Viitorul, mai 1925 (Anul 18, nr. 5145-5169)

1925-05-01 / nr. 5145

Unul at­ept’spre­ zficelea Wo, 5145 2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. în sfMofe A­B­ONAMENt­E REDACTIA ADMINISTRATIA IN TARA I In streinătate Un an — — — 500 lei | Un an------------1200 iei Şase luni — — — 250 » | Şase luni— —- — 600 » Trei »-----— 125­0 1 Trei ------------ 300 » BUCUREȘTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA1 ACADEMIEI No. 17 Telefoane)­: Direcţia 51/33, Redacţia «I Administraţia 19/23 $1 2/1X ftali­a vu^ua tjtdxa•AP ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului btr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug vineri 1 Ham 1925 ss Exin­tara Sintrem­ofote Probleme mondiale Avant-garda COMUNISMULUI O parte diita presă — din presa acea care se simte totdeauna obli­gată a scuza atentatele prin cauze îndepărtate şi­ a face filosofie po­litică în momentele când sânge­le­­,vinovat curge — susţine că măsu­rile de ord­ine sunt premergătoa­re ale comunizmului. E adevărat că aceste măsuri de ordine sunt calificate drept „ex­cesive", drept „teroriste", şi ca „barbare" ori cum ar fi ele, şi ori­cât de legitim ar fi apelul la ele. Identificarea dintre „teroare" şi „măsuri de ordine“ — aşa cum o fac aceia cari preconizează­­liber­tatea“ de dorul,,anarhiei" — se poate cu ușurință verif­ica prin­­tr’o grăbită rememorare a unora (la campaniile anumitei prese. In Basarabia, din­ cauza vecină­­tătei Cu Rusia, propaganda comu­nistă1 se desfășoară — cum este fi­resc — pe o scară mult mai întin­să decât în restul tarei. Se asvârlă malaifeste comuniste, se descoperă focare clandestine, se urmărese zil- ISÎ. Călători suspecţi venit­ de pes­te Nistru desigur cu gânduri rele, se dau atacuri armate în care po­pulaţia civilă liniştită are să su­fere enorm de mult, se omoară sol­daţii şi ofiţerii. Faţă de această stare primejdioasă, am dori să ştim dacă vre­odată presa „demo­­rorată" a luat Mţiativa vre-unui protest, dacă ea a avut un cu­vânt de bulă, sau de avertizare ?­­ Desigur ar fi zadarnică o atare cercetare în coloanele anumitei prese. Im schimb, însă, este de a­­juns ca un­­comunist să fie răniit, sau omorât, atunci când căuta să înftre pe furiş în tură, sau când voia să fugă de sub escorta ce-l­­conducea pentru ca din acest caz să se bată monedă contra guver­nului, Contra oștirei, și contra con­ducătorilor ei. " Nici un cuvânt de blam pentru «cei ce omoară , dar, vorba expre­sivă românească „se face gaură în cer" dacă un răsvrătitor şi-a găsit moartea ce-o merită ! .­ Dar cine oare a plâns mai amar­­nic şi mari cu lacrimi dureroase, „starea nenorociţilor de la Jilava", cine a căutat să acrediteze atmos­fera Cea mai rea tribunalelor mar­ţiale, decât presa aceea care nici odată, în nici o împrejurare, nu a avut un cuvânt de rău pentru di­­solvanţii­ societăţei şi distrugăto­­ri­i statului ? • In numele unei false „libertăţi“ s’au atacat lihstituţiii’e represive şi pe oamenili ce te conduc. In nume­le u­nei „libertăţi“ viclene, s’a gă­sit totdeauna loc liber în" coloanele presei „democrate" defăimătorilor ţării". _ când aceasta e realitatea şi a­ Cestea sunt faptele se poate oare vorbi de acea avant-gardă a co­munismului, făcută de amicii ordi­­n­ei­ şi