Viitorul, ianuarie 1925 (Anul 18, nr. 5048-5071)
1925-01-14 / nr. 5057
Áru! a! opt-spre-zecelea No. 5057 2LEI EX. tn TARA 4 LEI ex. ín sfrelrríclp ABONAHINT E redacţia ACRIKISIRAŢIA IN TARA I Ni streinătate Un a n — — — — ECO lei | Un an------— — 1200 iel Şase luni-----— 250 »I Şase luni - — — 600 « Trei » — — — 125 » | Trei ------------- 300 » BUCUREȘTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcţia 31/33, Redacţia si Administraţia 19/23 si 3/11 Mîenwi 14 ianuarie Manuscriptele republicate se distrug 2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. in strdnire ARUNCIURIi CC GLACIALE Se primesc direct la Acministratia ziarului Mr Academie 17 si la toate Agenţiile de publicitate Am fost cel dintâi cari era constatat deunăzi că în ajunul conferinţei de la Paris a miniştrilor de finanţe aliaţi, unele ziare cari altă dată deserveau ţara furnizând arme duşmanilor ei, au adoptat de data aceasta o atitudine mai compatibilă cu apărarea intereselor româneşti. E adevărat că satisfacţiunea cu care am luat act de această atitudine nu a fost de lungă durată, dar, oricum, tot s’a constatat un progres faţă de trecut. Cu aceiaşi obiectivitate şi urbanitate cerem astăzi presei noastre să nu se grăbească a comenta şi a trage concluziuni pripite din ştiri cari de multe ori pot fi eronate, dată fiind depărtarea ce ne desparte de capitala Franţei unde se ţine conferinţa miniştrilor de finanţe interaliaţi. Faptele la cari facem aluziune sunt bine cunoscute. Presa noatră a publicat o versiune eronată asupra protestului pe care delegaţiunea română la conferinţa de la Paris l’a ridicat împotriva 'unui pasagiu din raportul oficialredactat de experţii technici aiconferinţei. , Intr’o telegramă, de sigur rău transmisă, s’a susţinut că în acel araport experţii ar fi susţinut cum loă România ar fi ocupat după război mai multe teritorii decât avea dreptul. « Cu drept cuvânt presa românească a comentat această afirmaţiune, care însă, nu era exactă. Palagtul din raportul experţilor, care a prilejuit observaţiunile delegaţiei române, avea cu totul un alt cuprins. Experţii technici ai conferinţei au inserat în raportullor un pafagiu în care constată cu părere de rău că România a refuzat până acuma să semneze convenţiunea de la Insbruck, primitoare la repartizarea şi plata datoriilor austro-ungare între statele succesoare ale fostului imperiu. Dar lucrul acesta nu era de loc nou, ci foarte cunoscut. România a refuzat cu drept cuvânt să facă faţă acestor plăţi, înainte de a vedea fixată cifra reparaţiunilor ce-i revin din Austria şi Ungaria. În adevăr, nu odată delegaţimnM© române au susţinut teza că obligaţiunile decurgând din tratate sunt indisolubil legate de drepturile ce decurg din aceleaşi tratate, şi că este ca totul neadmisibil să se fixeze aceste obligaţiuni atunci când drepturile nu sunt nici măcar precizate. In cele din urmă, se ştie care a fost soluţiunea incidentului Conferinţa a recunoscut că experţii nu aveau nici misiunea nici calitatea de a ridica la Paris chestiunea aceasta care nu figura la ordinea zilei, şi, în şedinţă publică, d. Clementei, ministrul de finanţe al Franţei şi preşedintele cami- Gounei, după ce consultase pe toţi colegii săi, a hotărât suprimarea pasagiului care a prilejuit reclamaţia delegaţiei române. Atâta tot. Să ne ferim deci de a comenta şi a trage concluziuni grăbite din ştiri cari pot fi eronate. Care este, în adevăr, situaţiunea acelor ziare politice de partid, — cum e de pildă oficiosul partidului naţional, care găteşte nimerit ca pe temeiul acestui incident greşit redat, să acuze guvernul român şi delegaţiunea noastră la Paris că „nimic din cât cerem nu ni se dă, nimic din câte încercăm nu reuşeşte“?... Nu mai reamintim de o altă ştire falsă pusă în circulaţie în presa noastră cu privire