Viitorul, iunie 1912 (Anul 6, nr. 1548-1577)
1912-06-25 / nr. 1572
anul AL CINCILEA -r-No bani ABONAMENT ! Inară.........................un an 18 lei In străinătate. . . . un ar. 30 lei Abonamentele Încep la PENTRU PREUTI $1 IM«T*TORI PREȚ 11 .................«cas§ snm 8 lei . . . . șease luni 18 lei 15 ale fiecărei luni ABONAMENTULUI PE JUMATATI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA TELEFON 13/47 * ADMINISTRAȚIA TELEFIP ?1/1» MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE 4 SE «DRESA ,1> ADMINISTRAȚIE SI LA ASERTIA EMIL MELBERT5 Linia corp pe o coloană in pagina III...................50 bani Linia corp 7 pe o coloană in pagina IV.................80 bani i*sertil și reclame pagina III linia ....... 2 sol bani Conflictul universitar D. C. C. Arion și catedrele de la Drept Explicațiunea atitudinea ministrului față de rectorul Universităței. Spuneam eri că, datorită"abilităței d-lui C. C. Arion, conflictul universitar e în ajun de a lua proporțiuni cu mult mai grave, decît acele prin cari a trecut pînâ acum și cari au făcut pe ministru ad-interim de la instrucția publică să vadă în revocarea d-lui I. Bogdan din rectorat singura soluție, — împăciuitoare, după părerea d-sale,— a scandalului de la Universitate. Că aceasta nu va fi o soluție, după cum nu a fost o soluție aceea dată în conflictul bisericesc, lucrul se poate prevedea și judeca de pe acum, dacă mai ales se va traduce în fapt hotărîrea celor treizeci de profesori, gata să demisioneze în mod demonstrativ în contra deciziei ministrului. Prin urmare, în conflictul universitar, tot ce a reușit să facă d. C. C. Arion cu soluția d-sale, a fost să complice și mai mult lucrurile, mai ales dacă, după revocarea d-lui Bogdan, se va traduce în fapt hotărîrea celor treizeci de profesori universitari, partizani ai actualului rector. * De altfel, în cercurile autorizate ale acestora se da următoarea interpretare atitudinei atît de mult ostile a d-lui C. C. Arion : — „După cît știm noi, ne spunea unul dintre aceștia, în afară de o altă chestiune mai veche și în strînsă legătură cu scoaterea la pensie a d-lui Titu Maiorescu, actualul ministru ad-interim de la instrucțiunea publică are un motiv cu totul recent, care explică atitudinea d-sale față cu d. I. Bogdan. „Lucrul nu constitue un secret pentru cercurile unor anume profesori universitari. Se știe că d. C. C. Arion va trebui să pună în aplicare reforma d-sale universitară la Facultatea de Drept. Ori, pentru complectarea catedrelor, ministrul instrucțiunei are absolută nevoe de recomandațiile consiliului acestei Facultăți, recomandații fără de cari aplicarea reformei este imposibilă. „Așa fiind, profesorii de la Drept, după cum se știe, ostili d-lui I. Bogdan, au profitat de ocazie pentru a pune pe d. C. C. Arion în impasul ca să aleagă între sacrificarea d-lui Bogdan și avizul consiliului Facultăței asupra nouilor numiri. „D. Arion, ambiționînd săși vadă reforma aplicată înainte de a părăsi puterea, s’a oprit la revocarea rectorului pentru care a și înaintat un raport Suveranului“. * Aceasta e explicațiunea care ni s’a dat și pe care din spirit de imparțialitate, o vom înregistra, după cum vom înregistra punctul de vedere al celor cari au dus și duc încă lupta împotriva d-lui I. Bogdan. In ce privește neînțelegerea de dată mai veche dintre d-nii Bogdan și Arion, cu privire la scoaterea la pensie a d-lui Titu Maiorescu, vom reveni,fiindcă suntem în măsură să cunoaștem cu multă preciziune amănuntele. I f De ocam dată e însă