Viitorul, iulie 1912 (Anul 6, nr. 1578-1608)

1912-07-01 / nr. 1578

anul AL CINCILEA — No. 1B’ 5 bani ABONAMENTE Sil If f *­ ...... un an 18 lei » , seasul sun! 9 lei in străinătate. ... un an 30 lei... . șease luni 18 lei f Abonamentele încep la ’ 15 ale fiecărei luni PE TRif FREUT­ SI ISIVSWORI PREȚ­uL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA 81 AOMIiSsȚRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEME, 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEPRE 13/47 ^VEíISIITRATIA : TELEFOEL­Atî ____ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZA ANUNCIMRI COMERCIALE IA în carp pe o colosal in pagina 115. * . . . . 50 bani Urd­u carp 7 pe o coloană în pagina IV , 80 bani «I reci» pe pagina III linia 2 tel ______» SErGHEM t­A «jWaISTMTI» și U­H-8TNI Etfil BEUîERT_____ DUMIE­GA 1 IULIE 1912 wmmr Triumful definitiv al ide­ei­i­•­ dreptate, de ordine și de respect al principiilor constituție, alo * v’­t consacrat prin h­otărîrea înaltei Curți de Casație și Justiție. , Cea­ mai înaltă a noastră s­­torească, respingînd ca neîntemeiat recursul ministerului , a­­ntarit cu pecetia dreptăței cele șase sentințe pe cari toate celel­alte instanțe de fond le au dat în procesul tramvaelor. Guvernul conservator, care a conceput, intr’o clipă de răzbună­­toare rătăcire a unuia din membrii săi, planul îndrăzneț și anarhic de a desființa, prin mijloace ilegale și abuzive, o societate românească de interes public, a fost definitiv înfierat de justiția țărei. Faimosul «fier-roșu» al d-lui Petre Carp, s’a întors împotriva propriului său partid și a politicei sale de au­țare și de desfrînată călcare a însă­și principiilor de ordine și progres pe care e clădit statul nostru. Dacă această politică criminală a tulburat viața publică a Ro­mâniei timp de doi ani aproape, ea a avut însă și un efect îmbucu­rător: a învederat­ pentru toată lumea că justiția țărei este și ră­m­­âne garanția și pavăza legalităței în stat, și că nimeni nu poate călca nepedepsit principiile pactului nostru fundamental. In ce privește sancțiunea ce se impune, gonirea de pe banca ministerială a celor trei miniștri conservatori n’a fost de­cît un în­ceput. Opera de purificare începută de justiție va trebui continuată și complectată, și vinovații vor trebui să-și ia pedeapsa întreagă a fără­de­legilor pe cari le-au săvîrșit. Numai astfel se va putea asigura pe viitor propășirea și des­­voltarea muncei naționale, pe care un partid politic a încercat, din motive inevitabile, s-o oprească în loc. Partidul național-liberal a declarat încă de la căderea guver­nului Carp, că chestiunea tramvaelor e de resortul justiției. Acum, că ea și-a spus cuvintul definitiv și hotărîtor,—înfierînd nelegiuirea și pe autorii ei,—a sosit vremea ispășirei. Ea va fi dureroasă, dar pe deplin meritată. Epoca $1 ti. Grigutti Cantacuzino „Epoca“ ține cu orice chip să-l șica­neze pe d. Griguță Cantacuzino. In numărul de eri revine asupra che­­stiunei dărîmărei imobilului din calea Victoriei colț cu strada Episcopiei, pro­­lietatea consorțiului Griguță Cantacu­­zino-Marpay: «Am reicht erit două-trei rînduri, modul cum se dărîmă clădirea din ca­lea Victoriei colț­i­a strada Episcopiei,— lucrare care se face împotriva nu nu­mai a dispozițiilor comunale, dar și ori­cărei reguli. In adevăr, e nepermis să se fa­că de nelocuit o parte din cele mai centrale și mai importante ale principalei ar­tere a Bucureștiului, fiind­că un an­treprenor fără scrupul dărimă ca în cîmpul Bărăganului. Praful de var și cărămidă e în per­manență sub forma unor nori