la o eventuală şi apropiată reluarea negocierilor dintre guvernul român şi soviete, înainte chiar ca acestea să recunoască graniţele tăre. Ceea ce opinia publică românească cere unei prese conştientă de menirea şi răspunderea ei, este să sprijine interesele superioare ale ţărei cu bună credinţă şi patriotism, ferindu-se a induce în eroare lumea. E prea mult ?... NOTE ARTE MINORE —v— Alături cu marile arte de timp şi de spaţiu, cu artele de melodie, de sunet şi vorbe, cu artele de formă şi de simetrie, masele au creiat de mult şi artele mai, mici, cacfără să aibă trecutul glorios al muzicei ori poesiei, al picturei ori sculpturei, au fost totuşi totdeauna auxiliarele credincioase şi surorile cuminţi ale celor mai mari decât ele. Sunt artele decorative în genere, cari mai modeste nu au dat lumei pe un Michel Angelo, pe un Rubens ori pe Homer, dar s’au mulţumit a fi încântătoarele tovarăşe ale omului civilizat şi cult ale omului ce eşind din caverne şi din locuinţele lacustre a înţeles că are alt rol în lume decât acela numai de-a vâna şi-a mânca... Dar artele acestea decorative, evident, că au urmat o scară evolutivă şi ascendentă, cum au urmat drumul acesta şi artele majore şi trufaşe. Fireşte că la originele istoriei omeneşti nu vor fi găsi gustul de mobilat, de cişelare a armelor, bunul gust de ornamentaţie interioară, de găteală a apartamentelor, a sălilor de mari festivităţi, etc, intr’o măsură la fel cu bunul gust al timpurilor moderne, după cum templul Akropolei nu poate fi asemănat cu bisericuţa dintr'un vârf de munte clădită de un cioban. Alta va fi cizelura şi gravura, şi mobilatul şi arta bibliografică pe vremea noastră comparată cu aceea de pe vremea unui senior medieval, ori unui Rege homeric... Totul e în funcţie de timp. Dar ceea ce este de dorit e ca atunci când progresul a făcut să se consolideze artele decorative, noi, ca popor inteligent şi cu o artă decorativă originală in creaţiile populare, să nu rămânem înapoiaţi şi să cultivăm aceste arte gingaşe prin care soarele intră în casele noastre... Iniţiativa, astfel, pe care a luat-o A. S. Prinţul Carol de a forma o expoziţiune de arte decorative, ca secţie aparte la marea expoziţie decorativă ce Franţa e atât de bine chemată de a o alcătui la Paris, este o iniţiativă ce-o înţelegem, şi căreia ii dorim toată izbânda. PETRONIUS MII Conferinţa de la Paris Ştirile eronate -A Să nu tragem concluzii pripite din ştir eronate sau necontrolate URSUL Să nu ascultaţi, numaidecât, cu gura deschisă mare de admiraţie, când auziţi pe un vânător, fălinduse că a ucis un urs. Chiar dacă nu ar minţi cel care se laudă cu o astfel de ispravă, şi tot să nu vă pară că aveţi în faţă pe un viteaz care, numai de plăcere, a înfruntat o moarte sigură, înainte de a fi luat parte la o vânătoare de urşi, aveam şi eu un fel de stimă pentru omorâtorii de astfel de dihăni. Uni mare moşier care avea patima vânatului, m-a dus odată la el acasă ca să-mi arate trofeele lui de vânătoare.Mi-aduc aminte că Tam privit ca pe Un semi-zeu aproape, când mia arătat, triumfător, o blană superbă de urs castaniu, cu umbre întunecate. Şi miam înfiorat aproape când am văzut capul cel mare al ursului, cu gura căscată şi între colţii puternici sângerând o limbă de ghips văpsită cu roşu aprins. Vânătorul mă lămuri nepăsător : — L-am împuşcat în munţii Tarcăului... Şi, pot să zic, întrio împrejurare tragică !... De nui trânteam, la timp, un glonte în inimă, apoi acum aşi fi un cadavru... — Şi de ce era să fiţi un cadavru ? — Fiindcă m-am pomenit deodată, pe nesimţite, cu fiara la trei paşi de mine !... Şi asta mimai din cauza celor doui ţărani de lângă mine care nu mi-au atras atenţia la timp... Noroc că am avut prezenţă de spirit şi mâna sigură!... M'am uitat cu smerenie la mâna lui sigură şi