Viitorul, octombrie 1912 (Anul 6, nr. 1670-1700)

1912-10-01 / nr. 1670

Lucrări editare Planul Palatului comunal al Capitalei Fațada Palatului comunal al Capitalei după planurile întocmită de artistul arhitect d. I. Mincu, fost înlăturate pentru a se adopta planurile d-lui Antonescu.________________________ care au CEI MARI DISPAR Constantin C. Lecca Constantin C. Lecca nu mai este. Ră­pit de o boală crudă, care l’a chinuit multă vreme, regretatul nostru amic încetat de a mai fi printre cei vii. In numărul d­e eri, am arătat în cîteva rânduri care a fost viața și activitatea lui Constantin C. Lecca, activitate la­borioasă și folositoare semenilor lui. Pe lângă un jurist de forță, Constan­tin Lecca mai era și un economist a­­preciat, ale cărui lumini au folosit mult instituțiunea Creditului Funciar Urban din București, la prosperarea căruia de­functul a lucrat, în calitate de sub-di­rector, aproape 30 de ani de zile. Venind de la Paris, unde făcuse stră­lucite studii juridice, și afirmîndu-se ca o personalitate de mîna întîia, Constan­tin Lecca fu solicitat să primească un loc în consiliul de administrație, al Credi­tului Funciar Urban din București, in­­stituțiune de curînd înființată și care avea nevoe de cît mai multe lumini decit mai multe energii. Constantin Lecca primi, dar în curînd se observă că valoarea sa juridică avea un cadru de activitate prea restrîns in calitate de membru al consiliului de ad­ministrație și atunci fu din nou solici­tat să primească postul de advocat al Creditului, încredințîndu-i-se studierea actelor de proprietate ale imobilelor ce se prezentau spre a fi ipotecate la Cre­dit. In această calitate Constantin Lecca puse atîta sîrguință și atîta conștiincio­zitate în­cît în foarte scurtă vreme el fu indicat pentru postul de subdirector al Creditului. In această calitate, pînă la sfîrșitul vieței sale, Constantin C. Lecca a des­fășurat o activitate care va fi cu greu înlocuită. Se vor găsi poate mulți care să-i ia locul la Creditul Urban, poate și mai inteligenți și poate cu mult mai mare valoare juridică, dar... nu vor fi Con­stantin Lecca , nu vor avea nici pute­rea lui de muncă și nici devotamentul lui, pentru instituție. De aceea moartea lui Constantin Lecca, este o pierdere ireparabilă pentru Cre­ditul Funciar Urban din București, care privește cu jale cum s’a năruit unul din puternicii săi stîlpi. Facă cerul ca regretele unanime, cu care Constantin Lecca, va fi dus la lo­cașul de veci, să fie ca un balsam ră­coritor pe rănile produse familiei și a­­micilor lui, prin moartea, de toți regre­tată, a lui Constantin C. Lecca. S­­M. JFL­ Se impune înființarea unui serviciu zilnic între Con­stanța și Constantinopol. Evenimentele din Peninsula Balcanică, dacă au avut până acuma mai multe rezultate negative, au avut și unul po­zitiv : din pricina întreruperei comuni­­cațiunilor pe uscat prin Serbia și Bul­garia, întregul trafic de mare viteză, poștă, persoane, și mărfuri de mare iu­țeală, dintre Constantinopol și Europa occidentală se face pe via Constanța, prin România. Din această pricină cele două curse săptămînale pe cari le făceau pînă a­­cuma vapoarele serviciului maritim ro­mân intre Constanța și Constantinopol au devenit absolut insuficiente. In ultimele curse făcute, aglomerația de călători și mărfuri a fost extra­or­­dinară. E momentul prielnic