fapt, —dacă adevărul e acela care ni s’a comunicat,—că d. C. C. Arion nu a stat prea mult să aleagă între aplicarea reformei d-sale universitare și sacrificarea rectorului Universităței din București. Nu stă în intenția noastră să luăm apărarea domnului I. Bogdan, ci ne mărginim numai să înregistrăm versiunile culese chiar din lumea universitară și le înregistrăm, — ceea ce ținem să fie bine știut, — cu simplul titlu de document. De altfel, vom continua cu noul amănunte, cărora nu le va lipsi nici interesul actualităței și nici perfecta exactitate. ALEX. MAVRODI. «cmc iSEiaggwisK—BEsasap sșggB›mntaaa»«» ZAVRĂ Cilili Megalomanie La Cîmpina un individ trage un glonte de revolver asupra altuia și nimerește pe un al treilea ; intervine o femee; același individ trage și asupra ei dar nu o nimerește ; în cele din urmă același individ încearcă să se sinucidă dar nu isbutește. Și Seara întitulează această încăerare în care s’au tras două focuri de revolver fără nici un efect și în care a fost rănit din greșeală un om, dritreitul asasinat și sinuciderea din Cîmpina». Toate le vede în mare prințul Griguță, — afară de ouăle țăranilor de pe moșia sa. Astea le vede totdeauna foarte mici. De trei ori „Epoca“ jubilează că împrumutul comunal a fost acoperit aproape de trei ori. Sunt sigur că guvernamentalii ar fi mai fericiți dacă acest împrumut s-ar putea... cheltui de trei ori. Aghiuță. ECOURI Suntem în moda hoției de tablouri: unui negustor de tablouri din Vichy i s’a furat un tablou valoros de Ziem, prețuit la 12.000 fr. Hoții au luat drumul celor ce au furat Gioconda, și deci au rămas necunoscuți. Ministerul lucrărilor publice din Sofia a deschis un concurs internațional pentru elaborarea unui proect al viitorului Palat Real din Sofia. Sunt patru premii de 0.000, 7000, 4500 și 2500 lei. De asemenea, pentru un Palat al justiției, pentru care sunt iarăși patru premii de: 6000, 4000, 2500, și 1250 de lei. Proectele se vor trimite ministerului pînă la 1 Dec. 1913 st. n. Programul lucrărilor se trimite la cerere. Se vede că degenerarea raselor, susținută de Max Nordau, a făcut progrese, deoarece la 24 Iulie st. n. se va ține un congres pentu dreptarea și ameliorarea raselor. Mulți din noi fii savanți ai vremilor noastre vor lua parte la acest congres. Un candelambru de biserică făcut la Limoges în secolul XV-lea și purtînd numele lui Jean Gurtois, s-a adjudecat la o licitație publică din Londra cu prețul de 107.625 de franci. O inventator Angus din Londra a inventat un aparat, care se zice că poate opri imediat și în chip automatic trenul în cursul celei mai repezi curse. Dacă linia e stricată înaintea trenului aparatul oprește automatic trenul. S’a făcut experiențe cu două locomotive care repezite una contra alteia, pe aceiași linie, s’au oprit imediat, grație aparatului acestuia ingenios și binefăcător. _ D Dela stiigă la dreapta : G. Enescu, Casella, șeful orchestrei de la concertele simfonice din Trocadero, d-na de Wienawska, cantatrice, Dandelot și Pablo Casals, marele violoncelist. Muzicanții timpului (teorie Enescu și celebritățile artistice CHESTIUNEA MAROCANA Negocierile franco-spaniole In tăcere, cu o încetineală care în alte împrejurări ar fi exasperantă, negocierile dintre Spania și Franța, în privința Marocului, își urmează cursul. Se știe că conferința din Algesiras a recunoscut Spaniei o zonă de influență în Maroc. In urma acordului franco-german, care a asigurat Franei protectoratul asupra Marocului, a mai rămas să se delimiteze zona de