Viitorul, ianuarie 1931 (Anul 23, nr. 6873-6896)

1931-01-01 / nr. 6873

dsui'Zeci si Collea No. 6873 6 Pagini 3 LEB ix la TARA S LI­ EX. în STRBIHATATE ABONAMENTE IN Un an — — 700 lei Şase luni — — 350 , Trei luni — —1 200 , In strainătffire Un «d — — 1400 lei Şase luni — — 700 , Trei luni----- 400 , REDACTI­A­­ ADMINISTRATIA BUCURESTI STRADA EDGAR QUINET No. 8­­ STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23, Redacţiei şi Administraţia 349/23 şi 333/11 ANUNCIURI COMERCIALE M Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 el la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele republicate se distrug. ■Ü Joi 1 ianuarie 1931 3 LEI EZ. i. TARA 6 LEI EX. Iii STMIHRTATE On­ UN GEST DEMENT Discuţia filosofică e veche şi enclusia e ştiută■ Niciodată actul violent nu rezolvă o situaţie, nu onstitue o soluţie nu sfârşeşte omic. El creiază tocmai condiţiile ele mai bune pentru ca seria de­venimente contra căruia­­ se ri­­dică, să progreseze şi mai mult. Un asasinat politic nu este o cro­ime. Este o dementă, pentru că ransformă personajul odios în ictimă, ori face dintr’un om c are chiar când îl chiamă Neron n­u e decât un exponent al unei ibianţe sociale, — o forţă unica, în început, ori un sfârşit, când el nu e decât clipa care fuge. Iată de ce atentatul recent con­ta unui ziarist este mai mult de­ât un act criminal, mai mult de­ât un act dement­, este un act iutil. Ziaristul nu e decât avocatul unei cause, propagandistul unui arent, representantul unei ten­­dinţe. Dispariţia lui nu­ va aduce nici­ o chim­bare în causa, care el o sus­­ine. Se vor găsi alţii, cu mai mult atent, sau cu atât mai puţin ta­­cnt, care să susţină o teză sau Ita. Se vor găsi ori­cănă republi­­ani într’un regim monarhic, şi d­estul monarhiei într’un regim re­publican. Ideile nu se cristalizează ntr’un om. Sunt forţe vii şi im­personale. Si­m de aceea atentatul­ontra unui om, mai ales când el­­ e de­cât profesionistul avocat­­ unei cause, este o absurditate epică, nu numai o cruzime mo­uld. Şi istoria este de faţă, ca să a­­ate inutilitatea acestor gesturi. Nu cu revolverul or cu pum­niul se susţine sau se combate idee, ci cu ascuţişul minţei, cu­­mamita ce se chimă logica. De aceea şi regimurile de Mo­menta sunt şi nelogice. Ele cred , prin forţe violente se pot com­­b­ina conştiinţele. Mai curând sau ■iar târziu, ele se revoltă, pe când o poţi subjuga definitiv prin fas­­m­otia unei educaţii abile, prin­­vedica inteligentă. Iată de ce atentatul recent in­­teptat contra unui ziarist, a de­­leptat instinctiv în minţile tutu­­­r reprobarea energică. PETRONIUS N­O 11 Câteva ore încă şi anul nou va pune stavila de netrecut între ceea ce a fost şi ceea ce va să fie. Câteva ore şi cele bune, ca şi cele rele, vor păşi pragul istoriei, în care alte mâini le vor aşeza, alte minţi le vor cugeta. Iar peste multe ce-ar trebui ţinute minte, se va aşterne uitarea şi acele ce­­ar trebui uitate, vor fi plămădite cu fermentul urei, pentru a fi date drept anaforă drepţilor, cari vor voi să se împărtăşească cu sfânta taină a adevărului. Se cade însă ca, înainte de-a pune Chronos stăvilarul între ce­­a fost şi ce-are să fie, — se cade să ne amintim cu smerenie do­ar,ei pe cari i-am avut în frunte ca şi de acei pe cari i-am avut la cot, în