Viitorul, februarie 1928 (Anul 20, nr. 5984-6008)

1928-02-01 / nr. 5984

flmaS al cfeug.secf sl unulea Mo. 5984 6 PAGINI 3 LEI IJ. in taRA SLEI^.inlrMte ««asp* ABONAMENTE IN TARA Un an---------- 700 lei Sese iun!------—• 350 ,, Trei Iuni---------- 200 „ In slreinătate Un an — — — 1400 lei ? a$e luni------700 „ rei luni — ■*• 400 „ R E D A C T I A ADMINISTRAȚIA BUCURE ST I 8TR. EDGART! QUINTZT No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia şi Administraţia 349/1 *| 393/11 ARURCIURI COMERCIALE Se primesc direct de Administraţia ziarului Str. Ac­steni­­e 17 si pr ’refe­­renţiile de publicitate Manuscriptele r­epublicate se distruc 3LEI EX. In TARA 6 LEI re. in sfrelHotote ÎNTRUNIREA dela IAŞI U­N SEMNAL Prn 16 MOŢIUNE La Iaşi partidul naţional-ţerb­­uieţ a dat semnalul luptei pentru răsturnarea guvernului. S'a votat şi o moţiune în­ ace­laşi sens. Ca man­if­estaţiune de „opinie public­a", înt­runirea de la Iaşi n’a depăşit proporţiile unei simple manifestaţiuni de partid cu par­tizani înscrişi aduşi din t­oată ţara şi cu publicul de curioşi ca­re formează clientela obicinuit­ a ori­cărei întruniri publice. Ca manifestaţiune de partid, întrunirea de la Iaşi n’a depăşit intru nimic manifestaţiunile pe care de ani de zile le organizează partidul naţional-ţărănist. S-a schimbat de cadru şi de localita­te, fără a se schimba ceva din limbajul şi din substratul acţiu­nilor pe care de atâta vreme le duce partidul naţional-ţără­­nist. Şi totuşi, această manifestaţi­­une a fost botezată ca „semnal“ al campaniei pentru... răsturna­rea guvernului. In definitiv, orice partid poli­tic îşi organizează şi îşi botează­­ acţiunile pe care le întreprinde potrivit concepţiilor şi tacticei lui de luptă. Ceea ce interesează insă nu este cum se organizează şi cum se califică o acţiune, ci condiţiunile de oportunitate şi prin urmare probabilităţile de succes pe care le are acţiunea întreprinsă. In împrejurările actuale, se poate concepe oare o acţiune de răsturnare a guvernului, — şi sub raportul oportunităţei şi al posibilităţei de ecou în opinia pu­blică şi al putinţei logice de a a­­j­unge la un rezultat pozitiv. Desigur, că nu. La cârma statului se găseşte un guvern, la începutul activita­te­a lui, sprijinit de o puternică majoritate parlamentară. Opinia publică aşteaptă ca a­­cest guvern să-şi îndeplinească programul în baza căruia a ob­ţinut încrederea ţării în alegeri. Acest program este ,la începu­tul executarea lui şi de la îndepli­nirea lui ţara aşteaptă cu încre­dere desăvârşirea operei de or­ganizare a statului şi de consoli­dare economică şi financiară. Ţara vrea linişte şi muncă cons­tructivă, nu agitaţiuni sterile şi noul alegeri. Acesta este simţământul sincer şi profund care domină astazi întreaga opinie publică a ţării. In aceste condiţiuni şi în a­­ceastă stare de spirit, partidul naţional-ţărănist anunţă o cam­­panie de răsturnare a guvernu-Dorinţa partidului naţional-ţă­­rănist de a venii la guvern este de cât de veche, pe atât de tur­bulentă. . . ■ Dar niciodată şi nicăeri un gu­vern nu a căzut numai­­ din cauza dorinţei, oricât de vii, a, unei opoziţii corăfodatoare, după cum niciodată şi nicăeri un partid po­­litic nu și-a putut legitima drep­tul la conducerea statului numai prin manifestaţiuni sgomotoase şi prin acţiuni negative. Căci, care sunt raţiunile de or­din general şi superior pe care le invocă partidul naţional-tără­­nist pentru a-şi legitima campa­nia de răsturmare şi cererea de a i se încredinţa de îndată frânele conducerei , atîţi moţiuinea de la Iaşi: „Guvernul duce