Viitorul, octombrie 1912 (Anul 6, nr. 1670-1700)
1912-10-01 / nr. 1670
Lucrări editare Planul Palatului comunal al Capitalei Fațada Palatului comunal al Capitalei după planurile întocmită de artistul arhitect d. I. Mincu, fost înlăturate pentru a se adopta planurile d-lui Antonescu.________________________ care au CEI MARI DISPAR Constantin C. Lecca Constantin C. Lecca nu mai este. Răpit de o boală crudă, care l’a chinuit multă vreme, regretatul nostru amic încetat de a mai fi printre cei vii. In numărul de eri, am arătat în cîteva rânduri care a fost viața și activitatea lui Constantin C. Lecca, activitate laborioasă și folositoare semenilor lui. Pe lângă un jurist de forță, Constantin Lecca mai era și un economist apreciat, ale cărui lumini au folosit mult instituțiunea Creditului Funciar Urban din București, la prosperarea căruia defunctul a lucrat, în calitate de sub-director, aproape 30 de ani de zile. Venind de la Paris, unde făcuse strălucite studii juridice, și afirmîndu-se ca o personalitate de mîna întîia, Constantin Lecca fu solicitat să primească un loc în consiliul de administrație, al Creditului Funciar Urban din București, instituțiune de curînd înființată și care avea nevoe de cît mai multe lumini decit mai multe energii. Constantin Lecca primi, dar în curînd se observă că valoarea sa juridică avea un cadru de activitate prea restrîns in calitate de membru al consiliului de administrație și atunci fu din nou solicitat să primească postul de advocat al Creditului, încredințîndu-i-se studierea actelor de proprietate ale imobilelor ce se prezentau spre a fi ipotecate la Credit. In această calitate Constantin Lecca puse atîta sîrguință și atîta conștiinciozitate încît în foarte scurtă vreme el fu indicat pentru postul de subdirector al Creditului. In această calitate, pînă la sfîrșitul vieței sale, Constantin C. Lecca a desfășurat o activitate care va fi cu greu înlocuită. Se vor găsi poate mulți care să-i ia locul la Creditul Urban, poate și mai inteligenți și poate cu mult mai mare valoare juridică, dar... nu vor fi Constantin Lecca , nu vor avea nici puterea lui de muncă și nici devotamentul lui, pentru instituție. De aceea moartea lui Constantin Lecca, este o pierdere ireparabilă pentru Creditul Funciar Urban din București, care privește cu jale cum s’a năruit unul din puternicii săi stîlpi. Facă cerul ca regretele unanime, cu care Constantin Lecca, va fi dus la locașul de veci, să fie ca un balsam răcoritor pe rănile produse familiei și amicilor lui, prin moartea, de toți regretată, a lui Constantin C. Lecca. SM. JFL Se impune înființarea unui serviciu zilnic între Constanța și Constantinopol. Evenimentele din Peninsula Balcanică, dacă au avut până acuma mai multe rezultate negative, au avut și unul pozitiv : din pricina întreruperei comunicațiunilor pe uscat prin Serbia și Bulgaria, întregul trafic de mare viteză, poștă, persoane, și mărfuri de mare iuțeală, dintre Constantinopol și Europa occidentală se face pe via Constanța, prin România. Din această pricină cele două curse săptămînale pe cari le făceau pînă acuma vapoarele serviciului maritim român intre Constanța și Constantinopol au devenit absolut insuficiente. In ultimele curse făcute, aglomerația de călători și mărfuri a fost extraordinară. E momentul prielnic deci să se creeze un curent mai puternic de circulațiune pe această linie. Vapoarele noastre repezi și moderne aveau și pînă acuma un trafic suficient. Linia Constanța-Constantinopol a fost întotdeauna destul de frecventată. Acum însă, pe tot timpul cut va dura întreruperea prin Serbia, cele două curse sunt neîndestulătoare. Ar trebui ca direcția serviciului maritim să profite de ocazie și să înființeze un serviciu zilnic între Constanța și Cospoli. Chiar după reluarea