Viitorul, iunie 1920 (Anul 14, nr. 3657-3678)

1920-06-20 / nr. 3673

Amil al trei^spre­zecelea No. 3673­50 In veehiol BAK8V Regat și Basarabia ICON­* 3«Ardeal și ääiüiöwina «fcu-a-wniTMtinmwariiMiiin «;■■' i.i1imi».»mi h h .<• «an»av«j»atiw^na«t ABONAMENTE IN ȚARA: IN STREINATATE: Un ara. . . .Lei 120 si Un an . . . Lei 210 Șase luni. . . > 60 i­i Șase luni. . . » 120 Trei * ... » 30 Si Trei * ... * 60 ?)jwmi;. I i­rtr­inwwrrwr inmnMiBTOTOM 4 PAGINI mmmmmmmmmmmmmmmmmammmmammmm- ADMINISTRAȚIA (Vis a-vis de Hotel Capsa) STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcția 51123; Redacția si Administrația 49/23 și 3/11 REDACȚIA STRADA ED6ARD GUINET No. a ANUNCIURI COMERCIALE j Se primesc direct la Administrația ziarului, strada­­ Academiei No. 17 și la toate Agențiile de publicitate Baili In vechiul Regat și Basarabia COR. fn Ardeal și Ducovic t Un învechit obicei, care face ca buna credință să fie socotită drept un lux costisitor de către acei ce au pretenția să formeze curente în opinia publică, se­ manifestă și în co­men­tăriile, pe cari und­e ziare le fac, inte­rpietând atitudinea moastră față de gesturi și acțiuni din pre­zent ale Aliaților la noi. Adevărurile fățiș spuse între A­­liați, noi le-am socotit ori, după cum le socotim și azi, drept dovada cea mai sinceră a prieteniei adevărate. Din acest chip al nostru de a înțe­lege raporturile dintre prieteni și a­­liaț­i, se trag concluziile de dușmănie fată de Aliați, pe care ne-o atribuie acea anumită presă, care înțelege ca țara să se pună fără rezerve în slujba streinilor, aliați sau nu. A­­ceasta nu este, însă, și concepția noastră, cari înțelegem să ducem, mai departe politica de alianță de la 1916, dar s’o ducem pe bazele cari au slujit la cimentarea ei și în nu­mele principiilor cu cari am­ pornit lupta comună pentru desrobirea ce­lor mici și pentru așezarea lamei pe temelii noul de mai multă dreptate și egalitate între popoare. Pentru a­­cest cuvânt, jrcă î­n­­ primele­­ zile ale războiului european, am înțeles să rupem alianța cu puterile cen­trale, ca să ne alipim de acei cari își trimiteau batalioanele desrobi­­toare în cele patru colțuri ale lu­mei, luptând­­ pentru* triumful civili­zației­­ împotriva dominatu­mei, *pum­­­nului prusac. De aceia, astăzi ca și atunci, am rămas aceiași prieteni ai Franței eroice, care a vărsat pe pă­mântul românesc sângele atâtor din cei mai buni ostași ai ei , rămânem prietenii Angliei de odinioară care a venit în ajutorul Belgiei martire, a Italiei care ca și noi a știut la vreme să rupă cătușele care o legau de A­­lianța forței pentru a trece de par­tea Dreptatei, după cum rămânem azi ca și la 1917 prietenii Americei de altă dată, a Americei aceleia care anunța că aduce noui speranțe și noui idealuri în lume. In momentul, însă, când prin de­rogare de la scopul inițial al alian­ței, conducători­i Iritelegeret — toți sau unii dintre ei—se pun în slujba intereselor egoiste a fie­cărui­a din cei mari, apără­nd vechile principii, desigur că noi nu putem fi solidari cu­ o asemenea orientare nouă în linia de conduită la Alatdl­or noștrii. E o concepție alta, o concepție gre­­­șită și de-o potrivă dăunătoare Ro­mâniei ca și Aliaților, cari trec de la politica în stil mare de principii a războiului mondial, la politica de tranzacții și interese egoiste, al cărei unic scop e obținerea de cât mai multe și mai mari beneficii în profi­tul lor și în dauna celor mici. Iar