influență a Spaniei, ceea ce formează obiectul negocierilor francospaniole. Aceste negocieri durează de un an de zile; ele au suferit grave întreruperi, provocate de neînțelegeri. Dar pare că acestea au fost înlăturate, căci azi se socoate iminentă înțelegerea franco-spaniolă. Spaniei i se recunoaște o zonă de influență în Nord-Vestul Marocului, unde va avea dreptul de-a percepe dări, de-a construi căi ferate și de a întreține chiar trupe de ocupațiune. Bineînțeles, toate acestea cu asentimentul sultanului Musat-Hafid. Acesta fiind însă prizonierul Franței, urmează că Franța va avea să-și spună indirect cuvîntul și asupra celor privitoare la zona spaniolă. O chestiune grea care a mai fost rezolvită a fost internaționalizarea Tangerului după cererea Angliei. Nu e fixat încă gradul și modalitatea acestei internaționalizări, dar o dată principiul admis, se va ajunge și în această privință la o înțelegere. Pe calea asta, problema marocană va fi complect rezolvată. Ea a format timp de cinci ani dea-rîndul mărul discordiei între cele trei Mari Puteri occidentale. Abia s’a împlinit anul de cind Germania a trimis un vas de război la Agadir. De atunci multe lucruri erau să se întîmple în Europa, dar diplomației i-a succes să aplaneze lucrurile. Norul marocan a încetat să întunece cerul Europei. De notat că inventatorul este un milionar, care nu urmărește cu invenția sa nici un cîștig bănesc. Cunoscutul aviator Blériot, cunoscut în Rominia, și eroul traversărei canalului de la Manche, s’a retras definitiv din aero club, al cărui fondator și apoi vice-președinte fusese el, Profitînd de o excursiune de studii, trei tineri elevi veniți la Lille, au găsit, potrivit cu educația, să sfîșie cu un creion ,un tablou de Dagneaux. Mania de a deteriora lucrurile de artă se întinde 1 NOTE STRĂINII ȘI TALENTELE NOASTRE Rare sunt popoarele cari să fie mai reci și mai nepăsătoare, față de talente decit noi Romînii. S’ar părea că Romînia e o țară in care talentele și geniile cresc ca nu știm care criptogame după ploae, și că statul, societatea, marele public n’au nici o nevoe a recompensa în vreun chip oarecare pe cei răsăriți de-asupra comunului. Muzicanții cari la noi erau „oarecari“ au fost consacrați în centrele mari ale apusului ca niște somități artistice. E nevoe a mai cita numele d-nei Nuovina, Theodorini, al d-lor Dumitrescu, Popovici și a altora, celebri în apus, și neprețuiți la noi? George Enescu la noi n’a găsit încurajarea de cît numai la Tron, unde Carmen Sylva, mintea cea mai accesibilă artei, a știut să-l prețuiască. Dar acest Enescu al nostru, este o somitate muzicală a apusului. Mai zilele trecute un mare ziar german dedea forma externă a urechei marilor muzicanți; și în această listă din care figura Beethoven și Wager, nu lipsea George Enescu. O altă revistă spaniolă franceză, Muzica, ne dă în ultimul ei număr șarjele artistice ale celor mai căutați și mai cunoscuți muzicanți. In frunte găsim pe G. Enescu. Firește, acuma ne vom grăbi — cu spiritul nostru simțesc — a lăuda pe Enescu, dar nu noi îl admirăm, ci străinii ni-1 impun ! Și generalizind aceste constatări, vedem cum un erou ca locotenentul Caranda e inmormintat fără ca șefii lui cei mari să se deranjeze a-l însoți pînă la mormînt, pe cînd în Franța un agent polițienesc, care moare îndeplinindu-și datoria, primește respectele postume și sărbătorirea oficială,îndemn pentru jertfa altora . La noi, însă, răsplata meritelor ca și decorațiunile cad din mîinele damei oarbe care se numește Fortuna, și