Viitorul, ianuarie 1931 (Anul 23, nr. 6873-6896)
1931-01-01 / nr. 6873
dsui'Zeci si Collea No. 6873 6 Pagini 3 LEB ix la TARA S LI EX. în STRBIHATATE ABONAMENTE IN Un an — — 700 lei Şase luni — — 350 , Trei luni — —1 200 , In strainătffire Un «d — — 1400 lei Şase luni — — 700 , Trei luni----- 400 , REDACTIA ADMINISTRATIA BUCURESTI STRADA EDGAR QUINET No. 8 STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23, Redacţiei şi Administraţia 349/23 şi 333/11 ANUNCIURI COMERCIALE M Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 el la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele republicate se distrug. ■Ü Joi 1 ianuarie 1931 3 LEI EZ. i. TARA 6 LEI EX. Iii STMIHRTATE On UN GEST DEMENT Discuţia filosofică e veche şi enclusia e ştiută■ Niciodată actul violent nu rezolvă o situaţie, nu onstitue o soluţie nu sfârşeşte omic. El creiază tocmai condiţiile ele mai bune pentru ca seria devenimente contra căruia se ridică, să progreseze şi mai mult. Un asasinat politic nu este o croime. Este o dementă, pentru că ransformă personajul odios în ictimă, ori face dintr’un om c are chiar când îl chiamă Neron nu e decât un exponent al unei ibianţe sociale, — o forţă unica, în început, ori un sfârşit, când el nu e decât clipa care fuge. Iată de ce atentatul recent conta unui ziarist este mai mult deât un act criminal, mai mult deât un act dement, este un act iutil. Ziaristul nu e decât avocatul unei cause, propagandistul unui arent, representantul unei tendinţe. Dispariţia lui nu va aduce nici o chimbare în causa, care el o susine. Se vor găsi alţii, cu mai mult atent, sau cu atât mai puţin tacnt, care să susţină o teză sau Ita. Se vor găsi oricănă republiani într’un regim monarhic, şi destul monarhiei într’un regim republican. Ideile nu se cristalizează ntr’un om. Sunt forţe vii şi impersonale. Sim de aceea atentatulontra unui om, mai ales când el e decât profesionistul avocat unei cause, este o absurditate epică, nu numai o cruzime mould. Şi istoria este de faţă, ca să aate inutilitatea acestor gesturi. Nu cu revolverul or cu pumniul se susţine sau se combate idee, ci cu ascuţişul minţei, cumamita ce se chimă logica. De aceea şi regimurile de Momenta sunt şi nelogice. Ele cred , prin forţe violente se pot combina conştiinţele. Mai curând sau ■iar târziu, ele se revoltă, pe când o poţi subjuga definitiv prin fasmotia unei educaţii abile, prinvedica inteligentă. Iată de ce atentatul recent inteptat contra unui ziarist, a deleptat instinctiv în minţile tutur reprobarea energică. PETRONIUS NO 11 Câteva ore încă şi anul nou va pune stavila de netrecut între ceea ce a fost şi ceea ce va să fie. Câteva ore şi cele bune, ca şi cele rele, vor păşi pragul istoriei, în care alte mâini le vor aşeza, alte minţi le vor cugeta. Iar peste multe ce-ar trebui ţinute minte, se va aşterne uitarea şi acele cear trebui uitate, vor fi plămădite cu fermentul urei, pentru a fi date drept anaforă drepţilor, cari vor voi să se împărtăşească cu sfânta taină a adevărului. Se cade însă ca, înainte de-a pune Chronos stăvilarul între cea fost şi ce-are să fie, — se cade să ne amintim cu smerenie doar,ei pe cari i-am avut în frunte ca şi de acei pe cari i-am avut la cot, în lupta ce-am dus-o în acest an. A fost o luptă aprigă, aşa cum vremea şi evenimentele au impus-o. Dar Istoria va avea să ţină seamă de voinţa nestrămutată a Partidului naţional liberal, de-a pune în slujba Ţării şi a Coroanei cu aceiaş curajoasă şi patriotică hotărâre, întreaga putere de muncă şi capacitate, de care a dat dovadă în cursul unui trecut ce se confundă cu acel al Statul unpontân. Vremea însă nu stă pe loc. Minutele fug în viaţa oamenilor cum fug anii în aceia a popoarelor. Binele ce-l putem face este cântărit cu alt cântar decât acela al