Viitorul, noiembrie 1931 (Anul 23, nr. 7125-7150)
1931-11-01 / nr. 7125
Aflul al doua zeci $1 treilea No. 7125 4 Pagini 3 LEI EL la TARA LEI EX. ftt STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Un an------ 700 la* Şase luni — — 350 . Trei hnn!------ 200 . us an — — Şase luni*- — Trei luni — — In streinatate Un as — — «400 le) 100 . «10 . REDACȚIA — ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. n Telefoanele ■. Direcția 351^3 ; Redactia si Administrația 349/23 si 303/11 .ubbhbbb ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc dinsa la Administrația dimitai, Strada 4 Poincare 17 ci la toata Agnitfite da Publicitate Mamacilaeta nepnbBcsta se distrag. 3 LEI ( In TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Sinceritatea i politica bugetară Nici uun spirit obiectiv nm poate tăgădui greutatea alcătuirei unui buget, tocmai din cauza împrejurărilor excepţionale în care trăim. Ministerul de Finanţe, în aceste timpuri stă între două greutăţi. De-o parte nevoia de a acoperi cheltuelile absolut necesare siguranţei statului, şi organizărei lui, pe de alta mijloacele tot mai reduse la încasări, într’o vreme când producţia este deficitară, un preţ. Deci, nu negăm greutăţile. Dar adevărata operă bună şi valoroasă, este acea ce va şti să învingă aceste greutăţi. La timpuri uşoare, guvernarea, şi mai ales gospodăria financiară a ţărei, este desigur mai cu înlesnire de efectuat. Dar timpurile sunt cum sunt, şi la ele trebue să găsim soluţii. Prima grije pe care alcătuitorii bugetului trebue să o aibă, este ca el să fie sincer, adică să represinte cu adevărat nevoile fărei, şi posibilităţile de echilibrare. De aceea o comprimare a bugetului de cheltueli, numai pe spinarea singurului contribuabil, care e direct în mâna statului, adică a funcţionarului, este o soluţie pe cât de simplistă, pe atâta de nedreaptă. Se impune astfel o organizare a impositelor, în, aşa chip încât ele să dea resurse statului, fără a jicni interesele şi dreptatea. Credem astfel că o politică financiară, trebue să caute a scoate impositele de la aceia cari au căutat să evadeze. Sunt clase de oameni cari câştigă mai mult, mult mai mult decât funcţionarii, şi cari nu dau proporţional statului. Iată o nedreptate şi morală şi fiscală, care trebue să fie sfârşită. : ■ * Dar sinceritatea unui buget de comprimare a cheltuelilor trebue să reiasă şi din unicitatea şi permanenţa bugetului votat pe tot timpul exerciţiului în care el se aplică. A face un buget echilibrat la sfârşitul lui Decembrie, şi a deschide atâtea credite extraordinare încât la sfârşit să se dubleze posturile din care e compus, nu este o soluţie. Nu putem uita de asemeni că d. ministru de finanţe a afirmat, nu de mult necesitatea a două bugete, unul de expedieri curente, şi altul came ar avea rolul unui buget extraordinar, întemeiat pe venituri ce nu le cunoaştem şi făcut pentru cheltueli ce nu le ştim. A renunţat guvernul la acest al doilea buget ? Ar trebui ca opinia publică să o ştie precis. N’a renunţat ? Atunci ne aflăm în faţa nu a unui buget ci a două, unul real, şi altul: „cutie a Pandorei“ cu toate surprizele posibile. . RI. Repetăm astfel că sinceritatea este o condiţie esenţială la alcătuirea bugetului, pentru ca ţara să ştie precis cât este de fidelă oglinda în care se reflectă tabloul încasărilor și a cheltuelilor statului. r NOTE Premii artistice SEMNIFICATIVE Un om de inimă, care şi-a legat numele cu evoluţia culturală-artisticâ din ţara noastră, d. A. Simu, a