Viitorul, martie 1931 (Anul 23, nr. 6920-6945)
1931-03-01 / nr. 6920
Anul al douăzeci şi treilea No. 6920 4 Paginii 3 LEI ES. In TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE IN TARA Un an----- 700 le Şase luni----- 350 -Trei luni — — 200 » In streinătate Un an----- 1400 lei Şase luni — — 700 , Trei luni — — 400 « REDACTIA ===■ ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 !| STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351 23; Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug: 3 LEI HZ. la ŢARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Programele şi APLICAREA LOR Opinia publică se găseşte sub impresiunea puternică şi a ecoului adânc pe care manifestaţiunea partidului naţional-liberal şi discursul-program rostit de preşedintele său, le-au avut asupra masselor populare şi asupra tuturor categoriilor sociale. Această impresiune a fost resimţită pretutindeni şi recunoscută de către toţi, începând cu cetăţenii imparţiali, neînregimentaţi în partidele politice şi sfârşind cu presa independentă şi cu ziarele ce nu pot fi bănuite de simpatie faţă de partidul naţional-liberal. In această atmosferă de unanimă încredere şi reconfortare morală fată de acţiunea şi programul partidului national-liberal s’au desluşit lămurit două simtiminte. 4 Sîmţimintul că soluţiunile cuprinse în acest program, prin preciziunea şi prin înţelepciunea lor, constituesc într'adevăr mijlocul sigur prin care ţara poate fi scoasă din situaţiunea grea în care se găseşte. !?r în al doilea rând, simţimântul ca partidul naţional-liberal, prin forţele de care dispune şi prin autoritatea ce i-o dau o lungă experienţă şi marile lui realizări din trecut, oferă toate garanţiile că tot ce făgădueşte astăzi va fi în măsură să realizeze mâine. Această încredere izvorăşte dintr’un fapt bine cunoscut şi în toate împrejurările verificat: partidul naţional-liberal a realizat întotdeauna tot ce a făgăduit ţării prin programele sale de guvernământ In mijlocul unei asemenea atmosfere de generală încredere şi de unanimă aprobare a programului de astăzi al partidului naţional-liberal, se ridică o singură notă discordantă : nota oficiosnui naţional-ţărănist care, fireşte, nu este mulţumit de acest program, pentru că este prea încântat de „programul" partidului naţional-ţărănist atât de fericit şi de integral aplicat sub cele două guverne ale acestui partid. Ce a fost programul naţionalţărănist în timpul celor zece ani de opoziţie, lumea ştie, dar ceeace a devenit acest program după două ani de guvernare naţionalţărănistă lumea ştie şi mai bine ! Sunt făgădueli ce nu se pot împlini , sunt programe ce nu se pot realiza. Viata noastră publica a cunoscut asemenea situatiuni şi a resimţit asemenea decepţii! Cazul cu programul partidului naţional-ţărănist este mai mic şi mai extraordinar decât tot ce se cunoaşte şi decât tot ce s’a produs vreodată în această materie. Nu este cazul unui program ce nu s’a realizat în nici unul din punctele şi din angajamentele lui: opera de guvern a partidului naţional-ţărănist a însemnat negaţiunea completă şi permanentă a programului pe temeiul căruia acest partid a solicitat şi a obţinut conducerea ţării. Nu numai că nu a înfăptuit nimic din ceea ce a făgăduit, dar a reuşit să realizeze... exact contrariul decât ceea ce cuprindea programul. Acestea sunt roadele celor doi ani de guvernare a partidului naţional -ţăranist. Acesta este adevărul, — un adevăr pe care nimic nu-l mai poate acoperi şi nimeni nu-l mai poate contesta. * Dar când se discută chestiunile de programe şi de realizare a lor, cuvintele cu care d-l I. G. Duca, preşedintele partidului naţional liberal a încheiat expunerea programului acestui partid, capătă — în împrejurările de astăzi mai mult decât oricând — un înţeles adânc şi o însemnătate simbolică. „Desvoltarea Unei ţări — a spus d-l Duca — nu depinde numai de un