Viitorul, ianuarie 1925 (Anul 18, nr. 5048-5071)
1925-01-15 / nr. 5058
Amil al opt-spre-zecelea No. 5058 2LEI EX. In TARA 4 LEI e?. In tirrulp ABONAMENTE IN TARA tn an — — — — 500 lei $85e luni------— 250 • Trei *----------125 • Un an— — — — «00 lei Șase luni — — — 600 • | Trei ------------- 300 » în străinătate REDACȚIA administrația BUCUREȘTI sm EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcția 31/33, Redactia si Administrația 19/23 $13/11 l©â .15 Januars© 19^5 SNMDC20BSBN1 Manuscriptele nepublicate se distrug 2LEI EX. In TARA 4 LE! ert. în sîrelitot? | || ANDNCBDR8 COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului btr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate ROMANIA chestiunea reparaţiilor Conferinţa 2 de Tal Paris 3 miniştrilor de finanţe aliaţi menţine chestiunea drepturilor României la ordinea zilei, şi opinia noastră publică urmăreşte de aproape situaţiunea creată ţărei noastre prin evoluţiunea actuală a problemei reparaţiunilor. Punctul de vedere al guvernului român în această chestiune a rămas neschimbat. El a fost de nenumărate ori expus în scris şi verbal de către delegaţii României, atât la ultima conferinţă de la Londra cât şi la comisiunea de reparaţiune. România a declarat la Londra că aprobă planul Dawes cu condiţionea ca creanţele pe cari tratatele sau convenţiunile le-au recunoscut României asupra foştilor inamici, să poată fi acoperite. In ceea ce priveşte repartiţia plăţilor germane, coeficientul de 1 la sută atribuit României la conferinţa de la Spa este absolut neîndestulător şi nedrept, şi de aceea n’a putut fi acceptat. România n’a beneficiat de acest coeficient decât provizoriu, până la un aranjament definitiv interaliat, care nu se va produce în mod firesc decât atunci când România îşi va cunoaşte escact situaţia faţă de reparaţiunile austro-ungare şi bulgare. Intr’aidevăr, până acuma creanţa austro-ungară n’a fost încă fixată şi aceasta e cu atât mai necesar cu cât România, ca şi celelalte state succesorale are, alături de creanţele de încasat ale Austriei,Ungariei şi Bulgariei, să facă faţă obligaţiunilor pe cari tratatele delaSt Germain şi Trianon le-au pus în sarcina sa. Or, atâta timp cât creanţa austro-ungară n’a fost fixată, situaţiunea definitivă şi precisă a Statelor succesorale faţă de reparaţiunile austro-ungare nu va putea fi determinată. Dacă este echitabil şi drept ca obligaţiunile statelor succesorale să nu depăşească creanţele pe care ele le au asupra Austriei şi Ungariei, nu e mai puţin adevărat că trebue să se stabilească o balanţă a acestor creanţe şi obligaţiuni pentru a cunoaşte care va fi activul precis ce rezultă din reparaţiunile austro-ungare. Numai în acel moment va putea să se pronunţe definitiv în ceea ce priveşte coeficientul său de reparaţiuni germane. Dar mai este un alt punct de clarificat. România a recunoscut obligaţiile ce derivă pentru dânsa din tratatul cu Austria şi Ungaria. Dar mai este un principiu care se desprinde din toate tratatele de pace, acela al poziţiei unui stat învingător faţă de un stat învins. Din sentimente pe cari nue mai analizăm aci, aliaţii au consimţit învinşilor concesiuni asupra obligaţiunilor ce aveau de împlinit, mergând până la moratorii, cu termene lungi. România s’a asociat la aceste concepţiuni umanitare. Dar ea se gândeşte că desechilibrul financiar şi economic — a cărui cauză sunt foştii inamici singuri, — şi care o atinge tot atât dacă nu şi mai mult de cât pe celelalte State aliate, nu ar putea fi invocat numai în favoarea