disciplinei în stat ? Dacă există o avant-gardă, apoi nu o fac de cât aceia cari discre­ditează pe oamenili politici ai ta­riei —* dacă nu le simut simpatici— prin cele mai odioase calomnii. Acea avantt-gard­ă o fac toţi avo­caţii cauzelor rel­e, toţi apărătorii Comuniştilor ur­măriţi de justiţia ţârei, toţi aceia cari se ridi­că cota tra „teroarei" legale, dar nu au nici un cuvânt de blam pentru cei ce voesc să diistrugă roadele jertfelor naţionale şi înţelepciunei polîîis­­tice a conducătorilor acestei ţări. Aci e buba. A’dii sunt vinovaţii. Comunismul — fx’pare otrăvitoare .Eu ar fi putut să crească dacă nu ar fi găsit suflete venale cari să-l susţină şi să-l întreţină prin scris, şi prin propaganda cotidia­nă a presei. Şi atunci nu este o probă de ci­nism ca atutuici când o parte din presa n noastră este atât de binevoi­toare­­cu manifestările anarhice, tot ea să fie acea care să cânte vi­novaţi îta sferele menite a duce mai departe civilizaţia, ordinea şi respectul noţiunei de patrie şi de stat­­iu . NOTE „FECIOARELE“ Poesiife lul Demetrius Din noii poeţi ai generaţiei care a venit după uriaşul ce se numeşte Eminescu — o tristă succesiune care facă să pălească luminile prin pr­ea multă lumină a unuia ! — se cuvine a cita pe Demetrius-Este un poet care are intuiţii. Este un intelectual care îşi traduce versurile sale în tipare poetice, — drumuri netede spre suflet. Voeşte a arăta superioritatea vi­sului asupra treburilor mari şi gândurilor severe ? O face în ver­suri de felul acesta, în care visă­torul cântăreţ stăpâneşte o ţară prin cântec . Netrebnic­ pentru a sceptruluî po­vară, Era stăpân pe suflete prin cânt; Scotia din coarde-o largă primă­vară Şi-o risipia ’nflorită pe păţnări O revărsa în inimile pline De nesfârşit ! căci el era 'mpărat• Femeia e înşelătoare. Poetul o vede sub formele unui şarpe : Iţi fură date numai pentru mers Picioarele, dar boa mătăsoşi Care sugrumă lung, nesăţioşi: — Când mi se dărmă ‘ntregul uni­vers! Ce asemănare adâncă e 'ntre voi, Reptilă şi femee, — de-ai ştiut Limbajul veninos de la ‘nceput, Pe când mergeam alături calmi şi goi? Vremea rea o vede poetul astfel: Călăreţu ‘n crâşmă, colo­ şade 'n ploaie; Uliţa-i pustie, fără felinare; Singur, face semne nopţii, se ‘nco­voae Un copac ce'şi scuipă frunza nea­gră mare Şi toate poeziile lui Demetrius sunt astfel. Incorectă uneori’, aspră mai tot­deauna, fără catifelarea versurilor armonioase şi dulcege, stridentă ca un acord wagnerian, poesia lui De­metrius se impune şi ne reţine prin căld­ura cuprinsului, prin savoarea fructului pârguit, ce trăeşte din­colo şi mai adânc de înveliş, de scoarţă, de vestmânt şi de formă. Un interiorist al simţirei, Deme­trius ne dă poesii cari nu sunt ver­sificate dulceag, şi dacă poesia este altceva decât cântec, şi dacă ea are un alt înţeles decât acela al gâdi­lăm timpanului, cum mătăniile gâ­dilă buricul degetelor călugărilor ori bătrânilor neocupaţî, atunci de­sigur poesia lui Demetrius rămâne ca o adevărată... poesie, în care e­­frbctivitatea ne o transmite nu clin­chetul versului,­ ci palpitul sufletu­lui din el:Stas»~tr jf K PETRONIUS r~r~ u tr— - • t " / Un di­stitts ziarist englez, d. Wilson Harris, într’un­ recent ar­ticol referitori la proectul de