Viitorul, august 1922 (Anul 16, nr. 4314-4337)
1922-08-02 / nr. 4314
Anul ei patrusprezecelea No. 4314 P F Miercuri 2 August ® 22 i / c [UNK] f Anul Nii Min N i E REDACȚIA administrația — ————l ill La CLASE 1ALA LA PATFI Cn" STR. EDGARD QUINET No. 2 a"TnTINCIURI COMERCIALE 11*1 1011 fiV î« țifți Ann „ . . HO lei nSwL.ta...», (Vis-a-vis da Hotel Capșa) STRADA ACADEMIEI No. 17 AcademiU ÎN OUW ______trata II £ KU 111 1 | Ii iK* S!£|trAMP 1 | rei .Uni • “° ® * * | Uei luni. , 140» Tensioanel* i Direcția 51/23. Redacția și Administrația 49/23 și 3/11 | Minus Aa Mate*Agențiile de publicitate || ^ | | .. TV^iiiilii^ ............................................................. — ■—1 " V.balasa .n..nu . Nj ____A*—-u flflATEfl UtfUL MARE SOCIALIST Doctrina socialistă desbrăcată de exagerațiile unui Karl Marx, reprezintă în ultima ei esență, o mare mișcare de filantropie, și un progres în direcțiunea ajutorăreii celor mulți, celor muncitori, și celor mizeri. Socialismul cere astfel o mai dreaptă răsplată a muncei, o mai echitabilă repartiție a câștigurilor, o mai mare participare a muncei la opera de armonie socială. în acest înțeles, socialismul nu numai că nu este o doctrină care să indispună și care să sperie, dar din potrivă la temeliile mișcării socialiste sunt anumite principii cu a căror realizare se mândresc partidele de ordine și de progres. Ca noi chiar, partidul liberal a fost departe de a fi ostil socialismului teoretic atuuci când a înscris, în programul său participarea la beneficii în munca urberă, când a chemat și prin vot obștesc pe muncitori la drepturi egale cu capitaliștii și cu profesioniștii, și cul a diminuat puterea patronală în munca agricolă, eliminând, prin expropriere, pe latifundiar care în agricultură este sinonim cu capitalistul excesiv și individual din producția de fabrică. Dar mișcarea socialistă devine periculoasă, sau mai bine zis încetează de a fi socialistă, atunci ■eátruc ho cmiL jijurca Karl Marx în internationalism, sau când îmbracă, formele comuniste, pe cari nebulosul spirit slav rus, l’a însărcinat a le experimenta pe propriul său cont și spre pieirea țarei moscovite. Acestea fiind demarcațiunile între socialismul cuminte și de ordine, și comunismul anarhic și disolvant, înțelegem de ce moartea contemporanului în vârstă cu Clemenceau, a bătrânului Jules Guesde, este menită a fi relevată ca an doliu pentru Franța. Jules Guesde a fost un mare luptător socialist și numele lui stă alături de acelea ale lui Laforgue și Jaurès. A fost un socialist care nu a menajat burghezia. Totuși cât fond patriotic era la temelia concepțiunilor sale socialiste ne-o arată prezența sa ca ministru de stat în cabinetul ce a condus răsboiul, ne-o arată enorma muncă ce-a desfășurat-o în timpul când pământul Franței era încălcat de oștirile dușmane, pentru a trezi în clasele sociale ce el le cunoștea atât de bine, avântul răsboinic și curajul de a lupta până la moarte pentru salvarea patriei. In fine ce fel de socialist era Guesde ne-o mai arată atitudinea lui fățiș ostilă ideei unei ralierii a socialismului francez la internaționala ISI moscovită. Viață deci a lui Jules Guesde a fost astfel un exemplu viu de ce înseamnă adevăratul socialism cumintești de ordine, pătruns de dragostea de țară și evoluând în cadrul ideei de stat, față de deviațiunile bolnăvicioase spre anarhismul barbar r. IAI MULTA . • CURIOZITATE. O serie de oameni „politici“, mai mult sau mai puțin noul, se distrează in anumite ziare de i(llecții de morală si certificate de cinste si corectitudine; nu se adresează opiniei publice cu liniștea oamenilor ce au „conștiința’* împăcată și un trecut nepătat. Acuzațiunile lor, sunt violente, iar probele sunt înlocuite cu încrederea ce fiecare e dator s-o