Viitorul, septembrie 1912 (Anul 6, nr. 1640-1669)

1912-09-01 / nr. 1640

+■ 4 i 4- K ANUL AL CINCILEA — No. 1640 5bani ABONAMENTE In tară ..... un an 18 Lei ..... șease luni 9 Lei In străinătate . . un an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA ȘI AMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACAMVIIEI 17­ BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13 47 AÍISTRATIA: TELEFON 22­39 MANUSCRISELE NU 1NAPOIAZA Linia corp 7 pe o coloană în pagina III :..... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV .......................30 bani Inserții și reclamei pagina III linia . . . . .* . ... 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT Politică de mărunțișuri „Reformele“ conservatoare In opoziție cu politica partidului liberal Ziarele oficioase anunță că gu­vernul, avînd în vedere exceden­tul exercițiului 1911—1912, e ho­tărit să suprime taxa de 3 la sută asupra salariilor funcționarilor. N’avem nimic de zis împotriva acestei hotărîri, căci ori­ce mă­sură luată — atunci cînd împre­jurările permit— în folosul celor mulți, cari muncesc, nu poate de cît avea aprobarea noastră. Dar ziarele oficioase fac mare zgomot în jurul acestei hotărîri a guvernului; ele vorbesc de dînsa cu emfază, prezintînd-o ca pe încă una din marile «reforme» menite să asigure gloria de veci a parti­dului conservator. Ziarele oficioase vorbesc chiar cu un fel de sfidare, întrebînd lumea dacă s’a mai pomenit în țara romînească un guvern atît de reformator și de bine-voi­tor celor mulți. Atitudinea — quasi comică— a presei guvernamentale și tonul ei de sfidare, ne îndeamnă să facem o mică incursie pe domeniul «ac­­tivităței» economice a partidului conservator, în formațiunea lui guvernamentală din 2011—1912, spre a se vedea la ce se reduc reformele lui atît de frumoase.... în ochii presei guvernamentale. Venit la putere din grația noa­stră, partidul conservator de sub șefia d-lui Carp, fără nici un spri­jin și răsunet în țară, găsindu-se in nevoia alegerilor generale, a simțit trebuința de a acorda unele degrevări de­­ impozite, spre a-și atrage ast­fel cîte­va simpatii. Me­toda e din cele mai comode și n’am fi avut nimic de zis, cu tot PDPOi Al­ Attil­­ -oî- -3---- Ni -puțin degrevările acordate ar fi venit în folosul celora cărora erau făgăduite. Dar, fără experiență și fără cunoașterea adîncă a lucru­rilor, guvernul Carp a făcut ușu­rări de cari s’au folosit numai cîți­va speculanți și au creiat go­luri bugetare fără nici un folos pentru cei mici și săraci. A redus taxa asupra petrolului lampant, dar diferența a fost în­casată numai de societățile de pe­trol, consumatorii plătind petro­lul ca și mai înainte. A redus taxa de consumație asupra tainei, dar această «reformă» a fost numai în folosul morarilor, căci pînea nu s’a ieftenit. A redus unele taxe vamale, dar nu s’a dovedit încă întru­cît aceste reduceri au folo­sit economiei generale. A scutit de foncieră casele care produc mai puțin de trei sute lei pe an, dar nu­ știm dacă în această catego­rie intră măcar 50 de case în toată țara. A scutit de foncieră pe țăranii cari posedă mai puțin de 5 hectare, dar această scutire se reduce numai la citi-va lei pe an de fiecare țăran. In schimb guvernul a umflat considerabil bugetul cheltuelilor, lăsînd în su­ferință cele mai elementare tre­buinți ale Statului. A deschis larg ușa cheltuelilor de lux, dar n’a făs­cut nimic pentru învățămîntul rural, nici pen­tru Înmulțirea mijloacelor de tran­sport, de cari depind buna stare și propășirea economiei naționale. Acum­ presa guvernamentală se fălește cu suprimarea in spc a taxei de 3 la sută asupra sala­riilor, dar această măsură­ paliativ va fi plătită cu cine știe ce nouă îngreunare a traiului.’ Căci, de la guvernul care e o prelungire a guvernului Carp, in­capabil și fără o concepție sănă­toasă a nevoilor țărei, nu ne pu­tem aștepta de­cît la măsuri cu folos aparent, zădarnice, cînd nu sunt chiar dăunătoare. Dar recunoaștem bucuros pre­sei conservatoare dreptul de a jubila, căci cu ce asta s’ar putea ea făli ? Insă pentru spiritele cu jude­cată, vom opune acestei politici de mărunțișuri, politica largă, izvo­­rîtă dintr-o concepție sănătoasă, a partidului liberal. Venit la putere in împrejurări cu deosebire grele, a doua zi după o groaznică sguduire socială, par­tidul liberal a făcut legi agrare cari, asigurind, de o parte, ordinea la sate, au dat, de altă parte, a­­vînt agriculturei, îndeletnicerea noastră de căpetenie. Partidul li­beral a întemeiat Casa Rurală, care dă putință țăranilor să devie proprietari de pămînt. Partidul li­beral a venit cu legea îmbunătă­țirilor fondate, care va mări pa­trimoniul arabil al țărei. A înte­meiat societatea locuințelor eftine, care dă putință la a­lția oameni săraci să stăpînească o casă de locuit. A înființat soc. tramvaie­lor comunale care, înlesnind cir­culația în capbală, va da o nouă viață periferiei, înlesnind locuitori­lor accesul la cartierele mărginașe unde chiriile sunt mai ieftine. Toate reformele partidului libe­ral sunt largi, organice, funda­mentale. De folos obștesc, ele nu poartă stigmatul captăreț de partizani prin mijloace demagogice. Partidul liberal s’a mai gîndit și la o reformă a impozitelor în­­tr-un scop echitabil și, plecînd de la putere, a lăsat la Ministerul fi­nanțelor proiectul unui impozit pe venit pe o bază din cele mai democratice. Dacă partidul conservator ar fi fost inspirat în adevăr de nevoile țărei,el ar fi continuat pe calea trasă de noi. Dar incapabil de a avea o concepție economică, el și-a mărginit­­ activitatea la mă­runțișuri, după cum, incapabil de a guverna, n’a putut decit pro­duce frămîntări și agitațiuni, prin­­tr-o politică de provocațiune care n’are măcar meritul de a-i fi fo­losit lui. ZAVRACURI Invers «Țăranii trebuesc ținuți departe de meschinăriile luptelor politice»--spune Epoca. Eucind că mai bine ar­ fi»5 ~ politice, ce rost ar mai avea conservatorii la putere ? ! O întrebare „Partidul liberal nu mai există !“ A­­cesta e strigătul pe care presa conser­vatoare îl scoate cu frenezie. Atunci de ce se plînge pe toate că­rările d-l Filipescu că conservatorii nu pot sta la putere din pricina libera­­ilor ? Cu cortu Niște englezi— anunță Minerva — au venit în Sinaia cu corturi și s'au stabi­lit în plin aer, ca să scape de reuma­tismele pe care prințul Griguță le oferă oaspeților hotelului Pala­ e. Dacă a ajuns să lucreze cu costa, a­­tunci curînd­ curînd va da..., ortu, com­pania d-lui de Marșay I HOTE Aghiuță Macedonski și un ardelean la „Românul“ din Transilvania a apă­rut un articol intitulat: „Isbînda lui Gaion“, care poartă mențiunea redac­țională : „O samă de reflexiuni cari nu angajează în toate redacția „Romînului“. De ce face această rezervă Românul ? Vom înțelege-o citind următoarele rîn­­duri la adresa unui poet, care ar me­rita oare­care respect chiar din partea acelora ce nu-1 simpatizează. Tipul acesta suspect care seamănă cu o momăie scoasă din rafturile vre-unui muzeu, gesticulînd și vorbește răgușit arătînd la toți degetele sale îmbrăcate cu inele de aur imitat“. Poetul Macedonski, a înviat și „toți vor să strîngă mina mucegăită“. Aceste expresiuni ce jicnesc și lovesc în personalitatea oare­cum fizică a unui om, n’au nici un rost nici în literatură, nici în ziarul de peste munți. N'au fost în literatură, pentru că per­soana materială a scriitorului n’are nici o legătură cu opera sa. Dacă s’ar do­vedi că poetul Macedonski se îmbracă cum nu trebue, de aci nu s’ar putea deduce nimic care să influențeze jude­cata asupra operei sale, și opera sa e