Viitorul, ianuarie 1925 (Anul 18, nr. 5048-5071)

1925-01-15 / nr. 5058

Amil al opt-spre-zecelea No. 5058 2LEI EX. In TARA 4 LEI e?. In tirrulp ABONAMENTE IN TARA t­n an — — — — 500 lei $85e luni------— 250 • Trei *----------125 • Un an— — — — «00 lei Șase luni — — — 600 • | Trei ------------- 300 » în străinătate REDACȚIA administrația BUCUREȘTI sm EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcția 31/33, Redactia si Administrația 19/23 $1­3/11 l©â .15 Januars© 19^5 SNMDC20BSBN1 Manuscriptele nepublicate se distrug 2LEI EX. In TARA 4 LE! ert. în sîrelitot? | || ANDNCBDR8 COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului btr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate ROMANIA chestiunea reparaţiilor Conferinţa 2 de Tal Paris 3 miniş­trilor de finanţe aliaţi menţine ches­tiunea drepturilor României la or­dinea zilei, şi opinia noastră publi­că urmăreşte de­ aproape situaţiu­­nea creată ţărei noastre prin evo­­luţiunea actuală a problemei­ repa­raţiunilor. Punctul de vedere al guvernului român în această­ chestiune a ră­mas neschimbat. El a fost de ne­numărate ori expus în scris şi ver­bal de către delegaţii României, a­tât la ultima conferinţă de la Lon­dra cât şi la comisiunea de repara­­ţiune. România a declarat la­ Londra că aprobă planul Dawes cu condi­ţion­ea ca creanţele pe cari tratate­le sau convenţiunile le-au recunos­cut României asupra foştilor ina­mici, să poată fi acoperite. In ceea ce priveşte repartiţia plă­ţilor germane, coeficientul de 1 la sută atribuit României la confe­rinţa de la Spa este absolut neîn­destulător şi nedrept, şi de aceea n’a putut fi acceptat. România n’a beneficiat de acest coeficient decât provizoriu, până la un aranjament definitiv interaliat, care nu se va produce în mod firesc decât atunci când România îşi va cunoaşte e­­scact situaţia faţă de reparaţiunile austro-ungare şi bulgare. Intr’aidevăr, până acuma crean­ţa austro-ungară n’a fost încă fi­xată şi aceasta e cu atât mai ne­cesar cu cât România, ca şi celelal­te state succesorale are, alături de creanţele de încasat ale Austriei,­­Ungariei şi Bulgariei, să facă faţă obligaţiunilor pe cari tratatele dela­­St Germain şi Trianon le-au pus în sarcina sa. Or, atâta timp cât creanţa aus­­tro-ungară n’a fost fixată, situa­­ţiunea definitivă şi precisă a Sta­telor succesorale faţă de reparaţiu­­nile austro-ungare nu va putea fi determinată. Dacă este echitabil şi drept ca obligaţiunile statelor suc­cesorale să nu depăşească creanţe­le pe care ele le au asupra Austriei şi Ungariei, nu e mai puţin adevă­rat că trebue să se stabilească­­ o balanţă a acestor creanţe şi obliga­ţiuni pentru a cunoaşte care va fi activul precis ce rezultă din repa­raţiunile austro-ungare. Numai în acel moment va putea să se pro­nunţe definitiv în ceea ce priveşte coeficientul său de reparaţiuni ger­mane. Dar mai este un alt punct de clarificat. România a recunoscut obligaţiile ce derivă pentru dânsa din tratatul cu Austria şi Ungaria. Dar mai este un principiu care se desprinde d­in toate tratatele de pa­ce, acela al poziţiei unui stat în­vingător faţă de un stat învins. Din sentimente pe cari nu­­­e mai analizăm aci, aliaţii au consim­ţit învinşilor concesiuni asupra o­­bligaţiunilor ce aveau de­­ împlinit, mergând până la moratorii, cu ter­mene lungi. România s’a asociat la aceste concepţiuni umanitare. Dar ea se gândeşte că desechi­­librul financiar şi economic — a cărui cauză sunt foştii inamici sin­guri, — şi care o atinge tot atât dacă nu şi mai mult de cât pe ce­lelalte State aliate, nu ar putea fi invocat numai în favoarea