pentru România folosul alianței e, din potrivă, ca statele mici să se lege de interesele mari ale lumei și nu de interesele meschine ale Aliați­lor, tocmai fiindcă politica noastră externă trebue să fie o politică con­cordantă cu politica civilizației.Cînd, însă, Aliații uită aceasta, noi nu pu­tem să-i urmăm ca să mergem împo­triva propriilor noastre interese, în dauna demnitătei și independentei e­­conomice a României. De altfel din certurile dintre cei mari, ale căror pofte fatal ar merge crescând, fără îndoială că noi cei dintâi am avea de suferit. Iată de ce nu înțelegem să pășim pe această cale, după cum nu putem crede că timp de cinci ani s’a vărsat atâta sânge, în cel mai groaz­nic măcel pe care l’a cunoscut isto­ria, numai și numai ca lumea să schimbe de stăpâni, cari se întrec azi în acțiunea de robire economică și politică a celor mici. Pentru acei dela noi, însă, cari văd ostilitate în sinceritatea atitudinei noastre față de Aliați și cari socot să’și facă o linie de conduită în po­litica externă a României din lași­tatea zicătoarei vremurilor de umi­lință a capului plecat, pe care sabia fiu’l tac, trebue să reamintim în Ro­mânia Mare cuvintele pe cari Bis­­mark le-a spus lui Ion C. Brazianu la 18S7 : „Nu se cere statului român să su­bordoneze interesele țărei și ale na­­țiunei românești intereselor alianței. Din contra apărarea­ stăruitoare, tenace și tot deodată cumpănită a in­tereselor țărei, precum România o susține față de Austro-Ungaria (alu­zie la războiul vamal din acel timp), nu F­OIRTE DECÂT SA ÎNALȚE SĂ CREBEREA­­ SI CC ÎN LI­BE­RAT­EA­UNEA de care se bucură GUVER­NUL ROMAN. Această încredere și considerație de care neu,am putut din nou convinge cu ocazia ultimelor negocieri comerciale, ‘pe­ti­ca ger­mană o acordă numai acelora cari­­unt dovezi de vitalitate, de energie, de fiifele petikie în apărarea interese­­lor statului, acelora cari nu SE LASA SA Fi fiE EXPLOATAU (sic) SAU ÎN­TREBUINȚAȚI și cari arată prin a­­ceasta, că SUNT FACTORI POLI­­T­ICI„ REALI ȘI TEMANICI“. România nu a fost prin urmare scă­zută nici­odată atunci când și-a a­­părat drepturile și mai ales când a știut să și le­­ apere chiar împotriva propriilor ei­ alianțe, silind pe cei mari să recunoască dreptatea u­nei a­­sem­enea atitudini în vremuri, când însemnam mult mai puțin de­cât azi, în trecutul cel mai îndepărtat al isto­riei noastre, am înfruntat cu bărbă­ție și cu succes dușmani puternici, a­­părându-ne moșia și drepturile; iar dacă Ștefan cel Mare, a obținut de la cei mai temuți Sultani ai Turcilor cotropitori tratatele cunoscute în is­torie, este­ fiindcă știuse să-i înfrunte patru­zeci de ani în șir și să câștige astfel dreptul de a trata cu ei a­­proape de la egal la egal.Și în schimb România nu a avut epocă de mai vădită decădere, de­cât atunci când n’a știut să țină capul sus ; din a­­cest punct de vedere, epoca fan­ario­­tică,­­când ni se trimeteau Domnitori din Bizanț, este pe deplin edifica­toare. Urmând deci tradiția­­ politicei ro­­mânești, nu putem primi, astăzi mai mult de­cât ori, să se ia hotărâri despre miți, fără de noi, așa cu­m s’a a­cut in cazul cel mai recent al acor­dului anglo-francez de la San­ Remo. Nu­­ putem accepta asemenea ges­turi, dăunătoare dealtfel alianței în­săși, fiindcă politica nu se bizue nu­mai pe simpatii platonice, ci pe inte­rese repte și reciproce. —----- uimii ■ umm ZI CU ZI Constatăm că d. Take Ionescu a căzut la Brașov, în