deci să se creeze un curent mai puternic de circulațiune pe această linie. Vapoarele noastre re­pezi și moderne aveau și pînă acuma un trafic suficient. Linia Constanța-Cons­­tantinopol a fost în­totdeauna destul de frecventată. Acum însă, pe tot tim­­pul cut va dura întreruperea prin Ser­­bia, cele două curse sunt neîndestulă­toare. Ar trebui ca direcția serviciului ma­ritim să profite de ocazie și să înfi­ințeze un serviciu zilnic între Constanța și Cospoli. Chiar după reluarea comunicației prin țările balcanice ar rămîne de­sigur un trafic mult mai intens pe linia noastră. După cu­ suntem informați chestiunea aceasta se studiază la direcția serviciu­lui maritim. Hotărîrile ar trebui luate însă cît mai repede, pentru ca traficul să nu sufere, și să se poată da, la a­­dăpostul unor evenimente prielnice, o desvoltare cît mai mare marinei noas­tre comerciale. Situația internationala Cerul balcanic se întunecă din ce în ce mai mult. Bubuituri de tun spintecă văz­duhul la granița muntenegreană. Dar nu de acolo vine alarma. Alar­ma cea mare vine din intenția, abia deghizată a Turciei de a complica lucrurile și a provoca, dacă se poate, o conflagrație ge­nerală. Ruptura bruscă a negocierilor de pace cu Italia, manifestul Sul­tanului, insultător pentru Statele balcanice, continuele aduceri de trupe din Asia Mică, dovedesc că Turcia nu se teme de precipitarea evenimentelor. La Constantinopole pare a dom­ni convingerea că Puterile mari sunt definite, că Austria și Rusia urmăresc scopuri agrosice, că alte Puteri li se vor pune în cale, așa că Turcia va profita odată mai mult de rivalitățile statelor mari. Ea știe că, chiar învingind sta­tele balcanice, nu se vor alege cu mare lucru, nici măcar cu liniștea, de aceea caută să provoace o în­vălmășeală in care să fie u­rîte și alte Puteri. Aceasta e impresia ce se dega­jează de pe scena evenimentelor din Balcani. Anul al­ öittßnesi—Ho. 4970 . i­................. ' ' bani ABONAMENTE In țară ..... an an 18 Lei...............șease luni 9 Lei In străinătate . . an an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE 33X71c ja*.: arar: REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADELEI 17­ BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON I3'47 MMIHISTÍÁTíA : TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANÜNCIURI COMERCIALE Luni 1 Octombrie 1912 # : >îi v: :,< v*x: ^ % iS: %r: 'c| Linia corp”7 pe o coloană în pagina III ...... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV .......................30 bani Inserții și reclame pagina III linia............................ 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT 5 ...W-bani Chestiuni economice 0 ALARMA NEJDSTIFICATA Evenimentele din Balcani pro­voacă, fără temeiu, o panică in lumea afacerilor.­ ­ Evenimentele din Balcani au a­­vut o repercusiune îngrijitoare a­­supra activității economice a ța­rei noastre. O­ panică de bursă a provocat adevărate dezastre, iar creditul a fost restrîns dintr’o dată, ceia ce a provocat o sincopă a a­­facerilor. Mărturisim că nu vedem rațiu­nea unei asemenea alarme. Nimic n’o justifică. România n’a mobilizat și e de sperat că împrejurările îi vor per­mite să păstreze o neutralitate care nu exclude unele foloase. Si­tuația generală e bună. Statul e în plin excedent bugetar. Anul a­­gricol în curs, nu e excelent, dar