irespi­rabili. Prăvăliile și locuințele de prin prejur sunt îmbîcsite. Nu se mai poate deschide o fereastră, nu se mai poate ține nimic curat. Ce-o fi avînd oficiosul­ guvernului cu d. Griguță Cantacuzino și cu baronul de Marșay, bunul prieten al d-lui Al. Marghiloman ? i Conflictul universitar Intentat cu n.Simion Mîndrescu profesor la Facultatea de litere D. Simion Mîndrescu a fost printre cei dinții, căruia i-am solicitat un interview asupra conflictului uni­versitar, urmînd a publica în cursul acestei anchete părerile și ale prie­tenilor și ale adversarilor d-lui I. Bogdan. Convorbirea cu profesorul dela H­ere am avut’o alaltă ori in cursul unei lungi vizite, pe care am făcut’o d-lui Mîndrescu în locuința d-sale din Aleea Blank. Convorbirea nu a eșit din cadrul conflictului universitar, la care d. Mîndrescu a luat o parte activă, propunînd și susținînd candidatura d-lui I. Bogdan. Redăm convorbirea cu d-sa în în­tregimea ei, rămînînd să înregistrăm apoi și răspunsurile cari se vor da declarațiunilor d-lui Mîndrescu, dacă răspunsuri se vor produce. — Știm, domnule profesor, că ați fost printre aceia, cari ați propus candidatura d-lui Ion Bogdan la rec­torat și cari l’ați susținut pînă în ultimul moment, cerîndu-i să rămînă la postul său. Am crezut deci ni­merit ca după d-nii Disescu, Râdu­­lescu-Motru și Sihleanu să vă rugăm să ne spuneți și cuvîntul d-stră în această chestiune. —«Mă pun cu plăcere la dispozi­ția «Viitorului»,— ne-a spus d. Mîn­drescu, cu atît mai mult, cu cît devărul în chestia rectoratului a fost ocolit cu multă dibăcie­­ de cei inte­resați în cauză». «Am fost acela care a făcut primă propunere pentru candidatura d-lu­i Bogdan la rectorat și am făcut-o cu­onvingerea, că aduc un serviciu Un­iversităței noastre, luptind pentru candidatura unui coleg, care ca pro­fesor și decan a fost timp de 20 de ani numai și numai în serviciul în­­vățămîntului nostru superior. Știind bine, că în urma înțelegerei dintre profesorii liberali și conservatori-de­­mocrați o candidatură independentă are puțini sorți de isbîndă,—și am atâit dreptate, dovadă candidatura d-lui Ba­­beș—am făcut totul, ca d Bogdan să fie primit pe lista noastră. Și de oare­cs, în urma declarațiilor d-lui Disesiu, nu mai sunt obligat să păstrez o ta­nume discrețiune, voiu spune tot ce știu. „Mi s'a cerut ca d. Bogdan sapi dea demisia din partidul conservator sau sâ scrie măcar o scrisoare Unui coleg oare­care, prin care să decide, că nu mai e conservator. M m opus acestei propuneri nedemne și m’am oprit la propunerea acceptabilă, ca d. Bogdan să viziteze pe șeful pari­dului național-liberal, pentru ca pe această cale lista întreagă să’și poată înlesni concursul tuturor profesii­lor liberali. D. Bogdan s’a executat. Nu mi-an dat seamă, că acest demers al d-lui Bogdan a fost pus la cale, ca să se împiedece numirea sa ca rector sau să se aibă un punct de sprijin in lupta de răsturnare în caz de con­firmare. Faptul, că d. Bogdan a tre­­cut pe la d. I. Brătianu, s’a conside­rat ca o crimă, iar faptul, că d. Și­­sescu a luat parte la banchetul in onoarea d-lui ministru de instrucție publică, în preajma confirmărei nou­lui rector, ca un simplu act de prie­tenie ! «D. Disescu afirmă în intervievare ce ați publicat, că, știe cu siguranță că «d. Bogdan a fost și la d. T.ks Ionescu, atît în scop politic, cît și pentru alegere». Și eu știu pozitiv că lucrul nu este adevărat. De altfel văd, că și d. Dissescu nu­­ acest lucru în răspunsul ci Bogdan. Dar chiar *"­tru cît e una; era pur­­ fi — Se susține, că revocarea d-lui Bogdan este