Viitorul, iunie 1920 (Anul 14, nr. 3657-3678)
1920-06-20 / nr. 3673
Amil al trei^sprezecelea No. 367350 In veehiol BAK8V Regat și Basarabia ICON* 3«Ardeal și ääiüiöwina «fcu-a-wniTMtinmwariiMiiin «;■■' i.i1imi».»mi h h .<• «an»av«j»atiw^na«t ABONAMENTE IN ȚARA: IN STREINATATE: Un ara. . . .Lei 120 si Un an . . . Lei 210 Șase luni. . . > 60 ii Șase luni. . . » 120 Trei * ... » 30 Si Trei * ... * 60 ?)jwmi;. I irtrinwwrrwr inmnMiBTOTOM 4 PAGINI mmmmmmmmmmmmmmmmmammmmammmm- ADMINISTRAȚIA (Vis a-vis de Hotel Capsa) STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcția 51123; Redacția si Administrația 49/23 și 3/11 REDACȚIA STRADA ED6ARD GUINET No. a ANUNCIURI COMERCIALE j Se primesc direct la Administrația ziarului, strada Academiei No. 17 și la toate Agențiile de publicitate Baili In vechiul Regat și Basarabia COR. fn Ardeal și Ducovic t Un învechit obicei, care face ca buna credință să fie socotită drept un lux costisitor de către acei ce au pretenția să formeze curente în opinia publică, se manifestă și în comentăriile, pe cari unde ziare le fac, interpietând atitudinea moastră față de gesturi și acțiuni din prezent ale Aliaților la noi. Adevărurile fățiș spuse între Aliați, noi le-am socotit ori, după cum le socotim și azi, drept dovada cea mai sinceră a prieteniei adevărate. Din acest chip al nostru de a înțelege raporturile dintre prieteni și aliați, se trag concluziile de dușmănie fată de Aliați, pe care ne-o atribuie acea anumită presă, care înțelege ca țara să se pună fără rezerve în slujba streinilor, aliați sau nu. Aceasta nu este, însă, și concepția noastră, cari înțelegem să ducem, mai departe politica de alianță de la 1916, dar s’o ducem pe bazele cari au slujit la cimentarea ei și în numele principiilor cu cari am pornit lupta comună pentru desrobirea celor mici și pentru așezarea lamei pe temelii noul de mai multă dreptate și egalitate între popoare. Pentru acest cuvânt, jrcă în primele zile ale războiului european, am înțeles să rupem alianța cu puterile centrale, ca să ne alipim de acei cari își trimiteau batalioanele desrobitoare în cele patru colțuri ale lumei, luptând pentru* triumful civilizației împotriva dominatumei, *pumnului prusac. De aceia, astăzi ca și atunci, am rămas aceiași prieteni ai Franței eroice, care a vărsat pe pământul românesc sângele atâtor din cei mai buni ostași ai ei , rămânem prietenii Angliei de odinioară care a venit în ajutorul Belgiei martire, a Italiei care ca și noi a știut la vreme să rupă cătușele care o legau de Alianța forței pentru a trece de partea Dreptatei, după cum rămânem azi ca și la 1917 prietenii Americei de altă dată, a Americei aceleia care anunța că aduce noui speranțe și noui idealuri în lume. In momentul, însă, când prin derogare de la scopul inițial al alianței, conducătorii Iritelegeret — toți sau unii dintre ei—se pun în slujba intereselor egoiste a fiecăruia din cei mari, apărănd vechile principii, desigur că noi nu putem fi solidari cu o asemenea orientare nouă în linia de conduită la Alatdlor noștrii. E o concepție alta, o concepție greșită și de-o potrivă dăunătoare României ca și Aliaților, cari trec de la politica în stil mare de principii a războiului mondial, la politica de tranzacții și interese egoiste, al cărei unic scop e obținerea de cât mai multe și mai mari beneficii în profitul lor și în dauna celor mici. Iar pentru România folosul alianței e, din potrivă, ca statele mici să se lege de interesele mari ale lumei și nu de interesele meschine ale Aliaților, tocmai fiindcă politica noastră externă trebue să fie o politică concordantă cu politica civilizației.Cînd, însă, Aliații uită aceasta, noi nu putem să-i urmăm ca să mergem împotriva propriilor noastre interese, în dauna demnitătei și independentei economice a României. De altfel din certurile dintre cei mari, ale căror