refor­mă a secularei instituţiuni Care este Camera lorzilor, face urmă­toarele observaţii: Cu toate declaraţiile primului ministru asupra comisiunei guver­namentale care se ocupă cu refor­mele ce vor fi aduse Camerei lor­zilor, tot se poate încă afirma­­că reforma este în ajun­ de reali­zare. Comiisiunea nu poate ajunge la înţelegere asupra modalităţilor, şi chiar de ar fi în toate chestiu­nile de acord,, propunerile ei pot fi foarte bine respinse, adică să nu obţină sancţiunea leg­islativă. O anomalie Nu există în Constituţia engleză nimic care să constitue o anomalie simlilară cu Camera lorzilor — spune d. Wilson Harris, asemă­nând această­­instituţie cu străve­chiul „Liberum veto“ ce a dominat odinioară viaţa politică a Polo­niei. Majoritatea membrilor acestei Camere supreme legislative deţin drepturile lor printr’un accident de naştere, primul născut al fie­cărui lord membru al Camerei moştenind de drept şi acest rang al părintelui său. Drepturile moştenite Actualmente Camera lorzilor are aproape 740 membrii, dintre care majoritatea lor sunt acolo prin dreptul de moştenire. Excepţiile sunt 24 episcopi, vre­o şase jurişti emb­uenţi şi câţiva „pairi" de cu­rând numiţi de suverani. Şi aceştia în număr de 516 pe fiece an devin­ membri­ de drept şi fiii lor îi succedează. Din această categorie fac parte bărbaţi de stat ca lord Oxford, lord Balfour, lord Gr­ey şi lord Cecil, mai bine cunoscutţi su­b nu­mele de d. Asquith, Balfour, Sir Eduard Grey şi lord Robert Cecil cari toţi au obţinut de curând lo­curi în Camera lorzilor. Multi dintre actualii membrii au fii Cari îi vor succeda. D. Wilson Harris adaugă că sunt numeroase cazurile în care moştenitorii­ acestor, drepturi nu sunt câtuşi de puţin mulţumiţi din următorul motiv bitae justificat: Având o carieră politică proprie cu frumoase perspective pentru Camera Comunelor, este penibil pentru tinerii luptători să fie pr­mn moştenire transferaţi în astmosfe­­ra paşnică dar somnolentă a Ca­merei lorzilor. * * I Printre criticiile aduse acestei in­stituţii legislative este şi spiritul ei ultra-conservator. Din 740 mem­brii sunt doar 60 liberali şi nici 10 laburiști. Rezultă din aceste că nici un vot al Camerei lorzilor nu poate conta pentru guvern, sau ar numai că nici un gutvern liberal sau socialist n’ar putea veni la putere. Din 1911, după lupte aprige a tre­cut prin parlament faimoasa lege (Parlament-Act) care a înlăturat pe lorzi de la votarea bugetului, luându-se și dreptul de a legaliza măsurile semnate de președintele Camerei Comunelor în chestiunile financiare. Tot ce prima Cameră acceptă în trei sesiuni parlamen­tare nu mai poate fi respinsă de a doua Cameră. Cu toate criticile ce se aduc Ca­merei lorzilor — conchide d. Wil­son Harris — opinia publică en­gleză nu este în favoarea desfliin­­tărei gale. Considerată fiind ca o frână solidă contra oricărei legis­laţii pripite sau îngustă. Reorganizarea se va face dar după lungi studii şi desbateri se­rioase ca în toate schimbările ma­ri ce se fac într’o ţară Constitu­ţională., , Instituţii tradiţionale PROECTUL REFORMEI CAMEREI LORZILOR — Cu toate nepotrivirile şl Incompatibilităţile actuale iiiilBBlli'll 1 ■■■! TTTÍT I IU I IIIHIPIINM MimTHlUlMl» păşite aceste instituţlu^ engleză consideră Camera Lorzilor ca o garanție pen­­tru înfăptuirea unei bune opere de legislație . Vizite reia de Suveranii Angliei la PARIS Cu prilejul vizitei ce Regele Ge­orge şi Regina­­Alexandra au fă­cut-o zilele trecute la Paris, atât lumea oficială cât şi populaţiunea ma­­elui oraş au manifestat cea mai­­cordială primire Suveranilor marei naţiuni engleze. :­iţi , REGELE GEORGE V şi REGINA ALEXANDRA ZI CU ZI Din toată presa mondială ziarul .Adevărul" culege numai acele pă­reri carii duc la încheerea Că guver­nul din Sofia e responsabil de mă­celul sângeros şi că, deci, Crima­­Comunistă e în parte justificată. Am dori să ştim dacă „Adevă­rul“ selecţionând din presa mon­dială, cea ce-i Convine şi susţinând mereu că înarmarea în Bulgaria e un pericol, Un face o operă care cadrează perfect cu vederile Sta­tului Major sovietic de la Mosco­va? That ist the question. . .Adevărul afirmă­ că comunismul e creiat de „reacţionari“. In parte — numai în parte —lu­crul e adevărat, deşi reacţiunea ar putea fi distrusă, fără ca numai­decât după ea să urmeze anarhia. Dar concedem că­­Adevărul" ar avea dreptate. Dorim să ştim, în­să, ce numeşte el „reacţiune“? Du­pă acest Ziar orice guvern de or­dine, orice guvern care nu se lasă intimidat de falsele demagogii şi apăra interesele Statului, este „reacţionar“. Şi atunci ajungem la concluzia ridicolă că aceia cari pedepsesc pe comunişti, sunt vi­novaţi, după cum poliţia ar fi vi­novată dacă sunt hoţi şi crimi­nali! Dar se vede că logica democrată are nuanţe, are subtilităţi, are a­­dâncimi, pe care noi sărmanii oa­meni vechi nu le pricepm!­ m JUDECATA minorităţilor Anumita presă nu poate să pri­ceapă cum la Ciuc, într’un cerc cu majoritatea alegătorilor unguri, s’a ales un senator român. Anumita presă multe nu poate să priceapă pentru că nu-i dau voe acei cari au știut s’o plătească în singura monedă cu care poate fi cumpărată. Dacă însă ar deschide ochii să vadă că în Banat partidul şvăbesc a fuzionat cu cel liberal,— dacă ar socoti situaţia reacţionari­lor iredentişti, din partidul mar­ghiar, urâţi de secui, — ar înţele­­ge că pretutindeni, în rândul mi­norităţilor se manifestă increderea în actualul regim. Secuii nu­ sunt urn element iden­tic cu maghiarii aduşi în Ardeal ca colonişti sau ca locuitori ai ce­tăţilor. Ei sunt veniţi mult mai înainte, au trăit în mijlocul româ­nilor, şi diferă atât prin limbă, cât prin port şi obiceiuri, de maghiari Ei nu pot suporta reacţionarismul magnaţilor, latifundiari şi s’au so­cotit pe deplin liberaţi, atunci când prin reforma agrară înfăptuită de actualul regim, am­ căpătat pă­mânt. Cum erau oafe tocmai secuii să aleagă pe conducătorul unui partid ce arată că împroprietărirea e von „furt“ şi care aşteaptă dela Horty, nu atât „liberarea“ Ardealului, cât redarea moşiilor expropriate. Succesul candidatului liberal era deci dela sine asigurat. Numai anumita presă, — spre a da arme iredentiștilor maghiari, — este în stare să afirme că această alegere nu s’a petrecut în cea mai deplină libertate. Nu ne îndoim că „Adevărul“ şi celelalte pamflete în slujba streinilor vor jubila când la Budapesta sau la Moscova se va reproduce proza infamă, spre a se dovedi că minorităţile în România hu­-şi pot spurge liber voinţa. Dar toate aceste bucurii sunt de scurtă durată.