Viitorul, iunie 1931 (Anul 23, nr. 6995-7018)

1931-06-01 / nr. 6995

! Inul si «souă-xeil si trefiea Rio. 6995 6 Pagini 3 LEI EZ. la TARA 6 LEI EX. In 5TR8INITETE IN TARA Un an — — 700 lei Şase lun!----- 350 , Trei luni----- 200 „ In streinătate Un an — “ 1400 lei Şase luni — — 700 , Trei luni-----400 . ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 1? Telefoanele: Direcţia 351/23; Redacţia şi Administraţia 349/23şi 303/11 /&n #1. ti •*&•?­*••'*•••* ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia darului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug: 3 LEI ffiS. In TARA 3 LEI EH în STRĂINĂTATE Ziua judecătei fiO singură zi ne desparte de aceea îs» care consultarea naţiune! va împlinit. w . . w . . Orice observator de buna credinţa şi nepărtinitor va constata ca nici­odată o campanie electorală de pr©pasan®iă nu s a desfășurat în mai sus o altă libertate, şi dacă, pe ici pa colo, unele inc­ecente s’au putut întâmpla, acea­­sta fiu e îîbbi vÎhîîi auloB*i4ățil0B* S28&® si ifiGiiilinloi* IiBocmIiib jjUfibüfi©! ^ N^fiC'0 naie“, ci ca o consecință fatală a curentului «general de antipatie șî^ impopu­laritate pe care E’a provocat la oraşe şi la sate guvernarea nefastă, risipi­toare şi ruinătoare a regimului nafiona ţărănesc. w . ... Intr’adevăr este fără de precedent în viaţa noastra publica şi constitu­ţională ca un partid politic, numai după doi ani şi ceva de guvernare, să provoace o asemenea reacțiune puternică în massele populare. Partidul nafional-ţărăncesc a dobândit prin nereale şi condamnabile procedee demagogice, o popularitate de care s’a servit ca să pună mâna pe guvernul ţării. Dar nimic nu se răzbună mai cumplit decât demagogia, maî ales când ea s’a unit şi cu cea mai crasă nepricepere in guvernare, cu risipa şi cu jaful banului public în profutuul partizanilor, cu dezorganizarea politică şi economică a Statului, cu ruinarea tuturor claselor producătoare din ţară. Dun popular, partidul naţional-ţărănesc a devenit un partid detes­tat de ţara întreagă. Ziua primei judecăţi a sosit. In afară de sancţiunile judecătoreşti cari pentru sănătatea morală a ţării vor trebui să le sufere cei cari au ridicat conrupţia şi prevanisaţiunea la rangul de dogmă de guvernământ,­­ corpul electoral va aplica mâine sancţiuni de ordin moral. Judecata poporului, a corpului electoral, va fi aspră şi sumară. El va respinge din sfatul ţării pe reprezentanţii partidului care s’a arătat nevrednic de a cârmui. Va fi o pildă salutară pentru viitor. Situaţîunea­­ celorlalte grupări şi grupuşoare politice în faţa urnelor este de aşa natură încât ele se întreabă până în ultimul moment daca nu este preferabil să abandoneze lupta politică sub un pretext oarecare, decât să descopere în faţa opiniei publice, la lumina rezultatelor concrete,­ lamen­tabila lor slăbiciune. Fără­ programe, fără popularitate, fără organizaţii, cu firme false,­­ aceste grupări vor primi de la corpul electoral ceea ce merită, în cazul cel mai bun pent­ru ele, — indiferenţa. Pentru candidaţii blocului „Uniunei Naţionale“, împreună cu aceia ai partidului Naţional-Liberal, scrutinul de Luni nu poate constitui o surprin­dere, ci o certitudine. In­tr’adevăr, rezultatele ultimelor alegeri parţiale de Cameră şi Senat, a­ celor comunale şi judeţene, au învederat opiniei pu­blice că partidul NaţionalLîberal se bucură de simpatia şi încrederea cor­pului electoral al votului obştesc. După o continuă şi neobosită acţiune de lămurire şi luminare a masse­­lor cetăţeneşti, acestea s-au convins că partidul