Viitorul, iulie 1931 (Anul 23, nr. 7019-7045)

1931-07-01 / nr. 7019

ri---­ finul ai ^pug­ zeci si treilea Wo. 7019 4 Pagini 3 '"15' LEI EX. In TARA 6 LEI EX. ?n STRfilNATATE A ROKANENTE IN TARA In streinătate Ud an ------ 700 Ie* 2 Un an — *-* 1400 lei Şase luni----- 350 , 1 Şase luni — — 700 , Trei luni----- 200 , 1 Trei luni----- 400 „ REDACŢIA ===== ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 11 Telafoanele: Direcţia 351/23; Redacţia:­ Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia statului, Strada 14 Poincare to­ţi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepubicate se distrug. W XX. ia TAI Politică şi politicianism Retragerea d-lui Iuliu Mania de la şefia partidului naţional­­ţârănesc, este un fapt, care poate interesa opinia publică, pentru­­ că faptele unui bărbat politic sunt prin natură de ordine pu­blică. De aceea demisiunea d-lui Mania a fost şi este comentată de presa care oglindeşte senti­mentalitatea şi ideile opiniei pu­blice de la noi. Fireşte că aceste comentarii se ideosibesc după origina celor ce ie fac, dar un lucru rămit ne cert pentru cugetarea politică menti­­liată în cadrul obiectivităţei, şi anume că in timpuri grele ca ce­le de acum, era foarte puţin in­dicată preocuparea de inavua­bile şi secrete combinaţii inter­ne de partid — acuma când mai mult de­cât ori­când se cere a fa­ce politică, şi nu politicianism. Cu atât mai regretabilă este această preocupare, care pune deasupra nevoilor ţărei, combi­naţiile de politică de club, cu cât felul cum d-nul Maniu părăseşte demnitatea de şef al partidului naţional-ţărănesc este sibilinică, enigmatică, şi colorată de acel e­­chivoc, care totdeauna a micşo­rat politica personală a d-lui Iu­­liu Maniu. In practica şi logica politică, un şef se retrage, atunci când sau boala îl împedică a fi pe primul plan de luptă — şi acesta nu e cazul­ domnului Maniu — sau din cauza divergenţelor de pă­­r ieri, ori nemulţumirilor ce i se procură aderenţii. Domnul Maniu are grija a spune însă, că , este un totul câştigat sufleteşte şi scopurilor urmărite de partid, cât şi metodelor întrebuinţate.­ A­­tunci de ce se retrage ? Vor îi alte cause ? Probabil că da, însă un bărbat public nu poate face de­cât o politica în care nu nu­mai conştiinţa sa să fie luminată, dar şi acea a tuturor acelora cari i-au urmat steagul şi i-au ascul­tat îndemnul. Desigur nu este aci locul a a­­rata că chiar conştiinţa d-lui Ma­­niu, nu are de ce să fie perfect lămurită şi satisfăcută, prin exa­menul ce d-sa l-ar face „operei întreprinse“. Acest examen ar scoate la lumină contradicţia din­tre apologia democratismului, cu scăderea nivelului moral al par­lamentului, cu proectata lege de asuprire a presei, etc. Examenul acesta autocritic, ar scoate de asemeni la lumină și acele greșeli provenite din o in­dulgență regretabilă pentru accei partizani, cari nu au văzut în gu­vernare de­cât un mijloc de pro­filare. Dar mărturisim nu voi n­ici a aprofunda această latură oare­cum intern sufletească a d-lui Maniu, tocmai pentru că ne interesează mai puţin regretele ori insuccesele d-lui Maniu, cât faptul că d-sa pleacă de la condu­cerea partidului, în chip enigma­tic, care lasă loc echivocurilor — şi face astfel dovada că în mo­mente grele ca cele de acum a putut să trăiască in conştiinţa sa prea mult gri­jele combinaţiilor de partid, în dauna grijei celei nari şi anume grijei de a îi toti la datorie pentru marea munca de reculegere, de normalizare şi de consolidare a vremurilor gre­le prin care trecem. Exemplul partidului liberal ca­­re a ştiut să-şi înfrângă intere­sele de partid, totdeauna ca şi a­­cuma, ar fi putut să fie o pildă bună de urmat şi pentru ale partide, dacă cu adevărat sunt animate numai de dorul binelui obştesc. 