Viitorul, august 1928 (Anul 20, nr. 6135-6161)

1928-08-01 / nr. 6135

Publicăm aci după note steno­­grafice, discursul rostit de către domnul prim-ministru Vintilă I. C. Brătianu, în şedinţa d­in 27 Iulie 1928 a Adunării deputaţi­lor . D. Vintilă Brătianu este pri­mit cu aplauze prelungite şi înde­lung repetate. D. VINTILĂ I. C. BRATIANU, preşedinte al Consiliului și minis­trul finanțelor: Domnule preşedinte, Domnilor, în acest acord unanim al nevoiei sta­bilizării, din partea tuturor oame­­nilor­ politici, poate n’ar fi cazut ca Ministru de finanțe să mai iau cu­vântul, ca să dau vreo explica­ție asupra necesității reformei ce se propune. Cred însă că este bi­ne, chiar pentru educaţia politi­că a noastră, pentru cumpătarea în chestiunile mari, să tragem din această marei chestiune unele în­văţăminte şi pentru viitor. De a­ceea cu riscul de a vă răpi puţin din timpul dv. preţios* îm­i veţi da voe să spun­­câteva cuvinte, care cred că sunt utile, pentru e­ducaţiunea de care aminteam. In declaratiunile cari s’au făcut aci de diferitele grupări politice, voi căuta mai întâi să dau foarte scurt, răspunsul la unele afirmări care nu pot fi lăsate fără răs­puns. SituaîEa Ir arsul 1921 Partidul poporului ne impută, că, deşi este de acord cu noi a­­supra nevoei stabilizlărea, am în­târziat prea mult în înfăptuirea ei şi că dumnealor, încă de la 1921, dela Sibiu, proclamaseră această nevoie. Domnilor, i-aş întreba a­­tunci: care era situaţia la 1921 pentru a asigura o buna Stabili­zare ? La 1921 această operaţiune nu se putea face, fiindcă nu aveam un buget definitiv al Statului; nu se făcuse nici consolidarea financiară necesară pentru stabilizare şi, da­că putea fi un punct de program, un deziderat pentru viitor, nu pu­tea să fie un punct de aplicare i­ arted­at. Dealtminteri, guvernul Generalului Averescu nu s’a înde­letnicit nici la 1921, nici la 1922, cât a mai stat la guvern şi nici chiar în anul 1926, când a revenit, nu a pus această operaţiune ca o chestiune de imediată­ aplicare. Stabilizarea care s’a încercat în 1926, era o operaţiune, cum se zice, făcută „la cald“, era datorită numai unei prăbuşiri momentane a leului, care ajunsese la 1500 lei lira sterlingă. In această situaţiune, foarte bi­ne a făcut Ministrul de finanţe de atunci de nu a făcut,o căci au fost atunci chiar în sânul guver­nului două păreri, cu totul de­osebite. Aceia a ministrului de finanţe, cumpătat şi cuminte, dom­nul Ion Lapedatu, şi părerea lui curent din acelaş Minister de finanţe, care voia să facă stabili­zarea la 1500 lei lira sterling. 'r'* De asemenea, au făcut foarte bine şi toate instituţiunile financiare, în cap cu Banca Naţională, care au arătat că o stabilizare în condiiu­­nile acelea nu se putea face. Era pur şi simplu o sporire a inflaţiu­­nii, de care suferisem atâta vre­me. Oportunitatea rezol­varea unei chestiuni Dar, domnilor, nu aş vrea să mai fac procesul trecutului. Aş vrea să mă limitez numai la cons­tatarea acestui acord unanim asu­pra necesităţii stabilizării. Şi acest acord unanim, făcut asupra unei politici, în care partidul liberal a avut şi el partea lui căci prin o­­pera sa de mai bine de cinci ani a înlesnit soluţiunea dorită de toţi. Reaminteaţi îin declaraţia mea Dv. ceea ce spunea domnul Poincaré. Este nevoe ca stabilizarea să se facă în mod normal, fără ajuto­rul nimănui. Aceasta este evident ideal, însă, îi­ situațiunea în care era România, cu pierderile mari pe cari le suferise, cu golurile mari cari trebuiau umplute, dacă pu­team avea creditul din afară, ne­greșit că ar fi trebuit s’o facem, căci o amânare prea mare a stabi­lizării ar fi fost în dauna intere­­reselor noastre generale. Dar, munca noastră de cinci ani de zile este trecută cu vederea, pen­tru că ni se impută că nu a­m pus chestiunea stabilizării acum cinci ani. Noi nu am pus-o ca oameni cuminţi, fiindcă am crezut că nu se poate pune rezolvarea unei a­­tari chestiuni, decât atunci