Viitorul, februarie 1913 (Anul 7, nr. 1789-1814)

1913-02-01 / nr. 1789

5 Anul al șeaselea— ffo. * * 1789 bani ABONAMENTE In țară . . . . . an an 18 Lei ..... gease luni 9 Lei In strainătate . . an an 30 Lei ..... a ease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni REDACȚIA ȘI ADMISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47___Sm­alsTRATIA: TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pa o coloană in pagina HI 60s bani Linia corp 7 pa o coloană in pagina IV....................80 bani Inserții și reclame paulin* 1TI fini» ....... 2 lei A se adresa la Administrație și la Agenția Emil Melbert bani La granița Dobrogei Revista ilustrată »The Graphic» și-a făcut o specialitate în a da ilustrațiuni din țara noastră­­tul ei Infte­­t“. La st­ația de mai sus rep­pz­ntă o patrulă romînă la granița Dobrogei.____________________ _de la coresponden­ i­.„ atest șii­oaia rural Adurind în discuția parlamentului Chestiui'Ba­n­­'iit'Sicr­iul­ui particular, d. Rădulesau­-Motru a avut un mar merit: acela de a face pe d C. Arion, ministrul da ieri al instrucțiunei și­ pe d. C. Dissescu, ministrul da astăzi, să spună limpede în fața țării ceea ce cred cu privire la învățămîntul primar rural. Din declarațiunile celor doi colabo­ratori, trei idei răsar dominante. Cap d’intîi are o comprtfință numai istorică și tinde să stabilească interesul par­tidului conservator pentru școala ru­rală. Cea de-a doua privește însăși or­ganizarea scestei geoane și țintește la ia­diferențiarea învățămîntului primar­­rural de cel urban. Cea da a treia, în sfîrșit, se referă la mult discutata ih«s­­t’are a activitaței extra-școlare a în­vățătoriîor. Asupra acestor trei puncte îmi voiu p­ermite cîte-va observațiuni, pe cît­­ine înțeles, poate fi îngăduit de pro­porțiile unor articole de ziar. Conservatorii s’au interesat de școala rurală, cel puțin tot atît cit și libe­ralii, — a spus d. C. Arion. Afirmind contrariul, partidul liberal susține un neadevăr și comite o nedreptate. Aș putea pune subt ochii d­lui Arion părerile pe cari unul din amicii d-sase politici, d. P­ograti, 18-a avut odini­oară despre cel mai caracteristic din­tre miniștrii conservatori ai învățămîn­­tului, d. M. Vlădescu. Invățâmîntul pri­mar — scria d. Pangra­tti în «Revista generală a învățămîntului» — a fost chiar de la îne­put lovit în prezentul și în viitorul său. S’au numit ca re­vizori școlari cei mai răi institutori, înserați prin pedepse disciplinare ; s’s risipit în mod scandalos averea Casei Școalelor ; în posturile de învățători ministr«s, aju­rînd seamă de lege, nu­mea pe cine vroia și unde vroia ; s’au desființat școalele normale pe motiv de reorganizare, etc., etc. Să nu se spună: d. Vlădescu nu e partidul conservator. D. Vlidașcu a fost ministru conservator; acțunea sa disolvantă în învățămînt a fost posi­bilă în mijloc-ul partidului conservator, a fost tolerată și a fost acoper­tă de­­acest partid. Totuși, vom recunoaște că, din fericire, nu toți miniștrii con- Errrstoni au sâvîrșit o operă așa de d­st­urătoare ca aceea a d-lui Vlă­­descu. In genere însă, partidul con­servator, prin miniștrii săi, dacă nu s’a dezinteresat complet de școala ru­­să, a avut pentru ea o atențiune foarte redusă. Ce au făcut conservatorii în ches­tia localurilor? Cite-va cifre ne dis­perse­ză, cu elorința lor, de ori-ce alte tonri de rațuni. Intre 1897—1910 s’fi clădt, în toată ț­ra, 2.243 de