instituit premii, mici ca quantum, dar semnificative, pentru elevii de la ABele Arte. Premiile se vor da celor mai bune lucrări de desen. D. A. Simu care a trăit şi trăeşte în lumea picturală, a văzut clar ceea ce uneori se uită şi anume, a văzut că desenul e temelia artei picturale. Dacă urmărim istoria picturei aflăm cum marile glorii coloristice, au un desen ireproşabil, şi ne-au lăsat schiţe negre cari stau la nivelul pânzei colorate. Să ne amintim de Rembrandt. Desenul este astfel scheletul solid al hichipuirei coloristice. El dă consistenţă. Pune conturul care individualizează. Face din statica liniei dinamismul mişcărei, şi din câteva linii negre se deschid orizonturile luminei . Fără desen, pictorul bâjbâe; se pierde în vagul roşului-verdeluialbastrului, fără axa care concentrează mişcarea, fără sinteza liniei care personifică şi însufleţeşte. Şi este de crezut că o bună parte din cubişti, din impresionişti, au pus excentricitatea mai presus de intuiţia originală dar sănătoasă. , Sub forma deci a noutăţei, se facecubism pentru că desenul e un meşteşug mai greu decât coloristica, în care amestecul de lumini ţine locul unei viziuni originale şi sigure. Se întâmplă acelaş lucru astfel în pictură, ceea ce am întâlnit şi în istoria poeziei, unde haosul inspiraţiei şi lipsa de cunoştinţe metrice — care în fond e un cântec intern— a fost înlocuita prin excentricităţile versurilor şchioape, ori aberaţiunilor verbale. Meşteşugul cel greu desigur că e acela în care ucenicia e necesară. Unde se cere o vreme întreagă de depersonalizare, de trudă pe masa de lucru, de schiţe cari se aruncă pentru că sunt numai stimulente ale nervozităţei mamei. Fireşte, că cei grăbiţi cei ce do- resc mai mult beneficiile sensibile, decât, satisfacţiile, spirituale, să treacă peste mucenicia învăţăturilor de bază, după cum unii critici ai literaturei moderne nu simt nevoia să citească în original pe clasici, mai ales când ei sunt latini ori greci! D. A. Simu, pentru a ne reîntoarce la bunul Mecena al culturei noastre artistice, a ştiut ce face, astfel când a instituit premii pentru detijisn. Premii simbolice și elocvente. . PETRONIUS In Spania Ex-regele Alfons XIII - Pus sub acuzare — Din Madrid se anunţă că comisiunea parlamentară de anchetă pentru stabilirea răspunderilor în organizarea loviturii de Stat a lui Primo de Rivera din 1923, şi-a terminat lucrările, punând sub acuzare 20 de personalităţi, printre cari şi ex-regele Alfons XIII, învinuit de pregătirea inaitei trădări. Comisiunea a ajuns la concluzia că lovitura de Stat constitue o călcare a Constituţiei şi că acuzaţii au înlesnit instituirea unui regim anticonstituţional. (Danub). ALFONS XIII ECOURI Premiul Nobel pentru medicină, a fost acordat profesorului Otto Warburg de la Universitatea din Berlin, pentru descoperirile sale în legătură cu sistemul respirator. Mmbrii şi experţii comisiunei economice franco-germane fiind numiţi din ambele părţi, secretarul genera al secţiunei franceze d. Gordonom şi vicepreşedintele secţiunei germane d. Trendelenburg au avut joi o consfătuire la Berlin, în cursul căreia, au fost pregătite lucrările comisiunei. Vor fi numite patru subcomisiuni ai căror preşedinţi împreună cu preşedintele şi secretarul general al comisiunei vor ţine o şedinţă la Paris, în ziua de 2 No oembre, spre a împărţi lucrările diferitelor subcomisiuni. '' I — — D-l Dumitru Munteanu-Râmnic a fost sărbătorit de prieteni politici. CETATEANUL: — Ce merite deosebite aveţi