Viitorul, mai 1925 (Anul 18, nr. 5145-5169)
1925-05-01 / nr. 5145
Unul atept’spre zficelea Wo, 5145 2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. în sfMofe ABONAMENtE REDACTIA ADMINISTRATIA IN TARA I In streinătate Un an — — — 500 lei | Un an------------1200 iei Şase luni — — — 250 » | Şase luni— —- — 600 » Trei »-----— 1250 1 Trei ------------ 300 » BUCUREȘTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA1 ACADEMIEI No. 17 Telefoane): Direcţia 51/33, Redacţia «I Administraţia 19/23 $1 2/1X ftalia vu^ua tjtdxa•AP ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului btr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug vineri 1 Ham 1925 ss Exintara Sintremofote Probleme mondiale Avant-garda COMUNISMULUI O parte diita presă — din presa acea care se simte totdeauna obligată a scuza atentatele prin cauze îndepărtate şi a face filosofie politică în momentele când sângele,vinovat curge — susţine că măsurile de ordine sunt premergătoare ale comunizmului. E adevărat că aceste măsuri de ordine sunt calificate drept „excesive", drept „teroriste", şi ca „barbare" ori cum ar fi ele, şi oricât de legitim ar fi apelul la ele. Identificarea dintre „teroare" şi „măsuri de ordine“ — aşa cum o fac aceia cari preconizeazălibertatea“ de dorul,,anarhiei" — se poate cu ușurință verifica printr’o grăbită rememorare a unora (la campaniile anumitei prese. In Basarabia, din cauza vecinătătei Cu Rusia, propaganda comunistă1 se desfășoară — cum este firesc — pe o scară mult mai întinsă decât în restul tarei. Se asvârlă malaifeste comuniste, se descoperă focare clandestine, se urmărese zil- ISÎ. Călători suspecţi venit de peste Nistru desigur cu gânduri rele, se dau atacuri armate în care populaţia civilă liniştită are să sufere enorm de mult, se omoară soldaţii şi ofiţerii. Faţă de această stare primejdioasă, am dori să ştim dacă vreodată presa „demororată" a luat Mţiativa vre-unui protest, dacă ea a avut un cuvânt de bulă, sau de avertizare ? Desigur ar fi zadarnică o atare cercetare în coloanele anumitei prese. Im schimb, însă, este de ajuns ca uncomunist să fie răniit, sau omorât, atunci când căuta să înftre pe furiş în tură, sau când voia să fugă de sub escorta ce-lconducea pentru ca din acest caz să se bată monedă contra guvernului, Contra oștirei, și contra conducătorilor ei. " Nici un cuvânt de blam pentru «cei ce omoară , dar, vorba expresivă românească „se face gaură în cer" dacă un răsvrătitor şi-a găsit moartea ce-o merită ! . Dar cine oare a plâns mai amarnic şi mari cu lacrimi dureroase, „starea nenorociţilor de la Jilava", cine a căutat să acrediteze atmosfera Cea mai rea tribunalelor marţiale, decât presa aceea care nici odată, în nici o împrejurare, nu a avut un cuvânt de rău pentru disolvanţii societăţei şi distrugătorii statului ? • In numele unei false „libertăţi“ s’au atacat lihstituţiii’e represive şi pe oamenili ce te conduc. In numele unei „libertăţi“ viclene, s’a găsit totdeauna loc liber în" coloanele presei „democrate" defăimătorilor ţării". _ când aceasta e realitatea şi a Cestea sunt faptele se poate oare vorbi de acea avant-gardă a comunismului, făcută de amicii ordinei şi disciplinei în stat ? Dacă există o avant-gardă, apoi nu o fac de cât aceia cari discreditează pe oamenili politici ai tariei —* dacă nu le simut simpatici— prin cele mai odioase calomnii. Acea avantt-gardă o fac toţi avocaţii cauzelor rele, toţi apărătorii Comuniştilor urmăriţi de justiţia ţârei, toţi aceia cari se ridică cota tra „teroarei" legale, dar nu au nici un cuvânt de blam pentru cei ce voesc să diistrugă roadele jertfelor naţionale şi înţelepciunei polîîistice a