slabelor puteri omeneşti; în schimb răul creşte cu greşelele tuturor. Iar la acest sfârşit de an, partidul liberal are conştiinţa împăcată, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a aduce o ameliorare în situaţia grea a ţării, pe care el a prevăzut-o, fără a-i fi ţinute în seamă, prevederile. Şi e regretabil că, în criza actuală, care desigur are legături cu acea mondială, nu putem spune că guvernul şi-a făcut datoria de a îndepărta tot ceea ce ar fi putut agrava suferinţele tarii. Dimpotrivă, prin măsurile luate, a pricinuit noui şi inutile dureri. Nici o clasă socială n’a fost capătă de ele. Au suferit toate din cauza impozitelor sporite şi fiecare in parte, de a pucea alte nevoie. Agricultorii stau azi cu hambarele pline neputându-şi vinde producţia, iar sărăcimea oraşelor plăteşte pâinea scumă. Comercianţii şi industriaşii nu-şi pot vinde produsele, şomajul creşte şi cu el sărăcia generală. In ce priveşte finanţele ţării un buget alcătuit în pripă, nu dă nici o garanţie pentru viitor. El nu a însemnat nici o operă de economii juste, nici una de prudentă chibzuială. În schimb toţi slujbaşii a căror existenţă este legată de buget, trăesc zile de lipsuri, cu frica viitorului, pe care-l văd şi mai negru. Iar dacă guvernul, în actuala situaţie economică şi financiară mondială, nu putea spera să evite cu totul aceste suferinţi, ar fi putut totuş să le micşoreze, dacă nu era atât de înfeudat unor idei preconcepute şi unor încăpăţânări nejustificate. Scurtul răstimp al unui an, a dat dreptate în această privinţă multora din prevederile partidului liberal şi nici cârmuitorii nu se pot felicita, nici noi nu ne putem bucura, căci n’am putut împiedeca răul, aşa cun am fi voit. Opinia publică a însemnat însă toate în răbojul vreunei fugare. O puternică mişcare în favoarea partidului liberal, — acela care prevede evenimentele şi nu se lasă purtat de ele, la întâmplare, — un puternic entuziasm întemeiat pe o nestrămutata încredere, — i-a înzecit şi însuşit puterile. In pesimismul şi descurajarea generală, această convingere în capacitatea, munca şi patriotismul partidului liberal, este pârghia pe care se sprijină refacerea ţării, este baza rezistenţei ei în faţa timpurilor grele ce se anunţă. Am pierdut în aceste vitrege împrejurări, noi ca şi întreaga ţară un cârmaciu hotărât şi chibzuit, a cărui putere de muncă şi experienţă era îndelung dovedită. Vintilă Brătianu a plecat dintre noi, ducând cu ultimul lui gând, grija de interesele ţării şi durerea de-a o lăsa în această grea situaţie. El a închis ochii dând flacăra acestui an gata să se stingă pâlpâia nesigură, aruncând umbre încă mai mari asupra oamenilor şi lucrurilor. Durerea ţării întregi îl însoţeşte dincolo de mormânt. Iar când flacăra noului an se aprinde puternică, d-l Duca, noul şef al partidului li’ *'* s—~ pe activitatea pur ţipa sa «eeies taler tate, aceîaş oneşti trecut. Steagul pat UUU..ui ov ~ seşte în mâini viguroase si cinstite, hotărâte şi prudente. Acest nou conducător, are nu numai încrederea unui partid, dar a întregei ţări. In anul care începe gândurile tuturor îl urmăresc în activitatea ce-o desfăşoară şi îi urează succesul care, nu este şi nu poate fi altul, decât acel al întregei tari: scăparea din primejdiile cu care se luptă azi. nou L m înaltul ordin de i\ i al M. $. REGELUI Ostaşi, ai armatei marinei şi aeronauticei In pragul unui nou an, primul Meu gând se îndreaptă către voi, cari In zile grele sunteţi sortiţi să fiţi pavăză nepregetată a Ţării. In anul ce a trecut, am putut, cu prilejul manevrelor regale, să iau un contact mai strâns cu voi toţi, dela general până la soldat. Sufletul Meu s’a umplut de bucurie, văzând felul cum s’au prezentat ostaşii Mei Cu cea mai desăvârşită dragoste, inima