lo­­c­luri. Din acestea, 1980 în timpul cît Spiru Haret a­ fost ministru, iar 263 subt -vilerți miniștri adică subt miniștrii conservatori. V recunoaște, sper, și d. Arion că partidul conservator, cel puțin în pri­vin­ța localurilor, a arătat pentru școa­la rura­­lă un interes mult mai mic de­cit partidul l­beral. Dar, în privința învățătorilor ? Cele d’intîi directive pentru organi­zarea georielor normale au fost date, ină din 1883, de către d. D. A. Stur­za și coleboratorul său, Spiru Haret. De asemenea direcția practic­ă dată a­­cestor șco­le, reorganizarea lor prin legea din 1903 și introducerea noilor programe; complettarea acestei orga­nizări prin legea întroducerei­ instruc­țiunii militare obligatorie; modifică­­rile intr­oduse în organizarea exame­nului de capacitate,—toate acestea se dstoresc, cui? Partidului conservator sau celui liber;!? în ce privește numărul în­vățătorilor, Spiru Haret a arătat încă data 1903, că ne-ar fi trebuit 11500 de învăță­tori pe cînd noi nu aveam de­cît 4036. Și fiind­că ar fi fost peste pu­tință să se improvizeze cei 5500 în­vățători cari lipseau, dînsul a recurs la mil­ocul ingenios al noului orar care a dat putință unui învățător să ins­truiască mai mulți copii decît înainte. Negreșit că va trebui să ajungem a avea numărul de învățători ce ne tre­­bue,—și partidul liberal ar fi făcut, în această privință, mai mult de­cît ce a făcut dacă, în două rînduri, n’ar fi venit la puterere în mijlocul unor crize—cea de la 1901 și cea de la 1907—care impuneau sau restrîngerea c­heltuelilor, sau îndreptarea lor în alte direcțiuni ale vieței noastre de Stat. Ar trebui să adaug ceea ca partidul liberal a făcut pentru întărirea situa­­țiunei materiale și morale a învăță­torului și deci pentru ridicarea pres­tigiului școalei rurale, ceea­ ce a fă­­cut pentru ca acestă școală să răs­pundă nu numai nevoii unei cultur elementare generale dar și r­evoilor vieții țărănești, ceea­ ce a i­butit să remlizeze ca opere peri-școlare și post­­școlare, menita să înlesnească f­ec­­ventarea și să desvolte învățătura primită în cursul obligrtor, și atâtea alte realizări în domeniul învâțân­­u­tului rural, datorita toate sforțărilor partidului liberal reprezentat prin marele lui ministru, Spiru Haret. O asemenea oerestare ar întinde însă prea mult acest articol și, de aceea, mă mărginesc la cale spuse, lăsând pe cititori să tra­gă concluzia. îndoială, în această privință, nu va putea să încapă pentru nimeni, iar a­­firm­­i­unea d-lui G. Arion nu va pu­tea fi luată în considerare decît ca exprimarea unei­­ minți că, cel puțin de acum înainte, partidul conservator va înțelege mai bine însemnătatea unui învățămînt rural, cît mai întins și cit mai serios organizat. O va înțelege, sperăm, atît pentru Statul nostru rit și pentru idealurile noastre și, uitînd că altădată desființa școalele normale și căuta să scoată istoria națională din progr­amul școalei rurale, va da în­vățâmîntului popular toată marea so­licitudine ce i se cuvine. X. X. • 17Î0 Generositatea FRANȚEI! Ne-am obișnuit de mult cu ideia că Franța e țara generoasă, e țara care s’a condus în toată istoria ei de un idealism înălțător... Dar cîtă de silusie între ce^a­ ce știam noi despre Franța, cu ceea­ ce ea este astă­zi ! Cîtă deosebire între Franța copilăriei noastre cu cea de acum 1 Pentru un popor generos și înamorat de dreptate, pentru un popor care a cu­noscut toate sublimele jertfe