Viitorul, decembrie 1913 (Anul 7, nr. 2090-2116)

1913-12-02 / nr. 2090

V h \ > b­ani ABONAMENTE In țară ................nn an 18 Lei ................... geana Iuni si Lei In străinătate .... un an 30 Lei ................. ș­ase luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 ți 15 ale fie­cărei luni REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA 56 CALEA VICTORIEI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană in pagina III :.....................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV :.....................30 bani Incerți și reclame pagina III linia .............................. 2 Lei bani O pildă de democratism in Amilia, țara tradițiilor, unde și astăzi nobilii țin la titlurile de familie cu sfințenie,—unde lordul nu vorbește cu omul din popor, tocmai considerind aceasta ca o scădere,—regina văduvă Mary a dat acestora o pildă de siftcer democratism, s’a sco­­borit Între minerii atâât de năpăstuiți de patroni și le-a ascultat plingerile. Regina a culcat pragul caselor umililor lucrători și a minun­at pe nenorocitele văduve ale celor periți in galeriile săpate de ei în pămint, de unde scot bogăția și fastul pentru acei cari mai dese­ori uită cu totul să-i ajute. Șeful partidului național-libe­ral și reprezentanți din cei mai autorizați ai acestui partid ex­pun azi la Constanța reformele pe care glasul conștiinței publice le-a popularizat sub denumirea de „reformele liberale“. După întrunirea de la Iași, lea­gănul ideilor mari și al jertfelor și mai mari; după întrunirea de la Craiova, centrul energiei națio­nale, întrunirea de la Constanța are și ea valoarea ei simbolică. Constanța e capitala acelei Do­­broge pe care partidul liberal a readus-o Tărei acum trei­zeci și cinci de ani, trim­ițînd legiunile rom­îne să lupte în șanțurile Plev­­nei, a acelei Dobroge pe care tot partidul liberal a anexat-o con­­stituționalicește acum trei ani, lărgind drepturile politice ale lo­cuitorilor ei. Constanța e capita­la acelui ținut trans-dunărean ca­re prelungește stăpînirea R­omî­­niei pînă la Mare, stăpînire spo­rită azi printr’o nouă faptă vite­jească a armatei române. Vorbind la Constanța reprezentanții par­tidului liberal vor vorbi și unor cetățeni de credință și origină di­ferite cari însă nu pot fi de­cît romîni prin acțiunea lor politică și prin năzuințele lor. Chemîn­­du-i să participe la elaborarea și înfăptuirea reformelor care se impun pentru întărirea și propă­șirea României, partidul liberal consfințește legătura­­ tuturor ce­tățenilor dobrogeni cu țara-ma­­mă, o operă de anexiune spiri­tuală și sufletească care va con­tribui la întărirea Romînismului. Dar întrunirea de la Constanța are o valoare simbolică și din alt punct de vedere. Dobrogea e ți­nutul românesc unde, printr’un concurs fericit de împrejurări istorice, distribuția proprietăței rurale nu are caracterul peri­culos pe care îl are în țara­­mămă. In Dobrogea proprietatea latifundiară e o excepție; acolo proprietatea mijlocie și mică, dar suficientă pentru hrănirea unei familii, e regulă; acolo țărăni­mea e prosperă; nu e decimată de pelagră; nu suferă de subnu­trițiune și nu cunoaște acele crize cari au zguduit de atîtea ori pe țăranii de dincoace de Dunăre. Așa se explică de ce revoltele sîngeroase cari au clătinat de a­­tîtea ori temelia