Viitorul, februarie 1930 (Anul 22, nr. 6592-6615)

1930-02-01 / nr. 6592

Anultai doua­ zeci $1 doilea Ho. 6592 6 pagini sambătă 1 Februarie 1930 3 LEI EX. in TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE ABONAMENTE REDACŢIA------ADMINISTRAŢIA ANUNCIURI COMERCIALE D IN ŢARA In străină­tate BUCUREŞTI Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada Un an----- 700 lei Un an----- 1400 lei STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 1 R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Şase luni----- 350 . Trei luni----- 200 . Şase luni----- 700 . Trei luni----- 400 . Telefoanele; Direcţia 351/23 ; Redacţia şi Administraţia 349/23şi 303/11 Manuscrisele nepublicate se distrug: 3 LEI EX. In ȚARA 6 LEI EX. In STRĂINĂTATE LUPTA PARTIDULUI Naţional-Liberal­ii—Hiii­iiiii I­iiiiimiiiiimiiiiMiiiMiiwiiiiiiiiiii Campania electorală pentru a­­legerile judeţene a început şi se desfăşoară — după cum era şi de aşteptat — în afară de orice res­pect al legii şi sub o teroare pe care luptele politice din ţara noa­stră nu au cunoscu­t-o până a­­cum. Legea se calcă pretutindeni cu o îndrăzneală nemai­pomenită, iar organele administrative o „interpretează“, o modifică şi o complectează aşa cum cer inte­resele guvernului. Bibkrourile elect­orale resping sau admit listele de candidaţi după ordinele prefecţilor şi ale agenţilor regimului. Circumscripţiile de votare se schimbă dela o zi la alta potri­vit intereselor şi situaţiimii e­­lectorale ale organizaţiunilor par­tdului naţional-ţărănist. Listele de alegători, în cea mai mare parte a judeţelor, nici n’au fost încă întocmite, iar cărţile de alegători, date spre distri­buire — contrar legii — admi­nistraţiilor comunale, nu se dau decât partizanilor guvernului. Şi în timp ce guvernul şi or­ganele lui, calcă în picioare orice dispoziţiune a legii, bandele na­­ţional-ţărănisite, compuse din droj­dia socială a satelor şi având în frunte pe primarii şi membrii comisiunilor interimare, deslăn­­ţite o teroare dintre cele mai sângeroase. Ori­cine îndrăzneşte să ros­tească un cuvânt împotriva gu­vernului, este arestat şi bătut până la sânge. Se semnalează cazuri când în­­să­şi reprezentanţii autorităţilor au lovit alegătorii ostili guver­nului. • Unele din aceste victime se gă­sesc azi în luptă cu moartea. E de prisos să mai adăugăm că propaganda partidelor de opo­ziţie este cu brutalitate împiede­cată şi că unii prefecţi au insti­tuit şi cenzura preventivă. Acestea sunt condiţiunile în care­ se pregăteşte con­s­u­­­ta­ţi­un­ea corpului electoral sub guvernul legalităţii şi al democraţiei inte­grale. Legalitatea a fost însă de mul­tă vreme aruncată pe site bord de guvernul actual, iar democraţia a devenit, din prima zi de guver­nare, un balast supărător. Guvernul naţional-ţărănist şi-a dat complet arama pe faţă: abu­zul, violenţa şi bandele de bă­tăuşi au fost ridicate la rangul de instrumente şi metode mărtu­risite de guvernare a ţării. Pentru a masca aceste metode de banditism şi de cinică ilegali­tate, guvernul a inventat o nero­zie şi recurge la o ipocrizie. Nerozia, partidul naţional-li­beral a organizat şi provoacă ac­tele de banditism, pentru că el are interes să arunce tura în convulsiunile războiului civil! Nerozia e prea grosolană pen­tru a putea înşela pe cineva. Partidul naţional-liberal are un singur interes şi lupta lui un singur obiectiv: ca dreptu­rile cetăţeneşti să fie