lupta ce-am dus-o în acest an. A fost o luptă aprigă, aşa cum vremea şi evenimentele au impus-o. Dar Istoria va avea să ţină seamă de voinţa nestrămu­tată a Partidului naţional libe­ral, de-a pune în slujba Ţării şi a Coroanei cu aceiaş curajoasă şi patriotică hotărâre, întreaga pu­tere de muncă şi capacitate, de care a dat dovadă în cursul u­­nui trecut ce se confundă cu acel al Sta­tul un­pontân. Vremea însă nu stă pe loc. Mi­nutele fug în viaţa oamenilor cum fug anii în aceia a popoare­lor. Binele ce-l putem face este cântărit cu alt cântar decât ace­la al slabelor puteri omeneşti; în schimb răul creşte cu greşele­­le tuturor. Iar la acest sfârşit de an, partidul liberal are conştiin­ţa împăcată, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a aduce o ameliorare în situaţia grea a ţă­rii, pe care el a prevăzut-o, fără a-i fi ţinute în seam­ă, prevede­rile. Şi e regretabil că, în criza actuală, care desigur are legături cu acea mondială, nu putem spu­ne că guvernu­l şi-a făcut datoria de­ a îndepărta tot ceea ce ar fi putut agrava suferinţele tarii. Dimpotrivă, prin măsurile luate, a pricinuit noui şi inutile du­reri. Nici o clasă socială n’a fost capătă de ele. Au suferit toate din cauza impozitelor sporite şi fiecare in parte, de a pu­cea alte nevoie. Agricultorii stau azi cu hambarele pline neputându-şi vin­de producţia, iar sărăcimea ora­şelor plăteşte pâinea scumă. Co­mercianţii şi industriaşii nu-şi pot vinde produsele, şomajul cre­şte şi cu el sărăcia generală. In ce priveşte finanţele ţării un bu­get alcătuit în pripă, nu dă nici o garanţie pentru viitor. El nu a însemnat nici o operă de econo­mii juste, nici una de prudentă chibzuială. În schimb toţi sluj­başii a căror existenţă este legată de buget, trăesc zile de lipsuri, cu frica viitorului, pe care-l văd şi mai negru. Iar dacă guvernul, în actuala situaţie economică şi financiară mondială, nu putea spera să evite cu totul aceste su­­ferinţi, ar fi putut totuş să le micşoreze, dacă nu era atât de în­feudat unor idei preconcepute şi unor încăpăţânări nejustificate. Scurtul răstimp al unui an, a dat dreptate în această privinţă mul­tora din prevederile partidului liberal şi nici cârmuitorii nu se pot felicita, nici noi nu ne putem bucura, căci n’am putut împie­deca răul, aşa cu­n am fi voit. Opinia publică a însemnat în­să toate în răbojul vreunei fu­gare. O puternică mişcare în fa­voarea partidului liberal, — ace­la care prevede evenimentele şi nu se lasă purtat de ele, la în­tâmplare, — un puternic entu­ziasm întemeiat pe o nestrămu­tata încredere, — i-a înzecit şi însuşit puterile. In pesimismul şi descurajarea generală, această convingere în capacitatea, munca şi patrioti­smul partidului liberal, este pâr­ghia pe care se sprijină refacerea ţării, este baza rezistenţei ei în faţa timpurilor grele ce se a­­nunţă. Am pierdut în aceste vi­trege împrejurări, noi ca şi în­treaga ţară un cârmaciu hotărât şi chibzuit, a cărui putere de mun­că şi experienţă era îndelung do­vedită. Vintilă Brătianu a plecat dintre noi, ducând cu ultimul lui gând, grija de interesele ţării şi durerea de-a o lăsa în această grea situaţie. El a închis ochii dând flacăra acestui an gata să se stingă pâlpâia nesigură, arun­când umbre încă mai mari asu­pra oamenilor şi