Statului român n’au avut repercusiune în Romî­­nia transdunăreană. Vorbind la Constanța de necesitatea unei mai juste repărtiziuni a proprie­­tăței rurale, partidul liberal va găsi acolo argumentul doveditor al reformei pe care o proec­ează: aplicarea ei a priori, sancțiunea ei istorică. Dealtminteri partidul liberal nu mai are nevoie de argumente spre a convinge opinia publică de necesitatea reformelor pe cari le preconizează. Azi aceste refor­me alcătuesc un patrimoniu al gîndirei românești. Necesitatea lor e recunoscută și proclamată de toți aceia cari au dreptul să cuvânteze în numele României; nici unul din oamenii poliției cari au venit să vază nece­sitățile istorice nu li se mai o­­pune și partidului liberal nu-i răm­îne de­cît să mai învingă u­­nele rezerve și să înlăture unele îndoeli, pentru ca opera pe care o protesează să­ aibă adeziunea întregei națiuni. Rezultatele binefăcătoare ale acestei opere apar de pe acum a­tît de luminoase că lumina lor convinge toate spiritele, pătrun­de în toate sufletele și încălzește toate inimile. Chiar cei mai ti­mizi, chiar cei mai îngrijați, chiar aceia pe cari îi sperie inovațiu­­nile, vor recunoaște în scurt timp că înfăptuirea reformelor libe­rale e, pentru poporul român, sin­gura pîrghie de progres și d­e mintuire, în mijlocul greutăților din năuntru și al dușmăniilor din afară. Și ast­fel partidul liberal, să­vîrșind această operă, va bine­merita de la Țară, după cum a bine-meritat de atîtea ori în tre­cut, cînd a realizat reformele cari au îndrumat Romînia pe calea progresului de pînă azi. ---------------ox---------------­ D. Marg­hilian respectă tradiția familiei PROVOCAREA SIREATA A­­ D-LUI NICU FILIPESCU D. Nicu Filipescu e rău cu d. A­­lex. Marghiloman. Fostul ministru de domenii nu poate erta d-lui Mar­ghiloman că are veleități la șefia unui partid boeresc, cirur origina mi­nistrului de finanțe se trădează atât de mult în mania care și-o exercită cu eleganta silită pe platoul de la hi­podrom. I­ar cum în actuala situație dintre conservatori d. Nicu Filipescu are sHuuțiunea delicată de a nu putea repeta d-lui Marghiloman adevăru­rile ce i le-a servit întrun recent interview, prin „Epoca" de ori ne si­lește pe noi să facem pe interpreții fostului ministru de­ domenii. De aceia, sub pretextul unei moșii ce ar fi fost arendată pe vremea lui Ion Brătianu unui membru de la Casa He, „Epoca" ne provoacă la o ripostă, a cărei țar­ă era sigură de mai înainte că va fi d. Marghi­loman. D. Nicu Filipescu a urmărit și a reușit să ne oblige, prin ziarul d-sale,­­ă reamintim d-lui Marghiloman cazul celor două moșii cumpărate de tatăl actualului miniștru­ de fi­nanțe în condițiuni, de cari chiar d. Marghiloman probabil că roșește în rarele clipe de sinceritate fată cu il­su însuși. Are si dreptate! F. și aceasta o neplăcere sentimen­tală a d-lui Marghiloman, dar o ne­plăcere sentimentală care-și are­ con­ți­a valoarea în veniturile însemna­te ale moșiilor celor două, cari au sporit în chip as de respectabil renta anuală, datorită căreia minis­trul finanțelor își plătește luxul­ in­cur­a­jăr­ii rasei cailor, ca să nu-și desmintă tradiița familiei. E o m­oasă recunoștință, pe care numai d. Filipescu nu o înțelege. ■---------------0X0----------------­SCOȚIENE O poliță politică D. Alex. Marghiloman a afirmat că guvernul