respectate şi ca votul obştesc să se poată rosti în deplină libertate. Acest interes şi această năzuin­ţă ale lui au fost destul de cate­goric afirmate prin manifestul ■adresat ţării, pentru că partidul naţional-liberal înţelege şi astăzi, ca în toate împrejurările grele, să lege acţiunea de salvare a in­tereselor ţării de conştiinţa lu­minată a poporlui român. Pentru a-şi atinge acest obiec­tiv al luptei pe care o duce as­tăzi, partidul naţional-liberal a cerut organizaţiunilor lui ca, cu legea în mână şi cu neînfrântă energie să apere votul obştesc şi să impună respectarea drepturi­lor cetăţeneşti, ameninţate de a­­buzurile şi violenţele deslănţuite de guvernul actual. Cât despre ipocrizia guvernu­lui, ea e mai grosolană chiar de­cât nerozia. La toate protestele ce i­ se adre­sează împotriva călcărilor de le­ge şi a violenţelor, ministerul de interne dă asigurări şi ordonă anchete... Trucul e cunoscut şi a fost de­mascat de mult. Protestele partidului naţional­­liberal nu au alt scop decât acela de a semnala şi de a face să se reţină toate abuzurile şi brutali­tăţile săvârşite. In cadrul acestor directive şi pentru apărarea intereselor su­per­ioare ale ţării şi ale democra­ţiei, luptă astăzi partidul naţio­­nal-liberal. El luptă cu toată hotărârea şi cu întreaga convingere că aceste interese superioare vor birui cu sprijinul puternic al conştiinţei votului obştesc redeşteptat. NOTE CULTUL NATURII Logodna princiară de la Predeal a dezvăluit o latură frumoasă a generaţiei de azi, şi anume gustul ei pentru sporturi sănătoase în ae­rul tonifiant al munţilor. La Sinaia, pe văile Predealului, tineri şi tinere fac sporturi de iar­nă, îşi întăresc plămânii, ozonifi■ căndu-i, şi îşi măresc energia mus­culară­, ci loc de-a clanţa în săli închise, ori a face „jocuri de so­cietate“ ca pe vremea bunicilor noastre. Generaţia de azi are cultul aeru­lui, şi jocului liber în mijlocul na­turei; are credinţa — ştiinţificeşte exactă — că apărarea de boli nu se face prin artificiale căptuşeli, cât prin întărirea organismului. Con­tra guturaiului nu servă la nimic căciula de blană, dar serveşte mi­nunat aerul rece şi pieptul deprins a înfrunta asprimele. Duşuri, gim­nastică, curăţenie corporală, exer­ciţii în aer liber, gustul aerului rece de munte, sunt atâtea neme­­rite mijloace de creştere a energiei vitale, şi de creare a mijloacelor de apărare contra bolilor şi contra morfei. Acum 30—40 de ani băeţi cu pă­rinţi „cu trecere“ cereau şi obţi­neau dispense de la gimnastică. „Copilul meu nu se face acrobat“ ! Şi copiii, e adevărat că nu se făceau acrobaţi, dar nici nu cunoşteau de­liciile sănătătii depline, şi nici nu ajungeau la „potpul“ admirabil care se chiamă,­ viaţă lungă. Lumea de azi, astfel o fi având multe defecte, dar trebue să i se recunoască această mentalitate nouă şi sănătoasă: mentalitatea iubirei de natură şi a exerciţiului curaj­os în aer liber. Dar această­ nouă şi fericită edu­caţie, mărturisim că are un cadru potrivit in ţara noastră, unde mun­ţii şi marea se întrec pentru a da omului agremente şi aspecte în­viorătoare. Sinaia — în primul rând şi a­­ceasta am afirmat-o de multe ori aci — poate fi un minunat loc de sporturi de iarnă. Are oţeluri, şo­sele admirabile, poziţiuni estetice incomparabile; are apoi o climă ideală, cu aer curat, lipsit de cu­renţi , încât Sinaia poate fi o sta­ţiune a cărei faimă să treacă din­colo de graniţă. PETRONIUS P. S.