Naţional-Liberal este un par­tid politic cu adevărat democratic, care, după ce a presedat la înfăptuirea tuturor marilor acte ale istoriei noastre contemporane, a dat ţărănime­ cele două reforme democratice, împroprietărirea şi votul obştesc şi este singurul organism politic destoinic să facă faţă situaţiunilor grele prin cari trece ţara. Intr’o asemenea situaţie grea ne aflăm astăzi, şi de aceea alegătorii votului obştesc, conştienţi de datoria lor cetăţenească faţă de ţară, vor da încrederea lor candidaţilor „Uniunei Naţionale“. ......•­ ! Votaţi cu toţii candidaţii Partidului Naţional-Liberal. Vedeţi listele UNIUNEI NAŢIONALE cu semnul: NOTE Jertfa pentru ştiinţă Marele act eroic al lui Picard, — nume cunoscut în Belgia, unde împreună cu numele lu Reclus, duc mai departe faima ţărei ce­ a dat pe primul mare anatomist Vesale — ne arată, că întro epocă de la­şităţi, de porniri egoiste, de calcul pentru obţinerea unui maxim de câştig, trăesc eroii cari pun mai presus de viaţa lor, binele obştesc, biumful adevărului, şi capturarea tainelor naturii. Ceea ce au făcut Picard şi însoţi­torul său, fisiologistul Kipfer înseamnă pentru ştiinţa ome­nească încă o nouă şi mare vic­torie, şi anume: Victoria faţă de piedica ce părea insurmontabilă, piedica voiajului în aer diluat şi în zona stratosferei terestre. După cum călătoria prin văzduh, prin Invenţia putinţei de a plana intr'o navă mai grea de­cât aerul, a fost o victorie ştiinţifică imensă, tot asemeni învingerea lipsei de oxi­gen şi adaptarea organismului la o altă­ atmosferă de­cât cea ambi­antă este una din încercările mari ale ştiinţei. Cum dincolo de sfera aeriană vecină cu pământul, aerul devine de un calm ceresc, se poate întrevede putinţa călătoriei cu viteze, nebănuite : 1000 sau 1500 kilometri pe oră, căci straiele de aer în stratosferă ne mai opunând rezistentă, nava aeriană va alerga nebunește, ocolind pământul mai repede ca lumina solarei, care lu­minează din cauza învârtirei pă­mântului, numai jumătate din pla­neta noastră. Dar toate aceste minuni, nu s'ar fi putut realiza fără curajul celor ce nu preţuesc viaţa lor, din pasi­une pentru adevăr şi pentru des­cifrarea enigmei, lumei. Astfel de eroi au fost primii navigatori ce au descoperit pământuri noui, primii aviatori ce au trecut ocea­nul, şi acum primii aviatori la înălţimea de 16 mii de metri, de unde luna priveşte şi mai de a­­proape pământul. Se preamăreşte de obiceiu ero­ismul în războaie. Există Şi el. Dar nu totdeauna el servă o causă mare şi dreaptă. Eroismul oame­nilor de ştiinţă se face discret, dar se face­ cu imens folos­ pentru omenirea în genere. Atâţia sa­vanţi cari au căzut victime ale experienţelor cu radium; atâţia medici cari nu s’au temut de boa­­lele cele mai grozave pentru a le studia unii din ei pe propriul lor trup ; atâţia mari geografi cari au făcut ocolul lumei şi explora­rea părţilor misterioase ale pă­mântului, ne învaţă că există în omenire, un curent pur, înalt care ridică pe om din orice contingenţă materială, din orice atingere cu cele de jos, şi transportă cugeta­rea dincolo de egoism în sfera e­ternităţei, unde instinctul vieţei personale moare, pentru a trăi pa­siunea nobilă a jertfei. Primul început al călătoriei în stratosferă, pe care lau făcut Pi­card şi Kipfer este astfel încă un mare gest eroic făcut pentru triumful omului asupra naturei, şi prentru cucerirea misterelor, ce ne înconjoară. Azi nu mai există un tribunal omenesc care să condamne pe un nou Galilei care ar descoperi o nouă taină a naturei, dar natura însăși își păstrează cu destulă sgârcenie tainele, pentru a nu se lăsa descoperită uşor. Cu atât mai mare e deci gloria celor ce ştiu să o supună. .... . 