Viitorul, noiembrie 1931 (Anul 23, nr. 7125-7150)

1931-11-01 / nr. 7125

Aflul al doua­ zeci $1 treilea No. 7125 4 Pagini 3 LEI EL la TARA LEI EX. ftt STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Un an------ 700 la* Şase luni — — 350 . Trei hnn!------ 200 . us an — — Şase luni*- — Trei luni — — In streinata­te Un as — — «400 le) 100 . «10 . REDACȚIA — ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. n Telefoanele ■. Direcția 351^3 ; Redactia si Administrația 349/23 si 303/11 .ubbhbbb ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc dinsa la Administrația dimitai, Strada 4 Poincare 17 ci la toata Agnitfite da Publicitate Mamacilaeta nepnbBcsta se distrag. 3 LEI (­ In TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Sinceritatea i politica bugetară Nici uun spirit obiectiv nm poa­te tăgădui greutatea alcătuirei unui buget, tocmai din cauza îm­prejurărilor excepţionale în care trăim. Ministerul de Finanţe, în aceste timpuri stă între două greutăţi. De-o parte nevoia de a acoperi cheltuelile absolut nece­sare siguranţei statului, şi orga­­nizărei lui, pe de alta mijloacele tot mai reduse la încasări, într’o vreme când producţia este defi­citară, un preţ. Deci, nu negăm greutăţile. Dar adevărata operă bună şi valoroa­să, este acea ce va şti să învingă aceste greutăţi. La timpuri uşoa­re, guvernarea, şi mai ales gospo­dăria financiară a ţărei, este de­sigur mai cu înlesnire de efectu­at. Dar timpurile sunt cum sunt, şi la ele trebue să găsim soluţii. Prima grije pe care alcătuito­rii bugetului trebue să o aibă, este ca el să fie sincer, adică să represinte cu adevărat nevoile fărei, şi posibilităţile de echili­brare.­­ De aceea o comprimare a buge­tului de cheltueli, numai pe spi­narea singurului contribuabil, care e direct în mâna statului, a­­dică a funcţionarului, este o so­luţie pe cât de simplistă, pe atâta de nedreaptă. Se impune astfel o organizare a impositelor, în, aşa chip în­cât ele să dea resurse sta­tului, fără a jicni interesele şi dreptatea. Credem astfel că o po­litică financiară, trebue să caute a scoate impositele de la aceia cari au căutat să evadeze.­­ Sunt clase de oameni cari câş­tigă mai mult, mult mai mult de­cât funcţionarii, şi cari nu dau proporţional statului. Iată o ne­dreptate şi morală şi fiscală, ca­re trebue să fie sfârşită. :­­ ■ * Dar sinceritatea unui buget de comprimare a cheltuelilor trebue să reiasă şi din unicitatea şi per­manenţa bugetului votat pe tot timpul exerciţiului în care el se aplică. A face un buget echili­brat la sfârşitul lui Decembrie, şi a deschide atâtea credite extra­ordinare în­cât la sfârşit să se dubleze posturile din care e com­pus, nu este o soluţie. N­u putem uita de asemeni că d. ministru de finanţe a afirmat, nu de mult necesitatea a două buge­te, unul de expedieri curente, şi altul came ar avea rolul unui bu­get extraordinar, întemeiat pe ve­nituri ce nu­ le cunoaştem şi fă­cut pentru cheltueli ce nu le ştim. A renunţat guvernul la a­­cest al doilea buget ? Ar trebui ca opinia publică să o ştie precis. N’a renunţat ? Atunci ne aflăm în­ faţa nu a unui buget ci a două, unul real, şi altul: „cutie a Pandorei“ cu toate surprizele posibile. . RI. Repetăm astfel că sinceritatea este o condiţie esenţială la alcă­tuirea bugetului, pentru ca ţara să ştie precis cât este de fidelă o­­glinda în care se reflectă tabloul încasărilor și a cheltuelilor sta­tului. r NOTE Premii artistice SEMNIFICATIVE Un om de inimă, care şi-a legat numele cu evoluţia culturală-artis­­ticâ din ţara noastră,­­ d. A. Simu, a