alegeri, cu toată făgăd­uiala formală ce a dat-o că va face egal coroana cu leul. De acum, încolo, după nereușită, coroana iar va deveni m­ai mică — ceea ce nu e din vina­­ 1-l­ui Take Ionescu care a­­vea cele mai bune intențiuni. * Ziarul „îndreptarea“ ne vestește că d. Tă­­răpanul va petre o anchetă pen­tru a se descoperi tot adevărul în ceea ce privește chipul cum s’au dat permisele de export. Sperăm că pen­tu a se ajunge la deplină lumină, comisiunea de au­dio va fi compusă din d-nii Schul­ler, Blank, Beam­bă, Feyt. Evident că preșidenția acestei comisiuni re­vine de drept dllui Bontescu. Se zice că parlamentul va func­ționa foarte d­ puțin. Munca lui e de altfel simplificată până la zero, dat fiind ca tot ceea ce trebuia legiferat s’a făcut până în ajunul deschidere­ pe calea decretelo­r-legi. CHESTIA ZILEI isi 8x101 sa Sărut mâna I••••••• D-l Take Ionescu a fost numit ministru al afacerilor streine și ziarele anunță că în pri­mul consiliu de miniștri a făcut expozeul po­liticei sale externe. NOTE REJAHE Lina din artistele care au reprezen­tat mai cu succes spiritul f­­ancez, fineță și discretione, vioiciune și nuanță, Hi­ján* a murit. Pentru noi, Românii, artista care sa dus din iuti focul celor vii, nu e­­ra o­recum facul­ă, căci pen turneu­­rile pe care marea artistă, după e­­xemplul celor alți mari actori, le-a făc­ut în Orient, nu neglija Bucu­reștii, orașul unde cultura franceză, arta și teatrul francez găsea și gă­sește totdeauna un public price și­or care să le guste. Au rămas neuitate la noi, interpre­tările pline de nuanță, — adevărata școală de ar­ â pentru actori — din , L’Aventuriere“,­ din „Madame Saus­gene“ și „Zaza“. Rejaue era din clasa acea a artis­telor mari car­e ca și­­ Sarah Bernard, au devenit glorii ale Franței, purtă­toare în lume­a spiritului finanțez. Teatrul francez s-a menținut la în­­nălțimea lui pentru că a avut o ple­iadă de actori, ce au devenit nemu­ritori, pe vremea vietei lor, începând de la« Rachel și Talma, »până la Co­­queli­­aîne și Mounet-Sully, și ilus­tra „Sarah“, e o continuitate de ta­lente, cari au dat viață teatrului au­rie, teatrului romantic, teatrului mo­dern, și aux dat­ impuls însăși creației dramatice, căci de multe ori scriitorii au compus piese în vedherea unui in­­­terpret și interprete.­ Se face astfel dovadă a strînsului r­aport dintre in­terpreți și creație de artă. Hél­ane, moare când mai putea în­că să fie de folos scenei franceze, și să cheme atenția lumei asupra artei franceze, care azi, după istovitorul război, pare că e mai obosită și mai puțin fecundă de­cât o altă dată. Fetrenius 0 EREZIE constituțional: — Suisass este fiarisiMi nu știai adipit la via consileului — Noul secretariat al Refacere! și Aprovizionărei al cărui ti­tular este fostul secretar-gene­­r­al G í.a­ lu­i ni no­rul de interne, este alipit — tuni­­ fose din decretul nu­mirei sale,—la preșidenția consiliui­­­ui de miniștri,. Și aceasta deschide o chestiune de organizare constituțională ce trebue a fii limpezită. Dacă la noi, numărul departamen­telor nu este fixat prin constituție, el putându-se mări cum e astăzi pâ­nă la 17 ministere, număr ce-1 soco­tim excesiv de lua­re pentru finan­țele noastre nu e mai puțin adevă­rat că nici­­ din spiritul constituției, nici din litera, ei, nu rezultă că pre­­șidenția consiliului este o autoritate distinctă de consiliul însuși. Or, ori­ce subsecretariat­ de stat treb­ue să fie alipit