Viitorul, iulie 1931 (Anul 23, nr. 7019-7045)
1931-07-01 / nr. 7019
ri--- finul ai ^pug zeci si treilea Wo. 7019 4 Pagini 3 '"15' LEI EX. In TARA 6 LEI EX. ?n STRfilNATATE A ROKANENTE IN TARA In streinătate Ud an ------ 700 Ie* 2 Un an — *-* 1400 lei Şase luni----- 350 , 1 Şase luni — — 700 , Trei luni----- 200 , 1 Trei luni----- 400 „ REDACŢIA ===== ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 11 Telafoanele: Direcţia 351/23; Redacţia: Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia statului, Strada 14 Poincare toţi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepubicate se distrug. W XX. ia TAI Politică şi politicianism Retragerea d-lui Iuliu Mania de la şefia partidului naţionalţârănesc, este un fapt, care poate interesa opinia publică, pentru că faptele unui bărbat politic sunt prin natură de ordine publică. De aceea demisiunea d-lui Mania a fost şi este comentată de presa care oglindeşte sentimentalitatea şi ideile opiniei publice de la noi. Fireşte că aceste comentarii se ideosibesc după origina celor ce ie fac, dar un lucru rămit ne cert pentru cugetarea politică mentiliată în cadrul obiectivităţei, şi anume că in timpuri grele ca cele de acum, era foarte puţin indicată preocuparea de inavuabile şi secrete combinaţii interne de partid — acuma când mai mult decât oricând se cere a face politică, şi nu politicianism. Cu atât mai regretabilă este această preocupare, care pune deasupra nevoilor ţărei, combinaţiile de politică de club, cu cât felul cum d-nul Maniu părăseşte demnitatea de şef al partidului naţional-ţărănesc este sibilinică, enigmatică, şi colorată de acel echivoc, care totdeauna a micşorat politica personală a d-lui Iuliu Maniu. In practica şi logica politică, un şef se retrage, atunci când sau boala îl împedică a fi pe primul plan de luptă — şi acesta nu e cazul domnului Maniu — sau din cauza divergenţelor de păr ieri, ori nemulţumirilor ce i se procură aderenţii. Domnul Maniu are grija a spune însă, că , este un totul câştigat sufleteşte şi scopurilor urmărite de partid, cât şi metodelor întrebuinţate. Atunci de ce se retrage ? Vor îi alte cause ? Probabil că da, însă un bărbat public nu poate face decât o politica în care nu numai conştiinţa sa să fie luminată, dar şi acea a tuturor acelora cari i-au urmat steagul şi i-au ascultat îndemnul. Desigur nu este aci locul a arata că chiar conştiinţa d-lui Maniu, nu are de ce să fie perfect lămurită şi satisfăcută, prin examenul ce d-sa l-ar face „operei întreprinse“. Acest examen ar scoate la lumină contradicţia dintre apologia democratismului, cu scăderea nivelului moral al parlamentului, cu proectata lege de asuprire a presei, etc. Examenul acesta autocritic, ar scoate de asemeni la lumină și acele greșeli provenite din o indulgență regretabilă pentru accei partizani, cari nu au văzut în guvernare decât un mijloc de profilare. Dar mărturisim nu voi nici a aprofunda această latură oarecum intern sufletească a d-lui Maniu, tocmai pentru că ne interesează mai puţin regretele ori insuccesele d-lui Maniu, cât faptul că d-sa pleacă de la conducerea partidului, în chip enigmatic, care lasă loc echivocurilor — şi face astfel dovada că în momente grele ca cele de acum a putut să trăiască in conştiinţa sa prea mult grijele combinaţiilor de partid, în dauna grijei celei nari şi anume grijei de a îi toti la datorie pentru marea munca de reculegere, de normalizare şi de consolidare a vremurilor grele prin care trecem. Exemplul partidului liberal care a ştiut să-şi înfrângă interesele de partid, totdeauna ca şi acuma, ar fi putut să fie o pildă bună de urmat şi pentru ale partide, dacă cu adevărat sunt animate numai de dorul binelui obştesc. 