la ruină o ţară frumoasă compromite unitatea sufletească a ţării şi coboară pres­tigiul ei în faţa streinilor“. Aţ­ înţeles: guvernul „conduce ţara la ruină“ prin politica de consolidare financiară care ur­mează să se desăvârşească prin stabilizarea monetară şi împru­mut. Guvernul „compromite unitatea sufletească“ pe care partidul na­­ţional-ţăranist vrea să o consoli­deze prin declaraţiunile d-lui Vaida ! Şi în fine, guvernul „coboară prestigiul ţării în streinătate” pe care emisarii partidului na­­tional-ţărănist sau ridicat­­ atât de mult prin ultimile călătorii în Europa! Dar şefii au făcut şi declaraţi­uni de program. D-l Mihalache a spus textual : „Vom avea de apărat interesele muncei împotriva capitalului“. Iar d-l Man­iu a spus tot tex­tual: „Capitalul strein este o ne­cesitate“. Seriositatea motivelor de răs­turnare a guvernului actual este complectată cu armonia de con­cepţii şi de tendinţi din progra­mul „de guvernământ“ al parti­dului naţional-ţărănist. Ce operă grea şi profundă are de îndeplinit d-l Maniu în pro­priul său partid pe care vrea să-l ofere ţării ca partid de guvernă­mânt. Şi, totuşi, d-sa îşi permite fan­tezia de a oferi spectacolul de o­­peretă al unei campanii de răs­turnare. —:— Chestiunea armamentelor Ungariei PLEDOARIILE MAGHIARE contra măsurilor Micei înţelegeri Ipocrizia şi duplicitatea maghiară, a găsit un nou prilej de manifestare Q. Pertina, în „L’Echo de Paris“ ocupându-se de afacerea mitraliere­lor maghiare, scrie următoarele: Din motive pe care nu le cunoaştem guvernele Micei Antante (Cehoslova­cia, Iugoslavia, România) nu au se­sizat încă secretariatului de la Ge­neva în afacerea mitralierelor. Forţe puternice se silesc să oprescă proce­sul. S’a făcut o înţelegere tacită, spun unii că dreptul de anchetă şi investigaţie conferit consiliului So­­cietăţei Naţiunilor asupra dezarmă­­rei popoarelor învinse, să nu fie niciodată exercitat. Este într’adevăr în contradicţie cu politica de recon­ciliere începută la Locarno. Ungaria negreşit că e de partea acestui ar­gument şi aduce şi ea diverse argu­mente speciale. Astfel un articol pu­blicat de contele Appony în „Pester- Lloyd“ de la 21 Ianuarie, merită să fie relevat. Insă d. Appony se fere­şte bineînțeles de a intra în amă­nunte. El trece cu grijă peste între­barea pe care Art. 118 din tratatul de la Trianon, permite să fie pusă tărei lui. Aţi importat sau nu ma­terial de război călcându-vă anga­jamentele ? D. Appony se mulţume­şte să nege că cele trei ţări vecine ar fi autorizate să supravegheze în Ungaria aplicarea clauzelor militare ale tratatului de pace, uitând de fapt că li s’a rezervat formal de consiliul de la Geneva în comitetul de investigaţie chemat să lucreze în împrejurări bine stabilite, ba chiar că ori­care din membrii Societăţei poate semnala infracţiunile clauze­lor militare ce s’ar comite. Statele învinse la conferinţa dezarmărei D. Appony îşi susţine pledoaria spunând cu îndrăzneală: „Armata ungară a fost redusă la 35.003 oa­meni­ pe când Cehoslovacia şi Ro­mânia ţin sub drapel sute de mii de soldaţi. O atare inegalitate per­manentă n’a fost niciodată prevăzu­tă de autorii tratatului. întârzierea dezarmărei învingătorilor este atât de mare şi scandaloasă încât inci­dentul cu mitralierele semnalate în trecerea de la Saint Gottard pierde orice importanţă. Nu mai faceţi caz dacă doriţi ca în Europa centrală să se potolească lucrurile în aşteptarea momentului când va veni revizia cea mare ? Aceasta este teza contelui Appony. Şi nu este chiar atât de neglijabilă cum s’ar părea din primul