lucrurilor. Du­rerea ţării întregi îl însoţeşte din­colo de mormânt. Iar când flacăra noului an se aprinde puternică, d-l Duca, noul şef al partidului li’ *'* s—~ pe activitatea pur ţipa sa «eeies taler tate, aceîaş oneşti trecut. Steagul pat UUU..ui ov ~ seşte în mâini viguroase si cin­stite, hotărâte şi prudente. Acest nou conducător, are nu numai în­crederea unui partid, dar a între­­gei ţări. In anul care începe gândurile tuturor îl urmăresc în activita­tea ce-o desfăşoară şi îi urează succesul care, nu este şi nu poate fi altul, decât acel al întregei tari: scăparea din primejdiile cu care se luptă azi. nou L m înaltul ordin de i\ i al M. $. REGELUI Ostaşi, ai armatei marinei şi aeronauticei In pragul unui nou an, primul Meu gând se îndreaptă către voi, cari In zile grele sunteţi sortiţi să fiţi pa­văză nepregetată a Ţării. In anul ce a trecut, am putut, cu prilejul manevrelor regale, să iau un contact mai strâns cu voi toţi, dela general până la soldat. Sufletul Meu s’a umplut de bucurie, văzând felul cum s’au prezentat ostaşii Mei Cu cea mai desăvârşită dragoste, inima Mea, într'această zi, e îndeo­sebi cu voi. Voi cari aţi dat totdea­una în faţa Ţării pilda de disciplină, dragoste de Patrie şi de Rege. Bizuindu-Mă pe trecutul glorios al scumpei Mele oştiri, sunt sigur că ea va fi totdeauna la înălţimea încre­derii ce o pun în ea.­­ La mulţi ani! Dumnezeu cu voi! CAROL M. S. REGELE CAROL II Nomim A&fyiui nou ANUL V£CMI: -- Sper, dragul swosesimî, că pesta 3®5 de si£e, jt’ai să arăți ş£ fia ca min®, rupt și desîîădăjd&iif... Politica Sxistii Papa Piu XI şi situaţia internaţională — Telegramele ne-au vestit că, în prima zi de Crăciun, Papa Piu XI a rostit o cuvântare în care s’a ocupat şi­ de situaţiunea interna­ţională, între altele. Şeful Bisericei catolice a obser­vat că poate niciodată lumea nu s’a aflat într’o situaţie mai dure­roasă ca acuma, o situaţie care are repercusiunile ei în cercurile politice, sociale, financiare, eco­nomice şi industriale. Criza economică şi financiară este generală, universală, şi este resimţită de toate statele şi po­poarele, chiar şi de cele mai bo­gate şi puternice, ca şi de­­ cele mai umile şi modeste familii. Sf. Părinte a vorbit apoi de şo­maj, care lipseşte de muncă şi de pâine atăţia lucrători cu fami­liile­ lor şi care face să se simtă nevoia unui mai bun echilibru so­cial şi internaţional, inspirat de mai multă dreptate şi de mai multă calitate creştină şi care, fără a răsturna ordinea stabilită de Providenţă, să facă posibilă şi efectivă colaborarea î­­nt­re dife­ritele clase sociale şi între popoa­re, spre a se suprima­ lupta de concurenţă aspră şi vătămătoare tuturor şi dezastruoasă. Papa binecuvântează toate ini­ţiativele cari au de scop micşora­rea suferinţelor de azi şi pregăti­rea unui viitor mai bun. Papa a vorbit apoi de acea tea­mă vagă, nedesluşită, cu cari mulţi privesc viitorul, ca şi cum ar vedea la orizont nori negri, pre­vestitori de furtună. Dar nu toţi aceşti nori aduc după ei furtuna. Totuş nu se poate tăgădui că fur­tuni groaznice şi universale sunt pregătite de o propagandă subver­sivă a ori­cărei ordini şi vrăşmaşe a ori­cărei religii. Apoi papa Piu XI a făcut un elocvent apel în favoarea păcei şi a divinei fraternizări omeneşti, adresăndu-se nu