Viitorul, septembrie 1930 (Anul 22, nr. 6770-6794)
1930-09-01 / nr. 6770b
Anul al nouă ied si sleirea No. 67703 LEI EX. In TARA 6 LEI EX. IN STEBIHETATE ABONAMENTE IN TARA Un an------ 700 Lei Șase luni------ 350 „ Trei luni------ 200 „ In streinătate Un an------ 1400 lei Șase luni------ 700 „ Trei luni------ 400 4 PAGINI REDACȚIA ADMINISTRATiA BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUîiiET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcția 351 23 . Redacții și Administrația 349/23 și 303/11 y IȚ ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, Strada R. Poincare 17 și la toate Agențiile de Publicitate Luni 1 septembrie 1930 Manuscrisele nepublicate se distrug. 6 LEI ex. m stkm .3 GUVERNUL NU ARE încrederea Țării Anarhizarea țării prin organizarea oficială și cu banii contribuabililor a cetelor de voinici, politica regionalistă și nenorocita reformă administrativă, au fost și ele aplicarea unor puncte din program. In ceea ce privește situațiunea economică și financiară, lucrurile sunt așa de evidente, rezultatele aplicării programului național-țărănist atât de nenorocite și simțite de toată lumea, încât abea dacă e nevoie să le mai reamintim în scurte cuvinte: toate clasele producătoare sunt sărăcite, șomajul crește îngrijitor în urma prigonirei industriei naționale, comerțul și agricultura sunt ruinate, dobânzile cresc, creditul dispare, iar ca o culme a nenorocirei, un regim fiscal de o sălbătecie fără precedent execută fără milă pe contribuabilul lipsit de resurse, pentru a satisface necesitățile unui buget de risipă, la care nu s’au realizat economiile necesare. „Acesta este în linii mari „programul“ pe care partidul national-țărănist l-a aplicat vreme de doi ani și pentru a cărui continuare mai cere un credit încă de doi ani opiniei publice. In opoziție partidul d-lor Maniu și Mihalache făgăduise marea cu sarea, pentru ca în timpul guvernăriei să realizeze opera negativă ale cărei rezultate nefaste le-am enumărat mai sus. Cât de puțin întemeiată este pretențiunea de a mai continua încă experiența nenorocită făcută de aproape doi ani de competența național-țărănistă este inutil să mai arătăm. Regimul actual este sfârșit. Țara, amăgită de făgădueli demagogice cari nu puteau să se realizeze, a retras cu totul orice încredere unui regim care i-ar fie siliți să-și dea demisiile compromis toate interesele. Demnțb șefului guvernului, subzultatul ultimelor alegeri este ................ dovada ca partidul nationis-țărănist nu se mai bucură de nic o încredere și este respins de corpul electoral. De aceea țara, cere cu insistentă grabnica îndepărtare a guvernului Maniu, sancțiunea ridicolă și înjositoare a refuzului biletului de liber parcurs pe căile ferate?! Ce independentă și demnitate mai poate avea puterea legislativă față de acea executivă, în asemenea condițiuni? Deunăzi, într’un interview pe care nu l-a desmintit încă, d. Maniu a declarat că guvernarea național-tărănistă abea acuma începe și că guvernul pe care-l prezidează își va îndeplini programul în întregime. In politică multe situațiuni și fapte sunt asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în organismele omenești. Astfel șeful guvernului face impresia acelor bolnavi iremediabili pierduți cari, în ajunul desnodământului fatal, alcătuesc strălucite și atrăgătoare planuri de viitor. Natura îmbracă fatalitatea morții cu vălul ademenitor al iluziilor plăcute, dar, vai — deșarte. Nu mai relevăm afirmația că o guvernare care în doi ani aproape a făcut destul răutării poate abea de acum încolo să „înceapă“, — să ne oprim o clipă asupra pretinsului program al partidului național-tărănist și a reînoirei încrederii pe care o solicită țării șeful guvernului. „ In vremea celor zece ani de opolețțî« doctrinarii partidului național-țărănist au alcătuit un fel de program, dar el era mai mult demagogic decât democratic. Ce s’a făcut însă cu acest program a doua zi după ce