nu e nici rău. Atunci ce motivează panica ? Noi comerț însemnat cu țările bal­canice nu facem, ca să ne temem că angajarea lor într’un război ne ar cauza pagube mari. Lipsa de export de care avem a ne plinge, și care se datorește navlului ri­dicat, datează de­­ dinainte de iz­bucnirea focului in Balcani și dacă nu ne am alarmat peste măsură, la început, de ce ne-am alarma acum ? Panica de la bursă o înțele­gem. Ea e rezultatul unei specu­­lațiuni dezordonate și nescrupu­­loase, care a ridicat in mod ne­firesc cursurile cîtor­va valori ce trebuiau să scadă la primul vînt. Dar restrîngerea creditului, din­tr’o dată și fără măsură? Să nu se uite că dacă unele bănci mici și intermediare acor­dau foarte multe împrumuturi de consumațiune și de risipă, ace­leași bănci împrumutau pe micii negustori, pe micii meșteșugari pe micii antreprenori, ale căror ocupațiuni asigurau o prosperitate generală. A se retrage, dintr’o dată, acestora, creditul de care au nevoie și pe care îl merită, înseamnă a paraliza activitatea economică a țarei, a tăia firul vie­­ței noastre economice. Se afirmă că Băncile mari, cari lucrează cu capitaluri din străi­nătate, au primit ordin să sus­pende ori­ce credit. Dacă e așa— și avem cuvinte de a crede că­ așa este—atunci reese în toată evidența, dreptatea unei campanii pe care o ducem de ani de zile și care ne-a fost imputată cu vehemență de către adversarii noștri. Noi de ani de zile susți­nem că e de imperioasă necesi­tate să se creeze instituții finan­ciare romînești și că e de abso­lută trebuință să se favorizeze formarea de­ capitaluri naționale. Vîntul ce suflă din spre Bal­cani aduce dovada temeiniciei spuselor noastre. Bancherii din străinătate se in­teresează de țara noastră numai întru­cît ea le poate asigura be­neficii mănoase. La cea mai mică strîmtorare lasăr­ei se gîndesc la capitalul lor mult mai mult de­cît la interesele țărei și suprimă dintr’o dată creditul, fără să le pese de dezastrele pe cari le sea­mănă în țară. Nu cerem, nu se poate cere ca­pitalului desinteresare și nu tâgă­duim influența binefăcătoare cooperărei ca­pitalurilor străine. Dar dacă admitem bucuros ca ceste capitaluri să-și găsească în țară o bună remunerațiune, avem cel puțin dreptul de a cere deți­nătorilor lor, bancherilor străini, să ne cunoască mai bine țara Ei nu trebue să confunde țara noastră cu stătulețele balcanice și dacă izbucnește un foc in Bat când, nu urmează numai decit că flăcările vor cuprinde și Romînia Țara noastră e un stat conso­lidat, cu finanțe înfloritoare, cu armată puternică și care, pe de - asupra, nu-și cauta norocul în a­venturi. Romînia e in plină ex­pansiune economică și nu se cu­vine ca aceia cari din interes au dat prilej și imbold muncei na­ționale să s­e angajeze, să «șteargă patina»—expresia e vulgară dar e adeguată — la prima bătae de vînt. Noi înțelegem să muncim și să plătim cinstit dar nu cinstit și corect să fim «strînși de gît», cînd nimic nu motivează o asemenea purtare. Și la bine și la rău trebue să fim împreună. * Aceste zise in ce privește ca­pitalurile străine, ne mai rămine să formulăm o plîngere în ce pri­vește spiritul ce se manifestă la noi. Hotărît lucru, suntem de o hu­­moare cu totul inegală. Cînd avem soare și ploi la timp, atunci sun­tem fără griji, cheltuim, risipim totul și nu ne gindim la ziua de mîine. Nu ne gîndim