Viitorul, iulie 1929 (Anul 21, nr. 6413-6438)
1929-07-02 / nr. 6413
p«g. î „VOINŢA BANATULUI'1 tPM » MINŢIT d-l SEVER BOCU p«d. IULIU MANIU? Un document doveditor D. Iuliu Maniu, crezând că va uşura poziţia d-lui Sever Bocu în chestia articolului „Cine a făcut România Mare“, — care a umplut de revoltă şi indignare întreaga opinie publică românească, — a afirmat la Senat că că acest articol ar fi fost reprodus în revista „Cele Trei Grişuri” fără ştirea d-lui Bocu, şi că ar fi fost scris mai de mult, pe când colegul său de bancă nu era ministru. Reproducem mai jos în facsimile un document care dovedeşte că d. Sever Bocu a minţit pe d. Maniu atunci când i-a făcut aceste informaţiuni şi că astfel primul ministru a indus Senatul şi opimia publică în eroare. . Clişeul de mai jos este reproducerea fotografică a primei pagini din numărul festiv,— scos cu prilejul serbărilor Unirei — din ziarul „Voinţa Banatului“ de la Timişoara. ORGANUL PERSONAL AL D LUI SEVER BOCU ŞI OFICIOSUL ORGANIZAŢIEI DIN BANAT A PARTIDULUI NAŢIONAL-ŢĂRĂNESC. ■ .......................... Articolul „Cine a făcut România Mare“ a apărut în fruntea acestui număr jubiliar, însoţit de clişeul d-lui Bocu. Data numărului din „Verita Banatului“, DE 12 MAIU929, nu mai lasă nici o îndoială că organul personal al d-lui Bocu a publicat acest articol chiar în numărul jubiliar scos cu prilejul comemorărei a 10 ani de la Unire, ca articol de fond. Iată cum a minţit d. Bocu pe d. Iuliu Maniu. Opinia publica să judece. Iată documentul: «Cine a făcmt România-Mare? (Reflexii) — £a zece arși dela ISnipe — de « Sevai» Bocu fflinistpul Bănatului Cine a f acut România,Mare? —Bunul Dumnezeu... Răspunsul e prea teologic. Însă miracolul Romăniei-Mari «fât (de mare și a fost atât de neprevăzut, încât el nu poate fi înţeles altfel, ca orce miracol. Aş fi curios de o metodologie* care ar vroi să ni-1 explice aprioric. E o poveste, că s ar fi putut prevedea prăbuşirea simultană a Rusiei, Austro-Ungarieişi Turciei. Turcia a mai trăit două secole după diagnosticul de •.omul bolnav1* al Europei. Iar ce priveşte Rusia şi AustroUngaria, nimeni nu putea să prevadă, că ele vor muri prin apoplexie... Ele n’audispărut la o fine de evoluţie, la o scadenţă, prevăzută, aşteptată, ci, prin accident, mai curând... Două mii' de ani s’au împotrivit reconstituirea Paciei. Opera lui Traian, a fost lr.să imortală. O identică misiune s’ar părea, că o resuscită după două mii de.ani: bararea drumurilor invaziei, la coniiele civilizaţiei, din nou ameninţate. D-l Sever Bocu ministrul Banatului ^ Este această renaştere o operă de politiciani? S’a .„pretins aceasta.^Individual și colectiv Încă* rolul politicianilor a fost atât de neinsemnat încât. Ignorat evenimentele nu pierd ni-, mic. In nici un caz acest rol nu era suprapus evenimentelor,“d ‘coordonat, sau subordonat lor. Nu se poate înțelege Unita-Italia fără Cavour, dar cerol a avut, de pildă Britianu, sau altul, in prepararea şi izbucnirea războiului mondial? Se cunoaşte vre-o‘acţiune în acest sens, conştientă, secretă, prealabilă, cu I înrâurirea asupra evenimentelor?... Seisupne, că îl se puteau i impotriva Aceasta nu. Evenimentele i-ar fi debarcat, şi îşi gă,îşiau un şef. Acelaş lucru se întâmpla şi cu Regele Ferdinand. Ipe care,*războiul l a pus in fata unui penibil conflict de sânge_ Nu erau mai multe drumuri.' cu facultatea de a alege'Intre ele 1 ţşi făcar cu meritul de a fi ales pe cel bun. drumul era unul și iera tras: fi-1 accepta sau a te lăsa detronat de evenimente, a; «Cdasta.'era problema'individuală. Căci marele .război a fost^un ,n/întilos.nivelator, un dușman al.personalității. Teoria Indivi.'dualistâj’Carbegliana, a suferit o sensibilă revizuire. Nu oamenii ,mari, massele fac Istoria. Dacă la un pol al istoriei noastre stă Voivul Traian, la cellalt nu stă — Brătianu!. Stă o personalitate ice,’ pentru prima oară apare în istorie, singura ce, de altfelpoate egala în măreţie pe cea dintâiu, augusta personalitatemorală, a poporului român întreg! Au făcut-o România-Unita sau România-Mare, cum i-a plăcut, spiritual popular să o numească, cei 800.000 de morţi? Mai mult desigur, ca politician»! De aceea idolatria de altădată a fost înlocuită cu o idee-simbol a kasset -a tranşeelor. ■ideia „eroului necunoscut“. Dar, oricât de dureros e să constaţi, nici ei,nu sunt autorii singurii România-Mare şi depăşeşte. Milităreşte