pofte fatal ar merge crescând, fără îndoială că noi cei dintâi am avea de suferit. Iată de ce nu înțelegem să pășim pe această cale, după cum nu putem crede că timp de cinci ani s’a vărsat atâta sânge, în cel mai groaznic măcel pe care l’a cunoscut istoria, numai și numai ca lumea să schimbe de stăpâni, cari se întrec azi în acțiunea de robire economică și politică a celor mici. Pentru acei dela noi, însă, cari văd ostilitate în sinceritatea atitudinei noastre față de Aliați și cari socot să’și facă o linie de conduită în politica externă a României din lașitatea zicătoarei vremurilor de umilință a capului plecat, pe care sabia fiu’l tac, trebue să reamintim în România Mare cuvintele pe cari Bismark le-a spus lui Ion C. Brazianu la 18S7 : „Nu se cere statului român să subordoneze interesele țărei și ale națiunei românești intereselor alianței. Din contra apărarea stăruitoare, tenace și tot deodată cumpănită a intereselor țărei, precum România o susține față de Austro-Ungaria (aluzie la războiul vamal din acel timp), nu FOIRTE DECÂT SA ÎNALȚE SĂ CREBEREA SI CC ÎN LIBERATEAUNEA de care se bucură GUVERNUL ROMAN. Această încredere și considerație de care neu,am putut din nou convinge cu ocazia ultimelor negocieri comerciale, ‘petica germană o acordă numai acelora cariunt dovezi de vitalitate, de energie, de fiifele petikie în apărarea intereselor statului, acelora cari nu SE LASA SA Fi fiE EXPLOATAU (sic) SAU ÎNTREBUINȚAȚI și cari arată prin aceasta, că SUNT FACTORI POLITICI„ REALI ȘI TEMANICI“. România nu a fost prin urmare scăzută niciodată atunci când și-a apărat drepturile și mai ales când a știut să și le apere chiar împotriva propriilor ei alianțe, silind pe cei mari să recunoască dreptatea unei asemenea atitudini în vremuri, când însemnam mult mai puțin decât azi, în trecutul cel mai îndepărtat al istoriei noastre, am înfruntat cu bărbăție și cu succes dușmani puternici, apărându-ne moșia și drepturile; iar dacă Ștefan cel Mare, a obținut de la cei mai temuți Sultani ai Turcilor cotropitori tratatele cunoscute în istorie, este fiindcă știuse să-i înfrunte patruzeci de ani în șir și să câștige astfel dreptul de a trata cu ei aproape de la egal la egal.Și în schimb România nu a avut epocă de mai vădită decădere, decât atunci când n’a știut să țină capul sus ; din acest punct de vedere, epoca fanariotică,când ni se trimeteau Domnitori din Bizanț, este pe deplin edificatoare. Urmând deci tradiția politicei românești, nu putem primi, astăzi mai mult decât ori, să se ia hotărâri despre miți, fără de noi, așa cum s’a acut in cazul cel mai recent al acordului anglo-francez de la San Remo. Nu putem accepta asemenea gesturi, dăunătoare dealtfel alianței însăși, fiindcă politica nu se bizue numai pe simpatii platonice, ci pe interese repte și reciproce. —----- uimii ■ umm ZI CU ZI Constatăm că d. Take Ionescu a căzut la Brașov, în alegeri, cu toată făgăduiala formală ce a dat-o că va face egal coroana cu leul. De acum, încolo, după nereușită, coroana iar va deveni mai mică — ceea ce nu e din vina 1-lui Take Ionescu care avea cele mai bune intențiuni. * Ziarul „îndreptarea“ ne vestește că d. Tărăpanul va petre o anchetă pentru a se descoperi tot adevărul în ceea ce privește chipul cum s’au dat permisele de export. Sperăm că pentu a se ajunge la deplină lumină, comisiunea de audio va fi compusă din d-nii Schuller, Blank, Beambă, Feyt. Evident că preșidenția acestei comisiuni revine de drept dllui Bontescu. Se zice că parlamentul va funcționa foarte d puțin. Munca lui e de altfel simplificată până la zero, dat fiind ca tot ceea ce trebuia legiferat s’a făcut până în ajunul deschidere pe calea decretelor-legi. CHESTIA ZILEI isi 8x101 sa Sărut mâna I••••••• D-l Take Ionescu a fost numit ministru al afacerilor streine și ziarele anunță că în primul consiliu de miniștri a