Viitorul, septembrie 1931 (Anul 23, nr. 7073-7097)

1931-09-02 / nr. 7073

t \ *£uat Politica Externă — Germania şi tratatele de neagresiune — Chestiunea tratatelor de neagre-\tate la tot pasul, spune în discuţie actualmente cu Dar un tratat de Rusia sovietică, produce­m cercu­rile politice germane o nelinşte ciudată, lucru ce ar trebui să re­ţină atenţiunea noastră — scrie „Le Temps“. Bine­înţeles şi în presa internaţională aceste tratate dau loc la vii controverse, dar ceea ce atrage cu deosebire atenţia este tulburarea produsă în opinia ger­mană, numai la idea că Rusia ar putea încheia cu Polonia un pact de neagresiune — cel puţin în principiu — având de efect să se asigure astfel siguranţa frontie­rei de răsărit a Poloniei. In acest caz această ţară nu ar avea a se mai îngriji de un eventual atac din două părţi. Dar cercurile politice­­ germane nu trebue să uite că există şi un pact Briand-Kellog ce­ interzice formal răsboiul ca instrument de politică naţională şi că Rusia so­vietică a propus Poloniei şi Ro­mâniei­ acest pact pentru ratifi­care, înainte de punerea îi vi­goare generală. Se ştie că sunt în curs între Franţa şi Uniunea republicilor socialiste sovietice, tratative pen­tru un aranjament comercial para­lel cu un pact de neagreiune, com­plectat cu un tratat de concilia­­ţie. Negreşit valoarea practică a u­­nor înţelegeri cu un guvern ca cel sovietic, poate fi discutabilă, de­oarece sovietele nu prea ţin cont de regulile dominante între rela­­ţiile statelor civilizate — adaugă ziarul parizian, amintind ofen­siva militară, rusă în Manciuria imediat după semnarea pactului Briand-Kellog. De fapt tratatele valorează cât, şi spiritul celor cari au sarcina să le interpreteze şi să le antice aş** încât nu p­ot m dispu­ne agresiune între Franţa şi Rusia sovietică ar avea un anumit sens politic, pen­tru că ar pune capăt odată pentru totdeauna, absurdei minciuni a militarismului francez care pre­găteşte o intervenţie armată în ţara sovietelor, astfel că ar consti­tui o garanţie pentru consolidarea păcei în răsăritul Europei. # Evident că un atare pact de nea­gresiune nu poate fi încheiat de­cât în cadrul obligaţiilor rezul­tând­ pentru Franţa din pactul So­­cietăţei Naţiunilor şi în cadrul ce­lorlalte acorduri particulare cari leagă Franţa de Polonia şi de Ro­mânia, pentru a nu cita decât cele două ţări cari se­ pot îngriji de o agresiune rusă în împreju­rări determinate. Se poate consi­dera că un tratat de neagresiune franco-rus ar constitui într’o a­­numită măsură un contra­balast politic tratatelor germano-ruse de la Rapallo şi Berlin. Şi tocmai asupra acestui­ punct delicat se manifestă reacţia opt­,­nîei germane. De ar fi vorba numai de un a­­cord între Franţa şi Uniunea so­vietică germanii nu s’ar alarma, dar fiind vorba şi de Polonia, che­stiunea se schimbă pentru ei. Di­ferite t­­ri tendenţioase au încer­cat să arate că Polonia nu ar fi ştiut nimic despre acele tenta­tive. Guvernul din Moscova a dat unele explicaţii recunoscând, pro­­ectul sovietic al pactului de nea­gresiune prezentat in 1926 guver­nului polonez. Tratativele au fost întrerupte în 1927. După informa­­ţîunile actuale, guvernul sovietic continuă tratativele cu Polonia. Aceste ştiri de­sigur stârnesc ne­linişti în cercurile diriguitoare germane — con­d­ide „Le Temps”. D. Litvinoff comisar al poporului la externe în drum spre Geneva s-a oprit în capitala Reichului, unde va avea o întrevedere cu Curi­us. Presa germană susţine că gu­vernul ţine să ştie dacă un pact de neagresiune polono-rus este compatibil cu acordul de la Ra­pallo şi cu tratatul germano-rus de la Berlin. Este uimitor că această