11 NOTE Politeţa la telefon Limba română suferă într’o privinţă şi lin mod excepţional de o bogăţie lexicală, şi anume avem trei feluri de-a chema atenţia altora ce ne înconjoară hi scris sau in vorbă . Avem pe intimul tu, pe semi intimul d-ta, şi pe solemnul d-voastră. Pe francezi i-am lăsat în ■ urmă. Ei au numai pe tot şi pe vous , pe tine şi pe dumneavoastră. Le lipseşte intermediarul dintre solemn şi intim. Ba ceva mai mult. Am generalizat şi pe dulcele mata moldovenesc care este un tu politicos. Aceste consideraţiuni filologice sunt făcute ca să ne arate că un străin nu trebue niciodată să ne cheme la telefon, sau prin scri soare adresăndu-se in forma persoanei I: „Cum te chiamă ? Unde mergi ? Cine eşti ?“ Totuşi de câte ori n’am auzit taxatori la tramvaie, cari ne spun familiar: Unde mergi ?“ „Ce bilet să-fi dau ?“ Dar taxatorul este un ţăran îmbrăcat intr’o uniformă in care se simte stingherit. O telefonistă însă se presupune că trebue să aibă cel puţin educaţia celor patru clase tie liceu, ori pe acea — în lipsă de şcoală — a unei fete, mai uşor adaptabilă manierelor bune decât un mascul rural. Cu toate acestea ni s’a întâmplat să auzim la telefon expresii de felul acesta: „Ce număr vrei ! „Cum ai spus !“ Intr’o dimineaţă o duduie (telefonistele nu sunt „domnişoare", ci „dudui“, de un răsfoi încoace, ceea ce dovedeşte cât de populat au fost Iaşii în timpul refugiului!) îmi spune : „Cum te chiamă ?“ La observaţia că ar trebui să zică: „Cum vă chiamă“, mi se adresă ironic, dar şi mahalapiese : „Să fii sănătos !“ Nu. Acest fel de-a vorbi nu cu „abonaţii“, dar eu, orice om ce nu-ţi este prieten, este o dovadă de lipsă de bună creştere. Sănu fim totdeauna ceremontaşi ca intr’o recepţie dela oambasadă. Dar să fim uluit de urbani — chiar când suntem apăraţi de depărtarea între receptor tclc■ fonic şi aparat central, — ca să nu fim intimi, la telefon, încât să ne zicem tu ori pe tine . Direcţiunea telefoanelor — cum a făcut şi direcţia tramvaelor care reuşit să mai civilizeze pe taxatori—ar putea să întreprindă un 'curs de bune maniere, căci acest curs poate servi „duduilor“, chiar când ar părăsi serviciul telefoanelor. . Ar fi un capitol de urbanitate care nu poate strica de fel celui ce l’ar avea, fie telefonist, ori telefonistă ! De altfel noi de mult am românizat telefoanele. Am transformat, astfel Un instrument de transmitere a ideilor serioase, într’o distracţie de casă, cum ar fi un papagal, ori un patefon, ni se vorbeşte, nimicuri ceasuri întregi, uitând, că telefonul e o invenţie de abreviare a distanţelor, dar nu şi de omorârea timpului în conversaţii familiare de felul următor: ‘..Mai ţii pe toanta de Anica? Iar ţi-a, spart ceva ? Eu sunt mulţumită până acuma cu Leanca!“ etc. Politeţa la telefon ar fi însă din partea personalului de serviciu o obligaţie profesională şi cetăţenească pe care abonaţii vor fi In drept să o ceară dela acelea cari de atâtea ori fac la „Bourde- Breille“ ! •• ------ PETRONIUS Tratativele Franţo-Emeriane Tratativele franco-americane asupra înotătorului Hoover se reiau azi dimineaţă la orele 10. Se speră că până atunci d. Mellon va fi primit instrucţiunile necesare din Washington pe care le-a cerut Sâmbătă imediat după şedinţă, de la preşedintele Hoover. E interesant că presa franceză publică foarte puţine informaţiuni şi comentarii asupra tratativelor, mărginindu-se a anunţa