program, oridit de bun şi oricât de potrivit nevoilor şi aspiraţiunilor ei, viaţa şi desvoltarea unei ţări depind şi de chipul în care acest program este aplicat. „Noi înţelegem ca acest program să-l aplicăm într’un spirit larg, într’un spirit generos, intr’un spirit care să fie însufleţit de dorul de bine, de setea de cinste, care frământă ţara de la un cap la altul, de năzuinţele idealiste, care în momentele de desnădejde prin care trecem, subsistă totuş puternice în conştiinţa unanimă, şi cărora avem datoria să Ie dăm putinţa să stăpânească viaţa noastră naţională. „înţelegem să aplicăm acest progrm, folosind devotamentele cari reprezintă caracterele şi întronând valorile cari reprezintă forţele creatoare. „înţelegem să aplicăm acest program cu spirit de dreptate faţă de toţi; înţelegem să aplicăm acest program inspirat de consideraţiunile de armonie socială, care stau la temelia programului nostru şi de concordie naţională, fără de care nu se poate desvolta temeinic, sănătos şi normal o societate omenească". * m NOTE SPIRITUL unui DIPLOMAT Definiţia spiritului este greu de dat. Se simte, dar nu se poate higudra în categoria logică. Este D-1 de SAINT-AULAIRE viaţa însăşi într’o isteţime şi o acuitate fulgerătoare, care prinde aspecte noui, şi alipeşte lucruri neaşteptate. Este o sinteză mintală care face din artist, din orator, din literat un fermecător creator de imagini noui şi de perspective ideale. Această fulgerare de imagini, în care se lipesc lucrurile ce păreau depărtate în timp şi în spaţiu, o regăsim în mod bogat reprezentată în oratoria şi în scrisul unui diplomat, care ne este scump prin felul cum ne-a înţeles, ne-a sprijinit şi ne iubeşte. E vorba de contele de Saint-Aulaire, ambasador al Franţei integrale, pentru că o reprezintă, şi în forţa ei politică, şi în geniul ei, cultural, iată un fragment din „o cuvântare la Academia Română“. „Acest emigrant nu era ascendentul meu direct dar, după memoriile generalului Longeron am regăsit în el un unduit bun de moştenit. Moştenirea sa este chiar îndoită. De-ar fi să cred pe câţiva dintre scumpii mei colegi de la Quai d’Orsay, atunci desigur că am moştenit de la el caracterul meu imposibil. Pe de altă parte, fără îndoială, dela el mi-a rămas dragostea pentru România. Socotind, dobânda compusă, de un secol şi mai bine şi ţinând seama de ce am mai adăogat şi eu dela mine, această moştenire atinge o cifră incalculabilă pentru cei ce n’ar fi specializați, ca unii dintre d-voastră în calculul infinitului Atingând chestiunea „metecilor“ cari vorbesc alte limbi decât, cea franceză, în Parisul atâta de gelos de limba lui Voltaire, d. de Saint- Aulaire se exprimă estfel: „Mărturisesc că mă simt rătăcit și Babeiul parizian. Dar mă regăsesc cu înduioşare pe Calea Victoriei unde spre a fi hiteles — mi-e destul să vorbesc doar limba mea“. Graţioasă, ca un pas de menuet, fraza d-lui de Saint-Aulaire măguleşte şi place ca o floare proaspătă şi dispune ca o cupă de şampanie. Este atâta de rar spiritul bun,— atâta de preţioasă fulgerarea imaginelor în desfăşurarea oratorică, încât atunci când un discurs este presărat cu flori ca acelea ce le găsim în cuvântările marelui filoromân este o desfătare a le sublinia cu creionul roşu, ca să le recitim din nou cu noul placert estetica. Strângerea hitr’o mică broşură a cuvântărilor contelui de Saint- Aulaire — cuvântări traduse în româneşte — este astfel un prilej fericit de-a ne reaminti de o figură ce aparţine cu temeiuri egale şi diplomatici şi literaturei. PETHONIUS VII Un împrumut german PE PIAŢA PARISULUI Aflând de această ştire, ajungi la convingerea că toate paradoxurile sunt posibile. Un împrumut german pe piaţa Parisului ? Iată un lucru, pe care raporturile încordate între cele două mari State europene, îl declarau exclus. Faptul constitue un eveniment de o covârşitoare importanţă — nu atât politică — cât