Viitorul, februarie 1928 (Anul 20, nr. 5984-6008)
1928-02-01 / nr. 5984
flmaS al cfeug.secf sl unulea Mo. 5984 6 PAGINI 3 LEI IJ. in taRA SLEI^.inlrMte ««asp* ABONAMENTE IN TARA Un an---------- 700 lei Sese iun!------—• 350 ,, Trei Iuni---------- 200 „ In slreinătate Un an — — — 1400 lei ? a$e luni------700 „ rei luni — ■*• 400 „ R E D A C T I A ADMINISTRAȚIA BUCURE ST I 8TR. EDGART! QUINTZT No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia şi Administraţia 349/1 *| 393/11 ARURCIURI COMERCIALE Se primesc direct de Administraţia ziarului Str. Acstenie 17 si pr ’referenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distruc 3LEI EX. In TARA 6 LEI re. in sfrelHotote ÎNTRUNIREA dela IAŞI UN SEMNAL Prn 16 MOŢIUNE La Iaşi partidul naţional-ţerbuieţ a dat semnalul luptei pentru răsturnarea guvernului. S'a votat şi o moţiune în acelaşi sens. Ca manifestaţiune de „opinie publica", întrunirea de la Iaşi n’a depăşit proporţiile unei simple manifestaţiuni de partid cu partizani înscrişi aduşi din toată ţara şi cu publicul de curioşi care formează clientela obicinuit a oricărei întruniri publice. Ca manifestaţiune de partid, întrunirea de la Iaşi n’a depăşit intru nimic manifestaţiunile pe care de ani de zile le organizează partidul naţional-ţărănist. S-a schimbat de cadru şi de localitate, fără a se schimba ceva din limbajul şi din substratul acţiunilor pe care de atâta vreme le duce partidul naţional-ţărănist. Şi totuşi, această manifestaţiune a fost botezată ca „semnal“ al campaniei pentru... răsturnarea guvernului. In definitiv, orice partid politic îşi organizează şi îşi botează acţiunile pe care le întreprinde potrivit concepţiilor şi tacticei lui de luptă. Ceea ce interesează insă nu este cum se organizează şi cum se califică o acţiune, ci condiţiunile de oportunitate şi prin urmare probabilităţile de succes pe care le are acţiunea întreprinsă. In împrejurările actuale, se poate concepe oare o acţiune de răsturnare a guvernului, — şi sub raportul oportunităţei şi al posibilităţei de ecou în opinia publică şi al putinţei logice de a ajunge la un rezultat pozitiv. Desigur, că nu. La cârma statului se găseşte un guvern, la începutul activitatea lui, sprijinit de o puternică majoritate parlamentară. Opinia publică aşteaptă ca acest guvern să-şi îndeplinească programul în baza căruia a obţinut încrederea ţării în alegeri. Acest program este ,la începutul executarea lui şi de la îndeplinirea lui ţara aşteaptă cu încredere desăvârşirea operei de organizare a statului şi de consolidare economică şi financiară. Ţara vrea linişte şi muncă constructivă, nu agitaţiuni sterile şi noul alegeri. Acesta este simţământul sincer şi profund care domină astazi întreaga opinie publică a ţării. In aceste condiţiuni şi în această stare de spirit, partidul naţional-ţărănist anunţă o campanie de răsturnare a guvernu-Dorinţa partidului naţional-ţărănist de a venii la guvern este de cât de veche, pe atât de turbulentă. . . ■ Dar niciodată şi nicăeri un guvern nu a căzut numai din cauza dorinţei, oricât de vii, a, unei opoziţii corăfodatoare, după cum niciodată şi nicăeri un partid politic nu și-a putut legitima dreptul la conducerea statului numai prin manifestaţiuni sgomotoase şi prin acţiuni negative. Căci, care sunt raţiunile de ordin general şi superior pe care le invocă partidul naţional-tărănist pentru a-şi legitima campania de răsturmare şi cererea de a i se încredinţa de îndată frânele conducerei , atîţi moţiuinea de la Iaşi: „Guvernul duce la ruină