Viitorul, februarie 1921 (Anul 15, nr. 3862-3885)
1921-02-23 / nr. 3880
Anul al tr* *1«sprezecirea No. 3800 u&m Viitorul ABONAMENTE IN ȚARA: — IN STREINATATE: un an . . . . Lei 120 f Un an . . . . Lei 20 Sase luni... * 60 11 Șase luni ... * 120 trei > 30 trei 60 REDACȚIA STRADA ED6ARD QDINET No. 2 (Vis-a-vis de Hotel Capsă) ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIE! No 17 Telefoanele Direcția 51123; Redacția și Adu Unistreifia 49/21 *13/1ț Mercuri 23 Febrtarto 1JS) ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct U Adiainittrațiii «arului, tinit Academici No. 17 și la toata Areofila de paiouiit »ta O NOUA INTERNAȚIONALA — Greșala partidelor de clasă •Corespondentul zanului „Le Termips“ din Sofa, aduce la emineștinarea publicului iran o ca unele din spiiiți lunile sociale la cari s'a oprit, un om politic foarte apropiat geograffkiește de tara noastră, și ale cărui opiniuni au fost și la noi discutate. E vorba de d.Stambulinski, care are aspirațiunea de a fi teoreticiamul unui nou internationalism. Cei veciiu, era acela care intrase din concepte economica a lui Karl Marx, mai intțin preocupat de clasa agriară, care ,prin tendințele ei conservatoare apărea ca o forță de opoziție față de xleite revolutionare socialiste, cât mai mult de isitoresette clase muncitoare. Precomandatitarea lui Karl Marx: „Muncitori din toată lumea unitivă“ a devenit un crez revoluționar, și a dat naiștare internationalismcficii. Dar acest mtamufionalism avea cu vedere numai pe clasele muncitoare de la orașe. După d. Staiinfliuîinski, ar fi locul unei „internaționala verzi“, după exempl celei roșii, în care ar intra trecând peste granițele naționale, asociațiile de țărani din toate țările ar gravi Dar dl. Staiul Kulinski vorbește că un internaționalist, cel aparține totuși, — fiind chiar șeful ei—grupărei țărăniste- Iată, deci, un partid de guvern care se declară internaționalist ! Ne este teamă ca atilităție teoretice dintre partidul țăranist de acolo, și partidul țărănist de la noi să nu stabilească și o afinitate de scopuri, adică un internaționalism agrar, care desigur numai prielnic nu poate fi intereselor și nevoilor noastre naționale. Dacă partidul țărănesc nu va deveni ’’internațional — cum o dorește d. Stambulinski,—el continuă să fie totuși o greșală politică, întru cât se întemeiază pe concepții ca înăuntrul unui stat să teiste o singura clasă care trebuie să domine, să își impună soluțile di. Ziarul „Le Temps“ este astfel în nota justa atunci fiind vorbind de partidul țărănesc spune: „In Franța, ca și în Bulgaria țăranii sunt coloana vertebrală a națiune!. Dar nu e mai puțin adevărat că i dacă un guvern lucrează numai pentru a favoriza, prin legile și sistemul său de impozit, pe agricultori, ad dă dacă face mai mult o politică de clasă dtcât o politică de Stat, națiunea în întrergime nu poate ■merge decât spre un viitor de confusie și de anarhie. In orice societate bine organizată, fiecare organ, fiecare individ, fiecare meșteșug, fiecare clasă are funcțiunea sa bine precisată; trebue ca aceia ce aiu învățat să muncească pământul, să semene și să are ca aceia ce aiu făcut studii de drept să aplice legile și să le comenteze, ca acea cari s’ai specializat în comerț să poată ajuta progresul tăriei prin cunoștințele și experiența lor. Căci dacă un agricultor este singur competent în munca câmpulia, de asemenea un jurist sau un comerciant sunt și ei în sfera lor de activitate, și ar fi absurd de a încredința construcția unei Case unui doctor în medicină. Este vorba, deci, de a salvgarda înainte de area specializarea și competența, cari singure pot asigura întregei societăți, o