Viitorul, septembrie 1930 (Anul 22, nr. 6770-6794)

1930-09-01 / nr. 6770b

Anul al n­ouă­ ied si sleirea No. 6770­3 LEI EX. In TARA 6 LEI EX. IN STEBIHETATE ABONAMENTE IN TARA Un an------ 700 Lei Șase luni------ 350 „ Trei luni------ 200 „ In streinătate Un an------ 1400 lei Șase luni------ 700 „ Trei luni------ 400­­ 4 PAGINI REDACȚIA ADMINISTRATiA BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUîiiET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcția 351 23 . Redacții și Administrația 349/23 și 303/11 y IȚ ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, Strada R. Poincare 17 și la toate Agențiile de Publicitate Luni 1 septembrie 1930 Manuscrisele nepublicate se distrug. 6 LEI ex. m stkm .3 GUVERNUL NU ARE încrederea Țării Anarhizarea țării prin organi­zarea oficială și cu banii contri­buabililor a cetelor de voinici, politica regionalistă și nenoro­cita reformă administrativă, au fost și ele aplicarea unor puncte din program. In ceea ce privește situațiunea economică și financiară, lucru­rile sunt așa de evidente, rezulta­tele aplicării programului na­­țional-țărănist atât de nenoro­cite și simțite de toată lumea,­­ încât abea dacă e nevoie să le mai reamintim în scurte cuvinte: toate clasele producătoare sunt sărăcite, șomajul crește îngriji­tor în urma prigonirei industriei naționale, comerțul și agricul­tura sunt ruinate, dobânzile cresc, creditul dispare, iar ca o culme a nenorocirei, un regim fiscal de o sălbătecie fără prece­dent execută fără milă pe contri­buabilul lipsit de resurse, pentru a satisface necesitățile unui bu­get de risipă, la care nu s’au rea­lizat economiile necesare. „Acesta este în linii mari „pro­gramul“ pe care partidul natio­­nal-țărănist l-a aplicat vreme de doi ani și pentru a cărui conti­nuare mai cere un credit încă de doi ani opiniei publice. In opozi­ție partidul d-lor Maniu și Mi­­halache făgăduise marea cu sa­rea, pentru ca în timpul guvernăr­iei să realizeze opera negativă ale cărei rezultate nefaste le-am enumărat mai sus. Cât de puțin întemeiată este pretențiunea de a mai continua încă experiența nenorocită fă­cută de aproape doi ani de com­petența național-țărănistă este inutil să mai arătăm. Regimul actual este sfârșit. Țara, amăgită de făgădueli de­magogice cari nu puteau să se realizeze, a retras cu totul orice încredere unui regim care i-a­r fie siliți să-și dea demisiile compromis toate interesele. D­e­m­­nțb șefului­ guvernului, sub­zultatul ultimelor alegeri este­­­­­ ................ dovada ca partidul nationi­s-ță­rănist nu se mai bucură de nic o încredere și este respins de cor­pul electoral. De aceea țara, cere cu insistentă grabnica îndepăr­tare a guvernului Maniu, sancțiunea ridicolă și înjositoare a refuzului biletului de liber parcurs pe căile ferate?! Ce inde­pendentă și demnitate mai poate avea puterea legislativă față de acea executivă, în asemenea con­­dițiuni? Deunăzi, într’un interview pe care nu l-a desmintit încă, d. Ma­­niu a declarat că guvernarea na­­țional-tărănistă abea acuma în­cepe și că guvernul pe care-l prezidează își va îndeplini pro­gramul în întregime. In politică multe situațiuni și fapte sunt asemănătoare cu ce­­ea ce se întâmplă în organismele omenești. Astfel șeful guvernu­lui face impresia acelor bolnavi iremediabili pierduți cari, în a­­junul desnodământului fatal, al­­cătuesc strălucite și atrăgătoare planuri de viitor. Natura îmbra­că fatalitatea morții