Viitorul, iulie 1915 (Anul 8, nr. 2652-2682)
1915-07-24 / nr. 2675
Ácul »I optelea EJo. 2675 BANI 5 ABONAMENTE in turn................. nna n 18 Lei.................... Sease luni 3 Lei mn îtr S in State__n an 26 Lei.......................ccasa luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 ț 15 «le fiecărul luni REDACȚIA STRADA ACADEMIEI No. 1* Intrarea unui nasar. Injnbîlîeri* TELEFON 13/47 și 67/20 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI 17 Intrare și prin Calea Victoriei 56 TELEFON 22/39 UATIA Ps Întregul front da est. dala Sit au situat aproape de extremul lui da nord și până la Wladimir-Vulynsk situat la extremul lui de sud, armatele austro-germane sânt în ofensivă. In urma luptelor date în ultimele douăzeci și patru de ore, Roșii au pierdut câteva positiuni la răsărit de Poniewicz, și armatele germane au reușit să treacă linia Wolooinski-Luboc. Germanii au mai câștigat teren la Lomza, iar la Varșovia au Înregistrat mici succese. In legatură cu luptele de la Varșovia trebuesc pase atacările deligeabilelor germane contra liniilor ferate de la vest de Varșovia. In ceea ce privește luptele de pe restul frontului, avem de notat pe cele dela Ivangorod, s ande după cum anunță an comunicat din Viena, regimentele din Transilvania compuse In majoritate de Români, au silit pe Ruși să se retragă In centura cetății. Lapte s’au dat și dincolo de Cholin, In direcția Lenezna. Armatele generalului Mackensen au reușit să ocupe acest oraș. El e situat pe drumul de cale ferată ce duce spre Brest-Litovsk și Bielostock. Luptele de pe frontal de vest se rezumă la atacări și contra-atacuri, armate de succese când pentru anul când pentru celați din beligeranți. Mai însemnate sunt succesele pe care de câtva timp te înregistrează Francezii in Vosgi unde au respins atacuri germane și au cucerit tranșee. Un comunicat vienez anunță ca atacurile italiene la Carnia și lângă platoul Palazzo au fost respinse, in Dardanele și Caucaz luptele obicinuite. Agricultorii, Exportul și Administrația C.F.R. — O consfătuire fără propuneri concrete și fără soluții practice serioase — Ministerul lucrărilor publice, răspunzînd cu un comunicat amănunțit discuțiunilor și afirmațiunilor făcute în consfătuirea agricultorilor dela „Uniunea Centrala a Sindicatelor agricole”, a restabilit adevărul și cu privire la posibilitățile exportului pe uscat și în ce privește acuzațiunile aduse administrației căilor noastre ferate. In chestiunea specială a exportului pe uscat, — la care suntem reduși prin faptul că războiul ne-a închis calea pe Mare, — comunicatul ministerului confirmă în totul punctul de vedere expus în primul nostru articol de orz. Nu vom avea deci de revenit cu o repetire asupra acestei probleme, a cărei cît mai grabnică și cît mai practică soluționare, în frnitele posibilităților prezente, a preocupat guvernul chiar mai înaintea agricultorii să se fi întrunit la Uniunea Sindicatelor. Dar în legătură cu acel comunicat și cu discuțiunile din consfătuirea de Luni, mai avem de făcut alte observațiuni și constatări. Ele privesc caracterul special, pe care cuvîntările rostite l-a imprimat unei consfătuiri, în care obiectul discuțiunei era firesc să-l formeze numai aceia ce constitue neîndoios adevăratele interese ale agricultorilor noștri mici și mari. Pentru cuvîntul acesta am fi dorit ca discuțiunile făcute să fi avut un caracter de mai multă seriozitate, din care să rezulte propuneri concrete prin cari să se preconizeze, în chip clar și precis soluțiuni practice posibile pentru satisfacerea nevoilor reale ale agriculturei noastre, care a aru în adevăr de suferit din cauza închiderei căilor normale de export In locul unor asemenea discuțiuni obiective cu folos pentu toți, nota caracteristică discuțiunilor urmate în consfătuirea de la „Uniune“, a fost reprezintată în atacuri personale, prin afirmațiuni neîntemeiate și prin acuzațiuni la adresa unei administrațiuni publice, care nu are decît vina că este pusă în imposibilitate — cu toată buna ei voință — să dea imediat satisfacție la toate nevoile agricultorilor exportatori. De altfel singurile cazuri enunțate în susținerea acuzărilor formulate de către unii agricultori ca