desvoltare normală și ilogică“. Desigur aceste inflexiuni nu sunt noi buni de altfel de implementar bun sânt. Dar am crezut că este util a se reproduce, pentru a se vedea cum se judecă țărănismul, într’o țară unde o civilizație veche și o cultură politică seculară nu îngădue experiența „oamenilor noi“ dlari unesc sectarismul du cllasă cu incompetența în arta conducere! statului. Insă ceea ce trebue scos în lumină e faptul că nouile partide țărănești— cum o arată tendința fățiș expusă de șeful untui atare partid din Bulgaria— nu se silesc tocmai din cauza lipsei de o adevărată și largă paricapere a nevoilor naționale, superioare celor de clasă, de a tinde la un internaționalism, pe cel chiar agrar. Spre deosebre de o atare conceptiune, adevăratele partide politice, se preocupă de consolidarea țăriei înăuntrul cadrului ei national. Și după greșala de a admite un internațiuȚjalnism de o anumită nuanță, un partid țărănesc este culpabil și greșit în concepția ce iservă drept bază. Conccpția că o țară poate să facă abstracție de clasele sociale ce o compun, pentru a da privilegii numai uneia și că o țară poate propuși atunci când în mod de a se îngriji de viitorul ei, se îngrijește de consolidarea numai unei grupe de activități oricât ide utile ar fi ele ! Articolul din Le Temps, ca și vederile de viitor ale șefului partildiului țărănesc din Bulgaria, ne-a dat prejul de a pune din nou în cercetarea obiectivă a faptelor politice, rostul unui nou partid, fără rost într’o bună gospodărie națională românească. ZI CU ZI D. Titulescu a afirmat că bugetul viitor va fi întemeiat pe mari economii. Indicațiuni serioase în direcția aceasta le avem in crearea nouilor ministere, in multiplele misiuni din străinătate creiate de geniul secund al d-lui Take Ionescu, în misiunile diplomatice de la Polul Nord și cele militare din Portugalia. * Era firesc ca d. Take Ionescu care e totdeauna de partea celor ce ne cer și niciodată de partea României, care dă, să fie și în chestiunea concordatului de părere că trebue imediat să dăm* ceea ce ne cere Vaticanul. Chesti* ele principiu! * Ziarul „îndreptarea“ plecând de la rezultatul alegerilor parțiale cari au arătat discreditul în care a căzut guvernul, spune că sunt unii cari nu voesc să înțeleagă că in timpul scurt al guvernărei d-lui general Averescu, nici un alt guvern „nu ar fi putut face mai mult decât el“. Desigur, nici un alt guvern nu ar fi putut, in atât de scurt timp aim spune „îndreptarea" să facă mai multe „afaceri“, și mai multe concesiuni la străini. Dar pentru a fi drepți trebue să spunem că un deosebit merit în direcția aceasta și au d-nii Tăslăuanu, Take Ionescu și chiar inefabilul d. Gogu Văleanu. 4 PAGINI DICTATURA PROLETARIATULUI EȘECUL EXPERIENȚEI ’ FĂCUTĂ IN ITALIA Cum a fost învinși anarhia?Qoariichi I uimii uhui mu ii mii mii milium iu lip 11 mill hii uimii nimiiiii nin mniii'eii inchigată de ceșmmisîli italieni — Experiența socială pe care o face Italia s’a sfârșit — scrie „Le Fiscaro“ — numai în câteva luni, cu un total eșec în domeniul industrial, iar în cel agricol, cu un dezastru. Putem să conchidem, deci că dictaturile socialiste sunt tot așa de puțin durabile ca altele și că forța lor e datorită nu unei valori proprii, ci doar segestionai exercitată de la distanță, de către revoluția rusă, asupra maaselor neliniștite. Dictatura agrară, imstatirată în provinciile Emiliei a fost: cum spuneam» înlăturată, iar Bologna, centrul organizatului lor revoluționare rurale, a reintrat, de asemenea în ordine. O situație anormală Comisiunea parlamentară, venita să ancheteze faptele petrecute la Bologna, a putut documenta, oficial situația m mai anormală