7* PETRONIUS is.sf? m ECOURI P­e coasta golfului Gravesend, (statul New-York), a fost a­­runtată azi de valurile Ocea­nului, un colac de salvare, aparţi­nând vaporului transatlantic „Ti­tanic“, care a naufragiat în ziua de 15 Aprilie 1912. Colacul de salvare este avariat şi decolorat, totuşi numele „Tita­nic“ este foarte bine conservat. ia. AC'i­­.£11 Z­iarele anunţă din Caprî că eri a sosit în localitate, A. S. R. Principesa Ileana a Ro­mâniei, pe bordul unui hidroavion, pilotat de generalul Balbo, mini­strul Aerului. lSi A. S. R. Principesa' Ileana’, s’a îmbarcat pe bordul hidroavionu­­lui, la Anzio, localitate situată lângă Nettuno. l­­ij.in­a.1 b --------------------------------------* Regimul ruinei coruptă, ne-a dus la sapă de lemn. Aşa­dar, trebue să facem drumul înapoi , să economisim. Cine trece azi hotarele, rămâne ui­mit de risipa vieţei noastre de toate zilele faţă de economia claselor pro­ducătoare din Apus. Viaţa marilor oraşe, a Vienei, Budapestei, Berli­nului şi chiar a Parisului, sunt pilde vii de economie productivă. Se economiseşte timpul, se economi­sesc banii. Aşa­dar să ne deprin­dem cu ideia că o guvernare nefa­stă ne-a dus la ruină şi să reacţio­năm nu numai prin îndepărtarea de la cârmă a vinovaţilor şi prin pedepsirea lor,­­ dar mai ales prin potrivirea vietei noastre de toate zilele, la noile mijloace de traiu, cu mult mai reduse, ca cele din trecut. La rândul lui guvernul este dator să revizuiască sistemul de impozite al national-tărăniştilor, vexatoriu si zdrobitor pentru viata economică a tării, — dând astfel putinţa unei renaşteri. Situaţia de azi în care ruina particulară se îmbină atât de armonios cu cea publică, n’are decât o singură eşire: economii din am­bele părţi pentru a putea ajunge la echilibrarea financiară, singura în măsură să ne dea putinţa unei ac­tivităţi rodnice. Alegătorii trebue să ştie că votul tatea cârmuirei naţional-ţărăniste,­ lor înseamnă azi nu numai expri­­m care şi-a bătut joc de bugetele marea unei convingeri politice, dar „de mizerie“ ce le alcătuiau cu atâta decizia prosperităţii sau mizeriei chibzuială guvernele liberale, — a-1 lor de m­ine. ceasta generozitate jefuitoare și —-------------'«•#•«•... Capitala n’a început încă să sim­tă pe deantregul ruina pe care a pricinuit-o guvernarea national tă­rănistă. In timp ce în tară salariile nu s’au plătit cu lunile, — în Capi­tală guvernul dictatorului Mad­­gearu, temându-şi pielea, mai lasă în tezaurul public câteva milioane pentru plata slujbaşilor. Deaseme­­nea tot în Bucureşti veniau să ri­­sipească în petreceri şi cheltueli inutile oamenii regimului, îmbogă­ţiţi­ peste noapte, pricinuind o fac­tice mişcare economică. Astfel mi­zeria a fost ascunsă sub o poleială subţire. Ea este însă atât de gro­zavă iar ruina atât de complectă, încât peste puţin situaţia Capitalei va fi mai gravă decât a restului ţărei pentru că, în afară de falimen­­tul finanţelor publice va avea de suportat şi pe acel al Municipiului, dus la ruină de administraţia d-lui Dobrescu. Ruina Statului şi a comunei, este în strânsă legătură cu ruina finan­­ţelor particulare. Nici un comerţ nu mai e sigur, nici o industrie nu mai prosperează. Ne învârtim în­­tr’un cerc vicios: Statul, pentru a se susţine are nevoie de impozite enorme iar viaţa economică este zdrobită de teascul fiscal. Generozi # Căldurile D. DEM.