moment. Ea reaminteşte Franţei că Germa­nia, Ungaria şi Bulgaria, figurează în comisiunea pregătitore a dezar­mărei şi dacă conferinţa dezarmărei se va întruni, aceste state vor juca un rol mare. Vor avea deci prilej să se răzbune de anchetele pe care con­siliul le-ar cere pe teritoriul lor, stă­ruind să fie amputate... mai radi­cal armatele rămase până acum in­dependente, sau pretinzând toată li­bertatea pentru pregătirea apărărei dacă nu vor fi satisfăcute de barie­ra stabilită. Este evident că atât Germania cât şi Ungaria vor avea în orice caz această atitudine, orice s’ar face în chestiunea fraudelor cu mitralierele. Dar în fond este foarte natural ca în momentul de faţă Un­garia pentru a scăpa de răspunderi se slujeşte de acest şantaj. Mai poate Ungaria participă la dezarmare în urma desco­————m ■■■■■■■■■■■■■—i pericitor recente? Absurditatea constă în a permite statelor dezarmate și supuse unei supravegheri speciale, de a partici­pa pe picior de egalitate, la confe­rința dezarmărei —conchide d. Per­tinax. Din două lucruri trebue ho­tărât , sau sunt considerate ca egale şi nu mai trebuesc ameninţate cu anchete şi investigaţiuni, sau sunt socotite ca fiind în stare de inferio­ritate şi uşile conferinţei de dezar­mare trebuesc să fie închise pentru ele. Politiceşte nu este practic de a le pune sub un regim in care sunt când în rândul egalilor când în acel al învinşilor şi controlaţilor. Sistemul care se serveşte de atari măsuri con­tradictorii nu poate dăinui ci repe­de se va nărui în dauna tuturora. Acţiunea Micei înţelegeri are me­ritul de-a denunţa una din falsele siguranţe cu cari suntem induşi în eroare. Sperăm că această acţiune nu va fi abandonată. Oamenii mai! ai Târi! Personalitatea politică a lui Ion L C. Brătianui mmm 11..mi'ihwmhiiwhi'iWi|ii|ii n 1 ni ~ 1 im de PETRE I. GKfftTA ............................. Ilim 11 ' Acum când omul s’a stins, — îi vor putea judeca cu obiectivitate opera şi acei împătimaţi împo­trivă-i de acţiunea sa dârză, creia­­toare, învăluind în umbră toată frământarea adversarilor. In perspectiva limpede a istoriei, înfăptuirile reale se schiţează în ondulaţii mai accentuate sau mai şterse, după impulsul pe care ener­gia umană a ştiut să-l dea faptelor, spre a le concretiza temeinic. Ion I. Brătianu s’a încadrat de acum între figurile cu nimb de ctitorie ale neamului, pentru că a izbutit să fundeze — pe temelii ne­­sdruncinate — structura socială a României de azi. Continuator al unei tradiţii po­litice înfiripată şi direcţionată de părintele său, — el a înţeles că ros­tul unei acţiuni sociale pozitive rezida în desăvârşirea operii de înfăptuire deplină a regimului bur­ghez românesc. Ion Brâtianu-tatăl născocise po­­sibilităţile de înfăptuire şi izbu­tise să asigure — prin indepen­denţa vechiului regat — libertatea fundării instituţiunilor economice­­culturale şi politice, cari să orien­teze linia viitoarelor căi. Ion Brătianu-fiul a urmat cu religiozitate programul înaintaşu­lui său, program care alcătuise crezul generaţiei trecute, şi făcu din ideologia fragilă a tânărului libe­ralism, punctul de plecare pentru opera de clarificare socială şi per­fectare a formelor iniţiale , care avea să succeadă. A schiţa activitatea fostului şef, al partidului liberal, înseamnă a urmări linia ascendentă a progre­sului social românesc, a face cri­tica acţiunii sale realizatoare cerce­tând reformele cu caracter obştesc până la actul suprem al unităţii naţionale — înseamnă a diseca pro­cesul evoluţiei societăţii româneşti către forma tot mai închegată a burgheziei moderne. In