învinşi­lor. Este învederat că obligaţiunile Statelor succesorale trebuesc pri­vite în acelaşi timp cu acelea ale foştilor inamici, şi că la orice con­cesiune acordată acestora din ur­mă trebue să corespundă automa­ Conferinţa de la Paris tie o concesiune echivalen­tă acor­dată primilor. Problema reparaţiunilor nu va fi complect şi definitiv soluţionată decât atunci când datoriile vor fi puse faţă în faţă cu creanţele, când fiecare Stat va şti precis ce are de luat şi ce are de dat. Acesta este punctul de vedere just şi echitabil al guvernului ro­mân şi este imposibil ca până în cele din urmă el să nu fie adoptat de conferinţele sau comisiunile in­teraliate. iVineri seara, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Na­ţional „Byzantz“ dramă în 5 acte în versuri de cunoscutul şi talen­tatul poet şi autor dramatic Mir­­cea Rădulescu. Cortina Teatrului se va ridica pentru a ne dezvălui un crâmpei din viaţa agitată, tu­multuoasă, luxoasă şi fastuoasă de la Curtea imperială byzantină. Vom urmări evenimentele petre­cute în timpul guvernării Theo­­phanei, înpărăteasa Byzantzului ieu un renume tot atât de strălu­citor ca al Theodorei. In galeria principeselor­ byzan­­tine aceste două figuri­­apar par cele mai importante şi iu o­ viaţă­­ din­ cele mai dramatice. Nu e de mirare că atât Theodora cât şi Teophano a­u aţâţat curiozitatea şi au excitat imaginaţia a nume­roşi romancieri şi autori drama­tici. Theophano, eroina dramei lui Mircea Rădulescu, este o seducă­toare figură, de care s-a ocupat Gustave Schlumberger, Guy de Maupassant, marchizul de Vogué, Hugues Le Roux şi marele byzan­tinolog Charles Diehl. Cu toate acestea, Théophano rămâ­ne o enigmatică figură şi o misteri­­ană împărăteasă asupra căruia do­cumentele nu sunt precise şi care în­­gădue o mai mare licenţă imagina­ţiei autorului dramatic, care ar face din triânsa eroina piesei sale. Nu voim însă să răpim nimic din farmecul premierei de Vineri, şi nu înţelegem, în acest© rânduri, nici să povestim faptele şi aven­turile Théophanei, nici să anali­zăm documentele şi scrierile apă­rute asuprii acestei împărătese. Găsim interesant, însă, că din primul volum al „Figurilor by­­zantine“ de Charles Diehl să des­prindem descrierile şi amănuntele asupra vieţei şi rolului mari împă­rătese byzantine, reprezen­taint­a lui Dumnezeu pe pământ. Imperiul byzantin a acordat un rol important femeilor în condu­cerea trebilor statului, îngrduin­­du-le un amestec direct în luptele politice şi chiar în cele religioase. Şi multe împărătese au avut o influenţă covârşitoare asupra so­ţilor lor, fie prin inteligenţa lor, fie prin frumuseţea lor. Impără­­tesele byzantine şi acestea prezin­tă o particularitate foarte impor­tantă, împărţeau în mod efectiv puterea cu împăraţii şi de multe ori ele puneau coroana pe capul împăraţilor. Iată pentru ce era şi firesc ca protocolul la curtea imperială by­zantină să fie cu totul deosebit, prin faptul că „barilissa“, împărătea­sa,­­avea o curte a ei egală în stră­lucire cu aceea a lui „basileus“ împăratul. Tot atât de mar© fast, tot atât de mulţi curteni, ca şi împăratul şi cu acelaşi respect se închinau funcţionarii superiori, sfetnicii tro­nului şi căpeteniile armatei în fa­ţa împărătesei ca şi în faţa împă­ratului. împărăteasa domnea Ca suvera­nă atotputernică în apartamente­le vaste din palatul imperial, re­zervate ei. împărăteasa avea o suită numeroasă, condusă de şe­ful suprem al şambelanilor şi mul­te doamne de or­oarie, conduse de marea doamnă de onoare a pala­tului. Cu toate că persoanele care for­mau suita împărătesei primeau învestitura