Viitorul, februarie 1913 (Anul 7, nr. 1789-1814)
1913-02-01 / nr. 1789
5 Anul al șeaselea— ffo. * * 1789 bani ABONAMENTE In țară . . . . . an an 18 Lei ..... gease luni 9 Lei In strainătate . . an an 30 Lei ..... a ease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni REDACȚIA ȘI ADMISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47___SmalsTRATIA: TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pa o coloană in pagina HI 60s bani Linia corp 7 pa o coloană in pagina IV....................80 bani Inserții și reclame paulin* 1TI fini» ....... 2 lei A se adresa la Administrație și la Agenția Emil Melbert bani La granița Dobrogei Revista ilustrată »The Graphic» și-a făcut o specialitate în a da ilustrațiuni din țara noastrătul ei Inftet“. La stația de mai sus reppzntă o patrulă romînă la granița Dobrogei.____________________ _de la coresponden i.„ atest șiioaia rural Adurind în discuția parlamentului Chestiui'Ban'iit'Sicriului particular, d. Rădulesau-Motru a avut un mar merit: acela de a face pe d C. Arion, ministrul da ieri al instrucțiunei și pe d. C. Dissescu, ministrul da astăzi, să spună limpede în fața țării ceea ce cred cu privire la învățămîntul primar rural. Din declarațiunile celor doi colaboratori, trei idei răsar dominante. Cap d’intîi are o comprtfință numai istorică și tinde să stabilească interesul partidului conservator pentru școala rurală. Cea de-a doua privește însăși organizarea scestei geoane și țintește la iadiferențiarea învățămîntului primarrural de cel urban. Cea da a treia, în sfîrșit, se referă la mult discutata ih«st’are a activitaței extra-școlare a învățătoriîor. Asupra acestor trei puncte îmi voiu permite cîte-va observațiuni, pe cîtine înțeles, poate fi îngăduit de proporțiile unor articole de ziar. Conservatorii s’au interesat de școala rurală, cel puțin tot atît cit și liberalii, — a spus d. C. Arion. Afirmind contrariul, partidul liberal susține un neadevăr și comite o nedreptate. Aș putea pune subt ochii dlui Arion părerile pe cari unul din amicii d-sase politici, d. Pograti, 18-a avut odinioară despre cel mai caracteristic dintre miniștrii conservatori ai învățămîntului, d. M. Vlădescu. Invățâmîntul primar — scria d. Pangratti în «Revista generală a învățămîntului» — a fost chiar de la îneput lovit în prezentul și în viitorul său. S’au numit ca revizori școlari cei mai răi institutori, înserați prin pedepse disciplinare ; s’s risipit în mod scandalos averea Casei Școalelor ; în posturile de învățători ministr«s, ajurînd seamă de lege, numea pe cine vroia și unde vroia ; s’au desființat școalele normale pe motiv de reorganizare, etc., etc. Să nu se spună: d. Vlădescu nu e partidul conservator. D. Vlidașcu a fost ministru conservator; acțunea sa disolvantă în învățămînt a fost posibilă în mijloc-ul partidului conservator, a fost tolerată și a fost acopertă deacest partid. Totuși, vom recunoaște că, din fericire, nu toți miniștrii con- Errrstoni au sâvîrșit o operă așa de dsturătoare ca aceea a d-lui Vlădescu. In genere însă, partidul conservator, prin miniștrii săi, dacă nu s’a dezinteresat complet de școala rusă, a avut pentru ea o atențiune foarte redusă. Ce au făcut conservatorii în chestia localurilor? Cite-va cifre ne disperseză, cu elorința lor, de ori-ce alte tonri de rațuni. Intre 1897—1910 s’fi clădt, în toată țra, 2.243 de locluri. Din acestea, 1980 în timpul cît Spiru Haret a fost ministru, iar 263 subt -vilerți miniștri adică subt miniștrii conservatori. V recunoaște, sper, și d. Arion că partidul conservator, cel puțin în privința localurilor, a arătat pentru școala rurală un interes mult mai mic decit partidul lberal. Dar, în privința învățătorilor ? Cele d’intîi directive pentru organizarea georielor normale au fost date, ină din 1883, de către d. D. A. Sturza și coleboratorul său, Spiru