o ţară frumoasă compromite unitatea sufletească a ţării şi coboară prestigiul ei în faţa streinilor“. Aţ înţeles: guvernul „conduce ţara la ruină“ prin politica de consolidare financiară care urmează să se desăvârşească prin stabilizarea monetară şi împrumut. Guvernul „compromite unitatea sufletească“ pe care partidul naţional-ţăranist vrea să o consolideze prin declaraţiunile d-lui Vaida ! Şi în fine, guvernul „coboară prestigiul ţării în streinătate” pe care emisarii partidului national-ţărănist sau ridicat atât de mult prin ultimile călătorii în Europa! Dar şefii au făcut şi declaraţiuni de program. D-l Mihalache a spus textual : „Vom avea de apărat interesele muncei împotriva capitalului“. Iar d-l Maniu a spus tot textual: „Capitalul strein este o necesitate“. Seriositatea motivelor de răsturnare a guvernului actual este complectată cu armonia de concepţii şi de tendinţi din programul „de guvernământ“ al partidului naţional-ţărănist. Ce operă grea şi profundă are de îndeplinit d-l Maniu în propriul său partid pe care vrea să-l ofere ţării ca partid de guvernământ. Şi, totuşi, d-sa îşi permite fantezia de a oferi spectacolul de operetă al unei campanii de răsturnare. —:— Chestiunea armamentelor Ungariei PLEDOARIILE MAGHIARE contra măsurilor Micei înţelegeri Ipocrizia şi duplicitatea maghiară, a găsit un nou prilej de manifestare Q. Pertina, în „L’Echo de Paris“ ocupându-se de afacerea mitralierelor maghiare, scrie următoarele: Din motive pe care nu le cunoaştem guvernele Micei Antante (Cehoslovacia, Iugoslavia, România) nu au sesizat încă secretariatului de la Geneva în afacerea mitralierelor. Forţe puternice se silesc să oprescă procesul. S’a făcut o înţelegere tacită, spun unii că dreptul de anchetă şi investigaţie conferit consiliului Societăţei Naţiunilor asupra dezarmărei popoarelor învinse, să nu fie niciodată exercitat. Este într’adevăr în contradicţie cu politica de reconciliere începută la Locarno. Ungaria negreşit că e de partea acestui argument şi aduce şi ea diverse argumente speciale. Astfel un articol publicat de contele Appony în „Pester- Lloyd“ de la 21 Ianuarie, merită să fie relevat. Insă d. Appony se fereşte bineînțeles de a intra în amănunte. El trece cu grijă peste întrebarea pe care Art. 118 din tratatul de la Trianon, permite să fie pusă tărei lui. Aţi importat sau nu material de război călcându-vă angajamentele ? D. Appony se mulţumeşte să nege că cele trei ţări vecine ar fi autorizate să supravegheze în Ungaria aplicarea clauzelor militare ale tratatului de pace, uitând de fapt că li s’a rezervat formal de consiliul de la Geneva în comitetul de investigaţie chemat să lucreze în împrejurări bine stabilite, ba chiar că oricare din membrii Societăţei poate semnala infracţiunile clauzelor militare ce s’ar comite. Statele învinse la conferinţa dezarmărei D. Appony îşi susţine pledoaria spunând cu îndrăzneală: „Armata ungară a fost redusă la 35.003 oameni pe când Cehoslovacia şi România ţin sub drapel sute de mii de soldaţi. O atare inegalitate permanentă n’a fost niciodată prevăzută de autorii tratatului. întârzierea dezarmărei învingătorilor este atât de mare şi scandaloasă încât incidentul cu mitralierele semnalate în trecerea de la Saint Gottard pierde orice importanţă. Nu mai faceţi caz dacă doriţi ca în Europa centrală să se potolească lucrurile în aşteptarea momentului când va veni revizia cea mare ? Aceasta este teza contelui Appony. Şi nu este chiar atât de neglijabilă cum s’ar părea din primul moment. Ea