Viitorul, septembrie 1931 (Anul 23, nr. 7073-7097)
1931-09-02 / nr. 7073
t \ *£uat Politica Externă — Germania şi tratatele de neagresiune — Chestiunea tratatelor de neagre-\tate la tot pasul, spune în discuţie actualmente cu Dar un tratat de Rusia sovietică, producem cercurile politice germane o nelinşte ciudată, lucru ce ar trebui să reţină atenţiunea noastră — scrie „Le Temps“. Bineînţeles şi în presa internaţională aceste tratate dau loc la vii controverse, dar ceea ce atrage cu deosebire atenţia este tulburarea produsă în opinia germană, numai la idea că Rusia ar putea încheia cu Polonia un pact de neagresiune — cel puţin în principiu — având de efect să se asigure astfel siguranţa frontierei de răsărit a Poloniei. In acest caz această ţară nu ar avea a se mai îngriji de un eventual atac din două părţi. Dar cercurile politice germane nu trebue să uite că există şi un pact Briand-Kellog ce interzice formal răsboiul ca instrument de politică naţională şi că Rusia sovietică a propus Poloniei şi României acest pact pentru ratificare, înainte de punerea îi vigoare generală. Se ştie că sunt în curs între Franţa şi Uniunea republicilor socialiste sovietice, tratative pentru un aranjament comercial paralel cu un pact de neagreiune, complectat cu un tratat de conciliaţie. Negreşit valoarea practică a unor înţelegeri cu un guvern ca cel sovietic, poate fi discutabilă, deoarece sovietele nu prea ţin cont de regulile dominante între relaţiile statelor civilizate — adaugă ziarul parizian, amintind ofensiva militară, rusă în Manciuria imediat după semnarea pactului Briand-Kellog. De fapt tratatele valorează cât, şi spiritul celor cari au sarcina să le interpreteze şi să le antice aş** încât nu pot m dispune agresiune între Franţa şi Rusia sovietică ar avea un anumit sens politic, pentru că ar pune capăt odată pentru totdeauna, absurdei minciuni a militarismului francez care pregăteşte o intervenţie armată în ţara sovietelor, astfel că ar constitui o garanţie pentru consolidarea păcei în răsăritul Europei. # Evident că un atare pact de neagresiune nu poate fi încheiat decât în cadrul obligaţiilor rezultând pentru Franţa din pactul Societăţei Naţiunilor şi în cadrul celorlalte acorduri particulare cari leagă Franţa de Polonia şi de România, pentru a nu cita decât cele două ţări cari se pot îngriji de o agresiune rusă în împrejurări determinate. Se poate considera că un tratat de neagresiune franco-rus ar constitui într’o anumită măsură un contrabalast politic tratatelor germano-ruse de la Rapallo şi Berlin. Şi tocmai asupra acestui punct delicat se manifestă reacţia opt,nîei germane. De ar fi vorba numai de un acord între Franţa şi Uniunea sovietică germanii nu s’ar alarma, dar fiind vorba şi de Polonia, chestiunea se schimbă pentru ei. Diferite tri tendenţioase au încercat să arate că Polonia nu ar fi ştiut nimic despre acele tentative. Guvernul din Moscova a dat unele explicaţii recunoscând, proectul sovietic al pactului de neagresiune prezentat in 1926 guvernului polonez. Tratativele au fost întrerupte în 1927. După informaţîunile actuale, guvernul sovietic continuă tratativele cu Polonia. Aceste ştiri desigur stârnesc nelinişti în cercurile diriguitoare germane — condide „Le Temps”. D. Litvinoff comisar al poporului la externe în drum spre Geneva s-a oprit în capitala Reichului, unde va avea o întrevedere cu Curius. Presa germană susţine că guvernul ţine să ştie dacă un pact de neagresiune polono-rus este compatibil cu acordul de la Rapallo şi cu tratatul germano-rus de la Berlin. Este uimitor că această chestiune poate fi pusă