dvs. D-l MUNTEANU-RAMNIC: Unul singur: mă chiamă MITICA! O ATITUDINE COMODA Oficiosul guvernului socoate atitudinea noastră drept „inexplicabilă“. In fata criticilor ce se aduc regimului, el crede că „oamenii de bun simţ ridică din umeri şi trec înainte“. Socotim acest program drept foarte comod. Numai că, in curând, va veni m mentul când guvernul nu va mai putea ridica umerii. Pe ei va apăsa greutatea atâtor greşeli încât vor fi imobilizaţi într’o poziţie foare neplăcuă... Guvernul comite greşeli, şi încă mari. Dacă Parlamentul şi-ar fi deschis porţile la data legiuită, i s’ar fi putut dovedi aceste greşeli şi s’ar fi putut lua măsuri. Dar guvernul se temea să nu i se strice sacra linişte. Avea de lucru... A făcut-o la Văleni şi în diverse staţii balneare. Ce-a lucrat, se va vedea. Deocamdată opinia publică constată că această muncă e lipsită de orice rezultat practic. Dar, ceea ce e mai grav, nemulţumirea tuturor categoriilor sociale creşte. Guvernul „uniunei naţionale“, a venit, la cârmă apelând la toate corporaţiile şi organizaţiile profesionale, pentru a goni „politica“ şi a conlucra cu ele, în care azi de pantea sa nici una dintre aceste organizafiuni. Cu toate cu războiu ş, dacă nu împiedică cu forţa congresele şi adunările profesionale, aude numai critici foarte neplăcute. In schimb, se luptă să îşi formeze un partid politic împărţind locuri în comisiile interimare ale comunelor! Sărman „ritm nou“.! Cum să nu ridice din umeri oamenii de bun simţ, când îl vede sbătându-se în aceste greutăţi, fără să recunoască cinstit că nu poate face nimic pentru tara! Guvernul trebue să ştie că în ţară, ca şi în străinătate, nu găseşte nici un sprijin. Ştie că nu poate face faţă nici nevoilor prezente, şi în ce priveşte viitorul, nu are nici soluţii, nici program de acţiune. Analizând atitudinea guvernului nu găsim, nici un motiv care să-l indemne a continua să „fericească“ ţara. A ridica din umeri e desigur comod, dar va veni un moment, cu ceva mai multe argumente Va trebui să răspundă în Parlament, cu ceva mai mult argumente decât o face prin oficioasele sale. Și va fi cu atât mai greu cu cât, la spatele Parlamentului, opinia publică solidarizată prin nenorocirile ce s-au abătut asupra țării, devine tot mai nerăbdătoare și mai puțin îngăduitoare. REZULTATELE Exemple şi învăţăminte Rezultatele alegerilor din Anglia constituesc cea mai strălucită dovadă a eforturilor ce se fac şi această ţară pentru salvarea din criza economică. Numărul de voturi obţinut de partidele Co participă la guvernul naţional ca şi voturile obţinute numai de partidul conservator au copleşit orice încercări de zădărnicire a, eforturilor ce se pun pentru restabilirea ordinei sociale şi economice zdruncinată intru câtva, de aţâţările extremiste din ultimii ani. licence însă s’a evidenţiat şi faţa, hunei, e încrederea, pe care poporul englez şi-a pus-o în partidul, conservator, ca organizaţie politică al cărui trecut, se confundă, cu însăşi tradiţiile de viaţă socială din Anglia. Intr'adevăr, şi noua formaţie a Camerei Comunelor, blocul conservator se prezintă cu un număr de 20 de, mandate, cari, chiar fără concursul celorlalte grupări participante la guvernul naţional, ar da o majoritate importantă faţă de partidele de opoziţie. Guvernul s-a prezentat în faţa corpului electoral cu un program minimal de realizări: economii în finanţele, statului şi protecţiunea producţiei naţionale. Acest program ar fi fost de natură să lovească în interesele a milioane de