cu vălul a­­demenitor al iluziilor plăcute, dar, vai — deșarte. Nu mai relevăm afirmația că o guvernare care în doi ani a­­proape a făcut destul rău­tării poate abea de acum încolo să „în­ceapă“, — să ne oprim o clipă a­­supra pretinsului program al partidului național-tărănist și a reînoirei încrederii pe care o so­licită țării șeful guvernului. „ In vremea celor zece ani de o­­polețțî« doctrinarii partidului na­țional-țărănist au alcătuit un fel de program, dar el era mai mult dem­agogic decât democratic. Ce s’a făcut însă cu acest program a­ doua zi după ce partidul a ob­ținut puterea în modul știuti? „Democrații“ de eri s’au tran­sformat în cei mai înverșunați reacționari și partizani ai măsu­rilor dictatoriale. Nici un gu­vern n’a călcat cu atâta incon­știentă desinvoltură dispozițiile precise ale Constituției și n’a falsificat nu numai alegerile, dar însăș buna funcționare a regi­mului nostru parlamentar. Se lăuda partidul national-ță­rănist cu metodele lui „occiden­tale“ de guvernare. Dar unde s’a mai pomenit în vreo țară din Oc­­cident ca deputații și senatorii NOTE Țâri risipitoare Întocmai cum sunt oamenii cari nu se gândesc la ziua de mâine, așa sunt și țări risipitoare. Cine­­ar fi crezut că una din aceste țări care este socotită ca un adevărat continent, este îndepărtata Austra­lie, „dominion“ englezesc. Un expert financiar englez tri­mis să cerceteze finanțele Austra­liei cari se află într’o situație din cele mai critice, a găsit cu adevă­rat lucruri extraordinare. Guvernele australiene de după război, întrecăndu-se în făgădueli demagogice față de organizațiile muncitorești, au făcut împrumu­turi peste împrumuturi în Anglia, fără să se preocupe de resursele din care să fie plătite. Salariile lucrătorilor australiani erau foarte mari și încercările de a fi scăzute s-au izbit nu numai de rezistența celor interesați, dar și de aceea a guvernelor. Dar mărfurile australiene fiind mai scumpe, au început să nu se mai poată desface. De aci criza e­c­onomică. Conducătorii australieni nu s’au emoționat însă. Au continuat să împrumute milioane de lire ster­line din metropolă și bancherii în Londra ca și rentierii, clienții lor, socotind Australia drept o țară cu bogății nesfârșite și neex­ploatate, au deschis larg faimosul ciorap de lână... S’au numit funcționari ai Statu­lui dintre șome­rii industriei, ast­fel că la o populație de 6 milioane de locuitori Australia a ajuns să aibă vre-o 300.000 de funcționari de Stat, afară de aceia ai căilor ferate și ai întreprinderilor par­ticulare. Dar cupoanele nu s’au putut plăti și împrumutătorii au început să fie îngrijorați. Nu numai robi­netul lirelor sterline s’a închis, dar risipitorii au fost chemați la realitate. Rezultatul este că țara risipi­toare va fi nevoită să-și modifice viața. Toată lumea din Australia, unde standardul de viață era în­­tr’adevăr foarte ridicat, va trebui să muncească mai mult, cu un sa­lariu mai mic, și să petreacă mai puțin. Ca și pentru indivizi, au trecut ți pentru colectivități vremurile în cari se putea face risipă. Con­dițiile vieței moderne sunt aspre. Economia și cumpătarea singure pot rezolvi, — și încă cu greu, — problema traiului. - —----------— ---------------­m­­int. Comandanții armatei Germane GENERALUL v. HAMMERSTEIN Care va fi succesorul generalului Heye la comanda Reichswehr-ului german. ECOURI rganul comercial’ de Stat „Gos­­torg‘‘ din Moscova a organizat o mare