care se crease în această regiune, situație extinsă și asupra alter localități . Pretutindeni domină un lucru cert: puterea centrală nu avea înnainte decât o acțiune pur nominală. Un regim nou triumfase acolo. O triplă organizațiune sindicală (plugari, căruțași, hamali) flu primiaisc orice facultate de inițiativă atât proprietar;lui cât și wu ploaia 1orului. Aceștia trebuiau să utilizeze pe urmerii impuși de către .association sito proletariate] ui ei să-aî transporte grânele cu mijloacele oferite de sindicat, toate făcute pe un tarif arbitrar, din anul precedent, au avut ca rezultat nimicirea unei importante părți de productiune, în valoare de peste o jumătate de miliard. Fărâmarea dictaturei proletariatului Totuși, reepreta uniunea elementelor burgheze, cunoscută sub numele de fascismo, a fărâmat, brusc, această dictatură a proletariatului contra căreia statul era neputincios. Burghezia — a commas intelectualii — coniUiterind iindolenta guvernului[, sî a înarmat si a opus violentei, violenta, prin ilegalitate ca a mutabilit întrucâtva domnia legilor. Cum procedau organizațiile uvriere Birmwn nuBaxi Aceasta, persooutmuc, de o implacabilă ferocitate, enai complectată, la rândul ei cu anumite măsuri fiscale. Co-indicatoriL Jiptilor“, adică organizațiunilor uvriere locale, aplicau deopotrivă nuumeroase amenzi, și micilor ei marilor culugiaitori, dacă ei dovedeau vre un spirit de rebelii un« Ouaritiumul amenzilor oscila între două sute și două mii franci, însă» în unele cazuri, acesta intra la sute de mii de franci. Absența oricărei sancțiuni judiciare devenise atunci așa de complectă încât agitetorii puteau dispune, ad Hl'lturi de dropilurile proprietarului, fără a se teme o clipă de sanctiunea tribunalelor. La oșirea din aceste misiuni, poutii a încerca, parcă, veracitatea afirmatiuniintotdeauna se incondia vre-o fermă sau un conac. Dar lupta împotriva proprietariilor a mai îmbrăcat și o ouă foială, Sociwilietii majorau, formidabil. ÎPmpozitele comunale și lynoriiciale ,pe proprietatea fonerară, tiuniiformând, astfel, aceste taxe într’o adevărată nateură de expropriere. In provincii» Ferrara, de o pildă prima categorie de taxe era de 20 frand pe francul de impozite al statului: «e când aiurea, ea nu se ridicase decât până hai 60 de centime. Iată», dar o excelentă arnă pentru distrugerea capitelului. Să reclami? La ce bun ? .Administrațiile municipale se găseau, în majoritatea cazurilor, în mâinele socialiștilor ca și controlul exercitat de autoritatea provincială. Impresia inexistenței pu terei centrale vwrMW P rmKvam"m"“rr**rm Aceasta, j impresie de inexistență a puterii centrale trebuia să fi fost, desigur, foarte puternică dacă cu prilejul unei simple greve, o comună vecină orașului Parma s’a proclamat Republică — socialistă, bineînțeles — constituindu-și un simulacru de guvern bolșevic, dacă, în loc de 8 ore, uvrierii, agricoli immeciați numai 6, și, în sfârșit, dacă toate contratele din locatiane de servicii se violau, fără nici o urmare regală. Sentimentul legăturilor cari atașează pe individ de comunitate, pierise și el, grevele, tulburările, incendiile. RĂMĂȘIȚELE TRECUTULUI Instituții de stat streine din provinciile alipite continuă să funcționeze Sunt unde lucruri cari arată că în opera de unificare și consolidare a României Mari se procedează cu atăta slăbiciune și încetineală, încât cei cari au răspunderea auvernărei dau impresia prea, în provimiile desrobite, etern că nici nu sa gândesc [n această operă, care în mod normal ar fi trebuit să progreseze cu pași repezi. Căteva exemple, vor pune mai bine în lumină această constatare. In Basarabia continuă să funcționeze