învinşilor. Este învederat că obligaţiunile Statelor succesorale trebuesc privite în acelaşi timp cu acelea ale foştilor inamici, şi că la orice concesiune acordată acestora din urmă trebue să corespundă automa Conferinţa de la Paris tie o concesiune echivalentă acordată primilor. Problema reparaţiunilor nu va fi complect şi definitiv soluţionată decât atunci când datoriile vor fi puse faţă în faţă cu creanţele, când fiecare Stat va şti precis ce are de luat şi ce are de dat. Acesta este punctul de vedere just şi echitabil al guvernului român şi este imposibil ca până în cele din urmă el să nu fie adoptat de conferinţele sau comisiunile interaliate. iVineri seara, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional „Byzantz“ dramă în 5 acte în versuri de cunoscutul şi talentatul poet şi autor dramatic Mircea Rădulescu. Cortina Teatrului se va ridica pentru a ne dezvălui un crâmpei din viaţa agitată, tumultuoasă, luxoasă şi fastuoasă de la Curtea imperială byzantină. Vom urmări evenimentele petrecute în timpul guvernării Theophanei, înpărăteasa Byzantzului ieu un renume tot atât de strălucitor ca al Theodorei. In galeria principeselor byzantine aceste două figuriapar par cele mai importante şi iu o viaţă din cele mai dramatice. Nu e de mirare că atât Theodora cât şi Teophano au aţâţat curiozitatea şi au excitat imaginaţia a numeroşi romancieri şi autori dramatici. Theophano, eroina dramei lui Mircea Rădulescu, este o seducătoare figură, de care s-a ocupat Gustave Schlumberger, Guy de Maupassant, marchizul de Vogué, Hugues Le Roux şi marele byzantinolog Charles Diehl. Cu toate acestea, Théophano rămâne o enigmatică figură şi o misteriană împărăteasă asupra căruia documentele nu sunt precise şi care îngădue o mai mare licenţă imaginaţiei autorului dramatic, care ar face din triânsa eroina piesei sale. Nu voim însă să răpim nimic din farmecul premierei de Vineri, şi nu înţelegem, în acest© rânduri, nici să povestim faptele şi aventurile Théophanei, nici să analizăm documentele şi scrierile apărute asuprii acestei împărătese. Găsim interesant, însă, că din primul volum al „Figurilor byzantine“ de Charles Diehl să desprindem descrierile şi amănuntele asupra vieţei şi rolului mari împărătese byzantine, reprezentainta lui Dumnezeu pe pământ. Imperiul byzantin a acordat un rol important femeilor în conducerea trebilor statului, îngrduindu-le un amestec direct în luptele politice şi chiar în cele religioase. Şi multe împărătese au avut o influenţă covârşitoare asupra soţilor lor, fie prin inteligenţa lor, fie prin frumuseţea lor. Impărătesele byzantine şi acestea prezintă o particularitate foarte importantă, împărţeau în mod efectiv puterea cu împăraţii şi de multe ori ele puneau coroana pe capul împăraţilor. Iată pentru ce era şi firesc ca protocolul la curtea imperială byzantină să fie cu totul deosebit, prin faptul că „barilissa“, împărăteasa,avea o curte a ei egală în strălucire cu aceea a lui „basileus“ împăratul. Tot atât de mar© fast, tot atât de mulţi curteni, ca şi împăratul şi cu acelaşi respect se închinau funcţionarii superiori, sfetnicii tronului şi căpeteniile armatei în faţa împărătesei ca şi în faţa împăratului. împărăteasa domnea Ca suverană atotputernică în apartamentele vaste din palatul imperial, rezervate ei. împărăteasa avea o suită numeroasă, condusă de şeful suprem al şambelanilor şi multe doamne de oroarie, conduse de marea doamnă de onoare a palatului. Cu toate că persoanele care formau suita împărătesei primeau învestitura înaltei