Viitorul, februarie 1919 (Anul 13, nr. 3257-3275)

1919-02-10 / nr. 3257

MM abonamente In țară. I­I In străinătate . . . un an 60 Lei • . . . un an 100 Lei . .. Un număr vechiu 40 Bani fesse luni 30 Lei jeane luni 50 Lei STRADA ACADEMIEI No. 19 ln Em­ei prin Pasag. Imobiliara Telefon 51­23 49123 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 Intrarea prin Calea Victoriei No. 56 Telefon 51123 49123 ANUNCIURI COMERCIALE ce primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei 17. ți la toate Agențiile de publicitate mmmu Bestiali ® pisg cinaiîEi parii Conferința păcii, chemată a în­cheia cel mai crunt și mai întins războiu, care a răscolit atât de a­­dânc viața popoarelor, are de re­­zolvit probleme hotărîtoare în o­­rientarea omenirii. Cum învieă întreagă trebue așe­zată pe alte baze, pentru a o cruța de repetarea calamității de la 1914, la Paris, în centrul de veacuri al luminii universale, din primele zile ale ace­st an, delegații a 23 de State aliate și asociate caută a inau­gura o epocă nouă de pace și drep­tate între națiuni. Nu se tratează numai chestiuni de ordin european cum s’a tratat la începutul secolu­lui trecut în congresul de la Viena. In ultima sută de ani lupta pentru hegemonie s’a întins de la continent la continent cuprinzând în aceiași rețea de interese toată suprafața globului. La rezolvirea noilor pro­bleme mondiale lucrează acum ple­nipotențiarii adunați în Capitala Franței." Munca e grea, pășește în­cet stri”",f­rând bună­voința neclin­tită a fi­lu­rror printre piedicele in­tereselor contrarii ridicate de felu­rimea chestiunilor destitute. In afară de chestiunile cari pri­vesc faptul războiului cu toate ur­mările sale, tot ce s’a făcut și des­făcut în diferitele congrese și păci de la 1810 încoace, tot ce a consti­tuit ținta politicii fățișe sau nemăr­­turisite a marilor Puteri în tendința lor de expansiune, și tot ce va fa­voriza și asigura mersul pașnic al omenirii obosită de războiu, toată această imensă materie politică, e­­conomică, juridică urmează să fie reglementată în Conferința de la Paris. Până acum s’a schițat con­turul problemelor, rămânând să li se dea o soluție astfel, în­cât pos­teritatea recunoscătoare să punăa­­av­ î 1919 la pragul unei ere de psice statornică, păzită de sălbăti­cia războaelor. Pentru a ajunge acolo, Confe­rința va avea de rezolvat trei che­stiuni de o importanță hotărâtoare chestiunea naționalităților, a colo­niilor și a Ligei națiunilor. Cu privire la principiul naționa­lităților s-a luat act în mod oficial de toate diferendele ivite din apli­carea acestui principiu, atunci cînd singur criteriul etnic nu poate fi decisiv. Cum Întreaga hartă a Eu­ropei se reface, toate statele întim­p­­ină greutăți la delimitarea noilor rentiere. Chestiunea ia însă o în­torsatură delicată prin faptul că se anunță neînțelegeri și între statele aliate" Astfel este cazul dintre Ita­lia și Serbia cu privire la coasta răsăriteană a Adriaticei și la ora­șul Fiume, la care cabinetul Salan­­dra a renunțat prin tratatul de la Londra din 1915 având în vedere constituirea unui stat sloven. Cum Slovenii s’au unit cu Sârbii, pose­siunea fostului port al Ungariei s’a pus în discuție. Tot astfel se des­­pate diferendul româno-sârb cu pri­vire la Torontal. Dacă rezolvarea acestor contes­­tațiuni teritoriale poate înrâuri ra­porturile dintre puterile în litigiu, când interesele lor proprii și vii­torul echilibru de forțe de la Alpi până la gurile Dunării cer să se lucreze intr’o strânsă colaborare p­entru a stăvili o nouă încercare e «Drang nach Osten», nu se poate scăpa din vedere nici importanța