aibă în cuvântul nouilor apostoli. Țărăniști și naționaliști, căteodată „independenți“, toți democrați sinceri, trebuesc crezuți pe cuvânt atunci când se ridică contra „nedreptăților’* de tot felul și contra abuzurilor oamenilor „vechi“. Dar, iată că la rândul lor nouți apostoli sunt acuzați, ba încă, oroare, se aduc probe și intervine chiar, parchetul. El bine, și de data aceasta oamenii nouă pretind a fi crezutii, pe cuvânt. Ei continuă a da lecții prin ziarele lor și a acuză pe coltîi, în afară însă de neplăcutul accident cu cunoștiințe* cu parchetul, care desigur nu se întâmplă tuturor acelora ce ar merita aceasta distincție, — oamenii noui au o viată misterioasă asupra căreia Urrrtxrste veșnic ■un nour întunecat. Aimeni, până acum, n'a încercat în mod serios, să ridice vălul de nepătruns ce acoperă aceste vieți. Moralizatorii noui vin din locuri obscure, trăesc din surse necunoscute și adesea dispar într'un mod tot atât de enigmatic. Ce meserie au ! Din ce trăesc ! De tinde-i luxul cu care sfidează,oligarhia“ f Mister. Unii au fost doctori,alții avocați, alții magistrați sau învățători. Azi toți sunt „oameni politici, au partid, au ziare, locuesc în palate și hoteluri de lux. De unde „ Avere n’au moștenit și în scurtul timp cât au fost în funcțiunile publice au fost... „cinstiți“. Deci cheltuelile ce le fac simnt din bani străini, împrumutați sau căpătați pentru anumite scopuri. Politica lor e dictată de anumite interese și însăși existența luxoasă ce-o duce plata cinstitelor lor convingeri. Oamenii aceștia și-au pus în programura de clasă. Ei luptă pentru dezbinare și nu se dau înapoi delai violente. Lucrează însă pentru alții pentru acei cari Un în mâini aceste misterioase existente. Cine sunt oare aceștia a Iată un nou mister pentru opinia publică. Măi multă curiozitate desigur că nu ar strica la acei cari sunt sfidați de luxul unor oameni fără ocupații, cari sunt nouii îmbogățiți... politici de războiu. Mai înainte de a asculta predici morale și lecții de corectitudine, opinia publică e curioasă să știe din ce și cum câștigă oamenii noui banii ce-i risipesc. Iar după ce se va lămuri această chestiune, se poate abia vorbi de „programul“ lor. --------- Ceea ce nu se poate admite Tot în jurul prin Deîntor HfiEEI HŰIRE SIS SSDEIL Prin privilegiile acordate se răpesc drepturile legale ale cetățenilor— sarai — Convenția din TI ÎL21 trebise să fie anulată Dacă prin convențiunea din 29 iulie 1921, s-ar părea că era necesară ca un corolar al art. 137 din Legea de Exproprieri, în mod neîndoios se poate spune pentru a doua convențiune, că ea a fost încheiată numai pentru a creia privilegii în folosul Băncei Agrare din Cluj, privilegii cari nu mai cadrează cu acest text. Intr’adevăr aceasta de a doua convențiune, care prin amănuntele ei trece peste cele prevăzute din textul sus citat, creiază în mod incidental o instituție bancară căreia i se dă pe lângă extraordinarele privilegii și un pronunțat caracter regional. Legea Agrară prin art. 137 a prevăzut ca toate operațiunile financiare decurgând din această lege pentru ținuturile alipite să se facă prin Banca Agrară din Cluj, după normele și în condițiuni Ie ce se vor stabili într'o convențiune aprobată de Consiliul de Miniștri. Din monopol comercial bancar In locul stabilirei acestor convențiuni și norme, convențiunea anexă din 11 Noembrie 1921, stabilește în folosul Băncei Agrare din Cluj un monopol comercial bancar. Textul suscitat al legei agrare, odată cu însărcinarea Băncei Agrare din Cluj, pentru finanțarea expremerei, în această lege specială dispune : „Cu autorizația și în condițiunile stabilite de Consiliul de miniștri, Banca Agrară va beneficia de toate drepturile asigurate prin legi speciale ungare institutelor