de un minister, el fiind un mijloc de ajutorare a afacerilor din­­tr-un minister oarecare. Un subsecretariat nu poate trăi prin el însuși, fără un minister la care el să fie alipit. Dar tocmai a­cest nou­ subsecretariat al Remaestei este creiat în vinț, de oarece e legat de un minister neexistent: acela al Presidențiel consiliului de miniștri! Iar dacă­ se concepe Presidenția Consiliului ca o autoritate guverna­mentală­, distinctă, atunci se merge spre sistemul cancelariatului cum era în Germania sau vechea­ Austrie care era un ministru cu puteri chiar mai mari decât colegii săi. Dar în sistemul nostru­ constitu­tional­ întemeiat pe ideea guvernu­lui eșit din representanța parlamen­tară, și susținut prin parlament, cancelariatul ar fi o-, creație ce nu cadrează nu mai vorbim, cu litera Constituției, dar nici cu spiritul ei. Așa încât la, criticele ce se pot a­­duce creărei de noi ministere a că­ror utilitate pentru, statul nostim e­ dubioasă, dar a căror cheltuială de întreținere e evidentă, adăugăm și pe aceea l lipsei de formă legală și a incoherenței constituționale prin care el a ereist noul subsecretariat. CĂDERILE DE­ APA O decizie suspectă Ne-am­ ocupat acum, cât­va timp de chestiune șj așa de însemnată a că­derilor de apă, și de rolul pe care a­­­ceasta energie o poate avea nu numai din punctul de vedere al forței mo­trice propriu-zise, întrebuințată în scopuri industriale, ci și din acela al irigațiilor. Ch­estiunea aceasta com­plexă est­­e în legătură cu­­ r­egimul pădurilor, cu interesele agriculturii și a navigației pe ráturi și canale. Dimemi­r Statul trebue să aibe o politică bine hotetlâ­râtă, în cficsiuiin­ciu «.gwr-Mw de apă, pe care nu trebue să le concesioneze pur și simplu unor întreprinderi par­ticulare, mai ales străine, fără a-și păstra drepturile de control, și fără a ține seama ăe toate interesele pe cari e chemat să le apare. In „Morratorul Oficial“ dela 26 Mai, înt­r’o decizie a ministerului indus­triei și come­rțului, găsim însă o dis­­pozițiune care prevede că toate ches­tiunile privitoare la căderile de apă vor aparține direcțiunei minelor din acest minister. Știind influența pe care o are d. Bontes­cu la ministerul industriei și preocur­ 1""" 'T .......încă di­n vremea când era titularul acestu deporta­mau. * vu,scesiona unii societăți slashie una din cele mai­ importante căderi de apă din Tran, si’varia —­­’c—ne ț­­­rijește cu drept cuvânt. Ceea ce »a« putut face mn./^r, d, Donteseu­ va în­cerca să facă cu ajutorul d-lui Tăz­­lăuanu, după cum, tot cu colaborarea sa a pm la cale Și societatea „Reșița“ De aceea, încă, rulată, decizia de care vorbim , suspectă. Chestiunea hidraulică a României- Ma­ri nu se înneA­­e rezolva decât cu concursul celor trei, departamente de cari în mod normal ea depinde: mi­nisterul industriei pentru nevoile industriei, coda al domeniilor pentru regimul pădurilor și nevode agri­­cole furci, și ministerul că­lor de co­­muni­cativ* pentru int­eresele naviga­­ț­­i­i ale transpor­urilor de apă. Ministerul industriei nu poate a­­vea­ de­cât un rol limitat, de fapt și în mod nor­mal cursurile de apă, fie navigabile sau nu, trebite, să aparți­nă ministerului unde se află chestiu­nea râurilor, adică aceluia al comu­­­nicațiunilor. o ECOURI piraterie de felul celor din romane a fost săvârșiți în noaptea de 7 Iunie, în largul Marei Negre pe bordul va­porului „Sui­ah“. Numai puțin după ce vaporul părăsi rada Batumului 