Viitorul, septembrie 1926 (Anul 19, nr. 5551-5576)
1926-09-01 / nr. 5551
Anui as Rc«fc»spre gecelea Ko. 5551 4 PAGINI Miercuri i septembrie 1926 2 4 LEI LEI M.ta : Mutete ABONAHfcNTE IK TARA I In sfretaStste un an — — — — £00 el I Un sn — —1200 te' £zse itnl — — — 2E0 » I £ase luni— — — 600 » Trei » — — — 155 » Irei — — — — 300 * REDACȚIA ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI BTR. EDGART QUINET No. 2 N STRADA ACADEMIEI Na IT TtterMnete: Dlwctl* S1/Î3: Redactia $t Administratia tt/23 «t S/ll $ KUKtlliRl COMERCIALE £e primesc directia Acrrinistratia ilarului £tr Academie 17 si is leale Atențiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se dîstruj 2LEI EX. in TARA 4 LEI ex. în strenomie Statuile Balneare PriStic a urmat - România Mare este una diin ţările care este mai bine înzestrată cu izvoare de ape minerale şi cu localităţi destinate a fi centre de vilegiatură, de vară şi iarnă, astfel cum le cere nevoile vieţei moderne. Este inutil de a le enumăra aici, dar nu este de prisos de a insista asupra folosului de a te pune în valoare. Nu numai vom înlesni îmbunătăţirea situaţiei igienice generale, vom da centre în care omul muncitor îşi va putea găsi odihna necesară, vom desvolta sporturile legate de vilegiatura de vară şi de iarnă, vom pune în valoare regiunile frumoase ale ţărei, dar desvoltând pe lângă aceste staţiuni răspândite pe toată întinderea ţărei centre de confort şi de trai mai lesnicios, vom desvolta turismul atât de greu de făcut la noi, întreprinderile ateliere şi turistice aducătoare de atâţia, bani în alte ţări, şi vom reţine la noi sume importante ce să duc peste hotare. Situaţia geografică a ţarei româneşti, regiunile răcoroase din munţii noştri, apele sale minerale pot printr’o bună organisaţie, să atragă pentru tarile de la sudul şi răsăritul nostru şi din clienţi care să duc azi in spre ţările mai depărtate ale Occidentului. Dar pentru aceasta trebue o politică pentru punerea în valoarea acestor staţiuni balneare şi climaterice. A arăta care sunt lipsurile est© a indica şi măsurile de luat. Pentru a pune în valoare o staţiune de acest fel, trebue împlinite câteva condiţiuni esenţiale. 1. Trebue mai întâi puse in valoare bogăţiile lăsate de natură, isvoarele în deosebi, prin captare şi instalaţiile necesare folosirea lor după regulele tehnice şi medicale moderne. Multe din staţiunile existente sunt în mâna unor proprietari cari sau nu au mijloacele necesare pentru punerea în valoare a lor, sau nu îşi dau seamă de rolul de interes general ce sunt chemaţi să joace. In general această punere in valoare se va putea face prin comercializarea în societăţi făcute după anume reguli, pentru a putea beneficia de o politică specială de credit lesnicios prin intervenţia Statului, care nu se poate desinteresa de aceste focare de însănătoşire naţională şi morală chiar. 2. Situate în localităţi depărtate, mai mult în sate fără mijloace, desvoltarea lucrărilor edilitare şi satisfacerea nevoilor unei populaţi care vrea să trăiască mai bine şi mai uşor, rămân înapoiate. Reputaţia apelor minerale atrage populaţia streină din ce în ce mai mare, şi nesatisfacerea celor mai elementare nevoi edilitare (apă, canal, lumină) poate deveni prin aglomeraţie o primejdie şi compromite reputaţia staţiunei. Trebue deci ca în aceste centre administraţiile comunale să fie puse în putinţă şi de a cunoaşte şi ce este o nevoie alta decât a satului, să aibă mijloacele să le satisfacă, dar în deosebi să pregătească prin anticipaţie viitorul. Ele nu o vor putea face dacă nu vor avea, şi aci pe lângă concursul proprietarilor izvoarelor şi al judeţului şi al statului, într’o chestie care depăşeşte interesul local. Trebue deci şi aci un ajutor de dat la pornire, fiindcă localitatea odată pusă în valoare, ea îşi va găsi în propriile ei venituri desvoltarea ei viitoare. Statul trebue să aibă o politică de îndrumare edilitară pentru aceste CGTKTG. 