instituit premii, mici ca quan­tum, dar semnificative, pentru ele­­vii de la ABele­ Arte. Premiile se vor da celor mai bune lucrări de desen. D. A. Simu care a trăit şi trăe­şte în lumea picturală, a văzut clar ceea ce une­ori se uită şi anume, a văzut că desenul e temelia artei picturale. Dacă urmărim­ istoria picturei a­­flăm cum marile glorii coloristice, au un desen ireproşabil, şi ne-au lăsat schiţe negre cari stau la ni­velul pânzei colorate. Să ne amin­tim de Rembrandt. Desenul este astfel scheletul so­lid al hichipuirei coloristice. El dă consistenţă. Pune conturul care in­dividualizează. Face din statica li­niei dinamismul mişcărei, şi din câteva linii negre se deschid ori­zonturile luminei . Fără desen, pictorul bâjbâe; se pierde în vagul roşului-verdelui­­albastrului, fără axa care concen­trează mişcarea, fără sinteza liniei care personifică şi însufleţeşte. Şi este de crezut că o bună parte din cubişti, din impresionişti, au pus excentricitatea mai presus de intuiţia originală dar sănătoasă. , Sub forma deci a noutăţei, se face­­cubism pentru­ că desenul e un meş­teşug mai greu decât coloristica, în care amestecul de lumini ţine locul unei viziuni originale şi­­ sigure. Se întâmplă acelaş lucru astfel în pictură, ceea ce am întâlnit şi în istoria poeziei, unde haosul inspi­raţiei şi lipsa de cunoştinţe metri­ce — care în fond e un cântec in­tern­­— a fost înlocuita prin excen­tricităţile versurilor şchioape, ori aberaţiunilor verbale. Meşteşugul cel greu desigur că­ e acela în care ucenicia e necesară. Unde se cere o vreme întreagă de depersonalizare, de trudă pe masa de lucru, de schiţe cari se aruncă pentru­ că sunt numai stimulente­­ ale nervozităţei mam­ei. Fireşte, că cei grăbiţi cei­ ce do-­ resc mai mult beneficiile sensibile, decât, satisfacţiile, spirituale, să treacă peste mucenicia învăţături­lor de bază, după cum unii critici ai literaturei moderne nu simt ne­voia să citească în original pe cla­sici, mai ales când ei sunt latini ori greci! D. A. Simu, pentru a ne reîntoarce la bunul Mecena al culturei noas­tre artistice, a ştiut ce face, astfel când a instituit premii pentru de­­tijisn. Premii simbolice și elocvente. . PETRONIUS In Spania Ex-regele Alfons XIII - Pus sub acuzare — Din Madrid se anunţă că comi­­siunea parlamentară de anchetă pentru stabilirea răspunderilor în organizarea loviturii de Stat a lui Primo de Rivera din 1923, şi-a terminat lucrările, punând sub acuzare 20 de personalităţi, printre cari şi ex-regele Alfons XIII, învinuit de pregătirea inai­­tei trădări. Comisiunea a ajuns la concluzia că lovitura de Stat constitue o călcare a Constituţiei şi că acuzaţii au înlesnit institui­rea unui regim anticonstituţio­nal. (Danub). ALFONS XIII ECOURI P­remiul Nobel pentru medicină, a fost acordat profesorului Otto Warburg de la Universitatea din Berlin, pentru descoperirile sale în legătură cu sistemul respirator. M­mbrii şi experţii comisiunei e­­conomice franco-germane fiind numiţi din ambele părţi, secre­tarul genera al secţiunei franceze d. Gordonom şi vicepreşedintele secţiu­­nei germane d. Trendelenburg au a­­vut joi o consfătuire la Berlin, în cursul căreia, au fost pregătite lucră­rile comisiunei. Vor fi numite patru subcomisiuni ai căror preşedinţi împreună cu pre­şedintele şi secretarul general al co­­misiunei vor ţine o şedinţă la Pa­ris, în ziua de 2 No oembre, spre a îm­părţi lucrările diferitelor subcomi­siuni. '' I — — D-l Dumitru Munteanu-Râmnic a fost sărbătorit de prieteni politici. CETATE­ANUL: — Ce merite deosebite