30 din pa­sagerii săi ser­evelară ca pirați, puseră pe căpitan și pe telegrafiști în imposibilitate de-a se mișca și siliră cu armele în mână ech­ipagiul, de a-i asculta și după c jefuită pasagerii dispărură si întunericul nopții in timp ce „Suirah“ își continuă drumul spre Constantinopul. Această întâmplare care s’a petrecut în realitate nu pune într’o lumină frumoasă serviciul de control din portul Caucazian. U­rmatoarea întâmplare s’a înregistrat la K­arm­answiller (Alsacia) care, cum se știe a fos­t teatrul­­ de lupte extrem de crâncene între francezi și germani în­­ timpu războiului. Localitatea fu vizitată într’o Duminică de o societate, care după ce luă o mică coraziune, nu găsi nimic mai bun de făcut de­cât de­ a executa un dans din cele la modă pe pământul pe care palpită pare că sân­gele atâtor viteji. Dansul acesta nu fu însă pe gustul locuitorilor, care revoltați de ac­eastă impietate provoc­că un scandal e­­norm, care ajun sărin urechile comandan­tului din Mu­hlhouse care a dat în urmă această oportuna ordonanță care va renota cu siguranță pe viitor aceste scene Tan­­go-ul Boatanul cât și toate celelalte dan­suri frivole nu sunt compatibile cu un teren unde mii de soldați germani și rmcezi și-au jertfit viața. Pe acest pă­­nânt îngroșat de atâta sânge, ar trebui să curgă lacrimi și să se plece toate cape­tele pentru a onora pe aceia ce odihnesc aci. ........................­ m Duminecă 20 Iunie 1620 Ypremssiuns petrolifere Dar înfrângerea Germaniei a sdrobit și ambițiunile ei, astfel că terenurile­­ din Galiția și Românită n’au rămas în posesiunea nici unei mari Puteri. Acestui lucr­u se dato­­rește faptul relațiiunilor neclare din­tre Polonia și România pe de o pa­rte și marile puteri aliate, p­e de alta. Să sperăm că aceste terenuri nu vor fi puse în valoare cu capitaluri de pes­te ocean, producția lor fiind necesa­răă la restaurarea vieții și civiliza­ției europene“. O BOGĂȚIE A ȚAREI NOASTRE MARILE PUTERI Și PETROLUL — Care treDaejiă fSe^agtyml~ siryl römán — Secolul nostru ța arătat că impor­tanța petrolului ca generator al for­ței mecanice este mai mare decât aceia a cărbunelui însuși. Războiul­­ actual a dovedit nepre­țuita lui valoare în conducerea aero­planelor, submarinelor, vapoarelor de tot felul. In revista engleză Eve­ryman i din 29 Mai 1920, G. Arnold J. Toynbee, interim articol intitulat ,Petrolul și Politica mondială“, scrie în această privință: Politica marilor Puteri „Cele mai bogate, sau cele cari P­otaj bogate din terenu­rile petrolifere ale lumii sunt în mîinele Marilor Puteri. Acest luc­ru nu trebue să surprindă pe nimeni, de­oarece puterea­ economică a acestei țări care în secolul trecut era ba­zată pe terenurile de cărbuni, s’a do­vedit a fi, insuficientă, dacă nu vor avea și productiunea­ de pietroi­ a lu­mii. Aceasta era de o importantă po­litică considerabilă. Puterile produ­cătoare d­e cărbuni, văzându-și pute­­­rea lor economică am­enința,­*a, au încercat să întrebuințeze forța față de vecinii lor mai slabi pentru a lua în stăpânire resursele de petrol. Di­rectiva politică a Germaniei în „Eu­ropa Centrală“ pe vremea războiu­lui a fost dorința de a controla și de a exploata terenurile petrolifere din Galiția și din România. Clau­zele ce i s’au impus României în tratatul ,din București din 1918 nu ascundeau deloc această tendință. Amânan­ta­ea dat părerea c­ă cea m­­ai importantă chestiune a mo­mentului este aceia a