Haret. De asemenea direcția practică dată acestor școle, reorganizarea lor prin legea din 1903 și introducerea noilor programe; complettarea acestei organizări prin legea întroducerei instrucțiunii militare obligatorie; modificările introduse în organizarea examenului de capacitate,—toate acestea se dstoresc, cui? Partidului conservator sau celui liber;!? în ce privește numărul învățătorilor, Spiru Haret a arătat încă data 1903, că ne-ar fi trebuit 11500 de învățători pe cînd noi nu aveam decît 4036. Și fiindcă ar fi fost peste putință să se improvizeze cei 5500 învățători cari lipseau, dînsul a recurs la milocul ingenios al noului orar care a dat putință unui învățător să instruiască mai mulți copii decît înainte. Negreșit că va trebui să ajungem a avea numărul de învățători ce ne trebue,—și partidul liberal ar fi făcut, în această privință, mai mult decît ce a făcut dacă, în două rînduri, n’ar fi venit la puterere în mijlocul unor crize—cea de la 1901 și cea de la 1907—care impuneau sau restrîngerea cheltuelilor, sau îndreptarea lor în alte direcțiuni ale vieței noastre de Stat. Ar trebui să adaug ceea ca partidul liberal a făcut pentru întărirea situațiunei materiale și morale a învățătorului și deci pentru ridicarea prestigiului școalei rurale, ceea ce a făcut pentru ca acestă școală să răspundă nu numai nevoii unei cultur elementare generale dar și revoilor vieții țărănești, ceea ce a ibutit să remlizeze ca opere peri-școlare și postșcolare, menita să înlesnească fecventarea și să desvolte învățătura primită în cursul obligrtor, și atâtea alte realizări în domeniul învâțânutului rural, datorita toate sforțărilor partidului liberal reprezentat prin marele lui ministru, Spiru Haret. O asemenea oerestare ar întinde însă prea mult acest articol și, de aceea, mă mărginesc la cale spuse, lăsând pe cititori să tragă concluzia. îndoială, în această privință, nu va putea să încapă pentru nimeni, iar afirmiunea d-lui G. Arion nu va putea fi luată în considerare decît ca exprimarea unei minți că, cel puțin de acum înainte, partidul conservator va înțelege mai bine însemnătatea unui învățămînt rural, cît mai întins și cit mai serios organizat. O va înțelege, sperăm, atît pentru Statul nostru rit și pentru idealurile noastre și, uitînd că altădată desființa școalele normale și căuta să scoată istoria națională din programul școalei rurale, va da învățâmîntului popular toată marea solicitudine ce i se cuvine. X. X. • 17Î0 Generositatea FRANȚEI! Ne-am obișnuit de mult cu ideia că Franța e țara generoasă, e țara care s’a condus în toată istoria ei de un idealism înălțător... Dar cîtă de silusie între ce^a ce știam noi despre Franța, cu ceea ce ea este astăzi ! Cîtă deosebire între Franța copilăriei noastre cu cea de acum 1 Pentru un popor generos și înamorat de dreptate, pentru un popor care a cunoscut toate sublimele jertfe ale libertății, și ale egalității cetățenești, pentru un astfel de popor soarta Turciei ar trebui să insufle—indiferent de orice combinațiuni diplomatică — o imensă milă. Țarii dispar și dispar în luptă barbară ; dispar în fața pretențiunilor mereu crescînde ale popoarelor balcanice învingătoare. E posibil ca soarta armelor să fie schimbăcioasă, ca Turcii să-și recapete o parte din pagubele suferite , dar va rămîne ireparabilă atitudinea nedemnă pe care „generoasa“ Franța a avut-o față de Turci. Și ce părtinitor, ce nedrept judecă Franța neamurile cari se luptă în Balcani! Prizonierii turci sunt mutilați de neamurile «creștine»,—de neamurile ca i luptă pentru ideal ;—răniții turci sunt lăsați fără îngrijire de Bulgari și totuși nici un cuvînt de protestare nu se aude din partea inimoasei Franțe, din partea generosului popor ! Și în acelaș timp, dacă Turcia își permite să expulzeze pe vre-un gazetar străin din cei ce aruncă în lume toate