Viitorul, octombrie 1930 (Anul 22, nr. 6795-6822)

1930-10-01 / nr. 6795

Anul al două­zeci şi doilea No. 6795 6 PACINI In streinătate Un an — — 1400 lei BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2­­) STRADA R. POINCARE No. 17 Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Şase luni — — 350 , Trei luni----- 200 „ 3 LEI IX. In TARA ABONAMENTE REDACT­­A == ADMINISTRATIA ANUNCIURI COMERCIALE IN TARA Un an — — 700 Iei Şase luni — — 700 , Trei luni------ 400 „ Telefoanele: Direcţia 351/23, Redactir şi Administraţia 349/23 şi 303/11 Manuscrisele nepublicate se distrug.4 NOTE iarna—la mare şi la munte Ţara noastră este una din cele mai privilegiate. Are o situaţiune care îi permite să ofere aspectele alpine, regiunea dealurilor fecunde în fructe şi spectacolul mărei. Putem astfel să beneficiem de ceea ce Dumnezeu ne-a dat, dacă punem în darurile venite de sus, priceperea noastră, creând staţiuni de întremare­ fisică şi de liniştire sufletească, în regiunile acestea privilegiate,­ la munte, şi la mare. De obiceiu, însă, vilegiatura româ­nească durează două luni, şi aşa se şi explică scumpetea traiului la băi, pentru că antreprenorii de tot felul sunt ţinuţi a scoate în două luni cheltueli, cari să acopere cele zece luni de inacţiune. Pe când în staţiunile de mare din Franţa şi Italia, „sezonul” este neîntrerupt; pe când Vichy, de e­­xemplu, este accesibil şi iarna vi­­sitatorilor, bolnavi, ori iubitori de recreaţie, noi nu avem la Că­limăneşti, de exemplu, unde e o climă atât de meridională, o sta­ţiune deschisă şi iarna. Par’că bolnavii de rinichi ori ficat nu au crize de­cât vara! Sinaia de asemeni, cu hotelurile ei moderne, cu aspectul de oraş (farmacie, cofetării, şcoli, spitale, etc.) poate rămâne şi iarna o sta­ţiune cercetată, şi de aceea salu­tăm cu satisfacţie moda sporturi­lor cari dau viaţă admirabilei ce­tăţi regeşti. La Sinaia, de altfel, cum am a­­rătat de multe­ ori, clima iernei este superioară celei de vară, unde umiditatea prea multă e neplă­cută, pe când iarna aerul e uscat şi de­ o puritate absolută, precum se observă şi o absenţă de­­curenţi. Avem deci, o staţiune de iarnă admirabilă, cu o climă dulce şi constantă, care ar putea concura cu ori­care altă staţiune celebră din străinătate. Deasemeni la mare s’ar putea creia un curent de visitare iarna. Constanţa e oraş mare şi frumos, are hoteluri moderne şi conforta­bile. De ce nu ne-am duce şi iarna la Constanţa ca şi vara ! Ştim că sunt une­ori vânturi, şi alte­or frig puternic, dar aceste zile nu sunt permanente. Nici la Nice, nu e totdeauna soare! In zilele urâte, visitatorii pot sta în hotel, cum stau­ călătorii din Elveţia, în sta­ţiunile de altitudine, când bat vânturi puternice şi sunt aduşi lămeţi de zăpadă. Pentru această '’gr cere numai ca hotelul iernatic, să aibă in interiorul lui agremen­tele ce se găsesc in marile hoteluri elveţiene: Sală de lectură, de dans grădină de iarnă, masă bună, con­certe alese. Călătorii găzduiţi în­tr’un astfel de Palace, trăesc ca pe un mare vapor transoceanic au toate distracţiile la interior dar privesc pe marile verande feeria naturei din afară. Ce plă­cut ar fi să stăm, la Constanţa sau la Balcic, într’un hotel de acestea, plin de toată solicitudinea şi în­zestrat cu tot confortul, şi să a­vem zilnic feeria mărei! Puţină dragoste de natură, şi ceva mai mult spirit gospodăresc ne-ar înveseli mult viaţa, şi ne-ar creia şi câştiguri materiale. Cu­raj ! Iar cât priveşte căile ferate ar putea începe curentul folositor al vilegiaturei iarna, la noi, menţi­nând reducerea la jumătate pen­tru transportul la Sinaia şi Con­stanţa. Aceasta ar da un îndemn ca să prelungim vilegiatura şi dincolo de data fatală. 