făcut expozeul politicei sale externe. NOTE REJAHE Lina din artistele care au reprezentat mai cu succes spiritul fancez, fineță și discretione, vioiciune și nuanță, Hiján* a murit. Pentru noi, Românii, artista care sa dus din iuti focul celor vii, nu era orecum faculă, căci pen turneurile pe care marea artistă, după exemplul celor alți mari actori, le-a făcut în Orient, nu neglija Bucureștii, orașul unde cultura franceză, arta și teatrul francez găsea și găsește totdeauna un public price șior care să le guste. Au rămas neuitate la noi, interpretările pline de nuanță, — adevărata școală de ar â pentru actori — din , L’Aventuriere“, din „Madame Sausgene“ și „Zaza“. Rejaue era din clasa acea a artistelor mari care ca și Sarah Bernard, au devenit glorii ale Franței, purtătoare în lumea spiritului finanțez. Teatrul francez s-a menținut la înnălțimea lui pentru că a avut o pleiadă de actori, ce au devenit nemuritori, pe vremea vietei lor, începând de la« Rachel și Talma, »până la Coqueliaîne și Mounet-Sully, și ilustra „Sarah“, e o continuitate de talente, cari au dat viață teatrului aurie, teatrului romantic, teatrului modern, și aux dat impuls însăși creației dramatice, căci de multe ori scriitorii au compus piese în vedherea unui interpret și interprete. Se face astfel dovadă a strînsului raport dintre interpreți și creație de artă. Hélane, moare când mai putea încă să fie de folos scenei franceze, și să cheme atenția lumei asupra artei franceze, care azi, după istovitorul război, pare că e mai obosită și mai puțin fecundă decât o altă dată. Fetrenius 0 EREZIE constituțional: — Suisass este fiarisiMi nu știai adipit la via consileului — Noul secretariat al Refacere! și Aprovizionărei al cărui titular este fostul secretar-general G í.a lui ni norul de interne, este alipit — tuni fose din decretul numirei sale,—la preșidenția consiliuiui de miniștri,. Și aceasta deschide o chestiune de organizare constituțională ce trebue a fii limpezită. Dacă la noi, numărul departamentelor nu este fixat prin constituție, el putându-se mări cum e astăzi până la 17 ministere, număr ce-1 socotim excesiv de luare pentru finanțele noastre nu e mai puțin adevărat că nici din spiritul constituției, nici din litera, ei, nu rezultă că preșidenția consiliului este o autoritate distinctă de consiliul însuși. Or, orice subsecretariat de stat trebue să fie alipit de un minister, el fiind un mijloc de ajutorare a afacerilor dintr-un minister oarecare. Un subsecretariat nu poate trăi prin el însuși, fără un minister la care el să fie alipit. Dar tocmai acest nou subsecretariat al Remaestei este creiat în vinț, de oarece e legat de un minister neexistent: acela al Presidențiel consiliului de miniștri! Iar dacă se concepe Presidenția Consiliului ca o autoritate guvernamentală, distinctă, atunci se merge spre sistemul cancelariatului cum era în Germania sau vechea Austrie care era un ministru cu puteri chiar mai mari decât colegii săi. Dar în sistemul nostru constitutional întemeiat pe ideea guvernului eșit din representanța parlamentară, și susținut prin parlament, cancelariatul ar fi o-, creație ce nu cadrează nu mai vorbim, cu litera Constituției, dar nici cu spiritul ei. Așa încât la, criticele ce se pot aduce creărei de noi ministere a căror utilitate pentru, statul nostim e dubioasă, dar a căror cheltuială de întreținere e evidentă, adăugăm și pe aceea l lipsei de formă legală și a incoherenței constituționale prin care el a ereist noul subsecretariat. CĂDERILE DE APA O decizie suspectă Ne-am ocupat acum, câtva timp de chestiune șj așa de însemnată a căderilor de apă, și de rolul pe care aceasta energie o poate avea nu numai din punctul de vedere al forței motrice propriu-zise, întrebuințată în scopuri industriale, ci și din acela al irigațiilor. Chestiunea aceasta complexă este în legătură