Viitorul, decembrie 1913 (Anul 7, nr. 2090-2116)
1913-12-02 / nr. 2090
V h \ > bani ABONAMENTE In țară ................nn an 18 Lei ................... geana Iuni si Lei In străinătate .... un an 30 Lei ................. șase luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 ți 15 ale fiecărei luni REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA 56 CALEA VICTORIEI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană in pagina III :.....................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV :.....................30 bani Incerți și reclame pagina III linia .............................. 2 Lei bani O pildă de democratism in Amilia, țara tradițiilor, unde și astăzi nobilii țin la titlurile de familie cu sfințenie,—unde lordul nu vorbește cu omul din popor, tocmai considerind aceasta ca o scădere,—regina văduvă Mary a dat acestora o pildă de siftcer democratism, s’a scoborit Între minerii atâât de năpăstuiți de patroni și le-a ascultat plingerile. Regina a culcat pragul caselor umililor lucrători și a minunat pe nenorocitele văduve ale celor periți in galeriile săpate de ei în pămint, de unde scot bogăția și fastul pentru acei cari mai deseori uită cu totul să-i ajute. Șeful partidului național-liberal și reprezentanți din cei mai autorizați ai acestui partid expun azi la Constanța reformele pe care glasul conștiinței publice le-a popularizat sub denumirea de „reformele liberale“. După întrunirea de la Iași, leagănul ideilor mari și al jertfelor și mai mari; după întrunirea de la Craiova, centrul energiei naționale, întrunirea de la Constanța are și ea valoarea ei simbolică. Constanța e capitala acelei Dobroge pe care partidul liberal a readus-o Tărei acum treizeci și cinci de ani, trimițînd legiunile romîne să lupte în șanțurile Plevnei, a acelei Dobroge pe care tot partidul liberal a anexat-o constituționalicește acum trei ani, lărgind drepturile politice ale locuitorilor ei. Constanța e capitala acelui ținut trans-dunărean care prelungește stăpînirea Romîniei pînă la Mare, stăpînire sporită azi printr’o nouă faptă vitejească a armatei române. Vorbind la Constanța reprezentanții partidului liberal vor vorbi și unor cetățeni de credință și origină diferite cari însă nu pot fi decît romîni prin acțiunea lor politică și prin năzuințele lor. Chemîndu-i să participe la elaborarea și înfăptuirea reformelor care se impun pentru întărirea și propășirea României, partidul liberal consfințește legătura tuturor cetățenilor dobrogeni cu țara-mamă, o operă de anexiune spirituală și sufletească care va contribui la întărirea Romînismului. Dar întrunirea de la Constanța are o valoare simbolică și din alt punct de vedere. Dobrogea e ținutul românesc unde, printr’un concurs fericit de împrejurări istorice, distribuția proprietăței rurale nu are caracterul periculos pe care îl are în țaramămă. In Dobrogea proprietatea latifundiară e o excepție; acolo proprietatea mijlocie și mică, dar suficientă pentru hrănirea unei familii, e regulă; acolo țărănimea e prosperă; nu e decimată de pelagră; nu suferă de subnutrițiune și nu cunoaște acele crize cari au zguduit de atîtea ori pe țăranii de dincoace de Dunăre. Așa se explică de ce revoltele sîngeroase cari au clătinat de atîtea ori temelia Statului român n’au avut repercusiune în Romînia transdunăreană. Vorbind la Constanța de necesitatea unei mai juste repărtiziuni a proprietăței rurale, partidul liberal va găsi acolo argumentul doveditor al reformei pe care o proecează: aplicarea ei a priori, sancțiunea ei istorică. Dealtminteri partidul liberal nu mai are nevoie de argumente spre a convinge opinia publică de necesitatea reformelor pe cari le preconizează. Azi aceste reforme alcătuesc