1 Septem­brie! PSTRONIUS ECOURI­ n localitatea Beloncio din Spa­nia s‘a ivit o puternică epidemie de gripă infecţioasă infantilă, cu un caracter foarte grav. Până acum s’au declarat peste 60 de cazuri, pro­­ducându-se şi câteva decese. E­xpediţia Academiei sovietice din Leningrad, care se ocupă cu să­pături la vechile morminte din Carelia, în regiunea râurilor Oiata şi Siasa, a descoperit multe obiecte din timpurile când ţinutul a fost lo­­cut de Normanzi. Au fost găsite ar­me, săbii artistic împodobite, orna­mente de bronz şi obiecte de folo­sinţa casnică provenind din secolul X şi XI, jF cele acestea au început în Esto­nia, manevrele de toamnă ale ESt, armatei estoniene. In anul ace­sta manevrele au loc în regiunile Juriev şi Taps. La manevre asistă şi delegaţii militare din Letonia şi Fin­landa în frunte cu ofiţeri superiori. Vor avea loc deasemenea şi ma­nevre aeriene, la care vor sosi şi două escadrile aeriene din Finlanda şi Efîton.­“ Oc*-' éjt - ■ - I Ut 32. Regimul violentării libertăţilor GUVERNUL MANIU este ne guvern românesc ? Guvernul Maniu, eşit din de­magogia opoziţiei de zece ani, a căutat să dovedească cu priso­sinţă, cât de făţarnice au fost toate declaraţiunile şi făgădue­­lile făcute numai cu intenţiunea de a ajunge la putere. Ajunşi la putere, democraţii de altădată, palavragii cari ame­ţise lumea cu formula stereoti­pă: „Vrem alegeri libere“­ au fă­cut alegeri pătate de cele mai infame păcate. Dacă parlamen­tul actual este aşa cum este, o pată neagră pe paginile ce se vor scrie despre regimul constituţio­nal în aceşti din urmă două ani la noi, aceasta se datoreşte şi o­­bârşiei ruşinoase ale alegerilor samavolnice. Dar „democraţii“ pasionaţi, a­­ceea cari se prezintau ca apără­tori fervenţi „garda ultimă a de­mocraţiei române“ curând-cu­­rând au trecut şi la alte fapte cari să arate ipocrizia lor fun­damentală. Au creiat sistemul demisiei parlamentarilor pentru a transforma parlamentul — ei, „democraţii“ — în adunarea de robi, precum au înecat în sânge acele manifestaţiuni muncitore­şti, cari erau produsul campaniei lor din opoziţie. Libertăţile publice au conti­nuat, apoi, să fie mereu şi de rând violate. Ziarele au fost confiscate şi re­dacţiile ruşinos molestate (cazul recent al „Gazetei Bucovinei“), libertatea întrunirilor, reglemen­tată pe căi poliţieneşti şi mani­festaţiile paşnice, disolvate. Iubitorii fanatici ai libertăţi­lor publice, linguşitorii mulţimei din opoziţie, „garda democratică“ s-a dovedit, la­ guvern, cât de si­niştri mincinoşi au fost şi cum au ştiut să-şi bată joc de toate liber­tăţile constituţionale. Sunt două, însă, împrejurările în care lips, de orice respect pentru libertăţile înscrise în C­­n­­stituţia ţării, s’au dublat de ne­ruşinarea mijloacelor şi de odio­sul intenţiei. Aceste două împre­jurări au fost maltratarea inva­lizilor şi acum de curând a mace­donenilor. Intre manifestaţiile­ unora şi altora, dintre jumătăţile de trup ce au creiat trupul întreg al Ro­mâniei Mari şi a macedonenilor colonişti din Dobrogea sunt ase­mănări. Şi o manifestaţie şi alta erau produsul unei nemulţumiri a­­dânci, erau expresia sinceră a