actual va mai sta cinci ani la putere. Girant al acestei po­lițe trase asupra țarei e tot d. Bă­­dărău, care a girat și polița lui Ber­man Juster. prăsire Moria Lissa a fost în fine regă­­sită. Pe cînd semnele lui Berman Juster, perdute în noaptea neființei? Clopotele Morții La un cinematograf din Capitală se reprezintă un film intitulat Clo­potele morții. Toți miniștrii și-au reținut bilete. Scott A C-ia ~ T—0X0--------------­ «IL PRINCIPE», E O CARTE DE ISTORIE CUR­JOACĂ și SINCERĂ Nicolo Machiavelli a intrat în sfera actualităței, prin aducerea a­­minte că în anul acesta se împli­nesc 400 ani de cînd a fost scris Il principe, cartea cea mai rău înțe­leasă din cîte s’a fost scris. Machiavelli, care a compus „Dis­cursul asupra primei decade a lui Titu Liviu­, și acea Istorie Fiorenti­­ne care e o carte de­­ istorie ce anti­cipează știința istorică, și , comedia II Mandragore, a rămas mai ales cunoscut prin al său­­I principe, o­­pera cea mai perversă și cea mai cinică, dacă ar fi să credem pe cri­ticii detractori, și dacă ar trebui să facem din legenda calomnioasă o normă de judecată literară. Nimic nu e însă mai fals de­cît sensul cuvîntului machiavelism, ni­mic mai eronat decît perfidia ma­chiavelică! Ne aflăm în fața ace­lorași calomnii literare cari au aco­perit pe primii critici, pe primii a­­depți ai independentei de cugetare omenească, pe sofiștii antici sub o­­probriul nemeritat al unei infame legende. II principe e o carte originală. Și nimic nu supără mai mult medio­crit­atea decît ceea ce iubește comoda banalitate; nimic nu atinge­ mai mult trîndava judecată a mulimei decît vocea care nu repetă cea­ ce au spus alții. Din acest pu­nct de vede­re 11 principe e o carte care își me­rită soarta. E curajoasă, fără să fie cinică­ e sinceră, fără a fi imorală , e inteligență, fără artificialitate. Ce voește Machiavelli î Voește să dea normele nu ale despotismului brutal, ci să descrie chipul cum mulți din principii de pe timpul lui au ajuns la terorism. Și regatele lui Machiavelli nu sunt regatele ce trebue să fie urmate. Istoricul nu e moralist, și învățatul nu e numai decît un pilot al conduitelor ome­nești. Dacă Machiavelli, e un imoral pentru că a dovedit că minciuna e o armă de guvernare, atunci La fontaine este tot atât de vinovat pentru că a exemplificat în chip ar­tistic cum că ,La raison du plus fort est tujours la meilleure“, și că leul e mai puțin vinovat dacă a m­încat pe păstor, decit măgarul ce a păscut iarba unui călugăr... Istoria este un lung lanț de ne­dreptăți. Ea este o rezultantă a cioc­nirilor de interse, de patimi urîte, de veleități și de ambiții ; ea este o tragedie în care eroii cad în luptă cu nerușinare și nedreptate; sau este o comedie-bulg cu bravi de car­naval, martiri de opertă, și „mă­riri“ umflate de vidul atmosferic... Dar genialitatea cere o răzbunare. Ea nu poate ierta tihnita obesitate a celor ce nu gîndesc, ipocrizia ari­viștilor cari sînt eterni ca lumea — cuvîntul numai fiind nou — de s­fidul mascat în haina de călugăr, și hoția apoteozată în martiriu. Și atunci vine un Machiavelli care ru­pe ipocrizia lui Tartuffe, gravitatea Prințului absurd, indolent și rapa­ce, și arată cu seriozitatea savan­tului, cu obiectivitatea istoricului și în clasica formulare a scriitoru­lui ce are răspundere în fața