ale libertă­­ții, și ale egalității cetățenești, pentru un ast­fel de popor soarta Turciei ar tre­bui să insufle—indiferent de ori­ce com­­binațiuni diplomatică — o imensă milă. Țarii dispar­ și dispar­ în luptă bar­bară ; dispar în fața pretențiunilor mereu crescînde ale popoarelor balcanic­e învin­gătoare. E posibil ca soarta armelor să fie s­chimbăcioasă, ca Turcii să-și recapete o parte din pagubele suferite , dar va rămîne ireparabilă atitudinea nedemnă pe care „generoasa“ Franța a avut-o față de Turci. Și ce părtinitor, ce nedrept judecă Fran­ța neamurile cari se luptă în Balcani! Prizonierii turci sunt mutilați de neamu­rile «creștine»,—de neamurile ca i luptă pentru ideal ;—răniții turci sunt lăsați fără îngrijire de Bulgari și totuși nici­ un cuvînt de protestare nu se aude din par­tea inimoasei Franțe, din partea genero­sului popor ! Și în acelaș timp, dacă Tur­cia își permite să expulzeze pe vre-un gazetar străin din cei ce aruncă în lume toate minciunile, toate calomniile, or­i atunci lucrurile se schimbă : „Turcii sunt niște sălbateci“; „procedeurile lor sunt barbare“, și așa mai departe ... Aceasta e oare generozitatea Franței, aceasta e dreptatea poporului care a învățat lumea ce este libertatea și ce este egalitatea ? Desigur Franța a intrat într’o fază u­­rîtă , a uitat splendida ei istorie—un lung șir de jertfe pentru ajutorul celor slabi—■ pentru ca de hatîrul lui Crenzot și a cî­­torva bani beri angajați în Bulgaria să calomnieze și să disprețuiască un popor decimat și fără apărare . Petronius Agenți bulgari S’a constatat în chip oficial că chiar în rîndurile învăță­­­­torilor sînt agenți bulgari Am publicat ori un document oficial sensațional: e raportul unui renzor șco­lar, către ministerul instru­țiunei pu­blice prin care se cestată că un învă­țător din județul Teleorman a îndepli­nit într’o comună romînească, un timp îndelungat, rolul de agent Bulgăresc. întrebați de inspectorul școlar, elevii învățătorului Pencescu din comuna Gău­­riciu au răspuns la geografie că «Dobro­­gea face parte din Bulgaria». Departe de a corecta pe elevi, învățătorul a ad­mis că așa este, bine-voind numai a re­cunoaște că această provincie­­ e sub stă­­pînirea Romîniei. După cum se vede, faptul e foarte grav. Un învățător zis român, plătit din bu­getul Statului român pentru ca să in­sufle copiilor simtimînte anti-romînești și să-i facă apți pentru înțelegerea idea­lurilor naționale bulgare. P­blicăm in altă parte a ziarului cli­șeul reprezentînd teritoriile bulgărești neliberate încă,—și printre cari se află și Dobrogea,—așa cum sunt aprobate de marele stat m­ajor, pentru uzul ie­ruți­­lor. Ce să mai zicem de faptul acesta, cînd a fost posibil ca un fapt asemănă­tor să se petreacă la o școală de stat din Romînia ?... Dar dacă gravitatea faptului rămîne, el nu este din fericire decit o excepție , ca atare nu trebue să-i dăm o însemnătate disproporțională. Dacă totuși am stat­uit asupra lui este ca să punem în evidență nepăsarea noastră tradițională fața de uneltiri streine, chiar pe teritoriul nostru. Semidal nu?!i I­teiliranc DE CÎT­VA TIMP SE OB­SERVĂ O CONDAMNA­BI­­­­LA ÎNTÎRZIERE ÎN EXPE­DIEREA TELEGRAMELOR Ceea ce se întîmplă la noi de cît­va timp, cu expedierea telegramelor consti­­tue un adevărat scandal. Se pune atî­t neglijență în expedierea telegramelor în­cît toată lumea e revoltată de această neglijență. D­e multe ori se întîmplă că