expediție de vânat în insu­­­iele Nansen Franz Josef, Spitzberg și Novaia Zemlia. La această expediție vor fi întrebuințate nouile spărgă­toare de ghiață „Smolny“, „Lenin­­gradski Sovet“, Murmanck”, și „Lengostorg” care au fost construite în Norvegia. S­erbările în onoarea Sf. Emerich date la Budapesta au un carac­ter cu totul iredentist. Aproape întreaga presă publică interviewuri cu episcopii catolici unguri din dife­rite țări. Astfel „Budapesti Hirlap“ publică un interview al episcopului Lehrembs din Cleveland, care a de­clarat că poporul american nu a re­cunoscut tratatul de la Trianon, pe care-l consideră ca o nedreptate. A­­celaș ziar publică un lung articol în care spune că cu prilejul actualelor serbări Ungaria se extinde în limi­tele regatului Sf. Ștefan, deoarece au sosit Unguri din regiunile ce au depins de coroana lui. In cadrele festivităților s’a deschis la Budapesta, o expoziție iridentistă îndreptată împotriva satelor vecine. S’a deschis de asemenea și o expozi­ție de flori, la intrarea căruia se află scris pe un placat: „Trăiască Ungaria Mare“. vCeps), Í Un demnitar fericit (D. Potarcă a impresionat pe delegaț­ii streini la Varșovia) D. POTARCA Cine preside că press GUVERNA P.E.% NOASTRA si vi­aț­­a economică a țării a SLĂBIT, n’ara eând­î să mă privească 1... cu MMmmm N’au trecut decât câteva zile de la ordinul circular prin care d. Madgearu suprima orice pă­suire în materie ele împezi. A pricinuit o legitimă uimire și a Și pricinuit uimire, din trei motive: mai întâi pentru ca venia după afirmația d-sale că încasarea im­pozitelor se face mulțumitor, — deci ce nevoe de suprimarea pă­suirilor ? Apoi pentru ca se arăta o neîncredere jicnitoare pentru subsecretarul de stat de la finanțe și pentru secretarul general al a­­aceluiaș minister, — cari erau tratați de incapabili sau inco­recți fiindu-le interzis a semna o simplă păsuire unui cetățean ne­căjit. In sfârșit a pricinuit uimire fiindcă un guvern cu pretenție de democrație nu poate disprețui într’atât necazurile celor mici, în­cât în timpul unei astfel de cri­ze să nu se facă înlesniri la pla­ta impozitelor, atât de rapid spo­rite. Iată însă că un nou ordin ai­ ministerului produce o Guvernul se i­vesir*® T de­­ manțe, dat­ori,­i de­vărată stupoare, ar­­tă hotărât să crescă 'a pentru a în­casa impozitele, desconsiderând primejdia, la care expune statul. Ministerul de finanțe a cerut di­rectoratelor ministeriale să or­done prefecților de județe și le­giunilor de jandarmi, să dea tot concursul personalului însărci­nat cu urmăririle fiscale — pen­tru „efectuarea unor regulate și pașnice încasări,“ încasări „pașnice“ și „regu­late“, cu ajutorul jandarmilor și al polițiilor? D. Madgearu se cre­de desigur genial când descoperă astfel de formule; în realitate e exasperant de naiv. Căci încasă­rile „pașnice“ le fac perceptorii, nu jandarmii. Și este nevoie de intervenția jandarmilor în „ur­măririle fiscale“ numai pentru­ca țăranii, neavând de unde plăti, se împotrivesc când perceptorii încearcă să le ia lucrurile din casă. Așadar jandarmii au rolul de executori foarte puțin pașnici iar sistemul poate da naștere la incidente sângeroase și la tulbu­rări grave la sate. Guvernul ar trebui să priceapă că acolo unde nu e nimic de luat, nici perceptorul, nici jandarmul, nici prefectul, nu pot lua ceva. A deslăntui teroarea, nu înseamnă a remedia criza financiară ci a provoca dezordini și vărsări de sânge. Așadar, întâiu economii și scăderea impozitelor, apoi execu­tate în adevăr pașnică, fără i­nerventia jandarmilor. Citiji programul partidului na­­țional-țărănist, veți găsi toate a­­ceste principii. Vedeți însă cum ele se aplică: jandarmul e tran­sformat în perceptor probabil pen­tru a i se da cum scrie în pro­­gram „rolul său firesc.