ce prezintă chestiunea stabilirii noi­lor frontiere fie față de fostele îm­părății centrale, fie­ între state năs­cute sau întregite in baza princi­piului de naționalitate. Astfel Belgia între alte cereri formulate, a revendicat și ținutul Malmedy luat de prusieni la 1815. Iredentismul danez a reînviat cu privire la Schleswig. In răsărit certurile dintre Germani și Polo­nezi au luat un caracter acut. A trebuit ca în condițiile de prelun­gire a armistițiului mareșalul Foch să impună liniștea, trăgând o linie de demarcațiune peste care să nu treacă armata lui Hindemburg, is­pitit prea târziu de amintirea vic­toriilor din toamna anului 1914. Intr’o masă etnică polonă viețuesc colonii germane, cari vor forma în viitor enclave în cuprinsul noului stat polonez. Situația aces­tor minorități germane precum și stabilirea frontieră de Est preocupă guvernul lui Ebert, care caută o despăgubire teritorială în unirea germanilor din Austria cu cona­ționali săi. Ar fi un spor de pu­tere, care ar contraria pe aliați, dar care nu poate fi zădărnicit în virtutea aceluiași principiu invocat de ei pentru pacificarea Europei. Fixarea frontierelor dintre Unga­riei, rămasă un fel de Elveție în fostul mozaic habsburgic, și vecinii ei, delimitarea hotarelor dintre sta­tul­ ceho­slovac și Polonia cu pri­vire la regiunea Teschen, preten­țiile Albanezilor cu privire la teri­toriile adjudecate Muntenegrului, Serbiei și Greciei în cursul anului 1913, revendicările Greciei cu pri­vire la Tracia, la insulele din Ar­­chipelag și toată coasta asiatică a Mării Ege­e, venind în coliziune cu interesele italiene (Dodecanesul și Adabia), fixarea granițelor din sta­tele mare de la Marea­­ Albă și până la Marea Neagră s’au rupt din fosta împărăție țaristă, iată atâtea ches­tiuni, care de­o­cam­dată se exa­minează în Conferința de la Paris. In afară de contestațiunile teri­toriale europene, problema reparti­zării echitabile a bunurilor globu­lui între marle Puteri ale rasei albe și Japonia precum și stabilirea unui "nou regim maritim internațio­nal, își așteaptă dezlegarea în așa fel, ca" să înlăture vechile fricțiuni și primejdioasa materie inflamabilă, care a ținut lumea încordată într’o febrilă pregătire de războiu. Paralel cu rezolvirea enunțatelor chestiuni de primul ordin, Confe­rința caută ași asigura trăinicia o­­per­ii, încoronând-o cu instituția mă­reață a Ligii națiunilor. Clauzele proiectului "Ligii conțin suficiente garanții juridice pentru a împiedica isbucnirea unor eventuale războaie cu o singură condiție, ca marile Puteri, interpretându-le, să nu se inspire și din faptul că se reazimă în sabie. I. C. Cătuneami ECOURI Ș­i la Marele Cartier General German s-a sărbătorit aniversarea Kaizerului, Hin­­denburg și generalul Groener au pro­nunțat discursuri festive. A lger-Marsilia în aeroplan. Aviatorii Coli și Roger au încercat acest fru­mos raid: îndrăzneții aviatori au mai traversat încă de două ori Mediterana. P­rimăria din Paris a cerut armatei pen­tru curățirea orașului, 500 de oameni și 50 de camioane automobile. Așa­dar procedeul e tot maru militari ca și la noi. D­elegații la Conferința Păcii din Paris, au pare-se, și unele neplăceri. Așa de pildă o bafadă de tâlhari rafinați au furat automobilul generalului Hartz­ și pe cel al d. Veni­zelos. Cuvinte și fapte DIN APUS Administrația franceză în Loren­a. ~ F­loneda în Alsacia-Lorena. — Revendicările muncitorești în Anglia.