seco­­lilor de partea lui, că lumea e con­dusă nu de morală, ci de calcule, ea despot nu este cine vrea, ci acela care cunoaște arta vicleșugului, minciunei abile, prefăcătoriei meș­teșugite. . Este imoral un astfel de scriitor ! Dar lumea ar fi alta dacă cei ce poar­tă în suflet luminile curate și pro­feția viitorului, ar fixa în cadrul artei veșnice imoralitatea și viitul. Iar istoria lumei ar fi mai bine cunoscută dacă cei ce ar povesti-o ar da jos măscile, și ar desveli ade­vărul ascuns în hainele minciunei. In rîndul imoralilor, un La Roche­foucauld, — care a prins în maxime resortul egoist al vieței, — La Fon­taine care a desc­ris nedreptatea e­­pocei sale, acoper­nd omenirea sub aspectul animalelor ; — Machiavelli care a arătat, ini­*, secte de parveni­re a prinților și despoților , vor ră­­mîne ca să sfideze vițtul, și să facă din pictura lui altoiul vindecător al imoralității. Machiavelli nu face rău decît a­­celora ce-i biciuește ; nu e antipa­tie decît celor răi, iar lectura lui­­­ principe nu e îndemnătoare la rele decît pentru aceia cari se pre­fac că confundă ceea ce este, cu ceea­ ce trebue să fie , ceea­ ce se in­tim­plă, cu ceea­ ce ar trebui să se întimple... Gr. Taușan _---------0X0---------------­ HOTE S’A REGĂSIT... Un fu­rt care a dat de gîndit și de vorbă sumei întregi a fost acela al minunatului tablou Gioconda de la „Louvre“ din Paris. Și emoțiunea generală a fost foarte explicabilă, dat find extraordinara valoare a ta­bloului, circumstanțele misterioase ce-au înconjurat „furtul, și imposi­bilitatea de a se­­ găsi un hoț, toc­mai în vremea detectivilor savanți, care se încărcase c­u un obiect atit de greu de asem­ , atit de imposi­bil de vîndut, cutr e un tablou ma­re și ca dimensiuni și ca notorieta­te publică, și ca valoare mondială. Dar adesea­ ori imposibilul și ne­verosimilul este acela care se în­­tîmplă în ciuda logicei, a prevede­­rei și a bunului simț ! C­eea ce părea imposibil să fie, a fost... Din fericire, tragi-comedia Gio­­condei, care a produs o avalanșe de tablouri, copii, litografice etern sm­­rnzătoarei Mona Lisa, s’a terminat cu un fapt mai puțin extraordinar. Hoțul e descoperit, și tabloul e păs­trat acuma în Italia, înainte de a-și lua drumul spre Parisul dornic de a-și revedea amanta dispărută de sub ochii cerberilor oficiali. De acuma încolo, englezoaice în­­nalte și subtile, însoțite de bărbați gravi, mișcati mecanic cu un resort invisibil, toti asculțind cu religio­zitate explicatiunile unui Cicerone, și purtînd în mîini ghiduri roșcate vor defila în fata „Giocondei“, care va surîde tuturor, cu un aer de ve­che cunoștință ! Pricepuți în artă, caru confundă pictura cu fotogra­fia, amatori cari rieunesc un­ tablou după banii cu nava a fost cumpă­rat, călători ce-și plimbă neuras­tenia bogată, și gutta plicticoasă; daune elegante și desgustate de „ba­­vardaj“, își vor da întâlnire în fa­ța pînzei ilustre, nu pentru că pri­cep simetria lini­lor, și splendida descreștere a tonalităților, ci pentru că ..Gioconda" a devenit o modă. Vor trece din sala Luvrului în ate­lierul unei modiste, alții la un „the tango" și în nimicurile convorbiri­lor din saloane, un subiect nou va colora banalitatea protocolului prin reflexiuni asupra­ Giocondei. Iar Leonardo da Vinci zâmbește — ori poate plecege! — din lumea în care el