cadrul istoriei, pe linia evolu­ţiei sociale, fizionomia burgheziei româneşti se explică şi îşi justifică aprecierele negative sau pozitive, cari s’au elaborat asupra diverselor ei aspecte: întreaga pledoarie a reacţionarismului conservator, pro­dus al ideologiei junimiste, pe tema minusului de moralitate cu accen­tuate tendinţe de amoralism,­­ sau ditirambele aprinse ale socialiştilor pe tema stridentei nedreptăţi în distribuirea bunurilor şi stăpânirea mijloacelor de producţie, — cad în faţa imperturbabilei desfăşurări istorice. Cercetătorii obiectivi, sociologi încercaţi în definirea curentelor sociale şi preţuirea justă a institu­ţiunilor, ereiate pe urma acestor curente,­ expun luminos şi simplu modalităţile de închegare ale unui regim burghez, impus de evoluţia istorică a societăţii la un moment dat, şi evidenţiază consecinţele re­gimului în domeniul eticei sociale. Karl Marx, în încâlcitul tratat asupra „Capitalismului“ , a, ară­tat cu lux de argumente şi aproape genială pătrundere, structura socie­tăţii burgheze cu întreaga ei me­canică în raporturile dintre clase. Critica lui acerbă a scos în lumină neajunsurile regimului, punându-le în antiteză cu rectificările meliore, pe care societatea comunistă le are depozitate în programul său de realizări, — dar a justificat nece­sitatea istorică a dăinuirii regi­mului de azi. Intre sociologii noștri, d- St. Zeletin a concentrat în formule de pur obiectivism, întreg procesul evolutiv al societăţii româneşti, ex­plicând formaţia burgheziei româ­neşti şi aspectele etice ale libera­lismului creator. Pentru cine judecă organizaţia statului nostru sub imboldul re­sentimentelor de o clipă sau prin prizma obtuză a intereselor de par­tid sau în fierbinţeala frământă­­toare de suflet a unui idealism transcendent — fără îndoială, că-i apare problematică valoarea so­cială a aşezămintelor burgheze şi detestabilă mor­ala elastică oare­cum, — dar firească, a capitalismu­lui; cu atât mai demnă de dispre­ţuit apare personalitatea acelora care militează politiceşte pentru perfectarea burgheziei. Pentru cine încearcă însă să de­sprindă obiectiv, raţiunea burghe­ziei româneşti — opera înfăptuită de partidul liber­al sub îndrumarea lui Ion I. C. Brătianu apare imensă, uriaşe, creiatoare de noui valori sociale, deschizătoare de noui dru­muri, surprinzătoare prin preciziu­­nea trasării lor.» Ion Brătianu a năzuit mai mult, şi a reuşit să-şi concretizeze nă­zuinţa. El a voit să creieze o demo­craţie ţărănească—în plină forma­ţie, acum—fundată pe proprietatea mijlocie a satelor-Manifestul-program pe care l-a scris în 1913, după întoarcerea din Bulgaria — constituie punctul de plecare al reformelor cari, înfăp­­tuindu-se treptat, puneau în va­loare contribuţia reală a vitali­tăţii ţărăneşti în viaţa noastră pu­blică.­­ Puţini sunt aceia cari, iubind, au înţeles rostul şi vrerile clasei ţără­neşti ca Brătianu. Fostul şef al partidului liberal, trăind în tot­ timpul în atmosfera patriarhală a conacului de la Flo­ri­ca, în cadrul amintirilor famili­are, îmbinate cu viaţa rustică a oamenilor, cu farmecul naturii şi vietăţilor de tot soiul — se identi­ficase pulsaţiilor sufletului ţară­nesc. Şi-a prins din adâncurile lim­pezi ale păturii ţărăneşti, optimis­mul viguros, nădejdea neînfrântă, care alcătueşte trăsătura caracte­ristică a poporului nostru. Naţionalist, hotărât la faptă — un simplu ideolog, făuritor de sisteme abstracte — Ion Brătianu a fost sceptic în privinţa durabi­lităţii structurii naţionale a bur­gheziei româneşti; pentru a men­ţine echilibrul