Viitorul, septembrie 1930 (Anul 22, nr. 6770-6794)

1930-09-15 / nr. 6782

ORua al două­zeci si doilea No. 6782­3 LEI EX. In ȚARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE II ?AN A Un an------ 700 lei Șase luni------ 350 . Trei luni------ 200­­ In străinătate Un an------ 1400 lei Șase luni — — 700 „ Trei luni------ 400 « 4 PAGINI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcția 351/23, Redacția și Administrația 349/23 și 303/11 ANUNCIURI Se primesc direct la Administrația ziarului, Stran­ii Poincare 17 și la toate Agențiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. Luni 15 Septembrie 1930 s*Bly 11 cvnt 0­4 ron^hif. /_ PARTIDUL LIBERAL si nevoile tării Adversarii partidului natio­nal-liberal au încercat să înfăți­șeze înaintea opiniei publice a­­cest însemnat organism politic al țării ca fiind înțelenit în prin­cipii și formule de program, cari n’ar mai fi corespunzătoare ne­­voior actuale ale țării. Corpul electoral a răspuns însă in mod hotărâtor acestor afir­­mațiuni pătimașe și necorespun­zătoare adevărului. Intr’adevăr, rezultatul ultimelor alegeri ju­dețene și comunale, din țara în­treagă,­­— ca și acele de tot re­cente di­n sectoarele comunei Bu­curești,s— au dovedit cu priso­sință­ că marea majoritate a cor­pului electoral are toată încrede­rea în experiența, programul și metodele de guvernământ ale partidului liberal, pentru a salva țara din situațiunea grea în care au adus-o nepregătirea și incapa­citatea guvernanților de astăzi. Este indiscutabil că partidul liberal apare astăzi în fața opi­niei publice ca singurul orga­nism politic serios, destoinic de a asigura o guvernare stabilă, com­petentă și conștiincioasă, așa cum o cer împrejurările grele de astăzi. Conesiunea, disciplina luminată, puterea de organizare și solida­ritatea partidului liberal s-au a­­rătat încă odată mai presus de orice încercare de destrămare. Evenimentele din ultimii ani precum și cele mai recente, pe care unii au încercat și încearcă să le exploateze împotriva lui, au dovedit, dimpotrivă, puterea de conesiune, de închegare solida­ră, a cadrelor și a massei cetăte­­nilor-membri ai organizațiunilor sale de pe întregul cuprins al tării. Toate încercările de disi­dență s’au izbit de zidul disci­plinei încrezătoare a organiza­țiilor liberale de pretutindeni. In ceea ce privește programul partidului,­ ale cărui linii mari au fost indicate în mărețul con­gres ținut în luna Main la Bu­curești,­­­ el va fi în curând pre­cizat și adaptat împrejurărilor și nevoilor actuale ale țării. Parti­dul liberal rămâne și de data a­­ceasta în cadrul tradiției sale glorioase și fecunde, care cere ca un organism politic să se ferea­scă de un dogmatism rigid și imutabil și să urmărească pas cu pas evoluțiunea nevoilor țării și simțământul opiniei publice. In ultimul timp au apărut în viata statului probleme noui, a­­tât de ordin politic cât și econo­mic și financiar, cari cer solu­­țiuni n­ai deosebite de cele cari se puteau enunța odinioară. Când acest program, precizat și pus la punct, va fi dat publici­tății, se va vedea că nici un alt partid politic nu ar putea core­spunde mai bine necesităților zi­lei de azi. Dacă însă partidul liberal,­­ urmând o veche tradiție care l-a făcut să realizeze atâtea mari re­forme folositoare țării, — înțe­lege să-și adapteze programul nevoilor și cerințelor actuale, el nu înțelege însă să părăsească metodele sale de corectitudine și sinceritate politică, inspirate ex­clusiv de interesul general al statului. Prin aceasta partidul liberal se diferențiază de alte partide politice, cari au căutat și caută să amăgească opinia publică, prin procedee demagogice, făcând pro­misiuni irealizabile și introdu­când astfel procedee imorale în viața noastră publică. Lumea știe că partidul liberal are obiceiul să-și țină făgădue­­rile și angajamentele. El