economică şi constatuc o prismă prin care se pot întrezări atât viitorul economic al acestor două ţări, cât şi şansele unei Uniuni Economice Europene, atât de mult discutată, în urma iniţiativei d-lui d’Ormesson „(cunoscutul Project D’Ormesson). Să precizăm despre ce împrumut e vorba: Tresoreria Pdeliului, solicită un împrumut de minimum 800 milioane franci francezi, prin intermediul Casei de asigurări a funcţionarilor, unui consorţiu, de bănci franceze. împrumutul se tratează, în mod cu totul particular, fără patronajul Statului francez şi fără mare vâlvă. Deşi suma nu este considerabilă, totuş pentru psihologia lucrului, nu importă quantumul, cât importă primul pas, în această direcţie, prima mână care s’a întins. Nu importă nici scopul împrumutului, dar pentru informaţie, trebue să-l arătăm, că el va servi la echilibrarea bugetului pe anul în curs, care cu toate eforturile depuse de cancelarul Bruening, a avut o gestiune rea şi se soldează cu un deficit impresionant. Acest deficit, nu a surprins pe nimeni, date fiind greutăţile financiare ale Germaniei, datorite în mare parte şi crizei generale dar mai ales greutăţei cu care apasă anuităţile datoriilor de răsboi. Ceva mai mult, controlorul internaţional, M. Parker Gilbert, Va prevăzut cu precisiune. Ceiace interesează, — cum am spus — într’un grad deosebit, este atmosfera, în care s’a oferit şi, se, tratează acest împrumut şi sugestiile ce se degajează, pentru omul economic şi politic. In primul rând consorţiul de bănci, care vor constitui grupul creditor, este compus din banci americane, olandeze elveţiene, engleze şi franceze. Francezii îşi vor asuma, în orice caz, 1/3 din totalul împrumutului. Date fiind, curentele politice atât de violente şi de extremiste în Germania, o anumită presă, atât de extremă stângă cât şi de extremă dreaptă, între care şi „Vorwaerts", critică alegerea pieţei Parisului, pentru împrumut şi nu se ascunde să califice banii Franţei drept „soldaţi invizibili ai Franţei’’ pentru cari şi Germania se manifestă, atâta oroare. Parisul, din contră, cu excepţia lui „Figaro” (şi a unor neînsemnate pamflete) priveşte favorabil acest eveniment, menit să apropie mai întâi iar mai târziu să solidarizeze aceste două puteri, spre a face front, invasiunilor Americane şi Ruseşti. Să recunoaştem, Parisul financiar şi economic, este cel care a început să vadă just şi din vreme. Nu e prea mult pentru o opinie publică aşa de luminată şi de pretabilă la argumente serioase ca a Franţei, dar e destul. Bancherii francezi au văzut pericolul izolării şi riscul luptei hitre aceste două tări, — (Germania şi Franţa) căci orice s’ar spune, pe deasupra trecutului care încă a lăsat urme, bună-credinţa şi atitudinea finanţei Germane, au fost mult mai manifeste şi mai utile Franţei, decât finanţa Engleză. Franţa va trebui să dea semnul fraternităţei efective, militând pentru o uniune economică Franco-Germană şi fiind azi stăpânul aurului şi patronul capitalului, să o ajute. Sunt azi, nenumărate carteluri Franco-Germane mai ales în industria chimică şi metalurgică, care merg şi se împacă minunat, ceia ce dovedesc o mentalitate comună, o bună credinţă şi ca să fim mai plastici — o potrivire de caracter. In schimb, nicio asociaţie serioasă Anglo- Franceză nu a fost posibilă. Sunt temperamente deosebite, şi interese şi mai deosebite. Bancherul Englez, este’ exclusivist, este naţionalist exagerat şi pe deasupra misogină, prea miop pentru afaceri internaţionale şi pentru organizări ,de longue haleine”. Bancherul German şi cel Francez, imprimase şi susţinuse, mai ales înainte de răsboi, şi într’o oarecare măsură, capitalurilor lor, un caracter desbrăcat de naţionalismul exagerat, ba uneori îl declarau „heimatlose“. Era o luptă pentru solidaritatea omenească şi nu se vedeta el decât profiturile atâtor funcţionari, lucrători şi chiar ale Statelor unde ele acţionau. Şi