privilegiate ungare, care nu-și au sediul principal pe teritoriul românesc și însărcinată cu lichidarea afacerilor acestor instituțiuni“. Din citirea acestui text se vede că acordarea citire Banca Agrară a drepturilor asigurate prin legi speciale Institutelor de Credit Funciar din Ungaria, este subordonată lichidărei afacerilor acestei instituțiuni, lichidare dată în căderea Băncei Agrară. Cei cu privilegiile fos ilelor instituțiuni ungare . Textul așa cum a fost redactat de Parlament și cum probabil a fost în intenția lui, nu poate să aibă altă interpretare decât aceasta . Privilegiile fostelor instituțiuni ungare nu au putut fi acordate decât în vederea lichidărei operațiunilor acestor instituțiuni. De altmintrori nici nu se putea altfel căci prin constituirea de privilegii așa de extraordinare se calcă legi organice și chiar Constituțiuneea. Iată o serie de asemenea dispozițiuni : a) Se pot urmări debitorii ,prin organele administrative; b) Toate procesele să se judece la Cluj; c) Curatorii să poată depune produsul administrației lor la Casele Băncei Agrare; d) Să emită scrisuri funciare; e) Să fie scutite de impozite atât pentru operațiunea băncei, cât și pe scrisuri cupoane etc. etc.. Este cu putință ca o convențiune anexă unei legi să prevadă aceste dispozițiuni care n’au fost stabilite în mod formal de lege mai ales că după convenție aceste privilegii ar urma să dureze atât timp cât ar exista și Banca ? Drepturi cetățenești răpite printro convenție Evident că vin, mai ales că scutiri de impozite nu se pot face prin convențiuni ci numai prin legi. De asemenea o schimbare de jurisdicție, o procedură sumară, executarea pe altă cale decât pe cea prevăzută de lege, toate constituind drepturi ale justițiabililor și ale cetățenilor, nu pot fi răpite prin convențiuri, cari n’au baza pe dispozițiuni legale. Privilegiile fostelor Institute de Credit Ungare prin Art. 137 al legei agrare, nu au fost acordate decât în vederea lichidării. Celelalte privilegii chiar dacă ar fi prevăzute în legile ungare, ele nu se pot întinde pentru drepturi cari sunt garantate de legile organice constituționale fie reducându-le fie desfiintându-le. Nici într’un caz convențiuni cari nu sunt întemeiate pe legi, nxx pot să creiaze drepturi și privilegii-așa că a creiat convenția din 11 Noiembrre 1921. Iară dacă a făcut-o toate aceste privilegii sunt nule neavând o bază legală. ECOURI Greva metalurgiștilor din Italia s-a sfârșit. S-a evaluat la 80 milioane lire pierderile de salarii suferite de lucrătorii greviști, fără să se mai vorbească de acelea ale industriașilor. din New York se anunță că pen 2ră domeniul unui bogătaș american, Samuel Untermayer, s-a descoperit o statue din cea mai bună epocă greacă. Se crede că ea a fost, cizelată la Praxiteles. Autenticitatea statuei a fost recunoscută de Isidore Kenti, sculptor. La Pars va avea loc la începutul lunii Septembre un nou match de box între cunoscutul boxeur francez Carpentier și negrul Battling Siki. Premiul va fi de 300 mii de franci- Matehus va avea loc într’o arenă uriașe de curând construită la porțile Parisului, și în care vor putea intra 60.000 de spectatori, într’o dare de seamă despre prima recepție diplomatică de la ambasada sovietelor din Berlin, ziarul „New York Herald“ subliniază că luxul depășea cu mult pe acela al ambasadelor de sub vechiul regin. In fața unui bufet copios, cu tacâmuri de aur și argint, se aflau patruzeci de inși cari serveau, distribuind șampanie din belșug. [NOTE Românismul in Banat în cetatea Timișoarei am putut constata cu părere de rău că ne trebue încă mult pentru a impune cultura noastră dincolo de Carpați. S Ceea ce izbește la prima vedere pe un român este faptul că la poștă și la căile ferate, adică la