Viitorul, iunie 1931 (Anul 23, nr. 6995-7018)
1931-06-01 / nr. 6995
! Inul si «souă-xeil si trefiea Rio. 6995 6 Pagini 3 LEI EZ. la TARA 6 LEI EX. In 5TR8INITETE IN TARA Un an — — 700 lei Şase lun!----- 350 , Trei luni----- 200 „ In streinătate Un an — “ 1400 lei Şase luni — — 700 , Trei luni-----400 . ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 1? Telefoanele: Direcţia 351/23; Redacţia şi Administraţia 349/23şi 303/11 /&n #1. ti •*&•?*••'*•••* ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia darului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug: 3 LEI ffiS. In TARA 3 LEI EH în STRĂINĂTATE Ziua judecătei fiO singură zi ne desparte de aceea îs» care consultarea naţiune! va împlinit. w . . w . . Orice observator de buna credinţa şi nepărtinitor va constata ca niciodată o campanie electorală de pr©pasan®iă nu s a desfășurat în mai sus o altă libertate, şi dacă, pe ici pa colo, unele incecente s’au putut întâmpla, aceasta fiu e îîbbi vÎhîîi auloB*i4ățil0B* S28&® si ifiGiiilinloi* IiBocmIiib jjUfibüfi©! ^ N^fiC'0 naie“, ci ca o consecință fatală a curentului «general de antipatie șî^ impopularitate pe care E’a provocat la oraşe şi la sate guvernarea nefastă, risipitoare şi ruinătoare a regimului nafiona ţărănesc. w . ... Intr’adevăr este fără de precedent în viaţa noastra publica şi constituţională ca un partid politic, numai după doi ani şi ceva de guvernare, să provoace o asemenea reacțiune puternică în massele populare. Partidul nafional-ţărăncesc a dobândit prin nereale şi condamnabile procedee demagogice, o popularitate de care s’a servit ca să pună mâna pe guvernul ţării. Dar nimic nu se răzbună mai cumplit decât demagogia, maî ales când ea s’a unit şi cu cea mai crasă nepricepere in guvernare, cu risipa şi cu jaful banului public în profutuul partizanilor, cu dezorganizarea politică şi economică a Statului, cu ruinarea tuturor claselor producătoare din ţară. Dun popular, partidul naţional-ţărănesc a devenit un partid detestat de ţara întreagă. Ziua primei judecăţi a sosit. In afară de sancţiunile judecătoreşti cari pentru sănătatea morală a ţării vor trebui să le sufere cei cari au ridicat conrupţia şi prevanisaţiunea la rangul de dogmă de guvernământ, corpul electoral va aplica mâine sancţiuni de ordin moral. Judecata poporului, a corpului electoral, va fi aspră şi sumară. El va respinge din sfatul ţării pe reprezentanţii partidului care s’a arătat nevrednic de a cârmui. Va fi o pildă salutară pentru viitor. Situaţîunea celorlalte grupări şi grupuşoare politice în faţa urnelor este de aşa natură încât ele se întreabă până în ultimul moment daca nu este preferabil să abandoneze lupta politică sub un pretext oarecare, decât să descopere în faţa opiniei publice, la lumina rezultatelor concrete, lamentabila lor slăbiciune. Fără programe, fără popularitate, fără organizaţii, cu firme false, aceste grupări vor primi de la corpul electoral ceea ce merită, în cazul cel mai bun pentru ele, — indiferenţa. Pentru candidaţii blocului „Uniunei Naţionale“, împreună cu aceia ai partidului Naţional-Liberal, scrutinul de Luni nu poate constitui o surprindere, ci o certitudine. Intr’adevăr, rezultatele ultimelor alegeri parţiale de Cameră şi Senat, a celor comunale şi judeţene, au învederat opiniei publice că partidul NaţionalLîberal se bucură de simpatia şi încrederea corpului electoral al votului obştesc. După o continuă şi neobosită acţiune de lămurire şi luminare a masselor cetăţeneşti, acestea s-au