nu pro­mite nimic în opoziție din ceea ce n'ar putea să realizeze la gu­vern. Viitorul va arăta că și de data aceasta se va tine de cuvânt. A­­tunci când Coroana și țara vor face apel la serviciile sale, acest organism polit­ic va fi gata, real și în măsura de a corespunde pe deplin răspunderei și sarcinei pe care și­ le va lua. NOTE Moda în scrisul COTIDIA „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim”, spunea ve­chiul versificator român îndră­gostit de grand lui matern, — dar ce, folos dacă azi ne place să in­troducem in acea­stă „frumoasa, limbă", expresiuni și cuvinte cari nu cadrează defel cu geniul ei . Dacă am trecut în rândul cli­șeelor ce nu se pot evita, pe „În­cepe prin a spune”, și dacă nu putem evita pe „a avud loc”, care e un franțuzism nepotrivit , li ra­bei noastre, de ce oare primim cu atâta ușurință cuvinte, cari nau cel puțin meritul vechimea ? Astfel am introdus filoderma și sperțul, cari oricât ar fi corespun­zătoare­­ instituțiilor­r noui, nu sunt in­ armonie cu limba noastră. Un alt cuvânt la modă este in­finitivul a prelua în loc de româ­nescul a lua. Se scrie: „Cutare ne­gustor a preluat și magazinul de alături”. „Acțiunile au fost pre­luate”... Ce înseamnă acel pre ini­țial ? La ce nevoe a cugetărei co­respunde el1 Dar „a activa” ? Azi un șef po­etic scrie partizanilor săi: „Sunt mulțumit de felul cum ați activat un județ!" Să nu fie activarea sinonimă cu românescul lucrare,— și atunci de ce înlocuim cuvântul vechi, cu germanismul nou ? Desigur unificarea politică a adus printr’o firească fusiune a graiurilor regionale, multe împe­­strițări de vorbe. Dar, cum ne fă­lim pe drept cuvânt, cu_ unitatea fundamentală a graiului nostru, avem:■ datoria a privi din ogorul linguistic, cuvintele ce distonează­ cu armonia limbei noastre. Nici Coșbuc, nici Hașdeu — transilvă­nean unul și basarabean celălalt —­ nu au adus cu ei un lexic străin de structura limbei literare românești. Cu atât mai puțin azi când unificarea politică, a comple­tat și consacrat unitatea sufle­tească, nu putem să privim indi­ferenți la introducerea cuvintelor cu culoare regionalistă. Avem o limbă literară unică, la care tre­bue să se conformeze și literații, și ziariștii și oamenii politici. Desigur că nu voim prin acea­sta să condamnăm inovațiile le­­xice. Neologismele nu sunt rele de­cât atunci când sunt inutile, ori sunt prea multe. Dar între nevoia d­e-a întineri o limbă, prin a introduce în ea cuvinte cu as­pect barbar, străin și fără folos, este o diferență prea mare, pen­­tru ca să nu ne simțim datori de-a o pune în lumină. Nici cult exagerat pentru ar­haism, dar nici moda acceptării ori­cărui cuvânt nou, fie el chiar urât sau inutil, — iată o regulă care concordă cu cerințele lexico­logiei moderate și iubitoare de graiu național. • v petronius , Revo­lu­ția din Argentina Noul președinte al guvernului din Buenos­ Aires care a condus acțiunea pentru îndepărtarea președintelui Irigoyen din capul republicii Argentina. GENERALUL URIBURU ECOURI E­xpediția etnografică a Academiei ruse de științe din Leningrad a descoperit de curând, la explo­rarea Nordului Siberiei, un sat care a fost până în prezent necunoscut și care e locuit de o populație poloneză. In acest sat trăesc 1­8 familii, numă­rând la un loc 244 membri. Satul a fost înființat de exilați politici polo­nezi, cari se aflau internați în apro­pierea de râul Kamena Tunguska. O parte din delicvenții politici polonezi a reușit să fugă și să înființeze o comună liberă, într-o taigă siberiana. Locuitorii satului și-au păstrat limba lor maternă. Izolați de restul lumii locuitorii solitari polonezi n’au știut nimic de evenimentele ce s’au petre­cut în ultimele câteva decenii. F­rumusețile statisticei. La Fraga s’a amenajat un local propriu pentru serviciile recensământului populației <i în 1921. Lucrul