două vicstituțiuni financiare ale statului rus, și anume Banca Tărăbhnci și Banca Nobioknet. Aceste sunt două bănci de stat rusești. can nu ma, au nici un rol ș i drei un rost, acum, cărui Basarabia s’a unit definitiv cu tara -mumă. E o lipsă de hotărâre aceasta pen Iut învederarea drepturilor statului român ce sare în ochi mai cu seamă în provinciile, unde vechile organizațiuni de stat lăsate de vrăjmași ar fi trebuit să fie de mult desființate sau înlocuite, conform noilor condițiuni de viață ale acestor provincii. Aceste două bănci continuă însă să facă operațiuni pe seama fostului stat rus, deși au de formă, un sec neutru. Din toate statele cari au alipit teritorii aparținând altor state, se inpură România este aceea care nu a intrat încă în posesiunea averilor și bistituțiunilor aparținând acelor state, înainte de războiu și cari, au trecut de drept în proprietatea statului român. Un alt exemplu, și mai curios, Statul român nu a intrat încă în posesiunea localurilor ocupate de sucursalele Băncii Imperiale austroungare în orașele din Ardeal. SI ACESTE SUCURSALE CONTINUA, PE TERITORIUL NOSTRU, SA FACA OPERAȚIUNI PE CONTUL UNEI BĂNCI DE STAT STRĂINE !... Toate celelalte state moștenitoare ale fostului imperiu austro-ungar 017 intrat de mult în posesiunea localurilor băncei impteriale austro-ungare din teritoriile pe ceji le-aui alipit. Dar e încă ceva $intai ciudat, și *wa3 extraordinar, de necrezut. Statul român a schimbat în lei stocul de coroane ale sucursalelor băncei imperiale austro-ungare, dând bani românești pentru moneda unei instituții streine, fostă vrășmașe ! Acum, este vorba să li se dea și cota de 40 la sută de la coroane, dacă viu li ți po ft fi rlit. Este o lipsă de conștiință a drepturilor noastre, pe care, încă odată, nu o pășim în nici un stat afară de al nostru. NOTE Toi US HaMol Schlegel care este pentru Germania— minus talentul — ceia ce Victor Hugo, sau mai bine zis prefața lui Cromwell, este pentru istoria literaturei franceze, a spus cândva că omenirea nu a cunoscut decât o singură dată adevărata cultură și civilizație . A fost atunci când a ajuns la civilizația atică și atunci când a clist pe Perikies. Iar pe vremea marelui amic al filosofilor și al poeților, se hotărâse ca Teatrul să fie gratis acordat, ca un omagiu pe care statul îl dă cetățenilor pe care el se sprijină. Am cere desigur imposibilul dacă în timpurile noastre de valută rea și <îe griji materiale cari din nenorocire, umbresc raza de soare a sufletului, ca teatrul să fie penikllmn adică sa nu coste nimic. Pe atunci Sofocles nu avea nevoe de castele și actorii nu râvneau la automobile ! Dar dacă teatrul statului nu poate fi gratis, el poate fi cftin, cât de eftin, pentru a da putința celor ce au dorul de lumină, să se instituiască. Și ieftinirea locurilor în teatrul , — în teatre cu și la concerte, — s’ar putea face, acuma când știm că teatrul Capitalei indică stagiunile cu excedente de milioane. Teatrul n’are nevoe de excedente bănești; — are nevoe de excedente în suflete. Și dacă în cassa lui se strâng bani ca in comorile vrăjite, deschise cu lampa lui Aladin, să facă gestul de dispreț al aurului și de respect pentru mulțimea ce nu are banii dar vrea să se lumineze, să ieftinească locurile ! Se pot lăsa câteva rânduri de locuri forfte scumpe. In ele vor trona nouii îmbogățiți care vor pricepe din Shakespeare, ceea ce cismarul lui Horațiu înțelegea din torsul Venerai, dar mulțimea celor ce bat la poarta frumuseței scumpe, ar găsi porțile teatrului mai ușor de deschis decât astăzi ! Petronius ECOURI United Press“ publică un interview cu Wilhelm II, prin care acesta se plânge că a fost abandonat