Viitorul, noiembrie 1920 (Anul 14, nr. 3788-3811)
1920-11-22 / nr. 3805
Anul al treisprezecelea No. 3305 Anul al treisprezecelea No. 3805 é £ f^t JjS 1BW2C PP Luni 22 Noembrie 192 ° *S«Sg^Siaaggâ^iiiȚ| mmii ii iiiwiimi ■iÉTiI¥ítmÍOTiii¥rm-r ---■*=* 50 mmm ABONAMENTE IN ȚARA: IN STREIN Un an . . . .Lei 120 I Dn an -m Șase luni. . . » 60 I Ș«e Trei » . . . * 30 NI T mmmmmmmmă Smmmmimmamsr C3 Unive TE: n 210 | 120 » 60 REDACȚIA STRADA ED6ARD QUINET No. 2 (Via k.vis de Hotel Capsa) ADMINISTRAȚIA zus/smu «uiîici «p. 2 CT»»nu amnPMI Pi Na (Vis-a*vis de Hotel Capsa) STRADA ACADEMIEI Wil 17 Telefoanele: Direcția 51/23; Redacția și Administrația 43/23 și 3/11 BBaWUM Maewm Mragîi Bl WWMi BaiemuuM»ammmim m «w—8——HM ANÜNCIÜRI COMERCIALE Se primesc direct la Administrațiia ziarului, strada Academiei No. 17 ți la toate Age’njite da publicitate 50 iíl i CONCESIA CAILOR FERATE . Mărturisim căi cu oarecare umilință,—ca să nu zicem rușine—scrim aceste rânduri sub un atare titlu, pentru a lua în apărare într’un ziar românesc o chestie care interesează atât de aproape nu numai neatârnarea noastră de toate felurile, dar chiar apărarea națională a statului român. Nu găsim altă scuză în conștiința noastră decât în îndrăzneala unor pretinși conducători ai intereselor publice de a găsi prilejul în niște greutăți trecătoare și care cu siguranță pot fi înlăturate, pentru a face și de rândul acesta jocul poftelor de peste hotare de a întinde și asupra României un regim de robire politică și economică. Pilda Ungariei învinse care prin concesionarea rețelei sale de căi ferate nădăjduiește să își recapete din teritoriile perdute, trebue să fie un mijloc pentru România învingătoare de a și îngriji propriile ei interese. Căile ferate în viața internă a statului modern sunt, am putea zice, principalul instrument al economiei naționale. Ele asigură matriale prime necesare pentru alimentația țarei, producțiunea agricole și industriale, schimbul in genere al produselor interne și eterne. Ele sunt mtrei vieți de fapt regulatorul întrei vieți economice și putem zice, prin traficul călătorilor, și al celei sociale. Ele sunt apoi intrumentul de căpetenie al apărarei naționale. Ultimul război a arătat acest rol și a silit unele state care lăsase inițiativei private exploatarea rețelei de căi ferate (ca Anglia și Statele Unite), să le pue sub un regim de stat și chiar să modifice pentru timpul de pace regimul de până aci. Se recunoaște azi că nu este mijloc mai puternic de îndemnare a raranrelor de activitate economică, de apărare a producției naționale ca acel al transporturilor pe căi ferate, și de aceia statul reprezentantul tuiului acestor interese obștești nu poate să nu aibă în mână această pârghie principală de propășire economică. El fiind reprezentantul acestei economii naționale, trebue prin sacrificii făcute de întreaga obște să creeze anume curente de care sunt legate interese politice și economice ale statului, să înlesnească punerea în valoare a unor anume bogății. Această politică este cu atât mai indispensabilă într-un stat care își așează îndrumarea economică viitoare și care trebue să își asigure și consolidarea națională. Iată de ce în trecut Austro-Ungaria în politica de subjugare politică și economică a orientului, în „drang nach osten"* al germanismului, avea ca punct principal al politicei sale stăpânirea căilor ferate. Astfel și în primul rând imperiul dualist a căutat să pue mâna pe căile ferate ale Caiei Orientale din Turcia și Serbia, și una din primele cauze care au adus conflictul general a fost tocmai rezistența Serbiei de a nu se supune la regimul de subjugare al căilor sale ferate. Și la noi, atunci când în 1875 Austro-Ungaria găsise un guvern