—Regimul minier în Franța . Foarte interesante sunt observații­le pe cari le gysim în presa france­ză, asupra situației noi pe care a creat-o în Alsacia-Lorena realipirea acestor provincii la patria-mamă. In ceea ce privește pe alsacienii-lo­­reni, francezii au găsit, tot ceea ce așteptau deja frații de același sânge, bunăvoință, colaborare imediată la problemele de interes general, co­munitate de idei și sentimente. Noile autorități superioare france­ze au cerut primarilor din Alsacia- Lorena să uite pentru moment tot ceea ce ar putea să-i dezbine, pentru a conlucra într’un fel de „uniune sfântă” care a făcut tăria morală a Franței, la rezolvarea problemelor de interes general. Primarii au răspuns cu entusiasm la acest apel, și micile disensiuni au fost uitate. In ceea ce privește pe Germani, li­nii au plecat din Alsacia-Lorena. Mulți însă au rămas, constată presa franceză, și nu par deloc dispuși să-și părăsească afacerile și locuin­țele pentru a se reîntoarce în țara lor. Majoritatea continuă să creadă că francez­ii nu se vor stabili în provin­ciile alipite, ci sunt numai în trecere,­­ și că mai curând sau mai târziu un fel de autonomie avantagioasă pen­tru dânșii îi va readuce la statu quo. Germanii din Alsacia-Lorena, ob­serva presa franceză, n’au priceput nici acuma bine că sunt învinși și că francezii sunt învingători. Acea­stă idee li se pare un nou sens... Tre­­bue să li se bage în cap ideia că provinciile alipite fac parte integran­tă din Franța, și că vor fi supuse a­­celorași drepturi și îndatoriri ca ori­ce altă parte a republicei. Cei cari nu se vor putea pătrunde Tip «mpot adevăr vor fi expulzați. Pentru ceilalți se pregătește un sta­tut, și vor avea alegerea, sau să se supună, sau să plece. In scurtă vreme, francezii au reor­­ganient serviciile publice, aprovizio­narea, poșta și telegraful, drumurile de fier, așa încât­ acuma funcționea­ză aproape ca în vremuri normale. Moneda în Alsacia- Lorena O chestiune foarte interesantă și greu de rezolvat era pentru Alsacia- Lorena, aceea a monedei și schim­barea mărcilor în franci. Pentru a evita noilor cetățeni francezi pierderea rezultată din schimbarea biletelor de bancă ger­mane pe cari le aveau, guvernul fran­cez a hotărât să înlocuiască aceste bilete al pari, adică 1 fr. și 25 de fie­care marcă. . i­­ Mai ales pentru noi, cari avem o situație asemănătoare în­ ceea ce pri­vește monedele din­ teritoriile elibe­rate, e interesantă de văzut modali­tatea adoptată­ pentru efectuarea a­­cestui schimb1. 1 "Jurnalul Oficial diin Paris a publi­cat decizia consiliului de miniștri, în această privință. >• 1. Mai întâi, s’a interzis importatrea în Alsacia-Lorena a monedei diviziona­re germane, bilete de bancă și alte instrumente monetare germane, care încetează să mai aibă cure legal, du­pă un termen de 15 zile. Schimbarea acestei monede, actual­mente în circulație în cele două pro­vincii, s-a făcut cu 1 franc și 25­ cen­time marca, pentru toți Alsacienii și Lorenii, și supușii țărilor neutre sau aliate, cari la 1 August 1914 aveau­ reședința în Alsacia sau Lorena. Cei interesați au trebuit să sub­scrie într’un termen de 8 zile o decla­rație în privința sumei, în mărci, fie care o posedau. S’au prevăzut pedep­se severe, în caz de declarații nee­­xacte.