de poporul su «Germania—spune exkaiterul— a declarat război numai în urma stăruințelor unor amici ai mei, cari mi-au smuls, din mâini, sceptrul păcii, teză, intr’adevăr, ceva piramidal! Fimosul briliant, aparținând fostului sultan Mulay lafid și care nu s’a putut vinde în America, va fi oferit, de către proprietar, Coroanei spaniole. In schimbul acestei generozități se va deschide o subscripție națională în favoarea exsultanului. Briliantul de care e vorba cântărește 181 de rarzte, adică cu 39 mai mult decât «Regentul» Franței. Cehoslovacia a decis să confiște toate proprietățile, ex-țarului Bulgariei, cari s’ar găsi pe teritoriul ei; aceste domenii vor fi vândute la licitație. M ---.-•--Dreptul d’a fuma, care era una din rarile libertăți rămase încă în picioare la bolșevici, a fost și el suprimat de Lenin. De acum înainte nimănui nu îi se va mai îngădui, nu reuniuni și localuri publice, să-și aprindă țigara, atât de adeseori consolatoare — cum asigură o legendă slavi — și cine va călca măsura aceasta e amenințat —spune ukazul — Cu pedepsele cele mai aspre. Evident când paradisul sovietic se manifestă atât de fericit ce loc își poate avea consolarea ? inunatele «Femmes dans le Jardin», ale lui Claude Monet, refuzate pe vremuri la expoziția salonului parizian, au fost cumpărate, dăunăzi de către statul francez, la 200 de mii franci. În sfârșit, după «cubiștii« ori «dadaiștii» sen vogue» bina că și-a adus aminte autoritatea și despre existența necunoscutului Monet Mercure de France» publică o scrisoare a a lui G. Rudler, editorul a revistei engleze «French Quaterly», prin care Pierre Benoît, celebrul autor al «Atlantidei», e învinuit de un nou plagiat : «The Aaron Gold», datorit scriitorului Joseph Conrad ar fi servit în întregime de model operei «Pour don Carlos». Cât de greu se dobândește gloria 1 à PP SIȘOMAJ” — o compensifă a răzba«——— 1 Castiaasriui&si. — starea isidoistriei ffranseza Când s’a sfârșit războiul, c’ne ar fi putut bănui ,măcar că, în așa soartă T,etnic, vom avea de înregistrat o criză ne mai pomenit de 'acută a industrie'.? Cine ar fi putut crede că lucrrătorii vor fi prea numeroși» când este știut că răizboul a secerat atâtea millioane de muncitori:? Și cu toate acestea, doi ani de abia se vor impie' de la încheierea păcei și omenirea p estei încă de vre-o «ase luni", sa>urduită de iramantăriile datorite unei sbodiuiniiări uvriere neobișnuite. Zic neobișnuită, pentru că, pe deoparte lucrătorii unor industrii au rămas pe drumuri ne maiiputând fi întrebuințați, iar pei de altei parte lui se găsesc lucrători pentru alte industrii. Avem, cu alte cuvinte, șomaj îngriptor, căci el se manifestă pretutindeni, și mai avem lipsă de luierătfcir"« două stări de fapt citire ni s ar părea că se bat cap în cap, că se excl ud și-și fac impozibilă coexistența Cisia să» lucru întinderea artetei de lucru s’a făcut cu o repezicuine îngrijitoare, datorită fluctuatălor volutei, care au împedicat săîirtfouirne comerciaile. Anglia are peste un milion și jumătate de lucru'.'Qțr 1 fără lucru, Germania cam tot atâția, America de două ori mai mult, iar din Europa Centrală și Orientală zeci de mmii de tritorociți, atrași de roi. rajtu! Luinici Noică trec prin Franța spre a se duce, cu speranța de a găsi de lucrul în Statede Unite, însă, după câteva hani, sfârșindu-și resursele agonisttte măresc și ei numărul „șomeniilor“ intrigeni La începuturi așa zisei eri de pace, lucrătorii eram neîntrestulători. Nevoile omenirii erau, și sunt și astăzi, atât de mari, încât nu se putea crede cât, în așa de puțin timp, faibricate nu vor mai fi în stare să întrebuințeze lucratorii angajații Imediat după