n’a fost așa de simplu. Documentele ocupă 190 de metri pătrați și sunt așezate în 9000 de cutii de carton. S’au consumat 5000 de creioane albastre­­ și 230 litri de cerneală roșie. Au trebuit 40 000 de metri de sfoară pentru cusut dosa­rele. Pentru viitorul recensământ vor fi necesare 4 lum. milioane coli de hârtie.T. — Ml D-l Mironescu și Memorandum­ul Bria­nd (D. Mironescu a declarat la Geneva că va lua cuvântul, nu pentru a ajuta pe d. Briand). (Agenția „Danub“) — Eu d«iar, nu voi nufea a­aia pe d»5 Irland eu sompsîl mia mea. — Bietul d-l Briand ! Ce va face oare» fără concursul d-v?... UN RĂSPUNS Am îndrăznit să ne ocupăm del Bar ce valoare poate avea o­ase­problema șomerilor. Pentru acea­sta oficiosul guvernului prote­stează că „liberalii insultă șo­merii“. E delicios acest ziar care nu înțelege că foamea este cea mai rea sfătuitoare și că șomerii nu se pot mulțumi cu certificatele de bună purtare ale îmbuibați­lor unui guvern risipitor. A nu pricepe pericolul celor ce vor urm­a, a nu pricepe unde duce foamea și frigul, este a pregăti un nou Lupeni, a pregăti gloan­țe în loc de a da pâine. Așadar nu noi insultăm pe șomeri, ci acei cari le nesocotesc nevoile și ,ici fuesc bugetul, fără a se gândi la foamea atâtor nenorociți. Dar în afară de naiva acuzare împotriva „liberalilor“, — nu gă­sim în răspunsul oficiosului gu­vernamental nici un fel de lă­­murire, nici o preciziune asupra modului cum guvernul înțelege să soluționeze această problemă. O vagă asigurare ca „iarna nu ne găsi nepregătiți“ și atâta va menea asigurare din partea unui guvern care anunța încă anul trecut că problema șomajului va fi rezolvată prin contractul Ste­wart, dovedit acum de a fi fost o pură înșelătorie? In schimb oou­Âisul guvernu­lui nu poate aminti o singură măsură ce s ar fi luat în favoa­rea șomerilor de către guvern, sau de d. Halippa, ministrul muncii. Că „există o legislație a muncii“ știm și noi tot atât de bine ca „dreptatea“ Dar cum se aplică ea, când se permite intra­rea în țară a mii de lucrători străini, în timp ce muncitorii ro­mâni sunt concediați pe capete, de către diverse întreprinderi? Cum se aplică ea când nu se face o cantină pentru ajutorarea șo­merilor și nu li se dă nici un a­­dăpost? Cum se aplică ea când nimeni nu se ocupă de soarta lor? „Dreptatea“ mai spune încă o naivitate: afirmă că „șomeri“ sunt numai lucrătorii calificați de lucru. Așadar gu­cari­i gu­venitul democrat al d-lui Maniu nu recunoaște drept șomeri nici pe funcționarii aruncați afară din slujbele statului, nici pe a­­cei lăsați pe drumuri de către în­treprinderile comerciale și indu­striale, lovite de criză. El nu re­cunoaște nici pe lucrătorii neca­­lificați cari totuș se numără ca zecile de mii. Toți aceștia n’au dreptul la nici un ajutor? Ce eroare! Oare ei treb­ue sa moară de foame? Aceasta e concepția regimului de azi și ea nu poate mira pe ni­meni, deoarece guvernul lasă în grija Domnului și pe muncitorii calificați. Am mai spus-o însă, în schimb imigrarea lucrătorilor străini în România continuă, sub protecția ministrului muncii iar dela întreprinderile protejate de guvern, se aruncă pe drumuri funcționarii și lucrătorii români, rămânând în schimb cei străini. Și totuș­­i în această privință e­­xistă o lege. Dar cine să o aplice? --------------------.