convins că partidul Naţional-Liberal este un partid politic cu adevărat democratic, care, după ce a presedat la înfăptuirea tuturor marilor acte ale istoriei noastre contemporane, a dat ţărănime cele două reforme democratice, împroprietărirea şi votul obştesc şi este singurul organism politic destoinic să facă faţă situaţiunilor grele prin cari trece ţara. Intr’o asemenea situaţie grea ne aflăm astăzi, şi de aceea alegătorii votului obştesc, conştienţi de datoria lor cetăţenească faţă de ţară, vor da încrederea lor candidaţilor „Uniunei Naţionale“. ......• ! Votaţi cu toţii candidaţii Partidului Naţional-Liberal. Vedeţi listele UNIUNEI NAŢIONALE cu semnul: NOTE Jertfa pentru ştiinţă Marele act eroic al lui Picard, — nume cunoscut în Belgia, unde împreună cu numele lu Reclus, duc mai departe faima ţărei ce a dat pe primul mare anatomist Vesale — ne arată, că întro epocă de laşităţi, de porniri egoiste, de calcul pentru obţinerea unui maxim de câştig, trăesc eroii cari pun mai presus de viaţa lor, binele obştesc, biumful adevărului, şi capturarea tainelor naturii. Ceea ce au făcut Picard şi însoţitorul său, fisiologistul Kipfer înseamnă pentru ştiinţa omenească încă o nouă şi mare victorie, şi anume: Victoria faţă de piedica ce părea insurmontabilă, piedica voiajului în aer diluat şi în zona stratosferei terestre. După cum călătoria prin văzduh, prin Invenţia putinţei de a plana intr'o navă mai grea decât aerul, a fost o victorie ştiinţifică imensă, tot asemeni învingerea lipsei de oxigen şi adaptarea organismului la o altă atmosferă decât cea ambiantă este una din încercările mari ale ştiinţei. Cum dincolo de sfera aeriană vecină cu pământul, aerul devine de un calm ceresc, se poate întrevede putinţa călătoriei cu viteze, nebănuite : 1000 sau 1500 kilometri pe oră, căci straiele de aer în stratosferă ne mai opunând rezistentă, nava aeriană va alerga nebunește, ocolind pământul mai repede ca lumina solarei, care luminează din cauza învârtirei pământului, numai jumătate din planeta noastră. Dar toate aceste minuni, nu s'ar fi putut realiza fără curajul celor ce nu preţuesc viaţa lor, din pasiune pentru adevăr şi pentru descifrarea enigmei, lumei. Astfel de eroi au fost primii navigatori ce au descoperit pământuri noui, primii aviatori ce au trecut oceanul, şi acum primii aviatori la înălţimea de 16 mii de metri, de unde luna priveşte şi mai de aproape pământul. Se preamăreşte de obiceiu eroismul în războaie. Există Şi el. Dar nu totdeauna el servă o causă mare şi dreaptă. Eroismul oamenilor de ştiinţă se face discret, dar se face cu imens folos pentru omenirea în genere. Atâţia savanţi cari au căzut victime ale experienţelor cu radium; atâţia medici cari nu s’au temut de boalele cele mai grozave pentru a le studia unii din ei pe propriul lor trup ; atâţia mari geografi cari au făcut ocolul lumei şi explorarea părţilor misterioase ale pământului, ne învaţă că există în omenire, un curent pur, înalt care ridică pe om din orice contingenţă materială, din orice atingere cu cele de jos, şi transportă cugetarea dincolo de egoism în sfera eternităţei, unde instinctul vieţei personale moare, pentru a trăi pasiunea nobilă a jertfei. Primul început al călătoriei în stratosferă, pe care lau făcut Picard şi Kipfer este astfel încă un mare gest eroic făcut pentru triumful omului asupra naturei, şi prentru cucerirea misterelor, ce ne înconjoară. Azi nu mai există un tribunal omenesc care să condamne pe un nou Galilei care ar descoperi o nouă taină a naturei, dar natura însăși își păstrează cu destulă sgârcenie tainele, pentru a nu se lăsa descoperită uşor. Cu atât mai mare e deci gloria celor ce ştiu să o supună. .... . 