nu­­ moare! Petroniui ——----------tei-----------------­ Cu prilejul discuțiunei la Cameră a creditului de 405 milioane, d. Vin­­tilă Brătianu a pus în evidență lip­să de seriozitate cu care legiferea­ză actualul guvern de colaborare. D-sa a arătat că e vorba de cel mai mare împrumut ce s’a făcut vre odată la noi, care reprezintă, nu mai puțin de o treime din datoria publică actuală a R­omîniei. El an­gajează pe șapte ani viitori progra­mul de lucru al căilor ferate româ­ne. D-nul Brătianu nu a contestat că unele din lucrările procetate sînt necesare, dar din Aprilie trecut, cînd a fost adusă pentru prima oară în parlament această cerere de îm­prumut așa de mare, s’au întâmplat evenimentele cunoscute, cari au dat naștere la eu totui alte preocu­pări, au adus nevoi mult mai ur­gente și mai importante decât cele cari se puteau prevedea acum șapte luni de zile. De aceea d-nul Brătianu a susți­nut că sunt necesare multe modifi­cări importante din proect, cari, evident, nu se pot face în discu­ția generală. Ca o concluzie logică, d-sa a pro­pus ca proectul să fie amînat și re­trimis la secțiuni, cari să-l studieze «Un nou, pe alte baze, isvorite din noile nevoi ale tărei. Fără să discute în amănunt pro­ectul, d. Brătianu a învederat to­tuși, prin cîteva exmple justețea ar­­gum­entărei sale. Sunt pe de o parte un proect o sumă de cheltrueli cari ar mai putea aștepta mult, — chiar raportorul proectului d. Dumitropol constată de pildă că linia Tețcani- Moinești nu e necesară dar „au stă­ruit" pentru ea trei miniștrii — iar pe de alta lucrări urgente, cum sînt liniile din teritoriul anexal, podul ce va trebui să se construiască la Silistra sau Turtucaia, linia Craio­­va-Gruia care va lega­ liniile noastre cu cele sîrbești, — nu sunt prevăzute! D. Brătianu a arătat apoi cît de neoportun e acest mare împrumut. Cînd d. ministru de finanțe a în­­tîmpinat atîtea dificultăți în străi­nătate cu contractarea împrumutu­lui de 250 milioane, cu dobîndă ur­cată, crede d-sa că un împrumut in­tern va putea fi făcut cu o dobîndă mai mică ? Instirgit d-nul Brătianu a pu­fe în­­nainte o foarte însemnată chestie de procedura parlamentară: e fără precedent și nu e potrivit ca un asoed­ de lege așa de însemnat, ca­re angajează ne un timp lung toate resursele țărei, să fie adus în dez­bateri înainte de discuția mesagiu­­lui, în care e în joc însă­și situația politică a guvernului și încrederea de care se bucură în fata tărei. O singură lege s-ar fi putut vota și anume aceea care să șteargă pe­nibilul vot al protocolului de la Pe­tersburg: legea de anexiune. Și­o-nul Brătianu a sfîrșit cerînd din nou ca proectul să fie retrimis la secțiuni. _Bine­înțeles, atit d-nul Bădărău, cît și mai ales d mul Marghiloman. — foarte enervat de justețea criti­cilor ce se aducea creditului au stă­ruit în votarea lui imediată. La discuția generală, d. V. G. Mor­­ton a dovedit că acest credit, ca și cel de 50 milioane­­ pentru școli, nu e decît „praf în ochii lumei", sau cu alte cuvinte reclamă deșartă,. După cum nu e cu putință ca în cîțiva ani să se construiască loca­luri de școli de 50 milioane, pur și sim­plu pentru că n’avem­ învățători pentru ele, așa nici lucrările de 405 milioane nu sînt menite să fie rea­lizate, căci lipsește personalii, ingi­neri, studiile, planurile, tot. Dar d. Morton a