Viitorul, iunie 1922 (Anul 16, nr. 4263-4286)
1922-06-02 / nr. 4263
Anul al patrusprezecelea No. 4263 1 leu ti. in tara 7 M îi in streinatote ABONAMENTE IN TARA In streinătate LA ORASE LA FATEI Dn an . . 5« lei On an . . 200 lei I 1T5 lei I <. . . 9 sst int Inni . ICO . 90 »1 * 1 ° » trei luni . 50 » | 45 »' 1 I ®“ • • 1*0 » RKDmiA ftOmmISTRATIA STRADA ACADEMIEI No. 17 STR. EDGARD QUINET No. 3 (Vis-a-vis de Hillel Capșa) Telefonnal« Direcția 5123; R«4 ac{l» >1 Administrația 4>/23 ga 8/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația iiarului strada Academiei No. 17 si la toata Agențiile de publicitate ■9 "| " __ ' '• Manuscriptele nepublicate se distrag Vineri 2 Iunie 1922 7 leies în streînnine 1 111 ei în tara PROPAGANDA MAGHIARA Cu prilejul reîntoarcerei sale de la Genova, contele Bethlen, președintele consiliului de miniștri din Ungaria, convocând pe reprezentanții presei, le-a declarat textual următoarele: „Delegații maghiari au avut întrevederi cu reprezentanții Statelor vecine, mai ales cu președinții consiliilor Ceho-Slovaciei și României, și cu cancelarul austriac. In cursul acestor convorbiri, s-a hotărât că, după sfârșitul conferinței de la Genoa, vor începe negocieri între Ungaria și România, cu privire la încheerea unui tratat economic provizoriu, care va fi urmat la toamnă de o convențiune definitivă“. Opinia publică, luând act de aceste declarațiuni ale șefului guvernului maghiar, nădăjduia că într’adevăr se va produce o îmbunătățire a raporturilor dintre Ungaria și vecinii săi, căci nu ar fi de conceput relațiuni economice între state între care ar exista animozități politice. Cu toate aceste asigurări oficiale însă, propaganda maghiară pornită de la Budapesta și ale cărei resurse materiale sunt cunoscute, se dedă la o acțiune subversivă și neleală destinată să întrețină o agitațiune susținută în spiritul populațiunilor cari erau subjugate de Ungaria. Centrul acestei propagande este la Viena, unde se tipăresc manifeste și foi periodice săptămânale în limba română,acoperind de injurii și calomnii pe Suveranul țărei, pe bărbații noștri politici și propagând ideea despărțirei ținuturilor alipite cu patria-mamă. Pentru a înșela supravegherea autorităților românești, aceste publicații au în frunte titlurile ziarelor din București, — cum s’a constatat deunăzi, când unul din aceste pamflete s’a răspândit în țară sub titlul ziarului nostru. Este învederat că toată această acțiune condamnabilă este respinsă cu indignare de populațiunea românească, și că efectul urmărit nu numai că nu e ajuns, dar e tocmai protivnic scopului urmărit. Poporul român din Ardeal, indisolubil legat sufletește de patria-mamă, e refractar la această propagandă, pe care, încă odată, o respinge cu dispreț și revoltă. ‘Nu e însă mai puțin adevărat că ea denotă cum că Ungurii, departe de a dori o potolire a spiritelor și începerea unor relațiuni de bună vecinătate, cum declară persoanele oficiale, recurg la toate mijloacele pentru a întreține o agitație pe cât de factice pe atât de costisitoare. Această duplicitate maghiară e învederată. Ea dovedește adevăratele porniri și intențiuni ale politicianilor șoviniști cari continuă să viseze „revoluții și războaie“. Guvernul austriac, așa de ospitalier față de „refugiații maghiari“ are datoria de a supraveghia acțiunea lor și de a controla origina sumelor enorme pe cari le cheltuesc, dacă nu voește să se facă fără voe complice cu o agitație care numai spre pacea și liniștea Europei nu tinde. Cât despre opiniunea publică din țările aliate, ea se poate convinge încă odată de sinceritatea acelora cari, — deși susțin că sunt partizanii păcei și vor să aplice cu realitate tratatele internaționale semnate, — nu se sfiesc să propage la vecinii lor spiritul de revoltă și să semene ura intre popoare. Nu încape nici o îndoială că această propagandă subversivă, pornită de la Budapesta și camuflată la Viena, nu ar putea să atingă coesiunea și unitatea Statului român întregit, având într’o imensă majoritate o populațiune unitară și compactă etnicește, dacă