oameni ; conştiinţa politică însă a fost mai puternică decât interesele trecătoare, ale indivizilor şi chiar in regiunile industriale, candidaţii guvernului au croit învingători Din aceste alegeri se desprind o serie de concluzii de o capitală importantă. In primul rând în unele state, ori de câte ori situaţia devine critică, guvernanţii pretextează imposibilitatea consultaţiunilor popucoare în vremuri de criză, fiindcă ar putea duce la surprize ce pot H dăunătoare însăşi organizaţiei de stat. ■ din Anglia In Anglia, se procedează, invers. Când guvernele sunt depăşite de evenimente nu se recurge la formatiuni, superficiale ci este chemată întreaga naţiune să decidă de soarta ei. . . . In al doilea loc, s’a dovedit, că in vremuri excepţionale, încrederea opiniei publice, se îndreaptă, către partidele politice de ordine cu trecut, glorios, către acele organizaţii politice care şi-au dat atâtea, examene de seriozitate şi decursul istoriei. In sfârşit, trebue să se mai constate şi hotărârea naţiunei engleze de a fi condusă de cei ce pot asigura liniştea in aşezările ei de azi, înlăturând agitaţiile utopiste venite adesea de aiurea. După guvern, în importanţa numărului de voturi s’a clasat partidul laburist. Desigur, că alegerile engleze vor avea consecinţi şi, în ceea ce priveşte orientările politice de pe continent. Aproape şi toate statele se observă aceiaş tendinţă generală a conducerilor unitare pentru ca evenimentele producte de criza economică generală să poată, fi preîntâmpinate de conducători cu programe hotărâte ajutaţi la înfăptuirea lor şi de experienţele trecutului. Deaceia alegerile din Anglia vor determina învăţăminte şi exemple strălucite şi în alte ţări. , v. g. b. D . BALDWIN Duminică 1 Noembrie 1931 In prefaţa la ultimul său volum, Metropole“, d-l Liviu Rebreanu spune într’un loc : „Excesivul nostru autocriticism in toate domeniile e cel mai inofensiv verbalism- Deaceia nici nu e luat în serios de nimeni, nici măcar de criticii respectivi“. Din nefericire nu putem să împărtăşim părerea d-lui Rebreanu. O fi el criticismul nostru, pur şi simplu „verbalism“. Cu asta suntem de acord. Dar că e „inofensiv“, aici e altă vorbă. Ar fi inofensiv de sigur dacă, cum spune domnul Rebreanu, nu l-ar lua nimeni în serios. Dar asta nu se întâmplă. De la părerea d-lui Rebreanu şi până la realitate distanţa e ca dintre socoteala din târg şi cea de acasă. Astăzi, dimpotrivă, toată lumea are tendinţa să emită păreri definitive. Oriunde şi oricând găseşti pe cineva gata să-ţi ofere mica sau marea lui părere asupra ori aicărei chestiuni, la ordinea zilei sau ba, de interes curent sau excepţional. E formidabil cum fiecare om e, astăzi, preparat şi aprig documentat în orice domeniu, mai ales spiritual. In secolul celei mai excesive şi mai dezagreabile specializări, e un făcut ca tot omul să caut© a avea aerul cât mai eclectic în formaţia sa intelectuală. De aceia cu toţii am ajuns să ne întrecem cum să ieşim din domeniul în care suntem la largul nostru, pentru ca să facem profesiune de credinţă în direcţii pentru cari n’avem nici o pregătire. Oricine are păreri asupra artei, literaturei, şi muzicei contimporane, dar mai ales asupra politicei, economiei (în ,economia în care toţi sunt ,,specialişti“ !) şi, de când cu băncile, în domeniul finanţei naţionale ori internatronnie. Nu mai întâlneşti astăzi pe nimeni care să spue „nu ştiu !