“ Sărmană democrație, câte cri­me se comit în numele tău! Politica Bitiarnă Scopurile politiei­­ne»®!!® Presa franceză urmărește de a­­proape manifestările spiritu­lui pu­blic din Germania, care, — în toiul campaniei electorale desfășurată în vederea alegerilor de la K­ Sept., sunt mai active ca oricând. Examinând situația diferitelor partide „Le Temps“ constată că programele lor au un fond comun de idei în ceea ce privește politica generală a Reichului. Dacă se face abstracție de națio­nalii-socialiști ai lui Hitler, de o parte, și de comuniști de cealaltă parte, cele două grupe extreme,— se vede că celelalte partide, de la naționaliști până la social-demo­­crați, revendică pentru Germania aceleași avantagii. Numai forma acestor revendi­cări se schimbă, de la un grup la altul, ca și mijloacele preconizate pentru atingerea scopului. Dar scopurile sunt aceleași, astfel că se poate zice că poporul german e unanim în a le impune în dome­niul politicei externe și că parti­dele, deși știu că sunt nerealiza­bile în actuala stare de lucruri, sunt obligate să le înscrie în pro­gramele lor respective, căci altfel ar fi abandonate de alegători. Scopurile acestea simt cunos­cute : revizuirea granițelor orien­tale ale Reichului, restabilirea su­­veranității germane absolute în Renania, ceea ce înseamnă supri­marea dispozițiilor din tratatul de la Versailles relative la demili­tarizarea malului stâng al Rhinu­­lui, dreptul pentru Germania de a se înarma în toată libertatea, dacă celelalte puteri nu-și reduc arma­mentele în condițiunile în care Reichul a fost dezarmat de trata­tele de pace, unirea Austriei la Germania și in sfârșit protejarea minorităților germane in străină­­tate, ceea ce ar avea de efect ușu­rarea amestecului în afacerile in­terne ale altor state. Naționaliștii de nuanța Hugen­­berg, conservatorii populari ai d-lui Treviranus, și ai contelui Westarp, agrarienii grupului Schiele, au cam acelaș program, deși în întruniri se atacă. Populiștii sunt divizați și ei, dar toate grupările cer cu aceeaș în­flăcărare o politică de revizuire a tratatelor. Centrul catolic care e mai înainte de toate un partid con­fesional, ține o oarecare rezervă în revendicările de politică ex­ternă, deși a susținut mișcarea în favoarea revizuirei tratatelor prin „leaderul“ său monseniorul Kaas. In ce privește noul partid de Stat german, unul din fruntașii săi d-l Hoepter-Aschoff, ministrul de finanțe al Prusiei, a declarat într-un recent discurs că „centrul de gravitate al politicei germane este acuma­ în Est, unde trebue să se ajungă la revizuirea granițelor“. Cât despre social-democrați, cari spun că resping orice politică care nu slujește direct cauza păcei, ei cer totuș, ca și celelalte partide, soluțiunea, prin mijloace pacinice, a problemei graniței de Est și aceea a „Anschluss“-ului.