîndu­rile lor, pe lîngă un portofoliu oare­care, îi vor da și satisfacția unei retractări tacite a tuturor in­sultelor cu cari l’au gratificat acum cinci ani. Dacă aceste sunt*-.. narile pe cari le urmărește d-1 Bădărău, ele nu pot fi taxate drept inevitabile. D-1 Bădărău’urmărește ceea ce or­ce alt om politic ar avea dreptul să urmă­rească pe contul său personal. Din nefericire însă pentru d­l Bă­dărău, împăcarea n’a putut avea loc și ne place să credem că d la cel dintîi a recunoscut imposibili­tatea acestei aproprieri conservatoare în condițiunile puse de guverna­mentali. D-l Bădărău pierde clar ocazia unei reabilitări de care simte nevoe, iar guvernamentali concursul pre­țios al unei fracțiuni conservatoare care mai ales în momentele de față ar fi putut salva prestigiul cele)­r’alte fracțiuni zdruncinate și pusă în imposibilitate de a și mai ține angajamentele luate față de țară. _______ _ * — NOTE POLITICE Măsurile luate de d-l Carp pentru ostenirea traiului au avut ca rezultat imediat—lucru neaș­teptat, — scumpirea lemnelor de foc. Faptul acesta însă nu împie­dică pe «Epoca» să declare că în curînd opinia publică va avea ocazia să se convingă de efica­citatea legilor pe care d-l Cerp are de gând să le prezinte după deschiderea Parlamentului. Așa­dar ostenirea traiului a fost amânata pentru la 15 Noem­­brie. Și ci noi ne gindim că suntem abia la sfârșitul lui Septembrie, 9­ 9­9 Dosarul d-lui Marghilo­man, de care Epoca se plin­­gea zilele trecute că nu ar fi destul de voluminos, se îmbogățește pe fie­ce zi. După exproprierea sen­timentală din str. Mercur, după afacerea Fundenilor, iată că se articulează îm­potriva ministrului de in­terne o nouă acuzație de cea mai mare gravitate. Se dovedește ca d. Mar­ghiloman, pe cînd era mi­nistru al justiției, și-a pus autoritatea ministerială un joc pentru a rezolva în profitul său și în dauna unei instituții culturale, o chestie bănească. Sunt cîte­va zile de cînd am publicat și această in­teresantă parte din dosa­rul d-lui Marghiloman, fără ca „Epoca­­ să găsească vre-un cuvînt de răspuns. Era și greu să răspundă esvs. UN CĂMIN CULTURAL LA VĂLENI împrejurările istorice. In cari ne-am desvoltat noi Românii, au făcut ca as­­tă­zi să ne vedem despărțiți prin granițe naturale ți prin granițe meșteșugite de dușmanii noștri. Nu formăm astăzi pol­liticește un corp unitar și ceea­ ce ne ține la­o­laltă este sufletul nostru, pe care nu ni l’au putut Împărți. Căci toți a­­vem acelaș dar, acelaș ideal, o durere o împărtășim cu toții, o bucurie o săr­bătorire, este a noastră a tuturor. Pină cînd sufletul nostru va rămînea unitar, n'avem să ne temem de nici o uneltire dușmană. O știu asta și adver­sarii noștri, cari prin cultura străină ce o impun fraților noștri, vor să ne înstre­­ineze unii de alții. Grija noastră de că­petenie este deci a ne apăra unitatea su­fletească prin cultura națională. întări­rea culturei naționale în provincii este garanția cea mai puternică a trăiniciei neamului nostru acolo. Pentru răspîndirea și întărirea acestei culturi, mai ales pentru tinerii din pro­vincii, au fost înființate cursurile de vară de la Văleni, cursuri cari au fost ținute de profesorii noștri, fără deosebire de ve­deri politice. Conferențiarii au fost convinși că a­­duc un serviciu culturei naționale. D. Simion Mândrescu, profesor uni­versitar, în timpul cît a ținut lecțiile sale la Văleni, s’a convins că una dintre cau­zele, cari împiedică pe tinerii din pro­vincii de a veni la aceste cursuri e lipsa unui cămin, unde să-și poată căpăta lo­cuințe gratuit, cea mai mare parte fiind lipsiți de mijloace. A luat deci inițiativa de a se aduna un fond pentru clădirea unui cămin cul­tural la Văleni. Ideia a fost sprijinită cu multă căldură de marele filantrop Stroe Beloescu din Bîrlad, ale cărui jert­fe pentru cultura națională sunt în­de­obște cunoscute. D. Belcescu a subscris­­ pentru viitorul cămin suma de o mie de ei. Zilele acestea, d. Mindrescu va pu­blica un apel către toți Romînii, îndem­­nîndu-i a-și da obolul pentru înfăptui­rea acestei frumoase idei, și nu ne în­doim că apelul va avea ecoul dorit de toți prietenii culturei naționale. RĂZBOIUL Debarcarea trupelor la Tripolis . Ziarul «Tribuna» află din Tri­polis că sosirea trupelor de expediție a fost salutata cu strigăte de «Tră­­iască armata ! Trăiască Italia !» de marinari și de o mare mulțime. Debarcarea s’a făcut repede și în ordine. Imediat ce primii oameni au co­­borît pe uscat, marinarii și munci­torii arabi au aclamat strigînd : «Tră­iască armata !» 