7* PETRONIUS is.sf? m ECOURI Pe coasta golfului Gravesend, (statul New-York), a fost aruntată azi de valurile Oceanului, un colac de salvare, aparţinând vaporului transatlantic „Titanic“, care a naufragiat în ziua de 15 Aprilie 1912. Colacul de salvare este avariat şi decolorat, totuşi numele „Titanic“ este foarte bine conservat. ia. AC'i.£11 Ziarele anunţă din Caprî că eri a sosit în localitate, A. S. R. Principesa Ileana a României, pe bordul unui hidroavion, pilotat de generalul Balbo, ministrul Aerului. lSi A. S. R. Principesa' Ileana’, s’a îmbarcat pe bordul hidroavionului, la Anzio, localitate situată lângă Nettuno. lij.ina.1 b --------------------------------------* Regimul ruinei coruptă, ne-a dus la sapă de lemn. Aşadar, trebue să facem drumul înapoi , să economisim. Cine trece azi hotarele, rămâne uimit de risipa vieţei noastre de toate zilele faţă de economia claselor producătoare din Apus. Viaţa marilor oraşe, a Vienei, Budapestei, Berlinului şi chiar a Parisului, sunt pilde vii de economie productivă. Se economiseşte timpul, se economisesc banii. Aşadar să ne deprindem cu ideia că o guvernare nefastă ne-a dus la ruină şi să reacţionăm nu numai prin îndepărtarea de la cârmă a vinovaţilor şi prin pedepsirea lor, dar mai ales prin potrivirea vietei noastre de toate zilele, la noile mijloace de traiu, cu mult mai reduse, ca cele din trecut. La rândul lui guvernul este dator să revizuiască sistemul de impozite al national-tărăniştilor, vexatoriu si zdrobitor pentru viata economică a tării, — dând astfel putinţa unei renaşteri. Situaţia de azi în care ruina particulară se îmbină atât de armonios cu cea publică, n’are decât o singură eşire: economii din ambele părţi pentru a putea ajunge la echilibrarea financiară, singura în măsură să ne dea putinţa unei activităţi rodnice. Alegătorii trebue să ştie că votul tatea cârmuirei naţional-ţărăniste, lor înseamnă azi nu numai exprim care şi-a bătut joc de bugetele marea unei convingeri politice, dar „de mizerie“ ce le alcătuiau cu atâta decizia prosperităţii sau mizeriei chibzuială guvernele liberale, — a-1 lor de mine. ceasta generozitate jefuitoare și —-------------'«•#•«•... Capitala n’a început încă să simtă pe deantregul ruina pe care a pricinuit-o guvernarea national tărănistă. In timp ce în tară salariile nu s’au plătit cu lunile, — în Capitală guvernul dictatorului Madgearu, temându-şi pielea, mai lasă în tezaurul public câteva milioane pentru plata slujbaşilor. Deasemenea tot în Bucureşti veniau să risipească în petreceri şi cheltueli inutile oamenii regimului, îmbogăţiţi peste noapte, pricinuind o factice mişcare economică. Astfel mizeria a fost ascunsă sub o poleială subţire. Ea este însă atât de grozavă iar ruina atât de complectă, încât peste puţin situaţia Capitalei va fi mai gravă decât a restului ţărei pentru că, în afară de falimentul finanţelor publice va avea de suportat şi pe acel al Municipiului, dus la ruină de administraţia d-lui Dobrescu. Ruina Statului şi a comunei, este în strânsă legătură cu ruina finanţelor particulare. Nici un comerţ nu mai e sigur, nici o industrie nu mai prosperează. Ne învârtim într’un cerc vicios: Statul, pentru a se susţine are nevoie de impozite enorme iar viaţa economică este zdrobită de teascul fiscal. Generozi # Căldurile