singură ce ne interesează în literatură. Și încă ceva . In ziarul de peste munți nu tre­buia să apară acest articol pen­tru o considerațiune delicată . Macedonski a scris cîndva contra Ar­delenilor. Aceasta a fost una din ero­rile grave ale poetului, precum a fost și lupta dusă contra genialului Emi­­nescu. Dar loviturile pătimașe și violente, a­­duse de un ardelean contra poetului ce în mod nedrept i-a atacat, pot fi in­terpretate ca un act de răzbunare. Și aceste sentimente nu trebue să-și facă apariția în gazetele fraților noștri în care noi voim să vedem numai icoa­na suferințelor lor, care ne dor tot așa de puternic și pe noi. Patima e rea sfătuitoare totdeauna în literatură ea este o venetică ce tre­bue izgonită repede din sufletul celui ce se interesează de ea. Și autorul notiței de care ne ocupăm se vede bine că este din aceia ce se o­­cupă și se interesează de literatură. Iată de ce ne pare rău de articolul ce nu voiam să-l citim în „Românul“. Petronius Evenimente rfistice Teatrul antic în natură Pe­ scena micului teatru din Tuileries, s’a reprzentat L’Enfant prodigue, cu dansuri artistice. Curiozități llterate Poetul animalilor La Fontaine nu a fost un cre­dul »bonhomme“, ci un egoist rafinat. Literații și criticii trec în două ex­treme cînd e vorba de a opina asu­pra vieței scriitorilor. Sau, ducând metoda ant'ém, găsesc numai păcate și numai pete în talente, sau dînd un punct de vedere educativ și mo­ral, acoperă cu multă prudență acele părți din viața unui scriitor care pa­re a fi în dezacord cu morala. Ei caută —criticii din a doua grupă — a găsi acorduri între operă și om, și sunt mereu de părerea că ori­ce poet prezintă: L’accord d’un beau talent [et d’un beau caractère. Firește, sunt unii scriitori a căror viață, ori­cît ar voi să fie am­ată, rămîne susceptibilă criticei. Voltaire, acest patriarh al literaturei nu poate fi dat ca exemplu de pietate, sau ca tipul omului desinteresant. Și nici Rousseau nu ar putea să serve drept fildă părinților de chipul cura tre­me să se poarte față de copiii lor. Aceasta ar fi prea mult ! La Fontaine, acest geniu al fabulei, acest poet care a tras în versurile fa­bulei toată istoria socială a Franței — cum spunea Taine s’a convenit a fi con­siderat drept un «bonhomme» simplu, cu moravurijaustere, cu gusturi mode­ste. Un sobru care n’ar fi stricat armonia stoicilor antici. Și totuși, pare că un om care are principii atît de practice ca bunul La Fontaine, nu este tocmai un tip naiv, simplu, un bărbat-copil. Un om care a scris : La raison du plus tort est toujours la meilleure nu pare­ a fi un stoic, și un creștin de moda veche. Pare mai mult a fi un discipol al lui Machiavel și al lui Hobbes. Și părerea nu­ ar fi prea greșită. El părăsi soția, începu să petreacă, cu un visător care cînta viața greerului, a broaștei, a furni­­cei, dar știa să lingușească pe d-na marchiză destul de meșteșugit, pen­tru a trăi bine și ușor. Un poet care a scris Les Contes atît de pline de dor de viață și cu un sensualism a­­tît de aspru, nu poate să fi fost un modest sobru, și­ un poet­­ la ma­­nière stoique. La Fontaine, cum spune Remy de Gourmont, in «Le Temps» nu a fost un bon homme. «El era de umoare și probabil de­ o înfățișare destul de mohorîtă. Nu vorbea voios, și acest om în definitiv atîta de fin, nu avea nici un spirit. El părea indiferent la tot și nu se deștepta de­cît atunci, cînd era vorba de discuție de amor sau filozo­fie. Figura sa lungă și regulată are o expresie de ironie temperată cu multă indeferență. Pleoapele cad pe ochii desprețuitori. Gura e mare și uscată. El era ca toți egoiștii, cînd sunt tulburați în meditația plăceri­lor lor. Nu știu ce vagă și ce palmă tristeță acoperă întreaga fizionomie La Fontaine n’a fost nici leneș, nici pasionat pentru muncă, și nu­mai cînd a văzut producțile bine primite de public că puse mai multă inimă, și se ocupă ceva mai puțin de ocupațiile sale amoroase care îi răpeau aproape tot timpul. De altfel el nu alegea, primind toate femeile după întîmplare». Și Remy de Gourmont continuă mai departe: «Dacă ar fi întilnit o femee dră­guță, n’ar fi cerut alt­ceva mai bun de­cît să-i fie bărbat, numai să nu-i ceară nimic din cea­ ce se chiamă sarcinele căsătoriei. Era un egoist sensibil, din aceia cari suferă de ne­norocirile acelora ce îi iubește, pen­ V __ .