român destul de inconștient de drepturile și interesele țărei, își făcea un merit din iscălirea convenției vamale, care omora orice avânt economic al țărei, ea încerca să profite de greutățile ce le dădea concesia. Strasberg al căilor ferate pentru a pune mâna pe întreaga noastră rețea, cum pusese și pe linia Burdujeni-Roman-Iași. Mica Românie încă vasală Turciei, nu numai că a știut să se apere, dar trei ani în urmă, odată cu războiul ei de neatârnare politică, a dus pe acel de neatârnare economică, prin războiul vamal contra Austro-Ungariei și pentru răscumpărarea rețelei principale a căilor ferate. Această politică a făcut de aci înainte baza chiar a politicei de stat a tuturor guvernelor românești și in 1890 sub directorul general al Căilor Ferate G. Duca, s’a complectat rescumpărarea ultimei rețele a celei Burdujeni-Iași. Toată rețeaua ce s’a construit in urma, — și a fost mai mult ca îndoită — s'a făcut cu propriile mijloace ale statului român și prim corpul său tehnic. Iar de patruzeci de ani statul a dus o politică hotărâtă în această privință. Iar tocmai când ,sub pretext de libertatea transitului, de libertatea fluviilor internaționale, unele state încearcă să reia politica reposatei Austro-Ungarii de care vorbeam mai sus, se găsesc oameni politici români și o presă pretinsă românească, care să propue concesionarea căilor ferate române. Să nu uităm în acelaș timp că azi mai mult ca oricând statul român are nevoie de a ajuta consolidarea internă a României Mari. Și începutul îl facem prin concesionarea celui mai puternic mijloc de influență politică și de apărare națională, rețeaua care solidarizează pe toată suprafața țărei interesele conarea căilor ferate române . Iată de ce este un semn al timpurilor, ca un ministru român sau chiar o presă scrisă în românește, să readucă în discuție în România Mare atari soluții. -------------obxco----------- NOTE Si minimi 1« mi Mâine un monument funerar va fi inaugurat pe groapa unde odihinește trupul lui Vlaicu, dovedinduse astfel încă odată că nu uităm eu desăvârșire pe aceia ce au fost campionii unei idei puse in serviciul țărei. Vlaicu a fost un precursor. Pe vremea când aviața era în fașe și când inventatorii erau piloții propusului lor aparat, și când cercările timide alte frățior Wright erau încă recente, Vlaicu a cercat pe aparatul său să zboare sus și să zboare ialt. El a fost primul român care s-a avântat sub bolta azurie, peste creștetul munților înzăpeziți. Ca și Chavez muntele s-a răsbunat pe pasărea ce voia să întreacă vulturii și Aurel Vlaicu a murit victimă, a temerarului dar și nobilului său gest. Astăzi aeronautica a devenit aproape un sport. Ea a eșit, din garajele militare, pentru a trimite aparatele de «burat în curțile de poștă făcând prin văzduh călătorii poștale; astăzi cele șapte vămi ale văzduhului ura mai au mistere pentru îndrăzneții navigatori pa undele de aer. Suntem departe chiar de Blériot, necum de Mongol,fier, — și de aceea poate că aparatul lui Vlaicu să fie astăzi o antichitate de muzeu. Dar ceea ce trebue să rămână totdeauna nou în sufletul nostru este imagina acelui român, care a fost mecanic și poet, spirit practic dar și visător. Cu Vlaicu a murit un suflat, dar nu idem însăși ce-l susținea, și de aceea, dacă mai puțin fericit decât alți aviatori nu a putut să moară pentru servirea țărei în război, el a fost totuși campionul și profetul avânturilor și jertfelor de mai târziu. Sborul său, peste Carpăți nu s-a putut face din gândul că munții Carpați nu trebue să fie graniță, ei , trecătoare, s’a întrupat. La mormântul lui Vlaicu comemorăm un erou, un profet si un simbol t al varbei făcute prin jertfe! Petronius -----------00X00---------- (|| linii