Viitorul, februarie 1931 (Anul 23, nr. 6897-6919)

1931-02-02 / nr. 6897

Y MOTE O carte franceză despre România In seria atât de interesantă a cărţilor cu titlul generic „Les états contemporains“ dirijată, de d-nii V. Caron şi M. Lhéritier, a apărut un volum consacrat ţărei noastre, şi scris de un publicist, şi un cărturar, care ne cunoaşte de aproape, ne cunoaşte limba (o dovedeşte aplicaţiile ce le dă asupra accentuărei şi pronunţărei cuvintelor româneşti) şi a fost astfel şi măsură — punând şi inimă şi pregătire — ca să dea publicului francez noţiuni precise despre ţara noastră. D-l André Tibal — acesta e numele autorului scrierei ..La Roumanie“ — a avut bunul gând a lua recomandator al cărţei sale, pe d-l Auguste Gauvain unul din publiciştii străini cari deasemeni ne cunoaşte de aproape şi de îndelungată, vreme. D-l Andre Tibal în studiul său asupra României, a căutat să fie cât mai complet, iniţiind pe lectorii, străini si toate aspectele vietei noastre publice, pretutindeni aducând o informaţie sigură şi o judecată — cu foarte rari excepţii — corespunsoare realităţilor dela noi. ■ Astfel d-l André Ti’t'd face o expunere istorică scurtă fireşte dar in general de bună informatie asupra ţarei dela origină până azi (în fi de pagini nu intem cere autorului să fie complet). In ceea ce priveşte istoria cu totul recentă a tratatelor de pace, nu aducem nici-o învinuire autorului dacă făcând numai operă ă? istorie se menţine hitr'o neutralitate rece asupra evenimentelor petrecute, şi astfel nu explică faptul de ce ..caracterul vitreg şi dârj (obştina) al d-lui Brătianu a indispus mult pe conducătorii conferinţei de pace, căci acest caracter era pus şi serviciul ţârei ca şi şi acela al dreptăţei careera de partea noastră. Este mai puţin neutru, mai cald şi prin aceasta, şi mai aproape de realitatea trăită, atunci câtul antonii scrie“. ..România a consimţit de bună voie la toate sacrificiile indispensabile echilibrului Europei, dar ea a cerut, totdeauna ridicarea nedreptăţei a cărei victimă fusese la Spa“. In capitolul despre literele si artele la nord, Tibal o fcăt prea grăbit. Nu’l învinuim, dar recunoaştem că într’o privire de ansărfeblu asupra unei ţări tinere, aprofundarea vieeţei literare şi artistice ajută la înţelegerea completă a evoluţiei ei, ca şi a perspectivelor de viitor. Dar în general , studiul d-lui Andre Tibal este întemeiat pe o informaţie onestă luată de la orară şi în filele cărţii străbate în mod visibil un suflu de bunăvoinţă, amicală, care ne măguleşte şi ne foloseşte. Cartea d-lui Andre Tibal este astfel menită să fie cetită cu acelaş interes .?Îe folos. în România, ca şi în străinătate, PETRONIUS „i iX ii , ARA EX. în STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Un an-----. 700 lei Şase luni — — 350 , Trei luni----- 200 „ In streinătate Un an-----1400 lei Şase luni — — 700 „ Trei luni----- 400 , REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDSAR QUINET No. 2 l| STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23, Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 IV U9541 6697 4 Pai iii /A *i» ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. 