“ sau „ştiu şi eu’“ Contimporanii noştri sunt mai rău decât şcolarii codaşi, la un examen chiar dacă spun proştii, tot nu tac. In schimb, ca să pară documentaţi, şi cu autoritate dau, busna să critice. Critica distrugătoare, după urma căreia nimic nu mai rămâne, dar nici nimic nu se alege. Aport constructiv, zero. Inutil să mai spunem că acest criticism se exercită mai ales cu efect local, asupra gesturilor, faptelor şi producţiilor autochtone. Domeniul e mai apropiat şi savoarea mai mare, ca şi efectul scontat, aşa că lucrul se explică. Ar fi, însă cazul să ne întrebăm cu ce ne alegem, din toate aceste critici suverane . Cu nimic pozitiv, desigur. Cu multe rezultate negative, însă.. Căci nemaigăsind nimic bun, ne secătuim încetul cu încetul toate isvoarele de încredere în energia rasei noastre. Creiăm astfel o atmosferă de apăsare în care nimic rodnic nu mai poate fi înfăptuit. Ajungem să ne dezinteresăm de orice plan, de orice idee, de orice speranţă. Ne cufundăm încetul cu încetul în bezna tot mai deisă a unei dezorientări totale, într’un vârtej de păreri contradictorii şi de soluţii ce se bat cap în cap. Ne pierdem in mod automatic echilibrul sufletesc siguranţa raţiuitei, energia voinţei. Şi toate acestea se petrec într’o clipă când mai mult decât oricând avem nevoe de calm, de pondere, de nădejde şi de încredere în calitatea unui sânge ce-a ştiut să reziste, secole de-a rândul celor mai formidabile lovituri ale soartei. Dealungul vremurilor, încrederea în virtuţile şi în energia rasei noastre a fost cea dintâi bogăţie a noastră. Nu e momentul să ne pierdem şi avutul acesta. De aceia, faţă de mentalitatea de excesiv autocriticism ce ne bântue, şi care sapă acest avut din temelii, se cuvine să punem piciorul în prag și să spunem cu hotărire : „destul!” f. i. c. COMENTARII CRITICISMUL NOSTRU (Continuare in pag. 2-a) CARTEA de IONLCANTACUZNO Liviu Rebreanu: „METROPOLE“ Ed. Cartea Românească Inaugurăm o pagină albă, la un început de an nou literar, redeschizând rubrica aceasta. An nou tomnatic şi cenuşiu, ale cărui premize sumbre le-am analizat altădată. Pornim iarăşi la drum ca să însemnăm roadele de seamă ale scrisului românesc, dar şi ca să exercităm, — cum reaminteşte d-l Rosetti că era titlul unei rubrici literare a lui Ion Gorun, — „serviciul de gunoaie în literatură”, cu conştiinţa că aşa e spre cel mai mare bine al acesteia şi pornind ne facem creştineşte cruce, ca nădejde şi ca mulţumire. Căci pare-se că fructele dintâi ale noului sezon lasă pe cerul gurei cititorului gust adesea, plăcut, ceea ce nu ne poate fi decât cu bucurie. . . . Le vom analiza pe rând aci, îngăduindu-ne să intercalăm în şirul lor câteva cărţi ce ne stau incă din vară, pe masă, nedreptăţite, şi care merită cu prisosinţă, chiar tardiv, un popas asupra lor. Am numit „Cartea Facerii“ de Eugen Goga, „Dragoste şi moarte în provincie de Sergiu Dan, „Fete şi Văduve de Damian Stănoiu, „Biruinţa“ de Agârbiceanu. D-l Rebreanu a deschis anul literar, la „Cartea Românească“, intri o vitrină pavoazată cu copertele galbene ale „Metropolelor” sale. Nu e un roman, ci o serie de însemnări de călătorie. Aşa ca, desigur, nu va fi, anul acesta, singura apariţie: în librării a d-lui Rebreanu. Scriam aci odată : :*... (la noi) cărţile de călătorie sunt rare şi cele mai adesea lipsite de suflu. Jurnale de călătorie dar nu opere cu scopul în sine, destinate să dea cetitorului fiorul evaziunei“. Cartea d-lui Rebreanu nu se închide în cele de mai sus. Nu că şi-ar avea scopul în sine, că n’ar fi şi ea tot în jurnal de călătorie, sau că ar căuta să inspire