­S­ESSU: Pe o atât de mare căldură... D. AUREL DOBRESCU: ...Avem dreptul să stăm puțin la răcoare Nu poate fi nimic mai emoţio­nant decât lupta tenace şi lentă pe care o dau, în tăcerea de alb sanctuar a laboratoriilor, oamenii ştiinţei moderne împotriva ger­menilor maladiilor ce macină vi­talitatea omenirei. E o dramatică ciocnire, în care mintea se încor­dează, în care trupul ajunge să se ignore, lăsând spiritului libertatea forţei sale suverane, în care omul simte nemăsurata mulţumire de a se şti, —învingător,— că a urnit cu un dinte angrenajul enormei roţi pe care se sprijină progresul cu­­noaşterei umane. Pe câteva dintre aceste supra­omeneşti încordări se bizuie eta­pele ce asigură din ce în ce gene­raţiilor viitoare o devenire lipsită de grija luptei cu duşmanii ne­văzuţi pentru a căror nimicire a­­tâtea forţe anonime şi-au închinat existenţa, în înţelesul celei mai a­­dânci dezinteresări. Marele public ignoră, a prins în reţeaua nesfârşită şi­ compli­cată a vieţei grele de fiecare zi — acest imens travaliu, ce se desă­vârşeşte departe de vâltoarea în care el se sbate. Doar din vreme în vreme, când unul dintre marile flagele, de care omenirea a păti­mit secole dearândul, capitulează în lupta aceasta, zvonul izbânzii se răspândeşte, aducând în con­ştiinţa publică existenţa acestei trude de fiece clipă. Nu se aprind atunci nici torţe, nici muzici nu sărbătoresc victoria. Ar trece a­­proape neobservată, în vălmăşagul faptelor obscure, între două no­tiţe de gazetă, de n’ar fi în fiecare suflet o candelă care să se aprin­dă, modestă, la icoana recunoş­tinţei. Pe ea se bizuie oamenii ştiinţei atunci când fac apel la benefi­ciarii operei lor, — cam­ suntem noi toţi. — ca să-i sprijine în apli­carea rezultatelor la care au a­­juns. Suntem astăzi din nou în fap unui astfel de apel. Tuberculoza e în ajun de a fi definitiv învinsă. Generaţiile de mâine nu vor mai cunoaşte palida ei îmbrăţişare, aşa cum noi nu mai cunoaştem de­cât din cursurile de istorie trece­rea distrugătoare, prin lume, a a­­tâtor maladii. Pentru aceasta rezultatele la care ştiinţa, după zeci­­ şi sute de ani de încordări, a ajuns, se cer să fie aplicate Ştim astăzi cum trebue să luptăm cu boala de care Koch şi-a legat numele. Ştim chiar cum putem şi ne ferim copiii noui născuţi de a­­tingerea ei. Vaccinul Calmetti poate pune toate generaţiile vii­toare în afară de semnul înfrico­şatului flagel. Pentru a putea profita însă de toate aceste rezultate trebue să se treacă în domeniul practic. Oa­menii ştiinţei şi-au făcut datoria , rândul nostru al tuturora, să-l ajutăm acum, pentru propriul no­stru interes şi pentru al celora ce ne vor urma. Eşind din liniştea laboratoarelor, lupta contra tuber­culozei trece pe planul, mare al terenului social. In clipa când ea depăşeşte teoreticul, fiecare tre­bue să-şi dea aportul pentru în­făptuirea ei practică oricât de mo­dest ar fi acest aport. Trei mari societăţi ,ştiinţifice şi medicale ce şi-au unit eforturile pentru a lupta împotriva tubercu­lozei, fac astăzi apel la marele pu­blic, la noi toţi, ca să colaborăm cu ele în­ această magnifică luptă pentru sănătatea, omenirei. "E da­toria fiecăruia să le ajute, in ac­­ţ­iun­ea lor. Un gest de ajutor, ori­cât de mic ar fi, îşi păstrează in­tegrală frumuseţea. Să-i facă fie­care cu inima deschisă, şi cu gân­dul mulţumii E sănătatea omeni­­rei viitoare în joc. 1. 