un patrimoniu al gîndirei românești. Necesitatea lor e recunoscută și proclamată de toți aceia cari au dreptul să cuvânteze în numele României; nici unul din oamenii poliției cari au venit să vază necesitățile istorice nu li se mai opune și partidului liberal nu-i rămîne decît să mai învingă unele rezerve și să înlăture unele îndoeli, pentru ca opera pe care o protesează să aibă adeziunea întregei națiuni. Rezultatele binefăcătoare ale acestei opere apar de pe acum atît de luminoase că lumina lor convinge toate spiritele, pătrunde în toate sufletele și încălzește toate inimile. Chiar cei mai timizi, chiar cei mai îngrijați, chiar aceia pe cari îi sperie inovațiunile, vor recunoaște în scurt timp că înfăptuirea reformelor liberale e, pentru poporul român, singura pîrghie de progres și de mintuire, în mijlocul greutăților din năuntru și al dușmăniilor din afară. Și astfel partidul liberal, săvîrșind această operă, va binemerita de la Țară, după cum a bine-meritat de atîtea ori în trecut, cînd a realizat reformele cari au îndrumat Romînia pe calea progresului de pînă azi. ---------------ox--------------- D. Marghilian respectă tradiția familiei PROVOCAREA SIREATA A D-LUI NICU FILIPESCU D. Nicu Filipescu e rău cu d. Alex. Marghiloman. Fostul ministru de domenii nu poate erta d-lui Marghiloman că are veleități la șefia unui partid boeresc, cirur origina ministrului de finanțe se trădează atât de mult în mania care și-o exercită cu eleganta silită pe platoul de la hipodrom. Iar cum în actuala situație dintre conservatori d. Nicu Filipescu are sHuuțiunea delicată de a nu putea repeta d-lui Marghiloman adevărurile ce i le-a servit întrun recent interview, prin „Epoca" de ori ne silește pe noi să facem pe interpreții fostului ministru de domenii. De aceia, sub pretextul unei moșii ce ar fi fost arendată pe vremea lui Ion Brătianu unui membru de la Casa He, „Epoca" ne provoacă la o ripostă, a cărei țară era sigură de mai înainte că va fi d. Marghiloman. D. Nicu Filipescu a urmărit și a reușit să ne oblige, prin ziarul d-sale,ă reamintim d-lui Marghiloman cazul celor două moșii cumpărate de tatăl actualului miniștru de finanțe în condițiuni, de cari chiar d. Marghiloman probabil că roșește în rarele clipe de sinceritate fată cu ilsu însuși. Are si dreptate! F. și aceasta o neplăcere sentimentală a d-lui Marghiloman, dar o neplăcere sentimentală care-și are conția valoarea în veniturile însemnate ale moșiilor celor două, cari au sporit în chip as de respectabil renta anuală, datorită căreia ministrul finanțelor își plătește luxul incurajării rasei cailor, ca să nu-și desmintă tradiița familiei. E o moasă recunoștință, pe care numai d. Filipescu nu o înțelege. ■---------------0X0----------------SCOȚIENE O poliță politică D. Alex. Marghiloman a afirmat că guvernul actual va mai sta cinci ani la putere. Girant al acestei polițe trase asupra țarei e tot d. Bădărău, care a girat și polița lui Berman Juster. prăsire Moria Lissa a fost în fine regăsită. Pe cînd semnele lui Berman Juster, perdute în noaptea neființei? Clopotele Morții La un cinematograf din Capitală se reprezintă un film intitulat Clopotele morții. Toți miniștrii și-au reținut bilete. Scott A C-ia ~ T—0X0-------------- «IL PRINCIPE», E O CARTE DE ISTORIE CURJOACĂ și SINCERĂ Nicolo Machiavelli a intrat în sfera actualităței, prin aducerea aminte că în anul acesta se împlinesc 400 ani de cînd a fost scris Il principe, cartea cea mai rău înțeleasă din cîte s’a fost scris. Machiavelli, care a compus „Discursul asupra primei decade a lui Titu Liviu, și acea Istorie Fiorentine care e o carte de istorie ce anticipează știința istorică, și , comedia II Mandragore, a rămas mai ales cunoscut prin al