Viitorul, decembrie 1927 (Anul 20, nr. 5933-5958)

1927-12-01 / nr. 5933

A ruB a). cfrVF-zecelea fco. 59336 PAGINI a bonaM itm REDACŢIA At finistraţia AKKKCIORI CCKtRCIAUe li A O LEI 17. at TIRA 6 LEI px. ir streinii ti !K TI RA Un en —-----100 lei Şase luni— — — 350 „ trel lumi—------2/0 , In streinătate Un an--------- 1400 lei Şase luni-----710 „ Trei luni — 410 „ BUCURESTI STR. EDGART) QFTNET No. 2 || STRADA ACADEMIEI N®. 11 Telefoanele - Direcţia 351/23, Redacţia el Administraţia 349/23 si 303/11 Se primesc direct la Administraţia ziarului in Acactiune 17 si ’Ceti Agenţiile ce publ! Manuscriptele nepublicate se distrug art ŢARA. ro MPinîg NOUL SEF al PARTIDULUI national-liberal — D-l VINTILA BRATIANU Comitetul central al partidului national-liberal a desemnat prma preşedinte al partidului pe d-l Vintilă Brătianu. Unanimitatea glasurilor care au hotărât această alegere şi cuviintările rostite în şedinţa de ori a comitetului central, au dovedit nu numai încrederea şi dragostea cu care partidul naţional-liberal înconjoară pe d-l Vintilă Brătianu, dar şi înaltul înţeles politic pe care alegerea noului şef o are pentru viaţa acestui partid şi pentru însăşi perioada de desvoltare pe care o străbate astăzi statul român. Şefii d-lui Vintilă Brătianu reprezintă o întreită tradiţie, de o potrivă de glorioasă, în viaţa ţării, ca şi în activitatea de optzeci de ani a partidului naţional-liber Tradiţia de muncă continuă şi rodnică închinată p® altarul patrie, şi de strălucite servicii aduite , , , ,, Tradiţia de încredere în destinele rramului şi de bărbăteasca apărare a intereselor şi demnitatei naţionale, , , Tradiţia de patriotism luminat de deneraţism constructiv şi de naţionalism larg înţelegător. Pe temeiul şi în cadrul acestor principii a luat fiinţă şi s’a desvoltat partidul naţional-liberal, devenind cel mai sănătos organism politic şi cel mai puternic instrument pentru marile realizări naţionale şi democratice care au condus la închegarea, la democratizarea şi la întregirea statului român. D*1 Vintilă Brătianu este purtătorul şi reprezentantul acestor tradiţii care au făcut gloria şi tăria României de eri şi care singure pot asigura trăsnicia şi rodnica desvoltare a României de astăzi. Ca personalitate, d-l Vintilă Brătianu prin munca pe care de treizeci de ani o pune în slujba ţării; prin serviciile strălucite ce le-a adus statului, prin studiarea şi cunoaşterea temeinică a tuturor nevoilor şi problemelor ce se pun în viaţa poporului român ; prin ideile pe care le seamană din belşug în viaţa politică, socială, culturală şi economică a ţării; prin activitatea, pe cât de prodigioasa pe atât de rodnică, — pe care o desfaşoara cu încredere neşovăitoare, cu entusiasm vecinic tânăr şi cu o putere de muncă ce nu cunoaşte oboseala; printr’o integritate politica de cea mai superioară esenţa morală; prin drumul drept din care nu se abate şi prin adevărul pe care niciodată nu-l ocoleşte,— prin toate aceste însuşiri de multa valoare morala, intelectuala şi politică, noul şef al partidului national-liberal reprezintă un program care trece peste limitele şi îndatoririle unui partid politic, pentru a deveni îndreptarul unei generaţii pe umerii care va apasa răspunderile grele şi datir imperioase ale unui mare ceas .In "perioada de reconstrucţie de după război, când opera de refacere şi de normalizare a vieţei Somje pe toate artorile este o necesitate atat de vitala, apostolatul muncei şi al ÎMWjdji rei în