aveţi d­vs. D-l MUNTEANU-RAMNIC:­­ Unul singur: mă chiamă MITICA! O ATITUDINE COMODA Oficiosul guvernului socoate ati­tudinea noastră drept „inexplicabi­lă“. In fata criticilor ce se aduc re­gimului, el crede că „oamenii de bun simţ ridică din umeri şi trec înainte“. Socotim acest program drept foarte comod. Numai că, in curând, va veni m mentul când guvernul nu va mai putea ridica umerii. Pe ei va apăsa greutatea atâtor greşeli încât vor fi imobilizaţi într’o pozi­ţie foare neplăcuă... Guvernul comite greşeli, şi încă mari. Dacă Parlamentul şi-ar fi deschis porţile la data legiuită, i s’ar fi putut dovedi aceste greşeli şi s’ar fi putut lua măsuri. Dar gu­vernul se temea să nu i se strice sacra linişte. Avea de lucru... A fă­­cut-o la Văleni şi în diverse staţii balneare. Ce-a lucrat, se va vedea. Deocamdată opinia publică constată că această muncă e lipsită de orice rezultat practic. Dar, ceea ce e mai grav, nemulţumirea tuturor cate­goriilor sociale creşte. Guvernul „uniunei naţionale“, a venit, la cârmă apelând la toate cor­poraţiile şi organizaţiile profesio­nale, pentru a goni „politica“ şi­ a conlucra cu ele, î­n care azi de pan­tea sa nici una dintre aceste organi­zafiuni. Cu toate c­­u războiu ş, dacă nu împiedică cu forţa congre­sele şi adunările profesionale, aude numai critici foarte neplăcute. In schi­mb, se luptă să îşi formeze un partid politic împărţind locuri în comisiile interimare ale comune­lor! Sărman „ritm nou“.! Cum să nu ridice din umeri oamenii de bun simţ, când îl vede sbătându-se în aceste greutăţi, fără să recunoască cinstit că nu poate face nimic pen­tru tara! Guvernul trebue să ştie că în ţară, ca şi în străinătate, nu găseşte nici un sprijin. Ştie că nu poate face faţă nici nevoilor pre­­zente, şi în ce priveşte viitorul, nu are nici soluţii, nici program de acţiune. Analizând atitudinea guvernului nu găsim, nici un motiv care să-l indem­n­e a continua să „feri­cească“ ţara. A ridica din umeri e desigur comod, dar va veni un mo­ment, cu ceva mai multe argumente Va trebui­ să răspundă în Parla­ment, cu ceva mai mult argumente decât o face prin oficioasele sale. Și va fi cu atât mai greu cu cât, la spatele Parlamentului, opinia pu­blică solidarizată prin nenorocirile ce s-au abătut asupra țării, devine tot mai nerăbdătoare și mai puțin îngăduitoare. REZULTATELE Exemple şi învăţăminte Rezultatele alegerilor din Anglia constituesc cea mai strălucită do­vadă a eforturilor ce se fac şi a­­ceastă ţară pentru salvarea din criza economică. Numărul de voturi obţinut de partidele Co participă la guvernul naţional ca şi voturile obţinute numai de partidul conservator au copleşit orice încercări de zădăr­nicire a, eforturilor ce se pun pen­tru restabilirea ordinei sociale şi economice zdruncinată intru câtva, de aţâţările extremiste din ultimii ani. licence însă s’a­ evidenţiat şi faţa, hunei, e încrederea, pe care poporul englez şi-a pus-o în parti­dul, conservator, ca organizaţie po­litică al cărui trecut, se­ confundă, cu însăşi tradiţiile de viaţă socială din Anglia. Intr'adevăr, şi noua formaţie a Camerei Comunelor, blocul conser­vator se prezintă cu un număr de 20 de, mandate, cari, chiar fără concursul celorlalte grupări parti­cipante la guvernul naţional, ar da o majoritate importantă faţă de partidele de opoziţie.