instituțiile în care publicul vine în direct, contact cu autoritățile, funcționarii și funcționarele vorbesc atât de puțin și de greu românește ■ — unii chiar de loc — încât e de multe ori nevoe de un tălmaciu bunnevoitor. La librăriile de acolo — bogat și frumos asortate în cărți germane și maghiare — nu am văzut să vitrine o singură carte românească, La hotel, la restaurante, la cafenele, oamenii de serviciu sunt __ sur j ■ prinși când li se vorbește românește. Trebue sa spunem, de altfel cu părere de rău că și unii români se complac în a vorbi nemțește dacă nu în ungurește uitând că e mai bine a te sforța pentru a te face , înțeles în limba ta, decât a concede maghiarului sau sasului că poate vorbi limba lui, fără a avea nevoe , să o învețe și pe a noastră. Am notat apoi că la cursele de narațiune se anunțau câștigătorii numai în limba maghiară. E ușor de închipuit dacă ar fi fost posibil în vechiul stat maghiar ca la o serbare comunală să se vorbească nu mai în românește. Se impune astfel o mare operă de propagandă, pentru a face clară, minorităților, noțiunea că aremata noastră nu este de ocupațiune, ci este simbolul statului nou,. puternic, și permanent, statul românesc. 1. A respecta acest stat este o nevoe nu de oportunitate ci o conduită i ce e dictată de marile necesități i istorice și politice ale veacului. PETRONIUS I ZI CU ZI Ziarul „Patria“ e de părere că dacă guvernul ar face o capitală ln fiecare sat din Ardeal, d-nii Maniu, și Vaida tot n-ar fi mulțumit. Credem aceasta. Ce ni pasă d-lor unde e capitala? Pe d-lor îi interesează chipul cum pot fi personal stăpânii Ardealului. „Gazeta Transilvaniei“ se bucură de faptul că d. Iorga nu înțelege a urma politica d-lui Maniu . Bucuria aceasta seamănă enorm de mult cu o desiluzie. • * D. Costa-Foruî nu vede salvarea decât în ivirea unui Țepeș-Vodă. Și acest Țepeș-Vodă nu ar fi altul decât d-nul Iuliu Maniu sau Vaida. Intr’adevăr că sunt soluții atât de ingenioase încât fără să vrei mintea se duce la faimosul ou al lui Columb. Adevărat vorba d-lui Costa-Fotul numai oamenii consiliului Dirigent pot arde putreziciunea din jurul eminentului publicist ! * Din polemicele oposiției : Primo . Primăria trebue să exproprieze vecinătățile Ateneului pentru a reda Bucureștilor singurul edificiu, etc. etc.. — Oare primăria nu avea altceva mai bun de făcut decât să exproprieze vecinătățile Ateneului? Când n’aveți apă, etc. etc, nu era mai bine să fi lăsat Ateneul în voia soartei !. Cu astfel de convingeri, nici Dumnezeu nu s’ar putea înțelege cu adversarii lui, dacă i-ar avea: * «^© târâre Că e hotărât, Mamia Lumii vrând să dovedească. El s’a hotărât în fine, Ca să nu se hotărască. Quintus —---—---------------— ăl — etestaum -------------- MATIUW^ maniatelor Națiunile mandatare se vor. „ ^ greutăți a căror însemnătate nu trebui**^^*^ Una din cele mai importante chestiuni cari au făcut obiectul desbaterilor consiliului societății națiunilor care se ține la Londra, este aceea a mandatelor. ...Journal des Débats” scrie că aceste mandate au fost repartizate în trei categorii. Mandatele C privitoare la sud-estul african și la une insule din Pacific cari au fost încredințate, unele Japoniei și altele Australiei, nu fac obiectul desbaterilor actuale. Mandatele B, privitoare la fostele colonii germane din Africa centrală și care au fost încredințate Franței sau a Marii Britanii, nu par să pricinuiască dificultăți. In schimb, mandatele A, acelea ale Palestinei Mesopotamiei și Syriei, dau loc la serioase neînțelegeri. Consiliul lucrează în taină BEaSERg. Știrile căpătate în cursul dis cnțiunilor urmate în această prin vintă sunt destul de neîndestulătoare. Consiliul societății națiunilor s’a învăluit într’un mister adânc, membrii săi au refuzat