când a­­veam asigurate condiţiunile esen­ţiale, pentru,­mi menţinerea acestei stabilizări. (Aplauze prelungite pe băncile majorităţii). —De aceste condiţiuni putem vor — -V--- fi li O VA^HV** y - . _____ li acum. Era necesar să avem fi­xitatea budgetară, era necesar să avem aranjarea datoriilor din afa­ră, şi să avem condiţiunile com­plecte, economice şi financiare, pentru menţinerea stabilizării, altfel puteam ajunge acolo unde spuneam ori domnului Iorga: stabilizare făcută în pripă şi condiţiuni încă nu destul de te­meinice, putea să ne­­aducă acolo unde ajunge un organism bolnav, adică la „o resută“, o recădere în boală, care este mai primejdioasă decât însăşi boala. Au fost state, ca Belgia, având mijloace foarte mari şi credite foarte importante, cum nu le aveam noi şi totuşi când încercat să facă o operaţiune destul de chibzuită, au văzut pe care vroiau să o au in moneda lor, po vuxv . ______ fixeze la 100 şi ceva de franci lira sterlingă ajungând la 250 de franci lira sterlingă. Au făcut un rău în dorinţa unui le.De, au trebuit apoi să vină cu suprimarea legilor, cu suprimarea Constituţiei, dând Re­gelui dreptul Parlamentului, fă­când stabilizarea legală şi defini­tivă, tocmai din cauza acestei gre­şeli, pricinuită de o măsură luată în pripă, la o cotă mai joasă de­cât cea n­ormală. Memoriile minori­tarilor Dar, d-lor, negreşit am face o po­litică de struţ dacă nu am recu­noaşte că există minorităţi de alt neam, că sunt şcoli confesionale, ori minoritare, organizaţii moşte­nite de la regimul statelor Austro, Ungar şi Rusesc pentru cari tre­buesc soluţiuni deosebite. Şi atunci tocmai faţă de făgăduiala pe care a făcut-o îmi pare bine că sunt aci şi d. Lapedatu, d. Duca şi d. Nistor din comisiunea în care ne­am ocupat de examinarea chestiu­nilor minoritare, să-mi daţi voie să spun că vom cerceta memorii­le pe care le-au dat diferiţi re­prezentanţi ai minorităţilor, dar vom face aceasta nu prin prisma a unor interese lăturalnice, ci în con­cordanţa intereselor generale ale Statului nostru. (Aplauze prelun­gite pe băncile majorităţii). Statul român trebue să-şi aibă politica lui minoritară, care nu tre­bue să fie o politică de supralicita­re între partidele politice. (Aplau­ze prelungite pe băncile majorităţii. Strigăte repetate de „Bravo ‘!) ci o politică limpede a Statului român, faţă de cetăţenii lui, îmbrăţişând multe probleme fiindcă după cum vă spun,eam, am moştenit multe chestiuni dela unele regimuri, fie-­ mi îngăduit că zic medievale, cari au dus la distrugerea statului, în care se găseau. (Aplauze prelungite, strigăte repetate de „bravo“, pe băn­cile majorităţii). Le vom cerceta cu atenţiunea statului hotărît cinstit, ca să creeze cetăţenilor de toate na­ţionalităţile şi de toate confesiunile, putinţa de trai normal, în propăşi­rea generală a ţărei (Aplauze pe băncile majorităţii). Vă asigurăm că nu avem nevoe de nici o presiune din partea Dv., şi că în prima sesiune ordinară a Parla­mentului, cu ocaziunea discuţi­unii la mesaj, noi vom fi cei dintâi cari vom pune această chestiune şi vom arăta care trebue să fie această po­litică permanentă a Statului român pentru egalizarea drepturilor tutu­ror cetăţenilor săi (Aplauze prelun­gite pe băncile majorităţii). Insă, fiindcă este o chestiune importantă şi fiindcă nu vrem să se bănuiască că am face demagogie în această privinţă, sau că am ridicat-o pentru a servi un interes de moment, cre­dem că este nevoe ca ea să fie stu­diată în toate amănuntele ei, pen­tru ca atunci, când Statul român va veni să proclame această politică, ea să fie într’adevăr politica statului, impusă tuturor partidelor politice pe viitor. (Aplauze prelungite pe­­ băncile majorităţii). străini să ceară plata In aur a ren­telor lor. Le-am spus : In situaţia actuală nu se poate acest lucru, fiindcă orice angajament, pe care l-am lua, nu­­am putea ţine, din cauza inflaţiu­­nei şi a deprecierei noastre mone­tare. Vom examina