__ia,libia sa o mare iubire, el se desinteresă în cu­­rînd atîta că uită a fi însurat, lă­­sîndu-i toată libertatea de care ea profită cum crezu mai bine». Și acest dor profund de libertate, acest om dornic de a eși din regula comună, nu s’a dezmințit nici în viața lui intimă, nici în scrieri, căci mari poeți au fost mai independenți față de regulile poeticei tradiționale de­cît acest poet, care a găsit rime aproape imposibile, și-a scris în ver­suri amestecate lungi și scurte în ciuda simetriei și teh­nicei. La Fontaine a fost în toate mani­festările lui un naturalist sui-generis, un adept profetic al libertății ce peste un secol va fi celebrată și imortalisată de Rousseau. Un ast­fel de fiu al naturii, un atît de îndrăgostit de natură, un ge­niu care n’a voit să aibă profesor și școală, nu putea fi în toate manifes­tările lui de­cît același caracter: un independent, un egoist, și­ un ori­ginal. Dar fiind ast­fel, caracteristica de «bonhomme» trebuie să înceteze, căci ea implică o dosă de naivitate și sim­plicitate ce nu a avut-o de loc sub­tilul, finul, și originalul poet al celor ce nu cuvîntă. fiheseftui dela Abator ZIARELE GUVERNAMEN­TALE RECUNOSC O PAR­TE DIN GHEȘEFT, DAR NU RĂSPUND LA PUNC­TELE PRINCIPALE. Cu toate că «Epoca» a publicat până acuma vre­o trei articole în­­chestia scandalosului ghișeft de la a­­bator, pus la cale de banda de oameni de afaceri de la comună condusă de d-l Dobrescu, n’a răspuns la punctele principale ale acestei chestii. In primul rînd e de relevat că a­­părătorii gheșeftului recunosc că, în­dată ce a pus mina pe contractul cu primăria, concesionarul Carol Davi­­descu s’a grăbit să-și asocieze pe niște capitaliști străini,­­ să reali­zeze, bine-înțeles, ciștiguri însemnate. Se constată ast­fel că acest domn Davidescu, nu avea nici măcar la dispoziție capitalul necesar întreprin­­derei pe care o lua în condițiuni așa de oneroase pentru comună, și abea după ce a pus mina pe concesiune, s-a adresat capitaliștilor străini l­a același sistem care s-i întrebu­ințat pe o scară întinsă la Sinaia și Constanța. D-nii de Marray obțineai contrac­­tele, pentru ca apoi să concesioneze pe prețuri mari și cu dștiguri de milioane, drepturile izvo­ îte din a­­ceste contracte. Dacă nici măcar capital nu avea acel domn Davidescu, cari au fost considerațiunile pentru a ni i s’a a­­cordat această concesie, dăunătoare și primăriei și publicului. Dar «Epoca» nu ne-a ăspuns ni­mic în privința monopoluui deghizat ce se preiază în favoarea i-lui Davi­descu, și nici nu a lămurit cum se face că o concesie respină de doui ani de consiliul de igienă al orașului, a putut fi totuși aprobată? ANUNCIURI COMERCIALE „Epoca“ $1 propaganda in sate ZIARUL GUVERNAMENTAL DESAPROBA ÎNFIINȚAREA DE CLUBURI POLITCE LA SATE. Epoca revine din nou asupra unei chestiuni pe care a discutat-o in re­pezite rînduri. Ziarul guvernamental I se ridică împotriva propagandei libe­rale la sate și a înființărei de con­formitate cu cari tind să fie departe de viața pu­blică marea massă a populațiunei ro­­mînești. Epoca spune că pătura țără­nească trebuie ținută departe de „mes­chinăriile vieței noastre politice“. Se poate. Dar dacă e așa, atunci pentru ce partidul conservator a în­ceput, în­­ mod