30 LEI EZ. la ŢARA 6 lfl U.li .................... udVERNUL nu ARE blndwM Tirii Rezultatele alegerilor parţiale crede că le înăbuşe prin oprirea congresului slujbaşilor publici. Lucrătorii de la căile ferate, suprimaţi cu miile, în vreme ce se dau despăgubiri de milioane fostului director, se agită şi sunt brutalizaţi. Ruina tuturor claselor producătoare se accentuiază pe zi ce trece. Agricultorii copleşiţi de datorii şi cu produsele nevândute aşteaptă în zadar faimosul Credit Agricol făgăduit de doi ani de zile, asupra realizării căruia miniştrii continuă să nu fie de acord !... Drept orice răspuns la toate lamentările şi nemulţumirile generate, guvernul se mulţumeşte să pună înainte perspectiva unui împrumut. Necunoscând condiţiunile în cari se tratează, nu-l putem discuta. Totuş chiar din , informaţiile cercurilor guverna- mentale reese că el va fi atât de redus, încât nu va ajunge nici măcar pentru nevoie curente. Este cert că nu această operaţiune de ultim moment va putea întări situaţiunea jalnică a unui guvern provizoriu, lipsit de încrederea şi sprijinul opiniei publice. Rezultatele alegerilor parţiale, dacă au învederat criza de încredere a corpului electoral, înăuntru, erau întărit desigur autoritatea şi creditul guvernului Mironescu nici peste graniţe. Cu toate declaraţiile contrarii ale primului ministru şi ale principalilor săi colaboratori, opinia publică îşi dă seama că un guvern provizoriu, care se arată neputincios şi incapabil să facă faţă situaţiunei grele de azi, şi să rezolve problemele pe cari le pune viaţa Statului, nu poate rămâne la cârmă, ci trebue să plece- Iar reziltatele alegerilor de la 29 ianuarie sunt desigur de natură să grăbească această singură soluţiune posibilă şi compatibilă din şase judeţe au confirmat ceea ce se ştia din înainte şi anume că guvernul provizoriu al partidului naţional-ţărănesc, presidat de d-l Gh. Mironescu, nu are încrederea ţării-Cifrele sunt elocvente şi edificatoare. Cu toate presiunile şi abuzurile administrative cari s’au exercitat pretutindeni, cu toate că au candidat prefecţi şisecretarul general dela ministerul de finanţe, care şi-a păstrat funcţiunea transformând pe toţi funcţionarii fiscali în agenţi electorali. — totuş candidaţii guvernului n’au putut întruni decât 85.551 voturi, pe când partidele de opoziţie, — fără socialişti, comunişti şi minoritarii maghiari, — au obţinut 132.560 de voturi. Ne ocupăm în altă parte de succesul deosebit al partidului naţional-liberal, care, în fruntea partidelor de opoziţie, a obţinut peste 80.000 de voturi pentru candidaţii săi. Aşadar, cu toate că şi-a dat toate silinţele, partidul naţionalţărănesc n’a întrunit decât ceva mai mult decât jumătatea voturilor obţinute de opoziţie. Mai poate susţine în aceste condiţiuni, presa oficioasă ca guvernul se bucură de încrederea corpului electoral Desigur că nu. De altfel rezultatele acestea nu constituesc o surprindere pentru nimeni. Ţara întreagă, de la un capăt la celălalt, este frământată de lipsuri, suferinţe şi nemulţumiri, şi, — ceea ce este mai grav, — nu are nici măcar spe- ranța unei îndreptări a crizei grave prin care trece, — fată de inactiunea, lipsa de autoritate, seriozitate și de destoinicie a guvernului. Reducerea salariilor functio'rarilor publici în vreme ce nu s’au In urma protestului Italiei la We shinitm? D-l MUSSOLINI Departamentul Marinei Americane a decis trimiterea în judecată a generalului Butler, care intr’un discurs recent a adus acuzatiuni injurioase d-lui Mussolini. Guvernul american, sesizat, de protestul ambasadorului Italiei, a cerut generalului Butler să dovedească a fir ■naţiunile sale, dar generalul n’a putut aduce această dovadă. D-l Mussolini a telegrafiat ori d-lui Martino, ambasadorul Italiei, exprimând satisfacţia pentru rezultatul protestului. Generalul Butler va apare in faţa unei Curţi Marţiale. (Rador). ZI CU ZI D. Armand Călinescu afirmă că guvernul înregistrează o scădere a popularităței sale „la câmp“. Ar fi locul