Viitorul, iunie 1915 (Anul 8, nr. 2622-2651)
1915-06-11 / nr. 2632
5 BANI ABONAMENTE mn ant. ........ m an 18 Lei......................seue hurt 9 Lei lustrăinState.... mn an 36 Lei.....................şease luni ÎS Lei Abonamentele tr,cep la 1 și 15 ale fiecărei luni REDACȚIA BUSADA ACADEMIEI Na Ii Intrarea pri?i pasasr. Imobilara TELEFON 13/47 si 67/20 ADMINISTRAŢIA STRADA ACADEMIEI 17 Intrare şi prin Calea Victoriei 56 TELEFON 22/39 ANUNCEURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană In pagina II ................... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV ................... 30 bani Inserţii ţi reclama pagina III linia................................2 Lei BANI SITUAŢIA E SYlâsat să Frâssszlî, eari laptaa piuă acum numai In ostorais la nord ds Arras, îşi întind operaţiunile şi spre alte passte als frontalul lor. Aşa In afară de acţiunea din Vosgi, Incepnti acum cinei zile, el anunţă sosi atacuri la Soisssfis şi In regiunea Measei. La nord da arras an progresat in direcţia soachez, iar In Rosgi au ocupat Metzeral. La rindul lor Germaait au luat In Argonnes Iniţiativa anul atac, care ie-a adus posesiunea mai multor Unii de apărare pe un front de 2 km 4.» Multiplicitatea operaţiunilor de pe frontul de Ysst va sili de bună seamă pe Germani ca, după terminarea campaniei din Galiţia, să'şi transporte In Franţa o parte din trupele cari au operat In Galiţia. Pe acest din urmă teatru di război a trapars germane luptă pentru recucerirea Lembergului. Ele au ocupat Hawa- Ruska. Rava-Ruska e localitatea unde sa dat In Septembre trecut lupta hotărâtoare pentru posesiunea Lembergului. Cum armatele aliate deţin azi poziţiunile, cari înconjoară şi domină Lembsrgul ? Întrebarea dacă Ruşii, cu toată rezistenţa lor înverşunată, vor putea păstra capitala Gallţiui. Pe Histra, Ruşii mai deţin Mikolajov şi Zydaczov. In schimb puterea lor a slăbit la Zaleseyko, la graniţa Basarabiei. • « * t De pe frontul italian, Austriecii anunţă că au respins două atacuri lângă Plava şi un atac la nord-vest de Km. Operaţiunile de pe acest front te desfăşoară Încă la graniţă. Politica străzei — IN JURUL UNU! COMUNICAT — Comitetul „Acţiunei Naţionale“ a publicat ori un comunicat prin ziarele, d-lui Mile, anunţind următoarele: — „Acţiunea Naţională s’a întrunit aseară la orele 5 la „Adevărul“. Membrii comitetului au făcut constatarea că a mai avea Încrederea în guvern, este a compromite cauza naţională“. Iată dar că se reia, sub altă formă, atitudinea veche din toamna trecută cînd patriotismul gălăgios al unora se pusese în serviciul unei cauze care nu poate fi românească, — ori cum ar fi intenţiile, — cîtă vreme atitudinea nervoasă a cîtorva grăbiţi poate dăuna intereselor de Stat mai superioare decît ambiţiunile unora sau pornirile altora. Că „Acţiunea Naţională“ îşi exprimă sau nu încredere în guvern, faptul poate avea cel mult valoarea unei păreri ca oricare alta. Toate părerile sunt libere şi te pot manifesta, fără ca nimeni să aibă dreptul să le oprească, atîta vreme cît ele nu iau un caracter supărător ordinei şi siguranţei publice, transformîndu-se in manifestaţiuni gălăgioase şi imoportune. Astăzi, mai mult chiar decît atunci, nervozităţile acestea ale amatorilor de reputaţiuni sgomotoase, precum şi graba inutilă pe care o pun în creiarea unor anume situaţiuni, a căror răspundere nu o au, sunt protivnice celor mai de căpetenie interese româneşti. Ori, politica aceasta e singura de care s’a călăuzit pînă acum „Acţiunea Naţională“ şi în preocupările ei şi în desemnarea unei atitudini, care preconizează domnia străzei şi a violenţei împotriva patriotismului clarvăzător şi cumpătat pe care nu’l pricepe râd azi, cum nu sa priceput în toamna trecută, de cît după lecţia usturătoare, cu care s’a însărcinat opinia publică