numai o urmare a scri­­sorei d-sale, pe care a publicat-o în «Epoca». Ce credeți în această che­stiune, d-le profesor? «Sunt cu totul de altă părere. Cam­pania de răsturnare începuse în­­nainte de scrisoarea d-lui Bogdan ba chiar înainte ca să fi apărut în Monitor decretul de numire. Acei, cari du­ceau lupta, erau siguri de iz­­bîndă, căci aveau de partea lor pe d. Arion, ministru ad-interim la ins­trucție. Să mă explic. Se știe, că d. Ario a fost în contra confirmărei domnului Bogdan ca rector al Uni­versității noastre. Cum însă d-nul Bogdan era susținut de majoritatea miniștrilor și de persoane marcante din partidul conservator, d-l Arion s’a văzut nevoit, după ezitare de a lunii, să-l confirme, l’a confirmat insă, știind bine, că în scurtă vreme va avea prilejul sau să-i primească de­misia, sau să-l revoace. Au urmat «lă­muririle» d-lui Dissescu cu­ motivele, pentru cari d-l Bogdan trebuia să demisioneze, și răspunsul d-lui Bog­dan. Răspunsul d-sale a fost numai un prilej binevenit pentru facultatea de drept să se supere oficial pe noul rector, dovadă că supărarea a conti­nuat și după ce d-l Bogdan a decla­rat în scris, că n’a avut intenția să ofenseze pe nici un coleg; a fost un prilej binevenit, ca prin analogie­— "vorba unui coleg—să se supere și o parte din profesorii facultății de me­­dicină și din alte motive unii colegi de la facultatea de științe. Decanii acestor trei facultăți îm­preună cu reprezentanții în senatul universitar ai facultăților de drept și medicină au refuzat, cu autoriza­ția colegilor, de a mai lua parte la ședințele senatului universitar. Facul­tatea de litere nu avea decan. In acest timp d. Boroianu, decanul facultăței de teologie și administratorul Casei Bi­sericilor, venea regulat la senatul u­­niversitar, știind că ședință nu se va putea ține, fiind-că În lipsa deca­nului de la litere, nu se putea for­ma majoritate cu prezența d-sale. Am ales decan pe d. Bianu și cu toții speram, că de aci înainte sena­tul universitar va putea ține ședințe Ne-am înșelat. La prima convocare a lipsit d. Boroianu a întrebat dacă va veni la a doua convocare a de­clarat, că nu poate veni, fiind­că prie­tenii, cari l'au pus în fruntea Casei Bisericilor, nu-l lasă sâ ia parte!! Nu sîntem îndreptățiți să numărăm printre acei prieteni oculți și pe d. Arion ? Da­­căci cele ce au urmat sunt suficientă dovadă. D. Bogdan în calitate de rector, bazîndu-se pe art. 91, alin. 2, care sună astfel: Mem­brii senatului universitar cari în timp de ș­ase luni vor lipsi, ori din ce cauză, cinci ședințe de la senat, or fi considerați de drept demisii­t­ din această însărcinare, iar­­ sunt și decani, vor fi consi­i demisionați și din decanat, considerat demisionați pe dom- Dissescu, V. Urseanu, T. Io- V. Bibeș și Istrati, și a de­­ministra aplicarea legei, pe­­ e so numească a d-sale. D-l­oc să-și aplice legea, a ne­socotit hotărîrea rectorului, cerîndu-i demisia. D-l Bogdan, în conștiință că a fost în perfectă legalitate și că nu și-a făcut decit datoria, sprijinit pe de altă parte de un număr însemnat de profesori, cari i-au înmânat o a­­dresă cerîndu-i să rămînă la postul său,­orice s’ar întîmpla, nu trebuia și nu putea să demisioneze. D-1 Arion a fost consequent pînă la sfîrșit, l’a revocat, făcînd un raport de revo­­caare, pe care cred că­­ ar fi putut iscăli și d-l Dissescu, fără să îndrep­­teze sau să mai adauge nimic. Pentru mine un lucru e cert: Du­plicitatea d-lui Arion a adus și ali­mentat conflictul universitar. Și cu siguranță partizanii d-sale îi vor cînta osanale pentru priceperea și