1. c. COMENTARII ÎMPOTRIVA DUŞMANILOR NEVĂZUŢI ­ luni 1 iunie 1931 (Continuare în nai. 2-a) POLITICA EXTERNA Germania şi convorbirile de la Chequers O carte bună PMONESCU Uni­ver­sitar Opinia publică europeană, consi­dera că evenimentul la ordinea zi­lei este întrevederea dintre cance­larul si ministrul de externe ger­man d-nii Brüning şi Curtius de o parte, şi d-nii MacDonald şi Hen­derson de alta, la Chequers, în An­glia, la începutul bunei iunie. Acum căte­va zile o telegramă din Berlin a anunţat că­ se va în­truni un consiliu al Reich-ului,pen­tru a pregăti conferinţa de la Che­quers, iar Berliner Tageblatt a şi dat unele indicatiuni asupra a ceea ce cancelarul are de gând să expu­nă miniştrilor engleji. Comentând faptul Le Temps, în­cepe prin a contesta că ar fi vorba de o „conferinţă ci numai de o vizită personală a d-lor Brüning şi Curtius. Dacă ar­ fi vorba de o con­ferinţă, scrie ziarul francez, ar fi fost nevoie de un program de mun­că mai dinainte stabilit, în comun, de către cei patru oameni de Stat. In vederea unei politici de des­tindere şi pentru o mai bună pre­gătire a conferinţei dezarmărei s’a crezut că un contact direct între miniştrii engleji şi miniştrii ger­mani n’ar fi inutil. Ambasadorul Germaniei la Lon­dra a negociat această chestiune, care a produs cabinetului german o primă decepţie cu privire la data vizitei. Invitaţiunea a fost făcută de d. Henderson înainte de a fi fost cunoscut protocolul austro­­german de la 19 Martie relativ la proectul uniunei vamale,­­„. „ Din partea germana s’a comis imprudenţa de a se anunţa că de­mersul d-lor Brüning şi Curtius va avea loc la începutul lunei Mai, adică înainte de sesiunea Consi­liului Ligii Naţiunilor, sesizat de însuşi d. Henderson de această gravă chestiune care a tulburat atmosfera internaţională. Presa germană a făcut sa reiasă cum că s’ar putea ca ministrul de externe şi cancelarul Reich-ului să pledeze pe lângă miniştrii engleji cauza acordului austro-german, astfel că poziţiunile vor fi luate în momentul în care problema va fi abordată la Geneva. Dar nu a in­trat în intenţiunile cabinetului en­glez să se preteze la acest joc şi in­vitaţia d-lor Brüning şi Curtius a fost definitiv fixată intre 5 şi 9 iunie, adică după întrunirea de la Geneva, deci după lichidarea dez­baterilor privitoare la acordul au­­str­o-german. Decepţia la Berlin a fost mare, şi unele ziare au mers până la a declara că întrevederea dela Che­quers nu mai avea nici un interes, de vreme ce Consiliul Societăţii Na­ţiunilor se va fi pronunţat asupra proectului de acord austro-german Această supărare n’a durat însă, căci, era contrară ori­cărei raţiuni politice Guvernul laburist al Engliterei se interesează cu deosebire la pre­gătirea conferinţei dezarmărei, mai ales acuma când d. Henderson este chemat să presaleze această confe­rinţă. Este firesc ca­ să nu neglijeze ni­mic pentru a creia o atmosferă fa­vorabilă la această importantă o­­peră internaţională. Este foarte fi­resc să caute îmbunătăţirea rela­­ţiunilor anglo-germane, pentru că raporturi de încredere între Ger­mania şi toate puterile europene sunt prima condiţiune a unei co­operări cu adevărat eficace în ve­derea consolidarei păcei. Dar asta nu înseamnă că guver­nul englez să fie dispus să-şi mo­difice atitudinea în cutare sau cu­tare chestiune, și să facă direct sau indirect jocul Germaniei în împre­jurări determinate. . ... * H Politica guvernului englez este e­­senţialmente o politică britanică ce se desfăşoară în toată indepen­denţa, dar care e dominată de ideia apropierei popoarelor, a reducerei armamentelor, şi de aceea a conso­lidarei păcei. Englejii se pot înşela asupra metodelor şi mijloacelor de a face să reuşească această