că ştirile sunt bune. (Danub). Dl MELLON ECOURI Societatea colonială a artiştilor francezi, de sub preşedinţia " d-lui Henry Berengo, a dat banchetul său anual, sub preşedinţia d-lui Reynaud, ministrul Coloniilor. La banchet au asistat şi d-nii Diagne, subsecretar de Stat al Coloniilor, Candage şi Paul Leon. In urma cererii făcută de d. Revenger, d. Reynaud a promis să accentueze ajutorul dat de guvern, artiștilor coloniali. ca din Londra se anunță că a înce- t tat din viată la Kent, cuno- 9 scutul explorator african Smith Alfred Aleysues. Memoriile sale cu privire la călătoria sa pe coasta de fildeș a Africei de Vest, au fost vândute într’un număr foarte considerabil şi au servit ca temă pentru realizarea de filme cinematografice. Sultanul Marocului va face o vizită în Franţa.‘Plecarea lui a fost definitiv hotărîtă pen-, tru ziua de A August. El se va îmbarca întovărăşit de presidentul general francez, pe bordul cuirasatului Colbert. îndată ce va debarca la Marsilia, suveranul Marocului se va duce la Paris unde va fi primit de noul președinte al Republicei de Doumer. GRABA în LEGIFERARE Opinia publică este surprinsă de graba pe care o pune guvernul in alcătuirea şi votarea unor vantajele practice, ele au apărut dela primele Legi. In discuţia în comisiuni proeeiile prezentate au proecte ce pot suferi fără îndoială trebuit modificate radical, chiar o amânare. Seziunea actuală a avut un scop determinat: votarea bugetului rectificat şi a legilor financiare în legătură cu el. Aşa anunţase guvernul înainte de Mesaj. Iată însă că prin Mesaj se amplifică această operă de legiferare, cu mult peste nevoile imediate şi guvernul caută să se folosească de o seziune de câteva săptămâni, spre a vota legiuiri ce s ar putea discuta în mod serios numai într’o seziune ordinară. Desavantajul este atât teoretic, cât şi practic. Căci după ce d. Iorga a făcut elogiul actualelor majorităţi, a le întrebuinţa numai ca maşină de votat, este a imita pe d. Maniu, — ceea ce suntem siguri că nu voeşte. Aşadar d-sa trebue să le dea putinţa să se manifeste şi altfel decât prin declaraţiile omagiale dela discuţia mesajului. In ce priveşte desaDar mai este ceva. însuşi timpul în care s’a fixat această seziune parlamentară extraordinară nu e prielnic unui studiu amănunţit. Atunci pentru ce să se prelungească zadarnic seziunea, spre a se vota procu asentimentul autorilor lor. Ce dovedeşte aceasta dacă nu e privi cală, care împiedecă pregătirea serioasă a proectelor ? Din nenorocire nici în secţiunile Adunărilor, nici în şedinţele publice discuţiunile nu pot fi destul de ample, din lipsă de timp, pentru ca proectele să fie suficient analizate şi modificate, înainte de votarea lor. Când unii o singură zi s'au depus şase proecte e mai mult decât dificil să se susţină că ele vor putea fi bine studiate înainte de votare şi că sistemul adoptat nu constitue o grabă dăunătoare. Ieri ce pot fi, cu mai mult folos, discutate la toamnă ? A impune două şi trei şedinţe pe zi, în împrejurările de azi, este a trece peste marginile unui parlamentarism real şi peste puterea de îndurare a unor parlamentari, cari au avut de făcut în plină vară, o campanie electorală ostenitoare. Aşadar avem speranţa că d. N. Iorga care, personal a putut constata toate desavantajele de cari vorbim mai sus, va tra în consiliul de miniştri proectele ce se propun, va amâna pentru toamnă acele cari nu sunt urgente şi va lua măsuri ca seziunea să nu se prelungească peste 15 iulie, astfel cum d-sa însuşi a fixat-o în consfătuirea majorităţilor. Să