a spune că d. Armand „bate câmpii“. #• Guvernul este în pan progres. De la bastoanele de cauciuc, a trecut la gloanţe. Numai adversarii lui îi contestă spiritul de inovaţie ! * Rezultatul alegerilor parţiale , parţiale fără să fie imparţiale pentru guvernul care le-a presidet — a arătat că cel mai popular representant om al guvernului, exponentul prefect al mentalităţii lui, este d. dr. Aurel Dobrescu. • Cum e Turcul şi pistolul. * S’a depus un proect de lege pentru amnistia fiscală. Se așteaptă unul pentru alte delicte. Guvernul e prevăzător. - ------------- După zece ani iu declaraţii democratice, în opoziţie şi doi ani de cârmuire arbitrară, „ naţional, ţărăniştii au hotărât să facă o politică de „mână tare“. Venind după politica echivocă de până acum, această nouă atitudine este lipsită de orice prescuri. Dar este ceva încă mai grav : politică de mână tare, nu ineamnă brutalitate sângeroasă de ultim moment, ci ridicarea prestigiului autorităţei prin măsuri înţelepte, cari să înlăture cauzele dezordine- I lor şi conflictelor." Guvernul nu înţelege aceasta. In conflict cu tot ceea ce a susţinut partidul naţional-ţărănesc de la înfiinţarea lui şi până azi, creiază nemulţumiri şi dă naştere la conflicte acute cu toate clasele sociale pentru ca, in urmă, să samene cadavre. Dar, sub liniştea de mormânt ce se întinde, clocotesc înainte nemulţumirile, atenţia asupra cancerului ce ne roade ; nimeni nu o aude. In desert se protestează contra nedreptăţilor ce se fac funcţionarilor, contra speculei ce domneşte preutindeni, contra întârzierilor condamnabile in plata pensiilor si salariilor, contra ueluăriL in consîdeăt:*;;^ c jirubloaie* şomajului, contra măsurilor ce distrug agricultura, industria şi comerţul cinstit. Pentru guvern, oricine critică o măsură pe care el a luat-o, oricine cere să i se facă dreptate, trebue strâns de gât. Astfel dacă funcţionarii disperaţi au hotărât ţinerea unui congres, consiliul de miniştri i-a interzis. Pentru ce? Federaţia funcţionarilor publici nu este o asociaţie cu caracter subversiv. In congresele anterioare a dat dovadă de un patriotism luminat şi a formulat cereri juste cari, dacă erau ascultate, finanţele publice s’ar găsi azi într’o situaţie mai bună. Atunci pentruce interzicerea congresului ? Pentruca finele urechi ministeriale nu voesc să asculte păsuri şi critici îndreptăţite ? Atunci e natural să se oprească orice adunare profe ? Dar oare cu interzicerea congresului s’au soluţionat problemele cari agită funcţionărimea ? Nu socotim că guvernul e atât de naiv s’o creadă. Şi de aceia el rămâne responsabil de toate urmările ce le va avea hotărârea luată. Sunt insa unele adunări profesionale pe cari guvernul le îngădue încă. Din nenorocire tot politica de „mănătare“ confundată cu o provocatoare brutalitate, face ca aceste adunări să se termine în sânge. Să luăm drept pildă cel mai recent incident: acel cu lucrătorii de la căile ferate. Guvernul ştie cum sunt doleanţele acestora. Nu le-a examinat însă şi nu le-a dat importanţă. Abia după ce politica „de mână tare“ a dat doi morţi şi câteva zeci de răniţi, d-l Mironescu a ţinut un consiliu de miniştri, pentru a cerceta doleanţele lucrătorilor. Desigur e mai uşor a guverna cu bastonul de cauciuc decât cu capul. Altfel guvernul ar lăsa politica de mână tare sau mai exact de inutile, provăcătoare şi sânge închişi în cabinetele ministeriale si in limuzinele ce-i poartă dela un departament la altul, miniştrii d-lui Mironescu rămân într’o splendidă izolare. Adesea delegaţi veniţi din sicnală. Vom intra astfel în plină jroase