poli­tică, — observă ziarul francez, dar nimeni nu se poate îndoi de since­ritatea sforţărilor lor, şi de înalta lor conştiinţă cu privire la legi­­timile interese ce trebuesc apărate pe baza tratatelor existente. Este foarte verosmil, cum a a­­nunţat Berliner Tageblatt, că­ mi­niştrii germani îşi propun­ să ex­pună celor engleji gravele îngrijo­rări pe care le provoacă situaţia­ în care se zbate Reich-ul, este posibil să-şi desvolte teza că, pentru, a de­termina o destindere în interior, ar fi necesar să se asigure Germaniei noi uşurări în exterior, în dome­niul reparaţiunilor. Berliner Tageblatt a subliniat că întrevederea de la Chequers ar pu­tea da guvernului din Londra pri­lejul de a atrage „atenţiunea gu­vernelor amice, îndeosebi a acelora din Paris şi Washington, asupra, necesităţei unei grabnice acţiuni comune în vederea preservărei Eu­ropei de und­e catastrofe cari n’ar scuti nici o ţară“. Teza este cuno­scută. Argumentul salvarei Ger­maniei pentru salvarea Europei, a mai fost mult întrebuinţat. Se vede spiritul în care Germanii privesc demersul de la Chequers şi ce aşteaptă de la această vizită. Din partea engleză, se observă mai multă rezervă. Ziarul Obser­vere doreşte ca vizita să contribue la îmbunătăţirea relaţiilor anglo­­germane, dar cu condiţie să nu se atingă amiciţia franco-engleză. In ce priveşte chestiunea repa­raţiilor, ziarul englez spune că, a­ceasta chestiune nu poate fi regu­lată decât printr-o decizie interna­ţională şi că o acţiune precipitată din partea Germaniei ar fi o im- Studentă. Aproape am descoperit-o şi eu, deşi mă interesez despre tot ce apare relativ la descrierea Româ­niei. E dreptul, autorul, Dariu Pop, este un modest revizor şcolar din Satu-Mare, iar cartea cu aspectul manualelor de şcoală, are o înfăţi­şare tot atât de modestă. Titlul ei principal. Fraţi de cruce (Istoria lui Ion Prigoană şi a lui Nicolae Călin) nu spune că ar fi o geogra­fie a ţării româneşti. Numai sub­titlul, mai mărunt, o arată ca a­­tare. Răsfoind-o deodată, m-au atras figurile. Cea dintâi e un simplu cerc, minunata graniţă a ţării. Pe urmă cercul se tot împlineşte cu regiunile vizitate, iar ultima figu­ră reprezintă România cu munţii şi apele ei. Metodica înşirare a figurilor îşi are tâlcul­ ei. Căutând să mi-l ex­plic, am început să citesc cartea. Nu am lăsat-o din mână, până ce nu am terminat-o. Pe cât de atrac­tiv e cuprinsul, pe atât de folosi­tor. E povestea a doi copii, Ion Pri­goană de 16 ani şi Niculiţă Călin de 13. Rămaşi în Ungaria după stabilirea graniţelor, şi-au pus în gând să străbată în ţară, cum vor putea. „De la­ răspântie, dragii mertului, intraţi în porumb şi apoi mergeţi tot cătră răsărit. Când veţi ajunge la graniţă, să luaţi bine seamă la jandarmii unguri, să nu vă zărea­scă şi să nu vă împuşte! Dacă aţi ajuns pe pământ românesc, săru­taţi glia ţării în locul meu şi spu­neţi fraţilor români din România, că noi, aceştia rămaşi dincoace, ne ducem mult dor şi că-i rugim să se gândească la noi“. Aşa le vorbeşte moşneagul din Uifalău, sat românesc rămas din­colo de graniţă. Asemenea început m’a captivat, căci scena am trăit-o şi eu. Trecu­sem graniţa cehoslovacă, spre a vi­zita satul de obârşie al vechii fa­milii Mihály de Apşa, ce a dat şi un membru al Academiei Române. La despărţire bătrânul preot ne-a întovărăşit până la bisericuţa de lemn şi ea bătrână de câteva vea­curi. . . Era un tablou ce nu-l pot şterge din minte. Preotul gârbovit, reze­­mându-se de tălpoaia de stejar din­spre altarul bisericei tupilate, ne spunea: „Dumnezeu ştie de ne vom mai vedea­.Sărutaţi şi pentru mine pământul fericiţilor de dincolo“. Şi apoi, cu glasul stins, tremură­tor şi cu ochii’n lacrami, adause: „De ce ne-aţi lăsat pe noi aici? Nu v’a fost milă !