— In „Notele" de strecurat o eroare de tipar, care schimbă cu totul sensul susţineri­lor noastre . N’am spus că la Bar­celona am obţinut „unul din pre­miile cele mai mici“, ci din po­trivă . ..Am obţinut premii nu din cele mai mici“. . ---------------------------------------.* ' D-l MACDONALD candidat la premiul Nobel Preşedintele partidului social-de­­mocrat suedez a propus pe d. Mac­Donald drept candidat la premiul Nobel pentru pace. Această propunere este bazată pe atitudinea d-lui MacDonald din tim­pul războiului şi pe munca depusă de dânsul în favoarea păcii după război (Danub.), D I MACDONALD zi cu zi ,­Dreptatea“ adresându-se ale­gătorilor le spune : „Gândiţi-vă care ar fi situaţia ţării fără na­­ţional-ţărănişti la putere !“ Dacă alegătorii vin la vot cu acest gând, e uşor de închipuit ce soar­tă îi aşteapta pe candidaţii na­­ţional-ţărănişti. B., Motru, care e leaderul ma­­jorităţei din Senat, a arătat că eri­s­a direcţia culturei poporului este o risipă de bani. Are dreptate. Numai că trebuia să mai adaoge. Atâta timp cât există „voinici“ cari lucrează pe terenul cultural, ce mai e nevoe de alte opere cul­turale . SEIS ASASINII De la bătăi şi răniri, au trecut la asasinat, era fatal. Şi nu sunt cazuri izolate, datorite unor partizani prea zeloşi, suntem în faţa unui cuvânt de ordine, unei dispoziţii venite de la centru. Se ope­rează ca în codru cu puşca şi cu cu­ţitul. Fără deosebire de situaţia so­cială, foşti deputaţi, foşti miniştri sau simpli săteni, sunt culcaţi la pă­mânt d­e către asasinii plătiţi ai gu­vernului d­e egalitatea democraţiei naţional-ţărăniste. Cuvântul de ordine spune: bateţi, schingiuiţi, ucideţi, împiedecaţi cu orice preţ de la vot pe adversari, tero­rizaţi pre cei slabi, falsificaţi voturile căci va veni amnistia. N’aveţi să vă temeţi deci de sancţiuni. Bandele de bătăuşi, de voinici şi de străjeri, comisiile interimare alese de ministerul de interne şi toţi partiza­nii se conformează ordinului. Guvernul, care a asasinat la Otu­­peni, asasinează azi în întreaga ţară. Măcelul este prezidat de d. Iuliu Ma­­niu, şeful voinicilor. Ministrul justiţiei d. Gr. Dunian, salvatorul atâtor in­fractori guvernamentali, ii ajută as­tăzi prin presiuni asupra magistra­turii, mâine prin amnistia cea mai largă. Fruntaşii opoziţiei se plâng. Dar cui ? D-lui Maniu, ministru de inter­ne şi în acelaş timp şeful bandelor. D-lui Mirto omul care până şi pe pre­fectul Rosvany provocatorul măcelu­lui de la Lupeni, i-a scos nevinovat. Rezultatele se văd : înaintea amnis­tiei vine amnezia acestor miniştri a­­buzivi. Uită crimele ce se comit, uită anchetele ce Ie promit. Ceea ce-i preo­cupă e numai rezultatul cifrelor. Voesc să-și dovedească popularitatea prin cifre, cât mai multe, cât mai mari. Nu Ie pasă dacă aceste cifr­e vor fi pătate de sânge, dacă nu vor reprezenta decât teroarea ce dom­neşte şi crimele ce se comit. . . Va veni aşa dar amnistia. Dar ori­cât s’ar plimba liberi criminalii plă­tiţi şi autorii morali, amnistia nu va face să fie uitaţi morţii nici schin­giuiţii acestor alegeri democratice şi libere. Opinia publică nu va uita. Ura ei va fi cu atât mai mare, cu cât mai nepedepsiţi vor rămâne astăzi criminalii. Teroriştii de azi, cari văd cum s’a prăbuşit dictatura lu­i Primo de Ri­vera, să nu uite că cea mai grea sar­cină pe care o are noul guvern spa­niol, este să apere pe foştii dictatori de furia