era bine. Azi toate ţările Europene în frunte, cu Anglia, sunt parcă posedate de o mistică materială, — naţionalismul capitalului. — Vor să profite singuri şi să nu ajute pe nimeni. Şi aceasta într’o vreme în care Sovietele speculează animozităţile, le izolează şi le loveşte apoi pe fiecare în parte. Iată de ce apropierea dintre Franţa şi Germania,este mai ales binevenită, pentru că va fi mai curând sailatai târziu şi un front comun împotriva Rusiei.. . M. PLIVTAREANU Asfixia cabinetului (Din discursul d-lui Prim ministru) D-l HIRONESCU: — „Pentru ţara noastră împrumutul este o chestie de respiraţie” ....... Iar pentru regim un balon de oxigen. VICTIMELE începând de la primul ministru şi sfârşind cu ultimul subsecretar de stat, toţi membrii actualului guvern vor de a poza în victime. Este o tendinţă generală, isvorâtă din nevoia de-a explica lucruri inexplicabile, de-a justifica acţiuni condamnate de logica, de bunul simţ, şi de patriotismul tuturor cetăţenilor. Guvernul d-lui Mironescu e o formaţiune „de sacrificiu“. El e compus din victime care se jertfesc şi faţă de partid şi faţă de ţară, numai pentru a garanta interesele superioare ale Statului!! Toate forţele interne şi externe sunt coalizate împotriva lui. Si, dacă face greşeli nu e de mirare, în împrejurări atât de grele n’are concursul nimănui! Intr’un stil bizar, d-1 Mîronescu a desvoltat timple o oră ace- ste teorii. D-sa s’a tânsuit, pe to- i nul cel mai tragic de nerecuno-! știnta tuturor, fată de jertfele ce j Je face şi a mers atât de departe! cu generozitatea, încât a arătat* că, deşi ar fi în drept să suprime, libertatea presei pentru a împle- j ileca sabotarea operei sale de gu- vernământ, totuș nu o va face. Nu vom stărui In amănunte asupra făţărniciei pretextului viat. Ştirea dată de „Universul" n’avea importanţa pe care a voit să î-o atribue d-l prim-ministru. In ce ne priveşte în tot timpul tratativelor de împrumut am păstrat cea mai imparţială rezervă, aşteptând sfârşitul lor spre a ne pronunţa asupra modului în care s’au dus aceste tratative şi asupra rezultatelor obţinute. Darol-lui Mironescu îi trebuiau ţapi ispăşitori iar Ifresa joacă în ţara noastră rolul Canapelei din anecdotă. Ţinem însă să seştie de ne acuim : lamentările, ameliindrile şi acuzaţiile d-lui prim-ministru, nu vor lua presei dreptul de a se pronunţa. LA TIMP, asupra atitudinei şi tratativelor guvernului în chestiunea împrumutului. 5la ce ne priveşte, o vom face cu imparţialitate şi dacă vom ţine seamă de adevărul cifrelor, nu vom fi cu nimic influenţaţi de poza de victimă pe care şi-o ia azi d-l Mironescu. * Toţi miniştrii imită pilda premierului. Până şi d-l Potârcă e o ■victimă, cu toate că a trecut cu bine vreo trei remanieri şi un Ignat Nu poţi să aduci o singură critică unui proect de lege, nu poţi să condamni o singură măsură administrativă fără să nu fii tratat de... ingrat, faţă cu jertfele respectivului ministri. Nu poţi să arăţi cel puţin că se fură la cutare minister, când însuş parchetul se amestecă. Nu. Aceasta e crimă de stat. Dovadă discursul d-lui Răducanu, care a acuzat vehement presa, pentru că a denunţat fraudele de la Casa muncii C. F. R. in cari erau amestecaţi partizanii d-sare. „N’au fost fraude, calomnie, călcarea intereselor naţionale“ a strigat d-l Răducanu, de pe banca ministerială. Iar a doua zi parchetul punea mâna pe vinovaţi, nu însă şi pe cele şapte milioanele lei, cari trecuseră la vreme graniţa. .............. In asemenea condiţiuni putem spune şi noi că d-l Mîronescu are dreptate:: D-sa, ca şi toţi colaboratorii pe cari i-a ales spre a conduce ţara în aceste vremuri grele sunt nişte sărmane victime, nu însă ale noastre, ci a propriei lor inexperienţe şi incapacităţi. Greşelile ce se comit, în toate direcţiile, sunt enorme. Unele sunt îndreptate după ce au dat cele mai rele rezultate, dovadă zecile de modificări ce