minciunile, toate calomniile, ori atunci lucrurile se schimbă : „Turcii sunt niște sălbateci“; „procedeurile lor sunt barbare“, și așa mai departe ... Aceasta e oare generozitatea Franței, aceasta e dreptatea poporului care a învățat lumea ce este libertatea și ce este egalitatea ? Desigur Franța a intrat într’o fază urîtă , a uitat splendida ei istorie—un lung șir de jertfe pentru ajutorul celor slabi—■ pentru ca de hatîrul lui Crenzot și a cîtorva bani beri angajați în Bulgaria să calomnieze și să disprețuiască un popor decimat și fără apărare . Petronius Agenți bulgari S’a constatat în chip oficial că chiar în rîndurile învățătorilor sînt agenți bulgari Am publicat ori un document oficial sensațional: e raportul unui renzor școlar, către ministerul instruțiunei publice prin care se cestată că un învățător din județul Teleorman a îndeplinit într’o comună romînească, un timp îndelungat, rolul de agent Bulgăresc. întrebați de inspectorul școlar, elevii învățătorului Pencescu din comuna Găuriciu au răspuns la geografie că «Dobrogea face parte din Bulgaria». Departe de a corecta pe elevi, învățătorul a admis că așa este, bine-voind numai a recunoaște că această provincie e sub stăpînirea Romîniei. După cum se vede, faptul e foarte grav. Un învățător zis român, plătit din bugetul Statului român pentru ca să insufle copiilor simtimînte anti-romînești și să-i facă apți pentru înțelegerea idealurilor naționale bulgare. Pblicăm in altă parte a ziarului clișeul reprezentînd teritoriile bulgărești neliberate încă,—și printre cari se află și Dobrogea,—așa cum sunt aprobate de marele stat major, pentru uzul ieruților. Ce să mai zicem de faptul acesta, cînd a fost posibil ca un fapt asemănător să se petreacă la o școală de stat din Romînia ?... Dar dacă gravitatea faptului rămîne, el nu este din fericire decit o excepție , ca atare nu trebue să-i dăm o însemnătate disproporțională. Dacă totuși am statuit asupra lui este ca să punem în evidență nepăsarea noastră tradițională fața de uneltiri streine, chiar pe teritoriul nostru. Semidal nu?!i Iteiliranc DE CÎTVA TIMP SE OBSERVĂ O CONDAMNABILA ÎNTÎRZIERE ÎN EXPEDIEREA TELEGRAMELOR Ceea ce se întîmplă la noi de cîtva timp, cu expedierea telegramelor constitue un adevărat scandal. Se pune atît neglijență în expedierea telegramelor încît toată lumea e revoltată de această neglijență. De multe ori se întîmplă că o telegramă expediată din vre-o localitate din țară pentru o altă lo’sitate, ajunge aproape în acelașș interval de timp, ca și o scrisoare. De pildă, o telegramă trimeasă din Iași ajunge în Capitală după șoapte, opt și chiar zece ore. O persoană demnă de toată încrederea, ne-a comunicat că mai zilele trecute, a expediat o telegramă din Craiova pentru Capital, la ora 9 dimineața, prin care anunța o casă de comerț că sosește cu expresul de zece seara, in aceiași zi. Persoana in chestiune a sosit în Capitală dar telegrama n-a parvenit să sosească la destinație de cit a doua zi dimineața la celo 18. Care vrea să zică unei tegrame expediate din Craiova i-a trebuit unsprtiece pe ca să ajungă la București. InteresÎndo-ne des.«“»a*ei întîrzieri în expedierea telegramelor, ni s’a spus de diferite persoane, pretinse inițiate, că aceste întîrzieri provine din faptul că diriginții oficiilor telegrafo-poștale fiind însărcinați și cu desfacerea produselor Regiei Monopolurilor Statului, neglijează serviciul lor principal pentru a se ocupa mai mult cu desfacerea acestor produse. Aceasta să fie cauza sau alta, este indiferent, ceea ce intereseaza e să se ia măsuri grabnice ca se a r daloasa expedierea telegramelor, așa cum se face azi, să înceteze cît se poate mai neîntîrziat, fiind-că este o stare dăunătoare, care se resfrînge asupra cetățenilor de toate categoriile socale. mm ?:-m Inconsolabil D-l C. Meissner a spus la Cameră că una din cauzele mersului nu tocmai strălucit al trebilor învățămîntului este nestabilitatea de la ministerul instrucției și se rostește pentru necesitatea unei mai mari stabilități. Nu se poate consolă, nici acum d. Meissner că a fost învrmnii cu domnul Gh- Lascar ! Delațiune? Epoca spune că afirmarea Viitorului că guvernul va renunța la Silistra, este o delațiune. Delațiune ? De ce ? Delațiune nu poate fi decît în cazul cînd destăinuești ceva adevărat. Ori poate e adevărat că guvernul vrea să renunțe la Silistra ? 