noi am pierdut războiul, am încheiat şi pace separată., România-Mare tot s’a făcut. Dovedeşte aceasta o Inutilitate a Jertfei lor? Nu, sacrificiul românesc era necesar victoriei mondiale. Căci aceaste ne-a creiat: victoria mondială! Victorie, ce a permis dreptăţii să Învingă! Parcela noastră din ea, de luptă, de jertfă, de glorie, şi chiar de înfrângere! Basarabia, ne ai revenit ca preţ de — Înfrângere! Noi suntem produsul unui principiu, care a triumfat. Produsul In ultima aclauză — de aceea spunem, că Dumnezeu ne-a făcut! — a soldatului american, care a intrat In război și a drecis victoria. Ce l-a împins, la ideia fantastică, in care inamicul nici nu vroia să creadă, de a escalada mările $1 de a intra In marele turbion european? Interesul! — spune teoria materialistă. Nu ne mulţumeşte. O pură materialitate ii sfătuia la un rol de furnizori pentru ambii combatanţi. Ceva, neapărat, deasupra acestei materialităţi, o idee, de justiţie, de progres, de etică şi solidaritate umană. Fără a vroi a despărţi, rin mod absolut, materia de idee, e cert, că ei s au mobilizat singuri, ca soldaţi ai lui Dumnezeu, pentru un adevăr al său, ce trebuia să triumfe in lume.Războiul lor, a fljipiedecat triumful forţei brutale. Când au învins, pacea lor a luat* în apărare,pe cei învinși, împotriva omenscului „vae victis“ din „pax romana". E ideal neîndoios, România Mare nu e o cucerire militară,cu drepturile înscrise în norocul schimbător al armelor. Ca să dărâmi România, n’ajunge o înfrângerea ei militară, trebue detronarea unui,principiu, schimbarea unei ordine de drept stabilite. România nu este numai o expresie, politică, ea este Întregirea biologică, a poporului român. Oricare vor fi ţintele viitoarelor războaiele greu de presupus, că ele vor fi o regresiune de la aceste idei de drept şi unitate. Dealtfel! aceste idei au^i^ prezidat la creaţiunea’ noastră/ Wa fost suficientă * forţa inline, mal trebuia, era* Indispensabil motivul Juridic: consensirt activ al celor anexaţi El a ejjstatftarg $1 neprecupeţit A existat tfttr*o aşa* măsuriTncât cu dreptate, nu poate fi vorba numai de 8000OOO, cide IV2 milion de Români, cari au murit pentru patria lor. Căci deşi pe front inamic, Românii din Transilvania şi Bucovina, n'au însemnat o Întărire a acelui front, ci o gravă slăbiciune"a Iui, organică. Internă, încât jertfele lor secer contabilizate Incontestabil lă România-Mare. Şi totuşi această succesiune de Idei şi fapte, aparent logică. Tâmâiie Incomprehensibilă-fără admiterea unul plan divin, a unul panteism, ce, vădit, o străbate^ face . legătură casuistică Intre lucruri, le1 dirijează. Mama., Intervenţia americană!., apa- • riţia Iul Wilson, atâtea .şi atjtea fapte, de efecte mai mari 'sauTnal mici,'cari au fost şi cari puteau prezumpţei a lui uman.VA fost ceva. ne a comandat, ppste generali, mareşali si oamSrii de stqîj. Dumnezeu^ * E clar.-El a făcut România Mare. Aceasta nu-'va jigni nici pe politician!! Este o rivalitate, pe care-a pot suporta chiar ei- Ea e operă divină, înainte de toate. E destul să ne gândim la * greșelile noastre, la atâtea greșeli, că toate au fost corijate de EL Ceasul de izbândă a unei dreptăți, care a simțt! —■ aceasta ne-a întregit. Căci și o dreptate are nevoie de ceasul ei. Aceasta e precedat de o lungă elaborare a deceniilor, a secolilor uneori. Intr’atât el este si o operă omenească. Poporul român şi-a plătit tributul acestui ceas. Intr’atât el este şi o operă românească. Nu de ieri, de alaltăieri ci in curs de secole. Nu numai generaţia noastră, ci şi celelalte cari au adormit Câţi eroi nu s’au ridicat şi nu au căzutIn martiri, fiindcă s’au ridicat înnainte de a fi sunat ceasuL Fiecare provincie Îşi are martirologul ei. Era firesc ca la momentul dat Iniţiativa să pornească dela aceea, care va avea Intâiu mânile libere. Dar nu e firesc ca o victorie câştigată in comun să fie monopolizată egoist de nici una. Popoarele o ştiu aceasta şi din partea lor nici n'are vre-o dificultate. Dar nu vor să o ştie politiciani, cari trăiesc din dificultăţi. Acolo, unde asemenea dificultăţi nu sunt, rolul lor e sâ le creeze Pe graniţă• Graniţa flamandă. Flamanda, Singerinda, Gdnd romanesc la panda o... Graniţa ostnda Zare de foc şi IsMndd, M’ojrresc aci, la marginea satului• Tn ziua ce moare Şi parc’o simt, svtcnlndu-mi su»s picioare■ Hupta’n două — Inima Banatului... a. eoTius * Din vatariat 