se aduc celor mai importante legi ale actualului regim. Niciodată însă criticile juste nu-i fac pe miniştrii d-lui Mironescu, să revină asupra ispectelor lor, mai înainte de a le experimenta pe spatele tării, încăpăţânaţi şi încrezuţi, stârnesc în greşeli până la urmă iar apoi, când toate căile le sunt închise, se lamentează şi dau vina pe alţii. N’avem nici o milă de aceste false victime. In schimb ne îngrijim de soarta tării sortită să Ie suporte experiențele. Ea singură e adevărata victimă a tuturor greşelilor ce se fac azi și pe cari le va plăti atât de scump mâine. Duminică 1 Martie 1931 Casele autonome şi contractele specialiştilor Măsurile ce se impun Guvernul actual a inventat şi a deslănţuit panaceul Regiilor şi a paselor autonome pe care le-a creat cu nemiluita, unde a trebuit şi unde nu a trebuit, numai în scopul căpătuirei partizanilor politici. Una dintre aceste faimoase Case autonome a fost şi Casa Muncei de pe lângă Regia autonomă a C. F. R. pe care regimul actual a „reorganizat-o“, după calapodul naţional-ţărănist, punând în fruntea ei ui ilustru agent electoral de la Brăila adus anume pentru a asigura prosperitatea şi fericirea Casei Muncei. Roadele acestei reorganizări şi a acestei autonomii se văd astăzi- Dar odată cu Regiile autonome, regimul actual a introdus şi a practicat pe o scară întinsă sistemul angajării de „specialişti" cu contracte fabuloase- La căile ferate de pildă, în cea mai grea perioadă difiertară, s’au aruncat pe drumuri funcţionariie carieră — şi trebue să menţionăm că numai din rândurile celor miei — şi în schimb s’a creat un consiliu de administraţie ai cărei membrii încasează zeci de milioane anual. Pe de altă parte s’au angajat cu contracte scandaloase aşa numiţi, specialişti contabili şi ingineri cari în schimbul milioanelor cu cari erau retribuiţi, au contribuit într-o o largă măsură la sporirea haosului ce domneşte în anumite servicii ale acestei administraţii. Constatăm însă că noul director general a început să facă eforturi pentru limpezirea acestei situaţiuni, dând personal exemplul revenirei la realitate prin renunţarea la un onorar de 1 milion 600.000 Iei anual, reprezentând apantamemele sale ca membru în consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie. Pe de altă parte, noul director general verificând contractele oneroase ale aşa zişilor specialişti, a dispus până acum rezilierea imediată a 30 dintre ele. Altele vor veni la rând şi suntem încredinţaţi că opera de purificare şi asanare va continua cu acelaş dârză hotărâre Numai atunci când lucrurile vor fi puse la punct, se va vedea de ce căile noastre ferate sunt dificilare si in acelaş timp se va ridica perdeaua care ascunde cauzele dezastrului financiar în care ne-a aruncat o gospodărie nechibzuită a banului public. De aceea, operaţia începută la căile ferate trebuie generalizată. Aceasta însă nu mai este în căderea actualului guvern. (Continuarea în pap 2*a) I CUM SE POATE UŞURA criza agricolă Sub acest titlu, d-l C. I. C. Brătianu, a ţinut aseară, hi aula Academiei de înalte studii comerciale, sub auspiciile societăţii inginerilor D l C. I. C. BRATIANU agronomi, o documentată conferinţă al cărei rezumat o publicăm aici: Criza agricolă şi cauzele ei Ca şi epidemiile crizele sunt trecătoare. Criza agricolă ce bântue lumea întreagă este o consecinţă a excesului de producţie în raport cu consumaţiunea. Ea nu sepoate vinde decât când echilibrul se va restabili între aceşti doi factori. Până atunci fiecare stat se preocupă să-şi susţie agricultura pentru ca să nu se distrugă, până ce vor veni zile mai bune. În afară de criza mondială asupra căreia nu putem, cu micul nostru export, avea o influenţă directă, mai avem şi o criză internă provenind din : 1. Preţuri prea mari de producţie relativ cu preţul de vânzare. 