­­ De a­sem­enea valorile exprimate, în toate contractele, în mărci, atunci când, contractanții­ sunt alsacieni­­loreni, sau francezi, vor fi converti­te în franci, în aceleași condiții a­­vantagioase, adică al­pkri. In felul acesta s’au vitat­ locuitori­lor de origină franceză pierderile în­semnate pe cari le-ar fi suferit­ de pe urma deprecierii valorii mărcei față de moneda franceză. . ~t.. •.. Revendicările munci­torilor din Anglia De multă vreme funcționarii și lu­crătorii căilor ferate din Anglia ce­reau ziua de lucru ele 8­­ ore. Cu începere de la 1 Februarie, stil nou, s’a hotărât ca această însemna­tă revendicare să fie împlinită1, și dela această dată va fi pusă în a­­plicare. Hotărârea s’a luat în urmă unor lungi și laborioase conf­erințe între guvern și reprezentanții Uniunilor muncitorești, și în urma intervenției personale a lui Lloyd George. Negocierile au fost conduse într’un spirit foarte amical. Amploiații și lucratorii privesc această îmbunătă­țire, ca o recompensă pentru servi­ciile pe cari le-au adus țarei în cur­sul războiului. ... Ii Asupra regimului mi­nier în Franța In Gumiera franceză s’a discutat piroserul de lege al reformei regimu­lui minier, .­­ După lungi di­scu­țiu­­ni, el a hotărât ca durata concesiunilor miniere să fie de cel puțin 75 de ani și de cel mult 99.­­ Camera a adoptat apoi principiul reîntoarcere­ la stat al proprietăței subsolului după sfârșitul concesiu­­nei unei mine. h­ote"" SPLENDIDUL OCTOGENAR In timp ce atâtea suflete se îndoiau de o victorie, ce avea să consfințească în lume o dreptate imanentă, un moșneag sta dârj în fața morței, în fața dezastrelor, în cli­pitele­ tragice când umbrele lui Gesar aliate cu Manele Ioanei d’Arc, tremurau în ne­gura așteptărilor. El simțea cum în viața lui trăesc energiile unei rase superbe, și cum trăește în perindarea zilelor, ideia ne­muritoare a patriei triumfătoare. Și admiratorul lui Homer, filosoful și e­­ruditul, medicul din tinerețe, și «le tom­­beur des cabinets» din toate fazele vieței bogate «Clemenceau — căci el este moș­neagul splendid al Franței salvate și sal­vatoare — a stat stânca de care se sparg valurile, și a pus trufiei teutone în plină putere a ei, acel non posumus al frazei «Nu este transacție posibilă între crimă și drept». Și acest om care a ținut sub imensa lui putere sufletească, sufletele contemporane eră să fie scos din rândul viilor și trimis mai de grabă în Pantheonul unde va sta de-a pururi. Dar nebunia, inconsecința sau trădarea nu a putut să curme zilele cele mai strălu­cite ale celei mai strălucite vieți de om politic. Clemenceau trăește, și moșneagul care a sfidat o lume de nebuni, stă eroic și înțe­­lepțește ca să arate tuturor calea cea dreaptă. Și după cum idea nu moare, persoana ce o întrupează în unele mari momente ale raselor nu poate peri înainte de a-și sfârși misiunea ei divină. Petronius mmei . Ziarul „Steagul” este totdeauna gata să ia apărarea acelora cari au fost credincioși partidului d-lui Marghiloman, ceea ce înseamnă im­plicit și lui Mackensen. Fără să fim, deci, surprinși, ne mulțumim să luăm cunoștință ca ti­tlu de document de apărarea ce o ia ziarul marghilomanist d-lui Dobro­­vici, destituit din funcția de pr­ima­r sub ocupație. Pentru ziarul care ii convenea să laude pe Mackensen pentru „curtoa­zia’’ — cuvântul e propriu— cu care trata pe Bom­âni, raportul d-lui Duca pentru destituirea d-lui Do­­brovici firește nu putea fi de­câ­t „pătimaș“. „Steagul“, care de altfel s’a indig­nat contra noastră și pe tema că a­­cu­zăm pe Verzea, este în nota sa o­­bișnuită când apără pe toți aceia cari primesc într’un chip sau altul o meritată sancțiune. Disolvarea comisiunei pentru con­servarea monumentelor istorice, dă prilej din nou „Steagului” să se i­n­digneze pentru eșirea din această comisie, atât a fratelui d-lui Virgil Arion, diplomatul ce trata cu Nemții în­ debandadă, intrarea noastră în Ardeal pentru a le susține retrage­rea, cât și a d-lui Tzigara-Sam­urcaș, faim­osul fost prefect de poliție sub ocupație. ■ ■­ Credem că monumentele istorice pot fi apărate, în sfînta lor însemnă­tate pentru neamul nostru și de alții decât aceia cari au dat dovada cât sunt de înstrăinați. Apărările ce „Steagul” le ia fața de toți cei ce au fost tovarășii lui Mackensen, nu fac astfel decât să dovedească o veche și tristă cârdășie. îi eu . Ziarul „Le Progres“ comentând moartea lui Friiuu ne spune că ,t este înconjurată de un oare­ca­re mister“ și m­ai departe insinuiază că este o garanție esențială d­e sigu­ranță în viitor ca pricinele acestei morți să fie legalmente stabilite.