Viitorul, iunie 1924 (Anul 17, nr. 4869-4892)

1924-06-25 / nr. 4888

ftmia aS seapte»ipre»zeceteajjoi4888 2 LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in sfrMfp HttffiRKOtaN NAM IN TARA I Un an--------------£00 lei ase luni — — — 250 • rei ---------------125 » In streinătate Un an-------------1200 tel äse luni - — — 600 > rel > —----- 300 » wm. redacţia administraţia BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA­ ACADESCEI NO. 17 Teleb­ancile: Direcţia 51/23, RefSactia şi Administraţia 19/23 ţi tuli ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului btr. Academia* 17 ţi la toate Agenţiile de publicitate Miercuri 25 Iunie 1924 Manuscriptele nepublicate se distrug 2 LEI EX. In TARA 4 LEI sx. in streingrote IN JURUL FUZIUNE!­­ CAZULSTERE Se pare ca tratativele pentru de naţional, începând cu foştii cala­­săvârşirea oficială a fuziunei în­­boratori şi prieteni ai lui Tache­tre partidul naţional şi gruparea Ionescu, în faţa eventualităţei de ţârănistâ, au ajuns la un punct a se găsi la un moment dat în tu­mort : cazul Stere.­vărăşia fostului director al „Lu-In jurul acestui „caz” se urmea­ minei“, au luat o atitudine hotă­­rft astăzi discuţiunile care vor tre râtă, repudiind posibilitatea unei bui să decidă, în cele din urmă, asemenea tovărăşii, dacă se face s­au nu se face lu- Gestul era, de sigur, firesc, dar ziunea între cele două partide- b­a este mai puţin vrednic de re- Până în momentul când sprim a- ievat şi de reţinut, întru cât el do­reşte rânduri nu se poate şti care vedeşte, că chiar în atmosfera şi b­ în f«,venio amtraiare în înml căzu- mn împrejurările politice de astă-pot pot Una din aceste ticăloşii o re­prezintă „cazul Stere“. Oprobiul aproape unanim cu ca­re se acopere astăzi acest nenoro­cit caz, este o manifestaţiune de adevărată reconfortare morală şi naţională. Această manifestaţiune dovedeş­te, odată mai mult, că viaţa pu­blică a României întregite nu m­e-­ rita scăderea şi ruşinea unor dis­­cuţiuni în jurul cazului Stere, din forţele angajate în jurul cazu­lui Stere vor birui. zi, sunt concesiuni ce nu se Pentru noi, ca şi pentru între a­ accepta şi ticăloşii ce nu se ia opinie publică românească, pro ierta sau uita­­blema fuzionărei celor două par­tide, se prezintă sub două as­­pecte. Sub primul aspect apare pro­blema autorităței morale a unei fuziuni, care ar avea la baza ei virusul unei trădări de țară. O trădare care se prezintă, nu ca un incident izolat în nenorocita existenţă politică a unui rătăcit, ci ca un lanţ întreg de acte şi a­­titudini, care în mod constant şi în toate împrejurările, s-au pro­­dus şi se produc Continuu, ca ma­nifestări ale unei conştiinţi per­vertite până în adâncurile ei. Căci acesta este, în realitate, a­­şa zisul „caz Stere“. Cazul Stere nu este cazul eliberărei Basara­biei, pentru că, un act de redeş­teptare şi de desrobire naţională, nu poate fi legat de uin act de tră­dare a causei naţionale. Cazul Stere a purces şi trebue circumscris la atitudinea d-lui Ste­re din timpul războiului, atitudi­ne pe care nimic nu o poate scu­za şi nici o conştiinţă românească nu o poate ierta sau uita. Vremea Care a trecut, departe de a putea atenua ceva din gravi­tatea cazului Stere, a putut cel mult să-l amplifice. Ultimile declaraţiuni făcute în congresul de la Chişinău, au dove­dit că d. Stere nu a abandonat ni­mic din concepţiile care au pro­dus ziarul „Lumina” şi întreaga ticăloşie morală legată