parcă am şi văzut arătătorulapăsând trăgaciul... Astăzi, însă, isprăvile vânătorilor de urşi nu mă mai emoţionează. Ori că mi s'ar lăuda că au ucis urşi, ori că mi-ar spune că au împuşcat găiji, pentru mine e aproape aceiaşi vitejie. Las’că ursul nu-i atât de fioros după cum ni-l înfăţişează vânătorii, dar ţinând socoteală şi de modul cum se organizează, astăzi, o vânătoare cu hăitaşi, apoi vânătorul e ferit de orice neplăcere sau primejdie. La o astfel de vânătoare, dacă are cineva perspectiva să-şi vadă pielea în saramură, apoi fără îndoială că acela e ursul şi nu vânătorul. De acest adevăr, am avut prilejul să mă încredinţez chiar la cea d’intâi vânătoare de urşi, când am luat parte. In munţii Argeşului, mai jos de Cumpăna — la Corbeni — mi-a fost dat să-l întâlnesc pe Moş Martin, prin meleagurile lui, şi să-mi dau seama, totodată, cât e de puţin cavalerească lupta dintre fiară şi om. Eram vreo douăzeci de voinici, înarmaţi pân ‘în dinţi, împotriva unui singur urs. De abia de două zile, pădurarii Statului dăduseră de urma proaspătă a sălbătăciunii şi şeful ocolului ne şi poftise la o vânătoare de urşi. Linia noastră de bătaie se desfăşura în faţa unei păduri bătrâne de mesteacăni şi brazi. Copacii erau aşa de înaintaţi în vârstă, încât unii din ei se prăbuşiseră la pământ, ne mai putându-se fine în rădăcina lor putredă de atâta vechime. Pădurea era înconjurată de un brâu de ariniş, lat Cam de vreo două metri şi aşa de des şi de încâlcit că d'abia l-ar fi putut străbate un epure sau o vulpe. Pe linia de bătaie, în dreapta şi în stânga, la o depărtare de, cel mult, 30 de metri unul de altul, tovarăşii mei de vânătoare îşi cercetau armele cu luare-aminte, aproape încruntaţi. Abia m-am aşezat la rând, după un tnfan mai ferit, şi mă şi pomenii cu un vlăjgan de pădurar care veni, gâfâind, cu puşca în spate şi cu hangerul la brâu. Când l-am întrebat ce pofteşte, mi-a răspuns că ‘Da trimis domnul şef de ocol, să-mi „fie de urât la... nevoie de primejdie“. Deşi nu mai fusesem pân'atunci la urşi, totuşi grija asta a silvicultorului pentru pielea mea, mă jigni întru câtva. Am mulţumit pădurarului pentru osteneală şi l-am poftit să se ducă să ţie de urât şefului de ocol, sau unui alt vânător care îşi dă seama, mai bine decât mine,ce vrea să zică primejdia la o vânătoare de urşi. Abia plecă pădurarul, şi din partea potrivnică, din fundul unei văgăuni, prinse a răsuna, deodată, strigătele şi chiotele hăitaşilor. Nu un singur urs, dar o sută de urşi să fi fost în pădure, şi tot ar f trebuit să tresară îngroziţi de vacarmul infernal pe care îl făceau hăitaşii pentru... „un pol de căciulă“. Fără să ascund nimic, vă mărturisesc că am simţit o uşoară moleşeală a genunchilor, şi m’am întrebat, o clipă îngrijorat, dacă, în momentul când s‘o ivi fiara cu gura căscată, nu-mi va tremura, cumva, puşca'n mână ? Din ce în ce, chiotele se auziara tot mai aproape. Am deosebit şi glasuri răguşite deatâta zbierat. Ursul, însă, nu se mai ivea. Iar de la o vreme, chiotele începură a mai slăbi, rănindu-se parcă. Vânătorul din dreapta mea, făcu o mişcare de nerăbdare şi îşi rezămă carabina cu patul în pământ. Descurajat de mişcarea vânătorului, mi-am schimbat locul şi m-am lăsat obosit pe o cioată de putregaiu. Cum îmi luasem nădejdea de a mai vedea ursul, pusei puşca deoparte, după ce am avut grija să-i închid cocoaşele. Şi tovarăşul din stânga începu să dea semne că se plictisise de o aşteptare care părea a fi zadarnică. Deodată, auzii desluşit paşi greoi apropiindu se de linia vânătorilor. Repede, am zgâit ochii ca să văd care hăitaş nesocotit putea să umble prosteşte în bătaia puştilor. Dar prin desimea arinişului, era cu neputinţă să zăreşti o licărire. După foşnetul frunzelor şi după trosniturile uscăturilor, am socotit că trebuie să fie