numai credincio­şilor cărora le vorbea, ci tuturor popoarelor. „Lumei întregi, pentru că Isus ne-a venit ca să mântuiască în­treaga lume". Bine­înţeles însă că şeful Bisericei catolice s’a adresat în deosebi lumei catolice, spunând că nu poate exista o pace a lui Cristos adevărată, — iar nu un pacifism sentimental, confuz şi fă­ră discernământ, — fără credinţă în Dumnezeu. Este o greşală să se creadă că între oameni poate să domnească o pace reală şi durabilă, atâta vreme cât aceştia sunt inspiraţi de setea după bunurile materiale ale acestei limi, din cari fiecarea vrea să-şi facă partea leului. Cu cât mai mare este numărul celor ce vor să se împărtăşească din bunurile lumeşti, cu atât mai mică este partea fiecăruia. De aceea a­­ceste bunuri materiale sunt aproa­pe inevitabil isvoare de cupiditate şi de gelozii, şi în acelaş timp de discordie şi conflicte. Tocmai con­trariul se produce pentru comorile spirituale, — adevărul, binele, vir­tutea, — cari abundă şi fructifică în favoarea indivizilor şi a colec­tivit­ăţei cu atât mai mult cu cât sunt mai larg comunicate. Dar nu poate exista o adevărată pace exterioară între oameni şi între popoare, acolo unde nu exi­stă pace internă, adică acolo unde spiritul de pace nu stăpâneşte minţile şi inimile, adică sufletul întreg. Din nenorocire, adaugă Papa, este greu ca pacea internă a in­teligenţelor şi a inimilor să dom­nească între cetăţeni şi clasele so­ciale, dacă puternice motive de conflicte nasc şi durează între ei, in urma unei împărţiri nedrepte a avantagiilor şi a sarcinilor, a drepturilor şi a datorilor, a capi­talului, a conducerei, a muncei şi a participărei la fructele muncei, pe care numai amicala lor colabo­rare ar putea să o producă. Este şi mai greu, dacă nu chiar imposibil, ca pacea să dureze în­tre State şi popoare, dacă în locul patriotismului adevărat şi curat, să stăpânească un egoist şi neîn­duplecat naţionalism, adică, ura şi invidia în loc de o mutuală dorin­ţă de bine. Este, de altfel, absolut imposibil adaugă Papa, ca popoarele să gu­ste pacea şi ordine şi libertate care este esenţă chiar a păcei, dacă dinăuntru şi din afară se ri­dică primejdii şi ameninţări, cari n’au fost înlăturate, prin precau­­ţiuni şi măsuri de apărare. Şi aci Papa vorbeşte din nou de propa­ganda antisocială şi antireligioasă făcând desigur aluzie la acţiunea sovietelor. Cât despre ameninţările de noui războaie, — în vreme ce popoarele simt încă aşa de dureros flagelul ultimului răsboiu, — Papa a spus că nu crede să existe actualmente un popor civilizat care să vrea să devie aşa de monstruos de homi­­cid, şi care să se sinucidă cu si­guranţă în acelaş timp. In Parisul tuturor, splendorilor, pe un pat simplu de sanatoriu, asemănător patului de campanie, ana din cele mai senine glorii ale umanităţii, mareşalul Joffre, se stinge încet, purificat prin creşti­neasca împărtăşanie, cu lucidita­tea fericită a unui semi-zeu, în aureola căruia strălucesc împli­nite toate visele marii naţiuni franceze. Mareşalul, în anii care au ur­mat miracolului de la Marna, a fost răsplătit cu o viaţă dublă, cu traiul pământean paşnic şi mul­ţumit al celui care şi-a făcut până la capăt datoria, realizând până şi suprema năzuinţă, pre­cum şi cu o viaţă de legendă, de pa­ralelism nemuritor cu istoria