totuși am semnalat-o, este pentru ca să atragem atențiunea opiniei publice, din țară și din străinătate, asupra spiritului ce domnește printre foștii asupritori ai Ardealului. Opiniile unui Me. Urmărind desbaterile lungului proces al comuniștilor dela noi, am fost isbitx de declarațiunile pe care unii profesori universitari, veniți ca martori la proces, dar in special d. Rădulescu-Motru, le-au făcut în sprijinul unuia sau altuia dintre acuzați. Nu ne ridicăm contra apărărei în sine, căci este o monstruozitate ca să concepem numai posibilitatea condamnărei unui nevinovat, pentru fapte ce nu le-a făcut, ci numai pentru atmosfera generală în care el a trăit Dar suntem în drept a ne ridica contra felului cum apărarea s’a formulat, căci — dacă versiunea declarațiilor este fidelă — d. Rădulescu-Motru, de exemplu, ar fi spus că universitatea își îndeplinește în întregime datoria ei de alma mater a culture, lăsând absoluta libertate de gândire a studentului... Desigur s’a dus timpul lui magister dixit. Liberul examen este una din cuceririle spiritului modern, și nu Universitatea, care este prima colonadă a statului nou, va face pasul anacronic spre concepția iesuită sau teosofică a statului vechi oriental. Insă, in același timp universitatea este și un focar de cultură națională și de educație civică. Din acest, ultim punct de vedere, evident că Universitatea este obligată a creia condițiile cele mai bune pentru ca din sânul ei să nu iasă spiritele negative, convențiile bolnave, tendințele spre disoluție. Profesorul universitar trebue să fie cârmaciul sufletesc al tinerei generații, trebue să fie Mentorul inimelor și al cugetelor și să insufle discipolilor ce-i ascultă acea bună dispoziție intelectuală, acel cântar intern al judecătei faptelor sociale în cadrul vieței de stat național. O universitate care ar preia savanți, dar savanți foarte pricepuți în a fabrica bombe incendiare, ori abili prozatori ai literaturei subversive nu ar fi vrednică nici de stima publică, nici de jertfele statului. Libertatea de gândire? Firește. Dar nu libertatea ce merge până la desfrâul logicei sociale . PETRONIUS Comerțul dintre Americaniguropt SITUAȚIA ECONOMICA A STATELOR UNITE Interesantele destăinuiri ale corecței>dentului unui ziar francez din New-York Actualmente nu mai este nici o îndoială — scrie corespondentul din New-York al unui ziar francez că tranzacțiunile americane își recapătă, necontenit, vechea lor intensitate, întrecând, astfel, cu mult, până și speranțele optimiștilor incorigibili. Dacă se examinează situațiunea mai de aproape se poate vedea că această normalizare este firească, căci anterior se produsese numai o criză de conflență, temporară și nejustificată. Celelalte state încă mai luptă cu nesfârșite dificultăți, dar, în ce ne privește prosperitatea se reîntoarce peste Ocean. Noi nu avem o problemă a circulațiunei fiduciare pentru motivul că putem schimba fiecare dollar-hârtie în dollar-aur. Noi posedăm toate materiile prime, avem uzine și urmeri suficienți. Putem produce, apoi, toată hrana de care avem nevoe în câmpiile noastre. Din cauza acestei fericite situațiuni sunt foarte mulți americani cari cer o complectă politică de izolare. . Exportul american Este adevărat că noi putem trăi fără ajutoare din afară, însă o asemenea politică n’ar fi in interesul veritabilei noastre prosperități. Ea ar obliga sistemul nostru economic să se modifice, mai ales că n’ar putea fi realizate altfel în, atinalul stadiu al dezvoltărei noastre industriale. Totuși, pentru moment, trebue să ținem seama de faptul că nevoile noastre naționale sunt mai importante ca niciodată și că, din ce în ce mai mult, urmează a se reține, în vederea consumului intern, o mare parte din capacitatea de producțiune. Poate să mai treacă încă un oarecare timp până să obținem un surplus de producțiune pe care să-l afectăm cererilor , de pe piețele străinătății. Aceasta, bineînțeles, nu se aplică fabricanților specializați în export sau cari au ștfut prudența să-și organizeze debușeuri în afară spre a se asigura