­­­Ceea ce este de prevăzut, spune ziarul francez, este că guvernul de mâine dela Berlin, fie că va fi pre­­sidat de d-l Brüning sau de alt cancelar, va trebui să fie seama de acest curent de opinie publică. După cum alegerile dela U Sep­tembrie vor da succese paradelor de dreapta sau de stânga, politica de revizuire a tratatelor de pace se va urma la Berlin cu mai multă sau mai puțină vigoare Influen­țele din dreapta vor vor să împingă această politică pe primul plan al discuțiunilor internaționale și să subordoneze rezultatelor ei toată vasta problemă a unei noui organi­zări a Europei. Influența de stânga se va sili să o adapteze cu pru­dență la împrejurări, pentru ca Germania să nu fie acuzată că se opune la opera de reconciliere, a­­propiere și de pace. Cu un guvern de dreapta, rămân deschise porțile ori­cărei aventuri, cu unul orientat spre stânga, este îndrumarea mai înceată, etapă cu etapă, spre anume realizări. Ori­cum, scopurile politicei ger­mane rămân ceea ce sunt. Este un fapt asupra căruia nu se mai pot face iluzii. Nu trebue să se as­cundă, închee ziarul francez obser­­vațiunile sale, că schimbările ivite la Berlin de la dispariția lui Stre­­semann și prăbușirea marei coali­ții, au determinat o orientare nouă care va face de acum înainte mult mai grea practicarea unei politici de siguranță și consolidarea păcei. S’a ivit acuma o situațiune nouă, de care toate guvernele interesate la, menținerea, statu­lui-quo terito­rial în Europa au datoria de a ține seamă. Dacă nimeni nu se poate gândi în mod serios să a­­bandoneze politica de pace care singură va salva Europa de o ca­tastrofă iremediabilă, toată lumea să fie convins astăzi că, — dis­pozițiile poporului german fiind ceea ce sunt, — politica păcei tre­bue să aibă mai mult ca oricând la bază siguranța garantată pen­tru toate națiunile. Teatrele bucureștene își deschid porțile. Numărul lor s’a împuținat. Scena de la Fantasio, ca și cea de la teatrul Mic vor rămâne, poate pentru multă vreme, în întuneric. De asemeni nu avem nici o știre asupra posibilităților artistice de la teatrul Liric. Bănuim eventu­alitatea unor ansambluri străine care se vor succeda, periodic însă, în condițiuni nelămurite. Iată deci că activitatea teatrală, în curgerea stagiunei care începe, va fi redusă aproape la jumătatea încordărei din trecut. Constatăm o timiditate și o „sistare“ a inițiati­vei, un ecou firesc al stărei econo­mice generale. Sărăcia de capita­luri disponibile pentru arta dra­matică, perspective anemice de clientelă a spectatorilor, criză, des­curajare și iarăș criză. Trebue să amintim și cealaltă criză, de care sunt vinovați în de­osebi anticulturalii cari ne gu­vernează. Traversăm o criză mo­rală izvorâtă din criza de autori­tate. Deși se pertractează de ș­ase luni, nici până astăzi nu s’a ho­tărât nimic asupra destinelor O­­perei Române, rămasă tot fără conducător, fără repertoriu, fără munca pregătitoare a stagiunei care nu știe încă nici cum, nici când va începe. Guvernul n’are nici măcar grija ca să lămurească într’un fel opinia publică asupra seriozității sau falsității zvonu­rilor care circulă. Tot în cursul acestei stagiuni vom asista la fazele experimentă­rii noului regim al operelor și teatrelor de Stat, fapt care nu va rămâne­ fără ecou în evoluțiile mișcărei noastre artistice. Vom avea repede prilejul să verificăm efectele nouei legi și să reacțio­năm în consecință. Deocamdată cele trei teatre de dramă și comedie bucureștene, cu ansambluri aproape deopotrivă de valoroase, vor avea să învingă greutăți mai mari de­cât în trecut, atât de ordin financiar, cât și de ordin moral. Emulația dintre cele trei scene va lua în chip fatal aspectul