doni oameni, şi eram aşa de încredinţat de acest lucru că nici nu m-am gândit să pun mâna pe puşcă şi să fiu gata pentru orice întâmplare. Dar, deodată, drept în faţa mea, ramurile arinişului prinseră a se mişca, îndoi şi chiar a plesni ca şi când printre ele şi-ar fi făcut loc un vârtej de vânt. Şi în clipa ceiadin desimea tufelor, se ivi un cap mare castaniu, cu ochii somnoroşi de moşneag morocănos. Când ursul dădu de mine, se opri nehotărît, şi mă privi mai mult surprins decât înfuriat. Atunci, mi-am amintit că trebuie să-l omor. » Repede, am întins mâna şi cât ar ţine o scăpărătură de fulger, am şi fost gata, cu puşca la ochi. Cât de scurtă a fost ochirea, tot am avut timp să mai văd odată privirea mirată a moşneagului care nu părea de loc hotărît să- mi facă vreun rău. Totuşi, am apăsat cu sete de răzbunare, trăgaciul. Dar focul omorâtor nu porni, şi îmi veni să arunc puşca, dându-mi seama că avea cocoaşele închise. Când m'am hotrât să le deschid era prea târziu . Ursul îşi plecă botul în semn de închinăciune şi dintr-o săritură prea sprintenă pentru un moşneag morocănos, se şterse din faţa mea. I-am auzit paşii cari cu trosnituri grăbite se îndepărtase, ţinând marginea pădureţ, ascuns de desimea arinişului. N‘avui timp să mă reculeg din »————BXI—— onjimiare noaa. 2-a de AL. CAZABAN Guvernul sovietic a luat o nouă deriziune care înseamnă o nouă etapă a orientărei spre țărănime, orientare urmărită de triumvirat sub masca dezaprobărei politicei lui Trotzki — scrie «Le Temps». La 29 Decembrie, comitetul executiv a dispus noua alegeri în toate acele locuri unde alegerile in curs au dat rezultate «neplăcute» din punct de vedere al consolidărei autorităţei sovietice. Să nu se creadă însă — spune d. Henry Rollin — că această decizie a fost provocată de vreo scădere apreciabilă a numărului de comunişti aleşi în difersele organisme ,administrative. Nuimarul lor a fost chiar mai mare, dar cauzele acestei sporiri au făcut comitetul executiv să ia această hotărâre importantă. Cum se fac alegele sovietice ! In multe localităţi alegerile s-au făcut ca de obicei, adică alegătorii au fost chemaţi să sancţioneze prin votul lor lista oficială alcătuită de organele comuniste locale, cu toate că ordin de sus era să se lase populaţiei libertatea să aleagă pe cine dorea. Scopul urmărit era să se atragă în jurul urnelor un cât mai mare număr de electori ce nu aparţineau partidului comunist pentru consolidarea autorităţei sovietelor, conform proectului lui Kalinin. Din cauza situaţiei în care se află Rusia, ameninţată în afară de complicaţii, iar intern de pericolul aspiraţiunilor ţărănimei sătulă de dictatură, partidul comunist caută să-şi schimbe procedeele ca să atragă colaborarea unui cât mai numeros element rural. O nouă renedinţă politică S a înţeles în sfârşit necesitatea de a se trece progresiv de la dominaţia organismului sovietic de către organismul comunist, la colaborarea ambelor aparate la guvern şi poate chiar la separarea lor treptată. Această nouă tendinţă se pare Insă că n‘a fost nici înţeleasă şi nici aplicată de unii comunişti cari au condus alegerile prin sate şi cari au lucrat mereu cu presiunea dictatorială cu cari sunt obişnuiţi. In alte părţi, alegătorii au fost cei cari n‘au crezut în sinceritatea libertăţilor acordate. Neîncrederea ţărănimii Astfel campania electorală a fost marcată în diferite părţi de două fenomene semnificative de care a trebuit să se ţină socoteală la Moscova: asasinarea comuniştilor izolaţi prin sate şi boicotarea alegerilor în semn de nemulţumire sau de teama asupririlor. Negreşit că în urma acestui fel de grevă, numărul comuniştilor aleşi a fost mare, dar diriguitorii partidului înţelegând cauzele profunde şi periculoase ale acestui succes care arată neîncrederea ţăranlor faţă de