contra perioadelor de acalmie internă. Actualmente, deci, putem merge înainte fără a ne preocupa de situația Europei pentru simplul motiv că cererile din interior ne atrag toată atențiunea. Cerințele Europei Pe d’asupra, trebuie să ne amintim că și în cazul când afacerile europene s’ar echilibra tot vor mai veni cereri noui dintr’acolo. Chiar reluarea schimburilor comerciale d’acum s’a tradus întâi prin augmentarea exporturilor americane. În adevăr, cu toată greva minierilor, cererile pentru produse metalurgice se manifestă din ce în ce mai accentuat. Comandele care trebuiau satisfăcute de „United Steel“ trec de 600 mii tone, în luna Aprilie. Directorul lui „American Woollon Company“ (tânărie) declară, la rândul său, că cererile conceroând societatea arătată între o până și prevederile cele mai optimiste. Urcarea valorilor financiare Pe piețele financiare reluarea tranzacțiunilor e iarăși considerabilă. Astfle, acțiunile drumurilor de fier au sporit cu 30%, ale industriilor cu 40% și în aceiaș proporție s-au înregistrat urcări și la celelalte valori. Numai situația politică prezintă alt aspect. Populația americană e ostilă Congresului, iar bonus bill și tariff bill sunt absolut impopulare. Opinia publică nu vrea o nouă sporire de impozite, dar, din nefericire, ea nu este destul de organizată spre a protesta. Oricum ar fi, repet că situațiunea economică din Statele Unite devine, pe fiecare zi, tot mai bună și acest fapt domină restul — după cum se poate remarca pretutindeni. mm* ECOURI la Londra S-a vândut zilei trecute un mic tablou al pictorului francez Corot, reprezentând o tânără fată la plimbare, pentru suma de 150.000 franci. La expozițiunea internațională de pictură modernă de la Institutul Carnegie din Pittsburg (Statele Unite), care s'a deschis la Începutul lunii trecute și în care sunt reprezentate toate țările lumii, s-a decernat premiul al doilea și al treilea artiștilor francezi Albert Bernard, René Ménard, Fernand Piet și Le Sidaner. În Londra se anunță că maiorul Blake însoțit de căpitanul Max Millan și colonelul Broome au plecat zilele trecute de la aerodromul din Croydon, spre a întreprinde înconjurul lumii cu avionul. Se anunță din Helsingfors că un grup de o sută de americani au debarcat la Plymuth spre a se duce in Siberia unde vor să întemeieze o colonie organizată după principiile comuniste. Se zice că 150.000 americani s-ar fi pregătind să emigreze în Rusia. ..«•* ilele trecute a avut loc în sala Trocadero din Paris o demonstrațiune a progreselor realizate de telefonia fără fir. Toată asistența din sală a putut asculta comunicările telefonice făcute de trei năvi din mijlocul Mediteranei și Atlanticului. In acelaș timp inginerul Edouard Behm a făcut experiențe uimitoare de telefonie a imaginelor persoanelor cari vorbeau din diferite localități.,vc D Z O Hotul VICTORIE Alegerile parțiale au dat pretutindeni o nouă izbândă partidului liberal. It Ardeal ca și in Bucovina, candidații național-liberali au obținut majorități sdrobitoare. Diferența intre voturile obținute de ei și acelea ale opozitiunii este enormă. In cele mai multe centre această diferență e de mii de voturi, ceia ce exclude pe deplin orice bănuială de presiune sau de falsificare a scrutinului. Căci nici un om de bun simt n'ar putea susține că prin astfel de mijloace opoziția ar fi fost distanțată cu mii ,de glasuri j Iogica, după cum vedem însă din primele comentarii ce le face acestor rezultate presa opoziționistă,— nu intră, în preocupările oamenilor politici ocupați numai cu bârfeala. Partidul national, care conta cu totul pe reușită, nu poate incepe deloc cum „bizantinii regățeni" obțin frică odată sufragiile populatiunei ardelene. Dacă s’ar analiza însă puțin activitatea unora din fruntașii acestui partid stabilindu-se o paralelă cu aceea depusă de partidul national, liberal,‘ s’ar constata ușor pentru ce populatiunea ardeleană isi alege conducătorii dintre membrii acestei din urmă grupări. Căci pe când democrații latifundiari din jurul d-lui Vaida au amânat trei ani împărțirea pământului