o telegra­­mă expediată din vre-o localitate din țară pentru o altă lo’s­­itate, ajunge a­­p­roape în acelașș interval de timp, ca și o scrisoare. De pildă, o telegramă trimeasă din Iași ajunge în Capitală după șoapte, opt și chiar zece ore. O persoană demnă de toată încrederea, ne-a comunicat că mai zilele trecute, a expediat o telegramă din Craiova pentru Capital, la ora 9 dimi­neața, prin care anunța o ca­să de co­merț că sosește cu expresul de zece sea­ra, in aceiași zi. Persoana in chestiune a sosit în Capitală dar telegrama n-a par­venit să sosească la destinație de cit a doua zi dimineața la c­elo 18. Care vrea să zică unei t­­egrame expediate din Cra­iova i-a trebuit unsprt­iece p­e ca să a­­jungă la București. InteresÎndo-ne de­s.«“»a*ei întîr­zieri în expedierea telegramelor, ni s’a spus de diferite persoane, pretinse ini­țiate, că aceste întîrzieri provine din fap­tul că diriginții oficiilor telegrafo-poștale fiind însărcinați și cu desfacerea produ­selor Regiei Monopolurilor Statului, ne­glijează serviciul lor principal pentru a se ocupa mai mult cu desfacerea acestor produse. Aceasta să fie cauza sau alta, este in­diferent, ceea ce intereseaza e să se ia măsuri grabnice ca se a r daloasa expediere­­a telegramelor, așa cum se face azi, să înceteze c­ît se poate mai neîntîrziat, fiind-că este o stare dăunătoare, care se resfrînge asupra cetățenilor de toate ca­tegoriile so­cale. mm ?:-m Inconsolabil D-l C. Meissner a spus la Cameră că una din cauzele mersului nu tocmai stră­lucit al trebilor învățămîntul­ui este ne­­stabilitatea de la ministerul instrucției și se rostește pentru necesitatea unei mai mari stabilități. Nu se poate consolă, nici acum d. Meis­sner că a fost învrmnii cu domnul Gh- Lascar ! Delațiune? Epoca spune că afirmarea Viitorului că guvernul va renunța la Silistra, este o delațiune. Delațiune ? De ce ? Delațiune nu poate fi de­cît în cazul cînd destăinuești ceva adevărat. Ori poate e adevărat că guver­nul vrea să renunțe la Silistra ? 1 Aghiuță iuvernul . il_ Presa RĂSPUNSUL NOSTRU „Epoca“ reia sistemul puțin civilizat, dar care-i este așa de obicinuit, în polemicile de presă. Nădăjduind că lu­crul nu se va mai repeta pentru insăși demnitatea polemicilor de presă, nu vom urma în discuțiunea aceasta tonul zia­rului guvernamental. Datorita un răspuns „Epocei“ la în­vinuirea ce ne aduce cu privire la ști­­r le ce am publicat asupra mersuri­i tra­tativelor în diferendul romîno-bulgar. De altfel articolul din „Epoca“ nouă ne face mai mult impresia unei secțiuni pe care ziarul guvernamental o dă in­direct guvernului și în special acelor membrii din guvern cari înțeleg să in­formeze numai anume ziare, refuzind altora aceleași informațiuni. E cazul ziarului nostru, față de care făcîndu-se exce­sie, i se refuză sistema­tic chiar și lucrurile fără rezerve îm­părtășite altora. De alt­fel chiar membrii guvernului, contrazicîndu-se între ei, pun în cir­culație versiuni, care-și găsesc ecoul în ziare, făcînd ast­fel foarte puțin caz de secrete ce nu știu să le păstreze. In chestiunile mari, 1— cum e de pildă azi ia noi diferendul romîno-bulgar, — guvernele streine au grija să informeze direct întreaga presă a țărei procedeu care explică unitatea de vederi din pre­sa țărilor civilizate și perfectul acord al acestei prese cu acțiunea guvernelor respective in chestiile mari naționale. Dacă sistemul acesta civilizat s’ar prac­tica și