partidul a obținut puterea în modul știuti? „Democrații“ de eri s’au transformat în cei mai înverșunați reacționari și partizani ai măsurilor dictatoriale. Nici un guvern n’a călcat cu atâta inconștientă desinvoltură dispozițiile precise ale Constituției și n’a falsificat nu numai alegerile, dar însăș buna funcționare a regimului nostru parlamentar. Se lăuda partidul national-țărănist cu metodele lui „occidentale“ de guvernare. Dar unde s’a mai pomenit în vreo țară din Occident ca deputații și senatorii NOTE Țâri risipitoare Întocmai cum sunt oamenii cari nu se gândesc la ziua de mâine, așa sunt și țări risipitoare. Cinear fi crezut că una din aceste țări care este socotită ca un adevărat continent, este îndepărtata Australie, „dominion“ englezesc. Un expert financiar englez trimis să cerceteze finanțele Australiei cari se află într’o situație din cele mai critice, a găsit cu adevărat lucruri extraordinare. Guvernele australiene de după război, întrecăndu-se în făgădueli demagogice față de organizațiile muncitorești, au făcut împrumuturi peste împrumuturi în Anglia, fără să se preocupe de resursele din care să fie plătite. Salariile lucrătorilor australiani erau foarte mari și încercările de a fi scăzute s-au izbit nu numai de rezistența celor interesați, dar și de aceea a guvernelor. Dar mărfurile australiene fiind mai scumpe, au început să nu se mai poată desface. De aci criza economică. Conducătorii australieni nu s’au emoționat însă. Au continuat să împrumute milioane de lire sterline din metropolă și bancherii în Londra ca și rentierii, clienții lor, socotind Australia drept o țară cu bogății nesfârșite și neexploatate, au deschis larg faimosul ciorap de lână... S’au numit funcționari ai Statului dintre șomerii industriei, astfel că la o populație de 6 milioane de locuitori Australia a ajuns să aibă vre-o 300.000 de funcționari de Stat, afară de aceia ai căilor ferate și ai întreprinderilor particulare. Dar cupoanele nu s’au putut plăti și împrumutătorii au început să fie îngrijorați. Nu numai robinetul lirelor sterline s’a închis, dar risipitorii au fost chemați la realitate. Rezultatul este că țara risipitoare va fi nevoită să-și modifice viața. Toată lumea din Australia, unde standardul de viață era într’adevăr foarte ridicat, va trebui să muncească mai mult, cu un salariu mai mic, și să petreacă mai puțin. Ca și pentru indivizi, au trecut ți pentru colectivități vremurile în cari se putea face risipă. Condițiile vieței moderne sunt aspre. Economia și cumpătarea singure pot rezolvi, — și încă cu greu, — problema traiului. - —----------— ---------------mint. Comandanții armatei Germane GENERALUL v. HAMMERSTEIN Care va fi succesorul generalului Heye la comanda Reichswehr-ului german. ECOURI rganul comercial’ de Stat „Gostorg‘‘ din Moscova a organizat o mare expediție de vânat în insuiele Nansen Franz Josef, Spitzberg și Novaia Zemlia. La această expediție vor fi întrebuințate nouile spărgătoare de ghiață „Smolny“, „Leningradski Sovet“, Murmanck”, și „Lengostorg” care au fost construite în Norvegia. Serbările în onoarea Sf. Emerich date la Budapesta au un caracter cu totul iredentist. Aproape întreaga presă publică interviewuri cu episcopii catolici unguri din diferite țări. Astfel „Budapesti Hirlap“ publică un interview al episcopului Lehrembs din Cleveland, care a declarat că poporul american nu a recunoscut tratatul de la Trianon, pe care-l consideră ca o nedreptate. Acelaș ziar publică un lung articol în care spune că cu prilejul actualelor serbări Ungaria se extinde în limitele regatului Sf. Ștefan, deoarece au sosit Unguri din regiunile ce au depins de coroana lui. In cadrele festivităților s’a deschis la Budapesta, o expoziție iridentistă îndreptată împotriva satelor vecine. S’a deschis de asemenea și o expoziție de flori, la intrarea căruia se află scris pe un placat: „Trăiască Ungaria Mare“. vCeps), Í Un demnitar fericit (D. Potarcă a impresionat pe delegații streini la Varșovia) D. POTARCA Cine preside că press GUVERNA P.E.