la țărani, „oligarhii“ au început după câteva luni de guvernare împroprietărirea efectivă a țăranilor; pe când în numele iubirei de Ardeal, candidații partidului national propagau învrăjbirea și revolta, partidul liberal lupta pentru înfrățire si pace. Zadarnice sunt deci încercările de mistificare pe care le fac organele naționaliste. Opinia publică cunoaște adevărul și știe că o înfrângere atât de mare nu se poate explica prin afirmatiuni copilărești. Ura cu care se vor năpusti si de aici înainte Contra partidului liberal, acei cari niciodată nu l-au putut învinge, e de altfel, încă o dovadă a marelui succes obținut. Țara însă, acordând încrederea ei candidaților ce susțin guvernul, dovedește că apreciază opera săvârșită până în prezent și așteaptă cu încredere viitorul. Unul din trimeșii speciali ai ziarului „Le Temps“ la Geneva, publică o convorbire interesantă pe care a avut-o cu d. Nehmanoff, singurul reprezentant musulman din delegațiunea sovietică, asupra politicei guvernului bolșevic în Asia, asupra procedeelor sale pentru transformarea spirituală a populațiilor mahometane și asupra rezultatelor obținute până astăzi. ’ . . D. Nermanoff, președintele guvernului sovietic din Azerbeidjan, a făcut o expunere a punctului său de vedere asupra relațiunilor dintre guvernul sovietic și religiunea musulmană, din care se pot trage concluzii interesante pentru soarta rezervată bisericilor creștine din Rusia. D. Nehmanoff este un scriitor cunoscut, care în romanul său, „Bohader Sohan a luat apărarea tezei separațiunii bisericii de stat.El este deci un convins, înclinat să-și ia dorințele drept realități, și numai astfel se explică exagerarea rezultatelor operei de laicizare întreprinsă de soviete în țările musulmane. Efectele separațiunei bisericei de stat Califul — a declarat delegatul rus — nu mai ocupă absolut niciun loc în spiritul musulmanilor din Rusia, iar sentimentul religios nu mai joacă niciun rol în sprijinul moral pe care-l dau sovietele musulmanilor din Asia. Revoluțiunea rusă a izbutit să rupă toate legăturile musulmanilor din Rusia cu un trecut în care ideea religioasă ocupa primul loc. Această transformare a fost dealtfel înlesnită de legea reparațiunii bisericilor de stat, așa că astăzi credincioșii care doresc să aibă o moschee sunt obligați să o întrețină pe cheltuiala lor. Marea majoritate a molahilor, din lipsa mijloacelor de existența, și au părăsit astfel funcțiunile religioase, și au devenit simpli institutori. Emanciparea femeilor unde le era interzisă intrarea altădată. Portul vălului a rămas totuși ca o urmă a vechilor prejudecăți care n’a putut încă să dispară. Puterea sovietică nu vrea să ia nicio măsură de constrângere, spre a-i face să dispară deși opera de educațiune începută a avut de rezultat să decidă pe multe femei să meargă la meetinguri, fără văl. Evident că bătrânii văd cu ochi răi această operă liberatoare, dar tinerele generații o primesc bucuroase. In ceea ce privește veaîmfurile, ele au fost luate clerului și date țăranilor. Evoluția culturală a islamului Această evoluțiune a ideei religioase este generală la toți musulmanii din Rusia, și dacă Europa dorește o evoluție culturală a islamului întreg, ar trebui să susțină Rusia care prin numărul supușilor săi musulmani, este singură capabilă de a schimba condițiunile care se opun progreselor economice, în regiunile islamice. Nici o altă ordine politică sau socială decât aceea stabilită în Rusia, nu va putea să deschidă orientului porțile progresului. Celelalte popoare musulmane vor urma, fără îndoială, această evoluție, deoarece evenimentele din Rusia au avut efecte considerabile asupra mentalității navelor din orient. E fatal ca, atâta vreme cât statele civilizate vor privi națiunile orientale numai cu scopil de a le exploata, acestea să vadă în Rusia un apărător autorizat al drepturilor lor, și e mai mult decât probabil ca, în cazul când Europa ar stărui în erorile sale, orientul întreg să se grupeze în jurul Rusiei. De altă parte nu se va putea vorbi de reconstruirea Europei fără