desvăluit și o lătare politică a chestiunei; reali­­zân­d­ astăzi un împrumut de o jumă­tate de miliard, adversarii expro­­prierei își închipuesc că vor împie­dica partidul liberal de a găsi resur­sele, atunci cînd va fi nevoie. Spe­ranță deșartă, a adăugat d. Morțun, căci pentru ideea aceasta se vor gă­si și oameni și resursele necesare. In sfîrșit fostul ministru al lu­cr­ărilor publice, fără a intra în toa­te amănuntele proectului, a semna­lat cîteva grave greșeli de redacți­­une, precum și părțile de interes personal, iar nici de cum general, din programul de dm foi­te te­me înainte. Din dezbaterile tratata­te acești prilej a reeșit pînă la evidentă de nu e vorba de cît da întocmirea, fără nici o normă », fără o »reven« pare serioasă de trebuințele ac­­tuale și urgente — a unui simplu­­ program de desiderate, în materie de linii noi. Si, dacă e vorba de de­­ziderate, cum foarte bi«« a obser­­vat d-nul Brătianu, atunci mai sunt si alte linii de construit. Ata­ sínt liniile Curtea «le Arge» Jiblea, R.­Vîlcea-Pitești, și altele, iar d-n Ilariu Isvoranu a învederat necesi­­tatea liniei T.-Severini-Baia-de-Araf« mă. I D-nul Take Ionos««, intervenim­ în discuție, a recunoscut implicit te­­meinicia argumentelor 4-lui V. Bră­­tianu, afirmînd că linia Craiova« Gruia, și legătura cu liniile sârbești, va trebui să fie realizată ÎNAINTE de multe din cele din m­ocet, deși nu e cuprinsă într’însâ. Același lucru îl susținuse, la fn« ceputui ședinței, d-nul Ventilă Bră­­tianu. In rezumat, opoziția liberală și-ăi făcut datoria, învederând opiniei publice că și în această da­ostie man­re, guvernul de colaborare nu se preocupă de adevăratele nevoi ale tărei, că nu e pătrunsă de nevoile isporite din noua situație creată de evenimentele din urmă, și că e con­­dus de alte interese decît cele genea­rale. A. MIRCEA. I Creditul de 405 mlioang Împrumutul de jumătate miliard —«Praf în ochii lumei»— „MOMN­­­TIM S’A ADUS IN­TINSCUȚIE ÎMPRUMUTUL DE 4115 MH IOANF, DOVEDEȘTE O IN­­CONȘTIEIMI A­­RIMINALA IUN PARTEA GIIVRU­NU 1.111“—A ZIS­U­-L VINTIU MUȚI­A VII). „ SE ARUNCA PIl 4 F ÎV OC­HII LUMEI“— A ZIS 0-L V. G. MORȚUN. iino ascu­in­d mie dela Abatorul Comunal CEREM­O ANOTETA SEVE­RA ȘI CÎT MAI LARGA Adesea­ ori, am atras luarea amin­te d-lui primar, asupra operațiuni­lor d-lui director al abatorului, ca­re prin uzurpatiune a parvenit în cârmi acestui stabiliment public și care și-a propus da, în scurt timp, să-și creeze venituri nepermise prin patronarea diferitelor spoliațiuni și abuzuri. Rezultatul acestor operați­­uni a fost că cei spoliați s’au plîns primarului. Acum, în fața petițiunei, acoperi­tă de numeroase semnături ale co­mercianților din abator, — petițiu­­ne din care reese clar aluziuni la cinstea veterinarului Dinulescu — cerem stăruitor d-lui primar să o­­rinduiască o anchetă serioasă și lar­gă la abatorul comunal, iar pentru ca d. Cantacuzino să fie pus în po­­zițiune a descoperi lucruri de o gra­vitate la care desigur nu se așteapt­­tă, în sarcina directorului abatoru­lui, îl rugăm să solicite Ministeru­lui de interne suspendarea acelui funcționar pe tot timpul anchetei. Dată fiind gravitatea faptelor, Ministerul poate și trebue să ia a­­ceastă măsură de suspendare provi­zorie, căci numai astfel cei spoliați in diferite feluri, pot să declare, fă­ră teamă, tot ce au pe suflet și tot ce-i doare. Pe lângă chestiunea concesionari­lor d. Primar trebue să cerceteze: 1) Ce se face cu părul porcilor tă­iați ? 