“. Era o clipă din tragedia de vea­curi a neamului nostru. Poticnin­­du-se în mers, sprijinindu-se de crucile de lemn înegrite de vreme din jurul bisericii, bătrânul preot se uita cu durere după noi, cum trecem graniţa dela picioarele dâmbului pe care se înălţa săgeata sveltă a clopotniţei. Şi s’au pitulat cei doi copii cu­rajoşi printre lanurile de porumb, s’au târât ca şerpii peste cureluşa de pământ bătută de grăniceri. Când au ajuns dincoace de ea şi-au făcut cruce. Au scăpat în ţară ! . Cei doi pribegi ajung în Satul-Mare, trec apoi în Mara Aiieş,­­ întorc îndărăt în Biharia, ajung în Banat, ocolesc prin Oltenia. In drum muncesc spre a-şi agonisi pâinea zilnică. Apoi o iau din nou la drum. Fiecare pas prin ţară e o pove­stire a celor întâmplate ori o îm­pletitură din cele văzute cu cern auzite, relativ la munţi, ape, oa­meni, monumente istorice. După fiecare un scurt rezumat dă noţi­uni geografice, iar harta se împli­neşte, ca intr’o descoperie, ţinut, cu ţinut, oraş cu oraş. Cei maturi care au vizitat locu­rile, surâd de naivitatea povestiri­lor copilăreşti. O vorbă bine pusă, o trăsătură bine prinsă, le deşteap­tă însă plăcerea simţită când au străbătut şi ei itinerariul copiilor. Cetită de copii cartea e înţeleasă, căci isprăvile sunt minunat pove­­stite de alţi copii de seama lor. Ini­mioara lor prinde a svâcni mai iute, când citesc peripeţiile trăite de semenii lor. Poate uneia dintre ei le trece prin gând dorul de pri­begie. N’au curajul să imiteze în totul pe Prigoană şi tovarăşul lui. Dar... din satul lor trec în alt sat; de aici se­ abat peste deal şi tot cunosc şi învaţă ceva. La urmă chiar dacă rămân locului, citesc cartea cu mare poftă. Tot se folo­sesc eu ceva. Dar scoţând cartea pomenită din vraful depozitului general dela „Cartea Românească“, editura care, s’a încumetat să o tipărească, nă­dăjduind că face o faptă bună, mă gândeam tocmai la soarta cărţilor de seamă, dar care nu au un au­tor cu nume făcut cunoscut de prieteni. Indiferentismul celor che­maţi să aprecieze tipăriturile cu cunoştinţe folositoare, omoară ar­vântul unui autor înzestrat cu da­rul povestirii pentru copii, ii lip­seşte pe aceştia de cetirea unei cărţi scrisă bine anume pentru ei şi taie posibilitatea editurii de a scoate alte cărţi similare ori de a da ediţii noi, mai îngrijită din car­tea pomenită. Partea mai tristă pentru educa­ţia copiilor români e alta. Mulţi dintre ei, din părinţi cu dare de mână, de­sigur că au cetit o carte similară franceză, care a inspirat pe autorul român. E vestita lucra­­re răspândită în Franţa: „Le tom de la France par deux enfants“ a doamnei Alfred Fouillée. Numel­e cunoscut; cartea recomandată chiar de profesorii români este răs­pândită de librăriile române, care gem de cărţi străine. Cealaltă carte, scrisă româneşte pentru copiii români, de un insti­tutor român, se scorojeşte zăcând în depozitul editurii. In 7 ani nu s’a vândut nici pe jumătate ditr cele 5000 exemplare apărute, mă­­car că preţul de 22 lei se asvârle cu uşurinţă chiar de mulţi copii, pe te­ miri­ ce şi mai nimica. Aşa­­.suntem noi, n’ai ce face. Aiurea nu s’ar întâmpla ca o a­­semenea carte să fie dată uitării. Aprobată de minister, aiurea mini­sterul de instrucţie şi de cultură a poporului, în preajma premiilor nu s’ar opri să deie chiar o circa­ de 1. 1 ru/.

Next