chestiu­­ne poate fi pusă îi discuţie, dacă implică intenţii ostile faţă de Po­lonia, intenţii ce nu cadrează cu celelalte tratate existente. Germa­nia să se opună pe faţă, unei înţe­legeri ruso-polone ? Dar ar însem­na să se declare fără­ înconjur îm­potriva tuturor tratatelor cari con­solidează pacea europeană şi ar sdruncina încrederea în toată po­litica ei de până acum. Desfăşurarea controverselor is­cate la Berlin în jurul pactului, de neagresiune între Moscova şi Varşovia, trebueşte urmărit de a­­proape — insistă organul francez. Chestiunea este cu atât mai inte­resantă cu cât politica europeană este astăzi la o răspântie decisivă şi trebue bine definită buna cre­­dinţă a Germaniei, în marea pro­blemă a consolidărei păcei gene­rale. Iar şi ce priveşte proectul unui pact de neagresiune franco­­rus, se înţelege de la sine că de­ va fi cănd­va încheiat paralel cu un aranjament economic, va trebui să fie în absolut acord, cu anga­jamentele Franţei faţă de Societa­tea Naţiunilor şi cu tratatele ce o uneşte cu celelalte puteri, astfel că poziţiunea ei faţă de România şi Polonia nu va fi întru nimic a­­tinsă. ing­­e! t­oua­ zeci si treilee No. 7073 4 Pagini 3 LSI EX. in TARA ' 1 ' Un an — — 700 li* « Un an — — 1400 M Şase luni — — 350 , | Şase luni — — 700 , Trei luni----- 200 , 1 Trei luni-----400 . BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 6 LE! EX. in STRĂINĂTATE Telefoanele: Direcţia 351 23 , Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 Manuscrisele republicate se distrug. . ^ ..u.^ . ----- -' Miercuri 0 Septembrie 1931 ABONAMENTE REDACŢIA L» ADMINISTRAŢIA ANUNCIURI COMERCIALE3 LEI IZ. ta TARA IN TARA ? In streinătate Se primesc direct la Administraţia olarului, Strada H Poincare­t7 şi la toate Agenţiile da Publicitate 6 LEI EA. în STRĂINĂTATE CONCENTRAREA BANCARA de interventiunea simultană a sta­tului şi a Băncii Naţionale şi de o înţelegere promptă din partea băncilor însăşi, a situaţiei în care se găsesc. Statul este chemat ca printr’o legiuire ad-hoc, să pună la dispo­ziţia băncilor cadrul legal, care să uşureze o astfel de acţiune de con­centrare, o procedură juridică mai simplă şi mai grabnică, apoi acor­darea de evidente avantaje fiscale pentru băncile care se fuzionează, în lăuntrul unui anumit termen, sunt măsuri care se impun. Banca Naţională, cu însemnata ei experienţă, cu necontestata ei auto­ritate şi prin mijloacele materiale puternice, de care dispune, este ia­răşi indicată să atace cu hotărâre şi să ajute cu eficacitate o politică de concentrare a băncilor noastre. Ea dispune de un material clinic extraordinar de bogat. Cunoaşte intimitatea tuturor băncilor noa­stre, pe care le-a ajutat poate cu o prea egală bună voinţă pe toate, fără ca să se poată spune că acest ajutor a fost totdeauna egal de meritat. Prin urmare, în mâna Băncii Naţionale se găsesc astăzi mijloacele de persuasiune cele mai potrivite, pentru ca acţiunea de concentrare să ne declanşeze cât mai curând, dar într’un tempo viu şi continuu. Creditele ei, atât de binefăcătoare şi de salvatoare,, să se îndrepte cu preferinţă către băn­cile fuzionate şi să se retragă de la băncile, care dovedesc încăpăţâna­re sau o mioapă înţelegere a si­tuaţiei,­­ refuzând soluţia salva­toare a concentrării. Angajată pe acest drum, suntem încredinţaţi, Banca Naţională poate realiza în scurtă vreme o prea frumoasă o­­peră, demnă de rolul ce are în eco­nomia noastră financiară. In sfârşit, băncile, nenumăratele noastre bănci, mari şi mici, din Ca­pitală şi din provincie trebuesc să dovedească, în această ocazie, că ele înţeleg comandamentul ceasu­lui de faţă de a-şi uni forţele lor risipite în