nu se transforme iar Parlamentul într'o fabrică de legi, prezentându-i-se totodată, proecte ce au nevoie de serioase modificări, din cauza grabei cu care au fost alcătuite. * Politica Externă Ungaria şi Europa Centrală Criza economică prezintă, după cum se ştie, un caracter de gravitate deosebită acolo, unde agricultura constitue esenţialul producţiunei naţionale. Ea avut însă cel puţin bunul rezultat de a curma marasmul legăturilor comerciale ,între ţările dunărene din Europa. Colaborarea lor economică este din nou la ordinea, zilei. Fără îndoială — scrie revista „L’Europe Centrale“ din Praga — dificultăţile lor mai ales în faţa actuală nu pot afla decât o soluţie parţială în cadrul accordurilor regionale. Ţările danubiene rămân tributare concursurilor celorlalte ţări, învecinate sau mai depărtate, într-o largă măsură aranjarea chestiunilor ce le preocupă nu este posibilă decât pe planul internaţional. Este totuşi sigur că niciun fel de rezolvare a acestor probleme nu se poate concepe fără o strânsă cooperare între State. Pe această cooperaţie va fi în definitiv întemeiată politica lor comercială şi numai prin ea se va putea învinge criza actuală. Politica Micei Inţelegeri n'a pierdut niciodată din vedere aceste realităţi. De ea a fost inspirată când la Geneva a fost vorba să fie admisă necesitatea unui regim preferenţial pentru produsele agricole şi să se obţină scurgerea excedentelor europene de cereale pe pieţele Europei centrale şi aiurea conform principiilor sugerate de către planul guvernului francez. Dovada este în sforţarea desfăşurată de cele trei ţări aliate petru a reînoi sau a adapta sistemul lor de convenţii comerciale. - -Ungaria îşi orientează şi ea politica ei comercială în acest sens. Contele Bethlen în discursul electoral rostit la Debreţin, a desvoltat, un program ce indică un loc important unei solutiuni regionale a crizei de care suferă agricultura ungară. Ca o primă etapă a unei atari solutiuni, d. Bethlen a citat tratatele de comerţ cari au fost încheiate intre Ungaria de o parte, Austria şi Italia de altă parte. Ca a doua etapă, a indicat convenţiile cari speră că vor fi în curând încheiate de Ungaria cu Cehoslovacia şi Germania. Ba ceva şi mai mult, a lăsat să se înţeleagă că Ungaria ar fi chiar dispusă să inntre într’o Uniune vamală. Contele Bethlen Hunt visă să adaoge : — „Ar trebui ca acea uniune vamală, să fie limitată la ţări cari nu ţintesc s’o exploateze în scopuri politice. Acea uniune trebue să fie numai comercială şi să nu atingă cu nimic independenţa politică şi economică a Ungariei“. Este deci clar că d. Bethlen este contra planului austro-german. El restrânge planurile de uniune vamală în Europa centrală la o măsură de înţelegere regională în care independenţa Ungariei să fie complectamente garantată şi la care să nu participe decât Statele egale ca întindere. Prin aceste declaraţii şeful guvernului maghiar se afirmă partizanul tezei: „Europa danubiană, ţărilor danubiene“. Negreşit, adaogă „L'Europe- Centrale“, nu se poate conchide că d. Bethlen va face ca Ungaria să inntre de urgenţă într’o strânsă legătură cu celelalte ţări din centrul ! După război ne-au vizitat mulţi străini, cărora li s’a pus întotdeauna la îndemână toate avantajele pentru a colinda ţara în lung şi la Cel localnic rar când se poate bucura de oarecare modeste înlesniri, chiar dacă vrea să se ostenească a cerceta mai cu deamanuntul, colţurile tăinuite ale montului românesc. Se va spune că aşa e firesc, diminii sunt oaspeţi doriţi, maiaes când glasul