tactul, cu care a rezolvat conflictul univer­sitar». — Și ce urmări credeți, că va avea tero­area rectorului? «Răspund la această întrebare cu proverbul: Cine seamănă vînt, cu­lege furtună. In interesul univer­­sităței ași dori să n’am dreptate. * Aceasta e ultima observație pe care­­ Mîndrescu a făcut-o în cursul interesantei d-sale convorbiri. ALEX. MAVRODI. Campania prezidențială în Statele­ Unite Campania prezidențială din Statele­ Unite își urmează cursul, fără să se poată prevede, măcar cu aproxima­ție, rezultatul. La candidaturile d-lor Taft și Roosevelt, a venit să se a­­dauge cea a d-lui Woodrow Wilson, candidatul partidului democrat, înaintea acestuia a trebuit să se elaseza d. Bryan, candidatul de trei ori blac­ bulat al acestui partid. Partidul democrat pune azi candi­datura d-lui Wilson, guvernatorul statului New­ Jersey, fiindcă nu mai vrea să facă o încercare inutilă cu candidatura lui Bryan și fiindcă Wil­son, prin valoarea lui personală, le­gitimează multe speranțe de succes. Wilson, înainte de a fi adminis­trator superior, a fost om de știință. A scris un însemnat tratat politic, iar ca profesor la Universitatea din Princenton și-a cucerit o mare re­­putațiune. După Theodor Roosevelt este omul cel mai bine văzut în Sta­­tele­ Unite, unde cultura începe a avea un mare ascendent. Candidatura lui îi va atrage sufragiile cercurilor intelectuale. Apoi Wilson mai este un mare democrat. Programul lui s mult mai înaintat ca a lui Roose­velt, care,“de cind s’a separat de Taft, caută să dea partidului republican un program înaintat. Faptul că partidul republican e azi rupt în două — de o parte partizanii lui Roosevelt, de alta cei ai lui Taft, — deschide perspective mari candi­­daturei lui Wilson. Bryan n’o va putea combate, fiind­că el, în repe­ți la rînduri, a aprobat fără nici o rezervă programul lui Wilson. Așa­dar partidul democrat se va prezintă unit la urna prezidențială din Noembrie viitor, ceea ce nu va fi cazul partidului republican. Nu e exclus însă ca acest partid, văzînd puținele șanse ale lui Roose­velt și ale lui Taft, să scoată la i­­veală candidatura unui outsider, unui al treilea care să întrunească marea majoritate a voturilor republicane. Cum acest partid are preponde­rența în cele mai multe state ale fe­­r­v­atiei americane, e posibil ca din final sau a se­­ leagă viitorul pre­ședinte al Statelor­ Unite. Ziarele GUVERNAMENT .’.'SI ifljpratiiro Ultima hotărîre a înaltei Curți de Casație, în procesul tramvaielor, a avut asupra creerilor celor ce scriu și inspiră ziarele guvernamentale, o influență mult mai dezastruoasă decit chiar căldurile caniculare de 40 de grade. Spunînd ca și clienții doctorului Babeș, neputincioși că își văd în­fierat necugetatul lor act, dictat de ură meschină personală, sau nă­păstuit cu insultele cele mai triviale, chiar asupra celui mai înalt magis­trat al țărei. Primu­­l Președinte al înaltei Curți de Casație și Justiție. Ziarul guvernamental «Seara», în numărul de ori, vorbind despre de­­ciziunea Curței de Gas­­ție, printre alte elucubrații, scrie următoarele : «Procesul juridic a fost termi­nat cu deplinul triumf material al liberalilor. Procesul moral ră­­mîne însă deschis. Acel proces nu-l judecă, nici Bosie-Algiu, nici cîrciumarul-magistrat Bag­­dat,—îl judecă, lumea cinstită, ne­­p t­r­­nitor­ie a cărei conștiință e neprihmmă și voiniciS^ryeîdy). ~ Citind rățoelele celor de la foile guvernamentale, nu cam știi ce să faci, să te indignezi, să rîzi sau să-i compătimești. Cel mai bun lucru ce putem face de­ocamdată, e să recom­adăm