1 Aghiuță iuvernul . il_ Presa RĂSPUNSUL NOSTRU „Epoca“ reia sistemul puțin civilizat, dar care-i este așa de obicinuit, în polemicile de presă. Nădăjduind că lucrul nu se va mai repeta pentru insăși demnitatea polemicilor de presă, nu vom urma în discuțiunea aceasta tonul ziarului guvernamental. Datorita un răspuns „Epocei“ la învinuirea ce ne aduce cu privire la știr le ce am publicat asupra mersurii tratativelor în diferendul romîno-bulgar. De altfel articolul din „Epoca“ nouă ne face mai mult impresia unei secțiuni pe care ziarul guvernamental o dă indirect guvernului și în special acelor membrii din guvern cari înțeleg să informeze numai anume ziare, refuzind altora aceleași informațiuni. E cazul ziarului nostru, față de care făcîndu-se excesie, i se refuză sistematic chiar și lucrurile fără rezerve împărtășite altora. De altfel chiar membrii guvernului, contrazicîndu-se între ei, pun în circulație versiuni, care-și găsesc ecoul în ziare, făcînd astfel foarte puțin caz de secrete ce nu știu să le păstreze. In chestiunile mari, 1— cum e de pildă azi ia noi diferendul romîno-bulgar, — guvernele streine au grija să informeze direct întreaga presă a țărei procedeu care explică unitatea de vederi din presa țărilor civilizate și perfectul acord al acestei prese cu acțiunea guvernelor respective in chestiile mari naționale. Dacă sistemul acesta civilizat s’ar practica și la noi, „Epoca“ nu ar fi avut prilejul, luind drept pretext o știre din „Viitorul“, să dea lecții guvernului. De altfel atunci cînd sistemul s’a aplicat la 1907 de către guvernul liberal, după cum s’a aplicat azi ministrul de războiu, — și putem afirma că inițiativa a pornit după cererea redacției noastre, — nimeni in presă n’a călcat înțelegerea cu guvernul. Nici azi ca și atunci, nimeni în presă nu va refuza să nu publice decît știri controlate la guvern, dacă guvernul ar înțelege cel dintîiu această necesitate. Dar ca să se ajungă la acest rezultat, se impune ca guvernul să priceapă care îi este datoria față de întreaga presă, fără excepție, datorie pe care pînă acum n’a voit s’o înțeleagă. Acesta e răspunsul nostru pină la ziua cinii vom avea de discutat diferendul romîno-bulgar in Întregimea lui. Stuația internațională e azi dominată de două articole oficioase, apărute, unul la Viena, cele l la Roma. «Fremdenblatt», organul ministerului afacerilor streine al Austro-Ungariei, și «Tribuna» ziarul oficios al ministerului de externe al Italiei, îndeamnă simultan pe Muri regreni să nu fură jertfe inutile pentru cucerirea Scutărilor, fiind că acest oraș e destinat să fie încorporat Albaniei viitoare. Ocuparea militară a Scuturilor, declară zisei ziare, va creia numai o stare de fapt, daă starea de dreptare a fi rezolvită de Puterile europne chemate să dea naștere Albaniei îndependente. Ambele aceste articole au importanță prin simultaneitatea lor, prin caracterul lor imperativ și mai cu seamă prin unele particularități ce trebue luate în seamă. In primul rind să nu se uite că regele Muntenegrului e socrul regelui Italiei. Dar cu toată această rudenie atît de apropiată, între cele două curți, guvernul italian nu se silește să adopte față de Muntenegru o politică de sigur contrar dorințelor intime ale regelui Victor Emanuel O dovadă mai mult că relațiile dintre dinastii