organismului nostru de stat, cu preponderenţa elemen­tului românesc, Brătianu şi-a con­centrat — în ultimul deceniu — întreaga atenţie asupra clasei ţără­neşti, omogenă şi viguroasă. Şi a izbutit să facă din ţărănime pivotul întregei vieţi politice româ­neşti; experienţa recentă a dove­dit-o, vremea o va întări , nevoia preocupării tot mai accentuată pentru a valorifica „NUMĂRUL“, reprezentat de massa ţărănească — şi din punct de vedere moral şi intelectual. Ridicând la suprafaţa conştiinţii întreaga clasă ţărănească, dăm putinţa dezvoltării depline demo­craţiei ţărăneşti, e ceea ce formează crezul oamenilor politici cu răs­pundere. Toată frământarea politică post­belică se desfăşură numai pe linia aceasta, imprimată viguros, adânc, vizionat de convingerea justă a fostului conducător al partidului liberal. Distrugerea partidului conser­vator şi apariţia nouilor organisme politice în viaţa obştei româneşti n’ar fi fost posibilă — cine, jude­când obiectiv, o poate tăgădui? — fără seria reformelor prilejuite de acţiunea pozitivă a liberalismului. Ion Brătianu şi-a urmărit desă­vârşirea operii cu pasiune de artist; izolându-se în singurătatea casei părinteşti de la Florica, şi-a distilat în tăcere intenţiile, le-a adecvat faptelor, încadrându-le, spre a le da viabilitate, în cercul stringent al posibilitţilor. Brătianu se clasează în categoria oamenilor poliţiei, cari ţintind să înfăptuiască cu orice chip, n’a frânat evenimentele spre a le da o direcţie falsă,­­ el a dat expresie conţinutului realităţilor sociale. A afirmat-o, de altfel, el însuşi, într-una din acele memorabile cu­vântări, ţinută la Iaşi, cu prilejul votării reformelor: „aceste reforme se susţin prin ele înşile. Ele nu sunt improvizaţia unui moment, nici opera unui om: ele sunt isvo­­râte din necesitatea desvoltării naţionale, sociale şi politice a unui ■popor care trăieşte şi vrea să trăiască, şi ca­re,în toate ettocele determinate ale istoriei sale, cu conştiinţă admirabilă a ştiut apere temeliile necesare fiecăr perioade a dezvoltării lui“. In împlinirea ţelurilor burgh­eiei şi formarea clasei Mărăneş pivotând pe proprietatea mijloc s’a dovedit cel mai iscusit iuit preţ al ritmicei sociale,, infimii in realităţile sociale ale viitorului dându-le satisfacţie cu anticip­ţie­ Fostul îndrumător al liberal­­ului românesc a ştiut să-şi tă­nuiască opiniile cu o prudent care a înaripat legendele; a av însă şi curajul răspunderii situ­aţiilor grave, găsind soluţia prom­ită şi îndrăsneala faptei hotăr­toare, înlocuind, de multe ori, a­gumentele insuficiente sau cadu ale raţiunii, cu credinţa ferm pulsată de tăria simţimi­n­tele Aceasta a fost trăsătura esenţi­lă, care dă liniei sale politice preciziune matematică, uimin până la derută, adversarii — dob­­dind încrederea necondiţionată prietenilor. I. I. C. Brătianu n’a vorbit nu odată ca să placă, pentru că ei odată nu l’au ispitit succesele tu­bunii, a vorbit ca să facă dova faptelor împlinite. In cadrul figurilor, cari au stră­lucit în frământata noastră viaţ politică, Ion Brătianu reprezin însumarea însuşirilor sufleteşti intelectuale ale neamului rom­­esc „POTOPUL“ D. Vaida după ce­ a vorbit la­ Iaşi, a crezut necesar să-şi conti­nue cuvântarea în şedinţa de ori a Camerei D-sa ne-a asigurat că n’a asistat nici­odată la o adunare mai grandioasă, că a fost un ade­vărat „potop“, nu­ totuşi d. Vaida a asistat la adunarea de la Alba­­lulia şi la alte câteva sute...