organizaţiuni mari şi puternice, utile vieţii economice. Şi acţionarii şi creditorii trebuesc să înţeleagă că au şi un interes de or­din privat-economic de a adera la această acţiune de concentrat, după cum au şi un interes general-econo­mic de a susţine institute puter­nice iar nu creaţiuni hibride şi fără nici­ o perspectivă de propăşire în viitor. Numeroşii membri ai consi­liilor de administraţie trebuesc să înţeleagă să părăsească inutilele lor posturi, unde nu mai pot fi de la căpătâiul unui om suferind c se vorbeşte încet şi se umblă la vârful picioarelor. Pentru însănă­toşire, are nevoie de linişte şi de doctori buni. Recomandaţiile celor ce se pricep în mod empiric, în astfel de împrejurări, sunt nu nu­mai nefolositoare, dar de multe ori primejdioase. Organizmul nostru bancar sufe­re de anumite afecţiuni. Ele tre­­buesc vindecate şi desigur că ele pot fi vindecate. Dar pentru acea­sta nu este nevoie de toată larma nepricepuţilor ci de o acţiune seri­oasă, discretă şi liniştită, căci nu­mai astfel se poate ajunge la ceea ce se cheamă asanarea bancară. Să se vorbească cât mai puţin, în această privinţă şi mai ales să se vorbească numai de cei care cu­nosc realitatea. Ca în atâtea alte ramuri de ac­tivitate economică, se constată şi în activitatea bancară românească o evidentă, o pronunţată criză de adaptare. Băncile noastre nu au înţeles la vreme anumite simpto­­me ale vieţii economice, nu au ştiut să se adapteze unor împre­jurări profund schimbate, aşa în­cât au fost surprinse, în activita­tea lor, de anumite stări de lu­cruri care le-au înrâurit activita­tea și le-au dezaxat, pe alocarea, linia de conduită. In plină criză e­­conomică, cu aspecte atât de com­plexe și cu urmări atât de grave, întreprinderile bancare nu p­uteau să rămână neatinse. Dezechilibrul pietii economice a provocat fatal­mente o stare de dezechilibru şi pe tărâmul bancar. Această con­statare se poate face pretutindeni, unde criza bântue cu furie. Adică în toate ţările, căci criza economi­că es­te mondială. Prin urmare, nu încape mirare, dacă şi întreprinde­rile bancare arată simptome de criză, ce urmează a fi înlăturate, după un plan bine conceput, raţio­nal aplicat, în timp şi cu tot cal­mul necesar. Soluţia preconizată pretutindeni, în această privinţă, este soluţia concentrării bancare, în mai puţi­ne unităţi bancare, dar mai solide şi mai puternice, capabile să în­frunte cu puteri sporite, vijelia crizei economice. Orice soluţie poate fi uşor pre­zentată şi susţinută cu cele mai po­­trivite argumente ; aplicarea ei pe teren este mult mai grea, dacă se întâmpină greutăţi şi se găsesc stări de fapt, ce nu pot fi înlătu­rate prin brutale lovituri de sa­bie. Tot astfel se prezintă situaţia , nici un folos, şi să lase unor Con­­şi în ce priveşte concentrarea ban-­­ silii mai restrânse ale băncilor fu­cara. Este evident că actuala criză ban­cară nu se va putea rezolva de­cât pe valea unei mai raţionale orga­nizări a întreprinderilor de bancă şi printr’o mai corespunzătoare distribuire a numărului de uni­tăţi bancare, în diferitele centre e­­conomice ale ţării. Cine poate întreprinde o astfel de acţiune de asanare ? După părerea noastră este nevoie ente­­zionare, sarcina de a îndruma, după alte metode, viaţa şi activitatea bancară din această ţară. Printr-o fericită colaborare a sta­tului, Băncii Naţionale şi a bănci­lor noastre comerciale se poate re­aliza, chiar în actualele împrejurări grele, o concentrare bancară raţio­nală şi sistematică, care să ne du­că la o asanare a pietii financiare si la evitarea unor triste experi-VIC­TOR SLAVESCU mm NOTE Apusul lui Pirandello! Toată lumea cunoaşte numele