­­ Guvernul s-a prezentat în faţa corpului electoral cu un program minimal de realizări: economii în finanţele, statului şi protecţiunea producţiei naţionale. Acest program ar fi fost de na­tură să lovească­ în interesele a mi­lioane de oameni ; conştiinţa poli­tică însă a fost mai puternică de­cât interesele trecătoare, ale indi­vizilor şi chiar in regiunile indus­triale, candidaţii guvernului au c­­roit învingători­ Din aceste alegeri se desprind o serie de concluzii de o capitală importantă. In primul rând în unele state,­­ ori de câte ori situaţia devine cri­tică, guvernanţii pretextează im­posibilitatea consultaţiunilor popuc­oare în vremuri de criză, fiindcă ar putea duce la surprize ce pot H dăunătoare însăşi organizaţiei de stat. ■ din Anglia In Anglia, se procedează, invers. Când guvernele sunt­ depăşite de evenimente nu se recurge la for­­matiuni, superficiale ci este che­mată întreaga naţiune să decidă de soarta ei. . . . In al doilea loc, s’a dovedit, că in vremuri excepţionale, încrederea opiniei publice, se îndreaptă, către partidele politice de ordine cu tre­cut, glorios, către acele organizaţii politice care şi-au dat atâtea, exa­mene de seriozitate şi decursul istoriei. In sfârşit, trebue să se mai con­state şi hotărârea naţiunei engleze de a fi condusă de cei­ ce pot asi­gura liniştea in aşezările ei de azi, înlăturând agitaţiile utopiste ve­nite adesea de aiurea. După guvern, în importanţa nu­mărului de voturi s’a clasat parti­dul laburist. Desigur, că alegerile engleze vor avea consecinţi şi, în ceea ce pri­veşte orientările politice de pe con­tinent. Aproape şi toate statele se ob­servă aceiaş tendinţă generală a conducerilor unitare pentru ca eve­nimentele producte de criza econo­mică generală să poată, fi preîn­tâmpinate de conducători cu pro­grame hotărâte ajutaţi la înfăp­tuirea lor şi de experienţele trecu­tului. Deaceia aleger­ile din Anglia­­ vor determina învăţăminte şi exemple strălucite şi în alte ţări. , v. g. b. D . BALDWIN Duminică 1 Noembrie 1931 In prefaţa la ultimul său volum, Metropole“, d-l Liviu Rebreanu spune într’un loc : „Excesivul nostru autocriticism in toate domeniile e cel mai ino­fensiv verbalism- Deaceia nici nu­ e luat în serios de nimeni, nici măcar de criticii respectivi“. Din nefericire nu putem să îm­părtăşim părerea d-lui Rebreanu. O fi el criticismul nostru, pur şi simplu „verbalism“. Cu asta sun­tem de acord. Dar că e „inofen­siv“, aici e altă vorbă. Ar fi inofensiv de sigur dacă, cum spune domnul Rebreanu, nu l-ar lua nimeni în serios. Dar asta nu se întâmplă. De la­ părerea d-lui Rebreanu şi până la realitate dis­tanţa e ca dintre socoteala din târg şi cea de acasă. Astăzi, dimpotrivă, toată lumea are tendinţa să emită păreri defi­nitive. Oriunde şi oricând găseşti pe cineva gata să-ţi ofere mica sau marea lui părere asupra ori ai­că­rei chestiuni, la ordinea zilei sau ba, de interes curent sau excepţio­nal. E formidabil cum fiecare om e, astăzi, preparat şi aprig docu­mentat în orice domeniu, mai ales spiritual. In secolul celei mai excesive şi mai dezagreabile specializări, e un făcut ca­ tot omul să­ caut© a avea aerul cât mai eclectic în formaţia sa intelectuală. De aceia cu toţii am ajuns să ne întrecem cum să ieşim din domeniul în care suntem la largul nostru, pentru ca să fa­cem profesiune de credinţă în di­recţii pentru cari n’avem nici o pregătire. Oricine are păreri asu­pra artei, literaturei, şi muzicei contimporane, dar mai ales asupra politicei, economiei (în­ ,economia în care toţi sunt ,,specialişti“ !) şi, de când cu băncile,­­ în domeniul finanţei naţionale ori intern­atro­nnie. Nu mai întâlneşti astăzi pe nimeni care să spue „nu ştiu !