Viitorul, iulie 1912 (Anul 6, nr. 1578-1608)

1912-07-24 / nr. 1601

ANUL AL CINCILEA — No. 1601— 1 — ABONAMEN­T­E bSBIEl­ in t*r* ....... nn an 18 Id jj... . .east Inni 9 Id wmaam^as In străinătate. . . . nn an 80 lei................șease Inni 18 Id Abonamentele Încep la 1­15 ale fiecărei luni PENTRU PREOTI SI ÎNVĂȚĂTORI PRETU ASONIMENTULUI PE JUMITATI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA < BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACTIA: TELEFON 13^47 * ADMINISTRAȚIA : TELEFON 22/1« MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA anunciuri comerciale Linia corp pe o coloană In pagina IV . . . . . ^ bani Linia corp 7 pe o colină în pag^a IV :..............$ b*nl laserffll |1 rename pagina III Unla .... ■ • • • ■ ASE AORESI k.A ADMINISTRAȚIE SI LS A8EHTIA EMIL MELBEBT5 MARTI 24 IULIE 1913 barai Spre vremuri bune D­mil C. Dimitriu demonstra necesitatea urgentă a unei reforme electorale largi. Paralel cu activitatea par­tidului conservator pe terenul jocurilor la noroc partidul național-liberal se preocupă de marea chestiune a refor­mei electorale la noi. Evolu­ția politică a ajuns la punc­tul cînd se cere imperios o schimbare a unui sistem de participare la viața publică, sistem ciudat în care cei che­mați să participe nu sunt nu­mai de­cît nici cei mai emi­nenți, sunt și prea puțini. Un reflex al acestor preo­cupări de ordin înalt îl găsim în activitatea cercului de stu­dii sociale, anexat partidului nostru, și în care s’a studiat ca într’o adevărată Academie politică, marea problemă a lărgirei dreptului de vot. O contribuție din cele mai fericite la rezolvarea acestei probleme, o găsim în studiul meticulos și bine gîndit al d-lui C. D. Dimitriu, fost de­putat și fost prefect de Dâm­­bovița care luînd ca bază a cercetărilor d-sale județul pe care atîta de bine­­ l-a con­dus și în care trăește, a a­­juns la conclusiuni ce pot fi generalisate fără teama de a greși. Ast­fel aflăm că la o po­­pulațiune de 25 B.042 locui­tori cît are județul Dâmbo­­vița după recensămîntul din 1910, „rămîn în țifră rotundă 50.000 cetățeni majori cari nu iau parte la viața poli­tică”. Prea mulți rămași dincolo de mulți cetăței în care se agită destinele României! D-nul C. Dimitriu observă mai departe: „Mai caracteristic este fap­tul că sub acest regim doc­tori, magistrați, artiști, avocați pe cari profesiunea lor i-ar sili să domicilieze la țară, vo­tează la Cameră indirect, dacă pe lîngă titlul lor nu au și un venit funciar de la 300 lei în sus­. După cum vedem sistemul actual electoral pune un deo­sebit accent pe cens, în pa­­r­guba valorei intelectuale, tot­­­­deauna vitreg tratată de le­giuitor. „Dar chiar privilegiul a­ve­rei este admis numai în fa­voarea proprietăței, cu înlă­turarea celor care au înves­tit inteligența lor în indus­trie și în întreprinderi co­merciale sau financiare. La Cameră un mare capitalist,­­ un mare industriaș nu este admis să voteze în acelaș co­legiu cu proprietarul unui colț de pămînt de 30 de hec­tare. Și dacă la începutul vieței noastre Constituționale va­loarea funciară a proprietă­ței presupunea o capacitate pentru alegătorul care izbu­­tea să obțină un venit de 1.200—2.000 lei anual, astăzi creșterea venitului funciar dă putința celui dintîi mic pro­prietar, să treacă înaintea a­­celuia care și-a închinat o viață întreagă științei sau a­­celuia care a profesat cu stră­lucire nediscutată în cariera sa.