nu putem cere orbilor să vadă clar, mai ales cînd trăim într’o epocă în care cei chemați să împartă răsplata și încurajările sunt ei însuși spirite înguste și inimi în care de mult nu mai răsună ecourile actelor generoase și desinteresate . Petronius. DIN ANALELE CALOMNIEI Plăcerile lui Rousseau Criticii mărunți n’au înțeles valoarea totala a filosofului Bicentenarul lui Rousseau care a dat naștere în Franța la atîtea discuțiuni a avut la noi un ecou, unde presa s’a ocupat pe larg de viața, vicisitudinele, personalitatea și opera ciudatului geniu. Ziarul nostru a tratat în mai multe articole, feluritele aspecte și deosebitele puncte de vedere din care se poate discuta și explica Rousseau. Și într’unul din aceste articole stabileam o apropiere strînsă între scepticul Montaigne, pedagogul teoretic Rousseau și pedagogul practic Pestalozzi, și vor fugim de continuarea operei acestuia din urmă în opera sărbătoritului. Unul din lectorii cari urmăresc cu deosebit interes articolele noastre ne transmite, jms-v *#Nowie'"-»wa, prin care apără memoria lui Rousseau de aserțiunea că el ar fi putut să continue pe alții. La scrisoarea admiratorului lui Rousseau noi i-am răspunde cu tot articolul nostru trecut care este un elogiu sincer și convins făcut marelui scriitor. Dar afirmarea că unele idei pot fi împrumutate, nu scade întru nimic valoarea «debitorului», căci nu ideile reci și deslegate fac temeinicia operei, ci cimentul care le leagă, sistemul ce le dă viață și le pune in relief. Din acest punct de vedere chiar dacă Rousseau s’a putut inspira din Montaigne, nu rezultă că el a fost un plagiator ! Dar corespondentul nostru voește să ne prindă cu o eroare cronologică. Din capul locului afirmăm că un articol de ziar, care nu este menit a fi prezintat la vre-un premiu academic, poate conținea unele lipsuri, unele greșeli, cari s’ar fi evitat dacă articolul s’ar fi scris pe îndelete, avînd o bibliotecă la îndemînă și un bun Larousse și mai la îndemînă. Totuși, cu toate că eroarea din articolul nostru, nu ar atrage o pedeapsă capitală, afirmăm că eroarea nu există, și cronologicele, adică din punctul de vedere al «criticului» nostru, se poate susține că între Rousseau și Pestalozzi a putut fi apropieri și împrumuturi, și stabilim aceasta nu atît pe faptul naționalitatei lor comune (elvețiani amîndoi), dar pe faptul că opera lui Rousseau Emile apare în 1762, iar activitatea lui Pestalozzi începe din 1764, an în care publică intr’un ziar al studenților din Zurich, primele principii ale pedagogiei sale. Suntem, deci, în fața a două paralele activități pe terenul pedagogic, și deci, dacă am comis vre-o eroare cronologică, nu e așa de mare pe cît se pare simpaticului nostru corespondent. Dar acuzațiunea de plagiere nu i-o aducem noi lui Rousseau, o întîlnim pentru prima oară în opera unui benedictin Dom Joseph Caiet, care sub titlul Les plagiats de J. J. R. de Genevé sur l'education 1768, ni-l arată pe Rousseau drept un plagiator. Printre direcții precursori ai lui Rousseau, pe care critica răuvoitoare îi arată ca adevărați autori ai ideilor din Emile, se poate cita în afară de Locke și de Montaigne, abatele Saint-Pierre (1658 — 1743), care s-a ocupat cu multă atențiune de educația morală, și a combătut erudiția seacă, și învățătura numai a limbelor fără studiul naturei vii și înconjurătoare. Și tot asemeni elvețianul Cronsaz, care în opera De l'education des enfants (1722) și Pensées ihres sur les instructions publiques des bas colléges (1727) demonstră, înaintea