D. DEM.SESSU: Pe o atât de mare căldură... D. AUREL DOBRESCU: ...Avem dreptul să stăm puțin la răcoare Nu poate fi nimic mai emoţionant decât lupta tenace şi lentă pe care o dau, în tăcerea de alb sanctuar a laboratoriilor, oamenii ştiinţei moderne împotriva germenilor maladiilor ce macină vitalitatea omenirei. E o dramatică ciocnire, în care mintea se încordează, în care trupul ajunge să se ignore, lăsând spiritului libertatea forţei sale suverane, în care omul simte nemăsurata mulţumire de a se şti, —învingător,— că a urnit cu un dinte angrenajul enormei roţi pe care se sprijină progresul cunoaşterei umane. Pe câteva dintre aceste supraomeneşti încordări se bizuie etapele ce asigură din ce în ce generaţiilor viitoare o devenire lipsită de grija luptei cu duşmanii nevăzuţi pentru a căror nimicire atâtea forţe anonime şi-au închinat existenţa, în înţelesul celei mai adânci dezinteresări. Marele public ignoră, a prins în reţeaua nesfârşită şi complicată a vieţei grele de fiecare zi — acest imens travaliu, ce se desăvârşeşte departe de vâltoarea în care el se sbate. Doar din vreme în vreme, când unul dintre marile flagele, de care omenirea a pătimit secole dearândul, capitulează în lupta aceasta, zvonul izbânzii se răspândeşte, aducând în conştiinţa publică existenţa acestei trude de fiece clipă. Nu se aprind atunci nici torţe, nici muzici nu sărbătoresc victoria. Ar trece aproape neobservată, în vălmăşagul faptelor obscure, între două notiţe de gazetă, de n’ar fi în fiecare suflet o candelă care să se aprindă, modestă, la icoana recunoştinţei. Pe ea se bizuie oamenii ştiinţei atunci când fac apel la beneficiarii operei lor, — cam suntem noi toţi. — ca să-i sprijine în aplicarea rezultatelor la care au ajuns. Suntem astăzi din nou în fap unui astfel de apel. Tuberculoza e în ajun de a fi definitiv învinsă. Generaţiile de mâine nu vor mai cunoaşte palida ei îmbrăţişare, aşa cum noi nu mai cunoaştem decât din cursurile de istorie trecerea distrugătoare, prin lume, a atâtor maladii. Pentru aceasta rezultatele la care ştiinţa, după zeci şi sute de ani de încordări, a ajuns, se cer să fie aplicate Ştim astăzi cum trebue să luptăm cu boala de care Koch şi-a legat numele. Ştim chiar cum putem şi ne ferim copiii noui născuţi de atingerea ei. Vaccinul Calmetti poate pune toate generaţiile viitoare în afară de semnul înfricoşatului flagel. Pentru a putea profita însă de toate aceste rezultate trebue să se treacă în domeniul practic. Oamenii ştiinţei şi-au făcut datoria , rândul nostru al tuturora, să-l ajutăm acum, pentru propriul nostru interes şi pentru al celora ce ne vor urma. Eşind din liniştea laboratoarelor, lupta contra tuberculozei trece pe planul, mare al terenului social. In clipa când ea depăşeşte teoreticul, fiecare trebue să-şi dea aportul pentru înfăptuirea ei practică oricât de modest ar fi acest aport. Trei mari societăţi ,ştiinţifice şi medicale ce şi-au unit eforturile pentru a lupta împotriva tuberculozei, fac astăzi apel la marele public, la noi toţi, ca să colaborăm cu ele în această magnifică luptă pentru sănătatea, omenirei. "E datoria fiecăruia să le ajute, in acţiunea lor. Un gest de ajutor, oricât de mic ar fi, îşi păstrează integrală frumuseţea. Să-i facă fiecare cu inima deschisă, şi cu gândul mulţumii E sănătatea omenirei viitoare în joc. 1. 