din propria iniţiativă. E o concepţie sălbatecă, care nu ar putea fi primită de către nici un om de stat, care ar avea răspunderea unei situaţiuni aşa de grea şi delicată, cum e situaţiunea pe care evenimentele internaţionale, — veşnic schimbătoare— au creiat-o României şi pentru prezent şi mai ales pentru viitor. Politica manifestaţiunilor de stradă, însă, pornită din sentimente oricît de onorabile, nu a slujit niciodată interesele unui Stat, iar cînd se va cunoaşte pe bază de fapte şi documente istoricul imparţial al atitudinei guvernului, se vor putea aprecia în liniştea altor vremuri şi pricinele pentru cari agitaţiunile de stradă sunt azi mai inoportune ca oricînd. In clipe hotărîtoare ca aceste, ori ce gest, greşit ar putea avea consecinţe de cari mulţi nici nuşi dau seama. Numai ■ păstrând o atitudine de cuminţenie şi prudenţă aşa de necesară în clipele mari, vom ajunge la rezultate cari nu s’ar fi putut obţine prin gălăgia străzei. Dar dacă nervozitatea unora îi pune în neputinţă ca să-şi stăpînească temperamentul şi le face astfel imposibilă înţelegerea efectelor prudenţei şi cuminţeniei politice, noi avem încredere în patriotismul maselor mari populare, cari au dovedit să aibă mai mult decît alţii înţelegerea intereselor româneşti din prezent. Şi iată de ce socotim de meri înainte zadarnice orice tentative de a reedita politica străzei din anul trecut, care de altfel nu a putut, cum nu va reuşi nici acum, să impună nimănui o atitudine alături de aceia pe care o inspiră numai adevărata înţelegere a intereselor romîneşti. ■--------------0X0----------- Băi de nomol, în DâmboviţaL In vechea noastră versificaţie se citează acele false cadenţe: Dîmboviţa apă dulce Cine-o bem Nu se mai duce Şi s’a interpretat de ironicii iremediabili că versurile conţin doar atîta adevăr, că dacă cineva bea apă de Dîmboviţă.... fără filtrare, „nu se mai duce“, ci stă pe loc.... mort! Dar cât de exagerată e interpretarea ironică , avem dovadă în felul cum actualmente o mulţime de oameni beau apa noroioasă, murdară a Dîmboviţei ce trece alene printre stradele Capitalei fără ca să moară. Totuşi acest curaj şi atît curaj nu ar trebui să fie tolerat, şi poliţia noastră nu ar face nici un abus de putere dacă ar strejui malurile Dîmboviţei „apădulce“, şi nu ar mai tolera exerciţiile de înotare, de scufundare făcute în toiul zilei, şi în părţile cele mai frecventate ale chefurilor. Căci pe lingă neigienicul unei băi luate în apă murdară şi infectată cu toate defecţiunile canalurilor oraşului, pe lingă neigienicul unei scufundări, deci şi absorbiţii prin gură, a unei ape mai mult de şi suspecte, nici decenţa nu se simte bine în astfel de spectacole, în cari forme corporale cari nu seamănă cu efebii antici, ori cu Venerele marmoreice, îşi arată goliciunea lor tuturor spectatorilor. E cald, earşiţă dogoritoare ! Fireşte, aşa este. Dar după cum în alţi ani se puteau tempera poftele de îmbăiere în plin Bucureşti, fără ca înotătorii de ocazie să moară de căldură, tot asemenea și în anul acesta ar fi bine să se interzică spectacolele nautice, demne de vreun oraş al Asiei tolerante... Petronius -----------------------0 0 0 0----------------------- În Ducele Abruzzilor erin spirit aventuros, îi plac întreprinderile grele, exploraţiuniile primejdioase, mişcarea, şi, mai presus de toate, navigaţiunea. A vînat animale sălbatice în centrul Africei şi în nestrăbătutele păduri americane, a întreprins ascensiunea celor mai înnalţi munţi de pe glob, a pescuit balene în mările polare, a deschis calea acelora cari după dînsul au descoperit polul Nord. Iubirea de ştiinţă îl îndemna la aceste expediţii tot aşa de mult In toate actele sale, de altfel, ducele manifestă această superioară mândrie care-l deosibeşte şi-l aşează în rîndul celor puţini