cu regimul pădurilor, cu interesele agriculturii și a navigației pe ráturi și canale. Dimemir Statul trebue să aibe o politică bine hotetlârâtă, în cficsiuiinciu «.gwr-Mw de apă, pe care nu trebue să le concesioneze pur și simplu unor întreprinderi particulare, mai ales străine, fără a-și păstra drepturile de control, și fără a ține seama ăe toate interesele pe cari e chemat să le apare. In „Morratorul Oficial“ dela 26 Mai, într’o decizie a ministerului industriei și comerțului, găsim însă o dispozițiune care prevede că toate chestiunile privitoare la căderile de apă vor aparține direcțiunei minelor din acest minister. Știind influența pe care o are d. Bontescu la ministerul industriei și preocur 1""" 'T .......încă din vremea când era titularul acestu deportamau. * vu,scesiona unii societăți slashie una din cele mai importante căderi de apă din Tran, si’varia —’c—ne țrijește cu drept cuvânt. Ceea ce »a« putut face mn./^r, d, Donteseu va încerca să facă cu ajutorul d-lui Tăzlăuanu, după cum, tot cu colaborarea sa a pm la cale Și societatea „Reșița“ De aceea, încă, rulată, decizia de care vorbim , suspectă. Chestiunea hidraulică a României- Mari nu se înneAe rezolva decât cu concursul celor trei, departamente de cari în mod normal ea depinde: ministerul industriei pentru nevoile industriei, coda al domeniilor pentru regimul pădurilor și nevode agricole furci, și ministerul călor de comunicativ* pentru interesele navigații ale transporurilor de apă. Ministerul industriei nu poate avea decât un rol limitat, de fapt și în mod normal cursurile de apă, fie navigabile sau nu, trebite, să aparțină ministerului unde se află chestiunea râurilor, adică aceluia al comunicațiunilor. o ECOURI piraterie de felul celor din romane a fost săvârșiți în noaptea de 7 Iunie, în largul Marei Negre pe bordul vaporului „Suiah“. Numai puțin după ce vaporul părăsi rada Batumului 30 din pasagerii săi serevelară ca pirați, puseră pe căpitan și pe telegrafiști în imposibilitate de-a se mișca și siliră cu armele în mână echipagiul, de a-i asculta și după c jefuită pasagerii dispărură si întunericul nopții in timp ce „Suirah“ își continuă drumul spre Constantinopul. Această întâmplare care s’a petrecut în realitate nu pune într’o lumină frumoasă serviciul de control din portul Caucazian. Urmatoarea întâmplare s’a înregistrat la Karmanswiller (Alsacia) care, cum se știe a fost teatrul de lupte extrem de crâncene între francezi și germani în timpu războiului. Localitatea fu vizitată într’o Duminică de o societate, care după ce luă o mică coraziune, nu găsi nimic mai bun de făcut decât de a executa un dans din cele la modă pe pământul pe care palpită pare că sângele atâtor viteji. Dansul acesta nu fu însă pe gustul locuitorilor, care revoltați de această impietate provoccă un scandal enorm, care ajun sărin urechile comandantului din Muhlhouse care a dat în urmă această oportuna ordonanță care va renota cu siguranță pe viitor aceste scene Tango-ul Boatanul cât și toate celelalte dansuri frivole nu sunt compatibile cu un teren unde mii de soldați germani și rmcezi și-au jertfit viața. Pe acest pănânt îngroșat de atâta sânge, ar trebui să curgă lacrimi și să se plece toate capetele pentru a onora pe aceia ce odihnesc aci. ........................ m Duminecă 20 Iunie 1620 Ypremssiuns petrolifere Dar înfrângerea Germaniei a sdrobit și ambițiunile ei, astfel că terenurile din Galiția și Românită n’au rămas în posesiunea nici unei mari Puteri. Acestui lucru se datorește faptul relațiiunilor neclare dintre Polonia și România pe de o parte și marile puteri aliate, pe de alta. Să sperăm că aceste terenuri nu vor fi puse în valoare cu capitaluri de peste ocean, producția lor fiind necesarăă la restaurarea vieții și civilizației europene“. O BOGĂȚIE A ȚAREI NOASTRE MARILE PUTERI Și PETROLUL — Care treDaejiă fSe^agtyml~ siryl römán — Secolul nostru ța arătat că importanța petrolului ca generator al forței mecanice este mai mare decât aceia a cărbunelui însuși. Războiul actual a dovedit neprețuita lui valoare în conducerea aeroplanelor, submarinelor, vapoarelor de tot felul. In revista engleză Everyman i din 29 Mai 1920, G. Arnold J. Toynbee, interim articol intitulat ,Petrolul și Politica mondială“, scrie în această privință: Politica marilor Puteri „Cele mai bogate, sau cele cari Potaj bogate din terenurile petrolifere ale lumii sunt în mîinele Marilor Puteri. Acest lucru nu trebue să surprindă pe nimeni, deoarece puterea economică a acestei țări care în secolul trecut era bazată pe terenurile de cărbuni, s’a dovedit a fi, insuficientă, dacă nu vor avea și productiunea de pietroi a lumii. Aceasta era de o importantă politică considerabilă. Puterile producătoare de cărbuni, văzându-și puterea lor economică amenința,*a, au încercat să întrebuințeze forța față de vecinii lor mai slabi pentru a lua în stăpânire resursele de petrol. Directiva politică a Germaniei în „Europa Centrală“ pe vremea războiului a fost dorința de a controla și de a exploata terenurile petrolifere din Galiția și din România. Clauzele ce i s’au impus României în tratatul ,din București din 1918 nu ascundeau deloc această tendință. Amânantaea dat părerea că cea mai importantă chestiune a momentului este aceia a petrolului« Pentru a avea cât mai multe vapoare și cât mai bine conduse ne-ar trebui să avem petrol îndestul“. * Atitudinea Amarieei Am publicat acum câteva zile declarațiile directoruluimarei Societăți „Standard Oil“ din Statele Unite asupra importanței petrolului care a spuls: „petrolul este cheia politicei mondiale de mâine“. Față de acapararea terenurilor petrolifere din Persia, Mesopotamia (Mosul) și din Caucaz, presa americană a dat alarmă, spunând că și America are drept la împărțeală. De aci—cum o arată d. dr. Dillon în cartea sa „Peace Conference“ și cum au scris-o multe ziare franceze,—a pornit goană contra delegației noastre de la Paris de către reprezentanții Americei. Dacă delegația noastră ar fi fost mai „curantă“ în chestia petrolului multe altimatumuri n’am fi primit și multe articole de gazetă injurioase împotriva noastră nu s’ar fi scris într’o anumită presă din America și din Anglia. i-aScria scrisorul guvernamațs Aviația, marina, căile ferate, trenurile, mașinele, toate acestea au nevoie da petrol; de aceia oricare guvern român este dator să apere această bogăție națională nevrefuită pe care ne-a hărăzit-o natura,cum a făcut cu multă nemnitate și prestigiu partidul național-liberal când a fost la guvern. După datele unor t xnerti, cele mai bogate terenuri de petrol din lume vor fi în Persia și în Mesopotamia, dar situația înapoiată a acestor țări lipsa de căi de comunicație, de brate etc., vor întârzia punerea în valoare a acestor terenuri pentru cel puțin zece ani. Bogățiile noastre de petrol sunt imense, mai mari decât ne închipuim. Un inginer de origină germană d. Baum, întro carte apărută la Vienna, acum vre-o treizeci de ani, vorbind de bogățiile noastre petrolifere spunea că sunt cantități, imense, e un adevărat l ac de petrol, care bine exploatat a produce timp de 2000 ani considerabile resurselurmei întregi“. Cu toate exagerările cuprinse în această evaluare, ne putem bucura, că acest prețios producător de energie va da țării noastre în viitor o incomparabilă desvoltare industrială. Bogățiile de petrol din America se vor slei peste câțiva ani, — 20 ani după unii,— cete din Mexico nu produc cât trebue; numai noi, bazați pe o solidă politică de petrol putem ajunge una din cele mai însemnate țări producătoare din centrul și din Orientul Europei. , , , ,,. imp@rS3f»a crânceșitoare a petrolului .Importanța petrolului este așa de covîrșitoare, că înseși ministrul