forţele neamului pe care îl face d-l Vintilă Bratianu devine mai mult decât oricând postulatul pomordial ce se Par în puterea unui imperativ goric în viaţa oricărui stat mode In"perioada de confusiune şi de răsturnare a noţiunilor când apele limpizi ale democraţiei se amestecă de atâtea ori cu apele tulburi ale anarhiei sau ale dictaturilor. d-l Vintilă Bratianu reprezintă democratismul pe cat integral şi de echilibrat în cornceptiile lui, pe atât de suuer şi de fecund în aplicatiunile lui in toate domeniile bietei nationale. Democratismul d-lui Vintila Brătianu nu este o vorba sau o formulă. E credinţă şi fapta. . . Când viata publica de după razboi prezintă atâtea sinupsurii morale şi atâta conglomerate de conceptii ce se contrazic şi de atitudini ce se desmint cu brutalitate de la o zi la alta, semănând in opinia publică confusiunea şi neîncrederea în partidele politice, d-l Vintilă Brătianu reprezintă linia dreaptă a concepţiilor închegate într’o credinţă şi a tendinţelor disciplinate, într o directiva precisă şi neşovăelnică. Datorită acestor însuşiri şi norme, d-l Vintilă Brătianu a putut realiza marea operă de salvare a finanţelor statului atunci când ele se găseau în pragul falimentului , a putut pune ordine în gospodăria publică a ţării şi a putut da României cele şapte budgete echilibrate Dar dacă în viaţa ţării şefia de partid a d-lui Vintilă Brătianu aduce comoara atâtor superi oare însuşiri, în viaţa partidului naţional-liberal această şefie aduce şi căldura sănătoasă şi înviorătoare a unui suflet pe care atât de îmbelşugat o mărturisesc cuvintele rostite de noul stegar al partidului în ceasul alegere!: „Voi căuta să aplic în viaţa „mea politică, principiul pe care „părintele meu îl aplica faţă de ,copii săi — şi să-mi daţi voe ca de aci înainte să vă consider ca „pe copii mei, — „li iubesc cu „tărie dar fără slăbiciune“. Voi „sluji partidul meu cu tăria de „care sunt însufleţit pentru această ţară pe care acest partid „a slujit-o şi o poate sluji atât de „mult dacă ne vom face datoria, „ dar îl voi iubi şi servi cu tărie însă fără slăbiciune“. Sub povara celei mai cumplite dureri a primit povara celor mai grele răspunderi. Ce impunătoare dovadă de conştiinţa şi energie morală şi cât de îndreptăţite şi de inspirate au fost cuvintele cu care d-l I. G. Duca a salutat şefia d-lui Vintilă Brătianu : „Vă încredinţăm steagul partidului naţional-liberal pe care cu „strălucire l’au purtat tatăl şi „fratele D-tră. „Veţi şti să purtaţi — suntem „siguri — cu demnitate şi strălucire egală, acest steag“. Şefia d-lui Vintilă Brătianu deschide o nouă eră de muncă stăruitoare şi fecundă închinată operei de organizare şi de consolidare a statului român înlăuntru şi în afară. D-l VTNTTLA T. BRATIANU Preşedintele Consiliului de miniștri Germania şi participarea Sovietelor la Conferinţa dezarmării Cum se judecă în cercurile politice germane deciziunea guvernului din Kremlin de a colabora la opera păc I Cu o lună înainte de noua adunare a comisiunei pregătitoare a reducerei armamentelor, guvernul sovietelor a ratificat deciziunea de a trimite un reprezentant Acest demers nua surprins pe nimeni. Secretarul Societăţei Naţiunilor se aştepta la această veste de când a fost rezolvată chestiunea Vorovsky. Dificultăţile politice ale Rusiei Negreşti nimeni nua uitat declaraţiile ruse asupra „cinicilor manopere ale guvernelor capitaliste“ şi acuzările celelalte aduse comisiunei de dezarmare. Dar toată lumea socoate că