% NOASTRA si viața economică a țării a SLĂBIT, n’ara eândî să mă privească 1... cu MMmmm N’au trecut decât câteva zile de la ordinul circular prin care d. Madgearu suprima orice păsuire în materie ele împezi. A pricinuit o legitimă uimire și a Și pricinuit uimire, din trei motive: mai întâi pentru ca venia după afirmația d-sale că încasarea impozitelor se face mulțumitor, — deci ce nevoe de suprimarea păsuirilor ? Apoi pentru ca se arăta o neîncredere jicnitoare pentru subsecretarul de stat de la finanțe și pentru secretarul general al aaceluiaș minister, — cari erau tratați de incapabili sau incorecți fiindu-le interzis a semna o simplă păsuire unui cetățean necăjit. In sfârșit a pricinuit uimire fiindcă un guvern cu pretenție de democrație nu poate disprețui într’atât necazurile celor mici, încât în timpul unei astfel de crize să nu se facă înlesniri la plata impozitelor, atât de rapid sporite. Iată însă că un nou ordin ai ministerului produce o Guvernul se ivesir*® T de manțe, datori,i devărată stupoare, artă hotărât să crescă 'a pentru a încasa impozitele, desconsiderând primejdia, la care expune statul. Ministerul de finanțe a cerut directoratelor ministeriale să ordone prefecților de județe și legiunilor de jandarmi, să dea tot concursul personalului însărcinat cu urmăririle fiscale — pentru „efectuarea unor regulate și pașnice încasări,“ încasări „pașnice“ și „regulate“, cu ajutorul jandarmilor și al polițiilor? D. Madgearu se crede desigur genial când descoperă astfel de formule; în realitate e exasperant de naiv. Căci încasările „pașnice“ le fac perceptorii, nu jandarmii. Și este nevoie de intervenția jandarmilor în „urmăririle fiscale“ numai pentruca țăranii, neavând de unde plăti, se împotrivesc când perceptorii încearcă să le ia lucrurile din casă. Așadar jandarmii au rolul de executori foarte puțin pașnici iar sistemul poate da naștere la incidente sângeroase și la tulburări grave la sate. Guvernul ar trebui să priceapă că acolo unde nu e nimic de luat, nici perceptorul, nici jandarmul, nici prefectul, nu pot lua ceva. A deslăntui teroarea, nu înseamnă a remedia criza financiară ci a provoca dezordini și vărsări de sânge. Așadar, întâiu economii și scăderea impozitelor, apoi executate în adevăr pașnică, fără inerventia jandarmilor. Citiji programul partidului național-țărănist, veți găsi toate aceste principii. Vedeți însă cum ele se aplică: jandarmul e transformat în perceptor probabil pentru a i se da cum scrie în program „rolul său firesc.“ Sărmană democrație, câte crime se comit în numele tău! Politica Bitiarnă Scopurile politieine»®!!® Presa franceză urmărește de aproape manifestările spiritului public din Germania, care, — în toiul campaniei electorale desfășurată în vederea alegerilor de la K Sept., sunt mai active ca oricând. Examinând situația diferitelor partide „Le Temps“ constată că programele lor au un fond comun de idei în ceea ce privește politica generală a Reichului. Dacă se face abstracție de naționalii-socialiști ai lui Hitler, de o parte, și de comuniști de cealaltă parte, cele două grupe extreme,— se vede că celelalte partide, de la naționaliști până la social-democrați, revendică pentru Germania aceleași avantagii. Numai forma acestor revendicări se schimbă, de la un grup la altul, ca și mijloacele preconizate pentru atingerea scopului. Dar scopurile sunt aceleași, astfel că se poate zice că poporul german e unanim în a le impune în domeniul politicei externe și că partidele, deși știu că sunt nerealizabile în actuala stare de lucruri, sunt obligate să le înscrie în programele lor respective, căci altfel ar fi abandonate de alegători. Scopurile acestea simt cunoscute : revizuirea granițelor orientale ale Reichului, restabilirea suveranității germane absolute în Renania, ceea ce înseamnă suprimarea dispozițiilor din tratatul de la Versailles