nu pot influența interesele vitale ale unei țări. Apoi atitudinea Italiei și Austro Ungariei, trebue privită din punctul de vedere rusesc. Rusia care nu a putut asigura Sirbilor accesul la Marea Adriatică, vrea să aibă măcar succes în susținerea cauzei Muntenegrenilor. Ori în această privință ziarul vocios «Fremdenblat“ nu se silește să vorbească de eventualitatea unui conflict, autro-rus, Cuvântul acsta de «Conf iet austo-rus» întrebuințat a doua zi după întoarcerea principelui Hohenlohe de la Petersburg, da mult de gândt. El dovedește în primul rând că misiunea principelui Hohenlohen,a avs succesul asopiat și mare dovedește apoi că Austria e gata să se incaiere cu Rusia. Se crede în multe cercuri, că monarhia dualistă, care întîlnește pretutindeni în calea ei imperiului, ar vrea să profite de slăbiciunea presupusă a Rusiei de azi, spre a-i da o luptă pe care mulți o cred inevitabilă. Faptul că Franța angajată militărește în Maroc și economicește în Rusia, ar da eventual Rușilor mai degrabă îndemnuri pacifice decit războinice, și faptul că Anglia tinde să se apropie de germani», sunt factori cari dau curaj cercurilor războinice din Austria. Aerste cercuri mai pun în calculele lor constatarea că Turcia dă dovezi de rezistență neașteptată Nu facem aoi speculațiuni de viitor, mai ales că în încurcătura de azi a Europei e cu neputință să se prevadă chiar lucrul cel mai simplu. Dar valoarea simptomatică a celor două articole oficioase din Homs și Viena, a trebuit s’o relevăm în calitate de cronicari. UN GLAS FRANCEZ PENTRU (?OMÂN»A. Contele Gustave de Kerguezee, deputat francez, publică în «La Lanterne» un călduros articol pentru drepturla Romîniei în B lani. Extragem din acest articol părțile esențiale: «Tote privirile sunt acum îndreptate spre Balcani zice autorul articolului. Popoare s’au ridicat acolo pentru libertate și, printr’o sîngeroasă dar strălucită victorie, sunt pe cale de a schimba harta Europei. In mijlocul acestor popoare, Romînia a știut să păstreze un calm care onvine dreptului sigur de sine însuși și atitudinea ei atît de demnă, ar fi recomandat-o bunei noastre voințe. Lo motive de alt ordin nu ne-ar fi inpiedecat. Dar noi Francezii trebuie să ne amintim că in ziua marei noaste încercări, poporul român a voit să ridice armele pentru noi și dacă n’a putut s’o facă, nu e mai puțin adevărat că cei mai iluștri dintre fiii săi au voit să-și verse sîngele pentru Franța noastră. Franța nu va uita niciodată pe aceia cari au iubit-o în zilele de restriște. Acum a venit ceasul să ne plătim datoria. Romînia, astăzi, are nevoie de ajutorul nostru: avem datoria să -i dăm la adevărat că, după o trecere de patruzeci de ani, Reminiă a fost atrasă departe de noi, dar trebuie să luăm In considerație ei nu ar fi putut scos altfel și vomu arăta într’o zi pentru ce. Amintind apoi războiul din războiul din 1877, deputatul frapez scrie: Șeaptezeci de mii de Romîni au intrat în foc și Osman Pașa nu putu să înainteze spre Nicopoli. Romînii cari, n’aveau ce să caute în acest războiu, s’au luptat cu simplitate și nobilă, pentru o idee superioară, și au vărsat torente de sîupe sub forturile Plevnei, Vidinului și Biligradji-ului numai pentru a libera pe creștini de jug. La ceasul socotelii, Bulgaria obținu libertatea. Serbia care făcuse foarte puțin cîștigă zece mii de kilometri pătrați și Grecia, care nu trăsese o lovitură de tun, luă Tesbis și o parte din Epir. Numai Romîniei, luindu-i-se Basarabia i se dădu abia o parte din Dobrogea. Nedreptatea apăru atît de strigătoare nicit Widdington, reprezentantul nostru la Berlin, declară că Romînia fusese sacrificată. Articolul se închea astfel: «Astăzi, cînd Bulgaria și Serbia rupînd tratatul din Berlin se măresc în proporți uriașe nimeni nu va găsi că din moment ce se renunță la statu quo, Romînia nu are dreptul să