petrolului« Pentru a avea cât mai multe vapoa­re și cât mai bine conduse ne-ar trebui să avem petrol îndestul“. * Atitudinea Amarieei Am publicat acum câteva zile de­clarațiile director­ului­­marei Socie­­tăți „Standard Oil“ din Statele Uni­te asupra importanței­­ petrolului ca­re a spuls: „petrolul este cheia poli­ticei mondiale de mâine“. Față de acapararea terenurilor pe­trolifere din Persia­, Mesopotamia (Mosul) și din Caucaz, presa ame­ricană a dat alarmă, spunând că și America are drept la împărțeală. De aci—cum o arată d. dr. Dillon în cartea sa „Peace Conference“ și cum au scris-o multe ziare fran­ceze,—a pornit goană contra delega­ției noastre de la Paris de către re­prezentanții Americei. Dacă delegația noastră ar fi fost mai „curantă“ în chestia petrolului multe altimatumuri n’am fi primit și multe articole de gazetă injurioa­se împotriva noastră nu s’ar fi scris într’o anumită presă din America și din Anglia. i-aScria scri­sorul guvern­amațs Aviația, marina, căile ferate, tre­nurile, mașinele, toate­­ acestea au­ nevoie da petrol­; de aceia ori­care guvern român este dator să apere a­­ceastă bog­ăție națională nevrefuită pe care ne-a hărăzit-o natura,cum a făcut cu multă n­emnitate și pres­tigiu partidul național-liberal când a fost la guvern. După datele unor t xnerti, cele mai­ bogate terenuri de petrol din lume vor fi în Persia și în Mesopotamia­, dar situația înapoiată a acestor țări lipsa de căi de comunicație, de brate etc., vor întârzia punerea în valoare a acestor terenuri pentru­ cel puțin zece ani. Bogățiile noastre de petrol sunt imense, mai mari decât ne în­chipuim. Un inginer d­e origină ger­man­ă d. Baum, întro carte apărută la Vienn­a, acum vre-o treizeci de ani, vorbind de bogățiile noastre petro­lifere spunea că­­ sunt cantități, i­­mense, e un adevărat l ac de petrol, care bine exploatat a­ produce timp de 2000 ani considerabile resurse­lur­mei întregi“. Cu toate exagerările cuprinse în această evaluare, ne putem bucura, că acest prețios producător de ener­gie va­ da țării noastre în viitor o incomparabilă desvoltare indus­trială. Bogățiile de petrol din America se vor slei peste câțiva ani, — 20 ani după unii,— cete din Mexico nu pro­­duc cât trebue; numai noi, bazați pe o solidă politică de petrol putem­­ a­junge una din cele mai însemnate țări producătoare din centrul și din Orientul Europei. , , , ,,. imp@rS3f»­a crânceșitoare a petrolului .Importanța petrolului este așa de covîrșitoare, că înseși ministrul Ma­rinei Britanice dl Walter Lang a ac­centuat în discursul său din 1 iunie 1920, în Camera Comunelor, covârși­toarea lui valoare : „Petrolul va juca un mare rol în viitorul dezvoltărei marinei. Orice va­por nou lansat in larg va trebui pus în mișcare prin petrol. Petrolul va fi combustibilul­ viitorului. Resursele d­e petrol din lume vor fi intensificate din an în an mai­ mult. Cantitățil­e petrolului n­ostru sunt mici, dar ele vor fi mărite con­siderabil. Cantitățile­­ din depozitele de petrol nu sunt suficiente pentru consumația vapoarelor și trebue să avem cât mai mult. ----- ■ ............. .