­­ Pentru toată lumea de bună cre­dință, însă, moartea lui Frim­u nu e înconjurată de nici un „mister“ și pricinele morței sale sunt de fapt „legalmente, stabilite“ prin faptul că a fost bolnav la spital de tifos exan­stematic, certificat de medicii cari ’l-au căutat, că înmorrmânta­­rea s’a făcut în văzul și în mijlocul munncitorimiei, a­șa că insinuațiile ziarului marghilomanist sunt pur și simplu încercări de ațîțare la turbur­­­­ări, și sforțări de a atrage prî mun­citori în apele politicei d-lui Mar­ghiloman. înjiritf jl*.­ f . x Dar aceste încercări se fac fără să se țină seamă de bunul simț al muncitorimei, care nu poate uita, cum d. Al. Marghiloman a acceptat în Pacea de la București, ca minici­­ttorii noștri să fie trimiși la lucru în Germania și să stea la dispoziți­unea Puterilor Centrale. In momen­tele tocm­ai când se putea prevedea că țara va avea nevoie în radicala ei refacere de brațe numeroase muncitorești, d­r Al. Marghiloman, pentru a fi pe placul Nemților a în­cuviințat totuși ca cei m­ai buni din­tre muncitori — aleși de Nemți — să poată fi luați în străinătate. Cu un astfel de trecut politic , Al. Marghiloman greu va putea să atragă pe muncitori, ori­câte sfor­țări penibile face de-a sădi în sufle­tele lor, discordia și spiritul de a­­narhie. „Steagul" de altfel accentuiază a­­ceiași notă subversivă din „Le Pro­gres“ cerând ca să se facă autop­sia cadavrului lui Frimi­, lăsând să plante­ze un mister, acolo unde nu e nimic de ascuns. Lăsăm să judece toți oamenii cu­minți aceste încercării nenorocite de a creia descordini și tulburări mun­citorești, din partea bunilor tevo­­riși ai lui Mackensen l ; Toate episoadele evoluțiunei vie­­ței sociale își au caracteristicele lor. Toate progresele evolutive, — către ceva mai bun, mai omenesc, — au tristul privilegiu de a se face cu jertfa sângelui și a epidemiilor. Tot binele pe lume, își are și umbra lui de rău. Vestea poveste­a neconteni­tei lupte între zeul binelui și a rău­lui se repetă mereu. Și societatea­­ aceasta a națiunilor, departe încă de a fi ajuns la maturitatea visată, fră­mântată de interese economice con­trarii, de principii sociologice diferi­te—pe cari uneori practica le infirmă, — sau de ambțiuni pătimașe, își des­carcă din când în când ca niște su­pape de siguranță, vulcane de gloan­țe, de obuze, de gazuri asfixiante și de boli.­­ La baza acestor transformatiuni sociale, se impun măsuri și princi­pii adecuate timpurilor, precum și o medicină socială mai asiduă, mai în raport cu psih­ologia și coloritul răz­boiului, mai în raport cu prefacerile sociale încă elocotinde și tulburi. Ravagiile boalei în timp de război Pentru timpurile de pace și ’de belșug’ tifosul exantematic e o boală aproape necunoscută, în timp ce pe vremuri de război, ea își dispută vic­timele ploaiei de foc și gaze­­ distru­gătoare. Sunt războaie în care au murit mai mulți oameni de pe urma exatetematicului, decât de pe urmă armelor. Astfel în timpul războiului de la 77 au murit de tifos 43.985 oa­meni, în timp ce un lu­ptu au căzut numai 34.742. La noi în țară am mai avut apoi o epidemie mult m­ai puțin întinsă înx Cadrilater’ la 1613, iar ravagiile