săuI principe, opera cea mai perversă și cea mai cinică, dacă ar fi să credem pe criticii detractori, și dacă ar trebui să facem din legenda calomnioasă o normă de judecată literară. Nimic nu e însă mai fals decît sensul cuvîntului machiavelism, nimic mai eronat decît perfidia machiavelică! Ne aflăm în fața acelorași calomnii literare cari au acoperit pe primii critici, pe primii adepți ai independentei de cugetare omenească, pe sofiștii antici sub oprobriul nemeritat al unei infame legende. II principe e o carte originală. Și nimic nu supără mai mult mediocritatea decît ceea ce iubește comoda banalitate; nimic nu atinge mai mult trîndava judecată a mulimei decît vocea care nu repetă cea ce au spus alții. Din acest punct de vedere 11 principe e o carte care își merită soarta. E curajoasă, fără să fie cinică e sinceră, fără a fi imorală , e inteligență, fără artificialitate. Ce voește Machiavelli î Voește să dea normele nu ale despotismului brutal, ci să descrie chipul cum mulți din principii de pe timpul lui au ajuns la terorism. Și regatele lui Machiavelli nu sunt regatele ce trebue să fie urmate. Istoricul nu e moralist, și învățatul nu e numai decît un pilot al conduitelor omenești. Dacă Machiavelli, e un imoral pentru că a dovedit că minciuna e o armă de guvernare, atunci La fontaine este tot atât de vinovat pentru că a exemplificat în chip artistic cum că ,La raison du plus fort est tujours la meilleure“, și că leul e mai puțin vinovat dacă a mîncat pe păstor, decit măgarul ce a păscut iarba unui călugăr... Istoria este un lung lanț de nedreptăți. Ea este o rezultantă a ciocnirilor de interse, de patimi urîte, de veleități și de ambiții ; ea este o tragedie în care eroii cad în luptă cu nerușinare și nedreptate; sau este o comedie-bulg cu bravi de carnaval, martiri de opertă, și „măriri“ umflate de vidul atmosferic... Dar genialitatea cere o răzbunare. Ea nu poate ierta tihnita obesitate a celor ce nu gîndesc, ipocrizia ariviștilor cari sînt eterni ca lumea — cuvîntul numai fiind nou — de sfidul mascat în haina de călugăr, și hoția apoteozată în martiriu. Și atunci vine un Machiavelli care rupe ipocrizia lui Tartuffe, gravitatea Prințului absurd, indolent și rapace, și arată cu seriozitatea savantului, cu obiectivitatea istoricului și în clasica formulare a scriitorului ce are răspundere în fața secolilor de partea lui, că lumea e condusă nu de morală, ci de calcule, ea despot nu este cine vrea, ci acela care cunoaște arta vicleșugului, minciunei abile, prefăcătoriei meșteșugite. . Este imoral un astfel de scriitor ! Dar lumea ar fi alta dacă cei ce poartă în suflet luminile curate și profeția viitorului, ar fixa în cadrul artei veșnice imoralitatea și viitul. Iar istoria lumei ar fi mai bine cunoscută dacă cei ce ar povesti-o ar da jos măscile, și ar desveli adevărul ascuns în hainele minciunei. In rîndul imoralilor, un La Rochefoucauld, — care a prins în maxime resortul egoist al vieței, — La Fontaine care a descris nedreptatea epocei sale, acopernd omenirea sub aspectul animalelor ; — Machiavelli care a arătat, ini*, secte de parvenire a prinților și despoților , vor rămîne ca să sfideze vițtul, și să facă din pictura lui altoiul vindecător al imoralității. Machiavelli nu face rău decît acelora ce-i biciuește ; nu e antipatie decît celor răi, iar lectura lui principe nu e îndemnătoare la rele decît pentru aceia cari se prefac că confundă ceea ce este, cu ceea ce trebue să fie , ceea ce se intimplă, cu ceea ce ar trebui să se întimple... Gr. Taușan _---------0X0--------------- HOTE S’A REGĂSIT... Un furt care a dat de gîndit și de vorbă sumei întregi a fost acela al minunatului tablou Gioconda de la „Louvre“ din Paris. Și emoțiunea