pentru polemici e timp oricând. Rusia e apăsată de mari dificultăţi cu puterile occidentale încercând zadarnic să obţină noui credite : a făcut sforţări să prepare acorduri de garanţie cu statele limitrofe, a luat parte la Geneva chiar şi la lucrările economice. Opinia germană se întreabă dacă nu cumva cheltuelile ce le impune armata — a cărui valoare combativă reală nu e cunoscută — nu-i face pe ruşi să fie înclinaţi a dori o uşurare a acestor cheltueli în concordanţă cu garantarea siguranţei lor. Bolşevicii la Geneva Impresia în cercurile germane este că guvernul sovietelor nu trimete delegaţi la Geneva numai pentru a strica totul. E drept că nu au fost uitate metodele lor la conferinţa economică. In materie de dezarmare acea metodă ar constitui un program atât de radical în cât nici n’ar putea fi discutat serios. Se poate şi bănui că utopiile bolşeviste ar stârni atâtea protestări îin cât rezultatele obţinute în Septembrie să fie compromise. Dar oare tocmai aci nu s’ar putea să fie „mâna“ Germaniei ! observă „Debats“. Nu este ea cea care fiind „naţiune dezarmată“ are interesul de a susţine teza radicală, inaplicabilă adică cererea „egalităţei“ . Se poate merge şi mai departe pe căile acestor presupuneri şi mai ales acestei logice germane care nu ţine socoteală nici de fapte nici de situaţii. Germana şi dezarmarea In Septembrie Germania admisese ideia unui comitet însărcinat să mărească prin sporirea de tratate de garanţie şi necresiune, siguranţele centrp .pentru readucerea armamentelor Dacă s’ar înţelege cu Ruşii în cine ştie ce program de revindicări otopsite, exagerate, ar însemna că ar călca peste cele stabilite în Septembrie, cu toate consecinţele imediate ce s-ar produce în situaţia Germaniei la Geneva. Acest risc este foarte bine simţit la Berlin. „Vossische Zeitung“ care este înclinată a socoti Franţa extrem de exagerată în cererile sale de siguranţă, crede totuşi că e indispensabil să se ţină cont de neîncrederea pe care de altfel o împărtăşesc toate statele. Consolidarea păcii I UN MOTIV TEMEINIC dfl AL. CAZ ALBUM Una din pădurile cele mai mari şi mai dese de pe malul Prutului e pădurea Zătreanca. De departe, o vezi răsărind din chiar spatele staului de la care şi-a luat numele... Se lăţeşte largă ca o revărsare uriaşe de întuneric, întinzându-se până la malul Prutului, pe care il umbreşte pe o distanţă de câţiva chilometri — cât ţine în srărea deasă a arborilor bătrâni din alt veac. In apropierea ei, te prind fiorii fricei. Cu greu pătrunzi în desimea spinişurilor şi a cătenilor cari îi înconjoară mărginile. Poenele chiar sunt înăbuşite de stufărişuri şi păiuşuri înalte şi, pe unele locuri necălcate încă de piciorul omului. Locuri minunate unde îşi vizuiii şi vulpile şi bursucii, şi unde îşi găsesc adăpost haite întregi de lupi şi cârduri de porci sălbatici. De câte ori vine vorba de bogăţia în lighioane a pâdurei Zătreanca, proprietarul ei — Hristache Balmez — se laudă: — Nu-i în toată ţara aceasta o pădure să aibă atâţi lupi!... Peste o sută de lupi trăesc in pădurea mea!. Şi când vorbeşte de oaspeţii pădurei, ochii scânteiază de mândrie, cum iar scânteia unui geam baş de cai atunci când se mândreşte că are de vânzare peste o sută de armăsari de rasă englezească. Niciun pocnet de puşcă n’a răsunat vreodată în pădurea Zătreanca, aşa de tare se temeau braconierii să supere pe boierul Hristache Balmez care a luat straşnice măsuri ca nimeni să nu tulbure liniştea lighioanelor ascunse