* Intr’o țară în care tocmai este nevoe de-a se da impuls culturei intelectuale, se sta­bilește tocmai inferiorități legale pentru cei ce sunt numai culți, fără a fi bogați! Aceasta nici echitabil nici u­­­­til nu poate fi pentru buna orînduire a statului nostru. Se impune astfel o refor­mă radicală a unui sistem e­­lectoral care se întemeiază pe unichitate și pe stricită con­­cepțiune a rolului cetățenesc Ia stat. D-nul C. Dimitriu se oprește la colegiul­­ unic, con­­dus din toți cetățenii romîni cu știință de carte și reprezen­tarea proporțională. Această formulă prepară sufragiul u­­niversal. Actualele colegii unite ne dau în toată țara 101.264 alegători. După d. C. Dimitriu 7 la sută din în­treaga populațiune sunt în măsură să exercite dreptul de vot. Dacă se aplică acest procent la întreaga populație a țărei de 6.966.002 ajungem la 490.000 de cetățeni cu știință de carte. S’ar adăuga ast­fel la actualii votanți, toți știutori de carte, contopin­­du-se într’un colegiu unic. Sistemul propus de d-l C. Dimitriu este un pas mare făcut pentru cucerirea drep­tului de vot pentru toți ce­tățenii. Partidul național-liberal își face o datorie sacră de­ a pregăti marea reformă elec­torală, care va răspunde ce­rințelor epocei, necesităților naționale­, și fazei politice actuale. A venit timpul ca la viața statului romînesc să participe toți, să participe mai ales acele elemente să­nătoase cari reprezintă rezer­va de viață cinstită a acestui neam. Desfinul electoral, și abu­zul de putere guvernemental, vor dispare odată cu dispa­riția dualismului dintre cei puțini, cari au voce în stat și cei mulți ce nu o au. Ii este dat partidului libe­ral a fi profetul timpurilor mai bune, călăuza vremuri­lor noui ale acestei țări. GR. TAUSAN. Un imperiu Franco-englez Londra și Parisul au găzduit zilele acestea mai mulți membri ai cabi­netului canadian, în frunte cu pri­mul ministru. Miniștrii canadieni au mers întîi la Londra spre a se înțelege cu gu­vernul puternic asupra participării Canadei la înarmările navale ale An­gliei. E vorba ca Domeniul Canadei să construiască pe fiecare an trei dreadnoughturi pe care să le încor­poreze în flota britanică. Pe urmă miniștri canadieni s-au dus la Paris spre a afirma acolo sen­timentele de prietenie ale Canadei pen­tru Franța. Se știe că Domeniul Canadei a fost întîi o posesiune franceză. Pe urmă el a devenit, prin forța armelor, o colonie engleză. Dar Ca­nada are azi o populațiune franceză de două milioane, care crește necon­tenit prin emigrări și nașteri. Această populațiune trăește în cei mai buni termeni cu populațiunea britanică. Această colaborare se manifestă pînă și în alcătuirea ministerelor cana­­diene, care de regulă au în sinul lor francezi și englezi. De cînd cu înțelegerea cordială dintre Franța și Anglia, care înțele­gere a pus capăt tuturor rivalități­lor din trecut, colaborarea franco­­engleză din Canada e și mai vie, mai accentuată, mai solidară. Anglia nu e nici­de­cum geloasă de simpatiile canadienilor francezi pentru Patria mamă. La rândul ei Franța, a cărei ex­pansiune economică a devenit o ne­cesitate, își îndreaptă ochii spre Ca­nada. Ea găsește acolo un teren din cele mai prielnice, nu numai simpa­tiile unei mari părți din populațiune ci și bogățiile imense care așteaptă capitalul francez spre a fi puse în valoare. Canada are o întindere mai mare ca a Europei. Populația ei care la jumătatea veacului al 18-lea, cînd țara a