1­1 NOTE Politeţa la telefon Limba­­ română suferă într’o pri­vinţă şi lin mod excepţional de o bogăţie lexicală, şi anume avem trei feluri de-a chema atenţia al­tora ce ne­ înconjoară hi scris sau in vorbă­ . Avem pe intimul tu, pe semi intimul d-ta, şi pe solem­nul d-voastră. Pe francezi i-am­ lăsat în ■ urmă. Ei au numai pe tot şi pe vous , pe tine şi pe dum­neavoastră. Le lipseşte intermedia­rul dintre solemn şi intim. Ba ceva mai mult. Am generali­zat şi pe dulcele mata moldovenesc care este un tu politicos. Aceste consideraţiuni filologice sunt făcute ca să ne arate că un străin nu trebue niciodată să ne cheme la telefon, sau prin scri soare adresăndu-se in forma per­soanei I: „Cum te chiamă ? Unde mergi ? Cine eşti ?“ Totuşi de câte ori n’am auzit taxatori la tram­vaie, cari ne spun familiar: Unde mergi ?“ „Ce bilet să-fi dau ?“ Dar taxatorul este un ţăran îmbrăcat intr’o uniformă in care se simte stingherit. O telefonistă însă se presupune că trebue să aibă cel puţin educaţia celor patru clase tie liceu, ori pe acea­ — în lipsă de şcoală — a unei fete, mai uşor a­­daptabilă manierelor bune decât un mascul rural.­­ Cu toate acestea ni s’a întâm­plat să auzim la telefon expresii de felul acesta: „Ce număr vrei ! „Cum ai spus !“ Intr’o dimineaţă o duduie (telefonistele nu sunt „domnişoare", ci „dudui“, de un răs­foi încoace, ceea ce dovedeşte cât de populat au­ fost Iaşii în timpul refugiului!) îmi spune : „Cum te chiamă ?“ La observaţia că ar tre­bui să zică: „Cum vă chiamă“, mi se adresă ironic,­­ dar şi mahala­­piese : „Să fii sănătos !“ Nu. Acest fel de-a vorbi nu cu „abonaţii“, dar eu,­ orice om ce nu-ţi este prieten, este o dovadă de lipsă de bună creştere. Să­­nu fim­ totdeauna ce­remontaşi ca intr’o recepţie dela o­­ambasadă. Dar să fim uluit de ur­bani — chiar când suntem apăraţi de­ depărtarea între receptor tclc■ fonic şi aparat central, — ca să nu­ fim intimi, la telefon, încât să ne zicem tu ori pe tine . Direcţiunea telefoanelor — cum a făcut şi direcţia tramvaelor care reuşit să mai civilizeze pe taxa­tori­—ar putea să întreprindă un '­curs de bune maniere, căci acest curs poate servi „duduilor“, chiar când ar părăsi serviciul telefoane­lor. . Ar fi un capitol de urbanitate­­ care nu poate strica de fel celui­­ ce l’ar avea, fie telefonist, ori telefonistă ! De altfel noi de mult am româ­­­nizat telefoanele. Am transformat, astf­el Un instrument de transmi­tere a ideilor serioase, într’o dis­tracţie de casă, cum ar fi un pa­pagal, ori un patefon, ni se vor­beşte, nimicuri ceasuri întregi, ui­­t­ând, că telefonul e o invenţie de abreviare a distanţelor, dar nu şi de omorârea timpului în conver­saţii familiare de felul următor: ‘..Mai ţii pe toanta de A­ni­ca? Iar ţi-a, spart ceva ? Eu sunt mulţu­mită până acuma cu Leanca!“ etc. Politeţa la telef­on ar fi însă din partea personalului de serviciu­ o obligaţie profesională şi cetăţe­nească­­ pe care abonaţii vor fi In drept să o ceară dela acelea cari de atâtea ori fac la „Bourde- Breille“ ! •• ------ PETRONIUS Tratativele Franţo-Emeriane Tratativele franco-­americane asupra înotătorului Hoover se reiau azi dimineaţă la orele 10. Se speră că până atunci d. Mel­lon va fi primit instrucţiunile necesare din Washington pe care le-a cerut Sâmbătă imediat după şedinţă, de la preşedintele Hoover. E interesant că presa franceză publică foarte puţine informa­­ţiuni şi comentarii asupra trata­tivelor, mărginindu-se