în cotloanele desişurilor. Dar chiar în timpurile de iarnă geroasă, când haitele înflămânzite erau în drumurile din marginea satului ca să sfâşie vreo vită, oamenii nu se gândeau să pună mâna pe armă şi să omoare lighioana stricătoare. Sătenii ştiau bine că dacă se întâmplă ca o fiară să rupă o vită, apoi boerii nu rămânea nesimţitor faţă de păgubaş. Slăbiciunea asta a boerului de a ocroti lighioanele din pădure, a ajuns de pomină şi în alte sate şi mulţi şireţi căutau să tragă foloase de pe urma sentimentului acesta — destul de ciudat — al boerului. Dacă unui sătean i se înbolnăvea o vită, de vre-o boală fără leac, atunci el o făcea scăpată în pădurea Zătreanca. A doua zi, boerii primea plângerea unui păgubaș : — Mi-au sfâșiat lupii, astă noapte, plăvanii!... Iar boerul, după ce afla adevărul și dela pădurari, plătea — fără multă tocmeală — vita celui păgubit. De multe ori în iernele grele, când treenele se ridicau cât casa şi fiarele nu-şi putea face pârtie ca să umble după pradă, tot boerul avea grije de protejaţii lui. îndată dădea poruncă văcarului să ia o vită mai bătrână din ocol şi s’o ducă plocon bieţilor lupi. In schimb, protejaţii lui îi arătau recunoştinţă. Nu se îndurau să se despartă de culcuşul lor din pădurea Zătreanca. Chiar când îngheţa Prutul, nu le venea să treacă în Basarabia şi să se avânte pe alte teritorii. Erau încredinţaţi — lupii — că nu vor mai găsi nicăiri proprietari cu inima la fel cu a lui domnu Hristache Balmez. Cei cari cunoşteau simpatia cea mare pe care o avea Balmez pentru lighioanele din pădurea lui, făceau tot felul de glume pe socoteala acestui sentiment atât de neexplicat, pentru ei. Cum Balmez n’avea moştenitori şi cum se plângea într’o zi că n’are cui lăsa averea lui frumoasă, un prieten glumeţ îl bătu pe umeri : — Las’ Hristache !... O să te moştenească lupii şi vulpile din pădure !... Când a fost ales deputat — bineînţeles că nu de lighioanele din pădure — un coleg îl necăji : — E adevărat, cucoane, că umbli să-ţi bagi lighioanele în sluj- ba statului ? Dacă, uneori, astfel de glume îl plictiseau pe boemi Hristache Balmez, nu-l puteau însă hotărî să-şi schimbe sentimentele faţă de fioroşii lui protejaţi. Ba încă glumele îl ambiţionau să se intereseze şi mai mult de soarta lighioanelor sale. Când şi-a dat socoteala că apele Prutului ar veni aşa de mari, încât i-ar putea inonda pădurea Balmez s’a apucat să facă un dig de apărare pe o distanţă de şapte chilometri şi jumătate. Lucrarea aceasta, care l’a costat o avere, a făcut-o niupai de teamă ca nu cumva apele mari să silească lighioanele din pădurea Zătreanca, să emigreze în altă parte şi să nu se mai întoarcă niciodată pe meleagurile din care au plecat. Oamenii din partea locului erau încredinţaţi că dacă boerii ar fi avut ogoarele şi bucatele ameninţate de înec, şi tot n’ar fi făcut sacrificiul pe care l’a făcut pentru a asigura liniștea și bunul trai al lighioanelor din pădure» sa u Hristache Balmez era patriot. Patriotismul, său n’a fost pus Continuare în pag. 2 a Noni îndatoriri Violenţele pe care o parte din presă le-a reînceput după câteva zile de reculegere şi durere obştească, — sună fals. Opinia publică e ostenită şi îngrijorată. E ostenită de agitaţiunile sterile din ultimul timp, e îngrijorată din cauza dispariţiei celor doi mari oameni cari au dus greutatea ultimului deceniu pe umerii lor vajnici : Regele Ferdinand şi Ion I. C. Brătianu. Ţara întreagă vrea linişte şi legalitate. Ochii tuturor