£>.05 ----------------------­ O știre de la Roma ne vestește că Sfântul Părinte a hotărât să înființeze un post de emisiune ra­diofonică în slujba bisericei cato­lice. Postul de la Vatican va îm­părtăși pe toată suprafața globu­lui cuvântul Papei, predicele înal­ților prelați, benedicțiunile domi­nicale, concertele religioase, pre­cum și toate comunicatele urmașu­lui Sfântului Petru pe pământ, privitoare la ritul, dogmele sau e­­ducația creștină. Papa e un modernist. A rupt cu tradiția pe mai multe tărâmuri. Mai întâi a introdus o femee în Vatican, pe bătrâna și credincioasa sa servitoare. Apoi a primit împăcarea cu Quirinalul și cu statul italian, încheind faimo­sul tratat de la Latran, unul din cele mai mari succese ale Duce­lui. Sfântul Părinte a trecut în mai multe rânduri frontiera regatului său spiritual și teritorial tot­o­dată, asistând la mesia solemnis a unei biserici din Roma, sau fă­când unele plimbări cu automobi­lul prin grădinile cetăței eterne. Papa și-a bătut moneda, proprie și-a tipărit timbre poștale, și-a or­ganizat în sfârșit regatul după fastul unui monarh adevărat. Presa din occident a răspândit chiar știrea că Sfântul Părinte a primit în audiență pe o cântărea­ță, dansatoare vestită, ferventă ca­tolică deși de sânge semit, care a dovedit într'un recital special dat la Arath­an, minunatele ei însușiri artistice. Modernismul Sfântului Părinte nu contrazice de fapt prin nimic tradiția bisericei apusene, deși rutinarii conservatorismului cato­lic au părut ofuscați de automobi­lismul sau radiofonia Sfântului Scaun. Papa este una din cele mai pure și mai grandioase figuri bi­sericești pe care analele catolici­smului le-a consacrat, în curgerea veacurilor, mortalitatea. Care e atitudinea ortodoxiei față de ultimele cuceriri ale științei ? Am admis pentru uzul privat al prelaților automobilismul, dar ne încăpățânăm să nu primim sub bolta sfântului lăcaș orga, concur­­ul instrumental sau confortul modern. Faptul că, la noua noastră catedrală din Cluj, arhitectul a prevăzut în zidurile exterioare și anumite colțuri discrete pentru hi­giena publică, a produs oare­care rumoare în ipocrizia falsului no­stru puritanism. Biserica noastră ortodoxă nu ad­mite încă în cuprinsul unui evla­vios locaș băncile de rugăciune, ca și cum stranele circulare ar avea altă însemnătate. A fost un mare progres faptul că s’a introdus lumina electrică sub boltă, salvându-se astfel în parte ornamentele și picturile mu­rale, totdeauna înăplăite de fumul gras și cleios al excesului de lu­mânări sau candele. Tot astfel s’a petrecut și cu ac­ceptarea femeilor în corul biseri­cesc. S’au cercetat canoanele și s’a găsit scris limpede că „femeia tre­­bue să tacă în biserică”. Ce-i de făcut ? Noroc că s’a gă­sit un înalt prelat care să dea o interpretare iscusită poruncei de mai sus, și anume că dacă femeea trebue să tacă în biserică, adică să nu vorbească, nicăiri nu scrie că n’are voe „să cânte”. In privința concertelor instru­mentale sau de orgă, interpretarea textelor îngădue astfel de mani­festări artistice, de­oarece psal­­mistul grăește în fiecare Dumini­că : „lăudați pe Domnul, prin sur­le și tobe!... Totuș, în acest an de năzdrăvă­nii și păcătoșenii culturale, nu s-a găsit alt izvor de economii budge­tare mai rodnic, de­cât suprima­rea subvențiilor oficiale ale coru­­rilor bisericești. întreg fondul se mărginea la infima cifră de trei milioane, înscrisă în budgetul de­partamentului culturalului domn min­istm Costăchescu. Ni se spune că suma a fost pre­luată de faimoasa Direcție a E­­ducației Poporului care a găsit utilizare mai prielnică partiza­nilor avizi și cupizi. Este fără îndoială un scandal neiertat această păgubiră adusă religiei ortodoxe prin suprima­rea oricărei posibilități de înfru­musețare a sfintei slu­jbe și prin tăerea avântului de propagandă religioasă în massele populare. Relevăm nerozia, hotărâți să re­venim mereu până la îndreptarea faptelor. C. Hr. IN ACTUALITATE Religie și modernism Arestarea fruntașilor OPOZIȚIEI din POLONIA — Va determina o mai mare învrăjbire între par­tidele politice — Inter­viermii senzațional al mare­șalului Pilsudski a avut un epilog Și mai senzațional. In noaptea de 9 spre 10 Septembrie au fost ares­tați in mod brusc numeroși frun­tași ai opoziției poloneze, cari au acționat în ultimul timp energic împotriva guvernului. La Varșo­via, au fost arestați