să acumu­­ăm rezerve. Cum însă Natura nu vrea să fie extrem de generoasă cu noi, panica ne cuprinde, pier­dem curajul, suspendăm creditul și întrerupem afacerile. O asemenea stare de spirit e dăunătoare, căci împiedică pro­­pășirea. Suntem o țară bogată, cu imense rezerve naturale, cu o politică să­nătoasă în afară, care nu ne ex­pune la riscuri și aventuri. Se cuvine dar­ să ne păstrăm tot cumpătul cari e de rigoare in domeniul economic, împrejurările prin cari trecem nu motivează panica ce se ma­nifestă în lumea noastră de afa­ceri. Putem să continuăm a ne căuta de treburi în liniște, cu trudență, cu vigilență, ferindu-ne­­­e extreme periculoase. Căci dacă panica ne cuprinde numai cînd simțim dogoarea fo­cului din apropierea noastră, ce va fi în ziua cînd împrejurări, ne­prevăzute azi, ne vor sili să in­trăm în acest foc ? Atunci se poate întîmpla un dezastru, de care ori­ n­e popor cu minte și conștient de sine trebue să știe,să se ferească. IMN POEZIEI II Trubadurii elaștri Poezie, poezie, tu ce-ai ocolit pămîntul Și-ai făcut din mii de lire către cer să-ți sboare cîntul Nu te 'astrâin a fi, divino, nici d'al țârii noastre plai Ci ne-ai prins adesea ’n vraja inspiratului tău grai. Pe ogorul suferinții cel stropit d'atîta singe Strigoitul lui Mureșeanu Vauzim si azi cum plînge. Vitejia ne-au cîntat-o Ciclova, Bulintineanu Iar viața de la țară dulcele Deparațeanu. Doinele si frumusețea plaiurilor romînești Le-a cules un vers de aur blindat bard de la Mircefli. Le slăvi apoi rapsodul suferinții și-al iubirii Zeul palid al Nirvanei și luceafărul gindirii; Și cîfi barzi din umbra vremei strălucesc, spre faima țării, Ce 'nălțară de pe liră imnul sfint al inspirării ! Vine-apoi pleiada nouă, vin rapsozii, trubadurii Ce slăviră patimi sfinte și splendorile naturii. Unul ne cîntă iubita-i moartă , fi­­n a vieții goană Se opri s' asculte ruga unei mame „la Icoană“. Altul ne aduse floarea fericitelor din zile Imbătîndu-ne cu versul din „Balade și Idile“. Cintărețul suferinții fraților de peste munți Revărsă în „Olt“ tot focul răzvrătitei sale frunți. Un rapsod duios si pururi visător p­ a vieți care Ne aduse 'n vers parfumul vremilor „Pati iar cale“. Altul îndrăgit de nuferi, de mixandre si de crini Tălmăci in vers simțirea florilor „de prin Grădini“. Candelă iubirii­ aprinse în fermecata ar­ea-i „Noapte“ Bardul inspirat de muză in „Chemare fi în „Șoapte“. Altul îmbătat de visuri diafane și subtile In „Nocturne“ — aprinse smirna parfumatelor lui zile. Din al bazinelor tezaur fi cu versuri măestrite „Infirînd“ pe firul lirei Feți-frumosi si „Mărgărite“. Inspirat ca un Apollo, uns de mirul nemuririi Un copil adună zilnic laurii și trandafirii. De la Roma, unde ramul portocalilor își cerne Pe străvechile ruine flori de primăveri eterne Visând «Alte Orizonturi», un rapsod ritma discret „Fără Titlu“ dar cu titlul unui elegant poet. Inchinînd eternei Venus cultul lui în madrigale Și prostiei tuturora acul epigramei sale Demn urmaș al lui Horațiu, vesel, sufletul pleiadei Strălucește vecinie tînăr trubadurul „Serenadei“. Iar din cuibul Ei de basme, alba lebădă senină Carmen Sylva­n cîntul lirei e de două ori regină! Poezie, poezie, din mansarde sau palate Tu ne-ai dat comori de cîntec, pietre scumpe, nestimate Dar ce trudă, cită goană­ să le-aduni să ni le dai ! Cînd pe munți fi pe colnice, cînd