comunicației prin țările balcanice ar rămîne desigur un trafic mult mai intens pe linia noastră. După cu suntem informați chestiunea aceasta se studiază la direcția serviciului maritim. Hotărîrile ar trebui luate însă cît mai repede, pentru ca traficul să nu sufere, și să se poată da, la adăpostul unor evenimente prielnice, o desvoltare cît mai mare marinei noastre comerciale. Situația internationala Cerul balcanic se întunecă din ce în ce mai mult. Bubuituri de tun spintecă văzduhul la granița muntenegreană. Dar nu de acolo vine alarma. Alarma cea mare vine din intenția, abia deghizată a Turciei de a complica lucrurile și a provoca, dacă se poate, o conflagrație generală. Ruptura bruscă a negocierilor de pace cu Italia, manifestul Sultanului, insultător pentru Statele balcanice, continuele aduceri de trupe din Asia Mică, dovedesc că Turcia nu se teme de precipitarea evenimentelor. La Constantinopole pare a domni convingerea că Puterile mari sunt definite, că Austria și Rusia urmăresc scopuri agrosice, că alte Puteri li se vor pune în cale, așa că Turcia va profita odată mai mult de rivalitățile statelor mari. Ea știe că, chiar învingind statele balcanice, nu se vor alege cu mare lucru, nici măcar cu liniștea, de aceea caută să provoace o învălmășeală in care să fie urîte și alte Puteri. Aceasta e impresia ce se degajează de pe scena evenimentelor din Balcani. Anul al öittßnesi—Ho. 4970 . i................. ' ' bani ABONAMENTE In țară ..... an an 18 Lei...............șease luni 9 Lei In străinătate . . an an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE 33X71c ja*.: arar: REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADELEI 17 BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON I3'47 MMIHISTÍÁTíA : TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANÜNCIURI COMERCIALE Luni 1 Octombrie 1912 # : >îi v: :,< v*x: ^ % iS: %r: 'c| Linia corp”7 pe o coloană în pagina III ...... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV .......................30 bani Inserții și reclame pagina III linia............................ 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT 5 ...W-bani Chestiuni economice 0 ALARMA NEJDSTIFICATA Evenimentele din Balcani provoacă, fără temeiu, o panică in lumea afacerilor. Evenimentele din Balcani au avut o repercusiune îngrijitoare asupra activității economice a țarei noastre. O panică de bursă a provocat adevărate dezastre, iar creditul a fost restrîns dintr’o dată, ceia ce a provocat o sincopă a afacerilor. Mărturisim că nu vedem rațiunea unei asemenea alarme. Nimic n’o justifică. România n’a mobilizat și e de sperat că împrejurările îi vor permite să păstreze o neutralitate care nu exclude unele foloase. Situația generală e bună. Statul e în plin excedent bugetar. Anul agricol în curs, nu e excelent, dar nu e nici rău. Atunci ce motivează panica ? Noi comerț însemnat cu țările balcanice nu facem, ca să ne temem că angajarea lor într’un război ne ar cauza pagube mari. Lipsa de export de care avem a ne plinge, și care se datorește navlului ridicat, datează de dinainte de izbucnirea focului in Balcani și dacă nu ne am alarmat peste măsură, la început, de ce ne-am alarma acum ? Panica de la bursă o înțelegem. Ea e rezultatul unei speculațiuni dezordonate și nescrupuloase, care a ridicat in mod nefiresc cursurile cîtorva valori ce trebuiau să scadă la primul vînt. Dar restrîngerea creditului, dintr’o dată și fără măsură? Să nu se uite că dacă unele bănci mici și intermediare acordau foarte multe împrumuturi de consumațiune și de risipă, aceleași bănci împrumutau pe micii negustori, pe micii meșteșugari pe micii antreprenori, ale căror ocupațiuni asigurau o prosperitate generală. A se retrage, dintr’o dată, acestora, creditul de care au nevoie și pe care