munimii. D. Maniu, voinicul dictator de azi, să ia aminte. &sm Analizând situaţia politică din Germania corespondentul­­ui „Debats“ scrie: Legile necesare pentru punerea în vigoare a noului plan de des­păgubiri, vor fi votate de Rei­chstag fără entuziasm, dar cu siguranţă cu o mică majoritate. Dacă aceste legi ar trebui votate cu o majoritate de două treimi, ca unele măsuri legislative modi­ficând Constituţia, acest pronos­tic afirmativ nu s’ar putea face. După vrearea acestor legi, adi­că pe la mijlocul lunei Februa­rie, guvernul german va începe a lucra la reforma financiară şi fiscală, sarcină destul de grea. Rămâne de văzut dacă actua­lul guvern compus din cinci par­tide mijlocii cari nu sunt de a­cord între ele asupra nici unui punct a acelor reforme, va pu­tea reuşi să le execute. Se ştie ca in Decembrie moţiunea de în­credere pe care a solicitat-o n’a fost decât cu greu obţinută. •* In ţările unde regimul parla­mentar funcţionează normal, un­de politica este altceva decât o succedare de compromise aritme­tice între birourile de partid, ca­binetul actual şi-ar fi dat demi­sia. In Germania însă, a răm­as din cauză că nimeni n’ar putea spu­ne prin care altă combinaţie ar putea fi înlocuit. Partidul naţionalist condus de Hugenberg a fos­t abandonat de doisprezece deputaţi conservatori moderaţi. Naţionaliştii se în­dreaptă din ce în ce spre fascis­mul trepidant al „naţional-socia­­liştilor“. Acest partid nu ar mai putea grupa o coaliţie de dreapta cu sprijinul populiştilor şi cato­licilor. Partidul ,,naţional-german“ prin radicalismul său, s-a îndepărtat, pe multă vreme de putere şi mai riscă să-şi vadă aderenţii trecând în grupul lui Hitler faimosul improvizator a „loviturilor de stat“ dar care se predă cu între­gul arsenal, oameni şi bagaje la primele salve ale trupelor guver­namentale. „ Naţional - socialis­mul“ doctrină celebră mai ales fiindcă şefii nu au posibilitatea de a formula aspi­raţiuni politice realiste, a înregistrat un succes în micul stat Saxo-Weimar, unde noul ministru al poliţiei este un fost locotenent a lui Hitler, con­damnat pentru înaltă trădare la­­München şi ca fost director al u­­nei oficine de paşapoarte false. Prin demagogia lui „naţional-so­­cialismul“ a reuşit să distrugă partidul rassist şi e pe cale să ruineze partidul naţionalist re­ducând astfel încetul cu încetul conservatismul german de la ori­ce forţă de acţiune. In partidele dreptei este deci situaţia cea mai confuză, dar şi în extrema stângă situaţia nu e mai clară. Comuniştii se folosesc de sporirea şomajului, (numărul şomerilor trece de 2 milioane) pentru intensificarea propagan­­­dei lor provocând tulburări des­tul de serioase. Totuşi poliţia pu­ternică şi disciplina sindicatelor socialiste asigură ţara contra ori­cărei tentative comuniste. Nu rămâne deci pentru a gu­verna decât combinaţia medie sub conducerea celui mai neutru dintre cancelari care e d. Mül­ler. Socialiştii au pornit lupta con­tra d-rului Schacht preşedintele Reischsbăncei, inamovibil. Ei cer modificarea statutului băncei cu o stăruinţă ce ar putea naşte bă­nuiala că vor să se retragă din guvern. Dar cum se va realiza reforma fiscală ce sporeşte sar­­cinele contribuabililor dacă so­cialiştii vor fi în opoziţie. Partidele germane nesocialiste şi în special, reprezentanţii eco­nomiei private, sunt, toţi de par­tea lui Schacht care susţine că nu e destinat capitalul străin să