12 Maiu 1929 De veac dela apariţia primului ziar românesc'. Prima încercare de gazetă1 românească a lui loan He- liade-Rădulescu In 20 Aprilie anul acesta împlinit 100 de ani de când Ioan* Heliade-Radulescu — părintele^ literaturii şi gazetării româneşti — a făcut să apară primul ziar scris In limba românească, căru*j ia li dăduse numele de „Curierul Românesc * La anul 1789 un mi»nunchiu de câţiva intelectuali face sa la fiinţă cărturari români, sidefate de. în fruntea el puseră pe D. Eustatieviciu, ins* pector al şcoalelor naţionale din Transilvania, societatea obţine dela, guvern autorizaţia scoaterii unei gazete româneşti la Sibiu, cela ce şi făcură şi in 1791 a apa* rut primul număr în care îşi şx* pune programul, accentuând că era de scop: deprinderea in bunele moravuri şi economic. Din motive necunoscute, guvernul ‘ a interzis apariţia gazetei imediat după esirea primului număr. Delaaceasta dată lupta pentn crearea unei prese naţionale In Ardeal s’a continuat cu o foarte mare înverşunare, până la 1833 când prin apariţia „Gazetei de Transilvania" au s| ^reuşit. In acest timp şi în principate — sub Influenţa franceză^trans* misă prin Intermediul fanarului, — deoarece tinerii fii de boieri, viitoarea generaţie de luptă abea atunci începeau să fie trinjişi în occident la învăţătură ~ proba* bil s& se fi manifestat tendința de editarea unei frazete dat„ ^urme tpu găsim. In tocmai ca fn marele data* cHsme, In momentul acut când rușii ocupară principatele,^ a, a* părut „Curierul Românesc ” lui loan fieliadei Rădulescu fn Bucu reşti, iar după un an Gheorghe Asachi scoate la Iaşi gazeta Albina. La început ambele gazete a au fost un fel de Monitoare oficiale fără mre răsunet în public, însă totuşi afirmaui— cât permitea guvernatorul rus — origina noasatră latină şi dorinţa românîlor de a scăpa de sub jugul strein. După ce scapă de sub tutela ruseascâ, publică pagini de litera* tură, articole politice, economice şi știri despre războaiele din Eupropa, reuşind astfel să*$i forme* ze publicul for. Indiferent cum eu fost aceste gazete, au fost e» îdea care au pus bază gazetări* «i româneşti, acestea, două - au meritul începutului deoarece partea cea mai grea este la început, e uşor să continui ce au In* ceput alţii. In afară de meritul întâietăţii, mai au meritul de introducerea, alfabetului latin, îmbrăcând lrasma românească In haina moşteni* tă dela Roma, şi dând lovitura de moarte slavismului din Principa* te. Acum când se 'mpHnj^c 200 de ani de. când au început meşteşu* gul gazetăresc la noi în tară, re»cunoştinţa noastră să se indrep» te către părinţii presei române: loan HeUade*Rădtjtescu şi Gheor» ghe Asachi. (Din ist. lit...,române). A s*au. Manifestaţia politică din Cernăuţi (Continuare din pagina lll-a) ne-au cunoscut destul din causa robiei sub care au trăit, trebuie azi, la sfârşitul lor să tragem concluziile constatărilor făcute. Pot să declar aci ca concluzie că România Mare este vie şi reacţionează de la Nistru până la Tisa in mod neîndoios. Ca şi Icar care, de câte ori atingea pământul, putea relua sborul către soare, în aceste conferinţe m’am încurajat şi am văzut că putem avea încredere şi în România Mare, aşa cum am visat, şi în votul obeştesc în care am crezut, credem şi nădăjduim şi în viitor. „ Toată lumea poate judeca astăzi, după mai puţin de 8 luni, dacă guvernul actual corespunde cu nevoile cele mari ale Ţării. Această lămurire s’a făcut mai repede decât se credea şi este în curs de desvoltare, dar nu este destul. Dacă această stare de spirit permite opera de apărare, ea nu permite încă opera de înfăptuire. Trebuie ca în guvernările noastre, votul obştesc să nu se întemeieze numai pe curente de nemulţumiri sau curente de nădejdii nesatisfăcute, ci trezirea trebuie să fie cât mai conştientă pentru ca votul obştesc să poată asigura concursul unei guvernări lungi şi grele, necesare unei opere constructive. Constatările făcute, trezirea din ce în ce mai puternică, ce constatăm în votul obştesc, situaţia primejdioasă ce creează tărei, acţiunea nesocotită a guvernului înăuntru şi mai cu seamă în afară, impune fixarea unei atitudini corespunzătoare a partidului Naţional-Liberal. Iată de ce, comitetul diriguitor a luat, în ultima lui şedinţă, hotărârea de a expune Regenţei, această situaţie şi obligaţia ce ea atrage pentru partidul nostru, de a nu mai participa la lucrările