pe ripe sau pe plai , Cînd furînd pădurii glasul, din isvor mărgăritare Fire de argint din lună, aur fi lumini din soare, Am atins cu-a ta aripă cerul prăfuit de stele Și pe valurile mărei alba spumă de dantele. Ai cules smarald din iarbă, diamantele din rouă Și safirile din ochii îndrăgiți ni le-ai dat nouă. Florilor le-ai smuls parfumul­ui privighetoarei cîntul Și'ntr'o rază de iubire ne-ai dat cerul­ui pămîntul! Radu Cosmin Sătrînii cmuinitori DE DOI ANI N’AU FĂCUT DE­CÎT SĂ ÎNTRONEZE A­­NARHIA ÎN ȚARĂ. „Epoca“ răspunde la articolul nostru în care vorbea de opera negativă a bă­­trînilor conservatori și pretinde că n'am fi respectași față cu bătrînii din parti­dul național-liberal. Oficiosul guvernamental deplasează cu rea credință chestiunea și falsifică înțe­lesul spuselor noastre. Intre bătrînii din partidul liberal și cei din partidul con­servator boeresc este o mare deosebire. Cei dinții și-au cîștigat situațiunea prin muncă și pricepere, pe cînd conserva­torii boeri s’au pomenit acolo unde se găsesc, fără voia și știrea lor. Bătrînii liberali au muncit și au adus foloase mari poporului și țărei și sînt gata să mai aducă și alte asemenea foloase. Pe cînd conservatorii boeri au trăit și tră­­esc în trîndm­­e, iar cînd își pun în gînd să facă ceva, atunci încurcă totul și răsvrătesc țara. Noi am arătat că bătrînii conserva­tori și anume d-nii Gh. Cantacuzino, Petre Carp, Theodor Rosetti, Titu Ma­­iorescu, cari figurau și in guvernul con­servator de la 1871, nu mai sunt în stare să corespundă azi nevoilor țărei. Noi am dovedit că partidul conservator n’a mai produs de peste 40 ani încoace nici Un bărbat politic de seamă, iar cei patru de mai sus n’au făcut aproape nimic temeinic pentru țară, pentru bi­nele și prosperitatea poporului. „Epoca“ mai spune însă, că băta­nii conservatori ar fi avînd o îndelungată experiență în lunga lor carieră politică și în trebile țărei. Dacă ar fi fost așa, atunci n’am fi a­­sistat la anarhia care domnește în țară, dela venirea guvernului conservator și pină acum. Ce au făcut conservatorii boeri dela 1911 încoace ? Au început prin alegerile cele mai desfrînate și mai banditești din cite s’au văzut vre­ odată la noi, au demoralizat țara de la un capăt la altul și au zdruncinat credința poporului în administrație și mai ales în justiție. Și ca culme, de aproape doi ani și-au absorbit toată activitatea cu chestiunea tramvaiului. Niște oameni înțelepți și cu experi­ență, cum pretinde oficiosul guverna­mental că sunt conservatorii, nu s'ar fi dedat la asemenea fapte anarhice. NOTE CUBISMUL ȘI PERSECUTORII LUI Cine ar putea susține că pictura „cu­bistă“ este ultimul cuvînt al artei ? Pic­tura are limitele și idealurile ei proprii: ea trebue să reprezinte natura în reali­tatea ei întreagă, și atunci cînd ea nu știe să păstreze proecția adîncimei, cum este cea japoneză, sau atunci cînd re­duce lumea la cuburi suprapuse, cum voesc ultra modernii cubiști, arta pic­turală devine o jonglerie de culori, un schematism mort de linii din care lip­sește viața. Dar dacă arta cubistă e un nou­ sens artistic, protestările ce s'au făcut în Paris contra salonului „independent“ de pictură care a primit și bucăți cubiste, aceste protestări sunt inutile și blama­bile. Un salon „independent“ care refuză producerile cari nu sunt primite în sa­loanele oficiale, dă