linii ma Hi WHli'|'Si||| a...... GERMANIA DUPĂ RĂZBOI RENAȘTE rilieis și armata ce ascuns • In virtutea stipul aițiunilor tratatului de la Versailles și angajamentelor de la Spa cari prevăd sancțiuni destul de riguroase în caz de neexecutare, Germania a fost obligată sa și reducă efectivele amânatei sale la lOO.O(M) de oameni., operațiune care întâmpină multe piedici, trebuind să fie terminată, într-un timp scurt față de un număr considerabil de oameni a căror profesiune era mistăria. Reducerea numărului ofițerilor germani este deproape terminată. Această sarciiă a fost dată generalului, von Seeckt ,și este pusă sub control nn direct al comisiunilor de control al Antantei. "Evident că sarcina acestor comisiuni este foarte grea, trebuind să lupte cu un adversar care în aceasta,chestiune pune multă rea c radiată. MașinaiEuftgesftwan. Și dacă reducerea efectivelor armatei germane întâmpină dificultăți enorme, o altă chestiune se ridică și trebbue să preocupe pe aliați: soarta soldaților și ofițerilor demobilizați. In adevăr, aceștia, odată aruncați i pe drumuri, au alimentat ordin totală fiaimoasa „divizie de fer” a lui von Goltz. Tot ei abia ieșiți din Reichswehr formau sub numele de Juraswohnerwehr (miliția locuitorilor),, die Burgerwehr (miliția cetățenilor), die Landessebutz (protecția țărei), de Grenzschutz Ost (apărarea frontierei orientale, de Teohuide-Nobilfe (ajutorul tehnic în caz de nevoe), de Polizeiwehr (miliția polițistă) corpuri de trupă care sub aparența lor multiformă și complexă și, sub pretextul de a combate «partarmismul și bolșevismul Wa tindeau decât la refacerea cadrelor fostei armate germane. © organggafatine peri» " cisleasă Spitiitul de toleranță al aliaților a făcujse să renască în Bavaria—sub impulsiiunea consiilierului Escherieh—organizațiunea Escherieh (Orgesehprin prescurtare) a fosteliei miliții 1 de locțitori. Preocuparea de căpetenie a acestei organizațiuni era ura .otfidva. Franței și cultul ideii de revanșă. Ziarul Vorwaertz relevă caracterul naffigei umanist al acestei organizațiuni ale cărei filiale, botezate Stahlhelm (căi soi de oțel) au și fost descoperite în Saxonia, Chiemnitz, Magdffbiurg, Brema și alte părți. Eiste sigur că ramificațiunile ei nu întind în toată Germania. * Militarismul K*a perit StaMhelm-ul din Chemnitz, este o organizațiune riguros militară, acărei șefi sunt foști ofițeri. Și după cum relevă „Vorwaertz“, ea, deși pretindea că nu se ocupă cu chestiunile militare, avea un plan de concentrare militară, fonduri de mobilizare o ordine de bătai, etc. Aderenții ligei naționaliste ocupau un loc de frunte în acent săL organizațiune. .Locurile de concentrare, în caz de mobilizare, erau Frankenberg și Zeitbahn. unde formațiunile Reichswehr-ului trebuiau să urmeze și să echipeze organizația Comandaimentul îl avea generalul Senft von Pilsach. Această organizațiune era susținută bănește de Ibhnghezi, de partidul conservator (deutsch-national) 1 și de partidul conservator popular, al cărui secretar general avea o în isărcimare specială în această organizațiune. Guvernul saxon a intervenit de îndată el a fost încunoștiiță-deși a luat măsuri pedum -dizolvate» acestor organizațiuni. Totuși în mod clandestini, organizațiunile funcționează ,și desigur că într’o bună zi își vor afirma, existența pe față. 1 Shhn^teeftoul Corespondentul din Germania al ziarului. .Excelsior“ — care dă «caste informațiuni — enumără centrele unde aceste organizațiuni au și început să deea semne de viață. Astfel ]a Magdeburg, în Prusiei, un fabricant ajutat de un fost isorgent-major a întemeiat o secțiune a Stahlhelm-ului. La Brema sa a ținut o reuniune secretă preparatorie pentru înființarea unei asemenea secțiuni. Pentru a nu’ovoca condliete cu Antanta e’ai inat hotărârea ca toată nomenclatura militară ca: regiment batalion, pommpanie etc.’ ,să fie evitată ș i în locu-i să se într’ebuințeze termeni ca: ,drapelul tarei“, „drapelul fociorațiarei“, „drapelul Secțtei“, cuvântul, drapel, având în limba germană fostul ei înțeles de corp de tripă. Aceste nouă corpuri dispun de mult arme și nțmitiuni. <3bigartine și atacuri . Obiectivele esențiale ale Stahlhe’im-uliui, alias Orgeseb, sunt următoarele, așa cum au fost expuse în această reuniune secretă: patrfi narea oricărei lovituri de Stat venind din stânga agresiune conttraJTnaamcului de peste Rin, lupta contra evreilor bestemați. Cheistiunea mobilizării a fost și ea stabpid dezbătută,,luându-se hotărârea ca în caz de nevoe, să i se publice afipte arătând locurile de adunare și formațiunile de luptă. Evident că aceste manifestațimai contrarii spiritului și literei tratatului de pace închiriat cu Germania, sunt de natură a pune pe gânduri pe aliați, de învederând reaua credință a poporului german pe care, în aceste împrejurări, el o socotește o armă anorală- fiind vorba de patrie. Presa franceză care se ocupă îndeaproape de spiritul înferbântat al Germaniei învinse cere o intervențiune energică pentru a se curma această perpetui piași națiuni nefaste și pentru pacea Europei și prejudiciabile înainte de toate chiar Germaniei, întrucât rete i-ai piedică renașterea încrederei, care este elementul indispensabil al refacerea Europei. A -00X00-ECOURI Presa franceză anunță că celebrul comedian le Bargy este pe punctul de a intra ca pensionar, la «Theatre frangais». Încă de la izbucnirea războiului mondial s’a semnalat pe diferitele piețe europene, o acută lipsă de numerar. Cum a dispărut acesta nu s’a putut ști atunci. Zilele acestea însă, o statistică făcută în Statele Unite antă că acolo există argint pur în circulație, pentru o valoare de aproape 160 miliarde! micii literari ai lui Sully Prud’homme au desemnat ca laureat al premiului, purtând numele marelui poet, pe d. Emile Moussat, profesor la liceul din Metz, pentru opera sa «Sub cerul Germaniei». La Morville-sur-Seille (Meurthe-et-Moselle) este un puț care, odată într’un moment de entuziasm, fusese botezat «Puțul Clemenceau». Insă mai târziu bănuindU Se că apa dintr’rcsut ar fi de rea calitate, a fost dusă la un laborator de analiză, și acolo se constată în adevăr, că nu era potabilă. Astfel, pentru ca locuitorii să fie puși la adăpost se scrise dedesubtul cuvântului: «Pui Clemenceau» «Apă foarte rea» Și se pare că însuși preotul localității a redactat acest text, care după cum se vede, nu e lipsit de puțină ironie. . ------------oosbn----------- ZI CU ZI Directorul _, Neamului românesc“ vorbește într’un stil de specială elegantă de „țigăneasca desordine“ de la noi. Desigur că minteni a susținut de d-sa pe vremea când prezida camera, nu intră în cauzele , țigănește disisordini“ . De fapt, ordinea nu o pot face niciodată oamenii desordiciei.. și nici refacerea pe orice teren nu se îndeplinește de către spiritele negative și confuze. D. Take Ionescu în depoziția din fața curților marțiale a afirmat că a stat de vorbă cu 1. Lloyd George o oră și 3 sferturi. Precis a stat de vorbă, însă o oră 3 sferturi 7 minute și 24 de secunde. Preciziune-i înnainte de orice ! Kr Pentru a se vedea unde a ajuns duelul dintre I. Tăzlăuanu și d. Take Iobescu iată în ce chip combate pe „Universul“ ziarul takist prin excelenții: „Ziarul fost popular „Universul“ care a avut totdeauna nenorocul să fie condus de oameni cu totul,•străini de presă căreia nu-i fac de loc onoare, își afirmă independența atacând pe d. ministru Octavian Tăzlăoanu“. Așteptăm răspunsul „Universului“ !e