1. c. COMENTARII ÎMPOTRIVA DUŞMANILOR NEVĂZUŢI luni 1 iunie 1931 (Continuare în nai. 2-a) POLITICA EXTERNA Germania şi convorbirile de la Chequers O carte bună PMONESCU Universitar Opinia publică europeană, considera că evenimentul la ordinea zilei este întrevederea dintre cancelarul si ministrul de externe german d-nii Brüning şi Curtius de o parte, şi d-nii MacDonald şi Henderson de alta, la Chequers, în Anglia, la începutul bunei iunie. Acum căteva zile o telegramă din Berlin a anunţat că se va întruni un consiliu al Reich-ului,pentru a pregăti conferinţa de la Chequers, iar Berliner Tageblatt a şi dat unele indicatiuni asupra a ceea ce cancelarul are de gând să expună miniştrilor engleji. Comentând faptul Le Temps, începe prin a contesta că ar fi vorba de o „conferinţă ci numai de o vizită personală a d-lor Brüning şi Curtius. Dacă ar fi vorba de o conferinţă, scrie ziarul francez, ar fi fost nevoie de un program de muncă mai dinainte stabilit, în comun, de către cei patru oameni de Stat. In vederea unei politici de destindere şi pentru o mai bună pregătire a conferinţei dezarmărei s’a crezut că un contact direct între miniştrii engleji şi miniştrii germani n’ar fi inutil. Ambasadorul Germaniei la Londra a negociat această chestiune, care a produs cabinetului german o primă decepţie cu privire la data vizitei. Invitaţiunea a fost făcută de d. Henderson înainte de a fi fost cunoscut protocolul austrogerman de la 19 Martie relativ la proectul uniunei vamale,„. „ Din partea germana s’a comis imprudenţa de a se anunţa că demersul d-lor Brüning şi Curtius va avea loc la începutul lunei Mai, adică înainte de sesiunea Consiliului Ligii Naţiunilor, sesizat de însuşi d. Henderson de această gravă chestiune care a tulburat atmosfera internaţională. Presa germană a făcut sa reiasă cum că s’ar putea ca ministrul de externe şi cancelarul Reich-ului să pledeze pe lângă miniştrii engleji cauza acordului austro-german, astfel că poziţiunile vor fi luate în momentul în care problema va fi abordată la Geneva. Dar nu a intrat în intenţiunile cabinetului englez să se preteze la acest joc şi invitaţia d-lor Brüning şi Curtius a fost definitiv fixată intre 5 şi 9 iunie, adică după întrunirea de la Geneva, deci după lichidarea dezbaterilor privitoare la acordul austro-german. Decepţia la Berlin a fost mare, şi unele ziare au mers până la a declara că întrevederea dela Chequers nu mai avea nici un interes, de vreme ce Consiliul Societăţii Naţiunilor se va fi pronunţat asupra proectului de acord austro-german Această supărare n’a durat însă, căci, era contrară oricărei raţiuni politice Guvernul laburist al Engliterei se interesează cu deosebire la pregătirea conferinţei dezarmărei, mai ales acuma când d. Henderson este chemat să presaleze această conferinţă. Este firesc ca să nu neglijeze nimic pentru a creia o atmosferă favorabilă la această importantă operă internaţională. Este foarte firesc să caute îmbunătăţirea relaţiunilor anglo-germane, pentru că raporturi de încredere între Germania şi toate puterile europene sunt prima condiţiune a unei cooperări cu adevărat eficace în vederea consolidarei păcei. Dar asta nu înseamnă că guvernul englez să fie dispus să-şi modifice atitudinea în cutare sau cutare chestiune, și să facă direct sau indirect jocul Germaniei în împrejurări determinate. . ... * H Politica guvernului englez este esenţialmente o politică britanică ce se desfăşoară în toată independenţa, dar care e dominată de ideia apropierei popoarelor, a reducerei armamentelor, şi de aceea a consolidarei păcei. Englejii se pot înşela asupra metodelor şi mijloacelor de a face să reuşească