* '— -------­ Din PRIMEJDIILE băuturilor alcoolice Natura şi compunerea băuturilor alcoolice - de treime să cuprindă o legiuire a bâuturilor spirtoase- Proiectul de lege pentru regle­mentarea producţiei, circulaţiei şi debitărei băuturilor alcoolice este însoţit de o foarte documentată expunere de motive din care repro­ducem acum textul ce urmează. Băuturile alcoolice pot în două feluri să devie vătămătoare : prin natura compunerei lor şi în­deosebi prin gradul de alcool ce conţin, prin tăria lor şi care sub o cali­tate redusă pot fi mai mult sau mai puţin nocive ; apoi prin modul lor de debitare, adică de consuma­­ţiune- Urmărirea naturei şi compu­nerea băuturilor alcoolice, fac parte dintr’un alt ordin de preocupări de natură propriu zisă sanitară şi câte odată economică, de aceia şi la noi ea face parte din legiuirile fraudelor acestor băuturi- Legiui­rea de faţă strâns legată şi ea de acele legiuiri nu poate însă decât în mod indirect să se preocupe de această chestiune ; dacă ea se pre­ocupă trebue să o facă ca să înles­nească aplicarea acestor ’ legiuiri’ şi ca prin regimul fiscal şi de con­trol mai direct al producţiunei şi debitărei acestor produse, se poate urmări mai de aproape împlinirea prescripţiunilor impuse de ele? In acelaş timp, legiuirea fiscală poate prin taxare chiar să ajute sau să stânjenească consumaţunea unor băuturi mai higienice decât altele. In deosebi prin clasarea în mai mult sau mai puţin higienice şi în taxarea lor, diferită, ea poate avea o înrâurire puternică asupra con­­sumaţiunei produsului respectiv. Deci în această parte a legei, a pro­ducţiunei, regimul fiscal va fi după cum vom vedea o urmare a nevoei higienice şi a situaţiunei economice cel puţin provizorie, ce găsim azi şi care impun la atingerea scopului final, anume corectări. Excesul de băutură Dacă băutura produsă s’ar bea numai ca accesoriu al alimentării­ şi anume cu acest prilej propune­rea noastră ar putea să se opreas­că la controlul producţiunei pentru a da în consumaţie un produs cât mai uţin vătămător. Din neno­rocire însă băutura este mai cu seamă petru masele mari legată de principalul mijloc de distracţie al acestor mase, de localul de desfa­cere de cârciumă, de localul de de­bitare special pentru băutură şi nu totdeauna ca accesoriu de alimen­taţie. Astfel că o băutură este vătămă­toare nu numai prin tărie ci prin cantitatea în care ea este absor­bită dar şi chiar prin atmosfera în care ea se consumă. De aceia în toate legiuirile chestiunea localului de debitare ia o importanţă spe­cială. A­m avut, şi noi un trecut, avem şi azi într’unele regiuni ale ţarei experienţe dureroase pentru influ­enţa localului? Din consecinţe alcoolismului El poate fi adesea ori nu numai distrugător prin cantitatea şi tă­ria băuturei, a sănătăţei omului şi ca urmare a progeniturei lui, dar distrugător al sănătăţei morale al lui şi al familiei lui prin zăpăcirea minţei, ce aduce alcoolul, prin pier­ . importantă lega socială derea şi prin distrugerea de la muncă şi datorie. In multe regiuni mai cu seamă după războiu, dând mijloacele populaţiunei săteşti şi lucrătoare au sporit, aceste localuri au devenit şi centrele nu numai de absorbţiane