lui Rousseau, puțina valoare educativă a învățămîntului bazat numai pe cunoașterea limbei latine și grecești. Și lista precursorilor s’ar putea continua. Ge ar proba ea ? Că Rousseau nu a avut geniu, că n’a fost original? Evident că nu, căci ceea ce face valoarea unei opere nu e fragmentele de gîndiri și de idei ce a inspirat-o, ci acel curent electric care dă viață fragmentelor, și ridică din risipetele bucăți de marmoră, monumentul ce sfidează vremea și cerul. Și un astfel de monument intelectual este opera lui Rousseau. Savanteria strivită și erudiția seacă nu pot micșora întreaga operă a lui Rousseau, reflect al unei inteligențe superioare, reflect al unei minți în care atît de bine se armoniza frumosul cu adevărul, știința cu arta. Memoria lui Rousseau n’are nevoe de elogii pentru a trăi, și criticele n’o pot face să strălucească. Geniile prind în ele forța eternității pe care au înțeles-o înainte de comunii muritori. Gr. T. fltoirii romii, ministerul instrucției Isprăvile revizorului școlar din Teleorman. Neregulele preotului Bălăceanu din Putineiu Faimosul revizor școlar Ion Cruțescu din Teleorman, vechea noastră cunoștință, își continuă isprăvile și nelegalitățile, în toată voia. Așa în județul Teleorman, faimosul revizor școlar Gruiescu prigonește toate elementele bune din învățămintul primar și sprijină toate nulitățile și pe toți necinstiții. Și acum să dăm o mică pildă de anarhie și necinste. In comuna Putineiu din județul Teleorman se află ca diriginte al școalei preotul G. Bălăceanu. Faptul este absolut nelegal căci, printr’o decizie ministerială, s’a interzis preoților de a fi și diriginți ai școalelor rurale. Preotul Bălăceanu a luat concediu medical dela școală pe timp de două luni, de la 15 Octombrie pînă la 15 Decembrie 1911. In Octombrie a fost suplinit numai 5 zile de domnișoara Constanța Popescu, restul de 10 zile rămînînd nesuplinit. In Decembrie a fost suplinit de d-nul G. Zisulescu, care fusese numit pe ziua de 1 Decembrie la Dracea. In tot timpul concediului său de două luni, preotul Bălăceanu și-a încasat leafa întreagă. D-rei Popescu nu i-a dat nimic pentru cele 5 zile, iar d. Zisulescu, și-a încasat leafa de la Dracea unde n'a funcționat nici un ceas și unde n'a fost suplinit de nimeni. Dar nici cu asta nu s’au terminat isprăvile tovărășiei Gruiescu - preot Bălăceanu. La școala din Putineiu exista postul al Ill-lea, care a fost suplinit de d. Ion Ulmeanu pînă la 30 Noembrie 1911, cînd a fost recrutat în armată. Postul a rămas nesuplinit în toată luna Decembrie 1911, iar leafa a fost împărțită între d. I. Ulmeanu și d-ra Constanța Popescu, care n'a mai funcționat nicăiri, afară de cele 5 zile din Octombrie. Ultima ispravă a cinstitului revizor școlar Gruiescu este următoarea : In Mai 1912 a rămas vacant tot postul III de la școala din Putineiu, la care a fost numită ca suplinitoare pe ziua de 8 Mai d-ra Radu Rădulescu. D-sa însă a primit leafa pe luna întreagă, fără să i se facă nici chiar reținerea ca nouă numită, căci pînă atunci nu funcționase nicăiri. In cele din urmă, după ce s’a scandalizat și ministerul de isprăvire preotului Bălăcescu, acesta a fost amendat cu leafa pe 5 zile, «pentru nereguli constatate în conducerea școalei și slabe rezultate date in clasă». Și pe un asemenea dascăl nărăvit și incapabil, ministerul îl mai ține încă în postul de diriginte al școalei I Ghincu. AFACERILE DE LA COMUNA 164.000 lei bacșiștoi Allard PRIMARUL DOBRESCU ESCAMOTEAZĂ VOTUL CONSILIULUI COMUNAL. In ședința