lu­­mei pe care eroul a reţinut-o un răstimp la picioarele sale, ca să pornească apoi împreună, pe ace­laş drum de glorie fără de amurg, al secolelor ce vor veni. Eternizat în bronz sub ochii săi, de humă, privind cu o modestie de mucenic pe sub sprincenele stu­foase la soclul înalt care îi furase pentru vecie chipul vremelnic, în legendar şi epic oricând şi ori­unde îi purta pasul fiinţa obo­sită de ani, „Tata Joffre” şi-a dat seamă că nu mai aparţine solului, apei său aerului francez, ci numai Franţei, care este eternitate şi lu­mină. Popular pretutindeni pe glob, între ai săi, foştii săi soldaţi, or între contimporanii cetăţeni din toate plaiurile Republicei, mare­şalul îi era fiecăruia din cei patru zeci de milioane de locuitori. În rudă, un naş sau un bunic,­­ pen­tru fiecare familie era un sacer­dot şi un patriarh, pentru fiecare cămin era un zeu penal.... Copiii îl confundau, în acelaş miraculos de divină puritate, cu Moş Cră­ciun, aducător de bucurii, sau cu sfântul Nicolae care ştie sigur şi cu generozitate, câte perechi de pantofaşi sau de saboţei stau în­şiraţi ca o defilare, la gura sobei. Mareşalul nu este etern numai în ramura viitorului. El pare un cristal de lumină al veşniciilor din urmă, peste care prezentul nostru pluteşte ca într’un ocean de mister. Tata Joffre este de tot­deauna. Mam­a, predestinată la miracole, l’a cunoscut şi acum o mie cinci sute de ani când, sub steagul la­tinităţii, a zdrobit în câmpiile ca­­talaunice hoardele năvalnicului Atila. Reeditarea împăratului hun, în ipostaza aceleiaşi barbarii şi sub masca trufaşă a Kaizerului, a în­tâlnit zăgazul aceluiaş fluviu şi avântul aceluiaş nebiruit apărător de latinitate şi civilizaţie, Miracolul de la Marna nu este numai o răspântie a secolelor şi un vad al slavei militare. Este un epilog de apocalips, un triumf de arhanghel, p­este mântuirea civi­lizaţiei şi a crezului omenesc in dreptate, ameninţate de spiritul nimicirei şi de rugina lanţurilor, — este un luminiş al Evangheliei tuturor neamurilor. Istoria lumei şi cronica Franţei nu pot tălmăci minunea de la Marna fără unghiul mistic al co­­laborărei divinităţii. Mareşalul Joffre este şi al no­stru, al celor opt sute de mii de morţi căzuţi pe câmpul de onoare, al milioanelor de împilaţi care şi-au răscumpărat, prin foc şi sânge, libertatea , al gene­rilor care se bucură azi de sărb­unimii, precum şi al celor veni, în evlavia şi sub a icoanei sfinte a semizeului­­ tat de omenirea întreagă. IN ACTUAMITATE MAREŞALUL JOFFRE Oamenii mari at *1­1111111 BRATIANI (Continuarea în pag. ?.a) cari au nevoie de îngrijire medi­cală. In România democrată şi fericită, aşa cum au creiat-o reformele regi­mului actual,­­ omul sănătos se îmbolnăveşte de lipsuri şi oda­tă bolnav, este condamnat la moarte, căci nu va găsi îngrijire în nici un spital. Fondurile desti­nate acestei îngrijiri au fost supri­mate aproape în totalitatea lor din bugetul anului viitor, dar în schimb se risipesc în subvenţii nefolosi­toare zeci de milioane, în afară de miliardele ce le înghit sinecuriştii guvernului de la casele autonome, direcţiile regionale, etc. Dar nu numai fondurile destinate hranei şi îngrijiri medicale a bolna­vilor, au fost suprimate. O treime din subvenţie pentru profilaxia tu­berculozei, întreaga