la noi, „Epoca“ nu ar fi avut prilejul, luind drept pretext o știre din „Viitorul“, să dea lecții guvernului. De altfel atunci cînd sistemul s’a apli­cat la 1907 de către guvernul liberal, după cum s’a aplicat azi ministrul de războiu, — și putem afirma că inițiativa a pornit după cererea redacției noastre, — nimeni in presă n’a călcat înțelege­rea cu guvernul. Nici azi ca și atunci, nimeni în presă nu va refuza să nu publice de­cît știri controlate la guvern, dacă guvernul ar înțelege cel dintîiu această necesitate. Dar ca să se ajungă la acest rezultat, se impune ca guvernul să priceapă care îi este datoria față de întreaga presă, fără excepție, datorie pe care pînă acum n’a voit s’o înțeleagă. Acesta e răspunsul nostru pină la ziua cinii vom avea de discutat diferendul romîno-bulgar in Întregimea lui. Stuația internațională e azi do­minată de două articole oficioase, apărute, unul la Viena, cele l­ la Roma. «Fremdenblatt», organul mi­nisterului afacerilor streine al A­ustro-Ungariei, și «Tribuna» ziarul oficios al ministerului de externe al Italiei, îndeamnă simultan pe Muri regreni să nu fură jertfe inutile pentru cucerirea Scutărilor, fiind că acest oraș e destinat să fie încor­porat Albaniei viitoare. Ocuparea militară a Scuturilor, declară zisei ziare, va creia numai o stare de fapt, da­ă starea de drept­are a fi rezolvită de Puterile europ­ne che­mate să dea naștere Albaniei înde­pendente. Ambele aceste articole au impor­tanță prin simultaneitatea lor, prin caracterul lor imperativ și mai cu seamă prin unele particularități ce trebue luate în seamă. In primul rind să nu se uite că regele Munten­egrului e socrul re­gelui Italiei. Dar cu toată această rudenie atît de apropiată, între cele două curți, guvernul italian nu se silește să adopte față de Muntene­­gru o politică de sigur contrar do­rințelor intime ale regelui Victor Emanuel O dovadă mai m­ult că re­lațiile dintre dinastii nu pot influ­ența interesele vitale ale unei țări. Apoi atitudinea Italiei și Austro Ungariei, trebue privită din punctul de vedere rusesc. Rusia care nu a putut asigura Sirbilor accesul la Marea Adriatică, vrea să aibă mă­car succes în susținerea cauzei Mun­tenegrenilor. Ori în această privință ziarul v­­ocios «Fremd­enblat“ nu se silește să vorbească de eventualitatea unui conflict, au­tro-rus, Cuvântul ac­sta de «Conf iet austo-rus» întrebuin­țat a doua zi după întoarcerea prin­cipelui Hohenlohe de la Petersburg, da mult de gândt. El dovedește în primul rând că misiunea principelui Hohenlohe­n,a avs succesul as­op­iat și mare dovedește apoi că Aus­tria e gata să se incaiere cu Rusia. Se crede în multe cercuri, că mo­narhia dualistă, care întîlnește pre­tutindeni în calea ei imperiul­u­i, ar vrea să profite de slăbiciunea presupusă a Rusiei de azi, spre a-i da o luptă pe care mulți o cred inevitabilă. Faptul că Franța anga­jată militărește în Maroc și econo­­micește în Rusia, ar da eventual Rușilor mai de­grabă îndemnuri pacifice decit războinice, și faptul că Anglia tin­de să se apropie de­­ germani», sunt factori cari dau curaj cercurilor războinice din A­ustria. Aer­ste cercuri mai pun în calculele lor constatarea că Turcia dă dovezi de rezistență neașteptată Nu facem aoi speculațiuni de vii­tor, mai ales că în încurcătura de azi a Europei e cu neputință să se prevadă chiar lucrul cel mai sim­plu. Dar valoarea simptomatică a ce­lor două articole oficioase din