doleanţelor unor grupe de ro­mâni, cari meritau să fie ascul­tate. Ştim cum au fost maltrataţi invalizii; ne aducem aminte ru­şinosul spectacol al asvârlirei cu paturile de puşcă şi al inundărei cu apă a acelora, cari în orice ţară din lume, se consideră ca fiinţe vrednice de recunoştinţe, neţărmuită a poporului. Cei cari au făcut războiul de întregire şi de desrobire — în timp ce alţii se ascundeau de pe­ricolul urmărilor, ori se adăpo­steau sub cutele armatei vrăj­maşe — au fost maltrataţi, loviţi, înjosiţi, pentru că îndrăsnise să ceară de la guvernul tuturor risi­pelor, puţină grijă şi de trupu­rile lor istovite şi de viaţa lor jertfită­. Iar macedonenii, veniţi în ţară pentru a trăi sub cerul liber al Ro­mâniei, muncind cum numai ei ştiu să muncească pentru econo­mia naţională pentru că au voit să îşi arate solidaritatea lor cu stea­gul ţării şi cu idealul românesc, din care trebue să fie exclusă la­şitatea concesiilor electorale şi nedemnitatea persecuţiei fraţilor români, au cunoscut cordoanele de poliţişti şi interdicţia de a se strânge în palatul Ateneului, adică într’o sală clădită din obo­lul public. Au cunoscut toate ve­xaţiunile şi toate insultele, ei, cari n’aveau şi n’au altă vină de­cât românismul lor sincer cari îi însufleţeşte. Guvernul de azi interoreant, persecutor­ al tuturor libertăţilor publice constituţionale, a dove­dit astfel prin modul cum a re­acţionat faţă de manifestaţiu­­nile invalizilor şi de ale macedo­nenilor că lipsit de orice autori­tate de guvernare, străin de orice consideraţie morală, este şi inca­pabil a simţi la fel cu opinia pu­blică românească. In guvernanţii de azi, poporul român nu are ex­ponenţii sufletului său. Sunt înstrăinaţii a căror inimă nu pulsează la fel cu inimile ro­mâneşti.­ Un guvern de aventură imorală, împlântat la locurile ce nu le merită, pentru a teroriza conştiinţele româneşti. Acesta­ e guvernul „canonicului de la Blaj.“ Pompierul culturii D. COSTACHEESCU — Nu chinuiesc de doi ani să sting TORȚA CULTURII și până azi n’aști izbutit D. VAIDA-VOEVOD — Utilizează „MINIMAX-URILE“ mele. Casele autonome Dela început casele autonome, genfii clubului național-ţărănist,­ creiate de actualul guvern erau sor­tite să devie isvoare de risipă, jaf şi necinste. Oricine a văzut legile şi regulamentele lor, oricine a văzut numirile exclusiv politicianiste ce s’au făcut şi conducerea detesta­bilă ce li s-a dat, — nu mai putea avea nici o îndoială. „Miroase a parchet“, aceasta era exclamaţia tuturor acelor cari ve­deau întronându-se în consiliile de administraţie ale unor instituţii cu averi de miliarde, agenţii obscuri şi flămânzi ai clubului naţional­­ţărănist, sau devotaţii personali ai d-lui Madgearu. Iar dacă parche­tul n’a făcut până azi decât timide incursiuni, pricina o înţelege ori­cine . D. Maniu e încă la putere şi dosarele sunt finute sub cheie. * In acest timp administraţiile ze­cilor de case autonome înfiinţate reuşesc prin „strădania“ lor, să obţi­nă două rezultate, deopotrivă de tri­ste. Intâiu, nu numai că budgetul statului nu are nici un venit de la imensele averi administrate de a­dar acest budget trebue să suporte enormele­ deficite ale acestor case. Administrate prădalnic, ele nu mai pot funcţiona fără subvenţii bugetare, ceea ce înseamnă că con­tribuabilul român suportă o nouă greutate. Şi încă ori, d. Madgearu tuna de la tribuna Camerei că, gra­ţie administraţiilor autonome, aces­te