Viitorul, septembrie 1930 (Anul 22, nr. 6770-6794)
1930-09-15 / nr. 6782
ORua al douăzeci si doilea No. 67823 LEI EX. In ȚARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE II ?AN A Un an------ 700 lei Șase luni------ 350 . Trei luni------ 200 In străinătate Un an------ 1400 lei Șase luni — — 700 „ Trei luni------ 400 « 4 PAGINI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcția 351/23, Redacția și Administrația 349/23 și 303/11 ANUNCIURI Se primesc direct la Administrația ziarului, Stranii Poincare 17 și la toate Agențiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. Luni 15 Septembrie 1930 s*Bly 11 cvnt 04 ron^hif. /_ PARTIDUL LIBERAL si nevoile tării Adversarii partidului national-liberal au încercat să înfățișeze înaintea opiniei publice acest însemnat organism politic al țării ca fiind înțelenit în principii și formule de program, cari n’ar mai fi corespunzătoare nevoior actuale ale țării. Corpul electoral a răspuns însă in mod hotărâtor acestor afirmațiuni pătimașe și necorespunzătoare adevărului. Intr’adevăr, rezultatul ultimelor alegeri județene și comunale, din țara întreagă,— ca și acele de tot recente din sectoarele comunei București,s— au dovedit cu prisosință că marea majoritate a corpului electoral are toată încrederea în experiența, programul și metodele de guvernământ ale partidului liberal, pentru a salva țara din situațiunea grea în care au adus-o nepregătirea și incapacitatea guvernanților de astăzi. Este indiscutabil că partidul liberal apare astăzi în fața opiniei publice ca singurul organism politic serios, destoinic de a asigura o guvernare stabilă, competentă și conștiincioasă, așa cum o cer împrejurările grele de astăzi. Conesiunea, disciplina luminată, puterea de organizare și solidaritatea partidului liberal s-au arătat încă odată mai presus de orice încercare de destrămare. Evenimentele din ultimii ani precum și cele mai recente, pe care unii au încercat și încearcă să le exploateze împotriva lui, au dovedit, dimpotrivă, puterea de conesiune, de închegare solidară, a cadrelor și a massei cetătenilor-membri ai organizațiunilor sale de pe întregul cuprins al tării. Toate încercările de disidență s’au izbit de zidul disciplinei încrezătoare a organizațiilor liberale de pretutindeni. In ceea ce privește programul partidului, ale cărui linii mari au fost indicate în mărețul congres ținut în luna Main la București, el va fi în curând precizat și adaptat împrejurărilor și nevoilor actuale ale țării. Partidul liberal rămâne și de data aceasta în cadrul tradiției sale glorioase și fecunde, care cere ca un organism politic să se ferească de un dogmatism rigid și imutabil și să urmărească pas cu pas evoluțiunea nevoilor țării și simțământul opiniei publice. In ultimul timp au apărut în viata statului probleme noui, atât de ordin politic cât și economic și financiar, cari cer soluțiuni nai deosebite de cele cari se puteau enunța odinioară. Când acest program, precizat și pus la punct, va fi dat publicității, se va vedea că nici un alt partid politic nu ar putea corespunde mai bine necesităților zilei de azi. Dacă însă partidul liberal, urmând o veche tradiție care l-a făcut să realizeze atâtea mari reforme folositoare țării, — înțelege să-și adapteze programul nevoilor și cerințelor actuale, el nu înțelege însă să părăsească metodele sale de corectitudine și sinceritate politică, inspirate exclusiv de interesul general al statului. Prin aceasta partidul liberal se diferențiază de alte partide politice, cari au căutat și caută să amăgească opinia publică, prin procedee demagogice, făcând promisiuni irealizabile și introducând astfel procedee imorale în viața noastră publică. Lumea știe că partidul liberal are obiceiul să-și țină făgăduerile și angajamentele. El nu