Viitorul, septembrie 1912 (Anul 6, nr. 1640-1669)
1912-09-01 / nr. 1640
+■ 4 i 4- K ANUL AL CINCILEA — No. 1640 5bani ABONAMENTE In tară ..... un an 18 Lei ..... șease luni 9 Lei In străinătate . . un an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA ȘI AMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACAMVIIEI 17 BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13 47 AÍISTRATIA: TELEFON 2239 MANUSCRISELE NU 1NAPOIAZA Linia corp 7 pe o coloană în pagina III :..... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV .......................30 bani Inserții și reclamei pagina III linia . . . . .* . ... 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT Politică de mărunțișuri „Reformele“ conservatoare In opoziție cu politica partidului liberal Ziarele oficioase anunță că guvernul, avînd în vedere excedentul exercițiului 1911—1912, e hotărit să suprime taxa de 3 la sută asupra salariilor funcționarilor. N’avem nimic de zis împotriva acestei hotărîri, căci orice măsură luată — atunci cînd împrejurările permit— în folosul celor mulți, cari muncesc, nu poate de cît avea aprobarea noastră. Dar ziarele oficioase fac mare zgomot în jurul acestei hotărîri a guvernului; ele vorbesc de dînsa cu emfază, prezintînd-o ca pe încă una din marile «reforme» menite să asigure gloria de veci a partidului conservator. Ziarele oficioase vorbesc chiar cu un fel de sfidare, întrebînd lumea dacă s’a mai pomenit în țara romînească un guvern atît de reformator și de bine-voitor celor mulți. Atitudinea — quasi comică— a presei guvernamentale și tonul ei de sfidare, ne îndeamnă să facem o mică incursie pe domeniul «activităței» economice a partidului conservator, în formațiunea lui guvernamentală din 2011—1912, spre a se vedea la ce se reduc reformele lui atît de frumoase.... în ochii presei guvernamentale. Venit la putere din grația noastră, partidul conservator de sub șefia d-lui Carp, fără nici un sprijin și răsunet în țară, găsindu-se in nevoia alegerilor generale, a simțit trebuința de a acorda unele degrevări de impozite, spre a-și atrage astfel cîteva simpatii. Metoda e din cele mai comode și n’am fi avut nimic de zis, cu tot PDPOi Al Attil -oî- -3---- Ni -puțin degrevările acordate ar fi venit în folosul celora cărora erau făgăduite. Dar, fără experiență și fără cunoașterea adîncă a lucrurilor, guvernul Carp a făcut ușurări de cari s’au folosit numai cîțiva speculanți și au creiat goluri bugetare fără nici un folos pentru cei mici și săraci. A redus taxa asupra petrolului lampant, dar diferența a fost încasată numai de societățile de petrol, consumatorii plătind petrolul ca și mai înainte. A redus taxa de consumație asupra tainei, dar această «reformă» a fost numai în folosul morarilor, căci pînea nu s’a ieftenit. A redus unele taxe vamale, dar nu s’a dovedit încă întrucît aceste reduceri au folosit economiei generale. A scutit de foncieră casele care produc mai puțin de trei sute lei pe an, dar nu știm dacă în această categorie intră măcar 50 de case în toată țara. A scutit de foncieră pe țăranii cari posedă mai puțin de 5 hectare, dar această scutire se reduce numai la citi-va lei pe an de fiecare țăran. In schimb guvernul a umflat considerabil bugetul cheltuelilor, lăsînd în suferință cele mai elementare trebuinți ale Statului. A deschis larg ușa cheltuelilor de lux, dar n’a făscut nimic pentru învățămîntul rural, nici pentru Înmulțirea mijloacelor de transport, de cari depind buna stare și propășirea economiei naționale. Acum presa guvernamentală se fălește cu suprimarea in spc a taxei de 3 la sută asupra salariilor, dar această măsură paliativ va fi plătită cu cine știe ce nouă îngreunare a traiului.’ Căci, de la guvernul care e o prelungire a guvernului Carp, incapabil și fără o concepție sănătoasă a nevoilor țărei, nu ne putem aștepta decît la măsuri cu folos aparent, zădarnice, cînd nu sunt chiar dăunătoare. Dar recunoaștem bucuros presei conservatoare dreptul de a jubila, căci cu ce asta s’ar putea ea făli ? Insă pentru spiritele cu judecată, vom opune acestei politici de mărunțișuri, politica largă, izvorîtă dintr-o concepție sănătoasă, a partidului liberal. Venit la putere in împrejurări cu deosebire grele, a doua zi după o groaznică sguduire socială, partidul liberal a făcut legi agrare cari, asigurind, de o parte, ordinea la sate, au dat, de altă parte, avînt agriculturei, îndeletnicerea noastră de căpetenie. Partidul liberal a întemeiat Casa Rurală, care dă putință țăranilor să devie proprietari de pămînt. Partidul liberal a venit cu legea îmbunătățirilor fondate, care va mări patrimoniul arabil al țărei. A întemeiat societatea locuințelor eftine, care dă putință la alția oameni săraci să stăpînească o casă de locuit. A înființat soc. tramvaielor comunale care, înlesnind circulația în capbală, va da o nouă viață periferiei, înlesnind locuitorilor accesul la cartierele mărginașe unde chiriile sunt mai ieftine. Toate reformele partidului liberal sunt largi, organice, fundamentale. De folos obștesc, ele nu poartă stigmatul captăreț de partizani prin mijloace demagogice. Partidul liberal s’a mai gîndit și la o reformă a impozitelor într-un scop echitabil și, plecînd de la putere, a lăsat la Ministerul finanțelor proiectul unui impozit pe venit pe o bază din cele mai democratice. Dacă partidul conservator ar fi fost inspirat în adevăr de nevoile țărei,el ar fi continuat pe calea trasă de noi. Dar incapabil de a avea o concepție economică, el și-a mărginit activitatea la mărunțișuri, după cum, incapabil de a guverna, n’a putut decit produce frămîntări și agitațiuni, printr-o politică de provocațiune care n’are măcar meritul de a-i fi folosit lui. ZAVRACURI Invers «Țăranii trebuesc ținuți departe de meschinăriile luptelor politice»--spune Epoca. Eucind că mai bine ar fi»5 ~ politice, ce rost ar mai avea conservatorii la putere ? ! O întrebare „Partidul liberal nu mai există !“ Acesta e strigătul pe care presa conservatoare îl scoate cu frenezie. Atunci de ce se plînge pe toate cărările d-l Filipescu că conservatorii nu pot sta la putere din pricina liberailor ? Cu cortu Niște englezi— anunță Minerva — au venit în Sinaia cu corturi și s'au stabilit în plin aer, ca să scape de reumatismele pe care prințul Griguță le oferă oaspeților hotelului Pala e. Dacă a ajuns să lucreze cu costa, atunci curînd curînd va da..., ortu, compania d-lui de Marșay I HOTE Aghiuță Macedonski și un ardelean la „Românul“ din Transilvania a apărut un articol intitulat: „Isbînda lui Gaion“, care poartă mențiunea redacțională : „O samă de reflexiuni cari nu angajează în toate redacția „Romînului“. De ce face această rezervă Românul ? Vom înțelege-o citind următoarele rînduri la adresa unui poet, care ar merita oarecare respect chiar din partea acelora ce nu-1 simpatizează. Tipul acesta suspect care seamănă cu o momăie scoasă din rafturile vre-unui muzeu, gesticulînd și vorbește răgușit arătînd la toți degetele sale îmbrăcate cu inele de aur imitat“. Poetul Macedonski, a înviat și „toți vor să strîngă mina mucegăită“. Aceste expresiuni ce jicnesc și lovesc în personalitatea oarecum fizică a unui om, n’au nici un rost nici în literatură, nici în ziarul de peste munți. N'au fost în literatură, pentru că persoana materială a scriitorului n’are nici o legătură cu opera sa. Dacă s’ar dovedi că poetul Macedonski se îmbracă cum nu trebue, de aci nu s’ar putea deduce nimic care să influențeze judecata asupra operei