3. Atât pentru nevoile turismului, cât şi pentru acele ale staţiunilor balneare chiar, cea d’întâi condiţie este de a găsi oţeluri confortabile. Nu se clădesc oteluri bune, ci adesea, magherniţe de speculat, fiindcă, nu vine lume, lumea nu vine fiindcă nu găseşte oteluri bune. Şi aci trebue făcut cea ce s’a făcut acum în urmă in Elveţia, Italia şi Franţa, o organizaţie specială pentru creditul atelier şi şcoli pentru formarea personalului, destoinic pentru a fi folosită în oţeluri. Numai graţie acestui ajutor dat, şi aci la pornire sa putut desvolta în regiuni depărtate şi nepopulate, centre azi înfloritoare cum să găsesc în Savain.. sau în Elveţia. 4. înlesnirea comunicaţiei, deci le-gătura cu C. F. R. pentru deservirea cu trenuri directe şi comode a acestor staţiuni. Cele mai multe din ele nu sunt pe o arteră principală, şi deci trebue legături speciale şi de sezon făcute cu ele. 5. Măsuri speciale, de ordine şi poliţie pentru asigurarea igienei, alimentarei, şi liniştei, a locali-iostore,odihnări distracţie cerând un regim corespunzător. Nu voim să prelungim enumerarea mai de detaliu a nevoilor ce sunt pentru propăşirea staţiunilor balneare şi climaterice, acestea fiind cele de căpetenie. Ne vom mulţumi însă să aplicăm aceste consideraţiuni unui caz special, acel al Vetrei Dornei ,spre a arăta cât este de făcut şi cum după părerea noastră se poate cu puţină sârguinţă şi pregătire din timp desvolta unul din centrele cele mai frumoase din România. Din cercetarea dificultăţilor acestui caz special, vor ieşi şi consideraţiuni pentru interesele generale ale chestiunei. WNmA 5. BRATiBNU Vatra Dornei. 26 August 11 26. NOTE €ine!i!af@§p'a£ul mn jurul ideei — dacă nu chiar a realizarei — unei industrii cinematografice interne româneşti sa deschis o anchetă, prin care cei ce o întreprind pun mai multe întrebări, au rostul şi importanţa lor. De la Inceput trebue să o afirm că sunt câştigat cu totul ideii. Şi cred că principial nici nu poate fi cineva prefivnic, căci nu e nimeni care să nu dorească ca ţara noastră să devină pe toate terenurile tot mai puţin tributară producţiilor străine. Dacă independenta politica şi materială e un desiderat unanim împărtăşit al oricărui popor, cum oare nu ar urmări el cu aceiaşi convingere descătuşarea lui de marfa străină, de importul lucrurilor, cu exportul banilor? O industrie nouă românească ? Să trăiască ! Dar tocmai in dmenta ce-o avem de-a ne libera de producţia străină, trebue să pornim cu convingerea că pentru a o elimina nu e nevoie de discursuri patriotice şi nici de legi prohibitive, ci o imperioasă nevoe ca cea ce facem să fie în toate privinţele la înălţimea lucrului importat. Altfel fraza patriotică nu va putea să ne facă să înghiţim eea ce este de calitate inferioară. Fără bani mulţi nu se pot creia filme bune. Dacă nu putem avea nici oraşul filmelor ca în America, Los Angeles, va trebui totuşi să avem instalaţii şi organizaţii absolut egale cu ale celor ce produc filmele cumpărate din străinătate. Cât priveşte folosul pe care l-am căpătat din filmarea scenelor romăneşti, credem că e inutil a spune şi aci, că nimeni nu se poate îndoi de ei, dacă filmul este făcut cu pricepere. Ce propagandă mai bună pentru pitorescul ţărei noastre, pentru monumentele noastre de artă, pentru trecutul nostru, cu luptele lui eroice, decât rularea unui film frumos, artistic înjghebat ? Un atare film face mai mult decât o carte, ori o conferinţă ţinută pentru usul străinilor. Va trebui, însă, ca noua industrie cinematografică să-şi alipească o comisiune de oameni de gust, de istorici în primul rând, pentru ca produsele ei să fie corespunzătoare istoriei, să fie estetice şi să nu ne facă mai mult rău decât bine, în faţa străinătăţei exhibând cea ce e urît, şi cea ce e murdar, şi josnic. Ţăranii beţi, femeile