reaminteşte Franţei că Germania, Ungaria şi Bulgaria, figurează în comisiunea pregătitore a dezarmărei şi dacă conferinţa dezarmărei se va întruni, aceste state vor juca un rol mare. Vor avea deci prilej să se răzbune de anchetele pe care consiliul le-ar cere pe teritoriul lor, stăruind să fie amputate... mai radical armatele rămase până acum independente, sau pretinzând toată libertatea pentru pregătirea apărărei dacă nu vor fi satisfăcute de bariera stabilită. Este evident că atât Germania cât şi Ungaria vor avea în orice caz această atitudine, orice s’ar face în chestiunea fraudelor cu mitralierele. Dar în fond este foarte natural ca în momentul de faţă Ungaria pentru a scăpa de răspunderi se slujeşte de acest şantaj. Mai poate Ungaria participă la dezarmare în urma desco————m ■■■■■■■■■■■■■—i pericitor recente? Absurditatea constă în a permite statelor dezarmate și supuse unei supravegheri speciale, de a participa pe picior de egalitate, la conferința dezarmărei —conchide d. Pertinax. Din două lucruri trebue hotărât , sau sunt considerate ca egale şi nu mai trebuesc ameninţate cu anchete şi investigaţiuni, sau sunt socotite ca fiind în stare de inferioritate şi uşile conferinţei de dezarmare trebuesc să fie închise pentru ele. Politiceşte nu este practic de a le pune sub un regim in care sunt când în rândul egalilor când în acel al învinşilor şi controlaţilor. Sistemul care se serveşte de atari măsuri contradictorii nu poate dăinui ci repede se va nărui în dauna tuturora. Acţiunea Micei înţelegeri are meritul de-a denunţa una din falsele siguranţe cu cari suntem induşi în eroare. Sperăm că această acţiune nu va fi abandonată. Oamenii mai! ai Târi! Personalitatea politică a lui Ion L C. Brătianui mmm 11..mi'ihwmhiiwhi'iWi|ii|ii n 1 ni ~ 1 im de PETRE I. GKfftTA ............................. Ilim 11 ' Acum când omul s’a stins, — îi vor putea judeca cu obiectivitate opera şi acei împătimaţi împotrivă-i de acţiunea sa dârză, creiatoare, învăluind în umbră toată frământarea adversarilor. In perspectiva limpede a istoriei, înfăptuirile reale se schiţează în ondulaţii mai accentuate sau mai şterse, după impulsul pe care energia umană a ştiut să-l dea faptelor, spre a le concretiza temeinic. Ion I. Brătianu s’a încadrat de acum între figurile cu nimb de ctitorie ale neamului, pentru că a izbutit să fundeze — pe temelii nesdruncinate — structura socială a României de azi. Continuator al unei tradiţii politice înfiripată şi direcţionată de părintele său, — el a înţeles că rostul unei acţiuni sociale pozitive rezida în desăvârşirea operii de înfăptuire deplină a regimului burghez românesc. Ion Brâtianu-tatăl născocise posibilităţile de înfăptuire şi izbutise să asigure — prin independenţa vechiului regat — libertatea fundării instituţiunilor economiceculturale şi politice, cari să orienteze linia viitoarelor căi. Ion Brătianu-fiul a urmat cu religiozitate programul înaintaşului său, program care alcătuise crezul generaţiei trecute, şi făcu din ideologia fragilă a tânărului liberalism, punctul de plecare pentru opera de clarificare socială şi perfectare a formelor iniţiale , care avea să succeadă. A schiţa activitatea fostului şef, al partidului liberal, înseamnă a urmări linia ascendentă a progresului social românesc, a face critica acţiunii sale realizatoare cercetând reformele cu caracter obştesc până la actul suprem al unităţii naţionale — înseamnă a diseca procesul evoluţiei societăţii româneşti către forma tot mai închegată a burgheziei