se îndreaptă cu îngrijorare veste hotare, unde ungurii se pregătesc să dea atacul, în chestiunea Optantor. La Răsărit şi la Apus, duşmanii stau la pândă. Ţara trebue să se consolideze, opera abia începută trebue continuată- Opinia publică simte aceasta, iar acei cari desconsideră sentimentul unanim de pace şi legalitate nu pot obţine aprobarea ei Dispariţia lui Ion I. C. Brătianu a produs o schimbare în multe conştiinţe. Interesele generale ale ţării, pe cam unii le uitau în focul luptelor politice, au trecut pe primul plan. Astăzi jocuri periculoase nu mai sunt posibile, fără periclitarea existenţei ţării. Ordinea şi legalitatea rămân singurele garanţii ale progresului şi ale consolidări. Guvernul va şti desigur ca şi în trecut, să le păzească■ Este însă de datoria tuturor acelora cari îşi dau seama, de interesele ţării. este de datoria lor să priceapă că astăzi li se impun noui obligaţiuni. Pasiunile politice nu trebue să mai orbească pe nimeni. Ţara are nevoie de conducători cari să pună interesele ei mai presus de ambiţiunile personale, mai presus de interesele de partid. In guvernul actual şi în conducerea partidului naţional liberal se găsesc astfel de oameni. Rămâne ca pilda dată de acei cari au lucrat două decenii cu Ion I. CBrătianu, să fie urmată de toţi Rămâne ca toţi să înțeleagă că la conducerea ţării nu e loc decât pentru acei rari voesc să se sacrifice pentru binele general. Conflictele de munci în AMERICA „Les Information Sociales“, publicaţiunea Biroului Internaţional al Muncii, reproduce o statistică americană din care reiese că în cursul ultimilor 12 ani s’au produs în Statele Unite peste 28.000 de greve, înglobând circa 15 milioane şi jumătate de muncitori și cauzând o vârdere evaluată la peste 11 miliarde de dolari. Numărul conflictelor industriale a fost cel mai ridicat dela 1915— 1919. Dela 1919 acest număr a descrescut în mod considerabil: 3.630 greve și lock-outuri in 1919; 3.411 în 1920; 3.285 în 1921; 1.112 in 1922; 1.553 în 1923; 1.2249 în ,1924; 1.301 în 1925; 1.035 în 1926. (Badar). D I ALBERT THOMAS Directorul Biroului international al muncii ECOURI In Elveţia iarna se anunţă foarte greu. La sanatoriul din Saint- Gothard, zăpada căzută atinge aproape o jumătate metru. Temperatura a scăzut la 12 sub zero. La Saint-Moritz zăpada e de 35 ctm. In Anglia au fost anul acesta 15.000 cazuri de variolă şi medicii prevăd pentru 1928, aproape 27.000 cazuri. Această creștere a variolei e cauzată de libertatea ce are oricine în Anglia de a refuza să se vaccineze sub cuvânt că tratamentul este contrar principiilor sale religioase, sociale sau medicale. NOTE 0 TAINA 1l FORŢEI : I. Brătianu: iubirea trecutului românesc Adevăratele vieţi sunt cele cari se leagă cu altele de demult şi de dincolo de morminte. Dacă generaţia spontaneă este ştiinţificeşte, o erezie în lumea biologică, vieţile istorice cari ar începe cu ele însele, sunt o imposibilitate, căci omul mare nu este decât intensificarea forţelor unui neam concentrate intr’o personalitate care atrage forţele mulţimei prin magnetul sufletului deosebit. Trecutul este astfel totdeauna viu, în aşezămintele puternice, în inimele mari, în oamenii aleşi. Ion I. C. Brătianu verifică prin tot felul său de a fi, această confundare in trecut. Modernismul lui, concepţiile sale înaintate, se altoiau pe dragostea trecutului romansc, şi omul acesta, care trăia in cea mai înfrigurată actualitate, era totuşiun poet al amintirilor, nu nostalgic