să dea vreo informație, iar personalul ligei a primit ordinul să nu divulge nimic. Londra a fost viu impresionată de acest secret, s-au făcut interpelări în această chestiune în Camera Comunelor, și cea mai mare parte din ziarele engleze sau ridicat înpotriva acestei metode ,discreditate de a rezolva pe sub ascuns chestiunile de ordin public și de interes universal. Dar presa franceză, cum este „Journal des Débats“ nu împărtășește aceată indignare. Diplomația secretă, care a fost cu drept cuvânt condamnată, este aceea care refuză să facă cunoscut deciziunile luate și angajamentele contractate. E mult mai bine însă i ca discuțiunile să nu aibă loc in public, deoarece nici o negociere nu poate să fie bine condusă, când fiecare cuvânt rostit este îndată publicat. O astfel de publicitate dă prilej preocupărilor •>*goiste și pune piedici concesiunilor mutuale cari singure permit încheerea unor bune acorduri. Secretul nu trebuie să fie totuși atât de mare încât să nu se afle nimic. Convingerea era că regularea mandatului Palestinei va ridica obiecțiuni, deoarece el era complicat de chestiunea sionismului. In Anglia, astfel, multe cercuri sunt îngrijorate de favorurile speciale cari trebuie acordate elementului evreesc, și cari provoacă protestările arabilor. Atitudinea Italiei De altă parte, Sfântul scaun nu crede că interesele creștinilor, sunt suficient garantate și cere o altă organizare a comisiunei însărcinate cu paza locurilor sfinte. Dar, chiar din prin, ședință» desbaterile au fost încordate din cauza atitudinei adoptate de Italia față de mandatele. Guvernul italian se simte lezat în situațiunea creiată în Levant Franței și Marii Britanii. Delegatul său și-a înmulțit observațiile și rezervele. El a reproșat în primul rând Franței de a nu fi respectat drepturile economice ale Italiei și de a fi comunicat prea târziu modificările care au fost introduse în cel dintâi text al procesului de mandat. E necesar însă să se observe, cu acest prilej, ca modificările cari au fost aduse, și cari nu au de altfel , o prea mare însemnătate, au fost introduse spre a da satisfacția Americei, care, deși nu a semnat tratatul de la Versailles, a afirmat totdeauna că ea are dreptul să fie consultată.. i Divergențe serioase B ® sss-ns*gs3k3 Kaas K2as K sskhitaua Intervenirea marchizului imperian nu pare să se fi mărginit numai la Syria, căci ea a fost îndreptată și în contra Angliei, având în vedere mandatele Palestinei și Mesopotamiei. Orice s’ar zice, s’au constatat divergențe serioase, și consiliul a amânat cu câteva zile continuarea discuțiunii. „Journal des Débats“ scrie elf atitudinea adoptată de Italia este destul de surprinzătoare. Sistemul mandatelor n’a fost niciodată ademenitor, deoarece atât Franța cât și Marea Britanie vor avea poate mai puține foloase decât sarcini în misiunea pe care și-au asumat-o în Orient. Italia însă nu s-a opus acestei organizații și de aceea nu se știe pentru care rațiune se agită acum cu atâta asprime. Situațiunea înfățișându-se așa cum este, și neputând fi modificată, fiecare trebue să-și vadă de drum. Se speră că consiliul Societăței națiunilor va izbuti să pună toată lumea de acord. Ar fi totuși o iluzie să se creadă că, reglementările odată aprobate, chestiunea mandatelor nu va mai pricinui nici o încurcătură."Națiunile mandatare, mai ales dacă nu știu să-și mărginească acțiunea, se vor izbi mereu de greutăți a căror însemnătate nu trebue ascunsă. va Ollin ț illifiaSi Red« m,a este celu> idi bun mijloc de a vă face cunoscute mărfurile și produsele fabricate Uzați de ea iu, cea mai largă măsură în ziarul vÎITORUL« care este cel măi răspundit dintre ziarele pol i, are și tariful cel mai redus. 