înaltei lor funcţiuni din mâna împăratului şi îi jurau acestuia fidelitate şi devotament, ele uitau repede jurământul dat pentru a sa supun­­e orbeşte ordi­nelor împărătesei. împărăteasa avea averea ei per­sonală, pe care o administra cum socotea că e mai bine, avea vede­rile sale politice, cari de multe ori erau in vădită contrazicere cu părerile împăratului. Se înşeală, cine crede, că o îm­părăteasă byzantină îşi petrecea timpul gătindu-se, îngrijindu-şi frumuseţea ori petrecând. „Basilis­sa“ se amesteca direct în afacerile Statului şi hotărârile pe care le lua nu aveau nevoe de aprobarea împăratului. „Basileus“ nici nu ştia ce se pe­trece în apartamentele împărăte­sei, şi s-a întâmplat cu persoane înalte urgisite, condamnate la e­­xil sau la moarte de împărat, să găsească adăpost in apartamentele împărătesei şi să stea acolo, n­e­­descoperite, ani de a rândul (cazul lui Antim, patriarhul Constanti­­nopolului, condamnat la exil de împăratul Justinian şi care a stat ascuns 12 ani în apartamentul The­odorei). Vom avea prilej chiar în piesa „Byzantz“ să asistăm la un com­plot urzit în odaia Theoph­anei im­potriva împăratului Nicephor Fo­­c­as. Théophano a găzduit la dân­sa pe conspiratori, pe șeful lor loan Tyimitzes, fără ca împăratul să bănuească ceva. La curtea imperială byzantină se dădea o deosebită importanţă ceremoniilor. împăratul Constantin al VII-lea a întrunit în „Tratatul ceremonii­lor“ protocolul tuturor procesiuni­lor­, sărbătorilor,­­audienţelor, prân­zurilor, stabil­in­d o etichetă stric­tă şi riguroasă. împărăteasa avea locul de cinste la toate aceste ceremonii. Aşa de pildă în timpul sărbăto­rilor Paştelui, în vreme ce în ini­ma bisericei, împăratul primea în nalţii demnitari ai Statului, cari veneau, în memoria lui Isus, să-i dee sărutarea păcii, în galeriile, speciale rezervate femeilor, împă­răteasa, aşezată pe un tron, în­conjurată de demnitarii curţii sa­le, primea, în ordine erarhică pe soţiile funcţionarilor, care veneau să îmbrăţi­şeze pe Augusta. In ziua Floriilor, însă, împărăteasa pri­mea omagiile poporului alături de împărat. Basilissa întovărăşea pe basi­leus la serbările c­ari se dădeau în hipodrom. Basilissa byzantină era chiar mai mult decât tovarășa și asociata împăratului. Din ziua în care lua loc pe tronul lui Constantin, în­suma întreaga plenitudine a auto­­rităței suverane. Cu toate acestea— particularita­te curioasă — împăratul nu-şi a­­legea tovarăşa printre femeile sau fetele nobile, cu educaţia făcută înadins în vederea înaltei misiuni ce eventual ar avea să îndepli­nească. De obicei, când împăratul va să se căsătorească, trimetea meş­­eri în întreaga împărăţie, pentu a găsi fetele cele mai frumoase, dintre acestea, împăratul îşi al­gea tovarăşa. De multe ori imp­răteasă deven­ea chiar o avent­rieră (Theodora). De multe ori , ei nu se ştia care erau părinţii­­­resei sa­u trecutul ei. Despre Teophano, nu se ştie­­ precizie dacă era fiica unor o­meni nobili, sau dacă era fiica­­ Crateros de origină laconeană,­­ pebeu obscur, care ţinea o câ­ciumă în mahalaua capitalei. Ceea ce se ştie, însă, e că Thé­­hano era de o rară frumuseţe a­proape dumnezeaiscă. Prin frum­seţea ei, prin eleganta ei, scria­­ contimporan, ea întrecea toate f­meile din timpul său“. Şi acum, sus cortina, pentru putea vedea în carne şi oase , împărăteasa Théophano, pe împă­ratul Nicephor Focas, pe toţi cur­ţii împărăteşti şi reînviată, viai Byzantzului FIGURI BYZANTINE „Basilissa“ de PAUL I. PRODAN NOTE DATORIA NOASTRA față de Nottara Teatrul Naţional care a fost servit jumătate de veac, cu­ o devoţiune singulară