de existen­ţa şi acţiunea acelui ziar. La Chişinău d. Stere a reeditat sub altă formă, acţiunea dusă în timpul războiului prin ziarul „Lu­mina“, încercând de astă dată să mistifice înţelesul şi să conteste valoarea morală a cuvântului „na­ţional“. Faptul nu a surprins pe ni­meni­ In atitudinele fostului­ director al „Lumin­ei“, ideia naţională de­vine un non­sens sau o simplă incompatibilitate morală pentru concenţiile politice ale unui inco­rigibil trădător de neam. O fuziune, făcută pe temeiul u­­nor concesiuni, sub Care s-ar încer­ca să se acopere actele şi concep­ţiile unui asemenea trădător, ar fi viciată de un păcat originari Care i-ar răpi pentru totdeauna ori­ce umbră de autoritate mo­rală. Moartea civilă a unui singur om îi-ar întinde aripile asupra un­ui întreg organism politic. Rănile produse de furtuna recentă la frumoasa grădină — cea mai cu simţ decorativ aranjată din grădinele noastre publice — ne aduce aminte că avem, cu toţii datoria de-a ne gân­di la şi mai desăvârşita ei înfrumu­seţare, începutul de prefacere radicală a ei­­s-a făcut înainte de război prin schimbarea aleei principale într'un covor de verdeaţă, admirabil străjuit de arborii bătrâni înşiraţi dela poarta din Bulevard până în fund. De ase­meni cu un an sau doi înainte de răz­boi datează frumoasa trandafirărie, care punea roşul fastuos şi cald pe tabloul verdelui închis al peluzelor şi al arborilor. Dar fatalităţi neprevăzute au făcut ca trandafirii să se usuce, şi ca do­rul absenţei lor să se mărească prin ruinele incendiatului Monte-Carlo. Ce pagubă simţitoare pentru estetica grădinei ! întâmplările nenorocit® nu le pu­tem prevedea şi nici regretul nu tre­bue să ne moleşească voinţa de-a face tot mai bine în viitor« •Şi de aceia socotim că ar fi bine ca să se amenajeze spaţiul rămas li­ber în spatele locului actual de temnis, prin plantaţii frumoase, şi prin sădiri de flori. S’ar câştiga astfel un Spaţiu de câteva mii de metri pentru mări­rea parcului Cişmegiului.. Ca un plan de viitor ne gândim de asemenea la o expropriere a caselor ce stau intre Strada Ştirbei-Vodă şi Ciş­­megiu, pentru a întinde grădina până la o nouă arteră bucureşteană. D­aci acest plan este prea poetic, date fiind greutăţile momentului; cre­dem însă că o sistematizare nu este o­­ operă de­ un an, sau doi, ci este o rea. Dar dacă­ sub aspectul specific ,izare în timp îndelungat aceia ce este al celor două grupări care voesc să fuzioneze, situaţiunea se pre­zintă astfel, din punctul de vedere al vieţei publice în general, pro­blema se prezintă sub un aspect mai îmbucurător. Tentativa de a se readuce la via­ţa politică pe fostul director al rândurile partidelor Care doresc fuziunea, o reacţiune în care tre­bue să vedem şi să salutăm o nouă dovadă a unei sănătăţi morale pe care vicisitudinele post-bellice nu au alterat-o întru nimic. Membrii fruntaşi ai partidului bine să se facă. Neavând totuşi un plan anticipativ, nimic rodnic şi bun nu se poate realiza. Credem, astfel, că pentru Cişmegiu,­ pentru unica rezervă de aer curat ce-o avem în Bucureşti, — suntem cu toţii datori să facem sacrificii, fie chiar sub forma unui nou impozit plătit de bucureşteni pentru că nu sunt bani­­ . ... DUCUreşteni veniu la un suni . „Luminei“, a provocat, chiar elm­ai bine plasaţi şi mai uşor de capă,­­­tat, decât atunci când ei sunt ceruţi pentru însănătoşirea generaţiilor şi pentru cultivarea estetică a mulţimei. PETRONIUS NOTE