din partidul socialist, polonez trei fruntași, ai partidului dr. Lieberman, Pra­ge și Barthold, cari fac parte din­tre cei mai neîmpăcați adversari ai mareșalului Pilsudski, precum și deputatul Dubois din redacția ziarului socialist „Robotnik”. Din partidul Pist au fost ares­tați deputatul Dembski și fostul ministru de interne Kiemnil. Din partidul Wyzwolwnie au fost ares­tați cunoscuții fruntași Baginki și Futek. O telegramă din Cracovia a a­­nunțat în acelaș timp că acolo a fost arestat șeful partidului Piast, fostul prim-ministru Witos și de­putații socialiști Mustek și Czol­­kow. Tuturor celor ai cui­ați li s-au anunțat că sunt reținuți din ordi­nul direct al ministrului de In­terne Skladkowski. Toți au fost transportați în orele de noapte la închisoare. Arestarea fruntașilor opoziției a pricinuit mare senzație în în­treaga Polonie. Cu o zi înainte, partidele opoziționiste au ținut ultimele consfătuiri în vederea unei acțiuni comune în alegerile generale. La aceste consfătuiri s-a constatat că partidul creștin-de­mocrat a părăsit intenția, în urma presiunii clerului, de a merge în alegeri alături de partidele de stânga și centru. In schimb par­tidul socialist, partidul agrarian Pist, partidul agrarian Wyzwolw­nie, partidul agrarian independent și partidul Național muncitoresc au hotărât să se carteleze în ale­geri, prezentându-se cu o listă co­mună. Șansele electorale ale aces­tor partide natural au crescut. Opinia publică contă să afle cari sunt pricinile măsurilor radi­cale ale guvernului împotriva o­poziției. Precum se știe, guvernul învinuește fruntașii opoziționiști de participarea la congresul de la Cracovia, care a hotărât să se ducă o luptă prin orice mijloace pentru înlăturarea regimului ins­talat după revoluția din Mai și aducerea unui guvern parlamen­tar. In rezoluțiile­ congresului s­au exprimat îndoeli asupra procedă­rii constituționale a președinte­lui Republicii în chestiunea prorogă­rii Parlamentului, aducăndu-e ’n acest mod, grave învinuiri capu­lui Statului. Tabăra guvernamen­tală a văzut în rezoluțiile congre­sului o acțiune împotriva­ puterii de Stat și s’au deschis cercetări împotriva fruntașilor­­ opoziției. Cercetările au fost însă­­ imediat întrerupte. In prezent însă au fost luate măsuri de a se redeschide cercetările împotriva­­ deputaților, cari în urma dizolvării Parlamen­tului, și-au pierdut imunitatea Este foarte probabil că arestările din prezent sunt în legătură cu cercetările menționate. In prezent se pune chestiunea dacă aceste arestări sunt ultimele sau vor mai urma și altele, deoa­rece numărul fruntașilor opozițio­­niști cari au participat la congres este mult mai mare. In orice caz , procedarea energică a guvernu­lui față­ de opoziție, nu va contribui de loc la o liniștire. Din lupta din­tre ambele tabere va deveni extrem de accentuată. (Ceps). MAREȘALUL PILSUDSKI ?i (Continuarea în pag. 2-a) Despre Din punctul de vedere concep­tual, o literatură răsfrânge, — in producțiile sale de mare anver­gură, romanul în special, — fizio­nomia, — cea exterioară la și cea psihică, — a societăței în sânul cărea ia naștere. Acesta e un a­­devăr necesar și general, cerut de faptul că exponenții intelectuali ai unei comunități sociale, în clipa în care-și caută inspirația, sunt fatal chemați s-o afle în viața ce pulsează în jurul lor, și în for­mele în care această viață s’a cris­toili­cit. Necesitatea aceasta de a figura, în creațiunea literară, marile di­rective de ordonare, marile sen­suri ale cadrului social și psihic în care creatorul se mișcă, atrage însă, inevitabil, o consecință care inversează problema. a _ Pentru cazul, anume, când lite­ratura în chestie cade într’o epocă de răsvrătire internă, de pertur­bări profunde, de transformări ge­nerale, într’o epocă, deci, în care ordonarea și echilibrarea sunt ine­xistente, iar