conducătorilor acestei ţări. Aci e buba. A’dii sunt vinovaţii. Comunismul — fx’pare otrăvitoare .Eu ar fi putut să crească dacă nu ar fi găsit suflete venale cari să-l susţină şi să-l întreţină prin scris, şi prin propaganda cotidiană a presei. Şi atunci nu este o probă de cinism ca atutuici când o parte din presa n noastră este atât de binevoitoarecu manifestările anarhice, tot ea să fie acea care să cânte vinovaţi îta sferele menite a duce mai departe civilizaţia, ordinea şi respectul noţiunei de patrie şi de statiu . NOTE „FECIOARELE“ Poesiife lul Demetrius Din noii poeţi ai generaţiei care a venit după uriaşul ce se numeşte Eminescu — o tristă succesiune care facă să pălească luminile prin prea multă lumină a unuia ! — se cuvine a cita pe Demetrius-Este un poet care are intuiţii. Este un intelectual care îşi traduce versurile sale în tipare poetice, — drumuri netede spre suflet. Voeşte a arăta superioritatea visului asupra treburilor mari şi gândurilor severe ? O face în versuri de felul acesta, în care visătorul cântăreţ stăpâneşte o ţară prin cântec . Netrebnic pentru a sceptruluî povară, Era stăpân pe suflete prin cânt; Scotia din coarde-o largă primăvară Şi-o risipia ’nflorită pe păţnări O revărsa în inimile pline De nesfârşit ! căci el era 'mpărat• Femeia e înşelătoare. Poetul o vede sub formele unui şarpe : Iţi fură date numai pentru mers Picioarele, dar boa mătăsoşi Care sugrumă lung, nesăţioşi: — Când mi se dărmă ‘ntregul univers! Ce asemănare adâncă e 'ntre voi, Reptilă şi femee, — de-ai ştiut Limbajul veninos de la ‘nceput, Pe când mergeam alături calmi şi goi? Vremea rea o vede poetul astfel: Călăreţu ‘n crâşmă, colo şade 'n ploaie; Uliţa-i pustie, fără felinare; Singur, face semne nopţii, se ‘ncovoae Un copac ce'şi scuipă frunza neagră mare Şi toate poeziile lui Demetrius sunt astfel. Incorectă uneori’, aspră mai totdeauna, fără catifelarea versurilor armonioase şi dulcege, stridentă ca un acord wagnerian, poesia lui Demetrius se impune şi ne reţine prin căldura cuprinsului, prin savoarea fructului pârguit, ce trăeşte dincolo şi mai adânc de înveliş, de scoarţă, de vestmânt şi de formă. Un interiorist al simţirei, Demetrius ne dă poesii cari nu sunt versificate dulceag, şi dacă poesia este altceva decât cântec, şi dacă ea are un alt înţeles decât acela al gâdilăm timpanului, cum mătăniile gâdilă buricul degetelor călugărilor ori bătrânilor neocupaţî, atunci desigur poesia lui Demetrius rămâne ca o adevărată... poesie, în care efrbctivitatea ne o transmite nu clinchetul versului, ci palpitul sufletului din el:Stas»~tr jf K PETRONIUS r~r~ u tr— - • t " / Un distitts ziarist englez, d. Wilson Harris, într’un recent articol referitori la proectul de reformă a secularei instituţiuni Care este Camera lorzilor, face următoarele observaţii: Cu toate declaraţiile primului ministru asupra comisiunei guvernamentale care se ocupă cu reformele ce vor fi aduse Camerei lorzilor, tot se poate încă afirmacă reforma este în ajun de realizare. Comiisiunea nu poate ajunge la înţelegere asupra modalităţilor, şi chiar de ar fi în toate chestiunile de acord,, propunerile ei pot fi foarte bine respinse, adică să nu obţină sancţiunea legislativă. O anomalie Nu există în Constituţia engleză nimic care să constitue o anomalie simlilară cu Camera lorzilor — spune d. Wilson Harris, asemănând aceastăinstituţie cu străvechiul „Liberum veto“ ce a dominat odinioară viaţa politică a Poloniei. Majoritatea membrilor acestei Camere supreme legislative deţin drepturile lor printr’un accident de naştere, primul născut al fiecărui lord membru al Camerei moştenind de drept şi acest rang al