Viitorul, mai 1912 (Anul 6, nr. 1517-1545)

1912-05-01 / nr. 1517

DIN CULISELE CONCENTRARE! Noua atitudine a d-lidFillpescu PENTRU CE A DEVENIT FOSTUL MINISTRU­­ DE RĂZBOI PARTIZAN AL CONCENTRARE!. Am­ înregistrat ori dimi­neață schimbarea neașteptată care s’a produs, cu privire la concentrare, în anume cercuri conservatoare guvernamen­tale. Schimbarea aceasta e cu a­­tît mai surprinzătoare, cu cît e vorba de d. Nicu Filipescu,­­ ale cărui sentimente ostile u­­nei înțelegeri cu d-l Take Ionescu au fost public ma­nifestate chiar prin coloanele „Epocei“. Și de unde acum trei săp­tămâni ziarul guvernamental anunța că înțelegerea cu șeful democraților e o simplă ma­noperă, pe care se obliga s-o dovedească la vreme, astăzi d. Nicu Pilipescu pare a nutri sentimente cu totul altele în privința concentrărei. Lucrul ni se afirmă chiar din anturajul cel mai apro­piat al fostului ministru de­­­ război, așa că pînă la proba­­ contrarie, dată fiind sursa ști­rilor noastre, nu avem cuvînt să le punem la îndoială. * Nu lipsesc, de altfel, nici explicațiunile cari să moti­veze noua linie de conduită a d-lui Nicu Pilipescu;—un conservator, prieten personal al fostului ministru de răz­boi, explica astfel schimba­rea neașteptată din atitudi­nea d-lui Filipescu: 5 — „După discursul de la Craiova al d-lui Marghiloman, rămăsese iarăși impresia că fostul ministru de interne ar fi recîștigat înrîurirea pe care o avea în direcțiunea partidului și pe care o perduse în ulti­mul timp, această impresie rămăsese cu atît mai mult, cu cît d-l Marghiloman părea că alesese anume momentul pen­tru a vorbi la Craiova, în pur­tător de cuvînt al șefului, de­spre concentrarea conserva­­t^toare, decretînd chiar moda­litatea concentrărei în condi­­țiuni, la cari s’ar fi crezut că nu se va admite replică. Cu alte cuvinte, atitudinea d-lui Marghiloman la Craiova îl pre­zintă în lumină de factor ho­­tărîtor pentru soarta concen­­trărei conservatoare: „încercarea aceasta a fos­tului ministru de interne să’și recîștige terenul pierdut, a făcut pe d-l Nicu Filipescu să vadă concentrarea printr’o prizmă alta de cum o vedea pînă atunci­—de aci schim­­­­­barea de atitudine a fostului ministru de război, schimbare de atitudine care, în fond, nu e de­cît o chestiune de abilitate și tactică politică. * Lămuririle acestea ni se complectează cu altele; —­­iată, în adevăr, ce ne adau­­­gă același personagiu con­servator : — „învinuit că e factorul care zădărnicește concentra­rea, d. Nicu Pilipescu a pro­fitat de prilejul indirect pe care i l-a oferit d. Marghilo­man la Craiova pentru a rea­liza, cu un singur gest, două lucruri: schimbînd tactica cu privire la concentrare, d. N. Filipescu înlătură învinui­rea că împiedică întregirea partidului conservator și, în același timp, dovedește în­că odată că tot d-sa e factorul h­otărîtor în politica conser­­­­vatorilor guvernamentali, cu toate declarațiile de la Craiova ale d-lui Alex. Marghiloman. Aceasta e explicațiunea nouei atitudini a d-lui Nicu Pilipescu și, fiind o explică­­­a­țiune care ne vine din an­turajul d-sale direct, o soco­tim cu atît mai apropiată de adevăr, cu cît concordă cu anume manifestări observate, de cîte­va zile, în politica de culise a conservatorilor gu­vernamentali. Prin urmare, fapt este că d. Nicu Filipescu a luat, în ultimele zile, o atitudine fa­vorabilă concentrării conser­vatoare și că, pentru a-și do­vedi încă odată influența în partidul de la putere, lucrează pentru a ajunge la o înțele­gere cu d. Take Ionescu. De altfel, aceasta e și ex­­plicațiunea știrilor mai opti­miste care circulă, de două sau trei zile, cu privire la concentrare, pe care unii gu­vernamentali o văd iarăși ca realizabilă în scurtă vreme ALEX. MAVRODI ZAVRACURI Chestii