probă tocmai de in­toleranță. Și ce folos poate să aducă această intolerantă, și cui ? Artei ! Dar nu avem oare exemplul lui Manet exclus de toți pictorii, și apoi ajungînd să-și impună felul său de-a vedea artei tim­pului nostru? Un mare pictor, și­ o mare inimă e vorba de Ingres — zicea : „Nu excludeți pe nimeni, căci e în joc arta viitorului și poate... bucata de pîine a unui om“. Cuvinte înțelepte și pornite din inimă. Intoleranța e rea sfătuitoare, și e a­­desea nedreaptă, căci se impune viito­rului, care pentru noi e o enigmă. Aite descoperiri nu­ au părut imposibile unui timp, și s'au adeverit puțin în urmă ? Și cîți oameni nu au trecut drept ne­buni pentru că au avut darul să vadă înaintea altora adevărul și frumosul sub forme noi și originale? Cubismul este desigur o exagerare. Dar prea de multe ori s’au comis ne­dreptăți din cauza intoleranței, pentru a nu fi indulgenți cu ori­ce formă ori­cît de excentrică ar fi a frumosului. Mai ales țara libertăței nu trebuia să dea exemplul intoleranței în materie de artă, ea care a văzut născîndu-se im­presionismul, și simbolismul, arta ex­centrică, și literatura nestînjenită de nici­ un calapod.._ _____ Petronius Stagiunea Teatrului național din Iași CUVÎNTUL DIRECȚIUNEI.— NOUL REPERTOR. PERSONALUL ARTISTIC.­­ REPREZENTAȚII DE RETRAGERE. In cursul lunei viitoare se va des­chide noua stagiune a teatrului na­țional din Iași. Cu prilejul acesta d­ l M. Sadovea­­nu, directorul teatrului, a scris ur­mătoarele «cîte­va cuvinte» în fața noului program al teatrului : Și de data aceasta, după încercă­rile unei noui stagiuni, 1911—1912, putem afirma că Teatrul nostru Na­­țional se află în vădit progres. Fără îndoială, că suntem încă departe de ceia ce publicul ar avea dreptul sa ceară de la o instituție de cultura ca aceasta. Insă salturi nu se pot face cîn­d e vorba de progrese în do­meniul cultural. Săriturile de altmin­teri, ori­cînd și ori­unde pot fi pri­mejdioase. Ne-am propus de la venirea noa­stră în fruntea teatrului național ie­­șan, cite-va lucruri. Intre altele, în primul rînd, îmbunătățirea starei ma­teriale a artiștilor. De aceasta se leagă strins rîvna și dragostea lor pentru instituție. Arta nu trebue să-ți dee privilegiu de a pieri de foame. Apoi am țintit la Îngrijirea repertoriului și, treptat, a montări­lor , avem deci în vedere publicul. Sporul bugetului nostru de la 136 mii în 1910—1911 la 189 mii în 1911 —1912, ne-a pus în măsură să du­blăm aproape retribuțiile persona­lului artistic. Actualul buget ne-a îngăduit să facem cheltueli pentru iioirea materialului scenic. E un în­ceput numai, că­ci trebue urmărit scopul necontenit și într’o direcție și ’n alta : trebue îmbunătățită trep­tat și starea artiștilor și starea sce­nei. Nădăjduim să ajungem la asta ori să proim măcar drumul spre ținta. Noi avem toată bună­voința ; ar­tiștii dovedesc muncă și rîvnă ; pu­blicul dovedește simpatia lui cres­­cîndă pentru instituție prin care a fost în progres față de alți ani în 1910—1911, și poate cea mai mare pînă acum în 1911—1912. Totuși credem că teatru nostru, veche și frumoasă instituție de cul­tură, ar trebui să se bucure de mai multă asiduitate din partea publicu­lui. Ar trebui să se bucure și de mai multă indulgență. Teatrul nostru e pus în cumpănă totdeauna cu marile teatre în care o piesă face serii de zeci și sute de