parlamentare a unui regim primejdios pentru interesele permanente ale ţârii, de a duce înaintea ţării şi a votului obştesc apărarea ce suntem datori să facem pentru chezăşuirea şi consolidarea României Mari. Am căutat să facem apărarea până aci în faţa parlamentului, dar nu am putut trezi nici în el nici în guvern conştiinţa datoriei în timpuri atât de hotărâtoare pentru viitorul statului şi neamului. Ar fi o uitare a datoriei şi răspunderea noastre faţă de marea operă naţională la care am colaborat, dacă faţă de rezultatele obţinute pe calea de până aci, n’am căuta în massele opiniei publice sprijin pentru apărarea intereselor naţionale puse în joc. In aceste condiţii prin urmare, oricare ar fi rolul nostru central ce ne revine, pentru apărarea intereselor obşteşti, deci de aci înainte roadele acestei acţiuni ce începe, depinde în primul rând de activitatea dvs. pe întreaga întindere a tării. Ca partid cinstit și hotărât democrat, trebuie să asigurăm concursul luminat al întregei opinii publice. Vom urmări efectele actiunei dvs., pentru ca prin ele să putem judeca dacă a venit momentul ca acțiunea de apărare ce începem trebuie să se transforme într’una de construcţie care cere după această guvernare mai cu seamă, un timp mai îndelungat şi concurs necondiţionat. * La sfârşitul întrunirii bandele de voinici organizate de prefectul Neamţu şi puse sub comanda unui fost Puşcăriaş, au căutat să zădărnicească manifestaţia prietenilor noştri. In altă pagină a ziarului, ne ocupăm mai deaproape despre acest nou atac al „voinicilor“. *■ A urmat o masă comună la hotelul Central. Oaspeţii au părăsit după masă oraşul. T. T. Serbarea de la liceul „Regina In ziua de 29 Iunie a. c. cu prilejul sfârşitului cursurilor pe sinul 1929 a avut loc o frumoasă, serbare la liceul de fete Regina Maria cu un program ales, în cadrul căruia s’a făcut distribuţia premiilor. La ora 10 dimineaţa, în curtea liceului , în faţa autorităţilor şcolare, părinţilor elevilor şi a unui public numeros din toate straturile sociale, după ce corul liceului a intonat Imnul Regal, iar d. I. Valaori şi-a desvoltat interesanta sa cuvântare, d-şoara directoare, N. Leonida, a făcut darea de seamă din care rezultă progresele uimitoare realizate de liccul de fete „Regina Maria“ pe terenul cultural. A urmat apoi programul serbărei. A impresionat plăcut jocurile neaoş româneşti executate de elevele diferitelor clase, în frumoasele costume naţionale conduse de d-na profesoară I. Pop. Dansul fluturilor, a trandafirilor, dansul cu mărgărite, precum şi exerciţiile libere. Corurile compuse de d-na C. Cristescu (Din Crinul Vieţei) şi dansurile compuse de d-ra Eug. Popescu, au plăcut mult şi au fost aplaudate de întreaga asistentă. S-a procedat apoi la distribuirea premiilor. Căutăm corespondenţi In staţiunii balneare şi climaterice din ţară Ofertele se vor adresa administraţiei ziarului nostru. VIITORUL Rămăşiţele pământeşti ale lui ALEXANDRU RADOVICI —u fost înmormântate ori la Ploeşti cu o deosebită solemnitate Cu onorurile cuvenite eroilor neamului, au fost reinhumate ori, la Ploeşti, osemintele lui Alexandru Rradovici, fost ministru în cabinetul Ion I. C. Brătianu, care a declarat războiul. Solemnitatea aceasta, după unsprezece ani de la moartea fostului ministru Radovici a fost totuşi emoţionantă, in cadrul ei de nobilă simplicitate. Au venit ţărani dun toate comunele judeţului Prahova şi mai cu seamă de la Streşini unde defunctul a avut moşia. Au venit să salute pentru ultima oară pe Radovici, prieteni şi cunoscuţi din toate părţile ţării. Dintre fruntaşii politici erau de faţă d-nii dr. C. Angelescu şi N. D. Chirea,cu delegaţii partidului naţional liberal, dr. Gr. Lupu, J. Atanasiu, foşti miniştri, Demn. Nicolaescu, şeful organizaţiei partidului Naţional Liberal din judeţul Prahova, Al. Gussi, Demetrescu- Agraru, toţi foştii parlamentari liberali, prefecţi, G. Negulescu senator, C. Brezeanu, primarul oraşului, dr. Şt. Popescu, prefectul judeţului, comandantul garnizoanei şi ofiţerii superiori, etc. Familia era reprezentată prin d-na Radovici, soţia fostului ministru d. Sebastian Radovici, fratele şi d. Bran Radovici, fiul defunctului. In gara Ploeşti La ora 9 dimineaţa precis, vagonul mortuar este tras în faţa peronului gărei, iar şase ţărani voinici îmbrăcaţi în haine curate de serbătoare, coboară sicriul de metal şi-l depun pe un catafalc, acoperit