case vor veni d­in ajutorul contri­buabilului, vărsând mari venituri tezaurului şi permiţând scăderea impozitelor. Ce farseur ! Al doilea rezultat al administra­ţiilor autonome este risipirea u­­nor averi de zeci de miliarde, strân­se, cu mare trudă, de multe gene­raţii. Şi e cu atât mai dureros, cu cât în situaţia de azi, avuţiile risipi­te nu vor putea fi refăcute, oricâtă bunăvoinţă s’ar pune de viitoarele guverne. Şi acum să dăm o pildă, spre a vedea şi cititorii cât de mare este o vână de aur prin care se scurge apetitul agenţilor puşi în fruntea I însăşi viaţa ţării, iar pulsaţiile de­­acestor case. Luăm la întâmplare­­ vin tot mai rare, până când inima „casa autonomă a drumurilor“. Ca ei se va opri. f rezultate are la activul ei contra- * Atunci d. Maniu va demisiona a­ctul Stewart. Cum i-a fost plătită această enormă sforţare? Consiliul de administraţie compus din 12 mem­bri are jetoane de prezenţă, indem­nizaţie lunară, cheltueli de depla­sare şi jetoane duble în acest caz. Comitetul de direcfie are jetoane şi indemnizaţii triple. Acum facefi socoteala: jetonul este 1000 de lei de şedință iar indemnizaţia 15.000 k­mai.­ Cine i a avut cut­aAtalia să facă acest calcul a descoperit că fie­cărui membru revine 3­100 lei ora de lucru şi fecărui director 8000 lei ora ! Orice comentariu e de prisos. E­­xemplul este edificator. El nu redă însă afacerile ascunse şi jafurile cu furniturile ce se petrec la unele case autonome şi nici înstrăinările de avuţii, contractele oneroase și vânzările ascunse, ce se săvârșesc la altele. Miliardele continuă să curgă. Relaţiile Poloniei cu STRĂINĂTATE­A Eminentul politician şi publicist polonez Stanislaw Stronski, care se ocupă de mai mulţi ani cu stu­dierea chestiunilor externe şi care e cunscut ca unul din cei mai buni specialişti în domeniul politicei ex­terne în Seimul polonez, a publicat■ zilele acestea în ziarul „Polonia” un interesant articol asupra situa­ţiei internaţionale a Poloniei, pe care-l redăm în rezumat. Autorul constată în primul rând că Germania, prin o coincidenţă de împrejurări, a început să-şi recâştige locul ei dinainte ime­diat după revoluţia din Mai din Polonia. In anul 1918—1925 Polonia s’a apropiat pas cu pas de poziţiiu­­nea de mare putere. Germania încă n’a avut nici pe departe in­fluenţa ei de acum. In ^ Martie 1923 Germania a încercat în zadar să câştige un loc permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor. Nu se poate însă uita că în sesiunea ur-­ mătoare, în zilele de 10—15 Mai 1926, adică tocmai când au sosit ştiri din Polonia despre lovitura de stat, cari n’au­­ putut decât zdruncina credinţa în desvoltarea liniştită a statului polonez, Polo­nia a pierdut locul ei permanent in consiliu. In Septembrie 1926 Germania a câştigat un loc per­manent la Liga Naţiunilor, Polo­nia însă nu. O oarecare compensaţie formează posibilitatea de realegere a Polo­niei. Precumpănirea germană s’a valorificat apoi rapid. In Decem­brie 1927 s’a desfiinţat comisiu­­nea interaliată de control asupra înarmării orientale germane. In Septembrie 1928 6 mari puteri s’au hotărât pentru evacuarea Rena­­niei, dar Polonia n’a fost admisă între statele cari s’au ocupat cu această chestiune, aceasta in opo­ziție cu prevederile art. 129 al tra­tatului dela Versailles.