alese cele mai urîte, lipanii cu corturile, ursarii — nelipsitul urs din viaţa românească, pe care îl vedem atât de rar încât avem şi proverbul că „s'au strîns oamenii ca la urs" — toate aceste copilării, cu aparenţă de coloare locală, trebue să dispară. Şi cu aceste rezerve şi condiţii nimeni nu poate fi contra unei industrii cinematografice româneşti PETRONIUS Diplomaţia, germană desfăşoară de câtăva vreme o activitate susţinută, pentru a rezolva unele chestiuni pe care Reich-ul ar dori să le vadă soluţionate în avantagiul său, înainte de admiterea sa definitivă în Societatea Naţiunilor. Presa germană spune precis că Reich-ul caută să obţină intervenţia conferinţei ambasadorilor, în chestiunea dezarmărei Germaniei, care continuă să prezinte atâtea dificultăţi. Pe de altă parte, guvernul german a intervenit la Paris, şi a remis un memoriu cu privire la reducerea efectivelor trupelor de ocupaţie din Renania. — memoriu care a fost comunicat, şi suvernelor de la Londra şi Bruxelles, şi chiar cabinetului din Washington, deşi Statele Unite nu se amestecă în această chestiune. Coliția sublită geruwana întreaga presă germană şi cea de stânga şi cea de dreapta, duc© campanie în această chestiune sprijinind acţiunea guvernului, şi preşedintele Reichstagului d. Loche, care a stat câteva săptămâni în regiunile ocupate, a făcut lui „Berliner Tageblatt“ unele declaraţiuni care, în intenţiunea sa erau destinate să faciliteze un acord. Presa franceză discută şi ea chestiunea. Astfel ,,Le Temps“ spune că atunci când din partea germană se spune că tratatul de la Locarno oferă Franţei garanţii mai mari decât ocuparea ţărilor renane, şi că acest tratat va rămâne inoperant atâta vreme cât Franţa, nu se va hotărî dacă nu la evacuarea imediată a ţărilor renane, cel puţin la o mare reducere a efectivelor, se complică lucrurile în mod primejdios. Locarno sau Versailles ! «L. »«mu —u.... Niciodată nu s’a admis, spune ziarul francez, că tratatul dela Locarno poate să se substitue în- tr’o măsură oare-care unei părţi determinate de tratatul dela Versailles. Din potrivă, s’a declarat întotdenuna că în nici un caz tratatul dela Locarno nu ar putea avea ca efect să modifice pe cel dela Versailles. Garanţia de siguranţă pe care Franţa o are de pe urma acordurilor semnate la 1 Decembre 1925 depind, zice ziarul francez, de sinceritatea cu care Germania îşi va uine angajamentele pe cari le-a luat conform pactului renan; garanţiile pe cari Franţa le are de pe urma tratatului de la Versailles, mai ales prin ocuparea militară efectivă, pentru o perioadă determinată, a malului stâng al Rhinn- ului, depind de propria ei sforțare si «be propriul ei control. De aceea nu, poate fi vorba, în actuala stare de lucruri, să renunţe la acest drept. Băcsădente «Sega legam?» Germanii pun înainte făgăduelile ce li s’au făcut la Locarno, dar aceste promisiuni n’au avut caracterul unor angajamente care ar fi făcut complect iluzorie ocuparea militară a Renaniei. Pentru ca această ocupaţiune să’şi păstreze întreaga sa valoare din punctul de vedere al siguranţei, — pecare a vrut să i-o dea tratatul dela Versailles. — trebue ca ea să rămână efectivă şi ca forţele aliate să aibă unitatea necesară pentru ca ele să poată acţiona repede şi eficace în anume eventualităţi. Cifrele citate de presa germană în ultimul timp sunt exagerate. Adevărul este că ocupaţiunea este actualmente asigurată de 58 000 soldaţi franceszi, şi 12.000 soldaţi englezi şi belgieni, în total, în cifre rotunde 70.000 oameni. Se poate avea în vedere, zice ziarul francez, o reducere eventuală de vreo 6000 oameni din efectivul francez, ceea ce nu ar putea compromite întru nimic siguranţa ţărilor renane. Comistrimi inruispensatorii. Dar pentru ca această reducere de efective să se poată produce fără inconvenient, trebue să se obţină în prealabil unele garanţii de la Germania, mai