brutalităţi şi ar reciti provincie să spună păsurile a mii tiranie, sub un guvern democraţi din când în când programul parde oameni, nu pot vedea pe nici o si cu pretenţii de constitutiona titlului naţional-ţărănesc, excelentă. Presa zadarnic aU agerism. I----------------- --------------- Succesele electorale (Guvernul a rămas consternat de rezultatul alegerilor) D. S43GSONESCU: — Alegeri sunt astea!.. Am pierdut patru locuri din șease... D. MSMALACHE: — Numai eu știu cum am învârtit-o... Pasă alegerile PĂRȚILE erau cu adevărat IMPARȚIALE, eu eseasi nici unul 2... ! Par’că-l văd şi acum, pe prispa conacului din Fărcădin, adâncit molatec într’un scaun larg, vorbind tărăgănat, în şoapte aproape şi rotindu-şi privirile pe albastrul străveziu al munţilor din faţă... • Cuvintele îi picurau sfioase in acest solemn şi grandios asfinţit de soare, ce-şi oglindea luminile portocalii pe crestele Retezatului. Albastrul liniştit şi stins al ştirilor, rotunjea fundalul pieptului de munţi, peste care simţeai pogorând umbrele şi liniştea serii. In faţa acestui măreţ spectacol, generalul Bertherot, filtra par’că sensaţia grandiosului naturei, desprins din peisajul Carpaţilor hunedoreni, şi’mi destăinuia domol şi fericit, câtă afinitate şi asemănare găsia el în acest solemn peisaj şi asfinţiturile din munţii Franţei. Cuvintele lui se înşiruiau, se petreceau, domoale şi sensitive, şi par’că se topeau în aurul stins al serii. Absorbit de măreţia şi taina acelor clipe, generalul a tăcut, într’un târziu, şi trăia par’că numai din privirile lui albastre, pierdute peste albastrul zărilor... Faptul serii îşi împânzea minunea, farmecul şi tăcerea; liniştea pogora din văzduhul încărcat de umbre şi de raze sfioase, şi ne simţeam sufletele desprinse şi aninate de ceasul acela neclintit al frumosului nepătruns şi al tainei. Doar ciripitul lăstunilor din cuiburile prinse sub straşina pridvorului, sfâşia liniştea acelei seri de toamnă, în care generalul Berthelot se releva un sensitiv, sub platoşa rece ,şi tăioasă a renumelui de militar- -........ AMINTIRI Ne iubea tara, generalul Berthelot, ne iubea făptura ei, şi peisajul ei. Ceasuri întregi, bateam, agale, cu el, potecile de pe lunca morii din Fărcădin sau cele de pe creasta viilor, unde ne suia trăsura. De acolo, din ţărâna în care îi plăcea să-şi simtă tălpile, i se desprindea din fire, acel instinct şi acea dragoste de sat, de ţară, de ţăran şi cu viaţa câmpenească, aşa cum această dragoste se împletise în sufletul tinereţii lui, petrecută în satul naşterii din Franţa. Pe cărare, seara, când ne întorceam acasă, la conac, întâlneam pe drum săteni, din Haţeg, Farcadin şi chiar din sate mai depărtate, din Demsus era întâlnit odată; aceştia îi dedeau bună seara, cu o aplecare respectuoasă şi supusă, unii îi sărutau mâna, iar când norocul îi scotea în cale şi vre-un copil, nu s’ar mai fi despărţit de el. Viaţa de cazarmă şi de garnizoană pe care o dusese zeci de ani de zile, nu prefăcuse firea blajină şi delicată a generalului. Nu-l voi uita niciodată, într’o seară, la un sfârşit de zi de cules la vie. Coborâseră culegătorii şi femeile din vie cu coşurile încărcate de struguri, iar teascul sub frunzişul des al poamelor din grădină începuse să prelingă cele dintăi şuviţe de must dulce. Ţăranii ciocniseră pocale cu vin nou înflorind bucuria în suflet, şi o horă sprintenă, în cinstea celui dintâi viu, în jurul butiilor întregea bucuria acelei zile de belşug şi de izbândă. Peste câteva luni, în cursul corespondenţei dintre noi, am primit şi o scrisoare cu vreo zece fotografii: ereau