in triculorul naţional. S’a oficiat un scurt serviciu religiospe peronul gărei, apoi purtat de ţărani sicriul a fost aşezat pe un car funebru militar, tras de şease cai şi îmbodobit cu coroane şi jerbe de flori naturale în culorile naţionale, raţiunilor pentru care muncise şi suferise. „Prin cooperarea lui cu a celorlalţi fruntaşi ai socialismului român, intraţi în partidul liberal, au contribuit, cu toată puterea lor, la atroptarea soluţiilor sociale celor mai largi şi eficace.” „Radovici ştia că pacea generală nu se va face fără să stabilească în omenire mai multă dreptate şi că ea va impune şi pentru soarta muncitorimei noui condiţiuni de muncă şi de trai.” „Iar în mijlocul durerilor Radovici trăia cu noi toţi cu neclintite credinţe în vremurile ce au s£ vină susţînut de conştiinţa marilor datorii ce ele impun şi pentru a căror îndeplinire era inima-i caldă, mintea-i înţeleaptă, aflâncu-i simţimânt de dreptate pe care cu atâta abnegaţiune şi devotament le punea fără preget în serviciul democraţiei române.” „ Aşa a vorbit atunci Ion I. C. Brătianu despre Alex. Radovici şi vorbele sale lămuresc de ce în ziua izbânzii numele lui a fost pronunţat cu atâta recunoştinţă şi de ce personalitatea lui Alex. Radovici trăeşte vie în sufletele noastre ale celor cari l-am cunos- cut şi iubit; de ce pare că-l simţim lângă noi, îi vedem figura, emoţionantă; ne încălzim la entuziasmul lui; îi auzim glasul care ne văindem şi încurajare în lupta pentru prosperitatea şi democratizarea ţării. Memoria lui va fi în veci*neuitată. , KS, ALEXANDRU RADOVICI in vânzarea primarului oraşului După oficierea slujbei religioase a luat cuvântul primarul oraşului d. C. BREZEANU . La 2 iunie 1918, când naţia română îngrămădită în cele câteva judeţe din preajma Iaşilor, trăia cea mai îngrozitoare tragedie din întregul său trecut istoric, moartea a răpit pe marele fiu al oraşului Ploeşti, pe Alexandru Radovici. Ceiace cu drept şi meritat cuvânt se poate spune despre Alexandru Radovici este că a fost un mare şi convins democrat şi un sincer patriot. Este destul să relevăm că, încă de acum 45 ani, când foarte mulţi dintre noi nu erau încă născuţi. Alexandru Radovici lupta cu toată puterea şi hotărârea sa pentru votul obştesc şi pentru o mai dreaptă aşezare socială şi că la declararea şi în timpul marelui războiu al întregii naţionale, Alexandru Radovici era sfetnicul Regelui Ferdinand I, — spre a se evidenţia formidabila lui personalitate. A trăit o viaţă de sbucium şi de muzică pentru realizarea unor sublime idealuri sociale şi naţionale şi a murit cu durerea, în suflet, de a nu le fi văzut realizate. Credinţele sale, pe tărâmul politic şi naţional, au triumfat însă la câteva luni după moartea sa, prin unirea pe veci într’o Românie, Mare, a tuturor românilor, liberi şi egali înaintea legilor. Oraşul Ploeşti care a avut cinstea de a avea un scurt timp ca primar pe Alexandru Radovici s’a mândrit întotdeauna cu acest fiu distins al său. Şi dacă in timpul vieţei sale, cetăţenii acestui oraş l-au întâmpinat şi l-au înconjurat spre a auzi din gura sa cuvinte de îndrumare spre noui orizonturi de vieţuire politică şi socială, astăzi întâmpină şi înconjoară cu un profund sentiment de pietate, osemintele aceluia care a fost Alexandru Radovici, în faţa cărora, prin mine îngenunche cu smerenie şi recunoştinţă. * Pe piaţa din faţa gării şi pe tot parcursul o lume imensă aştepta trecerea cortegiului pentru a-şi lua ultimul adio de la Radovici. In numele Băncii Naţionale Cuvântarea d-lui Atanasiu Cortegiul s’a oprit în faţa Băncii Naţionale unde d.r. Atanasiu a spus: In numele d-lui guvernator, al consiliului general şi al întreg personalului Băncii Naţionale, aduc ultimul salut rămăşiţelor aceluia care a fost Alexandru Radovici, azi când aceste rămăşiţe sunt aşezate pe vecie între ai săi şi in acest pământ al oraşului Ploeşti, atât de scump inimii lui. Instituţiunea noastră nu putea să nu-şi exprime şi cu acest prilej toată gratitudinea sa aceluia care i-a adus în viaţă servicii eminente în postul de director pe care l-a ocupat din nenorocire pentru un timp atât de scurt. La începutul marelui nostru războiu pentru reîntregirea neamului, soarta armelor ne-a fost protivnică. Regele, armata, guvernul şi parlamentul au trebuit să se retragă în Iaşi. Aceiaşi soartă a trebuit să împărtăşească şi Banca Naţională. In Decembrie 1916, în