chestiunea. însă nu o vom putea examina decât a­­tunci când vom şti că angajamen­tele, pe care le vom lua, le vom pu­tea ţine. După mine, acest moment a sosit, adică a venit momentul, când Ro­mânia a văzut clar în viiitorul ei financiar şi poate să-şi ţină în mod sigur angajamentele. Caracterele angaja­mentelor României Noi avem trei feluri de angaja­mente în datoria noastră publică şi aşi zice, In parte, în datoria privată. Sunt mai întâi angajamentele faţă de străinătate, pe care le-a luat Ro­mânia Mică, angajamente de plată In aur. Sunt apoi angajamente, care ne-au venit In timpul­ războiului şi din tratate cu obligaţiuni luate în nu­mele unor State, care ele singure nu ar fi putut face nici o plată în condiţiunile in care le făceau înainte, adică o moştenire a unei situaţiuni de care nu avem nici o răspundere. Am fost siliţi să ne substituim acestora, dar nu am aceleaşi obligaţiuni pe care le am faţă de detentorii noştri dinainte de războiu. In sfârşit, obligaţiunile luate pentru plăţile în interior, care a­­veau cu totul alt caracter şi care trebuiau să urmeze condiţiunile pieţii interne, ca spre exemplu, plata rentei noastre interne în lei. Daloriile in aur Atunci când este vorba de da­toriile noastre în aur faţă de­ de­tentorii străini, luate de România Mică, am trecut şi aci prin trei perioade. In cea dintâi, în tim­pul războiului, nu am plătit ni­mic, pentru că nu a fost cu pu­­tinţă şi aceasta au înţeles-o a­­ceşti debitori şi a fost un fel de moratoriu, un fel de suspendare a plăţilor. Când a venit d. Titulescu mini­stru de finanţe a făcut o în­voire cu detentorii francezi şi început să facă plata cuponului nostru. A fost primul început de restabilire a creditului nostru în străinătate. In aceste condiţiuni însă, şi de altfel chiar în conven­­ţiunile cari se făceau nu era încă o situaţie definitivă, căci şi dum­nealui spunea şi ceilalţi cereau ca treptat, treptat, să se poată a­­junge la conditiuni mai favora­bile. Alte conditiuni ni se pot oferi astăzi, când se ştie că nu depin­dem abs­olut de bună-voinţa, din afară şi alte conditiuni când mă duceam ca un falit sau ca un ne­voiaş în disperare. Care este aportul nostru? E o politică echilibrată financiară fă­cută timp de 5 ani, e politica unei normalizări a funcţionărei noastre de toate felurile, este o normali­zare a organizaţiei de stat, este o normalizare a producţiei noastre, care, desigur, nu e încă complectă, dar pe cale bună. Acestea sunt fapte cari cântăresc în putința noastră de a achita aceste datorii viitoare. Râul pe care l-au făcut Țării și atunci care a fost greutatea mare, pe care am întâmpinat-o, în ziua când a fost vorba de chestiu­nea stabilizării ? A fost discreditul care se aducea Ţării noastre din toate punctele de vedere. Ar fi trebuit să ne gă­sim şi noi toţi Românii laolaltă,— cum spunea d-l Roth adineauri, îmi pare rău că această cerere venea numai din partea unei mi­norităţi, fiindcă ar fi trebuit să fie în simţimântul tuturor Româ­nilor apărarea în afară a presti­­giului nostru naţional, a autori­tăţii şi creditului Statului român. Chestiunile de ordin naţional ar fi trebuit să găsească o pildă în ceea ce au făcut partidele politice împrejurul guvernului Poincaré pe chestiunea financiară. (Aplauze prelungite pri băncile majorităţii). Prin urmare, trebuia să căutăm noi să restabilim creditul nostru în străinătate, iar nu ca unii din noi să meargă să defaime Ţara. Trebue să ne luptăm contra defăi­mătorilor fireşti ai noştri, vrăj­maşi ai Statului român din neno­rocire destul de numeroşi, cât şi împotriva acelor cari doreau să cumpere pe nimic Ţara româneas­că, sau celor cari din consideraţii politice, vedeau cu ochi răi conso­lidarea noastră şi întărirea de mâine a Ţării. Faţă de aceştia trebuia să găsim acest­ bloc naţio­nal al tuturor Românilor pentru apărarea acestor interese d in faţa străinătăţii Ei bine, Statul român, ca un organism sănătos, a mers înainte el