Ho­ms și Viena, a trebuit s’o relevăm în calitate de cronicari. UN GLAS FRANCEZ PENTRU (?OMÂN»A. Contele Gustave de Kerguezee, de­putat francez, publică în «La Lanter­ne» un călduros articol pentru drep­­turla Romîniei în B l­ani. Extragem din acest articol părțile esențiale: «To­te privirile sunt acum îndrep­tate spre Balcani zice autorul artico­lului. Popoare s’au ridicat acolo pen­tru libertate și, printr’o sîngeroasă dar strălucită victorie, sunt pe cale de a schimba harta Europei. In mijlocul acestor popoare, Romî­­nia a știut să păstreze un calm care onvine dreptului sigur de sine însuși și atitudinea ei atît de demnă, ar fi r­ecomandat-o bunei noastre voințe. Lo­ motive de alt ordin nu ne-ar fi inpiedecat. Dar noi Francezii trebuie să ne amintim că in ziua marei noas­­te încercări, poporul român a voit să ridice armele pentru noi și dacă n’a putut s’o facă, nu e mai puțin adevă­rat că cei mai iluștri dintre fiii săi au voit să-și verse sîngele pentru Franța noastră. Franța nu va uita niciodată pe aceia cari au iubit-o în zilele de restriște. Acum a venit ceasul să ne plătim datoria. Romînia, astăzi, are nevoie de ajutorul nostru: avem datoria să -i dăm­­ la adevărat că, după o trecere de patruzeci de ani, Reminiă a fost atrasă departe de noi, dar tre­­­buie să luăm In considerație ei nu ar fi putut scos altfel și vomu arăta într’o zi pentru ce. Amintind apoi războiul din războiul din 1877, deputatul frapez scrie: Șeaptezeci de mii de Romîni au in­­trat în foc și Osman Pașa nu putu să înainteze spre Nicopoli. Romînii cari, n’aveau ce să caute în acest războiu, s’au luptat cu simplitate și nob­ilă, pentru o idee superioară, și au vărsat torente de sîupe sub forturile Plevnei, Vidinului și Bi­ligradji-ului numai pen­tru a libera pe creștini de jug. La ceasul socotelii, Bulgaria obținu liber­tatea. Serbia care făcuse foarte puțin cîștigă zece mii de kilometri pătrați și Grecia, care nu trăsese o lovitură de tun, luă Tesb­is și o parte din Epir. Numai Romîniei, luindu-i-se Basarabia i se dădu abia o parte din Dobrogea. Nedreptatea apăru atît de strigătoare nicit Widdington, reprezentantul nos­tru la Berlin, declară că Romînia fu­sese sacrificată. Articolul se închea ast­fel: «Astăzi, cînd Bulgaria și Serbia ru­­pînd tratatul din Berlin se măresc în proporț­i uriașe nimeni nu va găsi că din moment ce se renunță la statu quo, Romînia nu are dreptul să ceară nici un avantaj care ar fi mai curînd o compensație a sacrificiului ce și-a im­pus odinioară decît o compensația pentru măririle teritoriale ale regate­lor veci­ne». BULETIN ZILNIC Situatia internaționala - FAPTE SI COHESTARI! - Academia . ttHjSKla' 2 D-nal Xenopol urmărește crearea unei școale de co­merț din care să nu iasă comercianți! D-l ministru Xenopol proectînd insti­tuirea unei academii ramure care va fi fost inspirat de cele mai bune intențiuni, dar ne este teamă că aplicarea lor să nu pro­­ducă în fapt un rău social și­ o piedică învâțămîntului comercial de la noi. Ni se pare astfel în primul rind că este o ano­malie a lăsa ca ș­olile inferioare de co­merț să fie conduse de ministerul in­strucțiunei, pe cînd Ac­ademia comercială, Care ia fapt nu face decit să perfecțio­­ne­ze educația comercială, din școlile in­ferioare, să depindă de alt minister. Se va produce cu chipul acesta doua directive educative, deși scopul urmărit de ele e unic. Dar ne este teamă mai ales ca Acade­mia