pe care această boală le-a făcut în de­cursul acestor ani istorici în popu­lația civilă și­ militară ne sunt prea bine cunoscute. Cum se prezintă boala Tifosul exantematic e o boală în­­fecțioasă, al cărei microb nu se cu­noaște. Se știe numai că acel microb se găsește în sângele omului bolnav cu două zile înainte de a începe fe­bra și dispare din sânge la două sau trei zile de la încetarea febrei. Sânge­le unui bolnav, injectat unei maimu­țe, ii produc boala cu siguranță. Prin salivă, urină, materii boala nu se transmite. Cu ocazia epidemiilor din Tunis de la 1909 și 1910, s-a stabilit în mod indubitabil, că microbul boalei este transmis de păduchi și mai ales de cei de corp. Păduchii de lemn (ploș­nițele) și puricii nu o transmit. Un păduche sugând sângele unui bolnav infectat de exantematie devine mo­lipsitor,­­ așa că trecând pe un in­divid sănătos și ciupindu-l, îi trans­mite cu siguranță boala. Sunt prin urmare periculoase, numai acele in­secte care au trăit pe corpul unui bolnav de exantematie. Sângele omului e infecțios, deja cu două zile înainte de începerea febrei și mai durează încă două zile după încetarea feb­rei. O insectă care a supt sânge bolnav nu poate trans­mite i­nfecțiunea. Decât în a 5-a zi a 7-a zi, atât înainte de 5 zile, cât și după 7 zile, ea nu mai este contagioa­să. Puii eșiți din ouăle păduchilor infectați, pot conține de asemenea microbul, explicâindu-ne astfel cum prin blănuri sau haine ce conțin ouă infectate se poate transmite infec­ția la distanță. Un bolnav bine cu­rățat de insecte și de ouă, poate fi culcat în acelaș pat­ru­­nui om sănă­­tos, fără a-i transmite boala. In paie, în haine, în rufăria de pat, microbul­e se poate conserva până la 6 luni, grați­e ouălor de părăsiți ce se gă­sesc pe la încrețituri. Cine a zăcut de exantematie, nu-i mai poate căpăta a doua oară. Copiii până la un an se par a fi refractari. Chinezii de asemenea prind boala ex­­trem de greu. Mortalitatea variază foarte mulți de la o epidemie la alta; uneori avem o mortal­tate de 70%, alteori de 6-8%; epidemia actuală prezintă o morta­­­­litate mică. , iv . Măsuri contra epi­demiei Orice caz suspect de tifos exante« man­é trebue anunțat medicului, tăi­nuirea fiind pasibilă de pedeapsă. Bolnavul trebue separat și curățit radical de insecte, precum și­­ rufele, hainele și carnele, unde isi mai pot găsi ouă. Cel mai bun mijloc de deparasif care este petrolul, fie curat, fie ameste­cat cu puțin unt-de-lemn ca să nui usture. Pentru păr e bine a ce face prealabil o «pălătură cu leșie care săi desprindă ouăle ce stau lipite de păr. Rufele de corp și de pat trabuesc fiert © în apă de­ colindă. Hainei © tM» bueisc foarte bine periate și scutu­­­­rate, apoi desinfectate, fie lai o etn-o­vă cu aer uscat, fie întinse bine M­­­tr’o odae, în care dăm foc turnând’» peste cărbuni (într’un lighean) la un kilogram de pucioasă, flaméra îu­ care s’a dat foc la pucioasă trebue­ ținută bine închisă până a doua zi­ și apoi aerisită. Trăsurile, tram­pele, aglomerațiunile, închisorile, sunt loace favorabile contagiunei. Cînd l deschidem într’un local suspecți « bine de a presăra naftalină în pat,­ căci paraziții fug de acești vapori puternic mirositori. Să nu uităm prin urmare că as­tăzi exantematiciul constituie o boală socială și că este o datorie de con­­­știință a tuturora să denunțăm ori­ce caz suspect medicului care să ial imediat măsuri de profilaxie. Decont Dr. C. /. Urechiă Chestimii ia or­hisea zlki Tifosul l infin­iii. Câte­­va lămuriri asupra acestei boale pfcSpS S@Înfâ £ 3 «*3 a­­r fiîliliil I­il Opinia publica a hiar cunoștința de condamnarea colonelului Ver*­tea, recunoscut culpabil de tradare de neam și dezertare la inamic. Sentința Curței Marțiale, a Cor* Pu­lui Ii de armată este­ o justă sa­­tisfacție ce se dă sentimentului u* naiium­ al tuturor celor ce sunt ro­­mânește, și-și dau seama de însem­nătatea pe care o are pentru o țdțră sancțiunea ce trebue să se aplice tu­­tur­or celor ce și-au călcat cele mai scurte datorii față de Patrie [UNK] . Procesul, care a ținut aproape­­ două săptămâni, s-a dezbătut în așa fel, încât îndoiala via ma a fost cît .