IRFSOMOSEWEIl CISMEGIULy­ ­A­ SCRISORI DIN PARIS De data aceasta, marea expoziţie a Salonului artiştilor francezi ne prezintă 60 de săli, bine alcătuite. Săli speciale sunt consacrate străi­nilor, şi în ele avem fericirea să descoperim printre expozanţii de ta­lent, atrăgând în deosebi atenţia criticei şi vizitatorilor, câţi­va Ro­mâni. Nu e nevoie să amintesc că admiterea la Salonul artiştilor fran­cezi este pentru un artist, consacra­rea definitivă a talentului său. Pen­tru străini meritul e şi mai mare, cu greutate primindu-se să expuie,­ într-o expoziţie franţuzească, ar­tiştii din alte ţări. De aceia apre­ciem şi mai mult izbânda repurtată de expozanţii români. „ Faptul că străinii au săli sepa­rate, nu e o uşurinţă pentru ei, ci din contră un obstacol, comparaţia cu artiştii francezi determinând o dublă selecţiune, odată printre ar­tiştii străini şi a doua oară printre C2Î francezi. Pentru a avea un loc bun în in­­teriorul sălilor, artistul expozant trebue să dea dovezi de o stăpânire complectă a meşteşugului artei sa­le şi de însuşiri superioare. Sălile care constituiesc centrul re­marcabil al expozanţilor străini sunt sălile 6 şi 33. In amândouă gă­sim frumoase manifestări de artă ale compatrioţilor noştri, şi dacă pânzele lor sunt mai puţin nume­roase ca anul trecut, valoarea ar­tistică a tablourilor este cu mult superioară. C­stoiria română Vom începe cu sala 33, fiindcă a­­colo se află expuse pânzele lui Sto­­eh­escu, care este, ca să zic aşa, „l'ainé“ al expozanţilor români de anul acesta. Pictorul Stoenescu, al cărui ta­lent şi a cărui personalitate artisti­că nu mai au nevoie de­ a fi rele­vate, fiind îndeajuns de cunoscute publicului românesc, ne dă un „con­tre jour“ (Pictorul Ştefan Popescul şi un portret de femee foarte ner­vos. Stoenescu are frumoase calităţi de doare şi armonie în ansamblu. Străinii îl apreciază la justa lui va­loare şi numele lui Stoenescu figu­rează p­rintr­e maeştrii artei occi­dentale. Trecând la sala 6, constatăm cu plăcere că este luminată de o mare compoziţie, îndrăzneaţă şi ingenios tratată de către pictorul Burada. „La naissance du printemps“ este un focar de lumină, de frăgezime primăvăratecă, unde sentimentele răsvrătite sunt în luptă cu natura calmă, veşnic tânără. Fecioara din mijloc se deşteaptă şi surâde iubirii, tinereţei care-i a­­duce flori. Din dreapta o tânără pereche vine să respire speranţă şi lumină în viaţa abia începută. Lu­crare de reală valoare. Simfonie de culoare, armonie de linii. Criticul Clement Morro de la „Revue Moder­ne“ spune despre această compozi­­ţiei „L’ensemble est purement har­­monieux et d’une élégance raffinée comme un frais souvenir du 18­ eme siècle, le siecle de l’Amour“. In sala 37 d-ra Maria Sofletea ne prezintă flori și mere. Amândoi lucrările acestei tinere artiste, una din cele mai bune eleve ale mare­­l lui pictor Humbert se impun prin­­­­tr’un colorit cald, învăluite în lumi­­­nă și foarte delicate ca ton. încă tâ­nără, dar cu un ochiu inteligent şi , calm, mica noastră compatriotă ne rezervă plăcute surprize. 