această politică, — observă ziarul francez, dar nimeni nu se poate îndoi de sinceritatea sforţărilor lor, şi de înalta lor conştiinţă cu privire la legitimile interese ce trebuesc apărate pe baza tratatelor existente. Este foarte verosmil, cum a anunţat Berliner Tageblatt, că miniştrii germani îşi propun să expună celor engleji gravele îngrijorări pe care le provoacă situaţia în care se zbate Reich-ul, este posibil să-şi desvolte teza că, pentru, a determina o destindere în interior, ar fi necesar să se asigure Germaniei noi uşurări în exterior, în domeniul reparaţiunilor. Berliner Tageblatt a subliniat că întrevederea de la Chequers ar putea da guvernului din Londra prilejul de a atrage „atenţiunea guvernelor amice, îndeosebi a acelora din Paris şi Washington, asupra, necesităţei unei grabnice acţiuni comune în vederea preservărei Europei de unde catastrofe cari n’ar scuti nici o ţară“. Teza este cunoscută. Argumentul salvarei Germaniei pentru salvarea Europei, a mai fost mult întrebuinţat. Se vede spiritul în care Germanii privesc demersul de la Chequers şi ce aşteaptă de la această vizită. Din partea engleză, se observă mai multă rezervă. Ziarul Observere doreşte ca vizita să contribue la îmbunătăţirea relaţiilor anglogermane, dar cu condiţie să nu se atingă amiciţia franco-engleză. In ce priveşte chestiunea reparaţiilor, ziarul englez spune că, aceasta chestiune nu poate fi regulată decât printr-o decizie internaţională şi că o acţiune precipitată din partea Germaniei ar fi o im- Studentă. Aproape am descoperit-o şi eu, deşi mă interesez despre tot ce apare relativ la descrierea României. E dreptul, autorul, Dariu Pop, este un modest revizor şcolar din Satu-Mare, iar cartea cu aspectul manualelor de şcoală, are o înfăţişare tot atât de modestă. Titlul ei principal. Fraţi de cruce (Istoria lui Ion Prigoană şi a lui Nicolae Călin) nu spune că ar fi o geografie a ţării româneşti. Numai subtitlul, mai mărunt, o arată ca atare. Răsfoind-o deodată, m-au atras figurile. Cea dintâi e un simplu cerc, minunata graniţă a ţării. Pe urmă cercul se tot împlineşte cu regiunile vizitate, iar ultima figură reprezintă România cu munţii şi apele ei. Metodica înşirare a figurilor îşi are tâlcul ei. Căutând să mi-l explic, am început să citesc cartea. Nu am lăsat-o din mână, până ce nu am terminat-o. Pe cât de atractiv e cuprinsul, pe atât de folositor. E povestea a doi copii, Ion Prigoană de 16 ani şi Niculiţă Călin de 13. Rămaşi în Ungaria după stabilirea graniţelor, şi-au pus în gând să străbată în ţară, cum vor putea. „De la răspântie, dragii mertului, intraţi în porumb şi apoi mergeţi tot cătră răsărit. Când veţi ajunge la graniţă, să luaţi bine seamă la jandarmii unguri, să nu vă zărească şi să nu vă împuşte! Dacă aţi ajuns pe pământ românesc, sărutaţi glia ţării în locul meu şi spuneţi fraţilor români din România, că noi, aceştia rămaşi dincoace, ne ducem mult dor şi că-i rugim să se gândească la noi“. Aşa le vorbeşte moşneagul din Uifalău, sat românesc rămas dincolo de graniţă. Asemenea început m’a captivat, căci scena am trăit-o şi eu. Trecusem graniţa cehoslovacă, spre a vizita satul de obârşie al vechii familii Mihály de Apşa, ce a dat şi un membru al Academiei Române. La despărţire bătrânul preot ne-a întovărăşit până la bisericuţa de lemn şi ea bătrână de câteva veacuri. . . Era un tablou ce nu-l pot şterge din minte. Preotul gârbovit, rezemându-se de tălpoaia de stejar dinspre altarul bisericei tupilate, ne spunea: „Dumnezeu ştie de ne vom mai vedea.Sărutaţi şi pentru mine pământul fericiţilor de dincolo“. Şi apoi, cu glasul stins, tremurător şi cu ochii’n lacrami, adause: „De ce ne-aţi lăsat pe noi aici? Nu v’a fost milă !