* putință. Dovezile trădărei s’au acu­­mulat, și, fără șovăire, [on­tie»ti £~ de înalta lor misiune, judecătorii­­ 1­1 ti au făcut datoria întreagă. i. E un exemplu edificito­r, gare pri4; sluji la curățirea morală a țărei.d . Prima sancțiune împotriva ch­ei:­­lora cari s’au pus în slujba vrăți­moșilor țârei, s’a did. în curând vă veni și rândul celorlalți; în felul acesta, opera de purifimre, va fi continuată și desăvârșită, fără alte considerațiuni decât­­ select pe cari interesele superioare mturile și viitoare ale țârei și neamului lei impun. ’ ** «off»)* Ca o coincidență adânc v­orbit­oa­­re, în chiar ziua sentinței dată în contra lui Ver­zea, a sosit știrea că un­ trădător, fostul colonel Btnndzy, și-a făcut singur dreptate.* Sunt crime pe cari nici oameni nici Dumnezeu, nu le pa ierta..* © ae. Judecăm repertoriul unui teatru în raport cu temperamentul s­pectatorilor dacă ar trebui ca fie­care director de teatru să fie mini­­fumit cu rețeta materială și să-și întocmească tabloul reprezentațiilor după aplauzele galeriei, desigur pro­­blema ar fi ușor d­e rezolvat și dire­­cta unui repertoriu ar înceta odată c m ridicarea încasărilor serale. Exte­­m însă un alt criteriu întocmit fr opt necesități cerebrale și după cerințe sufletești, criteriu care tre­bme să formeze trăsura de unire in­sure gustul marelui public și chema­rea celor care conduc teatrul, nive­lând asperitățile unei educații insu­ficiente și ridicând gustul spectato­­rr până la mentalitatea moraliza­[toare a educatoare&^^. Fiindcă după cum aria Se desvol­­tă sub influența mediului ambiant, gustul este și trebue sa fie produsul senzațiilor primite într’un curs in­definit d­e timp.' Este clar natural că un public hră­nit un an de zile cu senzații ieftine, ușoare și triviale, supraalimentat de spiritul trezit lal revistelor, să se simtă incapabil de emoția pe care ți-o trezește cugetarea lui Ibsen sau acțiunea lui Sh­akespeare. Este na­turală această stare de lucruri după cum e nedrept că nepriceperea sla­gerei unui repertoriu să fie scuzată prin­ nepriceperea spectatorilor: „Dă Cezarului ce-i al Clarului“, l­a fel fee eâ­ aciația publiulf­i ( spectator, încetul cu încetul, obici­­nuindu-i spiritul cu o materie mai aleasă, ridicân­du-i concepția până la nivelul cugetătorilor, fără să ții sea­ma de imediatul rezultat material, desigur ca teatrele ar avea de însem­nat o intrare medie­­ de spectatori,, dar, egali și cu un coeficient moral,­­mai crescut și m­ai concret decât in epoca tristă a genului-revistă! 1 Mulți directori de teatru și-au în­chipuit, poate, cS au încercat modul ăsta de­ vedere, și că rezultatul ar fi fost pur și simplu, falimentul mate­rial; o dovada însă, in sensul acesta lipsind­ cu desăvârșire cei ce doresc teatrului o propășire morală, trebue neapărat să-și sistematizeze reperto­riul începând­ cu teatrul clasic și a­­legând din toate etapele literaturii dramatice, capo d’operile ploar fă­ră care priceperea teatrului este im­posibilă și nefirească. Un ideal ce trebue îndeplinit și se sperii că vii­torul ne stă­ deschis în față — este și trebue să fie teatrul românesc. în­ SșpâȘiî de jg ^ropictorii dram­atur­gîei români pSnS îfi ido? üe starul Teatrul Naționali., firo deosebire, este cea «Țintâi inste»ffie de stat cul­turali a căreia primă preocupare ar trebui să fie repertoriul original.