îi discuţie, dacă implică intenţii ostile faţă de Polonia, intenţii ce nu cadrează cu celelalte tratate existente. Germania să se opună pe faţă, unei înţelegeri ruso-polone ? Dar ar însemna să se declare fără înconjur împotriva tuturor tratatelor cari consolidează pacea europeană şi ar sdruncina încrederea în toată politica ei de până acum. Desfăşurarea controverselor iscate la Berlin în jurul pactului, de neagresiune între Moscova şi Varşovia, trebueşte urmărit de aproape — insistă organul francez. Chestiunea este cu atât mai interesantă cu cât politica europeană este astăzi la o răspântie decisivă şi trebue bine definită buna credinţă a Germaniei, în marea problemă a consolidărei păcei generale. Iar şi ce priveşte proectul unui pact de neagresiune francorus, se înţelege de la sine că de va fi căndva încheiat paralel cu un aranjament economic, va trebui să fie în absolut acord, cu angajamentele Franţei faţă de Societatea Naţiunilor şi cu tratatele ce o uneşte cu celelalte puteri, astfel că poziţiunea ei faţă de România şi Polonia nu va fi întru nimic atinsă. inge! toua zeci si treilee No. 7073 4 Pagini 3 LSI EX. in TARA ' 1 ' Un an — — 700 li* « Un an — — 1400 M Şase luni — — 350 , | Şase luni — — 700 , Trei luni----- 200 , 1 Trei luni-----400 . BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 6 LE! EX. in STRĂINĂTATE Telefoanele: Direcţia 351 23 , Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 Manuscrisele republicate se distrug. . ^ ..u.^ . ----- -' Miercuri 0 Septembrie 1931 ABONAMENTE REDACŢIA L» ADMINISTRAŢIA ANUNCIURI COMERCIALE3 LEI IZ. ta TARA IN TARA ? In streinătate Se primesc direct la Administraţia olarului, Strada H Poincaret7 şi la toate Agenţiile da Publicitate 6 LEI EA. în STRĂINĂTATE CONCENTRAREA BANCARA de interventiunea simultană a statului şi a Băncii Naţionale şi de o înţelegere promptă din partea băncilor însăşi, a situaţiei în care se găsesc. Statul este chemat ca printr’o legiuire ad-hoc, să pună la dispoziţia băncilor cadrul legal, care să uşureze o astfel de acţiune de concentrare, o procedură juridică mai simplă şi mai grabnică, apoi acordarea de evidente avantaje fiscale pentru băncile care se fuzionează, în lăuntrul unui anumit termen, sunt măsuri care se impun. Banca Naţională, cu însemnata ei experienţă, cu necontestata ei autoritate şi prin mijloacele materiale puternice, de care dispune, este iarăşi indicată să atace cu hotărâre şi să ajute cu eficacitate o politică de concentrare a băncilor noastre. Ea dispune de un material clinic extraordinar de bogat. Cunoaşte intimitatea tuturor băncilor noastre, pe care le-a ajutat poate cu o prea egală bună voinţă pe toate, fără ca să se poată spune că acest ajutor a fost totdeauna egal de meritat. Prin urmare, în mâna Băncii Naţionale se găsesc astăzi mijloacele de persuasiune cele mai potrivite, pentru ca acţiunea de concentrare să ne declanşeze cât mai curând, dar într’un tempo viu şi continuu. Creditele ei, atât de binefăcătoare şi de salvatoare,, să se îndrepte cu preferinţă către băncile fuzionate şi să se retragă de la băncile, care dovedesc încăpăţânare sau o mioapă înţelegere a situaţiei, refuzând soluţia salvatoare a concentrării. Angajată pe acest drum, suntem încredinţaţi, Banca Naţională poate realiza în scurtă vreme o prea frumoasă operă, demnă de rolul ce are în economia noastră financiară. In sfârşit, băncile, nenumăratele noastre bănci, mari şi mici, din Capitală şi din provincie trebuesc să dovedească, în această ocazie, că ele înţeleg comandamentul ceasului de faţă de a-şi uni forţele lor risipite în organizaţiuni