generală a fost foarte explicabilă, dat find extraordinara valoare a tabloului, circumstanțele misterioase ce-au înconjurat „furtul, și imposibilitatea de a se găsi un hoț, tocmai în vremea detectivilor savanți, care se încărcase cu un obiect atit de greu de asem , atit de imposibil de vîndut, cutr e un tablou mare și ca dimensiuni și ca notorietate publică, și ca valoare mondială. Dar adesea ori imposibilul și neverosimilul este acela care se întîmplă în ciuda logicei, a prevederei și a bunului simț ! Ceea ce părea imposibil să fie, a fost... Din fericire, tragi-comedia Giocondei, care a produs o avalanșe de tablouri, copii, litografice etern smrnzătoarei Mona Lisa, s’a terminat cu un fapt mai puțin extraordinar. Hoțul e descoperit, și tabloul e păstrat acuma în Italia, înainte de a-și lua drumul spre Parisul dornic de a-și revedea amanta dispărută de sub ochii cerberilor oficiali. De acuma încolo, englezoaice înnalte și subtile, însoțite de bărbați gravi, mișcati mecanic cu un resort invisibil, toti asculțind cu religiozitate explicatiunile unui Cicerone, și purtînd în mîini ghiduri roșcate vor defila în fata „Giocondei“, care va surîde tuturor, cu un aer de veche cunoștință ! Pricepuți în artă, caru confundă pictura cu fotografia, amatori cari rieunesc un tablou după banii cu nava a fost cumpărat, călători ce-și plimbă neurastenia bogată, și gutta plicticoasă; daune elegante și desgustate de „bavardaj“, își vor da întâlnire în fața pînzei ilustre, nu pentru că pricep simetria linilor, și splendida descreștere a tonalităților, ci pentru că ..Gioconda" a devenit o modă. Vor trece din sala Luvrului în atelierul unei modiste, alții la un „the tango" și în nimicurile convorbirilor din saloane, un subiect nou va colora banalitatea protocolului prin reflexiuni asupra Giocondei. Iar Leonardo da Vinci zâmbește — ori poate plecege! — din lumea în care el nu moare! Petroniui ——----------tei----------------- Cu prilejul discuțiunei la Cameră a creditului de 405 milioane, d. Vintilă Brătianu a pus în evidență lipsă de seriozitate cu care legiferează actualul guvern de colaborare. D-sa a arătat că e vorba de cel mai mare împrumut ce s’a făcut vre odată la noi, care reprezintă, nu mai puțin de o treime din datoria publică actuală a Romîniei. El angajează pe șapte ani viitori programul de lucru al căilor ferate române. D-nul Brătianu nu a contestat că unele din lucrările procetate sînt necesare, dar din Aprilie trecut, cînd a fost adusă pentru prima oară în parlament această cerere de împrumut așa de mare, s’au întâmplat evenimentele cunoscute, cari au dat naștere la eu totui alte preocupări, au adus nevoi mult mai urgente și mai importante decât cele cari se puteau prevedea acum șapte luni de zile. De aceea d-nul Brătianu a susținut că sunt necesare multe modificări importante din proect, cari, evident, nu se pot face în discuția generală. Ca o concluzie logică, d-sa a propus ca proectul să fie amînat și retrimis la secțiuni, cari să-l studieze «Un nou, pe alte baze, isvorite din noile nevoi ale tărei. Fără să discute în amănunt proectul, d. Brătianu a învederat totuși, prin cîteva exmple justețea argumentărei sale. Sunt pe de o parte un proect o sumă de cheltrueli cari ar mai putea aștepta mult, — chiar raportorul proectului d. Dumitropol constată de pildă că linia Tețcani- Moinești nu e necesară dar „au stăruit" pentru ea trei miniștrii — iar pe de alta lucrări urgente, cum sînt liniile din teritoriul anexal, podul ce va trebui să se construiască la Silistra sau Turtucaia, linia Craiova-Gruia care va lega liniile noastre cu cele sîrbești, — nu sunt prevăzute! D. Brătianu a arătat apoi cît de neoportun e acest mare împrumut. Cînd d. ministru de finanțe