promite nimic în opoziție din ceea ce n'ar putea să realizeze la guvern. Viitorul va arăta că și de data aceasta se va tine de cuvânt. Atunci când Coroana și țara vor face apel la serviciile sale, acest organism politic va fi gata, real și în măsura de a corespunde pe deplin răspunderei și sarcinei pe care și le va lua. NOTE Moda în scrisul COTIDIA „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim”, spunea vechiul versificator român îndrăgostit de grand lui matern, — dar ce, folos dacă azi ne place să introducem in această „frumoasa, limbă", expresiuni și cuvinte cari nu cadrează defel cu geniul ei . Dacă am trecut în rândul clișeelor ce nu se pot evita, pe „Începe prin a spune”, și dacă nu putem evita pe „a avud loc”, care e un franțuzism nepotrivit , li rabei noastre, de ce oare primim cu atâta ușurință cuvinte, cari nau cel puțin meritul vechimea ? Astfel am introdus filoderma și sperțul, cari oricât ar fi corespunzătoare instituțiilorr noui, nu sunt in armonie cu limba noastră. Un alt cuvânt la modă este infinitivul a prelua în loc de românescul a lua. Se scrie: „Cutare negustor a preluat și magazinul de alături”. „Acțiunile au fost preluate”... Ce înseamnă acel pre inițial ? La ce nevoe a cugetărei corespunde el1 Dar „a activa” ? Azi un șef poetic scrie partizanilor săi: „Sunt mulțumit de felul cum ați activat un județ!" Să nu fie activarea sinonimă cu românescul lucrare,— și atunci de ce înlocuim cuvântul vechi, cu germanismul nou ? Desigur unificarea politică a adus printr’o firească fusiune a graiurilor regionale, multe împestrițări de vorbe. Dar, cum ne fălim pe drept cuvânt, cu_ unitatea fundamentală a graiului nostru, avem:■ datoria a privi din ogorul linguistic, cuvintele ce distonează cu armonia limbei noastre. Nici Coșbuc, nici Hașdeu — transilvănean unul și basarabean celălalt — nu au adus cu ei un lexic străin de structura limbei literare românești. Cu atât mai puțin azi când unificarea politică, a completat și consacrat unitatea sufletească, nu putem să privim indiferenți la introducerea cuvintelor cu culoare regionalistă. Avem o limbă literară unică, la care trebue să se conformeze și literații, și ziariștii și oamenii politici. Desigur că nu voim prin aceasta să condamnăm inovațiile lexice. Neologismele nu sunt rele decât atunci când sunt inutile, ori sunt prea multe. Dar între nevoia de-a întineri o limbă, prin a introduce în ea cuvinte cu aspect barbar, străin și fără folos, este o diferență prea mare, pentru ca să nu ne simțim datori de-a o pune în lumină. Nici cult exagerat pentru arhaism, dar nici moda acceptării oricărui cuvânt nou, fie el chiar urât sau inutil, — iată o regulă care concordă cu cerințele lexicologiei moderate și iubitoare de graiu național. • v petronius , Revoluția din Argentina Noul președinte al guvernului din Buenos Aires care a condus acțiunea pentru îndepărtarea președintelui Irigoyen din capul republicii Argentina. GENERALUL URIBURU ECOURI Expediția etnografică a Academiei ruse de științe din Leningrad a descoperit de curând, la explorarea Nordului Siberiei, un sat care a fost până în prezent necunoscut și care e locuit de o populație poloneză. In acest sat trăesc 18 familii, numărând la un loc 244 membri. Satul a fost înființat de exilați politici polonezi, cari se aflau internați în apropierea de râul Kamena Tunguska. O parte din delicvenții politici polonezi a reușit să fugă și să înființeze o comună liberă, într-o taigă siberiana. Locuitorii satului și-au păstrat limba lor maternă. Izolați de restul lumii locuitorii solitari polonezi n’au știut nimic de evenimentele ce s’au petrecut în ultimele câteva decenii. Frumusețile statisticei. La Fraga s’a amenajat un local propriu pentru serviciile recensământului populației <i în 1921. Lucrul