dar aleşi Tocmai fiindcă are conştiinţa valoarei sale, ducele n’a ezitat să aşeze numele său alături de al unui modest dar valoros tovarăş al expediţiunilor sale. Reîntors în Italia,ducele Abruzzilor a publicat, în colaborare cu comandantul Cagni, un raport ştiinţific asupra rezultatului acestei expediţii, foarte apreciat în lumea ştiinţifică. Un alt volum de valoare ştiinţifică a publicat ducele Abruzzilor după ascensiunea ca pe vîrful Ruvenzori, în Africa centrală, pe făcutremarcabile observaţiuni ştiinţifice. In timpul acestei călătorii a avut ducele Abruzzilor un roman de dragoste, despre care s’a vorbit timp de mai multe luni în lumea întreagă. Cunoscuse în Statele Unite pe o fată încântătoare, miss Elkins, fiica unui bogat senator, foarte considerat. Cei doi tineri au făcut planul să se căsătorească. Dar greutăţi de protocol şi împotriviri familiare, au zdrobit planurile tinerilor, — şi romanul s’a sfîrşit în lacrimi. Ducele Abruzilor s’a consacrat apoi cu totul marinei. In momentul cînd a izbucnit războiul din Libya, a fost pus în fruntea unei divizii a escadrei care a avut misiunea să supravegheze coastele turceşti ale Adriaticei. Plin de avînt, el a încercat un atac al coastei, dar fu oprit. Austria, în baza tratatului Triplei Alianţe, a somat Italia să nu se atingă de integritatea peninsulei balcanice. Fireşte, nu s-au dat aceste explicaţii tînărului amiral; comandantul şef i-a transmis pur şi simplu ordinul să stea liniştit... O amărăciune adîncă, o crudă desamăgire îi produse acest ordin. Jignit în demnitatea sa de soldat, şi în sentimentele sale patriotice, ducele Abruzzilor trimise Regelui, vărul său, o telegramă cam în felul următor: „Vă rog să-mi spuneţi dacă trebue să merg înainte, sau să-mi dau demisia“. Era un act de indisciplină grav. I s-a răspuns, pe cale ierarhică, că trebuia să-şi cedeze provizoriu comandamentul şi să se prezinte fără întîrziere la ministerul de marină. Ministrul nu a făcut de sigur amabile imputări, ca unui copil răsfăţat, care a comis o copilărie cam îndrăzneaţă , apoi i-a anunţat că din ordinul Regelui era numit comandant al departamentului maritim Spezia. Asta însemna că nu mai putea naviga. Nimic nu putea să fie mai neplăcut prințului. Dar se înclină, ca un adevărat soldat: simţul disciplinei devenise mai puternic decît orice consideraţii sentimentale. Se duse la postul său, de unde nu se mai mişca, pînă la sfîrşitul războiului. Se spunea, că ducele înfrînsese cu greu suferința ce i-o da depărtarea de lupta pe care firea sa de întreprinzător și brav soldat o dorise atîta. Era văzut adesea, spre seară, pe digul Arsenalului, de unde privea cu un surîs trist și emoționat spre Stella Polare, ce părea că doarme de somnul gloriei..* ----------------0 0 0 0 ---------------- Conducătorii de oameni DUCELE ABRUZZILOR, amlFansimul fiarei Hallani — COMANDANTUL SUPREM AL FORȚELOR NAVALE ITALIENE E UN MILITAR DISTINS Șl DE VALOARE,—Sl Ufl EMERIT OM DE ȘTIINȚA — ca și gustul de călătorii. Expediția spre polul Nord a pregătit-o singur. A pus să i se construiască în Norvegia un vas special Stella Polare, şi-a ales echipagiul, toate instrumentele ştiinţifice, şi, salutat de Rege şi de tot poporul italian, a plecat. Cercetările făcute şi rezultatele culese în această expediţie au fost foarte preţioase. Cei cari au luat parte la expediţie, au avut să sufere mult. De altfel şi ducele Abruzzilor a avut prilejul să-şi dovedească energia. Expediţia se împărţise în două grupuri, şi medicul de bord nu rămăsese cu prinţul, ci plecase cu celalt grup. Intr’o zi, ducele observă că bau înghețat două degete de la mină. Căută să le îngrijească, deoarece i se mai întîmplaseră asemenea accidente, dar nimic nu ajută. Atunci, fiind singur, ducele luă un bisturiu și, cu curagiu, fără să spună nimic, își