fost cucerită de Francezi, era de 70.000 locuitori, e azi de 8 mili­oane. Peste o generație va fi de 20 milioane și sporul ei va urma o pro­gresie geometrică. E evident de pe acum ce mare importanță va cîștiga Canada în cursul veacului acesta. întinderea ei, bogățiile­ sale, aptitudinile locui­torilor săi, o vor face un imperiu din cele mai înfloritoare. Va fi un imperiu plămădit de cele două națiuni mai civilizate din lume, de Englezi și Francezi, cari în Ca­nada se complectează și se stimu­lează în cea mai perfectă armonie. IWSTAMTAIVEE PRENSUL FURIOS Fără comentarii. VAR­A LA IAȘI IASUL STAȚIUNE CLIMATERICA­ ODINIOARA SI ACUM.—LA PRUT !—SCULENI SI UNGHENI. BĂILE STRUNGA SI REPEDEA.­ÎMPREJURI­MILE IAȘULUI.—SERILE DE VARA LA IAȘI. Să nu pară lucru exagerat dacă în cele ce vom înșira aicea vom pune în evidență calitățile Iașului, ca sta­țiune climaterică și chiar balneară, dacă nu pentru lumea străină dar cel puțin pentru lumea din oraș și județ, care neputîndu-se plasa pen­tru vreme îndelungată la o stațiune mai depărtată este silită să-și facă «sezonul mort» pe loc. Pentru streinul care s-a abătut o singură dată pe la Iași, pozițiunea geografică a orașului ca și a județu­lui este cea mai bună dovadă că Ia­șul ar putea deveni o stațiune cli­materică excelentă. Ar putea deveni — dacă la Iași n’ar lipsi spiritul de inițiativă, și mai cu seamă inițiativa particulară. Din cauza acestei lipse Iașul a decăzut din ce în ce mai mult și astfel a pierdut și din puți­nele bunuri ce le avea cu ani în urmă și cari făceau ca Iașul să fie centrul principal al Moldovei, după cum Bucureștii a fost centrul prin­cipal al Munteniei. N’au trecut mulți ani de cînd Ia­șul avea stațiuni climaterice și bal­neare în chiar cuprinsul său, sta­țiuni cari atrăgeau multă lume nu numai din oraș și județ dar și ora­șele și județele învecinate. Astfel vom aminti numai două din aceste principale stațiuni cari au fost bine cunoscute și apreciate pentru vilegiaturiștii din regiunea Moldovei : vorbim de stațiunile băilor de'a Strun­ga și a celor de pe dealul Repedea, cari cu ani în urmă erau vizitate în timpul verei, și unde vizitatorii a­­veau nu numai locuri pitorești de o­­dihnă dar și băi folositoare, reme­­diabile pentru anumite maladii. Băile Strunga, situate în apropiere de Tîrgul Frumos, au fost pe vre­muri conduse de regretatul profesor universitar doctor Manolescu și ele au fost reputate pentru bolnavii de ochi. Multă lume din toate părțile țării venea la Strunga anume pentru boli de ochi, în afară de numeroși vizi­tatori cari găseau acolo, stațiune cli­materică excelentă și un loc de re­fugiu convenabil, prin faptul că sta­țiunea era aproape de oraș și con­­dițiunile de ospitalitate erau foarte convenabile. Gurînd însă băile de la Strunga, cărora nu s-a dat o direcțiune sănă­toasă, au decăzut și încercarea de a le ridica la ceia ce a fost nu a reușit, tot din cauza lipsei unei bune ad­­ministrațiuni. La Strunga s’ar putea face însă o stațiune excelentă—dacă s’ar găsi oameni de inițiativa care să ce trebue să facă. Acelaș lucru cu băile de la Repe­dea, care sunt situate într’o poziți­­une încîntătoare în apropierea ora­șului și unde s’ar putea face lucruri mari, dacă lașul n’ar lipsi de iniția­tivă. Alte stațiuni mai mici au fost și sunt și acuma, dar mai abandonate ca în anii anteriori, Sculenii și Un­ghenii. Ambele sate sunt situate pe malul Prutului și ani de zile mulți ieșeni și-au