20 de Italieni masacrați de turci Roma, 29 Sept.—Agen­ția Stefani află din A­­lexandria că fostul con­sul al Italiei la Hoder­­dab, trecînd pe aci, a aflat că 20 lucrători i­­talieni, ocupați la lu­crările căilor ferate spre Hedjas, au fost masacrați de turci în primele zile ale lunei Octombre. Măcelul se confirmă și dintr’alt izvor. Se mai spune că el a fost făcut la Karak­. Protestări contra cenzurei presei turce Constantinopol, 29 Sept. — Ciți­va deputați ai opoziției au protestat pe lângă marele vizir contra cenzurei succesive a pre­sei. Marele vizir le-ar fi răspuns, zice-se, că nu a știut că tribuna­lul de războiu a luat măsuri ne­constituționale și că va aduce îndreptare. _________ POLITICA DE URA Campania contra soc­ tramelor comunale —Un rezumat obiectiv al afacerei — Independența noastră economică. — O politică modernă co­­munală — Campania străinilor.—Avantagiile Comunei.— Dreptul regalian. — Liniile vechi. — Cele două milioane — Alte acuzații Nu trece nici o singură zi, fără ca «Epoca», ziarul guver­nului, să nu atace cu ultima furie societatea comunală de tramvaie. Am răspuns in mod demn și obiectiv la toate pre­tinsele acuzațiuni ce s’au adus acestei societăți romînești. Fiind­că nu avem de-a face cu adversari reali și de bună­­credința nu sperăm să-i dezar­măm cu argumente științifice și date precise. De aceea, nu pentru «Epoca» ci pentru opinia publică dăm din nou, in rîndurile de mai jos, un rezumat obiectiv al a­­cestei afaceri. Independență economică După independența politică căpă­­tată pe cîmpul războiului din 1877, prin sîrgile vitejilor noștri soldați, România modernă avea nevoie de independența economică. In acest sens s’a lucrat în continuu pentru naționalizarea mijloacelor de produ­cere : răscumpărarea și apoi con­strucțiu­nea și exploatarea drumuri­lor de fier, crearea mijloacelor de comunicație pe apă și a porturilor românești, înființarea și dezvoltarea industriei naționale pentru utilizarea producțiunei țarei, punerea în valoare a capitalului și a mancei românești în tot felul de întreprinderi romî­­nești : financiare, industriale, co­merciale, etc.,, erau toate destinate de a asigura viitorul economic al unei țâri mici ca a noastră. In acest sens a fost îndreptată și opera ce comuna București a între­prins în 1909, prin înființarea So­cietăței Comunale a Tramvaelor Bu­curești. Prin inițiativa ce­ a luat de a creia o regie cointeresată, contri­­tribuind cu o parte din capital, Co­muna București a dat încrederea, ce de multe ori lipsea la noi, de a se plasa micile capitaluri, provenite din economii romînești, în o întindre­dere romînească.­ Pe de altă parte, Comuna București încurajează munca romînească, dîndu-i ocaziunea de a lua parte în ramura industriei tran­sporturilor în comun,care pînă atunci fusese considerată ca un monopol al străinilor, și de a se putea mani­­festa tot așa cum se arătase în ce­lelalte ramuri de activitate unde fu­­sese chemată a lua parte : drumuri de fier, lucrări publice, industrie, navigație etc. O politică modernă comunală In afară de aceste puncte de ve­dere generale, inițiativa comunei București era un început de politi­că comunală modernă : punerea în valoare a diferitelor servicii publi­ce în scop de a servi pe cetățeni, și de a face parte comunei de be­neficii însemnate, ce ar rezulta din o astfel de exploatare, și care cu vechiul sistem «al concesiunelor» ar fi fost­ numai în profitul cîtor­va ac­ționari străini de țară. Regia coin­teresată adoptată de Comuna Bucu­rești este un început de îndruma­re și un mijloc de pregătire pen­tru exploatarea viitoare a servicii­lor publice , regia, care se va putea adopta atunci cînd administrațiile co­munale vor fi pătrunse de mai mult spirit comercial, și de mai multă in­dependență, pentru a face un ser­viciu public, iar nu o exploatare greoaie, complicată și supusă la tot felul de influențe, cum se întîmplă astăzi în exploatările în regie. Campania străinilor Această frumoasă inițiativă națio­nală, «Societatea comunală a tram­vaielor București», este atacată cu multă violență de străinii cari ve­deau că pierd terenul pentru conti­nuarea unei specule ce­ o practicau de mulți ani pe spatele cetățenilor Capitalei, precum și de autoritățile comunale și ale Statului, cari ar fi trebuit a da tot concursul pen­tru continuarea unei întreprin­deri abia pusă pe cale. Fără a căuta cauzele care au condus autori­tățile comunale și ale Statului, să ducă campania în contra nouei So­cietăți de tramvaie, alături de străinii interesați, rezumăm acuzațiunile ce s’au adus. Avantagiile comanei S’a zis că Primăria a acordat So­­cietăței Comunale a Tramvaielor Bu­curești, condițiuni mai avantajoase pentru Societate, și prin urmare mai dezavantajoase pentru oraș, de­cît condițiunile ce comuna Bucu­rești le avusese prin ofertele ante­rioare. Această afirmare, destul de slab susținută de acuzatorii S. T. B.