î După întâmplarea ce am relatat în­­tr’una din prece­dentele mele scrisori, nu mai prea aveam curajul să mă duc din nou* în Montmartre­ ,la orele când întunerecul face nesigură trece­rea prin cartierul acesta retras. To­tuși, atras­ă de curiozitate, am mers „Lapin agile“, însă în cursul zilei și fiindcă un cut crescut, montmartrez din naștere, îmi atrăsese atenția asupra unor bogății artistice, ce spunea că s’ar fi găsind în cabaretul de care­­ vorbesc. Deci am pornit-o iarăși spre „Lapin a zile“, însă în cursul zilei și fără i­ntenția de-a mai întârzia. „ Nu mai am nevoe să arăt cum „Le Lapin agile“ are înfățișarea unei co­cioabe dărăpănate. Mă voiu mărgini să vorbesc despre cele ce am aflat cu privire la trecutul cabaretului, la viața lui, de astăzi, precum și bogă­țiile artistice ce am găsit în sala în­tunecoasă a acestui mic local mont­martrez. Adresându-mă unuia din stâlpii a­­cestei cafenele, pe care tocmai lipsa de stâlpi suficienți o face să se pră­bușească, am aflat multe lucruri, ce SCRISORI DIN PARIS MONTMARTRUL PITORESC — o nouă nisipi la idealul „Le Sipin agila**.—Istoricul lui.—pbilituiții a abat romniul. — „La Waefse enranée** mi-ar fi fost, poate cu neputință să chiul nume ? cunosc vreodată, dacă rămâneam sub impresia primei mele vizite și ași fi renunțat de-a mai reveni. Trebue să adaug că întâmplarea mea de acum cât­va timp, convorbitorul meu o a­­tribue­­unor consumatori de ocazie, iar nici de­cum obișnuiților localului. : „La noi, îmi zise el, nu pătrund decât oameni de încredere și de o cinste ireproșabilă ; și prin noi înțeleg in­­timritatea noastră. Dacă d-tarele îm­i vorbesc cu inima deschisă e că-mi ești recomandat de prietenul Muși­ne,­­care a găsit în d-ta un tempera­ment cinstit, un suflet curat, căruia îi putem desvălui nesecatele co­mori ale Montmartrului“. Din vorbă în vorbă, am aflat că localul acesta nu poartă numele de „Lapin agile“ decât de vre-o 25 de ani. El, însă, datează din vremea lui Enric al IV-lea și este cel mai vechiu locaș de reuniune al artiștilor și in­telectualilor din M Montmatre. Lu­minat până acum câți­va ani cu ră­pită, este, astăzi, în posesia unei in­­stalațiuni de gaz, care-i răpește, prin modernismul lui, o bună parte din pitorescul ce-i dă trecutul. Dar nu întotdeauna acest local se numia „Le cabaret du lapin agile“. înainte vreme, el purta numele, mai puțin original, de „A ma Campagne“. Clan și de ce s’a renunțat la ve­cech­ia firmă se învechise ; vre­mea ștersese aproape cu totul lite­rile de pe tablă și proprietarul se pregătea să comande o alta, când un obișnuit al localului îi propuse să-i facă el una.­­ Acest obișnuit nu era altul decât André Gill, poet entuziast pentru tot ce pornea din­ Montmartre. Zis și făcut, André Gill a zugrăvit un iepure care sărea, pe câmp, cu o agilitate surprinzătoare , dar totulși numele nu a venit de la agilitatea ie­purelui. Gill voind să semneze pic­tura ce­­ făcuse foi­­ île­ asupra căreia nu scrisese nimic, a adăugat, în li­tere vizibile, A. Gill. Trecătorii pri­vind tabla și văzând un iepure, es­­clamau : „Le lapin“ , apoi instinctiv citeau semnătura A. Gill, de mii,de, cu timpul, s’a format noua titulatură de­­„Lapi­n agile“ Ce a făcut, însă, pe André Gill să picteze un iepure, căci nu se poate să fi luat această hotărâre fără nici un motiv ?. Convorbitorul meu neputându-mă lămuri, patronul localului, Frédé — abreviațiune Ifin Frédéric — care sta și din când în când, printr’un semn din cap, confirma spusele prie­tenului său, interveni și-mi declară că localul fusese renumit pe vre­­m­uri pentru „la tibelette“, adică iahnie de iepure. Du­pă ce m’am deslușit asupra nu­melui cabaretului, Fréde, ca­re înce­puse să aibă încredere în mine, mă roagă să-i admir două capo­ d’opere după cum spunea el. Primul