lor autorizat mai miatură ceva din deasa negură ce ne învăluie faţă de străinătate. Din păcate puţini se achită cum trebue de prietenoasa, primire cu care sunt întâmpinaţi. Prea puţini îşi dau osteneala sa pătrundă mai în adâncul lucrurilor, mulţumindu-se cu relevarea, banalelor întâlniri în cercurile înstrăinate, care nu reprezintă o adevărată ţară. D-l Lucien Komier face excepţie După minuţioasele lucrări ale profesorului de Martonne, care a pătruns sufletul poporului, deoarece a trăit îndelungă vreme in intimitatea lui, cartea d-lui Romier, dintre cele scrise în limba franceză, poartă în adevăr pecetia seriozităţii. Nu e o lucrare ştiinţifică şi totuşi faptele sunt prinse cu privirea omului de ştiinţă; desparte esenţialul din noianul amănuntelor care uneori atrag atenţiunea într’o călătorie făcută cu repezeală. _ . ..... Lucrarea d-lui L. Romier, intitulată „Le carrefour des empires morts“1), se ocupă numai de România „Du Danube au Dniester . E scrisă curgător, în stil vioi, aşa cum numai francezii ştiu scrie, când pot scrie. De aceia se ceteşte lesne, mai ales că deşteaptă interesul dela pagină la pagină, ca într’un roman. D-l Romier a străbătut tara in toate direcţiile. Nu s’a mulţumit să o cunoască numai din fuga trenului sau a automobilului. A poposit în sate şi oraşe , a venit în contact cu săteni, scriitori ori cu modeste familii din oraşele de provincie. Nu și-a scrutat osteneala drumurilor pe jos, cand era vorba să prindă vre-un colt pitoresc ori vre-o mănăstire tăinuită în vale de munte. . Nu s’a lăsat prins numai in mrejele farmecului naturii, pentru care nu are decât cuvinte de laudă. L’a atras mai mult omul, specificul etnic, care dă tonalitate peisajelor celor mai măreţe. Tot ce vede, descrie cu destulă căldură. Ţara şi poporul l-au captivat. Nu se mulţumeşte numai cu realitatea momentului. O explică in lumina trecutului, cu urme încă destul de adânci, ori unde ne-am întoarce. Găseşte adesea, accente de duioasă explicare stării de mizerie întâlnită uneori în cale. Nu o generalizează ca alţii. O descrie ca o consecinţă a soartei triste abătută vreme îndelungată asupra Praga, o strânsă colaborare econo- unor părţi din ţară. A mică are în mod firesc şi reper-’. Sunt. iei şi colo. schiţări atât de • • 7 • f • 0’........ • — — .. / • 1 _ • _ I v,n înrtA I cusiuni. politice. Ea creiază o atmosferă nouă, şi învederează avan european. Unitatea economică a acestei părţi din continent nu este stagiul solidarităţii.’ încă pe tapet. Totuşi declaraţiile minunat şi adevărat prinse, încât 1) Librairie HacHette 1951. De vânzare la „Cartea Românească , "de la Debreţin indică o îndrumare în acest sens. Dacă după accordul Ungariei cu Austria, va urma un tratat cu Cehoslovacia, un pas mare va fi făcut spre realizarea înţelegerilor Statelor dunărene. Cam vor fi însă consecinţele politice pentru Europa centrală a acestor înţelegeri economice? " Contele Bethlen a avut grijă să declare că aceste înţelegeri nu vor implica şi pe cele politice, adică se va continua campania contra tratatelor de pace. Bineînţeles că pe o atare bază cu greu se vor putea stabili înţelegeri solide. Cei cari duc campania de revizuire, nu stau să cugete cari ar fi consecinţele oricărei tentative de a reface Europa Centrală conform pretetifiunilor de la Budapesta. Naţionalităţile liberate de jugul maghiar au trăit doisprezee ani de independenţă au învăţat a cunoaşte preţul libertăţei şi, al democraţiei. A încerca o schimbare ar însemna să se provoace din nou cele mai grave conflicte. In realitate