moderne. In cadrul istoriei, pe linia evoluţiei sociale, fizionomia burgheziei româneşti se explică şi îşi justifică aprecierele negative sau pozitive, cari s’au elaborat asupra diverselor ei aspecte: întreaga pledoarie a reacţionarismului conservator, produs al ideologiei junimiste, pe tema minusului de moralitate cu accentuate tendinţe de amoralism, sau ditirambele aprinse ale socialiştilor pe tema stridentei nedreptăţi în distribuirea bunurilor şi stăpânirea mijloacelor de producţie, — cad în faţa imperturbabilei desfăşurări istorice. Cercetătorii obiectivi, sociologi încercaţi în definirea curentelor sociale şi preţuirea justă a instituţiunilor, ereiate pe urma acestor curente, expun luminos şi simplu modalităţile de închegare ale unui regim burghez, impus de evoluţia istorică a societăţii la un moment dat, şi evidenţiază consecinţele regimului în domeniul eticei sociale. Karl Marx, în încâlcitul tratat asupra „Capitalismului“ , a, arătat cu lux de argumente şi aproape genială pătrundere, structura societăţii burgheze cu întreaga ei mecanică în raporturile dintre clase. Critica lui acerbă a scos în lumină neajunsurile regimului, punându-le în antiteză cu rectificările meliore, pe care societatea comunistă le are depozitate în programul său de realizări, — dar a justificat necesitatea istorică a dăinuirii regimului de azi. Intre sociologii noștri, d- St. Zeletin a concentrat în formule de pur obiectivism, întreg procesul evolutiv al societăţii româneşti, explicând formaţia burgheziei româneşti şi aspectele etice ale liberalismului creator. Pentru cine judecă organizaţia statului nostru sub imboldul resentimentelor de o clipă sau prin prizma obtuză a intereselor de partid sau în fierbinţeala frământătoare de suflet a unui idealism transcendent — fără îndoială, că-i apare problematică valoarea socială a aşezămintelor burgheze şi detestabilă morala elastică oarecum, — dar firească, a capitalismului; cu atât mai demnă de dispreţuit apare personalitatea acelora care militează politiceşte pentru perfectarea burgheziei. Pentru cine încearcă însă să desprindă obiectiv, raţiunea burgheziei româneşti — opera înfăptuită de partidul liberal sub îndrumarea lui Ion I. C. Brătianu apare imensă, uriaşe, creiatoare de noui valori sociale, deschizătoare de noui drumuri, surprinzătoare prin preciziunea trasării lor.» Ion Brătianu a năzuit mai mult, şi a reuşit să-şi concretizeze năzuinţa. El a voit să creieze o democraţie ţărănească—în plină formaţie, acum—fundată pe proprietatea mijlocie a satelor-Manifestul-program pe care l-a scris în 1913, după întoarcerea din Bulgaria — constituie punctul de plecare al reformelor cari, înfăptuindu-se treptat, puneau în valoare contribuţia reală a vitalităţii ţărăneşti în viaţa noastră publică. Puţini sunt aceia cari, iubind, au înţeles rostul şi vrerile clasei ţărăneşti ca Brătianu. Fostul şef al partidului liberal, trăind în tot timpul în atmosfera patriarhală a conacului de la Florica, în cadrul amintirilor familiare, îmbinate cu viaţa rustică a oamenilor, cu farmecul naturii şi vietăţilor de tot soiul — se identificase pulsaţiilor sufletului ţarănesc. Şi-a prins din adâncurile limpezi ale păturii ţărăneşti, optimismul viguros, nădejdea neînfrântă, care alcătueşte trăsătura caracteristică a poporului nostru. Naţionalist, hotărât la faptă — un simplu ideolog, făuritor de sisteme abstracte — Ion Brătianu a fost sceptic în privinţa durabilităţii structurii naţionale a burgheziei româneşti; pentru a menţine echilibrul