­ Dar d-sa, ca şi toţi fruntaşii partidului naţional, au uitat trecutul. Prea multă recunoştinţă ar trebui să-i lege de infamul „fanar“, prea multă admiraţie pentru vechiul Regat, dacă şi-ar aminti acest trecut de chibzuinţă, politică şi de jertfe imense. Uitarea e mai comodă pen­tru acei cari dispreţuesc chiar in­teresele superioare ale tării, pentru a ajunge la puterea pe care o do­resc ca pe un bun personal. Pentru ce a vorbit eri d. Vaida ? In aparență, pentru a protesta, — dar n’a fost împotriva cui. Căci adunarea „grandioasei“ s’a petrecut în deplină linişte şi dacă, în reali­tate, a participat atât de puţină lume, nu e vina guvernului, care a lăsat deplină libertate. In fond, d. Vaida a voit să dea un ecou adunării de la Iaşi, pe care ediţiile speciale ale oficioaselor naţional-ţărăniste „Dimineaţa“ şi „Cuvântul“, n’au putut-o scoate d­in banal. „Deslănţuirea ofensivei naţional­­ţărăniste“ a ratat în ridicul. Când într’un oraş din provincie vin toţi fruntaşii unui partid şi abia pot aduna, — d­in SO.OOO de alegători cât are judeţul Iaşi, — 2000—3000 de oameni, de-o calitate îndoelnică, nu mai poate fi vorba de „ofensi­vă“, ci de derută. D. Franasovici a oferit d­-lui Vaida câteva fotografii ale adună­­­rei de la Iaşi, luate chiar de foto­graful partidului, d-sale, spre a-i dovedi cât de slabă a fost această manifestaţie „grandioasă“. Nu era nevoie. Eşuarea ,,ofensivei“ se pu­tea citi pe figurile desamăgite ce le aveau ori la Cameră amicii d-lui Vaida. ..........Ml Conferinţele d-lui p­rof. Em. Sergent I şi urma invitaţiei ce i s’a fă­cut de către Facilitatea de medi­cină din Bucureşti, d. prof. doc­tor Em. Sergent unul dintre i­­luştrii profesori ai Facultăţii de medicină din Paris şi eminent prieten al României, va sosi în Capitală Sâmbătă 4 Februarie. D-l prof. Em. Sergent care vi­ne pentru a doua oară în Româ­nia, va ţine următoarele confe­rinţe la Facultatea noastră de medicină: 1) Principiile metodei de exploraţiune a aparatului res­pirator. 2) Reactivarea focarelor tuberculoase latente, concepţia generală asupra evoluţiei tuber­culozei la adult. 3) Insuficienţa suprarenală. Conferinţele vor avea loc în aula mare a Facilitatei de medi­cină din Capitală în zilele de 6, 8 şi 9 Februarie crt. ora 5 d. a. D­l prof. EM. SEEGENT ECOURS S­culptorul italian Canonica a făcut cunoscut guvernului din, Angola că a executat modelul pentru statuia preşedintelui Kemal Monumentul are forma unui arc de triumf împodobit cu 25 figuri, înaintea arcului de triumf statuia lui Kemial care are la dreapta un artilerist şi la stânga o femee cu un copil în braţe, întregul monu­ment va cântări 100 tone. (Ceps). D­upă ştirile din Roma s’a înfiin­ţat acolo din iniţiativa re­prezentanţilor Ungariei în Ita­lia o „ societate maghiară“­ cu filiale în Milano şi Fiume. Preşedintele societăţii a fost ales contele Val­­perza­­Printre membrii se află Pompeio Bodrero, ducele Ronam­­pagni, contesa Spaletti, ministrul contele Torre, şeful presei de la mi­nisterul de externe Moseda, pre­şedintele Curţii, militare de justiţie Calasati, etc. NOTE Un permanent litigiu: IMORALITATEA în ARIA Romancierul şi cotidianul autor al articolelor ,„­­on film“ din „Le Journal“, Sare câteva sugestiuni interesante în legătură cu interdic­ţia unei operete a lui Sacha Gui­try în Londra, pe motiv că e imo­rală. Se pune iar­ în discuţiune pro­blema imoralităţii în artă, cu tot cortegiul ei de controverse, de ne­bulozităţi şi de comentarii. Şi e fatal să fie aşa, pentru că nimic mai elastic decât sfera moralită­­­ţei. Unde începe nudul, să fie imo­ral, şi când el este demn să fie ad­mirat în şcoală ! „In adevăr — se întreabă neobo­situl cronicar parisian — ce în­seamnă