1 Bulgăraş ne explune un portret de­­ femeie, bine redată cu pălăria pe cap, ceea ce a dat prilej artistului să broşeze cu dibăcie reflexele u­­nui meşteşugit joc de umbre şi lu­mini, ! - tl «îl, rt'î I - i-. De semnalat încă d-ra Eliza As­lan, care ne dă un studiu miniatu­ră, prevestitor de frumoase insu­­şiri, , I,-«'Kissi •• .1 *•**•-• * Mi Sculptura Sculptura noastră e reprezentată cu succes de către Ilie Bogdan, e­­lev al maestrului Boucher, în bus­tul d-lui Belmondo. Sculptorul C. Kristescu in „Magni nomnis umbra" îşi păstrează, calită­ţile deja manifestate cu personali­tate până acum. D-ra Surore Onu ne dă „Une bac­chante au Thyrso*. Revenind la Ilie Bogdan, vom a­­dăuga că piatoul său este un sui­diu de gust, executat cu multă dra­goste de artă. Sculptorul Bogdan a­­pare pentru prima oară ca expo­zant, şi pare a-şi croi un frumos drum în calea ce a ocupat. De remarcat Insă sculpturile com­patriotului Călinescu, care au pre­­îintfi frumoase siluete, de mult gust şi un bust de femeie în bronz, bine studiat, denotând la artist multă simţ­ie şi un deosebit talent. Architectura I In ultimul rând vom menţiona lu­­­­crurile d-lui Jean Mihail Arau, elev al im Boutron, care expune „Mai­­sons de pécheurs“ din Martigues şi „Viciile rue­­ Florae“ D. N. Popescu are, in colaborare cu Auguste Balayer „Reconstruction du château du dr. Menu“ lucrare ar­tistică şi de gust. Românii au fost la Salonul artiş­tilor francezi de anul acesta, repre­­zintaţi de multe talente reale, şi mult mai bine ca majoritatea expo­zanţilor străini. N.­­ A. I. Românii 11 salonul ARTIŞTILOR FIANCEZI O frumoasă manifestaţie a artiştilor noştri ■ Luctele ssoiitls® din ITALIA Deputatul socialist italian al că­rui omor continuă să preocupe cercurile politice din Italia și din străinătate. Matteotti a fost ucis cu lovituri de baston pe când se afla într'un automobil, iar cadavrul său a fost ars. DOMNILOR DEPUTAȚI, Cauzele care au făcut să fie de im­perioasă și urgentă necesitate aduce­rea acestui proiect de lege vă sunt cunoscute, cea mai de seamă fiind mizeria în care se sbat pensionarii, bătrâni sau invalizi, ai Casei de Asi­gurări Sociale, pensionari al căror număr atinge cifra minimă de 12.000. După război s’au augmentat simţi­tor mijloacele de vieţuire la toţi sa­lariaţii , muncitorii invalizi, în situa­ţia cărora dinainte de război n’a in­­ter­venit nici o schimbare se găsesc însă şi azi cu pensiuni care merg în Ardeal dela 1 leu până la 40 de lei pe lună, în vechiul Regat dela un mi­nimum de 12 lei până la maximum 26, în Bucovina la fel, aşa că vede ori­cine că situaţia aceasta este intolera­bilă şi face ca proiectul de lege să fie socotit ca bine venit nu numai in conştiinţa noastră dar sunt sigur că e socotit astfel în judecata tutulor« Dacă s’a Întârziat puţin cu aducerea lui aceasta se datoreşte unei anumite cauze, ne-am găsit, după Irăzboi, in preajma tutulor speculaţiilor demago­gice, cari se produceau oriunde se­­ simţea existenţa unei nemulţumiri; ele nu ne-au împiedecat de a ne face datoria din consideraţiuni superioare; tot aşa s’a încercat să se sporească cotele de contribuţii şi pe baza lor şi avantajele de acordat in caz de boală, invaliditate şi bătrâneţe dar toate a­­ceste încercări puneau agitaţiile de­magogice în mişcare, asmuţindu-se micii meseriaşi şi parte din patroni, care totdeauna s’a ridicat contra unui spor de cotizaţie, oricât de mic şi ori cât ar fi fost de necesar în realizarea unui act de indiscutabilă dreptate so­cială faţă de muncitori, cum e în ca­zul care ne preocupă. Faţă de o astfel de situaţie s’a căutat ca, în loc de a veni, pe calea autorităţei, înainte de a se face la cei interesaţi convingerea de necesitatea unui sacrificiu, înainte de a veni cu o lege care să apară a­­cestora ca o constrângere era de pre­ferat calea bunei