fiziologice „Epoca" crede că turburările auzului se produc din cauza inflamării... larin­­gelui. După această teorie, atunci omul aude cu laringele, vede cu gura, vorbește cu urechile și gîndește cu picioarele ! In ceea­ ce privește pe actualul gu­vern cel puțin, teoria aceasta poate să fie adevărată. Dar, dacă „Epoca“ ține să știe precis care este pricina diferitelor tulburări ale auzului, de ce nu intervievează pe d-l Maiorescu care, după modesta mea pa­­rore, este cel mai competent și cel mai oficial cunoscător al acestei importante chestiuni. Considerentele In sfîrșit, curiozitatea guvernului a fost satisfăcută. Considerentele Casației azi sunt cunoscute. Atît de precis sunt contra guvernului aceste considerente în­cît se poate spune perfect că conservatorii nu se mai bu­cură nici chiar de... considerația Ca­sației. Aghiuță iliul ȚIGARA Și STICLA III ACADEMIE D-l dr. Marinescu s’a pronunțat în finul doctei Academii despre pericolele tutunului și alcoolismului pentru sănă­tatea trupească și sufletească a noastră. Rezultatul acestei interesante comu­nicări îl cunoaștem : Academicianii cari sunt fumători, au așteptat să-și ter­mine conferința eminentul lor coleg de nemurire, pentru a "se sinucide" fu­gind, iar alții obosiți de ascultarea unei atît de savante comunicări se vor fi grăbit „a se sinucide“ cu un pahar de Bordeaux sau de Porto... Ce probează aceasta ? Că, cuvintele lui Seneca sunt perfect de adevărate: Video meliora proboque deteriora sequor (văd și probez ceea­ ce e mai bun, dar fac numai ceea ce e rău !) Intre gîndire și act, între convingere și faptă este un abuz. Aite lucruri nu le știm că sunt rele, și le facem, dacă impulsul acela al ființei din noi ne si­lește să trecem peste judecată. Suntem cu toții păpușile mișcate ale unor forțe ce trec dincolo de noi, sau stau îndărătul nostru, și cugetarea a­­desea nu servește decît să justifice por­nirile noastre—nereflectate! Dar afară de aceasta e ceva care slă­bește teza pesimistă a savantului Ma­­rinescu : Oare tutunul și alcoolul e pe­riculos în ori­ce cantitate ? De ce să fulgerăm cu citate savante din cele mai savante volume pe aceia cari fumează puțin, pe aceia cari beau în timpul me­sei cîte­va grame de vin? L’exces nuit e un proverb francez; el se aplică, fi­rește, la fumătorii pasionați, la alcoo­licii pătimași; dar același proverb se aplică și savanților cari duc povețile de abstinență pînă la exces... Intre a fi bețiv și a nu bea decît apă, — e un abis. De ce savanții cari condamnă alcoo­lul, cad... în apă, în loc de­ a recomanda o consumare moderată a vinului? Și uită ei oare, marea, imensa putere a obișnuinței moștenite ? Cred ei că organismul omenesc nu a căpătat o­­bișnuința consumării moderate de al­cool, prin moștenirea acestei nevoi din generație în generație, de la... tata Noe ? Mitridate, ajunsese să ia doze de arse­nic care ar fi omorît un bivol, aceasta pentru că se obișnuise a lua cantități de otravă în proporții mici la început, și mărite treptat ? Și fiecare dintre noi nu suntem un­ti tridate față de otrava din sticlele cu dopul argintat sau aurit, cu otrava din halbele spumoase ? Iată o chestiune a­­cademică! Petronius M fâcifi­cii iiBaiii In urma unei ciocniri sîngeroase între trupele turce și Albanezii răzvrătiți din Ipek,­­ situația din Albania a devenit extrem de critică. Ulemalele turce, pentru potolirea spiritelor agitate, citesc populațiunea pro­clamatului cu făgădueli de reforme. CULTUL F­ROILOR ADORATIUNE și justificări - CRANIUL LUI SCHILLER DIN WEIMAR ERA FALS - Sunt supra-oameni—după nomen­clatura lui Nietzche — cari în viață suferă întîmplări extraordinare, în­dură nedreptăți pe cari «cei din turmă», cei inferiori, nu le cunosc, căci mediocritatea face să sufere