sale, și opera sa e singură ce ne interesează în literatură. Și încă ceva . In ziarul de peste munți nu trebuia să apară acest articol pentru o considerațiune delicată . Macedonski a scris cîndva contra Ardelenilor. Aceasta a fost una din erorile grave ale poetului, precum a fost și lupta dusă contra genialului Eminescu. Dar loviturile pătimașe și violente, aduse de un ardelean contra poetului ce în mod nedrept i-a atacat, pot fi interpretate ca un act de răzbunare. Și aceste sentimente nu trebue să-și facă apariția în gazetele fraților noștri în care noi voim să vedem numai icoana suferințelor lor, care ne dor tot așa de puternic și pe noi. Patima e rea sfătuitoare totdeauna în literatură ea este o venetică ce trebue izgonită repede din sufletul celui ce se interesează de ea. Și autorul notiței de care ne ocupăm se vede bine că este din aceia ce se ocupă și se interesează de literatură. Iată de ce ne pare rău de articolul ce nu voiam să-l citim în „Românul“. Petronius Evenimente rfistice Teatrul antic în natură Pe scena micului teatru din Tuileries, s’a reprzentat L’Enfant prodigue, cu dansuri artistice. Curiozități llterate Poetul animalilor La Fontaine nu a fost un credul »bonhomme“, ci un egoist rafinat. Literații și criticii trec în două extreme cînd e vorba de a opina asupra vieței scriitorilor. Sau, ducând metoda ant'ém, găsesc numai păcate și numai pete în talente, sau dînd un punct de vedere educativ și moral, acoperă cu multă prudență acele părți din viața unui scriitor care pare a fi în dezacord cu morala. Ei caută —criticii din a doua grupă — a găsi acorduri între operă și om, și sunt mereu de părerea că orice poet prezintă: L’accord d’un beau talent [et d’un beau caractère. Firește, sunt unii scriitori a căror viață, oricît ar voi să fie amată, rămîne susceptibilă criticei. Voltaire, acest patriarh al literaturei nu poate fi dat ca exemplu de pietate, sau ca tipul omului desinteresant. Și nici Rousseau nu ar putea să serve drept fildă părinților de chipul cura treme să se poarte față de copiii lor. Aceasta ar fi prea mult ! La Fontaine, acest geniu al fabulei, acest poet care a tras în versurile fabulei toată istoria socială a Franței — cum spunea Taine s’a convenit a fi considerat drept un «bonhomme» simplu, cu moravurijaustere, cu gusturi modeste. Un sobru care n’ar fi stricat armonia stoicilor antici. Și totuși, pare că un om care are principii atît de practice ca bunul La Fontaine, nu este tocmai un tip naiv, simplu, un bărbat-copil. Un om care a scris : La raison du plus tort est toujours la meilleure nu pare a fi un stoic, și un creștin de moda veche. Pare mai mult a fi un discipol al lui Machiavel și al lui Hobbes. Și părerea nu ar fi prea greșită. El părăsi soția, începu să petreacă, cu un visător care cînta viața greerului, a broaștei, a furnicei, dar știa să lingușească pe d-na marchiză destul de meșteșugit, pentru a trăi bine și ușor. Un poet care a scris Les Contes atît de pline de dor de viață și cu un sensualism atît de aspru, nu poate să fi fost un modest sobru, și un poet la manière stoique. La Fontaine, cum spune Remy de Gourmont, in «Le Temps» nu a fost un bon homme. «El era de umoare și probabil de o înfățișare destul de mohorîtă. Nu vorbea voios, și acest om în definitiv atîta de fin, nu avea nici un spirit. El părea indiferent la tot și nu se deștepta decît atunci, cînd era vorba de discuție de amor sau filozofie. Figura sa lungă și regulată are o expresie de ironie temperată cu multă indeferență. Pleoapele cad pe ochii desprețuitori. Gura e mare și uscată. El era ca toți egoiștii, cînd sunt tulburați în meditația plăcerilor lor. Nu știu ce vagă și ce palmă tristeță acoperă întreaga fizionomie La Fontaine n’a