ales în ceeace priveşte activitatea naţionaliştilor pe malul stâng al Ehinului. Aceasta este cu atât mai indispensabil, stătue presa franceză, cu cât de la Berlin se insistă în favoarea unei concentrari a trupelor în cazărmile centrelor importante, astfel încât să se ajungă la un fel da ocupaţie invizibilă. Pe de o parte trebue ca toţi Germanii cari au colaborat în mod real cu înalta comisiune interaliată să fie puşi la adăpost de represalii din partea autorităţilor Reich-ului; pe de altă parte, este indispensabil să se ia măsuri pentru ca incidenţe în genul celora de la Germersheim, unde ancheta, făcută a stabilit responsabilităţi germane, şi cari sunt datorite agitaunei rasiştilor, să nu se poată produce. „Dezarmarea morală** Când se susţine la Berlin că refularea ocupaţiunei renana este mrefaţa necesară a unei active colaborări economice franco-germane, — observă presa franceză, — ar trebui să se reamintească cum că dezarmarea morală este prima condiţiune a oricărei apropieri, şi că, pe malul stâng al Rhinului, unde populaţiunea germană este în contact cu trupele franceze, această dezarmare morală trebue să-şi arate efectele. Cu acestecondiţiuni, închee ziarul francez, este posibil să se privească o reducere apropiată a forţelor de ocupaţiune, într’o măsură raţională, adică în limita pe care o îngădue grija siguranţei noastre şi menţinerea ordinei în regiunile renane ocupate. Problemele păcii CHESTIUNEA OCUPAŢIEI ţărilor renane — Presa franceză arată în ce anormie condițiuni este posibilă o reducere a efectivelor militare de ocupatie a ţarilor renane . Când scriu cei mici despre cei mari efe AL. CflZABflN Pe afişul de reclamă al unui ziar popular, între titlurile senzaţionale, răsăria şi unul nesenzaţional , ,Matilda Serao intervievată de un trimes, al nostru“. Ca unul care mi-am mangânt tinereţea cu romanele sentimentale ale acestei scriitoare, m’am grăbit să cetesc intervievlui anunţat, cu nădejdea că voi afla câteva amănunte caracteristice din viaţa doamnei Matilda Serao. Se vede că trimisul a mai fost în Italia şi că — într’adevăr — a reuşit să stea de vorbă cu marea scriitoare, deoarece ne dă informaţiuni destul de precise, de pildă ca aceasta : „La redacţiei de la Settimana (într’o ulicioară din cartierul Toledo, lângă restaurantul „Giardini di Torino”), Matilda Serao, foarte bine dispusă, făcea cunoştinţa tinerilor săi colaboratori.” Şi iată cum marea scriitoare se adresă trimisului: — Domnule poet ! mă întrebă prietenește, ironică. — Nu, prozator! răspunsei şi eu cu ton de glumă, punându mă la unison. — Bine! Eu am nevoe mult mai mult de proză, decât de versuri pentru revistele mele. Văd cu ne vom înțelege, Şi eu sunt prozatoare ! — Când nu sunteți poetă ! — Linguşitoride ! Ei râzând eşi pentru a se duce la administraţie”. Profitând că marea artistă „eşi pentru a se duce la administraţie”, trimisul îşi aminteşte că a colaborat la ziarul Settimana de lângă restaurantul „Giardini de Torino”, şi notează câteva impresiuni, din care se vede lămurit că a fost — într’adevăr — colaborator al doamnei Serao. Apoi constată: „Dar ceea ce-i important, e că la redacţia de la Settimana, l'am bucurat de relaţii de familiaritate cu Matilda Serao, o familiaritate din cele mai fermecătoare”. Dar şi mai important pentru noi este faptul că trimisul se simte dator să ne explice de ce acele relaţiuni de familiaritate, erau de o familiaritate din cele mai fermecătoare. „Băefonăm cum eram, — se spovădueşte trimisul — nu ne dădeam bine seama de superioritatea acelei, femei de care aveam fericirea să fim aproape, şi eram împinşi să abuzăm de familiaritatea indulgentă ce ne acordă, până’ntr’attăta de a ne permite, chiar şi câte o glumă’'. Şi iată acuma şi motivul glumelor permise: „Observaserăm, că gesticulând cu vioiciunea ei caracteristică meridională, îşi rupea sub braţ bluzele de mătase şi atunci