a anunţa că ştirile sunt bune. (Danub). Dl MELLON ECOURI S­ocietatea colonială a artiştilor­­ francezi, de sub preşedinţia " d-lui Henry Berengo, a dat banchetul său anual, sub preşedin­ţia d-lui Reynaud, ministrul Colo­niilor. La banchet au asistat şi d-nii Diagne, subsecretar de Stat al Co­loniilor, Candage şi Paul Leon. In urma cererii făcută de d. Re­­venger, d. Reynaud a promis să ac­centueze ajutorul dat de guvern, artiștilor coloniali. c­a din Londra se anunță că a înce- t tat din viată la Kent, cuno- 9 scutul explorator african Smith Alfred Aleysues. Memoriile sale cu privire la călătoria sa pe coasta de fildeș a Africei de Vest, au fost vândute într’un număr foarte considerabil şi au servit ca temă pentru realizarea de filme ci­nematograf­ice. S­ultanul Marocului va face o vizită în Franţa.‘Plecarea lui a fost definitiv hotărîtă pen-, tru ziua de A August. El se va îmbarca întovărăşit de presidentul general francez, pe bordul cuirasatului Colbert. îndată ce va debarca la Marsilia, suveranul Marocului se va duce la Paris unde va fi primit de noul pre­ședinte al Republicei de Doumer. GRABA în LEGIFERARE Opinia publică este surprinsă de graba pe care o pune guvernul in alcătuirea şi votarea unor vantajele practice, ele au apărut dela primele Legi. In discuţia în comisiuni proeeii­le prezentate au proecte ce pot suferi fără îndoială trebuit modificate radical, chiar o amânare. Seziunea actuală a avut un scop determinat: votarea bugetu­lui rectificat şi a legilor financi­are în legătură cu el. Aşa anun­ţase guvernul înainte de Mesaj. Iată însă că prin Mesaj se am­plifică această operă de legifera­re, cu mult peste nevoile imedia­te şi guvernul caută să se folo­sească de­ o seziune de câteva săp­tămâni, spre a vota legiuiri ce s ar putea discuta în mod serios numai într’o seziune ordinară. Desavantajul este atât teoretic, cât şi practic. Căci după ce d. Ior­­ga a făcut elogiul actualelor ma­jorităţi, a le întrebuinţa numai ca maşină de votat, este a imita pe d. Maniu, — ceea ce suntem si­guri că nu voeşte. Aşa­dar d-sa trebue să le dea putinţa să se manifeste şi altfel decât prin de­­claraţiile omagiale dela discuţia mesajului. In ce priveşte desa­Dar mai este ceva. însuşi tim­pul în care s’a fixat această se­ziune parlamentară extraordina­ră nu e prielnic unui studiu a­­mănunţit. Atunci pentru ce să se prelungească zadarnic se­ziunea, spre a se vota pro­cu asentimentul autorilor lor. Ce dovedeşte aceasta dacă nu e priv­i cală, care împiedecă pregătirea serioasă a proectelor ? Din nenorocire nici în secţiuni­le Adunărilor, nici în şedinţele publice discuţiunile nu pot fi destul de ample, din lipsă de timp, pentru ca proectele să fie suficient analizate şi modificate, înainte de votarea lor. Când un­ii o singură zi s'au depus şase proecte e mai mult decât dificil să se susţină că ele vor putea fi bine studiate înainte de votare şi că sistemul adoptat nu consti­­tue o grabă dăunătoare. Ieri ce pot fi, cu mai mult folos, discutate la toamnă ? A impune două şi trei şedinţe pe zi, în împrejurările de azi, este a trece peste marginile unui par­lamentarism real şi peste puterea de îndurare a unor parlamen­tari, cari au avut de făcut în pli­nă vară, o campanie electorală ostenitoare. Aşa­dar avem speranţa că d. N. Iorga care, personal a putut constata toate desavantajele de cari vorbim mai sus, va tr­a în consiliul de miniştri proectele ce se propun, va amâna pentru toamnă acele cari nu sunt urgen­te şi va lua măsuri ca seziunea s­ă nu se prelungească peste 15 iulie,­­ astfel cum d-sa însuşi a fixat-o în consfătuirea majorită­ţilor. Să nu se transforme iar Parla­mentul într'o fabrică de legi, pre­­zentându-i-se totodată, proecte ce au nevoie de serioase modificări, din cauza grabei cu care au fost alcătuite.