2. Sarcini prea mari asupra agricultorilor ca impozite şi dobânzi. , 3. Cultura neraţionalizată şi producţia inferioară calitativ şi cantitativ şi proasta organizaţie comercială. ' , Ki •! Conferenţiarul arată că de latinire şi împroprietărire s’a răsturnat exportul grâului relativ cu cel al porumbului,. Regimul cerealelor în România mică şi România mare De unde «până la război se exporta o valoare de grâu de aproape odată și jumătate mai mare ca cea de porumb, astăzi se exportează o valoare de porumb^ de cinci ori mai mare decât de grâu. Cum toate ţările dau ofensiva grâului această situaţie constitue un avantaj pentru agricultura românească. Nu trebue însă ca acest dezechilibru să meargă prea departe pentru că atunci am fi siliţi să importăm grâul în anii cu recolte slabe, nu am putea avea fasolamente agricole raţionale şi n’am mai putea în viitor exporta grâu, când condiţiile pieţei mondiale ar fi favorabile. Cum se poate spori preţul grâului Grâul se macină într’un număr restrâns de mori sistematice, pâinea se fabrică într’un număr determinat de brutării, prin urmare este uşor de controlat consumaţia internă a acestei cereale, din care 3/4 se consumă în ţară. Stabilind un organ intermediar care săplătească, cu un preţ remunerator stabilit dinainte, grâul ce agricultorii predau morarilor, se poate asigura că cei dintâi nu vor mai fi puşi la discreţia celor de al doilea. Prin sindicalizarea benevolă morarii vor putea raţionaliza industria lor, şi obţine credite eftine, pe cari nu le au astăzi. In acest mod, cu toate că grâul va filatit mai scump, făina şi prin urmare pâinea, nu vor fi vândute cu preţ mult sporit. Se va putea da pentru grâul exportat acelaş preţ sporit ca pentru cel interior. Statul nu va face nici un sacrificiu bănesc în acest scop şi agricultorii vor profita de un evident de preţ asupra celui actual de 2 la 20 miliarde lei. Pentru celelalte cereale se pot obţine prin convenţii comerciale avantagii de export, fie sub formă de grâu, fie transformate de produse animale. v. Sarcinele agriculture! Trecând la sarcinele ce grevează agricultura, d. Brătianu arata că dobânzile cu taxele statului sunt aşa de ridicate încât agricultorii sunt în neputinţă de a le plăti. Soluţiunile de convertire a datoriilor pe termen scurt în datorii pe termen cu dobânzi mici, cer timp pentru că plasarea a mai multe miliarde de obligaţiune şi luarea a zeci de mii de ipoteci impun câţiva ani pentru realizarea împrumuturilor. Scăderea dobânzilor Până atunci se impune să se facă o politică practică de scăderea dobânzilor, Banca Naţională şi statul pot contribui în acest scnis, prin scăderea scontului prea ridicat al Băncei Naţionale de la 1 la 4 sau cel mult 5’A, şi prin contribuţia statului la plata dobânzilor. Prin echilibrarea budgetului și crearea unui disponibil budgetar de câteva sute de milioane în folosulagriculturii se poate aiuagila rezultatul ca agricultorii să nu plătească dobânzi mai mari ca 5% la 7%. Astăzi tot portofoliul agricol nu estereal pentru că nu se poate încasa. Mâine, prin sacrificii din partea Băncii Nationale a statului si a creditorilor el poate deveni real. Cu scăderea dobânzei Băncei Nationale la 5% si cu o dobândă a băncilor de 12% si cu a Creditului funciar cu VA% si cu o subvenţie, a statului de 880 milioane anual, agricultorii ar plăti o dobândă la Credit de 5% la Casele de credit ale agricultorilor de 6% şi la Bfbn, cile particulare de 7% pentru un capital împrumutat de 18 miliarde lei. Portofoliul agricol al tuturor instituţiunilor de credit ar fi asanat şi Banca Naţională ar scăpa de ameninţarea unei prăbuşiri care ar urma dezastrului agricol al României. Comercializarea produselor agricole Vorbind de comercializarea cerealelor conferenţiarul fără a examina îmbunătăţirile ce se pot aduce în culturi, arată că standardizarea ar fi un îndemn la ameliorarea calităţilor, ar permite lupta pe pieţelecomerciale stăine, cu cerealele standardizate ar creea