ceară nici un avantaj care ar fi mai curînd o compensație a sacrificiului ce și-a impus odinioară decît o compensația pentru măririle teritoriale ale regatelor vecine». BULETIN ZILNIC Situatia internaționala - FAPTE SI COHESTARI! - Academia . ttHjSKla' 2 D-nal Xenopol urmărește crearea unei școale de comerț din care să nu iasă comercianți! D-l ministru Xenopol proectînd instituirea unei academii ramure care va fi fost inspirat de cele mai bune intențiuni, dar ne este teamă că aplicarea lor să nu producă în fapt un rău social și o piedică învâțămîntului comercial de la noi. Ni se pare astfel în primul rind că este o anomalie a lăsa ca șolile inferioare de comerț să fie conduse de ministerul instrucțiunei, pe cînd Academia comercială, Care ia fapt nu face decit să perfecționeze educația comercială, din școlile inferioare, să depindă de alt minister. Se va produce cu chipul acesta doua directive educative, deși scopul urmărit de ele e unic. Dar ne este teamă mai ales ca Academia comercială să nu amețească mințile tinere, să nu le dea fumuri de orgoliu la aceia care ar trebui să fie numai comercianți. Studiile înalte teoretice predate la Academie vor înstrăina pe tineri de cariera practică, de negoț, adică îi vor înstrăina tocmai de cariera pentru care au primit educația. Gît privește faptul că în Academia comercială pot intra și absolvenții de liceu aceasta ne arată că se tinde a se forma o generație de comercianți în principiu, de comercianții care să considere negoțul ca o înjosire, și care nu vor face studii înalte comerciale, fără reazăm practic. In țările apusului, în special în Belgia—unde pentru prima oară s’a introdus o Facultate comercială — s’a avut in vedere extensiunea marelui comerț de acolo, și mai ales pregătirea pentru comerțul din colonii. La noi o academie comercială nu ar avea sens decît numai ca o perfecționare tot practică a educației comerciale așa cum prevedea proiectul d-lui G. M. Orleanu. Criza la raport cu problema Dardanelelor de C- 1. Ba ieala mi întreaga viață economică a Romîniei este stăpinită de mai bine de o jumătate de an de o strîmtorare monetară, care se simte pe zi ce traceri sa restrînga în chipul cel mai dăunător pentru circulațiunea producțiunei agricole și industriale a țărei. Fenomenul acela care a paralizat în primul rând comerțul în exercitu funcțiunei lui da intermediar necesar intra producțiune și consumcțiune, a devenit în timpul din urmă obiectul preocupărei generale, iar ziaristica în dorința de a clarifica situațiunea, publică zilnic interviuuri, datorite personalităților de specialitate agricolă și financiară ale țărei, căutând să stabilească cauzele cari au putut determina strîmtorarea produsă la piața financiară a țărei, să-i constate intensitatea în efectele ce la produce în prezent și la va produce în viitor. Procedarea prin interviewuri este desigur, interesantă ; are însă și desavantajul că nu exprimă totdeauna relații destul de de active, întrucît lumea de specialitate înclină să vadă fenomenele economice cari ne stăînesc nu atît prin prisma adevărului, cît prin aceea a intereselor cari sunt mai apropiate și a căror apărare le impune răspundere. Oricum ar fi rnsă neajunsul metodic al acestui gen de investigațiune economică, el nu este lipsit de orice interes, deoarece prin mijocul observațiunii cei chemați să judece problemele eonomice vor ști să la controleze afirmațiunile ce se fac și la nevoe să îndrepteze și să compleateze prin tot ce ar putea fi îndepărtat de adevăr. =1= Contrariu multor afirmațiuni asupra crizei socotesc că ea este în esență economică și a fost determinată de împrejurarea că produțiunea griului care constitua cel mai de căpetenie articol de producțiune al Romîniei, a fost anul acesta mai mult decît mediocră. Dacă este drept că pe alocurea s’a putut înregstra o producțiune