a întîmpinat atîtea dificultăți în străinătate cu contractarea împrumutului de 250 milioane, cu dobîndă urcată, crede d-sa că un împrumut intern va putea fi făcut cu o dobîndă mai mică ? Instirgit d-nul Brătianu a pufe înnainte o foarte însemnată chestie de procedura parlamentară: e fără precedent și nu e potrivit ca un asoed de lege așa de însemnat, care angajează ne un timp lung toate resursele țărei, să fie adus în dezbateri înainte de discuția mesagiului, în care e în joc însăși situația politică a guvernului și încrederea de care se bucură în fata tărei. O singură lege s-ar fi putut vota și anume aceea care să șteargă penibilul vot al protocolului de la Petersburg: legea de anexiune. Șio-nul Brătianu a sfîrșit cerînd din nou ca proectul să fie retrimis la secțiuni. _Bineînțeles, atit d-nul Bădărău, cît și mai ales d mul Marghiloman. — foarte enervat de justețea criticilor ce se aducea creditului au stăruit în votarea lui imediată. La discuția generală, d. V. G. Morton a dovedit că acest credit, ca și cel de 50 milioane pentru școli, nu e decît „praf în ochii lumei", sau cu alte cuvinte reclamă deșartă,. După cum nu e cu putință ca în cîțiva ani să se construiască localuri de școli de 50 milioane, pur și simplu pentru că n’avem învățători pentru ele, așa nici lucrările de 405 milioane nu sînt menite să fie realizate, căci lipsește personalii, ingineri, studiile, planurile, tot. Dar d. Morton a desvăluit și o lătare politică a chestiunei; realizând astăzi un împrumut de o jumătate de miliard, adversarii exproprierei își închipuesc că vor împiedica partidul liberal de a găsi resursele, atunci cînd va fi nevoie. Speranță deșartă, a adăugat d. Morțun, căci pentru ideea aceasta se vor găsi și oameni și resursele necesare. In sfîrșit fostul ministru al lucrărilor publice, fără a intra în toate amănuntele proectului, a semnalat cîteva grave greșeli de redacțiune, precum și părțile de interes personal, iar nici de cum general, din programul de dm foite teme înainte. Din dezbaterile tratatate acești prilej a reeșit pînă la evidentă de nu e vorba de cît da întocmirea, fără nici o normă », fără o »reven« pare serioasă de trebuințele actuale și urgente — a unui simplu program de desiderate, în materie de linii noi. Si, dacă e vorba de deziderate, cum foarte bi«« a observat d-nul Brătianu, atunci mai sunt si alte linii de construit. Ata sínt liniile Curtea «le Arge» Jiblea, R.Vîlcea-Pitești, și altele, iar d-n Ilariu Isvoranu a învederat necesitatea liniei T.-Severini-Baia-de-Araf« mă. I D-nul Take Ionos««, intervenim în discuție, a recunoscut implicit temeinicia argumentelor 4-lui V. Brătianu, afirmînd că linia Craiova« Gruia, și legătura cu liniile sârbești, va trebui să fie realizată ÎNAINTE de multe din cele din mocet, deși nu e cuprinsă într’însâ. Același lucru îl susținuse, la fn« ceputui ședinței, d-nul Ventilă Brătianu. In rezumat, opoziția liberală și-ăi făcut datoria, învederând opiniei publice că și în această daostie manre, guvernul de colaborare nu se preocupă de adevăratele nevoi ale tărei, că nu e pătrunsă de nevoile isporite din noua situație creată de evenimentele din urmă, și că e condus de alte interese decît cele genearale. A. MIRCEA. I Creditul de 405 mlioang Împrumutul de jumătate miliard —«Praf în ochii lumei»— „MOMNTIM S’A ADUS INTINSCUȚIE ÎMPRUMUTUL DE 4115 MH IOANF, DOVEDEȘTE O INCONȘTIEIMI ARIMINALA IUN PARTEA GIIVRUNU 1.111“—A ZISU-L VINTIU MUȚIA VII). „ SE ARUNCA PIl 4 F ÎV OCHII LUMEI“— A ZIS 0-L V. G. MORȚUN. iino ascuind mie dela Abatorul Comunal CEREMO ANOTETA SEVERA ȘI CÎT MAI LARGA Adesea ori, am atras luarea aminte d-lui primar, asupra operațiunilor d-lui director al abatorului, care prin uzurpatiune a parvenit