relative la demilitarizarea malului stâng al Rhinului, dreptul pentru Germania de a se înarma în toată libertatea, dacă celelalte puteri nu-și reduc armamentele în condițiunile în care Reichul a fost dezarmat de tratatele de pace, unirea Austriei la Germania și in sfârșit protejarea minorităților germane in străinătate, ceea ce ar avea de efect ușurarea amestecului în afacerile interne ale altor state. Naționaliștii de nuanța Hugenberg, conservatorii populari ai d-lui Treviranus, și ai contelui Westarp, agrarienii grupului Schiele, au cam acelaș program, deși în întruniri se atacă. Populiștii sunt divizați și ei, dar toate grupările cer cu aceeaș înflăcărare o politică de revizuire a tratatelor. Centrul catolic care e mai înainte de toate un partid confesional, ține o oarecare rezervă în revendicările de politică externă, deși a susținut mișcarea în favoarea revizuirei tratatelor prin „leaderul“ său monseniorul Kaas. In ce privește noul partid de Stat german, unul din fruntașii săi d-l Hoepter-Aschoff, ministrul de finanțe al Prusiei, a declarat într-un recent discurs că „centrul de gravitate al politicei germane este acuma în Est, unde trebue să se ajungă la revizuirea granițelor“. Cât despre social-democrați, cari spun că resping orice politică care nu slujește direct cauza păcei, ei cer totuș, ca și celelalte partide, soluțiunea, prin mijloace pacinice, a problemei graniței de Est și aceea a „Anschluss“-ului.Ceea ce este de prevăzut, spune ziarul francez, este că guvernul de mâine dela Berlin, fie că va fi presidat de d-l Brüning sau de alt cancelar, va trebui să fie seama de acest curent de opinie publică. După cum alegerile dela U Septembrie vor da succese paradelor de dreapta sau de stânga, politica de revizuire a tratatelor de pace se va urma la Berlin cu mai multă sau mai puțină vigoare Influențele din dreapta vor vor să împingă această politică pe primul plan al discuțiunilor internaționale și să subordoneze rezultatelor ei toată vasta problemă a unei noui organizări a Europei. Influența de stânga se va sili să o adapteze cu prudență la împrejurări, pentru ca Germania să nu fie acuzată că se opune la opera de reconciliere, apropiere și de pace. Cu un guvern de dreapta, rămân deschise porțile oricărei aventuri, cu unul orientat spre stânga, este îndrumarea mai înceată, etapă cu etapă, spre anume realizări. Oricum, scopurile politicei germane rămân ceea ce sunt. Este un fapt asupra căruia nu se mai pot face iluzii. Nu trebue să se ascundă, închee ziarul francez observațiunile sale, că schimbările ivite la Berlin de la dispariția lui Stresemann și prăbușirea marei coaliții, au determinat o orientare nouă care va face de acum înainte mult mai grea practicarea unei politici de siguranță și consolidarea păcei. S’a ivit acuma o situațiune nouă, de care toate guvernele interesate la, menținerea, statului-quo teritorial în Europa au datoria de a ține seamă. Dacă nimeni nu se poate gândi în mod serios să abandoneze politica de pace care singură va salva Europa de o catastrofă iremediabilă, toată lumea să fie convins astăzi că, — dispozițiile poporului german fiind ceea ce sunt, — politica păcei trebue să aibă mai mult ca oricând la bază siguranța garantată pentru toate națiunile. Teatrele bucureștene își deschid porțile. Numărul lor s’a împuținat. Scena de la Fantasio, ca și cea de la teatrul Mic vor rămâne, poate pentru multă vreme, în întuneric. De asemeni nu avem nici o știre asupra posibilităților artistice de la teatrul Liric. Bănuim eventualitatea unor ansambluri străine care se vor succeda, periodic însă, în condițiuni nelămurite. Iată deci că activitatea teatrală, în curgerea stagiunei care începe, va fi redusă aproape la jumătatea încordărei din trecut. Constatăm o timiditate și o „sistare“ a inițiativei, un ecou firesc al stărei economice generale. Sărăcia de capitaluri disponibile pentru arta dramatică, perspective anemice de clientelă a