înţelegeri, ceea ce este şi mai cuminte din partea unui guvern, ceea ce ridică pe cel care face sacrificiul voluntar şi ceeace creiază între patron şi muncitor, între mese­riaş şi calfele şi ucenicii lui, o atmos­feră mai prietenoasă decât aceia care s’ar fi produs când, in loc de acord, s’ar fi căutat realizarea aceluiaşi scop numai pe calea legei impuse. Şi ast­fel, in timp de un an de zile, s’a reu­şit să se capete adeziunea aproape a tuturor corporaţiilor şi asociaţiilor, fie de patroni, fie de muncitori, din Ar­deal şi din vechiul Regat, aşa s’a ob­ţinut adesiunea unanimităţii consiliu­lui casei muncitoreşti şi aceea, tot unanimă, a consiliului special pentru Ardeal, unde sunt reprezentaţi egal patronii şi muncitorii şi trebue să re­marc să in consiliul Casei Meseriilor, compus din reprezentanţi ai muncito­rilor, ai Corporaţiilor, ai marei indus­trii sunt şi cei mai autorizaţi repre­zentanţi ai celor mai mari organiza- I tiuni a micilor industriaşi din ţară care au dat deplina lor adeziune. Apropierea între patroni şi muncitori Socotesc clar că pentru armonia şi apropierea cât mai strânsă între pa­troni şi muncitori, era necesar ca a­­ceştia să vadă că patronul însuşi în­ţelege dreptatea lor şi ştie să-şi impu­nă el singur sacrificiul necesar.­­ E sistemul pe care îl întrebui­nez in toată activitatea ministerului meu , intre patroni şi muncitori, pentru că­­ trebue evitat pe cât posibil, in inte­resul armoniei, ca in regularea aces­tor tor raporturi să apară învingători şi învinşi, cu urmările fireşti: nemul­ţumirea şi enervarea celui învins şi hipertrofia învingătorului, stări de con­tinue fricţiuni şi învrăjbiri« ! Iată de ce în aceste raporturi pre­fer cât mai mult ca patronii să înde­plinească ei singuri datoriile lor faţă de muncitori şi acest lucru să fie cu­noscut acestora, decât ca această o­­peră de dreptate socială să fie făcută prin constrângere. (Aplauze din par­tea majorităţei)« Natural, când voi întâmpina rezis­tenţe în contra a ceea ce e drept să se facă, nu voi hezita faţă de cei recal­citranţi de a-i constrânge prin forţa legei, fiindcă acolo, unde muncitorul are dreptate, datoria Statului e să le acorde protecţiune hotărită şi deplină. N’am să intru în examinarea proiec­tului, pentru că textul lui este destul de clar, şi asupra scopului şi asupra­­mijloacelor; este o operă de drepta­te, care mulţumeşte pe toată lumea. N’am să vă aduc aci toate telegramele­­muncitorilor, in special ale celor din­­Ardeal, cari salută cu mulţumire a­­cest început, cum zic ei, de dreptate faţă de clasa muncitorească şi-şi ma­­­nifestă încrederea şi speranţa că ea va continuă, speranţă care, sunt în mă­sură să afirm, nu va fi înşelată. Nu vă mai aduc reclamaţiile continue ale muncitorilor pentru obţinerea celor cuprinse în proect pentru ca să ve­deţi cu câtă satisfacţie e primit. Clasa muncitorească Dar, este o chestiune, pe care mi-a pus-o d. Ioaniţescu mai mult o acu­­zaţiune pe care ne-o aduce, şi pe care n’o pot lăsa fără răspuns, acea că noi n’am fi purtat grijea clasei muncito­reşti, lăsând chestiunile care o privesc pe planul al treilea, din cauza puţinei importanţe pe care le-o dăm. Răspund : N’aveţî dreptate; nu este exact! Dacă noi am face demagogie, n’ar fi nimic mai uşor decât să venim cu legi in grabă, ale căror rezultate să le regretăm noi cei dintâiu şi să le critice cu temei adversarii, legi cari pentru moment să dea o satisfacţie sentimentului