pe cei din elita gîndurilor, pentru ca prin durere să-l scoboare pină la ea ! Schiller cunoscuse în timpul vieței unele din nemulțumirile legate de vocațiunea geniului. Silit a învăța dreptul de către părinții săi, nevoit a intra . chirurg în armată cu leafa de 18 florini pe lună, între două pansamente nereușite și ci­te­va scri­sori părintești de aspră mustrare, să­rac și agitat, Schiller scrie pe apu­cate, temîndu-se ca și cum ar fi fă­cut o crimă, drama care în curînd va deveni celebră : Hoții... Reținut la Stuttgard trebui să fugă, ex­­punîndu-se la pedepsele cele mai grele, pentru ca să asiste la re­prezentația piesei sale... Iar Conjura­­țiunea lui Fieschi fu scrisă de Schil­ler, în timp ce sta ascuns în casa unui prieten. Dar ideile republicane ale marelui Schiller, emulul lui Sha­kespeare, găsiră în Franța un viu ecou; iar gloria celui mai mare dra­maturg și romancier al Germaniei îi fu conferită de nobila și entusiasta Franță. Dar amărăciunele vieței fură aco­perite de gloria care din ce în ce înconjura fruntea marelui poet, de gloria pe care timpurile noi adăpate la cultura literară o dădură geniului romantic al renașterei germane. In mormîntul prinților de Weimar, se­cole întregi a fost o peregrinație plină de adorare în fața craniului lui Schiller, în fața cutiei materiale în care se păstrase gîndurile cele mai poetice ale lumei. Craniul lui Schiller fusese tran­sportat la cimitir intr’o noapte se­nină de Mai — era în anul 1805 —, cînd după obiceiul vechi german morții se duceau noaptea în capela cimitirului pentru ca peste cîte-va zile să primească pompa ultimă a îngropărei. Dar cimitirul în care fu îngropat Schiller fiind desființat după cîți-va ani, și marele duce de Wei­mar voind a face onoruri extraordi­nare rămășițelor lui Schiller, se luă dispoziția ca ele să fie găsite și alese din rîndul celorlalte. Se convocă amicii personali ai lui Schiller, și în jurul craniilor albe, gravii burghezi, cu răbdarea germa­nică, examinară rînd pe rînd oasele înșirate pe o masă, iar opiniile lor— adevărat vot secret — le scriau pe un petic de hîrtie. Sufragiile unani­me fură obținute de un craniu, care fu declarat ca acela ce purtase real­mente materia care gindise, care poetizase lumea, sufletul lui Schiller ! In fața acestui craniu, fratele-poet, geniul tovarăș, sufletul cel mai strîns legat de a lui Schiller, marele Goe­the improviză poezia celebră: «Vas misterios care răspîndești o­­racole, sunt oare demn de-a te ține în mină, pe tine, comoară neprețuită!.» Oasele, însă, ridicate în osana po­etică de Goethe vor fi tot probabil ale unui negustor modest, sau ale unui ignorant care nici nu voise să audă de Schiller, în timpul vieței, căci craniul lui Schiller, adorat de­ o lume întreagă, cîntat de Goethe s-a dovedit acum de curînd că nu era autentic. Această dovadă o face lu­mei un savant conștiincios, meticu­los, spirit rece, cu numele de Von Froriep, doctor la universitatea din Tübinge, care înlocui craniu fals cu cel autentic. Intelectualii și pioșii admiratori ai autorului lui «Don Carlos», au de ce să fie veseli!... Ei nu se vor mai pros­terna în fața unor oase de burghez necunoscut, ci în fața autenticei cu­tii osoase a craniului lui Schiller! Au cîștigat ceva cu aceasta ? Ni­mic, de­sigur. Ceea­ ce rămîne de pe urma unei minți care se ridicase de­asupra omului, nu e cutii de os a craniului, nu e scheletul hidos, nu e vestmîntul meschin al cărnei, e zbo­rul spre lumea ideală, e avîntul și vibrația sufletului prinsă, în ritm, în rimă, în stil, în pagini colorate nu de nuanțe de singe, ci de nuanțe ale cuge­tarei. Moștenirea geniilor o găsim în o­­perile lor. Acestea singure sunt ne­muritoare ; acestea singure merită să fie cinstite , căci acestea singure