ridicol, să maimuță­rească acțiunea partidului liberal la sate ? Nu mai departe de­cît acum­­ cîte­va zile, însă­și Epoca a publicat pe trei coloane o lungă dare de seamă asupra inaugurării clubului conserva­tor din comuna Roșiori, județul Ro­man, o manifestație politică la care au luat parte, între alții, fostul pre­fect Anton Arion, actualul prefect Tăcu, și alți funcționari publici. Dacă este așa de primejdioasă a­țiunea la sale a partidului liberal, a­re partidul conservator o imită și încă cu ajutorul funcționarilor publici ? Și, să se noteze că discursurile ros­tite la inaugurarea acelui club au a­­vut un foarte marcat caracter de po­lemici și de «­meschinărie». Dar Epoca se teme ca sătenii să nu cit­­ 7­d că unele aprecieri pe cari presa liberală le-ar face la adresa frunta­șilor conservatori. Tocmai Epoca se crede îndreptățită să releve violențele de limbaj și personalitățile în presa politică ? Dar dacă e un ziar care a scoborît discuția în presă, și care a trecut cu violența și trivialitatea în atacurile personale, peste ori­ce mar­gine, acesta e numai Epoca ! Știm că simpatiile mari de cari se bucură partidul liberal în mosse sunt foarte dureroase pentru conservatori. Dar, ori­cum, argumentele ce se aduc în această chestie sunt pur și simplu copilărești. _____________ ECOURI P­e piața Malesherbes, din Paris, s’a ridicat statuia generalului Du­mas, tatăl celor doi Dumas, ce­­lebri in literatură. Generalul Du­mas s-a născut în 1762 și a murit în 1806. Monumentul reprezintă la dreap­ta pe autorul celor Trei mușchetari și la stînga pe autorul lui Demi­monde. t cum cîtva timp s’au întors din că­lătoria lor de nuntă soții Hardinot din Paris, acei cari și-au petrecut o parte din luna de miere printre pirații îndrăsneți ai lui Mohamed Ali Mirza, fostul șah al Persiei. Călătoria de nuntă au făcut-o soții Hardinot , Gaucazia. [ el mai mare orientalist maghiar, Armin Vámbery, membru al A­­cademiei maghiare, lucrează la o operă despre origina maghiarilor. El va dovedi că Árpád nu este o figură istorică, nici nu a existat. Po­porul maghiar este numai în o treime de origină sin­ ugoreză, iar în două treimi de origină turcă. Ceea­ ce se propune copiilor naivi în școală despre ocuparea patriei, este — o poveste. Popoarele nomade nu și-au cîști­­gat patria cu arme, ci s’au înfipt în pămînturile noui. Emigrarea a plecat din Asia. Așa au venit și unele seminții, din care s’a compus neamul maghiar. Chestiuni sociale bani Un mare cangres in Suedia Biscuitu­ui și propuneri in jurul scumpetei vieții. Scumpirea vietei e o problemă la­­ ordinea zilei în toate statele, în toate continentele, sub toate latitudinele. D­e curînd ea a format obiectul des­­baterilor Congresului muncitorilor i din Suedia.­­ Referatul asupra acestei chestiuni­­ a fost făcut de delegatul Palmstierna,­­ cel mai intelectual dintre conducă­­t­­ori muncitorilor suedezi.­­ Palmstierna atribue scumpirea vie­­­ți la două cauze: esteniței banului c —provocată de creșterea producției­­ aurului, — și regimului economic al trusturilor. 1 Creșterea producției aurului, zice r Palmstierna, micșorînd valoarea ba­­­­nului, a avut de urmare ca pentru­­ un articol care costa înainte 1 leu de pildă, se plătește azi 1 leu și 10­­ bani. In adevăr, in Suedia, după cal­ s­culele lui Palmstierna, viața s’a scum­­­­pit în ultimii zece ani cu 10 la sută.