mulţim­ei, măgulind-o, dar cari să nesocotească realităţile şi consecinţele, legi care să aibă rezul­tate imediate aparente, bune, dar ale căror urmări să fie dezastroase. Aş fi putut să fac astfel de legi i­­mediat ce am venit la minister; aveam destul material pentru a face lucrări pe grabă, a-mi da ca ministru nou importanţă şi a-mi afişă, cum mereu am fost solicitat de presă, un program pe care il aveam in linii generale, în­să fără cunoaştera în amănunţimi a organismului pe care pretindeam să-l I9SE5 Iîn drept. Ar fi fost serios? Nu aveam­­ această fatuitate pentru că înţelegeam şi eu, cum înţelesese guvernul, că o legislaţie­ cu­ caracter Social ei j prin natura ei atât de delicată, prin com­­complexul ei atât de grea şi prin ur­mărilea ei atât de grave, încât ea tre­bue făcută, după o pătrunzătoare cer­cetare şi observaţiune, cu o clară ve­dere a consecinţelor, grave prin aceea ,că ce acorzi nu mai poţi lua înapoi 1t?cntu­­in această cauză se cere să fie făcută cu prudenţă şi înţelep­ciune.« Venind In capul ministerului mun­cei in noua lui alcătuire, mi-am dat imediat seamă, prin ramurile de ac­tivitate ce-1 compun, prin problemele ce-l preocupă, de marea lui impor­­tanţă d­in organismul politic al Statu­lui şi de rolul social important pe care e chemat să-l joace în viitor, în care viaţa politică va fi dominată de problemele pe care fără întrerupere le va­ ridica şi chestiunile muncito­reşti în general şi situaţiunea munci­torime­ fără deosebire. Mi-am dat seama şi de fericita combinare a di­recţiunilor acestui minister, între care există o legătură armonică şi care fac din el ministerul prevederei sociale. Ar fi fost o mare greşeală ca în­­tr'un minister atât de armonic, să se facă, fără nici o legătură între ele, legi crâmpee, una ici, una colo, fără a ţine seama de înlănţuirea care există între toate direcţiile acestui minister şi directiva lui care este una. A face operă legislativă în crâmpee, la acest minister, aşa cum este azi, nu este operă socială, e operă ide demagogie.­­Primul lucru pe care trebuia să-l fac« era să văd organismul pe care il aveam şi modul cum merge, dacă merge bine să mă declar mulţumit, iar dacă merge rău, să văd de ce şi care sunt mijloacele de îndreptare. Am crezut că legislaţia in importan­tele chestiuni de la ministerul muncii nu trebue făcută, luând legiuirile sta­telor străine, nu făcând o legislaţie cooperativă, să imit exemplul celei de la Praga, sau celei ruseşti,­­ori ger­­mane, ci trebue să observ desvoltarea acestui organism aci la mine, mersul lui de la început până azi, să văz im­­perfecţiile organice, imperfecţiile ad­ministrative şi cele technice, pentru că numai prin observarea acestui orga­nism, prin cunoaşterea elementelor­­care-l conduc şi a cauzelor care-l des­­voltă sau îl fac să regreseze aci la noi, voi găsi ceea ce pot face bun şi util. Direcţia asiprărilor sociale Ştiţi, domnule Ioaniţescu, cât s-a vorbit pe contul direcţiei asigurări­lor sociale. S-a spus că muncitorii continuă să-şi plătească doctorii, spi­talele, pensiunile de invaliditate şi se vaită de insuficienţa serviciilor pa care le plătesc. Desigur că erau recri­minări în parte juste. Ce trebuia să fac? Să văd răul unde e, pentru că să-l îndrept, de la inceput, înainte de a ve­ni cu legi de reorganizare­ Şi am lu­crat la aceasta cu concursul unor­­ prieteni ai d-tale, pe cari i-am băgat­­ în controlul consiliului de administra­ţie şi am căutat să