n’a fost așa de simplu. Documentele ocupă 190 de metri pătrați și sunt așezate în 9000 de cutii de carton. S’au consumat 5000 de creioane albastre și 230 litri de cerneală roșie. Au trebuit 40 000 de metri de sfoară pentru cusut dosarele. Pentru viitorul recensământ vor fi necesare 4 lum. milioane coli de hârtie.T. — Ml D-l Mironescu și Memorandumul Briand (D. Mironescu a declarat la Geneva că va lua cuvântul, nu pentru a ajuta pe d. Briand). (Agenția „Danub“) — Eu d«iar, nu voi nufea aaia pe d»5 Irland eu sompsîl mia mea. — Bietul d-l Briand ! Ce va face oare» fără concursul d-v?... UN RĂSPUNS Am îndrăznit să ne ocupăm del Bar ce valoare poate avea oaseproblema șomerilor. Pentru aceasta oficiosul guvernului protestează că „liberalii insultă șomerii“. E delicios acest ziar care nu înțelege că foamea este cea mai rea sfătuitoare și că șomerii nu se pot mulțumi cu certificatele de bună purtare ale îmbuibaților unui guvern risipitor. A nu pricepe pericolul celor ce vor urma, a nu pricepe unde duce foamea și frigul, este a pregăti un nou Lupeni, a pregăti gloanțe în loc de a da pâine. Așadar nu noi insultăm pe șomeri, ci acei cari le nesocotesc nevoile și ,ici fuesc bugetul, fără a se gândi la foamea atâtor nenorociți. Dar în afară de naiva acuzare împotriva „liberalilor“, — nu găsim în răspunsul oficiosului guvernamental nici un fel de lămurire, nici o preciziune asupra modului cum guvernul înțelege să soluționeze această problemă. O vagă asigurare ca „iarna nu ne găsi nepregătiți“ și atâta va menea asigurare din partea unui guvern care anunța încă anul trecut că problema șomajului va fi rezolvată prin contractul Stewart, dovedit acum de a fi fost o pură înșelătorie? In schimb oouÂisul guvernului nu poate aminti o singură măsură ce s ar fi luat în favoarea șomerilor de către guvern, sau de d. Halippa, ministrul muncii. Că „există o legislație a muncii“ știm și noi tot atât de bine ca „dreptatea“ Dar cum se aplică ea, când se permite intrarea în țară a mii de lucrători străini, în timp ce muncitorii români sunt concediați pe capete, de către diverse întreprinderi? Cum se aplică ea când nu se face o cantină pentru ajutorarea șomerilor și nu li se dă nici un adăpost? Cum se aplică ea când nimeni nu se ocupă de soarta lor? „Dreptatea“ mai spune încă o naivitate: afirmă că „șomeri“ sunt numai lucrătorii calificați de lucru. Așadar gucarii guvenitul democrat al d-lui Maniu nu recunoaște drept șomeri nici pe funcționarii aruncați afară din slujbele statului, nici pe acei lăsați pe drumuri de către întreprinderile comerciale și industriale, lovite de criză. El nu recunoaște nici pe lucrătorii necalificați cari totuș se numără ca zecile de mii. Toți aceștia n’au dreptul la nici un ajutor? Ce eroare! Oare ei trebue sa moară de foame? Aceasta e concepția regimului de azi și ea nu poate mira pe nimeni, deoarece guvernul lasă în grija Domnului și pe muncitorii calificați. Am mai spus-o însă, în schimb imigrarea lucrătorilor străini în România continuă, sub protecția ministrului muncii iar dela întreprinderile protejate de guvern, se aruncă pe drumuri funcționarii și lucrătorii români, rămânând în schimb cei străini. Și totuși în această privință există o lege. Dar cine să o aplice? --------------------.