lor funcţiuni din mâna împăratului şi îi jurau acestuia fidelitate şi devotament, ele uitau repede jurământul dat pentru a sa supune orbeşte ordinelor împărătesei. împărăteasa avea averea ei personală, pe care o administra cum socotea că e mai bine, avea vederile sale politice, cari de multe ori erau in vădită contrazicere cu părerile împăratului. Se înşeală, cine crede, că o împărăteasă byzantină îşi petrecea timpul gătindu-se, îngrijindu-şi frumuseţea ori petrecând. „Basilissa“ se amesteca direct în afacerile Statului şi hotărârile pe care le lua nu aveau nevoe de aprobarea împăratului. „Basileus“ nici nu ştia ce se petrece în apartamentele împărătesei, şi s-a întâmplat cu persoane înalte urgisite, condamnate la exil sau la moarte de împărat, să găsească adăpost in apartamentele împărătesei şi să stea acolo, nedescoperite, ani de a rândul (cazul lui Antim, patriarhul Constantinopolului, condamnat la exil de împăratul Justinian şi care a stat ascuns 12 ani în apartamentul Theodorei). Vom avea prilej chiar în piesa „Byzantz“ să asistăm la un complot urzit în odaia Theophanei impotriva împăratului Nicephor Focas. Théophano a găzduit la dânsa pe conspiratori, pe șeful lor loan Tyimitzes, fără ca împăratul să bănuească ceva. La curtea imperială byzantină se dădea o deosebită importanţă ceremoniilor. împăratul Constantin al VII-lea a întrunit în „Tratatul ceremoniilor“ protocolul tuturor procesiunilor, sărbătorilor,audienţelor, prânzurilor, stabilind o etichetă strictă şi riguroasă. împărăteasa avea locul de cinste la toate aceste ceremonii. Aşa de pildă în timpul sărbătorilor Paştelui, în vreme ce în inima bisericei, împăratul primea în nalţii demnitari ai Statului, cari veneau, în memoria lui Isus, să-i dee sărutarea păcii, în galeriile, speciale rezervate femeilor, împărăteasa, aşezată pe un tron, înconjurată de demnitarii curţii sale, primea, în ordine erarhică pe soţiile funcţionarilor, care veneau să îmbrăţişeze pe Augusta. In ziua Floriilor, însă, împărăteasa primea omagiile poporului alături de împărat. Basilissa întovărăşea pe basileus la serbările cari se dădeau în hipodrom. Basilissa byzantină era chiar mai mult decât tovarășa și asociata împăratului. Din ziua în care lua loc pe tronul lui Constantin, însuma întreaga plenitudine a autorităței suverane. Cu toate acestea— particularitate curioasă — împăratul nu-şi alegea tovarăşa printre femeile sau fetele nobile, cu educaţia făcută înadins în vederea înaltei misiuni ce eventual ar avea să îndeplinească. De obicei, când împăratul va să se căsătorească, trimetea meşeri în întreaga împărăţie, pentu a găsi fetele cele mai frumoase, dintre acestea, împăratul îşi algea tovarăşa. De multe ori imprăteasă devenea chiar o aventrieră (Theodora). De multe ori , ei nu se ştia care erau părinţiiresei sau trecutul ei. Despre Teophano, nu se ştie precizie dacă era fiica unor omeni nobili, sau dacă era fiica Crateros de origină laconeană, pebeu obscur, care ţinea o câciumă în mahalaua capitalei. Ceea ce se ştie, însă, e că Théhano era de o rară frumuseţe aproape dumnezeaiscă. Prin frumseţea ei, prin eleganta ei, scria contimporan, ea întrecea toate fmeile din timpul său“. Şi acum, sus cortina, pentru putea vedea în carne şi oase , împărăteasa Théophano, pe împăratul Nicephor Focas, pe toţi curţii împărăteşti şi reînviată, viai Byzantzului FIGURI BYZANTINE „Basilissa“ de PAUL I. PRODAN NOTE DATORIA NOASTRA față de Nottara Teatrul Naţional care a fost servit jumătate de veac, cu o devoţiune singulară de marele artist