sunt însăși personaliatea celui dispărut. Craniul lui Schiller nu a fost a lui Schiller,­și totuși în cripta prințiară de la Weimar secole întregi au putut fi mistificate. Ce probează oare aceasta dacă nu chiar că rămășițele pămîntești sunt comune, sunt neînsemnate? Dar poeziile, opera teatrală, estetica lui Schiller, criticele sale de artă trăesc și luminează ca niște diamiante inal­terabile. Ce este atunci singurul lu­cru neperitor? Este cugetarea, e sufletul nostru care rămîne etern, cînd Natura ne-a dat darul — subli­mul dar de-a înțelege vraja ce se a­­scunde sub cortina albastră pictată de stele de aur a nopților senine ! Și cînd un om e Schiller, ce nevoie de fetișismul adorărei craniului inert și comun, cînd poezia lui trăește în volumul din biblioteca noastră. Von Froriep nu a făcut nici un serviciu om­enirei. El a pus prozaismul lui de savant migălos pe imnul de glorie ridicat de secole în fața craniului fals a lui Schiller... Sunt adevăruri cari nu servesc la nimic, și sunt min­ciuni cari ascund mari aven­turi și sublime porniri... Savantul care a descoperit frauda cu craniul lui Schiller, nu a făcut decît să adaoge o notă de presă sa­vantă, la cultul idealist al mulțimei pentru un mare poet. Oasele lui Schiller sau ale altuia? Ce interes a fi autentice, cînd sin­gura valoare a lor stă în pioasa ve­nerație a celor ce cred în ele ? Și de la Schiller avem mai mult decît craniul de oase; avem pro­dusele eterne ale minței cuprinse în hidoasa cutie de oase venerate de cohorta idealiștilor, visătorilor și poeților din întreaga lume. Schiller e în versuri, nu în coșciug. Tăușan Tac, pentru un­n’QD ce răspunde Au trecut mai multe zile de cînd printr’un articol publicat în ziarul nostru, am desvăluit și am arătat care este rostul așa zisei societăți a marilor stabilimente din Constanța. Am spus atunci că această socie­tate nu este făcută de­cît să mascheze operațiunile d-lui de Marcay, care a luat exploatarea tripoului din Con­stanța. Ziarele oficioase păstrează, cu pri­vire la această afacere, o tăcere pru­dentă dar și foarte semnificativă. De unde în alte împrejurări, suratele o­­ficioase sunt de o limbuție extraor­dinară, de data aceasta cu privire la afacerile d-lui de Marcay, se feresc ca de foc să sufle un singur cuvînt pentru ca nu cumva scăpînd vre-o vorbă greșită, să compromită pe cei ce se înfruptă destul de gras, din cîștigurile d-lui de Marcay. Tăcerea presei oficioase însă, cu privire la această afacere, nu va a­­vea de rezultat de­cît să întărească și mai mult—dacă ar mai fi nevoe—, afirmațiunile noastre. Fie că va tăcea presa oficioasă, fie că va vorbi, fie că va țipa, noi pro­mitem un lucru, vom urmări de a­­proape toate operațiunile d-lui de Marcay și a tovarășilor săi și, la timp, vom ști să-i demascam și să-i înfie­răm așa după cum merită. Așteptăm dar ca banda să se așe­ze la lucru. r LEGEA MESERIILOR Incapabilii acuză D-l Nenițescu îndrăznește să învinuiască partidul li­beral de dezastrul aplică­­rei legei meseriilor. Situațiunea creată de nemulțumirile generale ale meseriașilor din toată țara, în urma încercă­rei de aplicare a legei d-lui Nenițescu, e foarte gravă, de vreme ce ministrul industriei își pregăteștește cu multă îndrăzneală, de pe acuma, o platformă de salvare. Nemulțumit cu serviciile pe cari i le aducea «Epoca», d-l Nenițescu a recurs la ajutorul «Monitorului Oficial» in care a publicat un fel de comunicat. Cu o rea credință care nu are de egal decit incapacitatea sa dovedită, d. Nenițescu acuză partidul liberal că prin «instigațiile» sale, zădărnicește a­­plicarea legei meseriilor. Sistemul e cit se poate de comod: faci o lege rea, plină de lacune, după o concepție reacționară și polițienească, încarci pe meseriași cu taxe