subvenţie pen­tru prepararea vaccinului antitu­­berculos şi alte suprimări grave duc,­­ cum spune moţiunea consi­liului profesoral al facultăţii de medicină din Bucureşti, — la DES­FIINŢAREA ORGANIZĂRII NOA­STRE SANITARE. Şi mai spune De altfel chiar guvernul nu se sfieşte să recunoască „opera“ ce-a­ înfăptuit-o. Intr’adevăr, în expune-­ rea de motive a bugetului „Regiei­­ autonome' a romu­lui sanitar şi de­ ocrotire“, formaţiune hibridă estsă ■ din mania regiilor de risipă — se spune că „resursele puse la dispoziţie sunt insuficiente pen­tru a atinge scopul urmărit“, a­­dică insuficiente pentru întreţinerea bolnavilor săraci. Această expunere de motive, semnată de d. ministru al sănătăţii dovedeşte că ne-am în­tors la vremurile lui Caragea, când combaterea boalelor era încredin­ţată cioclilor şi babelor vrăjitoare. Dacă însă veţi deschide progra­mul cu care partidul n­aţional-ţără­­nesc a venit la cârmă, veţi desco­peri între alte lucruri interesante şi cu totul necunoscute, făgădu­iala solemnă de­ a îngriji de sănătatea publică şi în special de acea a sa­telor. A trebuit ca şi în această di­recţie regimul actual să nu-şi ţină făgăduielile, croind cea mai tragică rea întregei populaţiuni a ţării“, ivuitguu uni „„ . , x»ucui­e»u, ;ntie vremurilor sau d­e rautatea iungi. Cifrele foSduM peSru ^omeneasca, domina încă prin să­nătatea publică, atât de mici în bu­­get, vor corespunde la altele nemă-■ surat mai mari, la rubrica morţi­­i lor din registrele stării civile.­­ Desigur că condamnaţii la moar-­ te, acei cari bolnavi fiind, vor de- i gera de frig la uşa spitalelor fără­­ a fi primiţi, nu mai pot vota şi deci nu sunt deloc interesanţi pentru guvern. Dar acei cari rămân în ur­mă, pentru a duce o viaţă de mi­zerii şi boli, în care tuberculoza, pe­lagra şi sifilisul vor fi puternicii atotcârmuitori,­­ îşi vor aduce de­sigur aminte de democraţia inte­grală şi de principiile mari ale par­tidului naţional-ţărănesc, cu a­­ceeaş recunoştinţă ca şi toţi cetă­ţenii acestei ţări. Ce folos însă ? Asemenea greşeli nu le plăteşte nu­mai partidul politic ce le făptue­­şte, ci neamul întreg,cu sângele şi viaţa lui.­­ Sunt greşelile cele mai vinovate, pe cari le cunoaşte istoria şi cari lasă în urma lor descurajarea şi moartea. VINTILA BRATIANU reţia lui întreaga pădure şi deso­­larea înconjurătoare. Stejarul s’a frânt. In moartea neaşteptată a lui Vintilă Brătianu ţara plânge în­duioşată pe marele patriot şi om de stat, pe animatorul inspirat al energiilor româneşti, pionier neo­bosit al valorificării avuţiilor na­ţionale, pe acela care, prin o mun­că titanică şi tenace, şi mai presus de toate prin o credinţă neclintită în izbândă întemeiată pe dreptatea şi forţele vii ale acestui popor, a fost unul din făuritorii efectivi ai României Mari. Nu este act mare înfăptuit în ul­timele decenii în această ţară, nu este mişcare socială sau econo­mică sortită să consolideze aşeză­­mintele ei interioare sau să mă­rească prestigiul ei în afară, la care Vintilă Brătianu să nu fi a­­vut o parte importantă prin pa­trioti­smu-i înflăcărat, cunoştin­ţele sale multilaterale, aptitudi­­nile-i de bun organizator şi mun­ca sa metodică şi fecundă. Nu Intră in căderea mea să re­­levez contribuţia covârşitoare a lui Vintilă Brătianu în domeniul social