faţa gravităţii situaţiunii, s’a crezut necesară o concentrare la guvernul ţării a tuturor forţelor politice. Intre cei dintâi care au pus la dispoziţia şefului guvernului portofoliul lor a fost Alexandru Radovici, ministrul industriei şi comerţului. Insă o minte, o putere de muncă şi o experienţă ca aceia a lui Radovici, nu putea să lipsească ţării în acele momente, el care dăduse dovezi strălucite în timpuri tot atât de grele. Consiliul Băncii Naţionale a făcut deci apel la Alexandru Radovici şi a ales în ziua de 14 Decembrie 1916 în sânul său. Şi acest loc, mai ales în acele momente, era un loc de muncă încordată şi de grea răspundere. Instituţiunea noastră refugiată la Iaşi, fără utilagiul necesar obligaţiunii sale de emisiune, cu personalul redus la proporţiuni cu totul insuficiente; cu majoritatea sediilor sale rămase în teritoriul ocupat, cu acoperirea sa metalică, aur, evacuat la Moscova, era chemată să facă faţă -- în atari condiţiuni neprielnice — la o mulţime de probleme în legătură cu starea noastră de războiu. (Ea trebuia — fiindcă era singură în măsură — să finanţeze necesităţile răsboiu- lui şi trebuinţele multiple ale statului, ale cărui resurse erau extrem de reduse, mai trebuia să facă faţă la nevoile de aprovizionare ale armatei şi a întregei piuraţiuni adunate şi comprimate în Moldova rămasă neocupată. Ea trebuia să ajute şi să finanţeze pe toţi refugiaţii din Ardeal şi Bucovina, ea trebuia să finanţeze şi să aprovizioneze noua provincie Basarabia, realipită la Patria Mamă. Iată opera extrem de anevoioasă la care era chemat să colaboreze noul director Alexandru Radovici. Şi avem mândria să constatăm că această grea misiune a fost îndeplinită de Ioanca Naţională a României în chip strălucit şi dacă din acea grea încercare a ieşit cu pierderi materiale, ea—graţie conducătorilor de atunci—a ieşit cu conştiinţa înălţată a îndeplinirii întregei sale datorii către țară. La clubul liberal iKrâfgrea d-lis! Bem. Nicolaescu Din balconul clubului liberal, îmbrăcat în zăbranic negru, a vorbit d-l Dem. Nicolaescu, preşedintele organizaţiei naţional-liberale din judeţul Prahova. D. Dem. I. Nicolaescu, preşedintele organizaţiei liberale din Prahova a rostit un discurs impresionant. D-sa a spus: * „Sunt momente când amintirile răscolite ne apar în minte tot atât fie vii cum au fost faptele însăşi. Figura lui Alex. Radovici e atât de covârşitoare încât ea pare că trăeşte şi astăzi în mintea acelor cari l-au cunoscut şi apreciat. Alex. Radovici a fost înainte de toate un om de inimă, un om de caracter şi un om cinstit. N’a înşelat şi n’a minţit niciodată pe nimeni. S’a jertfit pe feliorul interesului general, a adus enorme servicii binelui publc şi a ştiut să-şi fie partizanii legaţi de el printr’un devotament la baza căruia nu poate sta decât granitul serviciilor reale. Nu numai membrii partidului liberal,ar cetăţenii prahoveni în genere, indiferent de culoare politică, găseau la Alex. Radovici un sprijin real şi dezinteresat aşa cum numai inimile mari ştiu să acorde. El a închis ochii tocmai, când neamul renăştea la o viaţă nouă, viaţă pe care i-a dat-o şi el, jertfind-o pe a sa. Liniştea vorbirii lui stăpânea neliniştea, iar înţelepciunea, lui ne îndruma gândurile şi ne alunga grijile. Suflet democrat, împreună cu fratele sandr. Iancu Radovici, cu Morţun, Nădejde, Diamandi şi alţii au creiat mişcarea social democrată în România. Cunoscători însă ai evoluţionismului istoric, şi-au dat seama că nu vor avea putinţa să-şi realizeze idealul lor politic sprijinindu-se pe o ţărănime în stare de neiobăgire în lipsa unui proletariat industrial care să-i susţină. Şi atunci, ei, tinerimea generoasă au venit să întărească rândurile stângei liberale conduse de Ion I. C. Brătianu, conştieaţi că în fireascadesfăşurare a programului partidului naţional liberal se află cea mai serioasă chezăşie a realizării credinţelor lor politice şi sociale. Din simplu soldat Alex Radovici prin calităţile sale superioare ajunge la cea mai înaltă treaptă a scării sociale. In aceste clipe de pioasă evocare a memoriei acestui mare bărbat de stat nu voiu încerca să-i descriu în toate amănuntele ei, viaţa-i atât de rodnică. Sarcina aceasta a trecut de mult istoriei nepărtinitore. Numele lui strâns legat de marile reforme sociale şi democratice, veacuri de-a rândul îl vor rosti cu recunoştinţă. Voiu reproduce numai