al vieţei de altă dată, un înţelegător subtil a tot cea ce veacurile din urmă adunase şi şlefuise, în perindarea lor. Forţa luminei, — cortegiul lampadoforelor din legendele clasice, — a trecut astfel din adâncul vremilor în omul al cărui mormânt este încă proaspăt închis. Ion I. C. Brătianu iubea trecutul românesc cu pasiunea colecţionarului, cu pietatea credinciosului, cu dragostea istoricului. Casa sa era îmbogăţită cu lucruri ce aminteau trecutul ţărei româneşti. Conacul de la scumpa lui Florica era imagina caselor străbune româneşti, precum tot veche românească este şi casa lui din Bucureşti. Când apărea în public ca conferenţiar Ion I. C. Brătianu evoca trecutul cu un humor, cu o ştiinţă de amănunt, cu o savoare care dovedeşte cât de mult suflet punea vorbitorul în povestirea trecutului, care pentru el trăia viu ca o încurajare, şi un îndemn. Acestei dragoste de trecut românesc i se datoreşte desigur şi optimismul lui, care î l făcea în clipele în care alţii ezitau, sau desperau, să spere şi să aibă încredere în triumful final. Cunoscuse prea bine durerile trecutului, dar şi izbânzile ce le dă încrederea, pentru ca să cunoască descurajarea şi şovăiala. Era românul de totdeauna, prins in cadrul unei vieţi şi unei personalităţi, şi de aceea Ion I. C. Brătianu nu-şi deslipea sufletul de trecutul românesc. Acest trecut făcea o parte din însăşi firea lui, din viaţa lui. A nu-l fi iubit, este a fi luat o atitudine contra lui însuşi. Şi acestei perfecte analogii şi înţelegeri între zilele de azi cu zilele de ieri ale trecutului, i se datoreşte poate şi seninătatea cu care el privea lumea şi pe cei ce-i înconjura. Cine trăeşte în sferele veacurilor, nu poate să fie pasionat de micele răutăţi, de trecătoarele răutăţi, de efemeridele josniciei omeneşti. Icoane vechi, documente, case bătrâneşti, amintiri din trecut, aduceau în sufletul lui Ion Brătianu, puteri de viaţă sănătoasă, şi profund, — enorm de profund românească !, PETEONIUS r.. . .mm.SS.m.. Jol 1 Decemesrie, 1927 D-l Mills, de la „Associated Press of America“, a trimis următoarea telegramă agenţiilor ziarelor americane, după convorbirea pe care M. S. Regina a binevoit să-i acorde, pentru a-i exprima durerea Sa cu prilejul morţii marelui bărbat de Stat Ion I. C. Brătianu„Moartea lui Ion Brătianu este o crudă lovitură pentru țară. El a fost figura politică predominantă în domnia Regelui Ferdinand. El a fost adevărata pârghie a tuturor evenimentelor, care s’au succedat în această prea scurtă perioadă de 13 ani, atât de plină în săvârșiri grandioase Regele Carol deosebise de mai înainte pe Ion Brătianu ca pe omul viitorului. El era marele favorit din ultimii săi ani, şi ne-a învăţat pe noi, succesorii lui să ne uităm la el ca la o forţă. Crescut în cele mai sfinte tradiţii de patriotism de către tatăl său a consacrat în mod grandios numele acestui mare şi bătrân pionier. Prea însemnat şi prea puternic pentru a fi atins de critică sau ură, îşi tăia drumul peste evenimentele pe care Ie întâlnia fără frică şi le stăpânea. Ion Brătianu era un leader, un şef, un om. O prietenie inalterabilă ne lega prin mulţi ani de muncă grea. Aveam încredere unul într’altul şi absoluta Mea realitate pentru idealurile sale ne făcea nişte colaboratori, cari îşi păstrau credinţa. Stând pe marginea mormântului său deschis, nu mi-am putut stăpâni lacrămile. Socotesc că am dreptul să-l plâng fiindcă, chiar în momentele de cel mai mare pericol, nu am şovăit niciodată în