războiu. P^f|C0ju^^B^ara^n|Bîă • Orice om cu mintea întreagă, orice spirit bine cumpănit și, însuflețit dev smțiminte cinstite, necunoaiște, fără dificultate, că o armată numeroasă de lucrători neântrebuințați cis le un pericol sociial. Mai ales pericolul acesta devine amenințător când, printre acei oworatori, majoritatea este formată de foșt- soldații, câni se pou creditorii țării lor. Ziarele bolșeviste profită tifei exaltarea naturală a spiritelor acestea înapoiate, pentru a îndemna pe „șomerii“ să proclame greva generația, ca și cum această manifestație amarc încă ar putea multă vreme să ascundă răul de care suferă actuala societate dezorganizată. Dar cela ce ne miră e cum se poate să avem „șomaj“ când, în afara de martie pierrdierii omenești ce a prfeimat războiul, mai avem: piarderile de clădiri, distrugerile,mense de stocuri de mărfuri, căile ferate, minele, ca,nalurile, într’un cuvânt total care trebue ra puls în starea de mai nainte, refăcut din temidie. Lucrării colosale, pentru înfăptuirea cărora brațele disponibile sunt insuficiente. Cu toate acestea, mărginindu-mă la ceea ce am putut vedea și cerceta deja aproape, vomu scutie că industria frau ofiză, mai cu seamă în ragiuniele Parisului și Lyonului se găsește cu deosebire atinsă. Mergând în apropierea Capitalei, de îmdată ce trecem de Porte de Courrcelles și intrăm în orașul industrial Levailois i Perret, vedem că acest centru este în adevărată laiet de când industria automobilă care îl făcea să înflorească, și-a suspendat activitatea. A citeai și trist spectacol și în alte centre industriste, căci mi numai îndustria automobilă suferă. Mătăsăriile lyonc’7" " • și preîăriiik triia dătir . .r Cuipa c •» «5. .;.iu,cat au mor ț . . *c n au princ a: este străiniC» ak, în aldicate, pe car' indiratora, cui ombliz» plătior exagerat« ce au primit în vremea războiului, au proterația să le mențină șî astăzi,, când împrejurăr te s’au sch’ibat și revenimea' la normal atârnă d’e sacrificiie piairit.Le pel caire fecare din noi trebue să le consimt din. Puțin câte puțin, însă, salariații se vor amminti și criza din faiță nu va avea ca rezumat destul de regretabil de altmintocrii, decât o întârziere nouă în cursa omenirii spre nepunerea ei în fărgaișul din catra a fost scoasă. Epigrafa Baggă a clisei Incontestabili că atât sofrrajul cât și lipsa, de luicizători în undle industrii se explică prindr’o expresie unică: criză di product'e. Intr’adevărte sunt unele industrii cari au nevoie de lucrători, aton este de exemplu muncă cerută pentru restaurarea Nordului pe câtă vreme altele, cum este'' industria automobilă, sunt asaltate de ofertele lucrător lor. Cauza o găsim într’o sferoporiíie rezultată din război Industriile desvoltaite sub impulsul necesarilor luptelor au acaparat toți lucrători. Plătiți bine, fiindcă uniunea lor enă răz portabilă, acești lucrător, fie de naascrie fie ocazionali, atrași de câștig, nu se pot hotăra cui *una cui două să și reia activitatea i din trecut. Câimpul a fost părăsit nogunste diavastate ccți în continuu brațe, iar, lucrătorii obișnuiți cu câștigurle ușoare din industria pe care, s-au susspentilat activitatea, preferă să moară de foame în jurul uzinelor decât să se apuce de o muncă cinstită, mai prost remunerată, insă mult mai folositoare țări. Cât va dura această încăpățânare vor era ? O întrebare, la care nu se poate dta un răspuns precis ca datei, dar la care răspunsul se găsește, în principiu, fără greutate; atunci când mașințiiun’te făuritonilor dem scări anarchice dovedi ndu-se fără naznitat, și statul rzafurzând tie-a da de lucru cțt orice preț, fără să aibă nevotți de tre-o lucrare Kriper ,calsă