­­La consfă­tuirile dela Haga s’a decis in urma negocierilor politice, evacua­rea Renaniei, fără a se acorda Po­loniei garanţii în Răsărit, despre cari­ea Septembrie 1928. Polonia a fost a­­poi silită să facă Germaniei mari concesiuni. In tratatul semnat în 31 Octombrie 1929, Polonia a re­nunţat la lichidarea averii supu­şilor germani din Pomerania, Po­lonia Mare şi Silezia, precum şi la dreptul de a răscumpăra tere­­­nul de la 11.000 colonişti germani. Prin tratatul comercial din 17 Martie 1930, Polonia a acordat Germaniei mari prilejii de colo­nizare şi navigaţie. Polonia a sperat binenţeles că aceste concesiuni vor fi începutul unei concilieri din partea Germa­­nianiei. Dar după câteva săptă­mâni germanii au respins tratatul şi au lăsat să se înţeleagă că sta­rea de nesiguranţă în relaţiile cu Polonia, este pentru Garmania mai avantajoasă. In acelaş timp au început a­­tacuri violente din partea ger­mană împotriva graniţei polone, şi aceasta şi din locuri oficiale. In Mai 1929, reprezentantul Băn­cii Reichului, Schacht, pune în legătură, la Paris, plăţile repara­ţiilor cu recâştigarea teritoriilor în Răsărit. In Iulie 1930, în răs­punsul la memorandul Briand, Germania reclamă necesitatea re­viziei. In August 1930 ministrul Treviranus, prieten personal şi om de încredere al preşedintelui ger­man, lansează deschis în public, lozinca revizuirii graniţelor în partea orientală a Germaniei, pe care o consideră ca cel mai apro­piat scop al politicei externe ger­mane. Alegerile din 11 Septembrie, când propagatorii revanșei iau 107 mandate în locul celor 12, arată clar care poate fi atitudinea vii­toare a Germaniei. ?#M 4$ , i , 0 xr Referindu-se la raporturile franco-germane, deputatul Stron­ski scrie că pericolul german nu este împiedecat de colaborare sur • - ' * ’ Stronski își închee prin urmă­toarele cuvinte, articolul său din ziarul „Polonia” : Actuala noastră politică internă nu este favorabilă unei bune des­­voltări politice externe deoarece nu poate da străinătăţii impresia indispensabilă, că suntem o naţi­une de o unitate perfectă. Exclu­sivitatea de la­ noi nu găseşte com­prehensiune în străinătate, care nu poate considera ca bun, ceea ce ea însăşi nu doreşte la ea acasă. (Ceps). A vorbit în rezoluţia din­ficienţă intre Franţa şi Polonia. Din partea franceză nu s’au spri­jinit în August 1929 la conferinţa dela Haga, tendinţele poloneze pentru a se obţine garanţii în Ră­sărit. In 30 August 1929 s‘a publi­cat o declaraţie solemnă a d-lor Briand şi Zaleski despre o mai strânsă colaborare politică şi fi­nanciară între Franţa­ şi Polonia, dar această declaraţie a rămas literă moartă. Deasemenea şi politica poloneză, faţă de cei mai apropiaţi vecini nu este din cele mai fericite şi nu întăreşte poziţiunea Poloniei. Eu­ropa e convinsă că Polonia poate uşor fi atacată şi din partea orien­tală, Germania contează pe acea­stă atacare, precum se vede din memoriul generalului Groener pu­blicat în ianuarie 1929. Stronski caracterizează situaţia politică ex­ternă a Poloniei ca neîmbucură­toare. Polonia are în faţa ei pro­bleme foarte grele. Aceste proble­me nu sunt însă de natură de a nu putea fi învinse, deoarece Po­lonia are baze solide şi sigure pen­tru o poziţiune puternică în Eu­ropa dacă politica externă a ţării va fi la înălţimea misiunii isto­rice a poporului polonez. Miercuri 1 Octombrie 1930 $1 BRONZUL poate trezi ura... Un mare romancier povesteşte în­­tr’una din operele sale, episodul de răsbunare al unui dement în potriva unei statui. Clientul ospiciilor suferea, de mania