făcut rereatul acolo, în timpul verei, avînd băile de Prut și o ospi­talitate comodă și ieftină. Sculenii, aproape de Iași, era un centru principal pentru ieșeni în timpul verei, cari făceau excursiuni de plăcere pe un drum pitoresc și cari rem­îneau acolo cîte­va săptă­­mini în timpul verei. Unghenii de asemenea a fost și este și acum un loc de atracție pentru ieșeni. Unghenii au avantajul că­i le­gate de Iași și de Unghenii­ ruși prin rețeaua liniei ferate. In timpul verei circulă trenurile de plăcere care poartă lumea în viligiatură... Din inițiativa „Societății de gim­nastică și sport“ din Iași s’au insta­lat acolo cabine speciale pentru băi— și s’ar putea face din această locali­tate o stațiune admirabilă, dacă s’ar găsi oameni cari să nu fie lipsiți de spiritul de inițiativă și energia ne­cesară. In afară de aceste localități Iașul are o serie de împrejurimi cum nu au multe orașe și județe din țară. Fără a face o descriere a acestor lo­curi încîntătoare și a frumuseților pitorești, vom cita numai cele mai principale regiuni din județul Iași, și anume : Regiunele Socolei, Galițtei, și a Copoului, renumite nu numai prin frumusețea locurilor dar și prin clima și prin viile lor, cele mai principale regiuni viticole ale Iașului. In aceste locuri multe familii, și chiar multi bolnavi, ar putea găsi repausul ne­cesar în timpul verei, ele avînd și a­­vantajul că sunt situate în apropiere de oraș. Pentru escursii mai apropiate, și pentru distracții în serile de vară, ieșenii mai au cîteva localități repu­tate, la barierile orașului. Așa cităm «­La Trei Sarmale» o localitate si­tuată pe Socola, unde multă lume pe­trece admirabil, «La Leagănul Flu­­turului) o altă localitate în apropiere de oraș situată pe dealul Galata. «La Viața Lungă» situată în aleile Co­poului, și numeroasele grădini din Tătărași,—între care cităm vestitul «Picior de Paris» — Socola și Nico­­lina, cari de asemeni atrag pe ieșeni în zile de sărbătoare. Toate însă aceste locuri nu sunt vizitate așa cum ar trebui să fie dacă localurile ar fi altfel întreținute și dacă li s-ar da o altă directivă. Așa însă, în cea mai mare parte ieșenii rămîn locului și nu se depla­sează, ei mulțumindu-se în serile de vară cu spectacolele de cinematograf și cu muzicile de prin berăriile si­tuate în șir în Piața Unirei... Din cele ce am înșirat însă pînă aicea se poate deduce că lașul are tot ce ar trebui să aibă ca el să fie un oraș de stațiuni climaterice și bal­neare. Aviz acelora cari au spiritul ini­țiativei ! Araid LOCUINȚE IEFTINE Meritul Guvernului „EPOCA“ LAUDĂ GUVER­NUL PENTRU O OPERĂ CREATĂ DE LIBERALI. Am schițat ori în scurte cuvinte activitatea bine-făcătoare a «Socie­­tătei pentru construirea de locuințe ieftine și sănătoase», creată de par­tidul liberal. In fata rezultatelor admirabile date de această instituție numai în doi ani de funcționare, nu am mai rele­vat calomniile și atacurile cu cari întreaga presă conservatoare și în special «Epoca» a gratificat nu de mult această societate. Socoteam că nu e bine să reînviem o polemică, din care nu ar reeși de­cît un lucru foarte cunoscut și de mult dovedit; acela că adversarii noștri atacă fără nici un scrupul chiar cele mai bine­făcătoare instituțiuni economice, nu­mai fiind­ că ele sunt creațiunea par­tidului liberal. De alt­fel chiar «Epoca» a recu­noscut acum în urmă că la societa­tea locuințelor ieftine se muncește serios și dezinteresat, și a