ne întreceam care mai de care în a o face să-şi piardă răbdarea.” Şi ştiţi cum îşi pierdea răbdarea această scriitoare care îşi rupea sub braţ bluzele d* —-'iasă 2 îşi pierdea răbdarea izbucnind cu sinceritate. — „Băeţi vă anunţ că astăzi sunteţi mult mai idioţi ca de obiceiu. Si ridicând braţele pentru, a chema pe Dumnezeu ca martor, bluza i se rupea si noi in cor: — Doamnă o altă bluză ruptă ! Ea se făcea că se’nfurie: — Sunteţi nesuferiţi! Si se ducea la administraţie.” Trimisul nu ne informează dece scriitoarea s’a dus iarăşi la administraţie. Noi bănuim că s’a dus din două motive : sau să-şi coasă „bluza de mătase ruptă sub braţ, sau să scape ”de gluma colaboratorilor mai „idioţi ca de obiceiu”. Dar asta n’are importanţă important este că directoarea ducându-se la administraţie, a dat prilej trimisului să-și aducă aminte și de o altă întâmplare : altceva decât să ne plângem de căldură. — Uf! ce căldură. — Aci ne năbușim ! — Dacă ar fi cel puțin un ventilator! — „Cum puteți scrie. Doamnă, pe această căldură ! Matilda Serao tăcea cât se putea stăpâni, la urmă isbucnea: — Cel dintâiu care se va plânge de căldură va plăti îngheţata pentru toţi! Noi tăceam şi ne priveam pe furiş. Nu trecea, multă vreme su era ea care spunea : — Dar astăzi par'că sântem chiar în Africa! Şi noi toţi în cor : — Doamnă, îngheţata! Şi n’avea ce face! Trebuia să dea ordin la administraţie ca să se aducă îngheţată pentru toţi!” Cum vedeţi: Ce făcea, ce dregea. Matilda Serao mereu avea treabă cu... administraţia. Se poate oare o relaţie de o familiaritate mai fermecătoare între o directoare şi junii ei colaboratori ! Dar în afară de ruperea bluzelor de mătase sub braţe şi de glumele plătite cu îngheţată, în redacţia de lângă Giardini di Torino, se iscau şi discuţii literare Altadata era vara si nu făcea tuijxi dluacicuuia«!. .Ivfoiruidrii'’ ai. Tot „trimisul” ziarului popular ne asigură : „Dar nu întotdeauna Matilda Serao ne trata ca pe nişte băcţandri. Adesea ne destăinuia lucruri interesante din viaţa literară şi chiar intimă a marilor personalităţi cu care venise in contact, ne vorbea, de călătoriil sale în străinătate, de prieteni săi străini. Ne povestea gene, romanelor sale, primii săi caîn jurnalistica napolitană, debuturile sale în roman”. Despre poetul d’Annunzio car şi-a părăsit pe una din iubitea Ini, iată cum se exprimă dirersoarea ziarului „Settimana” faţ de colaboratorii ei: — „Eu înţeleg şi iert totul Ceea ce nu pricep şi nuiert, e eu; să poate trimite unei femei ?■ care ai iubit-o o telegramă ca aceasta: „Iartă-mă dacă nu v veni astăseară. Dacă vin, cealal moare”. De data asta, colaboratorii ni mai silesc să-și „rupă bluzele dmătase sub braț” ei o îndeamnsă povestească ceva cu privire . in GRECIA Noul preşedinte al HEPOBLICEI Amiralul Conduriotis care a luat preşedinţia republicei greceşti, după îndepărtarea generalului Pangalos. 99 Persecuţiile contre taforcilor“ şi Smirnul Isemen Găsim în ,,Adevărul“, care reproduce cu titlul de document, un articol dintr’un ziar englez, care ii el primise corespondenta din Viena. Acest articol priveşte pe catolicii din România, cari ar fi fost rău trataţi de guvernul trecut liberal şi foarte omenos guvernaţi de actualul regim. Ziarul englez scrie: „După ani de persecuţie şi de luptă violentă, tmpuri mai bune se anunţă pentru catolicii din România. Guvernul român s’a convins că un stat, Careşi tratează rău cetăţenii, din cauză că aparţin unei alte credinţe sau naţionalităţi decât aceleia a majorităţii, nu este posibil să prospere“ „Adevărul“ mulţumindu-se a reproduce aceste opinii, cu titlu de document, se fereşte de-a le insp de vre-un comentar, probabil pentu că într’un fel si intr’o anumită direcţie, ziarului acesta îi convine teza, atât de falsă, că la noi ar exista, deosebite tratamente, după confesiuni! întrucât ne priveşte mărturisim că articolul