de marele artist Const. Nottara, a hotărât prin voinţa celui ce azi îl conduce, d. Corneliu Mol­­dovanu să-şi arate sentimentele de recunoştinţă prin sărbătorirea ma­relui artist. Piesa «Apus de Soare» a fost aleasă pentru­ a da publicului ce iubeşte şi admiră pe decanul pri­mei noastre scene ca să se încânte, de una din cele mai desăvârşite creaţiuni ale aceluia care strânge într’o viaţă de om o întreagă viaţă culturală şi artistică românească. Unul din scriitorii cari iubesc teatrul nostru, și căruia i-a închinat o bună parte din fecunda-i activi­tate, d. Victor Eftimiu, propunea ca numele lui Nottara să fie dat unei stradie, — stradei anume in care bătrânul artist locuește de câteva decenii. Propunerea e delicată, dar ne În­găduim să spunem că pentru un om bătrân şi sărac cum este acela ce teatrul il va sărbători cu toate me­ritatele onoruri, îi ar prinde mai bine un adăpost ce nu-l are. Urmând exemplul Angliei care a oferit marelui ei fiu şi marelui ac­tor Isving un Palat, noi putem să contribuim cu toţi pentru a dărui lui Const. Nottara, dacă nu un Pa­lat, dar un cămin, în care acela care ne-a împărtăşit fiorul artei pure şi adevărate să-şi găsească odihna trupului şi mulţumirea su­fletească. O casă dăruită lui Nottara ar re­­presenta un omagiu în care utilul s’ar uni cu intenţia nobilă şi cu frumuseţea gestului pentru­ a da ge­neraţiilor ce ne vor urma frumosul exemplu al recunoştinţei faţă de su­fletele cinstite întregi şi superioa­re, cum a fost şi este sufletul ma­relui nostru artist, sărbătoritului de la Naţional. Şi cum vieţi ca ale unui Nottara nu sunt fenomene banale şi comu­ne, recunoştinţa în chip deosebit ce i-am arăta ar fi un gest de genero­zitate ce nu deseori, din nenorocire, a­­ fi obligaţi să-l facem. Un Nottara este o raritate şi­ o excepţie. A-i răsplăti şi meritele şi munca şi bunătatea inimei şi superiorita­tea fanteziei artistice, şi cultul ce l-a păstrat indeplinirea datoriei, este o necesitate ce-o simţim cu toţi ca­ o formă lăuntrică a sufletelor noa­­str*. Să ascultăm această p­oruncă, şi să dăm din prisosul unora şi din puţinuil celor mai multe pentru a crea lui Nottara un cămin. O faptă care ridică pe ceea ce o PETRONIUS «ac» Grravele evenimente politice in­terne prin care a trecut Egiptul nu au avut nici o influenţă asupra situaţiei economice naţionale. A­­cesta e un privilegiu de care se bucură naţiunile bogate; inciden­tele politice nu pot tulbura bunul mers al afacerilor economice. Egiptul prin­ resursele naturale de care dispun© poate suporta în linişte perturbările parlamentare. Felahii sunt mai ocupaţi cu vân­zarea bumbacului de­cât de alege­rile hotărâte pe curând, căci bum­bacul a dat în anul acesta o recol­tă splendidă ceea ce a adus Egip­tului din nou epoca „vacilor grase.“ Producţia bumbacului Bum­bacul a fost evaluat la 6.380.000 chintale, producţie neîn­registrată de mulţi ani încoace. Şi nu numai cantitatea dar şi calita­tea trebue remarcată şi preţurile cari s-au tot ridicat au ajuns foar­te avantajoase pentru fel ali­i cari au încasat sume neaşteptate. După o statistică recentă totalul recoltei poate fi apreciat la, şaizeci mili­oane livre egiptene, sau aproape 6 miliarde franci francezi. Vânzarea bumbacului reprezintă un venit net pentru ţară, deoarece s-a calculat că celelalte produse a­­le culturei ajung pentru întreţine-’ rea, populaţiei şi plata teipeaitei Nilui a adus în 1924 adevărate va­luri de aur­­asupra Egiptului, volitismul şi bacşişul la împărţi­rea irigaţiei. Anglia prin faptul că a deţinut şi deţine încă cheia robinetului Ni­lu­lui a a putut avea o influenţă