fost imediat anchetate de către Ministerul lucrărilor publice; — comunicatul publicat, le dă o desmințire categorică, sprijinită pe ide oficiale, cari nu pot fi puse la îndoială de nimeni. "Atu feci în ce lumină rămîne seriozitatea Sinet consfătuiri de însemnătatea celeia ținută la Uniunea Sindicatelor, cînd se dovedește oficial că, singurele fapte imputate administrației, sunt pure invențiuni de fantezie ziaristică? Ș nu e oare aceasta pentru oricine indicțiunea evidentă că, acuzările formulate în consfătuire, nu au fost decît ecoul denunțurilor, cari se fac cu atîta ușurință în o parte a presei noastre. Chipul acesta de a discuta, într’o asemenea consfătuire a agricultorilor,pe bază de fapte inexacte, coroborat cu lipsa unor propuneri concrete tocmai din partea celor adunați la consfătuirea de Luni, constitue pentru noi o lipsă de orientare surprinzătoare asupra adevăratelor lor interese, pe care unii păreau chiar să le subordoneze unor calcule politice cu scopuri imediate. -oooo ■ HOTE Banul bătrânei Am citat în ziarele franceze o scenă care e cu adevărat impresionantă : Guvernul francez a făcut un apel la public, ca să depună aurul ce-i are, în schimbul hîrtiilor, numite bonuri pentru apărarea națională. A fost de ajuns acest simplu apel pentru ca la ghișeurile Băncei Naționale să curgă aurul, strîns cu prețul atîtor munci șî jertfe de buni economici francezi. Printre cei ce luptau ca să ajungă la ghișeu era o bătrână, care ținea strîns în mîînî o legătură... In fine ajunse în fața funcționarului, desfăcu legătura cea mare le făcu un pachețel, apoi altul din năuntru, apoi iarăși o mîcă legătură, pînă ce raza de soare prinsă pe aurul prețios sie i... Era un amplu napoleon. Pentru sărmana femee, această monedă de aur la... tot ceea ce avea, era bucura eî de femee săracă. Dar ce preț mai poate avernica satisfacție personală, cînd Patria e în pericol? A înțeles acest mare adevăr cu intuiția celor simpli, buna bătrînă franceză, dînd ultima ei bucurie pentru salvarea scumpei ei țări! Și cît de mult se scuza sărmane că n’are mai mult! Și cît de mirală a fost cînd i s’a dat „bonul“ de hîrtie! Ce să facă cu el ? Ce ea are bani de vînzare ? Și dafcă a dat tot ceea ce avea ea mai plăcut, aurul lucitor, la ce îi servește să aibă peticul de hîrtie»! Șî bătrîna cu spinarea încovoiată de muncă și sărăcie își făcu iarăși loc prin mulțime plecând acasă cu mulțumirea ce-i ilumina fata, de-a fi făcut, ceea ce trebuia să facă. Magnific exemplu de jertfă modestă și de sacrificiu, fără poză de teatru — 000 £»•• Petronius toTnilla lifeiÄäsinner! 24 Iulie 191# ANUNCIURI COMERCIALE IP la corp 7 pe o coloană In pagina III..................... 50 bani Liîfia corp 7 pe o coloană în pagina IV..................... 30 bani Inserții și reclame pagina III linia................................2 Lei 5 BANI O serbare a tipografilor Foto ISPAS Ilustrația reprezintă un grup format din membrii soc. Gutemberg care și-a serbat patronul Exportul nostru de mărfuri și în special acela de cereale a avut foarte mult de suferit din cauza actualului războiu european. Neajunsul acesta mare, datorit exclusiv evenimentelor externe, a căutat guvernul pe cât posibil, să-l înlăture, spre binele și folosul general all economiei noastre naționale. In acest scop s’a făcut tot ce a fost cu putință și s’au luat de mai multă vreme cele mai intruse măsuri. Răul însă este foarte greu de înlăturat cu desăvîrșire, din cauza marei cantități de mărfuri ce sunt destinate exportului. Ori ce s’ar face, căile noastre ferate nu pot suporta un export așa de mare și nici nu vor putea îndeplini rolul vapoarelor, prin ajutorul cărora se scurg pe apă mii de vagoane pe zi. Totul rămîne deci să se facă orice fel de înlesnire pentru activarea exportului pe uscat, singura cale rămasă deschisă traficului nostru și chiar aceasta de multe ori stingherită, desigur nu din vina noastră. Din această cauză mărfurile au rămas în mare parte prin coșare, hambare, docuri și magaziile căilor ferate, așa că noua recoltă vine peste cea veche, care așteaptă să-și ia drumul spre țările de consumațiune. Față cu aceasta stare de lucruri și față cu reclamațiunile și plângerile producătorilor agricoli, ozi