persecuţiei pe care o con­centrase în obsesia unui singur personagiu. Nu putea să sufere rostirea în faţa sa a numelui u­­nui om politic mort de curând, pe care, deşi nu-l cunoscuse, îl ura violent, îl acuza de dezastrul vie­­ţei sale, îl întruchipase în stafia reală a duşmanului său de toate zilele. Când cetăţenii unui anumit oraş au ridicat o splendidă statuă de bronz gloriosului dispărut, nebu­nul a socotit c’a venit ora supre­mei răzbunări. A luat îndată Denul, a descăle­cat în oraşul noului omagiu, s’a pus la pândă în piaţa publică, în apropierea monumentului, şi când i s’a părut clipa potrivită, s’a că­ţărat pe soclu şi sub privirile cu­rioase ale mulţimei adunate, a tras o palmă bronzului nemuritor. Spectatorii au subliniat cu hoho­te de râs şi aplauze gestul nebu­nului, care, satisfăcut, solemn ca un erou de teatru, s-a înclinat în faţa publicului scăldat în ilaritate. Povestirea simbolică de mai sus îşi găseşte tălmăcire în toate vre­murile şi în toate ţările, şi mai ales la noi. Vă amintiţi de desgustătoarea păţanie de la Făgăraş, unde poli­­ticianii de duzină închinaţi Bla­jului, au încercat să dea jos de pe „bulevardul Ion I. C. Brătianu” placardele care indicau acest nu­me, şi să le înlocuească prin „bu­levardul Muswany adică prin numele unui maghiar, fost primar pe vremuri în oraş, care ne­pu­tând suferi tovărăşia „porcilor de valahi“, s’a retras la Budapesta. Ticăloşia n’a putut izbuti, de­oare­ce tineretul din Făgăraş a rostit energic patrioticul „veto” al demnităţii naţionale. Cazul s’a repetat, sub altă for­mă, la Câmpulung, judeţul lui Ion Prătiriu, unde marele făuritor de ţară îşi doarme somnul de veci în mausoleul de la Florica. Câmpulungenii îl înălţaseră un bust, pe care însă oamenii actu­alului regim, invocând argumen­te edilitare, l’au mutat din „piaţa publică“ a oraşului pe o... pajişte retrasă. Fieful d-lui Mihalache vrea s’o curme pentru totdeauna cu astfel de omagii supărătoare. Sunt idoli naţionali cari nici morţi, nici tur­naţi în bronz, nu pot fi iertaţi de actuala păcătoşenie omenească.— Ura politică a demagogiei nu cu­noaşte margini în mocirla sufle­telor , acidulate şi tulburi, ci se răsfrânge chiar şi asupra rugăciu­­nei creştineşti, rostită de urmaşi, la mausoleul slăvitului patriot. Astfel, câmpulungenii socotind de a lor pioasă datorie, înălţarea în oraşul lor a unui monument marelui Ion I. C. Brătianu, au ho­tărât lansarea unor liste de sub­scripţie în care nu vor fi primite de­cât danii între 1 leu şi cel mult­­100 de lei, toate aşezămintele pu­blice sau private fiind escluse de la subscriere.­­Prefectura naţional-ţărănistă a „îndrumat“ cererea comitetului de iniţiativă la ministerul sănătăţii „spre a da autorizaţie“... Dar ministerul naţional-ţărănist atât de generos în aprobarea ce­lor mai suspecte, loterii sau colec­te pe stradă, atât de aprig susţi­nător al libertatii ...jocurilor de noroc şi al despoerei ştiinţifice a cetăţenilor, atât de prietenos pen­tru bula şi bacaraua de la cazi­­nourile din Sinaia, Constanţa, Slă­­nic­a etc., a studiat timp de patru luni cererea comitetului din Câm­pulung şi a respins-o ca... imorală sau primejdioasă ordinei publice. Nu putem bănui alte motive, de­oare­ce ministerul refuză să se explice. Gest oficial dezonorant și des­curajator pentru bunul simţ pu­blic, care va rămânea de pomină'^ ca și păţania alienatului terori­zat de obsesia unui bronz. .tui»..... .