singur şi a arătat streinătăţei, prin faptele lui, că merită credit, cu toate defăimările cari s’au fă­cut în afară. Şi noi, ca guvern, am putut ajuta, întru câtva, a­­ceastă acţiune a Statului, însă ceea ce ne-a ajutat — şi trebue să o recunoaştem, — a fost acest or­ganism sănătos al ţărei româneşti care, cu sacrificiile de tot felul, făcute în timp de 10 ani de la războiu, a muncit să-şi asigure astăzi un patrimoniu cu care să se ducă în faţa streinătăţei. (A­­plauze prelungite pe băncile ma­jorităţii). Dar, d­omnilor, erau şi cauz reale, cari puteau să aducă dis­credit­­ării. Neputinţa noastră de plată, moratoriile cari le ceream, puteau cu drept cuvânt să dău­neze unui Stat care altădată fusese bun platnic. Se uita ceea ce făcuse mai înainte, pentru a nu se aminti decât neputinţa lui de acum. Insă, în afară de aceste cauze, creditul financiar al unui Stat este legat şi de autoritatea lui în afară, adică el are o latură psiho­logică, care influenţează mai cu seamă schimbul, manifestare ex­ternă a monedei sale naţionale". Desechilibrul general european şi al regiunei noastre, precum şi intrarea în joc a unor fac. bori noui, cum este America, necu­­noscători ai situaţiei noastre, au spoi­it nopst.—discredit,—Gn—atât mai mult no­i, in aceste conditiuni, trebuia să ne facem zid de apă­­rare, ca să păstrăm Statului ro­mân creditul pe care îl merita (Aplauze prelungite pe băncile majorităţii). STABILIZAREA LEULUI O ERA NOUA pentru ROMANIA Cuvântarea rostită de către d-l prim-ministru VINTILĂ I. BRATIANU In sesiunea extraordinară a Adunării deputaţilor cu ocazia discuţiei leai­­lor in ieşitură la operaţiile pentru stabilizarea monetei Româneşti D-l VINTILĂ S. BRATIANU . Noi, cam­ am­ fost contra stabi­lizării, cum ziceaţi d-voastră, pen­tru că am vrut revalorizarea com­­plectă a leului, noi am fost de aceeaşi părere ca toţi oamenii cu­minţi, ca toţi miniştrii de finanţe destoinici în statele cu monedă depreciată. Noi nu am vrut să consolidăm moneda la o tempera­tură ridicată, la 1500 lei lira ster­ling, ci am vrut să o facem, acolo unde se putea aduce, după o fixi­e _li IJTM, unde se putea RUUI&, ucWv. „­tate de mai mult timp. Numai ast­fel puteam fi siguri că am ajuns la moneda cu putinţă, în condi­­ţiunile în care se găsea ţara, spre a ajunge apoi la stabilizare legală. Si, dacă după un an şi jumătate vedem că s’a stabilit moneda de fapt şi s’au echilibrat cu ea natura afir­ICi/JJ u - ---_ preturile vieţii, putem acum a ur­­ma că avem moneda stabilă în condiţiunile actuale ale României. Pe aceasa trebuie să o întărim, pe aceasta trebue în mod legal să o stabilim. Şi atunci Domnilor, cred că noi aceştia, care ziceaţi că am fost con­tra stabilizării, căci am fi aderat la această soluţiune în ceasul din ur­mă, recunoaşteţi că avem cel puţin acest merit, că în timp de cinci am­ luptat cel mai mult ca să ajun­gi la această stabilizare. (Aplauze pe băncile majorităţii). Am ajuns să asigurăm nu numai înfăptuirea ei, dar să asigurăm şi ceea ce trebue să urmeze după înfăptuirea ei în mod definitiv. In mod incidental vor­bind, n’aşi vrea să se creadă că după declaratiunile, pe cari le-ati făcut, ar mai fi oarecare îndoia­­lă, de ceea ce trebue să fie stabili­zarea monedei româneşti după un an şi jumătate de stabilitate de fapt. In mod normal, cum foarte bi­­a spus d-l Poincaré, stabilizarea am gem­a6 a ap­ud­ix­­ ... -----­legală trebue să vie să cristalizeze situaţia de fapt. Prin urmare toate încercările noastre trebue să fie ca, în momentul când va veni stabili­zarea legală, să nu jucăm nici la ridicare, nici la scădere, ci să cris­talizăm ceea ce am găsit, ceia ce a ve­nit și a intrat în firea organismului nostru, ca să nu producem atunci un al doilea dezechilibru în mod inutil. Aceasta trebue să fie politica cuminte de făcut, politica de pregă­tire,­­ pentru care vi se prezintă as­tăzi legile de faţă. (Aplauze pe băn­cile majorităţei). Partidele microritare