organismului nostru de stat, cu preponderenţa elementului românesc, Brătianu şi-a concentrat — în ultimul deceniu — întreaga atenţie asupra clasei ţărăneşti, omogenă şi viguroasă. Şi a izbutit să facă din ţărănime pivotul întregei vieţi politice româneşti; experienţa recentă a dovedit-o, vremea o va întări , nevoia preocupării tot mai accentuată pentru a valorifica „NUMĂRUL“, reprezentat de massa ţărănească — şi din punct de vedere moral şi intelectual. Ridicând la suprafaţa conştiinţii întreaga clasă ţărănească, dăm putinţa dezvoltării depline democraţiei ţărăneşti, e ceea ce formează crezul oamenilor politici cu răspundere. Toată frământarea politică postbelică se desfăşură numai pe linia aceasta, imprimată viguros, adânc, vizionat de convingerea justă a fostului conducător al partidului liberal. Distrugerea partidului conservator şi apariţia nouilor organisme politice în viaţa obştei româneşti n’ar fi fost posibilă — cine, judecând obiectiv, o poate tăgădui? — fără seria reformelor prilejuite de acţiunea pozitivă a liberalismului. Ion Brătianu şi-a urmărit desăvârşirea operii cu pasiune de artist; izolându-se în singurătatea casei părinteşti de la Florica, şi-a distilat în tăcere intenţiile, le-a adecvat faptelor, încadrându-le, spre a le da viabilitate, în cercul stringent al posibilitţilor. Brătianu se clasează în categoria oamenilor poliţiei, cari ţintind să înfăptuiască cu orice chip, n’a frânat evenimentele spre a le da o direcţie falsă, el a dat expresie conţinutului realităţilor sociale. A afirmat-o, de altfel, el însuşi, într-una din acele memorabile cuvântări, ţinută la Iaşi, cu prilejul votării reformelor: „aceste reforme se susţin prin ele înşile. Ele nu sunt improvizaţia unui moment, nici opera unui om: ele sunt isvorâte din necesitatea desvoltării naţionale, sociale şi politice a unui ■popor care trăieşte şi vrea să trăiască, şi care,în toate ettocele determinate ale istoriei sale, cu conştiinţă admirabilă a ştiut apere temeliile necesare fiecăr perioade a dezvoltării lui“. In împlinirea ţelurilor burgheiei şi formarea clasei Mărăneş pivotând pe proprietatea mijloc s’a dovedit cel mai iscusit iuit preţ al ritmicei sociale,, infimii in realităţile sociale ale viitorului dându-le satisfacţie cu anticipţie Fostul îndrumător al liberalului românesc a ştiut să-şi tănuiască opiniile cu o prudent care a înaripat legendele; a av însă şi curajul răspunderii situaţiilor grave, găsind soluţia promită şi îndrăsneala faptei hotărtoare, înlocuind, de multe ori, agumentele insuficiente sau cadu ale raţiunii, cu credinţa ferm pulsată de tăria simţimintele Aceasta a fost trăsătura esenţilă, care dă liniei sale politice preciziune matematică, uimin până la derută, adversarii — dobdind încrederea necondiţionată prietenilor. I. I. C. Brătianu n’a vorbit nu odată ca să placă, pentru că ei odată nu l’au ispitit succesele tubunii, a vorbit ca să facă dova faptelor împlinite. In cadrul figurilor, cari au strălucit în frământata noastră viaţ politică, Ion Brătianu reprezin însumarea însuşirilor sufleteşti intelectuale ale neamului romesc „POTOPUL“ D. Vaida după ce a vorbit la Iaşi, a crezut necesar să-şi continue cuvântarea în şedinţa de ori a Camerei D-sa ne-a asigurat că n’a asistat niciodată la o adunare mai grandioasă, că a fost un adevărat „potop“, nu totuşi d. Vaida a asistat la adunarea de la Albalulia şi la alte câteva sute... Dar d-sa, ca şi toţi fruntaşii partidului naţional, au uitat trecutul. Prea multă recunoştinţă ar trebui să-i