“ sau „ştiu şi eu’“ Contimporanii noştri sunt mai rău decât şcolarii codaşi, la un examen chiar dacă spun pro­ştii, tot nu tac. In schimb, ca să pară documen­taţi, şi cu autoritate dau, busna să critice. Critica distrugătoare, du­pă urma căreia nimic nu mai ră­mâne, dar nici nimic nu se alege. Aport constructiv, zero. Inutil să mai spunem că acest criticism se exercită mai ales cu efect local, asupra gesturilor, fap­telor şi producţiilor autochtone. Domeniul e mai apropiat şi sa­voarea mai mare, ca şi efectul scontat, aşa că lucrul se explică. Ar fi, însă cazul să ne întrebăm cu ce ne alegem, din toate aceste critici suverane . Cu nimic pozi­tiv, desigur. Cu multe rezultate negative, însă.. Căci nemaigăsind nimic bun, ne secătuim încetul cu încetul toate isvoarele de încredere în energia rasei noastre. Creiăm astfel o at­mosferă de apăsare în care nimic rodnic nu mai poate fi înfăptuit. Ajungem să ne dezinteresăm de orice plan, de orice idee, de orice speranţă. Ne cufundăm încetul cu încetul în bezna tot mai deisă a unei dezorientări totale, într’un vârtej de păreri contradictorii şi de soluţii ce se bat cap în cap. Ne pierdem in mod automatic echili­brul sufletesc siguranţa raţiuitei, energia voinţei. Şi toate acestea se petrec într’o clipă când mai mult decât oricând avem nevoe de calm, de pondere, de nădejde şi de încredere în ca­litatea unui sânge ce-a ştiut să re­ziste, secole de-a rândul­ celor mai formidabile lovituri ale soartei. Dealungul vremurilor, încrede­rea în virtuţile şi în energia rasei noastre a fost cea dintâi bogăţie a noastră. Nu e momentul să ne pierdem şi avutul acesta.­­ De aceia, faţă de mentalitatea de excesiv autocriticism ce ne b­ântue, şi­ care sapă acest avut din temelii, se cuvine să punem picio­rul în prag și să spunem cu hotă­­rire : „destul!” f. i. c. COMENTARII CRITICISMUL NOSTRU (Continuare in pag. 2-a) CARTEA de IONLCANTACUZ­NO Liviu Rebreanu: „METROPOLE“ Ed. Cartea Românească Inaugurăm o pagină albă, la un început de an nou literar, rede­­schizând rubrica aceasta. An nou tomnatic şi cenuşiu, ale cărui pre­mize sumbre le-am analizat altă­dată. Pornim iarăşi la drum ca să însemnăm roadele de seamă ale scrisului românesc, dar şi ca să exercităm, — cum reaminteşte d-l Rosetti că era titlul unei rubrici literare a lui Ion Gorun, — „servi­ciul de gunoaie în literatură”, cu conştiinţa că aşa­ e spre cel mai mare bine al acesteia şi pornind ne facem creştineşte cruce, ca nădej­de şi ca mulţumire. Căci par­e-se că fructele dintâi­ ale noului sezon lasă pe cerul gurei cititorului gust adesea, plăcut, ceea ce nu ne poate fi decât cu bucurie. . . . Le vom analiza pe rând aci, în­­găduindu-ne să intercalăm în şirul lor câteva cărţi ce ne stau incă din vară, pe masă, nedreptăţite, şi care merită cu prisosinţă, chiar tardiv, un popas asupra lor. Am numit „Cartea Facerii“ de Eugen Goga, „Dragoste şi moarte în provincie de Sergiu Dan, „Fete şi Văduve de Damian Stănoiu, „Biruinţa“ de Agârbiceanu. D-l Rebreanu a deschis anul li­terar, la „Cartea Românească“, in­tri o vitrină pavoazată­ cu copertele galbene ale „Metropolelor” sale. Nu e un roman, ci o serie de în­semnări de călătorie. Aşa ca, desi­gur, nu va fi, anul acesta, singura apariţie: în librării a d-lui Re­breanu. Scriam aci odată : :*... (la noi) cărţile de călătorie sunt rare şi cele mai adesea lipsite de suflu. Jurnale de călătorie dar nu opere cu scopul în sine, destinate să dea cetitorului fiorul evaziunei“. Cartea d-lui Rebreanu nu se în­chide în cele de mai sus. Nu că şi-ar avea scopul în sine, că n’ar fi şi ea tot în jurnal de călătorie, sau că ar căuta să inspire cititoru­lui, redându-i