au rămas cu recolta veche nevîndută sau neexportată, era neapărată mevite să se ia măsuri urgente pentru a aduce o cât mai mare înlesnire traficului nostru. In consecință, ministerul lucrărilor publice s’a gândit la toate mijloacele ce ar putea contribui la sporirea exportului. De astă daă acest export se va putea face pe trei căi: prin liniile ferate actuale, sporind liniile de garaj în rațiunile principale și pe șoselele naționale în legătură cu punctele de graniță. .. „.. « In primul rând, ministerul lucrărilor publice a luat măsuri să se construiască Linii de garaj la Predeal, Palanca și Burdujeni, spre a mări capacitatea gărilor și a spori debitul de vagoane care ar putea trece peste graniță. Lucrările pentru construirea acestor linii de garaj au început de mai multe zile, așa că ele vor fi în curînd terminate, spre marea mulțumire a agricultorilor. Pînă cînd noua recoltă va fi gata de export, toate aceste Linii de garaj vor fi date în exploatare. Pe lîngă aceste linii ferate, se vor mai construi linii Decauville între diferite localități și frontieră. Și aceste linii au început a se lucra între T.-Jiu-Lainici, Falticeni-Domul Luncei, Fălticeni Bibești, Padanca-Ghimeș și Bucecea-Mihăileni. Este ușor de înțeles marea înlesnire ce se va aduce exportulu nostru cînd toate aceste linii vor fi terminate. Aceasta în ceea ce privește liniile ferate. In afară însă de aceste linii, exportul se mai face și pe șoselele naționale care duc la graniță, indiferent de distanța de la care sunt pornite carele cu cereale. In ceea ce privește starea actuală a acestor șosele, d. inginer inspector general I. Zonne ne-a afirmat, într’o scurtă Convorbire pe care am avut-o deunăzi cu d-sa, că ea este admirabilă. S’au împetruit,1 s’au nivelat și s’au cilimbrat absolut toate șoselele din țară. a j Ceea ce s’a făcut de cîteva luni încoace, cu privire la drumuri, nu s’a făcut în ani de zile de-a nndul. Guvernul a dat cu cea mai mare bunăvoință toate sumele necesare pentru îmbunătățirea acestor căi de comunicație. Așa că se poate spune, cu drept cuvînt, că azî avem cele mai admirabile șosele, cum nu s’au văzăut și pomenit nici o dată în țară. Este demn de notat că în această stare se află azi nu numai șoelele naționale, dar chiar cele județene, vecinale și comunale, așa că pretutindeni s’a muncit din zor pentru construirea și perfecta lor întrețineri Cu liniile Le garaj și Cucele Decauville, care se află în curs de lucrare, ca și cu șoselele noastre, traficul pe uscat va putea lua o desvoltare necunoscută pînă acum la noi. Grație acestor căi de comunicație, se va putea ajunge la un export zilnic — pe linii ferate și șosele — de djaiba pe o mie de vagoane. Va fi desigur cel mai mare record pe care l’a atins vreo dată exportul nostru pe aceste căi. Toate aceste măsuri vor putea compensa — măcar în parte — greutatea mare pe care o pricinuește agricultorilor oprirea exportului pe apă. Chestiunea este însă dacă și vecinii noștri vor înlesni trecerea peste graniță a cerealelor, adică dacă și ei vor pune la dispoziție vagoanele și casele necesare pentru acest export. Aceasta, se înțelege, nu depinde de noi. Guvernul și în special ministerul lucrărilor publice de care depind căile noastre de comunicație, a făcut și face tot ce-i stă :n putere, absolut tot, pentru a aduce o înlesnire cât mai mare exportului. Aceasta, desigur, nu o va putea tăgădui nimeni. .Gr. N. O. EXPORTUL NOSTRU TRANSPORTUL CEREALELOR înmulțirea liniilor ferate.Starea admirabilă a șoselelor ANIVERSAREA — Reflexii asupra împlinirei unui an dela isbucnirea războiului european — Cum trece vremea!... Pdrcă nici nu-i vina erele că zilele acestea s’a împlinit un an de cînd, dintr’un lucru de nimic aproape, cele mai mari puteri din Europa s’au luat la ceartă și în urmă la bătae, exact ca și niște indivizi de proastă condiție, pe care sfîrșitul unei petreceri comuni, nu le mai poate păstra aceleași bune dispoziții dela început. Un an de zile, sau mai bine zis iifrei sute șase zeci și cinci de zile de cînd telegraful s bírnia amenințător de la Viena la Belgrad dînd de știre micului popor de pe malul drept al Dunărei că Monarhia de Habsburg îl face direct răspunzător de