să se reguleze mai întâi chestiunile orientale, deoarece se știe bine că Europa s’a folosit multă vreme de izvoarele orientului. De aceea Rusia va trebui susținută în opera de emancipare socială a țărilor din Asia musulmană. Dacă Europa ar fi înțeles acest lucru, conferința de la Genova ar fi avut cu totul alt rezultat. Aceste declarațiuni ale d-lui Nehmanoff — conchide „Le Temps“— merită că fie cu îngrijire meditate de toți cei cari se interesează de enigma rusă. Ei vor înțelege astfel care sunt scopurile ce urmărește Rusia de astăzi pentru pregătirea căilor Rusiei de mâine. Fie că ea caută să distrugă sentimentul religios al islamului, sau că oferă să acorde înlesniri extensiunei, cultului catolic, acestea nu sunt, de fapt, decât niște scopuri politice spre a-și spori influențele și numărul punctelor ei de sprijin. e sprijin ' Bolșevicii niși și musulmanii POLITICA SOVIETELOR IN ASIA MICA ' ■V. " ' * Declarațiile repr.axemiam.mgml musulmanilor din ‘sovieftelarga Cowpersna eSeia «Lewowa — ZI CU ZI In fine ziarul „Lupta“, sub inspirațiunea celui mai de temut polemist al presei noastre, d. C. Mille a găsit ceva nou ca să combată plecarea ministrului de finanțe la Paris . A găsit formula nouă ..Șobolanul la Paris !“ Suntem cu adevărat uimiți în fața spiritului inventiv al eminentului ziar de sub direcția temută a d-lui C. Mille. Pentru a se desvinovăți d. Dem. Dobrescu face să se publice în „Adevărul“ și în extenso, discursul pe care l-a ținut cu ocaziunea înmormântărei regretatului Dem. Grecianu. Aceasta dovedește că decanul avocaților și ziarul ce-l susține au conștiința eși felul cum azi combat oștirea poate aduce consecințe grave și de ordin legal. SEFul CELTURIlLfl a Hui St. IORGA da MIHAIL D&A@@MIRESCU D. N. Iorga, președintele Ligii culturale e un vorbitor neobosit. Cu o vervă volubilă și simpatică de copil răsfățat, cu figura-i sugestivă, cu marea-i impresionabilitate și bogăția-i imensă deși informă, de cunoștințe, repurtează succese culturale extraordinare. Ici i se face o primire cu flori, dincolo e condus la gară la urale, în altă parte i se dau banchete,—pretutindeni i se arde o profuziune de tămâie care răsucește cu o ușurință din ce în ce mai mare... robinetul veșnic gata să curgă al acestui imens rezervor național de cultura. La Curtea de Argeș, la Lugoj, la Temișoara, la Craiova, la Iași, la Brăila, și acum în urmă la Palatul de justiție și la Societatea funcționarilor, — în mai puțin de o lună, ca un adevărat Bosco— și-a revărsat comorile de cunoștințe și păreri, în mijlocul unor continue sărbători culturale, care nu aveau decât un singur idol — idolul cultural N. Iorga. Dar oricâtă mulțumire ar fi trebuit să-i facă aceste succese, — cu atât mai mult cu cât ele au fost trâmbițate,—neobosit, de ziarele noastre cele mai populare — d. Iorga nu e mulțumit. A început să-l supere idolatria mulțimii anonime, sau în orice caz, ar vrea să i se dea un nou preț prin organizarea unei cununi de conferențiari mai mititei, care s’ar grupa împrejurul său pentru binele culturii române. Și iată cum in „Universul“ de Duminică (și probabil aflând că în umbră și fără reclama gazetelor se pune la cale o anume organizare culturală prin Ateneul român), are aerul de a emite o idee nouă, pe care însă alții o urmăresc spre înfăptuire de ani de zile, și propune ca Ateneul român să organizeze conferințe culturale, punându-se sub aripile „Ligei“ și recunoscându-i secțiunile ca filiale ale Ateneului. Ideia unei organizări a culturii românești, — și nu numai a conferințelor — ci. larga știe bine cine a asvârlit-o pentru intâiași dată în conștiința publică românească. Ea a fost emisă acum patru ani (Octombrie 1918) în „Evenimentul cultural“ de la Iași, a luat o primă formă în fondarea societății „Dacia română“ de la Iași (Noembrie 1918),— societate în care d-sa delegase să-l reprezinte pe d- Marin Stefanescu, inimosul conducător al „Culturii Poporului“ dela Cluj; apoi ea a fost infiltrată in statutele „Asociației generale a profesorilor secundari“ preiată în Ianuarie 1919, nu mai cu seamă