­ista cu totul neexactă. Condițiunile 8. T. B., față cu cele mai avantajoase o­­fer­te anterioare, prezintă mult mai puține avantaje pentru Societate, și cu mult mai multe avantaje pentru Coron­nă, prin redevențele acordate, pentru public, prin tarifele acordate, și pentru personal, prin dispozițiunile prescrise în privința lucrului și in­­stituțiunilor de ajutor, pensii și eco­nomii. Dreptul regalian S’a mai susținut că prin condi­­țiunile în cari s’a dat «Societăței comunale a tramvaelor București», dreptul de a construi și exploata tramvaie pe străzile Capitalei. Co­muna era deposedată de «dreptul re­galian» ce are asupra domeniului public comunal. Această afirmațiune este făcută în necunoștința condi­­țiunilor prescrise, de­oare­ce: Co­muna primește redevențe însemna­te pentru cedarea dreptului de uti­lizare a căilor publice, redevențe raționale și în conformitate cu cele mai noi păreri în această chestiune, și cari nu sunt inferioare redeven­­țelor ce încasează alte orașe, ale­ că­ror condițiuni­­ de exploatare­­ sunt superioare Bucureștiului. Liniile vechi—Cele două milioane Acapararea liniilor vechi, actual­mente exploatate cu cai, atunci cînd actualele concesiuni se vor termina», este o acuzare care a fost formulată în contra votului fundamental al Comunei, a legal de constituire, și a statutelor făcute de Primărie și aprobate de Consiliul comunal. «Primăria este lipsită de un venit sigur de 2.000 000 lei pe an, la sfîrșitul actualelor concesii, prin trecerea acestor exploatări asupra S. T. B.— zic adversarii noștrii. A­­ceastă afirmare nu a fost făcută de­cît fără a se ținea seamă că ori­cine va lua exploatarea liniilor cu cai la 1916, Comuna sau S. T. B., nu va putea continua actuala exploatare primitivă, ci va trebui a o transfor­ma pentru a o face convenabilă pen­tru publicul călător. Ori ținîndu-se seamă de capitalul ce va necesita această transformare, nu mai este­­un beneficiu sigur de 2.000.000 lei, fără nici o imobilizare de ca­pital». Alte acuzații Nedreptățirea comunei In ceea­ ce privește luarea unei părți din capi­tal, subscrierea pentru diferitele e­­misiuni, și dreptul de reprezentare în adunări și consilii, sunt iarăși a­­cuzațiuni cari cad în fața textelor de legi și din statute, și au fost cău­tate numai în scopul de a justifica o acțiune întreprinsă contra unei so­cietăți romînești. Producerea energiei electrice de către comună, și vinderea apoi a e­­nergiei ce o necesita S. T. B., nu este un avantaj pentru societate. Comuna, avînd necesitate de energie electrică pentru alte utilizări: pom­pe, luminat, ateliere, abatorii etc., și-a construit o uzină, de la care dînd și tramvaielor energia electrică, face ca prețul de producere pentru energia produsă, pentru toate tre­buințele sale, să fie mai mic, prin faptul producerei unei cantități mai mari, iar pe de altă parte, capătă un beneficiu peste costul de produ­cere a energiei ce o vinde tramva­ielor. Iată, reduse la cea mai sim­plă expresie, principalele acuza­ții ce se aduc S. T. B. Ele nu rezistă la cea mai ușoară argu­mentație, și trebue să fie cine­va cu desăvârșire stăpânit de ură și patimi cari întunecă judecata, pentru a continua o asemenea nesăbuită campanie. CINSTEA SLUJBAȘILOR D-LUI C. ARION Oamenii de cari s’a înconjurat d-l ministru al instrucțiunei și al culte­lor au început să dea în adevăr do­vadă de activitate, desigur sub in­fluența reclamei pe care «Epoca» o face «activităței» d lui Arion. Pînă acum erau învinuiți că dor­mitează, că alcătuesc trusturi ori petrec. Iată-i însă că au început să opereze după vechiul sistem al sluj­bașilor boerești, pentru a nu se perde tradiția de sub guvernele con­servatoare. Leafa este un mijloc de a-și duce viața de azi pe mîine ; ciupiala este rezerva de opoziție, mai ales cînd puterea se arată de scurtă durată. Dacă d-l Arion a desvoltat în a­­devăr o activitate obositoare, a fost acea de a înlocui funcționarii pri­cepuți și corecți, cu leneși și de spe­ța celui pe care îl arătăm astăzi și înmulțind chiar numărul lor. La Casa Bisericei mai nainte erau numai patru defensori eclesiastici. D-l ministru Arlou a îndoit nu-

Next