condiţiunile puse de contele Bethlen pentru colaborarea politică a Ungariei cu Statele învecinate, sunt inacceptabile din aceleaşi motive ca şi planul de uniune vamală austro-german. Ele nu ţintesc la consolidarea păcei, ci la distrugerea ei. Şi fiindcă Ungaria ţine numai la înţelegeri economice, nu se va face decât atât şi poate că cu timpul atmosfera să se clarificeși în chestiunile politice. In adevăr, închee revista din Solidaritate perfectă Clienţii partidului naţional-ţărănist sunt perfect solidari. (Fragment din romania „A fost odată“) D*1 MANIU : — Ce or fi făcând partizanii noştri ? D-l MIHALACHI: împânzesc hotarele... Intr’un recent interview, d. Cezar Petrescu, scriitor, ajuns la deplina maturitate a unui frumos talent, întrebat fiind ce părere are asupra tinerelor generaţii, făcea o observaţie dureroasă. Deosebind, foarte judicios, printre tineri, deoparte marea massă a celor cu un destin incert şi variind în cadrul unei aproximative realizări, de altă parte pe cei câţiva cari, prin munca, talentul şi valoarea lor, tind să se ridice deasupra celorlalţi şi cari vor reprezenta, în viitor — prin opera lor creatoare — realizările generaţiei şi titlurile ei de glorie în faţa posterităţei, d. Cezar Petrescu remarca raportul ciudat pe care aceste două părţi, ale tineretului le au una faţă de alta, în comparaţie cu raportul dintre ei şi cei mai bătrâni decât ei. Pe când, spunea dânsul, cei mai bătrâni privesc cu înţelegătoare simpatie eforturile acelor dintre tineri cari cată să exprime şi să creeze ceva, contimporanii acestora îi privesc cu neînţelegere şi cu nepăsare. Căci cei mai bătrâni sunt reprezentanţii unor generaţii cari au avut întotdeauna pasiunea frământării unei ideii şi dragostea pentru orice aspect al frumosului, pe când, marea majoritate a celor tineri de astăzi sunt inerţi faţă de asemenea emoţii. Constatarea aceasta, să nu ne ferim s’o spunem, este în mare parte adevărată. Juvenila frământare de viaţa intelectuală e circumscrisă într’un cadru mult prea restrâns. Sunt câţiva cari caută ceva, în scrisul sau în operele lor, mai sunt câţiva printre cei de o vârstă cu ei, cari îi privesc cu simpatie, şi apoi nu mai e nimic. Adică da, mai sunt o mulţime de tineri, cari fiecare urmează câte o facultate, se duc sau nu la cursuri, trec sau nu examenele, nu citesc niciodată,, nici o carte, nici o revistă, şi după trei ani ies licenţiaţi Printre aceştia ar trebui să se găsească cele mai înţelegătoare minţi şi privirile cele mai simpattizate pentru efortul celor ce vor cu tot dinadinsul ca şi generaţia lor să lase o urmă în cultura românească. Ar trebui să fie aşa cel puţin dintr-un fel de solidaritate la glorie. Căci o generaţie, şi o e■ pocă, toţi cei cari fac parte din acea generaţie şi toţi cari trămesc în acea epocă sunt solidari într® ei. Vestigiile pe cari în cursul vremii le lasă o frântură de câţiva ani marcată prin trecerea unei generaţii, nu se socotesc decât după un restrâns număr de creaţiuni. Numai ele au valoare şi numai ele lasă pecetea unei simţiri aparte, într’un anumit moment. Marea massă a anonimilor se împărtăşeşte din această atmosferă creată de câţiva, şi numai prin ea îşi, realizează adevărata fizionomie. De aceea, cel puţin platonic s’ar cuveni să existe o solidaritate de înţelegere între massa unei generaţii şi reprezentanţii elitei sale. Cu atât mai mult cu cât izolarea câtorva creatori în sânul unei masse străine de preocupări mai înalte, nu poate fi de nici un folos pentru creaţiunile lor. Opera de artă depinde azi prea mult de