con­curenței, mai ales când cunoaștem capriciile publicului de teatru care nu poate suporta două succese si­multane. Unul din teatre va lua întotdeauna înaintea celorlalte, fie chiar numai pentru o lună sau pentru o singură piesă. Legea e­­conomică a vadului comercial își va impune exigențele la casele de bilete și la încheerea rețetelor se­rale. Papa Sarcay judecă succesu după sumele încasate de la public Teatrul Național are un ascen­­­dent izvorât atât din tradiție, cât și din posibilitățile aproape exclu­sive de­ a manevra marele reper­toriu universal. Pe acest tărâm prima noastră scenă își păstrează preponderența care însă dacă e ușor de păstrat, e tot atât de ușor de pierdut. Rămâne la vrednicia conducătorilor. Altă chestiune care poate influ­ența adânc progresul acestor așe­zăminte, este acomodarea lor cu li­teratura dramatică originală. O dramă sau o comedie româ­nească, este asemenea unui cuțit cu două tăișuri. Autorul român te­rorizează întotdeauna, acuză în caz de nesucces și nu recunoaște nici un merit când opera sa a iz­butit. In ambele cazuri vrea să acapareze afișul, fără să vrea să știe de­mersul rețetelor sau de ra­­rificarea publicului în serile când e jucat. Piesele originale sunt pen­tru directorii de teatre poveri greu de manevrat și adesea greu de su­portat. Cu încheere, stagiunea se anunță sub auguri puțin favorabili. Să­răcia publicului va avea răsfrân­geri firești în economia montări­lor și în gospodăria internă a in­stituțiilor. Un cuvânt mai mult ca direcțiunile respective să-și spo­rească prevederea în măsura a­­tenției tot mai încordate la alege­rea pieselor și la realizarea armo­nică a spectacolului. —­ c. m. — IN ACTUALITATE Noua stagiune teatrală întâmplarea de ». SIMIONESCU 1 vol. Universitar Scriind cele două volume asu­pra vieții Oamenilor aleși (Stră­inii Ed. IV; Românii Ed. II), am ajuns să mă conving că prea a­­desea neprevăzutul, întâmplarea, a jucat un ro­l însemnat în soarta multora. întâmplarea a condus pe Pasteur să treacă­ de la stu­diul mineralogic la întemeierea microbiologiei, întâmplarea a decis adesea putința de relevare a aptitudinei multor savanți, și mai cu seamă artiști, cari ar fi rămas altfel necunoscuți, speriân­­du-se fa stratul anonimilor din care au răsărit. Carnegie mărturisește , drept hotărâtoare în cariera sa, întâm­plarea că superiorul său a întâr­ziat în slujbă, într’o dimineață când a avut loc o mare încurcă­tură în mersul trenurilor, din cauza unei deraieri. A avut cu­rajul să reie măsurile necesare, de­și nu era în căderea lui. Lu­crurile au ieșit minunat de bine. Pe lângă laudele meritate, a a­­tras atențiunea asupra sa. Dru­mul spre îmbogățire a fost des­chis înainte-i. Se înțelege că întâmplarea nu e decisivă în soarta unui om, de­cât dacă în însușirile lui de fin observator, de aprig ,muncitor și mai ales de dibaciu interpretator al celor întâmplate, îl duc la fo­losirea neprevăzutului sau la schimbarea bmscă a condițiuni­­lor de viață. Mai ales posibilitatea de a pune în valoare însușirile înăscute, la cei ieșiți din mulțimea satelor, se datorește mai adesea întâm­plării. Fichte era un biet băiat sărac, păzitor de gâște. Avea însă o memorie uimitoare. Intr’o Dumi­nică proprietarul din vecinătate întârzie la slujba religioasă și perde predica, întâlnește pe co­pil, acesta îi repetă aproape cu­vânt cu cuvânt ce a spus preotul. Soarta i-a fost dintr’o dată asi­gurată. Ajutat de bogătaș, a­ pu­tut