uşureze afacerile electorale ale social-democraţiei germane. Aşa fiind, d-rul Schacht nu are adversari serioşi decât la socia­lişti şi situaţia lui nu va putea fi sdruncinată. După toate pro­babilităţile cabinetul Müller va­ continua să rămână la putere de­oarece nici o altă combinaţiune politică nu ţine să provoace o cri­ză ministerială insolubilă ce ar aduce disolvarea Reichstagu­lui. Manite Republici Partidele politice din GERMANIA si GUVERNUL d-lui MUELLER Crizele diferitelor grupări smistice inlese­nesc actyaBa gwerrcare D-l MUELLER Voinicii au greşit adresa... (D-l D. R. Ioaniţescu, pe când făcea propagandă pentru cerc, a fost confundat de voinici şi dezmierdat puţin. D. R. IOANIŢESCU. — AtsSeo ! cercuri verzi ! Iarăşi problemele culturale în discuţia Parlamentului. Guvernul tuturor refomelor, nu-şi putea gă­si astâmpăr, până ce nu se înhă­ma şi la.... reforma culturală. Pro­gramul a fost repede fixat, s’a în­chiriat o casă, s’au comandat fir­me, tăbliţe, scaune şi birouri, apoi s’au angajat... specialişti. Aşa­dar reforma culturală a fost realizată pe hârtie. Am arătat greşeala desfiinţării ministerului de culte şi arte. Pro­blemele ortodoxiei aveau nevoe de un departament, după cum şi cele­lalte culte cereau o instituţie su­perioară care să aibă rolul de ar­monizator. Dar Blajul, care ne gu­vernează astăzi, nu putea tolera preponderenţa celor ne­uniţi, şi a intrigat până la anihilarea indrep­tăţitei supremaţii ale bisericei o­­ficiale. Pentru tânăra mişcare literară, artistică şi dramatică a ţării, mi­nisterul artelor avea de îndeplinit rolul de animator şi regularizator, începuturile izbutite din ultimii ani, făgăduiau o activitate rodnică. Deşi cu un buget sărac şi cu per­spective limitate, totuşi, un om priceput şi un bun gospodar, ştia să administreze mulţumitor setea exigenţelor morale şi culturale. Prin desfiinţarea departamentului, mişcarea sufletească a ţării a eşit, păgubită şi jignită. Am urmărit, în toate peripeţiile lui comice, procesul de lichidare al ministerului­­ din str. Fântânei. Trei miniştri naţional-ţărănişti s’au ţi­gănit şi s’au lăcomit asupra restu­rilor moştenirei. D-l Costăchescu a ciupit câteva servicii, biurouri şi dosare, iar d-nii Răducanu şi Ju­liu Moldovanu au încărcat în ca­mioane grosul atribuţiilor. Aşa de pildă dacă „Opera“ a trecut la mi­nisterul moaşelor şi forcepsurilor, orchestra a fost uitată la direcţia învăţământului primar sau nor­mal. Tot aşa a păţit-o şi „Salonul oficial“ care nu ştim dacă nu cum­va a fost repartizat de d-l Costă­chescu la direcţia şcoalelor de a­­dulţi. Nici până astăzi d-nii Răducanu şi Iuliu Moldovean nu şi-au lămu­rit drepturile sau ambiţiile la mi­­nisterul pe care nu vor să şi-l îm­partă frăţeşte, potrivit dorinţei paterne a d-lui Iuliu Maniu. Tată, cum s’a distrus un minister şi chipul jalnic în care veselii moş­tenitori i’au lichidat. Aşa fac „oa­menii noi“, întâi distrug, pentru ca a­ici să înceapă a cugeta la o posibilă refacere. Dar d-l Iuliu Maniu nu-şi spuse­se încă gândul. Premierul moşea în taină un „copil drag“ pe care la vădit poporului şi l-a botezat zilele trecute. Este vorba de proas­păta şi miraculoasa „direcţie a e­­ducaţiei poporului“. Organizarea noului aşezământ este desăvârşită. Toţi funcţionari au fost repartizaţi după scaune şi camere. Cum erau mai multe sca-,­une de cât slujbaşi, s’au mai an­gajat de urgenţă vre-o două-zeci­­trei­zeci de