obiect de artă este chiar portretul lui Frédé de către Pére-Lumière, adică Lu­­m­iere tatăl, părintele cinematografi­ei franceze și proprietarul marei ca­se de plăci fotografice din Lyon, Bătrânul Frédé, cu barba lui mare și deasă, este foarte asemănător. Por­tretul, de o expresivitate neobișnu­ită, i-a fost cerut de un turist ame­rican. Deși Americanul i-ar fi oferit 100.000 de dolari, Frédé spune că a refuzat să se despartă de „comoara lui, care face parte din bogăția ar­tistică a Montmartrului și, fără de care, el Frédé, n’ar mai însemna nimic. Un adevărat Montmartrez tre­bue să păstreze cu sfințenie tot ce-l leagă de trecut“. Al doilea tezaur al lui Frédé este Un Ghrist în gips, făcut de Was­­seley, un sculptor mort în războiu. Sculptorul Wasseley,­­sărac lipit, ca­­ majoritatea tovarășilor lui, a fost nevoit înainte de 1914, să se mute din locuința ce ocupa. Lipsa de mij­loace bănești l-a silit să închirieze o mansardă. Noua locuință, având a­­coperișul plecat i-ar fi fost cu nepu­tință să bage în odăiță acest Ghrist,­­ la care nu lucrase decât două cea­­­­suri, însă e de mari dimensiuni. A­­tunci s’a hotărât să-l dea lui Fréde. Actualul posesor al sculpturei pre­tinde că nu­­ ar da-o nici pentru 200 de mii de dolari, valoare ce-i atri­­bue în exaltarea lui în fața talentu­lui prietenului său dispărut. Fără a insista asupra faptului că Fréde, ca orice fire de artist, este peruit spre exagerare, vom­ aminti că acest Christ nu este lipsit de in­teres. Prezintă o originalitate, care-i face, poate, întreg meritul. Lipsit cu desăvârșire de o înfățișare dumne­zeiască îți evocă mai de grabă un om în adevărata accepțiune a cuvân­tului, dar lăsând să se vadă o sufe­rință nețărmurită. Suferința aceasta­ e toată valoarea operei lui Wasse­ley. Ca execuție, este cât se poate de neglijată ; de altminteri nu e de­­cât o eboșă, o schiță. Numai privind picioarele grosolane ale Mântuitoru­lui și se vede că nu e vorba de ceva desăvârșit. Unul din actualii obișnuiți ai loca­lului, Pascal Musine, tânăr pictor de talent, a făcut o foarte reușită repro­ducere în desen a sculpturei lui Was­seley. Un American s-a grăbit să cumpere imediat lucrarea lui Mușine încă din momentul când pictorul se­­ afla în fața statuei și făcea­ primele linii ale unu­i crochiu. „ Am uitat să spun că nu e zi în care să nu vină câțiva Americani spre a vizita cabaretul de „Lapin Agile“ și să ceară obișnuiților, printre care se găsește mai totdeauna și un pictor, un crochiu reprezintând ceva din sala localului lui Frédé. Mulți dese­natori își câștigă existența făcând asemenea crochiuri. Intelectualii cari frecventează ca­baretul în mod regulat sânt puțini în număr. Mulți, însă, vin din când în când să m­ai stea de vorbă și să pună lumea la cale în tovărășia lui Frédé și a fiului acestuia. Uneori soția lui Fréde participă la reuniuni. Dar îna­inte de­ a vorbi despre credincioșii prieteni ai localului, voiu face o pa­ranteză pentru a relata o întâmplare nenorocită, de care n­u se vorbește, nici­odată în fața vizitatorilor, dar care face obiectul convorbirilor în­tristate ale familiei patronului. Era în 1911 sau 1912. Un alt fiu al lui Frédé făcea o curte înverșunată unei tinere fete din Montmartre, pe care o îndrăgia în același timp un alt montmartrez, prieten cu băiatul , Frédé. Spre a se răzbuna, rivalul vine într’o zi și, după ce face mai multe consumații, dă o piesă de aur de !G Continuam în pagina 2-a

Next