îl merită, înseamnă a paraliza activitatea economică a țarei, a tăia firul vieței noastre economice. Se afirmă că Băncile mari, cari lucrează cu capitaluri din străinătate, au primit ordin să suspende orice credit. Dacă e așa— și avem cuvinte de a crede că așa este—atunci reese în toată evidența, dreptatea unei campanii pe care o ducem de ani de zile și care ne-a fost imputată cu vehemență de către adversarii noștri. Noi de ani de zile susținem că e de imperioasă necesitate să se creeze instituții financiare romînești și că e de absolută trebuință să se favorizeze formarea de capitaluri naționale. Vîntul ce suflă din spre Balcani aduce dovada temeiniciei spuselor noastre. Bancherii din străinătate se interesează de țara noastră numai întrucît ea le poate asigura beneficii mănoase. La cea mai mică strîmtorare lasărei se gîndesc la capitalul lor mult mai mult decît la interesele țărei și suprimă dintr’o dată creditul, fără să le pese de dezastrele pe cari le seamănă în țară. Nu cerem, nu se poate cere capitalului desinteresare și nu tâgăduim influența binefăcătoare cooperărei capitalurilor străine. Dar dacă admitem bucuros ca ceste capitaluri să-și găsească în țară o bună remunerațiune, avem cel puțin dreptul de a cere deținătorilor lor, bancherilor străini, să ne cunoască mai bine țara Ei nu trebue să confunde țara noastră cu stătulețele balcanice și dacă izbucnește un foc in Bat când, nu urmează numai decit că flăcările vor cuprinde și Romînia Țara noastră e un stat consolidat, cu finanțe înfloritoare, cu armată puternică și care, pe de - asupra, nu-și cauta norocul în aventuri. Romînia e in plină expansiune economică și nu se cuvine ca aceia cari din interes au dat prilej și imbold muncei naționale să se angajeze, să «șteargă patina»—expresia e vulgară dar e adeguată — la prima bătae de vînt. Noi înțelegem să muncim și să plătim cinstit dar nu cinstit și corect să fim «strînși de gît», cînd nimic nu motivează o asemenea purtare. Și la bine și la rău trebue să fim împreună. * Aceste zise in ce privește capitalurile străine, ne mai rămine să formulăm o plîngere în ce privește spiritul ce se manifestă la noi. Hotărît lucru, suntem de o humoare cu totul inegală. Cînd avem soare și ploi la timp, atunci suntem fără griji, cheltuim, risipim totul și nu ne gindim la ziua de mîine. Nu ne gîndim să acumuăm rezerve. Cum însă Natura nu vrea să fie extrem de generoasă cu noi, panica ne cuprinde, pierdem curajul, suspendăm creditul și întrerupem afacerile. O asemenea stare de spirit e dăunătoare, căci împiedică propășirea. Suntem o țară bogată, cu imense rezerve naturale, cu o politică sănătoasă în afară, care nu ne expune la riscuri și aventuri. Se cuvine dar să ne păstrăm tot cumpătul cari e de rigoare in domeniul economic, împrejurările prin cari trecem nu motivează panica ce se manifestă în lumea noastră de afaceri. Putem să continuăm a ne căuta de treburi în liniște, cu trudență, cu vigilență, ferindu-nee extreme periculoase. Căci dacă panica ne cuprinde numai cînd simțim dogoarea focului din apropierea noastră, ce va fi în ziua cînd împrejurări, neprevăzute azi, ne vor sili să intrăm în acest foc ? Atunci se poate întîmpla un dezastru, de care ori ne popor cu minte și conștient de sine trebue să știe,să se ferească. IMN POEZIEI II Trubadurii elaștri Poezie, poezie, tu ce-ai ocolit pămîntul Și-ai făcut din mii de lire către cer să-ți sboare cîntul Nu te 'astrâin a fi, divino, nici d'al țârii noastre plai Ci ne-ai prins adesea ’n vraja inspiratului tău grai. Pe ogorul suferinții cel stropit d'atîta singe Strigoitul lui Mureșeanu Vauzim si azi cum plînge. Vitejia ne-au cîntat-o Ciclova, Bulintineanu Iar viața de la țară dulcele Deparațeanu. Doinele si frumusețea plaiurilor romînești Le-a cules un vers de aur blindat