să urmeze o școală mai înaltă de­cât școala satului. Luther a devenit marele refor­mator în urma unei întâmplări. Prietenul său cu care se în­torcea acasă, fu trăsnit lângă dânsul. Impresia a fost atât de sdruncinatoare, în­cât l-a împins spre drumul călugăriei. Cariera mult regretatului meu prieten, profesorul Ion Athana­­siu, întemeietorul științei fiziolo­gice la noi, a­ fost hotărâtă de­ o întâmplare, aflată de curând, în Sascut, satul copilăriei lui. Fiu de preot, Athanasiu fu dat la seminar, spre a ajunge preot ca și frații lui Intr’o vacanță, un uliu se înă­­dește la puii de găină din ograda­ părinților lui. Băiatului i se făcu milă de tânguirile mamei, gospo­dina grijulie de bunurile căpă­tate cu grea trudă, își pune în minte să stârpească îndrăsnețul tâlhar înaripat, pe care nu-1 spe­ria nici strigătele de i-hai, i-hai, scoase de toți ai casei. Seminari­știi­ ia un pistol cu petițe, ce se afla, cine știe cum, fu casă. IU în­carcă cu pra­f și bucăți de spijă dintr’un ceaun stricat. Pândește uliul cu gândul măcar să-l spe­rie. Răpitoarea însă nu se mai a­­rătă, iar pistolul încărcat fu as­­vârlit în saltarul de la masă. Intr’o noapte casa preotului e călcată de hoți. Aceștia încerca­­ă să spargă fereastra de la odaia unde dormia Athanasiu și mama lui. Ii simte, dar nu-și perde cum­pătul. Calmul și stăpânirea de sine T au caracterizat toată viața. Lor și îndârjirii la muncă, dato­rește reputația de mare savant ce ș’a căpătat’o și în străinătate. Spune în șoaptă mamei sale să nu țipe, ci să se pituleze într’un colț al odăii unde glontii tâlhari­lor n’ar putea-o atinge. Aducându-și aminte de pistolul încărcat pentru uliu, îl scoate din saltar și se ascunde sub fe­reastră, așteptând. Unul din tâl­hari ajunge să scoată fereastra din țâțâni. Când își vârâ capul ca să pătrundă în odaie, copilul trage. Un icnit numai și tâlharul cade cu fălcile sdrobite. Ceilalți fug, luând și pe cel rănit cu ei. La câți­va ani s’a găsit sub frunzarul din pădurea vecină, un schelet de om cu oasele feți, sfărâmate. De tovarășii celui omorât nici până azi nu se știi nimic. Curajul copilului însă i-a adus schimbarea carierei de preot, că­reia­ îl destinase voința părinte­lui său. A doua zi, după ce s-au mai li­­niștit ai casei din spaimă, tatăl său îl chiamă, îl netezește pe cap și-i spune cu glasul tremurat­ — Băete dragă , ne-ai scăpat de hoți, dar t’ai mâncat preoția. La pravilă scrie că nu poate da altora Sfânta Comunicătură, preo­tul care a tras cu arma într’un om. Sângele de sub fereastră, ca și dâra­ lăsată țn fuga tâlharilor, arată că tu ai rănit greu sau chiar ai omorât un om. Nu se mai cuvine să capeți darul sfânt al preoției. Seminaristul a trebuit să as­culte, a trecut la­ gimnaziul din Bacău, a urmat școala veteri­nară, a ajuns subdirectorul insti­tutului Marey din Paris, colabo­ratorul lui Richet și iscusitul cer­cetător al fenomenelor nervoase. A ilustrat Facultatea de Științe din București, a ajuns rectorul Universității, a murit prea de timpuriu în plină activitate știin­țifică, tocmai atunci când își vă­zuse împlinită o parte din stră­duințele sale de o viață întreagă, își dădu sfârșitul în mărețul in­stitut ridicat numai prin perse­verența sa de decenii. Și iată cum întâmplarea cu uliul, care se înădise la puii de găină din curtea părinților săi, l-a abătut pe I. Athanasiu din calea preoției, făcându-l să ajun­gă un savant cu reputație euro­peană.­t

Next