de ordin general, numiitorimea se va convinge că mântuirea nu-i poate veni decât de la sine, prin consacrarea actvităței ei unei munci folositoare, care să ajute1a restabilirea echilibrului ecronomic. Pe lângă lucrători, o mare porțfe a răspunderii crizei actuale, poate chiar cea miar, mare, o au producătorii Ei au profitat de pe urma războiului, este drept ca, actumia, nemafinand Ca o parte din câștigurile ce au acumulat ,pe spinarea semenilor iar, să fie sacrifcate pentru asigurarea păcei sociale, serios amenințată. Uzinele cari s -au închis porțiile, fiindcă consumatorul, istovit, numai exintic să plătească prețurile exagerate ce i se pretind,ar trebui, să se pătrundă de acest adevăr, și cu oarecari sparifer, reducându-și prefehțiiile, să ajute pe lucrători ,a trece momentele grele de azi asigurându-și tot odată și viitorul industriei lor. Paris, 6 Feibr, 1921. S € 1815131?l S85. PftîMS N.-tA. L SAPTAMANA TEATRALA de DIM. SERBA 34 TEATRUL REGINA MARIA, CAFEMEAUä gu fl.A (Le Petit Café), comedie în trei acte de Tristan Bernard Ce pasionat cercetează, Tristan Bernard, micile procese sentimentale ale unora din umilii, îngenunchiati în marea enciclopedie sufletească ! Dacă sufletul ,aoelor mari“, a meritat pururi amănunțitul ,studiul psihologilor dramaturgi — de al „celor mici“, de al celor pe care conventio malismul vietei, i-a dat aproape afară din areopagul iubirei —* nimeni nu s’a simtit aprordat și nimeni, nu a desenețit cuta unei haine, să înțeleagă cev3 dincolo de ea, și să găsească firul — in vulnetatelui fir sufletesc — pe care sânii, înșinați deopotrivă, toate inimile și toate gândurile, ale celor mari ca și ale celor mici. Tristan Bernard a simțit afinitatea, aceasta inaltera ibilă, între suflete de ordin social deosebit și călcând mânidru peste etichete impusă de protocolul societății, rupe și adună iubiri din colturi obscure, binecuvântându-se cu gustul lui de pontif intelectual! Le Danseur incornu (nepoftitul) și Le Petit café (cafeneauia mică) Sunt două din aceste cercetări rare» prinse minunat, în cadrul tor original. si cLJsitais ea © visva csäesatä de spirit ei de spontanei tete Cafeneaua mică, e azilul sufletesc c .al unui rătăcit, oare econat de sărbătoarea noptei și a femeei, tj peste două vieți deodată. Viata lui Albert, nu e o farsă, după cum pare a se desena din ea,proiectil abatbasc al scenariului. Nu! Viiața lui e o problemă, întortochiată, comic și ciudat, de întâmplările neprevăzute, de acele curioase întâmplări, pe care gravitatea cugetătorilor le-au numit destin. Dar comedia lui Tristan Bernarcl, e veselă, e irezistibilă, deci Albert e condamniat cärist tră toate iubirea, sub forma unei farse. Ajuns ebevior, Albert păstrează în sufletul lui drojdia unei amărăciuni, pe care «mila patronului o agravează, cu disprețul și nepăsarea că Iubirea e singurul element de înnăuțare sufletească, și lui Albert îi trebue înălțarea aceasta, îi trebue deci iubirea copilei. Ajuns în pondițiunea unei averi Albert rămâne totuși chelner, (și aici e singurul element de farsă și e mimat exterior) pentru că un contract stupid îl ține legat de patronul cafenelei, dar când ar putea dispărea chiar acest contract, Albert încă rămâne țintuit, acolo, unde înălțarea îl îndeamnă să rămână. Și iubirea se ridică învingătoare. Autorul plimbă spectatorul, în firesul cunoscut, al vieței de noapte, cu tot ce are mai amețitor, dar mai efemer și natali șters. Pretutindeni, aceiașisvor, de pofte și capterii cotidiane, de doruri eftine și de dragoste plătită. în sfârșit pretutindeni o viață de desgust, de îngropare sufletească, de pe udore inutilă și din noaptea asta, se ridică luminos glasul