cele de la culesul viilor din Fărcădin şi îmi adăuga, în scris, „bucuria lor,cerea bucuria mea, d-ta nu vedeai de aceia, nu mă despart de aceste fotografii şi ţi le trimet şid-tale“. Le păstrez şi azi, căci ele sunt mărturia legământului dintre sufletul generalului Bertherot şi ţara noastră. Intr’una din seri, anul trecut, la ţară, ne prinsese vremea târzie, pe ceardac, afară, depanând amintiri din războiul nostru. Noaptea adâncă din jur, par’că desprindea şi mai viu, dând fiinţă mai limpede şi mai dârză, clipelor din 1917, îmi povestea primele lui impresii din Moldova, după retragere, suferinţele ostaşilor noştri, în culorile cele mai crude dar şi cele mai reale. Par’că trăiesc cu ei chinurile istovitoarelor marşuri din retragere, sau spasmele foamei şi ale tifosului, în bordeele mucigăite şi în satele sărăcite şi consternate ale Moldovei. Niciodată nu mam văzut atât de agitat şi cu durerea atât de răzvrătită; par’că aveam un alt Bertherot în faţa mea, nu pe acela calm, stăpânit şi zâmbitor. Iar la un moment dat, în culmea povestirei, s’a rezemat de braţele scaunului şi sărind în sus, a încheiat, hotărât emoţionat şi convins: „dacă soldatul român ar fi fost pe acelaş front cu cel francez şi sârb, de mult am fi câştigat războiul, căci nu cunosc în lume, decât aceşti trei viteji”. Silueta lui robustă şi masivă, luminată de reflexurile lămpii din hali, se desprindea, impunătoare, între coloanele ceardacului, pe fundalul întunecat al noptei. Departe, în faţa noastră, în adâncuri, dintr’o rază pierdutăde lună, sclipea linia frântă a vârfurilor Carpaţilor şi ghiceam pieptul Retezatului şi al Parângului, acolo în fund, undeva, unde fusese odinioară o graniţă vrăjmaşe, iar un soldat român o surpase cu vitejia lui... Da, așa spunea în noaptea aceia generalul Berthelot pe prispa conacului din Fărcădia. V MITITA CONSTANTINESCU BERTHELOT * !——'s luni 2 Februarie 1931 Generalul Berthelot, fiind cetăţean de onoare al României, a fost totodată răsplătit, ca semn de recunoştinţă, de către noua sa patrie cu domeniul Fărcădin din judeţul Hunedioara, urmând să se bucure dânsul şi urmaşii săi de deplina proprietate a moşiei, casei şi fermei din această comună care pe viitor se va numi comuna „General Berthelot”. In nouile rosturi sociale ale patriei reîntregite, când ţăranii întorşi de pe front îşi primeau răsplata împroprietărirei, se cuvenea ca şi marele ostaş, care a colaborat la strălucita biruinţă, să fie legat de pământul dezrobit şi să se bucure de dărnicia ospitalităţii noastre istorice. Noua patrie îl voia pe gloriosul general nu numai ca cetăţean de onoare, dar şi ca locuitor care să prindă rădăcini în brazda generoasă, să guste rodul tarnei, să respire adierile văzduhului şi să se desfete la lumina cerului nostru limpede şi poetic, împământenirea generalului Berthelot era izvorâtă din pilda repetată a datinei. Vrednicii noştri, voievozi obişnuiau după izbândă, să înzestreze pe capii războinici cu o ocină domnească, scutindu-i de dări, boerindu-i şi binecuvântându-le neamul ca să le dureze darul şi vrednicia din tată în fiu, până în al noulea neam. Când în vara anului 1923 generalul Berthelot a venit în ţară ca să-şi ia în primire dania statului român, păşind pragul casei bătrâneşti şi încăpătoare din Fărcădin, după ce-a gustat din pâinea şi sarea întâmpinării, a fost cu deosebire mişcat văzând că din casă nu lipseşte nici cel mai mărunt lucru, aşa că a putut-o locui din ceasul aşezării. In aceiaş stare de bună gospodărie a găsit curtea, grădina şi ferma, livada şi ogoarele. Noul proprietar a putut ciocni un