Ziarul d-lui Tăzlăoanu persiflează politica ,prin noi înșine“. Acest ziar nu întrece decât politica ..pentru mine însumi“ pe care titularul de azi de la lucrările publice o nintește și „inovație". —-------—Ö&X00----------- - * ... Pentru oftenirea traiului OLIMPLA OBSERVAȚIE In numărul din 6 Noiembrie ziarul arădean Românul publică o dare de seamă asupra situației pieței , arătând o importantă scădere, a prețurilor față de ceea ce eru înainte de schimbul coroanelor. Această bruscă scădere nu poate fi atribuită decât micșorarei infrafismei monetare prichniUă de unificare, prin reținerea cotei de 40 la sută. In adevăr acesta fenomen, destul de cunoscut în viața economică, trebuiau să se produci/ îndată ei s’au retra de pe viață sacii de maculatură ai băncilor austromnoare. Guvernul era, însă dator ca prin măsurile sale să provoace o cât mai mare reducere a înflati unei monetari spre a obține o mare scădere a preturilor, ce ar fi fost salvatoare și pentru stat și pentru particitari. Din nenorocire, însă modul cum da făcut unificarea, provoacă doar în mod trecător.acest fenomen ce-ar fi trebuit să aibă urmări mult elintite. In adevăr guvernul a dat dovada că înțelege să achite coroanele și rublele false în afară de întreaga cotă de 40 la sută, pricinuind în curând o nouă inflațiune ce va distruge aceste rezultate, scumpind viata. Astfel, pe când măsuri de reducere a inflațiunei ar fi trebuit luate în toată tara prin reținerea unei cote si la biletele băncii generale si chiar la acele ale Băncii Nationale — fiind astfel nu numai o egalitate complectă între diversele tinuturi iar o măsură sănătoasă și bogată în urmări, — pe când scăderea prețurilor ar trebui menținută prin orice mijloc." — guvernul înțelege să prefacă reținerea cotei de 40 la sută într’o chestiune de pur favoritism. Insa aeastă privință suntem informați căceea ce se petrece la ministerul de fi fiemțe întrece marginele permise. Cota de 49 la sută a devenit un mijloc de satisfacere a diferiților partizani, refuzându-se unora și acordându-se altora, după preocuigri de persoană și interese. Și când cele mai bune măsuri de oftenire a traiului sunt prefăcute într-un mijloc de îmbogățire a câtorva favoriți, — credem că guvernul nu mai pode vorbi de grija ce o are pentru cei mulți și săraci cât și pentru interesele statului. Iar dacă o facă, — trebue să precizeze o măsură, — una singură, — care a luat-o pentru a ușura vrața, producând mult așteptata estenire. ■-------------ooxoo------------ Luni 22 Noembrie 192 ° Sub titlul „Oamenii pe care i-am văzut“ d. Stephane Lausanne publică un volum în care povestește amintirile vieței sale de ziarist. „Le Matin“ extrage câteva pagini în care este redactată scena istorică de la Dorillens, unde, mareșalul* Foch i se dădu comanda unică a armatelor abiata în ziua de 26 Martie 1918.Pe atunci, d. Clemenceau președintele guvernului francez se gândea, influențat du părerile generalului Petain, la o eventuală evacuare a Parisului. Președintele Repubilicei, d. Poincaré rezista acestei intentiuni. Ia sfârșit, pentru a sa ia o hotărâre definitivă avu loc o întrevedere la Doullens, pe care d. Lausanne o redă în fermierii următori: Ce s’a petrecut la Doullens ■ HaHnaw HaHnMMBi Mercuri 26 Martie d. Poincare pleca cu automobilul la Doullens. Când coborî din automobil fu anunțat că mareșalul Douglas Haig conferea la Primăria cu comandantul de armată și că era pneerabil să nu fie întrerupt. Pentru a înșela așteptarea și a se apăra contra vântului ascuțit care le biciuia obrajii, toți cei de față se plimbau în lung și’n lat, în mica piață din fața Primăriei. Erau acolo d-nii: Poincaré, Clemenceau, Longheur și un general, îmbrăcat în haine cenușiu care