și cotiza­ții împovărătoare, nu organizezi nici măcar asistența medicală, nu iei in seamă, arătările oamenilor pricepuți, numești un personal sinecurist, inca­pabil și străin cu totul de chestiunile pe cari le va avea de aplicat,—și cînd toată această politică nechibzuită și ri­dicolă dă naștere la nemulțumiri ge­nerale și la cel mai formidabil fiasco, atunci vina pe partidul advers ! Epoca merge și mai departe cu în­drăzneala și ridicolul, afirmînd că par­tidul liberal a organizat nu știm ce comitet secret, un­ fel de complot mis­terios care are de scop instigarea me­seriașilor și provocarea unei revoluții la orașe ! Nu ne vom pierde vremea să d­es­­mințim rătăcirile unor oameni pe cari situația lor desnădăjd­uită i-a făcut să-și piardă mințile. " Un lucru reese insă sigur și de ne­tăgăduit din toate acestea, «marea o­­peră» a d-lui Nenițescu și a guvernu­lui conservator a dat cel mai rușinos și mai complect faliment. EDILITARE Primăria $­ Ieftinirea troliul LA ADMINISTRAȚIA COMUNALA S’A IN­STITUIT DIN NOU „O COMISIUNE“ ! Ziarele ne anunță că la Primăria Capitalei s’a instituit o nouă comi­­siune, pusă sub preșidenția Prima­rului, în scop de a se studia măsu­rile pe cari administrația comunală le-ar putea lua în chestia ieftinirei traiului. E o nouă glumă a d-lui Dobrescu, activul și inteligentul primar al Ca­pitalei. Judecind după activitatea de pînă acuma a administrației comu­nale, noua comisiune nu va face ab­solut nimic. In adevăr, acum de curînd s’au ivit două chestiuni în legătură cu scumpirea traiului: chestia ridicărei prețului cărnei și a pîinei, amîndouă alimente de prima necesitate. Ce-a făcut Primăria? A știut să apere interesele marelui public îm­potriva speculatorilor și acaparatori­lor cari urcă în mod artificial și ne­­justificat prețul alimentelor de prima necesitate ? Nici­de cum, In chestia scumpirei cărnei, după un simulacru de anchetă, s’a numit­ iar o comisiune,­care, după vre-o trei săptămîni de studii și cercetări, a fă­cut mai multe propuneri. Rezultatul practic ? Măcelarii angrosiști învinuesc pe cei detailiști că scumpesc carnea, și vice-versa,­dar carnea se vinde tot cu prețuri uscate și populația suferă. Același lucru cu pîinea : Protesta­rea primăriei împotriva scumpirei ce­rută și pusă în practică de brutari a fost platonică, de­oare­ce adminis­trația nu a pregătit din vreme func­ționarea unei brutării comunale. Iată fapte precise. Noua comisiune nu va avea deci alt rost decît poate acela de a încasa ceva diurne. CAUZELE SCUMPIREI CHIRIILOR Declarațiile unui proprietar El spune: Vinovati sunt diriașii Afișcarea chiriașilor amenință să ia proporții mari.— Diferitele categorii de proprietari.—Scumpirea chiriilor este în legătură cu prețul terenului, materialui și a brațelor de muncă.—O cauză mare care a contribuit la urcarea exagerată a chiriilor.—Chiriașii să nu se mai concureze ! Chestiunea scumpirei exagerate a chiriilor a început să miște popula­­țiunea nevoiașe din Capitală. Această mișcare amenință să ia proporții din ce în ce mai mari. Se poate prevedea că cu prilejul viitorului termen de mutare, adică de Sf. Dumitru, agitația chi­riașilor să devie supărătoare pentru ordinea publică și amenințătoare pen­tru proprietari. Cu alte cuvinte, ne putem aștepta la o agitație mai vio­lentă, urmată de mișcări de stradă și dezordine. Aceste reflexiuni rees din cele ce s’au vorbit la întrunirile chiriașilor, și nu trebue să fie cine­va profet pentru ca să prevadă mai dinainte că lucrurile ar putea să ia o întor­sătură foarte gravă. In cazul cînd guvernul nu va lua nici o măsură pentru liniștirea chi­riașilor,—prin găsirea unei soluțiuni care să-i puc la adăpost de ori­ce speculă și să le dea putință a locui într’o casă după puterile lor—nu