imoralitatea pe teatru ! Oare ceea ce duce în ispită carnea­? „Dar atunci totul e imoral, şi nu­­numai pe teatru ! Cea mai pudică dintre actriţe cea mai castă dintre piese, poată să nască gânduri vi­novate în imaginaţia multor spec­tatori perverşi, cari vor rămâne cu totul amorfi înaintea unei fe­mei aproape goală şi care debitea­ză obscenităţi“. ... „Ceia ce provoacă râsul în tea­tru, nu e imoral. Râsul purifică to­tul... Adevărata imoralitate se as­cunde mai mult într’un val de tris­­teţă şi de reverie“. Este aci o teo­rie a moralităţei, prin măsura râ­sului, care e cu adevărat intere­santă. Dacă rîsul este un gest spe­cific omenesc, atunci cine rîde se depărtează de animalitate. Ergo este sufleteşte înălţat. De mult, de altfel anticii afirmau că „rîsul în­dreaptă moravurile“, şi cine reu­şeşte să le îndrepte, nu este un in­strument diabolic al ispitei sen­­suale... De altfel es­te cert că moralitatea este nu numiai o chestiune de lati­tudine geografică, cum spunea Pas­cal, gândindu-se la variabilităţile de păreri morale, după cum te a­­şezi faţă de Pirenei, dar este şi o chestiune de temperament. Unii gă­sesc sugestii lascive în ceea ce alţii văd descripţii reci. Iar contempo­ranii lui Paul de Koch, găseau că romanele lui sunt pornografice, pe când pe vremea noastră literatura foiletonistă a popularului literat, poate fi cetită şi într’un pensionat. Chestiune de ambianţă morală. In­­tr’o epocă în care ti­erii ce ar tre­bui să intre în viaţă cu rezerve fi­­siologice de energie, recurg la sti­mulante ca cocaina, desigur că alta va fi imoralitatea pe teatru s­au în artă, de­cât pe vremea crinoline­lor şi a vicleimurilor... Evoluţia nu este numai ascensiune morală, dar şi ascuţime de simţuri. Iată de ce verdictele ce se dau în chestiunea moral­ităţei în, artă, sunt d priori variabile şi elastice, şi de aceia nici n­u au acel caracter de severitate care este o consecin­ţa a permanenţei în opiniile ome­neşti. RETRONIUS Miercuri 1 Februarie, 1923 Publicăm aici după note stenogra­­fice discursul rostit de către d. Vin­­tilă I. Brătianu, preşedintele Consiliu­lui de miniştri, în ş­edinţa dela 27 Ianuarie 1928 a Adunării deputaţilor când s’a examinat campania dusă în străinătate împotriva Ţării, de către fruntaşii partidului naţional­­ţărănişti. D. VINTILA I. BRATIANU, preşedintele Consiliului şi minis­trul finanţelor , D-lor, Onor deputat de Muscel a făcut o interpelare, aducând înaintea dv. o chestiune, care în adevăr, în starea normală, poate că nu ar fi făcut obiectul discu­ţiilor nostre întru­cât nici în ţara­ noastră până acuma, nici în altele nu s’au găsit partide politice cari se zic şi partide de guvernământ şi cari să facă atari acţiuni dăună­toare intereselor ţării. Din cauza caracterului acestor fapte, pe cari, cu drept cuvânt, o­­ratorul care m’a precedat, le-a ca­lificat drept acţiuni primejdioase şi vătămătoare intereselor naţio­nale sunt dator şi c­a şef de partid şi ca şef de guvern, să dau un răspuns. Ca şef de partid, fiindcă miu tre­bue ca partidele noastre politice să creadă în viitor că se poate merge pe o cale atât de primejdi­oasă, pentru interesele ţării. Sun­tem la un moment în care viaţa noastră politică se îndrumează, cu un sufragiu universal tânăr. Nu trebue să se repete atari pe­­cedente, şi atari acţiuni, cari, să-mi daţi voe să spun, sper că sunt mai mult nesocotite decât bine chibzuite, căci nu pot să pre­supun. Să sunt români, cari în mod conştient să se ducă în străinătate pentru a face rău tărei lor. (A­­plause pe băncile majorităţii). Un partid politic