agită, enervat, sub brațul stâng, un baston de poftit. Era Fechi. Nu se știa bine cine îl chemase. Văzând pe președintele Republicei, se apropie, îl luă din patre și-i spuse : — Nu cunoașteți domnule președinte, ce ordine au fost date ? O eventualitate imposibilă Președintele în adevăr că nu cunoștea aceste ordine. El do erau grave,comportând replierea aproape comrpletă a armatei și aduceau în scurt timp evacuarea Parisului. Ele părtipi că provoacă în învingătorul de la roi Champenoire o surescitare extremă. Cu vocea lui scurtă, nervoasă, sacindată, repeta: — Parisul ! Parisul nu-i amestecat aci, Parisul este departe... Roșii brebuesc opriți acolo unde se găsesc acum... Roșii pot fi opriți; de ajuns numai să se dea ordin .. Haig și Petain sunt doi oameni cari țin închisă o ușă cu două canaturi, fiecare împingând câte unul. Ușa a fost forțată. Și ei se găsesc acolo, ambii, fiecare în dosul canatului său privind inamicul cum împinge și neștiind cum să închidă ușa și care din ei să înceapă întâi. — Dar, cum, o să-i opriți? întrebă d. Loucheur care se apropiase. — Hei 1 răspuns: Foci, cunoașteți , metoda mea... Hei ! așez o pâine colo, alta dincolo... Neamțul aproape că nu mai înaintează- Mai pui tuia dincolo. Și neamțul este fixat. Neamțul poate fi fixat totdeauna. Conferința anglo-franceză. Deodată pe peronul Primăriei se profilară ,cele două sihite subțiri ale , mareșalului Haig, și lordului Milner. ( Conferința engleză era sfârșită; cuferința anglo-franceză începea. Toată lumea se îndreptă spre Primărie. Se instalară într-o mare ssală goală, în jurul unei mese mici, d>. Poincaré , era la mijloc, având la dreapta parc-*prezentantul guvernului englez lord Milner, și ,la stânga pe reprezentantul guvernului francez, d. Glemenceau- Ceva mai departe, mareșalul Haig, generalii Foch și Petain. Drotte hour, stând la capătul mesei făcea oficiul de secretar. D. Poincaré era caliul cft Clemenceau caustic, lord Minier integmatic, Fedi nUrvos, Petain impenetrabil. Dl Poincare expune D-l Poincaré luă cuvântul. Cu acea luciditate care, îri clipele cele nm tulburi, nu-- i părăsește, explaie situația. Și, adaogă cu energie că, pentru e 1, nu poate fi vorba de oprirea neamților decât acolo unde se găsesc ei — nu în altă parte. Mareșalul Haig spune că, în ceea ce-1 privește, e gata să faci tot ce poate și să apere Amien lui. La acest cuvânt Foch sări, Iovi în masă , și strigă: —- Nu, domnule mareșal, nu, nu este vorba de Amiens: înainte de Amiens trebue să învingem, trebue să învingem acolo unde suntem In câteva franje tăiam, metalice, reîncepu demonstrația făcută în Square, repetă vorbele pe care de 24 ori le spunea. Negreșit, ar fi fost mult mai bine fia nemții să fie oprit pe Somme. Dar activij, nu mai este de afts: trebuie sa fie oprțt acolo unde sunt, trebue să fie opriți numai de cât. Și pentru aceasta are trimite decât să se dea ordin. Iată In acea clipă lordul Milner se ridică și făcu semn d-mi dentoncean. Ab •scant dialog ?e încinge _intre jfU Lordul Milu ar zicea... Thera is the man. (Iată oriin care ne trebue)Haig se ridică la rândul său și se apropie d- ei- Figura acestui soldat este nobilă și frumoasă. încă din prima «I a aefistei groaznice bătălii, a văzut adevărul: nu exista sudură și câte odată nu exista nici înțelegere între cenc’ două armate aliate. Dacă s’ar continua astefel, rezultatul ar fi sigur: dezastrul Un singur leac-există să fie sus deasupra lui Peroin un șef unic că Tu’a amibij să-i fie subordonați. Cât îl privește se va pune bucuros sub ordinele lui Fodh. Sunt deja 4S ore ca când a și telefonat acest lucru guvernului său. Fochi^comandan Josef D. Clemenceau se apropie de masa unde ceilalți continuau consfătuirea. Și, cu voce