­­ * ­ Politica Externă Ungaria şi Europa Centrală Criza economică prezintă, după cum se ştie, un caracter de gravi­tate deosebită acolo, unde a­gr­icul­tura constitue esenţialul produc­­ţiunei naţionale. Ea avut însă cel puţin bunul rezultat de a curma marasmul legăturilor comerciale ,între ţările dunărene din Europa. Colaborarea lor economică este din nou la ordinea, zilei. Fără­ în­doială — scrie revista „L’Europe­ Centrale“ din Praga — dificultă­ţile lor mai ales în faţa actuală nu pot afla decât o soluţie parţia­lă în cadrul accordurilor regio­nale. Ţările danubiene rămân tribu­tare concursurilor celorlalte ţări, învecinate sau mai depărtate, într-o largă măsură aranjarea chestiunilor ce le preocupă nu este posibilă decât pe planul interna­ţional. Este totuşi sigur că niciun fel de rezolvare a acestor probleme nu se poate concepe fără o strânsă cooperare între State. Pe această cooperaţie va fi în definitiv înte­meiată politica lor comercială şi numai prin ea se va putea învinge criza actuală. Politica Micei­ Inţelegeri n'a pier­dut niciodată din vedere aceste realităţi. De ea a fost inspirată când la Geneva a fost vorba să fie admisă necesitatea unui regim preferen­ţial pentru produsele agricole şi să se obţină scurgerea excedente­lor europene de cereale pe pieţele Europei centrale şi aiurea conform principiilor sugerate de către pla­nul guvernului francez. Dovada este în sforţarea desfăşurată de cele trei ţări aliate petru a reînoi sau a adapta sistemul lor­ de con­venţii comerciale. - -Ungaria îşi orientează şi ea po­litica ei comercială în acest sens. Contele Bethlen în discursul elec­toral rostit la Debreţin, a desvol­­tat, un program ce indică un loc important unei solutiuni regionale a crizei de care suferă agricultura ungară. Ca o primă etapă a unei atari solutiuni, d. Bethlen a citat tratatele de comerţ cari au fost în­cheiate intre Ungaria de o parte, Austria şi Italia de altă parte. Ca a doua etapă, a indicat convenţiile cari speră că vor fi în curând în­cheiate de Ungaria cu Cehoslova­cia şi Germania. Ba ceva şi mai mult, a lăsat să se înţeleagă că Ungaria ar fi chiar dispusă să inntre într’o Uniune va­mală. Contele Bethlen­­ Hunt vi­să să adaoge : —­ „Ar trebui ca acea uniune va­mală, să fie limitată la ţări cari nu ţintesc s’o exploateze în scopuri politice. Acea uniune trebue să fie numai comercială şi să nu atingă cu nimic independenţa politică şi economică a Ungariei“. Este deci clar că d. Bethlen este contra planului austro-german. El restrânge planurile de uniune va­mală în Europa centrală la o mă­sură de înţelegere regională în care independenţa Ungariei să fie complectamente garantată şi la care să nu participe decât Statele egale ca întindere. Prin aceste de­claraţii şeful guvernului maghiar se af­irmă partizanul tezei: „Eu­ropa danubiană, ţărilor danu­biene“. Negreşit, adaogă „L'Europe- Centrale“, nu se poate conchide că d. Bethlen va face ca Ungaria să inntre de urgenţă într’o strânsă le­gătură cu celelalte ţări din centrul ! După război ne-au vizitat mulţi străini, cărora li s’a pus întotdea­una la îndemână toate avantajele pentru a colinda ţara în lung şi la Cel localnic rar când se poate bucura de oarecare modeste înles­niri, chiar dacă vrea să se oste­nească a cerceta mai cu deama­­nun­tul, colţurile tăinuite ale­­ montului românesc. Se va sp­une că aşa e firesc, d­i­m­­inii sunt oaspeţi