celor ce insultă în chip atît de trivial cea mai înaltă magistratură a țarei, să se supue cît mai neîntârziat unei cure antirabice la institutul d-lui dr. B Leș. Evenimentele din Turcia UN MANIFEST AL ALBANEZILOR Camera turcească s’a ocupat, în­­tr’o ședință agitată, de recenta miș­care a Albanezilor, în­ainte cu o­­fițerii albanezi cari au dezertat din armata turcă. Spre a se cunoaște r­evendicările Albanezilor și platforma luptei lor, reproducem aci un mro­­ment din manifestul lansat de org­i ci­pr­ioți, prin cari aceștia a­plică atitu­dinea lor: «întreaga lume și în special Tur­cii știu ce servicii au adus Albane­zii patriei otomane și constituției. Albanezii rămîn soldați fideli ai Ca­­lifatului și ai Osmanismului și ni­mic nu va putea zdruncina convin­gerile lor. Albanezii desfășoară dra­pelul revoluțiunei nu în interesul țărei lor, ci spre a împiedica Statul otoman să cadă în prăpastie. Ei vor recurge la arme spre a combate gu­vernul tînăr-turc a cărui politică va aduce pe dușmanii patriei pe pămîn­­tul scump al Otomanilor. Imperiul glorios al Otomanilor, stabilit de ș­ase secole în Europa, e amenințat să fie năruit de greșelile cîtor­va Mișcarea noastră are de scop să în­troneze cu adevărat regimul consti­tuțional care să apere drepturile fie­cărui Otoman. Ori­ce călcare a con­stituției e o lovitură adusă națiunei otomane. N’o vom tolera». După cum vedem Albanezii nu fac nici naționalism, nici separatism. Ei declară că vor să­ slujească numai interesele imperiului otoman. Un eveniment rar, într’o țară unde toată lumea voește să fie funcționar, este sărbătorirea d-lui Marinescu-Bra­­gadir, care împlinește 70 de ani. Cu o­­cazia aceasta aflăm că afacerile comer­ciale conduse de acest meritos bărbat sunt așa de întinse că produc statului un venit de aproape șase milioane pe an. Aceasta ne arată mai bine de­cât ori­ce descriere și ori­ce comentarii, ex­tensiunea și însemnătatea afacerilor co­merciale și industriale ale d-lui D.Mari­­nescu-Bragadiru. Dar viața acestui mare activ sea­mănă cu a marilor milionari americani, pornind de la ucenicia cea mai umili­toare și mai mizeră, el s’a ridicat printr’o muncă încordată, și numai pasa muncă, numai prin el însuși la situația de as­tăzi. Este o viață care ea însăși poate servi ca exemplu evocator și suggestiv mai ales la noi, unde activitatea liberă și independentă e mai puțin prețuită de­cit munca de rob în haine negre a copistului secătuit de mizerie... Pentru a fi util în lume ne cer două feluri de activități: activitatea creației teoretice, prin artă sau știință, sau ac­tivitatea practică, în comerț, ori indus­trie. Atît rămîne din trecerea unui om prin viață, și cu atît se alegi­ societatea, cu cît el s’a desfășurat, s’a cheltuit, a adăogat de la el însă ceva la patri­moniul comun. Spiritele lente și visă­toare, talentele cari n’au admiratori de­cît în colegii de „"•a puțineri de la ca­fenea, cititorii cari îngrămădesc pasiv cunoștințe, fără ca de aci și iasă ceva nou, toți aceștia sunt inutilități sociale, sunt elemente a căror a­spirațiune nu influențează cu nimic mediul în care au viețuit. Energicul și priceputul industriaș și comerciant, d-l Marim »en-Bra­gadiru este unul din acele exemple frumoase de activități rodnice și utile,—care mai ales merită să fie cunoscute, respectate și sărbătorite într’o țară unde comerțul e ia mina străinilor, și unde se crede că este mai înălțător și mai demn a face exerciții de elasticitate a șirei spinarei, de­cît a fi unul din factorii de temelie ai statului, cum este un Marinescu- Bragadiru. Petronius. Comisiunea