făcut, în mod tacit mea culpa­tă a atacat a­­ceastă instituție acuzînd-o că nu caută de­cît beneficii mari și jetoane de prezentă pentru membrii consiliului de administrație. Mărinimia noastră a dat însă cu­raj Epocei și Minervei două ziare gu­vernamentale cari, nu numai că nu mai critică azi societatea locuințelor, dar au început să aducă laude ne­măsurate... miniștrilor conservatori pentru activitatea acestei societăți­.. Nu putem lăsa nerelevată această tendință puțin reală. Dacă se vor construi o mie de locuințe pentru lucrătorii căilor ferate și ai regiei, meritul întreg este al societății, care a dat nenumărate dovezi de felul cum știe să-și îndeplinească meni­rea. Vor ziarele guvernamentale să bată monedă din­­ faptul că un ministru conservator a primit înțelegerea pe care i-a oferit-o de-a gata societa­tea? N’are de­cît. Asta nu înseamnă însă că meritul punerei în practică al unei idei salutare trebue să și-l însușească un ministru care se poate lăuda cel mult cu faptul că n’a re­fuzat un aranjament folositor pentru micii slujbași și lucrători ai Statu­lui. A primi o idee bună, e de­sigur lăudabil. Meritul însă e al acelora cari au conceput-o și au pus-o în practică. 0 otravă bănoasă DE CÎND S’A INTRODUS. TUTUNUL IN ȚARA NOASTRĂ. ITE­RGR. SE CONSUMĂ LA NOI ANUAL ȘI CE VENIT AMICE STATULUI. A. CU IN­ CUB­va mm saiaului d.dr. G. Marinescu, într’o comuni­­cae pe care o zăcea la Academie, sp nea sus și tare : „Fumind și bind ne otrăvim Cu­oate acestea producțiunea acestei plane atît de otrăvitoare crește con­­siderabil din an în an, ceea ce dove­dește că și numărul fumătorilor cre­­ște în aceiași proporție. Că în ade­văr crește numărul fumătorilor, poate ori­cine constata această afirmațiune. Nu cred că nu va interesa, mai a­­les pe fumătorii care și-au făcut din atmn un tovarăș care-1 ajută să stră­­ungă greutățile vieței, de a ști cînd a fost adus aici la noi și prin ce îm­­pr­­urări a trecut de atunci și pînă aici. Ca multe alte obiceiuri șî apucă­turi c oari ne iubim astăzi cînd ci­vilizați occidentului ne acopere și pe noi ...­ poalele vestmîntului ei. Turcii ne-au învățat la tutun și tot ei­­ au adus ap j­i q veacul al XVII. Cele mai frumoase varietăți de tu­tun, renumit chiar in acele vremuri, le dădea lunca Siretlui. Cu toate că se cultiva la noi și fumătorii indi­geni erau prea puțin, touși se im­porta la început, iar pest cîți­va ani exportăm noi în Turcia, Tătaria și Polonia. Tutunul aducea și în timpurile a­­celea venituri frumoase vistieriei dom­nitorului. «In veacul XVIII produ­cea pentru domnie 4—5000 lei vechi, iar în XIX producea 50.000 lei ve­chi în Moldova și 0.000 în Muntenia, sumă ce provenea din «tutună­­rit», căci așa se numea taxa ce se percepea cultivatorilor pe pogon sau strijen. Aceste venituri, o­­dată cu punerea în aplicare a regu­lamentului organic (1832) deveni im­pozite comunale pînă la 1863, iar de la această dată și pînă la 1864 im­pozit fiscal pe vînzare. Cînd la 1864 s’a făcut prima în­cercare de m­onopolizare a tutunului, încercarea n’a reușit din cauză că toți negustorii, mai toți supuși stre­ini, s’au pus in grevă. Peste trei ani, la 1867, monopolul a fost desființat din cauza agitației pe care aceștia o făceau în țară și în străinătate, ca să se reînființeze iar la 1872. La a­­ceastă dată a fost cedat unei socie­­tăți franco-ungare pe timp de 15 ani. Concesionarii trebuiau să plătească statului în trei perioade de