£>.05 ---------------------- O știre de la Roma ne vestește că Sfântul Părinte a hotărât să înființeze un post de emisiune radiofonică în slujba bisericei catolice. Postul de la Vatican va împărtăși pe toată suprafața globului cuvântul Papei, predicele înalților prelați, benedicțiunile dominicale, concertele religioase, precum și toate comunicatele urmașului Sfântului Petru pe pământ, privitoare la ritul, dogmele sau educația creștină. Papa e un modernist. A rupt cu tradiția pe mai multe tărâmuri. Mai întâi a introdus o femee în Vatican, pe bătrâna și credincioasa sa servitoare. Apoi a primit împăcarea cu Quirinalul și cu statul italian, încheind faimosul tratat de la Latran, unul din cele mai mari succese ale Ducelui. Sfântul Părinte a trecut în mai multe rânduri frontiera regatului său spiritual și teritorial totodată, asistând la mesia solemnis a unei biserici din Roma, sau făcând unele plimbări cu automobilul prin grădinile cetăței eterne. Papa și-a bătut moneda, proprie și-a tipărit timbre poștale, și-a organizat în sfârșit regatul după fastul unui monarh adevărat. Presa din occident a răspândit chiar știrea că Sfântul Părinte a primit în audiență pe o cântăreață, dansatoare vestită, ferventă catolică deși de sânge semit, care a dovedit într'un recital special dat la Arathan, minunatele ei însușiri artistice. Modernismul Sfântului Părinte nu contrazice de fapt prin nimic tradiția bisericei apusene, deși rutinarii conservatorismului catolic au părut ofuscați de automobilismul sau radiofonia Sfântului Scaun. Papa este una din cele mai pure și mai grandioase figuri bisericești pe care analele catolicismului le-a consacrat, în curgerea veacurilor, mortalitatea. Care e atitudinea ortodoxiei față de ultimele cuceriri ale științei ? Am admis pentru uzul privat al prelaților automobilismul, dar ne încăpățânăm să nu primim sub bolta sfântului lăcaș orga, concurul instrumental sau confortul modern. Faptul că, la noua noastră catedrală din Cluj, arhitectul a prevăzut în zidurile exterioare și anumite colțuri discrete pentru higiena publică, a produs oarecare rumoare în ipocrizia falsului nostru puritanism. Biserica noastră ortodoxă nu admite încă în cuprinsul unui evlavios locaș băncile de rugăciune, ca și cum stranele circulare ar avea altă însemnătate. A fost un mare progres faptul că s’a introdus lumina electrică sub boltă, salvându-se astfel în parte ornamentele și picturile murale, totdeauna înăplăite de fumul gras și cleios al excesului de lumânări sau candele. Tot astfel s’a petrecut și cu acceptarea femeilor în corul bisericesc. S’au cercetat canoanele și s’a găsit scris limpede că „femeia trebue să tacă în biserică”. Ce-i de făcut ? Noroc că s’a găsit un înalt prelat care să dea o interpretare iscusită poruncei de mai sus, și anume că dacă femeea trebue să tacă în biserică, adică să nu vorbească, nicăiri nu scrie că n’are voe „să cânte”. In privința concertelor instrumentale sau de orgă, interpretarea textelor îngădue astfel de manifestări artistice, deoarece psalmistul grăește în fiecare Duminică : „lăudați pe Domnul, prin surle și tobe!... Totuș, în acest an de năzdrăvănii și păcătoșenii culturale, nu s-a găsit alt izvor de economii budgetare mai rodnic, decât suprimarea subvențiilor oficiale ale corurilor bisericești. întreg fondul se mărginea la infima cifră de trei milioane, înscrisă în budgetul departamentului culturalului domn ministm Costăchescu. Ni se spune că suma a fost preluată de faimoasa Direcție a Educației Poporului care a găsit utilizare mai prielnică partizanilor avizi și cupizi. Este fără îndoială un scandal neiertat această păgubiră adusă religiei ortodoxe prin suprimarea oricărei posibilități de înfrumusețare a sfintei slujbe și prin tăerea avântului de propagandă religioasă în massele populare. Relevăm nerozia, hotărâți să revenim mereu până la îndreptarea faptelor. C. Hr. IN ACTUALITATE Religie și modernism Arestarea fruntașilor OPOZIȚIEI din POLONIA — Va determina o mai mare învrăjbire între partidele politice — Interviermii senzațional al mareșalului Pilsudski a avut un epilog Și mai senzațional. In noaptea de 9 spre 10 Septembrie au fost arestați in mod brusc numeroși fruntași ai opoziției poloneze, cari au acționat în ultimul timp energic împotriva guvernului. La Varșovia, au