monumentelor istorice dă la lumină lucruri din ce în ce mai interesante, în legătură cu tre­cutul arhitecturei noastre religioase. Așa, pr-nii O. Balș și N. Ghika-Ba­­dești publică in excelentul «Buletin» al acestei comisuni, un studiu de o mare însemnătate asupra ruinelor bizantine din Mesembria. Nu facem o plăcere a rezuma aci părțile mai interesante din acest studiu. Istoria arhitecturei noastre reli­gioase prezintă încă multe punct­e obscure, cari nu prea par a se des­luși prin studiile, ori cit de amănun­țite, a monumentelor noastre pămân­tene. De aci interesul de a descrie monumentele principale, din țările vecine, în legătură cu trecutul nostru. Dintre acestea, Mesembria, cu nu­meroasele ei ruine, atrage atenția cercetătorilor Romîni. Acolo se pot admira rămășițe din cele mai fru­moase ale epocei bizantine, superioare poate celor din aceeaș vreme în Constantinopol sau Sf. Munte, pentru că au rămas neschimbate, neatinse de mina omului, unde se pot vedea pînă în detaliile lor principiile con­structive și decorative. E interesant în acelaș grad ca și Mistra și genere orașele moarte. Pa o peninsulă sau mai bine o in­sulă, căci « unită, cu țărmul numai printr’o îngustă limbă de pămînt, micul orășel turcesc prezintă o înfă­țișare aproape meridională, cu stră­zile lui înguste și întortochiate, cu oasele în bolovani de piatră, cu catul de sus în lemn și cu balcoane pro­eminente îmbrăcate cu viță, cu aco­perișuri joase de olane și cu grădini închise cu împrejmuiri de piatră. Poziția Massembriei, de abia legată cu continentul, a făcut ca din toate timpurile să fie o cetate de seamă, mai­­ ales in vremea Bizantinilor a fost unul din așezămintele lor cele mai importante de pe țărmurile Mă­rii Negre și un punct de sprijin al flotei lor. Adesea căzută în m­îinile Bulgarilor și adesea reluată, a fost, în vremea Imperiului Latin de Răsă­rit, și în stăpînirea Venețienilor. Sub jugul Turcilor, Messembria a căzut vre-o trei luni după Constantinopol. Dovezile importanței acestui oraș în trecut sunt, odată cu resturile pu­ternicilor ziduri ce îl apărau într’o vreme, și însemnatele biserici, cele mai multe in ruină, răspîndite pe toată suprafața lui. Se zice că ar fi fost pînă la 80 biserici. Acum sînt mult mai puține. Tray a­cest fapt, s’ar explica numai dacă ar fi adevărată legenda după •craste, o însemnată parte din oraș a­­ t­spi­rat în mare pe urma unui cu­­jaum .­ Ceea ce face deosebitul vite­­i acestor clădiri este faptul că­­ au­­ rămas aproape neatinse în tot cursul veacurilor trecute de la cons­truirea lor: e un minunat prilej de studiu al arhitecturei bizantine pînă în vremea­­cucerirei. Autorii studiului fac apoi o des­criere a principalelor biserici din Me­­sembria. Mitropolia veche are forma basi­­licală din primele veacuri după Cris­­tos, cu trei năvi și cu stîlpi dreptun­ghiulari, uniți prin arcuri în plin cen­tru, pe două caturi. Se zice că bise­rica ar fi fost aceea a Latinilor în vremea stăpînirii lor. Zidăria este de piatră brută, în straturi groase, se­parate prin straturi orizontale de cărămizi în mai multe rînduri; ar­curile sînt asemenea de cărăm­idă. In această biserică se găsea lespe­dea (acum transportată in biserica Analipsis) unei prințese Mathessa Can­tacuzino PaUologhina, deodată la 1441. Mitropolia nouă se compune și ea din trei năvi, cea centrală mai ridi­cată ca celelalte, separația năvilor e formată prin stîlpi dreptunghiulari și prin două coloane aflate cam la par­tea centrală a bisericei. Sunt trei a­­pside semicirculare cu acoperișuri semi­ conice mai joase