Mea, într'această zi, e îndeosebi cu voi. Voi cari aţi dat totdeauna în faţa Ţării pilda de disciplină, dragoste de Patrie şi de Rege. Bizuindu-Mă pe trecutul glorios al scumpei Mele oştiri, sunt sigur că ea va fi totdeauna la înălţimea încrederii ce o pun în ea. La mulţi ani! Dumnezeu cu voi! CAROL M. S. REGELE CAROL II Nomim A&fyiui nou ANUL V£CMI: -- Sper, dragul swosesimî, că pesta 3®5 de si£e, jt’ai să arăți ş£ fia ca min®, rupt și desîîădăjd&iif... Politica Sxistii Papa Piu XI şi situaţia internaţională — Telegramele ne-au vestit că, în prima zi de Crăciun, Papa Piu XI a rostit o cuvântare în care s’a ocupat şi de situaţiunea internaţională, între altele. Şeful Bisericei catolice a observat că poate niciodată lumea nu s’a aflat într’o situaţie mai dureroasă ca acuma, o situaţie care are repercusiunile ei în cercurile politice, sociale, financiare, economice şi industriale. Criza economică şi financiară este generală, universală, şi este resimţită de toate statele şi popoarele, chiar şi de cele mai bogate şi puternice, ca şi de cele mai umile şi modeste familii. Sf. Părinte a vorbit apoi de şomaj, care lipseşte de muncă şi de pâine atăţia lucrători cu familiile lor şi care face să se simtă nevoia unui mai bun echilibru social şi internaţional, inspirat de mai multă dreptate şi de mai multă calitate creştină şi care, fără a răsturna ordinea stabilită de Providenţă, să facă posibilă şi efectivă colaborarea între diferitele clase sociale şi între popoare, spre a se suprima lupta de concurenţă aspră şi vătămătoare tuturor şi dezastruoasă. Papa binecuvântează toate iniţiativele cari au de scop micşorarea suferinţelor de azi şi pregătirea unui viitor mai bun. Papa a vorbit apoi de acea teamă vagă, nedesluşită, cu cari mulţi privesc viitorul, ca şi cum ar vedea la orizont nori negri, prevestitori de furtună. Dar nu toţi aceşti nori aduc după ei furtuna. Totuş nu se poate tăgădui că furtuni groaznice şi universale sunt pregătite de o propagandă subversivă a oricărei ordini şi vrăşmaşe a oricărei religii. Apoi papa Piu XI a făcut un elocvent apel în favoarea păcei şi a divinei fraternizări omeneşti, adresăndu-se nu numai credincioşilor cărora le vorbea, ci tuturor popoarelor. „Lumei întregi, pentru că Isus ne-a venit ca să mântuiască întreaga lume". Bineînţeles însă că şeful Bisericei catolice s’a adresat în deosebi lumei catolice, spunând că nu poate exista o pace a lui Cristos adevărată, — iar nu un pacifism sentimental, confuz şi fără discernământ, — fără credinţă în Dumnezeu. Este o greşală să se creadă că între oameni poate să domnească o pace reală şi durabilă, atâta vreme cât aceştia sunt inspiraţi de setea după bunurile materiale ale acestei limi, din cari fiecarea vrea să-şi facă partea leului. Cu cât mai mare este numărul celor ce vor să se împărtăşească din bunurile lumeşti, cu atât mai mică este partea fiecăruia. De aceea aceste bunuri materiale sunt aproape inevitabil isvoare de cupiditate şi de gelozii, şi în acelaş timp de discordie şi conflicte. Tocmai contrariul se produce pentru comorile spirituale, — adevărul, binele, virtutea, — cari abundă şi fructifică în favoarea indivizilor şi a colectivităţei cu atât mai mult cu cât sunt mai larg comunicate. Dar nu poate exista o adevărată pace exterioară între oameni şi între popoare, acolo unde nu există pace internă, adică acolo unde spiritul de pace nu stăpâneşte minţile şi inimile, adică sufletul întreg. Din nenorocire, adaugă Papa, este greu ca pacea internă a inteligenţelor şi a inimilor să domnească între cetăţeni şi clasele sociale, dacă puternice motive de conflicte nasc şi durează între ei, in urma unei împărţiri nedrepte a avantagiilor şi a sarcinilor, a drepturilor şi a datorilor, a capitalului, a conducerei, a muncei şi a