părintelui său. Drepturile moştenite Actualmente Camera lorzilor are aproape 740 membrii, dintre care majoritatea lor sunt acolo prin dreptul de moştenire. Excepţiile sunt 24 episcopi, vreo şase jurişti embuenţi şi câţiva „pairi" de curând numiţi de suverani. Şi aceştia în număr de 516 pe fiece an devin membri de drept şi fiii lor îi succedează. Din această categorie fac parte bărbaţi de stat ca lord Oxford, lord Balfour, lord Grey şi lord Cecil, mai bine cunoscutţi sub numele de d. Asquith, Balfour, Sir Eduard Grey şi lord Robert Cecil cari toţi au obţinut de curând locuri în Camera lorzilor. Multi dintre actualii membrii au fii Cari îi vor succeda. D. Wilson Harris adaugă că sunt numeroase cazurile în care moştenitorii acestor, drepturi nu sunt câtuşi de puţin mulţumiţi din următorul motiv bitae justificat: Având o carieră politică proprie cu frumoase perspective pentru Camera Comunelor, este penibil pentru tinerii luptători să fie prmn moştenire transferaţi în astmosfera paşnică dar somnolentă a Camerei lorzilor. * * I Printre criticiile aduse acestei instituţii legislative este şi spiritul ei ultra-conservator. Din 740 membrii sunt doar 60 liberali şi nici 10 laburiști. Rezultă din aceste că nici un vot al Camerei lorzilor nu poate conta pentru guvern, sau ar numai că nici un gutvern liberal sau socialist n’ar putea veni la putere. Din 1911, după lupte aprige a trecut prin parlament faimoasa lege (Parlament-Act) care a înlăturat pe lorzi de la votarea bugetului, luându-se și dreptul de a legaliza măsurile semnate de președintele Camerei Comunelor în chestiunile financiare. Tot ce prima Cameră acceptă în trei sesiuni parlamentare nu mai poate fi respinsă de a doua Cameră. Cu toate criticile ce se aduc Camerei lorzilor — conchide d. Wilson Harris — opinia publică engleză nu este în favoarea desfliintărei gale. Considerată fiind ca o frână solidă contra oricărei legislaţii pripite sau îngustă. Reorganizarea se va face dar după lungi studii şi desbateri serioase ca în toate schimbările mari ce se fac într’o ţară Constituţională., , Instituţii tradiţionale PROECTUL REFORMEI CAMEREI LORZILOR — Cu toate nepotrivirile şl Incompatibilităţile actuale iiiilBBlli'll 1 ■■■! TTTÍT I IU I IIIHIPIINM MimTHlUlMl» păşite aceste instituţlu^ engleză consideră Camera Lorzilor ca o garanție pentru înfăptuirea unei bune opere de legislație . Vizite reia de Suveranii Angliei la PARIS Cu prilejul vizitei ce Regele George şi ReginaAlexandra au făcut-o zilele trecute la Paris, atât lumea oficială cât şi populaţiunea maelui oraş au manifestat cea maicordială primire Suveranilor marei naţiuni engleze. :iţi , REGELE GEORGE V şi REGINA ALEXANDRA ZI CU ZI Din toată presa mondială ziarul .Adevărul" culege numai acele păreri carii duc la încheerea Că guvernul din Sofia e responsabil de măcelul sângeros şi că, deci, CrimaComunistă e în parte justificată. Am dori să ştim dacă „Adevărul“ selecţionând din presa mondială, cea ce-i Convine şi susţinând mereu că înarmarea în Bulgaria e un pericol, Un face o operă care cadrează perfect cu vederile Statului Major sovietic de la Moscova? That ist the question. . .Adevărul afirmă că comunismul e creiat de „reacţionari“. In parte — numai în parte —lucrul e adevărat, deşi reacţiunea ar putea fi distrusă, fără ca numaidecât după ea să urmeze anarhia. Dar concedem căAdevărul" ar avea dreptate. Dorim să ştim, însă, ce numeşte el „reacţiune“? După acest Ziar orice guvern de ordine, orice guvern care nu se lasă intimidat de falsele demagogii şi apăra interesele Statului, este „reacţionar“. Şi atunci ajungem la concluzia ridicolă că aceia cari pedepsesc pe comunişti, sunt