pătrundem, pentru că era interes deosebit să pătrun­dem cât mai adânc în felul cum se administrează această instituţie şi de aceea am căutat ca pe lângă munci­­­­tori şi reprezentanţi ai marei indus­­t­rii, să figureze aci şi pentru control şi reprezentanţi ai micei industrii, d-nii Samoilă şi Marinescu. Tot aşa am căutat să mă ocup şi să dau di­rective la Cooperative în timp ce la muncă trebuia să introduc un sistem­ ­ mic» .A. J». «A. Continuarea în pag. l­a 0 legislaţie democratică Partitei latimal-liberal PROBLEMELE IUCITVESTI — Discursul rostit de d. N. D. CHIRCULESCU, mi­nistru­­ munce­, coo­peraţiei şi asigurărilor sociale. In discuţiunea generală asupra proi­ectului de lege privitor la sporirea pensiunilor muncitoreşti, în şedinţa Camerei dela 7O Iunie — D-l N. D. CHIRCULESCU Ministrul muncei şi cooperaţiei Continuarea în pag. 2-a CHIAR DACĂ nu vrei să ştiiBE‘S de AL. CAZABAH M’am dat jos într’o haltă din fi strălucit, in iarbă, ţevile unei inime Bărăganului. Acolo, mă­ puşti de vânătoare, aştepta o neplăcere. Un ţăran, vî-j Prins, deodată, de o înbueură­­nător, care îmi făgăduise să mă î­moare presimţire că poate îmi mă­­întâmpine la sosirea trenului, nu­misem un tovarăş de vânătoare se ţinuse de cuvânt. Necăjit, oare, am şi intrat în vorbă cu acest cum, că rămâneam fără tovarăş,­­necunoscut. Mă privi eu neîncre­­am luat-o, pe jos, pe drumul a- l dere şi î mi vorbi fără să se mişte proape pustiu dintre ogoarele de! din loc. Când l’am întrebat însă, porumb cari porneau chiar din­ * dacă s’ar putea cumva, să mer­­dosul haltei. N’am mers mult și gem împreună după vânat, se la cea d’intâi cotitură, mă oprii,ridică îndată, dar avu grija să-și aproape fără voie. La umbra pună pălăria pe ochi, unui păr sălbatec, nu departe dej —Bucuros, domnule!—se îneli­­drum, sta tolănit pe cositură unână uşor — Dar, mai întâi de tod­­orăşean care îşi făcea vânt cu­ te aşi vreau să fiu încunoştiinţat pălăria. Nu m’aşi fi oprit, dacă­ cu cine am onoare!.. Nu vă cu­­alături de acel necunoscut, n’ar nasc rangul şi poziţia socială şi gândiţi-vă, demnitatea mea... Vă rog deci cartea de vizită... Drept cartă de vizită, i-am dat permisul meu de vânătoare. El îl cercetă cu multă luare aminte, apoi îşi scoase pălăria cu un gest larg . — Sunt gata să fac cu dum­neavoastră o partidă de vână­toare, mai ales că tot în­­ acest scop am eşit la câmp... Şi poate că acum doriţi şi dumneavoastră să aflaţi cu cine aveţi onoare ! Apoi, cu multă bună voinţă, îmi întinse mâna: — Mă numesc Apostol Rijo­­reanu!.. Sunt membru al Corpu­lui didactic rural, învăţător cu titlul definitiv încă din 1914 şi astăzi ocup funcţia de Diriginte­­ al şcoalei de ambe sexe din Conau­na Umbrească de jos, satul meu natal... Şi cred că după felul cum mă exprim, aţi înţeles de sigur că mă bucur şi de o instrucţie căpătată pe cale particulară!... Cunoştinţa fiind făcută, o lua­­răm la picior, vânătoreşte. N’am mers nici zece minute şi mă po­menesc că tovarăşul meu se o­­preşte scurt ca şi când şi-ar fi amintit, deodată, că a uitat ceva în urmă. Mă privi iarăşi cu ne­încredere şi se opinti în loc ca un cal care nu mai vrea să tragă. Când i-am cerut lămuriri d­in ochi, îşi desfăcu braţele cu des­­nădejde parcă: — Nu vă supăraţi domnule!.. Dar... Vedeţi, îmi pare rău că m’am grăbit să vă însoţesc!.. — Dece? — S’a ivit o dificultate... Pen­­tru­ că, vedeţi, eu din principiu nu mă duc la vânătoare de cât cu vânătorii pe care ’i ştiu eu