de ieri, consiliul comunal, cu ajutorul d-lui Dobrescu, a încuviințat să se scadă amenda dată societăților de tramvai Allard de la 216.000 lei — cît fusese impuse de agenții de control ai primăriei — la 52.000 lei, cît a binevoit să stabilească comisia însărcinată cu această afacere într'o ședință a consiliului comunal. Faptul e revoltător. D. Dobrescu a împins pînă acolo inconștiența și lipsa de rușine încît, prin escamotarea votului consiliului comunal, să dea un bacșiș de 164.000 lei scumpului d-sale prieten Allard. Intr'adevăr scăderea amenzei s'a aprobat de consiliu prin ridicare de mîini și numai cu U voturi din 20 consilieri prezenți, d. Dobrescu grăbindu-se să declare votul, fără a mai face o contra probă, îndrăzneala cu care s'Plăcut aceasta afacere nerurGȘa 627(i/r ,1'“ '*1 )* decădere morală a celor din fruntea comunei. * Asanatorii aceștia de moravuri se tînguesc pe toate cărările că societatea comunală de tramvai a „jefuit“ averea publică,deși șase sentințe judecătorești au dat dreptate societăței romînești,iar pe de altă parte dau iama în banii comunei și nu se sfiesc a da bacșișuri de sute de mii de lei prietenilor lor străini. Dragostea lor fălărită de banul public se arată acum în toată adevărata ei valoare. Pentru a putea lua cît mai mult pentru ei și sprijinitorii lor de peste graniță,—au înscenat cea mai mizerabilă campanie contra unei societăți romînești de interes public, și, în asurzitoarele dar neîntemeiatele lor acuzațiuni, operează, împrăștiind fondurile comunei prin buzunarele partizanilor. Aceștia sunt oamenii cari conduc, din nenorocire, destinele orașului. Vremea îi va stigmatiza cum se cuvine. ANARHIA «_Se întinde , în regimurile slabe, cînd legalitatea e o ficțiune și cînd cei ce dețin autoritatea de stat comit ei înșiși acte abuzive, totdeauna curentele periculoase și doctrinele anarhice apar la suprafață. Această considera linie” de ordin general primește o confirmare practică și concretă în cele ce se întîmplă aproape zilnic la noi sub regimul conservator. Doctrinele antimilitariste se răsfață în proza ziarelor revoluționare ” de la noi, paralel cu acțiunea d-lui dr. Rakowsky, pe care a trebuit să fie la cîrmă partidul conservator pentru a-1 reabilita și încetățeni. De asemeni, apelul la crimă al Faclei este notoriu. Dacă aceste manifestațiuni sunt datorite firește nenorocitei culturi a celor ce practică anarhia, nu e mai puțin adevărat că ele se răsfață la ”lumina zilei, căci guvernul este acela care, dă pilda și tristul exemplu al nerespectului de legi și de instituții care limbajiul d-lui C. Arion, care nu se sfiește de a ataca justiția țărei, în calitate de ministru de interne, nu este el de natură a deștepta neîncrederea și disprețul în legi ? Anarhia care vine de sus, care pornește de la cercurile ce trebue să dea normelele legalităței, se întinde, ca o infecțiune într-un corp invadat de microbi. Pentru liniștea țărei, pentru revenirea la o stare firească, in care legea să fie lege, în care respectul binelui să fie întronat, se cere ca guvernul tuturor păcatelor să dispară cît mai repede de la cîrma tărei. IGIENA SOCIALA Privinderea prostituției »POLIȚIA DA UN CONCURS SLAB SERVICIULUI SANITAR • „SE IMPUNE ÎNFIINȚAREA UNEI POLIȚII DE MORAVURI“ zice medicul-șef al Capitalei Odată ce prostituția a fost recunoscută, din vremurile cele mai vechi pînă astăzi, ca un rău necesar, iar regulamentele și legile sanitare au avut să se ocupe de condițiunile în cari trebue să funcționeze, credem că nu e fără faos să arătăm, in scurte cuvinte, cum e organizat și ce rezultate a dat în anul trecut serviciul privigherii prostituției, care funcționează pe lângă serviciul sanitar al comunei București. In această privință găsim cîteva date foarte interesante în raportul d-lui dr. Orleanu, medic șef al Capitalei, asupra stărei sanitare a orașului București pe anul trecut.