acesta care e atât de părtinitor nu ştim ce voeşte să spună. Catolicii n’au fost persecutaţi niciodată, sub nici un regim politic românesc, nici chiar atunci când nu erau tratate de pace şi alcătuită Liga Naţiunilor. Dacă e vorba de şcoli confesionale catolice, acelea sunt, guvernate de o lege, pe care Liga Naţiunilor a decretat-o ca cea mai liberală şi a felicitat guvernul liberal pentru alcătuirea ei. Atunci despre ce persecuţii e vorba? Can sunt acele „lupte violente” ce s’au dus la noi între catolici si ortodoxi, între statul român si şcolile catolice? Suntem astfel in plină confusiune si în părtinire evidentă a guvernului actual, care îşi face o glorie din faptul că unele minorităţi o laudă ,fi-l dă ca exemplu de toleranţă... cu jertfa intereselor romăneşti. România nu acuma, dar niciodată nu furtunosul, ei, trecut nu a cunoscut persecuţii religioase, chiar în vremea aceia când în orient se dau războaie înăuntru, aceleiaşi tari, şi când cei de o altă credinţă erau cu adevărat persecutaţi. Noi n'am cunoscut nici ahcto-urile, nici răsboade religioase, aşa încât nu acuma vom schimba firul tradiţiei, ci şi vom deveni intoleranţi. E regretabil că presa străină este atât de rău informată, în tot ceea ce ne priveşte, dar este şi mai dureroasă constatarea că de foarte multe ori informaţiile acestea calomnioase şi greşite pornesc de la noi! ECOURI La Frankfurt-am-Mein, a fost inaugurat un nou port aerian cu o deosebită solemnitate, in prezenţa a mii de delegaţi din toate centrele germane. Oraşul Ottawa, capitala Canadei, a serbat centenarul său la 15 August. Acest oraş a fost întemeiat în 1826 de colonelul By şi până în anul 1854 era numit Bytovyn. Legaţiunea bulgară din Paris a comunicat presei franceze o desfinţire formală a ştirei ce arată că regele Boris ar avea intennţia să abdice în favoarea tatălui său, ex-regele Ferdinand. In Septembrie Gabriel d’Anunzio va vizita pe Mussolini la Roma. Poetul va prezenta ducelui un proect pentru înfiinţarea unei asociaţii care să cuprindă pe toţi literaţii, artiştii şi maeştrii italieni. Ziaristul englez Frank Power, care susţinuse a fi descoperit resturile pământeşti ale lordului Kithener dovedindu-se a fi un sinistru mistificator, a fost pus în urmărirea poliției, el având grijă să dispară din Londra. S-au scris numeroase articole asupra tratatului de alianţă dintre Franţa şi România, aşa că acuma i se cunosc toate amănuntele. Este, totuşi interesant, a se semnala, pe lângă unele articole ce nu au fost reproduse de ziarele româneşti, apărute în presa străină, din Paris şi provincie, şi părerea publicului, adică aceia a lumei de rând care, departe de subtilităţile politicei înalte, judecă numai cu bunul simţ. Le Gsulois marele ziar parizian a publicat sub titlul: „Vers la pacification des Balkans“, un interesant articol, în care vedem prezintată o nouă latură a tratatului, un nou aspect, destul de remarcabil şi care poate se regăseşte în realitate, fără să fi fost observat, la baza tratatului ce ne leagă de marea Republică latină. Autorul acelui articol spune între altele: ,,Politica pe care România o duce de vreo cincizeci de ani încoace i-a câştigat această încredere şi această stimă pe care Franţa nu pierde nici o ocaziune spre a i-o manifesta, căci, fără îndoială, tratatul din 10 iunie 1926 este şi o dovadă de stimă şi una de încredere. Franţa nu a semnat acest tratat, numai pentru ea România a devenit un Stat de o oarecare mărime de când a realizat unitatea naţională; ceia ce trebuie să vedem în acest tratat, este mai degrabă grija Franţei de-a grupa, prin tratate defensive, şi prin pacte de neagresiune, toate încheiate cu respectarea statuluiquodo după război, şi a pactului Societăţei Naţiunilor, popoarele mici sau mari, a căror viaţă ordonată şi cinstită este o chezăşie pentm menţinerea păcei". Un just punct de vedere Punctul acesta de