ne ar mira faptul că lumea exasperată s’ar putea deda la oare­cari excese. Noi am vorbit adesea despre a­­ceastă chestiune și am arătat cum stau lucrurile sub toate fețele și din toate punctele de vedere. De un șir de ani, de cînd scumpirea chiriilor a început să se manifesteze din ce în ce mai mult, noi ne-am făcut dato­ria, înregistrînd plîngerile chiria­șilor. Spre a dovedi însă imparțialitatea noastră, în această­ chestiune, așa de arzătoare pentru imensa majoritate a populațiunei, n’am ezitat să dăm publicităței și celor ce spun proprie­tarii și a arăta ast­fel cum motivea­ză ei scumpirea chiriilor. De astă dată vom arăta aci ce spu­ne un proprietar marcant din Bu­curești, care are mai multe case de închiriat. — Chestiunea scumpirei chiriilor, ne-a declarat acest proprietar, este pe cît de complicată, pe atît de va­riată. Mai întîi trebue să împărțim pe proprietari în mai multe categorii și anume : 1) Acei cari nu trăesc nu­mai din produsul chiriilor și ale căror case nu sînt un mijloc exclu­siv de existență; 2) Acei cari trăesc numai din chirii și cari se preocupă zi și noapte cum să-și sporească ve­nitul ; 3) Acei cari sunt numai cu numele proprietari, căci plătesc rate însemnate la creditele urbane; 4) Acei cari aleg chiriașii pe sprincea­nă și nu le prea pasă dacă le rămîn casele neînchiriate, etc. In toate aceste categorii de pro­prietari, ne-a spus interlocutorul nos­tru, găsești diferite specimene de oa­meni buni și răi, de miloși și cruzi, de lacomi și desinteresați, de specu­lanți și generoși, de explootatori și binefăcători. A trata deci pe toți proprietarii la fel și a-i învinui de sentimente rele și instincte urîte, fără a se face vre-o deosebire între unii și alții, este nu numai nedrept dar și foarte neum­an, a continuat proprietarul care ne dă aceste lămuriri. Cunosc eu o sumă de proprietari cari au iertat multe da­torii chiriașilor , sunt proprietari cari au fost adevărați bine­făcători pentru mulți chiriași nevoiași sau împovărați cu familii grele. Cite fapte bune, săvîrșite pe as­cuns și fară reclamă, și cite opere de binefacere nu se datoresc propri­etarilor, a încheiat această parte con­vorbitorul nostru. * — Scumpirea chiriilor, a conti­nuat distinsul proprietar, este da­torită mai multor cauze. In primul rînd este în legătură cu cauzele cari au provocat scumperea generală din toată lumea. Apoi vin: scumpirea terenului, scumpirea întregului ma­terial de construcție; urcarea sala­riului meseriașilor și a brațelor de muncă, adică scumpirea manoperei, sporirea taxelor și a dărilor către Stat și comună, etc. Vedeți deci că sunt o mulțime de cauze care au contribuit la scumpi­rea chirilor pentru casele de locuit, după cum s’a întîmplat și cu toate celelalte obiecte necesare traiului oamenilor. Să luăm de pildă terenul, de unde înainte se găsea în Capitală cu 4—10 lei metru pătrat, azi abia mai gă­sești cu 30 lei m. p. Cărămida era cu 35 lei mia iar azi se vinde cu 70 lei, prețul lemnăriei s’a îndoit, tot așa și celelalte materiale, tre­buincioase la construcția unei case. Ce să mai spunem de salariile me­seriașilor ca zidari, tîmplari, fierari, tinichigii, vopsitori, etc. înainte a­­cești meseriași se plăteau cu 3—5 lei pe zi. Cel mai de seamă meseriaș cîș­­tiga pînă la 6 lei pe zi. Acum nu-ți lucrează cu 6 lei pe zi nici cel mai prost meseriaș, mai ales în timpul sezonului de lucru, din primăvară pînă în toamnă. Sala­riile meseriașilor de tot felul variază acum de la 8—12 și chiar 15 lei pe zi. Cu cît se plătea înainte un mese­riaș, azi abia găsești cu acel preț sa­lahori. In adevăr, înainte un salahor era foarte mulțumit dacă găsea de lucru cu 1.50—3 lei pe zi. Acum îi plătești cu 3—4 lei și tot nu-i gă­sești sau îți fac cazuri. Același