2) Cum se procedează cu căr­nurile bolnave — sterilizate și cine încasează sumele rezultate? De ce concesionarul vînzărei camei de cal a părăsit concesiunea ? 4) In fine, ce amestec are directorul abatoru­lui în sindicatul măcelarilor, unde el este președinte activ al comitetu­lui ? Se spune că acest comitet n’a fost ingrat cu acela care a pus toate stă­ruințele ca Primăria să verse în cassa sindicatului, cocheta sumă de 40 mii de lei ca subvensiune anuala pentru despăgubirea cămărilor con­fiscate. Cu cîțiva ani înainte Pri­măria nu despăgubea anual pe mă­celari deett cu 4—5 mii de lei. 3—---------oxo---­ S­crisori din Berin­ț Aspecte politice și economice Cazul din Zabern.—Situația zdruncinată a cancela­­► iu . v. za ec­on­omică. — Relațiile come­cial din Romînia și cu țările Balcanice.—Deutscher Balkan-Verein Terminam acum vre-o două săptă­­mîni penultima mea scrisoare cu vorbele: „Și acum suntem­ în așteptarea se­­ziunei parlamentare și a sur­prizelor ce ne va aduce!“ Surprizele nu s’au lăsat prea mult așteptate... De abia s’a deschis parlamentu­l și am avut la ordinea zilei cazul din Zabern (în franțuzește Saverne), interpelările din Reichstag și votul de neîncrede­re ce i s’a dat cancelarului von Bet­­hmann Hollweg. Cred că e destul pentru o săptămână! Cunoașteți din telegrame și din articolele zilnice cazul din Zabern care a făcut din neînsemnatul oră­șel alsacian, necunoscut pînă azi, o­­localitate istorică. Zabern! Numele acesta a devenit azi un simbol. Zabern va însemna de azi înainte disprețul tuturor le­gilor, preponderanța militarismului, întronarea domniei săbiilor! Multi vor vedea în afacerea din Zabern numai un prilej fericit de a-și des­creți fruntea. Și într’adevăr Don Quichotteria aceasta ar putea tenta pe Courteline să ne dea un ..pen­dant“ la cunoscuta lui comedie în care ne arată cum o aventură noc­turnă a doi soldați, răstoarnă cabi­netul... Lucrurile au însă și partea lor serioasă, mai mult tragică decît comică. Ce se intim­plase în Zabern ? Ju­nele locotenent Forstner, un copil aproape, spune în cazarmă o sumă de grațiozități la adresa armatei franceze, gratifică ne­rec­ruții alsa­cieni cu numele de „Wackes“ (va­gabond) și-și învață soldații să facă uz de armă, dacă vreun alsacian și-ar bate joc de ei... Ea, va da și un premiu celui ce va face aceasta! Lu­crurile ajung bine înțeles în pu­blic. Autoritățile superioare ar fi putut aplana ușor incidental pe­depsind pe lopot. Forstner și mu­­tându-l în altă garnizoană. Dar in­ loc să «procedeze astfel, dau în ju­­­decată pe soldații cari destăinui­­­seră cele petrecute în cazarmă! Vă închipuiți lesne că alsacienii nu-l prea simpatizau acum pe locul. For­t­stier, pe care-l întîlneau­­ zilnic, fă­­cîndu-și tîrguelile, însoțit de cîțiva­­ soldați cu baioneta la armă, pe cînd sărmanii recruți zăceau în închi­soare... Intr’o bună zi un grup de școlari, sub impresia celor auzite, întîlnind pe locotenentul Forstner își bat joc de el. Locotenentul scoa­te îndată armata în stradă­ — cu autorizația­­ colonelului, șeful garni­zoanei — și arestează pe cine îi ese în cale, vre-o 50 de cetățeni, printre cari judecători și un procuror. Și cei