Const. Nottara, a hotărât prin voinţa celui ce azi îl conduce, d. Corneliu Moldovanu să-şi arate sentimentele de recunoştinţă prin sărbătorirea marelui artist. Piesa «Apus de Soare» a fost aleasă pentru a da publicului ce iubeşte şi admiră pe decanul primei noastre scene ca să se încânte, de una din cele mai desăvârşite creaţiuni ale aceluia care strânge într’o viaţă de om o întreagă viaţă culturală şi artistică românească. Unul din scriitorii cari iubesc teatrul nostru, și căruia i-a închinat o bună parte din fecunda-i activitate, d. Victor Eftimiu, propunea ca numele lui Nottara să fie dat unei stradie, — stradei anume in care bătrânul artist locuește de câteva decenii. Propunerea e delicată, dar ne Îngăduim să spunem că pentru un om bătrân şi sărac cum este acela ce teatrul il va sărbători cu toate meritatele onoruri, îi ar prinde mai bine un adăpost ce nu-l are. Urmând exemplul Angliei care a oferit marelui ei fiu şi marelui actor Isving un Palat, noi putem să contribuim cu toţi pentru a dărui lui Const. Nottara, dacă nu un Palat, dar un cămin, în care acela care ne-a împărtăşit fiorul artei pure şi adevărate să-şi găsească odihna trupului şi mulţumirea sufletească. O casă dăruită lui Nottara ar representa un omagiu în care utilul s’ar uni cu intenţia nobilă şi cu frumuseţea gestului pentru a da generaţiilor ce ne vor urma frumosul exemplu al recunoştinţei faţă de sufletele cinstite întregi şi superioare, cum a fost şi este sufletul marelui nostru artist, sărbătoritului de la Naţional. Şi cum vieţi ca ale unui Nottara nu sunt fenomene banale şi comune, recunoştinţa în chip deosebit ce i-am arăta ar fi un gest de generozitate ce nu deseori, din nenorocire, a fi obligaţi să-l facem. Un Nottara este o raritate şi o excepţie. A-i răsplăti şi meritele şi munca şi bunătatea inimei şi superioritatea fanteziei artistice, şi cultul ce l-a păstrat indeplinirea datoriei, este o necesitate ce-o simţim cu toţi ca o formă lăuntrică a sufletelor noastr*. Să ascultăm această poruncă, şi să dăm din prisosul unora şi din puţinuil celor mai multe pentru a crea lui Nottara un cămin. O faptă care ridică pe ceea ce o PETRONIUS «ac» Grravele evenimente politice interne prin care a trecut Egiptul nu au avut nici o influenţă asupra situaţiei economice naţionale. Acesta e un privilegiu de care se bucură naţiunile bogate; incidentele politice nu pot tulbura bunul mers al afacerilor economice. Egiptul prin resursele naturale de care dispun© poate suporta în linişte perturbările parlamentare. Felahii sunt mai ocupaţi cu vânzarea bumbacului decât de alegerile hotărâte pe curând, căci bumbacul a dat în anul acesta o recoltă splendidă ceea ce a adus Egiptului din nou epoca „vacilor grase.“ Producţia bumbacului Bumbacul a fost evaluat la 6.380.000 chintale, producţie neînregistrată de mulţi ani încoace. Şi nu numai cantitatea dar şi calitatea trebue remarcată şi preţurile cari s-au tot ridicat au ajuns foarte avantajoase pentru fel alii cari au încasat sume neaşteptate. După o statistică recentă totalul recoltei poate fi apreciat la, şaizeci milioane livre egiptene, sau aproape 6 miliarde franci francezi. Vânzarea bumbacului reprezintă un venit net pentru ţară, deoarece s-a calculat că celelalte produse ale culturei ajung pentru întreţine-’ rea, populaţiei şi plata teipeaitei Nilui a adus în 1924 adevărate valuri de aurasupra Egiptului, volitismul şi bacşişul la împărţirea irigaţiei. Anglia prin faptul că a deţinut şi deţine încă cheia robinetului Nilului a a putut avea o influenţă