şi politic, modest colabora­tor al său aproape de un sfert de veac, mai mult pe tărâmul technic şi întrucâtva economic, la Primă­ria Capitalei, la Societatea Go­vora Călimăneşti, etc., voi încerca să schiţez câteva din faptele ce cunosc şi unele trăsături din per­sonalitatea acestui mare român, pe care norocul m’a făcut să-l în­tâlnesc dela începutul carierei mele, de când n’am încetat de a avea pentru dânsul un adevărat cult. Un inginer eminent Vintilă Brătianu prin studiile şi începuturile activităţii sale pre­cum şi prin cunoştinţele şi spiri­tul constructiv şi metodic pe care le-a aplicat în diversele domenii în care a slujit ţara, a fost unul din distinşii reprezentanţi ai bre­slei inginereşti şi cortul­m­pa­siunii strainene, e­tică profesională asiduă şi rea în serviciul statului c­rite funcţiuni importante, a pus în evidenţă aptitudin de technician pregătit şi s­­trator destoinic, o îmbraţi riera politică, în lungul una din preocupările sale sfante a fost rezolvirea­­ problemelor financiare şi unice care interesau ţara. Activitatea sa economică ta te­­chnică s’a imprimat în nume­roase directive și lucrări însem­nate, la a căror realizare adesea numele i-a rămas anonim, dar pe pe care le-a inspirat, le a îndru­mat și le-a dat posibilitatea de realizare. La Primăria Canitalei Primariatul din 1906—1910 a­l Vintilă Brătianu în capitala ţări unde a­­desvoltat o muncă uriaş venind in fiecare zi la lucru pri­mul înainte de orele 7 dimineaţă a fost o epocă de înflorire pe car colaboratorii săi nu o vor uti niciodată iar cetăţenii oraşului vor pomeni cu recunoştinţă de generaţie în generaţie. De la ace epocă datează cele mai impor­tr­ate reforme şi opere edilitar din Bucureşti, ca : reorganizare tuturor serviciilor comunale, des­centralizarea celor technice,­pri înfiinţarea sectoarelor, desăvârşi­rea planului de sistematizare, con­strucţia noului abator, central electrică de la Grozăveşti, tram­vaele comunale, canalizarea ora­şului, desăvârşirea captărei ape de la Ulmi, întinderea reţelei , introducerea contoarelor de apă pentru înfrânarea risipei, diferit hale de cartier prevăzute cu fri­gorifere, numeroase şcoli, disper­sare, trotuare şi pavaje în cartie­rele mărginaşe, etc. La aceste lu­crări nu s’a mulţumit numai ; participa în rolul de conducător,­ a fost un adevărat colaborator punând la contribuţie cunoştinţei sale technice şi discernământu­­luminat. Lucrările menţionate ai însemnat un imens progres în al­cătuirea noastră orăşenească şi au fost făcute cu o deosebită chib­zuinţă, fără sarcini grele pentu budgetul comunei. Dar mai presus de toate ele au fost realizate cu mijloace propri şi prin tineri ingineri român conform devizei sale devenită pre­verb­ală „prin noi înşi­ne”, deviz privită de unii cu scepticism sau ironizată în forma ei exclusivistă dar care, apreciată la justa ei ax­cepţiune, este de fapt un crez pn­term­e, care mută munţii şi de­boară obstacolele. Printre colaboratori Convins de calităţile înăscute ale rasei, intr’un timp când dom­nea încă neîncrederea în forţele naţionale, Vintilă Brătianu a ştiut să insufle tinerilor colaboratori încredere în sine, să îmboldească iniţiativele timide şi să trezească energiile latente El a avut o deosebită solicitu­dine pentru ingineri, în a căror

Next