gestul m Păltuit al sicbului de la Sarajevo, de gloanțele căruia sucombasia arhiducele Frantz Ferdinand și soția sa. Cee-a urmat, mai târziu se știe. Evenimentele s-au precipitat ca și o adevărată cădere de apă. O ploaie torențială n’ar fi făcut mai multe ravagii în parcul unui castel de veacuri ca acest război general aproape în cel mai bătrân și mai civilizat continent al planetei noastre. De la Viena, telegraful a sbîrmit la Petersburg — azi Petrograd — do trei la Berlin, apoi la Paris și în urmă la Londra. Mai rămînea Constantinopolul și Roma. Primul a intrat în joc după patru luni, iar A, doua după nouă luni și astăzi dacă privești actuala hartă a Europei, te cutremuri de groază cînd vezi că dansul morței a coprins mai bine de tirei sferturi din ea și că restul popoarelor care încearcă să-și păstreze calmul par condamnate să moară sufocate de nebunia ce se deslănție tot mai furioasă dealungul frontierelor țărilor neutre. Peste cîteva zili i se va împlini un am de cînd primul foc de pușcă a fost tras cu intenția adevărată ca cel tare să încalce pămîntul celui mai slab. Amîndouă aoriste are aniversări însă, nu fac decît una și aceiași dată tristă, înroșită de singe și cernită de doliul atîtor familii care își plîng mortal scumpi, din oasele cărora se va îngrășa pămîntul de cultură al generațiilor viitoare. Care va fi însă moștenirea pe care cei de azi o vor hărăzi celor de mâine ?... De sigur că nu voi face aluzie la acele hărți așa zise ale Europei de miime pe care cei interesați Ie împart aproape gratis celor naivi și pa care se poate observa cea mai bogată fantezie a geografilor improvizat! de evenimentele zilei. Nu voi spune nici că Germania va lua nordul Franței pină la Calais, nici că Franța se va întinde rînă la Rin. Nu voi spune de asemenea nici ca Rusia va tăia din Germania, Prusia orientală și din Austria Galiția, nici că Germania va anexa Polonia și provinciile Baltice. Voi spune însă că moștenirea celor de mâiner fi demnă de lafortul înaintașilor lor și că această moștenire va fi obținută cu sacrificiile, nu ale unui an de război pe care îl prăznuim astăzi, ci cine știe dacă nu cu acieași jertfe cu care istoria ne-a obicinuit pe vremea războaelor de șapte, de treizeci sau de o sută de ani. Iată clar cum aniversarea de azî pare o?va în miniatură faxă cu eforturile năpraznice pe care șapte mari popee europene le cheltuiesc pentru o victorie trecătoare. Că victoria finală nu s’a desemnat încă, e lucru natural. E foarte probabil însă că aceiași nesiguranță să mai dăinuiască și de azi înainte și alte nouă aniversări roșii să îmbogățească pagina istoriei de mâine care va aminti viitorime evenimentele de azi. •---------------o o o o-------------— Koh-y-nQQjr Intre generalii cari au plătit cu viața actele lor de bravură este și Merland Ponty, marele general al Africei occidentale franceze, un ofițer care a lăsat în urmă o organizație ce în veci îi va pomeni numele. Merland Ponty a fost creatorul armatei negre franceze și i-a fost dat să vadă trupele organizate pe cîmpile aride ale Africei luptînd pentru apăraiea Patriei In fruntea lor, generalul a căutat să le dea un rol precumpănitor și a reușit să cîștige admirația tovarășilor. Intr’adevăr, trupele negre s’au dovedit admirabile mașini umane de războiu și curajul lor înnăscut le-a permis să facă acte de bravură cari au înscris în nenumărate rîmfurî numele regimentelor coloniale în ordinul de zi pe armată. Dacă unei armate se cere să fie conștientă de scopul urmărit de conducători atunci cînd este trimisă să apere cinstea și pămîntul Patriei, nu mai puțin în anumite împrejurări armatele mercenare pot hotărî clipa victoriei prin acte de curaj fanatic. Rolul acesta îl joacă trupele negre cari nu cunosc înfrînarea atunci cînd ordinul de atac a pornit de pe buzele comandantului. Educația lor este specială, tocmai în vederea scopului pe care comandanții francezi — străini de pămîntul soldaților acestora colorați — îl urmăresc. Generalul Merland-Ponty a urmărit de-aproape aplicarea și roadele educațiunei pe care el cel dintîi a încercat s-o aplice la trupele speciale de negri și a pregătit sufletul generațiilor de soldați astfel că Franța se poate azîrăziua