și statitizarea Domnilor, însă, ca să isprăvesc cu declaraţiile diferitelor partide deşi este o chestiune cu totul de un ait ordin, partidele minoritare au adus pe lângă chestiunea stabilizărei şi chestiunea minoritară. Nu prea este legătură în momentul acesta între chestiunea financiară, care intere­sează desigur şi cercurile minorita­re, mai cu seamă acelea cu o activi­tate economică mai activă cum sunt de pildă Saşii din Transilvania. Cred că ei pot să vadă interesul mare ce au în­stabilizarea legală definitivă. Fiindcă însă s-a adus chestiunea, pot să spun în numele guvernului că făgăduiala făcută astă toamnă reprezentanților mino­­ităţilor, noi o ţinem. Dar fac o deo­sebire între caracterul pe SUPN­O­­UMV ---------- _ daţi dvs. chestiunei minoritare afir­mând că „ar fi haotică“, că ar fi o chestiune netranşată şi ar urma ca de aci înainte să fie resolvită. Ches­tiunea minoritară în statul român a făcut parte din unele tratate de pace. In­ acele tratate, s-au pus prin­cipii pe care noi le-am aplicat şi le aplicăm. In ceea ce priveşte însă munca noastră, pe care o facem de cinci ani de zile în organizaţia sta­tului nostru român, pe zi ce trece ea lămureşte prin legea învăţămân­tului, prin legea cultelor şi prin toate legile ce se fac, care trebue să fie regimul normal. Şi dvs. ca mi­noritari vă plângeţi de o situaţie haotică! A fost după răsboi, în Ro­mânia Nouă, o situaţie haotică pen­tru tot statul român, fiindcă în loc de un stat care avea 7 milioane de locuitori, cu un singur regim, am trecut la un­ Stat cu un număr în­doit de locuitori, cu chestiuni noi şi mari, cari nu se prezentaseră până acum şi cu patru regimuri deosebite. Intr’o zi se vor judeca sforţările fă­cute de Statul român pentru unifor­mizarea regimurilor, sforţări de care profită şi populaţia românească şi populaţia minoritară. Atunci se va vedea cât de apreciate tre­­buiesc să fie ele. (Aplauze pe băn­cile majorităţei). In state vechi ca Franţa, cu ire­­zerve şi experienţe mari la spatele lor, care a avut de făcut pentru două departamente numai unifi­carea­ unui singur­­regim şi as­tăzi încă chestiuni au rămas ne­rezolvate, astăzi încă sunt fre­cături şi dificultăţi. La noi, stat nou cu patru regimuri, cu o populaţie îndoită cu chestiuni cu totul noui, neexistente în Ro­mânia Mică, vă plângeţi că nu s’au soluţionat toate chestiunile! Nu este chestiunea minoritară care se re­gulează, este chestiunea organizaţiei depline a Statului nostru, care inte­resează şi pe minoritari ca şi pe toţi cetăţenii noştri. (Aplauze pe băncile majorităţei), care îl s­tirije i. Continuare in pag. 4-a Precede! pregătirii stabilizării şi legea impgramifitelui Domnilor, din cauza declaraţiunii partidelor minoritare, am fost silit, să ating, in mod lăturalnic această chestiune şi să es din cadrul discu­­ţiunilor noastre. N’aşi avea multe de spus în dis­­cutiunea propriu zisă a celor două proecte de legi, cari vi se prezintă astăzi. Mai întâi ţin să fac o des­părţire între cele două proecte de legi, cari privesc stabilizarea şi cari sunt, întâi proectul numit de noi „pregătirea stabilizărei“ şi apoi „le­gea împrumutului", formând la un loc un tot şi între cele trei conven­­ţiuni, cari, ţin s’o spun dela început, n’au nici o legătură directă cu ches­tiunea stabilizărei, ci au un caracter cu totul special. Dar, pentru a nu fi silit să iau cu­vânttul la fiecare din ele, voi spune în ce priveşte convenţiunea pentru piaţa datoriilor de război faţă de Franţa, că era o obligaţiune morală pe care o aveam ca debitori cinstiţi. După ce am regulat această chesti­une cu Anglia, cu America şi cu I­­talia, trebuia să nu lăsăm pe princi­palul nostru creditor, care ne-a aju­tat mai mult decât toţi ceilalţi, în timpul războiului, să nu lăsăm Fran­­­ta cu această chestiune neregulată. (Aplauze pe băncile majorităţii). Nu intru în detalii privitoare la modul cum a fost rezolvată, aşi putea însă s-o rezum în două puncte. Ştiţi