lucru s’a întîmplat cu ta­xele comunale și diferitele dări către Stat, cari au urmat și ele... progre­sul timpului 1 .1« — Mai este însă o cauză foarte mare și cu această parte voi încheia, ne-a spus proprietarul în chestiune, cauză care a contribuit foarte mult la scumpirea chiriilor. Aci nu e vino­vată nici scumperea generală, nici scumpirea terenului, a materialului și a brațelor de muncă, nici taxele și dările către Stat. Cauza aceasta a scumpirei chiriilor este datorită exclusiv chiriașilor, sau mai precis, a concurenței dintre chi­riași. De alt­fel s’a scris de atîtea ori cum se concurează chiriașii spre a lua unul altuia casa sau prăvălia. S’a întîmplat să se ofere pentru o casă sau o prăvălie, 30 și chiar 50 la sută mai mult de­cît era închi­riată. Goți proprietari ar putea să rezi­­ste unei asemenea oferte ? Și cine sînt acei proprietari cari să renunțe la un cîștig onorabil? Cine n’ar vrea să-și sporească ve­nitul ? Și cu toate acestea, s’au găsit pro­prietari cari au refuzat sporul ce li se oferea și au ținut la vechiul lor chiriaș. Deci, a terminat proprietarul, asta vă rog să spuneți la ziar. Primul lucru pe care sunt da­tori să-l facă chiriașii este să nu se concureze unii pe alții. Căci dacă ei nu oferă mai mult, nici proprietarul nu va putea urca chiria. ACTUALITĂȚI Ce a h­otărât Casația ? RĂSPUNS UNUI ZIAR „INDEPENDENT“. Un ziar zis „independent“, dar ale cărui servicii au fost de mult cum­părate de d. Marghiloman, afirmă că­ noi am „falsificat direct“ deciziunea Casației. De ce? Fiind­că am susținut ca cea mai înaltă instanță judecăto­rească a hotărît că tribunalul de Il­fov secția a doua n'a săvîrșit nici un exces de putere înlăturînd legea d-lui Marghiloman din 1S Decembrie 1911, ca neconstituțională. Ziarul independent, în solda d-lui Marghiloman, face o confuzie voită. Nu facem nici o dificultate din a re­cunoaște că înalta Curte nu s'a pro­nunțat în mod direct asupra consti­­tuționalităței legei Marghiloman, dar asupra acestui punct precis s'a rostit o altă instanță, judecătorească, tribu­nalul de Ilfov. Temîndu-se de consecințele înch­e­­ierei tribunalului, guvernul a făcut recurs în Casație, susținînd ca tribu­nalul a săvîrșit un exces de putere. Ei bine, Casația a hotărît că, în prin­cipiu, tribunalele au dreptul de a cer­ceta constituționalitatea unei legi, și, atunci cînd o găsesc contrară princi­piilor înscrise în constituție, au drep­tul și datoria de a le înlătura. Acest lucru l'a făcut tribunalul de Ilfov, secția a doua, și Casația a de­cis că­ el n'a săvîrșit nici un exces de putere și era competent să-l facă. Chestiunea e deci limpede și pre­cisă; ea nu suferă interpretări tal­mudice, cum încearcă să facă ziarul „independent“ în solda d-lui Mar­ghiloman. I­ ECOURI ntr’un mic sat din Franța, Mont­­chauret, făcîndu-se alegeri s’a fl­ies consilier comunal, marele poet Jean Richepin, din Academie. E locul nașterei lui Richepin, și cei cari se mîndresc cu un ast­fel de om au crezut că pot să-l înalțe prin ale­gerea de consilier în satul natal. E un omagiu atingător! U­n medic Guezda tratează pe cale medicală, și nu chirurgicală, can­cerul la om, printr-o combinație de arsenic și de fosfor. Să sperăm că lupta științei contra teribilei boale va eși triumfătoare. A­cademia franceză a fost chemată în judecată, și somată prin por­tărei, de către locotenentul colo­nel Monteil, de­oare­ce o comu­nicare a sa asupra quadrilaturei cer­cului,—n’a fost nici cetită de Acade­­mie...Colonelul pretinde că comunica­rea sa—cu­ o soluție imposibilă—tre­buia citită. Procesul nu va fi banal ! G­uvernul englez a construit, lângă Adlershott, — lagărul cel mare al armatei engleze — o mare si­nagogă, pentru ca soldații evrei să aibă biserica lor propria.

Next