partid şi administraţie, au dispus nouă alegeri şi mai libere. Şefii comunişti îşi dau perfect seama de nevoia reală de a cuceri sprijinul maselor rurale pentru afacerile ţărei. Comuniştii comisarii poporului în lumea satelor Astfel se explică anularea câtorva alegeri şi deriziunea de a trimete pe comunişti şi pe comisarii poporului să facă un stagiu la ţară. Propaganda antireligioasă a fost slăbită ca şi represaliile. Căderea lui Trotzki şi a politicei sale antiţărănistă se explică tot prin această tendinţă nouă, ivită în faţa pericolului rural. Toate conferinţele, scrierile şi discuţiile din Rusia, au acum de scop să convingă pe comunişti, de importanţa politică vitală a partidului pentru câştigării ţărănimei. Mulţi comunişti sunt acuzaţi că prin actele lor de teroare au înstrăinat partidului forţele rurale atât de importante şi fără car o ţară nu poate fi stăpânită. Rămâne de văzuit cum vor proceda şi care va fi sinceritatea bolşevistă în această nouă fază a programului lor politic. Alegerile bolşevice Ţărănimea din Rusia * REGIMUL —•■ Pentru a atrage massa populaţiuni rurale, dictatorii din Kremlin au trimes ne comunişti şi pe ammmbmmmmmmmmmnaaBEEBMmmBBamBMBBBMBBmmmmnmBBmawsBum genţi boşevici spre a face stagiu prin sate — TROTZKI D ECOUII Darela directorul unei reviste 9 regaliste a telegrafiat d-lm Blasco Ibanez că-1 provoacă la duel pe teritoriul francez. In Canada se anunţă că întreaga ţară este bântuită de geruri groaznice. omitetul serbărilor de Carnaval din Tunis a ales regină pe o tânără musulmană. Pentru prima oară doi amatori ai T. F. F. au reuşit să comunice intre ei din Anglia și Statele Unite. Observatorul din Milan a descoperit un meteor de mărimea lunei ce se îndrepta spre pământ. Dar în ultimul timp s-a constatat că descria o curbă ce-l depărtează, astfel că pământul nostru a scăpat şi de astă dată de pericolul unei ciocniri, în groaznicul accident de aviaţie de la Londra au murit trei membrii ai aceleaşi familii, doi soţi şi un nepot. Moştenitorii caută 18, afle care din ei a murit întâi pentru a descurca dreptul lor de moştenire. Justiţia engleză a deschis o anchetă. ZI CU ZI 1—x— s La congresul cooperatist, ţărâniştiiau voit să facă politică. Cei ce trăesc din speculaţiunea reformelor agrare făcute de alţii, urmăresc să beneficieze şi de cooperaţia pe care de asemeni au susţinut-o alţi. Ţărăniştii fac mereu ca musca la arat. Pentru că bâzâie, crede că ajută cu ceva la săpatul pământului şi la rodirea lui? » Acelaşi prim-redactor al „Luminei” d-lui C. Stere scrie în „Adevărul” că bolşevismul este o teamă subiectivă. „Deci el nu există”! Tot aşa se vede nu existau nici Nemţii în România, pe vremea când se găseau români cari să scrie la ziarele Kommandaturei! 9 Representantul sovietelor declară unui reporter de la „Adevărul“ că Rusia bolşevică nu va sta de vorbă cu România, decât atunci când se va consulta din nou populaţia din Basarabia dacă voeşte a fi alipită de ţara noastră. Pretenţiunea diplomatului rus, dovedeşte că cei ce conduc azi fostul imperiu rus, au rămas dincolo de orice realitate. Ei trăesc în nori. Şi aceşti oameni voesc să răspândească ideile lor în lume , şi există o presă ce le este prietenă. Socotelile răzbelii!r CONIFERATA din PUSTII De sus in jos si dela stânga la dreapta : D-nii Winston Churchill, Vintilă I. Brătianu, De Melani, Keliog, Theunis, Clementei. Deiegajii principali PROBLEMA industrializării peştelui , trebueie făcut pentru o mai bună valoriloare a produselor pescarilor? de cerb. D. dr. P. P. Daia, directorul general al pescăriilor Statului, are ca prim obiectiv al activităţei pe care d-sa o depune continuu din ziua în care a fost chemat la conducerea acestei direcţiuni generale, — una din cele mai importante pe care le are Statul şi în orice caz poate cea