de o chilă și jumătate de prgon, nimeni nu poate tăgădui însă că marea mairitate a plugarilor abia au putut recolta trei sferturi de chilă la pogon, ceea ce însemneză că agricultorii n’au scos da pe întinderile semănate cu grîu nii atît cît le trebue ea să fac fță chiluelilor da producțiune angajate cu un an înainte, cînd au făcut semănăturiirecoltei din anul acesta. Dar nu numai atît. Această constatare dureroasă a mai fost îngreunată de circumstanțele climaterice, ale ploilor cari au căzut tocmai la vremea treeratului griului, iar în toamnă, la recolta porumbului, pricinuind pagube însemnele acestei culturi de fundamentală importanță pentru populțiunea noastră rurală. Din această cauză în Moldova, o recoltă relativ mai abondentă decît a Munteniei a fost compromisă aproape o desăvîrșire. Și astai stau stoguri de grîu sub apă, iar în multe părți recolta n’a putut fi treerată tot din pricina plolor. In Muntenia, dacă calamitatea n’a fost atît de îngrozitoare, ploile au întârziat însă inmagaznarea și au alterat calitatea rutinului ce s’a recoltat, în ci griul fiind jilav n’a putut să fie comercializat și valorificat în timp. Aceste împrejurări au făcut ca reprezentanți multor case de exportațiune din Franța, cari sosiseră în Iulie în România, pentru a contracta încărcări însemnate de grâu, să ne părăsească, căci după o ședere de 2—3 săptămâni în țară au căpătat învingerea, că mare parte a recoltei anului acestuia nu poate fi încărcată fără mari riscuri de alterare a calității grâului. In neputință de a’și valorifica la timp puțiul recoltat în campania anului expirat, agricultori noștrii s’au văzut nevoiți, către sfântul lui Iulie și începutul lui August, să apeleze la Bănci, pentru obțnerea de noi fonduri în vederea zămislirii semănaturilor campaniei agricole viitoare, a anului 1913.’echile angajamente ne putând fi lichidate, era firesc ca cererile de numerar tot mai accentuate să provoace o tensiune a pieții noastre finan ître, tradusă prin acea lipsa de numerar, caracteristică lunilor Iulie și August, pe care băncile o constatase pe dearândul eu nedumerire și care de fapt nu era decât prevestirea crizei economia pe care anchetele ulterioare ale finanței noastre au avut prilegiul să o constate acum în urmă. In fața eșecului suferit în ce privește recolta griului, toată lumea agricolă își îndreptasee privirea, plină de nădejde, în spre cultura porumbului. Contrariu afirmațiunei unora 1), racolta a eșit extraordinar da îmbelșugată încît ea depășește pe cea mai bună din ultimii ani. Circumstanțe climaterice puțin favorabile, cum și ploile de toamnă, au făcut, din nenorocire, ca și această recită, în care se punea atâtea speranța pentru înducirea crizei, să fia înmagazinită în codiți uni și se posta mai improprii, întârziind valorificarea imediata a producțiunei de porumb. Intr’ide vâr, din cauza ușaicități ce conține, porumbul nu se poate vinde. Majoritatea agricultorilor sunt nevoit astăzi să cheltuiască sume însemnate cu condiționarea porumbului, ca să nul piarză, iar satii din ei, cari n’au avut încăperi suficiente pentru a-1 înmagazina cum se cade, de teamă ca să nu se strice, îl vînd pirorilor cari la rîndu-lu caută că profite nemăsurat de impasul în care se găsesc agricultorii negri oferind prețuri derizorii, cari, cu siguranță, nu recompensează truda lor de țeste an. In astfel de condițiuni, carii g reunesză valorificarea recoltei de porumb, in care se pusese atîtea speranțe, este explicabl ca criză, departe da a se atenua, să ia proporții și mai supărătoare, cari sa oglindasc pe de-oparte în rezerva ucigătoare francuri, iar pe 1) Intervievul d-lui Brancovici în ziarul „Viitorul“ din 13 Drcembrie 1912. SÎZIOC 33 A. "X" .A. 23 FEBRUARIE EBilyVITABULis va începe să publice senzaționalul roman CRIMA DIN CALEA MOȘILOR de romancierul popular P. MâGRI