­­ In ce privește regimul economic al trusturilor, Palmstierna arată ca­­ în Suedia ființează mai bine de 200 trusturi cari domină întreaga viata economică a țarei. Palmstierna recunoaște avantajele organizărei trusturilor sub raportul producțiunei și al distribuirei produ­selor, însă se plînge că trusturile profită de această superioritate spre a scumpi produsele și a subjuga pe consumatori. După ce a făcut o expunere foarte clară și documentată a cauzelor scum­­pirei vieței în Suedia, Palmstierna a indicat și cîteva măsuri, menite, după dînsul, a înfrîna scumpirea excesivă a vietei. Pornind de la faptul că scumpirea vieței în Suedia arată, în ultimii 10 ani, o proporție de 10 la suta, pe cînd salariile muncitorilor au crescut­­ in acest interval numai cu 4 la sută, el propune organizarea muncitorilor pentru ca, prin greve, să lupte cu succes în vederea unei sporiri a sa­**’* Vui­ ține sporirea salariilor lor și fabri­canții vor actica valoarea obiectelor produse, scumpind astfel și mai mult viata. In adevar, scumpirea vie­ți, întrucît atirnă de salariile lucrători­lor, se învîrtește în acest cerc vitros. Drept alte măsuri împotriva scum­­­pirei vieței, Palestierna mai propu­ne : organizarea cooperativă a con­sumatorilor, cu alte cuvinte înființa­rea de societăți cooperative de con­sum, imposite speciale pentru trus­turi și reducerea taxelor vamale pen­tru acele articole asupra cărora trus­turile exercită un monopol. * Acestea sunt în esență enunțările lui Palmstierna cu privire la scum­pirea vieței în Suedia. * Relevîndu-le, în mod firesc ne gîn­­dim la scumpirea vieței la noi, care se prezintă însă sub un aspect cu totul altul. Neîndoios că și țara noastră se re­simte de creșterea producției auru­lui, adică de ostenirea banului. Dar în schimb noi nu avem trusturi, căci cele cîteva carteluri industriale pe cari le avem, sunt departe de a fi­­ trusturi. La noi scumpirea vieții are mai ales­­ două cauze cu totul particulare : lipsa de brațe și o defectuoasă organizare economică. Să analizăm pe rînd aceste două­­ cauze. Intîi: lipsa de brațe. Producția generală a țărei a cres­­­­cut în ultimii ani într’o măsură mult­­ mai mare de cum a crescut popula­ția. Desvoltarea industriei, întinde­rea tot mai mare a culturilor agri­cole, numeroasele lucrări particulare și publice, au făcut ca în toate ace­ste domenii să se simtă lipsă de brațe. In agricultură se simte lipsă de 1 brațe și în fiecare an trebue să a­­aducem lucrători agricoli de peste ho­tare. Industria se resimte și ea de lipsa de brate. In ramura construcțiilor, 1 lipsă de brate. Numeroasele lucrări­­ publice : terasamente, lucrări muni­cipale, etc, cer brate, pe cari nu le găsesc. Or această lipsă de brate a pro­vocat o extraordinară sporire a sala­­­­riilor. Pe cînd înainte se plătea ce­­l lui mai bun zidar 5 sau 6 lei pe zi,­­ și celui mai activ săpător sau sala­­­­hor 2—3 lei pe zi, azi aceștia abia i se mulțumesc cu dubiul. ! Negreșit, această sporire a salarii­­i lor e îmbucurătoare în sine, dar ea e zădărnicită de faptul că și produ­sele—îmbrăcămintea, alimentele, ma­terialul de lucru— s’au scumpit con­­­­siderabil. . Dacă ar fi mai multe brate de muncă în țară, salariile ar fi mai­­ mici, dar și viața ar fi mai eftină. A doua cauză care provoacă scum­­­­pirea vieței la noi e însă­și, reaua j organizare a producției. A crescut producția, a adevărat,­­ dar a crescut mai mult producția de­­ export. Producem mai multe grîne, dar le exportăm , avem mai multe­­ exploatări forestiere, dar produsul­­ lor îl exportăm. Am reînceput a ne deda crește­­­­rei vitelor, dar carnea lor ia calea a străinătății. Acelaș lucru e adevărat pentru spirt, pentru zahăr, pentru făinuri, și va fi în curînd adevărat pentru un alt șir de produse. Or acest export puternic aduce jumpirea consumațiunei interne. De altă parte suntem­ foarte slab utilați în ce privește celelalte pro­­ducțiuni. Cultura legumelor, a fruc­telor, industria laptelui, sunt cu totul neglijate. Creșterea păsărilor de ase­meni, și puținele pe cari le avem, vin cumpărători străini de ni le iau. In asemenea condiții nu e de loc de mirare că viața s’a scumpit la ii. Dacă la aceste cauze mai adăugăm lipsa de mijloace