mai de seamă dacă luăm în vedere veniturile mari ce aduce anual —• industrializarea peştelui. D-sa o consideră — şi pe drept cuvânt — menită să înzecească veniturile Statului, deschizând în acelaş timp o nouă şi bogată ramură de activitate în ţara noastră. Dar în acelaş timp această industrializare ar păstra în ţară şi sutele de milioane care se duc peste frontieră pentru peştele conservat ce-l importăm. In legătură cu această problemă de seamă l-am rugat pe d. director general al pescăriilor, dr. P. P. Daia să ne arate stadiul ei la noi. Şi d-sa ne-a făcut, cu multă amabilitate, următoarea expunere: La noi şi la alte ţări Trebue să constat cu tot regretul că în ce priveşte industria peştelui, ea este aproape inexistentă în ţara noastră, deşi ar fi una din industriile cele mai rentabile. In străinătate situaţia se prezintă cu totul altfel. In Germania, de exemplu, industria peştelui se poate socoti form oxidabilă. Din 120 milioane kilograme cari se pescuesc anual, se industrializează aproape 50 milioane kilograme, iar în Anglia proporţia este cam aceiaş. La noi, singura industrializare care se practică a fost sărarea peştelui. Cantităţi mari, circa 3—4 milioane kilograme se sărează anual printre care şi peşte de speţă superioară ca cega, nisetrul şi morunul. CHESTIUNI ECONOMICE C U I. P. P. DAIA Director g-ral al pescăriilor Acest fel de industrializare nu este fericit, fiindcă prin el se scade valoarea alimentară a peştelui CU un coeficient important. Conservele în cutii cu untdelemn, marinate, etc., cari ar reprezenta adevărate industrializare a peştelui, acestea mai nu există. Şi din această cauză se importă cantităţi foarte mari de peşte conservat din streinătate. importul peştelui conservat ——sa—! —— îmnnn. Câteva cifre vor dovedi afirmaţiunile mele. S’au importat peste 12 milioane kgr. peşte în 1921, în valoare de circa 155 milioane lei. — in 1922 şi 1923 s’au importat cam aceleaş cantităţi, — cu alte cuvinte s’au importat, în 3 ani, peste 35 milioane kilograme peşte în valoare de peste 400 milioane lei. Iată deci cum se duc sume uriaşe în străinătate, cari ar putea foarte lene să rămână în ţară, deoarece tot acest peşte conservat s’ar putea fabrica la noi. Fabrici de conserve 1 Dar* în afară de peştele de mare, putem industrializa în ţară şi speciile de peşte de apă dulce. Şi cum la noi mâna de lucru * mai eftină şi toate celelalte condiţii mai favorabile, evident că peştele conservat s’ar desface cu preţuri mult mai acceptabile. Fabricile de conserve, după pârerea mea, — continuă d. dr. P. F. Data. — se pot construi în apropierea regiunilor bogate în peşte şi unde ar găsi şi instalaţii de frigorifere. Negreşit că atunci când se vor găsi întreprinderi serioase care să se preocupe de această ramură bogată industrială, factorii noştri diriguitori le vor acorda şi diferite încurajări. Pentru hrana populaţiei Am speranţă că nu suntem departe de ziua când industrializarea peştelui va fi o realitate şi în ţara noastră. Câte nevoi nu ar fi acoperite? Afirm, de exemplu, că inclusi trializarea peştelui inferior ar prezintă o hrană admirabilă pentru lucrătorii agricoli şi cei din fabrici, cari in foc să consume peştele sărat de azi, ar avea pe un preţ cu mult mai mic, un peşte de o superioară calitate in ce priveşte principiile lui hrănitoare. Nu mai vorbesc că în afară de « nouă sursă de bogăţie, ar rămâne în ţară, prin conservarea peştelui ş! circa’ 150 milioane Iei anual, tributul de azi pe produse străina In încheere. d. dr. P. P. Daia ne arată că s’ar mai putea creia şi o industrie anexă din peştele care nu poate fi pus în consumaţie şi din care s’ar fabrica clei, făină şi untură de peşte. Cu aceasta interesanta d-sale expunere a luat sfârşit. -------—avo-— '-■ I DI P. P. DAIA Directorul general al pescăriilor