ca acela al corpului bisericei. Frontoanele de la extremitățile navei centrale au o for­mă curbă și se ridica mai sus de­cit acoperișul, ca la unele basilici și bi­serici romane (medievale) din Occi­dent. Aci forma basilicală arată o tendință de transformare, care duce progresiv la planul în cruce. La Mis­­tra sînt mai multe biserici cari se aseamănă în plan cu aceasta. Biserica Sf. Ion­ are un plan simi­lar cu cel răspîndit la Mistra (vea­curile XIII și XIV). Biserica Sf. Ion Aliturghitos, Pan­tocrator, Sfinții Mihail și Gavril și Sf. Paraschiva formează un grup mai omogen, cel mai important ca inte­res arhitectural și ca frumusețe. Biserica Sf. Ion Aliturghitos este după unul din planurile cele mai răspîndite și pe care îl găsim, afară de mici diferențe, la biserica Dom­nească din Curtea de Argeș, precum și la biserica Domnească din Tirgo­­viște, dacă exceptăm pridvorul și bolțile pronaosului. Interiorul nu pre­zintă nici un interes deosebit. In schimb exteriorul ne arată un tip de ornamentație de o bogăție rară. Stra­turile de piatră cioplită alternează cu cele de cărămidă, atît la ziduri cît și la arcade. Ornamentația suprafețelor interi­oare ale arcadelor oarbe și ale tim­­panurilor formează,—­cu ajutorul că­rămizilor și a marmorei lucrate în fel de fel de împodobiri, rețete, zigzaguri, damiere, împletituri, etc.,—o adevă­rată «marqueterie». Origina acestei bogate podoabe se găsește în epoca Paleologilor. Există chiar în Constantinopol palatul Hab­­domon (numit azi Tekfur-Serai) care se aseamănă foarte mult în ornamen­tație cu biserica­ din Mesembria. Biserica Pantocratorului are un plan care diferă de celelalte și pe care îl găsim la bisericile din Serbia, cu oare­cari modificări. In interior pereții verticali ai turlei au formă întocmai ca la turla bisericii Curtea de Argeș. Cornișa e compusă din mici arcade pe console în piatră, pro­eminente; spre altar, sub cornișe, se află un alt rînd de arcade, formînd firide lungi, amintind, ca proporție, pe acele ale bisericelor lui Ștefan cel Mare. Să fi fost o înrîurire­ a bisericelor mesembriana asupra artei noastre religioase ? se întreabă d-nii Balș și Go ka. Nu se vede, căci dacă un de­taliu sau două se regăsesc și la noi, nimic nu ne dovedește că e venit de acolo. Am va a­ui c& unele biserici descrise mai sus, ca plan, au mare asemănare cu biserica Domnească din Curtea de Argeș, a cărei clădire nu are o dată certă. Această din urmă este mai puțin bogată ca decorație, cu un tip de pkn mai primitiv, dar cu aceleași principii de compozițiune și construcțiune în piatră alternată cu cărămidă. Din aceiași inspirație se trag și bisericele romînești din veacul al 16-lea și chiar 17 lea, ca Bucovățul vechiu, Arnota, Că­lu­iul— care întrebuințează cărămizi aparen­te în dispozițiuni variate. Aceiași teh­nică o găsim, și la bisericele lui Ștefan cel Mare la Moldova : piatra cioplită, sculptată sau brunată, cu cărămizi și teracote smălțuite. Tera­cote și smalțuri găsim și în Muntenia la biserica Albă și Sf. Vineri din Tîrgoviște, Golești, Gobia, etc. Procedeele sunt aceleași iar for­mele variază după localități și după epoci. Este evident că atît bisericile mesembriene cît și monumentele din Macedonia, Muntele Athos, Grecia, Serbia, Romînia, Asia Mică, Georgia, Armenia și Rusia, pentru a nu vorbi de­cit cele din Orient, sînt manifes­­tațiuni artistice pornite din acelaș sîmbure al ci­vi­li­z iți unei bizantine. Ca atare, aceste manifestațiuni ne interesează în cel mai înalt grad, căci ele ne învață a cunoaște mai bine principiile cari constitue pen­tru