Marinei Britanice dl Walter Lang a accentuat în discursul său din 1 iunie 1920, în Camera Comunelor, covârșitoarea lui valoare : „Petrolul va juca un mare rol în viitorul dezvoltărei marinei. Orice vapor nou lansat in larg va trebui pus în mișcare prin petrol. Petrolul va fi combustibilul viitorului. Resursele de petrol din lume vor fi intensificate din an în an mai mult. Cantitățile petrolului nostru sunt mici, dar ele vor fi mărite considerabil. Cantitățile din depozitele de petrol nu sunt suficiente pentru consumația vapoarelor și trebue să avem cât mai mult. ----- ■ ............. .î După întâmplarea ce am relatat într’una din precedentele mele scrisori, nu mai prea aveam curajul să mă duc din nou* în Montmartre ,la orele când întunerecul face nesigură trecerea prin cartierul acesta retras. Totuși, atrasă de curiozitate, am mers „Lapin agile“, însă în cursul zilei și fiindcă un cut crescut, montmartrez din naștere, îmi atrăsese atenția asupra unor bogății artistice, ce spunea că s’ar fi găsind în cabaretul de care vorbesc. Deci am pornit-o iarăși spre „Lapin a zile“, însă în cursul zilei și fără intenția de-a mai întârzia. „ Nu mai am nevoe să arăt cum „Le Lapin agile“ are înfățișarea unei cocioabe dărăpănate. Mă voiu mărgini să vorbesc despre cele ce am aflat cu privire la trecutul cabaretului, la viața lui, de astăzi, precum și bogățiile artistice ce am găsit în sala întunecoasă a acestui mic local montmartrez. Adresându-mă unuia din stâlpii acestei cafenele, pe care tocmai lipsa de stâlpi suficienți o face să se prăbușească, am aflat multe lucruri, ce SCRISORI DIN PARIS MONTMARTRUL PITORESC — o nouă nisipi la idealul „Le Sipin agila**.—Istoricul lui.—pbilituiții a abat romniul. — „La Waefse enranée** mi-ar fi fost, poate cu neputință să chiul nume ? cunosc vreodată, dacă rămâneam sub impresia primei mele vizite și ași fi renunțat de-a mai reveni. Trebue să adaug că întâmplarea mea de acum câtva timp, convorbitorul meu o atribueunor consumatori de ocazie, iar nici decum obișnuiților localului. : „La noi, îmi zise el, nu pătrund decât oameni de încredere și de o cinste ireproșabilă ; și prin noi înțeleg intimritatea noastră. Dacă d-tarele îmi vorbesc cu inima deschisă e că-mi ești recomandat de prietenul Mușine,care a găsit în d-ta un temperament cinstit, un suflet curat, căruia îi putem desvălui nesecatele comori ale Montmartrului“. Din vorbă în vorbă, am aflat că localul acesta nu poartă numele de „Lapin agile“ decât de vre-o 25 de ani. El, însă, datează din vremea lui Enric al IV-lea și este cel mai vechiu locaș de reuniune al artiștilor și intelectualilor din M Montmatre. Luminat până acum câțiva ani cu răpită, este, astăzi, în posesia unei instalațiuni de gaz, care-i răpește, prin modernismul lui, o bună parte din pitorescul ce-i dă trecutul. Dar nu întotdeauna acest local se numia „Le cabaret du lapin agile“. înainte vreme, el purta numele, mai puțin original, de „A ma Campagne“. Clan și de ce s’a renunțat la vecechia firmă se învechise ; vremea ștersese aproape cu totul literile de pe tablă și proprietarul se pregătea să comande o alta, când un obișnuit al localului îi propuse să-i facă el una. Acest obișnuit nu era altul decât André Gill, poet entuziast pentru tot ce pornea din Montmartre. Zis și făcut, André Gill a zugrăvit un iepure care sărea, pe câmp, cu o agilitate surprinzătoare , dar totulși numele nu a venit de la agilitatea iepurelui. Gill voind să semneze pictura ce făcuse foi île asupra căreia nu scrisese nimic, a adăugat, în litere vizibile, A. Gill. Trecătorii privind tabla și văzând un iepure, esclamau : „Le lapin“ , apoi instinctiv citeau semnătura A. Gill, de mii,de, cu timpul, s’a format noua titulatură de„Lapin agile“ Ce a făcut, însă, pe André Gill să picteze un iepure, căci nu se poate să fi luat această hotărâre fără nici