mare asupra voturilor felahilor; în Egipt chestiunea apei domina chestiunea politică. O consecinţă socială a scumpetei bumbacului, va fi şi evitarea şomajului — observă corespondentul francez. Populaţia Egiptului creşte cu paşi gigantici. In secolul trecut era de 4—5 milioane. In 1917 a fost 11 milioane şi jumătate, iar acum trece de 12 milioane. Dar vastele culturi de bumbac din Deltă utilizează toate braţele. Sstii»*15* s^rpnîior In aceste Condiţiuni situaţia ţăranilor egipteni se ameliorează din an în an. Colibele dispar şi în locul lor se clădesc case de piatră. Marii, cultivatori utilizează automobile şi pe măsură ce condiţiunile de trăi se ameliorează propăşeşte şi instrucţiunea politică a maselor. Cercurile auxiliare ale politicei se ridică dintre cultivatori. In nota adresată de curând parlamenti! Ini Ziwar-paşa a făcut apel şi la clasele agricole cari ştiu câte jertfe se cer pentru bunul mers al ţarei“. Toată prosperitatea Egiptului se întemeiază cu adevărat pe munca şi înţelepciunea acestor clase. Expansiunea agricolă ne n / Un alt eveniment scrie din Cairo corespondentul lui „Débats“ este şi cel agricol referitor la Deltă, prin restabilirea cursurilor acelui bumbac cu fibre lungi mătăsoase numit sakelaridis. Produsulacesta ajunsese, depreciat, nu se ştie bine din ce cauze. Felahii au renunțat la cultivarea lui și au pus anul acesta, bumbac cu fibre scurte ce dă o cantitate mult mai mare la hectar. S‘au produs însă cereri mari pentru bumbacul mătăsos şi preţurile s‘au ridicat dintr'o dată. Astfel bumbacul special egiptean sakelaridis şi-a recâştigat valoarea şi banii au invadat Egiptul. Agricultorii vor avea grijă să samene ogoare vaste cu bumbac asigurând ţărei un loc de frunte în comerţul mondial. Autoritatea administativă a Marei Britanii Această bogăţie agricolă poate avea în împrejurările actuale, repercursiuni politice indiscutabila In primul rând a dat felahului gustul de a munci şi respectul ordinei. El doreşte mai întâi o echitabilă repartizare a apei. Din această cauză oricare guvern va asigura o justă distribuire a apei îşi asigură simpatia ţăranimei. Controlul Angliei a avut de efect stabilirea unei dreptăţi absolute, pe când altă dată domnea la Imperiul britanic Situaţia economică EGIPTULUI In urma Intensificării culturilor agricole, în special a bumbacului, şi sub supravegherea politică a Angliei, condiţiunile de existenţă ale populaţiunei egiptene tind spre o continuă amenorare . In Amerikai DIPLOMAŢII Statelor Unite D-l KULLOG Fost ambasador al Republicei Statelor Unite la Londra, chemat acum să îndeplinească funcţiunea de secretar de stat (ministru de externe) în locul d-lui Hughes, demisionat. ZI CU Zi In fine după ce luni de zile „rAdevărul” ne vorbea de blocul opoziţiei acuma într’un editorial grav declară: „Nici fuziune prin urmare, nici înţelegere. Aceasta e situaţia politică în momentele de faţă. Criza de opoziţie continuă”. Până acuma aveam „criză de guvern”. Acuma „Adevărul” s’a decis a ne mărturisi că avem o „criză de opoziţie”. De când spuneam şi noi aceîuaşi lucru * „Adevărul“ îi e frică să nu fie din nou lăudat de noi pentru chipul cum susţine teza reparaţiunilor ce ni se datore®«?. Ii răspundem că , cu laudele noastre întâmplătoare şi rare, nici el nu ‘şi va schimba atitudinea de ziar neromânesc, nici noi nu vom abdica de la credinţa noastră că „Adevărul“ e un ziar minoritar, şi dinacelea ce nu sunt încă asimilate cu interesele generale româneşti. Dacă uneori „Adevărul“ uită cine e, aceasta nu înseamnă că devine