în cârmi acestui stabiliment public și care și-a propus da, în scurt timp, să-și creeze venituri nepermise prin patronarea diferitelor spoliațiuni și abuzuri. Rezultatul acestor operațiuni a fost că cei spoliați s’au plîns primarului. Acum, în fața petițiunei, acoperită de numeroase semnături ale comercianților din abator, — petițiune din care reese clar aluziuni la cinstea veterinarului Dinulescu — cerem stăruitor d-lui primar să orinduiască o anchetă serioasă și largă la abatorul comunal, iar pentru ca d. Cantacuzino să fie pus în pozițiune a descoperi lucruri de o gravitate la care desigur nu se așteapttă, în sarcina directorului abatorului, îl rugăm să solicite Ministerului de interne suspendarea acelui funcționar pe tot timpul anchetei. Dată fiind gravitatea faptelor, Ministerul poate și trebue să ia această măsură de suspendare provizorie, căci numai astfel cei spoliați in diferite feluri, pot să declare, fără teamă, tot ce au pe suflet și tot ce-i doare. Pe lângă chestiunea concesionarilor d. Primar trebue să cerceteze: 1) Ce se face cu părul porcilor tăiați ? 2) Cum se procedează cu cărnurile bolnave — sterilizate și cine încasează sumele rezultate? De ce concesionarul vînzărei camei de cal a părăsit concesiunea ? 4) In fine, ce amestec are directorul abatorului în sindicatul măcelarilor, unde el este președinte activ al comitetului ? Se spune că acest comitet n’a fost ingrat cu acela care a pus toate stăruințele ca Primăria să verse în cassa sindicatului, cocheta sumă de 40 mii de lei ca subvensiune anuala pentru despăgubirea cămărilor confiscate. Cu cîțiva ani înainte Primăria nu despăgubea anual pe măcelari deett cu 4—5 mii de lei. 3—---------oxo--- Scrisori din Berinț Aspecte politice și economice Cazul din Zabern.—Situația zdruncinată a cancela► iu . v. za economică. — Relațiile comecial din Romînia și cu țările Balcanice.—Deutscher Balkan-Verein Terminam acum vre-o două săptămîni penultima mea scrisoare cu vorbele: „Și acum suntem în așteptarea seziunei parlamentare și a surprizelor ce ne va aduce!“ Surprizele nu s’au lăsat prea mult așteptate... De abia s’a deschis parlamentul și am avut la ordinea zilei cazul din Zabern (în franțuzește Saverne), interpelările din Reichstag și votul de neîncredere ce i s’a dat cancelarului von Bethmann Hollweg. Cred că e destul pentru o săptămână! Cunoașteți din telegrame și din articolele zilnice cazul din Zabern care a făcut din neînsemnatul orășel alsacian, necunoscut pînă azi, olocalitate istorică. Zabern! Numele acesta a devenit azi un simbol. Zabern va însemna de azi înainte disprețul tuturor legilor, preponderanța militarismului, întronarea domniei săbiilor! Multi vor vedea în afacerea din Zabern numai un prilej fericit de a-și descreți fruntea. Și într’adevăr Don Quichotteria aceasta ar putea tenta pe Courteline să ne dea un ..pendant“ la cunoscuta lui comedie în care ne arată cum o aventură nocturnă a doi soldați, răstoarnă cabinetul... Lucrurile au însă și partea lor serioasă, mai mult tragică decît comică. Ce se intimplase în Zabern ? Junele locotenent Forstner, un copil aproape, spune în cazarmă o sumă de grațiozități la adresa armatei franceze, gratifică nerecruții alsacieni cu numele de „Wackes“ (vagabond) și-și învață soldații să facă uz de armă, dacă vreun alsacian și-ar bate joc de ei... Ea, va da și un premiu celui ce va face aceasta! Lucrurile ajung bine înțeles în public. Autoritățile superioare ar fi putut aplana ușor incidental pedepsind pe lopot. Forstner și mutându-l în altă garnizoană. Dar in loc să «procedeze astfel, dau în judecată pe soldații cari destăinuiseră cele petrecute în cazarmă! Vă închipuiți lesne că alsacienii nu-l prea simpatizau acum pe locul. Fortstier, pe