sensurile generale nule, creatorului care are nevoe de ele, îi incumbă rolul de a des­coperi­ aceste sensuri, de a le pune în evidență, de a crea în jurul lor imaginea societăței, nu așa cum există actual, ci așa cum e cu­prinsă în potența sub formele ac­tuale. Și de-a oferi contimporani­lor săi ipostaza acestui echilibru ca un model după care să se con­ducă în opera propriei lor stator­niciri, interioare ca și exterioare. * Acelaș rol pe care îl are crea­țiunea literară în domeniul con­­cepției de viață, îl are și în acela al formării instrumentului de schimb al ideilor pe care această concepție le naște. Am numit lim­bajul. Din instrumentele nenumărate de schimb al gândirei,­­pe care seis­mograful intelectual al unui crea­tor de viață literară, le înregi­strează în cadrul din care-și soarbe resursele de inspirație, — el își creiază propriul său instru­ment de comunicare. Dacă pen­tru acest lucru s-ar mărgini însă la atât, menirea sa ar fi departe de a fi atinsă. Sursele sale trebue să fie infinit mai vaste, după cum instrumentul pe care tinde să-l modeleze, se cere a fi nesfârșit mai maleabil decât nici unul din exemplarele curente. Limba literară, — să spunem cu­vântul așa cum este, — pe care el o creiază, trebue să cuprindă posi­bilități de mii de ori superioar fiecărui limbaj individual, căci ea trebue să le încorporeze pe toate acestea, să devină o sumă a­ lor. Și mai mult de­cât atât. In ten­dința sa de afirmare, din cerința, care i se ivește în cale, de a ex­­p­inna stări de o ascuțime pe care nici un limbaj particular nu poate exprima, pentru că nici fts gândire particulară nu le poate formula, mărginindu-se să­­ simtă, — limba literară trebue să găsească o mlădierea care să-i îft­­gădue orice tranziție, până la cele mai fine nuanțe, până la expri­marea inexprimabnului. « Această limbă, astfel creați peste capul limbei curente, trebue să fie impusă, ca un ce aparte de ea. In viața unui organism social, limba curentă nu poate avea­ legă­turi cu limba literară decât în rare puncte de coincidență, o su­prapunere totală este exclusă, în­cetul cu încetul, prin infiltrație, așa cum este cazul și pentru con­cepția de lume pe care, cu încetul literatura sa o impune unui popor, limba literară, intrând, prin anu­mite formațiuni ale sale, în­ con­­știința populară, ajunge să îmbo­gățească limba curentă cu tot a­tâtea forme no­i de exprimare. Evident, însă, că aceste forme apar la prima vedere, ca tot atâtea, aberațiuni monstruoase de limbaj, mentalitătei obișnuită cu­­ limba, curentă și seacă de fiece zi. Dacă însă teama aceasta ar duce la menținerea unei limbi în starea ei de sărăcie inițială, ignorăm orice adaosuri, cât de necesare numai pentru că par barbare ure­­chei, la prima auzire,­­lucrul ar echivala cu o crimă. * Or, limba noastră literară su­feră de o evidentă uscăciune, de o sărăcie flagrantă. Este suficient ca cineva să fi încercat vreodată, să tălmăcească pre limba româ­nească, o pagină din­­ orice litera­­­tură străină, cât de cât mai mlă­die, mai desghețată, și mai bo­gată, pentru ca să-și dea indatăji seama cât de lipsită de nuanțe și chiar de termeni preciși echiva­lenți, cât de greoaie din spețe și cât de anchilozată apare limba noastră literară. Nu negăm că există, în litera­tura noastră, pagini în care armo­nia stilului poate sta cu cinste ală­turi de orice pagină străină, cât de strălucită. Dar numai printr’un artificiu, forțând gândirea în li­mitele pe care i le îngădue limba. Nu aceasta însă e menirea gândi­­­rei, după care, dimpotrivă, expre­sia trebue să se poată mula, ur­­mându-i cele mai fine meandre cu exactitate. Pentru oricine a căutat vreo­dată să-și formuleze exact gândi­­rea în limba noastră, lucrul a apă­­rut desigur, cu neputință. In li­teratura românească, stilul deter­ ÎNSEMNĂRI imfea ROMANEASCA de ION I. CAMTIN CUZIMC I

Next