99 CPteraral destifîlil! HIFMfil IPPI §: filBätffWybl! iGIdte m d © i&iFî.jig l'vol. univ. In linia aceasta, s’a sărbătorit la. Paris, cu o deosebită strălucire, centenarul, studiilor asiatice și al descifrării hieroglifelor. Vasta sală a Sorbonei era prea mică, ca să încapă numerosul public, printre care se distingeau savanții francezi și străini, veniți din toate părțile spre a lua parte la această sărbătoare culturală. A prezidat președintele Republicii Franceze, d. Alexandru Millerand, asistat de d. Leon Bérard, ministrul instrucțiunii, de d. Sénart, președintele societății asiatice, de prințul Bonaparte, președintele societății de geografie, precum și de reprezentanții marilor corporațiuni de savanți străini. Pe estradă, în fața splendidului tablou al lui Puvis de Chavannes, înfățișând Muzele și cortegiul lor, luară loc membrii Institutului Franței, diferiți savanți, precum și unii șefi africani, cari se distingeau prin costumele lor albi*. Muzica gărzii republicane dădea și dansa concursul ei artistic. D. Lénart, în termini eloquenți, a făcut istoricul societății asiatice, căreia i sedatoresc atâtea descoperiri și studii, ce au aruncat o vie lumină asupra istoriei orientale. De asemenea, a celebrat geniala descoperire a lui Champollion, care a reușit să descifreze hieroglifele. La drept vorbind, centenarul acestei descoperiri trebuia sărbătorit mai înainte ,, căci faimoasa scrisoare a lui Champollion cât”' Dacier datează din 1814. Războiul însă a împiedicat celebrarea acestei comemorări. '' " D. Lamnan, profesor la universitatea din Harvard,a vorbit în numele savanților americani. D. Thomas în numele societății asiatice din Londra ; d. Nunziante,în cel al orientaliștilor italieni; d. Naville, în numele universității din Geneva; iar Cattanibei, în tanmele Egiptului. Cu toții au prezentat felicitări științei franceze, căciei i se datorește onoarea descifrării hieroglifelor și este inițiatoarea cercetărilor asiatice și africane, care au aruncat o atât de vie lumină asupra antichității orientale. Ministrul instrucțiunii franceze, d. Léon Bérard, arătând însemnătatea activității orientaliștilor francezi, a spus între altele : „In secolul al XV-lea, limbile latină, greacă și ebraică au redeschis Europenilor izvoarele a trei civilizationi. In urmă, însă, cercetarea științifică se găsi în fața monumentelor Egiptului, Asiriei și Chaldeei, și în fața enigmei alfabetelor indiene și chineze. . Dar pe la 1822,- grație lui Champollion, iui Oppe-rt, lui Anquetil du Perron, lui Chésy, lui Abel Ré musat și a englezului Rawlinson, știința europeană a luat posesiune a unei lumi noui. Urmașii lor ne-au făcut și ne vor face să plicepem mentalitatea orientală. Noi ,vom lucra, ca să se dezvolte studiile orientale în universitățile noastre”. Descoperirea lui Champollion e din cele ma„însemnate, care s’au făcut vreodată în domeniul istoriei și arheologiei. Până la acest savant, nu se cunoșteau, decât prea puține lucruri despre misterioasa țară a Egiptului. Din antichitate, nu ni se păstraseră, decât descrieri sumare și destul de neexacte. Herodot, în cartea a II-a a operei sale, ne dă știri ■prețioase cât privește observațiile sale personale și legendele, care circulau în Egipt pe vremea lui, și fiecare le-a auzit de la călăuzele [sale. Printre ele, sunt și unele știri [exacte, verificate în urmă de știinta istorică modernă. Dar tot ce ne spune acest mare istoric grec, ca și alți autori antici posteriori lui, e relativ prea puțin. j Savanții moderni, ca șî cei vechi, stăteau în nedumerire în fața monumentelor și răsuicitei civilizatiuni a văii Nilului și erau incapabili de a citi un rând din scrierea curioasă, alcătuită din linii și din f figuri de animale, care constituiau hieroglifele. Unii din ei încercaseră să le descifreze. Au urmat insă căi