cititorului, redându-i dinamismul locurilor exotice vizitate, sentimentul dinamic şi mistuitor a! unei evadări, dorul de a porni şi el într’acolo. Nu. Dar cartea d-lui Rebreanu se impune pentru alte motive, cari fac să pălească neîndeplinirea celorlalte cerinţe, de mai sus, în, definitiv doar ale noastre, pur subiective. Sunt trei capitole mari, fruct a trei călătorii: la Berlin, Roma şi Paris. Călătorii cu ocazia unor congrese scriitoriceşti. „Singurele ocazii, cum spune d-l Rebreanu, când scriitorii români au prilejul şi posibilitatea să călătorească peste graniţe“. Trist dar adevărat, cum s’ar zice. Aşa fiind însă, stagiile în cele trei capitale europene respective, fiind fatal reduse, impunea în considerarea locurilor şi un punct de vedere aparte, apropiat împrejurărilor şi posibilităţilor. Neglijind deci voit orice se înrudeşte cu Baedeckerul d-l Rebreanu nu caută nici o clipă să freînlovi»c:nl np.nini .In hpun scopul in sine. Ba chiar, în partea consacrată Berlinului, d-l Rebreanu are un capitol, reproducerea unui lung discurs de cicerone, acumulare incomersurabilă de nume şi exclamaţii admirative, făcut anume parcă spre a dovedi repulzia sa pentru genul „turist american . „Acuma cotim în Wilhelm Strasse, fata Ambasada Engleză, British Embasy, Ambassade Anglaise!... Aici, vedeţi, ministerul de interne, dincolo, puţin mai departe, ministerul de crxterne, iar la mijloc reşedinţa preşedintelui Rei?uÎtr’ Excelenţa Sa Feldmareşa Bindenburg... observaţi sentinelele !... Actualmente se află în Berlin. Foarte iubit de popor... The ■President von Hindenburg... Hindenbourg, oui, Madame... Urmează ministerul lucrărilor publice, acest palat... Iar vis-a-vis ministerul de nuanţe... Asta este Leipziger-Strasse, comerț colosal, vom reveni... etc. , La schimb d-l Rebreanu se îndreaptă spre ceea ce constitue lucrul cel mai interesant din lume: omul. Sub forma raporturilor sale şi a comportărei sale interioare. Interesul d-lui Rebreanu merge spre înţelegerea fenomenului sufletesc şi a fenomenului social. In cartea d-sale ne înfăţişează deci un caleidoscop european, caleidoscop de reacţiuni umane, deosebite deci specifice, asemănătoare deci seneorale. Şi faţă de ele, d-sa aşează felul special de a reacţiona al mentalităţei şi sufletului călătorului şi scriitorului. Aşa că, printre pagini, se simte, prin contrast, cu mediile străbătute caracterul specific al acestui suflet şi ai acestei mentalităţi, caracter care e aşa fiindcă descinde dintr’un mediu dinerit decât cele succesiv analizate. Dezorganizarea sufletului german postbelic, reorganizarea celui italian pe baze noui, continuitatea de veacuri şi farmecul celui francez se înfăţişează astfel pe rând, în cele trei mari capitole, prin aspectele lor sociale şi psihologice, marcata în colţ,de data lor, de momentul când au fost prinse, de semnificarea lor în timp, de ei. Preocuparea de a sintetiza o atmosferă, un sens, de a desprinde o direcţie, din cele văzute, se vădeşte permanent: „Dealtminteri toată istoria Berlinului în acest semn s’a desvoltat. Spre deosebire de celelalte oraşe germane, care şi-au făcut un punct de onoare din cultivarea artelor şi a sufletelor din conservarea vestigiilor trecutului, Berlinul n’a cunoscut decât transformări şi transformări. Pe mica insulă, unde se află acuma castelul regal şi catedrala cea mare şi Galeria Naţională, a fost odată mica localitate vendă Alt Kölln, în faţa căreia s’au stabilit mai târziu prusacii cu Alt-Berlin. Cele două aşezări s’au *