cu speranță în aceste trupe. Ascultători și credincioși, soldații negri adoră pe ofițerii lor francezi de la cari au un tratament părintesc — tratament ce formează baza unui întreg regulament militar întocmit de generalul Ponty. Franța îi va fi pentru aceasta veșnic recunoscătoare marelui general Merland-Ponty care a adus pe altarul Patriei însăși jertfa persoanei sale în serviciul credincios și devotat al națiunei sale. 000-Styx. IN FIECARE ZI Creatorul trupelor negre 0 ȘCOALA MEDIE INDUSTRIALA — Răspuns la câte-va întrebări — Intr’unul din numerile trecute, reamintind dispozitiunea din testamentul Răposatului Mare Rege al Romînie și Carol I, care a lăsat un legat de trei milioane lei, cu care să se însemneze o școală medie industrială, după modelul celei similare din München, am dat în cîteva rânduri chipul de organizare și de funcționare al aicelei școli. Tot atunci am arătat și motivele, cari l-au încemunat pe regretatul Suveran, de a se gîndi la o asemenea fundațiune, un mai mare progres industrial pentru țara pe care a iubit-o atîta și peste care a domnit, cu atîta înțelepciune aproape o jumătate de secol-In urma celor publicate de noi, am primit la redacție un mare număr de scrisori prin cari, ni se cer relații mai complecte asupra orgaizărei și funcționărei acestei școli, iar alții își dau părerile lor, cum ar trebui să funcționeze și să fie organizată această școală, pentru a corespunde mai mult nevoilor. Așa de pildă, unii dintre acești corespondenți ocazionali, își dau cu părerea că această școală, ar trebui să fie un fel de anexă superioară, a școalelor de altile și meserii, — existente actualmente una la Iași iar alta la București, — alții emit părerea ca în această școală să se primească numai meseriași sau lucrători industriali, în sfârșit o serie de păreri diferite. Tuturor celor cari emit diferite păreri și cari cred că după părerea lor, școala ar fi mai folositoare, le răspundem prin următoarele, cari vor pune capăt oricăror discuțiuni: Răposatul Suveran a spus în testamentul Său, clar și categoric: DORESC O ȘCOALA MEDIE INDUSTRIALA EXACT DUPĂ FELUL SCOALEI SIMILARE DIN MÜNCHEN. Prin urmare, cînd această școală se va înființa, ea nu va putea fi organizată decât așa cum a dorit-o fondatorul ei. Este necesar la noi în țară o școală așa cum a întrevăzut-o Defunctul Suveran? Desigur că dori, și imediat vom arăta motivele. Mai înainte de orice, trebue eă se știe un lucru: Regele Carol nu a dorit să fundeze o instituțiune culturală, care să formze meseriași sau lucrători industrii !T, —. pentru aceștia sunt școalele de meserii atît cele inferioare cît și cele superioare, — Regretatul Suveran a vroit să înceraceze o instituțiune care să creeze conducătători industriali, ingineri cari să concure la interneerea și prosperarea unei industrii naționale solide. Avem astăzi în țară vre-o instituțiune care să preeai rsemenea elemente? Nu. La noi nu există dacît două instituțiuni culturale tehnice superioare: Școala națională de poduri și șosele, carterează numai ingineri de poduri și construcțiuni și Școala superioară de arhitectură, care crează numai arhitecți. La nici una din aceste două școli superioare nu se fac studii aprofundate de ingineria mecanică, electrică, industrială, de mine, agricolă, chimică ș. a. Absolvenții școalei noastre de, poturi și șosele, dacă vor să se specializeze într’una din aceste ramuri de inginerie trebue să se ducă în străinătate pentru ca să-și completeze cultura. Regretatul Suveran, tocmai aceasta a vroit, să se preize în țară o instituție culturală care să dea pregătirea necesară viitorilor ingineri industriali. Odată înființată școala medie industrială, satul va trebui să-și schimbe organizarea actuali și școala națională de poduri și șosele complectîndu-și cursurile și înființând pe cele ce lipsesc pentru a deveni o adevărată școală Politecnică, după felul simikarelor din centrele civilizate. Aceasta a vroit Defunctul Suveran și așa se vor petrece lucrurile ori cită discuție s’ar face în jurul chestiunei și oricite păreri s’ar emite. Dorința Lui, nu a fost să creeze lucrători industriali, ci conducători ai#ie$tei ramuri de activitate omenească. C. St Fest --o Oo O-