că sunt adevăraţi vânători... Poate că sunteţi şi dumneavoastre un bun vânător... Nu spun... Dar, nefiind convins, înţelegeţi: difi­cultatea!... Când, cu ochii la ce ,, mă gân­deam desnădejduit, cum aşi pu­tea să-l conving că sunt vânător şi să înlătur­e,dificultatea”, zării câteva rândunele cari făceau cele mai îndrăzneţe „virajuri“ deasu­­pra capetelor noastre. — Vrei o dovadă? — strigai bucuros că-mi venise un gând ca din senin. Şi fără să-i mai aştept răspun­sul, mi-am smucit puşca din spa­te şi am pus foc în una din rân­dunelele cari săgetau cerul ca niște fulgere negre... Detunătura infioră șirurile de porumb iar pa­sărea atinsă din sborul ei repezit, veni la pământ, cu plutirea ușoa­ră a unui fluture de hârtie. — Bravo! — se bucură vânăto­rul cel neîncrezător — Acum, nu mai e nicio dificultate... M’am convins eu cine am de a face!» Să mergem mai repede că ne prinde căldura cea mare... Mergeam zoriţi, mai ales că lo­curile de vânat erau departe de gară. Dar spre uimirea mea, văd că la o răspântie, tovarăşul meu se opreşte iară, hotărât parcă să nu mai înainteze. „Iarăşi o dificultate!“ — gân­dii destul de plictisit că perdeam vremea în zadar. Și fiindcă învă­țătorul mă privi iarăşi încurcat, îl întrebai dacă nu cumva era obosit. — Se poate să fiu obosit?.. Eu vânător purtat?.. Nu, domnule, nu sunt obosit de loc... Dar după cât apreciez eu s’a ivit o altă di­ficultate... Poate că şi dumnea­­- voastre vreţi să fiţi convins dacă­­v’aţi întovărăşit cu un adevărat­­ vânător? Ştiţi, din principiu...­­!13 ! Abia îmi stăpânii firea: — N’am niciun principiu... Merg cu ori­cine... Şi te rog să ne zorim că eu nu pot sta decât până la trenul de patru... I — Să mergem. Dar cred că de datoria mea era să lămuresc şi această chestiune care s’a im­pus!... Ne abăturăm pe cea dintâi mi­­reşte. Eu ţinui marginea din dreapta, el pe cea din stânga. De­­­­şi fâişia de mirişte era bine îm­brăcată, nu găsirăm nici urmă de prepeliţe sau epuri. Mai răs­colirăm noi câteva mirişti şi pâr­loage, până ce dădurăm peste un iepure pe care îl nimeri învăţă­torul. După două ceasuri bune de umblet, sătui de oboseală, ne adăpostirăm la umbra unei căpi­­ţi de mohor. Zăpuşeala era aşa de apăsătoa­re şi eram şi aşa de obosit încât nu-mi ardea nici de vorbă. Diri­gintele din Umbrească însă era pornit pe vorbă. După ce se plân­se de căldură, observă: „Ce va să zică întâmplarea: Acum două duşuri, nu bănuiam unul de exis­tenţa celuil­alt şi acum iată-ne , tovarăşi de vânătoare!... Şi nici nu ne cunoaştem bine... Poate că vreţi să ştiţi din ce neam mă trag?.. Cu plăcere vă pot satisfa­ce această legitimă curiozitate : Sunt fiu de preot şi mama mea a fost o fiinţă foarte miloasă... Lu­crul ăsta poate că o să vă mire şi poate că o să mă întrebaţi: Cum se face ca un fiu de preot şi dintr’o mamă miloasă, a putut contracta un sport sângeros cum e sportul vânatului?.. La între­barea asta, vă răspund atâta: De­prinderea... Bine deprinderea — îmi veţi zice — da cum a venit ea?.. Să-mi daţi voie să vă satis­fac şi această curiozitate: Când­ eram mie umblam cu praştia după vrăbiile din salcâm... După absolvirea celor cinci clase pri­­mare-rurale, fiind mai matur, mi-am zis: Adecă de ce n’aşi um­bla după un vânat mai mare ca vrabia?.. Dorinţa fiind exprima­tă, am simţit şi necesitatea de a avea o armă... Şi chiar în acel an, mi-am procurat o puşcă de duzină, cu două tăvi... Dar cum mi-am procurat această armă?

Next