lege de infamul „fanar“, prea multă admiraţie pentru vechiul Regat, dacă şi-ar aminti acest trecut de chibzuinţă, politică şi de jertfe imense. Uitarea e mai comodă pentru acei cari dispreţuesc chiar interesele superioare ale tării, pentru a ajunge la puterea pe care o doresc ca pe un bun personal. Pentru ce a vorbit eri d. Vaida ? In aparență, pentru a protesta, — dar n’a fost împotriva cui. Căci adunarea „grandioasei“ s’a petrecut în deplină linişte şi dacă, în realitate, a participat atât de puţină lume, nu e vina guvernului, care a lăsat deplină libertate. In fond, d. Vaida a voit să dea un ecou adunării de la Iaşi, pe care ediţiile speciale ale oficioaselor naţional-ţărăniste „Dimineaţa“ şi „Cuvântul“, n’au putut-o scoate din banal. „Deslănţuirea ofensivei naţionalţărăniste“ a ratat în ridicul. Când într’un oraş din provincie vin toţi fruntaşii unui partid şi abia pot aduna, — din SO.OOO de alegători cât are judeţul Iaşi, — 2000—3000 de oameni, de-o calitate îndoelnică, nu mai poate fi vorba de „ofensivă“, ci de derută. D. Franasovici a oferit d-lui Vaida câteva fotografii ale adunărei de la Iaşi, luate chiar de fotograful partidului, d-sale, spre a-i dovedi cât de slabă a fost această manifestaţie „grandioasă“. Nu era nevoie. Eşuarea ,,ofensivei“ se putea citi pe figurile desamăgite ce le aveau ori la Cameră amicii d-lui Vaida. ..........Ml Conferinţele d-lui prof. Em. Sergent I şi urma invitaţiei ce i s’a făcut de către Facilitatea de medicină din Bucureşti, d. prof. doctor Em. Sergent unul dintre iluştrii profesori ai Facultăţii de medicină din Paris şi eminent prieten al României, va sosi în Capitală Sâmbătă 4 Februarie. D-l prof. Em. Sergent care vine pentru a doua oară în România, va ţine următoarele conferinţe la Facultatea noastră de medicină: 1) Principiile metodei de exploraţiune a aparatului respirator. 2) Reactivarea focarelor tuberculoase latente, concepţia generală asupra evoluţiei tuberculozei la adult. 3) Insuficienţa suprarenală. Conferinţele vor avea loc în aula mare a Facilitatei de medicină din Capitală în zilele de 6, 8 şi 9 Februarie crt. ora 5 d. a. Dl prof. EM. SEEGENT ECOURS Sculptorul italian Canonica a făcut cunoscut guvernului din, Angola că a executat modelul pentru statuia preşedintelui Kemal Monumentul are forma unui arc de triumf împodobit cu 25 figuri, înaintea arcului de triumf statuia lui Kemial care are la dreapta un artilerist şi la stânga o femee cu un copil în braţe, întregul monument va cântări 100 tone. (Ceps). După ştirile din Roma s’a înfiinţat acolo din iniţiativa reprezentanţilor Ungariei în Italia o „ societate maghiară“ cu filiale în Milano şi Fiume. Preşedintele societăţii a fost ales contele ValperzaPrintre membrii se află Pompeio Bodrero, ducele Ronampagni, contesa Spaletti, ministrul contele Torre, şeful presei de la ministerul de externe Moseda, preşedintele Curţii, militare de justiţie Calasati, etc. NOTE Un permanent litigiu: IMORALITATEA în ARIA Romancierul şi cotidianul autor al articolelor ,„on film“ din „Le Journal“, Sare câteva sugestiuni interesante în legătură cu interdicţia unei operete a lui Sacha Guitry în Londra, pe motiv că e imorală. Se pune iar în discuţiune problema imoralităţii în artă, cu tot cortegiul ei de controverse, de nebulozităţi şi de comentarii. Şi e fatal să fie aşa, pentru că nimic mai elastic decât sfera moralităţei. Unde începe nudul, să fie imoral, şi când el este demn să fie admirat în şcoală ! „In adevăr — se întreabă neobositul cronicar parisian — ce înseamnă imoralitatea pe teatru ! Oare ceea ce duce în ispită carnea? „Dar atunci totul e imoral, şi nunumai pe teatru ! Cea mai pudică dintre actriţe cea mai castă dintre piese, poată să nască gânduri vinovate în imaginaţia multor spectatori perverşi, cari vor rămâne cu totul amorfi înaintea unei femei aproape goală şi care debitează obscenităţi“. ... „Ceia ce provoacă râsul în teatru, nu e imoral. Râsul purifică totul... Adevărata imoralitate se ascunde mai mult într’un val de tristeţă şi de reverie“. Este aci o teorie a moralităţei, prin măsura râsului, care e cu adevărat interesantă. Dacă rîsul este un gest specific omenesc, atunci cine rîde se depărtează de animalitate. Ergo este sufleteşte înălţat. De mult, de altfel anticii afirmau că „rîsul îndreaptă moravurile“, şi cine reuşeşte să le îndrepte, nu este un instrument diabolic al ispitei sensuale... De altfel este cert că moralitatea este nu numiai o chestiune de latitudine geografică, cum spunea Pascal, gândindu-se la variabilităţile de păreri morale, după cum te aşezi faţă de Pirenei, dar este şi o chestiune de temperament. Unii găsesc sugestii lascive în ceea ce alţii văd descripţii reci. Iar contemporanii lui Paul de Koch, găseau că romanele lui sunt pornografice, pe când pe vremea noastră literatura foiletonistă a popularului literat, poate fi cetită şi într’un pensionat. Chestiune de ambianţă morală. Intr’o epocă în care tierii ce ar trebui să intre în viaţă cu rezerve fisiologice de energie, recurg la stimulante ca cocaina, desigur că alta va fi imoralitatea pe teatru sau în artă, decât pe vremea crinolinelor şi a vicleimurilor... Evoluţia nu este numai ascensiune morală, dar şi ascuţime de simţuri. Iată de ce verdictele ce se dau în chestiunea moralităţei în, artă, sunt d priori variabile şi elastice, şi de aceia nici nu au acel caracter de severitate care este o consecinţa a permanenţei în opiniile omeneşti. RETRONIUS Miercuri 1 Februarie, 1923 Publicăm aici după note stenografice discursul rostit de către d. Vintilă I. Brătianu, preşedintele Consiliului de miniştri, în şedinţa dela 27 Ianuarie 1928 a Adunării deputaţilor când s’a examinat campania dusă în străinătate împotriva Ţării, de către fruntaşii partidului naţionalţărănişti. D. VINTILA I. BRATIANU, preşedintele Consiliului şi ministrul finanţelor , D-lor, Onor deputat de Muscel a făcut o interpelare, aducând înaintea dv. o chestiune, care în adevăr, în starea normală, poate că nu ar fi făcut obiectul discuţiilor nostre întrucât nici în ţara noastră până acuma, nici în altele nu s’au găsit partide politice cari se zic şi partide de guvernământ şi cari să facă atari acţiuni dăunătoare intereselor ţării. Din cauza caracterului acestor fapte, pe cari, cu drept cuvânt, oratorul care m’a precedat, le-a calificat drept acţiuni primejdioase şi vătămătoare intereselor naţionale sunt dator şi ca şef de partid şi ca şef de guvern, să dau un răspuns. Ca şef de partid, fiindcă miu trebue ca partidele noastre politice să creadă în viitor că se poate merge pe o cale atât de primejdioasă, pentru interesele ţării. Suntem la un moment în care viaţa noastră politică se îndrumează, cu un sufragiu universal tânăr. Nu trebue să se repete atari pecedente, şi atari acţiuni, cari, să-mi daţi voe să spun, sper că sunt mai mult nesocotite decât bine chibzuite, căci nu pot să presupun. Să sunt români, cari în mod conştient să se ducă în străinătate pentru a face rău tărei lor. (Aplause pe băncile majorităţii). Un partid politic trebue