re­prezentații. Publicul nostru fără în­doială e select și pretențios în ma­terie de teatru. Ne permitem totuși a-i atrage luare aminte asupra fap­tului că nici odată la Iași o piesă nu făcut serie de zece zile pline. Avem însă un public restrîns, același și a­­celași, căruia trebue să-i dai necon­tenit altceva. In alte părți o trupă face repetiții foarte multe inainte de a începe reprezentațiile unei piese , după patru-cinci reprezentații ar­tiștii încep a se simți în rolele lor. Intr un teatru ca al nostru, care trebue sa schimbe de patruzeci de ori afișul pe stagiune, din nevoe nu din plăcere, repetițiile trebue să se facă într'o încordare și o înfrigurare, am putea zice tragică. Nu mai vorbim de faptul că nu poți judeca pe artiști de la prima reprezentație, care devine de multe ori ultima, și nu poți osîndi monta­rea unui teatru care ar fi forțat sa cheltuiască pentru a câtea zeci de piese, fără folos. Un teatru care da doua­­trei piese nouă pe an și încasează de la săli pline, poate face orice chel­­tueli de montare. Nu mai vorbesc în sfirșit că e întru cîtva nedrept sa compari pe artiștii noștri cari au ju­cat de atitea ori o piesă cu artiștii străini care joacă aici aceeași piesa a suta ori a mia oară. In sfîrșit, judecățile,regretele, do­rințele se pot urma așa multă vre­me. Mulți dintre cititorii acestor m­o­­duri le vor înțelege. Aici se găsește și explicația reluă­rilor, căci omenește ar fi peste pu­tință să dai necontenit spectacole nouă. O așa preferație ar fi și o ab­surditate. In doi ani, cît am lucrat cu ar­tiștii teatrului național din Iași, le-am cerut energie și nădejde. Acum începem împreună a treia stagiune. Nu cerem publicului de­cît să răsplătească în măsura de pînă acum, progresiv, stăruințele noastre. Se muncește cu rîvnă; am înzestrat scena cu cîteva lucrări nouă ; așteptăm cu încredere ceasul cînd, ridicîndu-se cortina asupra în­ceputului nou de stagiune, vom în­­cepe din nou a ne face datoria. Stagiunea se va deschide în seara de Joi 43 Octombrie, cu piesa «Scri­soarea pierdută» de Caragiale și cu o conferință asupra operei marelui nostru scriitor dispărut. Vom urma toate celelalte opere dramatice ale lui. Am voi ca aceste reprezentații ale operei dramatice a lui Caragiale să fie o sărbătoare națională pentru tot lașul intelectual, pentru care marele dispărut a avut atîta simpa­tie și în care pentru prima oara piesele lui au văzut lumina rampei. Actorii ieșeni au creiat pentru întîia oară tipuri ale lui Caragiale ; dintre cei de-atunci vor apărea și acum unii pa scenă. Am voi ca aceste spectacole să fie un adevărat omagiu, acum, în a­­propierea ceasului cind trupul scrii­torului nostru va fi adus din străi­nătate și inmormîntat cu cinstea ce i se cuvine in pămintul patriei. Dintre piesele originale nouă care figurează în repertoriul anului ace­sta citam : Zorile, St. O. Iosif. Se face ziuă, Zaharia Birsan ; Cumpăna, Ludovic Dauș; Cocoșul negru, Victor Efti­­miu ; Pacat cu gîndul, C. Riuler. Intre noile traduceri puse în re­­pertor figurează «Sapho» de Daudet, «Frații Garamazoff» de Dostoievski, «Bărbatul Ideal» de Oscar Wilde, «Cafeneaua Mică» de T. Bernard, «Amicul Jak» de N. Mangan, «Cei 5 din Frankfurt» de Kessler, «Maestrul» de Bahr «Prietenii din copilarie» de Fulda, «Visul unei nopți de vară de Shakespeare și multe altele. Se vor relua din repertoriul ani­lor trecuți unele piese care s’au ju­cat pe scena noastră în condiții mai bune și au fost primite în chip fa­vorabil de publicul nostru. Personalul artistic se compune astfel : Societari.