tăie singur cele două degete. Apoi și-a făcut pansamentul după toate regulile artei, şi cînd tovarăşii săi se întoarseră, el arătă triumfător medicului •mîuv!, — mîndru de opera sa!.. care Fa atins del dinţii, şi unde a Una dintre figurile cele mai interesante care a reapărut în lumea vieţei occidentale este ducele Abruzzilor. In jurul acestui vlăstar al familiei regale italiene se grupează atenţiunile după cum altă dată s’au brodat o întreagă serie de anecdote, tocmai din pricina firei sale deosebite care i-a adus repede o popularitate întinsă. Ducele Abruzzilor e foarte popular nu numai în Italia, ci în lumea întreagă. L’au făcut cunoscut mai cu seamă expediţiile sale ştiinţifice. In războiul actual, dindu-i-se de către regele Italiei şi guvern, comanda supremă a forţelor navale italiene, numele acestui prinţ de sînge, care n’a înţeles să se bucure fără de muncă de privilegii, iar la ordinea zilei. Prinţul Ludovic de Savoia-Carignan, duce al Abruzzâlor, s’a născut la Madrid în 1873. E al treilea fiu al prinţului Amedieu, duce de Aosta, fost rege al Spaniei. In vîrstă de 44 de ani, ducele Abruzzilor e cel mai tînăr amiral, nu numai din flotele aliaţilor dar din toate flotele din lume. Asta nu înseamnă însă că a ajuns la acest post prin favoritism: ducele Abruzzilor a străbătut regulat toată cariera de marinar. Plăcîndu-i mult studiul, de o fire serioasă şi muncitoare, nu a fost înaintat decît după ce şi-a dat toate examenele, ca orice ofiţer de marină. Singurul avantagiu pe care l’a avut, e că n’a stat atît de ceilalţi în fiecare grad. De altfel era în felul acesta de educaţie militară şi o dorinţă a ducelui care vroia să nu se facă uz de situaţia sa privilegiată, atunci cînd era vorba de reliefarea calităţilor sale distinse. In activitatea sa de mai pe urmă a dovedit un spirit larg cugetător şi o viaţă laborioasă — vădite aceste calităţi în operele sale ştiinţifice, care constitue cea mai frumoasă coroană de lauri pe care el o preţueşte mai mult ca însăşi rangul său de nobil. DUCELE ABRUZZILOR Împotriva aeroplanelor APARAREA ORAŞELOR Mitraliere mînuite de ofiţeri şi soldaţi germani împotriva aeroplanelor ce aruncă bombe deasupra oraşelor. Kasassaassasssi Evenimentul principal al săptămînei încheiate a fost de sigur onoarea făcută de către „Academia Romînă“ talentatului poet ieșean Mihai Codreanu care a obținut premiul „Năsturel” de 4000 lei pentr clasicul său volum de sonete ,ISU lui". Apărut într’o epocă în care potsia era pusă în ultimul plan, volumul „Statui” n’a trezit acel interes cu care era aşteptat, căci apariţia sonetelor coincide cu isbucnirea coi flagraţiunei europene. E un audiat mnei şi iată că „Academia Română” prin gestul eî distinct aduce acestui volum toată actualitatea. E o cinste care se reifringe asupra laşului întreg, asupra laşului artistic şi literar pe care poetul premiat îl represintă de ani de zile cu tot succesul ce-l comportă. Dar anul acesta premiile decernate de „Academia Română” se resfrîng şi mai mult asupra laşului — oraş de cugetare şi reverie. In afară de poetul M. Codreanu au mai obţinut premii alte doi scriitori ieşeni: D. dr. Giorge Pascu v, obţinut un premiu de 5000 lei pentru o lucrare de specialitate, în materia studiilor filologice, după care o sumă identică a fost obţinută de eminentul prozator G. Galacion pentru volumul de nuvele ,„Bisericiţa din Răzoare”. Distinsul scriitor dacă nu este un ieşean veritabil prin faptul că nu are domiciliul stabil în fosta capitală moldovenească, prin suflet ca şi prin activitatea-i literară a devenit un fiu al Iaşului. Colaborator preţios şi asiduu al „Vieţii Româneştî” d. G. Galaction şi-a tipărit cea maî însemnată parte a producţiundor d-sale în cuprinsul marei reviste ieşene care i-a editat şi primul volum, astăzi premiat