* Sinainte de toate, e lucru absolut constatat și dovedit, că privigherea prostituției regulamentare și mai ales a celei clandestine, lasă foarte mult de dorit la noi. Din această pricină numărul celor bolnavi de maladii venerice s’a înmulțit în Capitală. Nu avem, ce e drept, o statistică exactă a lor, dar sunt indicii cari învederează exactitatea acestei constatări. In primul rind d. dr. Orleanu aduce o foarte gravă învinuire poliției Capitalei. D-sa, șeful serviciului sanitar al comunei, nu pregetă să acuze într’un raport oficial politia Capitalei că dă un concurs foarte slab serviciului sanitar pentru urmărirea prostituatelor înscrise, cari tocmai în cazuri de boală nu se prezintă la vizita bi-săptămînală de la dispensarul comunal. În ce privește pe cele clandestine, stăn și mai rău. Din pricina lipsei de supraveghere a poliției, mii de fete și femei din toate clasele sociale, practică această profesiune rentabilă, sub ochii bine-voitori ai agenților polițienești. După cum se vede, acuzațiile sunt foarte precise și ele iau o gravitate deosebită prin faptul că sunt articulate într-un act oficial. Medicul șef al Capitalei are însă o soluție în această chestie. D-sa crede că se impune de urgență înființarea unei poliții de moravuri, căreia să i se atribue putere discreționară, căci numai astfel rezultatele vor fi reale și efective. In ce privește personalul, el terbute să fie ales numai dintre medicii sau ofițerii de poliție culți, cari să fie bine plătiți, adică cu cel puțin 600 lei pe lună, și să lucreze sub auspiciile primuluiprocuror al parchetului, astfel încît în cazuri litigioase să se evite conflictele ce s’ar putea naște între aceste două autorități, care nu pot fi decît prejudiciabile și ar compromite scopul pentru care s’ar înființa poliția de moravuri. Nu este” vorba”, zice d-rul Orleanu, ca prostituatele clandestine să fie numaidecît înscrise, dar odată ce s’a constatat că o femee practică prostituția, să fie obligată sau silită a se prezenta la vizitele de la dispensarul comunal, de două ori pe săptămînă, întocmai ca și celelalte prostituate, iar în caz de boală să fie internate în spitalele respective pînă la vindecare. E adevărat că în Capitalele mari europene, unde de cîțiva ani s’au înființat asemenea poliții de moravuri, s’au constatat neajunsuri provenite din puterea discreționară cu care sunt învestiți acești agenți, și, cu drept cuvint, s’a susținut că” se atinge astfel în mod” grav principiul libertăței individuale. De multe ori se fac erori grave, cari pot compromite însăși instituția. Cu toate acestea nici vorbă nu e despre desființarea ei. Și justiția săvîrșește uneori erori foarte grave, și”cu toate acestea nimeni nu se gîndește, ca din această cauză, să propună desființarea ei. Poate că propunerea d-lui dr Orleanu să fie o stavilă la întinderea corupției în Capitală, care a luat un caracter îngrijitor. Moralitatea și igiena publică n’ar avea decît de cîștigat. O condițiune esențială însă ar fi cea mai îngrijită selecționare a personalului și asigurarea independenței lui, prin stabilitate. * Să trecem acum la cite-va cifre. Numărul total al prostituatelor iu-