cîte 5 ani 8.000.000+9.612.000-1­11.534.000. Pe acea vreme producțiunea era de 2.100.000 kgr. tutun anual, iar con­sumul intern de 1.900.000 kgr. Neputindu-se ține de angajament li s’a reziliat contractul la 7 Apri­lie 1879, luîndu-i statul asupra lui. In acest timp se observă o creștere destul de mare a veniturilor. Așa de la 20.967.053 cit erau in 1879, au crescut la 36 470.541 în 1902, la 40 404.556 în 1905, iar în 1908 ajung titru de 47.789.373. Astă­zi monopolul tutunului se ad­ministrează de stat conform legei de la 1881, modificată în cîte­va puncte la 28 Februarie 1887. Acesta este istoricul tutunului la noi în țară. Reese din aceste date că cu toate greutățile prin care a trecut această plantă otrăvitoare, to­tuși a prins rădăcini în­cît nu va mai putea fi smulsă nici odată din pă­­mîntul țărei.* Că și-a întins foarte mult rădăci­nile în pământul nostru adîncindu­­și-le tot așa de mult, ne-o dovedește destul de lămurit cantitatea de tu­tun ce se vinde anual. Din aceste date positive reese lămurit că an cu an această cantitate este în creștere. Dar să lăsăm să vorbească datele: «Cantitatea de tutun vindută, atît pentru consumația internă cît și pentru export, în curs de 20 ani în­­cepînd de la anul 1889(1890—cînd se cifrează la 3.081.033 kgr.—este a­­proape în continuă creștere ajungînd in anul 1908(1909 la 4.292.797 kgr., avînd numai în anul 1900[1901 o des­creștere mai simțitoare, cînd s’a co­­borît la 2.940.986 kgr. Media anuală a cantităței de tutun vîndută în acești 20 ani, socotită pe perioade succesive de câte cinci ani, este : în prima perioadă (1889(1890— 1893(1894) 3.345.057 kgr., în a doua perio­dă (1894(1895—1898)1899) 3 mii. 538.807 kgr., în a treia perioadă (1899(1900—1903(1904) 3.540.412 kgr. iar în a patra perioadă (1904(1905— 1908(1909) 4.072.301 kgr.). Dacă la această cantitate adăugăm și celelalte fabricate ce provin din tutun, numai pentru consumația in­ternă, pornind de la 3,742,182 kgr. în 1899, ajunge în anul 1908—1909 la 4,799,699 kgr. «Media anuală pentru acest inter­val, socotită pe perioade succesive de câte cinci ani, este : 36,696,315 lei 15 bani în prima perioadă și 43 milioane 015,703 lei 44 bani în ul­tima perioadă. Dacă în acest interval (1899—1900 1908—1909) se raportează numărul­ de kilograme de tutun, precum și valoarea lor corespunzătoare, la po­pulația probabilă a fie­cărui an, se obține : în primul an 1899—1900 re­vine pe cap de locuitor 0.618 kg. în valoare de 6.., lei, iar în ultimul an 1908—1909 revine 0.087 kg. în va­loare de 7.63 lei pe cap de locuitor. Cea mai mare cantitate de tutun consumată în anul 1908—1909 în raport cu populațiunea o găsim la județul Constanța, unde se cifrează la 1.539 kg. pe cap de locuitor, iar cea mai mică la județul Gorj 0.379 kg. Cea mai mare sumă ce revine pe cap de locuitor în acelaș an 1908— 1900, o găsim la județul Ilfov (16.14 lei), iar cea mai mică la jud. Gorj (2.88 lei)­. Iată dar ce enorme cantități de tu­tun se consumă la noi în țară pe fiecare an. I. Irimescu. In corpul ziarului: Efectele i­ipoului: Horele statal din finala Unul care pierde 1500 lei la bulă, cere soției alți bani. Soția refuză să mai dea bani iar soțul o amenință cu revolverul.