că Frante a fost statul care în timpul războiului ne-a dat cea mai mare cantitate de materiale. (Aplauze pre­lungite pe băncile majorităţei. Stri­găte: Trăiască Franţa! (In reali­tate, n­oi nu plătim mai mult de­cât plătim celui mai mare dintre creditorii noştri şi în condiţiuni de egalitate. Evident, am avut un ajutor foarte puternic şi preţios­­ din partea celorlalte state a­­rate, însă, modul cum s’a regu­lat această chestiune — şi-mi pare bin­e că d. Titulescu este aci, pen­tru ca să-i mulţumesc şi în’ faţa domniilor voastre, pentru concursul său, atât de preţios... (Aplauze pre­lungite şi îndelung repetate pe băn­cile majorităţei. Strigăte repetate de Bravo !). După cum am spus adeseori în lipsa domnului Titulescu, eu am fost ministru de finanţe in Ţara Ro­m­ânească, însă am avut un mare noroc, că am avut la Paris pe d-nul Antonescu, când am avut de regu­lat chestiunile financiare şi la Lon­dra pe d-nul Titulescu, care a făcut pe ministru de finanie al Rmnâniei în străinătate, şi care nu numai la Londra, dar mergând şi in America, ne-a îndrumat pe o cale, ce a înles­nit tratativele ulterioare. (Aplauze'­ prelungite pe băncile majorităţii) în una din chestiunile,­in care a putut să aducă unul­ din cele mai mari ser­vicii statului român PersiFM restabilirea creditului Ţârii Prin urmare, domnilor, ziceam, că proectele privitoare la convenţii nu sunt legate de acest împrumut. Ca probă de aceasta este că şi d-l Titu­lescu şi eu, ca miniştri de finan­ţe am fost şi la d. Doumet, şi la d. Caillaux şi la d. Poincaré, când au fost miniştri de finanţe, să le spunem, că noi avem o datorie către d-lor; suntem debitori cin­stiţi şi nu înţelegem să-i uităm, şi, dacă vor să se înţeleagă, să ince­pem tratativele. Aceasta s’a întâmplat­ acum 3 ani Dânşii ne-au răspuns că până nu vor regula datoriile cu America, nu vor putea ataca această problemă, prin urmare să aşteptăm încă. Am aşteptat, după cum ni s’a spus. Francezii, începând plăţile în America, au fost în stare să reguleze şi cu noi chestiunea aceasta O atare chestiune se pune şi în privinţa revalorizării rentelor. Şi aci am fost preocupaţi de restabilirea creditului ţării noastre. înainte de război, am fost Secre­tar general ln ministerul de finanţe şi am putut vedea de ce credit şi de ce reputaţie se bucura România Mi­că faţă de străinătate, fiindcă îşi plătea regulat toate datoriile. In urmă, după război, când am devenit Ministru al finanţelor, am văzut cum se ştirbise acest bun re­nume al Ţării, şi vă mărturisesc că a fost unul din simţămintele cele mai penibile prin care am trecut, că, de unde înainte eram conducător al unui departament cu plata datorii­lor la zi şi recunoscut ca un debitor cinstit, să aud în timp de 4 ani de zile acuzaţiunile ce se aduceau, şi trecerea noastră în categoria debito­rilor neştiutori de ceia ce înseam­nă ţinerea unei obligaţiuni. Şi aci,­rre-am găsit faţă de unele cereri, dar sunt altele, pe care am crezut de datoria nostră, să le pu­nem noi. Aşa în anul 1924—1925 când am fost la Paris, veneau me­reu detentera de rentă, francezi şi Revalorizarea rentei Eu cred însă, că acum, graţie consolidării noastre financiare și pentru restabilirea creditului nos­tru, putem intra în altă fază, aceia de plată parţială a datoriilor adică de reducere parţială a dato­riei străine, din cauza inflaţiunei monetare. Dar pentru­­a ajunge să regulăm definitiv această chestiu­ne, n-aşi putea să spun că peste 20 de ani, România nu va fi în stare să-şi îndeplinească obliga­ţiunile aşa cum şi le îndeplinea înainte de război România Mică, căci atunci cu Siguranţă aşi da un vot de incapacitate Statului meu. Revalorizarea rentei faţă de străinătate este prin urmare, o restabilire a creditului la nivelul de dinainte de război, care vă spu­neam ce era. Este o obligaţiune de ordin moral şi de încredere în viitorul acestei ţări. Da, acum sun­tem încă în imposibilitate să plă­tim complect şi plătim 25—30 %, mâine vom plăti 40 % şi din ce în ce mai mult, cu scopul final să ajungem să plătim şi în România Mare 100 %, după cum plătea şi România Mică. Prin urmare, această conven­tiune este legată de d­aitor­ia Sta­tului român de a se arăta un de­bitor cinstit, care vrea să-şi resta­bilească creditul. Fie că această revalorizare ar fi sau nu cerută de către detentori, cred că este obligaţiunea noastră morală să facem, tocmai pentru ca să arătăm că România­ Mare ,de astăzi, are posibilităţi, cel puţin e£âte, cu ale României Mici de eri. S douâ soluţii Aş a vei însă ca la chestiunea propriu zis a stabilizării, să adaog câteva Cuvinte — şi îmi pare rău că d-l Papacostea nu se mai gă­seşte de faţă — pentru că să-i arăt că la 1922 erau două căi de urmat: una de a pune toată speranţa noastră în ajutorul din afară. Dar ce va să zică, pentru un Stat care nu-şi plăteşte datoriile şi un Stat mic, cum suntem noi, faţă de Sta­tele cele mari, ce va să zică a­­ceastă lipsă de aport în regularea nevoilor noastre? Și era calea pe care de altfel aci, în Parlament d-sa, ca reprezentant al partidului porului, ne sfătuia, spunând: ce nu faceţi apel îndată la capitalul din afară, ca să aduceţi belşug în ţara românească? Răs­pundeam: cum puteam cere atunci ajutor capitalului din afară, când nu puteam încă plăti nimic din datoriile trecutului? Nu putea fi ajutorul acela pe care îl merită țara noastră. Ar fi fost un ajutor dat într’un moment de slăbiciune, adică acela care putea să ne ro­bească. De aceia cred că a fost politică cuminte această politică de rezervă a Statului român faţă de un apel în afară, până ce con­solidarea internă financiară nu a fost făcută. Numai atun­ci puteam merge în­ străinătate cu capul sus şi cu un aport al nostru propriu. Noi nu ara putut să aducem apor­tul complect al Franţei, dar cel puţin am adus unul de 50 %. Solidarizarea lăncilor internaţionale de emisiune Prin urmare, fără a intra în detaliile acestui proiect, adaog că în politica noastră de consolidare am găsit un punct de sprijin în politica mondială financiară. Unul din punctele permanente ale poli­ticei României, a fost să-şi lege totdeauna interesele ei de un inte­ns de ordin mai înalt. Stabiliza­rea noastră este nu numai o stabilizare a României, ci o parte dintr-un program gene­ral al tutror băncilor de emisiune cu ea. Prin urmare nu putem avea care au pus această chestiune de­ nici o rea voință pentru rezolva­stabilizare­a lor pentru o norma­lizare a schimbului, pentru refa­cerea vietei normale. Si cum spunea d. Poincaré foarte bine, nu a pornit numai din Fran­ţa chestiunea stabilizării noastre; ea a pornit, în primul rând, din A­­merica care a pus această ches­tiune, de ordin general. Stabilizarea se face acum cu con­cursul băncii Franței, Angliei, Ita­liei și a tuturor băncilor mari de emisiune. Prin urmare, noi ne-am legat stabilizarea noastră de un­­ punct de program mondial și de aceea, repet, trebue să vedem a­­ceastă solidarizare a băncilor de emisiune prin prizma unei pro­bleme mai largi. Este, cum spuneam, o reintrare a României în piaţa mondială fi­nanciară. Dar, d-lor, desigur că în această operaţiune am avut, în primul rând, concursul băncii Franţei şi al Franţei, care era ne­cesar pentru un stat discreditat ca al nostru. Negreşit că ar fi putut să vină şi din alte părţi, condiţiu­­nile însă care se puneau nu co­respundeau totdeauna cu năzuin­ţele şi nevoile noastre. Insă, am a­­juns la rezolvirea acestei chesti­uni având cu lib şi toate băncile imari de emisiune. Am fi dorit să rea acestor chestiuni, însă nu pu­tem lega rezolvirea lor de aceea a stabilizării. Am fi dorit să par­ticipe Reichsbank-ul care dacă va veni încă va fi bine venit, însă pentru moment stabilizarea Ro­mâniei se poate face indiferent de participarea lui, având pe te­­mă toată libertatea de acţiune pentru reluarea discuţiunilor în ce priveşte litigiile noastre cu Germania. (Aplauze de băncile majorităţei) , avem