mari şi puternice, utile vieţii economice. Şi acţionarii şi creditorii trebuesc să înţeleagă că au şi un interes de ordin privat-economic de a adera la această acţiune de concentrat, după cum au şi un interes general-economic de a susţine institute puternice iar nu creaţiuni hibride şi fără nici o perspectivă de propăşire în viitor. Numeroşii membri ai consiliilor de administraţie trebuesc să înţeleagă să părăsească inutilele lor posturi, unde nu mai pot fi de la căpătâiul unui om suferind c se vorbeşte încet şi se umblă la vârful picioarelor. Pentru însănătoşire, are nevoie de linişte şi de doctori buni. Recomandaţiile celor ce se pricep în mod empiric, în astfel de împrejurări, sunt nu numai nefolositoare, dar de multe ori primejdioase. Organizmul nostru bancar sufere de anumite afecţiuni. Ele trebuesc vindecate şi desigur că ele pot fi vindecate. Dar pentru aceasta nu este nevoie de toată larma nepricepuţilor ci de o acţiune serioasă, discretă şi liniştită, căci numai astfel se poate ajunge la ceea ce se cheamă asanarea bancară. Să se vorbească cât mai puţin, în această privinţă şi mai ales să se vorbească numai de cei care cunosc realitatea. Ca în atâtea alte ramuri de activitate economică, se constată şi în activitatea bancară românească o evidentă, o pronunţată criză de adaptare. Băncile noastre nu au înţeles la vreme anumite simptome ale vieţii economice, nu au ştiut să se adapteze unor împrejurări profund schimbate, aşa încât au fost surprinse, în activitatea lor, de anumite stări de lucruri care le-au înrâurit activitatea și le-au dezaxat, pe alocarea, linia de conduită. In plină criză economică, cu aspecte atât de complexe și cu urmări atât de grave, întreprinderile bancare nu puteau să rămână neatinse. Dezechilibrul pietii economice a provocat fatalmente o stare de dezechilibru şi pe tărâmul bancar. Această constatare se poate face pretutindeni, unde criza bântue cu furie. Adică în toate ţările, căci criza economică este mondială. Prin urmare, nu încape mirare, dacă şi întreprinderile bancare arată simptome de criză, ce urmează a fi înlăturate, după un plan bine conceput, raţional aplicat, în timp şi cu tot calmul necesar. Soluţia preconizată pretutindeni, în această privinţă, este soluţia concentrării bancare, în mai puţine unităţi bancare, dar mai solide şi mai puternice, capabile să înfrunte cu puteri sporite, vijelia crizei economice. Orice soluţie poate fi uşor prezentată şi susţinută cu cele mai potrivite argumente ; aplicarea ei pe teren este mult mai grea, dacă se întâmpină greutăţi şi se găsesc stări de fapt, ce nu pot fi înlăturate prin brutale lovituri de sabie. Tot astfel se prezintă situaţia , nici un folos, şi să lase unor Conşi în ce priveşte concentrarea ban- silii mai restrânse ale băncilor fucara. Este evident că actuala criză bancară nu se va putea rezolva decât pe valea unei mai raţionale organizări a întreprinderilor de bancă şi printr’o mai corespunzătoare distribuire a numărului de unităţi bancare, în diferitele centre economice ale ţării. Cine poate întreprinde o astfel de acţiune de asanare ? După părerea noastră este nevoie entezionare, sarcina de a îndruma, după alte metode, viaţa şi activitatea bancară din această ţară. Printr-o fericită colaborare a statului, Băncii Naţionale şi a băncilor noastre comerciale se poate realiza, chiar în actualele împrejurări grele, o concentrare bancară raţională şi sistematică, care să ne ducă la o asanare a pietii financiare si la evitarea unor triste experi-VICTOR SLAVESCU mm NOTE Apusul lui Pirandello! Toată lumea cunoaşte numele tră, însă, a evoluat