comercială să nu amețească mințile tinere, să nu le dea fumuri de orgoliu la aceia care ar trebui să fie numai comer­cianți. Studiile înalte teoretice predate la Academie­ vor înstrăina pe tineri de ca­riera practică, de negoț, adică îi vor în­străina tocmai de cariera pentru care au primit educația. Gît privește faptul că în Academia co­mercială pot intra și absolvenții de liceu aceasta ne arată că se tinde a se forma o generație de comercianți în principiu, de comercianții care să considere negoțul ca o înjosire, și care nu vor face studii înalte comerciale, fără reazăm practic. In țările apusului, în special în Belgia—unde pentru prima oară s’a introdus o Facul­tate comercială — s’a avu­t in vedere ex­tensiunea marelui comerț de acolo, și mai ales pregătirea pentru comerțul din co­lonii. La noi o academie comercială nu ar a­vea sens de­cît numai ca o perfec­ționare tot practică a educației comerciale așa cum prevedea proiectul d-lui G. M. Orleanu. Criza la raport cu problema Dardanelelor de C- 1. Ba ie­ala mi întreaga viață economică a Romîniei este stăpinită de mai bine de o jumă­tate de an de o strîmtorare monetară, care se simte pe zi ce trace­ri sa res­­trînga în chipul cel mai dăunător pen­tru circulațiunea producțiunei agri­cole și industriale a țărei. Fenomenul ace­la care a paralizat în primul rând comerțul în exercit­u funcțiunei lui da intermediar necesar intra producțiune și consumcțiune, a devenit în timpul din urmă obiectul preocupărei generale, iar ziaristica în dorința de a clarifica situațiunea, publică zilnic interviu­uri, datorite personalităților de specialitate agri­­colă și financiară ale țărei, căutând să stabilească cauzele cari au putut de­­­termina strîmtorarea produs­ă la piaț­a financiară a țărei, să-i constate inten­sitatea în efectele ce la produce în prezent și la va produce în viitor. Procedarea prin interview­uri este de­sigur, interesantă ; are însă și de­­savantajul că nu exprimă totdeauna relații destul de de active, întru­cît lumea de specialitate înclină să vadă fenomenele economice cari ne stă­­î­­nesc nu atît prin prisma adevărului, cît prin aceea a intereselor ca­ri sunt mai apropiate și a căror apărare le impune răspundere. Ori­cum­ ar fi rnsă neajunsul meto­dic al acestui gen de investigațiune economică, el nu este lipsit de ori­ce interes, de­oare­ce prin mij­ocul ob­serva­țiunii cei chemați să judece pro­blemele e­­onomice vor ști să la contro­leze afirmațiunile ce se fac și la ne­voe să îndrepte­ze și să compleateze prin tot ce ar putea fi îndepărtat de adevăr. =1= Contrariu multor afirmațiuni asupra crizei socotesc că ea este în esență e­conomică și a fost determinată de îm­prejurarea că produ­țiunea griului care constitua cel mai de căpetenie articol de producțiune al Romîniei, a fost a­­nul acesta mai mult de­cît mediocră. Dacă este drept că pe alocurea s’a putut înreg­stra o producțiune de o chilă și jumătate de prgon, nimeni nu poate tăgădui însă că marea m­airi­­tate a plugarilor abia au putut recolta trei sferturi de chilă la pogon, ceea ce însemne­­ză că agricultorii n’au scos da pe întinderile semănate cu grîu ni­i atît cît le trebue ea să fa­c f­ță ch­i­­luelilor da producțiune angajate cu un an înainte, cînd au făcut semănăturii­­recoltei din anul acesta. Dar nu nu­mai atît. Această constatare dureroasă a mai fost îngreunată de circumstanțele cli­­materice, ale ploilor cari au căzut toc­­mai