credinţa Mea, de ceea ce el însemna pentru România. Eram destul de puternică pentru ca să Mă bucur de puterea lui. Eu şi Familia Mea îl plângem ca pe un prieten, un patriot, un real stâlp al Dinastiei. In singurătatea Noastră, după moartea Regelui, el a fost un puternic sprijin, pe care puteam să ne rezemăm. Atot Puternicul l-a rechemat, într’un moment, când toţi, aveam nevoie de el. Nu ne rămâne decât să ne înclinăm capetele noastre. Ca un ultim adio către prietenul anilor Mei din tinereţe şi din vârsta matură, aş dori să spun următoarele: ..Atâta timp cât va mai fi suflet în Mine am să caut, cu ajutorul lui Dumnezeu, să continui şi să susţin opera lui Ferdinand şi a ta. Amin“. Cuvintelesale M. S. REGINA despre IOJ1JJUBATJAMD Ce spune Suverana despre rolul lui Ion I. C. Brătianu în viaţa României Chestiuni economic© PROBLEMA standardizării . Este timpul ca şi noi să păşim la o organizare considerată ca indispensabilă economiei moderne— da Inginer DAN P£B3EŢEANU Neologism plastic şi elocvent, standardizarea este atribut al organizărei raţionale, înseamnă la un loc clasificare, tipizare, normalizare, simplificare, unificare în scopul invariabil de a produce şi vinde mai eftin o marfă de o calitate mai bună. Dar această dorinţă de mai bine economic — a cărui consecinţă socială este indeniabilă — nu se poate realiza fără o disciplină anumită, faţă de care s’a arătat refractară o mentalitate prea conservatoare şi prea individuală. In faţa evidenţei însă toate obiecţiunile au căzut şi astăzi nimeni nu mai poate nega necesitatea şi avantagiile ce rezultă din aplicarea acestei metode care în fond înlocueşte hazardul, fantazia şi individualismul rău înţeles prin studiu, ordine şi metodă. Avantagiile standardizării Ele apar la cea mai simplă examinare a chestiunei. Simplificarea obiectelor curente şi reducerea lor la un număr restrâns are drept consecinţă, micşorarea preţului, deci popularizarea sau democratizarea lor şi indirect ostenirea vieţei. Nu vom intra aci în detalierea repercusiunilor ce standardizarea determină în producţiune; ceia ce importă, este rezultatul şi acesta este avantagios atât producătorului cât şi consumatorului. Când se strică de pildă o maşină, nu este bine să poţi face reparaţia necesară imediat şi foarte economicos prin simpla schimbare a piesei deteriorate ! Sau întrucât importă că locuinţa vecinului este la fel cu a unui locatar, dacă pe lângă confort preţul ei este mai redus. Sau ce jenează ne călător dacă toate locomotivele, vagoanele de aceiaş clasă, şinele, semnalele, acele, cabinele, etc. ar fi identice, atunci când el ar călători în condiţiuni bune şi cu un preţ avantajos ? Dar ţăranul nostru, n’ar putea el mânca tot aşa de bine din trio aceiaş in’mă de ceaun de mămăligă ! N’ar putea el să se încălzească la un aceiaş tip de sobă, să se lumineze la aceiaşi fel de lampă, să se îmbrace uniform, să poarte un aceiaş ceasornic, fie că este din Basarabia sau Banat, Ardeal, Bucovina sau vechiul Regat ? De ce să plătească astăsst mai mult o anumită formă cu care s’a demons când cu un standard îşi poate îndeplini aceleaşi nevoi mult mai economicos . Desigur că lopata, toporul, căruţa, plugul, etc. nu pot fi la fel în toate regiunile, la şes sau la deal, însă la egalitate de condiţiuni de ce să nu uniformizăm ? Şi exemple din acestea s’ar putea înmulţi în mod considerabil, s’ar putea cere standardizarea la mașini agricole și de alte categorii, la constructiuni de Continuare în pag. 2-a