tră, însă, a evoluat dela această e­dacă nu şi operele lui Pirandello, autorul italian, de origină siciliană, ale cărei piese s’au jucat pe a­­proape toate scenele din lume. Lu­crul este explicabil căci „voga“ de care s’a bucurat Luigi Pirandello timp de câţiva ani nu şi-ar putea găsi decât cu greu un termen de comparaţie în istoria încă nescrisă a gustului public, cităţie exterioară spre o formă de comportare interioară. Ea leagă destinul omului de conştiinţă şi personalitatea sa. Conflictul se de­plasează în cadrul fie al unui con­flict în­­interiorul conştiinţei u­­mane însăşi, fie între conştiinţa unui individ şi conştiinţa celor ce-i înconjoară. In opera lui Pirandello problema Şi totuşi iată că, numai câţiva aceasta ia aspectul unei lupte în­­ani după această extraordinară fre formă şi fond, adică între rea ascensiune pe firmamentul unei­­litatea vieței şi forma pe care i-o universale celebrităţi, gloria auto-­dă conştiinţa omenească. Pentru rului italian a pălit aproape cu a lua contact cu viaţa, veşnic desăvârşire. Piesele sale nu­mai schimbătoare, omul îi acordă o for fac aceleaşi reţete mirifice sau pu-i aşa cum torni într’un tipar blicul se îndreaptă spre alti idoli ?, bronzul unei statui. Tiparul acesta Nu se ştie. Fapt este că însuşi Pi­.e diferit după fiece om. De aceea randello, desamăgit, obosit şi des­. acelaş lucru nu apare niciodată la gustat, a declarat că renunţă să 'e^ mai multor oameni. Iată deci mai scrie piese, şi se va ocupa de n 7 „ . „ . cinematograf | ^ de alta /f^atte "Viata îşi scJizwi“ Ar fi poate în această evoluţie a,­bă veşnic aspectul. Dacă omul ră­­mentalitătei marelui public o oca- j mane convins co­nspectul sub care sie de a înşira melancolice gân- a intrevăzut odaia realitatea, tipa­duri asupra fragilitătei gloriei şi nu} tn car­e a 0 df 0 a instabilităţii legate de gustul ei, este însăşi realitatea, molohului intelectual care e marea uapatam un nou aspect al conflic­­masă anonimă. Noi ne vom măr-' ***»»­ *» cadrul .conștiinței gini să ne înscriem doar regretul. \ .inJ^?1- Iar m clipa când o-S lA AfiS'C st rZseteaaC&ddl pornirile josnice pe cari se bazează l^fosTbirfa Actasfa TxSa hiZ rnZun Z n ce'1 TMc­onjoarä (aceste fenomene /l0U î a punB1' sa-°- sunt propriu zis „dedublarea per­­dif..un fek avarte de ? PJlTM ( sonalităţei“, locuţiunea atât de des %JlWJieaSu. alte cuvinte un şi de prost întrebuinţată­ atunci o­­antor n ale cărui piese se ştie- ,mai atinge momentul tragic al cura­t% un, grăunte de filozofie., j existenţei sale. Moment tragic pe Filozofia aceasta —foarte bine_■ care mintea umană nu-l poate expusa şi in romanele sale. mai r­evna decât căutând să se meriţie ales in „Unul, niciunul şi o suta i­­ntr’o stare de perpetuă supleţă de mu. e uşor de schi­ţat. ^ Dintre.• psihrologică, evitând rutina şi ca­­problemele mari ale metafizicei drele imuabile în cari să vadă sau moralei, oferite omenirei spre rViaţa­ deslegare,' fiecare epocă se intere-'. Se vede din această scurtă sche­­seaza mai ales­ de una dintre ele,, mă, adâncimea filosof­iei piran­­in care se regăseşte şi pe care o ’ deb­iene şi cât de mult am fi în­­fidica lav rangul unei trăsături , drituiţi să ne pară rău dacă în a­­caracteristice a ei. Epoca lui a­devăr gustul publicului —­­ce nu­ Nietzsche­n Ibsen a legat, de pildă, ] merise odată bine — s’ar depărta destinul omului de raportul dintre, de la teatrul lui. INT, individ și societate. Epoca noa*- \.. Dela Cassius cetire D. IULIU RAMIU: — N’am prins, vai, rădăcini extern Ca prim-mi­nistru Tn guvern Ca tine oiu prinde rădăcini Pe viitor la... RAdăCINI Burse studenţeşti în streinătate In momentul când Statul