pahar din vinurile care dormeau în pivniţă, seara şi-a luat cafeaua la pălimar, iar întăia noapte şi-a odihnit trupul pe divanul larg, acoperit de o scoarţă şi veghiat de o icoană de argint. Părea un răzeş crescut şi îmbătrânit in acele meleaguri, iubit şi respectat de megieşi şi de slujitori. Fărcădenii îl vor plânge mai mult decât toţi. Le-a plecat stăpânul, prietenul, idolul popular, viteazul celor două neamuri. Le rămâne numai amintirea căreia i se vor închina pururrea. Generalul Berthelot nu s’a îndurat să ne părăsească fără epica frumuseţe a unui gest galic. Testamentul său este o capodoperă de înţelepciune topită în bunătate şi dragoste pentru neamul adoptiv. Mai mult, gândul pentru eternitatea frăţiei noastre cu Franţa, pentru cimentarea desăvârşită a legăturilor fireşti dintre cele două patrii ale sale, a dictat „subiscălitului Henri Mathias Berrhelot,” acele ultime dorinţe sub titlul : „Acesta-mi este testamentul”. Generalul lasă întreaga sa avere din România, atât în bunuri mobiliare cât şi imobiliare, Academiei Române în scopuri culturale. Dar, ca să înţelegeţi măreţia testatorului, să tălmăcim ultimele sale gânduri statornicite în act. Generalul Bertherot nu numai că nu s’a folosit de o centimă din veniturile domeniului şi fermei al cărui proprietar era, dar a cheltuit din pungă cu ameliorări sau înzestrări tehnice, modernizând exploatarea şi instalaţiile, întregul venit a fost depus din primul an al împroprietărirei, la Băncile româneşti, pentru a spori fondul cultural testat Academiei Române, spre a acrda burse, premii sau călătorii de studii. Generalul Berthelot nu s’a folosit de avutul său, fiu şi a însuşit banul care ii aparţinea, ci l’a păstrat şi Ta înmulţit ca să înfrupte de binefacerile lui numai neamul românesc. Generalul Bertherot n’a avut de cât uzufructul bucuriei averii sale, n’a gustat de cât rodul moral al unei bogăţii care Ta împovărat până în ceasul morfei. —• n’a voit să se împărtăşească decât din cinstea şi dragostea ce românismul i-a arătat, răscumpărând acest prinos de recunoştinţă şi admiraţie cu o întoarcere a daniei şi o consolidare veşnică a darului făcut. Este un gest istoric, o pildă de marecetăţean, o lectie pentru niica poporului românesc. — c. m. — IN ACTUALITATE ULTIMUL GEST al marelui ostas V. CIUREA de I. SIMIOMESCU ■■■ţHBMni Iroi, universitar începând descrierea activităţii extraşcolare a profesorilor secundari, dintre acei a căror muncă o cunosc, numele d-lui V. Ciurea, vine la rând de la sine. Vor fi vreo 20 de ani de atunci. Intr’o gară secundară din nordul Moldovei întâlnesc pe fostul meu elev, proaspăt numit profesor în oraşul părintesc. In aşteptarea trenului, tu’am luat de vorbă ba de una, ba de alta, relativ la noua funcţiune, cu câmp de activitate atât de larg. —Cărţi ştiu că nu joci, îi spun. De petreceri nu te-ai ţinut niciodată, iar greutăţi familiare nu ai. Cum îţi vei umplea golul lăsat de datoria şcolară ! Ce bine ar fi dacă te-ai gândi la înjghebarea unui muzeu regional. Oraşul Fălticeni are toate condiţiunile prielnice pentru muncă rodnică. Liniştea îl caracterizează , natura în jur e mândră. Judeţul e plin cu tot soiul de bogăţii naturale: are localităţi vestite istorice, cuprinde oameni vrednici şi gospodari. Munţii au făcut să se păstreze mult din arhaismul vieţii etnice. Nici nu pot fi împrejurări mai prielnice pentru un muzeu regional. Nu am pretenţiunea să-l fi decis pe d-l Ciurea la acţiune, prin convorbirea dintre două trenuri. Vorbe asămănătoare am mai spus şi altora dintre elevii mei. La ei n’au prins, ceea ce înseamnă căpe lângă