doriţi, mai­­a­es când glasul lor autorizat mai m­ia­tură ceva din deasa negură ce ne învăluie faţă de străinătate. Din păcate puţini se achită cum trebue de prietenoasa, primire cu care sunt întâmpinaţi. Prea puţini îşi dau osteneala sa pătrundă mai în adâncul lucrurilor, mulţumin­­du-se cu relevarea, banalelor în­tâlniri în cercurile înstrăinate, care nu reprezintă o adevărată ţară. D-l Lucien Komier face­ excepţie După minuţioasele lucrări ale pro­fesorului de Martonne, care a pă­truns sufletul poporului, de­oare­ce a trăit îndelungă vreme in inti­mitatea lui, cartea d-lui Romier, dintre cele scrise în limba france­ză, poartă în adevăr pecetia se­riozităţii. Nu e o lucrare ştiinţi­fică şi totuşi faptele sunt prinse cu privirea omului de ştiinţă; des­parte esenţialul din noianul amă­nuntelor care uneori atrag aten­ţiunea într’o călătorie făcută cu repezeală. _ . ..... Lucrarea d-lui L. Romier, intitu­lată „Le carrefour des empires morts“1), se ocupă numai de Ro­mânia „Du Danube au Dniester . E scrisă curgător, în stil vioi, aşa cum numai francezii ştiu scrie, când pot scrie. De aceia se ceteşte lesne, mai ales că deşteaptă inte­resul dela pagină la pagină, ca în­tr’un roman. D-l Romier a străbătut tara in toate direcţiile. Nu s’a mulţumit să o cunoască numai din fuga tre­nului sau a automobilului. A poposit în sate şi oraşe , a venit în contact cu săteni, scriitori ori cu modeste familii din oraşele de provincie. Nu și-a s­crutat oste­neala drumurilor pe jos, cand era vorb­a să prindă­­ vre-un colt pito­resc ori vre-o mănăstire tăinuită în vale de munte. . Nu s’a lăsat prins numai in mrejele farmecului naturii, pen­tru care nu are decât cuvinte de laudă. L’a atras mai mult omu­l, specificul etnic, care dă tonalitate peisajelor celor mai măreţe. Tot ce vede, descrie cu destulă căldură. Ţara şi poporul l-au cap­tivat. Nu se mulţumeşte numai cu rea­litatea momentului. O explică in lumina trecutului, cu urme încă destul de adânci, ori unde ne-am întoarce. Găseşte adesea, accente de duioasă explicare stării de mi­zerie întâlnită uneori în cale. Nu o generalizează ca alţii. O descrie ca o consecinţă a soartei triste a­­bătută vreme îndelungată asupra Praga, o strânsă colaborare econo-­ unor părţi din ţară. A mică are în mod firesc şi reper-’. Sunt. iei şi colo. schiţări atât de • • 7 • f • 0­’........ • — — .. / • 1 _ • _ I v,n înrtA I cusiuni. politice. Ea creiază o at­mosferă nouă, şi învederează avan european. Unitatea economică­ a acestei părţi din continent nu este stagiul solidarităţii.’ încă pe tapet. Totuşi declaraţiile­­ minunat şi adevărat prinse, încât 1) Librairie HacHette 1951. De vânzare la „Cartea Românească , "de la Debreţin indică o îndrumare în acest sens. Dacă după accordul Ungariei cu Austria, va urma un tratat cu Cehoslovacia, un pas mare va fi făcut spre realizarea înţelegerilor Statelor dunărene. Cam­ vor fi însă consecinţele po­litice pentru Europa centrală a a­­cestor înţelegeri economice? " Contele Bethlen a avut grijă să declare că aceste înţelegeri nu vor implica şi pe cele politice, adică se va continua campania contra tratatelor de pace. Bineînţeles că pe o atare bază cu greu se vor putea stabili înţele­geri solide. Cei cari duc campania de revizuire, nu stau să cugete cari ar fi consecinţele oricărei ten­tative de a reface Europa Cen­trală conform pretetifiunilor de la Budapesta. Naţionalităţile liberate de jugul maghiar au trăit doisprezee ani de independenţă au învăţat a cu­noaşte preţul libertăţei şi, al demo­craţiei. A încerca o schimbare ar însemna să se provoace din nou cele mai grave conflicte. In