altul. Cu o floare nu se face primăvară!. NOUL REGIM AL GPflUUJIT AL HAINEi Referatul d-lui Preşedinte al Consiliului şi ministru de interne în chestiunea grâului, faunei şi a pâinei, arată lămurit cauzele cari au dus la schimbarea regimului fixat la 30 iulie 1021 şi totodată este cel mai bun răspuns la acuzaţiunile ce s‘au adus guvernului, pe această chestie. Cauzele schimbărei regimului în fiinţă sunt de două feluri: externe şi interne. Intre cauzele externe, creşterea considerabilă a preţului grâului pe pieţele europene ,este ‘‘ea mai importantă. Intre cauzele interne, micşorarea stocurilor de grâu, cu corolarul ei specula, au necesitat urgenta schimbare a regimului existent, prin prohibirea exportului grâului şi derivatelor lui şi prin impunerea unui preţ maximal. Fenomenele de acest fel nu pot fi combătute decât prin măsuri repezi şi energice. De aceia, protestele economiştilor, care propuneau măsuri de lungă durată, nu puteau fi pentru moment cu totul ţinute în seamă. Fixându-se însă preţul maximal la 15.000 lei vagonul, s-au luat în considerare, pe cât permiteau interesele superioare ale întregei naţiuni, interesele economice ale acestei clase de cultivatori. Dar hotărârile luate de guvern în concordanță cu cerinţele economiştilor nu se opresc aici. In referatul d-lui ministru de interne se mai arată că: — „In acelaş timp, pentru utilizarea maximăa cantităţilor de grâu disponibil în tară, în scopul alimentării populaţiunii, am socotit necesar ca să obligăm morile să fabrice numai făină integrală unitară pentru întreaga ţară, ridicând procentul de extracţie la 85 la sută“. Această măsură a fost preconizată de toţi specialiştii în materie şi se aplică azi încă în streinătate. In sfârşit rechiziţiile se vor face numai in mod izolat, în localităţile în care nevoile populaţiei şi ale armatei vor pretinde aceasta. Acest ansamblu de măsuri credem că va garanta deopotrivă interesele producătorilor şi ale populaţiei. PROBLEMA ICHETARI DIN ALTE VREMI în TARA ROMANEASCA prin ANII 1848 -1849 ~ Abuzurile încercate de comandanţii arhmatelor străine — Guvernul revoluţionar din 1848 recunoscu de bun cursul monetar stabilit de Obişnuita Obştească Adunare în ultima epocă a domniei lui Bibescu-Vodă şi admise punerea lui în aplicare pe ziua de 3 Septembrie 1848, termen ce fusese fixat de fostul Domnitor. Căimăcămia lui Constantin Cantacuzino, luând la 13 Septembrie locul guvernului revoluţionar, a menţinut aceste diispoziţiuni şi astfel armatele de ocupaţie fură nevoite să facă schimbul banilor în conformitate cu acest curs monetar, care însă era mai scăzut decât cel anterior. De altfel este uşor de înţeles, că în situaţia excepţională de atenei cursul oficial nu era ţinut în seamă decât în transacţiile cu visteria, pe câtă vreme în toate celelalte afaceri bancherii şi negustorii impuneau monetelor, preţuri cu mult mai urcate şi cari variau după fluctuaţiile pieţei. Două cursuri monetare diferite Astfel s-a ajuns la două cursuri monetare diferite: unul oficial, al Visteriei, şi altul al comerţului. Faptul acesta, care producea nu numai grave tulburări în mersul afacerilor, dar şi mari pagube negoţului, a determinat pe reprezentanţii „corpului comercial“ să înainteze la 15 Octombrie o reclamaţie către Visterie, cerând să se mai publice odată noul curs intrat în vigoare la 3 Septembrie şi să se ia măsuri contra speculanţilor. Reclamaţia era semnată de trei dintre marii negustorii şi bancheri din Bucureşti : Ioan Manovici, Ioan Teodorescu şi Aron Hiller O deciziune