iubirii. Cafeneaua mktă, e plină de poezia inconștientă a umilinței, de acea duioșie care înmoaie impertinența vilidul, de o gamă întreagă de nuanțe intime, el e o nebănuită, interíziune intelectuală, în sfârșit de ceva cald, emotiv, care ține de suflet. A fost o sărbătoare, reprezentarea Cafenelei, la teatrul Regina Maria. Cele două roluri al lui Albert cu d. Iancovescu și al rândașului cu d. Mihclescu, au realizat desigur, cele fericite distribute uni de come, in teatrul nostru. D-l Iancoveia ajuns la o virtuozitate de vațiuni sufletești în adevăr ». Iară, că în actele întâiu, a atacat cu »1 multă sigurință meșteșugul de zlier, a răscumpărat însă toată agreia neonsmâ cu roșin» beției pe care a realizato magistral. Nu se putea, desigur, o mai sinceră inconștiență în scena contractului, după cum nici o vesteie mai exuberantă, în* scena moștenire!. . Masca d-lui Iancovescu, știe să împrumute aiurări, ochii lui știu să mintă beția; are în gesturile sale, ceva desarticulat, care-i ischimbă silueta într’o utmibiră elastică, debitul vocei, alunecă ușor. .abia atingând cuvântul, ca apoi, încetul cu încetul, să înebunească, sub explozii mnea spontană, a intensei sale bucurii. D-sa etic, să zugrăvească, caracterul cel mai complex comic, al unei situatium, fără să ialsă din unitatea ideiei, fără să devie burlesc, auria este desigur, ceea ce-i reține vecinic, în cadrul unei interpretări intelectuale. Alături de d-sa. d-l Mihalescu, în cel mai mic rol pa care l’a jucat, de când e actor mare, a izbutit o creatiuni din cele mai trainice, o creatiune de stil ■ Nimic decât expretite în jocul lui, si totuși ce rotund și șlefuite se rostogolea sfera în care concentrase, vibratiurnea timidd.sau... Un succes de sinceră admirațiune a aclamat p. d. Michalescu la scenă ,deschisă, înainte de a sfârși preocuparea mea de d. Iapcovescu și paralel cu d-sa, am tinut să vorbesc de d. Mihalescu, pentru a revela admirabilul duo comic, pe care l-au realizat așa de definitiv în Os fene tuia mică. Mărturisesc, că printr’o disociație de temperamente între d. Iancovescu și Fuitostoaimi în (Bigredon) miam adus aminte de un fost partener al d-lui Iancovescu, cu care au închegat cele mai spirituale altuatiuni de comedie: 0 d-l Stăncescu, asta mă face să regret diisolvarea unor trupe așai de armonios înjghebate. Fiindcă negreșit, dacă d-nii Sameovescu și Mihalescu, au obținut atât brio în Cafeneaua cea mică, nu mă sfiesc să spun, că restul dmitri,butica, a fost o însăilare minimă tuturor așteptărilor. D-șclara Mariette Rareș, în ivonne, copila patronului, a fost ,prea stiratită, fată de partenerul său, ca să nu-i reproșez această slăbiciune, amintindu-i, în acelaș tinsip, frumosul său succes, din „Răposata mama consta“. Astfel sentimentalismul atât de romantic și armonios al d-lui Iancovescu, nu a fost recepționat, cu emoție și convingere de d-șoara Rareș. D. Iancovescu, are un fel de a se emoționa, simplu și pueril. Prin urmare cu un adevăr, incapabil « Fe de amintît. de cel mai mic gest din afară» mai ales că d-sa ai renuuntat la unele artificii pe care i le impunea altădată ca opriciul Inflexiunile» sale vocate se succed într’o gamă, nuanțată frumos ,sufletește și adesea cu accente muzicale, de o minunată ingenuitate. Ce framă« și-a cântat <11 la noovegen, numele, în clipa când iscăla* contractul: Orifian, Orifian, ca un motiv evocator de muzică sufletească ! In adevăr Trieltam Bernard, «i-a legănat eroul în multă poezie, iar. d-l barpoveacu, n’a făcut decât să repete ritmul existenței sale: Orifian, Onifian! DIM. SERBAN lREsonațivâ la „ViITORUL“ Cel mai bine scris Cel mai bine informat Cel mai răspândit — ZIAR DI SEARA —