bard de la Mircefli. Le slăvi apoi rapsodul suferinții și-al iubirii Zeul palid al Nirvanei și luceafărul gindirii; Și cîfi barzi din umbra vremei strălucesc, spre faima țării, Ce 'nălțară de pe liră imnul sfint al inspirării ! Vine-apoi pleiada nouă, vin rapsozii, trubadurii Ce slăviră patimi sfinte și splendorile naturii. Unul ne cîntă iubita-i moartă , fin a vieții goană Se opri s' asculte ruga unei mame „la Icoană“. Altul ne aduse floarea fericitelor din zile Imbătîndu-ne cu versul din „Balade și Idile“. Cintărețul suferinții fraților de peste munți Revărsă în „Olt“ tot focul răzvrătitei sale frunți. Un rapsod duios si pururi visător p a vieți care Ne aduse 'n vers parfumul vremilor „Pati iar cale“. Altul îndrăgit de nuferi, de mixandre si de crini Tălmăci in vers simțirea florilor „de prin Grădini“. Candelă iubirii aprinse în fermecata area-i „Noapte“ Bardul inspirat de muză in „Chemare fi în „Șoapte“. Altul îmbătat de visuri diafane și subtile In „Nocturne“ — aprinse smirna parfumatelor lui zile. Din al bazinelor tezaur fi cu versuri măestrite „Infirînd“ pe firul lirei Feți-frumosi si „Mărgărite“. Inspirat ca un Apollo, uns de mirul nemuririi Un copil adună zilnic laurii și trandafirii. De la Roma, unde ramul portocalilor își cerne Pe străvechile ruine flori de primăveri eterne Visând «Alte Orizonturi», un rapsod ritma discret „Fără Titlu“ dar cu titlul unui elegant poet. Inchinînd eternei Venus cultul lui în madrigale Și prostiei tuturora acul epigramei sale Demn urmaș al lui Horațiu, vesel, sufletul pleiadei Strălucește vecinie tînăr trubadurul „Serenadei“. Iar din cuibul Ei de basme, alba lebădă senină Carmen Sylvan cîntul lirei e de două ori regină! Poezie, poezie, din mansarde sau palate Tu ne-ai dat comori de cîntec, pietre scumpe, nestimate Dar ce trudă, cită goană să le-aduni să ni le dai ! Cînd pe munți fi pe colnice, cînd pe ripe sau pe plai , Cînd furînd pădurii glasul, din isvor mărgăritare Fire de argint din lună, aur fi lumini din soare, Am atins cu-a ta aripă cerul prăfuit de stele Și pe valurile mărei alba spumă de dantele. Ai cules smarald din iarbă, diamantele din rouă Și safirile din ochii îndrăgiți ni le-ai dat nouă. Florilor le-ai smuls parfumului privighetoarei cîntul Și'ntr'o rază de iubire ne-ai dat cerului pămîntul! Radu Cosmin Sătrînii cmuinitori DE DOI ANI N’AU FĂCUT DECÎT SĂ ÎNTRONEZE ANARHIA ÎN ȚARĂ. „Epoca“ răspunde la articolul nostru în care vorbea de opera negativă a bătrînilor conservatori și pretinde că n'am fi respectași față cu bătrînii din partidul național-liberal. Oficiosul guvernamental deplasează cu rea credință chestiunea și falsifică înțelesul spuselor noastre. Intre bătrînii din partidul liberal și cei din partidul conservator boeresc este o mare deosebire. Cei dinții și-au cîștigat situațiunea prin muncă și pricepere, pe cînd conservatorii boeri s’au pomenit acolo unde se găsesc, fără voia și știrea lor. Bătrînii liberali au muncit și au adus foloase mari poporului și țărei și sînt gata să mai aducă și alte asemenea foloase. Pe cînd conservatorii boeri au trăit și trăesc în trîndme, iar cînd își pun în gînd să facă ceva, atunci încurcă totul și răsvrătesc țara. Noi am arătat că bătrînii conservatori și anume d-nii Gh. Cantacuzino, Petre Carp, Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, cari figurau și in guvernul conservator de la 1871, nu mai sunt în stare să corespundă azi nevoilor țărei. Noi am dovedit că partidul conservator n’a mai produs de peste 40 ani încoace nici Un bărbat politic de seamă, iar cei patru de mai sus n’au făcut aproape nimic temeinic pentru țară, pentru binele și prosperitatea poporului. „Epoca“ mai spune însă, că bătanii conservatori ar fi avînd o îndelungată experiență în lunga lor carieră politică și în trebile