ma­re asupra voturilor felahilor; în Egipt chestiunea apei domina ches­tiunea politică. O consecinţă socială a scumpe­­tei bumbacului, va fi şi evitarea şomajului — observă coresponden­tul francez. Populaţia Egiptului creşte cu paşi gigantici. In seco­lul trecut era de 4—5 milioane. In 1917 a fost 11 milioane şi jumăta­te, iar a­cum trece de 12 milioane. Dar vastele culturi de bumbac din Deltă utilizează toate braţele. Sstii»*15* s^rpnîior In aceste Condiţiuni situaţia ţă­ranilor egipteni se ameliorează din an în an. Colibele dispar şi în lo­cul lor se clădesc case de piatră. Marii, cultivatori utilizează auto­mobile şi pe măsură ce c­ondiţiu­­nile de trăi se ameliorează propă­­şeşte şi instrucţiunea politică a maselor. Cercurile auxiliare ale politicei se ridică dintre cultivatori. In no­ta adresată de curând parlamenti! Ini Ziwar-paşa a făcut apel şi l­a clasele agricole cari ştiu câte jert­fe se cer pentru bunul mers al ţa­rei“. Toată prosperitatea Egiptului se întemeiază cu adevărat pe munca şi înţele­pciunea acestor clase. Expansiunea agricolă ne­ n / Un alt eveniment­­ scrie din Cairo corespondentul lui „Débats“ este şi cel agricol referitor la Deltă, prin restabilirea cursurilor acelui bumbac cu fibre lungi mă­tăsoase numit sakelaridis. Produ­sul­­acesta ajunsese, depreciat, nu se ştie bine din ce cauze. Felahii au renunțat la cultivarea lui și au pus anul acesta, bumbac cu fi­bre scurte ce dă o cantitate mult mai mare la hectar. S‘au produs însă cereri mari pen­tru bumbacul mătăsos şi preţurile s‘au ridicat dintr'o dată. Astfel bumbacul special egiptean sakela­ridis şi-a recâştigat valoarea şi banii au invadat Egiptul. Agricul­torii vor avea grijă să samene o­­goare vaste cu bumbac asigurând ţărei un loc de frunte în comerţul mondial. Autoritatea administ­a­tivă a Marei Britanii Această bogăţie agricolă poate avea în împrejurările actuale, re­­percursiuni politice indiscutabila In primul rând a dat felahului gustul de a munci şi respectul or­­dinei. El doreşte mai întâi o echi­tabilă repartizare a apei. Din a­­ceastă cauză ori­care guvern va asigura o justă distribuire a apei îşi asigură simpatia ţăranimei. Controlul Angliei a avut de e­­fect stabilirea unei dreptăţi abso­lute, pe când altă dată domnea la­ Imperiul britanic Situaţia economică EGIPTULUI­ ­ In urma Intensificării culturilor agricole, în spe­­cial a bumbacului, şi sub supravegherea politică a Angliei, condiţiunile de existenţă ale populaţiunei e­­giptene tind spre o continuă ame­norare . In Amerikai DIPLOMAŢII Statelor­ Unite D-l KULLOG Fost ambasador al Republicei Statelor Unite la Londra, ch­emat acum să îndeplinească funcţiunea de secretar de stat (ministru de externe) în locul d-lui Hughes, de­misionat. ZI CU Zi In fine după ce luni de zile „rA­­devărul” ne vorbea de blocul opo­ziţiei acuma într’un editorial grav declară: „Nici fuziune prin urmare, nici înţelegere. Aceasta e situaţia poli­tică în momentele de faţă. Criza de opoziţie continuă”. Până acuma aveam „criză de guvern”. Acuma „Adevărul” s’a decis a ne mărturisi că avem o „criză de opoziţie”. De când spu­neam şi noi aceîuaşi lucru­ * „Adevărul“ îi e frică să nu fie din nou lăudat de noi pentru chi­pul cum susţine teza reparaţiuni­­lor ce ni se datore®«?. Ii răspundem că , cu laudele noa­stre întâmplătoare şi rare, nici el nu ‘şi va schimba atitudinea de ziar neromânesc, nici noi nu vom abdica de la credinţa noastră că „Adevărul“ e un ziar minoritar, şi din­­acelea ce nu sunt încă asi­milate cu interesele generale româ­neşti. Dacă une­ori „Adevărul“ uită cine e,­­ aceasta nu înseamnă că