spectatorilor, criză, descurajare și iarăș criză. Trebue să amintim și cealaltă criză, de care sunt vinovați în deosebi anticulturalii cari ne guvernează. Traversăm o criză morală izvorâtă din criza de autoritate. Deși se pertractează de șase luni, nici până astăzi nu s’a hotărât nimic asupra destinelor Operei Române, rămasă tot fără conducător, fără repertoriu, fără munca pregătitoare a stagiunei care nu știe încă nici cum, nici când va începe. Guvernul n’are nici măcar grija ca să lămurească într’un fel opinia publică asupra seriozității sau falsității zvonurilor care circulă. Tot în cursul acestei stagiuni vom asista la fazele experimentării noului regim al operelor și teatrelor de Stat, fapt care nu va rămâne fără ecou în evoluțiile mișcărei noastre artistice. Vom avea repede prilejul să verificăm efectele nouei legi și să reacționăm în consecință. Deocamdată cele trei teatre de dramă și comedie bucureștene, cu ansambluri aproape deopotrivă de valoroase, vor avea să învingă greutăți mai mari decât în trecut, atât de ordin financiar, cât și de ordin moral. Emulația dintre cele trei scene va lua în chip fatal aspectul concurenței, mai ales când cunoaștem capriciile publicului de teatru care nu poate suporta două succese simultane. Unul din teatre va lua întotdeauna înaintea celorlalte, fie chiar numai pentru o lună sau pentru o singură piesă. Legea economică a vadului comercial își va impune exigențele la casele de bilete și la încheerea rețetelor serale. Papa Sarcay judecă succesu după sumele încasate de la public Teatrul Național are un ascendent izvorât atât din tradiție, cât și din posibilitățile aproape exclusive de a manevra marele repertoriu universal. Pe acest tărâm prima noastră scenă își păstrează preponderența care însă dacă e ușor de păstrat, e tot atât de ușor de pierdut. Rămâne la vrednicia conducătorilor. Altă chestiune care poate influența adânc progresul acestor așezăminte, este acomodarea lor cu literatura dramatică originală. O dramă sau o comedie românească, este asemenea unui cuțit cu două tăișuri. Autorul român terorizează întotdeauna, acuză în caz de nesucces și nu recunoaște nici un merit când opera sa a izbutit. In ambele cazuri vrea să acapareze afișul, fără să vrea să știe demersul rețetelor sau de rarificarea publicului în serile când e jucat. Piesele originale sunt pentru directorii de teatre poveri greu de manevrat și adesea greu de suportat. Cu încheere, stagiunea se anunță sub auguri puțin favorabili. Sărăcia publicului va avea răsfrângeri firești în economia montărilor și în gospodăria internă a instituțiilor. Un cuvânt mai mult ca direcțiunile respective să-și sporească prevederea în măsura atenției tot mai încordate la alegerea pieselor și la realizarea armonică a spectacolului. — c. m. — IN ACTUALITATE Noua stagiune teatrală întâmplarea de ». SIMIONESCU 1 vol. Universitar Scriind cele două volume asupra vieții Oamenilor aleși (Străinii Ed. IV; Românii Ed. II), am ajuns să mă conving că prea adesea neprevăzutul, întâmplarea, a jucat un rol însemnat în soarta multora. întâmplarea a condus pe Pasteur să treacă de la studiul mineralogic la întemeierea microbiologiei, întâmplarea a decis adesea putința de relevare a aptitudinei multor savanți, și mai cu seamă artiști, cari ar fi rămas altfel necunoscuți, speriându-se fa stratul anonimilor din care au răsărit. Carnegie mărturisește , drept hotărâtoare în cariera sa, întâmplarea că superiorul său a întârziat în slujbă, într’o dimineață când a avut loc o mare încurcătură în mersul trenurilor, din cauza unei deraieri. A avut curajul să reie măsurile necesare, deși nu era în căderea lui. Lucrurile au ieșit minunat de bine. Pe lângă laudele meritate, a atras atențiunea asupra sa. Drumul spre îmbogățire a fost deschis înainte-i. Se înțelege că întâmplarea nu e decisivă în soarta unui om, decât dacă în însușirile lui de fin observator, de aprig ,muncitor și mai ales de dibaciu interpretator