trebue să spună limpede ce voeşte Ca şef al guvernului, sunt silit de asemenea să răspund în această chestiune, fiindcă din această acfi­­uiie, nesocotită a unora dintre membrii opoziţiei, ies din neno­rocire roade cari se întorc în con­tra intereselor ţării, pe cari, ca guvern, suntem datori să le a­­părăm. Domnilor, mai întâiu de toate, trebue să recunoaştem că discuţi­­unea aşa cum s‘a desfăşurat a fost utilă, întru cât s’au produs unele limpeziri necesare. Sunt acţiuni câţi se pot duce la întunerec, ele nu pot însă rezista luminei. In privinţa aceasta, reci­tiţi notele stenografice ce veţi ve­dea, faţă de echivocu­rile ce existau şi faţă de declaraţiile făcute de cei cari au vorbit cu atâta uşurin­ţă în streinătate, cât de preţioase sunt rectificările făcute şi pentru clarificarea opiniei publice de aci. Domnul Mariiu, spunea adinea­uri, că şefii partidelor politice, mai cu seamă cei cari au pretenţia să conducă massele mari, trebue să fie clari în atitudinea lor, şi să spună cea­ ce cred în realitate, fiindcă cei ce năzuesc să fie con­ducători trebue să conducă pe calea cea bună opinia publică, care trebue să găsească în cuvin­tele lor călăuza pentru a merge pe calea cea bună, şi să nu fie dusă când într’o direcţie când în alta, după şovăelile şi trebuinţele momentului. D-l IULIU MANIU: Această claritate a noastră vă supără ? D. VINTILA I. BRATIANU: Mă supără fiindcă nu o găsesc. Aceasta e datoria noastră, dom­nule Maniu, şi ca partid de gu­vernământ şi ca partid de control al partidelor celorlalte, fiincă ori­ce partid controlează şi pe adver­sării lui. In aceste cestiuni vitale ale ţarei, să venim cu toţii în flata ei să spu­nem în mod limpede ce voim. (A­­plauze prelungite pe băncile majo­­rităţei), iar nu cu formule du­bioase şi cu atitudini deosebite aie fiecărui conducător la fiecare mo­ment, —­cum a făcut domnul Mi­­hai Popovici la Paris, care a avut o atitudine deosebită de a domnului Madgearu. (D. Madgearu râde sgomotos). VOCI DE PE BĂNCILE MAJO­ROTATEI: Nu râde ! D. VINTILA BRATIANU, pre­şedintele Consiliului şi ministrul finanţelor • Aţi văzut adineauri că d. Popovici v’a arătat cum a vorbit de împrumut, pe când d. Madgearu recunoaşte că a vorbit cu totul alt­fel. (D. Madgearu râde sgomotos). E o împărţire de atribuţie pentru a păstra echivocul şi a putea lua toate atitudinile oricât de deose­bite­­ar fi, când se descoperă ca dăunătoare intereselor obşteşti. Şi atunci, d-lor, ce ne interesează pe noi, ce interesează ţara, în chestia aceasta? Să nu deservim, prin ac­ţiunea noastră, interesele mari ale ei. Care e grija pe care trebuie să o avem şi noi ca partid la guvern şi d-voastră ca opoziţie? O lecţie politică DEFĂIMĂTORII TARII si sancţiunile opiniei publice Declaraţiile d-lui Prim-ministru VINTILA I. BRATIANU — win I iiii——— aeama—bei—umweh« lămuresc atitudinea naţional-ţărăniştilor în chestia creditului Ţării şi arată greşelile ce fac partidele politice cari subordonează interesele Statului, inte­reselor egoiste de partid D-l VINTILA I. BRATIANU Acţiunea duşmanului ţărei noastre Să nu uităm ce încearcă vrăj­maşii ţărei în momentele acestea de mare prefacere, de mari greu­tăţi, de noi îndrumări, ce încearcă ei în străinătate contra României. Acţiunea aceasta să o avem în­ vedere. Trebuie oare, să lăsăm să se arate această ţară românească în­tregită, ca un stat care nu poate să se consolideze, ca un stat care e mereu frământat, ca un stat care nu poate să-și găsească îndrumare temeinică? Aceasta este campania care se duce de vrăjmaşii fireşti ai Contiusre în pag. 2­ a

Next