a disponibilităţilor în­tr’o direcţiune nefolositoare dar şi de cămătărie pentru ca chiar ca înainte ca banii să fie intraţi în mâna muncitorului ei să fie stăpâ­niţi d­e cel ce l-a ameţit dându-i bătută pe credit. In deosebi popu­laţia Bucovinei, Moldovei şi Ma­ramureşului au de suferit de acea­stă influenţă a circiumei asupra stărei materiale? Distracţia de predilecţie a masselor Dacă în regimul producţiunei trebue să ţinem seama de condi­ţiile economice ce găsim în acel a! debitărei nu putem să nu ne îngri­jim şi de celelalte nevoi materiale şi sufleteşti ale mulţimei. Pe lângă nevoia restaurantului şi al hanului (hoteluri) necesar găzduirei sau ospătării (mîncărei)­ trecătorului nu putem să nu recunoaştem şi munci­torului de tot felul nevoia unei dis­­tracţiuni, pe care din nenorocire el o găseşte azi aproape numai în direcţia băuturei,, împrejurul unei­ mese, unde consumă băuturi adese­ori vătămătoare fie prin calitate fie prin cantitate. Regimul cel nou pentru a fi în realitate folositor nu constă numai în a reduce această distracţie vătămătoare la minimum dar mai cu seamă de a da o îndru­mare de ordin mai înalt şi mai fo­lositor muncitorului şi familiei lui, şi mai cu seamă interesului obş­tesc? Partea legiuirei care priveşte debitarea prin chiar caracterul ei trebue să fie legată de programul cultural şi­ moral al Statului, pre­cum aceea ce priveşte producţia este legată de legiuirile de ordin sanitar şi econom­ic, după cum vom vedea în propunerile ce facem. Din această expunere se poate vedea complexitatea unei­ atari chestiuni­ care în cond­iţiunile în care ea se întocmeşte azi mai este înrâurită și de situația de fapt ce-o găsim. : Producţîunea, circulaţia şi debitarea băuturilor Pentru o legiuire generală a bău­turîlor spirtoase ar trebui să avem în vedere următoarele co­asidera­­ţiuni cari să-i servească de temelie. O legiuire a băuturilor spirtoase cuprinde două­­ părţi principale , una a producţiunei pentru a clasa produsele după gradul lor de vătă­mare (sau de utilitate) pentru con­sumaţie şi deeii a le înlesni produc­­ţiunea sau a o stânjeni, fie prin sporirea preţului­ printr’o taxare mai mult sau mai puţin ridicată. Acest control fiscal autoriză deci fabricarea numa­ii a unor produse de o anume compoziţie şi­ de o a-*­nume tărie în concordanţă cu le­­­giuirile sanitare şi nevoile eco-­ nomice? Continuarea in pag. 2-a Continuare în pap. 2-a Intr‘una din şedinţele academiei române, d. Ştefan Ciobanu, membru a­l acestei înalte instituţiuni cultu­rale, a făcut u­n raport amănunţit asupra personalităţei celui mai de seamă cărturar român — Dimitrie Cantemir — relevând nu numai acti­vitatea lui politică şî diplomatică dar şi pe cea literară şi ştiinţifică, revărsând astfel o rază de lumină asupra unor pa­gini puţin cunoscute din viaţa marelui voevod. Vom­­rezuma fapartea­­din raport referitoare la viaţa­ lui Dimitrie Can­temir, rămânând ca în curând să publicăm şi datele asupra activită­ţii literare şi ştiinţifice a voevodu­­lui cărturar. Sunt cunoscute îndestul împreju­rările, în cari Dimitrie­­C­antemir a intrat în alianţă cu Petru cel Mare şi s-a retras cu armatele ru­­sieşti în Moscova, unde-şi petrece restul zilelor. Aci, în Rusn­al, el îşi scrie cele mai