tare, propuse lui Petain să facă ca Haig și să se pună sub ordinele lui Foch- Apol, d. Loucheur to o coală de hârtie și în timpul ședinței, redactează declarația, care mai târziu a și fost publicată, în baza căreia „generalei Podi avea ca ficsiune să coordoneze eforturile celor două armate“. — Fiindcă ai o caligrafie frumoasă, spuse d. Clemenceau, scrie aceasta declarație în două exemplare: o vom semna imediat. Așa s’a și făcut și hotârârea prin care fin șef tuniș a fost pus în capul celor două armatei, a fost semnații cu creionul, pe o sing îă foae volantă. ------------ooxoo—---------- DOCUMENTELE RĂZBOIULUI Mareșalul Focii «grotot .............................. iBMgnaaMMiMWMMWiaaHaMEgMMtMMiBjmjaaBai supta» al forțelor aliate Scena Istorici petrecuta la Oonllens în de 26 Martie 191S J. M. JACQUARD de §. SIMIONESCU Prof. univ. țăran d’Alembert un copil găsit. Ramus a păzit oile în copilăria sa iar Livingstone fu lucrător într’o fabrică de pânză. Și viața acestui mare irivernzator, dovedește că scânteia talentului nu ajunge să devie lumină, da cât tot prin notifică, răbdare, atenție mereu încordată. Burns, marele ptfer al Angliei, fu Deșleptăciunea naturală nu ei dd slugă într’o fermă, iar Cooper ciunici nu folos, dacă nu e întovărășită hotar. Vorba românului, „nici nu știi de muncă și voință, aceste însușiri, de unde sare epurele“ De aceia răscare se capătă și prin educație, din pândirea culturii în mulțime, poate potrivă, pot face folositor omenirii și aduce la iveală genii care rămân să fie ui om mai putui înzestrat de la pască vitele, dacă împrujurămiîentr-o natură, îndreaptă pe calea productivă. Jacquard se trage dintr-o familie săracă de muncitori industriali. Tatăl său era țesător la o fabrică din Lyon, anaua sa de asemenea. E origina multor oameni de samă. Lazace e fiu de Născut din părinți săraci, sărăcia îl învălui și ,pe Jacquard, de mic copil. Nu-l putea aștepta altă soartă decât tot cariera de meșteșugar, începu cu legătoria de cărți, ca și Faraday, deveni apoi ucenic la un cuțitar, pentru ca să ajungă tot țesător. Pre unde trecea însă, învăța, dacă avea cei" Când cosea rădăcina colilor din cânți, privirea aluneca pu jind asupra rândurilor tipărite. Abea deprinsese a I silabisi și prinse dorul de cetit. Un contabil bătrân al casei, gâcindu-i marea dorință, îi dădu lecții de aritmetică. Copilul pricepe, se silește, uimește. Fabricaa de țesut pe vremea aceea, Jacquard se născu la 1752—nu eraufra războaie mecanice ca acum. Micul ucenic care se învârtea printre războaiele primitive, avea să le înlocuiască. Probabil că cu munca migăloasă a celui de la stativă, care transforma pe om în adevărat sclav al lucrului îi dădu zor să aducă o schimbare în Viața părinților săi, a tovarășilor săi de casă. Se iubea mereu de sărăcie Planuri avea, dar mijloacele de îndeplinire îi lipseau. Ca și Poussy când își arde motelele din casă și dulșumelele, numai să nu se stingă focul din cuptoarele unde se pregătea smalțul pe care-l dănuța o viață întreagă, așa și Jacquard, își Vându mobilele apoi căsuța,dar degeaba. Desnăidăjduit își părăsi nevasta, și ea împletitoare de pălării de paltin mansarda mizeriei, ca să caute norociți aiurea. Sărăcia se ține de el ca scaiul de oaie. Isbmcneștie revoluția. Toate planurile îi cad în umbră, căci datoria către patrie se întrece pte toate. Luptă în războaiele de pe Rin. Grozăviile războiului, mai ales, că vede căzând lângă dânsul ,pe unicuil său copil, îl face să se întoarcă la Lyon. In mintea lui se sbăteau planuri peste planuri, ca și valurile în furtună. Ce folos ? Sărăcia nu-l lăsă din ghiare, până când, ca și James Watt, găsește un patron1 care-l pricepe. Lucrând ziua, noaptea o trece în săvârșirea planurilor