în statutele „Federației Corpului didactic“ (Martie 1919) și pusă ca idee centrală în propunerea înființării, prim „România culturală“ (1 Iulie 1919), sub altă formă, în adunarea Ligii secțiunea București(Mai 1919) precum și în adunarea generală din Mai 1919 a Ateneului român. Atunci mai cu seamă s’a propus ca această înaltă instituție să devină o "Academie activă" cu dublul scop: 1) de a urmări toate producțiile culturii române, de a le cerne, de a le selecționa și de a răspândii pe cele meritorii în tot cuprinsul României noi; și 2) de a pregăti manifestări superioare culturale românești concentrate mai cu seamă în orașele în care predomină elemente fără conștiința național românească, tocmai pentru a cuceri și sufletește pe noii cetățeni români *). Iar cu noua reformă a statutelor Ateneului român, cu elasticitatea ce i s’a dat acestui institut de cultură, care prin constituția lui îmbrățișează toate manifestările de cucerire culturală (muzică, literatură, artă, știință, sociologie, filosofie), organizarea culturală e pe cale de a se înfăptui. Toate acestea s-au făcut, fără ajutorul d-lui Iorga; dar poate tocmai pentru aceasta, și auzat de prestigiul ce-l are, nu i-ar displăcea să se împăuneze și cu această lătare a activității noastre culturale... Nu știu ce hotărâre vor lua coli Cât de salvatoare e această idee s-a dovedit acum in urmă cu concertele „Cântării României“ și „Filarmonicei“ la Cernăuți, deși n‘a fost vorba de «ât «*•««xaliis [UNK]»si ejre par* Hali. ■ Emanciparea femenină a fost de asemenea un rezultat al emancipării religioase ce se constată, și mai ales în Azerbeidjan s’a lucrat mult la această operă de liberare a femeei. Astfel s’au deschis mai mult școli pentru femei și școli de institutoare în toate orașele. S’au deschis deasemeni cluburi femenine cari, afară de instrucțiune, au de scop să dea femeilor noțiunile elementare de lucru manual, contribuind astfel să le libereze de dependența lor față de bărbați. Această operă de liberare a făcut ca femeile musulmane să organizeze astăzi reuniuni politice în moschee, legii mei din comitetul Ateneului, față de propunerea d-sale, care însă echivalează cu recunoașterea d-sale ca șef al culturii noastre. Dar, personal, nu pot să nu-mi spun, în ce-o privește de pe acum și în public, părerea mea. Cu toată marea sa suprafață culturală,de care un spirit obiectiv trebue să țină seama), d. Iorga nu are însușirile ce se cer de la o șefie culturală. Mai întâi d-sa este șeful unui partid politic. Și, se știe, că între politică și cultură e un abis, și’n idealuri și’n procedeuri. Politica țintește la succes, cultura la adevăr. Politica se întemeiază pe încredere personală, pe admirație personală,pe idolatrie. Cultura cere cântărire obiectivă, admirație pentru opere iar nu pentru oameni,, entusiasm pentru ceea ce atinge idealul, iar nu pentru cel ce-ți fagăduește sau îți dă puterea. In politică ai nevoe de idoli, și idolii nu se critică. In cultură, adorația idolilor însă ofuscă adevărul, diformează frumosul, înjosește binele, întunecă lumina idealului. Atât și-ar fi deajuns. In ce hal cultural am ajunge, dacă admirând pe oratorul pe moralistul și pe eruditul Iorga, ar trebui să admirăm pe poetul și pe criticul lorgal Politica nu desparte pe Iorga critic sau poet, de lorga erudit sau orator, dar cultura trebue s-o facă. Și atunci cum rămâi cu susceptibilitatea idolului? Dar în afară de aceasta, — d. lorga reprezintă o direcțiune, dintr’o anume lătare funestă, culturii române. D. Iorga ca toți erudiții, n’a înțeles și nu va înțelege niciodată ce, însemnează selecțiune în cultură. Și, în avalanșa crescândă de producțiune culturală pe toate terenurile, în care mediocritatea predomină, neamul nostru n’are nevoe de multa“ a d-lui Iorga, ci de mulțimi“ al principiului de selecțiune. Așa că chiar dacă d. Iorga ar renunța la șefia politică ț pentru cea culturală, tot n’ar fi • omudl chemat să îndrumeze cultura ‘noastră. Organizarea noastră culturală cere alt spirit și alți oameni.. — pe care, și fără d. Iorga, cred ca-i avem. \