fost nici leneș, nici pasionat pentru muncă, și numai cînd a văzut producțile bine primite de public că puse mai multă inimă, și se ocupă ceva mai puțin de ocupațiile sale amoroase care îi răpeau aproape tot timpul. De altfel el nu alegea, primind toate femeile după întîmplare». Și Remy de Gourmont continuă mai departe: «Dacă ar fi întilnit o femee drăguță, n’ar fi cerut altceva mai bun decît să-i fie bărbat, numai să nu-i ceară nimic din cea ce se chiamă sarcinele căsătoriei. Era un egoist sensibil, din aceia cari suferă de nenorocirile acelora ce îi iubește, pen V __ .__ia,libia sa o mare iubire, el se desinteresă în curînd atîta că uită a fi însurat, lăsîndu-i toată libertatea de care ea profită cum crezu mai bine». Și acest dor profund de libertate, acest om dornic de a eși din regula comună, nu s’a dezmințit nici în viața lui intimă, nici în scrieri, căci mari poeți au fost mai independenți față de regulile poeticei tradiționale decît acest poet, care a găsit rime aproape imposibile, și-a scris în versuri amestecate lungi și scurte în ciuda simetriei și tehnicei. La Fontaine a fost în toate manifestările lui un naturalist sui-generis, un adept profetic al libertății ce peste un secol va fi celebrată și imortalisată de Rousseau. Un astfel de fiu al naturii, un atît de îndrăgostit de natură, un geniu care n’a voit să aibă profesor și școală, nu putea fi în toate manifestările lui decît același caracter: un independent, un egoist, și un original. Dar fiind astfel, caracteristica de «bonhomme» trebuie să înceteze, căci ea implică o dosă de naivitate și simplicitate ce nu a avut-o de loc subtilul, finul, și originalul poet al celor ce nu cuvîntă. fiheseftui dela Abator ZIARELE GUVERNAMENTALE RECUNOSC O PARTE DIN GHEȘEFT, DAR NU RĂSPUND LA PUNCTELE PRINCIPALE. Cu toate că «Epoca» a publicat până acuma vreo trei articole închestia scandalosului ghișeft de la abator, pus la cale de banda de oameni de afaceri de la comună condusă de d-l Dobrescu, n’a răspuns la punctele principale ale acestei chestii. In primul rînd e de relevat că apărătorii gheșeftului recunosc că, îndată ce a pus mina pe contractul cu primăria, concesionarul Carol Davidescu s’a grăbit să-și asocieze pe niște capitaliști străini, să realizeze, bine-înțeles, ciștiguri însemnate. Se constată astfel că acest domn Davidescu, nu avea nici măcar la dispoziție capitalul necesar întreprinderei pe care o lua în condițiuni așa de oneroase pentru comună, și abea după ce a pus mina pe concesiune, s-a adresat capitaliștilor străini la același sistem care s-i întrebuințat pe o scară întinsă la Sinaia și Constanța. D-nii de Marray obțineai contractele, pentru ca apoi să concesioneze pe prețuri mari și cu dștiguri de milioane, drepturile izvo îte din aceste contracte. Dacă nici măcar capital nu avea acel domn Davidescu, cari au fost considerațiunile pentru a ni i s’a acordat această concesie, dăunătoare și primăriei și publicului. Dar «Epoca» nu ne-a ăspuns nimic în privința monopoluui deghizat ce se preiază în favoarea i-lui Davidescu, și nici nu a lămurit cum se face că o concesie respină de doui ani de consiliul de igienă al orașului, a putut fi totuși aprobată? ANUNCIURI COMERCIALE „Epoca“ $1 propaganda in sate ZIARUL GUVERNAMENTAL DESAPROBA ÎNFIINȚAREA DE CLUBURI POLITCE LA SATE. Epoca revine din nou asupra unei chestiuni pe care a discutat-o in repezite rînduri. Ziarul guvernamental I se ridică împotriva propagandei liberale la sate și a înființărei de conformitate cu cari tind să fie departe de viața publică marea massă a populațiunei romînești. Epoca spune că pătura țărănească trebuie ținută departe de „meschinăriile vieței noastre politice“. Se poate. Dar dacă e așa, atunci pentru ce partidul