țărei. Dacă ar fi fost așa, atunci n’am fi asistat la anarhia care domnește în țară, dela venirea guvernului conservator și pină acum. Ce au făcut conservatorii boeri dela 1911 încoace ? Au început prin alegerile cele mai desfrînate și mai banditești din cite s’au văzut vre odată la noi, au demoralizat țara de la un capăt la altul și au zdruncinat credința poporului în administrație și mai ales în justiție. Și ca culme, de aproape doi ani și-au absorbit toată activitatea cu chestiunea tramvaiului. Niște oameni înțelepți și cu experiență, cum pretinde oficiosul guvernamental că sunt conservatorii, nu s'ar fi dedat la asemenea fapte anarhice. NOTE CUBISMUL ȘI PERSECUTORII LUI Cine ar putea susține că pictura „cubistă“ este ultimul cuvînt al artei ? Pictura are limitele și idealurile ei proprii: ea trebue să reprezinte natura în realitatea ei întreagă, și atunci cînd ea nu știe să păstreze proecția adîncimei, cum este cea japoneză, sau atunci cînd reduce lumea la cuburi suprapuse, cum voesc ultra modernii cubiști, arta picturală devine o jonglerie de culori, un schematism mort de linii din care lipsește viața. Dar dacă arta cubistă e un nou sens artistic, protestările ce s'au făcut în Paris contra salonului „independent“ de pictură care a primit și bucăți cubiste, aceste protestări sunt inutile și blamabile. Un salon „independent“ care refuză producerile cari nu sunt primite în saloanele oficiale, dă probă tocmai de intoleranță. Și ce folos poate să aducă această intolerantă, și cui ? Artei ! Dar nu avem oare exemplul lui Manet exclus de toți pictorii, și apoi ajungînd să-și impună felul său de-a vedea artei timpului nostru? Un mare pictor, și o mare inimă e vorba de Ingres — zicea : „Nu excludeți pe nimeni, căci e în joc arta viitorului și poate... bucata de pîine a unui om“. Cuvinte înțelepte și pornite din inimă. Intoleranța e rea sfătuitoare, și e adesea nedreaptă, căci se impune viitorului, care pentru noi e o enigmă. Aite descoperiri nu au părut imposibile unui timp, și s'au adeverit puțin în urmă ? Și cîți oameni nu au trecut drept nebuni pentru că au avut darul să vadă înaintea altora adevărul și frumosul sub forme noi și originale? Cubismul este desigur o exagerare. Dar prea de multe ori s’au comis nedreptăți din cauza intoleranței, pentru a nu fi indulgenți cu orice formă oricît de excentrică ar fi a frumosului. Mai ales țara libertăței nu trebuia să dea exemplul intoleranței în materie de artă, ea care a văzut născîndu-se impresionismul, și simbolismul, arta excentrică, și literatura nestînjenită de nici un calapod.._ _____ Petronius Stagiunea Teatrului național din Iași CUVÎNTUL DIRECȚIUNEI.— NOUL REPERTOR. PERSONALUL ARTISTIC. REPREZENTAȚII DE RETRAGERE. In cursul lunei viitoare se va deschide noua stagiune a teatrului național din Iași. Cu prilejul acesta d l M. Sadoveanu, directorul teatrului, a scris următoarele «cîteva cuvinte» în fața noului program al teatrului : Și de data aceasta, după încercările unei noui stagiuni, 1911—1912, putem afirma că Teatrul nostru Național se află în vădit progres. Fără îndoială, că suntem încă departe de ceia ce publicul ar avea dreptul sa ceară de la o instituție de cultura ca aceasta. Insă salturi nu se pot face cînd e vorba de progrese în domeniul cultural. Săriturile de altminteri, oricînd și oriunde pot fi primejdioase. Ne-am propus de la venirea noastră în fruntea teatrului național ieșan, cite-va lucruri. Intre altele, în primul rînd, îmbunătățirea starei materiale a artiștilor. De aceasta se leagă strins rîvna și dragostea lor pentru instituție. Arta nu trebue să-ți dee privilegiu de a pieri de foame. Apoi am țintit la Îngrijirea repertoriului și, treptat, a montărilor , avem deci în vedere publicul. Sporul bugetului nostru de la 136 mii în 1910—1911 