noi adevărata tradiție de artă, care a solicitat geniul nostru stră­moșesc, punîndu-i temelia pe care s’a dezvoltat în urmă. Gh. N. C. H seg citi in­ corpul ziarului: Ioanini imn sm: cinci miniștri demisionează pe chestia tramvaelor. Propunerea d-lui Reim Răspunsul d-Sus DE LA PRIMĂRIE CAPITALA PARA EDILI PRIMARUL ȘI TOATE A­­JUTOARELE SALE LIP­SESC DIN CAPITALĂ ceea­ ce se petrece la Primăria Capitalei e pur și simplu extraordi­nar. In momentul de f­­ață Capitala noastră este administrată de un con­silier comunal, fiindcă nici Primarul, nici ajutoarele sale nu sunt la pos­turile lor. Nimeni nu are pretențiunea ca primarul și ajutoarele sale să nu plece în concediu. Dreptul­­ con­cediu e recunoscut și micilor func­ționari,—cum nu ar beneficia de el primarul și cele trei ajutoare ale sale ? Ceea­ ce este însă demn de remar­cat este faptul că toți edilii noștri au plecat în concediu în acelaș timp. D. Dobrescu, d-nii dr. Mendonide și Ionel Protopopescu-Pake au plecat la Paris. D. Marcea Poenaru-Bordea, este un concediu de vre-o două săp­tămâni, și nu se va întoarce de­cît după 15 iulie. Fapt este că nu nu­mai primarul, dar nici unul din a­­jutoarele sale nu sunt la post. S’ar crede că la mijloc este o sim­plă neglijență. Prea puțin îi pasă d-lui Dobrescu de interesele comu­nei și de modul cum vor fi admini­strate în timpul vacanței. Lucrul nu stă însă ast­fel. De fapt această plecare simultană a tuturor edililor noștri nu e o simplă coin­cidență, ci este voită. D-l Dobrescu n’a avut încredere să lase pe nici unul din colaborato­rii săi să gereze afacerile primăriei. Fie­care din acești colaboratori, pe de altă parte, ar fi dorit să aibe mină liberă, pentru a învârti, cum vor, «afacerile» curente. Pentru a tăia scurt toate preten­țiile și rivalitățile, d-1 Dobrescu a a­­ranjat așa ca să plece toată lumea odată . Nu se poate zice că d-l Dobrescu nu e fin diplomat și că interesele comunei nu sunt bine apărate chiar în­potriva... edililor eil... ECOURI i-nul Aurel Vlaicu publică în «Ro­ I rurnul» din Arad descrierea apa­­­­ratului inventat de d-sa din care reproducem sfîrșitul : «Din punct de vedere militar, ae­roplanul nostru e cel mai propriu ori­cărui serviciu, de­oare­ce: a) pi­lotul poate vedea în toate direcțiu­nile, fiind de­desubtul planurilor; a) poate plana cu viteză foarte mică, spre a observa bine terenul și după ce a făcut recunoașterea, se poate transporta cu cea mai mare iuțeală, spre a comunica, celor în dr­ept, re­zultatul ; c) grație ușurinței sale se poate ridica în cîte­va minute Îi peste 1000 metri, evitînd focul inamicului sau atacul altor aeroplane dușmane (aeroplanul nostru se poate ridica pe un unghiu mai mare de 30 grade, ceea­ ce nici un alt aparat nu poate face), d­ e foarte ușor demontabil și transportabil, legat de un automo­bil sau furgon». íiodeie s’au inventat pentru a as­­ju­t cunde urîțeniile și infirmitățile­­­­ pers­oajelor importante. Așa spu­­sii­ne Figaro din Paris. Ast­fel: Purtarea trenei lungi au întro­­dus-o fiicele regelui Ludovic al IX-lea, de care voiau să-și acopere cu mijlocul acesta picioarele prea mari. Gulerul înalt l-a adus în modă soția regelui Filip al III-lea, pentru a-și acoperi lungimea neobișnuită a griului. Mânecile largi s’au purtat la curtea regelui Enric al III-lea, ca să ampere umerii strâmbi ai oamenilor de la curte. Regele Ludovic al XIV-lea avea o mare urmă de rană pe creș­tet, și de aceea a purtat perucă. Pe vremea doamnei Pompadour erau mult la modă ghetele cu tocuri înalte, doamna Pompadour fiind o femee mică de statură.

Next