conservator a început, în mod ridicol, să maimuțărească acțiunea partidului liberal la sate ? Nu mai departe decît acum cîteva zile, însăși Epoca a publicat pe trei coloane o lungă dare de seamă asupra inaugurării clubului conservator din comuna Roșiori, județul Roman, o manifestație politică la care au luat parte, între alții, fostul prefect Anton Arion, actualul prefect Tăcu, și alți funcționari publici. Dacă este așa de primejdioasă ațiunea la sale a partidului liberal, are partidul conservator o imită și încă cu ajutorul funcționarilor publici ? Și, să se noteze că discursurile rostite la inaugurarea acelui club au avut un foarte marcat caracter de polemici și de «meschinărie». Dar Epoca se teme ca sătenii să nu cit 7d că unele aprecieri pe cari presa liberală le-ar face la adresa fruntașilor conservatori. Tocmai Epoca se crede îndreptățită să releve violențele de limbaj și personalitățile în presa politică ? Dar dacă e un ziar care a scoborît discuția în presă, și care a trecut cu violența și trivialitatea în atacurile personale, peste orice margine, acesta e numai Epoca ! Știm că simpatiile mari de cari se bucură partidul liberal în mosse sunt foarte dureroase pentru conservatori. Dar, oricum, argumentele ce se aduc în această chestie sunt pur și simplu copilărești. _____________ ECOURI Pe piața Malesherbes, din Paris, s’a ridicat statuia generalului Dumas, tatăl celor doi Dumas, celebri in literatură. Generalul Dumas s-a născut în 1762 și a murit în 1806. Monumentul reprezintă la dreapta pe autorul celor Trei mușchetari și la stînga pe autorul lui Demimonde. t cum cîtva timp s’au întors din călătoria lor de nuntă soții Hardinot din Paris, acei cari și-au petrecut o parte din luna de miere printre pirații îndrăsneți ai lui Mohamed Ali Mirza, fostul șah al Persiei. Călătoria de nuntă au făcut-o soții Hardinot , Gaucazia. [ el mai mare orientalist maghiar, Armin Vámbery, membru al Academiei maghiare, lucrează la o operă despre origina maghiarilor. El va dovedi că Árpád nu este o figură istorică, nici nu a existat. Poporul maghiar este numai în o treime de origină sin ugoreză, iar în două treimi de origină turcă. Ceea ce se propune copiilor naivi în școală despre ocuparea patriei, este — o poveste. Popoarele nomade nu și-au cîștigat patria cu arme, ci s’au înfipt în pămînturile noui. Emigrarea a plecat din Asia. Așa au venit și unele seminții, din care s’a compus neamul maghiar. Chestiuni sociale bani Un mare cangres in Suedia Biscuituui și propuneri in jurul scumpetei vieții. Scumpirea vietei e o problemă la ordinea zilei în toate statele, în toate continentele, sub toate latitudinele. De curînd ea a format obiectul desbaterilor Congresului muncitorilor i din Suedia. Referatul asupra acestei chestiuni a fost făcut de delegatul Palmstierna, cel mai intelectual dintre conducători muncitorilor suedezi. Palmstierna atribue scumpirea vieți la două cauze: esteniței banului c —provocată de creșterea producției aurului, — și regimului economic al trusturilor. 1 Creșterea producției aurului, zice r Palmstierna, micșorînd valoarea banului, a avut de urmare ca pentru un articol care costa înainte 1 leu de pildă, se plătește azi 1 leu și 10 bani. In adevăr, in Suedia, după cal sculele lui Palmstierna, viața s’a scumpit în ultimii zece ani cu 10 la sută. In ce privește regimul economic al trusturilor, Palmstierna arată ca în Suedia ființează mai bine de 200 trusturi cari domină întreaga viata economică a țarei. Palmstierna recunoaște avantajele organizărei trusturilor sub raportul producțiunei și al distribuirei produselor, însă se plînge că trusturile profită de această superioritate spre a scumpi produsele și a subjuga pe consumatori. După ce a