la 189 mii în 1911 —1912, ne-a pus în măsură să dublăm aproape retribuțiile personalului artistic. Actualul buget ne-a îngăduit să facem cheltueli pentru iioirea materialului scenic. E un început numai, căci trebue urmărit scopul necontenit și într’o direcție și ’n alta : trebue îmbunătățită treptat și starea artiștilor și starea scenei. Nădăjduim să ajungem la asta ori să proim măcar drumul spre ținta. Noi avem toată bunăvoința ; artiștii dovedesc muncă și rîvnă ; publicul dovedește simpatia lui crescîndă pentru instituție prin care a fost în progres față de alți ani în 1910—1911, și poate cea mai mare pînă acum în 1911—1912. Totuși credem că teatru nostru, veche și frumoasă instituție de cultură, ar trebui să se bucure de mai multă asiduitate din partea publicului. Ar trebui să se bucure și de mai multă indulgență. Teatrul nostru e pus în cumpănă totdeauna cu marile teatre în care o piesă face serii de zeci și sute de reprezentații. Publicul nostru fără îndoială e select și pretențios în materie de teatru. Ne permitem totuși a-i atrage luare aminte asupra faptului că nici odată la Iași o piesă nu făcut serie de zece zile pline. Avem însă un public restrîns, același și același, căruia trebue să-i dai necontenit altceva. In alte părți o trupă face repetiții foarte multe inainte de a începe reprezentațiile unei piese , după patru-cinci reprezentații artiștii încep a se simți în rolele lor. Intr un teatru ca al nostru, care trebue sa schimbe de patruzeci de ori afișul pe stagiune, din nevoe nu din plăcere, repetițiile trebue să se facă într'o încordare și o înfrigurare, am putea zice tragică. Nu mai vorbim de faptul că nu poți judeca pe artiști de la prima reprezentație, care devine de multe ori ultima, și nu poți osîndi montarea unui teatru care ar fi forțat sa cheltuiască pentru a câtea zeci de piese, fără folos. Un teatru care da douatrei piese nouă pe an și încasează de la săli pline, poate face orice cheltueli de montare. Nu mai vorbesc în sfirșit că e întru cîtva nedrept sa compari pe artiștii noștri cari au jucat de atitea ori o piesă cu artiștii străini care joacă aici aceeași piesa a suta ori a mia oară. In sfîrșit, judecățile,regretele, dorințele se pot urma așa multă vreme. Mulți dintre cititorii acestor moduri le vor înțelege. Aici se găsește și explicația reluărilor, căci omenește ar fi peste putință să dai necontenit spectacole nouă. O așa preferație ar fi și o absurditate. In doi ani, cît am lucrat cu artiștii teatrului național din Iași, le-am cerut energie și nădejde. Acum începem împreună a treia stagiune. Nu cerem publicului decît să răsplătească în măsura de pînă acum, progresiv, stăruințele noastre. Se muncește cu rîvnă; am înzestrat scena cu cîteva lucrări nouă ; așteptăm cu încredere ceasul cînd, ridicîndu-se cortina asupra începutului nou de stagiune, vom începe din nou a ne face datoria. Stagiunea se va deschide în seara de Joi 43 Octombrie, cu piesa «Scrisoarea pierdută» de Caragiale și cu o conferință asupra operei marelui nostru scriitor dispărut. Vom urma toate celelalte opere dramatice ale lui. Am voi ca aceste reprezentații ale operei dramatice a lui Caragiale să fie o sărbătoare națională pentru tot lașul intelectual, pentru care marele dispărut a avut atîta simpatie și în care pentru prima oara piesele lui au văzut lumina rampei. Actorii ieșeni au creiat pentru întîia oară tipuri ale lui Caragiale ; dintre cei de-atunci vor apărea și acum unii pa scenă. Am voi ca aceste spectacole să fie un adevărat omagiu, acum, în apropierea ceasului cind trupul scriitorului nostru va fi adus din străinătate și inmormîntat cu cinstea ce i se cuvine in pămintul patriei. Dintre piesele originale nouă care figurează în repertoriul anului acesta citam : Zorile, St. O. Iosif. Se face ziuă, Zaharia