şi participarea Retchs-Bank­­ului, care şi el face parte din băn­­cile mari de emisiune ale Europei. Insă, fiindcă erau unele chestiuni în suspensiune, cu acest stat nu am putut să legăm chestiunea sta­bilizării noastre de aceste litigii, de un alt ordin, ca regularea da­toriilor de război, etc. Noi știm de­­sigur ce factor important econo­mic este Germania și ce impor­tanță vor avea în viitor legăturile D-lor, de ce facem aşa târziu sta­bilizarea noastră ? Am spus-o, în explicaţiunile cari le-am dat, în răspunsul m©u către d. Iorga. s, repet şi azi: Stabilizarea Română ar fi putut să înceapă îndată după 1925, atunci când îndeplinisem cele­ mai multe din condiţiile necesare. A venit însă schimbarea guvernu­lui, pe urmă evenimentele cari vi le reaminteam, moartea Regelui Ferdinand și a principalului său colaborator prin Care stabilizarea a fost întârziată. Insă, îndată după aceasta, to a iu* Câteva rasrisriri VIITORok­ Cauzele întârziere! Dar, au venit acum în urmă eve­nimente extraordinare, nenorocite, asupra noastră, care cum spuneam eri în comisiune, au putut să in­fluenţeze creditul nostru. A venit moartea Regelui Fer­dinand, înfăptuitorul României Mari, lipsindu-ne de autoritatea pe care o avea în interior şi în afară, nenorocire care a pus pentru câtva timp, pentru acei cari nu cunoş­teau bunul simţ şi cuminţenia ta­rei noastre, viaţa noastră consti­tuţională în îndoială. In vara anului trecut, după moartea Regelui Ferdinand, noi nu am îndrăsnit să vorbim de cre­dit în streinătate, fiindcă eram întrebaţi : Care este regimul con­stituţional de mâine în­­ţara ro­mânească ? A trebuit o încercare de câteva luni, a trebuit să in­­tervie şi un act nesăbuit, pentru ca să se judece bunul simţ şi buna judecată a poporului nostru, adică dorinţa de a menţine neştirbită moştenirea lăsată de Marele nos­tru Rege. (Aplauze pe băcile ma­jorităţii). Lămurirea acestei chestiuni a întârziat şi a întârziat din neno­rocire, nu numai fiindcă au spe­­culat’o vrăjmaşii fireşti ai ţărei dar fiindcă s’au găsit partide po­litice aci în ţară, care prin echi­vocul în care s’au menţinut au ajutat nedumerirea în streinătate. Ei au căutat chiar să folosească atitudinea principalului factor de tulburare a chestiunei constitu­ţionale, şi să-l îndemne să nu stea rezervă. iart­ M . i­.­ Şi atunci ce puteam­ cere noi străinilor, când vedeam Români, cari nu-si dădeau sema de datoria tor fată de tară, ce puteam cere crederea streinătătei”. dela vrăjmaşii noştri, dacă Roma­nii lucrau la fel . Cei cari au împotriva Tării A venit chestiunea consolidării financiare si am încercat, si după cum voi arăta, am obitinut izbânda finală. Si aci iarăși alături de vrăjmașii tării, s’au găsit iarăs Români defăimători ai ei în a­­fără, căutând sa oprească o acti­une care nu era a unui partid po­litic, care nu era a unui guvern, ci era după credința tuturor, o ne­voie a tării, care trebuia satisfă­cută. (Aplauze). Domnilor, dacă reamintesc ace­stea toate este ca să vedeţi astăzi în proiectele care se prezintă a­ceastă izbândă a ţării pentru ieşi­rea ei dintr’o situaţiune de discre­dit şi nedomirire psihologică in care se găsea. De aci înainte Ţara românească, prin faptul solidarizării băncilor de emisiune, este o ţară care intră în lumea mare financiară. Prin urmare ori­ce s’ar face şi orice e­­venimente ar veni, pot să amâne, pot să întrerupă, dar acţiunea Ro­­mâniei va merge înainte, fiindcă la spatele ei este capitalul moral şi material, pe care-l aduce zece ani de muncă şi de jertfe. (Aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Şi acelora cari mă întreabă : „eşti sigur că emisiunea împrumutului îţi va da ce vrei“ ? Eu zic : „Sunt sigur, afară numai dacă nu vor veni evenimente neprevăzute. Sunt sigur că vom a­­tinge felul final ce ne am fixat fi­indcă avem după cum vă spuneam la spatele nostru acest capital tot acest aport de restabilire a situaţiei interne, care merită in­

Next