dela această edacă nu şi operele lui Pirandello, autorul italian, de origină siciliană, ale cărei piese s’au jucat pe aproape toate scenele din lume. Lucrul este explicabil căci „voga“ de care s’a bucurat Luigi Pirandello timp de câţiva ani nu şi-ar putea găsi decât cu greu un termen de comparaţie în istoria încă nescrisă a gustului public, cităţie exterioară spre o formă de comportare interioară. Ea leagă destinul omului de conştiinţă şi personalitatea sa. Conflictul se deplasează în cadrul fie al unui conflict îninteriorul conştiinţei umane însăşi, fie între conştiinţa unui individ şi conştiinţa celor ce-i înconjoară. In opera lui Pirandello problema Şi totuşi iată că, numai câţiva aceasta ia aspectul unei lupte înani după această extraordinară fre formă şi fond, adică între rea ascensiune pe firmamentul uneilitatea vieței şi forma pe care i-o universale celebrităţi, gloria auto-dă conştiinţa omenească. Pentru rului italian a pălit aproape cu a lua contact cu viaţa, veşnic desăvârşire. Piesele sale numai schimbătoare, omul îi acordă o for fac aceleaşi reţete mirifice sau pu-i aşa cum torni într’un tipar blicul se îndreaptă spre alti idoli ?, bronzul unei statui. Tiparul acesta Nu se ştie. Fapt este că însuşi Pi.e diferit după fiece om. De aceea randello, desamăgit, obosit şi des. acelaş lucru nu apare niciodată la gustat, a declarat că renunţă să 'e^ mai multor oameni. Iată deci mai scrie piese, şi se va ocupa de n 7 „ . „ . cinematograf | ^ de alta /f^atte "Viata îşi scJizwi“ Ar fi poate în această evoluţie a,bă veşnic aspectul. Dacă omul rămentalitătei marelui public o oca- j mane convins conspectul sub care sie de a înşira melancolice gân- a intrevăzut odaia realitatea, tipaduri asupra fragilitătei gloriei şi nu} tn care a 0 df 0 a instabilităţii legate de gustul ei, este însăşi realitatea, molohului intelectual care e marea uapatam un nou aspect al conflicmasă anonimă. Noi ne vom măr-' ***»» *» cadrul .conștiinței gini să ne înscriem doar regretul. \ .inJ^?1- Iar m clipa când o-S lA AfiS'C st rZseteaaC&ddl pornirile josnice pe cari se bazează l^fosTbirfa Actasfa TxSa hiZ rnZun Z n ce'1 TMconjoarä (aceste fenomene /l0U î a punB1' sa-°- sunt propriu zis „dedublarea perdif..un fek avarte de ? PJlTM ( sonalităţei“, locuţiunea atât de des %JlWJieaSu. alte cuvinte un şi de prost întrebuinţată atunci oantor n ale cărui piese se ştie- ,mai atinge momentul tragic al curat% un, grăunte de filozofie., j existenţei sale. Moment tragic pe Filozofia aceasta —foarte bine_■ care mintea umană nu-l poate expusa şi in romanele sale. mai revna decât căutând să se meriţie ales in „Unul, niciunul şi o suta intr’o stare de perpetuă supleţă de mu. e uşor de schiţat. ^ Dintre.• psihrologică, evitând rutina şi caproblemele mari ale metafizicei drele imuabile în cari să vadă sau moralei, oferite omenirei spre rViaţa deslegare,' fiecare epocă se intere-'. Se vede din această scurtă scheseaza mai ales de una dintre ele,, mă, adâncimea filosofiei piranin care se regăseşte şi pe care o ’ debiene şi cât de mult am fi înfidica lav rangul unei trăsături , drituiţi să ne pară rău dacă în acaracteristice a ei. Epoca lui adevăr gustul publicului —ce nu Nietzschen Ibsen a legat, de pildă, ] merise odată bine — s’ar depărta destinul omului de raportul dintre, de la teatrul lui. INT, individ și societate. Epoca noa*- \.. Dela Cassius cetire D. IULIU RAMIU: — N’am prins, vai, rădăcini extern Ca prim-ministru Tn guvern Ca tine oiu prinde rădăcini Pe viitor la... RAdăCINI Burse studenţeşti în streinătate In momentul când Statul suprimă atâtea şcoli, sub