făcut o expunere foarte clară și documentată a cauzelor scumpirei vieței în Suedia, Palmstierna a indicat și cîteva măsuri, menite, după dînsul, a înfrîna scumpirea excesivă a vietei. Pornind de la faptul că scumpirea vieței în Suedia arată, în ultimii 10 ani, o proporție de 10 la suta, pe cînd salariile muncitorilor au crescut in acest interval numai cu 4 la sută, el propune organizarea muncitorilor pentru ca, prin greve, să lupte cu succes în vederea unei sporiri a sa**’* Vui ține sporirea salariilor lor și fabricanții vor actica valoarea obiectelor produse, scumpind astfel și mai mult viata. In adevar, scumpirea vieți, întrucît atirnă de salariile lucrătorilor, se învîrtește în acest cerc vitros. Drept alte măsuri împotriva scumpirei vieței, Palestierna mai propune : organizarea cooperativă a consumatorilor, cu alte cuvinte înființarea de societăți cooperative de consum, imposite speciale pentru trusturi și reducerea taxelor vamale pentru acele articole asupra cărora trusturile exercită un monopol. * Acestea sunt în esență enunțările lui Palmstierna cu privire la scumpirea vieței în Suedia. * Relevîndu-le, în mod firesc ne gîndim la scumpirea vieței la noi, care se prezintă însă sub un aspect cu totul altul. Neîndoios că și țara noastră se resimte de creșterea producției aurului, adică de ostenirea banului. Dar în schimb noi nu avem trusturi, căci cele cîteva carteluri industriale pe cari le avem, sunt departe de a fi trusturi. La noi scumpirea vieții are mai ales două cauze cu totul particulare : lipsa de brațe și o defectuoasă organizare economică. Să analizăm pe rînd aceste două cauze. Intîi: lipsa de brațe. Producția generală a țărei a crescut în ultimii ani într’o măsură mult mai mare de cum a crescut populația. Desvoltarea industriei, întinderea tot mai mare a culturilor agricole, numeroasele lucrări particulare și publice, au făcut ca în toate aceste domenii să se simtă lipsă de brațe. In agricultură se simte lipsă de 1 brațe și în fiecare an trebue să aaducem lucrători agricoli de peste hotare. Industria se resimte și ea de lipsa de brate. In ramura construcțiilor, 1 lipsă de brate. Numeroasele lucrări publice : terasamente, lucrări municipale, etc, cer brate, pe cari nu le găsesc. Or această lipsă de brate a provocat o extraordinară sporire a salariilor. Pe cînd înainte se plătea cel lui mai bun zidar 5 sau 6 lei pe zi, și celui mai activ săpător sau salahor 2—3 lei pe zi, azi aceștia abia i se mulțumesc cu dubiul. ! Negreșit, această sporire a salariii lor e îmbucurătoare în sine, dar ea e zădărnicită de faptul că și produsele—îmbrăcămintea, alimentele, materialul de lucru— s’au scumpit considerabil. . Dacă ar fi mai multe brate de muncă în țară, salariile ar fi mai mici, dar și viața ar fi mai eftină. A doua cauză care provoacă scumpirea vieței la noi e însăși, reaua j organizare a producției. A crescut producția, a adevărat, dar a crescut mai mult producția de export. Producem mai multe grîne, dar le exportăm , avem mai multe exploatări forestiere, dar produsul lor îl exportăm. Am reînceput a ne deda creșterei vitelor, dar carnea lor ia calea a străinătății. Acelaș lucru e adevărat pentru spirt, pentru zahăr, pentru făinuri, și va fi în curînd adevărat pentru un alt șir de produse. Or acest export puternic aduce jumpirea consumațiunei interne. De altă parte suntem foarte slab utilați în ce privește celelalte producțiuni. Cultura legumelor, a fructelor, industria laptelui, sunt cu totul neglijate. Creșterea păsărilor de asemeni, și puținele pe cari le avem, vin cumpărători străini de ni le iau. In asemenea condiții nu e de loc de mirare că viața s’a scumpit la ii. Dacă la aceste cauze mai adăugăm lipsa de mijloace de transport și