greșite. I Ilustrul savant, d. Edmond Pottier, membru al Institutului Franței și conservator al antichităților orientale ale Luvrului, spune despre aceasta următoarele : „Trebue mai întâiu să se distrugă o legendă. Descoperirea faimoasei inscripțiuni în trei limbi, numită „piatra de la Rosetta”, a alcătuit negreșit tema lucrărilor lui Champollion , dar deja toți orientaliștii se străduiseră a o descifra, mai ales Silvestru de Sacy, fizicianul englez Thomas Young, suedezul Akerblad. Totuși ei aplicau o metodă greșită, socotind hieroglifele cu o pictografie și nu ca semnele reprezentative ale unei limbi, vorbite. Thomas Young a recunoscut cu toate acestea caracterul fonetic,al unora dintre ele , dar socotia, cum a spris-o d. Jean Capart, „că numai necesitatea de a transcrie numele proprii străine obligase pe scribi, să dea unor semne o valoare alfabetică”. Aceasta a făcut, ea să se închidă câmpul investiga Hunilor”. „Când Champollion afirmă în „scrisoarea sa către Daciei*“, ea a găsit cheia, sistemului hieroglific, e că în adevăr multiplele sale experiențe,—conduse cu ardoarea cea mai minunată,, care a putut vreodată,să însuflețească pe un savant i-au revej. .. ca ducii,« lungă evoluțune, pictografia primitivă ajunsese la un fonetism aproape constant. Egiptologia era Creată- Champollion reînvia o admirabilă civilizație”. Champollion zis cel tânăr, născut la Figeac, în Franța, pe la 1790, a fost atras ,de timpuriu de studiul Egiptului, această țară străvechie și misterioasă,. La vârsta de 14 ani, a începu să învețe limba coptă, urmnașa limbii vechi egiptene șii care se vorbise,peste tot în Egipt, în evul mediu și se mai aude și azi în unele regiuni ale Nilului superior. Ajutat de ea, precum și de allte limbi orientale, el se puse să descifreze piatra de la Roseta. Avea numai 20 de ani. Reuși de minune. Citi mai întâi câteva nume proprii, care erau învăluite într’un cartuș. Cu ajutorul literelor stabilite, găsi, după un studiu minuțios și genial, cheia hieroglifelor. Aceasta deschidea lumii moderne un orizont istoric și artistic, care se prelungește în timp, după unii, la vreo 5000 de ani, iar, după alții'la vreo 3000 și ceva, înainte de Christos, fără a se socoti epoca preistorică. Opera lui Champollion este intitulată „Précis du Systeme hiérosylyphique des arbiefls Egyptiens” ; ea a apărut in două ediții. La a doua, s-a adăugat și scrisoarea către Daciei (Paris, 1827—1828). In 1836, tot Champollion publică o gramatică egipteană completă. El mai este autorul unor altor studii; gloria sa însă stă în descifrajrea hieroglifelor ș j O pleiadă de savanți s’au avântat pe urmele lui, pentru studiul Egiptului, atât în Franța, cât și în alte țări. Egiptologia este o creatiune a științei franceze, in care ea își păstrează și acum, orice s-ar spune, întâietatea. Un secol de muncă, n’a epuizat cu toate acestea materia; dinpotrivă. in fiecare zi de deschid noui prizonieri. „De abia începem să cunoaștem vechiin Egipt, spune d. Pottier. Ne disputăm încă asupra cronologiei suveranilor. .Astfel, știința german adoptă „cronologia scurtă” (Se știe că d. Eduard Meyer pune întemeierea statului egiptean în 3315 a. Chr., iar nu 5604 ), pe car Iilaspero o contestă. E o diferiță totală de vreo 2000 de ani- Studiul astronomiei egiptene va împărți pe adversari“. „E adevărat că muzeele noastre sunt pline de documente prețioase. Dar vechiul sol al Egiptului, atât de minunat conservator, n’a dat încă decât o infimă parte a monumentelor trecutului. De altfel, săpăturile nu au fost înprdeauna conduse de critica necesară; multă vreme, nu s’au cântat decât juvâere și statui, și s’au neglijat documentele scrise pe papirus; se făceau săpături pentru a se îmbogăți muzeele și nu știința. Continsarea la pagina 2»a