de Academie. Ieşenii din aceste motive, îl revendică ca pe un scriitor al lor Şi iată cum premiile decernate anul acesta de „Academia Romina” se resfrîng în parte asupra a trei scriitori ieşeni — tustrei colaboratori ai „Vieţeî Romîneştî”. A mai concurat la premiile Academiei şi un al patrulea scriitor de talent, d. C. Hogaş care a presintat volumul d-sale „Pe drumuri de munte”. D. Hogaş n’a avut însă norocul celorlalţi colegi ai d-sale de la „Viaţa Romînească” — ceea ce, evident nu reduce întru nimic valoarea reală a scrierilor pe care le-a presentat spre premiare.* Tot în cursul anului consacrat războiului, au mai apărut la Iaşi alte două lucrări de mare importanţă. E vorba de vasta monografie consacrată Oraşului Iaşi” o lucrare de mare interes pentru tot trecutul vechei capitale moldoveneşti datorită cunoscutului istoriograf ieşan d. 17. A. Bogdan şi de extrem de interesantă şi amănunţita lucrare intitulată „Istoria Teatrului din Moldovai” datorită bătrânului etnograf şi purdicist T. T. Burada. Ambele lucrări, bogate prin conţinutul lor, sunt în directă legătură cu trecutul cultural şi artistic al Iaşului, şi ele comportă o atenţiune deosebită, ceea ce ne va determina la articole speciale.» In ceea ce priveşte arta propriu a să, să amintim frumoasa expoziţiune ce a avut loc la şcoala de Belehrte — expoziţie în care artiştii şi-au expus lucrările alăturea de elevi. In afară de pictorii şi sculptorii cunoscuţi, publicul a avut prilejul să cunoască cîteva talente mai nouî — ca de pildă, pe sculptorul Mateescu, profesor la şcoala de Bella Arte, ale cărui lucrări au fost expuse pentru prima oară; apoi pe sculptorul diletant dat de un talent real, d. V. Dhmifrescu, inspector şcolar, care a atras atenţiunea cunoscătorilor în ale artelor plastice. De asemenea pe tinerii sculptori R. Hette şi Gheorghiţă, cari se disting tot mai mult în arta sculpturei. Actualmente ieşenii sunt atraşi de un tablou simbolic al pictorului Octav Băncilă expus în centrul oraşului. Tabloul intitulat „Pax” este consacrat războiului european şi el atrage atenţiunea tuturor prin arta deosebită cu care e executat Talentatul pictor ieşean, cunoscut de altfel şi Bucureştiului, pregăteşte o nouă expoziţiune pe care o va deschide succesiv la Iaşi şi la Bucureşti, şi în care scop pregăteşte o serie de lucrări nouî. * In ceea ce priveşte arta dramatică la Iaşi trebue să arătăm că stagiunea teatrală s’a închis de mult. Comitetele teatrale s’au primenit din nou şi ele se alcătuesc astăzi din d-niî N. Gane, I. Găvănescul, I. Botez şi I. Petrovicî cari represintă ca mîtetul de lectură, şi d-nul G. Ibrăileanu. Peretz şi C. Momuleanu cari formează comitetul administrativ. Stagiunea s’a terminat cu pensionarea timpurie a unuia dintre cei mai valoroşi şi apreciaţi societari, d. Gh. Al. Cîrjă ; această pensionara a surprins pe artist, care e în toată puterea de muncă şi a talentului şi a surprins mai ales publicul iubitor de teatru care nu-şi explică această pensionare — cu atît mai mult cu cît în locul artiştilor cari au plecat din teatrul ieşean nu s’au ivit talente mai distinse.... Dar despre activitatea din teatrul ieşean vom vorbi intri o cronică specială. ______________________ Arad îl Iaşul cultural şi artistic TREI SCRIITOR IEŞENI PREMIAŢI.— „MONOGRAFIA IAŞULUI“.