«lUX.»» ’■ * (Continuarea în pag. 2­ a) Zilele acestea va avea loc înmor­mântarea lui Andrée şi­ a unuia din tovarăşii săi, Strindberg în pământul patriei lor. . Cadavrul celuilalt explorator, Knut Fraenkel, n’a putut fi găsit până în prezent. Ziua de 28 Septembrie a fost în Suedia o zi de doliu naţional. Cum însă o personalitate ca Andrée nu aparţine numai patriei sale, ci întregei umanităţi, la doliul mare al Suediei au luat parte toate po­poarele civilizate ale lumii. Să dăm timpul îndărăt cu 33 de ani. La 10 Mai 1897 s’a înapoiat din­­tr’o călătorie de studii în Asia celebrul explorator Sven Heddin. La 13 Mai inginerul Andrée, primul laureat al premiului No­bel, dădu un banchet în cinstea sa­vantului geograf, la care au luat parte numai 6 persoane. Exploratorii, oameni puţini co­municativi, nu iubesc nici zgomo­tul nici mulţimea. Cei 6 oameni strânşi la un pa­har de vin în jurul unor hărţi şi şi globuri geografice se numeau : Andrée, Nansen, Amundsen, Sven Heddin, Strindberg şi Fraenkel. Andreea invidia pe Sven Heddin care terminase marea sa călătorie de-a lungul şi de-a curmezişul Asiei spre a se odinbi până la adânci bătrâneţe şi el trebuia să por­­nească abia, peste două luni, în ţinuturi de ghiaţă, pe drumurile Aerului, spre Necunoscut. Sven Heddin mărturiseşte că Andrée era trist în acea zi. La 15 Mai 1897 Andree, Strind­berg şi Fraenkel părăsiră capi­tala Suediei pentru totdeauna. Ei au plecat la Tromsö în cel mai strict incognito, fără a se a­­nunţa în ziare, fiind conduşi la gară numai de câţiva prieteni­. Pe Insula Daneză După o călătorie de două săptă­mâni pe Oceanul Arctic, cei trei exploratori ajunseră în Insula Da­neză din arhipelagul Spitzberg, unde era hangarul balonului po­lar „Gemen" (Vulturul). Activitatea începu pe această insulă în preajma solstiţiului de vară. Ziua era aci atât de mare încât soarele nu mai apunea nici­odată şi descria cercuri tot mai mari în jurul Cerului. Se ştie că în ţinuturile polare nu există zile şi nopţi ca la noi, ci numai o singură zi de şase luni şi o noapte de şase luni. La 1 iulie 1897 „Dernen” umflat cu 4.500 metri cubi de hidrogen era gata de pornire. Andrée aştepta doar un vânt cât de slab dela sud, or măcar dela sud-vest. Vântul bătea însă neregulat din toate direcţiunile şi în curând se deslănţuiră furtuni. Timpul nefiind favorabil pleca­rea la Pol ar fi trebuit iar amâ­­nată, cum au făcut la 1896. „Dernen” se învârtia­ în interio­rul hangarului după jocul vântu­rilor. La un moment dat ancorei a păreau a se rupe fiind solicitate de forţe din ce în ce mai mari de tracţiune. Pregătirile au continuat totuş cu mare febrilitate şi pe timp rău. Exploratorii nu voiau să piardă nici-o o oră, dar zilele treceau şi de astădată fără nici-o nădejde ca şi anul trecut. Ultimele provizii fură îmbar­cate în nacelă la 10 Iulie. Ridicarea „Vulturului“ în aer In noaptea de 10 spre 11 iulie 1897 furtunile se potoliră şi valuri miei liniştite, începură să se arate pe oceanul îngheţat din direcţiu­nea spre miază-zi. Era vântul aşteptat de doi ani de zile. Anemometrele arătară creşterea tot mai favorabilă a intensităţii curentului de aer. Cum însă direcţiunea vântului se schimbă curând de la S­V spre NE, ea nu mai era atât de încu­rajatoare. Sosi şi ziua de 11 Iulie 1897. Vân­­tul de SW devenind tot mai pu­ Duci 33 ani Andrée — Zilele acestea vor fi înmormântata rămăşiţele pă­mânteşti ale nefericitului explorator — ANDREE

Next