vinovaţi, după cum poliţia ar fi vinovată dacă sunt hoţi şi criminali! Dar se vede că logica democrată are nuanţe, are subtilităţi, are adâncimi, pe care noi sărmanii oameni vechi nu le pricepm! m JUDECATA minorităţilor Anumita presă nu poate să priceapă cum la Ciuc, într’un cerc cu majoritatea alegătorilor unguri, s’a ales un senator român. Anumita presă multe nu poate să priceapă pentru că nu-i dau voe acei cari au știut s’o plătească în singura monedă cu care poate fi cumpărată. Dacă însă ar deschide ochii să vadă că în Banat partidul şvăbesc a fuzionat cu cel liberal,— dacă ar socoti situaţia reacţionarilor iredentişti, din partidul marghiar, urâţi de secui, — ar înţelege că pretutindeni, în rândul minorităţilor se manifestă increderea în actualul regim. Secuii nu sunt urn element identic cu maghiarii aduşi în Ardeal ca colonişti sau ca locuitori ai cetăţilor. Ei sunt veniţi mult mai înainte, au trăit în mijlocul românilor, şi diferă atât prin limbă, cât prin port şi obiceiuri, de maghiari Ei nu pot suporta reacţionarismul magnaţilor, latifundiari şi s’au socotit pe deplin liberaţi, atunci când prin reforma agrară înfăptuită de actualul regim, am căpătat pământ. Cum erau oafe tocmai secuii să aleagă pe conducătorul unui partid ce arată că împroprietărirea e von „furt“ şi care aşteaptă dela Horty, nu atât „liberarea“ Ardealului, cât redarea moşiilor expropriate. Succesul candidatului liberal era deci dela sine asigurat. Numai anumita presă, — spre a da arme iredentiștilor maghiari, — este în stare să afirme că această alegere nu s’a petrecut în cea mai deplină libertate. Nu ne îndoim că „Adevărul“ şi celelalte pamflete în slujba streinilor vor jubila când la Budapesta sau la Moscova se va reproduce proza infamă, spre a se dovedi că minorităţile în România hu-şi pot spurge liber voinţa. Dar toate aceste bucurii sunt de scurtă durată.* '— ------- Din PRIMEJDIILE băuturilor alcoolice Natura şi compunerea băuturilor alcoolice - de treime să cuprindă o legiuire a bâuturilor spirtoase- Proiectul de lege pentru reglementarea producţiei, circulaţiei şi debitărei băuturilor alcoolice este însoţit de o foarte documentată expunere de motive din care reproducem acum textul ce urmează. Băuturile alcoolice pot în două feluri să devie vătămătoare : prin natura compunerei lor şi îndeosebi prin gradul de alcool ce conţin, prin tăria lor şi care sub o calitate redusă pot fi mai mult sau mai puţin nocive ; apoi prin modul lor de debitare, adică de consumaţiune- Urmărirea naturei şi compunerea băuturilor alcoolice, fac parte dintr’un alt ordin de preocupări de natură propriu zisă sanitară şi câte odată economică, de aceia şi la noi ea face parte din legiuirile fraudelor acestor băuturi- Legiuirea de faţă strâns legată şi ea de acele legiuiri nu poate însă decât în mod indirect să se preocupe de această chestiune ; dacă ea se preocupă trebue să o facă ca să înlesnească aplicarea acestor ’ legiuiri’ şi ca prin regimul fiscal şi de control mai direct al producţiunei şi debitărei acestor produse, se poate urmări mai de aproape împlinirea prescripţiunilor impuse de ele? In acelaş timp, legiuirea fiscală poate prin taxare chiar să ajute sau să stânjenească consumaţunea unor băuturi mai higienice decât altele. In deosebi prin clasarea în mai mult sau mai puţin higienice şi în taxarea lor, diferită, ea poate avea o înrâurire puternică asupra consumaţiunei produsului respectiv. Deci în această parte a legei, a producţiunei, regimul fiscal va fi după cum vom vedea o urmare a nevoei higienice şi a situaţiunei economice cel puţin provizorie, ce găsim azi şi care impun la atingerea scopului