diurnişti. Dar de data aceasta s’a întâmplat pe dos, nu­­mărul noilor colaboratori a depă­şit prevederile, aşa că a trebuit să se mai cumpere scaune şi fotolii. Toate uşile au tăbliţe cu numele reformatorului şi rolul său covâr­şitor. Nu mai rămâne de­cât ca să apară şi hârtiile de rezolvat, pre­cum şi marile reforme de executat. . Cunoaştem din discursurile de inaugurare şi , din replicele din Parlament, uriaşul program pe care va avea să-l realizeze noua instituţie. In două sau­­trei secole reforma va deveni o realitate, da­că guvernul va pune la îndemâ­na reformatorilor miliardele nece­sare. Dacă reforma culturală ar fi fost încredinţată ministerului ins­trucţiunei şi al cultelor, care dis­pune de circa 100.000 de învăţători şi preoţi, mecanismul ar fi fost mai facil, iar economiile în chel­­tueli de sigur surprinzătoare. Numai pornind dela aceast or­ganism existent, s'ar putea lucra în masse şi bineînţeles numai prin mijlocirea agenţilor potrivite. E firească deci întrebarea cam­ sunt elementele prin care direcţia educaţiei poporului îşi va putea îndeplini propaganda şi va putea asigura reuşita programului în straturile cele mai de jos ! Răspunsul nu poate fi decât­ tot prin preoţi şi învăţători. Eroare. Cunoscute fiind duşmă­niile dintre membrii actualului cabinet, dintre­­ uniţi şi ne­uniţi, dintre naţionali şi ţărănişti, pre­cum şi ostilitatea dintre ministe­rul muncii şi subsecretarul său de Stat, nici o comandă pornită nu va fi executată de alt departa­ment. Armata­­învăţătorilor nu va as­culta de­cât de porunca d-lui Cos­­tachescu, iar acesta va refuza toa­te ordinele extra-departamentale mai cu seamă că pretenţiile d-sale asupra veselei moşteniri a minis­­te­mirii artelor sunt justificate. Babilonia culturală abia începe. Vom asista la un spectacol de un humor politic nebănuit, care, din fericire, va fi scurt, foarte scurt. In actualitate BABILONIE CULTURALA O altă Casă autonomă ? !Observatiuni asupra proectului de lege al pădurilor — """"" he­i Ir, SonAntor eminentu. dia­& în populaţiunile lipsite de a­­lui barbat de Stat care este dom-­ceste bunuri pentru totdeauna u­­nul doctor Aurel Dobrescu, acum nncele şi exclusivele lor mijloace perfect specialist in ştiinţa silvi-­ de existentă. a culturii, la întocmit un proiect 3 „Aul la comercialâ­ este numai firmă de faţadă a proiec­tului, în realitate din întreaga e­­conomie a proiectului rezultă în mod evident că este o ficţiune, to­tul fiind lăsat la puterea discre­ţionară a ministrului. 4. Proiectul de lege nu precizea­ză dacă funcţionarii casei autono­me sunt sau nu funcţionari pu­blici. Că funcţionarii regiei publice comerciale sunt funcţionari j­ublici credem că nu mai este nevoie să in­sistăm asupra acestei chestiuni, această indiscutabilă calitate de drept public derivând din serviciul public pe care îl îndeplinesc, ca din calitatea ce o aveau până la promulgarea legei, calitate ce nu poate fi anulată print­r-un simplu act al puterei executive, statutul aprobat de Consiliul de miniștri și întărit prin Decret Regal, fără o gravă atingere a principiului se­­paraţiunei puterilor în Stat. 5. Proiectul de lege prin art. 27* nu dă garanţii suficiente funcţio­­narilor că drepturile câştigate prin legile lor organice vor fi cu­­stric­­teţe menţinute, şi că situaţia lor în noua instituţie va fi îmbunătă­­ţită ca o consecinţă firească a schimbărilor radicale ce se aduc serviciilor la care vor funcţiona, schimbări ca­re cere şi mai multă muncă şi mai multă răspundere. 