motiv că nu le mai poate întreţine şi susţine iar pe de altă parte reduce într’o mare măsură bursele şcolare, din care se întreţineau atâtea elevi valoroşi, recrutaţi mai ales din pătura rurală, este bine să se amintească că Statul mai acordă burse în străinătate pentru frumoasa sumă de 20 milioane lei. Această cheltuială nu figurează în budgetul Ministerului Instrucţiunii Publice. Ea se găseşte la art. 81 al. b. din budgetul Datoriei Publice la Ministerul Finanaţelor. Ţinând seamă de actualele împrejuări excepţionale, prin care trecem şi de nevoia imperioasă de a reduce la minimum cheltuelile publice, socotim că aceste burse în străinătate trebuesc desfiinţate sau în orice caz reduse la o sumă minimă. Ce sunt aceste burse şi de când datează ele ? Aceste burse „de schimb acordate studenţilor“ datează de după război. In principiu trebuiau să fie acordate studenţilor înaintaţi, în vederea specializării lor şi numai pentru acele studii, ce nu se puteau face in tară. Cum moreta noastră era prea depreciată şi cum elemente meritoase erau lipsite de mijloacele necesare studiilor mai adâncite, intervenţia tribuite numai în tul cu încetul, de scapul arătat. Incernaţia burselor în străinătate a fostt în cea mai mare parte schimbată. Şi in locul studenţilor trimeşi pentru specializare, au beneficiat şi beneficiază de aceste burse o serie întreagă de studenţi şi studente, aliaţi în primii ani de studii, care ar fi putut foarte bine să rămână la Universităţile din ţară. A■cordarea de burse nu se face după criterii serioase şi obiective, ci prin intervenţuni lăturalnice, aşa încât scopul urmărit la început nu s-a mai putut atinge. Ar fi desigur interesant, util şi mai ales moral, să se publice de către Minister lista bursierilor statului, aflaţi astăzi în străinătate. Să se a■rate la lumina zilei, cine sunt aceşti bursieri, ce studii fac, de când beneficiază de aceste burse şi cum au corespuns el sacrificiilor statului. Suntem convinşi că o astfel de listă nu va apare niciodată, deşi d. preşedinte de consiliu N. Iorga ar putea face să apară, dacă ar lua în cercetare această chestiune. S’ar vedea atunci toate abuzurile ce se fac in această privinţă şi cât de necesară apare măsura suprimării sau reducerii la minimum a acestor burse. Aceste 20 de milioane Iei ar putea fi întrebuinţate mult mai fericit în de ajutorare din partea statului era interesul învăţământului nostru nebinevenită.aţional, unde sunt atâtea lipsuri de Nu s’ar putea desigur susţine căi împlinit, decât să fie date, fără nici cete 20 de milioane Iei au fost dis- un control, în ce priveşte buna lor întrebuinţare, la toţi favoriţii oamenilor zilei. Afară de cazuri cu totul excepţionale, cei mai mulţi din aceşti beneficiari sunt mediocrităţi cari fug de rigoarea Şcolilor noastre şi care stau ani întregi „la studii“, pe socoteala ţării, fără nici un folos nici pentru cultura noastră. Cine doreşte să facă studii în străinătate este liber să o facă, dar pe socoteală proprie, nu pe banul statului. In momentul când statul şi ţara trec prin greutăţile cunoscute de astăzi, credem că ne putem dispensa de luxul de a mai trimete fără rost şi mai ales fără un triaj serios, atâţia tineri studenţi in străinătate. Pot să rămână foarte bine şi in ţară. Cu banii economisiţi să se ajute şcolile noastre, unde se munceşte cu atâta hărnicie şi unde elementele destoinice pot dobândi destulă cultură şi serioasă pregătire pentru orice profesiune. In străinătate să nu se mai trimeată de stat decât penttru anumite şi limitate scopuri de specializare, ce nu se poate face în tata. In orice caz astfel