— ISTORIA TEATRULUI DIN MOLDOVA SCULPTORII IAŞULUI. — PENSIONAREA ARTISTULUI GH. CARJA EXAMENELE In şcoalele particulare — SE AFSRiViA DSN WOU NECESITATEA REorganizArei invAţamAntujlui privat — Ne găsim iarăşi în perioada examenelor pe cari le dau elevii şcoalelor particulare şi acei preparaţi în familii. Din nou se semnalează anul acesta, ca şi pînă acum de altfel, aceleaşi nemulţumiri, atît din partea părinţilor elevilor, cît şi din partea directorilor diferitelor institute particulare; din nou ministerul instrucţiune va primi acelaş număr de proteste şi reclamaţiuni, ca în ceilalţi ani de altfel contra faptului că "aceste examene nu sunt un criteriu adevărat după care se poate constata gradul de pregătire al elevilor. Trebue să fim drepţi şi să recunoaştem că dacă nu toate, dar cel puţin o parte dintre aceste proteste şi reclamaţiuni sunt pînă laun pune întemeiate. Dacă facem însă această constatare, ţinem să afirmăm de la început, că nu este în intenţiunea noastră de a aduce vre-o jignire nici autorităţei şcolare şi nici membrilor connsiunilor examinatoare, numite de ministerul instrucţiunei. Dacă este cineva de vină, de această nemulţumire aproape generală, apoi este actuala organizare la învăţămintului particular, organizare care încă de mult a fost declarată ca ne mai corespunzînd timpurilor şi care urmează să fie modificată cit mai neîntîrziat. La şcoalele statului nu mai există, încă de mult, examenele de sfîrşit de an. De ce ! Tocmai fiindcă s-a constatat puţina utilitate a acestor examene pentru buna cultură a tinerilor generaţiuni. La şcoalele particulare însă, ele au fost menţinute ca o necesitate. Ministerul instrucţiunei eliberînd elevilor, preparaţi în particular, certificate de clasă şi de absolvire, echivalente cu acele şi eliberate elevilor din şcoalele statului, trebue să se convingă, mai înainte de a libera aceste certificate, dacă elevii cari le solicită le merită şi posedă preparația necesară. Cum îşi formează autoritatea şcolară această convingere ? După actuala organizare, numind comisiuni, compuse din profesori dela şcoalele statului, cari n-au predat cursuri la şcoalele particulare, — măsură foarte logică de altfel —, şi care merg din institut în institut şi examenează elevii ce sunt prezentaţi. Se vedem însă cum se practici aceste examene şi dacăpractica lor este logică, dreaptă şi poate da rezultate bune. La şcoalele statului, profesorul are elevul sub ochii săi, timp de zece luni de zile. Zi cu zi, el se poate convinge de progresele realizate de elev, iar la sfîrşitul anului în deplină cunoştinţă de cauza se poate pronunţa dacă acel elev merită şi este destul de bine preparat ca să poată fi promovat într’o clasă imediat superioară. La şcoalele particulare, fiecare profesor al materiei corespunzătoare, din comisie are o singură zi de examinare pentru clasa la care a fost numit. In această singură zi el trebue să examineze pe toţi elevii acelei clase, — de multe ori 20 sau 30 la număr—, şi oral şi să le dea şi lucrări scrise, — şi de multe ori se întâmplă ca un membru al comisiunei să nu abă decît o jumătate din zi pentru examenul unei clase, înainte de amează sau după amează; şi atunci, examinînd şi oral şi înscris, timp de trei sau patim ore un număr de 25—30 elevi, înseamnă că nu revine pentru un elev de cît maximum 6—7 minute de examinare, deşi regularmentul prevede zece minute. Esta posibil ca într’un asemenea interval scurt, un profesor să-şi poată face o convingere exactă despre gradul de preparare al unui elev! Care este profesorul care să afirme în conştiinţă acest lucru? Dacă un elev are norocul ca profesorul examinator să-i pue o chestiune pe care o ştie, sau a preparat-o mai mult atunci capătă notă de promovare, chit că din restul materiei n-ar şti boabă, iar altul mai puţin norocos, chiar dacă ar fi perfect de bine preparat, nu poate răspunde la una sau maxium doua chestiuni, puse poate şi ceva mai încîlcit, atunciacel elev este declarat repetent. Iată dar, că aşa cum se practică examenele 'azi în institutele parti,* culare ,nu sínt de cît un paliativ, și nimeni nu credem să poată apui« ne că aceste examene si Mul curd ele se practică, sínt un criteriu exact pentru a se constata gradul de preparare al elevilor.Cum s’ar putea suprima acest* examene®