Birsan ; Cumpăna, Ludovic Dauș; Cocoșul negru, Victor Eftimiu ; Pacat cu gîndul, C. Riuler. Intre noile traduceri puse în repertor figurează «Sapho» de Daudet, «Frații Garamazoff» de Dostoievski, «Bărbatul Ideal» de Oscar Wilde, «Cafeneaua Mică» de T. Bernard, «Amicul Jak» de N. Mangan, «Cei 5 din Frankfurt» de Kessler, «Maestrul» de Bahr «Prietenii din copilarie» de Fulda, «Visul unei nopți de vară de Shakespeare și multe altele. Se vor relua din repertoriul anilor trecuți unele piese care s’au jucat pe scena noastră în condiții mai bune și au fost primite în chip favorabil de publicul nostru. Personalul artistic se compune astfel : Societari.—Doamnele: A. Pruteanu V. Cuzinschi, E. Momuieanu, Z. Conduratu.— Domni: G. lonescu, M. Po]rovici, V. Guzinschi, G. Cîrjă, St. Dragomir, M. Pella, C. Momuieanu, P. P. Patrone, I. Profir, N. Demetrescu Radu, V. Boldescu. Stagiari.—Doamnele : N. Profir, M. Maroelian, M. Horga, C. Mușetescu- Castriș, Al. Munte, L. Popescu, S. Popovici, O. Botez, V. Vernescu-Vîlcea.— Domnii: G. Slavnicul, G. Galinnschi, I. G. Damira, Șt. Guțulescu, G. Vernescu-Vilcea. Elevi. — V. Pavlov, I. Pirone, G. Chibzui, G. Dimitri, M. Popovici, A. Ghițescu, A. Critico. Directori de scenă D-nii G. Ionescu și S. Dragomir. Bagisor d-l V. Cuzinschi. In cursul acestei stagiuni vor avea fre representatiie de retragere ale pensionarilor teatrului , a d-nei Atena Georgescu care va juca un rol dintr’o piesă a lui Caragiale și a lui C. B. Penel care va apare în una din frumoasele sale creații. La Iași *©. apare o revistă săptămânală consacrată artelor dramatice, care va întreține publicul și cu activitatea ce se desfașoară la Teatrul Național din a doua Capitală a țării, Araid. PALATUL COMUNAL Ce zice d-l Dotau ? PRIMARUL CAPITALEI BLESAT DE MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE. Am relevat in numărul nostru de eri bramul public pe care ministrul lucrărilor publice, d-l Er. Pangratti, l’a adus d-lui Dobrescu, primarul Capitalei, pentru graba si lipsa de competență si de seriozitate cu care a dispus facerea planurilor noului palat municipal. Este în adevăr un fapt puțin banal ca un ministru in funcțiune să blameze in public atitudinea primarului Capitalei intr’o chestiune așa de însemnată cum este aceea a clădirei palatului comunal, iar primarul să se mulțumească să tacă și să înghită cele mai aspre critici. Dar aprecierile puțin măgulitoare ale d-lui Pangratti nu sunt^r fiumai pur platonice. Am citat ori după «Universul» cuvintele ministrului lucrărilor publice, tocmai pentru ca să nu ni se spună că nu sunt autentice. Desigur că cuvintele acestea sunt mai atenuate decât cele în realitate rostite de d. Pangratti. Ministrul lucrărilor publice a zis: «Am convingerea că adevăratele merite vor e fi la iveală și că ceea ce trebue să se facă se va face». Cu alte cuvinte d. Pangratti lasă să se înțeleagă că se va reveni asupra măsurilor pripite luate de d. Dobrescu și că chestiunea construirei palatului municipal nu e definitiv rezolvată, cum crede primarul Capitalei. Dar d. Dobrescu se preface că nu înțelege. D-sa nu vrea să priceapă că de data aceasta criticele și blamul nu pornesc numai de la noi, adversari politici, nici de la întregul corp al arhitecților, nici de la d. Tzigara-Samurcaș, o personalitate în materie de artă arhitectonică, ci chiar de la un membru al cabinetului. De altfel telegrama trimisă de d. C. C. Arion la banchetul d-lui Mincu, lasă să se înțeleagă că d. Pangratti nu e singurul ministru din actualul cabinet care critică procedarea pripită a d-lui Dobrescu. In fața acestei situațiuni d. Dobrescu nu mai poate rămine nepăsător. E dator să-și clarifice poziția căci nu e admisibil ca încăpăținarea și nepriceperea d-sale să triumfe asupra bunului simț și a părerei generale.