vedere, neatins de niciun alt confrate, are mare apropiere de realitatea lucrurilor, căci importanţa unui pact de alianţă între popoare depărtate ce nu se pot ataca, nu rezidă decât în rolul pe care semnatarii lor îl pot juca pentru menţinerea echilibrului mndial. România intră, deci, de-a dreptul în sfatul Statelor cari, prin linia lor de conduită, se impun celorlalte și a căror părere atârnă greu în balanţa politicei internaţionale. De aceia însemnătatea Tratatului dintre Franţa şi România întrece cu mult pe aceia a altor tratate. Presa a insistat cu deosebire asupra acestei alianţe, înaltele Puteri contractante fiind solide garanţii pentru viitor. De la război încoace, simţimin- tele paşnice ale Franţei n’au încetat de-a se manifesta, şi prin alianţa ce a încheiat cu noi ne dă nouă dovadă a dorinţei sale efective de-a asigura fără înconjur şi cu riscul celor mai mari sacrificii pacea mondială. Repercusiunile economice contractante având o grijă egală de a menţine o stare de pace şi de stabilitate politică, tot atât de necesară progresului social ca şi prosperităţei economice a Franţei şi României“, au decis încheierea tratatului. Gruparea defensivă va atrage, inevitabil şi din fericire, uniunea economică între ţările ce urmăresc aceiaşi ţintă, fără gând de cuceriri teritoriale şi cari voesc să conlucreze pentru desvoltarea paşnică a stărei economice a diferitelor popoare, secătuite într’atâta de marele măcel din 1914 -1918. Toate sforţările ce le fac popoarele cinstite, astăzi, pentru a împiedica repetarea unor dezastre ca cele produse de războiul ultim, sunt rezultanta celui din urmă act de guvernământ, pe cât de oribil pe atât de bogat în consecinţe nenorocite, de care s’a făcut vinovat Wilhelm al 11-lea. O activitate rodnică Tratatul de alianţă dintre Franţa ,şi România este, după părerea unanimă, nu numai a cercurilor diplomatice, dar chiar şi a simplilor muritori ce trăesc departe de frământările reprezintanţilor diferitelor State, un tratat care va contribui cu mul succes, pe de o parte la asigurarea păcei mondiale, la pacificarea Balkanilor, veşnicul focar de discordie pus acuma sub directa supraveghere a României, ca Stat de ordine şi civilizaţie superioară iar pe de altă parte ia strângerea şi mai cu putere a legăturilor economice dintre semnatarii lui. S’ar putea spune, chiar, că noua alianţă deschide un câmp nou de acţiune, fertil şi propice iniţiativelor fericite, pentru Camera de Comerţ Franco-Română, deabta la începutul ei. Iată o nouă directivă pe care sunt sigur că conducătorii Camerei de Comerţ nu o vor neglija. Ţin cu această ocazie să amintesc ca, şi la baza alcătuirei Camerei de Comerţ, regăsim numele ministrului nostru la Pari, căci d-l Diamandy, după sforţârile înaintaşului său d-l Victor Antonescu, şi cu concursul netăgăduit al d-lui Vintilă Brătianu, a avut fericirea de-a prezida la înfiinţarea nouei înjghebări. Tratatul de alianţă dintre Franţa şi România se poate socoti drept unul din succesele cele mai frumoase ale carierei, destul de bogată în acte folositoare ţărei, a Domnului Constantin Diamandy. Pubticul francez, care faţă de România, s’a arătat şi se arată de o prietenie neprecupeţită, a primit, tot atât de bine ca şi presa, noul pact de prietenie şi alianţă. Se poate chiar considera ca o imagine fidelă a opiniei publice franceze, favorabilă Românie în orice ocaziune. Scrisori din Paris In urma tratatului franco-român — Cum priveşte presa noua alianţă.—Opinia ma-B— —I—WH—1B— gaaHRBHRnMWBMMOKMMorităţei publicului — ale tratatului nu vor fi mai puin importantate, căci, după cum spune marele cotidian economic,entuziasmul manifestat de presă Le Sémaphore de Marseille părţile au avut în vedere propăşirea economică şi întărirea relaţiunilor dintre ele, când, în primul articol al tratatului au avut grija să pună textual. ..Partidele N. A. I. Continuare în pag. 2-a