final, anume corectări. Excesul de băutură Dacă băutura produsă s’ar bea numai ca accesoriu al alimentării şi anume cu acest prilej propunerea noastră ar putea să se oprească la controlul producţiunei pentru a da în consumaţie un produs cât mai uţin vătămător. Din nenorocire însă băutura este mai cu seamă petru masele mari legată de principalul mijloc de distracţie al acestor mase, de localul de desfacere de cârciumă, de localul de debitare special pentru băutură şi nu totdeauna ca accesoriu de alimentaţie. Astfel că o băutură este vătămătoare nu numai prin tărie ci prin cantitatea în care ea este absorbită dar şi chiar prin atmosfera în care ea se consumă. De aceia în toate legiuirile chestiunea localului de debitare ia o importanţă specială. Am avut, şi noi un trecut, avem şi azi într’unele regiuni ale ţarei experienţe dureroase pentru influenţa localului? Din consecinţe alcoolismului El poate fi adesea ori nu numai distrugător prin cantitatea şi tăria băuturei, a sănătăţei omului şi ca urmare a progeniturei lui, dar distrugător al sănătăţei morale al lui şi al familiei lui prin zăpăcirea minţei, ce aduce alcoolul, prin pier . importantă lega socială derea şi prin distrugerea de la muncă şi datorie. In multe regiuni mai cu seamă după războiu, dând mijloacele populaţiunei săteşti şi lucrătoare au sporit, aceste localuri au devenit şi centrele nu numai de absorbţiane a disponibilităţilor într’o direcţiune nefolositoare dar şi de cămătărie pentru ca chiar ca înainte ca banii să fie intraţi în mâna muncitorului ei să fie stăpâniţi de cel ce l-a ameţit dându-i bătută pe credit. In deosebi populaţia Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului au de suferit de această influenţă a circiumei asupra stărei materiale? Distracţia de predilecţie a masselor Dacă în regimul producţiunei trebue să ţinem seama de condiţiile economice ce găsim în acel a! debitărei nu putem să nu ne îngrijim şi de celelalte nevoi materiale şi sufleteşti ale mulţimei. Pe lângă nevoia restaurantului şi al hanului (hoteluri) necesar găzduirei sau ospătării (mîncărei) trecătorului nu putem să nu recunoaştem şi muncitorului de tot felul nevoia unei distracţiuni, pe care din nenorocire el o găseşte azi aproape numai în direcţia băuturei,, împrejurul unei mese, unde consumă băuturi adeseori vătămătoare fie prin calitate fie prin cantitate. Regimul cel nou pentru a fi în realitate folositor nu constă numai în a reduce această distracţie vătămătoare la minimum dar mai cu seamă de a da o îndrumare de ordin mai înalt şi mai folositor muncitorului şi familiei lui, şi mai cu seamă interesului obştesc? Partea legiuirei care priveşte debitarea prin chiar caracterul ei trebue să fie legată de programul cultural şi moral al Statului, precum aceea ce priveşte producţia este legată de legiuirile de ordin sanitar şi economic, după cum vom vedea în propunerile ce facem. Din această expunere se poate vedea complexitatea unei atari chestiuni care în condiţiunile în care ea se întocmeşte azi mai este înrâurită și de situația de fapt ce-o găsim. : Producţîunea, circulaţia şi debitarea băuturilor Pentru o legiuire generală a băuturîlor spirtoase ar trebui să avem în vedere următoarele coasideraţiuni cari să-i servească de temelie. O legiuire a băuturilor spirtoase cuprinde două părţi principale , una a producţiunei pentru a clasa produsele după gradul lor de vătămare (sau de utilitate) pentru consumaţie şi deeii a le înlesni producţiunea sau a o stânjeni, fie prin sporirea preţului printr’o taxare mai mult sau mai puţin ridicată. Acest control fiscal autoriză deci fabricarea numaii a unor produse de o anume compoziţie