arestată. — cu excepția magistra­ților, — sunt escortați la cazarmă și băgați peste noapte în beciul de căr­buni! Fără să se fi declarat starea de asediu, se călcau în picioare toate libertățile... Armata se subs­­tiituise autorităților constituite, or­ganizației civile! Incidenul din Za­bern luase de acum proporțiile unei afaceri! Dar de abia sosiseră în Berlin veștile acestea surprinzătoare din Congo-ul alsacian, nici nu se anun­țase bine interpelarea, cînd telegrîn­ful începu să sbîa­nîie din mou... Iad o noutate din Zabern! Locotenentul Forstner aflîndu-se cu compania exerciții în DettweUer (lingă Za« bem) se întâlnește iar cu un graid de copii. Aceștia reconoscîndu-î sa­ strigă: „Wackes“, cuvântul ecestSi devenit acum celebru din gratia­ lui Dumnezeu și a Bocote pentolu­l Forstner. Locot. Forstner «coate sa« bia fugărește rap*i... m. lovește În cap... .pe un sărman cizmar pagali­zat, care se afla spre «enorocul lui pe acolo. » Evenimentele din Zabesm au găsit ,, ecou în Reichstag. Socialiștii și al­saedenii au adresat inter­utilări, iar care au răspuns ministrul de r­­ăz­bo­iu și cancelarul imperiului. C« ministrul de războiu va lua apăra­ rea militarilor, lucrul acesta se bă­­nuia dinainte: „Corb­ea «orb sau scoate­ ochii!“. Apărarea cancelarului, ver­­si­unea lui falsă despre confUctul a­­cesta între autoritățile civile și cele militare, a fost însă o gafă «caste»« tată! Dar tot așa de «e»ștentată ® , fost și marea majoritate întrunit»­­de votul de neîncredere în cancelari, ! O majoritate cum o întâlnești foarte rar în Reichstag. Socialiștii și al«­sa­cienii, democrații ei antirmaliști, toti afară de conservatoori au votat contra cancelarului! Ia altă țară. tot acesta ar însemna căderea ime­­diată a guvernului. Arai însă votul acesta își păstrează setaț îfîoati«. nu arată că e un abis între Retolisia»­­și guvern, ca și între civili si m­ili­­tari, dar ati­ și nimic mai mult! Cel ca­re hotărăște soarta guv­ernelor © „kaiserul“. Și de la Donaueschingesu unde se află la vină toate, kaiserul a avizat, cancel­a­rul rămâne, iar re­­gimentul No. 99 din Zabern 6 pe un mutat provizoriu. O solutie care mi prea mulțumește pe m&m­eni... Noi« tem­e că cancelarul cântă acum și­ șteargă impresia «redusă de răs­­punsul lui la in­temoluri. eu a «cazut că a fost indispus, asa că a uitat­ sa dea unele lămuriri care ar fi »chim« dat situația! sunt de ei două discurs­suri ale cancelarului: acela ta care l’a tinut în Reichstag și acela nn care a avut de gând sa-l tină dar,­ a uitat! O altă chestiune care a preocupat Reichstagul este problema asigura« rei lucrătorilor contra lipsei de la« # era. De cîtiva ani s» abservi pe«­­miodic, mai ales în Beci*«, o supra ofertă enormă de brate , astfel zeci de mii de lucrători renota fără pîi­­ne. Anul acesta lucrurile stau insa si mai prost.* Evenimentele recente din Balcani, turburările neconteni­­te din America, renercitindu-se aici au provocat o stagnare a exportra­­lui. Multe fabrici s’au văz­ut nevoite să restrângă numărul lucrăto­rilor sau să închidă cu totul fabrica._ 9i astfel sunt în Berlin tăcî­ți zeci de mii de lucrători muritori de foamei după anii 70—SĂ.OM după anu­l 100.000. Orașele se văd în neputința de a-i ajuta în mod­efimee și recurg la intervenția statului. Îl» Rn disera« fii lungi în Reichstag, kt­­ănire ®

Next