fost arestați din partidul socialist, polonez trei fruntași, ai partidului dr. Lieberman, Prage și Barthold, cari fac parte dintre cei mai neîmpăcați adversari ai mareșalului Pilsudski, precum și deputatul Dubois din redacția ziarului socialist „Robotnik”. Din partidul Pist au fost arestați deputatul Dembski și fostul ministru de interne Kiemnil. Din partidul Wyzwolwnie au fost arestați cunoscuții fruntași Baginki și Futek. O telegramă din Cracovia a anunțat în acelaș timp că acolo a fost arestat șeful partidului Piast, fostul prim-ministru Witos și deputații socialiști Mustek și Czolkow. Tuturor celor ai cuiați li s-au anunțat că sunt reținuți din ordinul direct al ministrului de Interne Skladkowski. Toți au fost transportați în orele de noapte la închisoare. Arestarea fruntașilor opoziției a pricinuit mare senzație în întreaga Polonie. Cu o zi înainte, partidele opoziționiste au ținut ultimele consfătuiri în vederea unei acțiuni comune în alegerile generale. La aceste consfătuiri s-a constatat că partidul creștin-democrat a părăsit intenția, în urma presiunii clerului, de a merge în alegeri alături de partidele de stânga și centru. In schimb partidul socialist, partidul agrarian Pist, partidul agrarian Wyzwolwnie, partidul agrarian independent și partidul Național muncitoresc au hotărât să se carteleze în alegeri, prezentându-se cu o listă comună. Șansele electorale ale acestor partide natural au crescut. Opinia publică contă să afle cari sunt pricinile măsurilor radicale ale guvernului împotriva opoziției. Precum se știe, guvernul învinuește fruntașii opoziționiști de participarea la congresul de la Cracovia, care a hotărât să se ducă o luptă prin orice mijloace pentru înlăturarea regimului instalat după revoluția din Mai și aducerea unui guvern parlamentar. In rezoluțiile congresului sau exprimat îndoeli asupra procedării constituționale a președintelui Republicii în chestiunea prorogării Parlamentului, aducăndu-e ’n acest mod, grave învinuiri capului Statului. Tabăra guvernamentală a văzut în rezoluțiile congresului o acțiune împotriva puterii de Stat și s’au deschis cercetări împotriva fruntașilor opoziției. Cercetările au fost însă imediat întrerupte. In prezent însă au fost luate măsuri de a se redeschide cercetările împotriva deputaților, cari în urma dizolvării Parlamentului, și-au pierdut imunitatea Este foarte probabil că arestările din prezent sunt în legătură cu cercetările menționate. In prezent se pune chestiunea dacă aceste arestări sunt ultimele sau vor mai urma și altele, deoarece numărul fruntașilor opoziționiști cari au participat la congres este mult mai mare. In orice caz , procedarea energică a guvernului față de opoziție, nu va contribui de loc la o liniștire. Din lupta dintre ambele tabere va deveni extrem de accentuată. (Ceps). MAREȘALUL PILSUDSKI ?i (Continuarea în pag. 2-a) Despre Din punctul de vedere conceptual, o literatură răsfrânge, — in producțiile sale de mare anvergură, romanul în special, — fizionomia, — cea exterioară la și cea psihică, — a societăței în sânul cărea ia naștere. Acesta e un adevăr necesar și general, cerut de faptul că exponenții intelectuali ai unei comunități sociale, în clipa în care-și caută inspirația, sunt fatal chemați s-o afle în viața ce pulsează în jurul lor, și în formele în care această viață s’a cristoilicit. Necesitatea aceasta de a figura, în creațiunea literară, marile directive de ordonare, marile sensuri ale cadrului social și psihic în care creatorul se mișcă, atrage însă, inevitabil, o consecință care inversează problema. a _ Pentru cazul, anume, când literatura în chestie cade într’o epocă de răsvrătire internă, de perturbări profunde, de transformări generale, într’o epocă, deci, în care ordonarea și echilibrarea sunt