câteva cuvinte din discursul pe care marele român Ion I. C. Brătianu l-a rostit la Iaşi, cu prilejul înmormântării lui Alex. Radovici. „Un om cult şi înţelept, un bărbat cu convingeri adânci, un român bun şi iubitor de neam, iată cine a fost Alex. Radovici. „El a închis ochii pe veci tocmai când în mijlocul durerilor mari se apropia înfăptuirea aspi. la oameie partidahui naţional-livral Cuvântarea d-lui dr. C- Angelescu D. dr. O. ANGELESCU fostul mi-. nistru al instrucţiunii a vorbit la statuia libertăţii în numele partidului naţional liberal, înaintea sicriului ce închide rămăşiţele pământeşti ale lui Alexandru Radovici, Partidul Naţional Liberal aduce prin glasul meu prinosul său de adâncă recunoştinţă aceluia care, şi timpurile cele mai grele ce i-a fost dat unei ţări să trăiască, a dat concursul său necondiţionat, a fost colaboratorul aceluia care a înfăptuit cele mai măreţe acte ale istoriei noastre contimporane, făuritorul României de astăzi. La dureroasa misiune ce-mi incumbă ca purtător de cuvânt al partidului liberal în această tristă împrejurare se adaugă adânca emoţiune ce resimt înaintea acestui sicriu, în care zace prietenul pe care cu toţii lam iubit, pentru marile sale calităţi morale, pentru marile sale însuşiri sufleteşti. Înzestrat cu o minte clară, cu o judecată sănătoasă şi cu un bun simţ de neîntrecut, Alexandru Radovici a pus toată priceperea, toată perseverenţa şi tot devotamentul său in interesul binelui public şi pentru propăşirea partidului din care el făcea parte. Democrat în adevăratul sens al cuvântului, iubirea şi interesul ce el purta celor mici, celor oropsiţi de soartă, erau născute în sufletul său, făceau parte integrantă din fiinţa sa. Cu marea sa autoritate, câştigată graţie inteligenţii şi muncii sale, cu cuvântul său blând şi împăciuitor, cu manierele sale alese, el căpătase un loc de frunte în conducerea partidului, în îndrumarea acestei ţări. Călăuzit în toate acţiunile sale de un cald şi luminat patriotism, ajutat de marile sale calităţi intelectuale şi sufleteşti, Alexandru Radovici a avut o influenţă preponderantă şi binefăcătoare asupra formării mentalităţii acelui grup de tineri, care acum 30 de ani s-au alipit de partidul liberal şi cari au jucat un rol însemnat în desvoltarea noastră politică şi socială din ultimul pătrar de veac. Adânc convins că generaţiunii de astăzi ii incumbă datoria să înfăptuiască aceea ce era şi în mintea şi în sufletul nostru al tuturor, Alexandru Radovici din primele zile ale neutralităţii pune toată munca, toată priceperea şi tot patriotismul său pentru prepararea, pentru organizarea ţării Mai puţin felicit însă ca alţii, Alexandru Radovici nu a avut norocul să asiste la desfăşurarea apoteozei epopeei noastre naţionale. După primele deziluzii ale războiului, în refugiul de la Iaşi, el trăeşte oile de restrişte şi de grea cumpănă alături de toţi acei cari, călăuziţi de un cald patriotism, aveu credinţa în isbânda finală. Moartea prematură îl surprinde el este răpit tocmai în momentele cele mai grele, atunci când mai mult ca oricând era nevoe de toate minţile luminate, de toate energiile de toate devotamentele pentru apărarea şi îndrumarea ţării. „ Numele său va rămâne înscris in istoria neamului şi generaţiumi ei viitoare vor proslăvi pe toţi acei cari au lucrat şi s’au jertfit pentru înfăptuirea idealului naţional. Prietenului personal, colegului din timpurile grele, democratului convins, patriotului neprihănit, fruntaşului de seamă al partidului naţional liberal îi aduc aici un profund omagiu de pietate şi de adăncă recunoştinţă. * . După d- RADIAN care a vorbit in numele baroului de Prahova, a luat cuvântul d. IONESCU QUINTUS, care a spus următoarele : In numele foştilor prieteni ai lui Alexandru Radovici a vorbit d-ln Ionescu- Quintus, fost vice-preşedinte al Camerei. D-sa a făcut portretul dispărutului caracterizat prin alese calităţi sufleteşti şi o mare forţă intelectuală. „Viaţa lui Alexandru Radovici, continuă oratorul, ne serveşte ca un punct de cristalizare morală, ca un colț de stâncă într’un ocean de îndoeit. In epoca neutralităţii, Alexandru Radovici a făcut parte din guvernul prezidat de marele bărbat de stat, Ion. I. C. Brătianu. După ce a participat la actul memorabil din 14 August 1916, a urmat pe regele Ferdinand şi pe primul său sfetnic la Iaşi In iuna Noembrie a aceluiaş an, iar in Iunie 1913 a murit