de transport și ta­riful uscat al transporturilor actuale, vom înțelege și mai bine de ce viața s’a scumpit atît de mult în Rominia. In­potriva lipsei brațelor de muncă, nu putem reacționa, căci nu putem spori în mod artificial populațiunea și nici opri lucrările necesitate de avîntul economiei naționale. Dar putem organiza mai bine pro­­ducțiunea în direcția consumațiunei interne. Altminteri, exportînd banii noștri pentru articolele pe cari nu le pu­tem produce și exportînd aproape în întregime și produsele noastre, vom rămîne săraci într’o țară bogată, un popor de coloniști cari se sleiește spre a asigura confortul și prospe­ritatea statelor industriale din Apus. * Chestiunea nefiind complect eluci­dată, vom mai reveni în alt articol. SCRISORI DIN ITALIA Apașii PUMNALUL ȘI OTRAVA FAC NOUĂ VICTIME.­­FURTURI ÎNSEMNATE. POLIȚIȘTII OAMENII datoriei. Genova, 28 August 1912.—Drame, crime, furturi, fapte nebunești ale apașilor pare că se țin lanț de cîtă­va vreme ! Nu se isprăvește bine cu cite o tragedie care înfioară opinia publică — cum fu bunioară asasina­tul Contesei Trifona al cărei trist erou Paterno a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, sau cu unicul în lume proces al Camerei, și alte nenumărate drame pasionale sau fur­turi rafinate umplu coloanele ziare­lor, și pare că aici deslănțuirea pa­siunilor e mai furtunoasă și mai vio­lentă ca în alte părți, pare că lanțul căsniciei fiind mai ferecat,—căci nu e divorțul supapă,—amorul și gelo­zia izbucnesc mai teribil. Citești bu­nioară că la Avellino, lingă Neapoli, un oare­care don Juan isbutește să fie amantul nu numai unei frumoase al cărui soț plecase în război, dar și al surorilor ei. Cea d’intîi prinde de veste, ia carabina și trage în sora cea de a doua. Cea mai mică, din gelozie, dă știre soțului care se în­toarce în concediu. Abia sosit, tră­­datul dă cu securea în iresistibilul seducător în fața socrului care îne­­bunește.... Pare că ar fi o dramă de a lui Shakespeare ! La Sestri lângă Genova, o femee măritată—ca sa scape de fata ei de 16 ani—fiind-că e amanta chiriașului Ghiano, denunță pe soțul ei ca in­cestuos ! Soțul protestează cu vio­lență, se întoarce pe furiș, strînge de gît pe autoarea denunțului și apoi se aruncă sub un tren în vreme ce se află că acelaș Chiano iubea și pe fată ! Acum e la spital, și cine va spune dacă dînsul e vinovatul sau— cum zice Delavrancea într’o nuvelă îmi pare — sinucisul va fi și bunic și tată.... Pe lingă aceste bestiale delicte sînt celelalte, mai rafinate, cari au de scop furtul, cum fu cel extraor­dinar din vila contesei Sormani , 30 de brățări, 30 de inele, 3 diademe de câte 15.000 de lei, colane de perle de 50.000 de lei, 40 de butoni broșii și ace de pălărie cu stemă și coroa­nă, medalion dăruit de regele Um­berto, 7 pungi de aur... Doamne ! Pare că e lista unui furt la un giu­vaergiu! Nu e vorbă că și poliția e zdravănă. Dintr’un detaliu neînsem­nat, dintr’un cuvînt, prinde în laț ho­ții, și azi Poliția judiciară și cu cine o exercită serios, dă mari ajutoare! — Vino cu mine Dece­ că nici dracu nu se găsește unde le-am as­cuns acasă». Or atît ar fi zis unui prieten, un individ, unuia cu ghetele de flannelă. S’a auzit un altul care trecea, cu speranța de a lua premiul de 10.000 de lei, dat de contesa, s’a repezit la parchet și a denunțat, iar Ceoo’ cu ghetele de flanelă, un vagabond bot renumit, a fost prins și toate bijute­riile în valoare de 200.000 de lei re­găsite într’o cutie de zahăr, zidită de curînd (detaliu interesant pentru cei ce fac Poliție judiciară) în zidul de lingă cuptorul bucătăriei. Dar mai trist și mai dureros e faptul petrecut ieri în Genova! Trei indivizi, bine îmbrăcați, se șuie în tramvai iar cînd controlorul le cere să plătească biletul iar jos cite și trei.

Next