de burse de specializare să se acorde de acord cu Universităţile noastre, indicate a cunoaşte şi elementele cele mai serioase şi nevoile ce avem. Cerem d-lui preşedinte al consiliului N. Iorga să pună ordine în această chestiune. Este vorba de o economie a banului ţării şi de stârpirea unui abuz, ce datează de prea multă vreme. COMENTARII Cum să scrim? Cu o periodică regularitate apar în presă articole în care cineva găseşte că altcineva nu ştie să scrie româneşte şi se grăbeşte să-i arate cum se face treaba asta, un comunicat sau o decizie în care dădea dispoziţii complicate asupra funcţionării comisiunii de cenzură a filmelor. Erau acolo tot felul de lucruri. Se spunea cum - jM__ ___ De obicei îndreptarea e justă, trebue să fie un film ca^să fie bun dar foarte adesea cel care se simtea şi care filme nu sunt aşa (Cum se dator să dea îndreptări, strecoară, spunea şi care era valoarea sau şi el câteva greşeli destul de vizi- comicul acestor clasificări, e mai bine să nu mai vorbim). Dar nu se bite, în chiar cuprinsul articolului în care face pe magistrul. Aşa de pildă părintele Scriban care demonstra ziua trecută în nu ştiu ce gazetă greşeala de limbă românească dintr’un articol oarecare, şi care şi-l sfârşea pe al său cu o frază ce începea : „Aşa limbă scriem... etc.“ ceea ce pentru un cap bisericesc reamintea în chip destul de dezagreabil anumite locuţiuni specifice unui anumit jargon . ..aşa să am eu bine“... E drept însă că ocaziunile în cari se stâlceşte limba se prezintă cu duiumul şi trebuie să ai caracterul bine călit ca să nu-ţi sară muştarul. Firmele ungureşti românizate alandala prin cetăţile Ardealului ne-au făcut să suspinăm adesea „mult e dulce şi frumoasă“, dar e şi mai trist când trebue s-o facem pentru că am întâlnit asemenea stâlciri în chiar cadrul unor ziare din capitală, ziare ce chipurile ar trebui să aibe o leacă pe suflet şi educaţia publicului care nu le citeşte adesea decât pe ele şi care ajunge să vorbească aşa cum vede că ele scriu. Exemplele sunt abundente.. Mă persecută mereu frazele unui gazetar care scrie cu regularitate : „o frumuseţe ce nu s’a văzut, vrând să spună „o frumuseţe cum nu s’a mai văzut“, într’o formă mai... originală. Originalitate care îl face să spuie altceva decât vroia. Un altul scrie, tot atât de regulat: „ce om nu are odată la viata lui o dragoste“ în loc de ..odată în viaţa lui“. Mereu pârdalnica nevoie de a înnoi limba ! Numai că asemenea lucru nu se poate face fără o oarecare putere de creare, fără oarecare pregătire si fără oarecare tact. Lucruri cari nu se găsesc pe toate drumurile si fără de cari nuu parvii decât să găseştii locuţiuni fără nici un Dumnezeu şi fără nici un înţeles. Fără să mai vorbim de traducerile cari se fac alandala, ca de pildă, subtitlurile filmelor ce ne vin din străinătate, şi cari sunt o adevărată calamitate. Ministerul instrucţiunii a publicat de curând * I. I. c. pomenea nici un cuvânt de cenzura părţii literare a filmelor, a acelor subtitluri care adesea stârnesc hohote de râs în săli şi ale căror pretenţie de literatură nu sunt întrecute în ridicol decât de ridicolul ingenuităţii cu care sunt afişate în văzul lumii. Am mai pomenit odată aci de domnul care traduse: „ieri bin verbelit în...“ care înseamnă „sunt amorezat de...