inexistente, iar sensurile generale nule, creatorului care are nevoe de ele, îi incumbă rolul de a descoperi aceste sensuri, de a le pune în evidență, de a crea în jurul lor imaginea societăței, nu așa cum există actual, ci așa cum e cuprinsă în potența sub formele actuale. Și de-a oferi contimporanilor săi ipostaza acestui echilibru ca un model după care să se conducă în opera propriei lor statorniciri, interioare ca și exterioare. * Acelaș rol pe care îl are creațiunea literară în domeniul concepției de viață, îl are și în acela al formării instrumentului de schimb al ideilor pe care această concepție le naște. Am numit limbajul. Din instrumentele nenumărate de schimb al gândirei,pe care seismograful intelectual al unui creator de viață literară, le înregistrează în cadrul din care-și soarbe resursele de inspirație, — el își creiază propriul său instrument de comunicare. Dacă pentru acest lucru s-ar mărgini însă la atât, menirea sa ar fi departe de a fi atinsă. Sursele sale trebue să fie infinit mai vaste, după cum instrumentul pe care tinde să-l modeleze, se cere a fi nesfârșit mai maleabil decât nici unul din exemplarele curente. Limba literară, — să spunem cuvântul așa cum este, — pe care el o creiază, trebue să cuprindă posibilități de mii de ori superioar fiecărui limbaj individual, căci ea trebue să le încorporeze pe toate acestea, să devină o sumă a lor. Și mai mult decât atât. In tendința sa de afirmare, din cerința, care i se ivește în cale, de a expinna stări de o ascuțime pe care nici un limbaj particular nu poate exprima, pentru că nici fts gândire particulară nu le poate formula, mărginindu-se să simtă, — limba literară trebue să găsească o mlădierea care să-i îftgădue orice tranziție, până la cele mai fine nuanțe, până la exprimarea inexprimabnului. « Această limbă, astfel creați peste capul limbei curente, trebue să fie impusă, ca un ce aparte de ea. In viața unui organism social, limba curentă nu poate avea legături cu limba literară decât în rare puncte de coincidență, o suprapunere totală este exclusă, încetul cu încetul, prin infiltrație, așa cum este cazul și pentru concepția de lume pe care, cu încetul literatura sa o impune unui popor, limba literară, intrând, prin anumite formațiuni ale sale, în conștiința populară, ajunge să îmbogățească limba curentă cu tot atâtea forme noi de exprimare. Evident, însă, că aceste forme apar la prima vedere, ca tot atâtea, aberațiuni monstruoase de limbaj, mentalitătei obișnuită cu limba, curentă și seacă de fiece zi. Dacă însă teama aceasta ar duce la menținerea unei limbi în starea ei de sărăcie inițială, ignorăm orice adaosuri, cât de necesare numai pentru că par barbare urechei, la prima auzire,lucrul ar echivala cu o crimă. * Or, limba noastră literară suferă de o evidentă uscăciune, de o sărăcie flagrantă. Este suficient ca cineva să fi încercat vreodată, să tălmăcească pre limba românească, o pagină din orice literatură străină, cât de cât mai mlădie, mai desghețată, și mai bogată, pentru ca să-și dea indatăji seama cât de lipsită de nuanțe și chiar de termeni preciși echivalenți, cât de greoaie din spețe și cât de anchilozată apare limba noastră literară. Nu negăm că există, în literatura noastră, pagini în care armonia stilului poate sta cu cinste alături de orice pagină străină, cât de strălucită. Dar numai printr’un artificiu, forțând gândirea în limitele pe care i le îngădue limba. Nu aceasta însă e menirea gândirei, după care, dimpotrivă, expresia trebue să se poată mula, urmându-i cele mai fine meandre cu exactitate. Pentru oricine a căutat vreodată să-și formuleze exact gândirea în limba noastră, lucrul a apărut desigur, cu neputință. In literatura românească, stilul deter ÎNSEMNĂRI imfea ROMANEASCA de ION I. CAMTIN CUZIMC I