—Doamnele: A. Pruteanu V. Cuzinschi, E. Momuieanu, Z. Con­­duratu.— Domni: G. lonescu, M. Po­­]­ro­vici, V. Guzinschi, G. Cîrjă, St. Dragomir, M. Pella, C. Momuieanu, P. P. Patrone, I. Profir, N. Deme­­trescu Radu, V. Boldescu. Stagiari.—Doamnele : N. Profir, M. Maroelian, M. Horga, C. Mușetescu- Castriș, Al. Munte, L. Popescu, S. Popovici, O. Botez, V. Vernescu-Vîl­­cea.— Domnii: G. Slavnicul, G. Gal­­innschi, I. G. Damira, Șt. Guțulescu, G. Vernescu-Vilcea. Elevi. — V. Pavlov, I. Pirone, G. Chibzui, G. Dimitri, M. Popovici, A. Ghițescu, A. Critico. Directori de scenă D-nii G. Ionescu și S. Dragomir. Bagisor d-l V. Cuzinschi. In cursul acestei stagiuni vor avea fre representatiie de retragere ale pensionarilor teatrului , a d-nei A­­tena Georgescu care va juca un rol dintr’o piesă a lui Caragiale și a lui C. B. Penel care va apare în una din frumoasele sale creații. La Iași *©. apare o revistă săptă­mânală consacrată artelor dramatice, care va întreține publicul și cu acti­vitatea ce se de­sfașoară la Teatrul Național din a doua Capitală a țării, Araid. PALATUL COMUNAL Ce zice d-l Dotau ? PRIMARUL CAPITALEI BLE­­SAT DE MINISTRUL LUCRĂ­RILOR PUBLICE. Am relevat in numărul nostru de eri bramul public pe care ministrul lu­crărilor publice, d-l Er. Pangratti, l’a adus d-lui Dobrescu, primarul Capi­talei, pentru graba si lipsa de compe­tență si de seriozitate cu care a dispus facerea planurilor noului palat muni­cipal. Este în adevăr un fapt puțin banal ca un ministru in funcțiune să bla­meze in public atitudinea primarului Capitalei intr’o chestiune așa de însem­nată cum este aceea a clădirei palatu­lui comunal, iar primarul să se mul­țumească să tacă și să înghită cele mai aspre critici. Dar aprecierile puțin măgulitoare ale d-lui Pangratti nu sunt^r fiumai pur platonice. Am citat ori după «Universul» cu­vintele ministrului lucrărilor publice, tocmai pentru ca să nu ni se spună că nu sunt autentice. Desigur că cu­vintele acestea sunt mai atenuate de­cât cele în realitate rostite de d. Pan­gratti. Ministrul lucrărilor publice a zis: «Am convingerea că adevăratele merite vor e fi la iveală și că ceea ce trebue să se facă se va face». Cu alte cuvinte d. Pangratti lasă să se înțeleagă că se va reveni asupra mă­surilor pripite luate de d. Dobrescu și că chestiunea construirei palatului mu­nicipal nu e definitiv rezolvată, cum crede primarul Capitalei. Dar d. Dobrescu se preface că nu înțelege. D-sa nu vrea să priceapă că de data aceasta criticele și blamul nu pornesc numai de la noi, adversari po­litici, nici de la întregul corp al arhi­tecților, nici de la d. Tzigara-Samur­­caș, o personalitate în materie de artă arhitectonică, ci chiar de la un mem­bru al cabinetului. De altfel telegrama trimisă de d. C. C. Arion la banchetul d-lui Mincu, lasă să se înțeleagă că d. Pangratti nu e singurul ministru din actualul cabinet care critică procedarea pripită a d-lui Dobrescu. In fața acestei situațiuni d. Dobrescu nu mai poate rămine nepăsător. E da­tor să-și clarifice poziția căci nu e ad­misibil ca încăpăținarea și nepriceperea d-sale să triumfe asupra bunului simț și a părerei generale.

Next