sale. Stăpânul văzând că cine are a face, li j dă toate înlesnirila materiale. Isbandal începe. Una din intențiunile sale este premiată la expoziția din Paris cu o medalie de bronz, iar ministrul Carnot, vine,anume la Lyon ,să-l viziteze, să-l îndemne. O altă invenție în ramura pescuitului, face atâta vâlvă, încât prefectul adreseasza un raport împăratului. Napoleon îl chiamă, stă de vorbă ceasuri întregi cu dl, îi apreciază Scânteierea, îi dă o pensie și locuință la Conservatorul de arte și meserii, numai să lucreze. Watt când a fost pus să repare mașina lui Newcomen,fu îndrumat spre înjghebarea mașinii cu abur. Jacquianii arsi, cercetând colecția de mașini de la Conservatorul de arte, dă peste un început de mașină de țesut a lui Vaucanson, fin mare geniu inventator. Aceasta a fost îndemnul prin concretizarea planurilor sale pe care i le purta atâta vreme în cap. Aproape , într’o lună, mașina sa de țesut iui gata, cu care țesu câțiva metri de ] stofă ’bogat înflorită pentru impală- steasa Josefina. E aceeași mașină,ca> . .re până azi, pui prea puține perfecționări, funcționează în marelie fabrici de țesut bogatele stofe înfiorite de. mătasă, pentru îmbrăcatul mobilelor, pentru draperii etc. întors la Lyon, îl așteptau surprise. Zvonul despre descoperirea minei( mașini prin care se desființa munca, petileam de desemnuri și lucrătoarea care prezintă frese colorate, străbătu la Lyon înainte de sosirea lui. Lucrătorii erau în fierbere; se temeau că vor rămânea muritori cu foame prin suprimarea muncii lor. Jacquard fu socotit ca dușman al poporuilui, iar modelele sale erau să le arse dacă nu intervenea ama a. E veșnic luptă între progres și inerția trecutului aceeași la Jacquard ca și la Galileii, întâlnit pe un pod de pe Ron, era chiar să fie asvârlit în râu. N’a scăpat decât cu mare greutate. E pur și imior ©! Mașinele lui intra-i rămna câte una în fabrici. Ii fură ce- i rute de la Londra, dar el, francezul ■ cu dragoste pentru țară, nu le dădu, măcar că ai lui nu le primeau. La cele din urmă însă învinse. Atâta desvoltare ce luară fabricele de mătasă din Lyon, încât tar numai că nu au rămas lucrători fără lucru, dar armata lor crescu, schimbându-se și condițiunile de muncă. Abia după atâtea lupte Jacquard cunosc«ce e liniștea și recunoștința. Lucrătorii îl sărbătoriră ca unul de ai lor; comuna Lyon îi făcu o pensie, iar bătrânul de 60 ani, se retrase la țară, într’o modestă căsuță, unde își îngrijia de crădirița lui înflorită. El care'dădu bogăție fabricanților și renume’ industrial orașului său,deci'țării întregi, se mulțumea să trăiască departe de sgomonul, care îi aducea aminte greutățile care a tre'cut'. Acolo, ca știi',str.Jin Faure, primea oaspeții; mai târziu Faure, primea oaspeții, rari, de seamă, care veneau să viziteze pe bătrânul încă verdi?, înalt, cu fața blândă și luminoasă; acolo fu sărbătorit când i se aduse legiunea de onoare; tot acolo simțea marea smuțumire din mica lui pensie, să dea o mână du ajutor văduvii , îi batea la ușă, aducându-și amițjie de vremurile când el singur batea din poartă în poartă, fără să găseasca sprijin. In liniștea naturii, pe care o iubea mult, se stinse în vârstă de 82 de ani. O statu o azi, pe una din piețele Lyonului, 5P veșnicește numele, deși familia lui firsUUa să vîndă medaliile primite de-inventator, pentru ca sír nu '"moară de foame. Si trecu ca un met so? "sort din sărăcie, întors aproape la sărăcie, dădu în drumul său scurt înflorire unui oraș și pâne mai ușoară celor care continuau breasla cu care își începuse și el viața l)." 1) Dintr’un volum d de biografii. 4 Is !» ! „VIITOR UI tp Cel rraî bi se scris |Cel mtei -folmc Inform |Cel mai răspândit 1— ZIAR DE SEARA 51 II informat