să spună limpede ce voeşte Ca şef al guvernului, sunt silit de asemenea să răspund în această chestiune, fiindcă din această acfiuiie, nesocotită a unora dintre membrii opoziţiei, ies din nenorocire roade cari se întorc în contra intereselor ţării, pe cari, ca guvern, suntem datori să le apărăm. Domnilor, mai întâiu de toate, trebue să recunoaştem că discuţiunea aşa cum s‘a desfăşurat a fost utilă, întru cât s’au produs unele limpeziri necesare. Sunt acţiuni câţi se pot duce la întunerec, ele nu pot însă rezista luminei. In privinţa aceasta, recitiţi notele stenografice ce veţi vedea, faţă de echivocurile ce existau şi faţă de declaraţiile făcute de cei cari au vorbit cu atâta uşurinţă în streinătate, cât de preţioase sunt rectificările făcute şi pentru clarificarea opiniei publice de aci. Domnul Mariiu, spunea adineauri, că şefii partidelor politice, mai cu seamă cei cari au pretenţia să conducă massele mari, trebue să fie clari în atitudinea lor, şi să spună cea ce cred în realitate, fiindcă cei ce năzuesc să fie conducători trebue să conducă pe calea cea bună opinia publică, care trebue să găsească în cuvintele lor călăuza pentru a merge pe calea cea bună, şi să nu fie dusă când într’o direcţie când în alta, după şovăelile şi trebuinţele momentului. D-l IULIU MANIU: Această claritate a noastră vă supără ? D. VINTILA I. BRATIANU: Mă supără fiindcă nu o găsesc. Aceasta e datoria noastră, domnule Maniu, şi ca partid de guvernământ şi ca partid de control al partidelor celorlalte, fiincă orice partid controlează şi pe adversării lui. In aceste cestiuni vitale ale ţarei, să venim cu toţii în flata ei să spunem în mod limpede ce voim. (Aplauze prelungite pe băncile majorităţei), iar nu cu formule dubioase şi cu atitudini deosebite aie fiecărui conducător la fiecare moment, —cum a făcut domnul Mihai Popovici la Paris, care a avut o atitudine deosebită de a domnului Madgearu. (D. Madgearu râde sgomotos). VOCI DE PE BĂNCILE MAJOROTATEI: Nu râde ! D. VINTILA BRATIANU, preşedintele Consiliului şi ministrul finanţelor • Aţi văzut adineauri că d. Popovici v’a arătat cum a vorbit de împrumut, pe când d. Madgearu recunoaşte că a vorbit cu totul altfel. (D. Madgearu râde sgomotos). E o împărţire de atribuţie pentru a păstra echivocul şi a putea lua toate atitudinile oricât de deosebitear fi, când se descoperă ca dăunătoare intereselor obşteşti. Şi atunci, d-lor, ce ne interesează pe noi, ce interesează ţara, în chestia aceasta? Să nu deservim, prin acţiunea noastră, interesele mari ale ei. Care e grija pe care trebuie să o avem şi noi ca partid la guvern şi d-voastră ca opoziţie? O lecţie politică DEFĂIMĂTORII TARII si sancţiunile opiniei publice Declaraţiile d-lui Prim-ministru VINTILA I. BRATIANU — win I iiii——— aeama—bei—umweh« lămuresc atitudinea naţional-ţărăniştilor în chestia creditului Ţării şi arată greşelile ce fac partidele politice cari subordonează interesele Statului, intereselor egoiste de partid D-l VINTILA I. BRATIANU Acţiunea duşmanului ţărei noastre Să nu uităm ce încearcă vrăjmaşii ţărei în momentele acestea de mare prefacere, de mari greutăţi, de noi îndrumări, ce încearcă ei în străinătate contra României. Acţiunea aceasta să o avem în vedere. Trebuie oare, să lăsăm să se arate această ţară românească întregită, ca un stat care nu poate să se consolideze, ca un stat care e mereu frământat, ca un stat care nu poate să-și găsească îndrumare temeinică? Aceasta este campania care se duce de vrăjmaşii fireşti ai Contiusre în pag. 2 a