“ printr’o traducere literară care dă’duse monstruozitatea „sunt amorezată de profesorul de gimnastică“. Şi domnului acela i se anunţa numele la începutul filmului. I I’am reţinut. Iî chema Ion Miletin. E probabil ceva pe la casele de filme, dar pentru asta ruşinea nu e mai mică. Dealtfel domnii cari vor să inoveze importând expresii străine sunt o adevărată plagă pentru limbă. N’aţi văzut în „Dreptatea“ de ziua trecută articolul de fond şi pentru odată e păcat. Era intitulat, în litere grase şi în fruntea gazetei „In cartadele d-lui Nae Ionescu“. E pentru prima oară când acest franţuzism apare în limba noastră, şi mărturisesc că sună groaznic. „Şi să nu mi să spună că In cartade“ nu poate lipsi din limba noastră şi că nu se poate găsi nici un termen echivalent.. Toate acestea , după cum se vede, lasă în afară atâtea alte probleme ale scrisului, de ordin gramatical şi care nu se vor putea rezolva decât în ziua când vom avea o bună gramatică a limbei româneşti, pusă la punct şi la zi, şi un bun dicţionar enciclopedic. Ca de pildă sensul exact al adverbelor aproape totdeauna, greşit întrebuinţate. Câţi nu scriu „pentrucă“, adverb cu sens de scop în loc de „fiindcă“ adverb cu sens de cauză. („Un om a fost călcat fiind- -că a trecut strada în faţa unui ■ camion“, şi nu „pentrucă a trecut strada...“). Dar cine știe când o să avem acea gramatică de exemplarele căreia să ne putem servi Ca să lepădăm pe cei ce ne stâlcesc biata limbă. • (Continuare in pag. 2^5 } Românii bănăţeni au scris trecut o pagină de frumoasă demnă ţinută în luptele purtate pentru susţinerea revendicărilor ce pretindeau în vechea Ungarie. Paginile istoriei vorbesc îndeajuns de felul cum au înţeles bănăţenii să reacţioneze când statul maghiar prin măsurile sale tindea să desăvârşească opera de desnaţionalizare a neamului nostru Şi dacă pentru realizarea postulatelor românii cereau guvernelor de la Pesta garantarea în ceea ce priveşte existenţa lor naţională, această ţinută bărbătească se datora de sigur în primul rând încrederea desăvârşite ce o aveau conducătorii în rezistenţa şi îndârjirea poporului român. Manifestări cu caracter de inedependenfc —w—a aan Pregătirea masselor se făcea cu multă grijă. Ea cerea pe lângă timp şi sacrificii materiale din partea îndrumătorilor politici şi acea perseverenţă ce nu o aveai decât oamenii pregătiţi, conştienţi de înalta lor răspundere. Căci nu era uşor să pretinzi o situaţie în politica ce o făcea un partid care nu urmărea decât binele şi înălţarea poporului său încătuşat de asprimea legilor bieiuitoare ale unei stăpâniri vrăjmaşe naţionalităţilor de sub ocrotirea ei. Cum nu era de loc comod să te consideri apărătorul românismului într’o ţară unde şovinismul statului dominant nu îngăduia sub nici o formă manifestări cu caracter de independenţă politică? Acum în ţara liberală fiecare poate să spună că e român, că şi-aservit neamul şi că pentru el s’a jertfit şi pătimit, întocmai ca şi Christ pe muntele Golgota. Atunci, sub stăpânirea maghiară însă era cel puţin riscant să afişezi o atitudine ce trebuia plătită cu ani de temniţă grea şi cu distrugerea averei şi existenţei profesionale. Cu toate riscurile şi mai ales a surprizelor neplăcute în Ardeal şi Banat s’au găsit totuşi oameni, cari s’au aşezat în bătaia vijelioasă a tuturor vremurilor de persecuţiune, iar prin acţiunea lor încălzită de văpaia patriotismului, au ţinut trează conştiinţa poporului român. Nici asuprimea temniţelor dela Seahedin şi Vat unde s’au stins atâtea energii folositoare acţiunei româneşti şi nici prigonirea cu tot decorul mizeriilor ei, n’au descurajat o singură clipă pe aceşti bravi şi neînfricoşaţi conducători ai poporului român. Cine nu pronunţă cu sfinţenie numele marilor bănăţeni Coriolan Brediceanu, Cornel Rotari, Gheorghe Popovici, Valeriu Branisce, Românii din Vechea Ungarie PATRU DECENII in slujba neamului românesc I. I. C. BRĂTIANU AUREL COSMA