şi de o a-*nume tărie în concordanţă cu legiuirile sanitare şi nevoile eco- nomice? Continuarea in pag. 2-a Continuare în pap. 2-a Intr‘una din şedinţele academiei române, d. Ştefan Ciobanu, membru al acestei înalte instituţiuni culturale, a făcut un raport amănunţit asupra personalităţei celui mai de seamă cărturar român — Dimitrie Cantemir — relevând nu numai activitatea lui politică şî diplomatică dar şi pe cea literară şi ştiinţifică, revărsând astfel o rază de lumină asupra unor pagini puţin cunoscute din viaţa marelui voevod. Vomrezuma faparteadin raport referitoare la viaţa lui Dimitrie Cantemir, rămânând ca în curând să publicăm şi datele asupra activităţii literare şi ştiinţifice a voevodului cărturar. Sunt cunoscute îndestul împrejurările, în cari DimitrieCantemir a intrat în alianţă cu Petru cel Mare şi s-a retras cu armatele rusieşti în Moscova, unde-şi petrece restul zilelor. Aci, în Rusnal, el îşi scrie cele mai însemnate opere, din cari primul loc îl ocupăa acelea, cari se referă la ţara lui. Dimitrie Cănitemir, căpătând încrederea Turcilor şi tronul Moldovei, soseşte în capitala Moldovei la 10 Decemvrie 1710. Raporturile dintre Rusia şi Turcia, încordate de multă vreme se rupseră definitiv la 20 Noemvrie 1710 când turcii au declarat solemn răsboiu Rusiei. Catatemir care se afla la Constantinopole, fără îndoială a luat şi el parte la rezolvirea conflictului ruso-turc şi, fiind acolo a intrat în legătură cu Ruşii, mai mult, s-a obligat până la oarecare măsură de a întră în alianţă cu Rusia, când va deveni domnitor. ■ Tratatul din 13 Aprilie 1711, încheiat în oraşul Luţo între Petru cel Mar© şi Dimitrie Catatemîr, era ultima fază a tratativelor de alianţă cu Rusia, pregătită încă la Constantinopole, unde Dîmiitrie Camtemir îşi ia anumite angajamente. In tratatul delta 13 Aprilie 1711, Dimitrie Cantemir, recunoscând protectoratul imperiului rus asupra Moldovei în caz când Turcii ar fi învinşi, caută să asigure până la otalte car© măsuri integritatea şi independenţa ţării sale. Acest tratat în punctele lui esenţiale, fără îndoiala, a fost opera lui Dimitrie Cantemir. Dimitrie Cantemir, ia toate măsurile posibile ca să se fie de angajamentul luat faţă de Petru cel Mare. Petru cel Mare a fost nevoit să încheie cu Turcii în ziua de 11 iulie 1711 o pace puţin onorabilă pentru Rusia. Turcii lata pus drept condiţie a păcii exltrădarea lui Dimitrie Cantemir. Trebuieşte recunoscut, că ţarul Rusiei cu toată situaţia lui grea, în această privinţă fel avut o atitudine foarte cavalerească refuzând să îndeplinească cererea Turcilor. 1 . 1. 11 După „înclegierea păcii, armatele ruseşti însoţite de un ,,colaus“, reprezentant al învingătorilor, se retrage de la Stănileşti spre Nistru. Dimitrie Cantemir, călăuzit de două state de călăreţi ruşi se abate în mod clandestin de la armaitele ruseşti şi în seara de 14 iulie îşi face pentru ultima dată intrarea în Capitala Moldovei, aproape părăsită de locuitori, ca să-şi ia familia. Aici Domnitorul Moldovei se opreşte pentru două zile. Cronicarul moldovean, care l-a urmat pe Cantemir, ne dă o listă de 24 boieri mai die seamă, cari au părăsit Moldova împreună cu armatele ruseşti. In una din cele mai vechi istorii ale lui Petru cel Mare se afirmă, că împreună cu Cantemir a trecut în Rusia un număr de 448 de boieri şi funcţionari. Numărul Moldovenilor, cari au urmat aranjatele ruseşti, a fost mult mai mare. Armatele ruseşti au trecut Nistru la Movilău, şi aici Dimitrie Cantemir întocmeşte o listă a tuturor Românilor. De la Movilău împăratul Rusiei a luat-o spre Varşovia, iar Cantemir din motive de ordin familiar este nevoit să meargă