realitate condiţiunile puse de contele Bethlen pentru colabo­rarea politică a Ungariei cu Sta­tele învecinate, sunt inaccepta­bile din aceleaşi motive ca şi pla­nul de uniune vamală austro-ger­man. Ele nu ţintesc la consolida­rea păcei, ci la distrugerea ei. Şi fiindcă Ungaria ţine numai la în­ţelegeri economice, nu se va face de­cât atât şi poate că cu timpul atmosfera să se clarifice­și în che­stiunile politice. In adevăr, închee revista din Solidaritate perfectă Clienţii partidului naţional-ţărănist sunt perfect solidari. (Fragment din romania „A fost odată“) D*1 MANIU : — Ce or fi făcând partizanii noştri ? D-l MIHALACHI: împânzesc hotarele... Intr’un recent interview, d. Ce­zar Petrescu, scriitor, ajuns la de­plina maturitate a unui frumos talent, întrebat fiind ce părere are asupra tinerelor generaţii, făcea o observaţie dureroasă. Deosebind, foarte judicios, printre tineri, deo­parte marea massă a celor cu un destin incert şi variind în cadrul unei aproximative realizări, de altă parte pe cei câţiva cari, prin munca, talentul şi valoarea lor, tind să se ridice deasupra celor­lalţi şi cari vor reprezenta, în vi­itor — prin opera lor creatoare — realizările generaţiei şi titlurile ei de glorie în faţa posterităţei, d. Cezar Petrescu remarca raportul ciudat pe care aceste două părţi, ale tineretului le au una faţă de alta, în comparaţie cu raportul dintre ei şi cei mai bătrâni decât ei. Pe când, spunea dânsul, cei mai bătrâni privesc cu înţelegătoare simpatie eforturile acelor dintre tineri cari cată să exprime şi să creeze ceva, contimporanii acesto­ra îi privesc cu neînţelegere şi cu nepăsare. Căci cei mai bătrâni sunt reprezentanţii unor generaţii cari au avut întotdeauna pasiunea frământării unei ideii şi dragostea pentru orice aspect al frumosului, pe când, marea majoritate a celor tineri de astăzi sunt inerţi faţă de asemenea emoţii. Constatarea aceasta, să nu ne fe­rim s’o spunem, este în mare par­te adevărată. Juvenila frământa­re de viaţa intelectuală e circum­scrisă într’un cadru mult prea restrâns. Sunt câţiva cari caută ceva, în scrisul sau în operele lor, mai sunt câţiva printre cei de o vârstă cu ei, cari îi privesc cu simpatie, şi apoi nu mai e nimic. Adică da, mai sunt o mulţime de tineri, cari fiecare urmează câte o facultate, se duc sau nu la cursuri, trec sau nu examenele, nu citesc niciodată,, nici o carte, nici o re­vistă, şi după trei ani ies licen­ţiaţi Printre aceştia ar trebui să se găsească cele mai înţelegătoare minţi şi privirile cele mai simpat­tizate pentru efortul celor ce vor cu tot dinadinsul ca şi generaţia lor să lase o urmă în cultura ro­mânească. Ar trebui să fie aşa cel puţin dintr-un fel de solidaritate la glorie. Căci o generaţie, şi o e■ pocă, toţi cei cari fac parte din acea generaţie şi toţi cari trămesc în acea epocă sunt solidari într® ei. Vestigiile pe cari în cursul vre­mii le lasă o frântură de câţiva ani marcată prin trecerea unei generaţii, nu se socotesc decât după un restrâns număr de crea­­ţiuni. Numai ele au valoare şi nu­mai ele lasă pecetea unei simţiri aparte, într’un anumit moment. Marea massă a anonimilor se îm­părtăşeşte din această atmosferă creată de câţiva, şi numai prin ea îşi, realizează adevărata fiziono­mie. De aceea, cel puţin platonic s’ar cuveni să existe o solidaritate de înţelegere între massa unei ge­neraţii şi reprezentanţii elitei sale. Cu atât mai mult cu cât izolarea câtorva creatori în sânul unei masse străine de preocupări mai înalte, nu poate fi de nici un folos pentru creaţiunile lor. Opera de artă depinde azi prea mult de mo­mentul