suprimă atâtea şcoli, sub motiv că nu le mai poate întreţine şi susţine iar pe de altă parte reduce într’o mare măsură bursele şcolare, din care se întreţi­neau atâtea elevi valoroşi, recrutaţi mai ales din pătura rurală, este bine să se amintească că Statul mai acor­dă burse în străinătate pentru fru­moasa sumă de 20 milioane lei. Această cheltuială nu figurează în budgetul Ministerului Instrucţiunii Publice. Ea se găseşte la art. 81 al. b. din budgetul Datoriei Publice la Mi­nisterul Finanaţelor. Ţinând seamă de actualele împrejuări excepţionale, prin care trecem şi de nevoia impe­rioasă de a reduce la minimum chel­­tuelile publice, socotim că aceste bur­se în străinătate trebuesc desfiinţate sau în orice caz reduse la o sumă minimă. Ce sunt aceste burse şi de când da­tează ele ? Aceste burse „de schimb acordate studenţilor“ datează de după război. In principiu trebuiau să fie acordate studenţilor înaintaţi, în vederea spe­cializării lor şi numai pentru acele studii, ce nu se puteau face in tară. Cum mor­eta noastră era prea de­preciată şi cum elemente meritoase erau lipsite de mijloacele necesare studiilor mai adâncite, intervenţia tribuite numai în tul cu încetul, de s­capul arătat. Ince­rnaţia burselor în străinătate a fostt în cea mai mare parte schimbată. Şi in locul studen­ţilor trimeşi pentru specializare, au beneficiat şi beneficiază de aceste burse o serie întreagă de studenţi şi studente, aliaţi în primii ani de stu­­dii, care ar fi putut foarte bine să ră­mână la Universităţile din ţară. A■­cordarea de burse nu se face după criterii serioase şi obiective, ci prin intervenţuni lăturalnice, aşa în­cât scopul urmărit la început nu s-a mai putut atinge. Ar fi desigur interesant, util şi mai ales moral, să se publice de către Minister lista bursierilor statului, a­flaţi astăzi în străinătate. Să se a■­rate la lumina zilei, cine sunt aceşti bursieri, ce studii fac, de când bene­ficiază de aceste burse şi cum au co­respuns el sacrificiilor statului. Sun­­tem convinşi că o astfel de listă nu va apare niciodată, deşi d. preşedinte de consiliu N. Iorga ar putea face să apară, dacă ar lua în cercetare a­­ceastă chestiune. S’ar vedea atunci toate abuzurile ce se fac in această privinţă şi cât de necesară apare măsura suprimării sau reducerii la minimum a acestor burse. Aceste 20 de milioane Iei ar putea fi întrebuinţate mult mai fericit în de ajutorare din partea statului era­ interesul învăţământului nostru ne­­binevenită.­a­ţional, unde sunt atâtea lipsuri de Nu s’ar putea desigur susţine căi împlinit, decât să fie date, fără nici cete 20 de milioane Iei au fost dis- un control, în ce priveşte buna lor întrebuinţare, la toţi favoriţii oame­nilor zilei. Afară de cazuri cu totul excepţionale, cei mai mulţi din aceşti beneficiari sunt mediocrităţi cari fug de rigoarea Şcolilor noastre şi care stau ani întregi „la studii“, pe soco­teala ţării, fără nici un folos nici pentru cultura noastră. Cine doreşte să facă studii în străinătate este li­ber să o facă, dar pe socoteală pro­prie, nu pe banul statului. In momen­tul când statul şi ţara trec prin greu­­tăţile cunoscute de astăzi, credem că ne putem dispensa de luxul de a mai trimete fără rost şi mai ales fără un triaj serios, atâţia tineri studenţi in străinătate. Pot să rămână foarte bine şi in ţară. Cu banii economisiţi să se ajute şcolile noastre, unde se munceşte cu atâta hărnicie şi unde elementele destoinice pot dobândi destulă cultură şi serioasă pregătire pentru orice profesiune. In străină­tate să nu se mai trimeată de stat de­cât penttru anumite şi limitate scopuri de specializare, ce nu se poate face în tata. In orice