participărei la fructele muncei, pe care numai amicala lor colaborare ar putea să o producă. Este şi mai greu, dacă nu chiar imposibil, ca pacea să dureze între State şi popoare, dacă în locul patriotismului adevărat şi curat, să stăpânească un egoist şi neînduplecat naţionalism, adică, ura şi invidia în loc de o mutuală dorinţă de bine. Este, de altfel, absolut imposibil adaugă Papa, ca popoarele să guste pacea şi ordine şi libertate care este esenţă chiar a păcei, dacă dinăuntru şi din afară se ridică primejdii şi ameninţări, cari n’au fost înlăturate, prin precauţiuni şi măsuri de apărare. Şi aci Papa vorbeşte din nou de propaganda antisocială şi antireligioasă făcând desigur aluzie la acţiunea sovietelor. Cât despre ameninţările de noui războaie, — în vreme ce popoarele simt încă aşa de dureros flagelul ultimului răsboiu, — Papa a spus că nu crede să existe actualmente un popor civilizat care să vrea să devie aşa de monstruos de homicid, şi care să se sinucidă cu siguranţă în acelaş timp. In Parisul tuturor, splendorilor, pe un pat simplu de sanatoriu, asemănător patului de campanie, ana din cele mai senine glorii ale umanităţii, mareşalul Joffre, se stinge încet, purificat prin creştineasca împărtăşanie, cu luciditatea fericită a unui semi-zeu, în aureola căruia strălucesc împlinite toate visele marii naţiuni franceze. Mareşalul, în anii care au urmat miracolului de la Marna, a fost răsplătit cu o viaţă dublă, cu traiul pământean paşnic şi mulţumit al celui care şi-a făcut până la capăt datoria, realizând până şi suprema năzuinţă, precum şi cu o viaţă de legendă, de paralelism nemuritor cu istoria lumei pe care eroul a reţinut-o un răstimp la picioarele sale, ca să pornească apoi împreună, pe acelaş drum de glorie fără de amurg, al secolelor ce vor veni. Eternizat în bronz sub ochii săi, de humă, privind cu o modestie de mucenic pe sub sprincenele stufoase la soclul înalt care îi furase pentru vecie chipul vremelnic, în legendar şi epic oricând şi oriunde îi purta pasul fiinţa obosită de ani, „Tata Joffre” şi-a dat seamă că nu mai aparţine solului, apei său aerului francez, ci numai Franţei, care este eternitate şi lumină. Popular pretutindeni pe glob, între ai săi, foştii săi soldaţi, or între contimporanii cetăţeni din toate plaiurile Republicei, mareşalul îi era fiecăruia din cei patru zeci de milioane de locuitori. În rudă, un naş sau un bunic, pentru fiecare familie era un sacerdot şi un patriarh, pentru fiecare cămin era un zeu penal.... Copiii îl confundau, în acelaş miraculos de divină puritate, cu Moş Crăciun, aducător de bucurii, sau cu sfântul Nicolae care ştie sigur şi cu generozitate, câte perechi de pantofaşi sau de saboţei stau înşiraţi ca o defilare, la gura sobei. Mareşalul nu este etern numai în ramura viitorului. El pare un cristal de lumină al veşniciilor din urmă, peste care prezentul nostru pluteşte ca într’un ocean de mister. Tata Joffre este de totdeauna. Mama, predestinată la miracole, l’a cunoscut şi acum o mie cinci sute de ani când, sub steagul latinităţii, a zdrobit în câmpiile catalaunice hoardele năvalnicului Atila. Reeditarea împăratului hun, în ipostaza aceleiaşi barbarii şi sub masca trufaşă a Kaizerului, a întâlnit zăgazul aceluiaş fluviu şi avântul aceluiaş nebiruit apărător de latinitate şi civilizaţie, Miracolul de la Marna nu este numai o răspântie a secolelor şi un vad al slavei militare. Este un epilog de apocalips, un triumf de arhanghel, peste mântuirea civilizaţiei şi a crezului omenesc in dreptate, ameninţate de spiritul nimicirei şi de rugina lanţurilor, — este un luminiş al Evangheliei tuturor neamurilor. Istoria lumei şi cronica Franţei nu pot tălmăci minunea de la Marna fără unghiul mistic al colaborărei divinităţii. Mareşalul Joffre