care-l întîlneau zilnic, făcîndu-și tîrguelile, însoțit de cîțiva soldați cu baioneta la armă, pe cînd sărmanii recruți zăceau în închisoare... Intr’o bună zi un grup de școlari, sub impresia celor auzite, întîlnind pe locotenentul Forstner își bat joc de el. Locotenentul scoate îndată armata în stradă — cu autorizația colonelului, șeful garnizoanei — și arestează pe cine îi ese în cale, vre-o 50 de cetățeni, printre cari judecători și un procuror. Și cei arestată. — cu excepția magistraților, — sunt escortați la cazarmă și băgați peste noapte în beciul de cărbuni! Fără să se fi declarat starea de asediu, se călcau în picioare toate libertățile... Armata se substiituise autorităților constituite, organizației civile! Incidenul din Zabern luase de acum proporțiile unei afaceri! Dar de abia sosiseră în Berlin veștile acestea surprinzătoare din Congo-ul alsacian, nici nu se anunțase bine interpelarea, cînd telegrînful începu să sbîanîie din mou... Iad o noutate din Zabern! Locotenentul Forstner aflîndu-se cu compania exerciții în DettweUer (lingă Za« bem) se întâlnește iar cu un graid de copii. Aceștia reconoscîndu-î sa strigă: „Wackes“, cuvântul ecestSi devenit acum celebru din gratia lui Dumnezeu și a Bocote pentolul Forstner. Locot. Forstner «coate sa« bia fugărește rap*i... m. lovește În cap... .pe un sărman cizmar pagalizat, care se afla spre «enorocul lui pe acolo. » Evenimentele din Zabesm au găsit ,, ecou în Reichstag. Socialiștii și alsaedenii au adresat interutilări, iar care au răspuns ministrul de războiu și cancelarul imperiului. C« ministrul de războiu va lua apăra rea militarilor, lucrul acesta se bănuia dinainte: „Corbea «orb sau scoate ochii!“. Apărarea cancelarului, versiunea lui falsă despre confUctul acesta între autoritățile civile și cele militare, a fost însă o gafă «caste»« tată! Dar tot așa de «e»ștentată ® , fost și marea majoritate întrunit»de votul de neîncredere în cancelari, ! O majoritate cum o întâlnești foarte rar în Reichstag. Socialiștii și al«sacienii, democrații ei antirmaliști, toti afară de conservatoori au votat contra cancelarului! Ia altă țară. tot acesta ar însemna căderea imediată a guvernului. Arai însă votul acesta își păstrează setaț îfîoati«. nu arată că e un abis între Retolisia»și guvern, ca și între civili si militari, dar ati și nimic mai mult! Cel care hotărăște soarta guvernelor © „kaiserul“. Și de la Donaueschingesu unde se află la vină toate, kaiserul a avizat, cancelarul rămâne, iar regimentul No. 99 din Zabern 6 pe un mutat provizoriu. O solutie care mi prea mulțumește pe m&meni... Noi« teme că cancelarul cântă acum și șteargă impresia «redusă de răspunsul lui la intemoluri. eu a «cazut că a fost indispus, asa că a uitat sa dea unele lămuriri care ar fi »chim« dat situația! sunt de ei două discurssuri ale cancelarului: acela ta care l’a tinut în Reichstag și acela nn care a avut de gând sa-l tină dar, a uitat! O altă chestiune care a preocupat Reichstagul este problema asigura« rei lucrătorilor contra lipsei de la« # era. De cîtiva ani s» abservi pe«miodic, mai ales în Beci*«, o supra ofertă enormă de brate , astfel zeci de mii de lucrători renota fără pîine. Anul acesta lucrurile stau insa si mai prost.* Evenimentele recente din Balcani, turburările necontenite din America, renercitindu-se aici au provocat o stagnare a exportralui. Multe fabrici s’au văzut nevoite să restrângă numărul lucrătorilor sau să închidă cu totul fabrica._ 9i astfel sunt în Berlin tăcîți zeci de mii de lucrători muritori de foamei după anii 70—SĂ.OM după anul 100.000. Orașele se văd în neputința de a-i ajuta în modefimee și recurg la intervenția statului. Îl» Rn disera« fii lungi în Reichstag, ktănire ®