la vremea treeratului griului, iar în toamnă, la recolta porumbului, pri­­cinuind pagube însemnele acestei cul­turi de fundamentală importanță pen­tru popul­țiunea noastră rurală. Din această cauză în Moldova, o re­coltă relativ mai abondentă de­cît a Munteniei a fost compromisă aproape o desăvîrșire. Și ast­ai stau stoguri de grîu sub apă, iar în multe părți recolta n’a putut fi treerată tot din pricina plo­lor. In Muntenia, dacă calamitatea n’a fost atît de îngrozitoare, ploile au în­târziat însă inmaga­z­narea și au alte­rat calitatea rutinului ce s’a recoltat, în ci­ griul fiind jilav n’a putut să fie­ comercializat și valorificat în timp. Aceste împrejurări au făcut ca re­prezentanț­i multor case de exporta­­țiune din Franța, cari sosiseră în Iu­lie în România, pentru a contracta încărcări însemnate de grâu, să ne părăsească, căci după o ședere de 2—3 săptămâni în țară au căpătat învingerea, că mare parte a recoltei anului acestuia nu poate fi încărcată fără mari riscuri de alterare a calită­ții grâului. In neputință de a’și valorifica la timp puț­iul recoltat în campania a­­nului expirat, a­gricultori noștrii s’au văzut nevoiți, către sfântul lui Iulie și începutul lui August, să apeleze la Bănci, pentru obț­nerea de noi fon­duri în vederea zămislirii semănaturi­lor campaniei agricole viitoare, a anu­lui 1913.­­’e­chile angajamente ne putând fi lichi­date, era firesc ca cererile de nu­merar tot mai accentuate să provoace o tensiune a pieții noastre finan ître, tradusă prin acea lipsa de numerar, caracteristică lunilor Iulie și August, pe care băncile o constatase pe dea­­rândul eu nedumerire și care de fapt nu era de­cât prevestirea crizei eco­nomi­a pe care anchetele ulterioare ale finanței noastre au avut prilegiul să o constate acum în urmă. In fața eșecului suferit în ce pri­­vește recolta griului, toată lumea a­­gricolă își îndreptasee privirea, plină de nădejde, în spre cultura porum­bului. Contrariu afirmațiunei unora 1), ra­­c­olta a eșit extraordinar da îmbelșu­gată în­cît ea depășește pe cea mai bună di­n ultimii ani. Circumstanțe climaterice puțin fa­vorabile, cum și ploile de toamnă, au făcut, din nenorocire, ca și această re­cită, în care se punea atâtea spe­ran­ța pentru îndu­cirea crizei, să fia înmagazini­tă în co­­diți uni și se posta mai improprii, întârziind valorificarea imediata a producțiunei de porumb. Intr’­ide vâr, din cauza ușaici­tăț­i ce conține, porumbul nu se poate vinde. Majoritatea agricultorilor sunt ne­­vo­it astă­zi să cheltuiască sume în­semnate cu condiționarea porumbu­lui, ca să nul piarză, iar sa­t­ii din ei, cari n’au avut încăperi suficiente pentru a-1 înmagazina cum se cade, de teamă ca să nu se strice, îl vînd­­ piro­rilor cari la rîndu-lu caută că profite nemăsurat de impasul în care se găsesc agricultorii neg­­ri oferind prețuri derizorii, cari, cu siguranță, nu recompensează truda lor de ț­este an. In ast­fel de condi­țiuni, cari­i g reu­­nesză valorificarea recoltei de porumb, in care se pusese atîtea speranțe, este explica­b­l ca criză, departe da a se atenua, să ia proporții și mai supără­toare, cari sa oglindasc pe de-oparte în rezerva ucigătoare francuri, iar pe 1) Intervievul d-lui Brancovici în zia­­rul „Viitorul“ din 13 Drcembrie 1912. SÎZIOC 33 A. "X" .A. 23 FEBRUARIE EBil­­yV­ITABULis va începe să publice senzaționalu­l roman CRIMA DIN CALEA MOȘILOR de romancierul popular P. MâGRI

Next