­­ Tendința de a se juca Ibsen­ și Sefîa Beepeare este o dovadă de bună­voința față de teatrul cerebral și da­că cu aceiași speranță și încredere s’ar încuraja și teatrul nostru ori­ginal, am putea spera ca intr’o țară mărită, să se mărească și arta. Așa bunăoare, se înceruisese la în­ceputul stagiuineri­i printre piesele ce urmau să se reprezinte „Săptămâna ■luminată” de defunctul Săulescu, mărturisesc că mă bucurase mult vestea, că vom putea sărbători me­moria acestui talent mare dispărut așa curând dintre ai lui. Apoi era de așteptat ca după doi ani de sugrumare a tot ce a fost ro­­mb­iesc, să reapară pe prima noastră­ scenă ;Vlaicu-Vodă, Răsvan și­­ Vi­dra, piese isto­rice de o netăgăduită valoare literară și retorică, ținând seama că pe­nt m montarea lor, tea­trul nu ar fi avut neivoe de obect­­tueli speciale, fiindcă incontestabil că m­ontare­a pieselor istoricei pre­tind adevărate lovituri financiare. Cu teatral m­od­­­i Purităriile stau cu totul altfel, de unde piesa isto­rică vine cu decorurile, cu costume­le cu recuzita ei specială piesa mo­dernă mai în­totdeauna apare câr­pităr in decoruri vechi, toți recuzita obicinuiți a ori­cărui teatru de pro­vincie, și­ cu costumele .­ C ! cos­­tumlele formează o întreagă poves­te — înto­cmite după gustul croito­­reselor lăturalnice sau magazinelor de confecțiuni gata. . .. Vina nu e a nimănui și totuși cineva e vinovat. Acel „cineva“ re­prezintă trecut­ul sau tradiția, sau obiceiul rău, cum veți vrea să-l nu­miți. Fiindcă de,unde­ pentru piesa is­torică (și nu e o vină) se chelt­ufise 20—30.000 de lei din fondul teatru­lui, piesa m­odernă abia dacă atin­­g'o sum­a de 5000 de lei, carrie trebue împărțită pentru uceorui, lecuzu­l și arttiștii. SF am­ putea­ răspunde cu teatrul istoric constituie un eveni­ment rar, pe când piesa modernă este un detaliu cotidian, și al unei așa se explică și gradul de atenție care se dă unora și altora. Dar trecând pe­ste astea, te în­trebi adesea de ce apar atâtea as­perități într-o piesă modernă, vor­besc referindu-mă la gustul și­ ra­portul dintre haină, piesă și decor ? Intr’o piesă istorică ( îmi trebuie un term­en de comparație), directo­rul de isicenă se ocupă de costume ca și de restul piesei și așa se explică armonia diferitelor­ elemente, cu ca­re reprezinți piesa. In teatrul modern, directorul de scenă nu se preocupă de această ar­­mlonie și mai puțin de importul din­tre actor și costum. Preocuparea a­­ceasta­, ar da spectacolului înfâți­­șarea unui colț de viață în adevăr­­ civilizat și ar servi­ la desvoltarea j* gustului celor cax’e-1 privesc. Colo­­­­ritul și linia armonizattâ cu care te- li te ru­­pe teoflagiilor §1 eu înfâțiș.ariai inijeviorului* îmbraci­ti’un vestmânt 'estette «■bieinuii^l ochiul eu o b­ĭne-v«ii«arc asa^sniet’^ .­­Am vazut nu-mi amintesc în eWo pi&sa, un­­ decor verde pe «arc ca profilau siluetele artistelor îmb­r­ă,­­cate în albastru și ceaușiu­, și valianța asta coforisftiea avea de: luptat cu un mobilier jumătate chef, bronz, jumătate de stejar» Odată evitate pro­ naseifcilatile cestea și mărită preocupairea ampW;­­nici ensemble-ului vom putea a­­vea spectacole mo­derne mai dentale și vom putea «Spăla ș’i: îin­crederea publicului care vine la lea>> i’rij sa se­­ distreze, să se instruiască și sSegred, sl copte, haina.­ O. ȘERB­AN Ciumiea silei Preocupări teatrale

Next