spre Chiev. La Şargorod Dimitrie Cantemir se desparte de armatele ruseşti şi, însoţit de o escortă de 210 de călăreţi, se îndreaptă spre Caiev. Croniciarul Moldovei, care cu atâta preciziune descrie toate evenimentele din viaţa nenorociţilor Moldoveni, trecuţi în Rusia, vorbeşte cu amărăciune şi despre neînţelegerile pe cari le-a avut Cantemir cu boerii moldoveni la Chiev. Domnitorul Moldovei fu învestit cu drepturi excepţionale faţă de stupuşii săi Cum vedem din scrisoarea din 26 Noemvrie 1711, Cantemir la această dată se găseşte la Harcov. Regiunea de lângă aCestiona’s, cu cele treisprezece sate locuite de Români. Se vede că se bucura de o autonomie specială. Moldovenii însă cu toate privilegile pe cari le acordase Petru cel Mare în ţara rusă tindeau spre ţara lor; şi poate şi din cauzaneînţelegerilor cu Cantemir, care a rămas Domn al lor şi în Rusia cu puteri mai mari decât în Moldova, din cei peste patru mii câţi erau la început nu au rămas decât vreo două mii. Catatemir a stat la Harcov cu familia până la sfârşitul anului 1712. In acest răstimp al pleacă în două rânduri la Petresburg — prima da- In urma Stăruinţelor lui Cantemir, Petru cel Mare, printriun nou ordin din 9 iunie 1712, ordonă să se dea fostului domnitor al Moldoveji 40 de felmilii de iobagi (dvoruri) în suburbia Moscovei, o plasă întreagă (Gomamiţcaia) cu o lunie de dvoruri (case, familii de iobagi) şi moşii în regiunea Sevse (şi judeţul Luganoc) din guvernământul Oreol, regiune care în vetacul al XVH- lea a Servit ca loc de exil pentru nemulţumiţii imperiului moscovit. Se pare că tot în anul 1712 lui Cantemir i s‘a dat şi Satul Ciomai la Greazi cu căttunele Iul şi satul Bulatnicovo cu cătunul Orehovoa în judeţul Moscovei cu toate moşiile şi inventarul, precum şi o pensie viageră de 6000 ruble tataval. In Moscova, unde Dimitrie Cantemir soseşte la 18 ianuarie 1713, i s-audiat lui Cantemir şi două case în cartierul Porovea, una de piatră şi una de lemn, cu câte 8 camere fiecare. Nu cunoaştem decât foarte puţin diin viaţa lui Cantemir la Halicov şi mai p© urmă la Moscova. Din cele câteva scrisori din anii 1712—1716 trimise de către Cantemir lui Petru cel Mare şi unor demnitari din Rusia, reiese că Dimitrie Cantemir, care sta când în satul Solomino din guvernământul Oriov, când la Moscova, se interesează la chestiunea moşiilor sale, de scutirea de dări, care-i fusese acordată de către Petru cel Mare şi care nu-şi ţinuse angajamentul Sa c vede că JDimitrie Cantemir duc© o viaţă patriarhală, trăind retras, ocupându-se în primul rând cu educaţia copiilor săi. Dintre oamenii cari îl înconjurau pe Cantemir în timpul şederii lui la Harcov şi Moscova merită să fie remarcat Anastasie Donidodu, care trăia în casa lui Cantemir în calitate de profesor al copiilor principelui „de limbile elino-greacă, latină şi italiană“. La 12 Mai 1713 moare soţia lui Cantemir, Casatdra, născută Cantacuzino, o femeie cu o cultură vastă şi cu calităţi de soţie şi de mamă superioare, cum afirmă biografii lui Antioh Cantemir. După moartea soţiei sale, Dimitrie Catatemir duc© o viaţă şi mai retrasă. El stă la Moscova şi singura preocupare, pe lângă lucrările lui ştiinţifice, a fost educaţia copiilor. In calitate de profesor îl vedem în casa lui Caintemir pe Ivan Ilansehi, care a jucat un rol însemnat în educaţia literară a fiului lui Dimitrie Cantemir, Antioh. In anuil 1715 împăratul Rusiei pleacă în străinătate. Dimitrie Cătatemir, care până la moarte nu a încetat de a se interesa de soarta ţărilor româneşti, de a se înterarce în Mol- PAGINI ISTORICE DIMITRIE CANTEMIR Din cercetările d-lui Ştefan Ciobanu, Membru al Academiei române