caz astfel de burse de specializare să se acorde de acord cu Universităţile noastre, indicate a cunoaşte şi elementele cele mai serioase şi nevoile ce avem. Cerem d-lui preşedinte al consiliu­­lui N. Iorga să pună ordine în această chestiune. Este vorba de o economie a banului ţării şi de stârpirea unui abuz, ce datează de prea multă vreme. COMENTARII Cum să scrim? Cu o periodică regularitate apar în presă articole în care cineva găseşte că altcineva nu ştie să scrie româneşte şi se grăbeşte să-i arate cum se face treaba asta, un comunicat sau o decizie în care dădea dispoziţii complicate a­­supra funcţionării comisiunii de cenzură a filmelor. Erau acolo tot felul de lucruri. Se spunea cum - jM__ ___ De obicei îndreptarea e justă, trebue să fie un film ca^să fie bun dar foarte adesea cel care se simte­a şi care filme nu sunt aşa (Cum se dator să dea îndreptări, strecoară, spunea şi care era valoarea sau şi el câteva greşeli destul de vizi-­­ comicul acestor clasificări, e mai­­ bine să nu mai vorbim). Dar nu se bite, în chiar cuprinsul articolului în care face pe magistrul. Aşa de pildă părintele Scriban care de­monstra ziua trecută în nu ştiu ce gazetă greşeala de limbă româ­nească dintr’un articol oarecare, şi care şi-l sfârşea pe al său cu o frază ce începea : „Aşa limbă scri­em... etc.“ ceea ce pentru un cap bi­sericesc reamintea în chip destul­­ de dezagreabil anumite locuţiuni specifice unui anumit jargon . ..aşa să am eu bine“... E drept însă că ocaziunile în cari se stâlceşte limba se prezintă cu duiumul şi trebuie să ai caracterul bine călit ca să nu-ţi sară muşta­rul. Firmele ungureşti români­zate alandala prin cetăţile Ardea­lului ne-au făcut să suspinăm a­­desea „mult e dulce şi frumoasă“, dar e şi mai trist când trebue s-o facem pentru că am întâlnit ase­menea stâlciri în chiar cadrul unor ziare din capitală, ziare ce chipurile ar trebui să aibe o leacă pe suflet şi educaţia publi­cului care nu le citeşte adesea de­cât pe ele şi care ajunge să vor­bească aşa cum vede că ele scriu. Exemplele sunt abundente.. Mă persecută mereu frazele unui ga­zetar care scrie cu regularitate : „o frumuseţe ce nu s’a văzut, vrând să spună „o frumuseţe cum nu s’a mai văzut“, într’o formă m­a­i... originală. Originalitate care îl face să spuie altceva decât vroia. Un altul scrie, tot atât de regulat: „ce om nu are odată la viata lui o dra­goste“ în loc de ..odată în viaţa lui“. Mereu pârdalnica nevoie de a înnoi limba ! Numai că asemenea lucru nu se poate face fără o oare­care putere de creare, fără oare­care pregătire si fără oarecare tact. Lucruri cari nu se găsesc pe toate drumurile si fără de cari nuu parvii decât să găseştii locuţi­uni fără nici un Dumnezeu şi fără nici un înţeles. Fără să mai vorbim de traduce­rile cari se fac alandala, ca de pildă, subtitlurile filmelor ce ne vin din străinătate, şi cari sunt o adevărată calamitate. Ministerul instrucţiunii a publicat de curând * I. I. c. pomenea nici un cuvânt de cen­zura părţii literare a filmelor, a acelor subtitluri care adesea stâr­nesc hohote de râs în săli şi ale căror pretenţie de literatură nu sunt întrecute în ridicol decât de ridicolul ingenuităţii cu care sunt afişate în văzul lumii. Am mai po­menit odată aci de domnul care traduse: „ieri bin verb­elit în...“ care înseamnă „sunt amorezat de...