însemnate opere, din cari primul loc îl ocupă­­a acelea, cari s­e referă la ţara lui. Dimitrie Cănit­emir, căpătând în­crederea­ Turcilor şi tronul Moldo­vei, soseşte în capitala Moldovei la 10 Decemvrie 1710. Raporturile din­tre Rusia şi Turcia, încordate de multă vreme se rupseră definitiv la 20 Noemvrie 1710 când turcii au declarat solemn răsboiu Rusiei. Cata­temir care se afla la Constantinopo­­le, fără îndoială a luat şi el parte la rezolvirea­ conflictului ruso-turc şi, fiind acolo a intrat în legătură cu Ruşii, mai mult, s-a obligat până la oarecare măsură de a întră în a­­lianţă cu Rusia, când va deveni dom­nitor. ■­­ Tratatul din 13 Aprilie 1711, în­cheiat în oraşul Luţo între Petru cel Mar© şi Dimitrie Catatemîr, era ultima fază a tratativelor de alian­ţă cu Rusia, pregătită încă la Con­­stantinopole, unde Dîmiitrie Camte­­mir îşi ia anumite angajamente. In tratatul delta­ 13 Aprilie 1711, Di­mitrie Cantemir, recunoscând protec­toratul imperiului rus asupra Mol­dovei în caz când Turcii ar fi în­vinşi, caută să asigure până la otalte car© măsuri integritatea şi indepen­denţa ţării sale. Acest tratat în punc­tele lui esenţiale, fără îndoiala, a fost opera lui Dimitrie Can­temir. Dimitrie Cantemir, ia toate măsu­rile posibile ca să se fie de angaja­­mentul lu­a­t faţă de Petru cel Mare. Petru cel Mare a fost nevoit să încheie cu Turcii în ziua de 11 iu­lie 1711 o pace puţin onorabilă pen­tru Rusia. Turcii lata pus drept con­diţie a păcii exltrădarea lui Dimi­trie Cantemir. Trebuieşte recunos­cut, că ţarul Rusiei cu toată situa­ţia lui grea, în această privinţă fel avut o atitudine foarte cavalerească refuzând să îndeplinească cererea Turcilor. 1 . 1. 11 După „înclegierea păcii, armatele ruseşti însoţite de un ,,­colaus“, repre­zentant al învingătorilor, se retrage de la Stănileşti spre Nistru. Dimi­trie Cantemir, călăuzit de două sta­te de călăreţi ruşi se abate în mod clandestin de la armaitele ruseşti şi în seara de 14 iulie îşi face pentru ultima dată intrarea în Capitala Mol­dovei, aproape părăsită de locuito­ri, ca să-şi ia familia. Aici Domni­torul Moldovei se opreşte pentru d­ouă zile. Cronicarul moldovean, ca­re l-a urmat pe Cantemir, ne dă o listă de 24 boieri mai die seamă, cari au pă­răsit Moldova împreună cu armate­le ruseşti. In una din cele mai vechi istorii ale lui Petru cel Mare se afirmă­, că împreună cu Cantemir a trecut în Rusia un n­umăr de 448 de boieri şi funcţionari. Numărul Moldoveni­lor, cari au urma­t aranjatele ruseşti, a fost mult mai mare. Armatele ruseşti au trecut Nistru la Movilău, şi aici Dimitrie Cante­mir întocmeşte o listă a tuturor Ro­mânilor. De la Movilău împăratul Rusiei a luat-o spre Varşovia, iar Cantemir din motive de ordin familiar este nevoit să­ meargă spre Chiev. La Şargorod Dimitrie Cantemir se desparte de armatele ruseşti şi, însoţit d­e­ o­ escortă de 210 de că­lăreţi, se îndreaptă spre Caiev. Croniciarul Moldovei, care cu a­­tâta preciziune descrie toate eveni­mentele din viaţa nenorociţilor Mol­doveni, trecuţi în Rusia, vorbeşte cu amărăciune şi despre neînţele­gerile pe cari le-a avut Cantemir cu boerii moldoveni la Chiev. Domnitorul Moldovei fu învestit cu drepturi excepţionale faţă de stupuşii săi Cum vedem din