este şi al nostru, al celor opt sute de mii de morţi căzuţi pe câmpul de onoare, al milioanelor de împilaţi care şi-au răscumpărat, prin foc şi sânge, libertatea , al generilor care se bucură azi de sărbunimii, precum şi al celor veni, în evlavia şi sub a icoanei sfinte a semizeului tat de omenirea întreagă. IN ACTUAMITATE MAREŞALUL JOFFRE Oamenii mari at *11111111 BRATIANI (Continuarea în pag. ?.a) cari au nevoie de îngrijire medicală. In România democrată şi fericită, aşa cum au creiat-o reformele regimului actual, omul sănătos se îmbolnăveşte de lipsuri şi odată bolnav, este condamnat la moarte, căci nu va găsi îngrijire în nici un spital. Fondurile destinate acestei îngrijiri au fost suprimate aproape în totalitatea lor din bugetul anului viitor, dar în schimb se risipesc în subvenţii nefolositoare zeci de milioane, în afară de miliardele ce le înghit sinecuriştii guvernului de la casele autonome, direcţiile regionale, etc. Dar nu numai fondurile destinate hranei şi îngrijiri medicale a bolnavilor, au fost suprimate. O treime din subvenţie pentru profilaxia tuberculozei, întreaga subvenţie pentru prepararea vaccinului antituberculos şi alte suprimări grave duc, cum spune moţiunea consiliului profesoral al facultăţii de medicină din Bucureşti, — la DESFIINŢAREA ORGANIZĂRII NOASTRE SANITARE. Şi mai spune De altfel chiar guvernul nu se sfieşte să recunoască „opera“ ce-a înfăptuit-o. Intr’adevăr, în expune- rea de motive a bugetului „Regiei autonome' a romului sanitar şi de ocrotire“, formaţiune hibridă estsă ■ din mania regiilor de risipă — se spune că „resursele puse la dispoziţie sunt insuficiente pentru a atinge scopul urmărit“, adică insuficiente pentru întreţinerea bolnavilor săraci. Această expunere de motive, semnată de d. ministru al sănătăţii dovedeşte că ne-am întors la vremurile lui Caragea, când combaterea boalelor era încredinţată cioclilor şi babelor vrăjitoare. Dacă însă veţi deschide programul cu care partidul naţional-ţărănesc a venit la cârmă, veţi descoperi între alte lucruri interesante şi cu totul necunoscute, făgăduiala solemnă de a îngriji de sănătatea publică şi în special de acea a satelor. A trebuit ca şi în această direcţie regimul actual să nu-şi ţină făgăduielile, croind cea mai tragică rea întregei populaţiuni a ţării“, ivuitguu uni „„ . , x»ucuie»u, ;ntie vremurilor sau de rautatea iungi. Cifrele foSduM peSru ^omeneasca, domina încă prin sănătatea publică, atât de mici în buget, vor corespunde la altele nemă-■ surat mai mari, la rubrica morţii lor din registrele stării civile. Desigur că condamnaţii la moar- te, acei cari bolnavi fiind, vor de- i gera de frig la uşa spitalelor fără a fi primiţi, nu mai pot vota şi deci nu sunt deloc interesanţi pentru guvern. Dar acei cari rămân în urmă, pentru a duce o viaţă de mizerii şi boli, în care tuberculoza, pelagra şi sifilisul vor fi puternicii atotcârmuitori, îşi vor aduce desigur aminte de democraţia integrală şi de principiile mari ale partidului naţional-ţărănesc, cu aceeaş recunoştinţă ca şi toţi cetăţenii acestei ţări. Ce folos însă ? Asemenea greşeli nu le plăteşte numai partidul politic ce le făptueşte, ci neamul întreg,cu sângele şi viaţa lui. Sunt greşelile cele mai vinovate, pe cari le cunoaşte istoria şi cari lasă în urma lor descurajarea şi moartea. VINTILA BRATIANU reţia lui întreaga pădure şi desolarea înconjurătoare. Stejarul s’a frânt. In moartea neaşteptată a lui Vintilă Brătianu ţara plânge înduioşată pe marele patriot şi om de stat, pe animatorul inspirat al energiilor româneşti, pionier neobosit al valorificării avuţiilor naţionale, pe acela care, prin o muncă titanică şi tenace, şi mai presus de toate prin o credinţă neclintită în izbândă întemeiată pe dreptatea şi forţele vii ale acestui