momentul social pentru ca cineva să poată creia ,înstrăinat de mediul său. Iar când înstrăinarea este silită, dramatismul izolării forţate a elitei intelectuale, în sânul unei masse inerte, atinge sfâşierea. Toate acestea sunt izvorâte numai din nepăsarea tineretului nostru faţă de tot ce depăşeşte cadrul restrâns al unei zilnice lupte pentru a parveni cât mai uşor.. înţelesul mai înalt al vieţei, valorile superioare le sunt străine. trei oricine îşi dă seama de aceasta nuţi poate privi decât îngrijorat,la viitorul vieţei noastre culturale. Trecem printr’o fază proastă cu rădăcinile într’o organizare viciată, a pregătirei tineretului, şi care poate inspira un amar pesimism, chiar şi celor mai* încrezători in forţele noastre vitale. i. i. c. COMENTARII GENERATIILE TINERE... Miercuri 1 iulie 1931 (Continuare in pag. 2-a) ( Lucien Romier de I. SIMIONESCU trof. Universitar ar crede că sunt ieşite de pe urma unor cercetări mai îndelungate. Oraşele : „Dacă poposeşti în Bucureşti, vei vedea femei foiarte dr.agălaşe, îmbrăcate după moda parisiană, întovărăşite de bărbaţi eleganţi, întotdeauna cu o mapă ca de ministru , cetesc trei sau ptatru ziare deodată, fără însă secate spre ţara lor. Românul set naşte poet, depi e copil al naturii. Dar de îndată ce s’a amestecat ip politică sau a gustat luxul, natura nu mai există pentru dânsul. De aceia România seamănă prea puftin cu Bucureştii, iar Bucureştii nu oglindesc România“. Foarte bine prinsă bunăoară este deosebirea între firea munteanului şi a moldoveanului, lămurită prin preponderanţa anumitor valuri istorice ori suprapuneri etnice. „Critica mediterană, amestecată cu fatalismul oriental și cu deceptiile cauzate printr’un lung şir de stăpâniri abusive, a dat muntenilor instinctul de a trăi de azi pe mâine, de frică să nu fie înşelat la scadentă. Moldovanul, mai ales cel din nord, este un personaj măi bogat în avânturi adânci, măi înzestrat ; aspiră la creaţiuni pe cari să le lase pe urma lui“. Bine prinsă este de asemenea urmarea economică a revoluţiurtii paşnice sociale întâmplată după război: „Evoluţia spre policultură mai mult decât fărâmiţarea pământului, a făcut să se micşoreze producţia cerealelor“. Urmează rând pe rând caracterizările diferitelor provincii vizitate. Natura, istoria şi temeiul etnic, dau variante proprii fiecăruia dintre ele. Trecând pe lângă frumuseţile naturale, nu închide ochii asupra lor Cazanele. Ada-Kaleh, ruinele de la Turnu-Severin, îl fac să scrie pagini de admirabilă descriere pitorească. Dar mai mult oamenii îl interesează, ca şi raporturile dintrei ei. „Nu găsesc, de altfel niei în sate, nici în oraşe vre-un semn de neînţelegere activă între dife- ritele naţionalităţi“. Ce bine e caracterizat bunăoară firea basarabeanului, în legături cu izolarea în care, anume, Tot lăsat atâta vreme ruşii. A devenit neîncrezător, la tot pasul bănuitor, deşi neîncrederii e o urmare numai a unui particularism silit. Nota justă, reală, iese în relief, chiar în încheierea asupra poporului şi a ţării. Arhaismul mulţimii deoparte, a mulţimii până mai eri subjugată economiceşte şi politic, stă în viu contrast cu pătura superficială care nu vine in atingere cu poporul. Şi la unul şi la altul nota comună, din cauze diferite, este lipsa grijii de mâine, deci a economiilor. Intre aceste două pături vine: lumea politicianilor, a oamenilor de afaceri, a avocaţilor, a funcţie, narilor şi a intelectualilor care mai au prilejul să folosească inteligenţa lor. „Clasa ţărănească a căpătat pu- tină soliditate de pe urma impar