devine altul. Cu­ o floare nu se fa­ce primăvară!. NOUL REGIM AL GPflUUJI­T AL HAINEi Referatul d-lui Preşedinte al Consiliului şi ministru de interne în chestiunea grâului, faunei şi a pâinei, arată lămurit cauzele cari au dus la schimbarea regimului fixat la 30 iulie 1021 şi totodată este cel mai bun răspuns la acuza­­ţiunile ce s‘au adus guvernului, pe această chestie. Cauzele schimbărei regimului în fiinţă sunt de două feluri: exter­ne şi interne. Intre cauzele exter­ne, creşterea considerabilă a pre­ţului grâului pe pieţele europene ,este ‘‘ea m­ai importantă. Intre cauzele interne, micşorarea stocurilor de grâu, cu corolarul ei specula, au necesitat urgenta schim­bare a regimului existent, prin pro­hibirea exportului grâului şi deri­vatelor lui şi prin impunerea unui preţ maximal. Fenomenele de acest fel nu pot fi combătute decât prin măsuri re­pezi şi energice. De aceia, protes­tele economiştilor, care propuneau măsuri de lungă durată, nu pu­teau fi pentru moment cu totul ţi­nute în seamă. Fixându-se însă pre­ţul maximal la 15.000 lei vagonul, s-au luat în considerare, pe cât per­mite­au interesele superioare ale în­tregei naţiuni, interesele economi­ce ale acestei clase de cultivatori. Dar hotărârile luate de guvern în concordanță cu cerinţele econo­miştilor nu se opresc aici. In refe­ratul d-lui ministru de interne se mai arată că: — „In acelaş timp, pentru utili­zarea maximă­­a cantităţilor de grâu disponibil în tară, în scopul alimentării populaţiunii, am soco­tit necesar ca să obligăm morile să fabrice numai făină integrală unitară pentru întreaga ţară, ri­dicând procentul de extracţie la 85 la sută“. Această măsură a fost preconi­zată de toţi specialiştii în materie şi se aplică azi încă în streină­­tate. In sfârşit rechiziţiile se vor fa­ce numai in mod izolat, în localită­ţile în care nevoile populaţiei şi ale armatei vor pretinde aceasta. Acest ansamblu de măsuri cre­dem că va garanta deopotrivă in­teresele producătorilor şi ale po­pulaţiei. PROBLEMA ICHET­AR­I DIN ALTE VREMI în TARA ROMANEASCA prin ANII 1848 -1849 ~­ ­ Abuzurile încercate de comandanţii ar­h­matelor străine — Guvernul revoluţionar din 1848 recunoscu de bun cursul monetar stabilit de Obişnuita Obştească Adunare în ultima epocă a dom­niei lui Bibescu-Vodă şi admise punerea lui în aplicare pe ziua de 3 Septembrie 1848, termen ce fu­sese fixat de fostul Domnitor. Căimăcămia lui Constantin Can­tacuzino, luând la 13 Septembrie locul guvernului revoluţionar, a menţinut aceste diispoziţiuni şi astfel armatele de ocupaţie fură nevoite să facă schimbul banilor în conformitate cu acest curs mo­netar, care însă era mai scăzut de­cât cel anterior. De altfel este uşor de înţeles, că în situaţia excepţională de atenei cursul oficial nu era ţinut în sea­mă decât în transacţiile cu viste­­ria, pe câtă vreme în toate celelal­te afaceri bancherii şi negustorii impuneau monetelor, preţuri cu mult m­ai urcate şi cari­ variau du­pă fluctuaţiile pieţei. Două cursuri monetare di­ferite Astfel s-a ajuns la două cursuri monetare diferite: unul oficial, al Visteriei, şi altul al comerţului. Faptul acesta, care producea nu numai grave tulburări în mersul afacerilor, dar şi mari pagube ne­goţului, a determinat pe reprezen­­tanţii „corpului comercial“ să îna­inteze la 15 Octombrie o reclama­­ţie către Visterie, cerând să se mai publice odată noul curs in­trat în vigoare la 3 Septembrie şi să se ia măsuri contra specu­lanţilor. Reclam­aţi­a era semnată de trei dintre marii negustorii şi bancheri din Bucureşti : Ioan Ma­novici, Ioan Teodorescu şi Aron Hiller O deciziune