drastică Ministrul de finanţe, Alexandru Ghica, a pus la 18 octombrie o rezoluţie foarte drastică pe această cerere, acuzând de „venalitate“ pe cei ce nu respectă noul curs, ordonând poliţiei să-l publice din nou în tot cuprinsul Capitalei, şi ameninţând cu pedepse aspre pe cei ce vor îndrăzni „să dea sau să ia menetele în alt curs mai înălţat“. Dar în momentul când Alexandru Ghica punea o rezoluţie atât de hotărâtă, cursul oficial al monetelor suferise o gravă lovitură din partea comandantului armatei ruseşti de ocupaţie, şi era ameninţat să mai sufere alta şi mai gravă din partea comisarului turc. Nota comandamentului rusesc încă la 1 octombrie generalul Luders, comandantul armatei ruseşti de ocupaţie, trimisese o notă Căimăcămiei, prin care cerea ca monetele de aur ruseşti să fie primite la schimb după cursul cel vechi, mai ridicat. Motivul pe care îl invoca pentru justificarea cererii sale era că în Rusia aceste monete se primeau atât de casieriile statului cât şi de particulari cu o bonificare de 3 la sută peste valoarea lor nominală. Deci pretindea ca şi în Ţara Românească jumătăţile de galbeni ruseşti, cari după noul curs oficial valorau 5 ruble de argint, să fie dotate ifl valoare de 5 ruble şi 15 capeici , iar piesele de aur de trei ruble să fie cotate în valoare de 3 ruble şi 9 capeic. Şi cum rubla de argint era preţuită după noul curs la 19 lei şi 20 parale, urma ca jumătatea de galben să valoreze deacum înainte 54 lei 10 parale, iar piesa de 3 ruble 32 lei şi jumătate. Natural că guvernul român nu putea refuza această cerere a comandantului armatelor ruseşti şi astfel ministrul de finanţe se văzu nevoit să publice în toată ţara această majorare abuzivă a cursului monetelor ruseşti. Cererea înaltului comisar turc Exemplul lui Luders a fost imitat, scurt timp în urmă, de către Fuad Efendi, înaltul comisar turc în Principate. Pe la mijlocul lui Octombrie acesta constată, că şi monetele turceşti se preţuiesc la un curs mai scăzut decât înainte, din care cauză ostaşii împărăteşti sufer pagube simţitoare, şi cere, prin urmare, să se acorde şi monetelor otomane avantagiil© ca s-au acordat monetelor ruseşti. Precum vedem în amândouă curdurile de formă nu se aducea o atingere directă a cursului oficial, ci numai o majorare a preţului monetelor străine; de fapt însă, efectul era acelaş, căci se impunea acestor monete un curs forțat, care avea repercursiune asuptra tatregului târg monetar. După Buletinul Soc. numismatice române CONST. MOISH. -x x X-------------------------ECOURI I f a Portsmouth în New Hanoshing Ja a f°st lansat submarinul V 2 cel mai mare vaa submarin al flotei americane. Tarifele pe căile ferate din Austria au fost sporite dela 251a 33 la sută. f n Caucazia domnește de o săptămână un ger cum nu s‘a mai constatat în acea regiune. Visea lui a întrerupt orice fel de comunicaţii. Cu prilejul anului nou, regele Angliei a decernat d-lui John Brandburg titlul de baron al amiralului Jellicoe, titlul de conte Tezaurul britanic a primit obligaţiuni în valoare de 4.500.900 livre sterline pentru a fi scăzute din datoria de război a Poloniei. Patruzeci de vase, sprijinite de avioane şi submarine, blochează portul New-York pentru a împiedica introducerea alcoolului,na Isadora Duncan care se află de mult timp la Berlin, a cerut un paşaport pentru Franţa. Consulul francez a refuzat cererea. , Dane profesor la Universitatea din Brooklyn servindu-se de radiu ca bază a calculelor ce a făcut, declară că scoarța pământului are o existență de 1.600.000 ani!