“ printr’o traducere literară care dă’­duse monstruozitatea „sunt amore­zată de profesorul de gimnastică“. Şi domnului acela i se anunţa nu­mele la începutu­l filmului. I I’am reţinut. Iî chema Ion Miletin. E probabil ceva pe la casele de filme, dar pentru asta ruşinea nu e mai mică. Dealtfel domnii cari vor să ino­veze importând expresii străine sunt o adevărată plagă pentru limbă. N’aţi văzut în „Dreptatea“ de ziua trecută articolul de fond şi pentru odată e păcat. Era inti­tulat, în litere grase şi în fruntea gazetei „In cartadele d-lui Nae Ionescu“. E pentru prima oară când acest franţuzism apare în limba noastră, şi mărturisesc că sună groaznic. „Şi să nu mi să spună că In cartade“ nu poate lipsi din limba noastră şi că nu se poate găsi nici un termen echi­­valent.. Toate acestea , după cum se vede, lasă în afară atâtea alte pro­bleme ale scrisului, de ordin gra­matical şi care nu se vor putea rezolva decât în ziua când vom a­­vea o bună gramatică a limbei româneşti, pusă la punct şi la­ zi, şi un bun dicţionar enciclopedic. Ca de pildă sensul exact al adver­belor aproape totdeauna, greşit în­trebuinţate. Câţi nu scriu „pentru­că“, adverb cu sens de scop în loc de „fiindcă“ adverb cu sens de cauză. („Un om a fost călcat fiind- -­că a trecut strada în faţa unui ■ camion“, şi nu „pentrucă a trecut strada...“). Dar cine știe când o să avem acea gramatică de exempla­rele căreia să ne putem servi Ca să lepădăm pe cei ce ne stâlcesc biata limbă. •­­ (Continuare in pag. 2­^5 } Românii bănăţeni au scris trecut o pagină de frumoasă demnă ţinută în luptele purtate pentru susţinerea revendicărilor ce pretindeau în vechea Ungarie. Paginile istoriei vorbesc îndea­juns de felul cum au înţeles bănă­ţenii să reacţioneze când statul maghiar prin măsurile sale tin­dea să desăvârşească opera de des­­naţionalizare a neamului nostru Şi dacă pentru realizarea postu­latelor românii cereau guverne­lor de la Pesta garantarea în ceea ce priveşte existenţa lor naţională, această ţinută bărbătească se da­tora de sigur în primul rând în­­crederea desăvârşite ce o aveau conducătorii în rezistenţa şi îndâr­jirea poporului român. Manifestări cu caracter de inedependenfc —w—a aan Pregătirea masselor se făcea cu multă grijă. Ea cerea pe lângă timp şi­ sacrificii materiale din partea îndrumătorilor politici şi acea perseverenţă ce nu o aveai decât oamenii pregătiţi, conştienţi de înalta lor răspundere. Căci nu era uşor să pretinzi o situaţie în politica ce o făcea un partid­ care nu urmărea decât binele şi înălţarea poporului său încătuşat de asprimea legilor bieiuitoare ale unei stăpâniri vrăjmaşe naţionali­tăţilor de sub ocrotirea ei. Cum nu era de loc comod să te consi­deri apărătorul românismului în­tr’o ţară unde şovinismul statului dominant nu îngăduia sub nici o formă manifestări cu caracter de independenţă politică? Acum în ţara liberală fie­care poate să spună că e român, că şi-a­servit neamul şi că pentru el s’a jertfit şi pătimit, întocmai ca şi Christ pe muntele Golgota. Atunci, sub stăpânirea maghia­ră însă era cel puţin riscant să­ afişezi o atitudine ce trebuia plă­tită cu ani de temniţă grea şi cu distrugerea averei şi existenţei profesionale. Cu toate riscurile şi mai ales a­ surprizelor neplăcute în Ardeal şi Banat s’au găsit totuşi oameni, cari s’au aşezat în bătaia vijelioa­să a tuturor vremurilor de perse­­cuţiune, iar prin acţiunea lor în­călzită de văpaia patriotismului, au ţinut trează conştiinţa popo­rului român. Nici asuprimea temniţelor dela Seahedin şi Vat unde s’au stins atâtea energii folositoare acţiunei româneşti şi nici prigonirea cu tot decorul mizeriilor ei, n’au des­curajat o singură clipă pe aceşti bravi şi neînfricoşaţi conducători ai poporului român. Cine nu pronunţă cu sfinţenie numele marilor bănăţeni Coriolan Brediceanu, Cornel Rotari, Gheor­­gh­e Popovici, Valeriu Branisce, Românii din Vechea Ungarie PATRU DECENII in slujba neamului românesc I. I. C. BR­ĂTIANU AUREL COSMA

Next