“. Era o clipă din tragedia de veacuri a neamului nostru. Poticnindu-se în mers, sprijinindu-se de crucile de lemn înegrite de vreme din jurul bisericii, bătrânul preot se uita cu durere după noi, cum trecem graniţa dela picioarele dâmbului pe care se înălţa săgeata sveltă a clopotniţei. Şi s’au pitulat cei doi copii curajoşi printre lanurile de porumb, s’au târât ca şerpii peste cureluşa de pământ bătută de grăniceri. Când au ajuns dincoace de ea şi-au făcut cruce. Au scăpat în ţară ! . Cei doi pribegi ajung în Satul-Mare, trec apoi în Mara Aiieş, întorc îndărăt în Biharia, ajung în Banat, ocolesc prin Oltenia. In drum muncesc spre a-şi agonisi pâinea zilnică. Apoi o iau din nou la drum. Fiecare pas prin ţară e o povestire a celor întâmplate ori o împletitură din cele văzute cu cern auzite, relativ la munţi, ape, oameni, monumente istorice. După fiecare un scurt rezumat dă noţiuni geografice, iar harta se împlineşte, ca intr’o descoperie, ţinut, cu ţinut, oraş cu oraş. Cei maturi care au vizitat locurile, surâd de naivitatea povestirilor copilăreşti. O vorbă bine pusă, o trăsătură bine prinsă, le deşteaptă însă plăcerea simţită când au străbătut şi ei itinerariul copiilor. Cetită de copii cartea e înţeleasă, căci isprăvile sunt minunat povestite de alţi copii de seama lor. Inimioara lor prinde a svâcni mai iute, când citesc peripeţiile trăite de semenii lor. Poate uneia dintre ei le trece prin gând dorul de pribegie. N’au curajul să imiteze în totul pe Prigoană şi tovarăşul lui. Dar... din satul lor trec în alt sat; de aici se abat peste deal şi tot cunosc şi învaţă ceva. La urmă chiar dacă rămân locului, citesc cartea cu mare poftă. Tot se folosesc eu ceva. Dar scoţând cartea pomenită din vraful depozitului general dela „Cartea Românească“, editura care, s’a încumetat să o tipărească, nădăjduind că face o faptă bună, mă gândeam tocmai la soarta cărţilor de seamă, dar care nu au un autor cu nume făcut cunoscut de prieteni. Indiferentismul celor chemaţi să aprecieze tipăriturile cu cunoştinţe folositoare, omoară arvântul unui autor înzestrat cu darul povestirii pentru copii, ii lipseşte pe aceştia de cetirea unei cărţi scrisă bine anume pentru ei şi taie posibilitatea editurii de a scoate alte cărţi similare ori de a da ediţii noi, mai îngrijită din cartea pomenită. Partea mai tristă pentru educaţia copiilor români e alta. Mulţi dintre ei, din părinţi cu dare de mână, desigur că au cetit o carte similară franceză, care a inspirat pe autorul român. E vestita lucrare răspândită în Franţa: „Le tom de la France par deux enfants“ a doamnei Alfred Fouillée. Numele cunoscut; cartea recomandată chiar de profesorii români este răspândită de librăriile române, care gem de cărţi străine. Cealaltă carte, scrisă româneşte pentru copiii români, de un institutor român, se scorojeşte zăcând în depozitul editurii. In 7 ani nu s’a vândut nici pe jumătate ditr cele 5000 exemplare apărute, măcar că preţul de 22 lei se asvârle cu uşurinţă chiar de mulţi copii, pe te miri ce şi mai nimica. Aşa.suntem noi, n’ai ce face. Aiurea nu s’ar întâmpla ca o asemenea carte să fie dată uitării. Aprobată de minister, aiurea ministerul de instrucţie şi de cultură a poporului, în preajma premiilor nu s’ar opri să deie chiar o circa de 1. 1 ru/.