drastică Ministrul de finanţe, Alexandru Ghica, a pus la 18 octombrie o re­zoluţie foarte drastică pe această cerere, acuzând de „venalitate“ pe cei ce nu respectă noul curs, or­donând poliţiei să-l publice din nou în tot cuprinsul Capitalei, şi ameninţând cu pedepse aspre pe cei ce vor îndrăzni „să dea sau să ia menetele în alt curs mai înăl­ţat“. Dar în momentul când Alexan­dru Ghica punea o rezoluţie atât de hotărâtă, cursul oficial al mo­netelor suferise o gravă lovitură din partea comandantului arma­tei ruseşti de ocupaţie, şi era a­­meninţat să mai sufere alta şi mai gravă din partea comisarului turc. Nota comandamentului rusesc încă la 1 octombrie generalul Luders, comandantul armatei ru­seşti de ocupaţie, trimisese o notă Căimăcămiei, prin care cerea ca mo­netele de aur ruseşti să fie pri­mite la schimb după cursul cel ve­chi, mai ridicat. Motivul pe care îl invoca pentru justificarea ce­rerii s­ale era­ că în Rusia aceste monete se primeau atât de casie­riile statului cât şi de particulari cu o bonificare de 3 la sută peste valoarea lor nominală. Deci pre­tindea ca şi în Ţara­ Românească jumătăţile de galbeni ruseşti, cari după noul curs oficial valorau 5 ruble de argint, să fie dotate ifl valoare de 5 ruble şi 15 capeici , iar piesele de aur de trei ruble să fie cotate în valoare de 3 ruble şi 9 capeic. Şi cum rubla de argin­t era preţuită după noul curs la 19 lei şi 20 parale, urma ca jumăta­tea de galben să valoreze de­­acum înainte 54 lei 10 parale, iar piesa de 3 ruble 32 lei şi jumătate. Natural că guvernul român nu putea refuza această cerere a co­mandantului armatelor ruseşti şi astfel ministrul de finanţe se vă­zu nevoit să publice în toată ţar­a această majorare abuzivă a cursu­lui monetelor ruseşti. Cererea înaltului comisar turc Exemplul lui Luders a fost imi­tat, scurt timp în urmă, de către Fuad Efendi, înaltul comisar turc în Principate. Pe la mijlocul lui Octombrie acesta constată, că şi monetele turceşti se preţuiesc la un curs mai scăzut decât înainte, din care cauză ostaşii împărăteşti sufer pagube simţitoare, şi cere, prin urmare, să se acorde şi mo­netelor otomane avantagiil© ca s-au acordat monetelor ruseşti. Precum vedem în amândouă cur­durile de formă nu se aducea o atingere directă a cursului oficial, ci numai o majorare a preţului monetelor străine; de fapt însă, efectul era acelaş, căci se impunea acestor monete un curs forțat, ca­re avea repercursiune asuptra ta­­tregului târg monetar. După­­ Buletinul Soc. numismatice ro­mâne­­ CONST. MOISH. -x x X-------------------------­ECOURI I f a Portsmouth în New­ Hanoshing Ja a f°st lansat submarinul V 2 cel mai mare vaa submarin al flotei americane. T­arifele pe căile ferate din Aus­­tria au fost sporite dela 25­1a 33 la sută. f n Caucazia domnește de o săptă­­mână un ger cum nu s‘a mai constatat în acea regiune. Visea lui a întrerupt orice fel de com­u­­nicaţii. C­u prilejul anului nou, regele Angliei a decernat d-lui John Brandburg titlul de baron al amiralului Jellicoe, titlul de conte T­ezaurul britanic a primit obli­gaţiuni în valoare de 4.500.900 livre sterline pentru a fi scă­zute din datoria de război a Polo­niei. P­atruzeci de vase, sprijinite de avioane şi submarine, blochea­ză portul New-York pentru a împiedica introducerea alcoolului,­­na Isadora Duncan care se află de mult timp la Berlin, a ce­rut un paşaport pentru Franţa. Consulul francez a refuzat cererea. , Dane profesor la Universitatea­­ din Brooklyn servindu-se de radiu ca bază a calculelor ce a făcut, declară că scoarța pămân­­tului are o existență de 1.600.000 ani!

Next