dinamismul locuri­lor exotice vizitate, sentimentul di­namic şi mistuitor a! unei evadări, dorul de a­ porni şi el într’acolo. Nu. Dar cartea d-lui Rebreanu se impune pentru alte motive, cari fac să pălească neî­ndeplinirea ce­lorlalte cerinţe, de mai sus, în, de­finitiv doar ale noastre, pur su­biective. Sunt trei capitole mari, fruct a trei călătorii: la Berlin, Roma şi Paris. Călătorii cu ocazia unor congrese scriitoriceşti. „Singurele ocazii, cum spune d-l Rebreanu, când scriitorii români au prilejul şi posibilitatea să călătorească peste graniţe“. Trist dar adevărat, cum s’ar zice. Aşa fiind însă, sta­giile în cele trei capitale euro­pene respective, fiind fatal re­duse, impunea în considerarea locurilor şi un punct de vedere a­­parte, apropiat împrejurărilor şi posibilităţilor. Neglijind deci voit orice se în­rudeşte cu Baedeckerul d-l Rebrea­­nu nu caută nici o clipă să fre­înlovi»c:nl np.nini .In hpun­ scopul in sine. Ba chiar, în par­tea consacrată Berlinului, d-l Re­breanu are un capitol, reproducere­a unui lung­ discurs de cicerone, a­­cumulare incomersurabilă de nu­me şi exclamaţii admirative, făcut anume parcă spre a dovedi repul­­zia sa pentru genul „turist ame­rican . „Acuma cotim în Wilhelm­ Stras­­se, fata Ambasada Engleză, Bri­tish Embasy, Ambassade Anglai­­se!... Aici, vedeţi, ministerul de interne, dincolo, puţin mai depar­­te, ministerul de crxterne, iar la mijloc reşedinţa preşedintelui Rei­­?­­uÎtr’ Excelenţa Sa Feldmareşa­­ Bindenburg... observaţi senti­nelele !... Actualmente se află în Berlin. Foarte iubit de popor... The ■President von Hindenburg... Hin­­d­enbourg, oui, Madame... Urmează ministerul lucrărilor publice, acest palat... Iar vis-a-vis ministerul de nuanţe... Asta este Leipziger-Stras­se, comerț colosal, vom reveni... etc. , La schimb d-l Rebreanu se în­dreaptă spre ceea ce constitue lu­crul cel mai interesant din lume: omul. Sub forma raporturilor sale şi a comportărei sale interioare. Interesul d-lui Rebreanu merge spre înţelegerea fenomenului su­fletesc şi a fenomenului social. In cartea d-sale ne înfăţişează deci un caleidoscop european, caleidos­­cop de reacţiuni umane, deosebite deci specifice, asemănătoare deci s­eneorale. Şi faţă de ele, d-sa aşea­ză felul special de a reacţiona al mentalităţei şi sufletului călătoru­lui şi scriitorului. Aşa că, printre pagini, se simte, prin contrast, cu­ mediile străbătute caracterul spe­cific al acestui suflet şi ai acestei mentalităţi, caracter care e aşa fiindcă descinde dintr’un mediu dinerit decât cele succesiv anali­zate. Dezorganizarea sufletului ger­man postbelic, reorganizarea celui italian pe baze noui, continuitatea de veacuri şi farmecul celui fran­cez se înfăţişează astfel pe rând, în cele trei mari capitole, prin as­pectele lor sociale şi psihologice, marcata în colţ,­de data lor, de mo­mentul când au fost prinse, de sem­nificarea­ lor în timp, de ei. Preocuparea de a sintetiza o at­mosferă, un sens, de a desprinde o direcţie, din cele­ văzute, se vădeşte permanent: „Dealtminteri toată istoria Ber­linului în acest semn s’a desvoltat. Spre deosebire de celelalte oraşe germane, care şi-au făcut un punct de onoare din cultivarea artelor şi a sufletelor din conservarea vesti­giilor trecutului, Berlinul n’a cu­noscut decât transformări şi tran­sformări. Pe mica insulă, unde se află acuma castelul regal şi cate­drala cea mare şi Galeria Naţiona­lă, a fost odată mica localitate vendă Alt Kölln, în faţa căreia s’au stabilit mai târziu prusacii cu Alt-Berlin. Cele două aşezări s’au *

Next