—intervenția poliției. * an incepitau Locuitorii din cartierele mărginașe se plîng că Primăria le închide robi­netele de apă fără să-i avizeze. Mai multi proprietari din șoseaua Filantropia nu se plîng că Primăria Capitalei, fără să-i avizeze, închide ore întregi, uneori aproape o zi în­treagă, robinetele de apă, fără să-i avizeze. — înțelegem foarte bine, ne-a spus un proprietar, că nu e apă în­destulătoare pentru toată lumea. Dar, de ce numai cartierele mărginașe să fie nedreptățite ? Dacă rezervoriile comunei nu sunt pline, dacă apa se consumă mai mult decât în alți ani, de ce nu se întrerupe pentru cîteva ceasuri în tot orașul apa, anunțin­­du-se bine înțeles aceasta mai din­­nainte ? «Plătim și noi apa cu același preț cu vara o plătesc și locuitorii din centrul orașului. De ce în­totdeauna numai noi să fim nedreptățifi ? «Ce înseamnă această desconside­rare? Și­ apoi încă un lucru. Ad­mitem că apa nu e îndestulătoare, deși acum cu comptoarele de apă nu se mai face risipa din trecut, căci fiecare metru cub consumat în plus se plătește. De ce nu suntem insă anuntați din vreme, ca să ne putem aproviziona cu cantitatea de apă ce ne lipsește ? «Credem că Primăria ar fi datoare să facă lucrul acesta. «In ce ne privește, am reclamat în dese rînduri la Primărie, dar sis­temul continuă». Atragem atenția serviciului apelor de la Primărie asupra plîngerilor pe cari le primim. HOTE Medicament, s’au pedagogie ? In timpul nostru se vorbește mai mult de cît despre ori ce alt, de pedago­gie , și cei mai mulți au ajuns chiar să se întrebe dacă știința creșterei co­piilor nu este făcută de aceia cari au căzut la nivelul copiilor. Prea multă pedagogie ! Și cel puțin dacă ea s’ar face de cei­ ce cunosc pe copii ! Dar iată că pedagogul german Meu­­mann, ia la refec chiar și pe Comenius, chiar și pe Rousseau, și pe Pestalozzi, pe motiv că tocmai ei cari s’au ocupat de copii nu-i cunosc. Au făcut ei studii asupra lor ? I-au urmat pas cu pas ? Au făcut cercetări de fie­care clipă, a vieței corporale, sufletești a copiilor ? Au cercetat raporturile dintre boală, mediu, fisic, etc., și desvoltarea intelec­tuală ? De fel. Pedagogii clasici, aceia pe care ne-am obișnuit a-i considera ca conducători în știința educației, au fă­cut pedagogie, cum ar face medicină un medic care n’ar fi fost pus nici­o­­dată în fața unor bolnavi ! La o parte, deci, cu teoriile pedago­gice, produs al fanteziei și al specula­ției ! Să dăm toată atenția numai și nu­mai faptelor, numai aspectelor reale pe care viața copilăriei ni le oferă. Mai ales, cercetările fisiologice și pa­tologice trebue să treacă pe primul plan în știința pedagogică. Multe probleme de educație se elucidează prin cercetări medicale și fisiologice. Astfel este pro­blema copiilor înapoiați. Un exemplu , Doctorul Dupuy, din Paris, ne demon­stra, că mulți copii înnapoiați, cari se considerau ca infirmi ai creerului, sunt în realitate niște bolnavi corporali. Anemia, o puțină presiune arterială, intoxicația, reținerea materiilor organice care trebuesc să fie eliminate, unele lipsuri în secrețiunea glandelor tiroidi­­ane, surenale, etc., fac ca mintea să se întunece, ca atenția să scadă, ca me­moria să slăbească. Un tratament medical față de acești copii va face mai mult decit orice sis­tem rațional de predare ! Ne aducem aminte că la noi, d-l dr. Parhon, urmînd cercetările din apus ne demonstra că o alterare a glandelor ti­­roidiane produce chiar nebunia! Sufletul e o sc înteie , dar pentru ca seînteia să se producă trebue ca creme­nea să fie bună, și cremenea e sănăta­tea deplină a corpului nostru... Iată ce nu trebue să uite pedagogii de meserie! Petroman

Next