un motiv ?. Convorbitorul meu neputându-mă lămuri, patronul localului, Frédé — abreviațiune Ifin Frédéric — care sta și din când în când, printr’un semn din cap, confirma spusele prietenului său, interveni și-mi declară că localul fusese renumit pe vremuri pentru „la tibelette“, adică iahnie de iepure. După ce m’am deslușit asupra numelui cabaretului, Fréde, care începuse să aibă încredere în mine, mă roagă să-i admir două capo d’opere după cum spunea el. Primul obiect de artă este chiar portretul lui Frédé de către Pére-Lumière, adică Lumiere tatăl, părintele cinematografiei franceze și proprietarul marei case de plăci fotografice din Lyon, Bătrânul Frédé, cu barba lui mare și deasă, este foarte asemănător. Portretul, de o expresivitate neobișnuită, i-a fost cerut de un turist american. Deși Americanul i-ar fi oferit 100.000 de dolari, Frédé spune că a refuzat să se despartă de „comoara lui, care face parte din bogăția artistică a Montmartrului și, fără de care, el Frédé, n’ar mai însemna nimic. Un adevărat Montmartrez trebue să păstreze cu sfințenie tot ce-l leagă de trecut“. Al doilea tezaur al lui Frédé este Un Ghrist în gips, făcut de Wasseley, un sculptor mort în războiu. Sculptorul Wasseley,sărac lipit, ca majoritatea tovarășilor lui, a fost nevoit înainte de 1914, să se mute din locuința ce ocupa. Lipsa de mijloace bănești l-a silit să închirieze o mansardă. Noua locuință, având acoperișul plecat i-ar fi fost cu neputință să bage în odăiță acest Ghrist, la care nu lucrase decât două ceasuri, însă e de mari dimensiuni. Atunci s’a hotărât să-l dea lui Fréde. Actualul posesor al sculpturei pretinde că nu ar da-o nici pentru 200 de mii de dolari, valoare ce-i atribue în exaltarea lui în fața talentului prietenului său dispărut. Fără a insista asupra faptului că Fréde, ca orice fire de artist, este peruit spre exagerare, vom aminti că acest Christ nu este lipsit de interes. Prezintă o originalitate, care-i face, poate, întreg meritul. Lipsit cu desăvârșire de o înfățișare dumnezeiască îți evocă mai de grabă un om în adevărata accepțiune a cuvântului, dar lăsând să se vadă o suferință nețărmurită. Suferința aceasta e toată valoarea operei lui Wasseley. Ca execuție, este cât se poate de neglijată ; de altminteri nu e decât o eboșă, o schiță. Numai privind picioarele grosolane ale Mântuitorului și se vede că nu e vorba de ceva desăvârșit. Unul din actualii obișnuiți ai localului, Pascal Musine, tânăr pictor de talent, a făcut o foarte reușită reproducere în desen a sculpturei lui Wasseley. Un American s-a grăbit să cumpere imediat lucrarea lui Mușine încă din momentul când pictorul se afla în fața statuei și făcea primele linii ale unui crochiu. „ Am uitat să spun că nu e zi în care să nu vină câțiva Americani spre a vizita cabaretul de „Lapin Agile“ și să ceară obișnuiților, printre care se găsește mai totdeauna și un pictor, un crochiu reprezintând ceva din sala localului lui Frédé. Mulți desenatori își câștigă existența făcând asemenea crochiuri. Intelectualii cari frecventează cabaretul în mod regulat sânt puțini în număr. Mulți, însă, vin din când în când să mai stea de vorbă și să pună lumea la cale în tovărășia lui Frédé și a fiului acestuia. Uneori soția lui Fréde participă la reuniuni. Dar înainte de a vorbi despre credincioșii prieteni ai localului, voiu face o paranteză pentru a relata o întâmplare nenorocită, de care nu se vorbește, niciodată în fața vizitatorilor, dar care face obiectul convorbirilor întristate ale familiei patronului. Era în 1911 sau 1912. Un alt fiu al lui Frédé făcea o curte înverșunată unei tinere fete din Montmartre, pe care o îndrăgia în același timp un alt montmartrez, prieten cu băiatul , Frédé. Spre a se răzbuna, rivalul vine într’o zi și, după ce face mai multe consumații, dă o piesă de aur de !G Continuam în pagina 2-a