departe de brazdele, codrii şi munţii judeţului nostru. De când a încetat să bată inima lui Radovici, in jurul nostru viaţa curge in valuri mari. Au trecut ani de la moartea lui. Cu toate astea, impresiunea unui gol imens stăpâneşte continuu sufletele. Cuvântul meu este neputincios 53 să Înfăţişeze cuprinsul vieţii lui Radovici. Eu voi admira numai „omul“ care a trăit cu noi până eri. Alexandru Radovici a fost un om cum nu trimete Dumnezeu în fiecare zi pe pământ. A trăit frumos, în muncă tăcută, generoasă, entuziastă până la eroism. Peste câteva clipe, când trupul se va coborî în pământul prahovean, plin de florile amintirii, să ne mângâe nădejdea, că ţărâna lui se va înfrăţi de a pururi cu ţărâna eroilor şi că Radovici va simţi în somnul lui că hotarul ţării nu mai este la Predeal, ci s’a mutat departe—acolo unde l’a visat el—acolo unde sunt fireştile hotare ale aşezărilor străbune“.* Cortegiul s’a îndreptat apoi spre cimitir. / Crima de la poliţia din Vaslui — a! d-lui Valida a ucis in bătăi pe un muncitor Acum câteva zile, în urma unor plângeri ale unui negustor, locuitorul N. Suruleac, din com. Valea Rea, a fost chemat spre cercetare la poliţie. Aci a fost luat în primire de către subcomisarul Ofileanu, ciomăgaşul oficial din timpul alegerii trecute, ale cărui însuşiri de «voinic» i-au dat dreptul să ocupe postul de păzitor şi apărător al ordinei şi averei publice. Alimentat — nu credem numai de furia sălbatică ce-l stăpânia şi în timpul alegerii — s’a năpustit asupra bietului muncitor arestat şi dezarmat, zdrobindu-i măruntaele din coşul pieptului. Scăpat cu zile din beciul poliţiei, N. Suruleac abia s’a putut târî până la un medic de unde şi-a scos un certificat, însă din cauza durerilor, n’a mai putut rămâne până a doua zi în oraş şi s’a dus acasă, satulfiind la 13 km. depărtare. După două zile de chinuri îngrozitoare, şi-a dat sfârşitul, lăsând o familie, care stropeşte cu lacrimi altarul democraţiei integrale al regimului tuturor libertăţilor. Verigă neagră, care se adaugă la lanţul fărădelegilor săvârşite asupra unui popor, care este mult prea îngăduitor faţă de călăii săi. După aventura lui Chirica-prefectură, din 21 iunie, în urma căreia au rămas schilodite şi nenorocite pentru toată viaţa femeea Frăsina Fitcovschi şi fiica ei Virginia din Moara Domnească, pentru multă vreme încă pe patul de suferinţi în spital, vine crima din beciul politiei, de sub conducerea altui frate, Chirica-politie, al doilea poliţai de fapt al oraşului nostru. O fatalitate pândeşte pe fraţii Chirica! Sinuciderea unui elev de LICEU la ABRUD Sfârşitul , anului şcolar, de un timp încoace, este aşeptat cu strângere de inimă. Afişarea situaţiunei şcolare, unora le produce bucurie, iar altora o adâncă mâhnire, care distramă sufletul. Mai înainte un elev de clasa VII de liceu, s’ai arnicat în valurile Dunării din cauză că nu era satisfăcut cu situaţia şcolară. Abrudul a trebuit şi el să fie impresionat la vestea sinuciderii elevului Micşa Pompiliu din calasa V-a a liceului din Blaj, care din aceiaşi cauză s-a aruncat în faţa rapidului de Bucureşti la trecerea lui prin gara Blaj. Veşnic aceiaşi cauză, situaţia şcolară, persecuţia care se presupune din partea profesorului, lipsa de supraveghere în cursul anului, neglijenţa direcţiunei de a pune în cunoştinţă pe părinţi de situaţia elevului şi nepăsarea părinţilor de a se interesa de învăţătura copilului lor. Tânărul elev trebue studiat, trebuecunoscut şi din punct de vedere sufletesc, iar direcţiunea săavizeze pe părinţi, carii fiind înştiinţaţi, vor găsi mijlocul ca elevul să poată face faţă cuviinţelor şcolare. „ Intri un oraş departe de părinţi, elevul se găseşte izolat de mângâierea părintească de care are nevoe, căci puţini seducători se pot substitui în acest rol, iar afişarea listei cu situaţia generală, elevul o priveşte ca un piedestal, care unora le îngădue să meargămai departe, iar altora le pricinueşte cea mai mare descurajare. Dar elevul trebue convins că nota obţinută, este nota pe care o merită, căci un astfel de rezultat, nu-l determină la fapte, în faţa cărora mintea omenească se îngrozeşte, iar pentru părinţi rămâne o veşnică durere. Copilul era aştepat acasă de mama sa, văduvă, şi de frăţiorii lui mai mici, in momentul tristei veşti, care le-a înfiorat inimile. Micşa Pompiliu a fost un elev eminent în care clasele la gimnaziul din Abrud.