tariful uscat al transporturilor actuale, vom înțelege și mai bine de ce viața s’a scumpit atît de mult în Rominia. Inpotriva lipsei brațelor de muncă, nu putem reacționa, căci nu putem spori în mod artificial populațiunea și nici opri lucrările necesitate de avîntul economiei naționale. Dar putem organiza mai bine producțiunea în direcția consumațiunei interne. Altminteri, exportînd banii noștri pentru articolele pe cari nu le putem produce și exportînd aproape în întregime și produsele noastre, vom rămîne săraci într’o țară bogată, un popor de coloniști cari se sleiește spre a asigura confortul și prosperitatea statelor industriale din Apus. * Chestiunea nefiind complect elucidată, vom mai reveni în alt articol. SCRISORI DIN ITALIA Apașii PUMNALUL ȘI OTRAVA FAC NOUĂ VICTIME.FURTURI ÎNSEMNATE. POLIȚIȘTII OAMENII datoriei. Genova, 28 August 1912.—Drame, crime, furturi, fapte nebunești ale apașilor pare că se țin lanț de cîtăva vreme ! Nu se isprăvește bine cu cite o tragedie care înfioară opinia publică — cum fu bunioară asasinatul Contesei Trifona al cărei trist erou Paterno a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, sau cu unicul în lume proces al Camerei, și alte nenumărate drame pasionale sau furturi rafinate umplu coloanele ziarelor, și pare că aici deslănțuirea pasiunilor e mai furtunoasă și mai violentă ca în alte părți, pare că lanțul căsniciei fiind mai ferecat,—căci nu e divorțul supapă,—amorul și gelozia izbucnesc mai teribil. Citești bunioară că la Avellino, lingă Neapoli, un oarecare don Juan isbutește să fie amantul nu numai unei frumoase al cărui soț plecase în război, dar și al surorilor ei. Cea d’intîi prinde de veste, ia carabina și trage în sora cea de a doua. Cea mai mică, din gelozie, dă știre soțului care se întoarce în concediu. Abia sosit, trădatul dă cu securea în iresistibilul seducător în fața socrului care înebunește.... Pare că ar fi o dramă de a lui Shakespeare ! La Sestri lângă Genova, o femee măritată—ca sa scape de fata ei de 16 ani—fiind-că e amanta chiriașului Ghiano, denunță pe soțul ei ca incestuos ! Soțul protestează cu violență, se întoarce pe furiș, strînge de gît pe autoarea denunțului și apoi se aruncă sub un tren în vreme ce se află că acelaș Chiano iubea și pe fată ! Acum e la spital, și cine va spune dacă dînsul e vinovatul sau— cum zice Delavrancea într’o nuvelă îmi pare — sinucisul va fi și bunic și tată.... Pe lingă aceste bestiale delicte sînt celelalte, mai rafinate, cari au de scop furtul, cum fu cel extraordinar din vila contesei Sormani , 30 de brățări, 30 de inele, 3 diademe de câte 15.000 de lei, colane de perle de 50.000 de lei, 40 de butoni broșii și ace de pălărie cu stemă și coroană, medalion dăruit de regele Umberto, 7 pungi de aur... Doamne ! Pare că e lista unui furt la un giuvaergiu! Nu e vorbă că și poliția e zdravănă. Dintr’un detaliu neînsemnat, dintr’un cuvînt, prinde în laț hoții, și azi Poliția judiciară și cu cine o exercită serios, dă mari ajutoare! — Vino cu mine Dece că nici dracu nu se găsește unde le-am ascuns acasă». Or atît ar fi zis unui prieten, un individ, unuia cu ghetele de flannelă. S’a auzit un altul care trecea, cu speranța de a lua premiul de 10.000 de lei, dat de contesa, s’a repezit la parchet și a denunțat, iar Ceoo’ cu ghetele de flanelă, un vagabond bot renumit, a fost prins și toate bijuteriile în valoare de 200.000 de lei regăsite într’o cutie de zahăr, zidită de curînd (detaliu interesant pentru cei ce fac Poliție judiciară) în zidul de lingă cuptorul bucătăriei. Dar mai trist și mai dureros e faptul petrecut ieri în Genova! Trei indivizi, bine îmbrăcați, se șuie în tramvai iar cînd controlorul le cere să plătească biletul iar jos cite și trei.