al celor întâmplate, îl duc la folosirea neprevăzutului sau la schimbarea bmscă a condițiunilor de viață. Mai ales posibilitatea de a pune în valoare însușirile înăscute, la cei ieșiți din mulțimea satelor, se datorește mai adesea întâmplării. Fichte era un biet băiat sărac, păzitor de gâște. Avea însă o memorie uimitoare. Intr’o Duminică proprietarul din vecinătate întârzie la slujba religioasă și perde predica, întâlnește pe copil, acesta îi repetă aproape cuvânt cu cuvânt ce a spus preotul. Soarta i-a fost dintr’o dată asigurată. Ajutat de bogătaș, a putut să urmeze o școală mai înaltă decât școala satului. Luther a devenit marele reformator în urma unei întâmplări. Prietenul său cu care se întorcea acasă, fu trăsnit lângă dânsul. Impresia a fost atât de sdruncinatoare, încât l-a împins spre drumul călugăriei. Cariera mult regretatului meu prieten, profesorul Ion Athanasiu, întemeietorul științei fiziologice la noi, a fost hotărâtă de o întâmplare, aflată de curând, în Sascut, satul copilăriei lui. Fiu de preot, Athanasiu fu dat la seminar, spre a ajunge preot ca și frații lui Intr’o vacanță, un uliu se înădește la puii de găină din ograda părinților lui. Băiatului i se făcu milă de tânguirile mamei, gospodina grijulie de bunurile căpătate cu grea trudă, își pune în minte să stârpească îndrăsnețul tâlhar înaripat, pe care nu-1 speria nici strigătele de i-hai, i-hai, scoase de toți ai casei. Seminariștii ia un pistol cu petițe, ce se afla, cine știe cum, fu casă. IU încarcă cu praf și bucăți de spijă dintr’un ceaun stricat. Pândește uliul cu gândul măcar să-l sperie. Răpitoarea însă nu se mai arătă, iar pistolul încărcat fu asvârlit în saltarul de la masă. Intr’o noapte casa preotului e călcată de hoți. Aceștia încercaă să spargă fereastra de la odaia unde dormia Athanasiu și mama lui. Ii simte, dar nu-și perde cumpătul. Calmul și stăpânirea de sine T au caracterizat toată viața. Lor și îndârjirii la muncă, datorește reputația de mare savant ce ș’a căpătat’o și în străinătate. Spune în șoaptă mamei sale să nu țipe, ci să se pituleze într’un colț al odăii unde glontii tâlharilor n’ar putea-o atinge. Aducându-și aminte de pistolul încărcat pentru uliu, îl scoate din saltar și se ascunde sub fereastră, așteptând. Unul din tâlhari ajunge să scoată fereastra din țâțâni. Când își vârâ capul ca să pătrundă în odaie, copilul trage. Un icnit numai și tâlharul cade cu fălcile sdrobite. Ceilalți fug, luând și pe cel rănit cu ei. La câțiva ani s’a găsit sub frunzarul din pădurea vecină, un schelet de om cu oasele feți, sfărâmate. De tovarășii celui omorât nici până azi nu se știi nimic. Curajul copilului însă i-a adus schimbarea carierei de preot, căreia îl destinase voința părintelui său. A doua zi, după ce s-au mai liniștit ai casei din spaimă, tatăl său îl chiamă, îl netezește pe cap și-i spune cu glasul tremurat — Băete dragă , ne-ai scăpat de hoți, dar t’ai mâncat preoția. La pravilă scrie că nu poate da altora Sfânta Comunicătură, preotul care a tras cu arma într’un om. Sângele de sub fereastră, ca și dâra lăsată țn fuga tâlharilor, arată că tu ai rănit greu sau chiar ai omorât un om. Nu se mai cuvine să capeți darul sfânt al preoției. Seminaristul a trebuit să asculte, a trecut la gimnaziul din Bacău, a urmat școala veterinară, a ajuns subdirectorul institutului Marey din Paris, colaboratorul lui Richet și iscusitul cercetător al fenomenelor nervoase. A ilustrat Facultatea de Științe din București, a ajuns rectorul Universității, a murit prea de timpuriu în plină activitate științifică, tocmai atunci când își văzuse împlinită o parte din străduințele sale de o viață întreagă, își dădu sfârșitul în mărețul institut ridicat numai prin perseverența sa de decenii. Și iată cum întâmplarea cu uliul, care se înădise la puii de găină din curtea părinților săi, l-a abătut pe I. Athanasiu din calea preoției, făcându-l să ajungă un savant cu reputație europeană.t