social pentru ca cineva să poată creia ,înstrăinat de mediul său. Iar când înstrăinarea este si­lită, dramatismul izolării forţate a elitei intelectuale, în sânul unei masse inerte, atinge sfâşierea. Toate acestea sunt izvorâte nu­mai din nepăsarea tineretului nos­tru faţă de tot ce depăşeşte cadrul restrâns al unei zilnice lupte pen­tru a parveni cât mai uşor.. înţe­lesul mai înalt al vieţei, valorile superioare le sunt străine. trei ori­cine îşi dă seama de aceasta nuţi poate privi decât îngrijorat,la­ vi­itorul vieţei noastre­ culturale. Tre­cem printr’o fază proastă cu ră­dăcinile într’o organizare­ viciată, a pregătirei tineretului, şi care poa­te inspira un amar pesimism, chiar şi celor mai* încrezători in forţele noastre vitale. i. i. c. COMENTARII GENERATIILE TINERE... Miercuri 1 iulie 1931 (Continuare in pag. 2-a) ( Lucien Romier de I. SIMIONESCU trof. Universitar ar crede că sunt ieşite de pe urma unor cercetări mai îndelungate. Oraşele : „Dacă poposeşti în Bu­cureşti, vei vedea femei foiarte dr.a­gălaşe, îmbrăcate după moda pa­­risiană, întovărăşite de bărbaţi e­­leganţi, întotdeauna cu o mapă ca de ministru , cetesc trei sau pta­­tru ziare deodată, fără însă se­cate spre ţara lor. Românul set naşte poet, depi e copil al naturii. Dar de îndată ce s’a amestecat ip politică sau a gustat luxul, natura nu mai există pentru dânsul. De aceia România seamănă prea puf­­tin cu Bucureştii, iar Bucureştii nu oglindesc România“. Foarte bine prinsă bunăoară e­­­ste deosebirea între firea muntea­nului şi a moldoveanului, lămu­rită prin preponderanţa anumitor valuri istorice ori suprapuneri et­nice. „Critica mediterană, amestecată cu fatalismul oriental și cu decep­­tiile cauzate printr’un lung şir de stăpâniri abusive, a dat munteni­lor instinctul de a trăi de azi pe mâine, de frică să nu fie înşelat la scadentă. Moldovanul, mai ales cel din nord, este un personaj măi bogat în avânturi adânci, măi în­zestrat ; aspiră la creaţiuni pe cari să le lase pe urma lui“. Bine prinsă este de asemenea ur­marea economică a revoluţiurtii paşnice sociale întâmplată după război: „Evoluţia spre policultură mai mult decât fărâmiţarea pă­mântului, a făcut să se micşoreze producţia cerealelor“. Urmează rând pe rând caracteri­zările diferitelor provincii vizi­tate. Natura, istoria şi temeiul et­nic, dau variante proprii fiecăruia dintre ele. Trecând pe lângă frumuseţile na­turale, nu închide ochii asupra lor­ Cazanele. Ada-Kaleh, ruinele de la Turnu-Severin, îl fac să scrie pa­gini de admirabilă descriere pito­rească. Dar mai mult oamenii îl interesează, ca şi raporturile din­­trei ei. „Nu găsesc, de altfel niei în sate, nici în oraşe vre-un semn de neînţelegere activă între dife-­­ ritele naţionalităţi“. Ce bine e caracterizat bunăoară firea basarabeanului, în legături cu izolarea în care, anume, Tot lăsat atâta vreme ruşii. A devenit neîncrezător, la tot pasul bănuitor, deşi neîncrederii­ e o urmare numai a unui particu­larism silit. Nota justă, reală, iese în relief,­ chiar în încheierea asupra popo­rului şi a ţării. Arhaismul mul­ţimii deoparte, a mulţimii până mai eri subjugată economiceşte şi politic, stă în viu contrast cu pă­tura superficială care nu vine in atingere cu poporul. Şi la unul şi la altul nota co­mună, din cauze diferite, este lipsa grijii de mâine, deci a economii­lor. Intre aceste două pături vine: lumea politicianilor, a oamenilor de afaceri, a avocaţilor, a funcţie­, narilor şi a intelectualilor care mai au prilejul să folosească inteli­genţa lor. „Clasa ţărănească a căpătat pu-­ tină soliditate de pe urma impar

Next