scrisoarea din 26 Noemvrie 1711, Cantemir la această dată se găseşte la Harcov. Regiunea de lângă aCesti­ona’s, cu cele trei­sprezece sate locuite de Români. Se vede că se bucura de o autonomie specială. Moldovenii însă cu toate privile­­­gile pe cari le acordas­e Petru cel Mare în ţara rusă tindeau spre ţara lor; şi poate şi din cauza­­neînţele­gerilor cu Cantemir, care a rămas Domn al lor şi în Rusia cu puteri m­ai mari decât în Moldova, din cei peste patru mii câţi erau la început nu au rămas decât vreo două mii. Catatemir a stat la Harcov cu fa­milia până la sfârşitul anului 1712. In acest răstimp al pleacă în două rânduri la Petresburg — prima da- In urma Stăruinţelor lui Cantemir, Petru cel Mare, printriun nou or­din din 9 iunie 1712, ordonă să se dea fostului domnitor al Moldoveji 40 de felmili­­i de iobagi (dvoruri) în suburbia Moscovei, o plasă între­­agă (Gomamiţcaia) cu o lunie de dvoruri (case, familii de iobagi) şi moşii în regiunea Sevse (şi judeţul Luganoc) din guvernământul Ore­­ol, regiune care în veta­cul al XVH- lea a Servit ca loc de exil pentru ne­mulţumiţii imperiului moscovit. Se pare că tot în anul 1712 lui Cante­mir i s‘a dat şi Satul Ciomai la­ Gre­­azi cu căttunele Iul şi satul Bulatni­­covo cu cătunul Orehovoa în jude­ţul Moscovei cu toate moşiile şi in­ventarul, precum şi o pensie viage­ră de 6000 ruble tataval. In Moscova, unde Dimitrie Can­temir soseşte la 18 ianuarie 1713, i s-au­diat lui Can­temir şi două case în cartierul Por­ovea, una de piatră şi una­ de lemn, cu câ­te 8 camere fiecare. Nu cunoaştem decât foarte puţin diin viaţa lui Cantemir la Halicov şi mai p© urmă la Moscova. Din cele câteva scrisori din anii 1712—1716 trimise de către Cantemir lui Petru cel Mare şi unor demnitari din Ru­sia, reiese că Dimitrie Cantemir, care sta când în satul Solomino din guvernământul Oriov, când la Mos­cova, se interesează la chestiunea­ moşiilor sale, de scutire­a de dări, ca­­re-i fusese acordată de către Petru cel Mare şi care nu-şi ţinuse anga­jamentul Sa c vede că JDimitrie Can­temir duc© o vi­aţă patriarhală, tră­ind retras, ocupându-se în primul rând cu educaţia copiilor săi. Dintre oamenii cari îl înconjurau pe Cantemir în timpul şederii lui la Harcov şi Moscova merită să fie remarcat Anastasie Donidodu­, care trăia­ în casa lui Cantemir în cali­tate de profesor al copiilor princi­pelui „de limbile elino-greacă, lati­nă şi italiană“. La 12 Mai 1713 moare soţia lui Cantemir, Casat­dra, născută Canta­­cuzino, o femeie cu o cultură vastă şi cu calităţi de soţie şi de mamă superioare, cum afirmă biografii lui Antioh Cantemir. După moartea soţiei sale, Dimi­trie Catatemir duc© o viaţă şi mai retrasă. El stă la Moscova şi sin­gura preocupare, pe lângă lucrări­le lui ştiinţifice, a fost educaţia co­piilor. In calitate de profesor îl ve­dem în casa lui Caintemir pe Ivan Ilansehi, care a jucat un rol însem­nat în educaţia literară a fiului lui Dimitrie Cantemir, Antioh. In anuil 1715 împăratul Rusiei ple­acă în străinătate. Dimitrie Cătate­­mir, care până la moarte nu a încetat de a se interesa de soarta ţărilor româneşti, de a se înterarce în Mol- PAGINI ISTORICE DIMITRIE CANTEMIR Din cercetările d-lui Ştefan Ciobanu­, Membru al Academiei române

Next