popor, a fost unul din făuritorii efectivi ai României Mari. Nu este act mare înfăptuit în ultimele decenii în această ţară, nu este mişcare socială sau economică sortită să consolideze aşezămintele ei interioare sau să mărească prestigiul ei în afară, la care Vintilă Brătianu să nu fi avut o parte importantă prin patriotismu-i înflăcărat, cunoştinţele sale multilaterale, aptitudinile-i de bun organizator şi munca sa metodică şi fecundă. Nu Intră in căderea mea să relevez contribuţia covârşitoare a lui Vintilă Brătianu în domeniul social şi politic, modest colaborator al său aproape de un sfert de veac, mai mult pe tărâmul technic şi întrucâtva economic, la Primăria Capitalei, la Societatea Govora Călimăneşti, etc., voi încerca să schiţez câteva din faptele ce cunosc şi unele trăsături din personalitatea acestui mare român, pe care norocul m’a făcut să-l întâlnesc dela începutul carierei mele, de când n’am încetat de a avea pentru dânsul un adevărat cult. Un inginer eminent Vintilă Brătianu prin studiile şi începuturile activităţii sale precum şi prin cunoştinţele şi spiritul constructiv şi metodic pe care le-a aplicat în diversele domenii în care a slujit ţara, a fost unul din distinşii reprezentanţi ai breslei inginereşti şi cortulmpasiunii strainene, etică profesională asiduă şi rea în serviciul statului crite funcţiuni importante, a pus în evidenţă aptitudin de technician pregătit şi strator destoinic, o îmbraţi riera politică, în lungul una din preocupările sale sfante a fost rezolvirea problemelor financiare şi unice care interesau ţara. Activitatea sa economică ta technică s’a imprimat în numeroase directive și lucrări însemnate, la a căror realizare adesea numele i-a rămas anonim, dar pe pe care le-a inspirat, le a îndrumat și le-a dat posibilitatea de realizare. La Primăria Canitalei Primariatul din 1906—1910 al Vintilă Brătianu în capitala ţări unde adesvoltat o muncă uriaş venind in fiecare zi la lucru primul înainte de orele 7 dimineaţă a fost o epocă de înflorire pe car colaboratorii săi nu o vor uti niciodată iar cetăţenii oraşului vor pomeni cu recunoştinţă de generaţie în generaţie. De la ace epocă datează cele mai importrate reforme şi opere edilitar din Bucureşti, ca : reorganizare tuturor serviciilor comunale, descentralizarea celor technice,pri înfiinţarea sectoarelor, desăvârşirea planului de sistematizare, construcţia noului abator, central electrică de la Grozăveşti, tramvaele comunale, canalizarea oraşului, desăvârşirea captărei ape de la Ulmi, întinderea reţelei , introducerea contoarelor de apă pentru înfrânarea risipei, diferit hale de cartier prevăzute cu frigorifere, numeroase şcoli, dispersare, trotuare şi pavaje în cartierele mărginaşe, etc. La aceste lucrări nu s’a mulţumit numai ; participa în rolul de conducător, a fost un adevărat colaborator punând la contribuţie cunoştinţei sale technice şi discernământuluminat. Lucrările menţionate ai însemnat un imens progres în alcătuirea noastră orăşenească şi au fost făcute cu o deosebită chibzuinţă, fără sarcini grele pentu budgetul comunei. Dar mai presus de toate ele au fost realizate cu mijloace propri şi prin tineri ingineri român conform devizei sale devenită preverbală „prin noi înşine”, deviz privită de unii cu scepticism sau ironizată în forma ei exclusivistă dar care, apreciată la justa ei axcepţiune, este de fapt un crez pnterme, care mută munţii şi deboară obstacolele. Printre colaboratori Convins de calităţile înăscute ale rasei, intr’un timp când domnea încă neîncrederea în forţele naţionale, Vintilă Brătianu a ştiut să insufle tinerilor colaboratori încredere în sine, să îmboldească iniţiativele timide şi să trezească energiile latente El a avut o deosebită solicitudine pentru ingineri, în a căror