6. Se înfiinţează: Un consiliu de administraţie compus din 1 membri, un consiliu technic com­pus din 5 membri, un consiliu su­perior silvic compus din vre-o 50 membri, şi consilii regionale. Nu se precizează suficient atribuţiu­­nile acestor numeroase şi costisi­toare consilii, şi de aci conflicte de atribuţiuni, confuziuni etc., cari vor îngreuia mai mult chiar de­cât aparatul de stat mersul administra­ţiei casei autonome. 7. Prin art. 63 se prevede că timp de 10 ani Casa autonomă va fi scu­­tită de dobânzile şi amortismentele socotite la valoarea investiţiilor de la 31 Decembrie 1930. Aceasta de ce? Ca să ajungă veniturile pen­tru jetoanele şi tantiemele atâtor consilii ? 8. Prin art. 2 al. 2 se aminteşte numai de observarea intereselor, economiei naţionale a Statului“ ; se ignorează — de dinadins s-ar părea —obligaţia „Casei Autono­me“ de a se respecta cu stricteţe prevederile nodului silvic în vi­goare şi celorlalte legiuiri poste­rioare codului silvic din 1910­ de lege pentru înfiinţarea unei aşa zisă „Casă autonomă a pădurilor“, proiect prin care administrarea imensului domeniu forestier al ţă­rii urmează a fi lăsată la discreţia şi competinţa miniştrilor şi clien­telei politice naţional-ţărăniste. Vom examina aici câteva din ab­surdităţile acestei monumentale o­­pere a d-lui silvicultor, doctor, Au­rel Dobrescu .­1. Prin art. 2 se prevede că, pen­tru administrarea şi exploatarea pădurilor statului pendinte de mi­nisterul agriculturii şi domeniilor se înfiinţează o regie publică co­mercială, denumită „Casa Autono­mă a pădurilor statului“, întreaga factură şi­­ economie a proiectului au­ ca unică şi exclusi­vă bază, regia publică comercială, formă de exploatare — de altfel — cea mai potrivită în economia fo­restieră de stat, singura indicată de doctrina şi ştiinţa silvică. Totuşi, în cuprinsul proiectului se strecoară un articol,­­ în care se statuează că: „C­asa Autonomă poate pune în valoare patrimoniul său prin ori­care din formele pre­văzute în legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comercia­le a întreprinderilor şi avuţiilor publice“. In celelalte 65 articole ale proiectului nu se vorbeşte nimic, dar absolut nimic, de nici una din celelalte forme de exploatare, în afară de regia publică comercială, care, prin caracterul său special exclude celelalte forme. 2. In cazul regiei mixte — forma admisă de art. 4 — pădurile statu­lui intrând în folosinţa unei socie­tăţi anonime, care după legea co­mercializării întreprinderilor şi a­­vuţiilor publice (art. 93, 94, 96, 100), are întreaga administraţie în mâ­na capitalului particular interese­le generale ale economiei naţionale în legătură cu conservarea şi ame­liorarea pădurilor vor fi periclita­te, după cum periclitată va fi şi existenţa pădurilor exploatate de Societăţile anonime din forma re­giei mixte, în proiectul de lege neprevăzându-se nimic cu privire la respectarea strictă a legiuirilor silvice existente, sancţiunile de a­­plicat, în caz de nerespectarea lor, etc., etc. Ne întoarcem pur şi sim­plu la sistemele dezastruoase de exploatarea pădurilor din trecut, când capitalul străin călcând sau eludând legile silvice, ne-a despă­­durit munţii, ducându-ne peste ho­tar­, bogăţiile lor forestiere, lăsân­­du-ne în­ schimb ruina unei părţi din pământul ţărei ai mizeria îii­ 1

Next