un îndemn din afară mai e nevoe şi de unul lăuntric, propriu. Fapt e că d-l Ciurea a ajuns in 14 ani să alcătuiască cel mai variat şi mai bogat muzeu regional dacă nu din ţara întreagă, desigur din jumătatea de ţară de dincolo de Carpaţi. E cea mai bună concretizare de cât poate săvârşi un om, chiar într’un oraş de provincie, izolat şi fără cine ştie ce viaţă generală intensă. Nu e nevoe decât de voinţă, de persistenţă şi dragoste de muncă. Minuni se pot săvârşi, cum s’au săvârşit la Fălticeni. Am urmărit cu deplină satisfacţie, pas cu pas, evoluţia acestei instituţiuni culturale. In primele timpuri a fost îndeajuns încăperea strâmtă din muzeul gimnaziului de pe vremuri. De la o vreme însă lucrurile adunate cu sârguinţă stăteau claie peste grămadă, aşa cum e de altfel natural când pasiunea colecţionarului creşte ca o avalanşă. Direcţia şcolii a mai pus la dispoziţia muzeului câteva odăi, ce nu aveau întrebuinţare. Materialul însă creştea năvalnic, deoarece entusiasmul celui care le aduna năştea interes tot mai mare la lumea înconjurătoare, apatică la început, ca mai în toate părţile, din cele mai părtaşă apoi la opera săvârşită. Am admirat întotdauna merederea pe care d-l Ciurea o avea in acest interes crescând al conjudetenilor săi. Dar am admirat mai mult împlinirea cu răbdare şi continuitate, a urmui plan urmărit, ce s’ar fi părut altora un vis greu de realizat. Şi astfel mai cu cheltuiala directorului fără leafă, mai cu donaţiuni, muzeul ajunge în clădire proprie, o veche casă boerească, părăsită şi aproape în ruină. Reparată, a fost adaptată după nevoele menirii noui. Şi astfel în faţa primăriei şi a casei istorice în care a copilărit nuvelistul N. Gane, azi proprietatea d-lui A. Gorovei muncitor cultural, pe cât de modest pe atât de apreciat în străinătate, în cercurile folcloristice, străluceşte în curăţenia văruitului proaspet Muzeul Fălticenilor, cu o bogăţie nebănuită de material ştiinţific şi etnografic. Drumeţii, grăbiţi pe vremea de vară, să ajungă cu automobilul către odihnitoarele frumuseţi naturale din ţinutul Baia, să nu treacă în goană pe dinaintea muzeului, fără a face un pas cât de scurt în el. Nu e numai ca un omagiu meritat, adus străduinţii unui profesor secundar, ci mai mult pentru a aruncă o privire asupra variatului material aranjat cu destulă ordine. Vor învăţa ceva , vor respira câteva clipe în atmosfera trecutului unui colţ de ţară bogat în reminiscenţe istorice de toate vârstele, de la aceia preistorică până la timpurile recente. Muzeul Fălticenilor, aşa cum este astăzi, poate servi drept model şi altor muzeee regionale, începute şi pe aiurea, dar lăsate la mijlocul drumului fie din stingerea „focului sacru“ al iniţiatorilor, fie datorită cine ştie căror împrejurări. Muzeul este complect, ca secţii De la ceramica şi uneltele preistorice din partea locului, până la amintirea ultimelor evenimente secţia istorică cuprinde piese rare unice, care merită, atenţiunea specialistului. Nu poi înşira aicea ce se află în cele 11 secţii, ale muzeului. Cel care va fi curios să afle date mai amânunţite, le poat găsi în fascicula de pe Noembria prea interesantei reviste „Boala de grâu“. Scopul urmărit în aceste puţine rânduri, este de a releva munca unui profesor secundar, care a ajuns prin perseverenţă, pricepere şi dragoste de loc, să deie ţării o instituţie culturală demnă de luat ca model. Din alt punct de vedere exemrplul dat de d-l V. Ciurea, arată că se pot scăpa de la distrugere şi uitare deplină, manifestațiunile energiilor locale. Mai cu samă iai Cl . Continuarea în pap. 2-a)